Sunteți pe pagina 1din 11

ALUMINIUL - Metalul viitorului

Nu intotdeauna ceea ce se afla in cantitate mare si mult raspandit in


natura a fost si cunoscut de timpuriu de catre om. Aceasta este situatia
aluminiului. Daca luam un pumn de pamant, nisip sau pietris, avem in
mana circa 20g aluminiu, atat cat ar ajunge pentru confectionarea unei
linguri. Mai mult de o optime din scoarta
pamantului se compune din combinatii ale aluminiului. Cu toate acestea,
acest metal a fost cunoscut mult mai tarziu decat alte mai putin
raspandite, dar pe care omul le-a identificat si a reusit sa le separe si sa le
intrebuinteze cu mii de ani inaintea aluminiului. Pe cand aurul si cuprul
erau cunoscute egiptenilor cu 12000 de ani i.e.n. si in Europa erau
intrebuintate cu 4000 de ani i.e.n., iar in circuitul industrial fusesera
atrase-dupa aur si cupru-si alte metale ca fierul, plumbul, zincul, mercurul
s.a., aluminiul a fost descoperit abia in secolul al XIX-lea si are deci o
vechime de un secol si jumatate. Pentru aceasta, aluminiul merita cu
prisosinta denumirea de "metal nou".

Desi foarte raspandit in natura sub diferite combinatii, acest metal


nu a putut fi separat decat cu multa greutate. Marea lui afinitate pentru
oxigen, temperatura inalta necesara pentru reducerea oxidului si slaba
tensiune de disociere a acestuia, au facut ca aluminiul sa ramana
necunoscut si neintrebuintat multa vreme.

Cuvantul aluminiu deriva de la latinescul alumen, care insemna


alaun. Istoricul grec Herodot mentioneaza intrebuintarea alaunului ca
mordant in vopsitorie, dar sarea aceasta a fost probabil preparata pura
abia de catre alchimistii medievali.

Prepararea aluminiului in laborator

Aluminiul metalic a fost obtinut intaia oara, in 1825, de Oersted prin


reducerea clorurii de aluminiu anhidre, cu amalgam de potasiu. Doi ani
mai tarziu, Woehler a perfectionat metoda folosind potasiu metalic,
inlocuit mai tarziu prin sodiu:

Reactia chimica ce are loc este: AlCl3+3Na Al+ 3NaCl

In aceasta reactie, din cauza greutatii atomice mici si a valentei mari a


aluminiului, 23gNa dau numai 9gAl.

In anul 1827, Woehler a reusit sa-l prepare in laborator, sub forma


unei pulberi cenusii si abia 18 ani mai tarziu este separat sub forma unor
globule mici, cu aspect metalic, cand i s-au putut studia si proprietatile
fizice si chimice.
Nu intra insa in randul materiilor prime industriale decat mult mai
tarziu, cand procedeele noi au asigurat obtinerea lui in cantitati mari si la
preturi acesibile.

Extractia aluminiului pe cale industriala


Aluminiul metalic a fost produs prima data in cantitati comerciale in anul
1854. Anul 1866 aduce cea mai mare perfectionare in domeniul producerii
aluminiului si poate fi considerat ca inceputul metalurgiei moderne a
acestui metal; numai dupa aceasta data, productia de aluminiu pe scara
larga a devenit posibila.
Heroult in Franta si Hall in America, breveteaza in acelasi timp procedeul
electrolizei electrotermice, intrebuintand curenti de mare intensitate.
Procedeul consta in electroliza oxidului de aluminiu (Al2O3), numit alumina,
in solutie de fluoruri (criolita) topite sub actiunea curentului electric si este,
pana acum, singurul procedeu intrebuintat. In aceste conditii, dezvoltarea
metalurgiei aluminiului a fost strans legata de posibilitatea de a produce
energie electrica in mod avantajos. Odata invinse dificultatile pentru
obtinerea lui sub forma metalica, aluminiul incepe o ascensiune rapida,
facandu-si loc printre metalele intrebuintate in industrie, umpland goluri
sau deplasand alte materiale. Aluminiul trece astfel din grupa metalelor
rare, care abia sunt pomenite in tehnica, printre metalele de o mare
importanta industriala si economica.
Aluminiul pur nu are prea multe intrebuintari din cauza slabelor calitati
mecanice.
Pe cand aluminiul pur are o rezistenta la rupere de maximum 18 daN/mm 2,
duraluminiul intrece chiar 50 daN/mm2, concurand cu otelul moale.
Aluminiul nu prezinta modificari alotropice, are o mare conductibilitate
electrica si termica si este rezistent la coroziune datorita formarii unei
pelicule aderente compacte de Al2O3, rezistenta la coroziune crescand cu
gradul de puritate.
Proprietatile fizice
Culoarea Aluminiul este un metal alb ca argintul. La aer, aluminiul se
conserva uimitor de bine. Aceasta rezistenta se datoreste formarii unei
pojghite foarte subtiri, dar compacte, de oxid, care apara restul metalului
de oxidatie si-l face propriu pentru constructii in aer liber; acesta isi
pastreaza culoarea si rezistenta.
Greutatea specifica (densitatea) Dintre metalele curente, aluminiul este cel
mai usor, dupa magneziu, avand densitatea la 20C de 2,70 g/cm3.
Caracteristici termice
-temperatura de topire: 658,7C
-temperatura latenta de topire este de 93,96 cal/g.
-tensiunea superficiala a aluminiului topit intre 700 si 820C este de 520
dyne/cm.
-viscozitatea aluminiului topit este de 0,02890 poise la 700C si de
0,01392 poise la 800C.
-temperatura de fierbere la presiunea normala este de 2056C, iar caldura
latenta de vaporizare este de 2305 cal/g.
-tensiunea de vapori a aluminiului este in functie de temperatura: 0,00062
mg Hg la 660C (topit), iar la 1030C este de 1 mg Hg.
-conductibilitatea termica la 20C este de 0,52 cal/cmsC.
-difuzibilitatea termica, adica proprietatea de egalizare a temperaturii in
regim variabil, sau rapiditatea de incalzire, este cu putin inferioara aceleia
a cuprului, dar cu mult superioara fata de a alamei si de 5-6 ori mai mare
decat aceea a fontei sau a otelului.
Se constata ca aluminiul este metalul cel mai ieftin la calitati termice egale.
Aluminiul pur permite, la o conductibilitate termica egala, o micsorare a
greutatii de 30% fata de cupru si de 90% fata de fonta si otel, ceea ce
compenseaza diferentele de pret.
Caracteristici magnetice Aluminiul pur este usor paramagnetic, cu o
susceptibilitate: k=+0,6010-6(cm3/g)
Conductibilitatea electrica Una dintre proprietatile cele mai importante ale
aluminiului este conductibilitatea sa electrica. Aluminiul, din acest punct de
vedere, urmeaza imediat dupa cupru, ordinea metalelor bune conducatoare
de electricitate fiind urmatoarea: argint, aur, cupru, aluminiu, fier. Cu cat
aluminiu este mai curat, cu atat conductibilitatea este mai buna, mici
cantitati de impuritati fiind de natura sa influenteze mult conductibilitatea
electrica.
Proprietatile mecanice si tehnologice:
-modulul de elasticitate 6700daN/mm2
-modulul de torsiune 2700daN/mm2
-coeficientul lui Poisson 0,34
-compresibilitatea la 20C 1,410-3, pentru un megabaryc.
Aluminiul are urmatoarele caracteristici tehnologice:
-temperatura de turnare 710-730C;
-temperatura de prelucrare la cald 350-450 C;
-temperatura de recoacere 370-400 C;
-temperatura de recristalizare 150 C;
-contractia liniara 1,7%;
-dilatarea la topire 6,5%
Alte proprietati fizice si mecanice:
Temperatura de topire 658,7C
Temperatura de fierbere 2056C
Limita de curgere 12 kgf/mm2
Rezistenta la tractiune 15 kgf/mm2
Alungirea 5-10 %
Rezilienta la 20 C, turnat 14 kgm/cm2
Duritate Brinell 30-35

Intrebuintarile aluminiului
Aluminiul se intalneste intrebuintat sub urmatoarele forme:
-metal pur;
-aliaje de aluminiu cu alte metale;
-combinatii ale aluminiului cu alte elemente chimice
(alauni, sulfati);
-sub forma de bauxita, unde apare ca Al2 O3 amestecat cu alti oxizi:
-sub forma de alumina (Al2O3) naturala sau artificiala.
Aluminiul comercial pur (commercially pure aluminum): se obtine
de la electroliza, contine circa 99,5% Al. Aluminiul metalic brut produs de
industrie poate contine maximum de impuritati in proportie de 2%; dintre
impuritati, locul principal il ocupa fierul (circa 1%) si siliciul (0,5%), apoi
urme de cupru, zinc, sodiu, floruri si alumina; aceste doua ultime elemente
fiind antrenate mecanic in metal.
Prin diferite perfectionari s-a reusit ca metalul produs plecand de
la bauxita, sa fie un metal omogen si avand continutul de 99,5%Al.
Reducerea continutului de impuritati se obtine prin rafinarea aluminiului,
care este mai mult o operatie de omogenizare. Aluminiul produs de diferite
celule de electroliza este topit in cuptoare cu vatra basculanta sau in
creuzete incalzite cu carbune sau cu electricitate. Prin aceasta operatie se
omogenizeaza metalul, si se curata de impuritatile antrenate mecanic,
fluoruri si alumina, a caror prezenta este daunatoare prelucrarii ulterioare a
aluminiului prin laminare, trefilare etc.
Aluminiul superior (super-purity aluminium): Prin diverse
procedee, s-a reusit sa se obtina, de catre marile intreprinderi
producatoare un aluminiu extrapur, de 99,99% Al. Acesta are proprietati
superioare si i se dau intrebuintari speciale, care sunt reduse ca numar, dar
importante. Astfel se utilizeaza cu rol de catalizator pentru producerea
gazolinei cu cifra octanica superioara, apoi la confectionarea de folie cu
mare capacitate electrica si folie pentru ambalajul medicamentelor si al
bijuteriilor.
Aluminiul se mai utilizeaza sub forma de pulbere in aluminotermie
si pirotehnie, iar ca dezoxidant si element de aliere se intrebuinteaza la
elaborarea otelurilor. Cea mai mare cantitate de aluminiu se utilizeaza
pentru fabricarea aliajelor de aluminiu.
Aliaje de aluminiu: Aluminiul pur nu are multe intrebuintari din
cauza slabelor calitati mecanice. De aceea s-a cautat a se corecta aceste
imperfectiuni prin aliaje, adica prin adaogiri de alte metale, care sa-l faca
rezistent la solicitarile mecanice sau de alta natura. Cele mai importante
aliaje sunt acelea care contin cupru, siliciu, magneziu si zinc. De mica
importanta, din cauza intrebuintarilor reduse, sunt aliajele cu cositor,
cadmiu, stibiu si bismut. Clasificarea aliajelor aluminiului se poate face din
mai multe puncte de vedere: dupa densitate, dupa numarul elementelor ce
le contin, dupa modul de prelucrare.
Dintre avantajele aliajelor de aluminiu fac parte: greutate specifica
mica 2,5-3 gf/cm3, conductivitate electrica si termica inalte, caracteristici
mecanice superioare, rezistenta mare la coroziune si prelucrabilitate prin
aschiere buna.
Amintim aliajele de aluminiu pentru turnatorie, aliaje aluminiu-
siliciu, aliajele aluminiu-siliciu binare sau siluminuri (5-15%Si), aliaje
aluminiu-cupru, aliaje aluminiu-magneziu, aliaje aluminiu-zinc, aliaje de
aluminiu laminabile. Din grupa aliajelor de aluminiu laminabile care se
durifica prin tratament termic, cele mai importante sunt aliajele complexe
ale aluminiului, cunoscute sub numele de duralumin. Duraluminul contine
urmatoarele elemente de aliere: 95%Al, 4%Cu, Mg, 0,5%Mn, 0,5%Mo, Si
si Fe. Cuprul, magneziul si manganul sunt adaugate intentionat. Siliciul si
fierul sunt impuritati intamplatoare, prezenta lor fiind datorita intrebuintarii
unui aluminiu insuficient de pur. Totusi, numai fierul constituie o impuritate
inutila sau chiar daunatoare. Duraluminul se intrebuinteaza mai mult sub
forma de semifabricate: table, bare, sarma etc.
Combinatii ale aluminiului cu alte elemente chimice: Dintre
diversii compusi chimici ai aluminiului se mentioneaza alaunii si sulfatii,
care sunt mult mai des intrebuintati. Alaunii sunt sulfati dublii ai unui metal
trivalent si un metal monovalent; cel mai cunoscut este alaunul de potasiu
si aluminiu: KAl (SO4)212H2O. Sulfatul de aluminiu, Al2(SO4)318H2O,
serveste pe scara mare la fabricarea si anume la incleierea hartiei, prin
formarea unei sari coloide de aluminiu cu acizii organici din colofoniul
adaugat in pasta; acesta lipeste firele de celuloza. In acelasi scop se
utilizeaza si alaunul. Alaunul si sulfatul de aluminiu sunt folositi pentru
epurarea unor ape industriale uzate prin metode mecanochimice, acesti
compusi servesc la coagularea suspensiilor coloidale aflate in aceste ape cu
continut de detergenti nedegradabili biologic.

Bauxita este un material natural, eterogen, compus in principal din


minerale de oxid de aluminiu, gibsit, un trihidrat si monohidtati, boehmita
si diasporul. Este singurul minereu pentru extragerea industriala a
aluminiului metalic.
Alumina Al2O3 apare ca produs calcinat in procedeul Bayer si in
procedeul Combinat pentru fabricarea aluminiului. In forma comerciala este
o pulbere fina de culoare alba, continand circa 5% impuritati. Principala
intrebuintare a aluminei este pentru producerea aluminiului metalic.
Domeniile de intrebuintare ale aluminiului si ale aliajelor
sale: Aluminiul metal si aliajele sale sunt utilizate pentru multe produse
din cauza densitatii sale scazute, a inaltei conductibilitati electrice si
termice, a rezistentei la coroziune, a absorbtiei scazute de neutroni in
sectiunea transversala, a netoxicitatii, a maleabilitatii, a reflectibilitatii, a
proprietatilor nemagnetice, a insusirii de a nu produce scantei si a inaltei
rezistente mecanice raportata la greutate. Produsele de aluminiu se pot
clasa, in mare, in doua categorii principale: produse fasonate (lucrate) si
produse turnate. Produsele fasonate (lucrate), cum sunt cele laminate, cele
obtinute prin extrudare si prin forjare se apreciaza la 80% din totalul
consumului, iar produsele turnate, pulberea de aluminiu si cleiul, sunt
apreciate la circa 20%.
Maleabilitatea aluminiului permite fabricarea tablelor si benzilor, a
extruziunii pentru obtinerea semifabricatelor cu pereti subtiri, se preteaza
la repusaj si ambutisare. Datorita ductilitatii se poate trage in sarma si fire
foarte subtiri.
a) Industria automobilelor: Avantajele intrebuintarii aluminiului in
constructia automobilelor sunt de doua feluri: avantaje de ordin tehnic
constructiv si avantaje de exploatare, adica dupa iesirea din
fabrica. Avantajele de ordin constructiv se datoresc urmatoarelor
proprietati ale aliajelor de aluminiu: au o rezistenta la solicitarile mecanice
care poate fi comparata cu cea a otelurilor obisnuite, greutatea specifica
ramanand totusi cu mult mai redusa si poseda o conductibilitate termica
superioara conductibilitatii materialelor feroase. In ceea ce
priveste exploatarea, avantajele apar din punctul de vedere al conducerii si
al economiei. Cu cat un automobil este mai usor, cu atat el are accelerari
mai rapide si posibilitati de franare mai bune, scurtand distanta de franare,
ceea ce are mare importanta pentru siguranta in conducerea vehiculului.
b) Calea ferata: in general, locomotivele de cale ferata trebuie sa fie grele
pentru a avea aderenta suficienta, dar restul materialului rulant poate fi cat
mai usor. Vagoanele se construiesc -mai ales cele pentru pasageri- din
metal si lucreaza la solicitarile mecanice ca niste grinzi. Prin aceasta
constructie se realizeaza siguranta in exploatare, reducandu-se totodata si
pericolul de incendiu. Dar, prin constructia metalica greutatea vagoanelor a
ajuns considerabila; din aceasta cauza, trenurile si in special cele rapide,
nu pot avea decat un numar limitat de vagoane. Intrebuintarea
duraluminiului aduce o micsorare a greutatii proprii, o marire a vitezei si in
final o economie in exploatare.
c) Aviatia: Lemnul si panza intrebuintate la inceput a facut loc metalelor.
Otelul a fost si el inlocuit, mai tarziu, prin duraluminiu. Odata cu progresele
facute de metalurgia aluminiului si din aceleasi motive amintite la
automobile, astazi se fabrica, pentru avioane, o serie intreaga de piese de
motor din aliaje de aluminiu: carcase, capuri de cilindri, pistoane, tevi de
legatura, elice etc. In multe tipuri de avioan4e, aluminiul reprezinta 60%
din greutatea totala.
d) Mijloacele de transport pe apa: In constructia vapoarelor se
intrebuinteaza aliaje de aluminiu, in special la bastimentele de razboi, unde
micsorarea greutatii are mare importanta. Astazi se cunosc aliaje de
aluminiu (de ex. hidronalium), care rezista satisfacator actiunii corodante a
apei de mare si a aerului marin.
e) Intrebuintarea in electricitate: Datorita proprietatilor sale cu caracter
electric, aluminiul si aliajele lui au gasit o intrebuintare importanta in
industria electrica si indeosebi in costructia liniilor aeriene.
Conductibilitatea electrica a aluminiului este 60% din aceea a cuprului.
Aluminiul este intrebuintat astazi pe scara mare pentru liniile aeriene sub
trei forme: cablu de aluminiu pur, cablu de aluminiu si otel, cablu de aliaje
de aluminiu. Aluminiul se intrebuinteaza si la fabricarea cablurilor electrice
armate (cabluri subterane) si mai ales pentru acelea de joasa tensiune.
Pentru cablurile subterane de inalta tensiune, intrebuintarea aluminiului nu
este intotdeauna avantajoasa din cauza ca sectiunea este mai mare decat
pentru cupru si prin aceasta se mareste cantitatea de material izolant si
deci se scumpeste pretul de revenire.
f) Industria chimica: are nevoie de materiale rezistente la coroziuni. Se
fabrica astazi aliaje speciale si exista procedee care acopera aluminiul sau
aliajele cu o patura protectoare contra actiunii corozive a substantelor
chimice (eloxare). Din aceste produse de aluminiu se fabrica tot felul de
serpentine, vase, aparate, recipiente, rezervoare s.a. Aluminiul mai are un
avantaj fata de alte metale intrebuintate in industria chimica si anume,
acela ca prin oxidarea aluminiului se formeaza la suprafata metalului oxidul
(Al2O3), care este incolor si deci nu denatureaza produsele chimice, cum se
intampla cu sarurile de cupru si de fier. Pe langa aceasta, sarurile de
aluminiu nu sunt toxice ca sarurile de cupru si de plumb.
g) Industria alimentara: Se intrebuinteaza pe scara mare in industria berii,
industria laptelui, industria conservelor, la impachetarea diferitelor produse
alimentare.
h) Industria metalurgica: Proprietatile reducatoare ale aluminiului fac ca el
sa fie intrebuintat pentru afanarea otelului. Marea afinitate pe care o are
pentru oxigen si cantitatea insemnata de caldura care se degajeaza prin
combinarea cu oxigenul, permit obtinerea de temperaturi foarte ridicate, in
jurul a 3000C. Aceasta proprietate a fost folosita de Goldschmidt in
scopuri metalurgice si s-a dat numele de aluminotermie la ansamblul de
aplicatii bazate pe degajare de caldura obtinuta prin unirea aluminiului cu
oxigenul din diferiti oxizi metalici. Acest procedeu asigura fabricarea in
stare pura a unor metale, ai caror oxizi au o tensiune de disociere mai
mare decat aceea a aluminiului. O alta aplicatie a aluminotermiei este
sudura metalelor; se utilizeaza catode de aluminiu in fabricarea zincului pe
cale electrolitica.
i) Alte intrebuintari: Aliajul Alva36 se intrebuinteaza ca metal pentru lagare
in locul aliajelor de cositor. Pudra de aluminiu este folosita la prepararea
vopselei de aluminiu, care se dovedeste a fi superioara altor vopsele,
datorita puterii de reflectie a caldurii si luminii si rezistentei la diferiti agenti
distructivi. Pentru aceleasi motive se utilizeaza fie vopseaua de aluminiu,
fie chiar tabla de aluminiu pentru acoperitul caselor in zonele calduroase,
pentru acoperisul vagoanelor s.a. Din aluminiu se mai
construiesc preincalzitori de aer,economisori pentru caldari cu
aburi, aeroterme etc. Pe de alta parte, puterea mica emisiva a aluminiului
sau, ceea ce revine la acelesi lucru, puterea de reflectie mare, il face sa fie
intrebuintat si ca material calorifug, in special dupa procedeul Alfol,
imaginat de profesorul Schmidt si pus la punct de uzinele Dickerhoff.
Aceasta operatie consta in a intrebuinta foita foarte subtire de aluminiu in
straturi suprapuse, separate de straturi de aer. Se utilizeaza astfel aerul ca
izolant, fiind corpul cel mai rau conducator de caldura, in combinatie cu
aluminiul cu o putere emisiva foarte redusa. Cum aluminiul este
intrebuintat in foi foarte subtiri, pierderile prin conductibilitate sunt reduse
la minimum. Se intrebuinteaza acolo unde se cere conductibilitate redusa,
in special in marina de razboi, la constructia vagoanelor frigorifere, a
cisternelor calorifugate etc. Trebuie mentionat si faptul ca arhitectura
foloseste din ce in ce mai mult aliajele de aluminiu pentru decoratiuni
interioare (balustrade de scari, vitrine, usi metalice, mobilier s.a.),
aluminiul facand sub aceasta forma concurenta otelului neoxidabil.
Originea, formarea si raspandirea zacamintelor de minereuri de
aluminiu
Aluminiul este unul din metalele cele mai raspandite in scoarta terestra
(7,5% Al sau 15,54% Al2O3), ocupand in aceasta privinta locul al III-lea
dupa oxigen (47%) si siliciu (28%) si il gasim in compozitia celor mai
multor roci sub diferite forme:
-sub forma de silicati in combinatie cu alte metale; constituie elementele
esentiale sau accesorii ale principalelor roce terestre;
-sub forma de argila provenita din descompunerea feldspatilor potasici;
acopera intinderi mari;
-sub forma de sulfat de aluminiu si potasiu, alaunita, din care se extrage
alaunul;
-sub forma de fluorura dubla de aluminiu si sodiu, criolita, care are un rol
important in metalurgia aluminiului;
-sub forma de hidrati de aluminiu, bauxita, care este astazi singurul
minereu pentru extragerea aluminiului metalic. Prin metodele industriale
aplicate astazi, aluminiul se extrage numai din oxizii de aluminiu naturali.
Problema minereurilor de aluminiu consta, deci, in cautarea rocilor bogate
in alumina (Al2O3), mai mult sau mai putin hidratata, cunoscute sub
numele de bauxita. Din punct de vedere genetic, bauxitele sunt rezultatul
fenomenului cunoscut sub numele de laterizare. Lateritele s-au format prin
influenta agentilor atmosferici (apa, aerul, temperatura) asupra
materialelor din rocile continand aluminiu, cum sunt feldspatii, argile s.a.
Deci, cand in anumite conditii, care se intalnesc destul de frecvent in
climatul tropical, rocile silicioase sunt descompuse, cea mai mare parte din
silice este si se formeaza straturi superficiale dintr-o roca alcatuita din oxid
de fier si alumina hidratata, in proportiii foarte variabile; acestea
sunt lateritele. Atunci cand sunt bogate in Fe2O3, ele pot constitui un
minereu de fier; daca predomina alumina ele devin un minereu de aluminiu
si se numesc in limbajul curent bauxite.
Compozitia chimica a bauxitelor: este foarte variabila si depinde de tipul
hidratului de baza, de proportia oxidului de fier si a silicatului de aluminiu.
Bauxitele mai putin silicioase sunt rezervate industriei de aluminiu, pe cand
cele mai bogate in silice isi gasesc intrebuintare la fabricarea produselor
refractare si a cimenturilor aluminoase.
Criolitul (Al2Fl66NaFl), o fluorura dubla de aluminiu si sodiu, este al doilea
minereu principal intrebuintat la fabricarea aluminiului. Acest minereu se
intalneste ca filoane, in granite; nu formeaza insa zacaminte mari.
In Muntii Bihorului si Padurea Craiului se cunosc depozite destul de
importante de bauxita sub forma de straturi si lentile. Zacamintele de
bauxita apar sub forma de lentile in dolinele unui vechi relief modelat pe
calcarele tithonice si se exploateaza la Zece Hotare, Lunca Sprie, Rosia s.a.
Exploatarea si valorificarea zacamintelor de bauxita
Diversitatea conditiilor de zacamant a dus la un mare numar de metode de
exploatare a zacamintelor de minereuri. In mare, acestea se grupeaza
astfel:
-metode de exploatare in cariera (la zi);
-metode de exploatare subterana.
a) Exploatarea in cariera: Este de observat ca zacamintele de bauxita
prezinta conditii de zacamant foarte propice pentru exploatarea in cariera.
Fiind de origine exogena depozitele de bauxita sunt cantonate la suprafata,
prezentand numeroase aflorimente si numai rareori sunt acoperite de alte
formatiuni, cu grosimi, de obicei, reduse. Datorita acestor conditii de
zacamant, cea mai mare parte din bauxitele prelucrate astazi provine din
cariere -peste 80%- si numai restul este produs prin lucrari subterane, din
depozite -de obicei lenticulare- situate la adancime mare.
b) Exploatarea prin metode subterane: Depozitele de bauxita amplasate la
adancimi mai mari sunt exploatate prin metode subterane. La saparea
puturilor prin corpul de minereu apar insa urmatoarele neajunsuri: corpul
de minereu poate fi geologic dislocat, iar culcusul prezinta importante
neregularitati.
Procedee de extragere a aluminei din bauxita: Minereul de aluminiu,
bauxita, contine oxidul de aluminiu (Al2O3) sau alumina, care este mineralul
purtator al elementului metalic util: aluminiul. Potrivit principiilor din
tehnica prepararii minereulrilor, ar urma ca din minereul brut, prin
aplicarea unor metode industriale de concentrare sa se obtina alumina cat
mai pura, care de fept este un concentrat de aluminiu in care metalul se
prezinta ca oxid.
Fabricarea aluminiului comporta doua faze:
-extragerea aluminei (Al2O3) din bauxita, adica separarea ei de toate
celelalte impuritati;
-electroliza electrotermica a aluminei pentru a obtine aluminiul.
Prima faza in metalurgia aluminiului este prepararea aluminei din bauxita.
Se cunosc mai multe procedee, care se aplica dupa natura minereului.
Procedeele cele mai intrebuintate se bazeaza pe faptul ca bazele alcaline,
topite sau in solutie, actioneaza asupra aluminei din bauxita si o
transforma intr-un aluminat alcalin solubil. Din solutia de aluminat de
sodiu, cu ajutorul bioxidului de carbon se precipita trihidratul de alumina si
dupa filtrarea, spalarea si calcinarea acestuia se obtine alumina calcinata.
In industrie, realizarea practica a operatiilor bazate pe principiile amintite a
fost rezolvata in diverse moduri, ceea ce a dat nastere la mai multe
procedee, care poarta numiri diferite: procedeul Deville-Peciney, Procedeul
Bayer.
Produsul final al diferitelor procedee de prelucrare a bauxitei este alumina
hidratata sau alumina calcinata, care urmeaza a fi supusa operatiei de
electroliza termica in vederea obtinerii aluminiului metalic. Pentru a se
obtine rezultate multumitoare in aceasta ultima operatie este necesar ca
alumina sa aiba anumite caracteristici, care depind de felul cum s-a realizat
acest produs.
Metalurgia aluminiului
Alumina, obtinuta din bauxita prin unul din procedeele amintite mai
inainte, poate fi asimilata cu un concentrat al mineralului care are in
compozitia sa metalul cautat: aluminiul. Este necesar ca, printr-o metoda
de metalurgie extractiva adecvata, sa se separe metalul din acest
concentrat. Metoda gasita si intrebuintata astazi pentru obtinerea
aluminiului din alumina este electroliza electrotermica, iar astfel aluminiul
este destinat pentru prelucrare prin deformare plastica la rece sau la cald si
prin turnare. Se stie ca electroliza consta in trecerea unui curent electric
printr-o solutie de electrolit si ca ionii din solutie, rezultati din disocierea
moleculelor, sunt transportati respectiv la anodul si la catodul baii de
electroliza.
Electroliza aluminei se face in bai de elctroliza, care in principiu sunt cuve
de electroliza de forma paralelipipedica construite din beton. In fundul
cuvelor este plasata o placa din doua straturi, unul din otel si celalalt din
grafit, catodul, care constituie polul negativ. Peretii cuvei si catodul sunt
captusiti cu un strat de cocs de petrol amestecat cu gudron. Anodul baii
este din carbune cat mai curat. Se intrebuinteaza, in acest scop, antracitul
pur, carbunele de retorta cu cel mult 1% cenusa, sau cocsul de petrol, care
in general este mult mai curat decat alti carbuni. Anozii sunt prevazuti cu
un sistem de coborare automata deoarece se consuma in timpul
electrolizei. Electrolitul este firmat din alumina dizolvata in criolita sau intr-
un amestec de criolita si fluoruri (fluorura de calciu si de sodiu).
Aluminiul eliberat in timpul electrolizei se indreapta spre catod si deci se
depune la fundul baii. Pentru ca aceasta depunere sa nu fie stanjenita,
densitatea baii trebuie sa fie inferioara densitatii aluminiului.
Metalurgia aluminiului bazata pe electroliza, intrebuinteaza curent electric
de joasa tensiune, dar de mare intensitate.
Este evacuat periodic prin sifonare aluminiu lichid si se toarna apoi in
lingou. Scurgerea aluminiului este ultima din operatiile importante si la ea
se pot distinge doua faze: scurgerea propriu-zisa, care consta din
extragerea metalului din cuva si transportul metalului la topitorie.
Produsul obtinut: Aluminiul, obtinut prin electroliza, contine o parte din
impuritatile inevitabile ale aluminei si ale electrozilor de cocs de petrol.
Metalul brut contine intre 99,4% si 99,8% Al, restul fiind impuritati, ca in
exemplul urmator:
Al .. 99,7 % Cu .. 0,005 %
Fe .. 0,22 % Mn .. 0,005 %
Si .. 0,07 % V .. 0,003 %
Ga .. 0,02 % Mg .. 0,003 %
Zn .. 0,01 % Na .. urme.
Ti .. 0,01 %
Intrebuintand alumina purificata in mod special si cocs de petrol triat, s-a
ajuns sa se prepare direct prin elecroliza aluminiu de 99,99%.
Metalurgia prelucratoare
Aluminiul pur se produce in cantitati relativ reduse, este scump si are
putine intrebuintari sub aceasta forma. In schimb, aliajele de aluminiu sunt
foarte numeroase si au proprietati foarte diferite, de la o clasa de aliaje la
alta. Tocmai datorita acestor proprietati, aliajele de aluminiu au
intrebuintari foarte numeroase si in diferite domenii.
Este usor de inteles ca, din cauza proprietatilor lor foarte diferite, nu toate
aliajele de aluminiu se preteaza la prelucrare prin orice procedeu mecanic
si numeroasele aliaje ar putea fi clasificate din acest punct de vedere.
Dat fiind numarul mare al aliajelor si gama larga a caracteristicilor
acestora, este usor de gasit aliaje sau grupe de aliaje, care sa se preteze la
oricare din operatiile de metalurgie prelucratoare. Astfel, se disting doua
mari categorii de aliaje de aluminiu: -aliaje prin deformare plastica si de
turnatorie;
-aliaje pentru prelucrari mecanice.
In elaborarea acestei lucrari am folosit