CURTEANU BOGDAN AN 2 ARHITECTURA

BRUTALISMUL ENGLEZ

Arhitectura lumilor sarace poate fi uneori legata de "brutalism": lipsa finisajelor

precise, sofisticate si folosirea materialelor fruste, exprimate ca atare, caracterizeaza
lucrarile unor arhitecti notorii ai lumii a treia, precum Hassan Fathy (Egipt), Ricardo
Legoretta (Mexic), Charles Correa sau Raj Rewal (India).
"Brutalismul" e nsa un termen occidental, asa cum sunt de fapt toti termenii istoriei
arhitecturii moderne (ca sa ma rezum doar la ea). De fapt aparitia conceptului si a realitatii
pe care el o desemneaza nu are mai nimic cu saracia, cum nu are nimic nici cu vreo
constiinta "critic regionalista", ci este parte a istoriei modernismului arhitectural si a
evolutiilor sale interne.

nceputul

Spre deosebire de alte curente, care au un nceput difuz si o nchegare treptata,

brutalismul se naste ntr-un mod clar atestat istoric. Prima cladire numita "brutalista" de
catre autorii ei, Alison (1928-1993) si Peter (1923) Smithson, este coala secundara din
Hunstanton (n Norfolk/Anglia), terminata n 1954. The Architectural Review a citat-o atunci
ca fiind cea mai moderna cladire din Marea Britanie. n numarul din septembrie 1954,
Philip Johnson o considera strans legata de spiritul lui Mies van der Rohe (mentorul lui Ph.
Johnson, dar pe care sotii Smithson nu l-au cunoscut direct). Structura de otel aparent si
peretii de caramida aduceau cu Illinois Institute of Technology al lui Mies de la Chicago -
cu fatadele sale austere de caramida si cu structura metalica afirmata.
Sotii Smithson mergeau nsa si mai departe: absolut toate materialele de constructie,
inclusiv tuburile electrice si tevile de instalatii, erau expuse vizibil, necamuflate, fara
tencuiala si pe alocuri chiar fara vopsea. Adevarul e ca acea cladire a fost aproape
nefolosibila datorita pierderilor de caldura, proastei izolari acustice si dificultatii ntretinerii.
Nu functionalismul si eficienta vor fi cheile ntelegerii acestei noi tendinte.
Peter si Alison Smithson au botezat tendinta "noul brutalism" si au
lansat-o printr-un "manifest", n spiritul primelor avangarde moderne: "Manifestul
Noului Brutalism", publicat n 1955. Termenul desemna n primul rand constiinta unei noi
"generatii", mai degraba decat o scoala sau un stil. n orice caz, cuvantul nu avea o
semnificatie prea precisa.
Lui Peter Smithson i se spunea "Brutus" iar coala din Hunstanton folosea materiale
n forme brute - era destul pentru a motiva si personaliza noul concept. Cel care-l va fonda
cu adevarat va fi nsa Reyner Banham.

Teoria

Teoreticianul generatiei brutaliste, Reyner Banham (1922-1988), a definit tendinta n

special prin lucrarea "The New Brutalism" (1966). Banham avea formatie de inginer,
naintea celei de istoric de arhitectura, si avea de aceea si o sensibilitate speciala catre tot
ce nsemna o noua abordare a materialelor de constructie n arhitectura - n arhitectura ca
arta, caci, format la scoala lui Nikolaus Pevsner (care i-a fost ndrumator de doctorat),
Banham a stiut sa integreze noul curent n contextul sau artistic, n primul rand.
Banham este cel care a clarificat faptul ca termenul deriva din afirmatia lui Le
Corbusier "L'Architecture, c'est avec des matieres brutes, tablir des rapports mouvants".
 Despre coala din Hunstanton el spunea ca materialele sunt afisate "as found" - ceea
ce l face sa compare arhitectura brutalista cu muzica concreta, care nu mai utilizeaza
sunetele placute, dar si oarecum fictive, produse de instrumentele muzicale, ci zgomote
"reale" (este, cred, cea mai buna definire a Brutalismului data vreodata).
Brutalismul mai poate fi legat si de miscarea Pop Art (de exemplu, n 1956 Smithsonii
au proiectat o "casa a viitorului" n care Banham vede o forma clara de arhitectura Pop). n
gandirea Smithsonilor intra n plus si un fel de "realism social", ceea ce i-a condus la
imaginile-icon ale vietii contemporane (ntr-un spirit perfect de Pop Art), cum ar fi machine
design, sau reclamele, sau elementele eterogene ale vietii strazii n general (pe care le
numeau "stuff of the urban scene").
n plus, sotii Smithson si Banham faceau parte dintr-un grup din Londra, "20th
Century Group", care dispretuia "suavitatea" elitei culturale engleze, apreciind mai
degraba ideile venite de pe Continent, ca de exemplu cele ale scriitorilor existentialisti
francezi, Sartre si Camus. Grupul l admira si pe pictorul francez Jean Dubuffet, care n
1945 lansase termenul de "arta bruta", pentru a desemna creatiile care, spunea el, au un
caracter spontan, sunt cat mai putin posibil legate de formulele artistice curente si care pot
avea ca autori chiar persoane obscure, dinafara mediilor artistice profesioniste.
Banham mai facea analogii cu Impresionismul si Fauvismul - care si ele au fost niste
etichete violente si 'negative', folosite ironic de critici, pentru a deveni n cele din urma
titluri demne de respect.
n fine, exista si afinitati "constructiviste" ale lucrarilor sotilor Smithson (dupa cum
observa Frampton).
Brutalismul este asadar parte integranta a modernismului. Banham o afirma explicit:
brutalismul este "o miscare cu un caracter accentuat reformist" n interiorul miscarii
moderne, si nu o ncercare de rasturnare revolutionara.
Brutalismul s-a impus n jurul lui 1960. Cand Banham si-a scris lucrarea, termenul era
deja folosit cam abuziv, desemnand pe aproape toti modernistii. n 1967, The Architectural
Review i marca sfarsitul prin articolul "The Sad End of New Brutalism".

Climatul polemic

Brutalismul a nsemnat totusi un moment de cotitura n arhitectura britanica. Prin el,

Marea Britanie (altfel destul de absenta n nasterea revolutionara a Miscarii Moderne) a
revenit n avangarda.
Atitudinea exprimata de brutalism este una provocatoare, de opozitie. Opozitia atat
fata de functionalismul pur si dur, cat si fata de abdicarea de la radicalitatea modernista,
este tipica pentru sfarsitul anilor '40 si nceputul anilor '50. Violenta cuvantului "brutalism"
nsusi (care a contribuit desigur la succesul sau) reda fie si numai ea climatul polemic ce
caracteriza cultura Angliei postbelice, n care se contura tot mai mult o generatie a
"tinerilor furiosi" ("angry generation").
De ce nsa "Noul Brutalism" si nu "Brutalismul" pur si simplu? Tocmai pentru a
parodia cele doua concepte carora li se opunea: "Noul Umanism" si "Noul Empirism".
Nikolaus Pevsner, de exemplu, propaga prin "The Architectural Review" o versiune
"umanizata" a Miscarii Moderne, sub titlul "The New Humanism". "Noul Umanism" era de
fapt o renuntare la intransigenta arhitecturii moderne si o cadere n "pitoresc". Pevsner (si
nu numai el) considera pitorescul ca fiind esenta culturii britanice. Manifestat printr-un fel
de "William Morris revival", "Noul Umanism" era de fapt o alta denumire pentru notiunea
suedeza de "Nou Empirism" - un stil edulcorat, sau, cum spune Frampton, un stil cu
"respectabilitate mic burgheza". Ori brutalistii erau mai degraba cuprinsi, observa Curtis,
de "fascinatia pentru asprimea clasei muncitoare britanice".
Batalia stilurilor care se desfasura atunci n Anglia avea asadar si o dimesiune
politica deloc neglijabila, ceea ce nu nsemna totusi ca Brutalismul era legat de o culoare
politica clara. E adevarat ca arhitectii interbelici, adica modernistii din generatia "batrana",
aveau deseori o orientare de stanga si ncercau chiar sa creeze un echivalent local al
realismului socialist. Doctrina lor, calificata "anglo-jdanoviana" (v. de ex. Chaslin), a marcat
profund conceptia primelor orase noi britanice (New Towns): ea pretindea rentoarcerea la
traditie, la caramida si acoperis n panta, la peisagistica pitoreasca. Tanara generatie
vedea n aceasta atitudine a generatiei mai batrane o tradare a principiilor arhitecturii
moderne n favoarea unui jalnic provincialism englez. Din refuzul acestui provincialism s-a
nascut Brutalismul.
Brutalismul era de fapt opozitia de principiu fata de o arhitectura de compromis - fie
ca era denumita de catre miscarea politica de stanga "neo-umanism", sau de cea de
dreapta "neo-empirism". Cum sesizeaza Tafuri si Dal Co, proiectul brutalist e mai degraba
un gest polemic, decat o constructie coerenta.
Banham l-a considerat a fi o noua pozitie etica. Era de fapt eternul conflict dintre
generatii, ceea ce s-a vazut cel mai bine n CIAM (nsarcinati tocmai de generatia celor
"batrani" sa pregateasca congresul al X-lea de la Dubrovnik, n 1956, sotii Smithson,
mpreuna cu Bakema, Candilis, Van Eyck s. a. au fondat grupul Team X, care n final a
ucis CIAM-ul). Dar chiar daca s-au ridicat contra generatiei anterioare, brutalistii si-au
recunoscut totdeauna datoria fata de Mies (cu "otelul brut") si fata de Le Corbusier (cu
"betonul brut").

Maestri

Modul lui Le Corbusier de a folosi betonul "brut" este, poate, cel mai important punct
de referinta al Brutalismului. Atat de important, ncat Dictionarul Oxford defineste
Brutalismul ca fiind "stilul lui Le Corbusier dupa 1945". Alison Smithson recunostea de
altfel explicit: "cand deschidem noul volum al Operelor complete, ne dam seama ca Le
Corbu a avut deja toate ideile cele mai bune care se pot avea". Unitatea de Locuit de la
Marsilia (1945-52) sau Casele Jaoul din Neuilly (1951-55) sunt
ntr-adevar capodopere ale brutalismului. Betonul nu e folosit ca material precis,
neted, bine tencuit, ci "brut", lasat rugos, purtand urmele cofrarii. Este nu numai vizibil, ci si
subliniat n mod deliberat. Mai mult, elementele de beton brut sunt supradimensionate si
mbinate afirmat, chiar violent.
Banham scrie totusi ca "desi marele stil al brutalismului este cel al lui Le Corbusier,
etica pe care se bazeaza estetica sa e engleza". ntr-adevar, alt maestru remarcabil al
brutalismului este tot un englez, James Stirling (care a vizitat casele Jaoul si le-a urmat
exemplul cu entuziasm) - prin elementele structurale expuse brutal, articulate violent, prin
contrastele ntre volume si materiale (de exemplu la Facultatea de Inginerie din Leicester,
1959-63).
Brutalismul a devenit foarte repede un stil international (iar unii dintre cei mai tipici
brutalisti sunt americani sau japonezi). De exemplu un monument celebru al Brutalismului
este coala de Arta si Arhitectura de la Yale (1958-63) de Paul Rudolph (1918-1997), pe
care arhitectii timpului veneau s-o viziteze ca n pelerinaj. Louis Kahn de asemenea utiliza
materiale brute si instalatii aparente (de ex. la Art Center, Yale, 1952-54). i Philip Johnson,
mereu la moda, a trecut printr-o faza "brutalista".

Exista un "Brutalism" contemporan?

Brutalismul este asadar un "stil" sau un curent bine datat si personalizat. Dar
termenul se poate desigur extinde, asa cum s-au extins si alti termeni ai arhitecturii
moderne care desemnau un "spirit" mai general, sau o tendinta principiala (cum ar fi
futurismul sau constructivismul sau expresionismul).
 Daca Herzog si de Meuron pun bolovani n custi de sarma si alcatuiesc astfel peretii
unei constructii, cu scopul de a i si expune ca atare (la Dominus Winery n California,
1995-97), atunci se poate spune ca ei fac arhitectura brutalista. Minimalismul n general
mizeaza mult pe textura materialelor, exprimata uneori chiar brutal, frust.
Dar nu cred ca minimalistii fac "muzica concreta" n sensul brutalistilor - adica
lucrarile lor nu satisfac acea analogie a lui Banham care, spuneam mai sus, este n opinia
mea cea mai buna definitie data brutalismului. Materia nu este acum transpusa "as found",
ca atare, ci foarte atent rafinata si foarte studiat pusa n scena. Exista prea mult artificiu n
austeritatea ultimilor ani pentru a putea fi vorba de un brutalism autentic. Lipseste azi
spontaneitatea primitiva pentru care pleda Dubuffet.
Ceea ce a ramas actual este interesul pentru forma si pentru recombinarea limbajului
modernist, despre care Frampton observa ca era mai important pentru brutalisti decat
orice preocupare pentru calitatile locului. "Calitatea stilului era mai importanta decat
calitatea vietii", spune el. Cred ca aceasta observatie - critica - este posibil de facut de
multe ori si azi.

Este legat "Brutalismul" de "saracie"?

Dupa terminarea razboiului, Anglia s-a confruntat, evident, cu o lipsa de resurse si n

acest sens Brutalismul poate fi legat si de saracie. Dar motivatia sa esentiala nu a fost
preocuparea pentru economia resurselor - din contra, accentul pe forma si imagine a facut
din arhitecturile brutaliste realizari scumpe si nu foarte eficiente. Iar tendinta a evoluat n
sensul accentuarii acestui caracter.
Cel mai bun exemplu din acest punct de vedere este poate Centrul Pompidou (1971-
77), cladire greu de ntretinut si deloc ieftina. Prin afirmarea n exterior a tuturor instalatiilor
si a mbinarilor structurale, ea este o cladire "brutalista". Dar este n acelasi timp si una
high-tech si chiar futurista - altfel spus, cu o mare investitie n tehnologie si n imaginea
optimismului tehnologic. i nu poate fi nimic mai n antiteza cu saracia decat posibilitatea
transpunerii n realitate a optimismului tehnologic - posibilitate pe care o au, evident, doar
lumile bogate. Desigur, arhitectura "lumii a treia" este uneori "bruta". Dar pura neglijare a
finisarii nu e, totusi, neaparat "Brutalism".