In contextul teoriilor si functiilor educatiei si in coroborare cu formele si

componentele educationale prezentate in cursul anterior vom analiza in acest curs diversele
laturi ale educatiei si obiectivele acestora prin modalitatile, metodele si mijloacele de realizare
a acestor dimensiuni.
Autorii care s-au referit la aceasta latura a educatiei si-au focalizat consideratiile
privind obiectivele acesteia in jurul preocuparii de a forma intelectul si de a cultiva puterile
implicate in actul de cunoastere (Barsanescu, 1935). Aceasta idee centrala a fost nuantata de
catre fiecare dintre ei, dupa orientarea si formatiunea proprie. Astfel, R. Hubert o pune in
legatura cu capacitatea de adaptare la un mediu, si anume, un mediu social, un mediu
transsocial si respectiv rationalitatea umana (Hubert, 1965). Si el leaga aceasta adaptare tot
de cunoastere: adaptarea la acest mediu complex se efectueaza prin mijlocirea cunoasterii,
care este si ea asimilare si acomodare; o cunoastere a unei naturi obiective a lucrurilor -
fizice, sociale si chiar logice. La fel de demna de luat in seama este definitia formulata de St.
Barsanescu (op cit.): actiunea complexa de a pregati pe individ pentru cunoasterea si crearea
de adevaruri, pentru a obtine o cunoastere a elementelor (lumii) si intuitie a lumii, sau dupa
acelasi autor, inspirandu-se din Platon: credem oportun sa substituim expresiei de educatie
intelectuala, formula de educatie pentru cunoastere.
Importanta educatiei intelectuale, pentru formarea omului in general si a omului de
cultura in special, trebuie considerata prin prisma unor valente ce presupun o valabilitate
axiomatica. Daca particularizam situatia la omul din vremea noastra, aceasta importanta se
accentueaza o data in plus, stiut fiind ca, acum si in perspectiva, toate ocupatiile tind sa
cuprinda in ele, din ce in ce mai mult, elementul intelectual. Lucrul este firesc, admitand ca
inaintarea in civilizatie presupune si intensificarea utilizarii si valorizarii intelectului.
Dar inainte de a intra in firul si mecanismele educatiei intelectuale sa facem cateva
referinte asupra derivatiei sale etimologice. Conceptul deriva din latinescul intelectus si
inseamna minte, gandire, ratiune, act rational sau capacitate de a gandi, a rationa, a cunoaste
si de a opera cu notiuni si concepte. Din aceasta derivatie etimologica se desprinde semantica
si continutul propriu-zis al educatiei intelectuale si al actului intelectual. In acest sens,
Aristotel sustinea ca actul intelectual (rational) este (inseamna) viata, aceasta fara ratiune ar
fi fara sens, in intuneric si ar deveni un act animalic. De aceea educatia intelectuala contribuie
la pregatirea generala si fundamentala a omului asigurandu-i pe langa orizontul general de
cultura si capacitatile intelectuale necesare oricarei dezvoltari si activitati: spiritul de
observatie, atentia, memoria, imaginatia, gandirea etc. Acest concept este indisolubil legat de
cel de cultura generala, iar in opinia expertilor UNESCO in interdependenta lor functionala ar
contribui la oferirea unor cunostinte din diverse domenii stiintifice cum ar fi:
1. Cunostinte stiintifice despre natura si om (stiinte biologice, chimie, astronomie,
psihologie, fizica), fiind punctul deplecare pentru intelegerea problemelor omului in contextul
naturii si intelegerea relatiei dintre natura si om.
2. Cunoasterea istoriei si a stiintelor sociale, cunostinte ce stau la baza explicatiei
trecutului si prezentului.
3. Cunoasterea limbii nationale precum si a cel putin doua limbi de mare
circulatie, care s-ar constitui in instrumente de comunicare necesare omului modern, in
desfasurarea relatiilor cotidiene
4. Cunoasterea matematicii, ca mijloc universal de sintetizare si comunicare a
experientei umane, fapt care justifica tendinta actuala si de viitor, de implicare a matematicii
in toate domeniile vietii, atat in cadrul cercetarii cit si al aplicarii.
5. Cunoasterea tehnicii si tehnologiei (mai bine zis cultura tehnica si tehnologica) si
care este impusa de adevarul ca civilizatia viitorului va fi prin excelenta o civilizatie tehnica
Aceasta cultura trebuie sa constea, pe de o parte, din cunostinte si deprinderi tehnologice,
necesare omului pentru a putea beneficia de progresul tehnic, iar pe de alta parte, tot aici se
include formarea unei atitudini rezonabile a omului fata de limitele aplicarii progresului
tehnic in activitatea de productie si in economie in general.
6. Conexiunea culturii cu arta (mai concret formulat conexarea culturii in general si
a artei in special cu viata omului). Aceasta componenta, fara sa fie ultima in ierarhia culturii
generale, este impusa mai ales de ritmul de dezvoltare si imbunatatire a activitatii de productie
si, in paralel cu aceasta, de aparitia unui volum de timp la dispozitia omului, numit in limbaj
comun timp liber. Or, pentru aceasta, individul uman trebuie pregatit, in sensul de a se
mentine, prin manifestarile sale, la nivelul caracteristic fiintei rationale pe care o reprezinta.
Toate aceste elemente alcatuitoare ale culturii generale pot fi considerate aproximativ
complete. Este posibil ca in conceptia autorilor sa fi existat si ideea unui element apartinand
culturii fizice, care astazi devine din ce in ce mai mult o necesitate, un fel de antidot impotriva
urmarilor nedorite ale progresului tehnic si a stresului cauzat de accelerarea crescanda a
ritmului vietii.
Chiar daca educatia intelectuala implica si face referinta, totodata, la diverse domenii
ale cunoasterii, in plan stiintific, cultural si spiritual, aceasta nu se substituie si identifica cu
ele. Tot mai mult in literatura de specialitate educatia intelectuala, prin formele sale de
obiectivare este pusa in relatie cu obiectul acestei actiuni, care este comportamentul
intelectual si care este legata de modul de abordare a dezvoltarii psihice a copilului si
adolescentului si a relatiilor acesteia cu invatarea scolara. Din acest punct de vedere
comportamentul intelectual are o dubla conditionare: biogenetica si psihoculturala, prin
intermediul educatiei producandu-se mutatii semnificative in plan comportamental si, evident,
intelectual.
Scopurile si obiectivele educatiei intelectuale sunt multiple si diverse contribuind la
pregatirea generala si fundamentala a omului in devenirea sa ontogenetica. Le vom analiza pe
cele mai importante, cum ar fi:
a. dobandirea de cunostinte generale vizand ca obiectiv dimensiunea cognitiva;
b. dezvoltarea capacitatilor de cunoastere si a proceselor cognitive superioare:
gandirea, memoria, imaginatia alaturi de atentie, spiritul de observatie si
creativitate, avand o dimensiune cognitiv-formativa;
c. formarea abilitatilor, deprinderilor si a capacitatilor intelectuale cum ar fi:
deprinderea de studiu cu cartea, deprinderea de investigatie si experimentare,
deprinderea de calcul si a unor operatii mentale, deprinderea de autoinstruire si
capacitatea de aplicare a acestor cunostinte si automatisme in imprejurari si
contexte variabile;
d. formarea conceptiei despre lume si viata, natura, societate si gandire ca obiectiv
formativ cognitiv;
e. formarea convingerilor si sentimentelor intelectuale pe fondul unor trebuinte de
ordin cognitiv si intelectual cum ar fi: setea de cunoastere si nevoia de apreciere a
adevarului, atasamentul si respectul fata de cultura si stiinta, fata de invatatura si
scoala, ca obiective afectiv-cognitive.
Educatia intelectuala este strict legata de dezvoltarea intelectuala a individului
evidentiindu-se in acest sens doua nivele ale dezvoltarii: primul nivel este al dezvoltarii
intelectuale efective a copilului ca rezultat al anumitor trepte de dezvoltare anterioare la
nivelul la care functiile proceselor cognitive (mintale) sunt deja maturizate, iar al doilea nivel
este cel al posibilitatilor de invatare sub conducerea sau cu ajutorul adultilor.
C. Moise si T. Cozma in lucrarea Reconstructie pedagogica (1996) desprind trei
nivele la care contribuie educatia si dezvoltarea intelectuala cu referinta in planul
deprinderilor si capacitatilor intelectuale:
 1. deprinderi de nivel elementar si care constau in scris, citit, socotit sub formula
caracteristica de cei trei R din punct de vedere fonetic a pronuntiei (writing,
reading, reckoning);
2. urmeaza nivelul deprinderilor denumite intr-o expresie conventionala, deprinderi de
translare a culturii si care reprezinta nivelul mijlociu si se constituie pe baza celor elementare;
Am evidentia la acest nivel stilul individual de munca intelectuala si anumite reguli ce se
presupun in procesul de invatare.
3. nivelul superior al deprinderilor si capacitatilor superioare care se caracterizeaza
prin cateva insusiri de personalitate si se concretizeaza in: ordine si claritate in gandire, nevoia
de a verifica si controla toate cunostintele dobandite, curaj intelectual, adeziune fata de
adevar, toate la un loc alcatuind spiritul stiintific al omului. La aceste deprinderi am mai
adauga capacitatea de a emite ipoteze, de a cauta si descoperi informatia, de a utiliza si manui
metodele specifice de investigare ale domeniului, de a interpreta informatia si de a o sintetiza
si a o comunica.
Pe baza celor prezentate mai sus putem considera ca educatia intelectuala este acea
componenta a actiunii educationale care, prin intermediul valorilor stiintifice si umaniste pe
care pe prelucreaza si vehiculeaza, contribuie la formarea si dezvoltarea tuturor capacitatilor
intelectuale, functiunilor cognitive si instrumentale a structurilor operatorii din plan mental,
precum si a tuturor mobilurilor care declanseaza, orienteaza si intretin activitatea obiectului
educational in aceste directii. Se desprind doua aspecte fundamentale si complementare ale
educatiei intelectuale: unul informativ, care se refera la cantitatea informatiei stiintifice si
umaniste ce urmeaza sa fie transmisa si asimilata si unul formativ ce are in vedere efectele
asimilarii acestei informatii asupra intelectului uman in dezvoltarea sa. Din aceasta natura
duala a educatiei intelectuale se pot delimita doua sarcini fundamentale ale acesteia:
informarea si formarea intelectuala, ambele in concordanta cu cerintele idealului educational.