Senzatia

Curs 1

Definitie: Senzatia reprezinta stimularea organelor de simt prin actiunea diferitilor stimuli (forme
de energie care activeaza un organ de simt). In contrast cu senzatia, perceptia este procesul prin care
selectam, interpretam, analizam si integram stimulii la care sunt expuse simturile noastre.
Traditional, senzatia a fost investigata de acea ramura a psihologiei numita psihofizica (studiul
relatiei dintre natura fizica a stimulilor si raspunsul senzorial al persoanei la acesti stimuli).
Senzatia este primul nivel psihic de prelucrare, interpretare si utilizare a informatiei despre
insusirile obiectelor si fenomenelor lumii externe si despre starile mediului extern. Ea este sursa primara a
cunostintelor.

Senzatia in lumina teoriilor psihologice: scurta prezentare.

Curentul asociationist: absolutizarea rolului senzatiei, studiul proceselor psihice superioare prin
descompunerea si reducerea lor la senzatii.
Orientarea gestaltista: prima structura este perceptia.
Empirismul pozitivist: senzatia este temelia intregii cunoasterii.
Rationalismul apriorist: senzatia este o bariera intre noi si lume (minimizarea valorii cognitive a
senzatiei).
Teoria energiilor specifice ale organelor de simt (Johanes Muler 1840): senzatia informeaza
constiinta despre calitatile energiei specifice proprii fiecarui organ de simt, stimulul avand doar
rolul de activare-declansare.
Teoria semnelor locale (Hering): activarea energiei specifice este inlocuita cu o operatie, mai
sofisticata, de transformare a unei stari interne a unui organ de simt intr-un semn (rezultatul
functiei interpretative a creierului).
Teoria hieroglifelor (Helmholtz): senzatia este un simbol conventional pentru desemnarea
actiunii unui stimul.
Teoria reflectarii subiective active: psihologia europeana (J.Piaget, H.Pieron, H.Wallon,
A.N.Leontiev, S.L.Rubinstein).
- Senzatia este o imagine subiectiva ideala, nu o simpla intiparire mecanica a obiectului
in structura organului de simt sau o copie fotografica.
- Senzatia are un rol cognitiv, de semnificant.
Teoria comunicarii si a informatiei: analizatorii sunt canale specializate de comunicare, care
efectueaza o serie de operatii legate intr-o schema logica unitara.

Repere in definirea senzatiei.

De la iritabilitate si excitabilitate la sensibilitate:
Nevoia de adaptare a organismului, necesitatea acestuia de a face fata unor solicitari exterioare
din ce in ce mai complexe au dus la aparitia unor forme de captare si prelucrare a informatiilor, la
structurarea unor modalitati de raspuns la influentele externe. La nivelul elementar al dezvoltarii organice,
forma sub care se reactioneaza este iritabilitatea simpla, proprietatea biologica generala care permite
fiintelor vii sa receptioneze influentele externe si sa raspunda selectiv la ele printr-o modificare interna.

Iritabilitate si excitabilitate:
- este o proprietate biologica a organismului;
- are character difuz, generalizat, nespecializat;
- intra in functiune numai ca urmare a contactului direct cu stimuli biologiceste necesari (are un
character limitat, posibilitatile oferite organismului de a se orienta in mediu fiind extreme de reduse).

Sensibilitatea:
- stimuli biologiceste necesari apar intr-un numar limitat, sunt imprastiati in mediu si apar impreuna
sau amestecati cu alti factori indiferenti care, prin ei insisi nu satisfac trebuintele biologice ale
organismului, dar au o mare valoare in depistarea primilor.
- apare o noua capacitate: sensibilitatea: proprietatea organismului de a reception factorii indiferenti,
de a stabili un raport cu sens intre ei si cei neconditionati.
 - este o proprietate psihica, sta la baza celorlalte procese superioare de relationare a individului la
mediu.
- este o forma evoluata de adaptare, pentru ca indeplineste functii de semnalizare in raport cu
schimbul de substante.

Senzatia, ca prima forma de psihic, reproduce in creierul uman insusirile simple ale obiectelor si
fenomenelor sau ale stimulilor care actioneaza direct asupra organismului, reflectarea avand un character
nemijlocit. Insusirile reflectare de senzatie nu sunt numai simple, ci si concrete, exterioare, fenomenale,
accidentale, neesentiale (cele care apar si la suprafata obiectelor si fenomenelor sau care se impugn
simturilor prin forta lor senzoriala, dar care au o mare valoare adaptativa pentru organism). Aceste insusiri
sunt insusiri isolate, separate ale obiectelor si fenomenelor.
Psihologia cognitive interpreteaza senzatia ca un eveniment psihic elementar capabil de a
produce experiente subiective sau de a infera existent obiectului (face referire la o anumita calitate a
informatiei senzoriale culoare, durere etc. care este extrasa din stimuli interior sau exterior). De
asemenea, senzatia codeaza informatia la niveluri de tratare precoce.

M. Zlate constata ca studiul senzatiei implica 3 elemente:

- stimulul fizic,
- raspunsul fiziologic,
- experienta senzoriala, subiectiva.

M. Golu considera ca senzatia este reflectare activ-selectiva si ideal-subiectiva a insusirilor

particulare si singular ale stimulilor modali specifici in forma unui cod-imagine:
- continutul senzatiei: informative secventiala, fragmentara despre obiectele si fenomenele
perceptibile.
- nu permite identificarea acestor obiecte si fenomene ci doar discriminarea lor in interiorul uneia
si aceleiasi insusiri (intensitate, durata, greuatate, temperature etc.).

A.Cosmovici: senzatia este cunoasterea unei insusiri separate a unui obiect sau fenomen, in
momentul cand acesta actioneaza asupra unui organ senzorial.

Mecanismele psihofiziologice ale senzatiilor.

1. Receptia stimulilor: la realizarea ei participa atat o serie de structure accesorii cat si structurile
receptoare propriu-zise.
Structurile accesorii sunt reprezentate de o serie de mijloace fizice, obiective (ochelari, cornet sau
aparate auditive) precum si de alte elemente de natura anatomo - fiziologica (pleoapele, genele,
pavilioanele urechilor) cu rol de a facilita receptia corecta a stimulilor sau de a compensa unele
deficient ale organelor receptoare.
Receptorii sunt organelle esentiale prin intermediul carora se realizeaza captarea informatiilor. Ei
sunt extrem de numerosi si specializati pentru receptionarea diverselor forme de energie (celulele
receptoare ale analizatorului vizual conurile si bastonasele din retina receptioneaza undele
electromagnetice cu lungimi cuprinse intre 390 si 800 de milimicroni; organul Corti receptioneaza
undele sonore cu frecvente cuprinse intre 16 si 20.000 Hz).

Rolul esential al receptorilor este de a converti energia fizica, externa a stimulilor in activitate
neural, process numit transductie (celulele receptoare produc o schimbare electrica in raspunsul la un
stimul; in raspunsul la un stimul membrana devine mai permeabila la anumite particule incarcate electric
ionii de sodiu si potasiu. O data cu trecerea acestor particule din afara inauntru, se schimba incarcatura
electrica de-a lungul membranei, schimbare electrica denumita potential de receptor).
Codarea informatiilor consta practice in includerea proprietatilor calitative si cantitative ale
stimulilor in structura potentialului de actiune si in transmiterea acestuia creierului.

2. Conducerea influxului nervos la creier: se face prin intermediul fibrelor aferente, mai putin numeroase
decat receptorii. Traseul cerebral nu este continuu, ci prezinta 3-4 intreruperi sinaptice, amplasate la
diferite niveluri ale SNC, care se complica progresiv in functie de numarul de neuroni, numarul de
sinapse, numarul straturilor de ordonare.
Rolul esential al cailor de conducere sau aferente este acela de prelucrare succesiva tot mai
complexa a semnalelor nervoase. Dupa codarea primara de la nivelul receptorilor, in caile de conducere
se realizeaza recodificarea informatiilor, reorganizarea elementelor informationale, filtrarea lor. Tot aici are
loc elaborarea neurogramelor, care cuprind in ele informatia senzoriala ce va fi transmisa spre creier.

3. Interpretarea informatiilor nervoase de catre creier: se produce in zonele de proiectie corticala ale
analizatorului care se compun dintr-o portiune central sau primara (nucleul analizatorului) si alta
periferica.
Portiunea centrala este inalt specializata, cuprinde numeroase celule modale iar portiunea
periferica este mai difuza si cuprinde celule nervoase multimodale. Aria senzoriala primara cuprinde aria
vizuala, aria auditiva si aria somatosenzoriala. In imediata invecinatate a ariei senzoriale se afla aria
motorize principala (controleaza motilitatea voluntara rapida, precisa si coordonata a musculaturii
scheletice din partea opusa a corpului).
Segmentul cortical central realizeaza decodificarea semnalelor (finalizarea semnalelor nervoase,
intr-un cod imagine), iar zonele primare ale capatului cortical au rolul de a elabora asa numitele matrice
interpretative care decodifica informatia fixate in neurograme.

4. Sanctionarea activitatii verigilor periferice (receptoare si efectoare): se produce prin intermediul

conexiunii inverse (mecanism reglator). Instantele superioare controleaza activitatea receptorilor, care isi
modifica starile functionale in functie necesitatile momentane ale organismului (trebuinte, expectatii etc.).

Sensibilitatea si legile ei.

Sensibilitatea: proprietate functional care permite inregistrarea, receptarea si interpretarea atat a
stimulilor biologic necesari cat si a celor in sine indiferenti sau neutri.
- se dezvolta din proprietatea primara a excitabilitatii, este caracteristica regnului animal.
- apeleaza la functia semnalizarii (stabilirea unei legaturi si a unui transfer de semnificatie de la
stimulul biologic necesar, neconditionat la stimulul neutru, conditionat, acesta din urma devenind semnul
celui dintai). Marcheaza inceputul psihicului.
La om, sensibilitatea este diferentiata, inalt specializata si distribuita pe modalitati in cadrul
diversilor analizatori.

1. Legea intensitatii.
Legile psihofizice ale sensibilitatii reprezinta raportul dintre intensitatea fizica a stimulului si nivelul
sensibilitatii, respectiv al senzatiei.

- pragul absolut minimal: cantitatea minima de intensitate a stimului capabila a produce o

senzatie. Este reper pentru sensibilitatea absoluta, folosindu-se urmatoarea lege: So = 1/p . So =
sensibilitatea absoluta a unui analizator, iar p = pragul absolute minimal.
Intre sensibilitatea absoluta si pragul absolute minimal exista un raport invers proportional: cu cat
pragul absolut minimal este mai mic, cu atat sensibilitatea absoluta este mai mare si invers, cu cat el este
mai mare, cu atat sensibilitatea este mai mica.
- pragul absolute maximal: cantitatea maxima de intensitate a stimulului care produce o senzatie
de acelasi fel, deci in interiorul aceleiasi modalitati senzoriale.
- pragul diferential: masoara diferentele foarte fine intre intensitatile variabile ale stimulilor (relatia
dintre intensitatea initiala a stimulului si intensitatea ce trebuie adaugata sau scazuta de la aceasta pentru
a produce o modificare abia sesizabila a senzatiei initiale). Capacitatea cu ajutorul careia se surprind
astfel de diferente intre stimuli = sensibilitate diferentiala.
- pragul operativ: valoarea pe care trebuie sa o aiba un stimul pentru a fi optim discriminabil
(marime minima a divergentei intervalului de diferentiere care, atunci cand este atinsa, viteza si precizia
diferentierii reactiei devin maxime).

Legea Bouguer Weber: se aplica pentru sensibilitatea absoluta; postuleaza existent unei relatii
constant intre intensitatea initiala a stimului si cea nou adaugata sau scazuta. La greutate acest raport
este de 1/30, la senzatiile auditive de 1/10 la cele vizuale de 1/100.
 Legea Weber Fechner: se aplica pentru sensibilitatea diferentiala, intensitatea senzatiei este
proportional cu logaritmul intensitatii stimulului (daca dorim ca senzatia sa creasca in progreasie
aritmetica trebuie sa crestem intensitatea stimulului in progreasie geometrica). Diferentele abia
perceptibile intre senzatii pot fi luate ca egale intre ele, pentru ca sunt valori foarte mici si, deci pot fi
folosite ca unitate de masura cu ajutorul careia sa se exprime numeric intensitatea senzatiilor ca suma
(sau integral) al unor ctimi abia perceptibile (infinit de mici), socotind de la pragul inferior al sensibilitatii
absolute. Se verifica doar in zona intensitatilor mijlocii ale stimulilor.
Stevens corijeaza legea lui Fechner (1961): intre intensitatea senzatiilor si intensitatea stimulilor
exista o dependenta exponentiala, nu logaritmica (cu cat ne apropiem de limita superioara si inferioara a
continuumului sensibilitatii, cu atat valoarea pragurilor diferentiale devine mai mare).

2. Legea adaptarii.
Cresterea sau scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau a modificarii
conditiilor de mediu poarta denumirea de adaptare senzoriala.
Exemplu: trecerea brusca dintr-un mediu in altul (lumina intuneric si invers).
Procesul de adaptare se realizeaza gradat.
Adaptarea este un fenomen relational: porneste de la un nivel initial al sensibilitati, ia valori
diferite in functie de intensitatea si durata stimulului si depinde si de anumite particularitati
morfofunctionale ale organelor de simt ca si de locul si rolul acestora in procesul reflectarii informationale.
La stimuli puternici scade, ar la cei slabi creste. Scaderea sensibilitatii trebuie interpretata fie ca
diminuare treptata a senzatiilor, fara a ajunge la disparitia lor fie ca disparitie totala sau cvasitotala a
sensibilitatii. In functie de rapiditatea adaptarii lor, analizatorii sunt clasificati in usor adaptabili (tactili,
termici, olfactivi, vizuali, gustative) si greu adaptabili (auditivi si algici). Adaptarea depinde si de
particularitatile contextului obiectiv si subiectiv in care are loc receptia.

Teoria nivelului de adaptare (H. Helson): ia in considerare nu numai magnitudinea stimulului care
actioneaza asupra organelor de simt ci si magnitudinea altor stimuli din imediata lui apropiere. O
serie de aspect calitative ale teoriei sale se refera la explicarea capacitatii de adaptare a
organismului o data cu schimbarea mediului (pentru ca organismul sa se adapteze este
necesara stabilirea unui nivel de referinta cu ajutorul caruia stimuli sa poata fi judecati: cei
apropiati de acest nivel sunt considerate puternici, iar cei sub acest nivel ca fiind slabi). O
asemenea abordare implica relativitatea judecatilor subiectilor: un stimul nu este pur si simplu
intens sau slab, ci este intens sau slab dependent de nivelul subiectiv de adaptare. Nivelul de
adaptare apare deci ca o constanta a fiecarui subiect, variabila de la un subiect la altul.

Pe fondul adaptarii se manifesta fenomenul contrastului: cresterea sensibilitatii ca efect al

interactiunii spatio-temporare a excitantilor de intensitati diferite, care actioneaza simultan sau succesiv
asupra aceluiasi analizator.

Contrastul succesiv: cresterea sensibilitatii la stimulul prezent ca urmare a actiunii indelungate a

unui alt stimul de aceeasi modalitate, dar diferit ca intensitate si calitate (ex. Sensibilitatea pentru
substantele acide creste daca anterior analizatorul gustative a fost supus actiunii dulcelui etc.).
Contrastul simultan: consta fie in accentuarea reciproca a claritatii si pregnantei stimulilor
prezentati in acelasi timp in campul perceptive, fie in evidentierea unui stimul sub influenta stimulilor
invecinati, de fond. Apare atunci cand stimuli se diferentiaza intre ei dupa o serie de parametric
(intensitate, saturatie, tonalitate). Contrastul are la baza modificarea functional a sensibilitatii si se explica
prin intrarea in actiune a mecanismelor de inductie reciproca si autoinductie. Acestea presupun
interactiunea diferitelor campuri receptoare si a verigilor structural ale sistemelor aferente.

Inhibitia laterala: reteaua neuronilor care intra in functiune permite accentuarea contrastului intre
semnalele de intrare. Daca un semnal de intrare este mai slab decat altul, atunci neuronal care emite
semnalul de iesire va fi mai slab si puternic inhibat comparative cu neuronal care emite celalalt semnal de
iesire. Cu cat diferenta dintre 2 stimuli la intrare este mai mare, cu atat mai mare va fi diferenta dintre cele
2 semnale de iesire.
3. Legea sensibilizarii.
Cresterea sensibilitatii datorita interventiei unor fenomene de interactiune. Interactiunea poate
avea loc in trei situatii:
- la nivelul receptorului, intre elementele lui structural differentiate (stimularea bastonaselor din
retina duce la scaderea sensibilitatii conurilor);
- intre segmentele aceluiasi analizator (excitarea portiunii periferice a retinei unui ochi poate duce
la cresterea sensibilitatii portiunii central a celuilalt ochi);
- intre analizatori diferiti (auzul creste la lumina comparativ cu intunericul; sensibilitatea cutanata
se imbunatateste sub influenta stimularii luminoase cu lumina alba; o greutate pare mai usoara sub
influenta sunetului etc).

4. Legea depresiei.
Scaderea sensibilitatii ca urmare a legaturilor functionale intraanalizatori sau interanalizatori.
Functioneaza dupa aceleasi principia ca legea sensibilizarii.
- la nivelul receptorului, intre elementele lui structurale diferentiate: stimularea ochiului cu o
lumina rosie conduce la scaderea sensibilitatii pentru culori (cele de unda lunga 500-780 milimicroni),
cand un fascicul galben este orientat asupra unei portiuni limitate a retinei, scade sensibilitatea fata de
rosu si verde;
- intre segmentele aceluiasi analizator: functia localizarii spatial a sunetelor depinde de
interactiunea dintre cele doua verigi perechi ale analizatorului auditiv (oamenii surzi de o ureche au mari
dificultati in localizarea spatial a sunetelor);
- intre analizatori diferiti: sunetele cu intensitate mijlocie si mare coboara sensibilitatea
bastonaselor, inclinarea capului pe spate scade sensibilitatea pentru culoarea verde si pentru
sensibilitatea auditiva, sensibilitatea termica pentru frig reduce sensibilitatea tactila; sensibilitatea
dureroasa reduce orice fel de sensibilitate.
Efectele de interactiune dintre analizatori, fie ca este vorba de sensibilizare sau depresie, depind
de o serie de factori:
- relatia de intensitate dintre stimuli;
- procesele corticale si legile lor (inductia pozitiva si negative);
- sistemul nervos vegetative;
- formatiunea reticulate;
- formarea reflexelor conditionate.

5. Legea semnificatiei fortei de semnalizare a stimulului.

Accentueaza rolul semnificatiei stimulului pentru subiect: un stimul slab ca intensitate dar
semnificativ pentru organism este mai bine receptionat decat un stimul puternic dar nesemnificativ.
Pavlov: vorbea de legea fortei relative: in studiul activitatii nervoase trebuie sa se tina seama nu
doar de intensitatea absoluta, ci si de intensitatea relative a stimulului, cele 2 variabile fiind
mediate de procesele de iradiere si de concentrare, de legea inductiei reciproce, de forta
fiziologica proprie diversilor analizatori, de insusirile tipologice, de valoarea de semnal a
stimulului. La acestea se adauga factori de natura psihologica (scopuri, trebuinte, stari affective
etc).

6. Legea sinesteziei.
Calitatile senzatiilor de o anumita modalitate sunt transferate senzatiilor de o alta modalitate. Un
stimul aplicat unui analizator produce efecte subiective proprii unui alt analizator, fara ca acesta sa fie
stimulat.
Exemple: stimulii auditivi pot produce efecte de vedere cropmatica (auditia colorata); culorilor sau
sunetelor le pot fi atribuite calitati tactile sau gustative (culori moi sau sunete dulci).

7. Legea compensarii.
Insuficienta dezvoltare a unei modalitati senzoriale sau lipsa ei conduce la perfectiunea alteia atat
de mult, incat aceasta din urma preia functiile celei dintai. Compensarea este o lege generala a psihicului
care actioneaza nu doar la nivel sensorial.
Exemple: cazuri de persoane cu handicap multiplu care au ajuns, ca urmare a dezvoltarii altor
forme de sensibilitate la performante deosebite.
8. Legea conditionarii social-istorice.
Reflecta superioritatea senzatiilor la om datorita faptului ca ele suporta conditionarea din partea
factorilor socio-istorici si culturali.
Exista mai multe planuri pornind de la care poate fi evidentiat acest fenomen de conditionare:
- Adancirea, cizelarea, perfectionarea unor modalitati senzoriale ale omului (implicarea omului in
diferite profesiuni il influenteaza sensibilitatea); dependent organizarii si functionarii mecanismelor
senzoriale ale omului de particularitatile stimulilor, sarcinilor, formelor de activitate si etaloanelor pe care
le genereaza mediul socio-cultural.
- Schimbarea ponderii diferitelor modalitati senzoriale (dezvoltarea sensibilitatii vizuale si
auditive);
- Aparitia unor modalitati senzoriale noi, specific umane (pipaitul, diferite forme de auz: verbal,
musical).
Conditionarea social-istorica a senzatiilor poate fi evidentiata si prin diferentele culturale si entice
existente in experienta senzoriala (senzatiile algice, sensibilitatea culinara, sensibilitatea cromatica etc).
Factorii care determina variatii senzorio-comportamentale sunt legati de specificul cultural, de
educatie, traditii, obiceiuri, mentalitati care modifica in timp trairea si expresia senzoriala.

M.Golu vorbeste despre legile socioculturale ale sensibilitatii, adaugand si:

Legea constientizarii: raportarea la starea vigila a subiectului si la capacitatea lui de a avea o
senzatie de care sa-si dea seama.
Legea exercitiului selective (a profesionalizarii): dependent nivelului de dezvoltare si de eficienta
a formelor modale ale sensibilitatii de procesul general de invatare. Intra in structura multor
aptitudini speciale.
Legea estetizarii si semantizarii: modelarea sensibilitatii umane in raport cu frumosul si
semnificatia.
Legea verbalizarii: subordonarea sensibilitatii reglarii verbale.