Sunteți pe pagina 1din 78

Organizarea generala a corpului uman

Topografia organelor si sistemelor de organe

Anatomia omului este ramura biologiei care studiaza forma si structura


corpului uman
Fiziologia omului este ramura biologiei care studiaza functiile corpului
uman
Organismul uman provine din celula ou (zigot), celula care a rezultat in urma
unirii unui ovul cu un spermatozoid.Celula ou sufera diviziuni succesive in urma
carora se formeaza embrionul
La om, embrionul prezinta trei foite:
-ectodermul
-mezodermul
-endodermul
Din foitele embrionare se formeaza tesuturile, organele si sistemele de organe.

Corpul uman este alcatuit din patru segmente: cap, gat, trunchi si
membre.
1.Capul este alcatuit din doua parti:
-o parte craniana corespunzatoare neurocraniului (cutiei craniene)
-o parte faciala corespunzatoare viscerocraniului (oaselor fetei)
2.Gatul (segmentul cervical) leaga capul de trunchi si prezinta doua parti:
-o parte posterioara, nucala (ceafa)
-o parte anterioara (gatul propiu-zis)
3.Trunchiul este format din:
-torace (cavitate toracica)
-abdomen (cavitate abdominala)
-pelvis (cavitate pelviana)
Muschiul respirator numit diafragma separa cavitatea toracica de cea
abdominala.
4.Membrele sunt alcatuite din centuri si portiuni libere
a) Membrele superioare sunt alcatuite din:
-centura scapulara care leaga membrele superioare la trunchi
-portiunea libera formata din brat,antebrat si mana
b) Membrele inferioare sunt alcatuite din:
-centura pelviana care leaga membrele inferioare la trunchi
-portiunea libera formata din coapsa, gamba si picior.

Corpul uman este tridimensional strabatut de catre trei axe si trei planuri.

Axele
Axele corespund dimensiunilor spatiului si se intretaie in unghi drept.Ele sunt
urmatoarele:
-axul longitudinal
-axul sagital (anteroposterior)
-axul transversal
a) Axul longitudinal este axul lungimii corpului si prezinta doi poli:
-un pol superior (cranial)
-un pol inferior (caudal)
b) Axul sagital (anteroposterior) este axul grosimii corpului si prezinta doi
poli:
-un pol anterior
-un pol posterior
c) Axul transversal este axul latimii corpului si prezinta doi poli:
-un pol drept
-un pol stang

Planurile
Planurile corpului uman trec prin cate doua axe si sunt urmatoarele:
-planul frontal
-planul sagital
-planul transversal
a) Planul frontal
Este vertical, paralel cu fruntea, trece prin axele longitudinal si transversal.
Imparte corpul in doua parti asimetrice:
-o parte anterioara (ventrala)
-o parte posterioara (dorsala)
b) Planul sagital
Este vertical, perpendicular pe panul frontal, trece prin axele longitudinal si
sagital.
Este planul simetriei bilaterale deoarece imparte corpul in doua jumatati
simetrice.
-jumatatea dreapta
-jumatatea stanga
(de exemplu: ochii sunt asezati lateral fata de nas si medial fata de urechi).
c) Planul transversal
Este orizontal, perpendicular pe planul frontal si sagital, trece prin axele
transversal si sagital.
Imparte corpul in doua parti asimetrice:
-o parte superioara (craniala)
-o parte inferioara (caudala)
(de exemplu: ochii sunt situati cranial fata de gura iar gura caudal fata de nas)

Organismul uman indeplineste trei tipuri de functii:


1.Functiile de relatie
Asigura legatura dintre organism si mediu, ele sunt realizate de catre sistemul
nervos, sistemul locomotor (osos si muscular), sistemul endocrin si organele de
simt.
2.Functiile de nutritie
Asigura intretinerea vietii, cresterea si dezvoltarea organismului.Ele sunt
realizate de catre sistemul digestiv, sistemul circulator, sistemul respirator si
sistemul excretor.
3.Functiile de reproducere
Asigura perpetuarea speciei si se realizeaza prin sistemul reproducator.
Sistemul Nervos
Clasificarea sistemului nervos
Sistemul nervos este alcatuit din totalitatea organelor in componenta
carora intra tesutul nervos.

Din punct de vedere functional sistemul nervos se clasifica in:


-sistem nervos somatic (al vietii de relatie) SNS
-sistem nervos vegetativ (al vietii vegetative) SNV
Sistemul nervos somatic asigura legatura intre organism si mediul de viata.
Sistemul nervos vegetativ coordoneaza activitatea organelor interne
(activitatea viscerelor).

Din punct de vedere topografic sistemul nervos se clasifica in:


-sistem nervos central SNC
-sistem nervos periferic SNP

Sistemul nervos somatic (al vietii de relatie) asigura activitatea motorie


somatica si sensibilitatea senzitivo-senzoriala in functie de conditiile mediului
inconjurator.
Rolul sistemului nervos somatic: integrarea organismului in mediul sau de viata.
Sistemul nervos vegetativ coordoneaza activitatea organelor interne
(viscerelor) in conditii diferite de viata.
Din punct de vedere structural si functional, sistemul nervos vegetativ se
clasifica in:
-sistem nervos simpatic (care actioneaza in situatii neobisnuite)
-sistem nervos parasimpatic (care actioneaza in conditii obisnuite)

I.SNC ax cerebrospinal (nevrax) este alcatuit din maduva spinarii si encefal


Maduva spinarii
Maduva spinarii este situata in canalul vertebral format prin suprapunerea
orificiilor vertebrale.
Maduva spinarii se intinde de la vertebra cervicala C1 la vertebra lombara L2, de
unde se continua cu filum terminale pana la vertebra a doua coccigiana.
Encefal
Encefalul este situat in cutia craniana si este format din:
1.Trunchi cerebral (bulb rahidian, puntea lui Varolio si mezencefal)
2.Cerebel
3.Diencefal (talamus, metatalamus, epitalamus, hipotalamus)
4.Emisferele cerebrale
Organele sistemului nervos central sunt protejate de un sistem de membrane
cerebro-spinale care alcatuiesc meningele.Cele trei membrane cerebro-spinale
sunt: duramater, arahnoida si piamater.
Intre arahnoida si piamater se afla un spatiu plin cu lichid cefalo-rahidian, cu rol
trofic si de protectie mecanica.
II.SNP sistem nervos periferic este alcatuit din nervi periferici si ganglioni
nervosi
Nervii periferici
Nervii periferici sunt alcatuiti din prelungirile neuronale si sunt reprezentati de:
-12 perechi de nervi cranieni (senzitivi, motori si micsti)
-31 perechi de nervi spinali (micsti)
Ganglionii nervosi
Ganglionii nervosi sunt alcatuiti din aglomerari de corpi neuronali si sunt
reprezentati de:
-ganglioni spinali
-ganglioni cranieni
-ganglioni vegetativi
Functia reflexa
Functia reflexa se realizeaza prin substanta cenusie a sistemului nervos.
Distributia substantei cenusii
a)La nivelul maduvei spinarii
Substanta cenusie este dispusa la interior, are forma de fluture si prezinta
prelungiri numite coarne (3 perechi de coarne)
-doua coarne anterioare (o pereche de coarne anterioare) care contin neuroni
somatomotori, care conduc informatiile de la centri nervosi la efectori
-doua coarne posterioare (o pereche de coarne posterioare) care contin neuroni
somatosenzitivi, care conduc informatiile de la receptori la centri nervosi
-doua coarne laterale (o pereche de coarne laterale) care contin neuroni
vegetativi: visceromotori si viscerosenzitivi
b)La nivelul encefalului
1.In trunchiul cerebral substanta cenusie este dispusa la interior si fragmentata
in nuclei: senzitivi, motori, vegetativi si propii.
2.In cerebel substanta cenusie este dispusa la interior, unde formeaza nuclei de
substanta cenusie, si la exterior, unde formeaza scoarta cerebeloasa.
3.In diencefal sunt mase de substanta cenusie sub forma de nuclei in toate
componentele sale: talamus, metatalamus, epitalamus si hipotalamus.
4.In emisferele cerebrale substanta cenusie este dispusa la interior, unde
formeaza nucleii bazali (corpii striati), si la exterior, unde formeaza scoarta
cerebrala (cortexul cerebral).

Mecanismul fundamental de functionare a sistemului nervos este actul reflex


(reflexul).Actul reflex este procesul fiziologic de raspuns la actiunea unui stimul
asupra unei zone receptoare.Baza anatomica a actului reflex este arcul
reflex.Arcul reflex este format din 5 componente: receptor, cale aferenta, centru
nervos, cale eferenta si efector.
RECEPTOR >>> calea aferenta >>> CENTRU NERVOS >>> calea
eferenta >>> EFECTOR

1.Receptorul
Este o structura excitabila care raspunde la stimuli prin variatii de potential
gradate, proportional cu intensitatea stimulului.Rolul receptorului este de a
transforma energia stimulului in influx nervos.Receptorii pot fi clasificati dupa
mai multe criterii.

1.Dupa localizare
-exteroceptori situati la nivelul pielii, se afla la periferia organismului si primesc
informatii din mediul extern.
-propioceptori sunt localizati in muschi, tendoane, articulatii, periost (membrana
conjunctiva a oaselor) pericondru (invelis conjunctiv al cartilajelor).
-interoceptori (visceroceptori) sunt situati in peretii organelor interne (viscerelor)
si primesc informatii din interiorul organismului.
2.Dupa natura agentului excitant
-mecanoreceptori stimulati de atingere, presiune, lovire
-termoreceptori stimulati de diferentele de temperatura
-chemoreceptori stimulati de modificarea concentratiei unor substante (olfactivi
si gustativi)
-fotoreceptori stimulati de lumina
-algoreceptori (nociceptori) stimulati de orice excitant care produce durere
-baroreceptori pentru presiune
-osmoreceptori pentru presiune osmotica
3.Dupa viteza de adaptare
-fazici activitatea creste la aplicarea stimulului si scade la mentinerea lui
-tonici activitatea este constanta pe toata durata aplicarii stimulului

2.Calea aferenta
Este senzitiva.Face legatura intre receptori si centri nervosi.
Este reprezentata de dendritele si axonii neuronilor senzitivi din ganglionii
spinali; si de dendritele si axonii neuronilor senzitivi de pe traseul unor nervi
cranieni.
3.Centrul nervos
Reprezinta toate structurile sistemului nervos central care analizeaza si
prelucreaza informatiile primite si genereaza impulsuri nervoase.
Fiecare centru nervos are doua compartimente functionale:
1.compartimentul senzitiv unde sosesc informatiile de la receptori
2.compartimentul motor care transmite comenzile catre efectorii
In sistemul nervos exista 3 nivele majore unde se afla centrii nervosi care
coordoneaza diferite tipuri de reflexe
-nivelul subcortical (diencefal, cerebel, trunchi cerebral)
-nivelul cortical, cortex cerebral (scoarta cerebrala)
-maduva spinarii
4.Calea eferenta
Este motorie.Face legatura intre centrii nervosi si efectori.Este reprezentata de
axonii neuronilor motori din maduva spinarii; si de fibrele motorii ale nervilor
cranieni.
5.Efectorul
Executa comanda primita de la centru nervos.Efectorii sunt reprezentati de
muschi, care raspund prin contractie, si glande, care raspund prin secretie:
muschii striati (efectori ai sistemului nervos somatic), muschi netezi (efectori ai
sistemului nervos vegetativ), glande exocrine si glande endocrine.

Functia de conducere
Clasificarea cailor de conducere
Functia de conducere se realizeaza prin substanta alba a sistemului nervos.
Substanta alba este formata din doua tipuri de cai:
-cai ascendente
-cai descendente

I.CAILE ASCENDENTE - CAILE SENSIBILITATII


Caile ascendente sunt senzitive.Conduc excitatiile sub forma de influx nervos, de
la receptori (exteroceptori, propioceptori si interoceptori) la centri nervosi, si
deservesc sensibilitatea corpului.Aceste cai sunt de doua tipuri: specifice si
nespecifice.
Specifice pentru fiecare tip de sensibilitate (exteroceptiva si propioceptiva);
conduc impulsuri cu rol in perceperea si discriminarea stimulilor.
Nespecifice care conduc sensibilitatea interoceptiva (visceroceptiva) impreuna cu
calea spinotalamica.
Sensibilitatea este propietatea unor parti ale sistemului nervos de a receptiona,
transmite sau percepe excitatii.
Sensibilitatea corpului (sensibilitatea somatica) este de trei tipuri: sensibilitate
exteroceptiva, sensibilitate propioceptiva si sensibilitate interoceptiva.
Sensibilitatea exteroceptiva este de trei tipuri: tactila fina (epicritica) si tactila
grosiera (protopatica), termica si dureroasa.
1.CAILE SENSIBILITATII EXTEROCEPTIVE
Caile sensibilitatii exteroceptive sunt cai specifice; au pe parcurs trei neuroni; au
proiectie corticala; conduc impulsuri de la exteroreceptori tactili, termici si
durerosi in scoarta cerebrala, pentru formarea senzatiilor specifice.

a) Sensibilitatea tactila fina (epicritica)


Sensibilitatea tactila fina este condusa prin fasciculele spinobulbare Goll si
Burdach.
Caile sensibilitatii tactile fine au pe parcurs trei neuroni:
I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in ganglionul spinal, pe radacina
posterioara a nervului spinal.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in nucleii bulbari Goll si Burdach.
III.Al treilea neuron (tritoneuronul) se afla in talamus, axonul sau se
proiecteaza pe scoarta cerebrala.
Rol: conduc informatii tactile fine si vibratii.Caile sensibilitatii tactile fine conduc
informatii privind forma, marimea, structura si perceptia greutatii obiectelor.
Proiectia corticala: neocortexul receptor zona somestezica I; se incruciseaza la
nivelul bulbului rahidian.
b) Sensibilitatea tactila grosiera (protopatica)
Sensibilitatea tactila grosiera este condusa prin fasciculul spinotalamic anterior.
Caile sensibilitatii tactile grosiere au pe parcursul lor trei neuroni:
I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in ganglionul spinal de pe radacina
posterioara a nervului spinal.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in cornul posterior medular.
III.Al treilea neuron (tritoneuronul) se afla in talamus; axonul sau se
proiecteaza pe scoarta cerebrala.
Rol: conduc informatiile tactile elementare (conduc informatii tactile grosiere si
de presiune usoara).
Proiectia corticala: in neocortexul receptor in zona somestezica II.Se incruciseaza
la nivelul maduvei spinarii.
c) Sensibilitatea termica si dureroasa
Sensibilitatea termica si dureroasa este condusa prin fasciculul spinotalamic
lateral.
Caile sensibilitatii termice si dureroase au pe parcursul lor trei neuroni:
I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in ganglionul spinal de pe radacina
posterioara a nervului spinal.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in cornul posterior medular.
III.Al treilea neuron (tritoneuronul) se afla in talamus, axonul sau se
proiecteaza pe scoarta cerebrala.
Rol: conduc informatiile termice si dureroase.
2.CAILE SENSIBILITATII PROPIOCEPTIVE (KINESTEZICE)
Caile sensibilitatii propioceptive sunt cai specifice.Conduc informatiile de la
propioceptori.Au proiectie corticala sau subcorticala.
a) Sensibilitatea propioceptiva constienta
Sensibilitatea propioceptiva constienta este condusa prin fasciculele
spinobulbare Goll si Burdach.
Caile sensibilitatii propioceptive constiente au pe parcurs trei neuroni:
I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in ganglionul spinal.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in nucleii Goll si Burdach din bulb.
III.Al treilea neuron (tritoneuronul) se afla in talamus.
Rol: conduc informatiile de la propioceptori din regiunea gatului, trunchiului si
membrelor la scoarta cerebrala.
Proiectia corticala: in neocortexul receptor, in zona senzitivo-motorie.Se
incruciseaza la nivelul bulbului rahidian.
b) Sensibilitatea propioceptiva inconstienta
1.Sensibilitatea propioceptiva inconstienta este condusa prin fasciculul
spinocerebelos direct Flecshig, care preia informatii din partea inferioara a
corpului; nu se incruciseaza.
2.Sensibilitatea propioceptiva inconstienta mai este condusa si prin fasciculul
spinocerebelos incrucisat Gowers, care preia informatii din partea superioara a
trunchiului si membrele superioare, se incruciseaza la nivelul maduvei spinarii.
Caile sensibilitatii propioceptive inconstiente au pe parcurs doi neuroni:
I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in ganglionul spinal.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in nucleii cornului posterior
medular.
Rol: conduc informatiile de la propioceptori din regiunea gatului, trunchiului si
membrelor in cerebel.
Proiectia corticala: in cerebel.
CAILE SENSIBILITATII INTEROCEPTIVE (VISEROCEPTIVE)
Caile sensibilitatii interoceptive sunt cai specifice si nespecifice.
a) Caile specifice
Caile specifice sunt conduse prin fasciculele spinotalamice
b) Caile nespecifice
Caile nespecifice sunt reprezentate de substanta reticulata care se intinde de la
maduva sacrata pana in talamus.
Rol: conduc informatii de la viscere.

II.CAILE DESCENDENTE - CAILE MOTILITATII


Caile descendente sunt motorii.Conduc impulsuri nervoase de la centri nervosi ai
encefalului spre maduva, si deservesc motilitatea corpului.
Caile descendente sunt de doua tipuri: voluntare (piramidale) si involuntare
(extrapiramidale).
1.CAILE MOTILITATII VOLUNTARE (PIRAMIDALE)
Motilitatea voluntara este condusa pe caile piramidale corticospinale (directe si
incrucisate) si corticobulbare.
a) Caile piramidale corticospinale
Caile piramidale corticospinale strabat descendent toate etajele trunchiului
cerebral.
La nivelul bulbului comportamentul este diferit:
- 75% din fibre se incruciseaza la nivelul bulbului, formand fasciculul piramidal
incrucisat
- 25% din fibre nu se incruciseaza in bulb ci in maduva spinarii, formand
fasciculul piramidal direct.
Caile motilitatii voluntare au pe parcurs doi neuroni:
I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in ariile neocortexului motor.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in cornul anterior al maduvei
spinarii.
Rol: conduc comenzi pentru miscarile voluntare, precise, coordonate, ale
musculaturii somatice din regiunea trunchiului, membrelor si o parte din
regiunea gatului; de la nivelul centrilor motori ai cortexului cerebral.
b) Caile piramidale corticobulbare
Caile piramidale corticobulbare se opresc in bulbul rahidian.Se incruciseaza la
nivele diferite ale trunchiului cerebral.
Caile piramidale corticobulbare au pe parcurs doi neuroni:
I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in ariile neocortexului motor
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in nucleii motori de origine a
fibrelor motorii ale nervilor cranieni.
Rol: conduc comenzi pentru miscarile voluntare, precise, coordonate, ale
musculaturii somatice din regiunea capului si o parte din regiunea gatului.
2.CAILE MOTILITATII INVOLUNTARE (EXTRAPIRAMIDALE)
Caile motilitatii involuntare au origine corticala si subcorticala.
a) Caile extrapiramidale cu origine corticala
Caile extrapiramidale cu origine corticala fac sinapsa in ganglionii bazali (corpii
striati).
Caile extrapiramidale cu origine corticala au pe parcurs doi neuroni:
I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in neocortexul motor.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in cornul anterior al maduvei
spinarii.
b) Caile extrapiramidale cu origine subcorticala
Caile extrapiramidale care pornesc din centri subcorticali au pe parcurs doi
neuroni:
I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in centri subcorticali.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in cornul anterior al maduvei
spinarii.
Rol: conduc comenzi catre muchi scheletici si determina contractii musculare
automate, intervin in realizarea unor activitati umane complexe, cum ar fi:
mersul, scrisul, condusul masinii, innotul, cantatul la intrumente.
Caile extrapiramidale cu origine subcorticala sunt reprezentate de fasciculele:
- tectospinale (cu origine in coliculii cvadrigemeni din mezencefal);
- rubrospinale (cu origine in nucleii rosi din pedunculii cerebrali din mezencefal);
- nigrospinale (cu origine in substanta neagra din pedunculii cerebrali din
mezencefal);
- vestibulospinale (cu origine in nucleii vetibulari din bulbul rahidian);
- olivospinale (cu origine in olivele bulbare din bulbul rahidian);
- reticulospinale (cu origine in substanta reticulata a trunchiului cerebral);
Toate aceste cai ajung in cordoanele anterioare ale maduvei spinarii; exceptie fac
fasciculele rubrospinale care ajung in cordoanele laterale ale maduvei spinarii.
Sistemul nervos vegetativ (SNV)
Sistemul nervos vegetativ este partea sistemului nervos care coordoneaza
activitatea viscerala (inconstienta).
I.Structural si functional
Din punct de vedere structural si functional SNV este format din doua parti:
1.Sistem nervos simpatic
Sistemul nervos simpatic actioneaza in situatii neobisnuite: frica, furie, spaima.
Centri nervosi simpatici sunt situati in maduva spinarii, in coarnele laterale din
regiunea toracica (T1-T12) si lombara (L1-L2).
Partea periferica este reprezentata de ganglionii vegetativi si fibre vegetative
preganglionare si postganglionare.
2.Sistem nervos parasimpatic (cranian si sacral)
Sistemul nervos parasimpatic actioneaza in situatii obisnuite de liniste si relaxare
a organismului.
Centri nervosi parasimpatici sunt situati in trunchiul cerebral si in coarnele
laterale ale maduvei spinarii din regiunea sacrata.
Partea periferica este reprezentata de fibre nervoase de la nivelul trunchiului
cerebral si al maduvei spinarii din regiunea sacrata si plexuri vegetative.
II.Structural si topografic
Din punct de vedere structural si topografic este asemanator cu sistemul nervos
somatic, fiind alcatuit din sistem nervos central si sistem nervos periferic.
1.Sistem nervos central
Sistemul nervos central cuprinde:
- centri de comanda situati in maduva spinarii si in trunchiul cerebral
- centri de control si integrare vegetativa din hipotalamus, sistemul limbic si
scoarta cerebrala.
2.Sistem nervos periferic
Sistemul nervos periferic este alcatuit din ganglioni vegetativi si nervi.
NOTIUNI ELEMENTARE DE IGIENA SI PATOLOGIE A SISTEMULUI NERVOS
I.MENINGITA
Meningita este o boala infectioasa provocata de inflamarea meningelor
cerebrospinale (cele trei foite care protejeaza axul cerebrospinal).
1.Cauze
Cauzele sunt infectioase, toxice, alergice, virusuri, ciuperci, protozoare.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri de cap, febra, varsaturi, fotofobie (frica de lumina),
contractia muschilor cefei, modificari importante in lichidul cefalorahidian.
3.Prevenire
Adoptarea unui stil de viata sanatos, evitarea frigului sau caldurii excesive.
II.HEMORAGII CEREBRALE
Hemoragiile cerebrale reprezinta revarsarea sangelui in tesuturi si cavitati, prin
ruperea unui vas de sange din creier (accident vascular cerebral).
1.Cauze
Hipertensiunea arteriala, afectiuni cardiace si vasculare, fumatul si consumul
excesiv de alcool, obezitatea, sifilisul, traumatisme arteriale, tumorile cerebrale.
2.Simptome
Se manifesta prin cefalee severa (dureri de cap puternice), varsaturi, lesin,
pupile inegale, modificari de personalitate, coma, paloare, agitatie, hipotensiune,
puls si ritm respirator accelerat.
3.Prevenire
Adoptarea unui stil de viata sanatos, evitarea consumului excesiv de tutun,
alcool si cafea.
III.COMA
Coma este o stare patologica de inhibitie profunda a activitatii nervoase
superioare
1.Cauze
Coma apare ca urmare a unei boli grave: meningita, encefalita, hemoragii
cerebrale, accidente traumatice, tumori, intoxicatii medicamentoase
2.Simptome
Pierderea cunostintei, lipsa de reactie fata de stimuli externi.
Pierderea sensibilitatii si a motilitatii voluntare cu pastrarea functiilor respiratorii
si circulatorii.
3.Prevenire
Adoptarea unui stil de viata sanatos; evitarea surmenajului, a activitatii nervoase
excesive.
Analizatori
Analizatorii sunt sisteme morfofunctionale complexe si unitare care au rolul de a
receptiona, conduce si transforma in senzatii specifice excitatiile primite din
mediul extern sau intern.
Un analizator este alcatuit din trei segmente:
1.Segmentul periferic (receptor)
Este reprezentat de structuri specializate ale organelor de simt si este stimulat
de variatia unei anumite forme de energie si determina formarea potentialului de
actiune (potentialului receptor) care se transmite in segmentul urmator.
Clasificarea receptorilor in functie de topografie (localizare)
-exteroceptori, localizati in piele
-propioceptori, raspanditi in sistemul locomotor
-interoceptori (visceroceptori), situati in peretele organelor interne
Clasificarea receptorilor dupa natura excitantului
-mecanoreceptori, stimulati de atingere, presiune si lovire
-termoreceptori, stimulati de diferentele de temperatura
-algoreceptori, stimulati de orice excitant care produce durere
-chemoreceptori, stimulati de modificarea concentratiilor unor substante
-receptori electromagnetici, stimulati de radiatii electromagnetice luminoase
Clasificarea receptorilor dupa distanta de la care actioneaza stimulul
-de contact (de exemplu: receptorii tactili)
-de distanta (de exemplu: receptorii auditivi)
2.Segmentul intermediar
Este alcatuit din caile nervoase prin care ajung influxurile la centrii nervosi
superiori
3.Segmentul central
Este reprezentat de aria din scoarta cerebrala la care ajunge calea de conducere.
La nivelul ariilor corticale se realizeaza analiza si sinteza informatiilor primite
formand in final senzatiile constiente specifice.
Analizatorii organismului uman sunt: analizatorul vizual, analizatorul acustico-
vestibular, analizatorul cutanat, analizatorul gustativ, analizatorul olfactiv si
analizatorul motor.
Vizual
Rolul analizatorului vizual consta in:
- diferentierea luminozitatii, formei si culorii obiectelor;
- orientarea in spatiu; mentinerea echilibriului si a tonusului cortical.

Excitantul specific analizatorului vizual este reprezentat de razele de lumina.


Segmentul periferic al analizatorului vizual se gaseste la nivelul ochiului.Ochiul
este un organ pereche situat intr-o cavitate osoasa numita orbita.
Ochiul este alcatuit din glob ocular si organe anexe.
I.GLOB OCULAR
Globul ocular este alcatuit din trei tunici concentrice, sistem optic si sistem
fotoreceptor.
1.Tunicile globului ocular
De la exterior catre interior sunt: tunica externa (cu rol de protectie), tunica
medie (cu rol in nutritie) si tunica interna (cu celule fotoreceptoare).

a) Tunica externa
Tunica externa este formata din sclerotica si cornee.
Sclerotica (albul ochiului) este portiunea posterioara a tuncii externe, are
culoarea alb-sidefie si este opaca.Sclerotica are rol in protectia globului ocular.
Corneea este portiunea anterioara a tunicii externe, este avasculara si
transparenta (permite razelor de lumina sa o traverseze); cu fibre nervoase
amielinice.
b) Tunica medie
Tunica medie este alcatuita din coroida, corp ciliar si iris.
Coroida se afla imediat sub sclerotica; este o membrana pigmentata si vasculara
cu rol in nutritia globului ocular.
Corpul ciliar este format din muschiul ciliar (alcatuit din fibre musculare netede
dispuse radiar si circular) si procesele ciliare (ghemuri vasculare care secreta
umorile).
Irisul este partea colorata a ochiului.In centrul irisului se afla un orificiu numit
pupila.Irisul este format din celule pigmentare si fibre musculare netede, dispuse
radiar si circular.
c) Tunica interna
Tunica interna este reprezentata (alcatuita) de retina.Retina este formata din
celule nervoase (celule fotoreceptoare si neuroni), celule pigmentare si celule de
sustinere.
Celulele fotoreceptoare sunt de doua tipuri: cu conuri si cu bastonase.
Celulele fotoreceptoare cu conuri sunt responsabile de vederea diurna si
cromatica.
Celule fotoreceptoare cu bastonase sunt responsabile de vederea nocturna, fara
detalii si fara culori.
Retina prezinta doua zone importante: pata galbena (macula lutea) si pata
oarba.In pata galbena predomina celulele cu conuri.Prezinta o depresiune numita
foveea centralis care contine numai celule cu conuri (zona de acuitate vizuala
maxima).Pata oarba este locul pe unde iese nervul optic din retina si este lipsita
de celule fotoreceptoare.
2.Sistem optic
Sistemul optic este format din totalitatea mediilor transparente ale globului
ocular: corneea, umoarea apoasa, cristalinul si umoarea sticloasa.
a) Corneea
Corneea face parte din tunica externa si este portiunea anterioara a tunicii.
b) Umoarea apoasa
Umoarea apoasa este secretata de procesele ciliare.Se afla intre cornee si iris (in
camera anterioara) si intre iris si cristalin (in camera posterioara).Umoarea
apoasa este un lichid transparent, permite trecerea razelor de lumina.
c) Cristalinul
Cristalinul este o lentila biconvexa.Este situat in spatele irisului, intr-o capsula
elastica numita cristaloida.La extremitati se leaga de muschiul ciliar prin
ligamentul suspensor.Focalizeaza razele luminoase patrunse in pupila.
d) Umoarea sticloasa (umoarea vitroasa, corp vitros)
Umoarea sticloasa se afla intre cristalin si retina; este transparenta cu
consistenta de gel.Rolul corpului vitros consta in mentinerea formei sferice a
ochiului.
3.Sistem fotoreceptor
Sistemul fotoreceptor este reprezentat de retina si are rolul de a transforma
energia luminoasa in influxuri (impulsuri) nervoase.
II.ORGANE ANEXE
Organele anexe ale ochiului sunt de doua tipuri: organe de protectie (gene,
sprancene, pleoape, glande lacrimale, conjunctiva) si organe de miscare (cei 6
muchi externi ai globului ocular).Conjunctiva este o membrana subtire care
captuseste fata interna a pleoapei.

Segmentele analizatorului vizual

1.Segmentul periferic (receptor)


Segmentul periferic al analizatorului vizual este reprezentat de celulele
fotoreceptoare (celulele cu conuri si celulele cu bastonase).
a) Celulele cu conuri
Celulele cu conuri au o prelungire externa sub forma de con.Sunt in numar de 5-7
milioane. Contin pigmentul numit iodopsina.Sunt sensibile la radiatiile luminoase
de mare intensitate.Sunt receptori pentru vederea diurna si cromatica.Au prag
de sensibilitate ridicat.
b) Celulele cu bastonase
Celulele cu bastonase au o prelungire externa sub forma de bastonas.Sunt in
numar de 125-130 milioane.Contin pigmentul numit rodopsina (purpurul
retinian).Sunt sensibile la radiatii luminoase de mica intensitate.Sunt receptori
pentru vederea nocturna, fara detalii si fara culori.Au prag de sensibilitate
scazut.
2.Segmentul intermediar (de conducere)
Segmentul intermediar al analizatorului vizual este reprezentata de trei neuroni:
I.Primul neuron (protoneuronul) este un neuron bipolar (cu un axon si o
dendrita) din retina.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) este un neuron multipolar (un axon si
mai multe dendrite) din retina.Axonul neuronilor multipolari formeaza nervul
optic.La nivelul chiasmei optice se incruciseaza axonii care provin din jumatatile
nazale ale celor doua retine.Din chiasma optica pornesc doua fascicule numite
tracturi optice.Fiecare tract optic conduce informatia din jumatatea temporala a
retinei de aceeasi parte si din jumatatea nazala a retinei de parte opusa.
III.Al treilea neuron (tritoneuronul) este situat in corpul geniculat lateral din
metatalamus.
3.Segmentul central
Segmentul central al analizatorului vizual este localizat in aria vizuala din lobul
occipital, pe marginile scizurii calcarine.

Formarea imaginilor pe retina


Procesele prin care se realizeaza vederea sunt: receptia vizuala, transmiterea
mesajelor vizuale si formarea senzatiilor vizuale.
In realizarea procesului de formare a imaginii pe retina, conlucreaza irisul si
sistemul optic.Irisul regleaza reflex cantitatea de lumina proiectata pe retina,
proces numit reflex pupilar fotomotor.
Mioza
La lumina puternica se contracta fibrele circulare ale irisului si pupila se
micsoreaza, proces numit mioza (pupiloconstrictie)
Midriaza
La lumina slaba se contracta fibrele radiare ale irisului iar pupila se mareste,
proces numit midriaza (pupilodilatatie)
Sistemul optic functioneaza ca o lentila convergenta cu rolul de a proiecta razele
de lumina direct pe retina.Razele de lumina sufera la nivelul ochiului o tripla
refractie:
1.Prima refractie: la interfata aer-cornee
2.A doua refractie: pe fata anterioara a cristalinului
3.A treia refractie: pe fata posterioara a cristalinului
Ca urmare a acestei triple refractii imaginea care se formeaza in pata galbena a
retinei este reala, mai mica si rasturnata.
Ochiul emetrop
In cazul ochiului normal (emetrop) exista o concordanta perfecta intre lungimea
axului anteroposterior si puterea de convergenta a mediilor transparente.Aceasta
concordanta permite vederea clara, fara acomodare, a obiectelor situate la o
distanta mai mare de 6 m.In cazul obiectelor situate intre punctum proximum (25
cm) si punctum remotum (6 m) vederea este clara, dar cu acomodare.
Acomodarea este un proces automat de adaptare a ochiului pentru vederea clara
a obiectelor, situate intre 25 cm si 6m.
Acomodarea presupune urmatoarele:
- mioza (micsorarea diametrului pupilelor) prin contractia muschilor circulari ai
irisului
- cresterea convergentei cristalinului prin contractia muschilor circulari ciliari
- corectarea axelor oculare prin contractia muschilor externi ai globului ocular
In cazul in care puterea de convergenta a mediilor transparente nu este in
concordanta cu lungimea axului anteroposterior, ochiul este ametrop,
prezentand diverse defecte optice: miopie, hipermetropie si astigmatism.
a) Miopia
Miopia este afectiunea celor care nu vad bine atunci cand privesc departe.
Imaginea se formeaza inaintea retinei datorita lungimii prea mari a axului
anteroposterior sau a cuburii crescute a cristalinului.
Miopia se corecteza cu lentile biconcave (divergente)
b) Hipermetropia
Hipermetropia este afectiunea celor care nu vad bine cand privesc aproape.
Imaginea se formeaza in spatele retinei datorita lungimii prea scurte a axului
anteroposterior sau a curburii scazute a cristalinului.
Hipermetropia se corecteaza cu lentile biconvexe (convergente)
c) Astigmatismul
Astigmatismul este datorat neregularitatilor corneei sau deformarii cristalinului.
Imaginea formata este neclara.
Astigmatismul se corecteaza cu lentile cilindrice.

Baza fotochimica a vederii


Razele de lumina strabat mediile transparente si apoi retina, ajungand la celulele
fotoreceptoare ale acesteia.La nivelul celulelor fotoreceptoare, razele de lumina
determina descompunerea pigmentilor fotosensibili.
I.Iodopsina
Iodopsina din celulele cu conuri se descompune in retinem si fotopsina.
II.Rodopsina
Rodopsina din celulele cu bastonase se descompune in retinem si scotopsina.
Prin descompunerea pigmentilor fotosensibili se modifica permeabilitatea
celulelor fotoreceptoare pentru ioni si se declanseaza potentialele de actiune
(influxuri nervoase).
De la celulele fotoreceptoare pornesc influxurile nervoase care prin nervii optici
sunt conduse la segmentul central al analizatorului vizual localizat in aria vizuala
din lobul occipital, pe marginile scizurii calcarine, unde sunt transformate in
senzatie de vaz.
1.Celulele cu bastonase
Celulele cu bastonase sunt responsabile pentru vederea scotopica (nocturna), in
lumina difuza, cand nu se disting culorile si detaliile obiectelor: vederea in alb-
negru.
2.Celulele cu conuri
Celulele cu conuri sunt responsabile pentru vederea fotopica (diurna), in lumina
intensa, necesare pentru vederea colorata.Perceperea culorilor realizata de
celulele cu conuri este explicata prin mai multe teorii.

Teoria tricromatica a lui Young Helmholtz


Teoria tricromatica a lui Young Helmholtz (teoria culorilor fundamentale) este cea
mai cunoscuta teorie care explica perceperea culorilor.Conform acestei teorii
retina contine trei tipuri de celule cu conuri, care la randul lor contin pigmenti
pentru culorile rosu, verde si albastru.
a) Diferitele senzatii cromatice sunt rezultatul stimularii concomitente si inegale
ale celor trei tipuri de celule cu conuri.
b) Stimularea concomitenta si egala a celor trei tipuri de celule cu conuri da
senzatia de lumina alba.
c) In absenta stimularii luminoase se produce senzatia de negru.

Acustic
Analizatorul auditiv
Analizatorul auditiv are roluri importante legate de orientarea in spatiu,
depistarea pericolelor si perceperea vorbirii, care sta la baza relatiilor
interumane.Excitantul adecvat al analizatorului auditiv il constituie undele
sonore.
Segmentul periferic sau receptor al analizatorului auditiv, se gasesete la nivelul
urechiei interne.Urechea este un organ pereche, situat pe partile laterale ale
capului.Este alcatuita din trei parti: urechea externa, urechea medie si urechea
interna.
1.Urechea externa
Urechea externa este formata din pavilion si conduct auditiv extern.Conductul
auditiv extern se intinde de la pavilion la timpan.Timpanul se afla la limita dintre
urechea externa si urechea medie.
2.Urechea medie
Urechea medie este o camera plina cu aer deoarece comunica cu faringele
printr-un canal numit trompa lui Eustachio.Pe peretele intern, dinspre urechea
interna, prezinta doua orificii numite fereastra ovala si fereastra rotunda.
In urechea medie se afla un lant de trei oscioare: scarita, ciocan si nicovala.Talpa
scaritei se sprijina pe fereastra ovala.
3.Urechea interna
Urechea interna este formata dintr-un sistem de spatii ce alcatuiesc labirintul
osos.Labirintul osos este format din: trei canale semicirculare osoase, vestibul
osos si melc osos (cohlee).In interiorul labirintului osos se afla labirintul
membranos.Labirintul membranos este format din trei canale semicirculare
membranoase, vestibul membranos si melc membranos (canal cohlear).
In interiorul labirintului membranos se afla un lichid numit endolimfa.Intre
labirintul osos si cel membranos se afla un spatiu care contine lichidul numit
perilimfa.
Vestibulul membranos este alcatuit din doua vezicule suprapuse numite utricula
si sacula.In canalele semicirculare membranoase se afla receptori vestibulari
(receptori pentru echilibriu).In melcul membranos se afla receptori auditivi.
Segmentele analizatorului auditiv
1. Segmentul periferic (receptor)
Segmentul periferic al analizatorului auditiv este reprezentat de organul Corti,
situat pe membrana bazilara din structura cohleei.Organul Corti este format din
celule senzoriale auditive si celule de sustinere.Celulele senzoriale auditive
prezinta la polul apical cili.Cilii strabat membrana reticulata iar varful lor
patrunde in membrana Tectoria.
2. Segmentul intermediar (de conducere)
Segmentul intermediar al analizatorului auditiv este reprezentat de calea
auditiva formata din patru neuroni.
I.Primul neuron (protoneuronul) este situat in ganglionul spinal Corti din
columela.Columela este axul central al cohleei.Dendritele sale sunt conectate cu
celulele senzoriale auditive, iar axonii sai formeaza ramura auditiva a nervului
acustico-vestibular.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in puntea lui Varolio.
III.Al treilea neuron (tritoneuronul) se afla in mezencefal.
IV.Al patrulea neuron se afla in metatalamus.
3.Segmentul central
Segmentul central se afla in girusul temporal superior.
Fiziologia analizatorului auditiv
Pavilionul urechiei capteaza si dirijeaza undele sonore catre conductul auditiv
extern.La capatul acestui conduct unele sonore pun in vibratie timpanul care la
randul sau antreneaza lantul celor trei oscioare.
Lantul de oscioare nu transmit pasiv vibratiile, ci prin muschii ciocanului si
scaritei contribuie la modificarea intensitatii sunetului:
- contractia muschiului ciocanului diminueaza sunetele prea puternice
- contractia muschiului scaritei amplifica sunetele prea slabe
De la oscioare unda sonora este transmisa succesiv ferestrei ovale, perilimfei si
endolimfei.Vibratiile perilimfei determina si vibratii ale endolimfei, deoarece
membrana vestibulara este extrem de subtire.Vibratiile perilimfei determina
deformarea membranei bazilare pe care se afla organul Corti.
Cilii celulelor senzoriale auditive se indoaie fata de membrana Tectoria si se
declanseaza un influx nervos.Influxul nervos este transmis prin calea auditiva la
segmentul central, aflat in girusul temporal superior, unde se transforma in
senzatie de auz.
Analizatorul vestibular
Analizatorul vestibular are rolul de a informa creierul despre pozitia capului sau a
corpului in spatiu.Excitantul specific al analizatorului vestibular este constituit de
schimbarea pozitiei capului sau a intregului corp.Receptorii vestibulari se afla in
canalele semicirculare membranoase (utricula si sacula).
Segmentele analizatorului vestibular
1. Segmentul periferic (receptor)
Segmentul periferic al analizatorului vestibular este reprezentat de crestele
ampulare si de aparatul otolitic.
a) Crestele ampulare
Crestele ampulare se gasesc la baza canalelor semicirculare
membranoase.Contin celule de sustinere si celule senzoriale cu cili, inglobati intr-
o masa gelatinoasa numita cupula.Mentin echilibriul in conditiile acceleratiilor
circulare ale capului si corpului.
b) Aparatul otolitic (macula)
Aparatul otolitic se gaseste in utricula si sacula.Contine celule de sustinere si
celule senzoriale cu cili, aflati in contact cu o masa gelatinoasa ce contine otolite
(cristale microscopice de carbonat de calciu).Mentin echilibriul in conditii statice
si dinamice.
2. Segmentul intermediar (de conducere)
Segmentul intermediar este reprezentat de calea vestibulara formata din trei
neuroni.
I.Primul neuron (protoneuronul) se afla in ganglionul vestibular
Scarpa.Dendritele sale se afla in contact cu celulele senzoriale iar axonii sai
formeaza ramura vestibulara a nervului acustico-vestibular.
II.Al doilea neuron (deutoneuronul) se afla in bulbul rahidian.
III.Al treilea neuron (tritoneuronul) se afla in talamus.
3.Segmentul central
Segmentul central al analizatorului vestibular se afla in girusul temporal superior,
in vecinatatea ariei auditive.
Fiziologia analizatorului vestibular
i. Repaus
Atunci cand capul sta nemiscat otolitele apasa asupra receptorilor maculari care
trimit impulsuri nervoase catre segmentul central, informand-ul asupra pozitiei
capului.
ii. Accelerari liniare (inainte, inapoi, lateral)
Atunci cand capul si corpul sufera accelerari liniare otolitele sunt impinse in
sensul opus miscarii.In aceste situatii se declanseaza impulsuri nervoase care
ajung la segmentul central si determina reactii pentru corectarea pozitiei capului
si corpului.
iii. Miscari de rotatie
Miscarile de rotatie ale corpului si capului, antreneaza rotatia simultana a
canalelor semicirculare aflate in planul rotatiei respective.La nivelul receptorilor
iau nastere impulsuri nervoase.Impulsurile nervoase sunt transmise prin nervul
vestibular catre segmentul central, aflat in girusul temporal superior, in
vecinatatea ariei auditive.
a) Canalele semicirculare orizontale si laterale
Canalele semicirculare orizontale si laterale informeaza asupra miscarilor in jurul
axului vertical (rasuciri, intoarceri).
b) Canalele semicirculare verticale
Canalele semicirculare verticale informeaza asupra miscarilor in jurul axelor
orizontale (sarituri, caderi).
Cutanat
Glandele endocrine alcatuiesc sistemul endocrin, sunt glande cu
secretie interna al caror produsi de secretie se numesc hormoni.
Hormonii sunt eliberati in sange sau limfa, prin intermediul carora ajung la celule
sau organe tinta.
Glandele endocrine sunt localizate in urmatoarele regiuni ale corpului:
-in cutia craniana: se afla hipofiza si epifiza
-in regiunea gatului: se afla tiroida si glandele paratiroide
-in cavitatea toracica: se afla timusul
-in cavitatea abdominala: se afla glandele suprarenale si pancreasul (glanda
mixta)
-in pelvis se afla gonadele: ovarele si in scrot testiculele (glande mixte)
Hormonii sunt substante complexe care din punct de vedere al
structurii chimice pot fi de natura lipidica sau proteica.
Glandele endocrine secreta de regula o cantitate optima de hormoni
corespunzatoare bunei functionari a organismului.
Ele pot secreta o cantitate insuficienta de hormoni (hiposecretie) sau o cantitate
in exces (hipersecretie); in aceste situatii apar dereglari ale proceselor
metabolice din organism.

1.Sensibilitatea tactila fina (epicritica)


Sensibilitatea tactila fina este determinata de deformari usoare ale
pielii.Zone cu sensibilitate mare sunt buzele si pulpa degetelor.
2.Sensibilitatea tactila grosiera (protopatica)
Sensibilitatea tactila grosiera este determinata de apasare.
3.Sensibilitatea termica
Sensibilitatea termica este neuniforma pe suprafata pielii.Receptorii
pentru rece sunt mai numerosi decat cei pentru cald.
4.Sensibilitatea dureroasa
Sensibilitatea dureroasa este determinata de orice excitant foarte
puternic care produce leziuni celulare.Durerea tegumentara se
manifesta cu o mare capacitate de discriminare.Receptorii pentru
durere sunt mai rari in viscere si de aceea durerea viscerala nu se poate
localiza precis.
Glandele Endocrine
Glandele endocrine alcatuiesc sistemul endocrin, sunt glande cu
secretie interna al caror produsi de secretie se numesc hormoni.
Hormonii sunt eliberati in sange sau limfa, prin intermediul carora ajung la celule
sau organe tinta.
Glandele endocrine sunt localizate in urmatoarele regiuni ale corpului:
-in cutia craniana: se afla hipofiza si epifiza
-in regiunea gatului: se afla tiroida si glandele paratiroide
-in cavitatea toracica: se afla timusul
-in cavitatea abdominala: se afla glandele suprarenale si pancreasul (glanda
mixta)
-in pelvis se afla gonadele: ovarele si in scrot testiculele (glande mixte)
Hormonii sunt substante complexe care din punct de vedere al
structurii chimice pot fi de natura lipidica sau proteica.
Glandele endocrine secreta de regula o cantitate optima de hormoni
corespunzatoare bunei functionari a organismului.
Ele pot secreta o cantitate insuficienta de hormoni (hiposecretie) sau o cantitate
in exces (hipersecretie); in aceste situatii apar dereglari ale proceselor
metabolice din organism.
Hipofiza
Hipofiza este localizata la baza creierului, in saua turceasca a osului sfenoid.Are
forma si marimea unui bob de fasole cantarind aproximativ 0,5 grame.
Hipofiza este legata de baza hipotalamusului prin tija pituitara.Tija pituitara este
formata din sistem port-hipofizar si tract hipotalamo-hipofizar.
a) Sistem port-hipofizar
Sistemul port-hipofizar este alcatuit din vase de sange dispuse intre hipotalamus
si lobul anterior al hipofizei.Are rol in transportul hormonilor de la hipotalamus la
lobul anterior al hipofizei.
b) Tract hipotalamo-hipofizar
Tractul hipotalamo-hipofizar este alcatuit din fibre nervoase dispuse intre
hipotalamus si lobul posterior al hipofizei.Are rol in transportul hormonilor de la
hipotalamus la lobul posterior al hipofizei.
Hipofiza este alcatuita din trei lobi:
- lobul anterior (adenohipofiza);
- lobul intermediar;
- lobul posterior (neurohipofiza).
1.LOBUL ANTERIOR (ADENOHIPOFIZA)
Adenohipofiza reprezinta aproximativ 75% din masa hipofizei si secreta doua
tipuri de hormoni:
- hormoni glandulari tropi (glandulo-tropi) care controleaza activitatea altor
glande endocrine: tirotropina, corticotropina, hormonul luteinizat, hormonul
foliculostimulant.
- hormoni non glandulari tropi (nonglandulo-tropi): hormonul somatotrop si
prolactina.
Hormoni glandulotropi
1.Tirotropina
Tirotropina controleaza cresterea si dezvoltarea tiroidei; stimuleaza secretia de
hormoni tiroidieni.
2.Corticotropina
Corticotropina controleaza cresterea si dezvoltarea corticosuprarenalei;
stimuleaza secretia de hormoni corticospinali.
3.Hormonul luteinizat
Hormonul luteinizat determina:
- la femei: ovulatia
- la barbati: secretia de hormoni sexuali masculini (testosteron)
4.Hormonul foliculostimulant
Hormonul foliculostimulant determina:
- la femei: ovogeneza (formarea ovulelor) si secretia de hormoni sexuali feminini
(estrogeni)
- la barbati: spermatogeneza (formarea spermatozoizilor)
Hormoni nonglandulotropi
1.Hormonul somatotrop
Hormonul somatotrop determina cresterea si dezoltarea organismului:
- stimuleaza sinteza de proteine
- are efect hiperglicemiant (creste glicemia)
- mobilizeaza acizii grasi din depozitele de lipide
Hiposecretia de hormoni somatotropi determina:
a) Nanismul hipofizar (piticismul) la copii
Nanismul hipofizar se caracterizeaza prin: dimensiune redusa a corpului fara
afectarea functiilor psihice.
b) Casexia hipofizara la adult
Casexia hipofizara se caracterizeaza prin atrofierea organelor, caderea dintilor si
a parului, regresia organelor genitale, sterilitate si in final moarte.
Hipersecretia de hormoni somatotropi determina:
a) Gigantismul la copii
Gigantismul se caracterizeaza prin crestere exagerata in inaltime (peste 2 m).
b) Acromegalia la adult
Acromegalia se caracterizeaza prin cresterea exagerata a extremitatilor (degete,
nas, buze).
2.Prolactina
Prolactina stimuleaza dezvoltarea glandelor mamare si mentine secretia lactata
la femei.
2.LOBUL INTERMEDIAR
Lobul intermediar reprezinta aproximativ 2% din masa hipofizei; secreta
hormonul melanocistostimulator.
Hormonul melanocistostimulator determina secretia de melanina (pigmentul care
da culoare pielii, parului si ochilor).
3.LOBUL POSTERIOR (NEUROHIPOFIZA)
Lobul posterior reprezinta aproximativ 23% din masa hipofizei.Neurohipofiza este
formata din lobul posterior al hipofizei si din tractul hipotalamo-hipofizar.Nucleii
anteriori ai hipotalamusului produc doi neurohormoni care prin tractul
hipotalamo-hipofizar ajung in lobul posterior si de aici sunt eliberati in sange.Cei
doi neurohormoni sunt: hormonul antidiuretic si ocitocina.
1.Hormonul antidiuretic (vasopresina)
Hormonul antidiuretic are ca actiune principala conservarea apei in
organism.Creste tensiunea arteriala cand se afla in cantitati mari, si de aceea se
mai numeste si vasopresina.Sub actiunea sa urina devine mai concentrata si
volumul ei scade.
Hiposecretia de hormon antidiuretic determina diabetul insipid.
Diabetul insipid se caracterizeaza prin:
- poliurie (eliberarea unei cantitati mari de urina),
- polidipsie (consumarea unei cantitati mari de lichide)
- hipotensiune (scaderea tensiunii arteriale).
2.Ocitocina
Ocitocina stimuleaza
- contractia musculaturii netede a uterului in timpul nasterii, favorizand expulzia
fatului
- eliminarea laptelui din glandele mamare

Tiroida
Tiroida este situata in partea anterioara a gatului, la baza laringelui; este formata
din doi lobi laterali uniti printr-o parte mediana numita istm.
Tiroida produce doi hormoni: tiroxina si triiodotironina.
Hormonii tiroidieni au urmatoarele actiuni:
1.Au rol in cresterea si dezvoltarea organismului, in special a sistemului nervos.
2.Determina descompunerea proteinelor si cresterea eliminarilor de azot.
3.Determina hiperglicemie
4.Produc iritabilitate si neliniste
5.Stimuleaza activitatea gonadelor (ovarelor si testiculelor)
Hiposecretia tiroidiana determina:
a) Nanismul tiroidian la copii
Nanismul tiroidian se caracterizeaza prin inaltime redusa, dezvoltare fizica si
psihica redusa (cretinism, defecte ale dentitiei si deformari osoase.
b) Mixedemul la adult
Mixedemul se caracterizeaza prin crestere in greutate, senzatie permanenta de
frig, piele uscata si ingrosata, caderea parului, scaderea capacitatii de
concentrare si invatare.
Hipersecretia tiroidiana determina:
a) Boala Basedow-Graves la adult
Boala Basedow-Graves se caracterizeaza prin slabire accentuata, iritabilitate,
hiperfagie (consumarea unei cantitati mari de alimente), gusa, ochi iesiti din
orbite.
Lipsa iodului din alimentatie produce gusa endemica.Gusa endemica se
caracterizeaza prin hiposecretie tiroidiana insotita de marirea glandei.Un rol
important in alimentatie il are sarea iodata, deoarece este o sursa de iod, iar
iodul este necesar formarii hormonilor tiroidieni.

Pancreasul
Pancreasul este situat in cavitatea abdominala, in spatele stomacului.Este
alcatuit din: cap, corp si coada.Capul pancreasului se afla in curbura duodenului
(prima portiune a intestinului subtire).
Pancreasul este o glanda mixta avand atat functie exocrina cat si endocrina:
a) Functia exocrina
Functia exocrina este realizata de catre acini pancreatici, care secreta sucul
pancreatic cu rol in digestia intestinala
b) Functia endocrina
Functia endocrina este realizata de catre insulele Langerhans, care secreta
hormoni
Insulele Langerhans sunt alcatuite din mai multe tipuri de celule:
- celule alfa, care secreta glucagon
- celule beta, care secreta insulina
- celule delta, care secreta somatostatina
I.Insulina
Insulina este principalul hormon hipoglicemiant al organismului, deoarece:
Stimuleaza patrunderea glucozei in tesutul muscular si in tesutul adipos
Stimuleaza consumul de glucoza la nivel celular
Stimuleaza glicogenogeneza (formarea de glicogen din glucoza) si lipogeneza
(formarea de lipide din glucoza)
La nivelul metabolismului proteic stimuleaza sinteza de proteine
Hiposecretia de insulina determina
Diabetul zaharat
Diabetul zaharat este caracterizat prin:
- hiperglicemie (cresterea glicemiei peste valorile normale); glicemia reprezinta
concentratia de glucoza din sange si are o valoare normala de 70-110 mg/100 ml
sange
- poliurie (eliminarea unei cantitati mari de urina)
- polidipsie (consumarea exagerata de lichide)
- glucozurie (prezenta glucozei in urina)
- hiperfagie (consumarea unei cantitati mari de alimente)
- scaderea in greutate si stare de apatie
Hipersecretia de insulina determina:
- hipoglicemie
- scaderea fortei musculare
- pierderea cunostintei si aparitia starii de coma
II.Glucagonul
Glucagonul este principalul hormon hiperglicemiant al organismului, deoarece:
1.Stimuleaza glicogenoliza (descompunerea glicogenului in glucoza) numai la
nivel hepatic, nu si la nivel muscular
2.Stimuleaza gluconeogeneza (formarea de glucide din aminoacizi)
Glande suprarenale
Glandele suprarenale sunt in numar de doua si sunt situate deasupra
rinichilor.Fiecare glanda suprarenala este alcatuita din doua portiuni, diferite din
punct de vedere anatomic si functional: o portiune corticala (corticosuprarenala)
si o portiune medulara (medulosuprarenala).
I.Corticosuprarenala
Corticosuprarenala este dispusa la periferia glandei si produce urmatoarele
grupe de hormoni: hormoni glucocorticoizi, hormoni mineralocorticoizi si hormoni
sexosteroizi.
a) Hormoni glucocorticoizi
Hormonii glucocorticoizi sunt reprezentati de cortizol.Sunt utilizati in tratarea
unor afectiuni deoarece au rol antiinflamator.Au urmatoarele actiuni:
- stimuleaza gluconeogeneza si hiperglicemie
- la nivelul metabolismului proteic determina cresterea eliminarilor de azot
- la nivelul metabolismului lipidic produc activarea lipolizei (descompunerea
lipidelor)
b) Hormoni mineralocorticoizi
Hormonii mineralocorticoizi sunt reprezentati de aldosteron.Aldosteronul
determina la nivelul nefronilor o serie de actiuni; in acest fel determina
diminuarea cantitatii de urina si cresterea aciditatii acesteia:
- cresterea reabsortiei a apei si a sodiului
- cresterea eliminarilor de potasiu si hidrogen
c) Hormoni sexosteroizi
Hormonii sexosteroizi sunt reprezentati de hormonii androgeni (testosteron),
hormoni estrogeni si hormonul progesteron.Ei sunt secretati in cantitati foarte
mici si impreuna cu hormonii produsi de gonade (ovare si testicule) contribuie la
aparitia si dezvoltarea caracterelor sexuale secundare (dezvoltarea specifica a
musculaturii, pilozitatea, timbrul vocii si depunerile lipidice)
II.Medulosuprarenala
Medulosuprarenala este partea de mijloc a glandei; produce doi hormoni:
adrenalina si noradrenalina, se mai numesc si catecolamine si au efecte similare
stimularii sistemului nervos simpatic.
Adrenalina si noradrenalina au urmatoarele actiuni:
- la nivelul sistemului cardiovascular produce tahicardie (accelerarea batailor
inimii); vasoconstrictie (contractia vaselor de sange urmata de micsorarea
diametrului acestora)
- la nivelul sistemului digestiv produce relaxarea musculaturii netede, contractia
sfincterelor (sfincterul este un muschi care regleaza inchiderea sau deschiderea
unor orificii)
- produc glicogenoliza (descompunerea glicogenului) si hiperglicemie
Testiculul
Gonadele sunt glande mixte si sunt reprezentate de ovare (gonade feminine) si
de testicule (gonade masculine)
I.Ovarele
Ovarele sunt organe pereche si sunt situate in cavitatea pelviana, pe de o parte
si alta a uterului.Ovarele sunt glande mixte, deoarece au atat functie exocrina
cat si endocrina:
a) Functia exocrina
Functia exocrina a ovarului consta in formarea ovulelor (celule sexuale feminine
sau gameti feminini) prin procesul numit ovogeneza
b) Functia endocrina
Functia endocrina a ovarului consta in producerea de hormoni sexuali feminini
reprezentati de hormonii estrogeni si progesteron
1.Hormonii estrogeni
Hormonii estrogeni au urmatoarele actiuni:
- stimuleaza proliferarea mucoasei si a musculaturii uterine
- stimuleaza dezvoltarea glandelor mamare
- stimuleaza dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femei (bazin lat si
umeri ingusti, acumularea de tesut adipos pe coapse si in zona bazinului.etc)
2.Progesteronul
Hormonul progesteron actioneaza asupra mucoasei uterine determinand
modificari care o pregatesc pentru fixarea celulei ou (zigot), proces denumit
nidatie.

II.Testiculele
Testiculele sunt organe pereche situate intr-o punga tegumentara numita
scrot.Testiculele sunt glande mixte, avand atat functie exocrina cat si endocrina:
a) Functia exocrina
Functia exocrina a testiculelor consta in formarea spermatozoizilor (celulelor
sexuale masculine sau gameti masculini) prin procesul numit spermatogeneza
b) Functia endocrina
Functia endocrina a testiculelor consta in producerea de hormoni sexuali
masculini numiti hormoni androgeni
Hormonii androgeni sunt reprezentati de testosteron.
Testosteronul
Testosteronul are urmatoarele actiuni:
- stimuleaza cresterea si dezvoltarea organelor genitale masculine
- determina dezvoltarea masei musculare
- asigura dezvoltarea si mentinerea caracterelor sexuale secundare la barbati
(bazin ingust si umeri lati, musculatura dezvoltata, pilozitate crescuta, acumulare
de tesut adipos in zona bazinului, ingrosarea vocii.etc)

Ovarul
Gonadele sunt glande mixte si sunt reprezentate de ovare (gonade feminine) si
de testicule (gonade masculine)
I.Ovarele
Ovarele sunt organe pereche si sunt situate in cavitatea pelviana, pe de o parte
si alta a uterului.Ovarele sunt glande mixte, deoarece au atat functie exocrina
cat si endocrina:
a) Functia exocrina
Functia exocrina a ovarului consta in formarea ovulelor (celule sexuale feminine
sau gameti feminini) prin procesul numit ovogeneza
b) Functia endocrina
Functia endocrina a ovarului consta in producerea de hormoni sexuali feminini
reprezentati de hormonii estrogeni si progesteron
1.Hormonii estrogeni
Hormonii estrogeni au urmatoarele actiuni:
- stimuleaza proliferarea mucoasei si a musculaturii uterine
- stimuleaza dezvoltarea glandelor mamare
- stimuleaza dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femei (bazin lat si
umeri ingusti, acumularea de tesut adipos pe coapse si in zona bazinului.etc)
2.Progesteronul
Hormonul progesteron actioneaza asupra mucoasei uterine determinand
modificari care o pregatesc pentru fixarea celulei ou (zigot), proces denumit
nidatie.

II.Testiculele
Testiculele sunt organe pereche situate intr-o punga tegumentara numita
scrot.Testiculele sunt glande mixte, avand atat functie exocrina cat si endocrina:
a) Functia exocrina
Functia exocrina a testiculelor consta in formarea spermatozoizilor (celulelor
sexuale masculine sau gameti masculini) prin procesul numit spermatogeneza
b) Functia endocrina
Functia endocrina a testiculelor consta in producerea de hormoni sexuali
masculini numiti hormoni androgeni
Hormonii androgeni sunt reprezentati de testosteron.
Testosteronul
Testosteronul are urmatoarele actiuni:
- stimuleaza cresterea si dezvoltarea organelor genitale masculine
- determina dezvoltarea masei musculare
- asigura dezvoltarea si mentinerea caracterelor sexuale secundare la barbati
(bazin ingust si umeri lati, musculatura dezvoltata, pilozitate crescuta, acumulare
de tesut adipos in zona bazinului, ingrosarea vocii.etc)
Sistemul osos
Sistemul osos este alcatuit din totalitatea oaselor care intra in componenta
organismului.
Sistemul osos reprezinta partea pasiva a sistemului locomotor care realizeaza
miscarea.Oasele legate intre ele prin articulatii formeaza scheletul.In functie de
regiunile corpului scheletul se clasifica in: scheletul capului, trunchiului si
membrelor.

1.Scheletul capului
Este format din 22 de oase si cuprinde: neurocraniul si viscerocraniul.
a) Neurocraniul (cutia craniana)
Este formata din 8 oase late care adapostesc encefalul, din care:
-4 sunt neperechi: osul frontal (al fruntii), oasele etmoid si sfenoid asezate la
baza cutiei craniene, osul occipital (al cefei)
-2 perechi: oasele temporale (al tamplelor) si oasele parietale (al boltii craniene)
b) Viscerocraniul
Este format din 14 oase, din care:
-2 neperechi: osul vomer, osul maxilarului inferior (mandibula)
-6 perechi: oasele maxilare, palatine, nazale, lacrimale, zigomatice, cornetele
nazale inferioare
2.Scheletul trunchiului
Cuprinde: coloana vertebrala, coastele si sternul.Sternul, coastele si regiunea
toracala a coloanei vertebrale formeaza cutia toracica (cusca).
a) Coloana vertebrala
Este formata din 33-34 vertebre articulate prin discurile intervertebrale.
Cuprinde 5 regiuni: cervicala (formata din 7 vertebre), toracala (formata din 12
vertebre), lombara (formata din 5 vertebre), sacrala (formata din 5 vertebre),
coccigiana (formata din 4-5 vertebre reduse).
Prezinta 4 curburi fiziologice:
-lordoza cervicala si lordoza lombara, cu convexitatea dispusa posterior
-cifoza toracala si cifoza sacrala, cu concavitatea dispusa posterior

b) Coastele
Sunt in numar de 12 perechi.Sunt oase lungi si se impart in:
-coaste adevarate (primele 7 perechi, de la I la VII) care se articuleaza direct cu
sternul prin cartilajele costale proprii
-coaste false (urmatoarele 3 perechi, de la VIII la X) care se articuleaza indirect
cu sternul prin cartilajele celei de a 7 a coaste
-coaste flotante (ultimele 2 perechi) de la XI la XII, care nu se articuleaza cu
sternul
c) Sternul
Este osul pieptului, os lat alcatuit din: corp, manubriu si apendice xifoid.Se
articuleaza cu claviculele si primele 7 perechi de coaste.
3.Scheletul membrelor
Este format din scheletul centurilor si scheletul membrelor propiu-zise.
a) Scheletul membrelor superioare
Centura scapulara
Leaga oasele membrelor superioare de scheletul trunchiului.Este formata din
omoplat (scapula) si clavicula.
Scheletul membrului liber propiu zis
-scheletul bratului (humerus)
-scheletul antebratului (radius si cubitus)
-scheletul mainii (8 carpiene, 5 metacarpiene si 14 falange)
b) Scheletul membrelor inferioare
Centura pelviana
Leaga scheletul membrului inferior de cel al trunchiului.Este formata din 2 oase
coxale, care impreuna cu osul sacrum si coccisul formeaza bazinul.
Scheletul membrului liber propiu-zis
-scheletul coapsei (femur)
-scheletul gambei, peroneul (tibie si fibula)
-scheletul piciorului (7 tarsiene, 5 metatarsiene si 14 falange)
-rotula (patela), osul genunchiului

Rolul sistemului osos


Sistemul osos indeplineste functii importante pentru viata organismului.

Asigura statiunea bipeda a omului


Dau forma caracteristica corpului
Reprezinta locuri de insertie pentru muschi
Formeaza cavitati de protectie: cutia craniana (adaposteste encefalul),
canalul vertebral (adaposteste maduva spinarii), cutia toracica (adaposteste
inima, plamanii si vasele de sange importante), bazinul (adaposteste organe ale
sistemelor digestiv, excretor si reproducator)
Constituie depozit de saruri minerale
Prin maduva rosie contribuie la formarea elementelor figurate ale sangelui
Oasele reprezinta parghiile cu rol in miscare
Cresterea in lungime si grosime a oaselor
In viata intrauterina (pana in luna a II a) scheletul embrionului este abia schitat si
este format din tesut conjunctiv de consistenta membranoasa sau cartilaginoasa.
Dupa aceasta data si dupa nastere acest tesut sufera procese de osificare
(osteogeneza) care consta in inlocuirea tesutului vechi conjunctiv cu tesut osos
nou.
Osificarea de membrana (osteogeneza de membrana) consta in inlocuirea
tesutului conjunctiv fibros cu tesut osos
Osificarea endocondrala (osteogeneza endocondrala) consta in inlocuirea
tesutului cartilaginos cu tesut osos
Cresterea oaselor depinde de o serie de factori endocrini (hormoni hipofizari,
tiroidieni, sexuali), vitamine (A,C,D) si de o alimentatie bogata in calciu si
fosfor.Oasele cresc atat in lungime cat si in grosime.
1.Cresterea in lungime
Este mai evidenta la oasele lungi (de exemplu. femur, tibie, radius...etc).Se
realizeaza cu ajutorul cartilajelor de crestere care asigura formarea de tesut osos
nou spre diafiza prin osificarea endocondrala.
2.Cresterea in grosime
Caracterizeaza toate formele de oase.Se realizeaza prin activitatea periostului
care asigura formarea de tesut osos nou de la exteriorul catre interiorul osului
prin osificare de membrana.
Notiuni elementare de igiena si patologie
1.Deformarile osoase
Sunt cauzate de:
-suprasolicitari in timpul unor activitati
-incaltaminte stramta
-statul indelungat in picioare
-tinuta incorecta a corpului timp indelungat
a) Cifoza
Este caracterizata prin accentuarea curburii toracale a coloanei vertebrale
(cocoasa).Cauza este tinuta incorecta a corpului timp indelungat.Este mai des
intalnita la ceasornicari, cizmari, ciclisti, persoane care muncesc stand in pozitie
aplecata.
b) Scolioza
Consta in devierea laterala a coloanei vertebrale, rezultatul fiind o asimetrie a
trunchiului, caracterizat prin ridicarea unui umar si coborarea celuilalt.Cauza este
pozitia incorecta a corpului.
c) Lordoza
Este caracterizata prin accentuarea concavitatii curburii lombare a coloanei
vertebrale.
d) Piciorul plat
Apare in timpul cresterii oaselor deoarece nu se formeaza bolta piciorului,
contactul piciorului se face pe toata talpa.
Cauzele sunt statul in picioare timp indelungat si folosirea unei incaltaminte
necorespunzatoare.
2.Fracturile
Fracturile consta in ruperea sau fisurarea oaselor si pot fi inchise sau deschise.In
cazul fracturilor inchise pielea ramane intacta; in cazul fracturilor deschise sunt
afectati muschii si pielea iar capetele osului ies la exterior.Cauzele sunt
politraumatisme si accidente.Se manifesta prin dureri, echimoze (vanatai),
deformarea si scurtarea regiunii.
3.Entorsele
Se caracterizeaza prin intinderea sau ruperea ligamentelor dintr-o
articulatie.Sunt cauzate de miscari bruste, necontrolate si traumatisme.Se
manifesta prin dureri locale, echimoze si umflaturi ale articulatiei.
4.Luxatiile
Se caracterizeaza prin dislocari ale elementelor componente ale unei articulatii,
in special a suprafetelor osoase articulare.
Luxatiile pot fi:
-luxatii traumatice, datorate unui traumatism (de exemplu. caderea pe cot poate
produce luxatia umarului)
-luxatii patologice, datorate unor infectii
-luxatii congenitale, indivizii se nasc cu ele

Prevenire:
Regim alimentar bogat in vitamine si saruri minerale
Exercitii fizice
Respectarea regulilor de protectie a muncii si de circulatie.
Sistemul Muscular
Sistemul muscular este alcatuit din totalitatea muschilor care intra in alcatuirea
organismului.
Muschii sunt de trei tipuri:
-muschi striati, care se prind pe schelet si de aceea se mai numesc si muschi
scheletici
-muschi netezi, care se gasesc in peretii organelor interne si se mai numesc
muschi viscerali sau al organelor interne
-muschi striati de tip cardiac, adica muschiul inimii, miorcardul
Principalele grupe de muschi scheletici
Muschii scheletici fomeaza peste 40% din greutatea corpului.Numarul muschilor
scheletici este de peste 500.
Dupa regiunile corpului, muschii sunt grupati in: muschii capului, muschii gatului,
muschii trunchiului si muschii membrelor.
1.Muschii capului
Sunt reprezentati de muschii mimicii, muschii masticatori, muschii limbii si
muschii extrinseci ai globilor oculari.
a) Muschii mimicii
Au rol in determinarea expresiei fetei (mimica) si sunt urmatorii:
-muschiul frontal
-muschiul occipital
-muschii grupati in jurul orificiilor nazale, orbitale si auditive
b) Muschii masticatori
Intervin in actul masticatiei (proces mecanic de maruntire si fragmentare a
alimentelor) si sunt urmatorii:
-muschii maseteri
-muschii temporali
c) Muschii limbii
d) Muschii extrinseci ai globilor oculari
Sunt 4 drepti si 2 oblici:
-muschii drept superior si drept inferior
-muschii drept intern si drept extern
-muschii oblic superior si oblic inferior
2.Muschii gatului
Au rol in miscarile capului si sunt reprezentati de urmatorii muschi:
-muschiul pielosul gatului
-muschii sternocleidomastoidieni
3.Muschii trunchiului
Sunt reprezentati de muschii spatelui si cefei, muschii toracelui si abdomenului
a) muschii spatelui si cefei
-muschii trapezi
-muschii dorsali
b) muschii toracelui
-muschii pectorali
-muschii dintati
-muschii intercostali
-diafragmul (muschiul respirator care separa cavitatea toracica de cea
abdominala)
c) muschii abdomenului
-muschii drepti abdominali
-muschii oblici interni
-muschii oblici externi
4.Muschii membrelor
Sunt reprezentati de muschii membrelor superioare si cei al membrelor
inferioare.
Muschii membrelor superioare
a) muschii umarului
-deltoidul
b) muschii bratului
-biceps si triceps brahial
c) muschii antebratului
-muschii flexori si extensori ai degetelor
-muschii pronatori si supinatori ai antebratului
Pronatia este rasucirea antebratului si mainii catre interior astfel incat degetul
mare se apropie de corp
Supinatia este rasucirea antebratului si mainii catre exterior astfel incat degetul
mare se indeparteaza de corp
d) muschii mainii
-muschii flexori si extensori ai degetelor
Muschii membrelor inferioare
a) muschii articulatiei coxo-femurale
-fesierii
b) muschii coapsei
-muschii croitor si cvadriceps femural (pe partea anterioara a coapsei)
-muschii biceps femural (pe partea posterioara a coapsei)
c) muschii gambei
-muschii triceps sural alcatuiti din muschii gemeni (gastrocnemieni) si solear
-muschii flexori si extensori ai degetelor
-muschii pronatori si supinatori a piciorului
d) muschii plantei (laba piciorului)
-muschii flexori si extensori ai degetelor

TIPURI DE CONTRACTII
Muschii sunt organe active ale miscarii asigurand tonusul, postura, echilibriul,
mimica si miscarile voluntare.Propietatea specifica muschilor este
contractilitatea.Contractilitatea consta in general in scurtarea muschiului atunci
cand asupra lui actioneaza un excitant.In timpul contractiei musculare, in fibrele
musculare au loc procese chimice in urma carora se elibereaza energie.Cea mai
mare parte din energia eliberata se transforma in caldura iar o mica parte se
transforma in energie mecanica.In fiziologie, prin contractie musculara nu se
intelege obligatoriu scurtarea muschiului, ci producerea unei tensiuni interne.
Dupa variatia lungimii muschiului si a tensiunii musculare, contractiile pot fi de
doua tipuri: contractii izotonice (aceeasi tensiune) si contractii izometrice
(aceeasi dimensiune).
a) Contractiile izotonice
Muschiul se scurteaza iar tensiunea musculara ramane constanta.Realizeaza
lucru mecanic.Sunt caracteristice musculaturii membrelor.
b) Contractiile izometrice
Muschiul isi modifica tensiunea fara a se scurta.Nu realizeaza lucru mecanic.Sunt
caracteristice musculaturii care asigura statiunea verticala a corpului.
Dupa numarul de stimuli si frecventa aplicarii acestora pe muschi, contractiile
pot fi de doua tipuri:
-contractii simple
-contractii fuzionate
1.Contractia musculara simpla (secusa musculara)
Secusa musculara este o contractie musculara obtinuta prin aplicarea unui stimul
unic, direct pe muschi.Se studiaza cu ajutorul miografului si se inregistreaza
grafic ca o curba sau un clopot.

2.Contractiile fuzionate
Sunt contractii musculare obtinute prin aplicarea pe muschi de stimuli repetitivi.
Sunt de mai multe tipuri: tetanos incomplet, tetanos complet si tonus muscular.
a) Tetanos incomplet
Tetanosul incomplet se obtine prin aplicarea de stimuli repetitivi cu frecventa
joasa (aproximativ 10-20 de stimuli pe secunda).Se inregistreaza grafic ca o
curba cu platou dintat, care exprima fuzionarea incompleta a secuselor.

b) Tetanos complet
Tetanosul complet se obtine prin aplicarea de stimuli repetitivi cu frecventa mare
(aproximativ 50-100 de stimuli pe secunda).Se inregistreaza grafic ca o curba cu
platou neted care exprima fuzionarea completa a secuselor.

c) Tonus muscular
Tonusul muscular este starea de contractie permanenta dar partiala a
musculaturii; este rezultatul unor impulsuri nervoase care provin de la maduva si
stimuleaza alternativ fibrele musculare (celulele musculare).
Au rol in:
-mentinerea pozitiei verticale a corpului (tonus postural)
-expresiei fetei (mimica)
-usurarea declansarii contractiilor musculare
-producerea de caldura (termoreglare)

NOTIUNI ELEMENTARE DE IGIENA SI PATOLOGIE


I.Oboseala musculara
1.Cauze
Oboseala musculara este cauzata de o activitate fizica dezorganizata si stres;
scaderea randamentului energetic, acumularea de acid lactic, lipsa oxigenului,
scaderea substantelor macroergice (ATP) si a glucozei la nivelul placii motorii.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri musculare, scaderea fortei si excitabilitatii musculare,
disparitia fazei de relaxare si instalarea contracturii musculare.

3.Prevenire
Se previne prin dozarea efortului muscular, evitarea sedentarismului, tratarea
unor boli endocrine si adoptarea unui stil de viata echilibrat.
II.Intinderi si rupturi musculare
1.Cauze
Intinderile si rupturile musculare sunt cauzate de eforturi musculare intense
(frecvente la sportivi).Intinderea musculara este produsa de contractia excesiva
a muschiului, peste limita de elasticitate.Ruptura musculara este produsa de
ruperea muschiului sau a tesutului conjunctiv adiacent.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri locale, echimoze si tumefierea zonei afectate, varsaturi
si colaps in cazuri grave.
3.Prevenire
Se poate preveni printr-un regim de viata echilibrat, repaus si tratament
chirurgical in cazuri grave.
Digestia
Sistemul digestiv este alcatuit din tub digestiv si glande anexe.
I.Tubul digestiv
Este format din:
1.cavitatea bucala, cuprinde:
-limba, organ musculos cu rol in vorbire, masticatie, deglutitie si sensibilitate
gustativa
-dintii, organe dure cu rol in masticatie si vorbire
2.faringele, este un conduct musculo-membranos, reprezinta loc de incrucisare
a caii digestive cu cea respiratorie; comunica anterior cu fosele nazale, cavitatea
bucala si laringele, comunica lateral cu urechea medie si inferior cu esofagul
3.esofagul, este un organ musculo-membranos, situat posterior fata de trahee
si are rol in deglutitie
4.stomacul, este situat in abdomen, in loja gastrica, este organ cavitar;
comunica cu esofagul prin orificiul cardia si cu duodenul prin orificiul pilor; este
alcatuit din fornix (fundul stomacului), corp, antru si canal piloric; in mucoasa
stomacului se gasesc glandele gastrice care secreta sucul gastric
5.intestinul subtire, se intinde de la pilor la valvula ileocecala; are trei
segmente (duodenul, jejunul si ileonul); duodenul (portiune fixa) cuprinde in
concavitatea sa capul pancreasului; jejunul si ileonul sunt portiuni mobile; in
mucoasa intestinala se afla glandele intestinale, care secreta suc intestinal si
mucus; pe suprafata mucoasei intestinale se afla vilozitatile intestinale (alcatuite
din: epiteliu simplu cilindric, cu enterocite (celule cu microvili), tesut conjunctiv
lax, vase de sange: arteriola, capilare, venula; capilar limfatic (chilifer central),
fibre musculare netede); rolul vilozitatilor reprezinta marirea suprafetei de
absortie
6.intestinul gros, se intinde de la valvula ileocecala pana la anus; mucoasa sa
este lipsita de vilozitati intestinale iar celulele sale secreta mucus; intestinul gros
este alcatuit din: cec, colon si rect; cecul se continua cu apendicele vermiform,
colonul este format din segmentele ascendent, transvers, descendent si sigmoid,
rectul se continua cu canalul anal ce se deschide prin anus.
II.Glandele anexe
1.Glandele salivare (parotide, sublinguale, submandibulare), sunt situate in
vecinatatea cavitatii bucale.Sunt glande acinoase care secreta saliva.
2.Ficatul, este situat in cavitatea abdominala, sub diafragm, in loja hepatica.Are
o secretie exocrina, bila, care se elimina in perioadele digestive in duoden, iar in
timpul perioadelor interdigestive este depozitata in vezicula biliara.
Ficatul este alcatuit din lobi, segmente si lobuli.
Lobulul hepatic este unitatea structurala si functionala a ficatului; este alcatuit
din hepatocite (celulele ficatului), capilare sangvine, canalicule biliare si tesut
conjunctiv.
3.Pancreasul (glanda mixta), este situat retroperitoneal, inapoia
stomacului.Este alcatuit din cap, corp si coada.Partea exocrina a pancreasului
secreta sucul pancreatic, care este eliminat in duoden.
Transformari fizico-chimice ale alimentelor in tubul digestiv
Digestia reprezinta totalitatea transformarilor mecanice, fizice si biochimice
suferite de alimente in tubul digestiv, in urma careia substantele organice
complexe devin substante organice simple, solubile, absorbabile, numite
nutrimente.

Transformarile mecanice: masticatia, triturarea, deglutitia


Transformarile fizice: inmuierea alimentelor, dizolvarea substantelor
hidrosolubile, emulsionarea grasimilor
Transformarile chimice: substantele alimentare complexe devin substante
simple sub actiunea enzimelor
Enzimele digestive sunt componente ale sucurilor digestive care actioneaza
numai asupra anumitor substante organice alimentare.Unele enzime sunt
secretate sub forma inactiva si devin active in prezenta anumitor substante.
Categorii de enzime:
-enzime glicolitice sau amilolitice: transforma glucidele in monozaharide,
glucoza, fructoza, galactoza
-enzime lipolitice: transforma lipidele in glicerina si acizi grasi
-enzime proteolitice: transforma proteinele in aminoacizi
DIGESTIA BUCALA
Digestia bucala consta in totalitatea transformarilor mecanice, fizice si chimice,
suferite de alimente in cavitatea bucala.Timpul scurt petrecut de alimente in
cavitatea bucala este suficient pentru prelucrarea lor prin masticatie, impregnare
cu saliva si actiunea enzimei din saliva.
Masticatia este un proces mecanic care consta in taierea, zdrobirea si maruntirea
alimentelor cu ajutorul muschilor masticatori, mandibulei, dintilor si limbii.
Fragmentele alimentare, rezultate in urma masticatiei, se imbiba cu saliva si se
formeaza astfel bolul alimentar.
Saliva este produsul de secretie al glandelor salivare mari (3 perechi: glande
parotide, glande sublinguale, glande submandibulare) si al glandelor salivare
mici, care sunt raspandite in mucoasa bucala.
Glandele salivare mari se gasesc in vecinatatea cavitatii bucale, cu care
comunica prin canale de excretie.
Saliva este un lichid incolor cu pH slab acid (6-7) care contine: substante
anorganice (apa si saruri minerale) si substante organice (lizozim, mucina,
amilaza salivara).
Lizozimul este o substanta cu actiune bactericida.
Mucina este o proteina cu rol liant (legatura a alimentelor mestecate);
favorizeaza formarea bolului alimentar si inghitirea.
Amilaza salivara (ptialina) este singura enzima a salivei, degradeaza
amidonul preparat pana la dextrine si maltoza.
Descompunerea amidonului in zaharuri mai simple incepe in cavitatea bucala si
pana ajunge la stadiul de maltoza (in stomac) trece prin stadii intermediare de
dextrine.
In urma tuturor transformarilor suferite de alimente in cavitatea bucala se
formeaza bolul alimentar.Prin miscarile limbii si ale muschilor obrajilor, bolul
alimentar este impins in fundul gurii si inghitit.
Deglutitia (inghitirea) consta in totalitatea proceselor prin care bolul
alimentar, format in cavitatea bucata, strabate faringele si esofagul ajungand in
stomac.

DIGESTIA GASTRICA
Digestia gastrica consta in totalitatea transformarilor suferite de catre alimente
in stomac; ea este rezultatul activitatii secretorii si motorii a stomacului.
Activitatea secretorie consta in secretia sucului gastric de catre glandele
gastrice din mucoasa gastrica.
Sucul gastric
Sucul gastric este un lichid incolor cu pH foarte acid (2,5-5) care contine:
substante organice (mucus si enzime), substante anorganice (H2O, saruri
minerale si HCl)
HCl activeaza enzimele proteolitice din sucul gastric, au actiune bactericida.
Mucusul protejeaza mucoasa gastrica de actiunea HCl si a pepsinei
Enzimele sucului gastric sunt proteolitice si lipolitice.
Enzimele proteolitice sunt urmatoarele:
a) Pepsina
Este secretata sub forma inactiva de pepsinogen; este activata de catre H20,
descompune proteinele pana la peptide de tipul albumozelor si peptonelor.
b) Labfermentul
Este secretat mai ales la sugari; este probabil absent din sucul gastric al
adultului
c) Gelatinaza
Lichifiaza gelatina
Enzimele lipolitice sunt reprezentate de lipaza gastrica.
a) Lipaza gastrica degradeaza lipidele pana la acizi grasi si glicerol
Activitatea motorie este asigurata de musculatura neteda a stomacului, care
executa doua tipuri de miscari: miscari tonice si miscari peristaltice.
Miscarile tonice sunt miscarile de adaptare a capacitatii stomacului la continutul
sau.
Miscarile peristaltice consta in unde de contractie si relaxare care se propaga in
acelasi sens, asigurand inaintarea alimentelor.
In urma tuturor transformarilor suferite de alimente in stomac se formeaza
chimul gastric.Chimul gastric are aspectul unei paste acide.Stomacul trimite
catre intestinul subtire portii mici de chim pentru a evita supraincarcarea
acestuia.

DIGESTIA INTESTINALA
Digestia intestinala consta in totalitatea transformarilor suferite de catre
alimente la nivelul intestinului subtire; ea este rezultatul activitatii secretorii si
motorii al intestinului subtire.
Activitatea secretorie consta in secretia bilei, sucului pancreatic si sucului
intestinal.La nivelul intestinului subtire, chimul gastric este supus actiunii
combinate ale celor trei sucuri digestive.
I.Bila (fierea)
Bila este produsul de secretie al hepatocitelor (celulelor ficatului); este un lichid
vascos, galben-auriu numit bila hepatica.Este secretata permanent, si intre mese
se colecteaza in vezica (vezicula) biliara (colecist).In vezicula biliara, prin
reabsortia de H20 bila se concentreaza si devine un lichid verde (bila
colecistica).In timpul digestiei, bila este eliminata in duoden pentru a participa la
digestia intestinala.Bila nu contine enzime.
Bila este alcatuita din: H20, pigmenti biliari, saruri biliare, colesterol si
licitina.
Pigmentii biliari (bilirubina si biliverdina) sunt produsi de degradare a
hemoglobinei si dau culoarea caracteristica materiilor fecale si urinei.
Sarurile biliare provin din descompunerea colesterolului; au rol in emulsionarea
(fragmentarea) grasimilor in picaturi fine asupra carora poate actiona enzimele,
activarea lipazelor si absortia grasimilor din intestin.
II.Sucul pancreatic
Sucul pancreatic este produsul de secretie al pancreasului exocrin; este un lichid
incolor, clar, cu pH alcalin (8).Este format din: substante organice (enzime si
mucus) si substante anorganice (H20 si bicarbonat).
Enzimele sucului pancreatic sunt de trei tipuri: enzime proteolitice, enzime
lipolitice si enzime glicolitice.
1.Enzime proteolitice sunt reprezentate de:
a) Tripsina
Tripsina este secretata sub forma inactiva de tripsinogen si este activata in
intestin sub actiunea entiochimozei (enzima secretata de mucoasa duodenala)
b) Chimotripsina
Chimotripsina este secretata sub forma inactiva de chimotripsinogen si este
activata in intestin sub actiunea tripsinei.
Tripsina si chimotripsina actioneaza asupra proteinelor neatacate de pepsina si
asupra albumozelor si peptonelor (pe care le degradeaza pana la stadiul de
oligopeptide) .
c) Carboxipeptidaze
Activate de tripsina, degradeaza oligopeptidele pana la stadiul de tripeptide si
dipeptide.
d) Elastaza
Activata de tripsina, degradeaza proteinele fibroase pana la oligopeptide.
2.Enzime lipolitice: lipaza pancreatica, degradeaza lipidele pana la acizi grasi
si glicerol.
3.Enzime glicolitice: amilaza pancreatica, are actiune mai puternica decat cea
salivara; degradeaza amidonul pana la stadiul de maltoza.
III.Sucul intestinal
Este produsul de secretie al glandelor din mucoasa duodenala; este un lichid
bogat in mucus si bicarbonat.Nu contine enzime, acestea sunt prezente la nivelul
polului apical (varf) al celulelor intestinale (enterocite).

Absortia intestinala este procesul prin care produsii finali ai digestiei,


impreuna cu o mare cantitate de H20, ioni minerali si vitamine, strabat mucoasa
intestinului subtire, trecand in sange si limfa.
Absortia anumitor constituenti se poate realiza
- la nivelul stomacului (H20, cloruri, alcooli, dioxid de carbon)
- la nivelul colonului (H20 si electroliti).
Dar sediul absortiei este intestinul subtire, pentru ca absortia este favorizata la
acest nivel de o serie de adaptari ale mucoasei intestinale.De aceea, lichidul care
trece in interiorul intestinului gros este practic lipsit de substante nutritive.
Adaptari ale mucoasei intestinale pentru realizarea functiei de absortie confera o
suprafata foarte mare de absortie.
Suprafata foarte mare de absortie se datoriteaza pliurilor multiple ale mucoasei
reprezentate de:
a) valvule conivente (pliuri mari);
b) vilozitati intestinale (pliuri in forma de deget);
c) microvili la polul apical (la varful enterocitelor);
Vilozitatile intestinale au la suprafata un epiteliu unistratificat alcatuit din
enterocite cu microvili la polul apical.Sub epiteliul unistratificat al vilozitatilor
intestinale se gasesc capilarele sangvine si limfatice.
Contractia vilozitatilor intestinale creste viteza de absortie a produsilor finali de
digestie.
Absortia intestinala se realizeaza prin urmatoarele mecanise:
a) pasive, (fara consum de energie), in sensul gradientului de concentratie
(de la o concentratie mai mare la o concentratie mai mica)
b) active, (cu consum de energie), impotriva gradientului de concentratie
c) prin vezicule de pinocitoza, in cazul proteinelor intregi (anticorpii din
laptele matern)
1.Absortia proteinelor
Absortia proteinelor se face sub forma de aminoacizi, prin mecanisme
active.Intrand in celulele mucoasei intestinale, aminoacizii trec apoi pasiv din
aceste celule in sange.
La sugari, unele proteine nedigerate (anticorpii din laptele matern) pot fi
absorbite in intestin prin vezicule de pinocitoza.
2.Absortia glucidelor
Absortia glucidelor se face
- prin mecanisme active, sub forma de hexoze, monozaharide cu 6 atomi de
carbon (glucoza, fructoza, galactoza);
- prin mecanisme pasive, sub forma de pentoze, monozaharide cu 5 atomi de
carbon (riboza), .
Absortia glucozei se face prin cuplarea acesteia cu un transportor comun cu cel
care realizeaza si absortia sodiului.Absortia glucozei necesita consum de energie
provenit din degradarea moleculelor de ATP (acid adenozintrifosforic).
3.Absortia lipidelor
Absortia lipidelor se face sub forma de acizi grasi si glicerol.Glicerolul se
absoarbe pasiv in sange si limfa, fiind hidrosolubil.Acizii grasi cu lant scurt (cu
mai putin de 12 atomi de carbon) se absorb pasiv in sange.Acizii grasi cu lant
lung (cu mai mult de 12 atomi de carbon) se absorb pasiv in limfa sub forma de
kilomicroni, acestia sunt complexe formate din trigliceride, fasolipide, colesterol
si o parte proteica.
4.Absortia ionilor (electrolitilor) si a apei
Absortia ionilor de Na+ se realizeaza activ in intestinul subtire si colon,
antrenand si absortia pasiva a Cl-, ionii de Ca2+ se absorb activ in duoden, in
prezenta vitaminei D, dar si pasiv in restul intestinului.Ionii de Fe2+ se absorb
activ in jejun (stimulat de vitamina C) si in ileon.Apa se absoarbe pasiv in
intestinul subtire si gros.
5.Absortia vitaminelor
Absortia vitaminelor se face diferit, in functie de solubilitatea lor.Vitaminele
hidrosolubile se absorb rapid, in timp ce absortia vitaminelor liposolubile este
deficitara, daca lipsesc sarurile biliare sau enzimele pancreatice din intestin.
Dupa solubilitatea lor vitaminele se clasifica in:
- vitamine liposolubile (solubile in grasimi), de exemplu A,D,K si E.
- vitamine hidrosolubile (solubile in apa), de exemplu B1,B2,B6 si B12.
Fiziologia intestinului gros
Ultimul segment al tubului digestiv (intestinul gros) este alcatuit din:
a) cec (cecum)
b) colon ascendent, transvers, descendent si sigmoid
c) rect (acesta se continua cu canalul anal care se deschide prin orificiul anal
(anus))
Resturile nedigerate si produsii neabsorbiti trec mai departe in intestinul gros.Aici
se desfasoara activitatile secretorii, motorii si de absortie, procese de
fermentatie si putrefactie.In urma acestora se formeaza materiile fecale care
sunt eliminate la exteriorul corpului prin actul numit defecatie.
1.Activitatea secretorie
Activitatea secretorie consta in producerea de mucus cu rol in formarea si
progresia materiilor fecale de-a lungul colonului.Colonul secreta si potasiu.
2.Activitatea de absortie
Activitatea de absortie consta in absortia apei, prin mecanisme pasive, absortia
sodiului prin mecanisme active si absortia clorului prin mecanisme pasive.
3.Activitatea motorie
Activitatea motorie consta in: contractii segmentare, stationare care favorizeaza
absortia apei; miscari segmentare si unde peristaltice cu efect propulsiv;
contractii in masa rare, dar puternice cu efect propulsiv de la colon spre rect.
Procesul de fermentatie are loc in prima parte a intestinului gros, este realizat de
flora bacteriana aeroba, formata in general de Bacillus, coli, Bacillus lactici.
Circulatia
Sangele este un tesut conjuctiv fluid alcatuit din: plasma si elemente
figurate.Plasma este un lichid galben-vascos alcatuit din 90% apa, 9% substante
organice si 1% substante anorganice.
Elementele figurate sunt celulele sangelui si sunt reprezentate de
-globulele rosii (hematii/eritrocite)
-globulele albe (leucocite)
-plachetele sangvine (trombocite)
Pe suprafata hematiilor se pot afla niste proteine numite antigene si denumite
aglutinogenele A,B si D.
In plasma se pot afla proteine numite anticorpi si denumite aglutininele si .
Dupa prezenta sau absenta diferitelor antigene si anticorpi s-au constituit
grupele de sange.
Mai multe grupe de sange alcatuiesc un sistem sangvin.Cele mai cunoscute
sisteme sangvine sunt: sistemul ABO si sistemul Rh.

I.Sistemul ABO
Cuprinde 4 grupe de sange clasificate in functie de prezenta sau absenta
aglutinogenelor A si B: grupa O (I) grupa A (II), grupa B (III) si grupa AB (IV).
Aglutinogenele nu trebuie sa vina in contact direct cu aglutininele de acelasi
tip (adica A cu si B cu ) deoarece se produce reactia antigen-anticorp care
determina hemoliza (distrugerea hematiilor) si aglutinarea (adunarea hematiilor
la un loc).
Deci o persoana nu poate avea aglutinogene si aglutinine de acelasi tip.
Grupa O (I) este donator universal, deci poate dona la toate grupele.Grupa
AB (IV) este primitor universal, deci poate primi sange de la toate grupele
Grupa de Aglutinogene Aglutinine
sange nu are si
O (I) A
A (II) B
B (III) A,B nu are
AB (IV)
Pot dona la Pot primi de la
toate grupele O (I)
A (II) si AB (IV) A (II) si O (I)
B (III) si AB (IV) B (III) si O (I)
AB (IV) toate grupele
Transfuzia cu cantitati mici de sange se realizeaza dupa schema de
compatibilitate la transfer.Cantitate mica inseamna sub 500 ml.
Transfuzia cu cantitati mari de sange, peste 500 ml, se realizeaza doar in cadrul
aceleasi grupe (sange izogrup).

II.Sistemul Rh
Oamenii pot avea:
-Rh pozitiv (Rh+) daca au pe membrana hematiilor antigenul D, numit si
antigenul Rh.Aproximativ 85% din populatia umana are Rh pozitiv
-Rh negativ (Rh-) daca nu au pe membrana hematiilor antigenul Rh.Aproximativ
15% din populatia umana are Rh-
Importanta cunoasterii Rh-ului
Prin transfuzii repetate de sange Rh+ la persoane cu sange Rh- se produc
anticorpi antiRh care determina hemoliza (distrugerea hematiilor)
In cazul mamei Rh- cand tatal are sange Rh+, copii vor mosteni caracterul Rh+
al tatalui.La prima sarcina lucrurile se desfasoara normal, dar la urmatoarele
sarcini se pot produce accidente de incompatibilitate (distrugerea hematiilor
fatului, avort precoce).
Persoanele cu sange Rh+ pot primi sange atat Rh+ cat si Rh-.

IMUNITATEA
Imunitatea este capacitatea organismului de a recunoaste si neutraliza
particulele sau celulele straine acestuia.
Antigenul este o substanta straina organismului care, patrunsa in mediul intern
declanseaza producerea de catre organism a unor substante specifice numite
anticorpi.Anticorpii neutralizeaza sau distrug antigenele.
Organismul uman foloseste impotriva factorilor biologici din mediul extern doua
sisteme: imunitatea nespecifica (innascuta) si imunitatea specifica (dobandita).
1.Imunitatea nespecifica (innascuta)
Este prezenta la toti oamenii.Se transmite ereditar.Dureaza toata viata.
Se realizeaza prin:
a) mecanisme celulare: care consta in fagocitarea microorganismelor patrunse in
corpul uman, de catre globulele albe.
b) mecanisme umorale: care consta in producerea de catre celulele locale a unor
secretii cu rol bactericid: lizozimul (din saliva si lacrimi); acidul clorhidric (din
sucul gastric); acizii organici (din secretia glandelor sebacee).
2.Imunitatea specifica (dobandita)
Apare in urma contactului cu agenti patogeni.Este caracteristica fiecarui individ.
Se realizeaza prin:
a) limfocitele T care asigura imunitatea celulara prin fixarea de antigene si
distrugerea acestora
b) limfocitele B care asigura imunitatea umorala prin producerea de anticorpi
specifici
Imunitatea specifica este de doua tipuri: imunitate dobandita natural si imunitate
dobandita artificial.
Imunitatea dobandita natural se obtine:
-pasiv, prin transfer transplacentar de anticorpi sau din laptele matern
-activ, prin fabricarea de anticorpi in urma contactului cu un microb
Imunitatea dobandita artificial se obtine:
-pasiv, prin administrarea de seruri care contin anticorpi gata formati (dureaza 2-
3 saptamani)
-activ, prin vaccinare care presupune introducerea in organism a unor agenti
patogeni cu virulenta atenuata sau omorati, care determina producerea de
anticorpi specifici (dureaza 1-7 ani)

SISTEMUL CIRCULATOR
Este format din: sistem cardiovascular (inima si vase de sange) si sistem limfatic
(vase limfatice, ganglioni limfatici, organe limfoide: timusul, amigdalele, splina)
Sistemul cardiovascular
A.Inima
Este un organ musculos, cavitar.Este situata in cavitatea toracica, in mediastin
(spatiul dintre cei doi plamani).Este invelita de pericard.Pericardul este un sistem
de doua foite care acopera inima.Intre cele doua foite ale pericardului se afla o
pelicula de lichid care favorizeaza miscarile inimii.
Peretele inimii este alcatuit din 3 straturi concentrice:
a) epicardul care este foita interna a pericardului
b) miocardul care este muschiul inimii
c) endocardul care captuseste cavitatile inimii

Inima este un organ cavitar tetracameral, format din doua atrii si doua
ventricule.
I.Atriile
Atriile sunt in numar de doua: atriul drept si atriul stang.Sunt situate in partea
superioara a inimii.Nu comunica intre ele fiind separate prin septul interatrial.
II.Ventriculele
Ventriculele sunt in numar de doua: ventricul drept si ventricul stang.Sunt situate
in partea inferioara a inimii, sub atrii.Nu comunica intre ele fiind separate prin
septul interventricular.

Fiecare atriu comunica cu ventriculul corespunzator printr-un orificiu


atrioventricular.Orificiile atrioventriculare sunt prevazute cu valvule
atrioventriculare.Valvulele atrioventriculare permit sangelui sa circule intr-un
singur sens, adica din atrii in ventricule.
Orificiul atrio-ventricular drept este prevazut cu valvula tricuspida.
Orificiul atrio-ventricular stang este prevazut cu valvula bicuspida (mitrala),
formata din doua cuspide (valvule).
B.Vasele de sange
Vasele de sange alcatuiesc sistemul vascular (arborele vascular) si sunt de 3
tipuri: artere, vene si capilare.
1.Arterele
Sunt vasele de sange care pleaca de la inima, din ventricule.Diametrul lor scade
pe masura ce se indeparteaza de inima.Cele mai mici artere se numesc arteriole
si se continua cu capilarele.
2.Venele
Sunt vasele de sange care vin la inima, in atrii.Diametrul lor creste pe masura ce
se apropie de inima.Cele mai mici vene se numesc venule si se continua cu
capilarele.
3.Capilarele
Sunt cele mai mici si cele mai numeroase vase de sange.Fac legatura intre artere
si vene.La nivelul lor se realizeaza schimburile de gaze si de substante dintre
sange si lichidul interstitial care scalda celulele.

In atriul stang sosesc patru vene pulmonare care aduc sange cu oxigen (sange
oxigenat) de la plamani.Din atriul stang, sangele cu oxigen trece in ventriculul
stang.Din ventriculul stang pleaca artera aorta care duce sangele cu oxigen in
tot corpul.
Artera aorta se curbeaza deasupra inimii si formeaza carja aortica, care are
traseu descendent.Din artera aorta se desprind numeroase ramuri care duc
sangele cu oxigen in tot corpul.Jumatatea stanga a inimii contine sange cu
oxigen adus de la plamani

In atriul drept sosesc doua vene cave, una superioara si alta inferioara, care aduc
sange cu dioxid de carbon din tot corpul.Din atriul drept, sangele cu dioxid de
carbon (sange neoxigenat) trece in ventriculul drept.Din ventriculul drept pleaca
artera pulmonara care duce sangele cu dioxid de carbon la plamani.Artera
pulmonara se difurca in artera pulmonara stanga si artera pulmonara dreapta,
care se indreapta catre plamanii corespunzatori.
Marea si mica circulatie
Sangele parcurge in sistemul circulator doua circuite: marea circulatie sau
circulatia sistemica si mica circulatie sau circulatia pulmonara.
1.Marea circulatie (circulatia sistemica)
Incepe din ventriculul stang, prin artera aorta care transporta sangele cu oxigen
si substante nutritive in tot corpul.La nivelul celulelor sangele din capilare
cedeaza oxigenul si substantele nutritive, incarcandu-se cu dioxid de carbon si
produsi rezultati in urma arderilor celulare.Sangele cu dioxid de carbon si produsi
rezultati in urma arderilor celulare este adus la inima, in atriul drept, prin doua
vene cave.
2.Mica circulatie (circulatia pulmonara)
Incepe din ventriculul drept, prin trunchiul arterei pulmonare care duce sangele
cu dioxid de carbon la plamani.Trunchiul arterei pulmonare se imparte in cele
doua artere pulmonare, stanga si dreapta, care se ramifica in interiorul
plamanului corespunzator.
La nivelul plamanilor sangele cedeaza alveolelor pulmonare dioxidul de carbon
(care va fi eliminat prin expiratie in mediul aerian) si se incarca cu
oxigen.Sangele cu oxigen este adus la inima in atriul stang prin patru vene
pulmonare.
Miocardul (muschiul inimii)
Miocardul este format din doua tipuri de tesuturi cardiace:
-tesut cardiac adult, alcatuit din celule miocardice contractile.
-tesut cardiac embrionar, alcatuit din celule miocardice modificate.
Tesutul cardiac embrionar intra in alcatuirea sistemului excitoconductor nodal.
SEN este format din: nodulul sinoatrial, nodulul atrioventricular, fasciculul His,
reteaua Purkinje.
a) Nodulul sinoatrial
Se afla in peretele atriului drept, in vecinatatea orificiului de varsare al venei
cave superioare.Conduce activitatea cardiaca prin generarea a 70-80 de
impulsuri pe minut.
b) Nodulul atrioventricular
Se afla in partea inferioara a septului interatrial.Genereaza 40 de impulsuri pe
minut.
c) Fasciculul His
Pleaca din nodulul atrioventricular si se imparte in doua ramuri care coboara in
ventricule si formeaza reteaua Purkinje. Genereaza 25 de impulsuri pe minut.
d) Reteaua Purkinje
Se distribuie miocardului ventricular.

PROPIETATILE MIOCARDULUI
Miocardul are propietati comune cu muschii striati dar si propietati
caracteristice.Propietatile caracteristice miocardului sunt: automatismul
(ritmicitatea), conductibilitatea, excitabilitatea, contractibilitatea.
1.Automatismul (ritmicitatea)
Automatismul reprezinta capacitatea miocardului de a se contracta ritmic si
spontan, sub actiunea impulsurilor generate de tesutul excitoconductor
nodal.Activitatea cardiaca este condusa de nodulul sinoatrial.Daca acest nodul
este distrus centrul de comanda este preluat de nodulul atrioventricular; daca si
acest nodul este distrus atunci centrul de comanda este preluat de fasciculul His.
2.Conductibilitatea
Conductibilitatea este capacitatea tesutului nodal de a conduce unde de
contractie, de la nodulul sinoatrial in tot miocardul.
Traseul parcurs de una de contractie este urmatorul:
-de la nodulul sinoatrial la miocardul atrial declansand contractia (sistola) atriala
-de la nodulul sinoatrial la nodulul atrioventricular, fasciculul His, reteaua
Purkinje si apoi la miocardul ventricular, declansand contractia (sistola)
ventriculara
3.Excitabilitatea
Excitabilitatea este propietatea miocardului in repaus de a raspunde prin
contractie atunci cand este stimulat de un stimul extern adecvat (cu o anumita
intensitate numita prag)
4.Contractilitatea
Contractilitatea este propietatea miocardului de a se contracta atunci cand este
stimulat de umplerea cu sange a camerelor inimii, in timpul diastolei.
Contractiile inimii se numesc sistole iar relaxarile se numesc diastole.

CICLUL CARDIAC
Ciclul cardiac este format dintr-o sistola si o diastola.Are o durata totala de 0,8 s
pentru 70 de contractii pe minut.Cresterea ritmului cardiac peste 70 de contractii
pe minut se numeste tahicardie sau cardioacceleratie; scaderea ritmului cardiac
sub 70 de contractii pe minut se numeste brahicardie sau cardiomoderatie.
ETAPELE CICLULUI CARDIAC
a) Sistola atriala
Sistola atriala consta in contractia miocardului atrial care determina trecerea
sangelui din atrii in ventricule.Dureaza 0,1 secunde.
b) Diastola atriala
Diastola atriala dureaza 0,7 secunde; timp de 0,3 secunde care coincid cu sistola
ventriculara are loc umplerea atriilor cu sange adus de vene; timp de 0,4
secunde care coincid cu diastola ventriculara are loc umplerea pasiva cu sange a
ventriculelor in proportie de 70%.
c) Sistola ventriculara
Sistola ventriculara dureaza 0,3 secunde, consta in contractia miocardului
ventriculelor care determina cresterea presiunii intraventriculare fata de cea
intraatriala si are loc inchiderea valvulelor atrioventriculare.Cand presiunea
intraventriculara o depaseste pe cea din artere, se deschid valvulele semilunare
si sangele este impins in artere.
d) Diastola ventriculara
Diastola ventriculara dureaza 0,5 secunde, are loc scaderea presiunii
intraventriculare si cand ajunge sub nivelul celei din artere se inchid valvulele
semilunare.Cand presiunea intraventriculara scade sub nivelul celei interatriale
se deschid valvulele atrioventriculare si 70% din sangele din atrii se scurge in
ventricule; scurgerea pasiva de sange din atrii in ventricule dureaza 0,4 secunde;
restul de 0,1 secunde din diastola ventriculara coincid cu sistola atriala
e) Diastola generala
Diastola generala dureaza 0,5 secunde, timp in care atriile si ventriculele se afla
in concomitent in diastola.Se desfasoara la sfarsitul sistolei ventriculare, pana la
inceputul unei noi sistole atriale.
La sfarsitul unui ciclu cardiac, inima contine sange in proportie de 30% in atrii si
70% in ventricule.
Inima nu oboseste niciodata deoarece:
-intr-un ciclu cardiac durata diastolei este mai mare decat cea a sistolei
-exista diastola generala
-inima nu functioneaza cu datorie de O2 ca un muschi striat, deoarece aportul de
O2 este crescut in timpul diastolei
PARAMETRII FUNCTIONALI AI ACTIVITATII CARDIACE
1.Frecventa cardiaca (Fc)
Frecventa cardiaca reprezinta numarul de contractii ale inimii pe minut (bataile
inimii); are o valoare normala de 70 de contractii pe minut.In tahicardie
(cardioacceleratie) functia cardiaca depaseste 70 de contractii pe minut.In
brahicardie (cardiomoderatie) functia cardiaca este mai mica de 70 de contractii
pe minut.
2.Debitul sistolic (Ds)
Debitul sistolic reprezinta cantitatea de sange expulzata de ventricule la fiecare
sistola; are o valoare de 70-90 de ml sange.
3.Debitul cardiac (Dc)
Debitul cardiac reprezinta cantitatea expulzata din inima intr-un minut.Este
produsul dintre Fc si Ds.
Dc=FcxDs=70x80=5600 ml sange (5,6 l sange)
4.Tensiunea arteriala (presiunea arteriala)
Tensiunea arteriala reprezinta forta exercitata de catre coloana de sange asupra
peretilor vaselor de sange prin care circula.
Tensiunea arteriala se masoara la nivelul arterei brahiale cu ajutorul
tensiometrului, in conditii de repaus si relaxare.
Valorile normale ale celor doua presiuni (minime si maxime) cresc odata cu
varsta.
Valorile tensiunii arteriale sunt:
a) Valoarea maxima (sistolica)
Valoarea maxima este de 120-140 mm Hg
b) Valoarea minima (diastolica)
Valoarea minima este de 70-80 mm Hg
i.Hipertensiunea
Cresterea tensiunii arteriale peste valorile normale se numeste hipertensiune
ii.Hipotensiunea
Scaderea tensiunii arteriale sub valorile normale se numeste hipotensiune
5.Pulsul arterial
Pulsul arterial este rezultatul undei determinata de distensia peretilor aortei, ca
urmare a evacuarii bruste a sangelui din ventriculul stang.
Pulsul arterial este perceput atunci cand se comprima o artera pe un plan osos.
Informeaza asupra frecventei si ritmului cardiac.
Respiratia
Respiratia este procesul prin care la nivel celular au loc, in prezenta
oxigenului, procese de oxido-reducere a substantelor organice, cu
eliberari de energie, dioxid de carbon si apa.
Totalitatea organelor prin care se face schimbul de gaze dintre aerul atmosferic si
organism alcatuiesc sistemul respirator.
Sistemul respirator este alcatuit din: cai respiratorii: fose nazale, faringe, laringe,
trahee si bronhii principale (primare); si plamani.
Unitatile functionale ale plamanilor, la nivelul carora se realizeaza schimburile de
gaze respiratorii, sunt alveolele pulmonare.

VENTILATIA PULMONARA
Ventilatia pulmonara este procesul prin care se realizeaza schimbul de gaze
respiratorii dintre organism si mediul extern.Cuprinde doua etape: inspiratia si
expiratia.
1.Inspiratia
Inspiratia este un proces activ care presupune introducerea aerului in plamani.Se
realizeaza prin contractia muschilor intercostali si a muschiului diafragma, care
determina marirea volumului cutiei toracice.
Marirea volumului cutiei toracice determina marirea volumului
plamanilor.Presiunea intrapulmonara scade cu 2-3 mm Hg fata de presiunea
atmosferica si aerul intra in plamani.In conditii de efort fizic, inspiratia devine
fortata si se realizeaza cu participarea muschilor respiratori auxiliari: pectorali,
sternocleido-mastoidieni si dintati.
2.Expiratia
Expiratia este un proces pasiv care presupune eliminarea aerului din plamani.Se
realizeaza prin relaxarea muschilor intercostali externi si a muschiului diafragma
care determina micsorarea volumului cutiei toracice.
Micsorarea volumului cutiei toracice determina micsorarea volumului
plamanilor.Presiunea intrapulmonara creste cu 2-3 mm Hg fata de presiunea
atmosferica si aerul iese din plamani.In conditii de efort fizic, expiratia devine
activa si se realizeaza cu participarea muschilor respiratori auxiliari: abdominali
si intercostali interni.
SCHIMBUL DE GAZE RESPIRATORII SI TRANSPORTUL ACESTORA
Schimburile de gaze respiratorii cuprind trei etape: etapa pulmonara, etapa
sangvina si etapa celulara.
1.Etapa pulmonara
Etapa pulmonara se realizeaza la nivelul membranei alveolo-capilare; presupune
schimbul de gaze respiratorii dintre aerul din alveolele pulmonare (aer alveolar)
si sangele din capilare (sange capilar).
Se realizeaza datorita diferentei de presiune partiala a gazelor in cele doua medii
separate de membrana alveolo-capilara, aerul alveolar si aerul capilar.
Presiunea oxigenului in aerul alveolar este de 100 mm Hg, iar in sangele capilar
este de 40 mm Hg, oxigenul va trece din aerul alveolar in sangele capilar.
Presiunea dioxidului de carbon in aerul alveolar este de 40 mm Hg iar in sangele
capilar este de 47 mm Hg, dioxidul de carbon va trece din sangele capilar in
aerul alveolar.
2.Etapa sangvina
Etapa sangvina presupune transportul gazelor respiratorii prin sange.
Oxigenul se transforma sub doua forme:
a) dizolvat in plasma (1%)
b) sub forma de combinatie cu hemoglobina, numita oxihemoglobina (99%)
Dioxidul de carbon se transporta sub trei forme:
a) dizolvat in plasma (8%)
b) sub forma de bicarbonati de sodiu si potasiu (80%)
c) sub forma de combinatie cu hemoglobina, numita carbohemoglobina (12%)
3.Etapa celulara (tisulara)
Etapa celulara presupune schimburile de gaze respiratorii dintre sangele capilar
si celule, prin intermediul lichidului interstitial.
Presiunea oxigenului in sangele capilar este de 97 mm Hg, fata de 40 mm Hg in
lichidul interstitial, oxigenul trece din sangele capilar in lichidul interstitial si de
aici in celule (de la presiune mare la presiune mica).
Presiunea dioxidului de carbon in sangele capilar este de 40 mm Hg iar in lichidul
interstitial si celule presiunea este de 47 mm Hg, dioxidul de carbon trece din
celule in lichidul interstitial si de aici in sangele capilar.
NOTIUNI ELEMENTARE DE IGIENA SI PATOLOGIE ALE SISTEMULUI
RESPIRATOR
I.GRIPA
Este o boala infecto-contagioasa produsa de virusul gripal.
1.Cauze
Infectarea cu virusul gripal
2.Simptome
Se manifesta prin febra, dureri musculare, dureri de cap, inflamatia cailor
respiratorii superioare, insomnii.
3.Prevenire
Calirea organismului pentru marirea rezistentei la imbolnaviri, evitarea
aglomeratiilor, imunizarea cu vaccin antigripal.
II.FIBROZA PULMONARA
Se caracterizeaza prin cicatrizarea tesutului pulmonar datorita producerii in
exces de tesut conjunctiv.
1.Cauze
Iradierea terapeutica pentru tumori, expunerea la toxine si poluanti,
chimioterapia, fumatul.
2.Simptome
Dificultate in respiratie, insuficienta respiratorie si cardiaca, tuse uscata,
oboseala, dureri musculare.
3.Prevenire
Evitarea fumatului pasiv sau activ, respectarea normelor de protectie a muncii,
purtarea echipamentului de protectie la locul de munca.
III.EMFIZEM PULMONAR
Este o afectiune caracterizata prin acumularea de aer in tesutul pulmonar
interstitial.
1.Cauze
Apare in urma unor boli cronice (TBC, bronsite), in cazul unor profesii ca:
sticlatori, suflatori, instrumentisti.
2.Simptome
Scaderea elasticitatii pulmonare, dilatarea alveolelor, cresterea volumului de aer
rezidual, tuse.
3.Prevenire
Evitarea fumatului pasiv sau activ, purtarea echipamentului de protectie la locul
de munca, alimentatie bogata in vitamine.
Excretia
Excretia este procesul prin care apa, substantele nefolositoare si
substantele aflate in exces se elimina din organism, sub forma de
urina.Urina se formeaza si este eliminata prin structurile sistemului
excretor.
Sistemul excretor este alcatuit din: rinichi (formati din unitati
structurale si functionale numite nefroni) si cai urinare extrarenale
(uretere, vezica urinara, uretra).
Nefronul este alcatuit din: corpuscul renal Malpighi si tub urinifer.
Corpusculul renal Malpighi este format din capsula Bowman si glomerul
vascular.Capsula Bowman are aspectul unei cupe cu pereti dubli.Ea adaposteste
glomerulul vascular care este un ghem vase capilare.
Tubul urinifer este alcatuit din: tub contort proximal, ansa Henle si tub contort
distal.
Tubii contorti distali ai mai multor nefroni se deschid intr-un tub colector.
FORMAREA URINEI
Formarea urinei are loc la nivelul nefronilor si se realizeaza in 3 etape:
- ultrafiltrarea glomerulara
- reabsortia tubulara
- secretia tubulara
1.Ultrafiltrarea glomerulara
Ultrafiltrarea glomerulara se realizeaza la nivelul corpusculului renal Malpighi;
consta in trecerea unei mari cantitati de apa, ioni si substante toxice din
capilarele glomerului vascular in spatiul dintre peretii capsulei Bowman.
Prin ultrafiltrarea glomerulara se formeaza urina primara care este o plasma
deproteinizata (lipsita de proteine).
In fiecare minut se formeaza 125 ml de urina primara; in 24 de ore se formeaza
180 l de urina primara.Urina primara trece mai departe in tubul urinifer.
2.Reabsortia tubulara
Reabsortia tubulara se realizeaza la nivelul tubului urinifer; consta in trecerea
substantelor utile din urina primara in capilarele peritubulare care inconjoara
tubul urinifer.
Reabsortia tubulara se face in doua moduri:
a) activ (cu consum de energie) prin care sunt recuperate glucoza, aminoacizii,
vitaminele B12 si C, ionii de Na+ si K+, fosfatii si sulfatii.
b) pasiv (fara consum de energie) prin care sunt recuperate apa, ureea si ionii de
Cl-
3.Secretia tubulara
Secretia tubulara se realizeaza la nivelul tubului urinifer si este procesul invers
reabsortiei tubulare.Consta in trecerea unor substante toxice din capilarele
peritubulare in tubul urinifer.
Secretia tubulara se realizeaza in doua moduri:
a) activ pentru ionii de H+ si K+, acidul uric, unele medicamente
b) pasiv pentru amoniac si uree
In urma reabsortiei si secretiei tubulare rezulta urina finala, diferita cantitativ si
calitativ (compozitie) de urina primara.
Urina finala contine:
- 95% apa
- 5% substante dizolvate, dintre care 2% saruri minerale (cloruri, sulfati, fosfati
carbonati) si 3% substante organice (uree, acid uric, creatinina).
Urina finala la un om sanatos nu contine niciodata glucoza.Glucoza este prezenta
doar in urina persoanelor bolnave de diabet. Volumul de urina produsa de rinichi
in 24 de ore se numeste diureza si are o valoare medie de 1,8 l.

ELIMINAREA URINEI
Procesul de eliminare a urinei depozitata in vezica urinara se numeste
mictiune.Mictiunea este un act reflex declansat de acumularea a 150-200 ml de
urina in vezica urinara.
Stimularea sistemului nervos simpatic are ca efect relaxarea muschiului vezical,
scaderea presiunii intravezicale si contractia sfincterului vezical intern.In
consecinta, simpaticul inhiba mictiunea.
Stimularea sistemului nervos parasimpatic are ca efect contractia muschiului
vezical si relaxarea sfincterului vezical intern.Stimularea parasimpaticului
permite eliminarea urinei din vezica urinara.
Scoarta cerebrala controleaza sfincterul vezical extern, de aceea mictiunea poate
fi amanata pana cand conditiile permit realizarea acestui proces.

NOTIUNI DE IGIENA SI PATOLOGIE A SISTEMULUI EXCRETOR


I.CISTITA
Este o inflamatie a mucoasei vezicii urinare.
1.Cauze
Este cauzata de infectii microbiene provenite de la rinichi sau de la uretere.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri la nivelul vezicii urinare, urinari dese si dureroase,
hematurie (sange in urina), urina tulbure.
3.Prevenire
Respectarea regulilor de igiena intima, evitarea expunerii la frig, in special a
zonei renale.
II.NEFRITA
Este inflamatia acuta sau cronica a tesutului renal interstitial (tesut de sustinere
a nefronilor).
1.Cauze
Este cauzata de infectii microbiene sau virale.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri lombare intense, tulburari urinare, febra si frisoane.
3.Prevenire
Respectarea regulilor de igiena intima, evitarea abuzului de medicamente.
III.GLOMERULONEFRITA
Este inflamatia bilaterala a glomerulilor renali.
1.Cauze
Este cauzata de infectii microbiene.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri lombare, cefalee, astenie (oboseala musculara rapida).
3.Prevenire
Respectarea regulilor de igiena intima si evitarea abuzului de medicamente.

Reproducerea
Sistemul reproducator masculin este alcatuit din: organe genitale interne
(testiculele, caile spermatice si glandele anexe) si organe genitale externe
(penisul).
1.Testiculele (gonadele masculine)
Sunt organe pereche situate in scrot, alcatuite din lobuli testiculari.
Lobulii testiculari contin: tubi seminiferi contorti, care produc spermatozoizi;
celule interstitiale Leydig care secreta hormonul sexual masculin numit
testosteron.
2.Caile spermatice
Caile spermatice sunt intratesticulare si extratesticulare.
a) Caile intratesticulare sunt: tubii drepti si reteaua testiculara.
b) Caile extratesticulare sunt: canalele eferente, canalul epididimal, canalul
deferent, canalul ejaculator si uretra (uretra este cale urogenitala pentru
eliminarea urinei si a lichidului seminal)

3.Glandele anexe
Glandele anexe sunt veziculele seminale si prostata.
a) Veziculele seminale
Veziculele seminale sunt glande pereche, situate posterior fata de vezica
urinara.Secreta un lichid cu rol in nutritia (hranirea) si transportul
spermatozoizilor.
b) Prostata
Prostata este o glanda voluminoasa, situata sub vezica urinara.Secreta un lichid
care intra in constitutia spermei.
4.Penisul
Penisul este un organ genital si urinar.

FUNCTIILE TESTICULELOR
Testiculele sunt glande mixte avand atat functie exocrina cat si functie
endocrina.
I.Functia exocrina
Functia exocrina consta in spermatogeneza: un proces care consta intr-o
succesiune de modificari pe care le sufera spermatogonia (celula nediferentiata)
pana la formarea spermatozoizilor.
Spermatozoidul este o celula sexuala masculina haploida (care are un singur set
de cromozomi).Spermatozoizii sunt de doua tipuri, dupa cromozomii de sex pe
care ii poseda:
- spermatozoid de tip 22 autozomi + X
- spermatozoid de tip 22 autozomi + Y
2.Functia endocrina
Functia endocrina consta in secretia de testosteron.

Sistemul reproducator feminin


Sistemul reproducator feminin este alcatuit din: organe genitale interne si organ
genital extern.
I.Organele genitale interne
Organele genitale interne sunt: ovarele, trompele uterine, uterul, si vaginul.
1.Ovarele (gonadele feminine)
Ovarele sunt organe pereche situate in pelvis, de o parte si alta a uterului.
Ovarele sunt formate din doua zone, o zona medulara si una corticala:
a) Zona medulara
Zona medulara este partea centrala a ovarului; este alcatuita din tesut
conjunctiv, vase de sange, nervi si muschi netezi.
b) Zona corticala
Zona corticala este situata la exteriorul celei medulare si prezinta la suprafata un
epiteliu de acoperire.Sub epiteliul de acoperire se afla foliculii ovarieni (foliculii
ovarieni sunt formatiuni veziculare in diferite stadii de evolutie, in care se
dezvolta ovulul).
Ovarul trece in cursul a 28 de zile printr-o serie de transformari care alcatuiesc
ciclul ovarian.
Ciclul ovarian are trei faze:
1.Faza foliculara
Faza foliculara consta in cresterea si maturarea unui folicul ovarian
2.Ovulatia
Ovulatia consta in ruperea folicului ovarian matur si expulzarea ovocitului II care
va fi captat de trompa uterina.
3.Faza luteala
Faza luteala consta in transformarea folicului ovarian matur in corp galben care
secreta hormonii estrogeni si progesteron.Daca ovulul nu a fost fecundat corpul
galben se transforma in corp alb (zona cicatriceala).

2.Trompele uterine
Trompele uterine sunt conducte pereche, situate intre ovar si uter.Au rolul de a
capta si de a conduce spre uter ovocitul II.
3.Uterul
Uterul este organ cavitar nepereche, situat in pelvis (bazin), intre vezica urinara
si rect.In peretii uterului se gaseste o musculatura puternica care este captusita
de mucoasa uterina.Mucoasa uterina se numeste endometru, ea trece in cursul a
28 de zile printr-o serie de transformari care alcatuiesc ciclul uterin.
Ciclul uterin se suprapune peste ciclul ovarian si are trei faze:
1.Faza menstruala
Faza menstruala consta in eliminarea stratului superficial al mucoasei uterine,
impreuna cu o anumita cantitate de sange; aceasta faza dureaza 3-4 zile.
2.Faza proliferativa
Faza proliferativa consta in dezvoltarea si ingrosarea mucoasei uterine; aceasta
faza dureaza din ziua a 4-a pana in ziua a 14-a.
3.Faza secretorie
Faza secretorie consta in secretia de hormoni care pregatesc mucoasa uterina
pentru nidatie (fixarea celulei ou la mucoasa uterina); aceasta faza se desfasoara
intre a 15-a zi si urmatoarea menstruatie.
4.Vaginul
Vaginul este un organ cavitar tubular, situat in continuarea uterului.
5.Vulva
Vulva este organ genital extern.

FUNCTIILE OVARELOR
Ovarele sunt glande mixte avand atat functie exocrina cat si functie endocrina.
1.Functia exocrina
Functia exocrina consta in ovogeneza.Ovogeneza este un proces care consta intr-
o succesiune de modificari pe care le sufera ovogonia (celula nediferentiata)
pana la formarea ovocitului II.In timpul ovulatiei foliculul ovarian matur
expulzeaza ovocitul II care este captat de trompa uterina.Ovocitul II se
transforma in ovul.In treimea superioara a trompei uterine are loc
fecundatia.Fecundatia consta in unirea spermatozoidului cu ovulul, rezultand
celula ou (zigotul).Ovulul este celula sexuala feminina haploida (are un singur set
de cromozomi); toate ovulele contin cromozomul de sex X.
2.Functia endocrina
Functia endocrina consta in secretia de hormoni estrogeni si progesteron.

SANATATEA REPRODUCERII
Sanatatea reproducerii implica o viata sexuala in siguranta,
posibilitatea de a procrea, precum si libertatea de a hotara cand, daca
si cat de des doresc sa procreeze.
Planificarea familiala (planning-ul familial) reprezinta capacitatea
persoanei sau a cuplului de a anticipa si de a avea numarul dorit de
copii la momentul ales si la intervale de timp pe care le hotarasc
singuri.
Acest lucru se poate indeplini prin folosirea metodelor contraceptive si prin
tratamentul infertilitatii involuntare.
Obiectivele serviciilor de planificare familiala sunt:

Prevenirea sarcinilor nedorite, avortului si abandonului de copii;


Asigurarea utilizarii corecte a contraceptivului ales;
Prevenirea infectiilor cu transmitere sexuala;
Prevenirea si depistarea precoce a cancerului de col uterin si de sani;
Conceptia
Conceptia inseamna unirea spermatozoidului cu ovulul.In ziua a 14-a a ciclului
ovarian (ciclul menstrual) are loc ovulatia.Ovocitul II ajunge din ovar in trompa
uterina, unde are loc fecundatia, se formeaza celula ou (zigotul) care incepe sa
se segmenteze in timp ce parcurge trompa uterina.
Sarcina
Sarcina este starea in care se afla femeia din momentul fecundatiei pana la
expulzarea produsului de conceptie.Ovulul fecundat se numeste zigot si incepe
sa se segmenteze in timp ce parcurge trompa uterina.Dupa 72 de ore, zigotul
segmentat (numit preembrion) ajunge in uter si se fixeaza in mucoasa
uterina.Fixarea preembrionului in mucoasa uterina se numeste nidatie.Odata
implantat, zigotul segmentat se numeste embrion; incepand din luna a 3-a
embrionul devine fat si se dezvolta pana in luna a 9-a de sarcina.Schimburile
nutritive dintre mama si fat se realizeaza prin intermediul placentei si al
cordonului ombilical.Sexul copilului este determinat de tipul de spermatozoid
care fecundeaza ovulul (daca spermatozoidul are heterozomul X atunci copilul va
fi fetita, iar daca spermatozoidul are heterozomul Y atunci copilul va fi baietel)
Nasterea
Nasterea consta in expulzia fatului la sfarsitul celor 9 luni de viata intrauterina.
Contraceptia
Contraceptia consta in aplicarea unor metode de impiedicare a conceptiei numite
metode contraceptive (sunt de doua tipuri temporale sau definitive)
1.Metodele contraceptive temporale:
a) Contraceptivele orale (pilule)
b) Contraceptivele de bariera: prezervativele, diafragma, spermicidele.
c) Steriletul (dispozitiv intrauterin)
d) Contraceptivele injectabile
e) Metoda calendarului
f) Metoda temperaturii bazale
2.Metodele contraceptive definitive:
a) Legarea trompelor uterine
b) Histerectomia (indepartarea chirurgicala a uterului)
c) Vasectomia (sectionarea canalului ejaculator)

NOTIUNI ELEMENTARE DE IGIENA SI PATOLOGIE A SISTEMULUI


REPRODUCATOR
I.ANEXITA
Anexita este inflamatia trompei uterine si a ovarului.
1.Cauze
Poate fi cauzata de infectii bacteriene, avorturi si lipsa igienei.
2.Simptome
Se manifesta prin dureri abdominale, febra, secretie vaginala, pierderi de sange
prin vagin.
3.Prevenire
Evitarea relatiilor sexuale intamplatoare si neprotejate; evitarea expunerii la frig,
respectarea regulilor de igiena intima.
II.ADENOMUL DE PROSTATA
Este o tumoare benigna ce apare pe prostata.
1.Cauze
Scaderea cresterii de testosteron ce apare spre varsta de 60 de ani, expunerea
prelungita la temperaturi scazute.
2.Simptome
Tulburari de mictiune (eliberarea urinei), infectii urinare, dereglari ale activitatii
sexuale
3.Prevenire
Evitarea unei vieti sexuale dezordonate, evitarea expunerii la frig.

Acizi nucleici
In toate celulele exista doua tipuri de acizi nucleici:
-acid dezoxiribonucleic (ADN)
-acid ribonucleic (ARN)
Acizii nucleici sunt substante chimice macromoleculare alcatuite din
unitati simple numite nucleotide (deci sunt polimeri de nucleotide)
O nucleotida este alcatuita din trei componente
-o baza azotata
-un zahar
-un radical fosforic
Bazele azotate sunt substante organice in care atomii de carbon si de
azot sunt grupati in cicluri; ele sunt de doua tipuri, purinice si
pirimidinice.
Bazele azotate purinice au doua cicluri condensate insumand 5 atomi de carbon
si 4 atomi de azot, ele sunt urmatoarele:
-adenina (A)
-guanina (G)
Ambele baze azotate purinice sunt prezente atat in ADN cat si in ARN.
Bazele azotate pirimidinice au un singur ciclu cu 4 atomi de carbon si 2 atomi de
azot, ele sunt urmatoarele:
-citozina (C); prezenta atat in ADN cat si in ARN
-timina (T); prezenta doar in ADN
-uracilul (U); prezent doar in ARN
Zaharul este un monozaharid cu 5 atomi de carbon (o pentoza).Este
reprezentat de riboza (R) in ARN si de dezoxiriboza (D) in ADN.
Combinarea unei baze azotate purinice sau pirimidinice cu o pentoza (zahar)
formeaza o nucleosida.Daca se ataseaza o grupare fosfat la zaharul unei
nucleoside rezulta o nucleotida.
o baza azotata + un zahar = o nucleosida
o baza azotata + un zahar + un radical fosforic = o
nucleotida
Radicalul fosforic (P) formeaza legaturi esterice cu pentozele.Legatura se
stabileste intre al 5-lea atom de carbon al unei pentoze si al 3-lea atom de
carbon al pentozei urmatoare, formand astfel lanturi (catene) polinucleotidice.
Legarea nucleotidelor intre ele cu formarea lanturilor polinucleotidice reprezinta
structura primara a acizilor nucleici.

ADN, spirala vietii


ADN-ul este o substanta macromoleculara bicatenara formata din 2 catene
polinucleotidice care se infasoara una in jurul celeilalte, in spirala, astfel incat se
formeaza un dublu helix.
In macromolecula de ADN se deosebesc doua tipuri de structuri:
a)structura primara monocatenara: reprezentata de succesiunea de
nucleotide dintr-o catena.
b)structura secundara bicatenara: reprezentata de structura bicatenara a
ADN-ului.
1.Cele doua catene ale ADN-ului sunt antiparalele
Cele doua catene ale ADN-ului sunt antiparalele, ceea ce inseamna ca pe o
catena legaturile dintre nucleotide sunt de tip 5'-3' iar pe cealalta catena sunt
invers, adica 3'-5'.
2.Cele doua catene ale ADN-ului sunt complementare
Cele doua catene ale ADN-ului sunt complementare, ceea ce inseamna ca o
nucleotida, de pe o catena, ce contine o baza azotata purinica se va lega
intotdeauna de o nucleotida de pe cealalta catena care contine o baza azotata
pirimidinica, si invers.
Prin urmare in macromolecula de ADN exista 4 tipuri de legaturi: A-T, T-A, G-C si
C-G.
Adenina si timina sunt baze complementare.
Guanina si citozina sunt baze complementare.
Structura bicatenara a ADN-ului se realizeaza cu ajutorul unor punti de hidrogen
care se stabilesc intre bazele complementare si care sunt duble intre timina si
adenina, si triple intre guanina si citozina.
Structura bicatenara a ADN-ului prezinta de regula o mare stabilitate fizica
asigurata astfel:
-pe verticala de legaturile fosfodiesterice intracatenare
-pe orizontala de legaturile de hidrogen intercatenare

Denaturarea si renaturarea ADN-ului


Datorita structurii bicatenare macromoleculare de ADN poate suferii fenomene
de denaturare-renaturare si replicare.
Prin incalzirea unei solutii in care se afla ADN cele doua catene se desfac si ADN-
ul devine monocatenar.
Daca are loc o racire brusca a solutiei respective, puntile de hidrogen dintre cele
doua catene nu se mai refac si ADN-ul ramane monocatenar.Acest ADN
monocatenar se numeste ADN denaturat.
Daca are loc o racire treptata a solutiei respective puntile de hidrogen dintre cele
doua catene se refac si ADN-ul redevine bicatenar.Acest ADN bicatenar se
numeste ADN renaturat.
1.Denaturarea reprezinta capacitatea catenelor de ADN de a se separa atunci
cand solutia de ADN este incalzita pana la 100 grade Celsius.
2.Renaturarea reprezinta capacitatea catenelor de ADN de a reface structura
bicatenara atunci cand solutia de ADN monocatenar este racita treptat.
Amestecand monocatene de ADN de la specii diferite se formeaza prin
renaturare partiala hibrizi moleculari.Procedeul este folosit de oamenii de stiinta
in studiul relatiilor de inrudire dintre specii.Cu cat speciile sunt mai inrudite cu
atat renaturarea se face mai repede si intr-o proportie mai mare.De exemplu:
procentul de renaturare intre monocatenele ADN de la om si de la maimuta este
de 75% pe cand procentul de renaturare intre monocatenele de ADN de la om si
de la soarece este de 25%.

Replicarea ADN-ului
In celulele fiecarei specii exista o anumita cantitate de ADN in care se afla
codificata informatia genetica.Pentru realizarea diviziunii celulare este necesara
dublarea cantitatii de ADN astfel incat celulele fiice sa aive aceeasi cantitate de
ADN ca si celula mama.Dublarea cantitatii de ADN se realizeaza prin replicare si
are loc in interfaza ciclului celular.
Cele doua catene ale macromoleculei de ADN se separa treptat incepand dintr-
un punct numit punct de initiere al replicarii si continuand progresiv catre un
punct terminus.Astfel, in prim proces de replicare molecula de ADN capata forma
literei Y.
Legaturile de hidrogen dintre cele doua catene se desfac treptat sub actiunea
enzimei ADN polimeraza.Pe masura ce catenele se despart, nucleotidele libere
din citoplasma se ataseaza la acestea pe baza de complementaritate.In acest fel
vor rezulta doua molecule fiice de ADN, fiecare avand o catena veche care a
servit ca matrita (model) si o catena nou sintetizata.
Sinteza de ADN se numeste replicare (replicatie) si se realizeaza dupa modelul
semiconservativ; deoarece fiecare molecula de ADN fiica mosteneste doar una
din cele doua catene ale moleculei de ADN mama.

Structura si tipurile de ARN


ARN este o substanta macromoleculara avand o structura primara monocatenara
formata de regula dintr-un singur lant polinucleotidic.
Nucleotidele de ARN (ribonucleotide) au in locul timinei uracil si in locul
dezoxiribozei, riboza.
Moleculele de ARN nu pot avea dimensiuni foarte mari, deoarece cu cat creste
numarul de nucleotide (peste cateva mii) cu atat scade si stabilitatea moleculei.
Sinteza de ARN se numeste transcriptie si se realizeaza pe baza
complementaritatii bazelor azotate.
Cele doua catene ale macromoleculei de ADN se despart pe intervalul ce
urmeaza a fi transcris (copiat), numai ca de aceasta data va actiona enzima ARN
polimeraza.Se va transcrie (se va copia) numai una din cele doua catene ale
macromoleculei de ADN.Catena de ADN care serveste ca matrita (model) pentru
sintea ARN-ului se numeste catena sens.
La catena sens se vor atasa pe baza de complementaritate ribonucleotide libere
din citoplasma.Se va obtine un hibrid ADN-ARN instabil, deoarece perechiile de
baze uracil-adenina sunt cele mai slabe din toate imperecherile de baze.Ca
urmare ARN-ul se disociaza usor de matrita ADN, iar ADN-ul se reasociaza
automat refacandu-si structura bicatenara.
Exista doua clase de ARN:
I.ARN viral
ARN-ul viral este materialul genetic al ribovirusurilor.Ribovirusuri sunt: unii
bacteriofagi, unele virusuri vegetale (virusul mozaicul tutunului) si unele virusuri
animale (virusul gripal, virusul turbarii, HIV).
ARN-ul viral este materialul genetic si la viroizi.Viroizii sunt agenti infectiosi care
produc boli la plante si animale.Ei au o molecula mica de ARN lipsita de capsida
virala (invelis proteic), care este caracteristica virusurilor.
II.ARN celular
ARN-ul celular este implicat in sinteza proteinelor; este de trei tipuri: ARN
mesager (ARNm), ARN de transfer/de transport (ARNt) si ARN ribozomal (ARNr).
1.ARN mesager
ARNm copiaza informatia genetica a unei catene de ADN si o duce la nivelul
ribozomilor, unde are loc sinteza proteinelor. Fenomenul de copiere se numeste
transcriptie (transcriere) si are loc in nucleu.
ARNm este monocatenar si are o lungime variabila in functie de marimea
moleculelor proteice care vor fi sintetizate.
2.ARN de transfer
ARNt transporta aminoacizii la locul sintezei proteice (la ribozomi).Molecula sa
este formata din 70-90 nucleotide.Este monocatenar cu portiuni bicatenare, care
ii dau aspectul unei frunze de trifoi.
Are doi poli functionali:
-un pol unde se ataseaza un aminoacid
-un pol care contine o secventa de 3 nucleotide; care recunoaste o anumita
secventa de ARNm unde se ataseaza pe baza de complementaritate.
3.ARN ribozomal
Intra in alcatuirea ribozomilor si are rol in sinteza proteinelor.
Un ribozom este format din doua subunitati inegale care vor recunoaste si vor
atasa intre ele nucleotidele de recunoastere de la inceputul moleculei de ARNm.

Functiile ADN-ului
ADN-ul are doua functii:
-functia autocatalitica (reprezentata de replicatia ADN-ului)
-functia heterocatalitica (reprezentata de sinteza proteinelor)
Conform dogmei centrale a geneticii, informatia genetica se reproduce prin
replicatie si este decodificata, adica transformata intr-o proteina specifica, prin
transcriptie si translatie

1.Functia autocatalitica
Consta in capacitatea moleculelor de ADN de a se autoreproduce cu mare
fidelitate dupa modelul semiconservativ (replicarea ADN-ului)
2.Functia heterocatalitica
Consta in faptul ca ADN-ul are capacitatea de a determina sinteze specifice de
proteine cu o anumita secventa de aminoacizi.
Proteinele sunt macromolecule formate prin inlantuirea intr-o anumita ordine a
celor 20 de aminoacizi.
Informatia necesara sintezei proteinelor este depozitata in moleculele de ADN.
Legatura dintre succesiunea nucleotidelor in ADN si succesiunea aminoacizilor in
molecula proteica se realizeaza cu ajutorul codului genetic.
Codul genetic este un sistem biochimic prin care se stabileste relatia dintre acizii
nucleici si proteine.
Codul genetic consta in corespondenta dintre fiecare aminoacid si o succesiune
de 3 nucleotide numita codon.
Codonul este alcatuit dintr-o succesiune de 3 nucleotide din ADN care determina
pozitia unui aminoacid in molecula proteica sau sfarsitul sintezei proteice.
Codul genetic este alcatuit din 64 de codoni.Cifra 64 reprezinta totalitatea
combinatiilor posibile a celor 4 tipuri de nucleotide luate cate 3 (4=64).
Dintre cei 64 de codoni ai codului genetic:
-61 codifica diferiti aminoacizi si se numesc codoni sens
-3 codoni nu codifica aminoacizi ci marcheaza sfarsitul mesajului genetic, si se
numesc codoni nonsens sau stop (UAA,UAG si UGA)
-2 codoni (AUG si GUG) din cei 61 de codoni sens, codifica aminoacizi (metionina
si valina) si au semnificatia de inceput de sinteza; acesti codoni se numesc
codoni start
Codul genetic are urmatoarele caracteristici: este nesuprapus, este degenerat
(reduntant), este fara virgule si este universal.
1.Este nesuprapus
Codul genetic este nesuprapus, ceea ce inseamna ca doi codoni vecini nu au
nucleotide in comun.
2.Este degenerat (reduntant)
Codul genetic este degenerat, ceea ce inseamna ca mai multi codoni codifica
acelasi aminoacid.Acest lucru se intimpla deoarece sunt 64 de codoni si doar 20
de aminoacizi.Codonii care codifica acelasi aminoacid se numesc codoni
sinonimi; de exemplu. aminoacidul serina este codificat de 6 codoni sinonimi.
3.Este fara virgule
Codul genetic este fara virgule, ceea ce inseamna ca intre doi codoni vecini nu
exista nucleotide in plus, citirea informatiei genetice realizandu-se continuu.
4.Este universal
Codul genetic este universal, ceea ce inseamna ca in toata lumea vie aceeasi
codoni codifica acelasi aminoacid.
Exista si exceptii de la universalitatea codului genetic, datorate probabil unor
mutatii.Astfel, codonul UGA este un codon stop in nucleu, dar in mitocondrii
codifica aminoacidul triptofan.Codonul AUA codifica aminoacidul izoleucina in
nucleu, dar in mitocondrii codifica aminoacidul metionina.

Etapele sintezei proteice


Pe baza codului genetic are loc sinteza proteinelor in doua etape:
-transcriptia (transcrierea)
-translatia (traducere)

1.Transcriptia
Transcriptia este prima etapa a sintezei proteice si consta in copierea informatiei
genetice dintr-o catena de ADN in ARNm cu ajutorul enzimei ARN polimeraza.
ARNm copiaza informatia genetica a unei singure catene din macromolecula de
ADN.
Gena este un segment de ADN sau ARN care contine informatia necesara
sintezei unei proteine.
La procariote se copiaza informatia genetica a unei singure catene din
macromolecula de ADN.La procariote se copiaza informatia genetica a mai
multor gene succesive.Gena procariotelor are o structura continua continand
numai secvente informationale numite exoni si sintetizeaza direct ARNm-ul care
participa la procesul de translatie.
La eucariote se copiaza informatia genetica a unei singure gene.Gena
eucariotelor are o structura discontinua, continand atat secvente informationale
numite exoni cat si secvente non-informationale numite introni.
Intronii vor fi eliminati prin transcriptie.
Transcriptia la eucariote are loc in nucleu si se realizeaza in doua etape:
1.Formarea ARNm-ului precursor, prin copierea unei catene de ADN cu ajutorul
enzimei ARN polimeraza.
2.Formarea ARNm-ului matur, prin eliminarea intronilor si asamblarea exonilor cu
ajutorul enzimei ligaza.
ARNm precursor= exoni+introni
ARNm maturi= exoni
ARNm matur trece din nucleu in citoplasma unde participa la procesul de
translatie.

2.Translatia
Translatia, a doua etapa a sintezei proteice, este procesul de traducere a
informatiei genetice in urma careia o secventa de nucleotide din ARNm este
transformata intr-o secventa de aminoacizi in molecula proteica.
ARNm se cupleaza cu ribozomii din citoplasma formand poliribozomi.
Translatia se realizeaza in trei etape:
-initierea sintezei proteice
-formarea si elongarea catenei proteice
-terminarea sintezei proteice
a)Initierea sintezei proteice
Presupune formarea secventei de initiere si pregatirea aminoacizilor pentru
sinteza.
ARNm recunoaste locul sintezei proteice datorita primelor sale nucleotide care
formeaza o secventa de initiere.Ea atrage cele doua subunitati ale ribozomului
care se cupleaza prinzand intre ele capatul moleculei de ARNm.
La eucariote ARNm incepe cu codonul AUG, care va corespunde aminoacidului
metionina.Deci primul aminoacid al moleculei proteice va fi metionina, care
ulterior poate fi inlaturata.Intre timp, in citoplasma aminoacizii sunt pregatiti
pentru sinteza in doua faze:
1.In prima faza aminoacizii sunt activati, prin reactia cu molecula de ATP
donatoare de energie, sub influenta enzimelor aminoacil-sintetaze.
2.In a doua faza are loc atasarea aminoacidului activat de un ARNt specific, sub
actiunea enzimelor aminoacil-sintetaze.
b)Formarea si elongarea catenei proteice
Presupune trecerea ARNm-ului printre subunitatile ribozomului.
Intr-un ribozom este loc pentru doi codoni ai ARNm-ului.Ribozomul se deplaseaza
in directia 5'-3', adica in sensul de citire a informatiei genetice.
In aceasta etapa are loc formarea legaturilor peptidice intre aminoacizi, sub
influenta enzimelor peptid-polimeraze.
Pe masura ce ARNm-ul se deplaseaza printre subunitatile ribozomului, informatia
genetica este tradusa din "limbajul polinucleotidic" in "limbajul polipeptidic", si
lantul de aminoacizi se lungeste prin formarea de legaturi peptidice intre
aminoacizi.
c)Terminarea sintezei proteice
Deplasarea moleculei de ARNm continua pana la codonul cu semnificatia de
stop, care indica sfarsitul sintezei proteice.
Catena polipeptidica (lantul de aminoacizi) este eliberata din ribozomi, iar
ribozomul este disociat in subunitatile sale.
Aceeasi molecula de ARNm trece succesiv prin mai multi ribozomi si pe baza ei
se formeaza mai multe exemplare din molecula proteica respectiva.
Producerea unui numar exagerat de exemplare este prevenita prin distrugerea
ARNm-ului utilizat.
Dupa ce molecula de ARNm a iesit dintr-un ribozom, cele doua subunitati ale sale
se despart si se vor reuni in jurul secventei de initiere al altei molecule de ARNm.
Celelalte molecule de ARN celular (ARNt si ARNr) sunt reciclate si participa la
numeroase runde de traducere a mesajului genetic.
Organizarea materialuli genetic
Organizarea materialului genetic la virusuri
Virusurile sunt entitati infectioase de nivel subcelular cu dimensiuni cuprinse
intre 80 si 2500 mA.
Ele sunt parazite intracelulare lipsite de organizare celulara, enzime si
metabolism.
Stiinta care se ocupa cu studiul virusurilor se numeste virusologie.
Virusurile se prezinta in 3 stari: virion, virus vegetativ si provirus.
Virionul este virusul matur infectios si este alcatuit din invelis proteic numit
capsida virala si miez, numit genom viral (reprezentat de un singur tip de acid
nucleic: ADN sau ARN).
Virusul vegetativ este acidul nucleic aflat liber in citoplasma celulei gazda.

In functie de acidul nucleic continut in genom, virusurile se clasifica


in: dezoxiribovirusuri si ribovirusuri.

La dezoxiribovirusuri materialul genetic este reprezentat de


ADN.Moleculele de ADN pot fi:
-monocatenare (de exemplu: bacteriofagul phi X174)
-bicatenare (de exemplu: virusul herpetic care produce herpesul, virusul
varicelei, variolei, majoritatea bacteriofagilor).

La ribovirusuri, materialul genetic este reprezentat de ARN.Moleculele de


ARN pot fi:
-monocatenare (de exemplu: virusul gripal, virusul turbarii, virusul mozaicul
tutunului, virusul imunodeficientei umane dobandite HIV)
-bicatenare (reovirusuri)

Multiplicarea virusurilor
Virusurile nu se multiplica, nu se inmultesc, sunt reproduse de celula gazda pe
care o paraziteaza.Virusurile ofera informatia ereditara pentru a fi reproduse iar
celula gazda asigura substanta, echipamentul enzimatic si energia necesara.
Genomul viral patrunde in celula gazda si deviaza procesele de biosinteza
caracteristice acesteia.Celula gazda va efectua sinteze noi dupa modelul furnizat
de virionul decapsidat (numit virus vegetativ).Se vor sintetiza acid nucleic viral si
proteine virale.Dupa aceea se vor asambla noile componente intr-un numar mare
de virioni.Prin lizarea (distrugerea) celulei gazda se vor elibera noii virioni.
Replicarea materialului genetic viral se realizeaza tot pe baza complementaritatii
bazelor azotate, dar cu unele particularitati:
-la dezoxiribovirusuri catena de ADN serveste ca matrita pentru sinteza alteia
complementare
-la ribovirusuri catena de ARN serveste ca matrita pentru sinteza alteia
complementare, care la randul ei devine matrita pentru sinteza ARN-ului initial
-la HIV molecula de ARN serveste ca matrita pentru sinteza unei catene de ADN
sub actiunea enzimei reverstranscriptaza aflata in echipamentul virusului.

Organizarea materialului genetic la procariote (PK)

Procariotele sunt reprezentate de bacterii si cianobacterii (alge albastre-verzi).Ele


sunt organisme unicelulare sau coloniale lipsite de nucleu adevarat, mitocondrii
si aparat Golgi.
O celula procariota este alcatuita din urmatoarele componente:
-perete celular
-membrana celulara
-citoplasma
-nucleoid (nucleu fals sau pseudonucleu)
Nucleoidul este materialul nuclear raspandit in citoplasma fara a fi delimitat de
membrana nucleara.El este reprezentat de o molecula circulara de ADN care
formeaza un singur cromozom.
Materialul genetic la procariote este reprezentat de cromozomul bacterian.El
este fixat de membrana celulara prin mezozom.
Mezozomul este un pliu al membranei celulare care are rol in respiratie.
Cromozomul bacterian are forma circulara fiind reprezentat de o molecula de
ADN bicatenara cu 40-50 de bucle care isi pastreaza structura cu ajutorul unor
molecule de ARN.Fiecare bucla prezinta superrasuciri secundare alcatuite din
aproximativ 400 perechi de nucleotide.
Cromozomul bacterian contine intre 2000 si 3000 de gene care se transmit
inlantuite de la bacteria mama la bacteriile fiice in timpul diviziunii celulare.
Unele bacterii prezinta si un material genetic accesor sau aditional.Materialul
genetic accesor sau aditional este reprezentat de plasmide.
Plasmidele sunt molecule circulare de ADN bicatenar care se replica independent
de cromozomul bacterian.
Plasmidele reprezinta un minicromozom deoarece contin 6-8 gene.
Plasmida reprezinta 1% din cromozomul bacterian.
Exemplu de plasmide:
-factorul F (factorul de sex)
-factorul R (factorul de rezistenta la antibiotice) contine gene de rezistenta la
antibiotice, toxine si metale grele
Importanta plasmidelor:

Au rol in recombinarea genetica, determinan cresterea variabilitatii


genetice in cadrul speciei, populatia bacteriana are o mare heterogenitate, ceea
ce reprezinta un avantaj selectiv pentru adaptarea la mediu a bacteriilor
Asigura rezistenta la antibiotice, toxine si metale grele a bacteriilor care le
contin
Sunt utilizate in ingineria genetica ca vectori cu ajutorul carora pot fi
transferate gene de la eucariote in celulele bacteriene
Reprezinta un element esential in tehnologia ADN-ului recombinat

Organizarea materialului genetic la eucariote (EK)

Eucariotele sunt reprezentate de protiste, fungi, plante si animale.Ele sunt


organisme unicelulare sau pluricelulare ale caror celule prezinta nucleu adevarat,
cu membrana nucleara dubla, mitocondrii si aparat Golgi.
La eucariote materialul genetic se afla in nucleu (materialul genetic nuclear) dar
si in citoplasma, mai precis in mitocondrii si cloroplaste (material genetic
extranuclear).

1.Materialul genetic extranuclear


Este localizat in cloroplaste, unde este reprezentat de ADN-ul cloroplastic si in
mitocondrii, unde este reprezentat de ADN-ul mitocondrial.
Materialul genetic extranuclear este reprezentat de o molecula de ADN de forma
circulara.
ADN-ul extranuclear prezinta o serie de particularitati:
-se replica dupa modelul semiconservativ, dar nu in perioada de sinteza S a
ciclului celular, ci independent de ADN-ul nuclear
-greutatea moleculara si raportul A+T/G+C sunt diferite de ADN-ul nuclear
-viteza cu care se realizeaza denaturarea-renaturarea este diferita
-nu se obtin hibrizi moleculari intre ADN-ul extranuclear si ADN-ul nuclear.

2.Materialul genetic nuclear


Este localizat in nucleu si este reprezentat de o substanta numita cromatina.
Cromatina este forma interfazica a cromozomilor.
Cromozomii sunt structuri permanente in nucleu, insa sunt vizibili la microscop
numai in timpul diviziunii nucleului.
Cromozomii se formeaza prin spiralizarea, condensarea si fragmentarea fibrei de
cromatina.

La eucariote cromozomii au o arhitectura complexa fiind alcatuiti din:


a) 13-15% ADN
b) 12-13% ARN
c) 68-72% proteine histonice si nonhistonice
d) mici cantitati de lipide
e) ioni de calciu si de magneziu

Cea mai importanta componenta a cromozomului eucariot este ADN-ul.


ADN-ul poate fi impartit in doua categorii de secvente:
-secvente unice de nucleotide, in care sunt incluse genele si care se numesc
exoni
-secvente repetitive, in care anumite secvente de nucleotide se repeta de un
numar variabil de ori si care formeaza intronii cu rol in reglajul genetic
La eucariote secventele unice de nucleotide sunt intercalate cu secventele
repetitive.ADN-ul repetitiv este de obicei non-informational, adica nu contine
gene structurale ci are rol in reglajul genetic, diferentierea celulara si evolutia
materialului genetic.

Cromatina prezinta doua stari functionale, alternative si reversibile: eucromatina


si heterocromatina.
Eucromatina este partea activa a cromatinei, care se condenseaza in timpul
diviziunii celulare, ea fiind forma mai putin condensata a cromatinei.Ea se
coloreaza normal cu coloranti bazici si se replica de-a lungul fazei de sinteza a
ciclului celular.
Eucromatina contine cea mai mare parte a proteinelor nonhistonice care
actioneaza materialul genetic.
Eucromatina contine secvente unice numite exoni, care au rol informational.
Heterocromatina este partea inactiva a cromatinei, care este mai condensata.
Se coloreaza mai intens si se replica la sfarsitul fazei S a ciclului celular.
Heterocromatina contine secvente repetitive numite introni care au rol non-
informational.

Cromatina se prezinta ca un lant flexibil alcatuit din unitati numite


nucleosomi.Nucleosomul are forma unui cilindru turtit, format dintr-un octamer
de proteine histonice (8 proteine histonice) inconjurat la exterior de un segment
de ADN format din 140 perechi de nucleotide.Acest segment de ADN formeaza o
pereche de inele la varful si la baza cilindrului.
Legatura dintre doi nucleosomi se realizeaza cu ajutorul unei secvente de ADN
formata din cateva zeci de nucleotide care se gasesc unite cu un alt tip de
histone.
ADN-ul impreuna cu histonele formeaza complexul nucleohistonic care
alcatuieste fibra de cromatina.
La inceputul diviziunii celulare se formeaza cromozomii prin spiralizarea si
condensarea fibrei de cromatina.
Cromozomii pot fi cel mai bine studiati in metafaza, deoarece atunci sunt cel mai
bine spiralizati si condensati.
Cromozomul metafazic este format din doua fibre de cromatina, numite
cromatide surori.
Fiecare cromatida este alcatuita dintr-o molecula de ADN bicatenara.Cele doua
fibre de cromatina se intersecteaza intr-un punct numit centromer.
Centromerul este o constrictie primara care delimiteaza intr-un cromozom doua
brate egale sau inegale.

Pozitia centromerului este un criteriu de clasificare a cromozomilor:


a) cromozomi metacentrici
-au centromerul plasat median
-au doua brate cromozomiale egale
b) cromozomi submetacentrici
-au centromerul plasat submedian
-au doua brate cromozomiale inegale
c) cromozomi acrocentrici
-au centromerul plasat aproape de unul din capetele cromozomului
-prezinta constrictie secundara care delimiteaza sateliti
d) cromozomi telocentrici (lipsesc la om)
-au centromerul plasat la capatul cromozomului
-au un singur brat cromozomal; capetele cromozomului se numesc telomere
Genomul Uman
Complementul cromozomial uman reprezinta numarul de cromozomi dintr-o
celula somatica umana.El este alcatuit din 46 de cromozomi, respectiv 23 de
perechi, dintre care: 22 perechi de autozomi si o pereche de heterozomi.
Autozomii sunt indentici la femeie si la barbat.Ei contin gene care determina
caracteristicile organismului.
Heterozomii (cromozomii sexului) contin gene care intervin in diferentierea
sexelor.Heterozomii femeii sunt doi cromozomi X (XX).Heterozomii barbatului
sunt un cromozom X si un cromozom Y (XY).
Celulele somatice (celulele corpului) sunt celule diploide, care au doua seturi de
cromozomi (2n = 2 seturi de cromozomi)
Celulele reproducatoare (gametii) sunt celule haploide, care au un singur set de
cromozomi (n = 1 set de cromozomi)

Complementul cromozomial uman normal se noteaza astfel:


Cariotipul unei specii consta in dispunerea cromozomilor unei celule diploide
ordonati pe perechi si grupe in functie de dimensiuni, forma si plasarea
centromerului.

Cariotipul uman normal grupeaza cele 23 de perechi de cromozomi in 7 grupe


notate cu litere mari de tipar: A,B,C,D,E,F,G.
Cromozomii X si Y sunt foarte diferiti ca marime.Cromozomul X este incadrat in
grupa C iar cromozomul Y in grupa G.
Studiul cariotipului este important deoarece furnizeaza informatii cu privire la
unele maladii generate de anomalii cromozomiale.
Grupa A
Cuprinde cromozomii din perechiile 1,2 si 3.
Sunt cromozomii cei mai mari
Sunt cromozomi metacentrici

Grupa B
Cuprinde cromozomii din perechiile 4 si 5.
Sunt cromozomi mari
Sunt cromozomi submetacentrici

Grupa C
Cuprinde cromozomii din perechiile 6-12
Sunt cromozomi medii
Sunt cromozomi submetacentrici

Grupa D
Cuprinde cromozomii din perechiile 13-15
Sunt cromozomi medii
Sunt cromozomi acrocentrici

Grupa E
Cuprinde cromozomii din perechiile 16-18
Sunt cromozomi scurti
Sunt cromozomi metacentrici si
submetacentrici

Grupa F
Cuprinde cromozomii din perechiile 19 si 20
Sunt cromozomi scurti
Sunt cromozomi metacentrici

Grupa G
Cuprinde cromozomii din perechiile 21 si 22
Sunt cromozomi foarte scurti
Sunt cromozomi acrocentrici
Mutageneza si teratogeneza
Mutageneza este procesul de aparitie a mutatiilor.
Mutatia este fenomenul prin care se produc modificari in structura si functiile
materialului genetic, sub actiunea factorilor mutageni.
Teratogeneza reprezinta totalitatea mecanismelor care determina producerea
de malformatii la embrionul sau fatul uman.
Factorii teratogeni sunt factori de mediu care actioneaza asupra embrionului
sau fatului uman determinand malformatii ale acestuia.
Cancerul este o boala genetica produsa de perturbarea diviziunii celulare.Se
caracterizeaza printr-o multiplicare necontrolata, prin invazia si distrugerea
tesutului sanatos de catre celulele anormale ducand la formarea de tumori.
Cancerul este transmis clonal, adica porneste de la o singura celula anormala
care se multiplica, iar toate celulele descendente ale acesteia sunt celule
anormale.Rezultatul acestor multiplicari este formarea de tumori.
Tumorile sunt de doua tipuri:
1.Tumori benigne (necanceroase) care raman localizate in zona in care se
formeaza
2.Tumori maligne (canceroase) care invadeaza tesuturile inconjuratoare
Celulele canceroase se multiplica mai rapid decat celulele normale ale
organismului.Prin sange sau limfa, celulele canceroase se pot raspandi in orice
alta parte a organismului si genereaza noi tumori prin procesul numit metastaza.
Carcinogeneza reprezinta procesul prin care este indus cancerul.Acest proces
se desfasoara in doua etape:
-etapa de initiere, cand un agent carcinogen determina aparitia de celule
mutante
-etapa de dezvoltare si progresie, cand are loc proliferarea (inmultirea) celulelor
mutante si formarea de microtumori
Tipuri de cancer:
a) carcinom, cancer care se formeaza in epitelii
b) sarcom, cancer care se formeaza in tesutul mezenchimal (tesutul muscular)
c) limfom, cancer care se formeaza in tesutul limfoid
d) mielom, cancer care se formeaza in maduva osoasa si celulele plasmei
e) leucemie, cancerul globulelor albe
Agentii carcinogeni si principalele organe pe care le afecteaza:
1.Pesticide bogate in arsenic
Afecteaza plamanii, ficatul si pielea
2.Uleiuri minerale si radiatii ultraviolete
Afecteaza pielea
3.Benzenul
Afecteaza globulele albe si maduva spinarii
4.Fumul de tigara
Afecteaza sistemul respirator, digestiv si excretor
5.Azbest, crom, oxid de fier, nichel si petrol
Afecteaza plamanii
6.Radiatii ionizate
Afecteaza oasele, plamanii si maduva spinarii

Genetica umana
SFATURILE GENETICE
Sfatul genetic consta in evaluarea riscului unei persoane de a manifesta o
maladie genetica sau posibilitatea unui cuplu de a avea un copil malformat.
Sfaturile genetice sunt indicate in urmatoarele situatii:
1.Unul sau ambii parinti sunt afectati de o maladie ereditara
2.Persoane sanatoase care au in familie rude cu boli ereditare
3.Parinti care au un copil afectat ereditar si vor sa cunoasca riscul de a avea alti
copii afectati
4.Cuplul prezinta un caz de consangvinizare
5.Au avut avorturi spontane repetate

DIAGNOSTICUL PRENATAL
Diagnosticul prenatal urmareste detectarea unor maladii din primele luni de
sarcina.
Exista o serie de tehnici si metode de diagnostic prenatal:
-arborele genealogic
-ecografia
-amniocenteza
-analiza Doppler
-analiza sangelui matern
1.Arborele genealogic (pedigreeul)
Presupune reprezentarea intr-o diagrama a istoricului unei boli intr-o familie.Se
urmaresc relatiile care se stabilesc intre membrii familiei si modul de transmitere
a bolii.Se poate aprecia riscul de aparitie a unei boli genetice la descendenti.
2.Ecografia
Se poate efectua pe tot parcursul sarcinii si permite indentificarea unor
malformatii ale fatului.
3.Amniocenteza
Consta in analiza lichidului amniotic care contine celule fetale.Se efectueaza in
saptamanile 15-17 de viata intrauterina.Se utilizeaza pentru stabilirea
cariotipului si a sexului fatului, pentru indentificarea unor maladii genetice.In
functie de gravitatea maladiilor depistate, se poate lua decizia de a intrerupe
sarcina sau de a o continua.
4.Analiza Doppler
Este utilizata pentru evaluarea vitezei sangelui in circulatia fetala, ombilicala si
placentara.
6.Analiza sangelui matern
Se utilizeaza pentru evidentierea unor maladii ale fatului, cum ar fi sindromul
Down (trisomia 21).

FERTILIZAREA IN VITRO (FIV)


Fertilizarea in vitro consta in unirea gametilor (ovulul este unit cu un
spermatozoid) inafara corpului uman.In urma contopirii celor doi gameti intr-un
mediu de cultura special (in laborator), se obtine celula ou (zigot)
Celula ou sufera diviziuni succesive (intra in diviziune mitotica) in urma carora se
formeaza embrionul.La 72 de ore de la conceptie, embrionul este transferat unei
mame purtatoare, prin tehnica numita embrio-transfer.
Intre fatul creat in laborator si fatul procreat natural nu exista deosebiri ale
dezvoltarii.
Ca regula generala se implanteaza 2-3 embrioni femeilor sub 35 de ani si nu mai
mult de 4 embrioni femeilor de peste 35 de ani.
Fertilizarea in vitro este utilizata la cuplurile care nu pot concepe un copil dupa
un an de incercare; in caz de infertilitate masculina; in cazul in care cantitatea si
calitatea ovulelor este slaba; in cazul femeilor care au trompele uterine infundate
sau legate si in cazul barbatilor care au suferit o operatie de vasectomie.
Tehnica fertilizarii in vitro si a transplantului de embrioni este utila pentru
tratamentul sterilitatii si pentru cercetare (se urmareste o mai buna intelegere a
aparitiei si a transmiterii defectelor genetice, in vederea evitarii sau tratarii lor).
Primul copil nascut prin FIV s-a realizat in 1978.In Romania, primul copil nascut
prin FIV s-a realizat in 1996.

CLONAREA TERAPEUTICA
Clonarea terapeutica consta in clonarea unui embrion pana la stadiul in care se
pot obtine celule stem.Celulele stem sunt celule nediferentiate, capabile sa
formeze orice tip de tesut.
Clonarea terapeutica da posibilitatea:
-vindecarii unor boli grave (sindromul Parkinson, Alzheimer, sindromul Down,
diabet)
-gasirii de noi surse de organe sau tesuturi pentru transplant

TERAPIA GENICA
Terapia genica este o metoda de tratare a maladiilor ereditare.Ea consta in
transfer de gene in celulele umane, in scopul inlocuirii genelor mutante cu
genele normale.
Se inlocuiesc genele mutante in cateva celule modificate genetic, astfel incat ele
sa contina gena normala.Gena normala este introdusa in celulele tinta cu ajutorul
unui vector, reprezentat de un virus modificat.
Celulele transformate genetic se pot introduce in corpul aceluiasi bolnav.
Terapia genica se poate aplica atuunci cand este vorba de o tulburare grava
pentru care nu exista tratament eficient, iar rezultatele cercetarilor
experimentale demonstreaza ca gena va functiona; atunci cand beneficiile
scontate depasesc riscurile inerente, cand bolnavul si-a dat consimtamantul si
este ocrotit de agresivitatea mass-mediei.