Consideratii generale privind contractul individual de munca si incetarea acetuia

1.1 Contractul individual de munca

1.1.1 Notiuni generale referitoare la contractul individual de munca

Legislatia muncii din tara noastra reglementeaza in prezent doua categorii de

contracte: contractul colectiv si contractul individual de munca.

Contractul individual de munca s-a desprins in mod cert de contractele civile prin
Legea contractelor de munca din 1929, ceea ce a constituit in timp si premisa pentru
constituirea unei ramuri distincte de drept dreptul muncii.

Contractul individual se incheie intre o singura persoana fizica si cel care o incadreaza
in munca (societate comerciala, regie autonoma, alta persoana juridica sau fizica), spre
deosebire de contractul colectiv, incheiat intre patroni si salariati, reprezentati, de regula, de
sindicate,

Contractul individual de munca a fost prevazut, pentru prima data de art. 1470, pct. 1
din Codul civil, ca unul din felurile de locatiune a lucrarilor aceea prin care persoanele se
obliga a pune lucrarile lor in serviciul altora -, alaturi de contractul de antrepriza si cel de
transport. Ulterior, contractul de munca a fost reglementat distinct si denumit ca atare prin
Legea contractelor de munca din 1929, apoi prin Codul muncii din 1950 si cel din 1972.

Conform art. 10 din actualul Cod al muncii, contractul individual de munca este
contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat se obliga sa presteze munca
pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei
remuneratii denumite salariu.

Potrivit reglementarilor actuale, contractul individual de munca este intelegerea

incheiata in scris, prin care o parte salariatul se obliga la prestarea in timp a unei munci in
folosul si in subordinea celeilalte parti angajatorul care ii asigura, la randul sau, plata
salariului si conditii adecvate de munca[1].

Contractul individual de munca, odata incheiat, declanseaza si face aplicabile atat

prevederile legale cat si pe cele ale contractului colectiv de munca. Prin definitie, contractul
individual de munca este o institutie juridica si deci, el se incheie, se executa si inceteaza in
conformitate cu legea. Acest contract continua sa fie supus unor reguli obligatorii in ceea ce
priveste incheierea, continutul, forma si executarea sa. Se poate discuta in acest sens de
subordonarea contractului individual de munca fata de lege. Aceasta subordonare era
exprimata si in art. 6 al Legii nr. 1/1970[2], potrivit caruia contractul concretiza in masura
necesara drepturile si obligatiile prevazute de lege. Salariatul are dreptul la asigurarea
stabilitatii in munca, protectia mucii, concediu de odihna etc. Toate drepturile salariatilor,
precum si raspunderea partilor isi afla reglementarea in lege si, in acest scop, contractul de
munca nu poate inceta si nu poate fi modificat decat in cazurile prevazute de lege.

Drepturile si obligatiile subiectelor raportului juridic de munca, prevazute in normele

abstracte ale legii, devin aplicabile numai atunci cand cele doua parti stabilesc, prin acordul
lor de vointa, raportul juridic. Rezulta de aici ca o parte din clauzele contractului cuprind,
expres sau implicit, prevederile legii, aceasta fiind parte legala a contractului. n conditiile
negocierii salariului, a duratei concediului de odihna, a conditiilor de munca etc. pentru o
mare parte a personalului, rolul acestei parti legale s-a diminuat in favoarea partii
conventionale.

Cu respectarea cadrului legal, elementele esentiale ale contractului de munca se

stabilesc de parti si o data stabilite nu mai pot fi modificate decat tot prin acordul lor si in
conditiile prevazute de lege.

Asa cum am spus, pe langa prevederile legale, incheierea contractului individual de

munca face aplicabile prevederile contractului colectiv de munca. Spre deosebire de
contractul individual de munca, cel colectiv constituie izvor al raporturilor juridice de munca.
El are insa valoare normativa, fiind izvor de drept. Prevederile lui se includ in partea legala a
contractului individual de munca.

Contractele individual de munca concretizeaza, in masura necesara, drepturile si

obligatiile partilor prevazute nu numai in lege ci si in contractul colectiv. Nerespectarea
obligatiilor asumate prin contractul colectiv reprezinta o incalcare a atributiilor de serviciu,
deci a contractului individual de munca, atragand, dupa caz, raspunderea disciplinara, civil-
contractuala si penala.

Potrivit art. 5 din Legea 13/19912, contractul individual de munca nu poate sa prevada
clauze contrare fie contractului colectiv, fie legii.

Din cele prezentate mai sus, putem concluziona ca aplicarea prevederilor legale
privind raportul juridic de munca, ale contractului colectiv de munca, este posibila numai prin
incheierea valabila si executarea contractului individual de munca, acesta constituind cel mai
important instrument juridic pentru exercitarea drepturilor social-economice prevazute in
Constitutia Romaniei.

1.1.2 Reglementarea contractului individual de munca

Contractul individual de munca reprezinta izvorul raporturilor juridice de munca.

Pentru prima data contractul individual de munca a fost reglementat autonom prin
Legea contractelor de munca din 1929. Astfel, conform art. 37 din aceasta lege, contractul
individual de munca este reglementat ca fiind acea conventiune prin care una din parti
denumita salariat se obliga sa presteze munca sau serviciile sale pentru un timp determinat sau
pentru o lucrare determinata, unei alte parti denumite patron, care la randul sau se obliga sa
remunereze pe cel dintai. Noua reglementare incadreaza contractul individual de munca atat
in sfera locatiunii de servicii (salariatul punand la dispozitia patronului munca sa pentru care
este remunerat) cat si in sfera locatiunii de lucrari in care lucratorul se invoieste sa faca o
lucrare determinata, plata urmand a se face in raport cu lucrarea efectuata.

La 8 iunie 1950 a fost adoptat primul Cod al muncii (Legea nr. 3/1950) care reprezenta
o lege al carei continut constituia un drept general al muncii, contractul individual de munca
facand obiectul principal de reglementare. Potrivit acestui cod, pe fondul diminuarii treptate a
semnificatiei dreptului public, functionarul public era abordat ca un salariat, statutul sau fiind
exclusiv un statut de drept al muncii.
 S-a promovat astfel teza unicitatii izvorului raportului juridic de munca, potrivit careia
contractul individual de munca reprezinta unicul temei al raporturilor juridice de munca,
actul de numire sau de alegere reprezentand doar conditii special necesare la incheierea
anumitor raporturi juridice de munca.

Contractul individual de munca va face obiect principal de reglementare si pentru

Codul muncii din 1972, cu modificarile ulterioare, in vigoare pana in anul 2003, cand are loc
adoptarea unui nou Cod al muncii (Legea nr. 51/24 ianuarie 2003), completat si modificat de
Legea nr a. 40/2011.

Aceasta noua reglementare a relatiilor de munca se impune pe fondul evolutiei

rapide a economiei de piata, a alinierii la standardele internationale de munca si a necesitatii
reconsiderarii anumitor aspecte privind raporturile juridice dintre angajati in sensul asigurarii
unei protectii multilaterale a angajatilor.

1.1.3 Elementele contractului individual de munca

Potrivit art. 1 din Legea nr. 130/1999 3, incadrarea in munca a unei persoane se
realizeaza prin incheierea unui contract individual de munca intre o persoana care presteaza
munca si o persoana fizica sau juridica in beneficiul careia este prestata munca, denumita
angajator.

Din aceasta definitie, precum si din definitia data de art. 10 din Codul muncii[3], se
desprind elementele caracteristice ale contractului individual de munca si anume: prestarea
muncii, salariul, subordonarea salariatului fata de patron si elementul temporal, care este
evident, avand in vedere ca acest contract se incheie pe o anumita durata (nedeterminata sau
determinata) de timp.

Nu putem vorbi de un contract individual de munca fara prestarea unei anumite munci
in cursul unei perioade de timp, intr-un numar de ore pe zi conform programului de lucru
stabilit de angajator. Munca prestata poate fi fizica, intelectuala sau artistica. Acest element nu
este insa suficient el singur pentru identificarea unui contract individual de munca deoarece si
cei care exercita profesii liberale (avocati, medici, farmacisti) presteaza munca in beneficiul
altora. Este important sa se stabileasca cine suporta riscurile si sarcina activitatii. Daca
persoana care presteaza munca suporta si riscurile respectivei activitati, atunci persoana nu
este salariat, ci lucrator independent. Contrar, daca persoana fizica isi exercita activitatea in
profitul unei alte persoane care isi asuma si riscurile activitatii prestate, atunci conventia lor
este susceptibila a fi calificata drept contract de munca.

Salariul constituie un element esential al contractului de munca, rezultand dintr-o

trasatura principala a contractului de munca aceea de a fi un contract cu titlu oneros. Plata
salariului in mod independent nu este insa suficienta pentru a putea califica un contract
individual de munca, existand si alte contracte care comporta prestarea unei munci si plata
acesteia, cum ar fi contractul de administrare sau contractul de mandat comercial.

Relatia de subordonare existenta intre salariat si patron se caracterizeaza prin prestarea

muncii sub autoritatea patronului care are puterea de a da ordine si directive, de a controla
indeplinirea sarcinilor de serviciu si de a sanctiona abaterile disciplinare. Din acest punct de
vedere, putem spune ca salariatul este subordonat juridic patronului. Totodata, salariatul se
afla intr-o relatie de subordonare economica fata de angajator care, in considerarea muncii
prestate ii asigura plata succesiva a salariului, ceea ce inseamna ca ii asigura sursele de
existenta.

Elementul temporal reiese din prestarea muncii in mod succesiv, de regula zilnic, in
cadrul unui anumit program de lucru stabilit de angajator. Contractul individual de munca
presupune desfasurarea unei activitati pe o durata nedeterminata sau determinata de timp.

1.1.4 Trasaturile contractului individual de munca

Contractul de munca este caracterizat prin anumite trasaturi care il

apropie, dar in acelasi timp, il individualizeaza fata de alte contacte.

n raport cu regimul general al contractelor civile, trasaturile caracteristice ale acestui

contract pot fi rezumate astfel:[4]

- este un act juridic bilateral, guvernat de principiul libertatii de vointa. Contractul de

munca poate fi vazut ca fiind o manifestare de vointa a doua persoane in scopul stabilirii de
drepturi si obligatii reciproce si corelative care alcatuiesc continutul unui raport juridic de
munca. El are numai doua parti: salariatul (angajatul), respevtiv patronul (angajatorul).
Aceasta trasatura deosebeste contractul individual de munca de contractele civile si
comerciale care pot avea o pluralitate de creditori si debitori, precum si de contractul colectiv
de munca in care una din parti este o colectivitate de salariati, iar cealalta uneori, este o
colectivitate de patroni.[5]

- este numit, adica reglementat ca atare prin normele dreptului muncii.

- este un contract consensual, in sensul ca se incheie si exista prin simplul acord de

vointa al partilor, manifestare lor de vointa fiind suficienta pentru incheierea valabila a
contractului. Forma scrisa ceruta de lege are numai valoare ad probationem nu si ad
validitatem.

- este un contract sinalagmatic, deoarece da nastere la obligatii reciproce intre partile

sale. Cu alte cuvinte, partile se obliga reciproc una fata de cealalta: salariatul se obliga sa
presteze o anumita munca, iar patronul sa remunereze aceasta munca. Asadar, executarea
obligatiei uneia din parti, reprezinta cauza obligatiei celeilalte.

- este un contract oneros si comutativ. Contractul de munca este un contract oneros,

deoarece fiecare parte urmareste sa-si procure un avantaj. Partile realizeaza reciproc o
contraprestatie in schimbul aceleia pe care s-au obligat sa o efectueze in favoarea celeilalte.
Totodata, el este un contract comutativ pentru ca ambele prestatii principale munca si
salariul - sunt cunoscute inca de la incheierea contractului (ab initio) si executarea lor nu
depinde de un eveniment incert.

- este un contract intuitu personae. Contractul de munca are un caracter personal,

Eroarea asupra persoanei constituie un viciu de consimtamant care duce la anulabilitatea
contractului. Astfel, salariatul nu-si poate executa obligatiile din contract prin intermediul sau
cu ajutorul altor persoane. De asemenea, nu este posibila transmiterea contractului prin
mostenire. Caracterul personal priveste si cealalta parte a contractului de munca angajatorul,
in sensul ca si salariatul incheie contractul cu o anumita unitate, care are un anumit profil de
activitate, luand in considerare specificul unitatii respective, conditiile de stabilitate in functie,
conditiile si perspectivele de promovare, obtinerea unui salariu cat mai avantajos, climatul
psihologic si social in care isi desfasoara munca etc.

- este un contract cu executare succesiva. Prestatiile pe care le presupune

contractul individual de munca pot fi realizate numai in timp, ci nu uno
ictu. Prin incheierea contractului de munca, salariatul se angajeaza la
prestarea unei munci in schimbul careia sa obtina un salariu permanent,
platit la anumite intervale de timp. Patronul angajeaza un salariat pentru
ca acesta, succesiv, sa presteze o anumita munca de care el sa
beneficieze intr-o perioada de timp. Astfel, in cazul neexecutarii sau al
executarii necorespunzatoare de catre o parte, a obligatiei ce ii revine,
sanctiunea va fi rezilierea care are ca efect desfacerea contractului numai
pentru viitor, si nu rezolutiunea, care desfiinteaza contractul cu efect
retroactiv. Exceptional, contractul de munca poate fi afectat de un termen
extinctiv si anume atunci cand legea permite incheierea contractului de
munca pe o durata determinata, cat si de un termen suspensiv, dar cert,
cum este cazul contractului incheiat la o data anterioara inceperii efectelor
sale[6]. El nu poate fi afectat de un termen suspensiv incert deoarece
obligatia asumata de salariat este o obligatie de mijloace sau de diligenta.
n ce priveste imposibilitatea afectarii contractului de munca de o conditie
suspensiva sau rezolutorie, este cunoscut ca acest contract este, in
principiu, un contract neafectat de modalitati. El nu poate fi incheiat sub
conditie suspensiva pentru ca nu se poate concepe ca nasterea efectelor
sale sa fie in functie de un eveniment viitor si incert. Nu poate fi afectat
nici de o conditie rezolutorie caci, contrar, s-ar eluda prevederile legislatiei
muncii care stabilesc limitativ temeiurile si conditiile incetarii sale.

- contractul de munca implica obligatia de a face. Atat prestarea

muncii cat si plata ei constituie obligatii de a face si trebuie executate in
natura. Obligatia de a munci a salariatului nu se poate preschimba in
dezdaunari si nici patronul nu o poate realiza, in caz de neexecutare, prin
altcineva pe cheltuiala salariatului sau.

1.2 ncetarea contractului individual de munca

1.2.1 Aspecte generale privind incetarea contractului individual de

munca

Legislatia muncii, doctrina si jurisprudenta utilizeaza termeni diferiti pentru

a desemna modalitatile prin care are loc stingerea unui raport juridic de
munca.

Astfel, legiuitorul roman, in capitolul V din Codul muncii[7] foloseste notiunea de

incetare a contractlui de munca, notiune care desemneaza pe de o parte sfarsitul legal al
contractului de munca, indiferent de temeiurile si modalitatile in care se pune capat raportului
juridic de munca, iar, pe de alta parte, in sens restrans, aceasta notiune are un continut
deosebit, in functie de temeiul stingerii raportului juridic de munca. Astfel, spre exemplu, in
cazul decesului persoanei angajate sau in cazul stabilirii disparitiei persoanei incadrate in
munca, utilizarea termenului de incetare este oportuna, deoarece nu vom putea utiliza nici
o alta notiune pentru a desemna aceste situatii.[8]

Termenul de desfacere a contractului individual de munca este folosit pentru a

evidentia cazurile in care acest contract inceteaza pe parcursul executarii lui, din initiativa
unitatii.

Legea nr. 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, utilizeaza notiunea

de concediere, desemnand incetarea contractului individual de munca din initiativa
angajatorului si care poate fi dispusa pentru motive care tin de persoana salariatului sau pentru
motive care nu tin de persoana acestuia.

n afara acestor notiuni utilizate pentru desemnarea modalitatilor de incetare a

raporturilor juridice de munca, notiunea adecvata este cea de denuntare. n anumite cazuri,
pentru a desemna aceasta situatie este folosit si termenul de demisie.

Notiunea de desfiintare din punct de vedere terminologic nu este specifica

dreptului muncii. A utiliza acest concept pentru a pune in evidenta modalitatile de incetare a
raporturilor juridice de munca inseamna a neglija cele doua operatiuni prin care se realizeaza
desfiintarea unui act juridic: rezolutiunea si rezilierea, institutii care sunt specifice dreptului
civil si care sunt guvernate de regimuri juridice proprii.

Potrivit art. 295 din Codul muncii, dispozitiile prezentului cod se intregesc cu
celelalte dispozitii ale legislatiei muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu
specificul raporturilor de munca, ci dispozitiile legislatiei civile.

Prin urmare, notiunea de desfiintare poate fi utilizata in materia

raporturilor juridice de munca numai in masura in care in legislatia muncii
nu sunt cuprinse norme care sa reglementeze acest aspect si doar daca
exista compatibilitate cu specificul raporturilor de munca.

Notiunea de reziliere evidentiaza situatia incetarii contractului individual de munca

pe parcursul executarii lui prin acordul de vointa al partilor.

Termenul de nulitate este folosit in acceptiunea sa din dreptul comun, ca fiind acea
sanctiune care intervine in momentul in care la incheierea contractului de munca nu s-a tinut
seama de unele dispozitii legale.

De aceea, in literatura de specialitate se sustine ca nulitatea si incetarea contractului

individual de munca sunt doua institutii juridice distincte. Nulitatea se examineaza in legatura
cu incheierea contractului de munca, cu conditiile prevazute de lege pentru validitatea
acestuia, ca act juridic generator al raporturilor juridice de munca, in timp ce, incetarea nu
pune in discutie constituirea contractului ci cauzele posterioare infiintarii lui. De altfel,
nulitatea nu produce mereu desfiintarea contractului de munca, spre deosebire de incetare,
care produce intotdeauna incetarea acestuia[9].

Nu se poate utiliza termenul de revocare a contractului de munca, intrucat acesta

desemneaza o manifestare unilaterala de vointa facuta cu scopul de a pune capat unui
contract inaintea inceperii executarii lui, spre deosebire de desfacere sau incetare, care
intervin pe parcursul executarii lui[10].
 n ce ne priveste, consideram ca, cu toate ca legislatia muncii utilizeaza termenul de
incetare a contractului individual de munca, ar putea fi utilizata in aceeasi masura notiunea
de desfacere a contractului de munca.

Actualul Cod al muncii utilizeaza notiunea de concediere ca forma de incetare a

contractului individual de munca din initiativa angajatorului.

Codul muncii din 2003[11] mentine in mare parte cauzele de incetare a

contractului individual de munca prevazute in reglementarea anterioara,
instituind si alte cauze care determina incetarea de drept a contractului,
ca urmare a acordului partilor ori ca urmare a vointei unilaterale a uneia
dintre parti in conditii limitativ prevazute de lege.

Reglementarea unui nou cod al muncii a fost determinata de continua dezvoltare a

vietii social-economice, de evolutia proceselor economice si a economiei de piata, care au
impus necesitatea reglementarii unor aspecte noi, si ne referim la contractul individual de
munca cu timp partial, munca la domiciliu, munca prin agent de munca temporara.

Instituirea si reglementarea conditiilor de fond, de forma si de procedura precum si

stabilirea legala a modalitatilor de desfacere a contractului individual de munca constituie o
garantie a respectarii principiilor libertatii muncii si stabilitatii in munca a salariatului.
Concedierea poate fi dispusa pentru motive care tin de persoana salariatului si motive care nu
tin de persoana salariatului.

1.2.2 Principiile care stau la baza incetarii contractului individual de

munca

Principiile care stau la baza reglementarii institutiei incetarii contractului

individual de munca sunt:

1) Libertatea muncii

Este un principiu care guverneaza atat nasterea raporturilor juridice de

munca cat si stingerea acestora.

Dreptul la munca fiind neingradit (potrivit Constitutiei Romaniei si documentelor

internationale), fiecare persoana are posibilitatea si dreptul de a-si alege profesiunea si locul
de munca potrivit aptitudinilor si pregatirii profesionale, dar, in acelasi timp, are si dreptul de
a hotari incetarea raportului juridic de munca respectiv. Prin urmare, libertatea muncii se
manifesta prin caracterul contractual al tuturor formelor raportului juridic de munca, ea fiind
asigurata in acelasi timp si prin reglementarea desfacerii contractului individual de munca din
initiativa salariatului, situatie in care, spre deosebire de concediere, salariatul nu este supus
nici unei alte limitari sau conditionari, cu exceptia preavizului[12].

2) Principiul bunei credinte

Art.8 din noul Cod al muncii reglementeaza principiul bunei credinte.

Acceptata prin deductie in dreptul civil, buna credinta se impunea si
anterior ca un principiu in domeniul raporturilor juridice de munca. Buna
credinta se prezuma. Opusul ei il constituie reaua credinta. Acolo unde
inceteaza buna credinta se patrunde in zona relei credinte, ca o
consecinta, dupa caz, a dolului, violentei, fraudei la lege sau a abuzului de
drept.

Art.8 alin.1 asociaza bunei credinte si consensualitatea, formuland in

consecinta principiul consensualitatii si al bunei credinte.

3) Stabilitatea in munca

Consfintind libertatea muncii, legea prevede stabilitatea in munca printre

garantiile infaptuirii dreptului la munca.

Astfel, art. 12 alin. 1 din Codul muncii stabileste ca: contractul individual de munca
se incheie pe durata nedeterminata. Totodata, Codul muncii reglementeaza cazurile si
conditiile de incetare ale contractului individual de munca, precum si conditiile in care poate
avea loc modificarea contractului de munca.

Prin urmare aceste prevederi legale se constituie ca o reala garantie a continuitatii,

permanentei si stabilitatii in munca.

4) Caracterul imperativ al dispozitiilor legale care reglementeaza incetarea

contractului individual de munca

Acest caracter imperativ rezulta din faptul prevederii exprese in Codul

muncii a cazurilor de incetare si modificare a contractului individual de
munca.

Conventia partilor sau orice alte acte unilaterale ale partilor raportului juridic de
munca, care nu sunt conforme prevederilor legale nu vor produce efecte juridice, deoarece
drepturile persoanelor incadrate in munca nu pot face obiectul unei tranzactii, renuntari sau
limitari, ele fiind aparate de stat impotriva oricaror incalcari, a manifestarilor de subiectivism,
abuz sau arbitrariu.

1.2.3 Cazuri de incetare a contractului individual de munca

Stabilirea prin lege a motivelor de incetare a contractului individual de

munca si imposibilitatea angajatorului de a determina in mod subiectiv
aceste motive reprezinta o garantie a stabilitatii si continuitatii in munca

Art. 55 din Codul muncii reprezinta sediul materiei in ce priveste

desfacerea contractului individual de munca. Acest text legal prevede ca
exista trei forme prin care poate inceta contractul individual de munca, si
anume: ca urmare a acordului partilor la data convenita de acestea; ca
urmare as vointei unilaterale a uneia dintre parti in cazurile si in
conditiile limitativ prevazute de lege.

ncetarea de drept
Art. 56 din prezenta lege[13] enumera cazurile in care contractul individual
de munca inceteaza de drept:

a) la data decesului salariatului sau al angajatorului persoana fizica,

precum si in cazul dizolvarii angajatorului persoana juridica, de la
data la care angajatorul si-a incetat existenta conform legii;

b) la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de declarare

a mortii sau a punerii sub interdictie a salariatului sau a
angajatorului persoana fizica;

c) ca urmare a dizolvarii angajatorului persoana juridica, de la data la

care persoana juridica isi inceteaza existenta;

d) la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a

stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicarii
deciziei de pensie in cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate
partiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limita de varsta cu
reducerea varstei standard de pensionare:

e) ca urmare a constatarii nulitatii absolute a contractului de munca;

f) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in functia ocupata de

salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive
neintemeiate;

g) ca urmare a condamnarii penale, cu executarea pedepsei la locul

de munca;

h) de la data retragerii de catre autoritatile competente a avizelor,

autorizatiilor ori atestarilor necesare pentru exercitarea profesiilor;

i) ca urmare a interzicerii unei profesii sau a unei functii ca masura

de siguranta ari pedeapsa complementara;

j) la data expirarii termenului contractului individual de munca

incheiat pe durata determinata;

k) retragerea acordului partilor sau al reprezentantilor legali, in cazul

salariatilor cu varsta cuprinsa intre 15-16 ani.

Codul muncii reglementeaza aceasta forma a incetarii contractului

individual de munca, spre deosebire de Codul muncii anterior care nu
prevedea aceasta forma incetarea de drept a contractului de munca -, ci
prevedea incetarea contractului la expirarea termenului pentru care fusese
incheiat. Aceasta cauza este prevazuta actual ca u cauza a incetarii de
drept a contractului de munca. Tot ca fiind cauze ale incetarii de drept a
contractului de munca sunt precizate si: dizolvarea unitatii, pensionarea
pentru limita de varsta ori pentru invaliditate, interzicerea exercitarii unei
profesii sau functii si care, in reglementarea anterioara, constituiau cauze
de desfacere a contractului individual de munca din initiativa
angajatorului.

ncetarea contractului individual de munca prin acordul

partilor

Aceasta cauza de incetare a contractului individual de munca este

reglementata de art. 55 lit. b din Codul muncii si are la baza principiul
consacrat de art. 962 Cod civil, potrivit caruia conventia poate fi revocata
mutuus dissensus.

Actul prin care partile pun capat raportului juridic de munca trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:

- consimtamantul trebuie sa provina de la partile intre care s-a

incheiat contractul;

- consimtamantul sa nu fie afectat de vicii;

- sa fie dat cu intentia d ea produce efecte juridice;

- sa fie explicit si precis.

ncetarea contractului individual de munca prin acordul partilor este

marcata de regulile generale ale dreptului civil privind incheierea
contractelor intre prezenti sau absenti.

Acordul partilor la incheierea contractului de munca are un caracter

consensual; cerinta redactarii unui inscris avand doar valoare probatorie
(ad probationem).

Demisia

Acest caz de incetare a contractului individual de munca este

reglementat de art. 79 din Codul muncii. Aceasta modalitate de incetare a
raporturilor juridice de munca da expresie principiului libertatii muncii.

Asa cum am aratat intr-o sectiune anterioara, aceasta modalitate de

incetare a raporturilor de munca, poarta denumirea de demisie.

Pana la intrarea in vigoare a noului Cod al muncii acest termen era

folosit doar in cazul functionarilor publici, in ceea ce priveste raporturile
lor de serviciu. Codul muncii actual utilizeaza termenul de demisie pentru
toate categoriile de salariati care incheie un contract individual de munca
cu unitatea la care se incadreaza in munca.

Dreptul salariatului de a denunta unilateral contractul de munca este

limitat de regulile care sanctioneaza abuzul de drept. Astfel, art. 79 alin. 4
din Codul muncii prevede ca termenul de preaviz este cel convenit de parti
in contractul individual de munca sau, dupa caz, cel prevazut in
contractele colective de munca aplicabile si nu poate fi mai mare de 20 de
zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, respectiv mai mare
de 45 de zile lucratoare pentru salariatii care ocupa functii de
conducere. Prin contractul colectiv de munca unic la nivel national,se pot
stabili si alte termene de preaviz. Aceste termene au drept scop asigurarea
de catre unitate a inlocuirii celui in cauza si asigurarea continuitatii muncii.

Denuntarea contractului individual de munca are un caracter

irevocabil, iar salariatul nu mai poate reveni asupra deciziei din
momentul in care unitatea a fost incunostiintata. Retractarea este posibila
doar cu acordul expres sau tacit al unitatii. Denuntarea contractului
individual de munca de catre salariat poate da nastere la conflicte de
drepturi, iar salariatul se poate adresa instantei, solicitand anularea
demisiei pentru vicii de consimtamant.

Concedierea

Concedierea este modalitatea de incetare a contractului individual

de munca reglementata de art.58 din Codul muncii, in virtutea garantarii
dreptului constitutional la munca si stabilitatii in munca.

Asa cum am precizat, motivele desfacerii contractului individual de

munca se clasifica in motive care tin de persoana salariatului si motiva
care nu tin de persoana salariatului, deosebire care prezinta interes sub
aspectul incidentei unora din dispozitiile Codului muncii (art. 61 si art. 59)
sau a altor acte normative speciale (spre exemplu Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 98/1999).

Cazurile de desfacere a contractului individual de munca din

initiativa angajatorului reglementate de lege sunt:

- in cazul in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri

repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite
prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca
aplicabil sau regulamentul intern, ca sanctiune disciplinara;

- in cazul in care salariatul este arestat preventiv pentru o perioada

mai mare de 60 de zile, in conditiile Codului de Procedura Penala;

- in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza

medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a
salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca
atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat;

- in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de

munca in care este incadrat;
 - in cazul desfiintarii locului de munca ocupat de salariat ca urmare a
dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a
reorganizarii activitatii.

Desfacerea contractului individual de munca pentru situatiile

enuntate mai sus reprezinta o facultate pentru unitate si poate fi luata
indiferent de durata determinata sau nedeterminata a contractului
individual de munca al celui in cauza.

Codul muncii din 2003, cu modificarile si completarile ulterioare,

reglementeaza pentru prima data alaturi de concedierea individuala si
concedierea colectiva[14], cuprinzand dispozitii cu privire la notiunea de
concediere colectiva, obligatiile ce-i revin angajatorului in cazul efectuarii
unor astfel de concedieri. Dispozitiile Codului muncii referitoare la
concedierile colective se completeaza cu prevederile Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 98/1999 cu modificarile ulterioare.

[1] Ion Traian Stefanescu, Tratat elementar de drept al muncii, Editura Luminalex, Bucuresti, 2004,
p. 107

[2] Abrogata prin intrarea in vigoare a Legii nr.53/2003, modificata si completata prin Legea
nr.40/2011

2
Abrogata prin intrarea in vigoare a Legii nr.130/1996

3
Abrogata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.23/2003

[3] Legea nr. 53/2003 Codul muncii (publicata in Monitorul Oficial nr. 72 din 5 februarie 2003) modificata si
completata prin Legea 40/2011 (publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr 225 din 31 martie 2011)

[4] Ion Traian Stefanescu, op. Cit., p. 128

[5] Sanda Ghimpu, Alexandru Ticlea, Dreptul muncii, Editia a IV-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2007,
p.140

[6] Contractul se incheie, de pilda, la 20 ianuarie cu efect de la 1 februarie, data la care se stie cu
siguranta ca postul se infiinteaza sau devine vacant

[7] Legea nr. 53/2003 Codul muncii (publicata in Monitorul Oficial nr. 72 din 5 februarie
2003) modificata si completata prin Legea 40/2011 (publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr 225
din 31 martie 2011)

[8] Dumitru Macovei, ncetarea contractului individual de munca, Editura Junimea, Iasi, 1981, p.16

[9] Mona Lisa Belu Magdo, Conflictele colective si individuale de munca, Editura All Beck, 2001,
p.129

[10] Marioara Tichindelean, ncetarea contractului individual de munca, Editura Lumina Lex, 2008,.
p.11
[11] Legea nr. 53/2003 Codul muncii (publicata in Monitorul Oficial nr. 72 din 5 februarie
2003) modificata si completata prin Legea 40/2011 (publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr 225
din 31 martie 2011)

[12] Sanda Ghimpu, Al. Ticlea, op.cit. p. 44

[13] Legea nr. 53/2003 Codul muncii (publicata in Monitorul Oficial nr. 72 din 5 februarie
2003) modificata si completata prin Legea 40/2011 (publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr 225
din 31 martie 2011)

[14] Art. 68 din Codul muncii si urmatoarele