Sunteți pe pagina 1din 1

Limitele literare ale unei perioade sunt, in general, pure conventii, dat fiind faptul ca fenomenele artistice, intre

care si literatura, exista


latent in "spiritul veacului" pana la manifestarea vizibila si isi prelungesc nedefinit existenta. Exista, insa, uneori, rupturi istorice
evidente, care provoaca si delimitarea epocii literare.
Desi perioada interbelica este cuprinsa intre cele doua razboaie mondiale, inceputul ei literar si, mai ales, sfarsitul ei, se definesc
dincolo de datele istorice propriu-zise, de intervalul sugerat de prefixul inter. inceputul literaturii romane interbelice ar putea fi anul
1919, in care apare prima revista care isi propune sa se ocupe din nou, dupa razboi, exclusiv de literatura. Este vorba despre revista
Sburatorul, condusa de Eugen Lovinescu. Sfarsitul perioadei interbelice nu este marcat de izbucnirea celui de-al Doilea Razboi
Mondial, ci il include, prelungindu-se chiar dupa el.
Primul numar al revistei Sburatorul a aparut in 19 aprilie 1919, la cateva luni dupa terminarea razboiului. Numele face aluzie, simbolic,
la "boala" poeziei, dar si la aripile ei. in articolul de deschidere, Eugen Lovinescu, directorul revistei si fondatorul cenaclului cu acelasi
nume, anunta intentia de a se ocupa numai de literatura si, ceea ce va deveni scopul principal al criticului, de a descoperi noile talente,
pregatind astfel o noua generatie literara.
Teoria sincronismului si cea a mutatiei valorilor estetice sunt legate de numele lui Lovinescu si au starnit discutii in epoca, ramanand
insa, in linii generale, valabile pana astazi.
Teoria sincronismului porneste de la premisa ca literatura unui popor trebuie sa se dezvolte simultan cu literaturile mai avansate, astfel
incat sa nu apara diferente calitative majore. Eugen Lovinescu pleaca de la ideea ca asteptandu-se evolutia fondului pana in momentul
in care ar fi apt sa imprumute o forma noua, s-ar putea ca aceasta evolutie sa nu se produca niciodata. De aceea, preluand cateva idei
ale sociologului francez Gabriel Tarde, Eugen Lovinescu dezvolta teoria imitatiei, sustinand ideea ca uneori este necesar ca o literatura
care a evoluat mai putin sa imprumute modele din literaturile mai avansate, astfel incat sa inregistreze un progres. Eugen Lovinescu isi
elaboreaza teoriile intr-un moment in care, fara a imita, literatura romana ar fi devenit stagnanta,nu ar mai fi evoluat.
Principiul sincronismului in literatura insemna in mod practic acceptarea schimbului de valori, a elementelor care confera originalitate si
modernitate fenomenului literar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o integrare a literaturii intr-o
formula estetica viabila, in pas cu evolutia artei europene. in esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista un spirit al
veacului, explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de omogenizare a civilizatiilor, de integrare intr-un ritm de
dezvoltare sincrona. in conditiile in care exista decalaje intre civilizatii, cele mai putin avansate sufera influenta binefacatoare a celor
mai avansate. Influenta se realizeaza in doi timpi: mai intai se adopta, prin imitatie, forme ale civilizatiei superioare, apoi, dupa
implantare, se stimuleaza crearea unui fond propriu. Prin modernizare, Lovinescu intelege depasirea unui "spirit provincial", deci nu
opozitia fata de traditie, de specificul national. Polemica lui cu traditionalismul nu conduce la combaterea factorului etnic in crearea de
cultura - pe care nu-l contesta - ci la sublinierea necesitatii de innoire.
in consecinta, pentru sincronizarea literaturii cu "spiritul veacului", deci chiar cu ritmul de dezvoltare a propriei societati sunt necesare
cateva mutatii esentiale in plan tematic si estetic. Aceste mutatii constau in: trecerea de la o literatura cu tematica preponderent rurala
la o literatura de inspiratie urbana, cultivarea prozei obiective, evolutia poeziei de la epic la liric; intelectualizarea prozei si a poeziei;
dezvoltarea romanului analitic.

Imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia lit. romane:


- in esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului, explicat prin factori materiali si morali, care
imprima un proces de omogenizare a civilizatiei, de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica. Teoria imitatiei era preluata dupa
francezul G. Tarde, psiholog si sociolog, care critica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti. - societ. romaneasca a intors
spatele inertiei orientale si, preluand formele occidentale, a creat premisele dezv. unui fond modern. Fenomenul "formelor fara fund",
de care vorbea T. Maiorescu, este acceptat de Lovinescu, dar criticul il socoteste inevitabil si creator: "formele isi pot crea uneori
fondul", sustine Lovinescu, spre deosebire de Maiorescu. - Romania moderna ar fi fructul acestui proces si s-a realizat in ciuda
opozitiei fortelor conservatoare. Lovinescu propune eliminarea rapida a decalajelor culturale si modernizarea lit. romane, deci
sincronizarea cu spiritul veacului. Princiipiile sincronismului in lit. inseamna, in mod practic, acceptarea schimbului de valori, a elem. ce
confera noutate si moderniatate fenomenului litarar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de o
integrare a lit. intr-o forma viabila, in pas cu evolutia artei europene. Prin modernism, Lovinescu intelege depasirea unui "spirit
provincial", deci nu opozitie fata de traditie, de specificul national. Polemica modernismului cu traditionalismul duce la combaterea
factorului etnic in cultura, pe care nu-l cintesta, ci subliniaza necesiatea de innoire. In activitatea de critic literar ( vol. de " Critice"),
Lovinescu nu a ramas prizonierul propriilor teze, apreciind cu generozitate teze care nu raspundeau pe de-a-ntregul idelor sale.
exemplul cel mai cunoscut este pretuirea acordata romanului "Ion", de L. Rebreanu. In schimb, a privit cu ingaduinta si uneori cu
reticenta productiile avangardismului, pe care il considera un "modernism dirijat". Modernsimul lovinescian, bazat pe teoria imitatiei si
princ.sincronismului, aplicand criteriul estetic in judecata operei de arta, poate fi considerat un moment pozitiv evolutia culturii si lit.
romane.