I.L.

Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator lucid si ironic al s

ocietatii romnesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un excepti
onal creator de oameni si de viata. Comediile sale - O scrisoare pierduta, D-ale
carnavalului, O noapte furtunoasa si Conu Leonida fata cu reactiunea - atesta u
n spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea perso
najele lui traiesc n orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie.
El foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul, pentru, a ilustra moravurile soci
etatii romnesti si a contura personaje dominate de o tara (defect) morala repreze
ntativa pentru tipul si caracterul uman. ntruct Caragiale a dat viata unor tipuri
umane memorabile, unor tipologii unice n literatura romna, Garabet Ibraileanu afir
ma ca dramaturgul face concurenta starii civile , iar Tudor Vianu considera ca form
ula artistica a lui Caragiale este realismul tipic .
Caragiale a avut intentia de a contribui la ndreptarea moravurilor sociale, fiind
adeptul cugetarii clasice, ridendo castigat mores ( rsul ndreapta moravurile ), idee pe
care o afirma el nsusi, convins fiind ca nimic nu arde mai rau pe ticalosi dect rsu
l .
Comedia O noapte furtunoasa de Ion Luca Caragiale a fost citita la Iasi, n cadrul
cenaclului Junimea n ziua de 12 noiembrie 1878 si a avut premiera la 18 ianuarie 1
879, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa a fost publicata n revista C
onvorbiri literare n 1879 si inclusa n volumul de Teatru din 1889.
Tema
O noapte furtunoasa este o comedie a moravurilor de mahala, ilustrnd aspecte soci
ale si psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandalu
ri si ambituri de familisti, cu nelipsitul triunghi conjugal, o lume; pe care Cara
giale a iubit-o cu patima: Ma nnebunesc dupa evenimentele de senzatie, vesele sau
funebre, parade, accidente, crime, sinucideri, scandaluri... [...] mi trebuiesc d
imineata cum deschid ochii stiri palpitante, daca nu adevarate, macar... altfel.
Dezmintirea for seara ma mhneste peste masura si nu ma pot mngia dect a doua zi cu
o nascocire si mai si . Principalul mijloc artistic de realizare a acestei comedii
este comicul de situatie, alaturi de care se manifesta si comicul de limbaj, co
micul de nume, comicul de caracter si comicul de intentie.
Semnificatia titlului
Comedia lui Caragiale O noapte furtunoasa sau Numarul 9 sintetizeaza evenimentel
e tensionate, zbuciumate petrecute ntr-o singura noapte n casa lui Jupn Dumitrache,
situata la periferia Bucurestiului. S-au tras focuri de arma, au fost urmariri,
spaime, agitatie peste masura pentru ca nu cumva sa se atenteze la onoarea de fa
milist a stapnului casei, care avea ambitul de a nu fi nselat de nevasta. De altfel,
Rica Venturiano, cel care provoaca toata ncurcatura, dupa ce reuseste cu chiu cu
vai sa scape de urmaritorii dezlantuiti, exclama surescitat: O, ce noapte furtuno
asa! . Subtitlul Numarul 9 , ilustreaza un comic de situatie, reiesit din confuziile
provocate de numarul 6 la care se afla casa lui Dumitrache si pe care mesterul c
are a tencuit zidul de la poarta l-a batut invers, devenind numarul 9.
Structura si compozitia textului dramatic
Piesa este alcatuita din doua acte, fiecare dintre ele avnd cte noua scene. Person
ajele piesei, numite de catre autor persoane , sunt mentionate cu numele si statutu
l social pe care l are fiecare. Perspectiva spatiala este reala si deschisa, fiin
d precizata de catre autor, n Bucuresti, la Dumitrache . Subiectul piesei reflecta,
asadar, viata mahalalelor din capitala, reprezentata de familia lui Jupn Dumitrac
he Titirca, poreclit Titirca Inima-Rea , care este cherestegiu si capitan n garda civ
ica . Relatiile temporale sunt complexe, manifestndu-se n aceasta comedie att perspec
tiva cronologica, adica n ordinea derularii evenimentelor, ct si perspectiva disco
ntinua, n care se remarca alternanta temporala a ntmplarilor, prin flash-back.
Constructia subiectului
Actiunea actului I se petrece ntr-o odaie de mahala , decorul fiind alcatuit din mob
ila de lemn si paie, iar la vedere sta rezemata de fereastra o pusca de gardist c
u spanga (baioneta) atrnata lnga ea .
Jupn Dumitrache Titirca Inima-Rea, cherestigiu (persoana care produce sau vinde che
restea) si capitan n garda civica , mbracat n haine de capitan de garda, i relateaza lu
i Nae Ipingescu, ipistat (epistat - persoana cu cel mai mic grad de ofiter de poli
tie) si amic politic cu el, o ntmplare petrecuta n urma cu doua saptamni. Asadar, timp
ul este discontinuu la nceputul piesei, scena de la Iunion fiind inserata prin fl
ash-back. Episodul este realizat prin procedeul intruziunii narative, Dumitrache
povestind cu indignare istoria cu bagabontul , un scrta-scrta pe hrtie care umbla d
estele oamenilor ca sa le faca cu ochiul si sa le sparga casele . Vanitatea de a nu
fi nselat de nevasta constituie principalul reper conjugal: Eu am ambit, domnule,
cnd e vorba la o adica de onoarea mea de familist... .
I.L. Caragiale
Dumitrache i povesteste lui Nae cum, atunci cnd mersese mpreuna cu nevasta lui, Vet
a, si cu sora acesteia, Zita, la gradina la Iunion ca sa se distreze la comediile a
lea de le joaca Ionescu , un bagabont de amploiat (functionar) se asezase la o masa
de alaturi, cu spatele spre comedii si se uita lung si galis la cucoane . Enervat pes
te masura, Dumitrache ar fi vrut sa-i dea cteva palme, dar fiind un negustor onor
abil nu se putea face de rs n public, punndu-si mintea cu un coate-goale care mai ave
a si ochelarii pe nas. Individul i urmarise apoi pe drumul spre casa, ceea ce-l f
ace pe Dumitrache sa fiarba si acum de mnie: papugiul [...] dupa noi, [...] moftan
giul dupa noi; [...] mate-fripte dupa noi .
Nu spusese nimic damelor , pentru ca sa nu se simta jignite sau speriate, mai ales
ca Veta era att de rusinoasa. Peste o saptamna, la insistentele Zitei, s-au dus di
n nou la Iunion si Dumitrache l vede din nou, la masa de alaturi, pe bagabontul, nen
e, cu stielele-n ochi, cu giubenul (joben - palarie nalta si tare) n cap si cu bas
maua iac-asa scoasa , care se ia dupa ei pna acasa. Jupn Dumitrache l trimisese pe Ch
iriac dupa bagabont , dar acesta disparuse fara urma. Ambitul social al lui Dumitrach
e l mpiedicase sa reactioneze n public, si sa-l ntrebe agresiv: Ce poftesti, ma musiu
? , ori sa-l umfle de sa-i sara ochilarii din ochi si giubenul din cap . Dar nu se face
a, pentru ca era un negustor onorabil, comersant respectat si mi-era rusine de lu
me; eu de! negustor, sa ma pui n poblic cu un coate-goale nu vine bine... .
Chiriac, angajat cu simbrie la Jupn Dumitrache, n postul de tejghetar (persoana ca
re sta la tejghea ca vnzator sau casier) si, totodata, sergent n garda civica, era
omul de ncredere si tinea la fel de mult ca si jupnul la onoarea de familist a ac
estuia, de aceea Veta ramnea n grija lui atunci cnd stapnul trebuia sa plece cu treb
uri negustoresti, ca omul cu daraveri . De altfel, groaza de a nu fi nselat de nevas
ta este o idee fixa, pe care Dumitrache o repeta tot timpul, obsesiv: am ambit, t
iu cnd e vorba la o adica la onoarea mea de familist . Pe tot parcursul relatarii l
ui Jupn Dumitrache, Nae Ipingescu l aproba cu interes, i da dreptate si este de aco
rd cu toate afirmatiile, atitudine exprimata printr-un tic verbal: Rezon! .
Dumitrache evoca prin flash-back o alta scena petrecuta n trecut, de data aceasta
fiind vorba despre casatoria esuata a Zitei. Tircadau, fostul sot al Zitei, era
un betiv notoriu si femeia dezvortase de el pentru ca nu mai putea trai cu mitocan
ul, domnule... . Zita, sora cu Veta, era o tnara frumoasa si nvatase trei ani la pasi
on , asa ca era pacat sa-si mannce tineretele cu un ala... , care, pe deasupra, a trata
t-o cu insulte si cu bataie . Timpul de desfasurare a evenimentelor devine cronolo
gic, actiunea urmnd ordinea derularii acestora.
Chiriac se asigura ca jupnul, care era de rond n noaptea aceea, va controla toate
posturile si nu se va ntoarce acasa mai devreme de ora doua dupa douaspce , ca de ob
icei. La rugamintea stapnului, Chiriac promite sa vegheze ca nimeni sa nu atentez
e la pudoarea nevestei lui: Lasa, jupne, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de
familist .
Ipingescu mpreuna cu Dumitrache comenteaza evenimentele politice din gazeta Vocea
Patriotului Nationale . Nae citeste greoi si fara intonatie articolul Republica si
Reactiunea sau Venitorele si Trecutul , apartinnd unui celebru si apreciat colabora
tor al ziarului, R. Ven. un june scriitor democrat . Comicul de limbaj si de caract
er reies din dialogul celor doua personaje care comenteaza afirmatiile politice
din articol: Frantuzismul a manca , adica a lipsi , este confundat cu a mnca , iar mpreu
cu Sfnta Constitutiune si masa poporului provoaca o ridicola interpretare politica: sa
nu mai mannce nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine si ca dumneata, care
suntem din popor; adica sa saza numai poporul la masa, ca el e stapn (Ipingescu).
Monologul rostit de Spiridon argumenteaza rautatea jupnului, caruia i se potrives
te perfect porecla de Titirca Inima-Rea . El reproduce dialogul (dialog n monolog) p
urtat cu stapnul care-l gasise treaz: atunci cnd se ntorsese de la Iunion cu cocoan
ele si-l certase ca nu se culcase nca, iar n seara trecuta cnd l gasise dormind, l tr
asese de par si-l acuzase ca l trage traiul al bun la somn! .
Zita, foarte agitata, se repede asupra lui Spiridon cu o cascada de ntrebari: Ei!
l-ai gasit? i-ai vorbit? i-ai dat? i-ai spus? , iar acesta i da un bilet din partea
persoanei , pe care ea l citeste eu glas tare. Comicul de limbaj si ridicolul autor
ului biletului au facut celebra aceasta declaratie de dragoste: Angel radios! de
cnd te-am vazut ntiasi data pentru prima oara, mi-am pierdut uzul ratiunii...[...]
Te iubesc la nemurire. Je vous aime et vous adore: que pretendez-vous encore? (T
e iubesc si te ador: ce altceva mai pretinzi?). Inima-mi palpita de amoare. [...
] , Zita insista ca Spiridon sa se duca imediat pe maidan, fiind sigura ca persoana
asteapta nca acolo, dar baiatul pretinde sa fie trimis de unul dintre stapni.
Veta, care coase galoanele la mondirul de sergent n garda civica al lui Chiriac,
este trista si nu este atenta la ceea ce povestea Zita despre incidentul pe care
-l avusese n strada cu mitocanul, cu pricopsitul de Tircadau . Cu ochii n lacrimi, Ve
ta devine patetica - Mai bine ar fi sa mor -, si refuza cu tarie sa mai mearga vreo
data la Iunion , desi Zita insista cu patos, se lamenteaza deplngndu-si soarta: Fir-ar
a dracului de viata si-afurisita! ca m-a facut mama fara noroc .
Dialogul dintre Veta si Spiridon releva faptul ca baiatul era la curent cu legat
ura amoroasa a femeii cu Chiriac si stia ca se certasera din cauza el era gelos
si furios pe ea ca se dusese la Iunion cu barbatu-sau. Veta sustine un monolog pri
n care se autocompatimeste, plngndu-si nefericirea: A! de ce mai da Dumnezeu omului
fericire, daca e sa i-o ia napoi!? De ce nu moare omul cnd e fericit!? .
n mod ostentativ, Chiriac se comporta cu Veta ca sluga cu stapnul, avnd si un ton s
arcastic: Alt nimic nu mai ai sa-mi poruncesti? [...] nu-mi esti stapna?... nu sun
t sluga n casa dumitale, cu simbrie? . Dialogul se constituie ntr-o cearta tipica di
ntre doi ndragostiti: Chiriac i reproseaza, gelos, ca ea vrea cu tot dinadinsul sa
mearga la Iunion ca sa te curtezi cu amploiatul dumitale? ; Veta este indignata si s
e simte jignita de banuielile lui dezonorante si nu mai vrea sa se jure pentru c
a el crede mai degraba n prostiile si n banuielile lui barbatu-meu, dect n juramntul m
eu . Chiriac recurge la un gest patetic, ia spanga (baioneta) de la pusca si ameni
nta ca se sinucide. Veta este disperata sa-i smulga spanga, barbatul se smuceste
lamentndu-se: Daca nu mai este nimic ntre noi, spune-mi dumneata cum sa mai traies
c! .
Impresionata, Veta se jura nca o data, sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte d
e viata ta, sa nu mai apuc macar o zi fericita cu tine , recunoscnd ca se dusese la
Iunion numai de gura sorii-mi Zitii , dar toata seara se gndise numai la el, nu auzis
e, nu vazuse si nu ntelesese nimic din respectivele comedii, ntreaga relatare a fe
meii privind sentimentele si zbuciumul interior pe care le simtise n serile petre
cute la Iunion se realizeaza prin procedeul intruziunii narative, adica se inserea
za n derularea evenimentelor nararea altor ntmplari. Scena si actul se termina cu o
mbratisare patetica si cu juraminte reciproce de credinta, de sinceritate si de
amor, timp n care se aude glasul lui Jupn Dumitrache, care este foarte ncntat ca omu
l sau de ncredere nu se culcase nca, semn ca era cu ochii-n patru si ca veghea la on
oarea lui de familist.
n actul al II-lea, decorul este acelasi ca n primul act, este noapte si pe masa ar
de o lampa cu gaz care lumineaza slab odaia. Veta, iubitoare si grijulie, ncearca
sa-l convinga pe Chiriac sa mearga la culcare, mai ales ca nici unul dintre ei
nu nchisese ochii noaptea precedenta. Cei doi se mbratiseaza si se saruta cu foc,
promitndu-si reciproc sa nu se mai supere unul pe altul.
Ramasa singura, Veta fredoneaza fericita un cntec, micsoreaza lumina lampii si se
pregateste de culcare. Rica Venturiano intra tiptil, furisndu-se n odaie, nainteaz
a n vrful degetelor pna n spatele scaunului ei, cade n genunchi, apoi racneste: Angel
dios! . Veta se sperie ngrozitor, da un tipat puternic, dar el si continua entuziasm
at tirada. Femeia striga dupa ajutor, nsa tnarul o roaga sa fie mizericordioasa si i
declara ca este nebun de amor . El i spune ca primise biletul ei si venise la ntlnire
asa cum i scrisese, dupa zece seara, n casa de pe strada Catilina, la numarul 9, cn
d va vedea la fereastra ca se micsoreaza lampa.
Rica Venturiano rosteste un monolog patetic, de un comic irezistibil, prin care i
reaminteste toate etapele care precedasera ntlnirea din aceasta noapte. Discursul
este realizat prin procedeul intruziunii narative diferite: aceleasi fapte petr
ecute la Iunion sunt povestite si receptate diferit mai nti de Jupn Dumitrache, care-
i relata cu indignare lui Nae Ipingescu, apoi de Veta, care se disculpa fata de
Chiriac, si n sfrsit aici, de Rica Venturiano, siderat, ncercnd o senzatie de ireal,
de nebunie. Veta si da seama ca amorezul o confundase cu sora ei, Zita, mareste
lumina lampii cu gaz si Rica este complet naucit cnd o vede, si cere scuze confuz
si este foarte ncurcat: Cocoana! considernd ca... adica, vreau sa zic, respectul...
pardon... sub pretext ca si pe motivul... scuzati... pardon... .
Glasul lui Jupn Dumitrache din curte i ngrozeste pe amndoi, Rica se milogeste disper
at si ridicol sa-l scape, dupa care se repede spre fereastra, se izbeste cu capu
l de zid si spune penibil: Pardon!... scuzati!... bonsoar! . Veta se amuza ntelegnd, n
sfrsit, de ce dorea att de mult Zita sa mearga la Iunion , cnd da navala fierbnd Jup
itrache nsotit de Ipingescu si cautnd n toate partile, pe sub pat, pe sub masa, pest
e tot .
Dumitrache se vaicareste ridicol, scurt si sacadat, de parca s-ar fi ntmplat o cat
astrofa: S-a dus ambitul! [...] Mi s-a necinstit onoarea de familist! [...] acum
nu mai mi pasa macar sa intru si-n cremenal . Chiriac l crede, mai ales ca-l vazuse
si Ipingescu pe mate-fripte [...] cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap . Din descr
iere, Spiridon recunoaste pe persoana cocoanii Ziti si pleaca s-o anunte. Gasirea
bastonului lui Rica n odaie declanseaza o adevarata isterie, Chiriac se repede la
pusca, se autoproclama comandantul grupului de atac si ies sa-l caute pe schele
asezate pe lnga casa.
Rica Venturiano se ntoarce n camera pe aceeasi fereastra pe care fugise, este plin
de var, de ciment si de caramida, parul este nfoiat, palaria rupta. ngrozit peste
masura, tresare din cnd n cnd de spaima si tremura din toate ncheieturile. Rugndu-se
fierbinte la Sfntul Andrei sa-l scape, deoarece este nca june , Venturiano exclama s
urescitat: O, ce noapte furtunoasa! . El sustine un monolog plin de emotie si agita
tie interioara, considernd ca este persecutat de destin, deoarece schelele se-nfu
ndau, nu era nici o scara. Disperat, se repede la usa din dreapta, dar i iese n fa
ta Jupn Dumitrache cu sabia scoasa, racnind: Stai! . Vrnd sa fuga pe fereastra, l ntmpi
a Chiriac, cu pusca cu baioneta n mna, ca de asalt , somndu-l: Stai! .
Gata sa-l prinda, Ipingescu l recunoaste pe Venturiano si ramne perplex: Nu ma nebu
ni, onorabile! Dumneata esti? . Se creeaza o nvalmaseala de nedescris, dar Ipingesc
u explica strignd ca tnarul este cetatean onorabil, [...] e d-ai nostri, e patriot! .
Lundu-l la o parte pe Chiriac, Veta i relateaza cum tnarul s-a ndragostit de Zita l
a Iunion , cum si-au trimis bilete de amor si cum junele a ncurcat casele, si-n loc s
a mearga la ea acasa, a gresit si-a venit aici . Dumirindu-se, Chiriac l ia de-o pa
rte pe Jupn Dumitrache si-i desluseste ncurcatura, apoi i reproseaza faptul ca era
sa-si rupa gtul alergnd pe schele dupa nchipuirile lui si se nfioreaza gndindu-se cu
groaza: daca faceam si moarte de om? .
Jupn Dumitrache rasufla usurat, o mustra ca un parinte pe Zita, ale tineretii valu
ri , apoi se mira cnd afla ca tnarul este al care scrie la Vocea Patriotului Nationale ,
dupa cum i dezvaluie Ipingescu. Dumitrache e ncntat si, dupa ce se fac prezentarile
, l trateaza cu stima pe tnarul care scrie despre ciocoi ca mannca sudoarea poporulu
i suveran . Revenindu-si din sperietura, Rica declama cu emfaza: box populi, box de
i , forma stlcita a dictonului latin Vox populi, vox dei , care nseamna Glasul poporului
este glasul lui Dumnezeu .
n fata unui auditoriu plin de uimire admirativa, Venturiano si ia avnt si rosteste
o cugetare proprie, de un comic irezistibil prin ridicolul afirmatiei: Ori toti s
a muriti, ori toti sa scapam! . Jupn Dumitrache este cucerit de inteligenta junelui
, aplauda si exclama entuziasmat: Asta e bun de dipotat . Rica este singurul care c
onstientizeaza cauza ncurcaturilor produse, afirmnd ca vina este a tablitii de la p
oarta . Zita i scrisese ca sta n casa de la numarul 9, am vazut la poarta numarul 9 s
i am intrat . Dumitrache si da seama ca mesterul Dinca binagiul (antreprenor de cons
tructii) mi-a facut-o: a tencuit zidul de la poarta si mi-a batut numarul 6 de-a
-ndoaselea .
Dumitrache este ncntat ca musiu Rica si cu Zita compatimesc mpreuna si-i binecuvnteaza
: Ei! sa va fie de bine, si ceasul al bun sa-l dea Pronia , iar pe tnar l sfatuieste
confidential: Toate ca toate, dar la onoarea de familist sa tii . Venturiano reacti
oneaza demagogic, ca un jurnalist, nu ca un logodnic: Da, familia e patria cea mi
ca, precum patria e familia cea mare; familia este baza societatii .
Lucrurile par sa se linisteasca, toata lumea se pregateste sa mearga la culcare,
cnd, deodata, Jupn Dumitrache, bagnd mna n buzunar ca sa-i dea o tigara lui Ipingesc
u, si-aduce aminte ca gasise pe pernele patului dumneaei o legatura de gt. Se ngrijo
reaza din nou pentru onoarea de familist, mi vine sa intru la banuieli rele , dar Ch
iriac l calmeaza si de data aceasta: As! ado-ncoa, jupne; asta-i legatura mea, n-o
stii dumneata? . Jupn Dumitrache se linisteste meditnd filozofic:, Uite asa se orbest
e omul la necaz! .
Piesa se ncheie prin replica lui Ipingescu, Rezon! , asa cum n comedia O scrisoare pi
erduta Ghita Pristanda aproba ridicol, Curat constitutional! si cu veselia de care
sunt cuprinse toate personajele, final tipic pentru comediile lui Caragiale. Tr
iunghiul conjugal din aceasta piesa - Dumitrache, Veta, Chiriac - se manifesta n
alt mediu social, dar, ca si n cealalta comedie, cel care tradeaza onoarea de fami
list este omul de ncredere, prietenul cel mai apropiat al celui ncornorat. Dramatur
gul reface n didascaliile din final cuplurile piesei, care nu sunt neaparat si ce
le oficiale: Rica e cu Zita, Chiriac cu Veta, Jupn Dumitrache suie cu Ipingescu .
O particularitate aparte a comediilor lui Caragiale este simetria, adica finalul
recompune momentul de la nceputul piesei, fara sa se schimbe absolut nimic din s
tarea de lucruri initiala. Dupa agitatia care atinge adesea apogeul, dupa zbuciu
mul personajelor si conflictele ce par de nerezolvat, totul revine la normal, fa
ra sa se petreaca nici o modificare a starilor de fapt sau vreo rezolvare a prob
lemelor care au constituit subiectul comediei.
n toate comediile lui I.L. Caragiale se manifesta pregnant disocierea dintre esen
ta si aparenta, dramaturgul fiind nzestrat cu o reala putere de observatie a contr
astelor dintre forma si fond, si cu un mare talent de a da sub haina scenica o s
erie de tipuri, care prin unitatea lui sufleteasca, energica si expresiva, au aj
uns adevarate simboluri ale mentalitatii unei ntregi clase sociale din epoca noas
tra de prefacere . (Eugen Lovinescu)