Forme i metode de psihoterapie

Psihoterapia este interventie psihologica in patologie si in optimizarea subiectilor umani

sanatosi (ex. profilaxia bolilor, optimizarea performantelor intelectuale etc.). Patologia studiaza
modul in care se instaleaza, evolueaza si se termina bolile. Modificarea factorilor psihologici
implicati in patologie revin interventiei psihoterapeutice. De asemenea, interventia psihoterapeutica
vizeaza nu doar modificarea factorilor psihologici implicati in boala ci si a celor care ne predispun la
imbolnavire aduncandu-si astfel contributia atat la profilaxia bolilor cat si la mentinerea starii de
sanatate si a optimizarii personale.

Psihoterapia a insotit medicina si fiinta umana inca de la inceputurile ei, regasindu-se in ritualurile
primitive magice si in samanism. Termenul de 'psihoterapie' apare pentru prima oara ca atare in Franta, in
cartea lui H. Bernheim 'Hipnotism, sugestie, psihoterapie' (1891).

Fondatorii psihoterapiei moderne sint considerati S. Freud, creatorul psihanalizei, A. Binet si P.

Janet (psihologi si psihiatri).

Definirea psihoterapiei este o sarcina grea, definitia oscilind intre un concept foarte ingust, ce
contine doar psihanaliza si unul foarte larg, continind orice forma de influenta personala ce vizeaza
rezolvarea de probleme ( adica ar include si activitatea preotilor, profesorilor, prietenilor).

Dupa G.Ionescu ar exista trei categorii de definitii: l. Definitiile actional-operationale, de ex.

definitia lui T.B.Karasu:'Psihoterapia este un demers mutual intre terapeut si pacient, orientat spre
investigarea si intelegerea naturii suferintei psihice a celui din urma, cu scopul vindecarii acestuia'; 2.
Definitiile descriptiv-didactice: de ex. definitia lui Strupp si Blackwood:' Psihoterapia este o disciplina
stiintifica destinata sa faciliteze schimbari ale comportamentului uman prin operatii tehnice specifice'; 3.
Definitiile descriptiv-comprehensive: de ex. definitia lui G.Ionescu ( pe care o preluam si noi in acest curs
): ' Psihoterapia este o forma de tratament psihologic, structurata in tehnici si metode, aplicata deliberat in
grup sau individual, de catre un terapeut specializat: a. omului sanatos aflat in dificultate; b. omului cu
dificultati de relationare sociala; c. omului bolnav somatic; d. omului alienat, caruia ii dezvolta
capacitatea de orientare in viata si resocializare.

Cu toata diversitatea scolilor si teoriilor, cercetatorii in domeniu au identificat un numar limitat de

paradigme, si anume: teoria patologica ce sta la baza psihoterapiei, rolul terapeutului, determinarea
obiectivelor psihoterapiei, felul in care se produce schimbarea si metoda de evaluare. De exemplu, in
cazul psihoterapiei cognitive, paradigmele vor fi urmatoarele:la baza problemelor sta invatarea gresita;
terapeutul faciliteaza invatarea activa; obiectivele se stabilesc impreuna cu clientul; schimbarea se
produce prin reinvatare; se evalueaza schimbarea comportamentului fata de ceilalti, atit de catre client cit
si de catre terapeut.

Factorii comuni si nespecifici in psihoterapie sint (dupa Karasu) sint:

1. Relatia de sprijin, care e prezenta la toate metodele:

2. Dorinta de schimbare a pacientului, fara de care nu poate exista schimbare;

3. Explicatia rationala, clara oferita de terapeut si acceptata de catre client;

4. Relatia bazata pe incredere, cu un anumit coeficient emotional;

5. Informatiile referitoare la problemele clientului se transmit pe cale cognitiv-perceptiva sau prin '
insight'(clarificare brusca);
6. Persuasiunea exercitata de catre terapeut pentru a intari clientul in convingerea sa ca va fi ajutat.

7. Facilitarea unor experiente de succes si a unui tonus emotional ce intarestc speranta si sentimentele de
competenta ale clientului.

Domeniul de aplicare al psihoterapiei:

Psihoterapia se aplica cu succes in medicina somatica si in toate tulburarile psihiatrice si

psihologice. Ea nu are contraindicatii, ci doar limite, care se refera la situatiile in care cuvintul nu mai e
inteles de catre client/ de ex. la oligofreni sau in demente, sau in situatiile in care clientul are o virsta
inaintata sau este un subcultural.

Obiectivele psihoterapiei: Pot fi impartite in obiective imediate si de perspectiva.

Obiectivele imediate sint orientate asupra starii de sanatate/ de ex. interventia in criza, eliminarea
unor simptome acute, clarificarea intr-o zona circumscrisa de conflict

Obiectivele de perspectiva se refera la reorganizarea personalitatii prin intarirea mecanismelor de

aparare si a capacitatilor integrative, modificarea unor conflicte inconstiente fundamentale, redistribuirea
investitiilor afective.

Obiectivul major este realizarea unor schimbari in personalitatea clientului , care sa-i permita
acestuia o mai buna adaptare fata de sine si fata de ceilalti, realizarea unei sanatati mintale calitativ inalte
si autodepasirea.

Obiectivele se realizaza cu ajutorul sarcinilor (scopurilor) care pot fi si ele pe termen lung, scurt,
imediate, specifice sau globale. De exemplu, in cazul unui client cu fobie sociala, vom avea: Sarcina
imediata poate fi cresterea capacitatii de autoexplorare a clientului, cea pe termen scurt poate fi incercarea
de a nu mai evita situatii generatoare de anxietate si sarcina pe termen lung consta in cresterea fortei
Eului si imbunatatirea imaginii de sine.

Scopurile (sau sarcinile) se realizaza prin mijloace psihologice, adica prin relatia terapeutica si
invatarea terapeutica, acestea fiind diferite in diferite metode de psihoterapie.

Metoda de psihoterapie utilizata indica felul in care folosim mijloacele psihologice, adica reguli de
actiune si sisteme, diferite de la o metoda de psihoterapie la alta si - uneori - de la un terapeut la altul.
Alegerea metodei se face in functie de virsta, diagnosticul, sexul, pregatirea scolara, structura de
personalitate a clientului, dar si in functie de pregatirea psihoterapeutului. Psihoterapeutul trebuie sa fie
puternic, empatic, rezistent la frustrare, tolerant, sa iubeasca neconditionat oamenii, sa se cunoasca bine
pe el insusi (spre exemplu, in psihanaliza, psihoterapeutul face el insusi psihanaliza inainte de a deveni
terapeut).Uneori se asociaza psihoterap[ia cu medicatia, alteori constituie singura metoda de tratament;
alteori, se utilizeaza tehnici din diferite metode de psihoterapie, ajungindu-se la ceea ce se numeste azi
eclectism sau integralitate. In final, fiecare terapeut isi formeaza un stil propriu de psihoterapie.

In psihoterapie exista trei timpi ( Benedetti):

1. Faza preparatorie: una pina la trei intilniri, in care se face interviul clinic amanuntit, istoricul persoanei
si al evenimentelor de viata si cel mai important, se cistiga increderea clientului;

2. Faza terapeutica propriu-zisa: intilniri ritmice, intr-un mediu propice, de obicei cam la aceeasi ora si
cam in acelasi loc;

3. Faza finala: dezangajarea din relatia terapeutica, adica reluarea vietii independente de catre client.
orme i metode de psihoterapie Funcie de specificul bolii, a bolnavului, a situaiei i a modului de
apreciere i pregtire a psihoterapeutului, se pot folosi mai multe forme sau metode de psihoterapie.

Astfel, atunci cnd exist mai muli bolnavi cu afeciuni relativ asemntoare, i apreciem c pot
deveni unii pentru alii suport sau factor terapeutic, folosim psihoterapia de grup. n grup pot intra ntre 3
i 9 bolnavi, ei se ntlnesc (zilnic sau la intervale de timp bine stabilite, n jurul aceleiai mese, ntr-o
atmosfer de siguran, destindere i deschidere, ce invit la comunicare). Psihoterapeutul, n acest caz,
doar incit, determin discuiile, rmnnd s observe, i eventual s noteze schimbrile ce se produc la
pacient, intervenind doar atunci cnd discuia tinde s se deprteze de scopul propus, sau s ia o direcie
periculoas (conflict, nenelegeri etc. n aceste condiii, uneori, trebuie chiar s ncheie edina).

Avnd n vedere aspectul personal, chiar intim al problematicii pacientului, forma de terapie cel
mai frecvent folosit este psihoterapia individual, care este o relaie de terapie-comunicare ntre dou
persoane: pacient i psihoterapeut. n aceste situaii se pot aborda o multitudine de metode, ntre care ne
vom referi pe scurt la cteva:

Psihoterapii psihanalitice sau catartice ce au drept scop contientizarea unor idei, pulsiuni,
tendine incontiente ce genereaz conflicte intrapsihice i soluionarea lor la nivel contient. Fondate i
utilizate iniial de Freud, aceste metode s-au diversificat pornind de la tehnica hipnozei i a narco-analizei,
i ajungndu-se la analiza viselor, analiza asociaiilor libere de idei, analiza aciunilor pacientului etc.
Psihanaliza este o grupare de tehnici pretenioase, ce presupun un pacient cu un anume nivel de cultur
psihologic i de nelegere n general, i mult pricepere din partea terapeutului. De aceea, i pentru c
sunt de durat mai lung, aceste tehnici sunt mai puin folosite.

Psihoterapii comportamentale (de orientare behaviorist)

Sunt tehnici inspirate din teoria nvrii, considernd c cele mai multe manifestri psiho-
comportamentale normale i patologice in de stimulii externi, de valorile i normele sociale i sunt
rezultatul nvrii. Fie c vorbim de tehnica stingerii comportamentelor nedorite (dup principiul
stingerii reflexelor condiionate) prin tehnica expunerii (punerea efectiv ntr-o situaie ce provoac
simptome, i stingerea ei prin contientizarea lipsei urmrilor nocive), fie tehnica desensibilizrii
sistematice (prin formarea altor modele, antagoniste de comportament - relaxare, stabilirea ierarhiilor
etc.), esena acestor metode este aceea c ele sunt directe, intite pe subiect i simptom, i sunt de mai
scurt durat dect cele din prima categorie.

Psihoterapiile aversive cele ce constau n sanciuni ce vizeaz tergerea comportamentelor

nedorite (ex.: ocuri electrice la alcoolici, dependeni etc.) Sunt rar folosite, doar acolo unde alte metode
nu dau rezultate.

Psihoterapiile asertive cele ce au drept principiu elaborarea la pacient a unor mecanisme de

comunicare i adaptare ce-l fac mai deschis i dornic de schimbare, mai empatic, urmrindu-se astfel
schimbri mai evidente ale comportamentului lui adaptativ.

Metoda modelrii psihoterapie ce vizeaz imitarea unor comportamente dezirabile, vzute la

alte persoane.
De asemenea, funcie de obiectivul propus, exist psihoterapii centrate (orientate) mai ales pe bolnav,
ncercnd s fie nelese problemele lui n ansamblu, sau psihoterapii bazate pe simptom orientate mai
ales pe dispariia simptomului patologic.

Psihanaliza descoperirea major a lui Freud, este n acelai timp:

- sistem conceptual explicativ al psihanalizei i psihologiei;
- metod de cunoatere psihologic;
- metod de psihoterapie.
 Esena ei const n a contientiza mecanismele de aprare nevrotic ale Eu-lui, a ajuta acceptarea
coninuturilor psihice incontiente, i integrarea lor armonioas n personalitate. Comparat cu maieutica
socratic, metoda psihanalizei urmrete s familiarizeze pacientul cu lupta din interiorul propriului
psihic, soluionarea ei, restructurarea personalitii aa nct s se elimine i efectele acelui conflict intern:
complexele de inferioritate, mecanismele de supracompensare ale acestora, actele ratate sau lapsusurile i
strile nevrotice, (toate nefiind altceva dect expresia mascat a acelui conflict).

Alte forme de terapie cu valene psihoterapeutice

Amintim c mai sunt o serie de metode de terapie cu mare ncrctur psihoterapeutic, aa cum ar
fi:

Ludoterapia terapia prin joc, folosit mai ales la copii dar i la aduli, i care are drept element de baz
principiul regenerrii energiei psihice prin activiti plcute.

Meloterapia terapia prin muzic ce are drept fundament crearea unor stri psihice cu tonalitate pozitiv,
schimbarea dispoziiei emoionale prin stimularea plcut a sensibilitii auditive cu stimuli armonici, ce
reduc sau cresc excitabilitatea cortical, i creeaz o stare psihic plcut, de relaxare, acolo unde muzica
are efecte relaxante (se impune subiecilor anxioi, obsesivi, impulsivi etc.) sau dimpotriv, de activare (la
astenici).

Ergoterapia terapie prin (activitate) munc, ce are efect dublu: odat, prin efortul fizic, prin micare
(muli bolnavi i reduc micrile i efortul, i tocmai acest efect produce o descrcare de stri
tensionale), a doua oar prin redirecionarea ateniei i peocuprilor pacientului de la simptom la
activitatea pe care o presteaz.

O serie de pacieni prezint tulburri ale capacitii de relaionare i comunicare. La vrste mici
vorbim de anxietate, team de persoane strine, mutism electiv (copilul vorbete doar cu cei foarte
apropiai). La vrstele adultentlnim reale manifestri de sociofobie. n aceste situaii, este neaprat
nevoie de intervenia prin metodele psihoterapiilor de socializare, a socio-terapiilor, a terapiilor de
desensibilizare la persoane necunoscute sau la mulimi de persoane i de structurare a unor abiliti care
s permit o relaionare social cel puin acceptabil.

Mai detaliat: psihoterapia cognitiv-comportamentala determina modificari la nivelul amigdalei,

nucleii bazali si hipocampus (prin tehnici comportamentale-conditionare clasica si operanta) si la nivelul
neocortexului (lobul frontal) prin tehnicile cognitive (modificarea schemelor cognitive). Psihoterapia
dinamic-psihanalitica influenteaza lateralizarea emisferica cerebrala si ariile subcorticale (modificarea
reprezentarilor interpersonale incarcate afectiv). Psihoterapia umanist-experientiala influenteaza
activitatea sistemului nervos implicat in starile emotionale (hipotalamusus, sistemul limbic).
Adesea in practica clinica o combinatie intre interventia psihoterapeutica si cea farmacologica este de
dorit sporindu-se astfel eficienta actului terapeutic. Spre exemplu, in cazul depresiei interventia
farmacologica este insotita de o reducere mai rapida a simptomatologiei iar interventia psihoterapeutica
de o reducerea mai lenta dar cu recaderi mai putine (o stabilitate mai mare a efectului terapeutic); asadar o
combinatiei a lor este de dorit.
 BIBLIOGRAFIE

1. Irina Holdevici Elemente de psihoterapie Editura Mar 2005

2. Irina Holdrvici Strategiile psihoterapiei cognito-comportamentale, Editura Dual TechBucureti
2007
3. Ion Dafinoiu ,, Psihoterapie, psihopatologie, psihologie clinica , Editura Pollirom
4. http://www.qreferat.com/referate/psihologie/PSIHOTERAPIA-GENERALITATI622.php