LA poarta manastirii, cersea de zeci de ani un orb.

In fiecare zi
Bankei iesea si ii umplea cu mainile lui bolul cu orez, si il
intreba de sanatate si alte trebuinte, petrecand timp pretios cu
un om tare dispretuit de trecatori.

IN ziua in care Bankei a murit, a auzit si el gongurile si a

indraznit sa intrebe pe un calugar:

-De ce bat gongurile asa? S-a intamplat ceva?

-Cum nu stii? Pe ce lume traiesti? A murit Bankei, raspunse

calugarul grabit si mirat ca netrebnicul de cersetor nu stie asa
veste.

Cersetorul cel orb se puse pe data pe plans, si planse

neintrerupt o zi si o noapte, planse cu mult amar si dor, nu mai
manca, nu mai dorminu mai vorbi cu nimeni.

Pana la urma lacrimile lui cele de neoprit l-au facut pe unul din
calugari sa il intrebe de ce plange. Raspunsul a venit
neintarziat:

-Cum sa nu plang? A murit singurul om cu adevarat credincios

lui insusi. Cand il intrebam ce face si imi spunea ca e fericit, ii
simteam fericirea in glas, iar daca imi spunea ca e trist, ii
simteam tristea in glasnu am mai intalnit niciodata un om ca
el sa spuna ce simte cu adevarat in orice clipa. Voi ceilalti nu
aveti curajul acesta, iar eu simt ca nu sunteti sinceri chiar daca
nu va pot vedea fetele!

Calugarul se simti rusinat si intelese cat de mare fusese

maestrul sau si cat de simple invataturile!