SCOALA POSLICEALA

SPECIALIZAREA : AMG

GRUPA : III D

Aspecte, criterii i coordonate

ale sntii.
Sntate , boal si
comportamentul bolnavului in
fata bolii.
"ESTI CEEA CE ESTI SI TE AFLI UNDE TE AFLI DATORITA CELOR CE SE PETREC
IN MINTEA TA; SCHIMBI CEEA CE ESTI SI LOCUL IN CARE TE AFLI SCHIMBAND
CEEA CE SE PETRECE IN MINTEA TA"(ZIG ZIGLAR)

CADRU DIDACTIC INDRUMATOR:

ELEV:

ANUL SCOLAR 2016-2017

 Cuprins

1. Sntate i boal.
2. Noiunea de sntate mental.
Sntate mental i adaptare
Sntatea ca problem a colectivitii
Trauma psihica
Sntatea ca problem a colectivitii
3. Reactii in fata bolii
Reactiile cele mai frecvente in fata bolii
Atitudini de suferinta determinate de boala si situatia de bolnav
Tipuri de personalitati de bolnavi
Suportul familial si medical
Bibliografie
 Sntate i boal.

Organizaia Mondial a Sntii definete sntatea ca o stare de bine fizic,

psihic i social.
Boala este definit ca o serie de modificri biologice i/sau psiho-
comportamentale care genereaz o stare de distres i/sau dizabilitate sau un risc crescut
spre distres i/sau dizabilitate (dup American Psychiatric Association - 1994).
Strns legate de conceptul de boal sunt cele de inciden (numrul de cazuri
noi dintr-o boal anume, care apar ntr-o unitate de timp specificat) i prevalen
(numrul de cazuri dintr-o boal anume, existente la un moment dat).
Termenii au avut o evoluie ampl, reuind s trezeasc interesul mai multor
specialiti,poate n mai mare msur dect oricare alii din psihologie.
Pentru a putea lucra cu anumite concepte sau dimensiuni, trebuie mai inti s
le delimitezi, s le defineti, s le cunoti, s le operaionalizezi etc.
Astfel, pe la mijlocul anilor '60, n Frana, sntatea era mplinirea, relizarea de
sine,satisfacia, un mijloc/instrument extrem de important pentru a putea face orice,
inclusiv pentru a munci, pe cnd la englezi, ea era fie o absen a bolii, fie o capacitate
optim de munc. Pentru cei mai n vrst era puterea de a rezista, capacitatea de a
funciona, dublat i de o dimensiune moral.
Din punct de vedere biologic, sntatea poate fi definit ca acea stare a unui
organism neatins de boal, n care toate aparatele, organele i sistemele funcioneaz
normal, stare n care funciile se ndeplinesc i se mpletesc n mod armonios.
Din punct de vedere psihic, sntatea poate fi descris ca fiind armonia dintre
comportamentul cotidian i valorile fundamentale ale vieii asimilate de individ, mbinarea
elastic dintre gnd, afect i comportament. Este acea stare a organismului n care
capacitile sunt optime,referindu-ne aici, pe lng capacitatea de a munci, de a studia,
de a efectua anumite activiti, i la capacitatea de a nelege emoiile, de a ne stpni,
de a rezolva/a face fa problemelor cotidiene sau celor stresante, fr a recurge la
modaliti distructive de adaptare la ele (cum sunt alcoolul,drogurile etc.). Presupune
capacitatea de a munci productiv, de a iubi, de a ne preocupa de ceilali, presupune o
via cu sens, trit armonios.
C. Herzlich propune trei dimensiuni ale sntii:
- absena bolii
- constituie genetic bun
- starea de echilibru a organismului, ca fiind capacitatea de adaptare a
individului la mediul su de via.
M. Lalonde atribuie sntatea factorilor:
- biologia uman: motenire genetic, procese de maturizare/mbtrnire
- mediul: apa potabil, medicamentele, poluarea, bolile transmisibile,
schimbrile
sociale rapide
- stilul de via: hran, activiti fizice, alcoolism, etc.
- organizarea asistenei medicale: cantitatea/calitatea resurselor medicale,
accesul la ele, tipul de relaie ntre persoane i resurse n asistena medical.
A. Ellis enumer 13 parametri ai sntii mintale:
1. coniina clar a interesului personal;
2. conitiina limpede a interesului social;
3. auto-orientarea ca fiind capacitatea de a se conduce i orienta singur n
via;
4. nivel nalt de toleran a frustrrii;
5. acceptarea incertitudinii i capacitatea de ajustare la incertitudine;
6. angajarea n activiti creatoare;
7. gndire tiinific, realist i obiectiv;
8. auto-acceptarea ca fiind capacitatea individului de a se accepta asa cum
este el, cu pri bune i rele; capacitatea de a se bucura de via;
9. angajarea moderat i prudent n activiti riscante;
 10. realism i gndire anti-utopic;
11. asumarea responsabilitii pentru tulburrile emoionale proprii;
12. flexibilitatea n gndire i aciune;
13. mbinarea plcerilor imediate cu cele de perspectiv.
A. H. Maslow n 1976 teoretizeaz forma suprem a sntii psihice
introducnd conceptul de personalitate autorealizant, cu urmtoarele trsturi:
1. Orientare realist n via;
2. Se accept pe sine, pe alii i lumea nconjurtoare;
3. Are un nalt grad de spontaneitate;
4. Este centrat pe probleme i nu pe tririle subiective;
5. Atitudine de detaare i nevoie de intimitate;
6. Autonomie i independen;
7. Aprecire elastic a lucrurilor i a oamenilor, lipsit de stereotipii;
8. Are experiene spirituale sau mistice profunde, dei nu n mod necesar cu
caracte religios;
9. Se identific cu omenirea, are interese sociale puternice;
10. Relaiile sale afective, intime sunt profunde i cu mare ncrctur
emoional,practicate cu puien persoane, i nu superficiale dar cu multe persoane;
11. mprtete atitudini i valori democratice;
12. Nu confund mijloacele cu scopurile;
13. Simul umorului este superior, detaat filosofic, nu ostil i vindicativ;
14. Are mare potenial creator;
15. Se opune conformismului cultural;
16. Transcede mediul lui de via, nu se conformeaz acestuia.
Din punct de vedere social, este acea stare a organismului n care capacitile
individuale sunt optime, astfel nct persoana i ndeplinete adecvat, fr a produce ru
celor din jur, rolurile sociale (de parinte, coleg, prieten, vecin, so, iubit etc.).
Mai merit amintit aici i conceptul de sntate pozitiv propus de Downie
(1992), care presupune dou componenete:
 1. Bunstarea psihic, fizic i social;
2. Fitness forma fizic optim, incuznd cei patru S (lb. englez):
a. Strenght for fizic;
b. Stamina vigoare (rezisten fizic);
c. Suppleness suplee fizic;
d. Skills ndemnare (abilitate) fizic
Concluzia evident de aici, este aceea c resursele se afl concentrate n cel
de-al patrulea factor, iar cauzele bolii rezid n primele trei. Sntatea poate aprea ca
unitate a trei puncte de vedere: sfera biologicului, sfera psihicului, sfera socialului.
Conceptele de boal i sntate sunt concepte evaluative, ce pot fi
analizate din mai multe puncte de vedere. Saxon G., n 1960, afirma c sunt
circumscrise de dezvoltarea cunoaterii biomedicale, de orientrile intelectuale ale
culturii i de sistemul axiologic al societii. Deoarece reprezint un mod de via, cultura
joac cel mai important rol n condiionarea reaciilor fa de boal i a sntii ca
fenomen social. De aici rezult ca exist diferene semnificative n ceea ce privete
statutul bolnavului, starea normal sau patologic a acestuia, funcie de cultura i tipul de
societate din care acesta face parte, sau de stadiul de dezvoltare al comunitii de care
aparine. De pild, indienii din Amazonia de Nord, considerau spirochetoza a crei
prevalen era extrem de ridicat ca pe un semn de sntate. Absena acesteia la un
individ era considerat boal i determina interzicerea cstoriei.
Medicii sunt cei care definesc boala riguros-tiinific n urma anamnezei, a
rezultatelor de laborator, a investigaiilor clinice, etc. Exist ns, n medicina actual
anumite nempliniri care se constituie n continue surse de echivoc n definirea sau
circumscrierea exact a bolilor.
Dificultile/divergena de diagnostic, prognostic sau profilaxie pentru unele boli
contemporane (marile necunoscute: SIDA, cancer), fac ca noiunii de boal sa-i
corespund coninuturi diferite deoarece semnele, simtomele recunoscute n acest sens
nefiind mereu univoce.
 Prezentm n continuare componentele bolii, pentru a putea nelege mai bine
felul n careaceasta este definit:
a) manifestri - reunite sub numele de tablou clinic sau simptomatologie, ce
conine semne i simptome (de studiul lor ocupndu-se semiologia). Semnele (lat.
signum - semn, marc) sunt forme de manifestare a bolii, care pot fi identificate de cadrul
medical sau de alt persoan (inclusiv pacient), independent de ce declar pacientul (de
exemplu, modificri ale culorii pielii sau modificri n comportament). Simptomele (lat.
symptoma - ceea ce se produce, apare) sunt manifestrile care apar n primul rnd n
sfera de percepie a bolnavului i, implicit, sunt simite de acesta la nivel subiectiv, ele
fiind cunoscute de cadrul medical numai prin declaraiile pacientului.
Unele semne i simptome pot aprea mpreun, alctuind sindroamele (ce pot
avea etiologie multipl), cum ar fi de exemplu sindromul depresiv, care este constituit din
convingerile negative legate de propria persoan, aa cum este ea considert n trecut i
n prezent.
b) egeni/factori etiologici - ce pot fi clasificai dup natura lor n ageni exogeni
(fizici,chimici, biologici i psiho-sociali) i ageni endogeni (cum ar fi cei genetici), iar
dup funcia lor n factori declanatori (produc n mod direct simptomatologia), factori
determinani (i ei produc n mod direct simptomatologia, dar sunt strns legai de un
anumit tablou clinic), favorizani (cu rol catalizator), de risc (aparin pacientului, sunt
prezeni dinaintea instalrii tabloului clinic i,mpreun cu cei menionai mai sus, duc la
apariia tabloului clinic) i de meninere (susin simptomatologia).
c) reaciile de rspuns al organismului la aciunea factorilor etiologici - ce pot fi
specificesau nespecifice, fiecare din ele, la rndul lor, putnd fi locale sau cu caracter
general i putndu-se manifesta la nivel biologic sau psihologic.
Noiunea de boal, la fel ca cea de sntate, are sens numai n funcie de omul
privit ca un tot: fiin bio-psiho-social, iar conceptul de boal este rezultatul localizrii
suferinei n spaiul corporal (considerat spaiul fiziologic att al proceselor normale, ct i
al proceselor patologice) al persoanei.
 Un alt fenomen care apare este cel al modei n tratarea unor boli:
binecunoscuta psihanaliz (pentru tratarea nevrozelor), tratamente naturiste, tehnnici
yoga, medicamentaie homeopatic, reflexoterapie etc.
Chirurgia plastic model de normalitate ca utopie (idealul frumuseii)
,atitudinea fa de avorturi, controlul sarcinii cu ajutorul anticoncepionalelor sunt doar
direcii prin care societatea i cultura traseaz limitele normalului i ale patologicului.
Astfel rezult c neputina fizic sau psihic de a corespunde acestor
standarde estecatalogat drept boal.
ns pentru C. Bernard, sntatea i boala nu sunt dect dou moduri de a fi
esenialmente diferite i nu trebuie considerate ca entiti distincte ce i disput ntre ele
organismul viu. ntre ele nu exist dect diferene de grad: exagerarea, disproporia,
dizarmonia fenomenelor normale constituie starea de boal. Iar dac privim problema
normalitii i a anormalitii dintr-o perspectiv antropologic, sntatea va avea un
caracter relativ, iar tipul de "om normal" devine, n cazul acesta, o abstracie ideal.

Componentele strii de bine sunt:

1. acceptarea de sine=atitudine pozitiv fa de propria persoan, acceptarea calitilor i

defectelor personale, percepia pozitiv a experienelor trecute i viitoare;

2. relaii pozitive cu ceilali=ncredere n oameni, sociabil, intim, nevoia de a primi i a da

afeciune, atitudine empatic, deschis, cald;

3. controlul=sentimentul de competen i control personal asupra sarcinilor, i creaz

oportuniti pentru valorizarea nevoilor personale, face opiuni conform cu nevoile proprii;

4. sens i scop n via=direcionat de scopuri de durat medie i lung, experiena

pozitiv a trecutului i relevana viitorului, convingerea c merit s te implici, curiozitate;

5. dezvoltarea personal=deschidere spre experiene noi, sentimentul de valorizare a

potenialului propriu, capacitate de autoreflexie, percepia schimbrilor de sine pozitive,
eficien, flexibilitate, creativitate, nevoia de provocri, respingerea rutinei;

Concentrnd larga definiie dat de OMS sntii, ajungem la identitatea sa

prin formula de: starea de bine, psihic, somatic i social al individului , fapt care
determin a ne opri o clip la ceea ce sublinia Athanasiu A.(1983), adic faptul c
Sntatea este privit de ctre patolog ca o stare de integritate; de ctre clinician, ca o
lips de simptome; de ctre bolnav ca o stare de bien-etre (valetudo).
Astfel, ajungem s decodificm sntatea ca fiind circumscris celor trei
elemente:
a) sntatea uman,Tudose Fl.(2000) poate fi considerat o stare nscris n
perimetrul care definete normalitatea existenei individului semnificnd meninerea
echilibrului structural al persoanei (n plan corporal-biologic i psihic contient) att n
perspectiva intern (a raportului reciproc al subsistemelor n conformitate cu sinteza
ansamblului, a conformitii strilor sistemului n raport cu normele generale ale speciei,
ale vrstei, ale sexului), ct i n perspectiva extern a echilibrului adaptativ dintre individ
i mediul su ambiant, concret;
b)sntos psihic, afirm Cornuiu G. (1998) este acela care triete i afirm o
stare de confort psihic ntr-o coeren i globalitate care nu este sesizat nici un moment
n mod fragmentar i ntr-o continuitate care presupune o dominant a sentimentelor
posesive, constructive i optimiste fa de cele negative. Omul sntos psihic este activ
i are plcerea activitii, o caut, este voluntar, vrea s se afirme, s se mplineasc. El
are un set de valori ierarhizate i voluntare pe care le promoveaz.
c)sntatea somatic, Iamandescu I.B.(2002) poate fi cuantificat pe baza
unor indicatori care circumscriu statistic normalitatea (morfologici, funcionali,de rol
social).
Putem conchide, aa cum, dup Lzrescu M. ( 1995) sntatea presupune o
perspectiv dinamic prin care se precizeaz modalitile normal-sntoase de
structurare i funcionare a individului la diverse vrste, capacitatea sa de dezvoltare,
maturare, independentizare, complexificare, precum i capacitatea de a depi sintetic
diversele situaii reactive i stresante.
Dac spunem c sntatea poate fi n general admis ca o stare de bine,
boala-Mrgineanu N. (1973) rezult din dezechilibrul fiinei cu lumea, din lupta lor
asimetric i dizarmonioas ce contrazice nu numai logosul n evoluie al fiinei, ci i pe
cel al lumii i al societii. Toate acestea dup ce Hipocrat ajunge a considera c la tot ce
supr i se spune boal.

Boala are mai multe componente:

1. Manifestari.
Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou
clinic (in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor
identificabil).
Tabloul clinic, numit i simptomatologia pacientului, contine semne si
simptome.
Semnele (din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care
pot fi identificate de clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza
simturilor proprii), independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale
culorii pielii, modificari in comportament).
Simptomele (din gr.symptoma ceea ce se produce, apare, derivat de la syn
impreun - si piptein cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in
sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi
cunoscute de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu
starea de frica).
Unele semne si simptome au tendinta s apara impreuna, constituind
sindroame (din gr. syn impreuna - si dromos cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile
negative legate de propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara
impreuna, constituind un sindrom depresiv.
Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele
etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi
despre boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a
schimba cauzele si mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente
simptomatice.
2. Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).
 Dou criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici.
Dupa natura lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni.
La randul lor, agentii exogeni pot sa fie :
fizici (mecanici, termici, electrici etc.),
chimici (acizi, baze, saruri),
biologici (microbi, virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule
organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu stresul, un stil de viata
nesanatos).
Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi considerati primari,
producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt insa agenti
exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic al strmosilor nostri, fie asupra
aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre.
Dupa functia lor, agentii etiologici se impart in:
a) Factori declansatori
b) Factori determinanti
c) Factori favorizanti
d) Factori predispozanti sau de risc
e) Factori de mentinere
a) Factorii declansatori se refera la acei factori care produc in mod direct
simptomatologia. Ei sunt factori necesari declansarii tabloului clinic, dar adesea nu sunt
si suficienti. Unul dintre factorii declansatori cei mai importanti in psihopatologie se refera
la discrepanta cognitiva dintre motivatia pacientului (scopuri, motive, dorinte, expectante)
si evenimentele propriu-zise care au loc. Cu cat aceasta discrepanta este mai mare, cu
atat problemele psihologice sunt mai severe.
b) Factorii determinanti au aceleasi caracteristici ca si cei declansatori produc
in mod direct simptomatologia, dar ei sunt legati specific de un anumit tablou clinic (cum
ar fi bacilul Koch pentru tuberculoza), in timp ce factorii declansatori nu sunt specific
legati de un tablou clinic (de exemplu, stresorii ca factori declansatori pot genera tulburari
depresive sau anxioase). In psihopatologie, pan acum au fost clar identificati putini
factori determinanti, mai ales de natura psihosociala.
c) Factorii favorizanti joaca in psihopatologie rolul pe care catalizatorii il joaca in
reactiile chimice. O serie de reactii chimice se pot desfasura si fara catalizatori, dar
prezenta acestora eficientizeaza intregul proces. Similar, factorii favorizanti eficientizeaza
actiunea factorilor declansatori si determinanti in aparitia tabloului clinic.
d) Factorii predispozanti sunt acei factori care au un caracter general, apartin
pacientului, au fost prezenti inainte de instalarea tabloului clinic si care, prin interactiune
cu factorii declansatori, determinanti si/sau favorizanti, duc la aparitia tabloului clinic.
e) Factorii de mentinere au rolul de a sustine simptomatologia. Acest rol poate
fi jucat de factorii declansatori, determinanti, favorizanti sau predispozanti care au
declansat tabloul clinic, dar si de alti factori care au aparut dupa generarea tabloului
clinic. Toti acesti factori etiologici descrisi aici interactioneaza pentru a genera un anumit
tablou clinic, dar aceasta nu inseamna ca de fiecare data cand apare un anumit tablou
clinic, trebuie sa fie prezenti factori din fiecare categorie mentionat (de exemplu, in
anumite situatii, factorii favorizanti pot sa nu fie prezenti, iar in psihopatologie este
adesea dificil sa se identifice factorii determinanti).
Tratamentele care vizeaza modificarea acestor factori si, prin acestea,
reducerea tabloului clinic se numesc tratamente etiologice, ele vizand cauza
manifestarilor bolilor.
 Noiunea de sntate mental.
Definire
Dei ramurile Psihologiei Medicale studiaz aspectele psihosociale ale bolilor
fizice(somatice), importana cunoaterii dimensiunilor psihologice ale sntii (n plan
mental i n plan comportamental) este la fel de mare, n cazul bolnavilor somatici. Un
prim argument este furnizat de faptul c barajul - reprezentat de o sntate mentala
perfect n faa solicitrilor mentale aprute sub forma stressului psihic - nu este, cel mai
adesea, perfect i, din acesta cauz, el poate fi strpuns prin zonele de "slab rezisten
" psihologic. Aceste zone sunt reprezentate de anumite trsturi de personalitate cu rol
permisiv fa de propagarea stresului indus de factori externi sau de factori interni, ca de
exemplu, puternica rezonan la disconfortul somatic generat de boal.
Un al doilea argument este acela c, n practica medical, se pot ntlni destul
de frecvent pacieni la care coexist boli somatice cu tulburri psihice ce necesit
diagnostic i tratament, cum este cazul unor mari nevrotici cu boli psihosomatice
asociate (de ex., ulcer duodenal + astm bronic+ hipertensiune arterial, etc. la un
acelai bolnav cu o stare depresiv) (Iamandescu 1980).
n definirea sntii mentale, criteriile de apreciere a normalitii sunt mai puin
riguroase (au un grad mai mic de cuantificare) dar pot, totui, s ofere suficient garanie
pentru o apreciere, mai ales cnd observaia clinic se coroboreaz cu elemente ale
distribuiei statistice(raportarea la majoritatea de cca 68% din zona medie+/- minoritatea
de cca 27% - incluse n normalitate) (Minulescu) i, mai ales cu utilizarea testelor
psihologice din domeniul psihodiagnozei.
ntr-o tentativ global de a defini sntatea din punct de vedere psihologic,
trebuie s pornim de la cele dou laturi intercorelate ale psihismului: procesele mentale
i actele comportamentale. n esen, vom avea n vedere, ca i n cazul sntii
somatice, o latur extern (comportamental), mai uor de evaluat - deoarece
comportamentul este, prin definiie, observabil din exterior - i o latur intern (activitatea
mental), abordabil numai de ctre subiect prin introspecie.
ntruct sntatea mental reprezint rdcinile (interne) ale comportamentului
(acesta este pus n micare prin decizia luat n plan mental, dup o "larg dezbatere" a
instanelor psihismului),vom pstra acest termen (sntate mental) ntr-un sens
echivalent cu cel de sntate psihic.
Definiia 1
Vom porni totui de la o definire "comportamental" a sntii mentale, care
poate fi considerat ca un mod de a gndi, simi, i mai ales, a se comporta, al unei
persoane, n conformitate cu normele (regulile) impuse de colectivitate. Prin aceast
definiie de lucru, vom accentua caracterul de afiliere la normele sociale, incluznd i
particularitile socio-cultural istorice ale acestor reguli, care, uneori, pot s creeze
confuzii neeseniale. De exemplu, un individ care fluier ntr-o biseric ortodox sau ntr-
o o moschee comite un lucru considerat anormal (dac o face fr discernmnt), iar o
femeie avnd cu capul acoperit cu turban este considerat excentric ntr-o ar cretin
i perfect normal ntr-o ar musulman.
Totui normalitatea psihic (pstrm i aici sinonimia cu sntatea mental) nu
este total superpozabil normelor socio-culturale, inclusiv juridice, existnd multe cazuri
n care micile abateri, ca de exemplu de la "codul manierelor elegante" sau de la regulile
de circulaie, pot s provin din ignoran sau dintr-o rea intenie a individului i s nu
aib un caracter constant. Aceste exemple impun includerea discernmntului ntre
atributele normalitii.
Definiia 2
Avnd n vedere c perspectiva psiho-medical de apreciere a sntii mentale
este mai larg, mai explicit dar i mai adecvat dect cea socio-cultural, vom
considera ca valabil definiia dat de Mihaela Minulescu: "O persoan sntoas
mental prezint o structur unitar a personalitii, n care toate componentele
complementare funcioneaz integrat, nu disruptiv, este contient de propriile limite i
poate face fa acestora; de asemenea, include i capacitatea de a nva din experiena
de via".
Potrivit aceleiai autoare, sntatea mental poate fi definit prin urmtoarele
caracteristici:
capacitatea de contientizare, acceptare i corectitudine n modul
cum se concepe pe sine;
stpnirea mediului i adecvarea n modul de a face fa cerinelor
vieii;
integrarea i unitatea personalitii;
autonomia i ncrederea n sine;
perceperea realist i sensibilitatea social;
continuitatea dezvoltrii personale spre auto-actualizare.
Parametrii bio-psiho-sociali ai sntii mentale
Sntatea mental este, n primul rnd condiionat de o baz biologic
reprezentat de structurile sistemului nervos central, mai ales ale scoarei cerebrale.
Aceast afirmaie este susinut de existena unor tulburri psihice n cazul tumorilor
cerebrale dar i n cazul unor intoxicaii precum cea alcoolic sau din cursul unor
insuficiene de organ (uremie), encefalopatie portal, etc.
Un celebru adagiu latin exprim plastic aceast relaie: mens sana in corpore
sano".
Referitor la interaciunea individului cu mediul psiho-social, Onion model"
elaborat deDahlgren i Witehead n 1991, ofer posibilitatea unei vederi de ansmblu
asupra modului n care nucleul biologic al individului respectiv (vrst, sex, ereditate)
este nvelit n straturi concentrice, de la interior spre exterior, de ctre influena altor
determinani ai sntii", reprezentai de:
1. factori ai stilului de via
2. influene social-comunitare (la nivel de grup)
3. condiii de via i munc
 4. condiii generale social-economice, culturale i de mediu macrosocial.
Sntatea mental trebuie apreciat n cadrul condiiilor de dezvoltare ale
individului i mai ales, n funcie de vrst. Astfel de exemplu, la copilul mic i la vrstnicii
fr boli degenerative avansate, performanele cognitive, aspectele afectivitii,
comportamentul, etc. sunt foarte diferite de nivelul maximal al sntii mentale specifice
adultului i care este denumit prin sintagma "maturitate psihic".
Potrivit stadializrii concepute de Erickson (citat de Luminia Iacob), etapele de
"dezvoltare psihosocial" sunt marcate de adaptarea i asimilarea la factorii sociali
determinani (ibidem):
prinii (0- 6 ani),
coala i familia (6-12 ani),
grupele de aceeai vrst (adolesceni 13-18 ani),
prietenii i relaia de cuplu (tineree),
familia i societatea (adultul matur),
pensionarea i apropierea de sfritul vieii (btrnee).
Adultul matur i formeaz comportamente de asumare a responsabilitii asupra
deciziilor sale, pune n centrul valorilor sale familia i societatea i -facultativ- i exprim
valenele creatoare (sau stagneaz).
Copilul de diferite vrste aspir la (i dobndete) autonomie i competene
specifice
vrstelor pe care le parcurge, adolescentul - identitatea, tnrul - intimitatea sau
izolarea (n relaia de cuplu, cu prietenii), adultul - puterea de a genera, iar vrstnicul -
evaluarea reuitelor din cursul vieii i nelepciunea (sau disperarea).

Sntate mental i adaptare

Un individ sntos din punct de vedere mental (psihic) posed o adaptare supl
iarmonioas la cerinele mediului predominant social.
 Pe scala normalitii psihice adaptarea la mediul natural i psiho-social constituie
un criteriu de departajare a gradelor de adaptare, motiv pentru care distingem mai multe
tipologii n raport cu normalitatea definit mai sus.
Astfel, vom distinge:
Bolnavul nevrotic
Bolnavul nevrotic are o serie de tulburri mentale (n special n sfera afectiv),
dar reuete s se adapteze, este drept, cu mari eforturi, la cerinele vieii cotidiene i
normelor sociale (cf Hochapfel i Hoffmann). Datorit simptomelor sale psihice el cere, n
mod repetat (uneori excesiv),ajutorul doctorilor deoarece este contient de boala sa.
Bolnavul psihotic (prototip schizofrenicul)
Este rupt de reeditate, triete ntr-o lume a sa, frecvent delireaz, i nu
recunoate faptul c este bolnav, n ciuda unor tulburri mentale severe.
Tulburri de personalitate
Dac sindroamele nevrotice i psihozele ntrunesc elementele de definiie ale
bolii (cu un
debut, o perioad de "platou" i, n final, o ameliorare - cel mai adesea - sau
chiar vindecare, mult mai rar), tulburrile de personalitate (termenul mai vechi de
"psihopatii") nu sunt considerate boli.
Ele reprezint o structurare timpurie, ncremenit, a unor trsturi de
personalitate ntr-un pattern comportamental specific fiecreia dintre ele, dar avnd ca
numitor comun inadaptarea sau o defectuoas adaptare la viaa social. Aceti indivizi
se comport de o aa manier nct, fie c i complic singuri existena (de exemplu,
tipurile de personalitate anancast sau emotiv), fie c "i fac s sufere pe ceilali" (K.
Schneider) de exemplu, tipul borderline, tipul de personalitate disociat,paranoid, etc.
(DSM IV). Aceast din urm grup de tulburri de personalitate recruteaz indivizi cu un
comportament antisocial, adeseori delicveni care - dei au discernmnt - nu reuesc s
nvee din propria lor experien, de oameni certai cu legea i pedepsii de ctre
aceasta.
 Clasificrile psihiatrice mai noi i scot pe aceti indivizi cu "personaliti
dizarmonice" din categoria bolnavilor deoarece tulburrile lor comportamentale sunt
constante, au o evoluie cvasipermanent,nefiind, n general, receptivi la psihoterapie
sau la medicaie psihotrop i nici la coreciile aplicate de lege prin detenie (ibidem).
Personaliti accentuate (Leonhard)
Se consider de ctre psihologi i se adeverete de ctre marele public faptul c
indivizii care se ncadreaz n normalitatea postulat de ctre testele psihologice, dei
sunt foarte preuii de ctre cei din jurul lor pentru corectitudinea i eficiena lor n plan
mental i comportamental - dau, n genere, impresia unor mediocriti" puin cam
plicticoase, uniforme, mai ales pe termen lung",ceea ce poate s creeze un fenomen de
saturaie afectiv, mai puin pentru colegii de serviciu, ct pentru membrii de familie i n
special pentru partenerul conjugal.
Ca o opinie personal, nesusinut de probe tiinifice, avem impresia c aceti
oameni, ca la carte", (n special brbaii) ajung s produc n cadrul conjugal, mai ales
o senzaie de iritare ascuns (n cazul n care ei reprezint modelul"), sau de monotonie
exasperant, motiv pentru care apar multe infideliti sau divoruri declanate de soiile
respectivilor normali".
n cazul partenerelor normale la teste", soul nu prezint o astfel de tendin la
separaie fie din cauza atraciei fizice care compenseaz monotonia" fie din cauza
existenei unei supape" reprezentat de mici infideliti conjugale, acceptate mai uor n
spaiul balcanic (cnd autorii lor sunt brbaii).
Revenind la normalitatea plicticoas" postulat de testele psihologice de
personalitate, este demn de apreciat tentativa lui Karl Leonhard de a ntreprinde un
efort sprijinit de clasificrile anterioare ale tipurilor de psihopatii, n special a lui Kurt
Schneider, de a considera, pe baze clinice, existena unei zone de tranziie ntre
normalul personalitii i patologicul reprezentat de tulburrile de personalitate.
Criteriul care permite diferenierea fa de anormalitate este, n opinia noastr,
meninerea evoluiei persoanei respective n cadrul unei adaptri sociale, cel puin
acceptabile, fr situaii conflictuale zgomotoase cu sine i cu lumea din jur. n cadrul
acestei zone de tranziie se situeaz o serie de trsturi accentuate de personalitate (ex.
emotivitatea, impulsivitatea, tendinele obsesive, paranoide, etc.) a cror prezen la un
individ (una sau chiar mai multe) confer acestuia un grad de originalitate, adeseori
apreciat de ctre cei din jur .
n ceea ce privete adaptabilitatea acestor personaliti accentuate" - din rndul
crora se recruteaz valorile tiinifice, artistice, etc - ale societii - exist posibilitatea
unei derapri" spre personaliti dezarmonice, n cazul unor mprejurri ale vieii
nefavorabile (Minulescu).
Redm mai jos tipologia de baz a personalitilor accentuate creat de
Leonhard, nu nainte de a recomanda lucrarea fundamental (fascinant!) n care ele au
fost expuse: Personaliti accentuate n via i literatur", carte ce ilustreaz nc o
contribuie original a autorului, aceea de a exemplifica diversele trsturi accentuate de
personalitate prin celebre personaje ale literaturii mondiale (create de Shakespeare,
Tolstoi, Balzac, etc).
Clasificarea sa cuprinde ca trsturi accentuate ale firii:
tipul hiperperseverent (susceptibilitatea i ambiia);
tipul hiperexact (contiinciozitatea i seriozitatea sunt exagerate);
tipul demonstrativ (teatral, se autolaud i autocomptimete);
tipul nestpnit (irascibil, indispoziie cronic, devieri n direcia
alcoolismului, sau sexuale).
Combinaiile trsturilor de caracter accentuate conduc spre:
tipul hipertimic (locvace, cu o constant bun dispoziie);
tipul distimic (posomort, seriozitate exagerat);
tipul labil (oscilaii ntre veselie i tcere, hiper- i distimie);
tipul emotiv (triri afective puternice, determinate att de
evenimente triste
ct i fericite);
tipul exaltat (excesiv oscilaie a afectelor ntre euforie i depresie);
 tipul anxios.
Combinaiile trsturilor de caracter i temperament accentuate:
tipul introvertit (triete preponderent n lumea imaginaiei);
tipul extravertit (triete preponderent n lumea percepiei);
tipul introvertit - hipertimic.

Trauma psihica
Psihologii au definit trauma ca un eveniment singular de o intensitate foarte
mare, eveniment care apare in viata individului si care depaseste posibilitatile sale de
adaptare. In general acest eveniment neplacut genereaza o sensibilizare excesiva a
individului la emotiile ulterioare. Atunci cand trauma duce la stress post-traumatic,
daunele pot implica schimbari fizice la nivelul creierului uman, schimbari de natura
chimica, ce afecteaza capacitatea persoanei de a face fata in mod adecvat stresului si
care, pe termen lung, genereaza efecte patogene durabile.
Multa vreme s-a considerat ca trauma este acelasi lucru cu stresul. Cele dou
definesc insa lucruri diferite trauma se refera la o leziune (rana) sufleteasca, pe cand
stresul este o manifestare cotidiana caracteristica fiecarei persoane. Trauma are o
conotatie de suferinta sau boala.
Cauzele ce determina aparitia traumelor
Trauma psihica poate aparea din repetarea unei serii de evenimente mai putin
intense fiecare in parte, prin insumare coplesesc complet capacitatea individului de a
face fata sau de a integra ideile si emotiile implicate in aceasta experienta.
Sentimentul de ,,a fi coplesit" poate fi amanat saptamani, ani, in masura in care
persoana se straduieste sa raspunda circumstantelor imediate ale fenomenului stresor.
Traumele psihologice pot duce la consecinte negative pe termen lung, care sunt adesea
trecute cu vederea, chiar si de catre profesionistii din domeniul sanatatii mintale. Oamenii
obisnuiesc sa spuna ca ,,li se rupe sufletulsau ca ,,ii doare foarte tare. In urma
evenimentului traumatic, se pierde ceva din noi, se creeaza in interiorul nostru o ruptura,
ruptura pe care specialistii o numesc trauma psihica.
Trauma poate fi cauzata de o mare varietate de evenimente, dar exista cateva
aspecte comune. Exista frecvent o violare a ideilor familiare pe care persoanele le au
despre lumea lor si a drepturilor omului, punand persoana intr-o stare de extrema
confuzie si nesiguranta. Acest lucru apare, de asemenea, atunci cand persoane sau
institutii de care persoana depinde sau in care persoana isi pune sperantele, incalca sau
tradeaza asteptarile individului intr-un mod neprevazut.
Traumele psihologice pot insoti traume fizice sau pot exista independent.
Cauzele tipice si pericolele de traume psihologice sunt:
a) Abuzurile grave din partea altor indivizi: abuzul sexual, hartuirea, violenta
domestica, sau amenintarile verbale. Abuzurile din copilarie sunt o sursa foarte ampla de
traume la nivelul psihicului minorilor, care sunt mai putin echipati in a face fata factorilor
stresori.
b) Evenimentele catastrofice, cum ar fi cutremurele si eruptiile vulcanice,
razboiul sau alte violente in masa, de asemenea, pot provoca traume psihologice.
c) Expunerea pe termen lung la situatii extreme, cum ar fi saracia sau formele
mai usoare de abuz, cum ar fi abuzul verbal, abuzul de tip alienator, poate fi
traumatizanta. In cazul abuzului verbal, pentru un copil mai ales, acesta poate avea
potential traumatic deosebit, doar intr-un singur eveniment. De asemenea chiar si
violentele relativ usoare, acceptate inca de societatea tarii noastre ca parte a
mecanismului de disciplinare a copilului, pot avea repercusiuni foarte ample asupra
psihicului copilului, mai ales ca ele vin din partea unor persoane din interiorul familiei.
Cu toate acestea, persoane diferite vor reactiona diferit la evenimente similare.
O persoana poate experimenta un eveniment ca fiind traumatic in timp ce o alta
persoana, nu va avea de suferit traume ca urmare a unui eveniment similar intr-un
context similar. Cu alte cuvinte, nu toate persoanele care experimenteaza un eveniment
cu potential traumatizant va fi efectiv traumatizata din punct de vedere psihologic.
 Uneori, cei care sunt afectati mascheaza simptomele prin: consum excesiv de
alcool, droguri sau mancare. Alteori, exista simptome cognitive precum dificultati de
concentrare, scapari de memorie sau refuzul de a lua decizii.
De vreme ce traumele se petrec adesea in contextul relatiilor - spre
exemplu, abuzul, abandonul, neglijarea, lipsa suportului celorlalti, separarea de persoane
dragi, efectele traumei pot fi de natura relationala. Cel mai frecvent ostilitatea, izolarea,
problemele sexuale, frica puternica de abandon si respingere, dorinta de a-l controla pe
celalalt sunt semne ale traumei psihice.
Tratamentul traumei psihice
Tratamentul traumei psihice nu se poate face decat cu ajutorul medicului
specialist. Medicul de familie trebuie sa recunoasca semnele si sa ii recomande
pacientului un consult la psiholog sau psihiatru. Pacientul va fi indrumat intai catre un
tratament psihologic, urmand ca, in functie de severitatea simptomelor, sa se aplice si
tratament medicamentos. Lasata netratata, trauma psihica poate coplesi pacientul, care
va dezvolta blocaje in unele zone din viata si nu va avea vitalitatea necesara pentru a-si
rezolva problemele.

Sntatea ca problem a colectivitii

"Sntatea unei naiuni este o problem de ordin social i nu una de ordin
personal"(Bandura-2005).
Problematica sntii a fost abordat, cu mai mult hotrre i amploare, de la
jumtatea secolului trecut, de ctre forurile decizionale ale fiecrui stat. Comanda
social" a unei veritabile politici a sntii a venit odat cu progresele medicinii care au
permis creterea duratei de via la vrste care "permit" dezvoltarea unor boli cronice de
uzur pn la un stadiu n care s ating nivelul unor suferine pn atunci ignorate
(cteva exemple: ateroscleroza coronarian i cerebral,diabetul zaharat
insulinodependent, reumatismul cronic degenerativ). Prin urmare, prevenirea unor
astfel de boli ar trebui asigurat printr-un comportament sntos, adoptat de
timpuriu sub influena unei educaii bazate pe considerarea i combaterea factorilor
psihosociali implicai n geneza unor conduite nocive, de risc pentru mbolnvire. O astfel
de orientare asigur condiiile desfurrii vieii prelungite (extended life") cu ct mai
puin durere, infirmitate i dependen. (Fries i Crapo - 1981).
Printr-un model general al sntii conceput mai ales ca rezultat al unor
obiceiuri de via sntoase (diet, micare, odihn, etc. echilibrate) dect al utilizrii
unor medicamente ("pentru slbit", "pentru calmare" etc) se poate frna procesul de
"medicalizare a problemelor vieii, realizat pn acum printr-un marketing public agresiv
al unor medicamente scumpe, prescrise pentru aceste probleme". n plan psihologic
individual, apare ca necesar formarea unei mentaliti asupra propriei snti,
selfmanagement model" (Bandura, 2005), conform creia orice om trebuie s i
autoadministreze sntatea ntr-un mod contient i responsabil, ca parte integrant a
stilului su de via, care s-i respecte particularitile sale motivaionale adaptate la
cele biografice. O astfel de individualizare a comportamentului salutogenetic
implic plasarea interesului individului, mai ales a celui vrstnic, n sfera unor oferte, din
partea societii, cu privire la posibiliti de promovare a sntii adecvate problemelor
sale personale sau specifice grupului social de apartenen (de ex. excursii organizate n
grup pentru septagenari i octogenari, ce dezvolt autonomia plurivalent a vrstnicilor).
Asistm astfel la o "redirecionare a eforturilor societii de la practicile de ofert
-supply-side", ctre "remediile cerute - demand-side" (ibidem).
Acelai autor propune din aceast perspectiv implementarea unor "programe
desntate psihosocial" pe internet capabile s ofere unei largi populaii - la nivel
mondial- repere comportamentale generale pentru pstrarea sntii. n acelai timp,
internetul poate oferi posibilitatea unor "modele efective de furnizare a unei instruiri
personalizate", menit s schimbe sau s atenueze obiceiurile nesntoase ale
individului interesat de o astfel de schimbare i care poate gsi informaiile respective
ntr-un mod facil, cu costuri reduse i avnd - pe aceast cale a internetului - senzaia de
anonimat care l protejeaz de jena frecvent ntlnit la cei cu vicii, cnd ncearc s
obin acelai gen de informaii de la o alt persoan (Muniz i col. cit de Bandura).
Starea de sanatate si adaptarea
 Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de sanatate si cu
prevenirea tulburarilor (bolilor). Adaptarea ne protejeaza prin:
1.eliminarea sau modificarea conditiior care creeaz probleme;
2.perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa se
neutralizeze caracterul ei problematic;
3. pastrarea consecintelor emotionele ale problemelor in limite controlabile.
Fiecare persoana este responsabila de starea sa de sanatate. Printr-o dieta
adecvata, exercitii fizice, managementul stresului i evitarea adictiilor, indivizii pot
promova activ propria lor sanatate mai mult decat prin pasiva evitare a bolilor.
Exprimarea emotiilor
Incepand cu perioada de mijloc a copilariei avem reactii la emotiile pe care le
simtim in functie de ceea ce dorim sa exprimam. Uneori, ne propunem sa mentinem sau
sa intensificam anumite emotii, fie ele pozitive sau negative. De exemplu, poate ca dorim
sa savuram si sa prelungim bucuria pe care o simtim in anumite situatii si sa
minimalizam sau sa eliminam o emotie ca tristetea sau furia. Putem sa ne propune acest
lucru, pentru a ne incuraja sau pentru a feri alte persoane de trairile negative. Eforturile
oamenilor de a regla intensitatea emotiilor incep de timpuriu. Parintii isi invata copiii, atat
direct cat si prin exemplul personal, cand anumite emotii sunt adecvate si cand nu,
indicandu-le modalitati si momente cand este bine sa exprime ceea ce traiesc sau din
contra, sa nu arate ceea ce simt.
Succesul pe care il putem avea in societate tine de capacitatea noastra de a
putea regla intensitatea emotiilor si de felul in care exprimam ceea ce simtim. Oamenii isi
controleaza sau regleaza emotiile in multe feluri, gasind strategii comportamentale si
cognitive diferite pentru a se simti mai bine. In fata unei situatii care ne poate crea
disconfort unele persoane fie aleg sa nu se mai gandesca la acea problema, evitand in
felul acesta trairile negative, fie aleg sa se implice in alta activitate placuta sau
solicitanta, ori incearca sa gaseasca solutii la acea problema, implicandu-se in
rezolvarea ei.
 Aceste tactici pot fi folosite pe rand, in functie de contextul situatiei. Pentru
inceput putem sa ne canalizam atentia in alta directie pentru a ne calma si apoi, mai
tarziu, cand mintea este mult mai limpede, putem analiza natura problemei care ne-a
deranjat. Aceste tactici nu sunt alese intotdeauna intentionat, ins folosirea repetata a
anumitor strategii poate determina crearea unor reactii automatizate, iesind din zona
controlului constient.
Reactiile oamenilor la emotiile lor, pot influenta celelalte componente ale
emotiilor, fie direct, fie indirect. Eforturile facute pentru suprimarea emotiilor pe care le
simtim au un cost ridicat la nivelul functionrii cognitive.
O strategie buna pentru reglarea emotiilor este aceea a reevaluarii situatiei si
incercarii de a gasi variante alternative de a o rezolva, comparativ cu tendinta de a inhiba
exprimarea propriilor ganduri si emotii. Pe termen scurt, tehnicile de distragere a atentiei
sunt strategii mai bune decat tendinta de a sta si a medita. Rememorarea cauzelor si
consecintelor se indreapta spre amplificarea emotiilor negative, in timp ce distragerea
atentiei le reduce. Din cauza efectelor emotiilor asupra evaluarii si judectilor, eforturile
de rezolvare a problemelor au mai mult succes dupa ce emotiile negative au fost
reduse.
 Reactii in fata bolii

Reactiile cele mai frecvente in fata bolii sunt:

a. Recunoasterea bolii si acceptarea situatiei de bolnav
recunoastere si acceptare realista, rationala a situatiei de bolnav, in cadrul
careia un individechilibrat emotional, cu un nivel de cultura sanitara satisfacator si fara
probleme existentialepresante, apreciaza ca, in fata unor tulburari de ordin somatic
aparute cu sau fara uzuraaparenta, trebuie sa-si ajusteze comportamentul prin masuri
igieno-dietetice provizorii pana la prezentarea la medic, considerata obligatorie. El
recunoaste modificarea (fizica sau psihica) pecare o implica boala aparuta ca un
accident in viata sa, si situatia noua de dependenta;
constiinta a bolii disproportionata fata de substratul real organo-lezional
(Paunescu PodeanuA., 1969, cit. in Ioan Bradu Iamandescu, 1997). De obicei, acest tip
de atitudine se intalneste la indivizii cu un tip de personalitate obsesiv, ori la un nevrotic
cu idei prevalente de tiphipocondric, la care cele mai mici rateuri ale unor functii
viscero-somatice solicitate de o ariede acte fiziologice (efort, alimentatie, act sexual, etc)
creeaza o stare de tensiune si stres psihic.
b. Ignorarea bolii
In situatia in care ignorarea bolii nu este rezultatul unei afectiuni psihice
(schizofrenia),neurologice (anosognozia), mintale (deficit intelectual) sau a unui nivel
redus de cultura sanitara(Athanasiu A., 1983), ea poate sa apara chiar la indivizi cu un
psihic normal si o atitudine realista inviata de toate zilele, dar aflati intr-un moment de
puternica incordare, cu focalizarea intereselor asupraunor probleme care ii fac surzi
fata de propriile lor suferinte.
In aceasta categorie nu intra siignorarea unei boli grave, dar asimptomatice.In
aceasta categorie de reactie in fata bolii regasim si negarea, refuzul starii de boala
inconditiile constientizarii unor tulburari ce pot constitui semne ale bolii.
Este un caz foarte frecvent,deoarece este destul de incomod pentru cineva
sa recunoasca faptul ca este bolnav, in primul rand prin aceea ca el trebuie sa se
supuna unor exigente, legate de tratarea bolii, care-i modifica uneorisubstantial modul
sau de existenta. Pe de alta parte, este adesea greu (pentru unele persoane
aproapeimposibil) sa se renunte la un stil de viata sau un stil alimentar (fumat, alcool si
alimente preferate)
.Aceasta categorie de persoane va nega ideea de boala prin subestimarea
simptomelor sau, chiar dacava recunoaste boala, nu va accepta starea de boala, riscand
agravarea simptomelor prin sfidarearegulilor jocului.
c. Negarea starii de boala
,In conditiile in care subiectul percepe o serie de simptome care-l atentioneaza
ca ceva nu este inregula cu corpul sau chiar cu psihicul sau, poate sa aiba la baza,
doua atitudini fundamentale :
-amanarea deciziei prin sperante vagi in caracterul ei trecator sau lipsit de
gravitate. Aceastasituatie este intalnita cand urmarirea perseverenta a unui scop
important nu-i permiteindividului sa adopte situatia de bolnav chiar daca simptomele sunt
evidente;
-autoamagirea, prin mecanisme inconstiente de aparare, la bolnavii ale caror
simptomeconstientizate de ei sugereaza (chiar si unei persoane cu o cultura medicala
redusa) posibilitateaunei boli foarte grave (a unui cancer de exemplu).
Ambele situatii de negare a starii de boala sunt puternic generatoare de stres
psihic.
In general,negarea bolii denota o mare fragilitate psihica, motiv pentru care se
impune abordarea situatiei cu multtact si moderatie spre a evita o reactie catastrofica din
partea bolnavului (chiar sinucidere) in cazul incare acesta este pus brutal in fata realitatii
si perspectivelor bolii de care sufera (Jeammet Ph. et al.,1993, cit. in I. B. Iamandescu,
1997).
In cadrul trairii bolii apar urmatoarele situatii :
satisfactiile in cadrul trairii bolii sunt partiale si umbrite de catre suferinta;
satisfactiile constau in ocaziile oferite de boala, printre care si acelea de a
se putea sustrageunor relatii negative sau frustrante care pun pe subiect in fata unor
exigente excesive;
introversiunea este un fenomen de retragere in masura in care individul
este sustras de laanturaj si, in acelasi timp, concentrat asupra lui insasi;
regresiunea boala ofera individului un statut de dependenta, statut in
cadrul caruia pacientulisi justifica slabiciunea fata de el si fata de ceilalti.
Functia de regresiune poate fi reprezentata de tendinta de a abdica in fata vietii
si a dureri,dorinta si exigenta unor bolnavi de a fi hraniti, spalati, compatimiti, de a fi
ingrijiti de o anumita persoana intelegatoare sau chiar materna (I. Cucu, 1980).
Dar aceasta presupune si din partea medicului si anturajului acceptare,
toleranta sau refuz. Nu putem cere, insa, bolnavului aflat inregresiune sa aiba o judecata
matura si discernamant asupra starii sale de boala. Medicul, desi intelegeaceasta, ii vine
greu sa se adapteze acestei stari de imaturitate afectiva, agresiva temporar sau definitiv,
pe care o provoaca starea patologica si ii este cu atat mai greu cu cat boala se
prelungeste.
Regresiunea bolnavilor ar avea urmatoarele caracteristici:
reducerea temporo-spatiala bolnavul traieste in prezent si in spatiul
apropiat, nesuportand asteptarea (tratamentul tuberculostatice de lunga durata, ceea ce
determina pacientii, in foarte multe cazuri, sa-l abandoneze);
egocentrismul pacientul vede lumea prin raporturile cu el; dependenta
nevoia de a fi ingrijit, demulte ori ajungand la tiranizarea celor din jur.
 Bolile cronice, in special cele intruzive, care se exprima cu brutalitate si au o
evolutiedefavorabila, sunt generatoare de amenintari la adresa integritatii si/sau
capacitatilor fizice si psihiceale individului.
In campul vietii familiale si socioprofesionale, apar de asemenea fisuri,
capabile, mai ales la inceputul bolii, sa-l faca pe bolnav sa-si modifice insertia la nivel de
grup dar si a rolului sistatutul sau familial, grupal, profesional si social.
Limitarea capacitatilor fizice priveaza bolnavul de indeplinirea unor activitati
fizice sifiziologice la parametri normali dar si de exercitarea atributiilor profesionale care
pentru majoritatea poate reprezenta o sursa de satisfactie intrinseca, pe langa
asigurarea mijloacelor de existenta.
Sunt deasemenea suprimate activitatile de recreere, pe o durata limitata sau
pentru tot restul vietii.
Multe din afectiunile locomotorii necesita spitalizarea bolnavilor, parasirea
mediului habitual, aambiantei familiale, de fapt a microuniversului personal si inlocuirea
lui, cu atmosfera grava aspitalului, cu lumea lui de oameni in halate albe, nu intotdeauna
atenti la framantarile fiecaruia.
Osituatie speciala, o prezinta bolnavii 'ambulatori' care incep sa perceapa cele
doua medii fundamentaleale existentei lor, ca pe niste posibile pierderi, in perspectiva
evolutiei nefavorabile a bolii.
Bolnavii vad lumea spitalului dominata de o atmosfera rece, deprimanta,
deosebita de cea de familie. De multeori, este necesar sa asiste la dramele bolnavilor cu
care trebuie sa convietuiasca in salon, sa suporteneplaceri sau angoase acestora. Desi
in multe cazuri, bolnavii sunt bine informati, continua sa aiba serioase si legitime
nesigurante privind evolutia bolii. In ciuda necesitatii lor, multe metode deinvestigatie,
sunt greu suportabile si asteptate de bolnavi cu o stare sporita de anxietate, data
deexperientele anterioare traite in aplicarea lor.
Schimbarile de ordin relational vizeaza restructurarea legaturilor, contactelor cu
familia, prietenii, colegii pacientilor.
 Boala creeaza premise de ordin psiho - fizic, pentru perturbarearaporturilor
conjugale, atat in sfera afectiva, cat si in cea a vietii sexuale.
Relatiile cu medicii, cu personalul din spital au un caracter nou pentru bolnavi,
de asemenea eiintra in interactiune cu ceilalti bolnavi, iar in urma stabilirii acestor
contacte, pot capata asigurariincurajatoare sau pot fi bulversati de unele detalii, chiar
fara voia celor care le furnizeaza. Examinarile medicale in prezenta altor bolnavi sporesc
anxietatea sau stanjeneala, iar atitudinea de supunere in fata medicului provoaca deseori
frustrare.
In sfarsit, nu intotdeauna este clara semnificatia limbajuluimedical pentru
bolnavi, a analizelor care li se fac, adaugand si aceasta un plus de frustrare.Sub aspect
comportamental, mai ales in cazul bolilor cronice, se observa adoptarea de catre bolnavi
a unui comportament 'infantil' caracterizat prin exteriorizarea exagerata a suferintei
sauatitudine poruncitoare (ori plangareata) cu care cer ajutorul celor din jur.
Egocentrismul rezulta din restrangerea preocuparilor care nu au legatura cu
boala, centrulatentiei devenind: alimentatia, digestia si senzatiile legate (sau nu) de
boala.Dependenta bolnavilor este de asemenea un aspect deosebit de important, ei fiind
realmentedependenti de medic, cadrele medicale sau de echipa de ingrijire, iar in bolile
foarte grave, de untratament incomod si frecvent depersonalizant.
Medicii au tendinta de a se concentra in special pesimptomologie, si mai putin
pe comunicarea afectiva. In viata zilnica a bolnavului spitalizat, poate celmai asteptat
moment este cel al vizitei medicale, pentru care se pregateste in mod special.Pentru a
imbogati relatia medic-pacient, s-au facut auzite atitudini si puncte de vedere fermecare
incurajeaza si promoveaza suportul afectiv si moral din partea cadrelor medicale.
Aceste atitudinilimiteaza nelinistea si disperarea asociate oricarei boli cu
evolutie severa si presupun studierea relatieicadru medical-bolnav in scopul cresterea
eficientei comunicarii, a schimbului de informatii prinoferirea de sprijin afectiv si moral
pacientului, cu consecinte pozitive asupra evolutiei abolii precum sia recuperarii si
integrarii familiale, profesionale si sociale a bolnavului.
 Componenta emotionala a bolii este rezultatul trairii in plan psihic, a suferintei
somatice sitensiunii psihice generate de situatia speciala de bolnav cronic care-i confera
un statut ce tinde sa-lantreneze spre o regresie in planuri multiple ale personalitatii,
aceasta antrenand o suferinta morala poate mai grea decat cea fizica.
Bolnavii sunt coplesiti de emotii intense, exprimate prin izbucniri de plans, furie,
agresivitate si sunt stapaniti de neliniste si anxietate. Aceste simptome, initial
reactive,complica si mai mult tabloul clinic al bolii de baza, complicatia majora fiind
suicidul.
Depresia la bolnavul cronic grav sau semnificativ invalidat este o reactie
(oarecum) normala in plan afectiv, caracterizata printr-o dispozitie disforica (deprimare).
Ea se caracterizeaza in plan psihic printr-o senzatie de neputinta (pierderea energiei
vitale), astenie, lipsa interesului pentru problemeleobisnuite ale vietii (inclusiv nevoile
biologice, alimentare, sexuale sau legate de convenientele sociale- tinuta, aspect),
sentimente de inferioritate (culpa, devalorizare), retragere, izolare, refugiu dinrealitate.
Analizand boala din perspectiva generarii de stres psihic, putem considera ca
afectiunilelocomotorii si neurologice reprezinta o sursa categorica de stres psiho - social;
prin aparitia,desfasurarea si consecintele lor si in acelasi timp prin cortegiul suferintelor
fizice si psihice inerente.Stresul psihic este foarte specific, in functie de natura bolii si de
coordonatele psihologice ale bolnavului, tip de personalitate si situatia concreta a
individului in momentul declansarii bolii.
Constiinta bolii, trairea directa a suferintelor fizice si psihice, evaluarea
consecintelor somatice, psihologice si sociale in timp, creeaza fiecarei persoane,
premisele unor stresuri psihice majore si dedurata.
Atitudini de suferinta determinate de boala si situatia de bolnav
Atitudinile de suferinta determinate de boala si situatia de bolnav au fost
studiate in relatie cutipul de personalitate si sintetizate dupa cum urmeaza (Athanasiu A,
1983):
Atitudinea combativa, proprie pacientilor cu o personalitate caracterizata
prin echilibru psihicsi robustete, permite o buna adaptare la realitate;
 Resemnarea, atitudine caracteristica bolnavilor cu personalitate evitanta,
cu stari depresive,dezinteresati;

Refugiul in boala, datorita beneficiilor secundare, apare la pacientii cu

'personalitate pitiatica',exacerbata de catre stresul constiintei bolii;

Problematizarea - atitudinea bolnavilor care considera boala fie o

pedeapsa pentru faptele care-i 'apasa', fie o ocazie buna pentru a-si dovedi forta
interioara;

Atitudinea de a valorifica situatia de bolnav: boala devine o ocazie de

meditatie la problemelede perspectiva, de refacere fizica si psihica din convalescenta, la
reorientarea unor comportamente pana atunci deficitare, pe o directie profilactica fata de
principalele boli aletimpului;

Atitudinea de 'rea' folosire a bolii: reactie proprie bolnavilor care se cufunda

in suferinta,anxietate, agitatie;

Reactia persecutorie: bolnavii neaga boala si devin adevarati

'revendicatori-procesomani',cautand repararea prejudiciului produs.

Boala ca situatie de impas existential

Boala este considerata atat de numerosi specialisti cat si de pacientii insisi, ca
fiind unmoment de pierdere a echilibrului de pana atunci, considerat de catre cei mai
multi ca fiind un puternic impas. Gradul de stres psihic sporeste considerabil, daca
aceasta perioada a restrictiilor simodificarilor aparute in modul de viata, este de lunga
durata. Referitor la schimbarile intervenite inviata unui individ, odata cu aparitia si
desfasurarea bolii, Iamandescu considera ca acestea pot figrupate in doua categorii:
 Limitarea capacitatilor fizice si psihice in activitatea normala. Aceasta
consecinta a bolii semanifesta prin diverse restrictii in alimentatie, in depunerea unui
efort fizic. Toate acestelucruri determina schimbarea mai mult sau mai putin a modului de
viata a individului. Aceastalimitare a campului de activitate a bolnavului este determinata
de pierderea rolurilor obisnuite,a unor gratificatii si ale unor moduri de comportament
adaptativ(I. Iamandescu, 1997, p. 21);
Schimbari de ordin ambiental si relational, cu impact major in sfera
afectiva.
Schimbarile deordin ambiental se refera la schimbarile suferite de bolnavii
internati sau retinuti la domiciliucuprinzand urmatoarele elemente:
restructurare sau o diminuarea a frecventei contactului cu lumea familiara
a bolnavului(cei apropiati, prieteni, membrii ai familiei) (in special cand sunt internati);
limiteaza contactul bolnavului cu unii prieteni impreuna cu care efectua o
serie deactivitati in grup;
boala creeaza premize de ordin psiho-fizic pentru dereglarea raporturilor
conjugale, atatin sfera afectiva cat si in cea a vietii sexuale, mai ales in cazul unor
dificultati sexuale preexistente, amplificate si de unele neintelegeri de diferita natura cu
partenerul deviata.

Anticiparea de catre bolnav a unor pericole:

Amenintari privind evolutia bolii. In cazul bolii, apare un stres psihic legat de
ceea ce bolnavul stie despre boala respectiva, dar si de ceea ce el nu stie, perceput sub
formaunei spaime de necunoscut, de imprevizibil. Exemplele negative ale unor bolnavi
cu undiagnostic asemanator, ii produce bolnavului o stare intensa de stres psihic. O
situatietot mai des intalnita este cea a bolnavilor alergici la medicamente. Exista insa si o
teama de anumite efecte secundare ale medicatiei administrate dar si cea legata de
aparitiaunor complicatii sau recidive (Iamandescu, 1997);
Amenintari privind insertia familiala si profesionala a bolnavului, a pierderii
capacitatiisale de munca, manifestata prin teama de a nu-si putea desfasura activitatile
casnice saude a deveni o povara pentru cei din jur. Astfel, omul bolnav anticipeaza, in
planul vietiisociale, o restructurare a statutului si a rolului profesional si, uneori, chiar
familial.Disconfortul fizic si psihic generat de boala are un efect stresant si agraveaza
mersul,desfasurarea bolii, mai ales daca schimbarile suferite in viata bolnavului sunt de
lunga durata, multiplesau au o amplitudine considerabila, sau daca interfereaza cu
preocupari in care subiectul are oinvestitie afectiva majora.

Factori care interfereaza cu adaptarea sunt:

Ajustarea la boala poate fi intarziata sau chiar impiedicata de persistenta
unor problememedicale asociate dificultatilor psihomotorii, functionarea ineficienta a altor
organe sauaparate, sau esecul tratamentului medicamentos.
Calitatea actului medical faciliteaza bunaadaptare la boala. In ceea ce priveste
personalitatea pacientului, maladaptarea are loc la persoanele cu toleranta scazuta la
frustrare, la cele care neaga terapia, exagereaza rolul de bolnav (datorita beneficiilor
secundare) sau sunt caracterizate prin trasaturi obsesv-compulsive.
Persoanele cu dispozitia de a avea o conceptie pozitiva despre viitor si despre
evenimentelevietii, optimistii, minimizeaza gravitatea bolii si au incredere in resursele
proprii de a face fatasituatiei. Optimismul este considerat trasatura magica pentru
sanatate si protectie de stres siimpreuna cu simtul umorului este o valoare predicitiva
pentru longevitate. Este un factor predispozant pentru evolutia favorabila a multor boli
cronice;
Autoeficacitatea perceputa, este o notiune apropiata celei de control intern
si stima de sine, invirtutea careia persoana actioneaza convinsa ca prin propriile forte
poate stapani sau limitaactiunea nociva a evenimentul negativ (boala);
Personalitatea caracterizata prin stima de sine crescuta, robustete si control
intern catrasaturi (convingeri) definitorii, evalueaza mai putin negativ (amenintator) boala
si adopta uncoping eficient.Dafinoiu (2000) considera ca adaptarea psihica la tratamentul
nu este o stare, ci un proces carese afla in stransa relatie cu evolutia starii medicale a
pacientului.
 In ce priveste inadaptarea latratament, acelasi autor vorbeste de doua
comportamente care apar in acest caz:
Comportamentul necooperant.
Mania este comuna printre bolnavii suferinzi de boli cronice.Este bine sa nu ne
lasam provocati de un asemenea comportament, ci sa ascultam bolnavul si saincercam
sa-l intelegem. Adesea, ratiunea maniei sau a necooperarii nu este cunoscuta de
bolnavi, ci trebuie cautata cu grija in contextul situatiei bolnavilor, de acasa si de la
serviciu.Sub nici o forma nu pot fi tolerate insa comportamente potential periculoase
pentru bolnav, pentru ceilalti pacienti sau pentru personalul medical.
Comportamentul suicidar.
Simptomul cel mai grav al inadaptarii este comportamentul suicidar.In general,
majoritatea bolnavilor cu afectiuni grave au in unele momente idei de sinucidere.Totusi,
transformarea acestora in tentative practice de suicid are loc numai in cazul
uneiinadaptari psihice profunde la tratamentul sau cand se produce o grava deteriorare a
relatiilor intrafamiliale.
Tipuri de personalitati de bolnavi:
1.Nepasatorul este tipul de bolnav indiferent fata de suferinta sa, pe care o
priveste si trateaza cu superficialitate, desconsiderand-o, luand lucrurile usor. Neglijentul
este in fond un fatalist putandmerge pana la o atitudine negativista. Medicul trebuie sa
adopte fata de acest tip de bolnav o atitudineautoritara, energica, incercand sa-l
mobilizeze pentru a putea colabora activ in vederea vindecarii
2. Nerabdatorul este tipul de bolnav care priveste suferinta sa cu mai multa
seriozitate si grija, dar care nu poate fi convins de importanta sau de severitatea bolii, de
pericolele pe care aceasta le implica.El este nerabdator, minimalizeaza boala, schimba
frecvent medicii si tratamentele prescrise,neputandu-se conforma regimului de disciplina
terapeutica. in aceste cazuri, medicii trebuie sa fiecircumspecti, sa actioneze cu tact si
autoritate.
3.Grijuliul este tipul de bolnav meticulos, hiperconstiincios, opus celor doua
tipuri de mai sus. Atentcu boala, el se autoanalizeaza minutios, inregistreaza orice fel de
schimbare in evolutie. El ia boala inserios, dar nu se lasa dominat de "ideea bolii". Da
medicului sau relatii bune despre boala si evolutia eisi executa constiincios prescriptiile
terapeutice.
4. Ipohondriacul este tipul de bolnav exagerat in raport cu precedentul. El este
dominat de "ideea bolii", care-i declanseaza o stare de angoasa, o tensiune psihica
permanenta. Totul, in cazul acesta,capata proportii exagerate, amenintatoare, de o
maxima gravitate. Bolnavul este agitat, are idei sumbre,catastrofice in legatura cu boala
sa. Ideea de boala il domina atat in ideativ, cat si afectiv. Se consideracondamnat,
suferind de afectiuni grave, incurabile. Medicii au foarte mult de luptat cu
aceastacategorie de bolnavi, trebuind sa trateze atat boala, cat si atitudinile psiho-
afective ale bolnavului fatade suferinta sa pe care o exagereaza, iar in unele situatii chiar
o inventeaza.
5.Echilibratul este tipul de bolnav care priveste boala cu seriozitate, fara sa se
sperie sau saexagereze. El este lipsit de idei preconcepute. Are incredere in el, in medici
si in tratamentele prescrise. Este o persoana calina, echilibrata, ponderata, and
capacitatea de a distinge anormalul denormal. Este disciplinat in ceea ce priveste
prescriptiile terapeutice pe care le urmeaza cu strictete. Areo foarte buna colaborare cu
medicul curant.
Suportul familial si medical
Pentru depasirea stresului psihic creat de factorii psiho-sociali, precum si de cel
al unor bolieste necesar suportul social care poate fi definit drept confortul, asistenta si
informatia pe careindividul le primeste prin intermediul contactelor formale si informale
din partea celorlalti indivizi saudin partea unui grup. Suntem fiinte sociale si avem nevoie
de ceilalti in jurul nostru, atat cand suntemin dificultate, dar si cand vrem sa ne
impartasim bucuriile.
De aceea, cautam sprijinul celorlalti.Suportul social este confortul fizic si
emotional oferit de familie si prieteni, colegi sau alte persoanedin jurul nostru.Kaplan
afirma ca sistemele de suport social ii ajuta pe indivizi sa isi mobilizeze resursele
psihologice si sa isi gestioneze adecvat dificultatile psihologice si emotionale; cei din
reteaua de relatiisociale il ajuta pe individ in realizarea sarcinilor, ii ofera resurse de bani,
materiale, instrumente,abilitati si consultare pentru a face fata solicitarilor mai dificile.
Un aspect important al suportului estefaptul ca mesajul sau experienta
comunicarii nu este un real suport decat daca cel care il primeste ilconsidera astfel.Multe
studii au demonstrat ca suportul social actioneaza ca un factor tampon in
dezvoltareaunor boli fizice si/sau psihice (hipertensiune, depresie) cauzate de conditiile
de viata stresante.
Este evident ca tendinta de a oferi si de a primi suport social se dezvolta in
timp in functie de situatiile pecare le traieste individul si fiecare este afectat intr-o maniera
diferita.
Cei care au studiat suportul social au ajuns la concluzia ca acesta indeplineste
mai multefunctii:
Suportul emotional (afectiune, stima, grija) in general, la acest lucru se
gandesc oameniiatunci cand vorbesc de suport social. Oamenii ofera suport emotional
atunci cand spun ca le pasa de cineva si ca au ganduri bune despre acea persoana;
Suportul informational (sugestii, sfaturi, informatii) Acest lucru se
intampla atunci cand o persoana din reteaua sociala ii ofera informatiile suplimentare de
care are nevoie;
Suportul instrumental sau ajutorul practic;
Impartasirea punctelor de vedere exprimarea opiniei cu privire la o anumita
situatie sauimpartasirea modul in care o persoana ar gestiona situatia respectiva. Prin
impartasirea punctelor de vedere putem obtine o imagine mai clara asupra situatiei,
maniera cea maiadecvata de a-i face fata;
Feedback ul personal (evaluare, confirmare) reprezinta informatia
despre cel care primeste suportul. Unele persoane solicita aceasta informatie direct,
altele vor spune o poveste despreele insele cu scopul de a solicita un feedback personal.
Important in cazul feedback ului personal este faptul ca cel care primeste
suportul priveste informatia ca fiind onesta si crede cacel care ofera feedback ul
intentioneaza sa il ajute.
 Disponibilitatea perceputa a sprijinului social, precum compasiunea si ajutorul
dat de alte persoane sau organizatii poate avea o influenta pozitiva asupra gradului de
stres atribuit unuieveniment si asupra impactului final al acelui eveniment. Insa este
necesara o retea sociala binedezvoltata atat in profunzime, cat si in largime, profunzimea
definind gradul de intimitate, iar largimeanumarul de interactanti.
In concluzie, principiile generale de care trebuie sa se tina seama in ingrijirea
unei persoane cudificultati locomotorii si neurologice sunt sa nu faci rau' ingrijirea sa
se incadreze strict in indicatiile medicului sau in procedeulterapeutic psihomotric. Ca
indicator al actiunilor gresit conduse se foloseste durerea. Aparitiadurerii in timpul
manevrelor sau a mobilizarilor impun urmarirea acesteia: localizarea, cauza,intensitatea,
momentul aparitiei;
Gradarea efortului de la cel mai scazut nivel al posibilitatilor functionale, treptat,
cu pasi mici,se ajunge la nivelul corespunzator al miscarilor cotidiene. Se urmareste
trecerea de la usor lagreu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex (L.
Sdic).
Principalele componente asupra carora se actioneaza sunt mobilitatea, forta,
prehensiunea, echilibrul static, mersul,aruncarea si prinderea etc.;
Continuarea actiunilor pana la deplina recuperare a capacitatilor functionale
prin mijloacekinetoterapeutice. Pentru refacerea capacitatii functionale, sistemul de
mijloace utilizat trebuiesa fie adaptat specificului afectiunii, varstei pacientului,
experientei motrice, starii de sanatate.
Nu trebuie uitat ca orice afectiune are si influente asupra starii generale a
pacientului (seconstata o tendinta de degradare a capacitatii functionale, o diminuare
rapida a potentialului biomotric, o alterare a starilor psihice) motiv pentru care procesul
de recuperare trebuie fiecontinuu, gradat, adaptat pacientului. Intreruperile de durata
variabila pot avea influentedefavorabile asupra refacerii starii de sanatate, ajungandu-se,
uneori, pana la o degradareireversibila.
 Refacerea potentialului bio-psiho-motric, atestata printr-un nivel corespunzator alfortei si
mobilitatii, o stare de confort psihic si un apetit crescut de viata si de munca, ne
daconvingerea ca procesul de recuperare si-a indeplinit obiectivele.;

Individualizarea tratamentului.
Procesul de refacere a capacitatii functionale a organismuluieste diferit de la
un pacient la altul datorita unei diversitati de localizari, de particularitatiindividuale privind
reactiile organismului la tratament, de varietatea afectiunilor.
Din acestemotive, sistemul de lucru trebuie individualizat in functie de varsta
(rezultatele cele mai bunese obtin la copii si tineri), sex (la femei se obtin rezultate mai
bune sub raportul controluluimotor, la mobilitate si abilitate, pe cand la barbati la
mobilitate controlata, in care elementele de forta au un rol important), experienta motrica
de inainte de declansarea bolii, nivelul cultural(capacitatea de intelegere si cooperarea
sunt esentiale in recuperarea acestor bolnavi), tipul silocalizarea afectiunii, calitatea
tratamentului (dupa C. Baciu depinde de nivelul de pregatire alcadrului de ingrijire,
implicarea acestuia,, comportamentul lui in relatiile cu pacientul, sistemulde intarire a
comportamentelor asteptate si mijloacele pe care le stabileste pentru fiecare pacient in
parte)
Normalizarea vieti pacientului.
Viata unui pacient trebuie sa fie cat mai aproape posibil denormalitate.
Pentru realizarea normalizarii se parcurg patru etape: pregatirea,
participarea,contributia si, in final, stapanirea (L. Whaley).
Pregatirea presupune instruirea pacientului pentru a face fata situatiei de
boala si deficienta, pentru problemelece pot aparea in timpul tratamentului recuperator;
Participarea presupune implicarea activa a pacientului in programul
recuperator, in administrareamedicamentelor;
Contributia presupune participarea pacientului la viata familiei in calitate de
membru cu drepturi depline (i sedau responsabilitati pe care le poate realiza, participa la
toate momentele importante din cadrul familiei si dintimpul zilei, este implicat in
rezolvarea problemelor de interes comun). (L. Whaley).
Stapanirea presupune independenta. Anturajul sau cadrul specializat ofera
doar acel ajutor de care pacientulare nevoie. In rest, el se descurca singur, fiind stapan
pe posibilitatile sale fizice, ceea ce favorizeazareducerea nesigurantei, a pasivitatii si a
neputintei.
Relatii asistent medical - pacient
A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere la
diferite nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de
constiinta etica. Viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea
reprezinta bunul suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor
deontologiei, a datoriilor si responsabilitatii, tradusa printr-o activitate intensa pentru
principiile eticii medicale, un comportament plin de devotament, grija si caldura fata de
bolnav, o atentie discreta acordata psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul
acestuia de alarma senzoriala si afectiva produsa de boala, inseamna adevarata
chemare in medicina. Asistentul medical trebuie sa se aproprie si sa-i cunoasc mai bine
pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune, individualizate, complete si continue.
Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, care se traduce prin suferinta fizica, psihica,
o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva. O persoana
,,intra in boala cu un anumit tip de sistem nervos si de temperament, cu un anumit
caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si pareri preconcepute, cu un
anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata de boala, dar in
acelasi timp si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa, posibil si
indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem nevoiti s-i tratam neconditionat pe toti.
Relatia asistent medical - pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de
respect, caldura si intelegere empatica fata de pacient, cu toate ca de multe ori,
asistentul medical este considerat o simpla masina de indeplinit ordinele medicului,
uitandu-se ceea ce este esential in practica medicala, si anume: intelegerea si
disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si pleaca, pe cand asistentul este cel care
supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul. Din aceasta cauza, relatia dintre asistentul
medical si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la aplicarea tratamentului, ci si la
stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta in a-si exprima trairile
interioare.
Comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie sa coincida cu starea lui
actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a
influenta pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata
(susoteli cu membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar
tacerea) influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si disconfort.
La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale
asistentului medical cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea,
altruismul, ascultarea empatic, respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie
exercitata cu rabdare, generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in activitatea de
ingrijire ocupandu-l pacientul, care trebuie inteles si acceptat asa cum este. O atitudine
apropiata fata de bolnav nu inseamna umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza
secretele sale, trairile, pe care in alte conditii nu le-ar face. In plus, un comportament
corect fata de bolnav implica pastrarea confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca
exista cazuri cand esti obligat sa divulgi unele secrete, dar trebuie sa stii cand si cui sa o
faci.
Cele mai importante atributii ale unui asistent medical sunt : asistarea
medicului la efectuarea investigatiilor clinice, realizarea investigatiilor paraclinice uzuale,
programarea pacientilor pentru investigatii de specialitate, administrarea tratamentelor,
interventii in situatii de urgenta, monitorizarea starii pacientului, completarea
documentelor de evidenta a medicamentelor, de evidenta a pacientilor si de observatie
clinica medicala, sterilizarea instrumentelor si a materialelor, asigurarea conditiilor
igienico-sanitare generale la locul de munca, precum si asigurarea conditiilor necesare
desfasurarii tratamentelor si recoltarilor. Inca de la internare comunicarea cu pacientul
se dovedeste a fi cea mai importanta, pacientul trebuie sa fie echilibrat psihic, asistentul
medical explicandu-i scopul si natura interventiillor, familiarizeaza pacientul cu mediul
sau ambiant, asigura un mediu de securitate linistitor si administreaza medicatia
recomandata de medic, local si general.
In concluzie, competenta profesionala se demonstreaza prin cunostinte
teoretice aprofundate si capacitatea de a le aplica intr-o activitate creatoare, de ingrijire
individualizata, personalizata, competenta si umana.

Bibliografie
1. https://ro.scribd.com/doc/131000238/psihologia-bolii-si-a-
bolnavului-doc
2. http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/P/Pasca-
Noi_perspective.pdf
3. NOI PERSPECTIVE N PSIHOLOGIA MEDICAL, MARIA
DORINA PACA,2006
4. http://www.google.ro/url?
sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=3&ved=0ahUKEwjY0
8jRhOzRAhXIApoKHZY-Dk8QFghDMAI&url=http%3A%2F
%2Fwww.scoalacantemir.ro%2Ffiles%2Fuploads
%2FPsihologie_medicala_1.doc&usg=AFQjCNElJcQKB9Cl77e
R-Az8d6ADp18u0w
5. http://psychiatry-psychology.ro/file/Psihologie
%20Medicala/CURS_3_BOALA_SI_ATITUDINEA_BOLNAVULUI
_IN_FATA_BOLII(1).pdf