Pacatele lui nea Ion

Baltile si noroiul sunt imprastiate anapoda pe drum. Norii de praf se ridica in spatele
copiilor ce alearga desculti, prinsi in jocurile lor. Paria jocurilor se afirma printre cei
in varsta, altii isi tin parintii de mana si zambesc politicos la fiecare raspuns oferit cu
timiditate.

Soarele apune dogoare, iar razele interpatrund printre acoperisurile de tabla, tigla
sau de stug a caselor vechi amplasate dupa voia omului, nerespectand o estetica a
comunului; case vechi de chirpici in care istoria este scrisa de arsita soarelui si
picurilor de ploaie printre care ies in evidenta "vilele" fara noima a celor din
diaspora. Comuna moldoveneasca, undeva uitata pe harta desi, istoric, este
reprezentata de o figura stiintifica (figura de prestigiu in domeniul bilogiei).

Monotonia comunei cat si a acestei introduceri se pierde in vocalizeze cantaretilor.

Seara de seara, la un magazin marginas din centru, o formatie de trei persoane si
cateva boxe anima chipurile oamenilor, le alina supararile, le impulsioneaza veselia
ca o doza de paracetamol la fiecare stranut. Un trompetist, o orga apasata cu
fervoare si-un vocalist interpreteaza "fetele lu' tata", "iarba verde de acasa" si cate
si mai cate. Copii de mai sus, fratii lor mai mari, parintii, bunicii si toate rudele
forfotesc in aceasta zona.

Magazinul de tara nu suporta o descriere ampla: mixt, cu vanzator ce stie adunare,

inmultire adica putina aritmetica dar cu vis de imbogatire (vanzatorul e tot una cu
proprietarul), produsele aranjate pe rafturi fara psihologie de consum, fara
marketing si alte giumbuslucuri, bere rece la sticla cu 2 lei si tigari de contrabanda
cu 40 de bani. La intrare, pe-o parte si pe cealalta sunt banci improvizate din lemnul
ce nu si-a gasit intrebuintarea in curtile gospodarilor, o masa si ea improvizata, dar
oamenii suta la suta cu rostul lor. In aceasta alcatuire se demonstreaza capacitatea
creativa si utilitarismul taranului roman (pe de-o parte chiar ii apreciez).

-Mai omule, a plouat cu galeata in ultimile saptamani; sunt doua zile de cand
e arsita asta. Eu zic ca va fi recolta buna, spune un batran tipic acestui peisaj, cu
vocea ragusita de tutun ieftin si bautura zoioasa, dar alcoooooolizata.

Subiecte controversate, filosofice de multe ori, superficiale si de mai multe ori.

Cancanurile comunei, ideile politice sunt dezbatute de acest cler al poporului. Dar
ce este de remarcat, intotdeauna, veselia unuia ii incurajeaza si pe ceilalti. Muzica
in continuare rasuna. 2, 3 ore pe seara aceasta formatie respecta cultura taranist-
populara si pe buna dreptate trebuie apreciati cei trei cantareti forte modesti
imbracati. Taranul roman mediteaza mult si acuza aceasta activitate ca fiind una de
publicitate, dar de ce sa fim carcotasi, ei ne inveselesc asa ca eu zic sa ne
continuam sirul naratiunii si sa le dorim multi nuntasi care sa-i angajeze.

Intr-o seara, printre indivizii satului se gaseste o mana de om sa-i rapeasca de la

obisnuinta lor. Umbra la zenit intrece cu mult marimea corpului cu voce tuguiata:
 - La birt in fiecare zi, dar la Biserica mai rarut, o data la cativa ani, nu-i asa
domnilor? Dar sa lasam asta deoparte! vocea in continuare e tuguiata dar incepe sa
se intreaca cu vocalistul care are microfon asa ca sunetele sunt mult ascutite,
allegro-ul partiturii calului la trap pe bulevardul asfaltat a unui oras. Ati auzit ce
nenorocire s-a petrecut mai deunzani? Domn parinte slujea la Sfantul Maslu (sfanta
cruce! nu uita) iar in baia dumnealui a sarit o aschie de la boilerul cu lemne si a ars
aproape complet. Doamne, ce necaz! Haideti sa punem mana de la mana, dragi
evlaviosi crediciosi, si sa-l ajutam pe saracul domn parinte!

Cand te duci la birt, la 70, 80 de ani, pensionar la C.A.P iti permiti sa ai 10, 20 de lei
in buzunar sa nu ceri de la unul sau de la altul o tigara. Agitatie marie la masa,
fosnaieli la toate buzunarele. O auto-perchezitie instantanee. Unul da 50 de lei, altul
2 lei, altii se lauda cu pamantul din buzunar adunat de pe ogoarele sale, altul se
rusineaza de pensia lui mica si de golul buzunarelor, altul doneaza 10 lei, iar cei
care au baut un rom, si-au luat tigari de inca 5 lei ii dau micului dascal 5 lei caci cu
atata au mai ramas. S-au adunat ajutoarele pentru casa mica cu 4 camere, baie si
bucatarie, hall cu living-room si cu mansarda construita cu sudoare de prea-cuviosul
slujitor a lui Dumnezeu dedicat 8 ore in serviciul publicului pentru problemele
spirituale (si cate o sfintire de masina, tableta sau laptop pentru a fi ferite de orice
rau dracesc).

Pana la orele de seara pline de veselia muzicantilor, omul trudeste la sapa, la coasa,
in arsita soarelui pentru foloasele gurii. Trec zilele ca orele si orele ca secundele. Dar
mai greu la Biserica. Orele-s ca saptamanile. Te rogi, te rogi sa treaca mai repede
cele patru ore, sa se ajunga la Crez si la Tatal Nostru, sa predice si sa-ti dea anafura.
Cum fiecare om e unic in felul sau, asa fiecare predica e unica, modelata dupa
chipul si asemanarea preotului care o ofera fratilor sai.

-[...] Multumesc pentru grija acordata, spune preotul spre sfarsitul predicii in
accent ebraic, cu sfarsitul cuvintelor pronuntate prelungit ca intr-o ruga plina de
suferinta si lacrimi amare. Impreuna cu familia mea, ne-am luptat cu necazurile
exterioare, dar mai mult cu incercarile sufletesti, insa cu ajutorul rugilor la
Dumnezeu, cu maretia Sa am ajuns la liman. Casa noastra este intacta si asta
numai cu ajutorul lui Popescu care a dat 50 de lei, Ionescu 45 de lei... (si lista
continua)

Zambete de mandrie pe fata celor care au fost pronuntati primii, fuga in picioarele
celor care nu au fost inspirati sa doneze cauzei sociale dar interogatie pintre toti.
Cum, nea Ion cu miliarde in banca, numai 5 lei o dat? Nici nu vine la Sfanta Biserica,
cu avaria lui crede ca-si va pastra loc in Rai, de-a dreapta Tatalui Ceresc?

Vorbele circula cu cea mai mare viteza. Einstein nu stia ce spune cand a limitat
viteza prin lumina. Gandurile si barfele intrec viteza luminii. Asa ca nea Ion mucalit
batran, cu palarie pe cap, imbracat in camasa alb-galbuie proaspat spalata de tusa
Maria, mandra lui sotie, cu manecile rasuflicate ce-i scot in evidenta mainile
batatorite si cicatricile obtinute de-a lungul anilor, intr-o pereche de paltaloni negrii
de stofa, putin lalai, ce-i micsoreaza constitutia, cum mergea cu mainile la spate
spre claca din centru, se mira de rasetele copiilor din urma sa si de susotelile tatelor
de la intersectii. Nu-i trebuie mult, dupa cum spuneam, sa afle de patania de la casa
Domnului. Inghite in sec, nasul se inroseste de ciuda si de cateva pahare de rom,
expira cateva cantitati de fum si pune aceste ganduri necurate alaturi de incercarile
celui de sus de-a lungul zecilor de ani.

Bati drum in fiecare seara, culegi praful sub pantofii cumparati din targ/bazar la 30
lei, dar cat sa mai tina vara? Iarna vine cu bucuria sarbatorilor traditionale si unde
sunt acestea mai frumoase daca nu in mediul rural? Neamul lui Stefan cel Mare si
Sfant nu scapa prilejul de-a-l celebra pe cel de sus. Printre bucatele lor bogate in
carne, paharele cu vin sau tuica fiarta, printre bolurile cu fructe culese de asta
toamna se afla si-un prosop tesut de mandrele casei, un acatist si zeciuiala datorata
lui Dumnezeu. Zeciuala e eticheta sumei cu care rasplatesti Biserica pentru ajutorul
cuvenit: te gandesti sa-i dai 20 de lei lu' domn parinte, inmulesti cu 10 si pui pe
masa 200 ron. Badea Ion insa, de la rusinea patita, vrea s-o contrabalanseze spre
lauda sa.

-Chirlolesa! un card de copii imbracati in sumane, cu caciuli groase crosetate

de bunici, in bocanci grei striga tare si raspicat de 2, 3 ori : chirlolesa! Vin fructele,
colaceii si prajiturelele. Le arunca in plasa si trec la urmatoarea casa. In urma
copiilor, soseste parintele cu dascalul sau indragit si indruga doua, trei vorbe, se
aseaza la masa si discuta cu gazdele: gospodari si gospodine.

-Poftim parinte! De la mine mai putin, de la Dumnezeu mai mult! si intinde

badea Ion pensia sotiei lui parintelui si jumatate din aceasta domn dascalului. Sa
ma treceti pe lista dumneavoastra si sa nu ma mai faceti de ras! Nu sunt eu cel
avar parinte si cel care culege doar pentru el! spune acesta intr-o doara de filosofie
taraneasca.

-Vai, mos Ioane!? Cu asta mi-ai bagat o sageata in inima! si culege parintele,
rosu la fata, toate cele de pe masa, pune-n punga sa si ia aminte la copii si la casa
urmatoare. Sa veniti la spovedanie ca nu ati mai fost de mult. Sarbatori fericite si
numai bine!

Nametii in Moldova sunt ca facturile de la stat: cand vin, vin cu droaia. Fulguieste
cate-o saptamana la rand si se vad numai acoperisurile caselor ingropate in nameti.
Se face un contrast intre griul fumului si albul zapezii. O tristete estetica si nu
numai. Ceterasii nu mai canta in centrul satului, oamenii la birt nu mai vin, numa'
Ion al nostru fumeaza de umple camera peste putinta si bea vin cu cana mare a
birtasului. Nimeni nu-l lauda, nimeni nu-i spune ca la pomenit popa la predica ca
fiind un bun concetatean al satului ce se ingrijeste de cele spirituale. Il macina
curiozitatea si lipsa de lauda. Lipsa de lauda? Dar lauda, din cate stie el, e un pacat
si trebuie sa se spovedeasca, doar i-a zis parintele ca trebuie!
Prima duminica din postul Pastelui. Lumea imbracata in haine de sarbatoare, dar
totusi, sunt de nelepadat hainele mai grosute. Mijlocul lu' martie e cu-n pas in iarna,
inca. Nea Ion, ca orice taran, pastreaza hainele de sarbatoare in sifonier, la
naftalina: camasa alba cu butoni, veston negru din lana, cumparat de la oras in
zilele cand strabatea tara de-a lungul si de-a latul, clasicii paltaloni de stofa, negri,
diferiti de cei de toate zilele si pantofi lacuiti a caror sireturi sunt legate de iubita lui
(o data la doua zile inca o mai iubeste in stilul palmii drepte) sotie.

Biserica este aproape plina de oameni cuviosi si credinciosi, care pretuiesc cele
sfinte, cu teama de Dumnezeu, dar mai ales de moarte. Intra in Biserica, fara
palarie pe cap, lasa pletele albe sa-l cuprinda si saruta fiecare icoana din cele 4
unghiuri interne: 2 in pronaus si 2 in fata altarului. Fiecare icoana e precedata de un
flux de 3 sfinte cruci in semn de inchinare si supune, cateva vorbe bajbaite, puse
fortat pe buze si inca o inchinare la sfarsit. Se acomodeaza locului, in capul turmei
de barbati din partea dreapta, incat partea stanga e dedicata sexului frumos. La
fiecare "Doamne Miluieste", mormaie nea Ion si el, dar priveste in stanga si-n
dreapta in cautari trufase. Oare nu-i observa nimeni evlavia, cunoasterea teologica
sau darnicia? Curiozitate amestecata cu ciuda, interogatii peste interogatii si capul i
se invarte. Mai priveste in jur, pe deasupra umarului, in chip subtil incat ceilalti sa
nu-i vada agonia. Numai fete plictisite, unele ingandurate, putin adormite sau
capete cu ochii dati pe spate, cu mainile impreunate strans, cu forta, in chip de ruga
intensa de iertare a pacatelor. Momentele Sfintei Liturghii sunt definite in manualele
de religie asa ca trec, fara a le mai supune descrierii, la randul care asteapta cu
nerabdare. Unii cauta scuze la pacatele lor, altii au biletele scrise si o mare parte
incearca sa-si aduca aminte ce au facut.

In genunchi, sub patrafir, spune "Tatal Nostru" cat parintele spune replica invatata
la seminar.

-Care-ti sunt pacatele, fiule? intreaba raspicat, cu glas prietenos, lin si vioi,
parintele.

Badea Ion isi stapaneste agitatia, isi controleaza emotiile instinctuale si sub gandul
raspunderii morale incepe a povesti.

"Parinte, am fost la o cumetrie. Cum lumea ma cunoaste ca om de societate,

mandrele de-acolo m-au luat la dans. Le-am zambit, am chiuit si i-am felicitat pe
fericitii parinti. Tare voios am fost. La nunta cand am fost, am vazut ca lumea rade,
socializeaza, bea si mananca. Nu am putut sa-i refuz. Am facut si eu asemenea. Dar
la inmormantare nu am mai putut dansa si chiui. Am jelit mortul si le-am povestit
celorlalti amintirile placute cu defunctul."

Curiozitatea popei nu-i satisfacuta, dar e indoctrinat cu rabdare.

-Da, bade, daca-s facute cu limita...

Mos Ion continua a povesti pentru a contoriza parintele pacatele sale. Dar cum va
spuneam la inceput, taranul mediteaza profund.

"Dumnezeu le-a dat pe toate incat omul trebuie sa le incerce, sa se

acomodeze si sa nu-l supere pe aproapele. Cum era parinte sa suier la
inmormantare si sa-mi plang necazurile la nunta si la cumetrie?"

-Asa-i bade!

"Daca m-am acomodat in toate cele din societate, sa-mi fie de iertat domn
parinte, dar atunci care-i pacatul?"

Ochii popei se schimba, fata e trasa de pamant, iar chipul se-nroseste.

-Cati copii ai fiule? Cu nevasta te intelegi? Il hulesti pe Dumnezeu?

-Pe nevasta o iubesc, copii am parinte si pe Dumnezeu il preamaresc!

Urmeaza o mantra de incheiere semnalata de "iertate-ti fie pacatele, fiule!" si-un

"Doamne ajuta!".

-Lasa parinte, sa nu fiti invidios. Pe mine ma ajuta Domnul, dar pe mata de te

mai ajuta si satul!

Si badea Ion pleaca serios, in pas agale, bine calculat lasand in spate reprezentatul
Domnului. In mijlocul slujbei, isi ia palaria cu-n zambet satisfacut, erou al frontului
sau profund interior, priveste multimea ce se roaga si porneste spre casa. S-a
spovedit intocmai cum i-a cerut, cu mult timp in urma, parintele. Sfanta
Impartasanie la anul de acum!