Sunteți pe pagina 1din 3

Salut stimate cititor,

Sunt Roman Ciubara, medic rezident absolvent ATI, in Republica Moldova, o tara pe
cit de frumoasa, pe atit de saraca, iar aceasta scrisoare o scriu ca sa ma impartasesc
cu anumite ginduri acumulate pe parcursul experientei mele, mai bine zis, cu anumite
probleme cu care ne confruntam in rezidentiat.
Rezidentiat, o perioada de 4 ani de formare, de experienta, munca grea, garzi,
examene, impresii si dezamagiri. Aparent 4 ani, sau 48 luni, 208 saptamini, 1461
zile. Dupa 6 ani de facultate, pare mult, insa, analizind cit real dureaza formarea
profesionala excludem concediile anuale, modulele teoretice (majoritatea din ele
fiind inutile), acele stagii practice regionale, pe care le trecem deseori doar pe hirtie
si ultimul an care dureaza exact 7 luni (just beacuse), obtinem un termen de 2 ani si 7
luni. Exact atit cit trebuie ca sa se formeze un specialist competent in anestezie si
terapie intensiva? Asa-i? Nici mai mult nici mai putin!
Poate exista alte idei de a mari randamentul in acesti 4 ani? Sau poate e cazul ca
durata rezidentiatului sa fie un pic mai mare? Evident si cu o bursa decenta, care ne-
ar permite sa supravietuim. Desigur, aici as incuraja ideea de a permite rezidentilor
de ani mai mari sa ramina desinestatator in garzi, ghidati telefonic de medicul senior,
dupa modelul din occident, fapt care, ar permite rezidentului sa acumuleze
experienta, l-ar motiva suplimentar sa citeasca, ar oferi incredere in propriile forte si
i-ar oferi un venit pentru a supravietui. Aceasta practica la noi exista, insa mai mult ca
exceptie decit regula.
Intrebarea existentiala a rezidentului in ATI si nu doar, devine una retorica. Prin
hotarire de guvern salariul minim in Republica Moldova este 2100 lei pe luna
(aproximativ 105) pentru 169 ore lucrate. Venitul lunar al rezidentului este 2800 lei
sau aproximativ 131 / luna pentru 210 220 ore lucrate, inclusiv garzile nocturne (
spre exemplu, 24 ore fara somn reduc performanta psihomotorie la nivelul
echivalent unei concentratii de alcool de 0.10% si dubleaza riscul de a fi implicat in
accident rutier). Aceasta situatie impune rezidentul sa caute un job aditional si creaza
premise pentru burn-out sindrome. Un lucru si mai neplacut, se intimpla atunci cind
rezidentul gaseste un job aditional din alt domeniu, deseori, avind un salariu mai
mare, iar dezamagirea de sistem si, tentatia il fac sa abandoneze sistemul medical.
Astfel se pierd multi medici, un lucru inadmisibil dupa 8-10 ani de studii in care se
investesc resurse importante in viitorii specialisti.
Insa haideti sa raminem optimisti si sa gindim constructiv: pentru o dezvoltare
profesionala, rezidentul are nevoie de o dezvoltare inclusiv prin participare la
congrese si forum-uri internationale de specialitate. Spre exemplu, congresul din
Sinaia, care se vede cel mai apropiat si accesibil ar costa minimum 167
(inregistrarea prealabila cu taxa redusa 45, servicii cazare 40, calatoria in doua
directii 32 si un minim pentru alimentare per 4 zile fie 50). Ma intreb daca multi
isi pot permite un ascemenea minimum si cit de frecvent?
Sa admitem ca rezidentului ii este suficient pentru dezvoltare sa citeasca. Aici deschid
lista de literatura pentru EDAIC (care este un examen despre baza, cunostinte
fundamentale), selectez doua manuale: unul despre Anestezie (P. Barash Clinical
Anesthesia) si celalalt de Terapie intensiva ( J. Vincent Textbook of Critical Care)
deschid un internet magazin si vad ca primul il am la pret 145 si respectiv, 260
pentru al doilea. Pentru o secunda revedeti fraza aia cu venitul unui rezident! Exact!
Acel rezident care are 25 29 ani, familie si, deseori si copil mic. Mai credeti ca el e
motivat de ceva?
Si daca am ajuns cu rezidentiatul la finele anul trei ajungem la examenul European
de Anestezie, acel EDAIC, pe care toti il trecem in mod programat, dar care este
absolut obtional.
Problema acestui examen, care de altfel mai e si scump (dar aici sintem sustinuti
financiar de Societatea de Anestezie), este ca nu suntem suficient familiarizati cu el,
nu sintem suficienti pregatiti pentru un asemenea examen dupa trei ani, dar nici nu
avem o fereastra de timp pentru a ne pregati nemijlocit pre-test, iar rata de succes
pentru Moldova 1 caz in ultimii cinci ani. Deseori rezidentul cunoaste despre EDAIC
ca trebuie sa piarda o zi frumoasa de simbata si ca exista undeva doua carti cu teste
care sunt prea complicate pentru a mai pierde timpul cu ele.
De ce EDAIC? Raspunde la multe intrebari. Am incercat si eu sa il sustin, desi am
subestimat nivelul necesar de pregatire si timpul necesar (pe care apropo, nu il
aveam, am simtit si eu burn-out pe pielea mea). Dar, chiar si tentativa de a-l sustine,
nereusita dupa scor, a fost utila pentru mine, deoarece am primit raspuns la multe
intrebari, multe lucruri le-am prins si le-am inteles, in plus pregatindu-ma de el, am
capatat o judecata logica medicala.
As vedea aici solutia in introducerea testului EDAIC in componenta examenului de
absolvire, sa admitem, cu un target de X% care, incontestabil este transparent si
exclude pe cit se poate de mult factorul uman. Precum si ar servi in calitate de filtru
pentru rezidentii incompetenti, deseori promovati din motive idiopatice.
Evident, este necesar si de o fereastra de timp pentru pregetire, inaintea testului si,
poate si de crearea unui grup de lucru (medici, rezidenti absolventi care au
experienta examenului), care ar promova acest examen, cumva ar pregati colegii mai
tineri, prin organizarea de seminare teoretice, briefing-uri. Doar asa vom putea
obtine rezultate si evita formarea de persoane cu reflexe conditionate complexe.
Muncind zilnic in conditii de resurse limitate, in conditii de presiune de productie,
intilnim discrepante intre teorie si practica din clinica, si aici seminarele teoretice, ne
sunt de mare folos, dar care sunt insuficiente.
Cit despre perpective, sunt de parere ca, pina ce nu vor fi depasite aceste probleme
sistemice, in tara mea, medici buni si competenti vor fi exceptie, nu si regula.
Insa, necatind la toate, sunt o sumedenie de lucruri pozitive si sunt ferm convins ca
am ales cea mai buna specialitate, si cu mult respect le multumesc tuturor celor care
au participat in formarea mea ca medic, dar ei au fost multi.