Sunteți pe pagina 1din 6

IULIA HASDEU -

GENIALUL COPIL AL CULTURII ROMANE SI VIATA DE APOI

Si dacadaca Iulia Hasdeu nu ar fi avut o trecere atat de scurta prin viata? Daca
geniul ei creator ar fi inflorit intru cinstea culturii romanesti? Daca eruditia sa
precoce ar fi transformat-o intr-un adevarat ambasador al limbii si culturii
romanesti in afara granitelor acestei tari? Prea multi daca si doar cateva
certitudini. Scrierile sale, atatea cate au fost, anuntau deja o mare poeta, insa
sortii au hotarat ca posteritatea sa o cunoasca pe Iulia Hasdeu doar din operele
sale de tinerete si dinsedintele de spiritism, in cadrul carora fiica continua sa
fie alaturi de batranul ei tata.
Bogdan Petriceicu Hasdeu este unul dintre marii carturarii care fac cinste
culturii romanesti, o personalitate unica, pluridisciplinara, un om erudit pentru
care cunoasterea nu era decat o mare adanca in care se imbaia cu placere. Noi,
cei de astazi, il cunoastem din lucrarile sale sau din biografiile mai mult sau mai
putin romantate ale altor autori. Printre contemporanii sai, insa, Hasdeu era un
mare om de cultura, dar pana la urma, un om. Credinta i-a fost greu pusa la
incercare atunci cand Dumnezeu i-a luat averea sa cea mai de pret: viata fiicei
sale, Iulia.
Cei ce au impartasit durerea familiei care nu si-a mai revenit niciodata dupa aceasta
pierdere, sustin ca daca Iulia Hasdeu ar fi avut o existenta mai lunga, geniul ei
nu ar fi cunoscut precedent in limba romana, intrecandu-l chiar si pe cel al lui
Eminescu. Daca lucrurile ar fi stat asa sau nu, nimeni nu o poate spune. Cultura
romana a fost vaduvita, pe nedrept, de unul dintre cei mai frumosi muguri ai
sai, chiar inainte ca acesta sa infloreasca.

Deschiderile culturale ale lui Hasdeu au explorat spatii vaste, de la filozofie,


istorie, lingvistica, pana la spiritism. Atractia pentru ceea ce se afla dincolo de
noi si de existenta noastra lumeasca a existat dinaintea decesului fiicei sale, insa
dorinta de a o avea tot timpul alaturi, chiar daca numai spiritual, a facut ca
aceste experiente sa se transforme in adevarate sedinte de spiritsm. Dar, mai
intai, sa vedem cum a inceput totul
Un copil grabit

Hasdeu, un spirit justitiar si critic la adresa celor care prin intermediul actiunilor
lor, mai cu seama politice, daunau intereselor nationale, publica si pamflete
dure la adresa oamenilor politici ai vremii, aruncand vorbe ironice al caror ecou
s-a facut resimtit chiar si mai departe de clasa politica, patrunzand pana in
cercurile intelectuale in care acesta activa. Prin urmare, in anul 1869, cand
Hasdeu si-a depus candidatura la Academie a fost pus in fata unui refuz prea
dur, poate, pentru un om de cultura consacrat. Lovitura a fost insa mai usor de
suportat, de vreme ce acasa il astepta cea mai dulce dintre alinari. Nasterea
unicei fiice a familei Hasdeu a fost un motiv de bucurie, care i-a tinut pe cei din
familie intr-o stare de exaltare continua timp de mai multe luni. In fapt, aceasta
bucurie nu s-a diminuat deloc timp de 19 ani. In timpul scurtei sale vieti, Iulia a
fost mai intai mandria familiei si apoi, mandria intelectualitatii romanesti. La
doi ani buchisea deja literele si invata limba franceza, la patru ani scria, iar un
an mai tarziu compune deja primele poezii. Dupa ce invatatorii si-au dat seama
ca fetita este mult deasupra colegilor ei in ceea ce priveste cunostintele, au facut
o exceptie (in acea vreme, nu exista procedura de a absolvi mai multe clase
deodata) si au lasat-o pe micuta Iulia sa isi sustina examenele de absolvire ale
cursului primar. La acea data, avea doar opt ani, iar mirarea dascalilor ei era
intretinuta si de faptul ca fizionomia nu-i reflecta nicidecum varsta, ajutand-o
sa para si mai mica decat era in realitate. Intre timp, invata si limba engleza
pana la stapanirea ei la acelasi nivel cu franceza. De altfel, aceasta din urma a
ramas limba ei de suflet, preferata in redactarea scrisorilor catre tatal ei, dar
mai ales in compunerea operei sale poetice. Mama sa ii impartaseste notiunile
de baza ale limbii germane, iar aprofundarea continua sub supravegherea unei
profesoare. La varsta de 11 ani absolvea gimnaziul Sf. Sava si apoi termina
Conservatorul, sectia de canto si pian. La numai 16 ani, in 1886, se inscrie la
Sorbona, devenind astfel, prima femeie din Romania care a studiat in aceasta
prestigioasa universitate. Grandoarea acestui loc nu este de natura sa o sperie.
In ciuda varstei fragede, Iulia reuseste sa isi uimeasca profesorii.
Doi ani mai tarziu apar primele semne ale tuberculozei, boala pe care Iulia se
hotaraste sa o infrunte, scriindu-i tatalui ei intr-o epistola ca este hotarata sa isi
sustina lucrarea de doctorat, al carei subiect si-l alesese deja. Numai agravarea
starii ei de sanatate a fost de natura sa o induplece sa paraseasca Parisul pentru
Italia si Elvetia, locuri insorite, mai prietenoase cu plamanii ei deja afectati. In
ciuda tratamentelor primite de la medici straini prestigiosi, starea tinerei
paciente se degrada vazand cu ochii. In vara anului 1888, tatal ingrijorat o
aduce la Bucuresti. Spre disperarea celui care era numit batranul Hasdeu
(desi avea numai 50 de ani in momentul pierederii fiicei sale), nici tratamentele
si nici aerul curat de la Agapia nu au mai fost de nici un folos. Pana in ultima
clipa, batranul carturar Hasdeu a sperat intr-o minune. Un miracol ce nu avea
sa mai vina niciodata

Templele Iuliei

Hasdeu nu s-a resemnat niciodata cu pierderea celei mai dragi fiinte. Decedatii din
familia sa (parintii, fiica si apoi sotia) i-au schimbat ireversibil modul de
abordare al vietii si mai ales, a celor de dupa viata lumeasca, insa
discernamantul sau a fost treaz pana in ultima sa clipa. In prologul pe care l-a
scris pentru lucrarea sa, Sic cogito, Hasdeu se confeseaza:

Trecusera sase luni dupa moartea fiicei mele. Era in martie: iarna plecase,
primavara nu sosise inca. Intr-o seara umeda si posomorata sedeam singur in
odaie langa masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie
si mai multe creioane. Cum? nu stiu, nu stiu, nu stiu, dar fara ca s-o stiu, mana
mea lua un creion si-i rezema varful de luciul hartiei. Incepui a simti la tampla
stanga batai scurte si indesate, intocmai ca si cand ar fi fost bagat intr-insa un
aparat telegrafic. Deodata mana mea se puse intr-o miscare fara astampar. Vreo
cinci secunde cel mult. Cand bratul se opri si creionul cazu dintre degete, ma
simtii desteptat dintr-un somn, desi eram sigur ca nu adormisem. Aruncai privirea
pe hartie si cetii acolo foarte limpede:

Je suis heureuse; je taime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie
Hasdeu - (Sunt fericita; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui sa-ti fie
indeajuns. Iulia Hasdeu)

Era scris si iscalit cu slova fiicei mele. Ce sa fie? O va spune aceasta carte.

Dupa ce a primit mesajul fiicei sale intr-un mod atat de neasteptat, Hasdeu era
convins ca a gasit calea ideala de a-si tine fiica aproape de sufletul sau,
bucurandu-se de sfaturile pretioase ale acesteia si procedand intotdeauna asa
cum ii indica aceasta. Nu este un secret ca atat cavoul Iuliei de la cimitirul Bellu,
cat si casa de la Campina, au fost construite dupa directivele riguroase ale
spiritului acesteia. In sprijinul acestei afirmatii, sustinuta intotdeauna de
Hasdeu si de apropiatii sai artisti si intelectuali care au participat la ridicarea
acestor doua mausolee inchinate Iuliei, vin si numeroasele simboluri care se
regasesc in ambele locuri.

Un mormant-poema

Asa avea sa numeasca si nu se insela deloc, G. Ionnescu Gion in 1891 mormantul


Iuliei Hasdeu. Insusi Hasdeu numea locul de veci al fiicei sale Micul Templu,
iar in acea vreme nu exista nimic care sa il contrazica. Imaginea actuala a
cavoului mai pastreaza doar o amintire a maretiei acestuia de inceput. La
intrare, pe frontispiciu sunt scrise cuvintele: Trecatori, priviti d-asupra;
cugetatori cautati in launtru: moartea da viata.

Inauntrul cavoului, nimic nu parea sa sugereze celor care il vizitau ca se afla


intr-un mormant. Sentimentul general era de liniste, iar cei aflati acolo puteau
simti invaluirea intelepciunii. O oglinda fixata pe bolta avea rolul de a potenta
vizualul catre infinit. Pe langa acestea se aflau candele, ingeri si chipul Iuliei. Un
altar gazduia bustul Iuliei, vase cu flori, obiecte simbolice si doua pietre de
marmura ce purtau o incarcatura spirituala puternica.

In stanga sta scris: Legea religioasa: CredeCrede in Dumnezeu. Crede in


nemurirea sufletului. Crede in darul comunicarii cu cei dusi. Legea
morala: Iubeste si ajutaIubeste si ajuta neamul. Iubeste si ajuta pe cine te
ajuta si te iubeste. Iubeste si ajuta fara a precugeta la folosul tau.

In dreapta se afla: Legea sociala: Nu necinstiNu necinsti pe tine insuti, ca sa


te cinsteasca altii. Nu necinsti pe altii, ca sa te cinsteasca pe tine insuti. Nu
necinsti munca, caci munca e viata. Legea filozofica: Cand atunciCand
faptul stii, atunci adevarul stii. Cand nu vrei sa crezi, atunci nu poti sa vezi. Cand
cauti dovada, atunci gasesti tagada.

Busturile membrilor familiei, de vita nobila de altfel, isi aveau locul aici, asezate
sub busturile lui Cristos, Shakespeare si Victor Hugo, pe care Iulia i le-a cerut
special tatalui ei, intr-una din sedintele de spiritism, la data de 16 octombrie
1890, in limba franceza: In numele scumpilor mei, iti multumesc; dar, in fiecare
unitate, este o trinitate. Ea mi-a comandat sa pun, in templu, formand altarul
superior, busturile lui Christ, Shakespeare si Victor Hugo. Este trinitatea a carei
unitate reclama o noua trinitate, in total noua. Este ceea ce ea mi-a comandat,
ulterior, desemnand noua membri ai familiei, ale caror portrete trebuiau sa fie
plasate in tocul ferestrei, de o parte si de alta a altarului superior. Tot aici, pe o
carte din marmura au fost inscriptionate formele cuvantului Dumnezeu, pe care
acesta le ia in limbile greaca, latina, araba, ebraica si chineza.

Marele Templu
Constructia Marelui Templu, dupa cum il numea Hasdeu, a inceput in anul 1893 si s-a
incheiat trei ani mai tarziu. Ca si in cazul cavoului, planurile castelului i-au fost minutios
indicate lui Hasdeu de catre fiica sa, in timpul sedintelor de spiritism. Constructia
castelului reprezinta o mostra unica a arhitecturii romanesti, unde utilitatea functiunii,
deci profana la nivel simbolic, se impleteste magistral cu cea spirituala, o mostra a
arhitecturii sacre. Functia de locuinta devine secundara, iar elementele specifice
spiritualului domina. Fundatia castelului are forma unei cruci, iar cifrele 3 si 7 sunt
adoptate fara retineri de geometria constructiei.Edificiul este structurat din trei turnuri, iar
pentru a intra in castel este necesar sa pasesti sapte trepte, in vreme ce jilturile imparatesti
de la intrare au incrustrate sapte volume de carti suprapuse. Deasupra usii sunt sculptate
in basorelief blazonul familiei Hasdeu cu deviza familiei: Pro fide et patria si langa ea,
apoftegma lui Galilei E pur si muove. Mai sus, Ochiul Divin incadrat in trunghi.

Cei care viziteaza astazi Muzeul Memorial Iulia Hasdeu de la Campina pot patrunde,
condusi de un ghid, in initimitatea biroului lui Hasdeu, in salon, in camera in care se afla
pianul Iuliei si mai ales, atractia tuturor turistilor, in camera de spiritism in al carei perete
se poate observa o gaura cu un diametru destul de mare. Nu suficient peantu a permite
accesul unui om, insa perfect pentru trecerea spiritului Iuliei, atat de asteptat la aceste
sedinte. O alta prezenta care atrage atentia in castel este o statuie a Mantuitorului,
avand o inaltime mai mare decat statura obisnuita a unui om. Acesta se ridica deasupra
unor nori cu bratele ridicate intr-un gest de binecuvantare, insa cu ochii in lacrimi.
Reprezentarea deosebita si amplasarea sa intr-o lumina speciala au facut ca imaginea
Mantuitorului sculptat sa impresioneze peste masura pe cei care au calcat pragul
castelului.

Sedintele de spiritism

Pana la construirea castelului, locurile de desfasurare ale sedintelor de spiritism au fost


variate insa, apoi, acesta a fost preferat cu deosebire, deoarece fusese construit la
indicatiile Iuliei si favoriza, prin arhitectura sa deosebita, sedintele de comunicare cu
spiritele. In Bucuresti, atunci cand acestea nu se desfasurau la cavoul Iuliei din cimitirul
Bellu, aveau loc in biroul lui Hasdeu de la Arhivele Nationale, unde era director.
Scrierile lui I.L. Caragiale pastreaza una dintre cele mai frumoase descrieri ale castelului,
unde chiar de la inceput, Hasdeu incearca sa-i faca clar lui Caragiale cine este adevarata
stapana a acasei:
Noi suntem aci numai in gazda. Pentru aceea, mai nainte de orice, trebuie sa te prezint
stapanei casei.Hasdeu si-a condus prietenul catre trunchiul unui copac batran, unde,
intr-o scorbura se afla portretul Iuliei Hasdeu, incadrat intr-un muschi viu, din care
rasareau plante de munte.

Din perioada 23 decembrie 1890 pana in 18 aprilie 1903 s-a pastrat transcrierea a numai
101 rezumate ale sedintelor de spiritism, insa in realitate, numarul acestora a fost mult
mai mare. Limba preferata a acestor comunicari era franceza, insa puteau fi si in romana,
engleza, rusa si chiar araba. Desi pentru oamenii simpli care locuiau in jurul castelului,
ceea ce se petrecea inauntru era de neinteles, pentru cei aflati in interiorul zidurilor,
majoritatea carturari si artisti, aceste sedinte nu faceau altceva decat sa le deschida noi
orizonturi de explorat.

Au fost invocate pe rand spiritele Iuliei Hasdeu, si, ulterior dupa deces, al mamei
acesteia, al lui Nicolae, fratele lui Hasdeu si ale lui Tadeu si Alexandru Hasdeu, bunicul si
tatal scriitorului. In orice astfel de sedinta era imperios necesara prezenta unui mediu
capabil, iar in aceasta privinta sunt date unele lamuriri chiar in transcrierile sedintelor
care s-au pastrat pana azi. Iulia vorbeste despre casa, ii da tatalui ei sfaturi cu privire la
diverse probleme si povesteste chiar si despre vietile ei anterioare sau despre imersiunea
unor spirite inferioare in comunicatie (in timpul sedintelor, in afara de spiritele celor care
vorbeau, mai existau si spirite asistente, care puteau ingreuna sau usura procesul). Este
foarte interesanta una dintre transcrierile pastrate in Fondul de Manuscrise din cadrul
Arhivelor Nationale, in care Iulia vorbeste despre viata ei pamanteana ca Hypatia.

Da, aceasta este, ai perfecta dreptate; nervozitatea mediumului meu a tulburat


intreaga inspiratiune si a fost absolut imposibil sa-l fac sa scrie corect numele
meu, Hypatia, dar tu ai ghicit imediat!...Fusesem, cum iti spun, lapidata, Papaliga
(Papaliga nu este nimeni altul decat Hasdeu, iar acesta era numele cu care Iulia il
alinta adeseori, cand se aflau in intimitatea familiei); am cazut la picioarele unei
cruci intr-o biserica si lumea m-a tarat, apoi, prin oras: linsata si resturile bietei
mele materii arse din ordinul patriarhului Cyrille. El fusese proclamat sfant,
incomparabilul care priveste de la inaltimea crucii sale, i-a vazut sfintenia sisa
nu-i iertam aceluia, cacivrea in mod absolut. Pentru biografia mea, da, dar tu
vei vorbi in aceasta carte numai despre cele sase incarnari ale mele; primele trei
vor ramane doar pentru tine; acelea nu suntinainte de a fi Hypatia; una dintre
aceste existente este Syria, fiica Monicai. Am plecat din orasul incendiat pierind in
flacarile sale, accident care mi-a rapit viata la numai 12 anicaci nu devenim
ceea ce dorim dintr-o data; Nicolas spune ca trebuie sa te lasi.

In epilogul cartii sale Sic cogito, Hasdeu marturiseste cine i-a inspirat
alegerea acestui nume pentru lucrarea sa asupra spiritismului, prima de acest
gen din Romania:

In capul cartii mele se citeste: Sic cogito asa cuget euIn sedinta din 22
martie, eu primii prin Sperantia, scriind automaticeste in stare cataliptica, o lunga
comunicatiune in care fie-mea vorbeste, intre altele, despre studiile mele asupra
Spiritismului: Tonul lor trebuie sa fie impunator si convins, un fel de Sic cogito,
adeca: cine poate sa se convinga, cu atat mai bine pentru el, cine nu cu atat mai
rauCat priveste pe al tau Sic cogito, sa stii ca el va fi cuvantul final si totodata
titlul operei intregi.