Finantare de la UE pentru promovarea

cetateniei europene active

In Romania, fondurile pentru acest program sunt gestionate de Ministerul
Administratiei si Internelor

Cetatenia este un proces complex, care presupune mentinerea unei integrari sociale negociate,
care poate fi adoptata de toti cei care traiesc in Europa de astazi. Poate fi socotita un punct de
sprijin pentru viitor in constructia edificiului unei Europe tot mai unite a cetatenilor tarilor
membre ale Uniunii Europene (UE).

Pentru a putea fi acordata, cetatenia Uniunii presupune detinerea nationalitatii unuia dintre
statele membre. Deci, oricine are nationalitatea unui stat membru poate fi considerat cetatean al
UE. Pe langa drepturile si obligatiile inscrise in Tratatul de constituire a UE, cetatenia Uniunii
confera alte patru drepturi speciale: libertatea de circulatie si de stabilire a resedintei oriunde in
UE; dreptul de a vota si candida in alegerile locale si pentru Parlamentul European, in tara de
resedinta; dreptul de a beneficia, pe teritoriul unui stat tert (care nu este membru al UE), de
protectie consulara si diplomatica din partea autoritatilor unui alt stat membru, in cazul in care
statul din care provine persoana respectiva nu are reprezentanta diplomatica sau consulara in acel
stat tert; dreptul de petitie si recurs la Mediatorul European.

Completarea cetateniei nationale

Introducerea notiunii de cetatenie a Uniunii nu o inlocuieste, desigur, pe cea de cetatenie
nationala: este o completare a acesteia. Cetatenia Uniunii da un sens mai profund si mai real
apartenentei la UE.

Statele membre cu un numar mare de cetateni din alte state membre pot sa-si rezerve drepturile
de vot pentru electorii comunitari cu rezidenta pe teritoriul lor, pentru o perioada minima, care
nu poate depasi cinci ani (si dreptul de a candida in alegeri poate fi rezervat pentru electorii
comunitari, cu rezidenta pe teritoriul lor, pentru o perioada minima, care nu poate depasi zece
ani).

Aceasta derogare se aplica atunci cand proportia de cetateni europeni rezidenti intr-un stat
membru, fara a detine nationalitatea statului respectiv, depaseste 20 la suta din numarul total de
cetateni ai Uniunii care sunt rezidenti acolo. In ultimele trei alegeri europene, Luxemburgul a
fost singurul stat membru, care a invocat aceasta derogare.

In cazul alegerilor municipale, perioada minima de rezidenta necesara trebuie sa atinga termenul
pe care autoritatea municipala il stabileste, in cazul drepturilor de vot, si dublul acelei perioade,
in cazul dreptului de a candida.

Doua state membre (Luxemburg si Belgia) beneficiaza de o asemenea derogare. Belgia, de

exemplu, poate impune o perioada minima de rezidenta doar intr-un numar limitat de districte
electorale si trebuie sa-si anunte intentia in acest sens cu un an inainte de tinerea alegerilor.

Educatia pentru cetatenia europeana

Educatia pentru cetatenie este considerata, pe plan european, ca prioritate a reformelor
educationale. Aceasta este vazuta ca instrument al coeziunii sociale, bazat pe drepturile si
responsabilitatile cetatenilor. De asemenea, reprezinta o dimensiune majora a politicilor
educationale in toate tarile europene. Astfel, se poate spune ca educatia pentru cetatenie
reprezinta un scop educational, dirijand sistemul de invatamant catre un set de valori comune,
cum ar fi: diversitatea, pluralismul, drepturile omului, justitia sociala, bunastarea, solidaritatea.

Dreptul de rezidenta permanenta poate fi solicitat dupa cinci ani de rezidenta intr-un stat
membru. Imbunatatirea liberei circulatii a persoanelor si a drepturilor de rezidenta pentru
cetatenii UE reprezinta un punct de referinta al procesului de integrare.

Circulatia libera a cetatenilor europeni

Pe 30 aprilie 2006 a expirat termenul-limita pentru ca statele membre sa inceapa sa aplice
masurile de transpunere necesare pentru a respecta prevederile Directivei 2004/38 privind
dreptul cetatenilor europeni si al familiilor acestora de a circula si de a avea resedinta oriunde pe
teritoriul UE.

Vicepresedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, responsabil cu Libertatea, Securitatea si

Justitia a declarat: Intrarea in vigoare a acestei directive este un moment de referinta in procesul
de integrare pentru ca imbunatateste substantial abilitatea cetatenilor europeni si a famiilor
acestora de a circula liber si de a locui oriunde in UE - acest lucru constituie o expresie clara a
cetateniei europene in sine.

Acesta este un exemplu care demostreaza determinarea Comisiei Europene de a aplica politica
unei mai bune reglementari - legislatia existenta a fost cuprinsa intr-un singur instrument legal
transparent si coerent, usor accesibil cetatenilor si administratiilor nationale, care evita
formalitatile birocratice.

Principalele noutati aduse de aceasta Directiva in comparatie cu celelalte reglementari in

domeniu, existente pana in acest moment sunt: reorganizeaza legislatia domeniului (noua
directive si un regulament) si toata jurisprudenta Curtii Europene de Justitie si furnizeaza un
singur instrument legislativ simplu privind dreptul fundamental de a circula liber si de a locui
oriunde pe teritoriul UE; creeaza un regim legislativ unic in contextul cetateniei europene.

Totodata, aceasta Directiva imbunatateste si faciliteaza exercitiul dreptului la rezidenta prin:

extinderea drepturilor de reintregire a familiei ale cetatenilor UE in anumite conditii; acordarea
membrilor familiei a dreptului autonom de rezidenta in cazul decesului cetateanului european sau
in cazul divortului; reducerea formalitatilor administrative.

Principala noutate a Directivei o reprezinta introducerea dreptului de rezidenta permanenta dupa

cinci ani de rezidenta intr-un stat membru. De asemenea, Directiva sporeste protectia impotriva
expulzarii pentru acei cetateni care au dobandit dreptul la rezidenta permanenta si limiteaza
posibilitatea expulzarii cetatenilor UE care au avut resedinta intr-unul dintre statele membre in
ultimii zece ani sau a cetatenilor care sunt minori.

Drepturile fundamentale ale europenilor

In cadrul unei ceremonii oficiale, presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pttering,
presedintele Comisiei Europene, Jos Manuel Barroso, si ex-presedintele in exercitiu al
Consiliului Uniunii, Jos Scrates, au semnat, pe 12 decembrie 2007, la Strasbourg, Carta
Drepturilor Fundamentale ale Cetatenilor Europeni. Ceremonia a fost insa perturbata de mai
multi deputati europeni nationalisti.

Carta Europeana pentru Drepturile Fundamentale stabileste, intr-un singur text, o serie de
drepturi civile, politice, economice, sociale pe care le au cetatenii europeni si toate persoanele cu
rezidenta pe teritoriul Uniunii Europene - drepturi definite ca valori comune ale Uniunii.
Obiectivul Cartei consta in asigurarea unei vizibilitati sporite a acestor principii, in vederea
consolidarii protectiei drepturilor fundamentale, dupa schimbarile din societate, progresele
sociale si evolutiile stiintifice. Previziunile Cartei se aplica institutiilor, agentiilor europene si
statelor membre. Carta nu stabileste prerogative noi pentru Uniune. Daca Tratatul de la Lisabona
va fi ratificat de toate statele membre, Curtea Europeana de Justitie va fi institutia care se va
asigura de respectarea prevederilor Cartei, in intreaga Uniune.

Toate drepturile cetatenilor europeni sunt stabilite in baza drepturilor si a libertatilor

fundamentale deja recunoscute de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de Carta Sociala a
Consiliului Europei, de Carta Comunitara pentru Drepturile Sociale Fundamentale ale
Lucratorilor si de alte conventii internationale, in care Uniunea Europeana sau statele sale
membre sunt parti.

Proclamarea Cartei a avut loc cu o zi inaintea semnarii, in capitala Portugaliei, a noului Tratat
European, de sefii de stat si de guvern ai Uniunii. Ceremonia a fost intrerup-ta de cateva ori de o
minoritate de deputati europeni polonezi si britanici, asezati pe ultimele randuri in hemiciclul de
la Strasbourg, care au scandat referendum. Minoritatea a fost infranta insa de aplauzele
majoritatii deputatilor europeni. De altfel, Polonia a anuntat ca va refuza sa semneze, impreuna
cu Marea Britanie, Carta Drepturilor Fundamentale. Polonia nu este de acord cu prevederea
potrivit careia nicio expropriere sa nu fie facuta fara o despagubire corespunzatoare. Si aceasta,
din cauza controverselor pe care Polonia le are cu Germania, pe tema proprietatilor etnicilor
germani care s-au refugiat in Occident, in anii 50. Mai mult, Polonia doreste si includerea in
textul de baza al noului Tratat a clauzei Ioannina, existenta in forma initiala doar ca anexa.
Aceasta clauza prevede ca deciziile Uniunii Europene pot fi temporar inghetate, daca un numar
de state se opun acestora.

Drepturile cetatenilor europeni

Demnitate: demnitatea umana, dreptul la viata, dreptul la integritate, interzicerea torturii si a
tratamentelor degradante sau inumane, interzicerea sclaviei si a muncii fortate.

Libertate: dreptul la libertate si securitate, respectarea vietii private si de familie, protectia

datelor personale, dreptul la casatorie si la formarea unei familii, libertatea de gandire, de
exprimare, de apartenenta religioasa, dreptul la informare, libertatea de asociere, libertatea
artelor si a stiintelor, dreptul la educatie, libertatea de a alege o ocupatie si de a munci, libertatea
de a incepe o afacere, dreptul la proprietate, dreptul la azil, protectie in caz de expulzare sau
extradare.

Egalitate: egalitate in fata legii, nediscriminare, egalitate culturala, religioasa si lingvistica,

diversitate, egalitate intre barbati si femei, drepturile copiilor, drepturile persoanelor in varsta,
integrarea persoanelor cu dizabilitati.

Solidaritate: drepturile lucratorilor la informare si consultare, dreptul la actiuni colective, dreptul

de acces la serviciile de plasare, protectie in caz de demitere nejustificata, conditii corecte de
munca, interzicerea folosirii copiilor pe piata muncii, protectia tinerilor la locul de munca si in
viata profesionala si de familie, securitate si asistenta sociala, protectia consumatorilor, protectia
mediului inconjurator, acces la servicii de sanatate si interes general.

Drepturile Cetatenilor: dreptul la vot si la participarea in alegerile pentru Parlamentul European,

in alegerile municipale, dreptul la o buna administratie, la acces la documente, la Mediatorul
European, la petitii, libertatea de miscare si de rezidenta, protectie consulara si diplomatica.

Justitie: dreptul la un proces corect, la prezumtia de nevinovatie, dreptul la aparare, dreptul la

legalitate si proportionalitate in dosarele penale, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua
ori pentru aceeasi crima.

Etapele si obiectivele programului comunitar

Scopul acestui program consta in sprijinirea organismelor care desfasoara activitati in domeniul
promovarii cetateniei europene active.
Obiective:

promovarea si diseminarea valorilor si obiectivelor UE;

realizarea unei legaturi mai stranse intre cetateni, UE si institutiile acesteia si incurajarea
cetatenilor de a se implica in activitatile acestor institutii;

implicarea activa a cetatenilor in reflectii si discutii asupra constructiei UE.

Domenii de actiune:

sprijin pentru actiunile de town-twinning (conferinte, seminarii de instruire si campanii

de informare);

sprijin pentru alte actiuni de town-twinning (intalniri intre cetateni);

sprijin pentru participarea sindicatelor trans-sectoriale la dialogul social european;

sprijin pentru organizatiile non-guvernamentale, precum si asociatiile si federatiile de

interes european.

Cine poate solicita finantare?

Pentru actiunile de tip 1:

primarii si asociatiile/comitetele lor de infratire;

autoritati ale administratiei publice locale sau regionale; asociatii ale autoritatilor
administratiei publice locale (acestea pot include organizatiile care reprezinta interesele
autoritatilor locale pe plan general, ca de exemplu, Federatiile Europene ale Oraselor si
Municipalitatilor, cat si organizatiile care reprezinta autoritati locale pe plan tematic, ca
de exemplu Uniunea Satelor si Oraselor de munte).

Pentru actiunile de tip 2:

primaria localitatii care organizeaza intalnirea;

comitetul/asociatia de infratire (care trebuie sa aiba personalitate juridica) a localitatii

care organizeaza intalnirea;

consiliul local care organizeaza intalnirea.

Pot solicita finantare pentru actiunile de tip 3 organizatii transindustriale generale, cum
sunt:
 Centrul European al Intreprinderilor cu Participare de Stat si al Intreprinderilor de Interes
Economic General;

Confederatia Sindicala Europeana;

Uniunea Confederatiilor Europene Industriale si ale Patronatelor.

Pentru actiunile de tip 4 pot solicita finantare:

organizatiile neguvernamentale si asociatiile/federatiile nonprofit, care au personalitate

juridica, sunt inregistrate in unul din statele eligibile, sunt independente fata de
autoritatile publice, au abilitatea, resursele financiare si operationale necesare pentru a
completa proiectul si au integritate morala si legala.

Institutia romaneasca responsabila cu coordonarea participarii Romaniei la acest program

comunitar este Ministerul Administratiei si Internelor. Programul Cetateni pentru Europa este
planificat sa acopere perioada 2007-2013.

CETATENIA EUROPEANA

Principiul pe care Uniunea Europeana se intemeiaza este cel al plasarii individului si

intereselor sale in centrul problematicii integrarii europene. Respectarea drepturilor
fundamentale ale omului este privita la nivelul institutiilor europene ca un principiu general de
drept. Fiecare om are dreptul la o cetatenie, se arata in Declaratia Universala a Drepturilor
Omului (art.15). Dezbaterile asupra locului si rolului pe care il are cetateanul in constructia
Uniunii, eforturile pentru a crea un spatiu public european sunt din ce in ce mai prezente, toate
acestea subsumandu-se unei singure formule: 'o Europa mai aproape de oameni'

Cetatenia exprima, in acceptiunea clasica a termenului, apartenenta unei persoane la stat

prin prisma drepturilor si obligatiilor reciproce prevazute de Constitutie si de celelalte legi.
Natura juridica a cetateniei este regasita in legatura ce uneste un individ, un grup de indivizi sau
anumite bunuri cu un anumit stat, fie in raportul politic si juridic de dominatie si supunere din
care izvorasc drepturi si obligatii, atat in ceea ce-l priveste pe individ fata de stat, cat si pe stat
fata de individ. Aceasta calitate se dobandeste dupa locul nasterii (intemeiere pe principiul jus
soli) sau ca efect al legaturii de sange, dupa parinti, (principiul jus sanguinis), dar se poate
dobandi si prin proceduri de obtinere a nationalitatii sau pentru servicii deosebite aduse tarii si
natiunii, 'cetatenia de onoare'1[1].

Cetatenia detine, deci, un sens juridic, cetateanul fiind subiect de drept, adica dispune de
drepturi civile si politice, se bucura de libertati individuale, de libertatea de constiinta si de
exprimare, de libertatea de miscare, de a se casatori, de prezumtia de nevinovatie, de a avea un
avocat care sa-l apere, egalitate in fata legii. De asemenea, are dreptul de a participa la viata
politica si de a candida pentru oricare dintre functiile publice, iar obligatiile care-i revin constau
in respectarea legilor, plata taxelor si impozitelor in functie de veniturile realizate si in a apara, in
caz de pericol, societatea al carei membru este.

Cetatenia are si un sens politic, cetateanul participand la exercitiul puterii. 'Comunitatea

cetatenilor' este cea care, prin alegeri, isi hotaraste guvernantii, reprezinta sursa puterii si justifica
executarea deciziilor luate de acestia, le controleaza si sanctioneaza actiunile. Astfel, cetatenia
implica si principiul legitimitatii politice, cetateanul este detinatorul unei parti din suveranitatea
nationala.

Si pentru a crea cadrul necesar, pentru a organiza societatea, cetatenia se traduce prin
ansamblul institutiilor si practicilor sociale. Cetatenia ar deveni o formalitate daca nu s-ar traduce
prin institutii care organizeaza in mod concret viata in comun2[2]. Cetatenia creeaza modalitati
de integrare ale populatiilor datorita vocatiei sale universale (a nu exclude). Iar existenta
spatiului politic, in care fiecare cetatean este egalul celuilalt, in care a vota inseamna a
demonstra, respectand un ritual, ca apartinem comunitatii politice este o dovada in acest sens. De

1[1] Ion Deleanu, Drept constititional si institutii politice, Ed. Fundatia 'Chemarea', Iasi, 1992,
pp. 20-23.

2[2] Dominique Schnapper, Christian Bachelier, Ce este cetatenia?,Ed. Polirom, Iasi, 2001, p.
95.
asemenea, cetatenia este sursa legaturii sociale, fiecare cetatean avand dreptul la acelasi respect,
la recunoasterea demnitatii proprii. In acest sens, cetateanul este locuitorul unei tari care
actioneaza in concordanta cu un set de reguli, respectiv drepturi si obligatii, in problemele
publice/afacerile publice (inclusiv cele politice), actiunea sa desfasurandu-se in spatiul public
unde interactioneaza si comunica cu alti cetateni3[3].

Construirea Europei unite a ridicat si ridica anumite probleme politice care prin prisma
subiectului abordat ni se dezvaluie astfel: institutiile cetateniei au fost intotdeauna nationale, pe
cand practicile cetateniei nu sunt exercitate tot timpul intr-un cadru national. Manifestarea
vointei politice, un loc al exprimarii democratice, al deciziei pur politice acolo unde sa se
hotarasca repartizarea resurselor, protejarea valorilor colectivitatii si a ei insasi sunt conditii ale
unei practici democratice. In acest context, cetatenia se poate exercita perfect la nivel
infranational sau supranational, intre natiune si cetatenie legatura nefiind logica, ci istorica '4[4]

Ideea introducerii 'cetateniei unionale', europene a fost luata in discutie in anii '60, iar la
mijlocul anilor '70, mai precis in anul 1974, la intrunirea la nivel inalt de la Paris (10-11
decembrie) a fost adoptat un document final, in care sefii de state si de guverne ai celor noua
state membre ale Comunitatilor Europene au propus elaborarea unei liste de drepturi, care ar fi
putut fi atribuite cetatenilor (resortisantilor), in momentul respectiv, drepturi provenite din
calitatea de cetateni ai statelor comunitare.

Un alt pas l-a repr 151c29b ezentat 'Actul de la Bruxelles' din 1976 al Consiliului de
Ministri, ce se referea la alegerea reprezentantilor in Parlamentul European prin vot universal,
direct, liber, secret. In fapt, alegerea parlamentarilor europeni prin vot universal, direct, liber,
secret este o manifestare evidenta a unei cetatenii europene. In ceea ce priveste reglementarile
comunitare, nici in Tratatul de la Roma, nici in Actul Unic European nu s-au facut referiri la
drepturile individului sau ale cetateanului. Acestia sunt considerati doar agenti economici,
dispozitiile tratatelor percepandu-i ca atare. De exemplu, in domeniul liberei circulatii,

3[3] Jan A.G.M. van Dijk, Basic distinctions of consumer and citizen issues in the Information
Society, ISF, 1999.

4[4] Dominique Schnapper,Christian Bachelier,op. cit., pp. 162-165.

persoanele nu sunt luate in considerare decat in calitate de salariati (art. 48, Tratatul asupra
C.E.E.) sau ca membri ai profesiunilor liberale (art.52 si urm.).

Consiliul European de la Fontainebleau (25-26 iunie 1984), plecand de la ideea ca in

centrul constructiei comunitare trebuie plasat cetateanul european in vederea dezvoltarii
sentimentului de apartenenta la comunitate, dar si pentru ca el nu este doar un actor social al
constructiei europene, ci reprezinta scopul final, a hotarat crearea unui comitet de reflectie
("Comitetul Adonino"), care sa dea o dimensiune mai umana experientei comunitare, sa
promoveze identitatea si imaginea Comunitatilor in ochii cetatenilor. S-a pus la punct un plan, un
program de lucru ce viza facilitarea liberei circulatii a persoanelor, o mai buna invatare a limbilor
straine, armonizarea unor simboluri de identificare cum ar fi drapelul, imnul sau pasaportul.
Printre drepturile recunoscute figurau si drepturi rezultand din ideea de integrare economica
(dreptul la munca in tara aleasa)5[5].

Conceptul de cetatenie europeana a fost repus in discutie in cadrul Consiliului European

de la Roma (14-15 decembrie 1990), guvernul spaniol, prin persoana primului ministru, Felipe
Gonzlez, a avansat si aparat ideea, propunand si un proiect in acest sens. Astfel, Consiliul
European de la Maastricht (9-10 decembrie 1991) si-a axat discutiile pe doua probleme esentiale:
recunoasterea unei duble cetatenii si atribuirea de drepturi cetatenilor comunitari fara sa se tina
seama de cetatenia acestora. S-a avut astfel in vedere faptul ca orice persoana are, de regula,
cetatenia statului sau, care ii confera anumite drepturi si obligatii. Cetatenia dubla, europeana,
trebuia sa fie un complement al cetateniei nationale si nu o substituire a acesteia6[6]. Deci,
cetatenia nationala este stabilita de normele juridice ale statului, iar cetatenia europeana este
efect al detinerii cetateniei unui stat membru al Uniunii Europene.

Prima referire expresa la drepturile si libertatile fundamentale apare in Tratatul de la

Maastricht (1 ianuarie 1993) in care un capitol introdus a fost denumit "Cetatenia Uniunii",
scopul fiind acela de a intari relatiile existente intre Uniunea Europeana si cetatenii statelor
membre. Acesta, spre deosebire de constitutiile nationale, nu incepe cu o declaratie a drepturilor

5[5] Gilles Ferrol (coord.), op. cit., p. 35.

6[6] Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, op. cit., p. 310.

(fapt dorit de unele state), dar contine un numar de referiri la drepturile omului. Astfel, se afirma
ca Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt ele garantate de Conventia
Europeana semnata la 4 noiembrie 1950 la Roma si asa cum rezulta din traditiile constitutionale
comune ale statelor membre, in calitate de principii generale ale dreptului comunitar (art. F din
primul titlu al Tratatului, consacrat dispozitiilor comune). De asemenea, conceptia privind
complementaritatea cetateniei europene este reiterata astfel: 'uniunea respecta identitatea
nationala a statelor membre ale caror sisteme guvernamentale sunt fondate pe principiile
democratice' (art. F, par.1). Cetatenia europeana este instituita prin Tratatul de la Maastricht ce
prevede:

a) dreptul de vot si de eligibilitate la alegerile municipale si in Parlamentul European;

b) protectia diplomatica si consulara;

c) posibilitatea de a apela la un mediator;

d) libertatea de deplasare si de sedere pe teritoriul tarilor ce apartin Uniunii Europene

(art. 8).

Persoanele care au cetatenia europeana se bucura de dreptul la libera circulatie, dreptul de

sejur pe teritoriul oricarui stat membru, drepturi deja recunoscute, precum si de noi categorii de
drepturi. Aceste noi categorii de drepturi sunt reprezentate de drepturile politice, dreptul la recurs
non-jurisdictional si dreptul la protectie. Drepturile politice instituite sunt dreptul de vot si de
eligibilitate la alegerile europene si municipale, dreptul la recurs non-jurisdictional7[7], care-i
permite cetateanului sa se apere impotriva actiunilor institutiilor comunitare este reprezentat de
dreptul de petitie si dreptul de a se adresa Mediatorului European si dreptul privind protectia
consta in dreptul de protectie diplomatica si consulara.

Toate acestea ne conduc la ideea instituirii unui veritabil statut al cetateanului,

cuprinzand drepturi si indatoriri, precum si la aparitia unei noi categorii situata intre cetatenia

7[7] Christian Hen, Jacques Leonard, Uniunea Europeana, Ed. C.N.I. 'Coresi' S.A., Bucuresti,
2003, p. 60.
nationala si straini, pe care o putem considera o 'superpozitie', un alt nivel, cetatenia europeana.
Instituirea acestui nivel este, de fapt, o disociere operata pentru prima data intre nationalitate si
cetatenie. Cetatenia nationala nu mai este, din acest moment, singura care ofera un statut juridic
si drepturi. Institutiile europene confera cetatenilor europeni si persoanelor aflate legal in spatiul
european un statut social care devine 'un veritabil statut politic'. Desi restrictive in ceea ce
priveste dreptul de reuniune si de asociere, se considera ca aceste noi reguli constituie o
veritabila revolutie in planul principiilor politice si constitutionale si marcheaza o etapa spre
stabilirea 'unei veritabile nationalitati europene'8[8].

Crearea 'laboratorului Schengen'(1985, 1990), ca pas premergator infiintarii Marii Piete

Interne, a avut drept scop suprimarea oricarui obstacol din calea liberei circulatii a persoanelor,
respectiv armonizarea politicilor si intrepatrunderea sistemelor judiciare, administrative si
politienesti, masuri de imigrare si aplicarea unei legi de urmarire internationala. Aceasta realizare
a fost consfintita in tratat, trecerea granitelor externe ale Uniunii Europene, politica de azil si
politica de imigrare fiind considerate probleme de interes comun pentru toate statele membre.
'Europa fara frontiere' este prefigurata de 'Acordurile Schengen' si reiterata de Tratatul de la
Amsterdam.

Categoria drepturilor politice este instituita prin Tratatul de la Maastricht, orice cetatean
al Uniunii avand dreptul de a vota si de a fi eligibil in alegerile municipale si europene in statul
membru in care-si are resedinta, in aceleasi conditii cu resortisantii statului respectiv. In acest
domeniu exista o serie de deficiente datorate reglementarilor nationale privind acordarea
dreptului de vot. De exemplu, Irlanda si Olanda acorda drept de vot strainilor, in timp ce Franta
si Germania nu recunosc acest drept decat cetatenilor proprii. De asemenea, modalitatile de
acordare a cetateniei nationale sunt la latitudinea fiecarui stat si, chiar mai mult, unele state
membre au conditionat dreptul de a fi eligibil in alegerile municipale si europene de perioada de
rezidenta in statul respectiv (ex. Franta9[9] - 6 ani pentru a putea alege, 12 ani pentru a fi ales),
alte state beneficiaza de derogari partiale (ex. Luxemburg, unde procentul de straini de origine

8[8] Ibidem, p. 61.

9[9] In iunie 1992 Constitutia Frantei a fost supusa unei proceduri de revizuire.
europeana depaseste 20%). In Tratat se reitereaza necesitatea adoptarii unei proceduri uniforme
referitoare la conditiile de eligibilitate si desfasurare a alegerilor pentru toate statele membre.

Cu ocazia scrutinului din iunie 1994, pentru prima oara, cetatenii statelor membre care
locuiesc in alt stat al Uniunii decat in al lor se pot inscrie ca alegatori in tara lor de resedinta -
adica aproximativ 5 milioane de persoane (in Franta, 1,1 milioane); de fapt, aceasta posibilitate
este foarte putin utilizata, mai ales din cauza lipsei de informare adecvata (in Franta, 47.508 de
inscrisi, adica mai putin de 5% din cetatenii comunitari stabiliti in aceasta tara)10[10].

Drepturile privind protectia cetatenilor, dreptul la protectia diplomatica si consulara, ca si

dreptul de a se apara, dreptul de petitie si cel de a se adresa Mediatorului European sunt instituite
de Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Amsterdam (1999) intareste aceasta protectie,
Uniunea stabilindu-si ca obiectiv <<intarirea protejarii drepturilor si intereselor cetatenilor
statelor membre prin instaurarea unei cetatenii a Uniunii (art.2), instituind si dreptul de a
comunica cu institutiile comunitare11[11]. Dreptul la protectie diplomatica si consulara implica
o asistenta in caz de boala grava, accident, deces, arestare, violenta, precum si ajutor in cazul
repatrierii. Aceasta protectie este de competenta autoritatilor din statele membre, insa in aceleasi
conditii cu nationalii.

In baza dreptului de petitionare orice cetatean al Uniunii, precum si orice persoana fizica
sau juridica poate adresa, individual sau colectiv, cereri sau doleante scrise (in una din cele 12
limbi oficiale) Parlamentului European.

Institutia Mediatorului European a fost introdusa prin Tratatul de la Maastricht (art.138

E), la initiativa Danemarcei (propunere din 1990 in care isi dezvaluia propria experienta in acest
sens - institutia ombudsman-ului12[12]), sustinuta si de Franta, Spania si alte tari. Mediatorul
European este expresia unei conceptii noi despre relatiile dintre Uniune si cetatenii sai. S-a creat,

10[10] Philippe Defarges, op. cit., p. 59.

11[11] Trait d'Amsterdam: ce qui a change en Europe, Comisia Europeana, 1999.

12[12] Ombudsman (din suedeza), personalitate independenta insarcinata cu examinarea

plangerilor cetatenilor impotriva administratiei, in tarile scandinave.
astfel, pentru prima data o legatura juridica directa intre indivizi si institutii, un mijloc prin care
orice cetatean european, orice persoana fizica sau juridica rezidenta, ori cu sediul statutar pe
teritoriul unuia dintre statele membre, isi poate apara interesele in fata autoritatilor. Instituirea
Mediatorului European s-a facut intr-un moment cand competentele Uniunii s-au inmultit si
multe persoane criticau birocratia sporita de la Bruxelles, numita din acest motiv si
'eurocratie'13[13].

Dreptul de a se adresa institutiilor comunitare intr-una din limbile oficiale ale

comunitatilor si de a primi raspuns in aceeasi limba este instituit prin Tratatul de la Amsterdam
(1 mai 1999). Dupa ratificarea Tratatului de la Nisa sunt 12 limbi oficiale folosite in instantele
comunitare (franceza, germana, engleza, italiana, olandeza, daneza, suedeza, greaca, spaniola,
portugheza, finlandeza, irlandeza). In practica sunt utilizate in cadrul lucrarilor Comisiei
Europene engleza si franceza, iar in Parlamentul European sunt facute traduceri ale raporturilor
si dezbaterilor.

Reafirmarea drepturilor instituite de cele doua tratate (Maastricht, Amsterdam) s-a facut
prin adoptarea in cadrul Conferintei Interguvernamentale de la Nisa (7-11 decembrie 2000) a
Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Ca element de noutate, Carta cuprinde
toate drepturile civile, politice, economice si sociale ale cetatenilor europeni, precum si ale
celorlalte persoane care traiesc pe teritoriul Uniunii. Drepturile cetatenilor europeni sunt cuprinse
in capitolul ce poarta numele 'Cetatenia'.

In Consiliul European intrunit la Laeken, in Belgia (14-15 decembrie 2001) s-a lansat
Ideea adoptarii unui text constitutional rezultat din simplificarea si organizarea tratatelor de pana
atunci. De asemenea, s-a convocat Conventia europeana prinvind viitorul Europei ce a fost
insarcinata cu formularea de propuneri pe urmatoarele teme: apropierea cetatenilor de proiectul
european si de institutiile europene; structurarea vietii politice si a spatiului politic intr-o Europa
extinsa; transformarea Uniunii intr-un factor de stabilitate si un punct de referinta in noua ordine
mondiala.

13[13] Gilles Ferrol, op. cit. , p. 110.

 Cetatenia Uniunii este stipulata in Proiectul de Tratat de instituire a unei Constitutii
pentru Europa, elaborat prin lucrarile Conventiei Europene privind viitorul Europei si prezentat
la lucrarile Consiliului European intrunit la Salonic (20 iunie 2003):

1. "Orice persoana care are cetatenia unui stat membru este cetatean al Uniunii. Cetatenia
Uniunii se adauga la cetatenia nationala si nu o inlocuieste "

2. "Cetatenele si cetatenii Uniunii se bucura de drepturile si au obligatiile prevazute in

prezenta Constitutie. Ei au:

- dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre;

- dreptul de a vota si de a fi alesi in Parlamentul European, precum si in cadrul

alegerilor locale in statul membru unde isi au resedinta, in aceleasi conditii ca si
resortisantii acelui stat;

- dreptul de a beneficia, pe teritoriul unei tari terte in care statul membru ai carui
resortisanti sunt nu este reprezentat, de protectie din partea autoritatilor
diplomatice si consulare ale oricarui stat membru, in aceleasi conditii ca si
cetatenii acelui stat;

- dreptul de a prezenta petitii Parlamentului European, de a se adresa Mediatorului

European sau de a se adresa institutiilor si organelor consultative ale Uniunii
intr-una din limbile Uniunii si de a primi raspuns in aceeasi limba (art. 8)14[14].

Conditia dobandirii cetateniei europene ramane aceeasi, a fi cetatean al unui stat membru
(conditie instituita prin Tratatul de la Maastricht), dar se insista asupra complementaritatii dintre
cele doua cetatenii. Cetatenia europeana difera de cetatenia nationala, insa nu suprima nici unul
din drepturile inerente acesteia din urma, dimpotriva, sunt conferite beneficiarilor drepturi
suplimentare care se exercita atat la nivelul Uniunii, cat si la nivelul statelor membre (ramane la
latitudinea fiecarui stat sa determine conditiile ce trebuie indeplinite pentru obtinerea cetateniei).

14[14] Proiect de Tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa, art. 8.

Prin alin. 3 se arata ca drepturile se exercita in conditiile si limitele definite in Constitutie si in
dispozitiile de aplicare a acesteia.

In Proiectul de Tratat este reiterata protectia drepturilor, libertatilor si principiilor

fundamentale si evidentierea lor prin Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii. Uniunea se
intemeiaza pe valorile indivizibile si universale ale demnitatii umane, libertatii, egalitatii,
solidaritatii si se sprijina pe principiul democratiei si statului de drept. Sunt stipulate drepturi
civile si politice, drepturi economice si sociale (dreptul la greva, dreptul sindical). O noutate o
constituie asa-numitele drepturi de 'generatia a treia': articolele consacrate bioeticii si protectiei
datelor cu caracter personal in domeniul informatiei; dreptul de a studia; libertatea de a cauta un
loc de munca. Recunoasterea tuturor acestor drepturi, libertati si obligatii stipulate in Constitutia
Europeana se va realiza prin referendumurile organizate in fiecare dintre statele membre ale
Uniunii (daca va fi aprobata).

Prin prisma ideilor expuse putem considera ca cetatenia europeana nu poate reprezenta o
extindere a cetateniei statului de apartenenta la nivelul Europei si ca Uniunea Europeana nu va
deveni o "natiune mai mare". Cetatenia europeana nu este, pentru moment, independenta de
cetatenia clasica, ci este un complement al acesteia. Dar o regandire a acesteia, elaborarea unei
adevarate cetatenii europene, 'noua' cetatenie europeana, presupune construirea unui spatiu
public european in care membrii societatii europene sa se recunoasca drept cetateni, in care
guvernantii alesi la nivel european sa fie considerati legitimi si deciziile luate de acestia sa fie
acceptate. Referendumurile la care va fi supusa Constitutia Europeana, precum si alegerile
europene si municipale pot fi considerate ca manifestari ale spatiului public european dar si
metode de 'a aduce Europa mai aproape de oameni'.

Realizarea Uniunii Economice si Monetare

In iunie 1985, Comisia prezidata de Jacques Delors a publicat Cartea Alba privind
realizarea Pietei Interne in care sunt prevazute masuri ce trebuie luate pentru realizarea Pietei
Comune prezentata Parlamentului European ce sustinea incheierea procesului de constituire a
Pietei Interne Unice pana in anul 1993. Obiectivele referitoare la Piata interna , precum si
initierea unei reforme institutionale, punerea bazelor a noi politici privind mediul, securitatea etc.
vor fi consemnate in Actul Unic European semnat la 17-28 februarie 1986 (vigoare 1 iulie
1987.). De asemenea, la Consiliul European de la Bruxelles din1988 se va sustine necesitatea
unei reforme a finantelor Comunitatii.

Actul Unic European cauta sa amelioreze in mod semnificativ sistemul institutional si

fixeaza ca obiective Comunitatii, in special realizarea pietei interne pana la 31decembrie 1992 si
consolidarea coeziunii economice si sociale. Atingerea obiectivelor s-a considerat va constitui si
raspunsul la aspiratiile si sperantele tarilor care s-au alaturat Comunitatii, Grecia, Spania,
Portugalia. Actul Unic European cuprinde dispozitiile legislative referitoare la realizarea Pietei
Interne Unice (Piata Comuna).

Metoda comunitara intemeiata pe un permanent dialog intre interesele nationale si

interesele comune, o metoda ce respecta diversitatea nationala, dar afirma si o identitate proprie
Uniunii nu trebuie sa piarda nimic din valoarea sa initiala. Actul Unic European si Tratatul
asupra Uniunii Europene consacra realizarea Pietei Interne Unice, adica miscarea libera a
bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor pe tot cuprinsul Comunitatii. Principiul
subsidiaritatii este prevazut de Actul Unic si consta in a lua decizii in mod colectiv, cele
suprimate la nivel national sau regional raman in raspunderea statelor membre.

Piata Interna Unica (345 milioane de oameni) reprezinta, de fapt, transpunerea a ceea ce
s-a dorit o data cu statuarea ei in tratatele fondatoare, adica punerea laolalta a pietelor nationale
care erau pana acum separate, dotarea ei cu reguli de functionare si cu institutii care sa vegheze
asupra acestor reguli si a etapelor in care ea este realizata. Piata Interna Unica va beneficia de
structuri economice de elita, de preturi de cost scazute, pentru firmele capabile sa vanda pe
aceasta piata.

Iar masurile prevazute pentru indeplinirea obiectivelor propuse constau in eliminarea

tuturor obstacolelor fie fizice, tehnice si fiscale.

Astfel, inlaturarea barierelor care exista inca la frontiere in calea liberei circulatii a
marfurilor precum controale sanitare, tarife de transport, presupun un efort de armonizare, dar si
de eliminarea a formalitatilor existente inca la vama (desi taxele vamale au fost eliminate, nu
aveau un document unic si a fost instituit documentul administrativ unic).
 In calea liberei circulatii a persoanelor stateau obstacole dictate de nevoia de siguranta si
de lupta impotriva criminalitatii transfrontaliere. Masurile luate au vizat armonizarea legislatiilor
in privinta drogurilor, a armelor,o politica comuna de emigrare, s-a creat astfel Laboratorul
Schengen (1985,1990), laboratorul unei Europe fara frontiere, la care au aderat si Norvegia si
Islanda care nu sunt membre ale Uniunii (nu a aderat Marea Britanie). Este aplicat principiul
trecerii libere a frontierelor interne, dar cu masuri de cooperare politieneasca, judiciara, vamala
(drept de supraveghere, de urmarire), cu o politica in domeniul vizelor si al dreptului de azil.
Laboratorul Schengen a fost integrat dreptului comunitar prin Tratatul de la Amsterdam.
Principiul liberei circulatii a fost intarit prin directive referitoare la dreptul de sejur in
Comunitate pentru pensionari si studenti. Deci nu numai lucratorii puteau beneficia de acest
drept. Deschiderea efectiva a pietelor publice prin si armonizarea normelor tehnice europene a
fost o alta masura necesara eliminarii obstacolelor de natura tehnica. Toate activitatile sunt
tratate in mod egal si obtin aceleasi sanse de a se dezvolta, iar comunicarea intre piete asigura
repartitia cea mai rationala a activitatilor si cel mai mare progres al productivitatii. Eliminarea
barierelor fiscale era prevazuta prin masuri de armonizare a T.V.A. Armonizarea nivelului
legislativ, tehnic, transport, recunoastere a diplomelor reprezinta realizari impuse de Actul Unic
European.

Consecintele realizarii Pietei Unice pot fi vazute sub un dublu aspect, pozitiv si negativ.
Consecintele pozitive ale realizarii Pietei Unice le gasim in:

a) politica comerciala comuna: disparitia oricaror restrictii la import;

b) nu se ridica o fortareata, ci Comunitatea este deschisa tarilor terte (G.A.T.T.) si asigura

exporturile comunitare, vorbim de "Partenerul European";

c) noi locuri de munca, intarirea competitivitatii, o piata de 366 milioane consumatori;

d) respectarea unui set de norme care sa duca la flexibilitatea pietei;

e) existenta frontierelor fizice: control fitosanitar.

Realizarea Pietei Unice implica si efecte negative:

1. scaderea salariilor;

2 reducerea protectiei sociale;

3. dificultati privind piata fortei de munca.

De exemplu, omogenizarea T.V.A.-urilor a avut un impact diferit reducandu-se cheltuielile

publice, dar cu o crestere a impozitelor.

Masurile care s-au luat au vizat deschiderea catre concurenta mondiala, dar in contextul
introducerii unei legislatii sociale europene. Tratatul de la Amsterdam pune plasarea problemei
locurilor de munca si a drepturilor cetatenilor in centrul preocuparilor Uniunii.

Imboldul institutional pe care Actul Unic l-a dat a constat in reformarea institutiilor. O
comisie institutionala condusa de Altiero Spinelli va elabora un proiect de Tratat al Uniunii
Europene, ce va fi adoptat de Parlamentul European in 1984, dar care va fi abandonat. Comitetul
Dooge va face alte propuneri ce vor fi transpuse in Actul Unic. Consiliului European i se
recunoaste statutul juridic. Regulile de vot in cadrul Consiliului de Ministri vor fi modificate,
astfel incat majoritatea calificata trebuia sa inlocuiasca unanimitatea: majoritatea calificata a fost
fixata la 62 de voturi din 87, voturile statelor fiind afectate de un coeficient de ponderare, ce
merge de la 10 pana la 2 voturi. Votul unanim va fi mentinut pentru cateva domenii, armonizarea
legislatiilor fiscale, drepturile si interesele lucratorilor, putand fi utilizat de state in chestiuni
considerate a aduce atingere suveranitatii nationale. Cea care beneficiaza de puteri mai largi(in
materie de executie si gestiune a actelor Consiliului) in urma acestei reforme este Comisia.
Parlamentul European primeste noi forme de participare la elaborarea actelor comunitare prin
proceduri de cooperare, (actele sunt adoptate de Parlament si de Consiliul de Ministri). De
asemenea, se prevad reguli privind coeziunea economica si sociala, cercetarea si dezvoltarea
tehnologica si mediul. In materie de politica externa se prevad dispozitii privind cooperarea
politica (prima referire la includerea in cooperarea politica a problemei securitatii europene).
Realizarile Actului Unic au determinat evolutia ulterioara a constructiei europene ce va fi
marcata de unul dintre cele mai importante momente, realizarea Uniunii Economice si Monetare.
 Realizarea Marii Piete Interne la 1 ianuarie 1993 trebuia insotita de o Uniune Economica
si Monetara, pentru ca avantajele pietei unice nu puteau fi complete fara eliminarea taxelor de
schimb si a costurilor tranzactiilor. In ceea ce priveste Uniunea politica, caderea Zidului
Berlinului, reunificarea Germaniei il determinasera pe cancelarul Germaniei, Helmuth Kohl sa
propuna o initiativa franco-germana care sa arate ca, pentru Germania reunificata, constructia
europeana ramanea o prioritate.

La reuniunea la nivel inalt de la Maastricht s-a decis incheierea unui singur tratat (in 1989
se discutasera doua, unul privind Uniunea politica, celalalt privind Uniunea Economica si
Monetara)15[15]. Astfel, Tratatul de la Maastricht, Tratatul Uniunii Europene, semnat la 7
februarie 1992 (1 noiembrie 1993) inglobeaza Uniunea politica si Uniunea Economica si
Monetara (UEM). Tratatul este punctul de ancorare a douasprezece tari intr-o comunitate in care
sunt constranse sa actioneze de acum inainte in domeniile cele mai importante ale activitatii
politice in scopul realizarii Uniunii Economice si Monetare si a Uniunii politice.

Cetatenia europeana este instituita prin Tratatul de la Maastricht ce prevede un capitol

intitulat 'Cetatenia Uniunii' ce cuprinde drepturile si libertatile acordate cetatenilor din statele
membre:

Orice cetatean care apartine unui stat membru este cetatean al Uniunii Europene.
Cetatenii Uniunii dispun de urmatoarele drepturi si libertati:

1. dreptul de vot si de eligibilitate la alegerile municipale si in Parlamentul European;

2. protectia diplomatica si consulara;

3. posibilitatea de a apela la un mediator;

4. libertatea de deplasare si de sedere pe teritoriul tarilor ce apartin Uniunii Europene

(art. 8).

15[15] Charles Zorgbibe, op. cit. , p. 344.

 Persoanele care au cetatenia europeana se bucura de dreptul la libera circulatie, dreptul de
sejur pe teritoriul oricarui stat membru, drepturi deja recunoscute, precum si de noi categorii de
drepturi. Aceste noi categorii de drepturi sunt reprezentate de drepturile politice, dreptul la recurs
non-jurisdictional si dreptul la protectie. Drepturile politice instituite sunt dreptul de vot si de
eligibilitate la alegerile europene si municipale, dreptul la recurs non-jurisdictional16[16], care-i
permite cetateanului sa se apere impotriva actiunilor institutiilor comunitare este reprezentat de
dreptul de petitie si dreptul de a se adresa Mediatorului European si dreptul privind protectia
consta in dreptul de protectie diplomatica si consulara.

Motivele care au dus la crearea Uniunii Economice si Monetare dezvaluie faptul ca nu

toate barierele au fost inlaturate, coexistenta monedelor nationale implicand costuri de tranzitie,
comisioane de schimb. Introducerea monedei unice trebuie sa duca la disparitia acestor bariere
din calea existentei unui spatiu european si, intarind concurenta si schimburile comerciale, va
stimula, de fapt, ridicarea nivelului bunastarii.

Uniunea Economica si Monetara se bazeaza pe urmatoarele principii: fixarea ratelor de

schimb si instaurarea unei monede unice, crearea unei autoritati comune (Banca Centrala
Europeana) care sa defineasca politica monetara unica si sa intervina pe piata schimburilor fata
de terte tari, determinarea unei politici monetare comune, ce consta in definirea obiectivelor si
instrumentelor de actiune unice.

Uniunea politica vizeaza realizarea politicii de securitate externa si comuna, P.E.S.C.,

cresterea rolului Parlamentului European, sporirea competentelor Comunitatii, politica comuna
in domeniul juridic si al afacerilor interne, J.A.I. (imigratia, azilul politic, viza de intrare, crearea
Europol - Birou European de politie). In acest sens, Uniunea Europeana este considerata drept o
constructie singulara, un amestec de trasaturi guvernamentale si federaliste care se cer
recunoscute sui generis si a carei forma finala e departe de a fi fost stabilita17[17].

16[16] Christian Hen, Jacques Leonard, Uniunea Europeana, Ed. C.N.I. 'Coresi' S.A., Bucuresti,
2003, p. 60.

17[17] Stanley Hoffmann, Sisiful european. Studii despre Europa (1964-1994), Curtea Vechea
Publishing, Bucuresti, 2003, p. .
 Tarile Comunitatii au incercat incepand cu 1972 sa evite perturbarile datorate
suspendarii de catre Statele Unite a convertibilitatii dolarului in aur si instalarii progresive a
schimburilor fluctuante, concepand mecanisme de consolidare financiara. La inceputul anilor '70
s-a impus necesitatea unei convergente economice si cea a unei uniuni monetare (socuri
petroliere 1973, 1979), Comunitatea construind Sistemul Monetar European (martie 1979).
Acesta trebuia sa conduca catre o zona de stabilitate in Europa si sa faciliteze convergenta
dezvoltarii economice. Mecanismele cu care a fost prevazut erau: existenta unei monede comune
E.C.U. - unitatea de cont europeana egala cu suma cursurilor de schimb ale valutelor
componente ponderate in functie de cota-parte in cadrul cosului ECU. (Euro), a unei discipline
de schimb care limiteaza fluctuatiile, proceduri de sustinere financiara pentru mentinerea
cursului.

Instituirea acestui sistem crea acces la piete diversificate. Prin Tratatul de la Maastricht
ECU devine moneda mijloc de plata si rezerva, si se elaboreaza o singura politica monetara.
Elementele acestui sistem se refera la:

a) criterii de convergenta (egalizare) privind inflatia, rata dobanzii pe termen lung

deficitul fiscal, datoria publica, participare la S.M.E.

b) un calendar lung

c) salt de la SME la U.M.E.

Criteriile de convergenta ce se cer a fi indeplinite pentru fiecare stat candidat:

a) moneda nationala va respecta marjele de fluctuatie;

b) rata a dobanzii sa nu depaseasca in cursul anului ce a precedat examinarea, cu mai

mult de doua puncte media celor trei state cu cea mai slaba crestere de preturi;

c) rata slaba a inflatiei care sa nu depaseasca, timp de un an, cu mai mult de 1,5% media
ratelor celor 3 tari membre cu cele mai bune rezultate in materie de stabilitate a preturilor;
 d) echilibrul bugetar implica o pozitie financiara stabila, deficitul bugetar nu va depasi
3% din PIB.

Politica sociala

Constructia europeana, sprijinita pe cei trei piloni - uniunea vamala, politica agricola
comuna si sistemul monetar european, trebuia sa ia in considerare si problemele sociale. Astfel
incat, in anii '70 se contureaza conceptul de spatiu social european. Mijloacele prin care se
intervine pentru protejarea categoriilor sociale afectate de restructurarea intreprinderilor unde
lucreaza sunt fondurile structurale comunitare. Cel mai vechi fond structural comunitar, Fondul
Social European, F.S.E. a fost prevazut in Tratatul de la Roma si creat in 1960. Acest fond
trebuia:

a) sa acopere jumatate din cheltuielile statelor membre pentru a asigura muncitorilor

reconversie productiva prin reintegrare profesionala si cu indemnizatii de reinstalare;

b) sa acorde ajutoare salariatilor afectati de restructurarea intreprinderilor unde lucreaza.

De exemplu, intre 1960-1997 au beneficiat de ajutoare 35.000.000 persoane, suma pentru

intreaga perioada ajungand la 30 miliarde ecu18[18].

Memorandumul guvernului francez din octombrie1981 precizeaza ca spatiul social

european corespunde urmatoarelor obiective principale:

a) sa permita plasarea fortei de munca in centrul politicii sociale comunitare, prin dezvoltarea
cooperarii si reconsiderarea partilor comunitare;

b) sa vizeze intensificarea dialogului social in plan comunitar, ca si a aceluia intre statele

membre, privind "interiorul" sau "exteriorul" unei firme;

c) sa intensifice cooperarea si coordonarea activitatilor in domeniul protectiei sociale.

18[18] Gilles Frreol, op. cit. , p. 88.

 In acest context, a fost adoptata la Strasbourg (9 decembrie 1989) "Carta comunitara a
drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor" (cu exceptia Marii Britanii, teama blocajului
investitional si a capacitatii de export a intreprinderilor) ce formuleaza 12 principii cu scopul de
a crea o baza de hotarari ce puteau ameliora libera circulatie a persoanelor si realiza delimitarea
spatiului social:

1) Libera circulatie: dreptul la libera circulatie permite oricarui lucrator sa exercite orice
profesie. De aici rezulta egalitatea in ceea ce priveste tratamentul fata de emigranti, in tarile
primitoare, din punct de vedere al accesului la munca, la conditiile de munca si protectie sociala.

2. Locurile de munca si remunerarea: dreptul la libertatea alegerii si a exercitarii

profesiei, ce trebuie corect remunerate, sa beneficieze corect de serviciile publice de plasare.

3. Ameliorarea conditiilor de viata si de munca: dreptul la repausul saptamanal, la

concediul anual platit, stipularea lor prin lege, conventie colectiva, contract de munca.

4. Protectie sociala: dreptul la protectie sociala adecvata, la securitate sociala suficienta.

5. Libertate de asociere si negocierea colectiva: libertatea de a se asocia in organizatii

profesionale sau sindicale in scopul apararii intereselor economice si sociale; dreptul la greva sub
rezerva obligatiilor specificate in conventia colectiva.

6. Perfectionarea profesionala: acces la perfectionarea profesionala si sa beneficieze de

ea pe perioada vietii sale active.

7. Egalitatea tratamentului fata de femei si barbati: egalitatea sanselor trebuie respectata.

8. Informarea, consultarea si participarea lucratorilor (la luarea deciziilor

manageriale): amplificate prin modalitati adecvate.

9. Protectia sanatatii si securitatea la locul de munca: conditii de sanatate si securitate

10. Protectia copiilor si adolescentilor mai mici de 15 ani prin remuneratie echitabila,
durata limitata a zilei de lucru, interzicerea muncii de noapte, calificare profesionala initiala.
 11. Persoanele in varsta: sa beneficieze de resurse minime de viata decenta, asistenta
sociala si medicala adaptata nevoilor lor specifice.

12. Persoanele handicapate: sa beneficieze de masuri suplimentare vizand favorizarea

integrarii lor profesionale si sociale.

Politicile elaborate trebuie sa favorizeze progresul social, iar legislatia trebuie sa

garanteze drepturile minimale. Prin Tratatul de la Maastricht se relanseaza constructia acestui
spatiu (fara Marea Britanie), iar Conferinta de la Torino din martie 1996 propune noi orientari.
Aparitia "eurogrevelor" sunt o marturie a faptului ca sistemele de protectie sunt prea lente, fiind
in acelasi timp o marturie a faptului ca exista o noua strategie sindicala ce se manifesta prin
intarirea aliantelor, o mai mare prezenta pe teren, o solidaritate mai mare19[19].

Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997) il completeaza pe cel de la Maastricht prin

preocuparea pentru: locul cuvenit muncii si dreptul cetatenilor, eliminarea ultimelor obstacole
din calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor, fiecare stat membru fiind nevoit sa
colaboreze mai strans in cadrul Europolului, posibilitatea acordata U.E. de a-si face mai bine
auzita vocea, crearea unor institutii sau proceduri capabile sa asigure buna functionare a unei
Uniuni ce cuprinde tari din Europa Centrala si de Est (decizii in comun, majoritate calificata,
numirea presedintelui Comisiei cu aprobarea Parlamentului, promovarea unei Europe a
cercetatorilor si a studentilor. In 1985 s-a lansat un plan de stimulare a cooperarii si a
schimbarilor cu caracter stiintific si tehnic, la nivel european.

Incepand cu anii '70, Comunitatile europene s-au inarmat cu reglementari privind

protectia mediului inconjurator, iar din 1987 are chiar o politica in acest domeniu. Prin Actul
Unic i s-a atribuit Comunitatii competenta in domeniu, stipulandu-se principiul

19[19] Ibidem, p. 201.

'poluantul plateste', principiu introdus inca din 1968 de Consiliul Europei si aplicat de catre
O.C.D.E.20[20]

Tratatele de la Maastricht si de la Amsterdam au instituit conceptul de dezvoltare

durabila, ce este reiterat in diversele politici comunitare. Acest concept presupune luarea in
considerare a calitatii mediului inconjurator; satisfacerea nevoilor prezente ale societatii, fara a
compromite insa posibilitatea generatiilor viitoare de a-si realiza propriile nevoi. Pornind de la
aceste premize, sarcinile ce revin unitatilor industriale constau in managementul resurselor,
utilizarea rationala a acestora; standarde comune pentru calitatea produselor, serviciilor,
factorilor de mediu; evidenta unitara si evaluare corecta necesare in momentul startului
managementului de mediu; competitivitate in plan regional, dar si in plan global, emiterea de
atestate ale calitatii ecologice a produselor nepoluate pe piata Escolabel, programe comunitare
sau nationale pentru incadrarea fabricatiei intreprinderilor standardelor de calitate, din ce in ce
mai restrictive, in scopul protejarii mediului inconjurator. Toate acestea presupun performante
ecologice in lant: cercetare - proces de productie - marketing - tratarea produsului uzat.

In 1992, s-a lansat Programul "Spre o dezvoltare durabila", ale carui obiective au fost
reiterate si la Summit-ul Terrei (Rio, 1992) tinut sub egida Natiunilor Unite. Ideile cuprinse in
program se refera la prevenirea degradarii mediului, conlucrarea dintre autoritatile publice,
agentii industriali si consumatori, responsabilitatile fiind partajate. Carta dezvoltarii durabile
enunta 16 principii:

1. Prioritatile unitatii economice - managementul mediului

2. Integrare manageriala

3. Procesul de perfectionare

4. Educatia salariatilor

5. Evaluati mai intai

20[20] Valentina Marinescu, Dreptul Mediului Inconjurator, Casa de Editura si Presa

'Sansa'S.R.L., Bucuresti, 1993.
 6. Produsele si serviciile

7. Informatiile clientilor

8. Facilitati si operatiuni;

9. Cercetarea

10. Abordare precauta (evitarea oricarei degradari a mediului)

11. Aprovizionarea si desfacerea;

12. Masuri de urgenta

13. Transferul de tehnologie

14. Contributia la efortul comun: programe guvernamentale si interguvernamentale.

15. Transparenta

16. Atingerea performantelor calitative standardizate; rapoarte detaliate oferite spre

informare publicului si autoritatilor.

A fost creata in 1993 pentru ducerea la indeplinire a obiectivelor Agentia Europeana

pentru Mediu (AEM), ce isi are sediul la Copenhaga. Rolul ei este de informare, studiere,
evaluare, alocare de fonduri. Fondurile structurale, fondurile de coeziune, suportul specific -
LIFE, programele Natura 2000, SAVE contribuie la mentinerea unei depline concordante intre
dezvoltarea economica si protectia mediului.

Uniunea Europeana in contextul globalizarii

In acest moment economia lumii se afla in fata unei triple provocari:

a) globalizarea si implicatiile acesteia asupra competitivitatii economiilor nationale;

 b) contradictia dintre legile pietii (logica economica) si datoria statelor de a asigura
un anumit grad de "justitie distributiva" (logica sociala);

c) contradictia dintre logica economica si necesitatea protectiei mediului, in scopul

asigurarii supravietuirii.

In contextul globalizarii economiei o importanta deosebita o prezinta prevederile

Tratatului de la Maastricht cu referire la realizarea Uniunii Economice Si Monetare, cadru de
asigurare a stabilitatii economice a Europei. Se are in vedere cresterea importantei globale a
pietei financiare europene in comparatie cu zonele de influenta ale dolarului sau ale yenului.

Exista o "noua agenda transatlantica", iar la Madrid s-au pus bazele unui plan de actiune
comun U.S.A.-U.E., creandu-se cadrul necesar unui dialog referitor la toate problemele globale.
In paralel, s-a dezvoltat ideea realizarii unei piete transatlantice care sa conduca in continuare la
reducerea taxelor vamale si la inlaturarea altor bariere care stau in calea comertului international.

Actiunile intreprinse in acest sens au condus la incheierea unor acorduri regionale

cunoscute sub denumirea de Acordul de Liber Schimb al Americii de Nord. (N.A.F.T.A), Forul
de Cooperare Economica Asia-Pacific (A.P.E.C.), Zona de Liber Schimb Latino-Americana
(M.E.R.C.O.S.U.R., formata din Argentina, Brazilia, Paraguay si Uruguay), Zona de Liber
Schimb (A.E.L.S.), UE (Uniunea Europeana).

Problema care intervine este pana unde pot merge statele implicate, sa continue pana
ajung la federalism, ori sa se intoarca la izolationism. Existenta in Uniunea Europeana a unui
etalon monetar comun, lipsa barierelor interne impun o politica comuna a taxelor vamale si a
platilor si o politica de securitate. Pentru ca acestea sa existe, ele trebuie sa fie fixate de cineva,
fie ca acesta este un individ sau un grup supranational.

Analizand actuala organizare a lumii, putem considera ca globalizarea duce la reunirea

statelor nationale in grupuri tot mai mari, in mod succesiv, obtinand astfel tot mai multa putere
economica, politica, sociala si culturala. Uniunea Europeana este un astfel de exemplu. Ceea ce
candva era scena razboiului de 100 de ani, pare sa devina cea mai sanatoasa economie a lumii. In
curand, Uniunea Europeana va fi in stare sa actioneze cat mai mult ca o entitate autonoma unita
la fiecare nivel. Esentiala a fost si este caderea barierelor dintre popoare.

La fiecare comutare se intampla multe schimbari, iar societatea are, la randul ei, nevoie
de adaptari. Cresterea nivelului bunastarii le permite oamenilor sa faca fata noilor provocari
economice, politice, culturale aparute datorita globalizarii. Provocarilor, schimbarilor li se
raspunde cu adaptarea Prin aceste schimbari oamenii sunt incurajati sa faca ceea ce stiu si se
pricep cel mai bine, dar pentru aceasta trebuie sa se si conecteze informational in societate.

Ultimul deceniu al secolului XX va ramane, probabil, unul dintre cele mai relevante din
istoria omenirii, prin schimbarile fundamentale din economia mondiala si prin noua ierarhie a
puterilor lumii.

Uniunea europeana in contextul extinderii

Evenimentele anului 1989 au rezultat dintr-o tripla miscare: orientarea data de Mihail
Gorbaciov blocului sovietic, slabirea partidelor comuniste ce a insotit demonetizarea marxism-
leninismului si ascensiunea societatii civile21[21]. Media a prezentat anul 1989 si, mai ales,
ultimele sale luni ca pe nasterea unei lumi noi, in conditiile in care traditiile reinviau, memoria si
istoria erau omniprezente in tot acest proces de recuperare a identitatii. Europa Centrala si de Est
isi redescoperea permanentele si referintele, accelerand totodata procesele prin care trecea.
Dizolvarea C.A.E.R. in iunie 1991, a Pactului de la Varsovia in iulie 1991 au fost rezultatele
acestei accelerari.

Daca entuziasmul a domnit catva timp peste Europa Centrala si de Est, dupa caderea
regimurilor comuniste, dupa mai putin de un an, s-au observat anumite semne de ingrijorare si
chiar de nemultumire. Caile propuse la inceputul anilor '90 pentru reformarea Estului vizau
liberalizarea preturilor, privatizarea, restructurarea economica, crearea unei economii noi prin

21[21] Jacques Rupnik, apud Edith Lhomel, Thomas Schreiber (coord.), L'Europe Centrale et
Orientale, d. 1991, Paris, La Documentation franaise, 1991.
aportul investitiilor directe22[22]. Aplicarea acestor masuri a atras dupa sine importante
probleme sociale carora trebuia sa li se gaseasca solutii. Formarea insuficienta, lipsa de
informare in privinta noului context economic, politic, social, inadaptarea la libera concurenta,
absenta unui sistem de valori operant au facut ca anumiti oameni sa se intoarca spre trecut,
negand prezentul.

Fiecare tara din regiune si-a regasit independenta si si-a creat institutii politice diferite de
la un stat la altul si a aplicat reformele care ii erau necesare in ritmuri si intensitati diferite (de ex.
Ungaria, Polonia, 'pioniere ale reformelor'). Aceasta a avut ca efect pozitionarea lor diferita in
perspectiva integrarii in structurile Uniunii Europene. Relansarea pietei interne, aplicarea
reformelor institutionale, inseamna, de fapt, concertarea cu statele care fac parte din Uniune.
Indeplinirea criteriilor esentiale pentru aderare prevazute de Tratatul de la Amsterdam -
apartenenta geografica, economica sau culturala la batranul continent; apararea valorilor
democratice, a drepturilor omului si ale minoritatilor, abolirea pedepsei cu moartea; respectarea
mecanismelor de piata cu o economie deschisa si bazata pe concurenta; acceptarea ansamblului
de principii, decizii, reguli si obiective care intra in structura Uniunii; aplicarea politicii
comerciale, a unui tarif extern comun si a codului vamal - sunt o dovada a acestei concertari.

Extinderea s-a facut prin doua metode: clasica ce consta in adaugarea de noi membri la
lista celor existenti, ce implica modificari minore pentru institutiile Uniunii si doar un impact
limitat asupra politicilor sale si prin 'adaptare', treptat, ce presupune o reforma institutionala a
Uniunii..

In documentele Agendei 2000, Comisia Europeana arata ca doar Polonia, Ungaria,

Republica Ceha, Estonia si Slovacia, Cipru erau pregatite sa inceapa negocierile de aderare la
Uniunea Europeana. Slovenia, Romania, Bulgaria, Letonia si Lituania erau temporar respinse.
Comunitatea europeana, pusa in fata alegerii intre a-si pastra reglementarile prestabilite sau a le
modifica in functie de noile realitati, rezultate din dorinta de aderare a noilor europeni a optat
pentru varianta a doua. Aceasta reforma in vederea 'largirii 's-a facut prin Tratatul de la

22[22] Oliver Blanchard et &,Reform in Eastern Europe, The MiT Press Cambridge
Massachusetts, London, England, 1991.
Amsterdam si s-a definitivat prin tratatele de la Nisa, supranumit al 'extinderii' si cel de la
Lisabona. Astfel, de la 1 mai 2004 Uniunii i s-au mai alaturat zece state: Polonia, Ungaria,
Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Estonia, Lituania, Letonia, Malta, Cipru ( partea greaca), iar
de la 1 ianuarie 2007 alte doua state, Romania si Bulgaria.

Nevoia de a aduce Europa mai aproape de cetateni s-a materializat in redactarea unei
Constitutii pentru Europa. Tratatul privind instituirea unei Constitutii pentru Europa a fost
semnat la data de 29 octombrie 2004 la Roma, de catre sefii de stat sau de guvern ai statelor
membre. Romania, precum si celelalte state candidate, care au participat la Conferinta
Interguvernamentala in calitate de observator (Bulgaria si Turcia), au participat la acest
eveniment, fiind invitate sa semneze Actul Final al Conferintei Interguvernamentale. Din partea
Romaniei, Actul Final a fost semnat de catre domnul Ion Iliescu, presedintele Romaniei si
domnul Mircea Geoana, ministrul afacerilor externe.

Prin organizarea ceremoniei de semnare a Constitutiei la Roma, Europa se intoarce la

locul unde, cu aproape 50 de ani in urma, au fost puse bazele procesului integrarii europene, prin
semnarea Tratatelor de la Roma (instituind, pe de o parte, Comunitatea Economica Europeana si,
pe de alta parte, Comunitatea Europeana a Energiei Atomice).

Organizarea evenimentului a fost rezultatul colaborarii intre cele trei presedintii implicate
in gestionarea procesului constitutional: cea italiana, care a lansat Conferinta
Interguvernamentala (CIG), cea irlandeza, care a reusit finalizarea lucrarilor cu ocazia Summit-
ului din 17-18 iunie, Bruxelles, precum si cea olandeza, in exercitiu, asigurand actiunile post -
CIG, printre care promovarea continutului Constitutiei in randul cetatenilor europeni, in
contextul pregatirilor pentru ratificarile nationale (campania europeana de promovare a
continutului Constitutiei Europene).

Semnarea Constitutiei europene de catre sefii de stat sau de guvern, in urma adoptarii
acesteia la Bruxelles (17-18 iunie 2004), a fost considerat cel mai important pas in directia
aprofundarii integrarii europene din istoria Uniunii, dupa semnarea Tratatelor de la Roma.

Forma finala a Constitutiei este, de fapt, expresia fidela a ceea ce este Uniunea Europeana
de astazi: compromisul rezultat dupa un lung proces de negocieri si incercari de obtinere a
echilibrului intre cele doua mari curente de opinie: cel integrationist si cel care se pronunta
pentru mentinerea status quo-ului european actual, in care guvernele nationale isi mentin o
greutate importanta. Constitutia demonstreaza prevalenta spiritului european, reusindu-se
mentinerea unui echilibru intre dimensiunea europeana si cea a statelor membre.

In contextul instrainarii cetatenilor de ideea constructiei europene prin Constitutie s-a

dorit, in primul rand, crearea 'Europei Cetatenilor', ceea ce impune, deci, o intensa participare a
acestora la toate actiunile UE.

Tratatul de reforma a fost semnat la 13 decembrie 2007 de catre sefii de stat/de guvern si
ministrii afacerilor externe ai UE, la Lisabona. La fel ca si Tratatul de la Amsterdam si,
respectiv, Nisa, Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a Tratatelor existente -
Tratatul Uniunii Europene (TUE), care isi va pastra denumirea, si Tratatul Comunitatilor
Europene (TCE), acesta din urma urmand sa fie redenumit Tratatul privind functionarea Uniunii
(TFUE). Cele doua tratate, modificate conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, vor
reprezenta tratatele de baza ale Uniunii si vor avea o valoare juridica egala. De asemenea, va fi
mentinut Tratatul privind Comunitatea Energiei Atomice Europene (Euratom). 13 Protocoale si
65 de Declaratii sunt anexate Tratatului de la Lisabona. Elaborarea Tratatului s-a realizat in baza
mandatului precis si detaliat agreat la Consiliul European din 21-23 iunie 2007, si care a reluat
practic substanta prevederilor fostului Tratat Constitutional.

Din perspectiva istorica, semnarea Tratatului finalizeaza procesul de reforma a Tratatelor

Uniunii demarat in 2001 la Laeken si care urmarea elaborarea unui tratat cuprinzator pentru
Europa.

Tratatul de la Lisabona este primul tratat adoptat in cadrul Uniunii Europene cu 27 de

state membre, fiind de asemenea primul Tratat al Uniunii pe care Romania l-a semnat in calitate
de stat membru. Romania participase anterior, in octombrie 2004, la Roma, in calitate de stat
candidat, la semnarea Actului Final al Conferintei care a adoptat Tratatul Constitutional.

Printre principalele inovatii ce sunt aduse prin Tratatul de la Lisabona, se numara:

- acordarea statutului juridic obligatoriu Cartei Drepturilor Fundamentale. Carta
este un adevarat compendiu al drepturilor de care beneficiaza cetatenii fata de
legislatia europeana, precum dreptul la integritate, interdictia torturii sau a
tratamentelor inumane sau degradante, dreptul la libertate, respectul vietii
private si familiale, dreptul la educatie, dreptul de proprietate, non-
discriminarea, egalitatea intre sexe, diversitatea culturala, lingvistica si
religioasa etc. toti cetatenii Uniunii trebuie sa beneficieze de prevederile Cartei
in raport cu institutiile Uniunii si cu garantiile obligatorii din punct de vedere
juridic ale legislatiei comunitare. Cele sase capitole ale Cartei cuprind
urmatoarele aspecte: drepturi individuale legate de demnitate, libertati, egalitate,
solidaritate, drepturi legate de statutul cetateniei si justitie. Aceste drepturi se
inspira in mare parte din alte instrumente internationale, cum ar fi Conventia
europeana a drepturilor omului, oferindu-le o forma juridica in cadrul Uniunii.

- Institutiile Uniunii trebuie sa respecte drepturile inscrise in Carta. Aceleasi

obligatii revin statelor membre atunci cand pun in aplicare legislatia Uniunii.
Curtea de Justitie va garanta aplicarea corecta a Cartei. Includerea Cartei nu
modifica atributiile Uniunii, ci ofera drepturi consolidate si mai multa libertate
cetatenilor.

- intarirea rolului cetatenilor (astfel, 1 milion de cetateni dintr-un numar

semnificativ de state membre pot solicita Comisiei sa inainteze o propunere intr-
un domeniu in care considera ca este necesara o actiune a Uniunii).

- introducerea de noi posibilitati de actiune la nivelul Uniunii in domenii de

interes pentru cetateni, precum: energie, siguranta cetateanului, domeniul social,
schimbarile climatice, combaterea terorismului.

- Consiliul European va avea un presedinte stabil (cu un mandat de doi ani si

jumatate, cu posibilitatea reinnoirii), conferind Uniunii mai multa continuitate si
vizibilitate politica.
- cresterea rolului Parlamentului European (acesta alege presedintele Comisiei
Europene si este implicat intr-o masura mai mare in procesul legislativ, alaturi
de Consiliu).

- pastrarea principiului reprezentarii in Comisia Europeana in conditiile 'un stat,

un comisar' pana in 2014, dupa care Colegiul Comisiei va fi restructurat (doua
treimi din numarul statelor membre, rotatie egala).

- rol intarit acordat parlamentelor nationale (informarea acestora cu privire la

proiectele legislative initiate de Uniune sau asupra cererilor de aderare;
implicarea sporita a parlamentelor nationale in aspecte privind spatiul de
libertate, securitate si justitie, consolidarea rolului acestora in controlul
subsidiaritatii).

- extinderea domeniilor in care deciziile se adopta de catre Consiliu cu

majoritate calificata (in loc de unanimitate), fie prin aplicarea majoritatii
calificate in domenii care in prezent sunt supuse votului cu unanimitate (azilul,
migratia, Europol, Eurojust, controlul la frontiere, initiativele inaltului
Reprezentant pentru PESC, politica comuna de transporturi, obiectivul si
organizarea fondurilor structurale si fondului de coeziune; etc.), fie prin
extinderea votului cu majoritate calificata la noi domenii pentru care nu exista
baza juridica la acest moment in tratatele in vigoare (resursele proprii ale
Uniunii, politica spatiala, energie, sport, turism, protectie civila, cooperarea
structurata permanenta in domeniul apararii, protectia diplomatica si consulara,
retragerea voluntara a unui stat membru din Uniune, dreptul de initiativa
populara, serviciile de interes economic general; ajutorul umanitar etc.). Noua
modalitate va simplifica procesul legislativ european, generand o mai mare
eficienta in luarea deciziilor europene, cu rezultate concrete la nivelul cetatenilor
europeni.

- extinde aria de aplicare a votului cu majoritate calificata la noi domenii

politice. Este in interesul Uniunii Europene simplificarea procesului de luare a
 deciziilor, inclusiv in domenii precum lupta impotriva schimbarilor climatice,
securitatea energetica si ajutorul umanitar de urgenta in zonele sensibile de pe
glob. Cateva dintre celelalte modificari se refera la aspecte precum initiativele
cetatenilor, protectia diplomatica si consulara si aspectele procedurale.

- votul in unanimitate se va pastra in domenii precum fiscalitatea, politica

externa, apararea si securitatea sociala.

- mentinerea inovatiilor aduse in materie de politica externa si de securitate

comuna din Tratatul Constitutional, precum si in cea de aparare, prin preluarea
majoritatii prevederilor in aceste domenii. Astfel, este introdusa posibilitatea
unei cooperari mai stranse intre statele membre interesate in domeniul de
securitate si aparare (cooperarea structurata permanenta). De asemenea, este
asigurata vizibilitatea si coerenta actiunii europene in aceste domenii, prin
infiintarea postului de Inalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si
Politica de securitate, care va prezida Consiliul Relatii Externe si va fi in acelasi
timp unul dintre vice-presedintii Comisiei. El va dispune, asa cum prevedea TC,
de un serviciu diplomatic european.

- includerea unei clauze de solidaritate intre statele membre pentru o serie de

amenintari, precum terorism, catastrofe de origine umana sau naturala, sau
dificultati in domeniul energetic.

- tratatul confera un cadru legal stabilirii de relatii privilegiate intre Uniune si

statele din vecinatate. Pentru prima data in istoria constructiei europene,
importanta relatiilor de vecinatate ale Uniunii este consacrata la nivel de Tratat.

- de asemenea, o serie de dispozitii permit flexibilizarea si consolidarea actiunii

Uniunii in ceea ce priveste spatiul de libertate, securitate si justitie, asigurand
raspunsuri cetatenilor europeni in domenii de actualitate precum migratie, lupta
impotriva criminalitatii organizate sau a terorismului.
 - acordarea personalitatii juridice unice Uniunii Europene (aspect care va
permite o coerenta si vizibilitate crescute a acesteia pe scena internationala, prin
capacitatea de reprezentare sau de a deveni membru al unei organizatii
internationale);

- includerea principiului suprematiei dreptului comunitar, consacrat in prezent

numai pe cale jurisprudentiala.

Integrarea presupune costuri enorme si de o parte si de cealalta, in special la nivel

economic, dar si social. Solicitarile privind locurile de munca, bursele, subventiile, sprijinul
economic sunt resimtite tot mai mult. Pentru a preintampina perturbarea functionarii si stabilitatii
institutionale, escaladarea tensiunilor sociale s-au cautat diverse rezolvari.

Solutiile propuse in vederea schimbarilor in cadrul sistemului sociopolitic vizeaza:

- o Europa cu mai multe viteze sau in cercuri concentrice, diferentiind modul de integrare
pe grupe de state in functie de nivelul economic, politic sau militar, in care statele aplica toate
politicile, dar nu au aceeasi viteza;

- o Europa cu un centru puternic care sa pastreze relatii flexibile cu celelalte state, inca
incapabile sa asigure un grad ridicat de integrare. Responsabilii europeni propun solutia unei
integrari diferentiate, care a si fost formal acceptata in tratatele Uniunii Europene, desi
'cooperarea stransa' este, de asemenea, acceptata.

Uniunea Europeana se construieste pe baza unui acord intre guvern si institutiile

comunitare, cu consimtamantul parlamentelor nationale si consensul pasiv al opiniei publice.
Efectele extinderii, se considera, ca vor fi amplificate de recesiunea economica, agravata de
persistenta somajului si de problemele sociale rezultate, instabilitatea interetnica dupa sfarsitul
razboiului rece, dar si a razboiului din Iugoslavia. Proiectul european este credibil si susceptibil
de a raspunde eficace noului context international, in care opinia publica considera democratia,
pacea si libertatea ca dobandite. Uniunea Europeana trebuie sa creeze mijloacele si conditiile
care sa incurajeze exercitiul participarii sau respectul acestei obligatii, a participarii politice la
toate nivelele procesului de formare a deciziei comunitare. Alegerile europene, precum si
referendumurile pentru votarea Constitutiei Europene sunt elemente ale spatiului public european
la care cetateanul european trebuie sa ia parte.

Pentru Romania, modul in care se vede Europa de la noi, cum se impaca "tranzitia" cu
ideea ca am putea fi acceptati in Europa sunt motive de neliniste, dar renuntarea la a ne complace
in situatia de neajutorati reprezinta o misiune de asumat. Ceea ce trebuie inteles este ca aderarea
la Uniune inseamna performanta economica, prudenta si hotarare din partea guvernantilor in a
incheia punctual capitolele de negocieri, in a indeplini criteriile pentru aderare, dar presupune si
un proces de schimbare a tuturor celor care doresc sa-si pastreze demnitatea.