Sunteți pe pagina 1din 30

Marin Mihnea-Introducere în topografie

2. REŢELE GEODEZICE 2.1. Generalitaţi Prin definiţie Geodezia are ca scop determinarea formei şi dimensiunilor Pamântului, materializând pe suprafata de referinţă un număr necesar şi suficient de puncte, a căror poziţie în plan şi în înălţime face obiectul determinărilor geodezice. Aceste puncte formează pe suprafata de referinţă reţele geodezice, care constitue baza ridicărilor topografice, fotogrametrice sau cadastrale. Punctele geodezice se grupează în două mari categorii:

- puncte geodezice pentru care se stabilesc coordonatele plane x şi y, într-un anumit sistem de referinţă;

- puncte geodezice pentru care se stabilesc cotele (înălţimile) faţă de suprafaţa elipsoidului de referinţă. Prima categorie de puncte formează reţeaua geodezică planimetrică, iar cea de-a II – a categorie reteaua geodezică de nivelment. Pentru determinarea poziţiei plane ale punctelor geodezice pot fi folosite una din metodele:

- metoda triangulaţiei (masurători de unghiuri şi direcţii);

- metoda trilateraţiei (masurători de distanţe);

- metoda combinată triangulaţie-trilateraţie;

- metoda poligonometriei (măsurători de unghiuri şi distanţe). Reţelele geodezice rezolvate prin una din metodele enumerate se vor numi: reţele de triangulaţie, trilateraţie sau poligonometrice. Determinarea poziţiei în înălţime a punctelor geodezice se face utilizând metoda nivelmentului geometric geodezic şi metoda nivelmentului trigonometric geodezic. Şi în acest caz reţelele geodezice se vor numi reţele de nivelment geometric sau reţele de nivelment trigonometric.

2.2. Clasificarea reţelelor geodezice. Clasificarea reţelelor geodezice poate fi facută după mai multe criterii şi are ca scop punerea în evidenţă a funcţiunii şi destinaţiei tipurilor de reţele geodezice întâlnite în practică. Aceste criterii sunt:

- numarul elementelor fixe;

39

Marin Mihnea-Introducere în topografie

- forma reţelelor geodezice;

- destinaţia reţelelor geodezice;

- numărul de dimensiuni ale spaţiului.

2.2.1. Clasificarea după numărul de elemente fixe din reţea. Acest criteriu împarte reţelele geodezice în trei categorii:

- reţele neconstrânse;

- reţele constrânse;

- reţele libere.

2.2.1.1. Reţele geodezice neconstrânse. Sunt reprezentate de acele reţele care conţin un număr minim de elemente fixe pentru a putea

fi încadrate într-un sistem de referinţă. Astfel într-o reţea de triangulaţie este necesar să existe un punct de coordonate cunoscute, o distanţă şi o orientare cunoscute, sau două puncte de coordonate cunoscute. Într-o reţea geodezică de nivelment este necesar să existe un punct la care să fie cunoscută cota.

2.2.1.2. Reţele geodezice constrânse.

Sunt acele reţele în care există un număr mai mare de elemente fixe decât cele strict necesare pentru a putea fi încadrete într-un sistem de referinţă. Prin intermediul acestor elemente suplimentare urmează să se realizeze, în procesul de prelucrare al măsurătorilor, constrângeri de natură geometricâ sau analitică.

2.2.1.3. Reţele geodezice libere, Sunt reprezentate de acele reţele în care nu există nici un element fix, ca să poată fi încadrată

într-un sistem de referinţă. Asta înseamnă că toate punctele sunt noi şi pentru o încadrare aproximativă se vor folosi coordonate provizorii. 2.2.2. Clasificarea reţelelor geodezice după formă După acest criteriu se pot împarţi reţelele geodezice în:

- reţele geodezice sub formă de laturi de triunghiuri;

- reţea compactă de triangulaţie sau reţea de suprafaţă;

- reţea sub formă de poligoane.

2.2.2.1. Reţea sub formă de lanţuri de triunghiuri.

40

Marin Mihnea-Introducere în topografie

Acest tip de reţea se dezvoltă în lungul meridianelor şi paralelelor cu o lungime de aproximativ 200 km şi au la intersecţia lor puncte Laplace. În România au existat trei lanţuri de

triangulaţie, acestea numindu-se lanţuri primordiale de ordinul I, iar în interiorul lor s-a creat o reţea de triangulaţie numită reţea complementară de ordinul I. Reţeaua complementară de ordinul i a fost compensată ca o reţea constrânsă pe elemente fixe ale lanţurilor primordiale de triangulaţie.

2.2.2.2. Reţea compactă de triangulaţie sau reţea de suprafaţă.

Acest tip de reţea acoperă integral întreaga suprafaţă considerată, putându-se compensa în bloc sau pe grupe de puncte.

2.2.2.3. Reţea sub formă de poligoane. Acest tip de reţea este caracteristic reţelelor de nivelment, compuse din poligoane neregulate

şi de mărimi diferite. În ţara noastră reţeaua de nivelment asigură acoperirea întregii suprafeţe în mod uniform. 2.2.3. Clasificarea reţelelor geodezice dupa destinaţie. În funcţie de acest criteriu reţelele geodezice se împart în:

- reţea geodezică internaţională;

- reţele geodezice de stat;

- reţele geodezice locale;

- reţele geodezice locale internaţionale.

2.2.3.1. Reţea geodezică internaţională. Avem de-a face cu o reţea geodezică internaţională dacă aceasta se întinde pe teritoriul a

două sau mai multe state. Pe lângă scopurile stiinţifice, de determinare a formei şi dimensiunilor Pământului, reţelele internaţionale sunt utilizate în scoputi cartografice, militare sau economice. Reţelele internaţionale actuale sunt de formă compactă, cu structură foarte complexă şi cuprind în general toate categoriile de măsurători. Un exemplu de reţea geodezică internaţională este reţeaua geodezică vest-europeană.

2.2.3.2. Reţele geodezice de stat.

Sunt acele reţele care se întind pe suprafaţa unui singur stat. În România, reţeaua geodezică de stat a fost creată separat pentru triangulaţie, pentru nivelment şi pentru gravimetrie. Reţelele geodezice de stat sunt împărţite pe ordine, care diferă în primul rând prin lungimea laturilor dintre puncte, sau lungimea traseului.( Tabelul2.2. şi Tabelul2.3.)

41

Marin Mihnea-Introducere în topografie

Reţele de triangulaţie

Tabelul 2.2.

Ordinul

Lungimea medie a laturii [km]

Lungimea minimă [km]

reţelei

I

20-25

10

II

13

7

III

8

5,5

IV

4

2

V

2

1

Reţele de nivelment

Tabelul 2.3.

Ordinul

Lungimea medie a laturii [km]

Lungimea minimă [km]

reţelei

I

1500

±2mm-km

II

500-600

±5mm

III

150-200

±10mm

IV

50

±20mm

Reţelele de ordin I şi II sunt considerate reţele de ordin superior, reţelele de ordin III şi IV

sunt considerate reţele de ordin inferior, iar reţelele de ordinul V se numesc reţele de îndesire.

2.2.3.3. Reţele geodezice locale.

Sunt create special pentru derularea unor lucrări tehnico-inginereşti complexe şi se

caracterizează printr-o precizie interioară ridicată, care poate depaşi uneori precizia realizată în

reţelele geodezice de stat.

De obicei reţelele geodezice locale nu se constrâng pe puncte din reţeaua geodezică de stat,

ci cel mult se poate face o încadrare simplă în reţeaua geodezică de stat.

2.2.3.4. Reţele geodezice locale internaţionale.

Sunt acele reţele care se extind pe teritoriul a două sau mai multe state şi au o precizie

interioară mai ridicată decât reţelele geodezice de stat. În zona Porţile de Fier, în România si Serbia

s-a realizat o astfel de reţea.

2.2.4. Clasificarea reţelelor geodezice după numărul de dimensiuni al spaţiului în care este

amplasată reţeaua.

Ţinând cont de acest criteriu, reţelele geodezice se împart în:

- reţele geodezice unidimensionale;

- reţele geodezice bidimensionale;

- reţele geodezice tridimensionale,

42

Marin Mihnea-Introducere în topografie

- reţea geodezică în spaţiu cu patru dimensiuni.

2.2.4.1. Reţea geodezică unidimensională.

În această categorie intră reţele de nivelment şi reţele gravimetrice, deoarece punctele care

constitue aceste reţele au o singură coordonată (altitudinea respectiv gravimetria). Acestor puncte li

se pot ataşa şi alte coordonate determinate aproximativ, cu rol de identificare.

2.2.4.2. Reţea geodezică bidimensională.

Punctele din acest tip de reţele au determinate două coordonate, intr-un sistem unitar de

referinţă, spre exemplu x, y în planul de proiecţie sau φ şi λ pe elipsoid.

Din această categorie de reţele, numite planimetrice, fac parte reţelele de triangulaţie şi

trilateraţie.

2.2.4.3. Reţelele geodezice tridimensionale.

Sunt acele reţele în care cele trei coordonate se determină unitar şi omogen.

2.2.4.4. Reţea geodezică în spaţiu cu patru dimensiuni.

Această denumire a fost atribuită reţelelor geodezice care sunt determinate în mod separat, la

anumite perioade de timp, cu scopul de a pune în evidenţa anumite mişcari (deplasari). Pe lângă cele

trei coordonate x,y,z, apare o a patra dimensiune şi anume timpul.

2.3. Criterii de optimizare la configuraţia reţelelor de triangulaţie.

Studiul configuraţiei optime a unei reţele geodezice de triangulaţie reprezintă o problemă de

mare răspundere şi importanţă.

Există pentru fiecare reţea în parte o anumită configuraţie a reţelei pentru care repartizarea

erorilor este optimă. Realizarea unei configuraţii optime trebuie să ţină seama obligatoriu de două

criterii: tehnic si economic.

2.3.1. Criteriul tehnic ţine cont de următoarele aspecte:

- eroarea relativă a unei laturi, într-un lanţ de triunghiuri, depinde de precizia cu care s-a

masurat latura iniţială, unghiurile din reţea şi de geometria reţelei (la unghiurile ascuţite

erorile sunt foarte mari);

2 2 cc S ⎛ S 2 ⎛ ⎜ S ⎞ an 0 2 0
2
2
cc
S
S
2 ⎛ ⎜ S ⎞
an
0
2
0
2
0
2
0
⎞ ⎟
∑ n (
)
=± ⎜
+
ctg
α
+
ctg
β
+
ctg
γ
i
i
i
0
cc
a
b
3
ρ
n
0
i
= 1

S an = eroarea laturii a n ;

S 0 , S cc = eroarea laturii iniţiale, sau unghiulară.

43

(2.2.)

Marin Mihnea-Introducere în topografie

-

într-un lanţ de triunghiuri numărul de triunghiuri nu poate fi oricât de mare (atunci când numărul de triunghiuri tinde către infinit şi eroarea tinde la infinit);

-

din acest motiv, într-o reţea se măsoară mai multe laturi cât mai uniform dispuse;

-

forma triunghiurilor să fie de triunghiuri isoscele sau echilaterale;

-

unghiul optim de intersecţie al laturilor să fie în jurul valorii de 109 o 30

2.3.2.

Criteriul economic se referă la respecterea următoarelor aspecte:

-

reţelele trebuie să fie astfel proiectate încât să fie necesar un volum cât mai mic de operaţii de teren şi birou;

-

cheltuielile totale să fie minime.

2.4. Proiectarea reţelelor geodezice.

2.4.1. Generalitaţi Elaborarea proiectului unei reţele geodezice este în funcţie de natura, structura, destinaţia şi

caracteristicile semnificative ale reţelei respective.

Principiile care stau la baza elaborarii proiectului unei reţele geodezice sunt în sinteza următoare:

- proiectul reţelelor geodezice se realizează de obicei de la complex la simplu, adică de la reţele de ordinul I la cele de ordin II, III si IV

- precizia de determinare a tuturor punctelor din reţea trebuie să fie uniformă – principiul omogenitaţii;

- la proiectarea reţelelor geodezice trebuie să se respecte instrucţiunile şi reglementările în vigoare precum şi cerinţele beneficiarului astfel încât reţeaua să folosească scopului pentru care a fost realizată;

- proiectul trebuie să asigure o densitate uniformă de puncte pe km 2 . În ţara noastră există 1 punct la cca 20 km 2 ceea ce corespunde la aproximativ 5 puncte geodezice pe o foaie de hartă la scara 1:25000;

- fiecare punct al reţelei geodezice trebuie să aibă altitudinea determinată în sistemul nivelmentului de stat, fie prin nivelment geometric, fie prin nivelment trigonometric geodezic;

- în cazul reţelelor de nivelment densitatea se referă la depărtarea maximă admisibilă între reperele de nivelment de anumite tipuri;

44

Marin Mihnea-Introducere în topografie

- amplasarea punctelor geodezice trebuie să se facă astfel încât să asigure legătura dintre puncte prin vize reciproce;

- la proiectarea reţelelor geodezice este indicat să se ţină seama, pe cât posibil de toate criteriile de optimizare.

Piesele componente ale proiectului reţelei geodezice sunt reprezentate de:

- documentaţia proiectului;

- piese desenate;

- note de calcul;

- deviz estimativ;

- planificarea şi organizarea lucrărilor.

Documentaţia necesară pentru proiectarea unei reţele geodezice este constituită din:

- hărţi la scări diferite 1:500.000, 1:200.000, 1:100.000, 1:50.000, 1:25.000, în funcţie de ordinul reţelei sau de scopul pentru care este realizată;

- hărţi la scări cuprinse între 1:25.000 1:5.000, pentru a stabili amplasarea în deteliu a punctelor;

- date cu privire la reţelele executate anterior în zonă (cataloage de coordonate, descrieri topografice etc).

- Informaţii cu caracter organizatoric şi economic;

- Informaţii cu privire la relief, hidrogeografic, vegetaţie, climă etc.

Piesele desenate sunt reprezentate de:

- schiţa reţelei, diferite;

- schiţe de detaliu cu amplasarea punctelor (construcţii de semnale),

- profile executate în lungul vizelor proiectate necesare la studiul vizibilităţii şi la stabilirea înălţimii semnalelor geodezice. Schiţa reţelei se desenează pe o hartă a cărei ccară se stabileşte funcţie de mărimea reţelei şi de destinaţia ei. Pe această schiţă punctele reţelei de ordinul I-IV primesc nume alese din toponimia locului, iar punctele de ordinul V primesc numere. Notele de calcul conţin calculele de estimare a propagării erorilor în reţeaua geodezică, calcule de determinare a vizibilităţii şi calcule privind stabilirea semnalelor geodezice.

45

Marin Mihnea-Introducere în topografie

Devizul estimativ – este bazat pe proiectul reţelei geodezice şi cuprinde referiri la volumul total de lucrări, necesarul de forţă de muncă, materiale, costul pe capitole de lucrări, iar în final costul total. Planificarea şi organizarea lucrărilor constă în distribuţia pe operatori şi eşalonarea în timp a lucrărilor proiectate, întocmirea planului de aprovizionare cu materiale şi fixarea termenelor de predare, pe categorii de lucrări.

2.4.2. Determinarea vizibilitaţii între punctele geodezice. Vizibilitatea între punctele de triangulaţie este condiţionată de sfericitatea Pământului, refracţia atmosferică şi de obstacolele aflate pe traseul vizei (relief, vegetaţie, construcţii etc). Din cauză că obstacolele pot influenţa negativ vizele, prin fenomenul de refracţie, este stabilit prin norme ca razele vizuale să treacă pe deasupra obstacolelor la următoarele înalţimi minime:

-

pentru ordinul I - ε > 4 m;

-

pentru ordinul II - ε > 2 m;

-

pentru celelalte ordine - ε > 0,5 m.

In

cazul reţelelor geodezice determinate cu ajutorul sateliţilor nu este necesară vizibilitatea între

puncte la determinarea lor, dar trebuie să existe viyibilitate din fiecare punct către minim 2-3 puncte, pentru ca reţeaua să fie funcţională. Considerând două puncte geodezice P 1 si P 2, între care este necesar să se asigure, prin proiect, vizibilitate reciprocă, a căror cotă este cunoscută de pe hartă şi un punct intermediar P, considerat ca obstacol pe teren. Se presupune cunoscute distenţele D 1 şi D 2 şi se măsoară unghiul zenital z.

H

2

H

1

=

(

D

1

K = 0,14;

R = 6370km.

+

)

D ctgz

2

+

() (

1

K

D

1

+

D

2

)

2 R

1 K

10

6

0.0683:

=

H

2

H

1

2 R

ctgz

D

1

+ D

2

(

0.0683 D

Calculul vizibilităţii se face folosind relaţia:

H

46

1

+

c

p

D

2

H

)

1

=

D ctgz

1

+

0.0683D

2

1

(2.3.)

(2.4.)

(2.5.)

Marin Mihnea-Introducere în topografie

H

c

p

c

H p

=

=

H

1 +

D

1

D

1

+

D

2

(

H

2

H

1

)

0.0683 D

1

D

2

cota calculată a punctului P 1 , plus înălţimea vegetaţiei sau obstacolului

(2.6.)

Condiţia de vizibilitate între punctele P 1 si P 2 , ţinând cont de obstacolul din punctul P, va fi:

H

c

p

H

p

ξ

(2.7.)

Dacă nu este îndeplinită această condiţie, vor trebui construite semnale geodezice de înălţime adecvată.

D2 P' z P1 P2 P H1 D1 H2 Hp c Hp
D2
P'
z
P1
P2
P
H1
D1
H2
Hp c
Hp

Fig.2.7

2.4.3. Recunoaşterea terenului. Recunoaşterea terenului reprezintă un ansamblu de activitaţi efectuate în scopul definitivării proiectului reţelei geodezice, ţinând cont de condiţiile reale din teren. În cadrul cunoaşterii terenului se stabilesc o serie de obiective şi anume:

- stabilirea amplasamentului puncteleor de triangulaţie sau a reperelor de nivelment;

- stabilirea înălţimii exacte a semnalelor geodezice;

- reperarea punctelor geodezice;

- adoptarea unor măsuri organizatorice. Poziţia fixată iniţial pe hartă a punctelor reţelei, poate suferi modificări în funcţie de situaţia concretă din teren. Locul de amplasare a punctelor unei reţele geodezice trebuie să respecte anumite reguli impuse de instrucţiunile în vigoare;

- punctele trebuie să fie amplasate în locuri stabile;

47

Marin Mihnea-Introducere în topografie

- nu se recomandă amplasarea unor puncte geodezice în incinta instituţiilor, dar reperii de nivelment se pot amplasa în fundaţiile exterioare ale acestora;

- nu trebuie amplasate puncte geodezice la mai puţin de 100 m de reţelele de înaltă tensiune, sau 50 m de căile de comunicaţie;

- punctele reţelei geodezice trebuie astfel dispuse încât vizele să nu treacă prea aproape de suprafeţe care să mărească refracţia laterală.

Pentru stabilirea exactă a înălţimii semnalelor geodezice trebuie urmărit ca din punctul

ţaruşat să se poată vedea toate punctele stabilite prin proiect. În acest scop se pot folosi diferite mijloace şi anume:

- copaci, clădiri sau alte construcţii din apropierea punctului;

- scări speciale (telescopice) de recunoaştere;

- construirea unor semnale provizorii. După realizarea acestui obiectiv se face şi o semnalizare provizorie pentru a se putea vedea punctul respectiv din celelalte.

Fiecare punct geodezic din triangulaţia de stat este reperat polar (distanţă şi azimut), în raport cu cel puţin două repere azimutale care se folosesc în situaţia în care dispare sau este distrusă semnalizarea punctului. Reperii azimutali pot fi de două feluri:

- reperi existenţi în teren: cruci de biserici, paratrăsnete etc.;

- reperi azimutali special construiţi – care se amplasează la cca. 200 m de punct.

În primul caz distanţa şi azimutul se măsoară pe hartă, iar în al doilea caz, direct pe teren.

Adoptarea unor măsuri organizatorice se referă la rezolvarea unor probleme de cazare, de aprovizionare cu materiale, transport etc. În timpul recunoaşterii pe lângă definitivarea poziţiei punctelor noi din proiect, sunt căutate şi punctele mai vechi din reţelele existente, pentru a verifica starea lor, în vederea introducerii acestora în noua reţea. Procedeul cel mai utilizat este cel cu ajutorul hărţii, care poate fi la scara 1:25.000, 1:10.000, în funcţie de detaliile existente pe acea hartă se poate repera punctul respectiv. Pentru identificarea poziţiei unui punct geodezic a cărei semnalizare a fost distrusă sau acoperită de vegetaţie, se procedează în felul următor:

- se marchează cu un ţăruş poziţia aproximativă a punctului geodezic;

48

Marin Mihnea-Introducere în topografie

- se instalează un teodolit în punctul marcat şi se execută o retrointersecţie folosind puncte de triangulaţie existente în teren (biserici, coşuri de fum, semnale geodezice vechi) determinându-se coordonatele punctului respectiv;

- cu valorile coordonatelor determinate şi cele ale punctului căutat (care există într-un inventar

de coordonate vechi), se vor calcula orientarea şi distanţa ( Θ şi

SP

d

SP

);

- din diferenţa orientărilor către un punct vechi şi punctul căutat, rezultă unghiul α ;

α=Θ −Θ

SP

SC

S

B dSP
B
dSP

Fig.2.8

C

- vizând către punctul C se va introduce în teodolit unghiul α , iar pe direcţia respectivă se va

măsura distanţa

d SP

, la capătul căreia se materializează punctul căutat;

dacă nu se va găsi borna veche, se va săpa până se descoperă plăcuţa martor din subsol. Rezultatul operaţiei de recunoaştere este materializat într-un document numit foaie de descriere topografică. Părţile componente ale foii de descriere topografică sunt:

-

- informaţii şi detalii referitoare la poziţia punctului;

- date privind construcţia semnalului;

- bornarea şi lucrări în punct;

- descrierea poziţiei punctului şi a căilor de acces;

- informaţii asupra punctului;

- schema reperajului bornei şi dispunerea reperelor azimutale;

- schema direcţiilor;

49

Marin Mihnea-Introducere în topografie

- tabelul direcţiilor în tur de orizont.

Detaliile legate de poziţia punctului se referă la: denumirea punctului, ordinul punctului,

judeţul, staţia de cale ferată cea mai apropiată, nomenclatura foii de hartă în care se găseşte punctul, coordonatele de pe hartă, natura punctului (vechi, noi), starea construcţiei în cazul în care este vechi. Partea privind felul construcţiei care semnalizează punctul se completează după efectuarea construcţiei în punct (scheme cu tipuri de semnale). Pentru descrierea bornării se face o schiţă însoţită de o descriere în cuvinte, unde se specifică dacă s-a făcut o movilă cu şanţ în jurul bornei, dacă s-au făcut defrişări pe anumite direcţii pentru a se asigura vizibilitatea şi alte lucrări care s-au executat în punctul respectiv.

1.20 0.20 0.20 0.75 1.55 0.15 0.40 0.25 0.30
1.20
0.20
0.20
0.75
1.55
0.15
0.40
0.25
0.30

Fig.2.9

Descrierea poziţiei punctului şi a căilor de acces se va face atât prin cuvinte, cât şi prin intermediul a două schiţe. Una din schiţe va prezenta poziţia punctului faţă de căile de acces şi localităţile cele mai apropiate iar cealaltă reperajul punctului faţă de detaliile cele mai importante din apropierea lui.

50

Marin Mihnea-Introducere în topografie

Dealul Gol

7.5 km Paraul Boilor 8.2 km 5 km Vladeni Slobozia 6.8 km 9.3 km
7.5 km
Paraul Boilor
8.2 km
5 km
Vladeni
Slobozia
6.8 km
9.3 km
Dealul Gol Fig.2.10
Dealul Gol
Fig.2.10

Informaţiile asupra punctului indică următoarele amănunte:

- locul de cazare pentru echipa care va lucra în punct;

- cel mai apropiat oficiu poştal şi telefon fix;

- de unde se poate face aprovizionarea cu materiale, de unde se pot angaja oameni pentru construcţia semnalelor etc. Schema reperajului bornei şi dispunerea reperelor azimutele se concretizează într-o schiţă de detaliu cu distanţe precise şi o descriere în cuvinte a poziţiei bornei faţă de anumite detalii planimetrice din teren, cu precizarea poziţiei reperelor azimutale.

51

Marin Mihnea-Introducere în topografie

RA 2 Dealul RA 1 Gol g c 284 m 101 25 Fig.2.11 75 m
RA 2
Dealul
RA 1
Gol
g
c
284 m 101 25
Fig.2.11
75 m
g
c
220 31

Schema direcţiilor reprezintă o schiţă pe care se trece toate legăturile spre celelalte puncte

din reţeaua geodezică, indicându-se distanţa în km, orientarea (la precizie de minut) şi modul efectiv

în care este văzut punctul prin luneta aparatului.

g c g c 152 33 375 88 g c 7.4 km 7.0 km 321
g
c
g
c
152 33
375 88
g
c
7.4 km
7.0 km
321 08
N
13.05 km
g
c
112 52
g
c
171 24
15.3 km
12.3 km
g
c
284
61
6.7 km
g
c
255 69
g
c
48 20
10.2 km
9.3 km

Fig.2.12

Tabelul direcţiilor turului de orizont conţine datele trecute şi pe schema direcţiilor şi va fi

folosit la efectuarea observaţiilor unghiulare.

52

Marin Mihnea-Introducere în topografie

Tabelul 2.4.

Nr.

Denumirea

Ordinul

Azimut magn.

Distanţa

Fondul pe care se

crt

punctelor vizate

punctului

g

c

cc

(km)

proiectează semnalul

1

Crucea

III

48

20

-

9,3

Pădure

2

Oarda

I

89

38

-

15,3

Cer

3

Holun

III

140

45

-

7

Câmp

4

Rane

II

171

43

-

12,3

Cer

5

Releu

II

255

69

-

10,4

Cer

6

Padina

III

284

29

-

6,7

Câmp

7

Codru

II

321

08

-

13,5

Cer

8

mina

II

375

35

-

7,4

câmp

2.4.4. Materializarea în teren a Reţelelor geodezice.

Punctele reţelelor geodezice trebuie materializate în teren (în sol), prin diferite tipuri de

repere (borne), în funcţie de tipul reţelei.

Marcarea la sol a punctelor în reţele geodezice se face cu ajutorul unor borne din beton

armat, care necesită şi o semnalizare adecvată pentru a permite executarea observaţiilor la distanţe

mari. Semnalele geodezice se construiesc din lemn sau metal.

Punctele reţelelor de nivelment sunt marcate în diferite moduri, funcţie de importanţa

punctului, cu: reperi din beton armat, cu mărci de nivelment sau reperi de adâncime.

2.4.4.1. Semnale geodezice.

3 1 2 Fig.2.13
3
1
2
Fig.2.13

53

Marin Mihnea-Introducere în topografie

Un semnal geodezic este constituit din următoarele părţi principale:

1-

piramida pilastru;

2-

piramida semnal;

3-

piramida de semnalizare.

-

piramida pilastru are rolul de a susţine instrumentul utilizat pentru efectuarea măsurătorilor în punct. La semnalele simple această parte nu mai apare, deoarece aparatul este instalat pe trepied, deasupra punctului bornat, iar în cazul punctelor de ordinul I, direct pe pilastrul de beton care materializează punctul. În cazul semnalelor de pe clădirile înalte (blocuri), piramida pilastru este înlocuită cu un pilastru de beton armat.

-

piramida semnal, permite efectuarea observaţiilor la înălţimea stabilită prin proiect, şi în acelaşi timp susţine piramida de semnalizare.

-

Piramida de semnalizare reprezintă porţiunea care se vizează din celelalte puncte ale reţelei. Partea superioară a piramidei de semnalizare se deosebeşte, după ordinul reţelei din care face parte punctul semnalizat (semnalizări cu cilindru antifazic, semnalizări cu fluturi). Semnalele geodezice trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:

-

să fie centrice, adică centrul bornei, centrul pilastrului şi centrul semnalului să fie pe aceeaşi verticală;

-

să fie stabil şi rigid, rezistent în timp;

-

să apară simetric, din orce puncte ar fi privit;

-

să fie vizibil la distanţe mari, având o culoare contrast faţă de mediu înconjurător;

- picoarele semnalului să fie astfel amplasate încât să nu impiedice vizele. Semnalul cel mai folosit îl reprezintă piramida la sol, cu trei sau patru picoare şi înălţimi cuprinse între 6 şi 12m.

2.4.4.2. Marcarea punctelor geodezice. Materializarea permanentă a punctelor geodezice şi fixarea centrului matematic care primeşte coordonate, într-o reţea geodezică, este realizată prin intermediul unor borne de beton şi plăcuţe de beton, care se îngroapă în sol. Tipul bornelor şi plăcuţelor diferă în funcţie de ordinul punctului geodezic. Bornarea se execută imediat după terminarea construcţiei semnalului, urmărindu-se ca

54

Marin Mihnea-Introducere în topografie

toate reperele încastrate în blocurile subterane şi în borna propriu-zisă sş se afle pe verticala centrului pilastrului. Punctele geodezice din reţelele de nivelment sunt materializate prin repere şi mărci. Reperele de nivelment sunt de două tipuri: repere de greutate şi repere de adâncime. Reperele de greutate au fost utilizate în reţelele de nivelment de ordinele I, II, III şi IV şi sunt sub forma a trei tipuri constructive. Reperele de adâncime sunt amplasate la aceeaşi densitate ca şi reperele de greutate de ordinul I, dar la o adâncime de cca 20-30m în sol. Se utilizeazş mai ales în zonele de câmpie, unde solul este constituit la suprafaţă din strate instabile.

2.4.5. Efectuarea măsurătorilor în Reţelele geodezice. 2.4.5.1. Generalităţi. În reţelele geodezice se pot măsura direcţii seu unghiuri, cu ajutorul diferitelor metode de măsurare (metode seriilor complete şi metoda seriilor binare). Dacă observaţiile unghiulare se fac în plan orizontal ele poartă numele de observaţii azimutale, iar dacă se fac în plan vertical, se numesc observaţii zenitale. Indiferent de tipul observaţiilor şi de metoda de măsurare, la efectuarea observaţiilor trebuie să se ţină seama de următoarele recomandări:

- pentru eliminarea erorilor de poziţie ale axelor teodolitului, observaţiile se efectuează în număr egal în cele două poziţii ale lunetei;

- teodolitul trebuie instalat în staţie cu cca o oră înainte de începerea observaţiilor, pentru adaptarea la mediu;

- observaţiile trebuie executate numai în perioadele optime de măsurare. Perioada optimă este considerat intervalul de 3-4 ore după răsăritul soarelui şi 3-4 ore înainte de apusul soarelui.

- punctarea la observaţiile azimutale se realizează fie prin prin bisectoarea obiectului vizat fie prin încadrarea acestuia, în funcţie de distanţa până la obiect;

- în cazul măsurătorilor zenitale, punctarea se realizează prin aducerea firului reticular orizontal tangent la marginea superioară a fluturului sau cilindrului de la partea superioară a semnalului;

- toate lecturile trebuie să se facă cu dublă coincidenţă;

55

Marin Mihnea-Introducere în topografie

- în cadrul fiecărei reţele se adoptă o astfel de metodă de măsurare încât observaţiile

unghiulare să rezulte cu ponderi egale;

- după terminarea observaţiilor unghiulare se face compensarea în staţie, prin care se

determină valorile probabile ale direcţiilor.

2.4.5.2. Metoda seriilor complete.

Se utilizează pentru măsurători azimutale în reţelele de ordinul III, IV şi V şi constă în

vizarea punctelor de acelaşi ordin, dintr-o anumită staţie, pornindu-se de la un punct de referinţă,

care este cel mai îndepărtat şi are condiţii optime de vizibilitate.

O serie este compusă din două serii, în prima vizându-se toate punctele în poziţia a I-a

lunetei prin rotirea alidadei în sens orar, iar în a II-a se vizează în poziţia a II-a a lunetei, rotind

alidada în sene invers. Fiecare semiserie se începe şi se termină cu punctul de referinţă.

Pentru a se diminua erorile, serile se execută cu origini diferite conform metodei reiteraţiilor,

cu închidere pe punctul de plecare.

Compensarea în staţie şi evaluarea preciziei la metoda seriilor complete.

Compensarea măsurătorilor în staţie presupune următoarele etape:

-

în

prima etapă se calculează media între cele două coincidenţe care s-au făcut şi apoi media

între acestea (vezi tabel).

-

îna doua etapă se face reducerea la 0, scăzând pe rând valoarea lecturii medii către punctul

de referinţă din toate celelalte direcţii. Închiderea pe punctul iniţial de plecare nu se ia în

consideraţie deoarece ea are numai rolul de control la efectuarea observaţiilor.

Tabelul 2.5.

pct

 

CITIRI

 

S-

S

+

(

D ± 200 g

)

Direcţii reduse

 
 

stânga

   

derapta

 

D

2

la zero

 

Schiţă

 

g

c

cc

M

g

c

cc

M

cc

g

 

c

cc

g

c

cc

 

A

00

00

94

92

200

00

74

76

26

00

 

00

84

00

00

00

 
   

90

   

78

 

B

58

92

91

89

258

92

61

59

30

58

 

92

74

58

91

90

   

88

   

57

 

C

115

26

98

00

315

26

88

90

10

115

 

26

95

115

26

11

 

27

02

   

92

 

D

183

18

54

53

383

18

53

51

2

183

 

18

52

183

17

68

   

52

   

50

 

E

305

58

25

23

105

58

35

34

-11

305

 

58

29

305

57

45

   

22

   

34

 

56

Marin Mihnea-Introducere în topografie

A

00

00

85

84

200

00

80

78

6

00

00

81

control

   

83

   

77

Observaţiile reduse la zero din tabelul de mai sus se introduc într-un formular mai special.

Se face media tuturor seriilor pentru fiecare punct şi se trece în partea de jos a tabelului. Diferenţele

dintre valoarea medie şi fiecare valoare a direcţiei din serie, se vor trece în coloanele notate

,

pentru fiecare serie. Calculul erorii medii a unităţii de pondere se va face cu relaţia:

d

()1

i

d

(5)

i

. În coloana de sumă

[d

]

, se va trece suma pe orizontală a tuturor valorilor

d

(1)

i

d

(5)

i

m =

0

[ vv ] ( t − 1)( n − 1)
[
vv
]
(
t
1)(
n
1)

, unde: [ vv

]

=

[

dd

]

1

n

t

i = 1

[

d d

i

][

i

]

(2.8.)

t = numărul de serii; n = numărul de serii măsurate.

57

Marin Mihnea-Introducere în topografie

Formular de calcul

Tabelul 2.6.

serie

origini

A

   

B

C

D

   

E

 
 

g

c

g

 

c

cc

   

α

i

A

g

c

cc

A

i

α

g

 

c

cc

   

α

i

A

g

     

c

cc

A

i

α

 

g

c

cc

α

i

A

 

1

00

00

00

 

00

00

   

0

 

58

91

 

90

-1

115

 

26

 

11

   

3

183

   

17

68

0

 

305

57

45

3

5

2

33

43

   

00

   

0

     

93

-4

   

08

   

6

     

65

3

     

50

-2

3

3

66

87

   

00

   

0

     

81

8

   

19

   

-5

     

75

-7

     

47

1

-3

4

100

30

   

00

   

0

     

98

-9

   

17

   

-3

     

63

5

     

50

-2

-9

5

133

73

   

00

   

0

     

89

0

   

12

   

2

     

65

3

     

45

3

8

6

167

17

   

00

   

0

     

85

4

   

16

   

-2

     

70

-2

     

52

-4

-4

Media

00

 

00

00

   

0

 

58

91

 

89

178

115

 

26

 

14

   

87

183

   

17

68

96

 

305

57

48

43

24

t = 6 n = 5

[ ][

dd

=

d d

 

]

+

[

d d

 

]

=

404

[vv ]

= 363

 
 

1

1

 

5

5

 

m

0

4

cc

,2 /

6

1

cc

,7

 

[

][

d d

i

i

]

= 204

 

m

0

363 =± 18
363
18

4

cc

,2

m

α

t

 

5

4

 

Eroarea medie pătratică a unei direcţii compensate se va calcula cu relaţia:

m α

m 0 t
m
0
t

(

[

vv

]

1)(

n

1)

=± t t

;

[][ ]

vv

=

dd

1

n

t

i = 1

[ ][

d d

;

i

]

58

(2.9.)

Marin Mihnea-Introducere în topografie

2.4.5.3. Metoda combinaţiilor binare (metoda Schreiben). Prin această metodă unghiurile se pot măsura luându-se câte două direcţii în toate combinaţiile posibile. Dacă într-o reţea geodezică, dintr-un punct de staţie oarecare, trebuie vizate n puncte, se poate calcula numărul de unghiuri care se măsoară din punctul de staţie respectiv, cu relaţia:

C 2 n

=

(

n n 1