Raportul juridic in general este relatia sociala reglementata de norma juridica.

Datorita acestei
reglementari, relatia sociala primeste caracter juridic si dobandeste forma de raport juridic.

Raporturile juridice sunt reglementate de diverse norme juridice: constitutionale, penale, de drept
administrativ, de dreptul familiei etc.

Raporturile juridice reglementate de norme juridice civile sunt raporturi juridice civile

Intr-o alta formulare, in esenta aceeasi raportul juridic civil este relatia sociala reglementata de
norma de drept civil

In unanimitate, autorii de drept civil precizeaza ca relatiile sociale reglementate de dreptul civil
sunt:

- relatiile sociale patrimoniale (de proprietate, de obligatii, de succesiune etc.)

- relatii sociale nepatrimoniale (persoanele extrapatrimoniale) in care se manifesta

individualitatea persoanei.

Definitia raportului juridic civil subliniaza:

- raportul juridic civil este acea relatie sociala care are natura patrimoniala sau nepatrimoniala

- relatia sociala patrimoniala sau nepatrimoniala este reglementata de norma juridica

civila.

2. Caracterele juridice ale raportului juridic civil

a) este un raport social, fiind o relatie sociala reglementata de norma juridica civila, el se
stabileste intotdeauna intre oameni, priviti individual, in calitate de persoane fizice sau priviti in
colectivitatea ce o alcatuiesc, in calitate de persoane juridice.

In doctrina franceza si apoi si la noi s-a sustinut teza, potrivit careia, in cazul dreptului de
proprietate raportul juridic civil se stabileste intre proprietar si lucrul sau, la care se refera dreptul
sau. Ar insemna ca raportul juridic civil s-ar incheia intre o persoana proprietarul, si lucrul
asupra caruia exercita acest drept.

Faptul ca este o absurditate aceasta teza rezulta din urmatoarele:

- norma de drept reglementeaza relatiile intre oameni, conduita oamenilor, chiar daca
conduita este in legatura cu anumite lucruri si nicidecum conduita lucrurilor.

A admite astfel, inseamna a admite ca legea poate reglementa conduita lucrurilor, ca

deci, este posibil sa se poata institui o obligatie in sarcina lucrurilor, ceea ce este o absurditate,
spune N. Titulescu.

- raportul juridic se formeaza printr-un acord de vointa al partilor, de cele mai multe ori.

In ipoteza ca raportul juridic se stabileste intre om si lucru, inseamna ca lucrul ar fi

subiect al raportului juridic civil, concluzie inadmisibila (lucrul nu poate avea vointa proprie).
 Raportul de proprietate este un raport juridic civil ce se stabileste intre titularul dreptului
de proprietate si toti ceilalti, carora le revine obligatia negativa de a nu face nimic de natura a
stanjeni pe proprietar sa exercite acest drept.

Formularea frecvent folosita regimul juridic al bunurilor se refera la regulile juridice

privitoare la conduita oamenilor cu privire la lucruri.

b) caracterul dublu volutional

Raportul juridic civil are caracter volutional pentru ca este reglementat de lege. Ori legea
reprezinta o vointa, cea a legiuitorului, care in procesul de legiferare da expresie vointei
oamenilor unui stat, reprezentati in acest proces ca urmare a alegerilor.

Raportul juridic civil care izvoraste din actele juridice civile, la fel ca orice alt raport juridic, are
caracter volutional, deoarece se naste numai prin manifestarea de vointa a partilor sau cel putin
a uneia dintre ele. Astfel, in aceste raporturi juridice se intalnesc vointa legiuitorului exprimata in
norma juridica care fixeaza modul cum se naste, modifica, transmite sau stinge un raport juridic
concret si vointa partilor contractante care inteleg sa se lege din punct de vedere juridic.

In doctrina se vorbeste de caracterul dublu volutional (ori dublu caracter volutional) al

raportului juridic civil.

c) pozitia de egalitate a partilor

In ramurile dreptului privat, indeosebi in dreptul civil, subiectii raportului juridic au o pozitie
egala, in sensul ca vointele juridice ale lor sunt egale. Nici una din parti nu poate sa impuna
vointa sa celeilalte vointe, numai de comun acord ele pot daca doresc sa incheie, sa modifice sau
sa stinga un raport juridic civil. Egalitatea vointelor juridice sau pozitia juridica de egalitate are
un continut diferit de egalitatea in fata legii, notiune des folosita in ramurile dreptului public,
unde se stabilesc raporturi juridic 121g67b e in care partile se afla intr-o pozitie de subordonare,
statul parte a raportului impunandu-si intotdeauna conduita celeilalte parti.

Egalitatea juridica a vointelor partilor raportului juridic civil exclude subordonarea intre partile
raportului juridic. Ideea este adevarata si in cazul raporturilor juridice civile stabilite in
contractele de adeziune. Desi una din parti isi impune vointa, stabilind continutul raportului
juridic (existenta si intinderea drepturilor si obligatiilor ce revin celeilalte parti), de exemplu
contractele de utilitati publice de furnizare apa, gaz, electricitate, telefon, cablu TV etc. cealalta
parte este libera sa incheie sau nu asemenea contracte.

3. Structura raportului juridic civil

Raportul juridic civil cuprinde urmatoarele elemente:

a) subiectii sau partile raportului juridic civil, adica persoanele fizice si juridice intre care se
stabileste raportul juridic civil

b) continutul, alcatuit din drepturile subiective si obligatiile partilor. De exemplu, de

comun acord partile intr-un contract de vanzare-cumparare stabilesc ce drepturi si obligatii au
fiecare: astfel, predarea lucrului poate fi convenita la o alta data decat cea a platii pretului,
predarea pretului se stabileste sa se faca intr-un numar de rate sau la o a treia persoana,
cheltuielile de transport ale bunului cumparat sa fie suportate de catre una din parti etc.

Astfel, cumparatorul poate avea urmatoarele drepturi:

 - sa primeasca bunul dupa ce a predat pretul sau numarul de rate convenit

- sa ceara restituirea cheltuielilor de transport avansate, de la vanzator, daca asa s-a

stabilit

sau obligatii:

- sa plateasca cheltuielile de transport ocazionate cu transportul bunului cumparat daca asa s-a
stabilit etc.

Realizarea in practica a continutului raportului juridic, deci a drepturilor si obligatiilor partilor se

face prin obiectul raportului juridic.

c) obiectul, prin care intelegem actiunea sau inactiunea (prestatia) pe care o parte a
raportului juridic (subiectul pasiv) are obligatia sa o savarseasca, deoarece cealalta parte
(subiectul activ) este indreptatita sa o pretinda. De exemplu, face parte din obiectul raportului
juridic obligatia predarii bunului dupa plata a 3 rate din cele 5 (actiunea de a da bunul) de catre
vanzator, deoarece cumparatorul are dreptul sa ceara predarea lucrului pentru ca ambii au
convenit asupra acestui fapt.

A. Subiectii raportului juridic civil

Notiunea de subiect al raportului juridic civil inseamna atributul, calitatea, posibilitatea

de a fi titularul drepturilor si obligatiilor ce alcatuiesc continutul raportului juridic civil.

Subiectii raportului juridic sunt:

- persoanele fizice, denumite si subiecte individuale de drept civil

- persoanele juridice, care sunt subiecte colective de drept civil.

Persoana fizica este omul, privit ca titular de drepturi si obligatii civile.

Persoana juridica este colectivitatea care indeplinind conditiile legii (are o structura
organizatorica interna, un patrimoniu propriu, distinct de cel al oamenilor care o compun si un
scop bine determinat) este titulara de drepturi si obligatii civile.

Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice si juridice este reglementarea in materia

subiectelor de drept civil.

In aceasta parte a cursului vom explica doar cateva notiuni fundamentale privind subiectii
de drept civil, deoarece partea a doua a cursului, intitulata Subiecte de drept civil detaliaza
materia.

Subiectul activ este persoana care prin incheierea raportului juridic

civil dobandeste drepturi (de exemplu chiriasul locatarul - stabilind un raport
juridic cu locatorul - proprietarul lucrului inchiriat parte a contractului de inchiriere
- dobandeste dreptul sa ceara spre folosinta bunul inchiriat sau exercita drepturi
civile (de exemplu, mostenitorul exercita dreptul de a cere chiria, cand a mostenit
un imobil inchiriat si acest drept este stipulat in contractul de inchiriere.)

Subiectul pasiv, este persoana careia ii revin obligatii civile. De exemplu, locatorul are obligatia civila
sa puna la dispozitie locatarului sa predea lucrul in folosinta temporara.
 In raporturile juridice de obligatii (care vor fi studiate in anul II la cursul
Teoria generala a obligatiilor) subiectul activ se numeste creditor si subiectul
pasiv se numeste debitor.

De regula, partile raportului juridic civil (subiecte) au in acelasi timp ambele

calitati: calitatea de subiect (parte) activ si calitatea de subiect (parte) pasiv, pentru
ca, in mod obisnuit, dreptului unei parti din raportul juridic civil ii corespunde
obligatia celeilalte parti. Astfel, in contractul de inchiriere ce da nastere unui raport
juridic civil, o parte locatorul care are dreptul sa pretinda chiria convenita, la
termenele stipulate, de la locatar, caruia ii revine obligatia de a plati chiria.
Asemenea, o parte locatarul are dreptul sa ceara sa i se predea lucrul spre
folosinta temporara, de la locator, acesta fiind obligat sa-l predea.

1. Determinarea subiectilor

In mod obisnuit subiectii raportului civil se determina, se individualizeaza in momentul

incheierii actului juridic civil sau a savarsirii faptului juridic, moment in care se naste raportul
juridic civil.

De exemplu cunoastem cine este locatorul si cine este locatarul, deci cine are calitatea de
subiect al raportului juridic, de la data incheierii contractului de locatiune. Tot astfel, de regula se
cunoaste cine este obligat sa repare prejudiciul, cine este subiectul pasiv debitorul (autorul
faptei ilicite) si cine este in drept sa ceara si sa primeasca repararea prejudiciului, subiectul activ
creditorul (victima) chiar la data producerii prejudiciului.

In cazul raporturilor juridice civile ce au in continutul lor drepturi absolute, ca de

exemplu dreptul de proprietate, alte drepturi reale, drepturi nepatrimoniale, determinarea
subiectului pasiv se face ulterior incheierii raportului juridic civil. In momentul incheierii
acestuia (de exemplu cumparatorul cumpara o bicicleta) se determina subiectul activ
(cumparatorul in exemplul dat) subiectul pasiv (titularul de obligatii) fiind toti ceilalti, carora le
revine obligatia generala negativa care consta in a nu face nimic de natura a stanjeni exercitarea
dreptului de proprietate (de a nu aduce atingere drepturilor subiectului activ). Subiectul pasiv
este oricine, toata lumea, el nu este individualizat el este universal.

Numai in cazul incalcarii obligatiei generale negative, de exemplu proprietarului i s-a luat fara
drept lucrul, a fost tulburat in exercitiul dreptului de proprietate sau i s-a produs un prejudiciu, se
individualizeaza subiectul pasiv, dar, atentie, acest lucru se intampla in cadrul unui nou raport
juridic civil, raportul de obligatii stabilit intre cel ce a incalcat obligatia generala negativa si
subiectul activ (proprietarul) din cadrul primului raport juridic.

Intr-o opinie, acest nou raport juridic nu se substituie celui initial, nici nu-l inlatura
(n.a. - acesta ramane in fiinta in continuare cu un subiect activ si cu subiecte pasive
nedeterminate), ci se adauga acestuia, avand o existenta de sine statatoare si avand un continut
diferit.

Un punct de vedere diferit avanseaza ideea conform careia in momentul nesocotirii

dreptului de proprietate se naste un raport diferit de raportul juridic real cu un continut distinct in
care apare dreptul subiectiv de a trage la raspundere pe cel care a incalcat dreptul de proprietate,
precum si obligatia corelativa a celui ce a incalcat dreptul de proprietate de a restabili situatia
anterioara, inclusiv prin repararea prejudiciului cauzat. Prof.dr. Teofil Pop aduce in sprijinul
opiniei un argument solid: izvorul celui de al 2-lea raport juridic civil este diferit de izvorul
primului raport juridic civil real, si anume de regula, o fapta cauzatoare de prejudicii.
 Intr-o opinie transanta in determinarea subiectilor se are in vedere cele se disting doua
categorii de raporturi juridice civile; unele au in continut drepturi absolute si aici subiectul activ
este titularul dreptului absolut si subiectul pasiv este nedeterminat fiind format din toate
celelalte persoane, celelalte au in continut drepturi relative subiectii de drept fiind individualizati
in momentul incheierii raportului juridic civil.

2. Pluralitatea subiectilor raportului juridic civil

De regula raportul juridic civil se stabileste intre o persoana ca subiect activ si o alta
persoana ca subiect pasiv. Acesta este raportul juridic civil simplu.

Uneori, raportul juridic civil se stabileste intre mai multi subiecti de drept, unii fiind
subiecti activi, alti subiecti pasivi. Este raportul juridic civil complex.

In ipoteza raporturilor juridice civile cu mai multi subiecti, fie activi, fie pasivi, regula este aceea
a divizibilitatii, drepturile si obligatiile intre subiectii activi si pasivi.

Raporturi juridice civile cu pluralitate de subiecti, pot fi:

a) raportul juridic de obligatii, unde functioneaza regula ca obligatia este

conjuncta (divizibila).

Distingem doua cazuri: pluralitate activa sunt mai multi subiecti activi, de exemplu 3
frati au mostenit un autoturism, care a fost deteriorat, valoarea pagubei fiind de 100 milioane lei,
oricare din frati poate pretinde de la debitor cel ce a deteriorat autoturismul -, numai partea ce i
se cuvine lui insusi, pluralitatea pasiva sunt mai multi subiecti pasivi, fiecare codebitor este
tinut numai pentru partea sa din datoria comuna (de exemplu intr-un contract de inchiriere
locatorul stabileste chiria pentru folosinta autoturismului de catre doi prieteni in suma de 1
milion lei pe zi timp de 3 zile. Fiecare codebitor (oricare din prieteni) este tinut numai pentru
partea sa din datoria comuna.

Regula divizibilitatii comporta doua exceptii, imprejurari cand drepturile si

obligatiile nu se divid:

1) obiectul exterior raportului juridic civil (de exemplu autoturismul intr-

un contract de vanzare-cumparare) este prin natura lui indivizibil. Deci, doi frati
au mostenit, au cumparat, au primit in donatie etc. un autoturism pe care il vand.
Obligatia de a preda autoturismul nu poate fi divizata, deoarece autoturismul prin
natura lui este indivizibil. Oricare din vanzatori poate fi obligat de cumparator sa
predea autoturismul. Tot astfel, daca sunt doi cumparatori, autoturismul se va preda
oricaruia dintre ei.

Indivizibilitatea drepturilor si obligatiilor in cazul raportului juridic civil cu

mai multi subiecti activi si pasivi poate fi stabilita si prin conventia partilor: ele
convin ca prestatia sa fie executata integral, nedivizat.

In exemplul dat in care doi prieteni incheie un contract de inchiriere a unui

autoturism in suma de 1 milion pe zi timp de 3 zile, locatorul poate conveni cu cei
doi chiriasi indivizibilitatea chiriei (a sumei de 3 milioane). Procedand asa, locatorul
se asigura de returnarea chiriei de la oricare chirias.

2) solidaritatea, este imprejurarea in care legea sau vointa partilor

stabileste ca obligatiile sau drepturile sa fie executate sau exercitate in intregime,
nedivizat, de oricare dintre codebitori sau dintre creditorii solidari.
 Distingem:

- solidaritatea pasiva, obligatiile se executa in intregime de oricare codebitor, cel ce a

executat obligatia avand drept de regres impotriva celorlalti debitori, prin plata facuta el ii
elibereaza pe acestia de datoria lor fata de creditor, raportul juridic de obligatii intre creditor
codebitori inceteaza..

De exemplu daca trei conducatori auto impreuna distrug indicatoarele rutiere de

Stationare interzisa de pe drumul public, autorii faptei ilicite raspund solidar fata de persoana
prejudiciata (S.C. Citadin SRL). Victima are posibilitatea sa ceara instantei de judecata valoarea
totala a prejudiciului suferit de la oricare codebitor (oricare conducator auto). Codebitorul obligat
la plata integrala a prejudiciului face plata si astfel raportul juridic de obligatii stabilit intre
victima si codebitori inceteaza. Debitorul care a despagubit integral victima are actiune in regres
impotriva celorlalti debitori, pentru ca fiecare sa suporte repararea prejudiciului.

Solidaritatea pasiva se naste din lege sau dintr-un act juridic (conventia partilor).

- solidaritatea activa, cand oricare dintre creditori exercita dreptul de a cere de la debitor
intreaga datorie, nu numai partea ce i se cuvine. Debitorul, prin plata facuta, se elibereaza fata de
toti ceilalti creditori solidari. Creditorul care a primit toata creanta este obligat sa o imparta cu
ceilalti creditori.

De exemplu 3 frati au in proprietate comuna un apartament primit donatie si-l inchiriaza.

Ei sunt creditorii chiriei. In contract, ei pot stipula dreptul oricaruia din ei de a primi chiria.
Solidaritatea activa se naste numai dintr-un act juridic.

b) raportul juridic real

In raporturile juridice reale care au in continutul lor dreptul de proprietate pot exista mai multi
subiecti activi, titulari ai dreptului de proprietate comuna asupra unui bun sau mase de bunuri.

Proprietatea comuna poate fi:

- coproprietate: fiecare coproprietar are o parte ideala (de exemplu doi frati sunt
proprietari in comun ai unui imobil, unul asupra a 2/3 si celalalt asupra 1/3 dintr-un imobil), dar
nu concreta din bunul sau cateva bunuri determinate.

- indiviziunea: mai multe persoane detin in comun o masa de bunuri, avand calitatea
coindivizar. Fiecare cunoaste cota ideala de drept, dar nu detine in exclusivitate nici un bun. De
exemplu in cazul mostenitorilor ce dobandesc masa succesorala.

Atentie, spre deosebire de coproprietate, coindivizarii sunt proprietarii unei multimi de bunuri nu
ai unuia sau ai catorva bunuri determinate.

- devalmasia: este titlul juridic sub care sotii detin bunurile comune, dobandite in timpul
casatoriei. Partea fiecarui sot este determinata de lege prin folosirea criteriului gradul de
contributie la dobandirea bunurilor comune.

c) raportul juridic nepatrimonial care se naste numai din creatia intelectuala (opera stiintifica,
inventie). In acest caz exista pluralitate activa denumita coautorat, opera comuna fiind creata
de mai multe persoane, cu o contributie stabilita a fiecareia.
3. Schimbarea subiectilor raportului juridic civil

Raporturile juridice civile incheiate se modifica in timp adaptandu-se unor imprejurari

noi. Se pot schimba si subiectii de drept care l-au incheiat. Astfel, intr-un contract de inchiriere,
chiriasul, nepotul avand probleme financiare este in imposibilitatea platii chiriei. Contractul
inceteaza prin acordul de vointa al locatorului si locatarului, dar creanta trebuie executata.
Intervine unchiul si face el plata. Astfel, se schimba subiectul activ al raportului juridic civil,
locul locatarului fiind luat de unchi prin institutia numita subrogatia in dreptul creditorului platit.

Schimbarea subiectilor raportului juridic difera in functie de natura raportului juridic.

a) schimbarea subiectilor raportului juridic cand acestia sunt persoane juridice: se face
in conditiile actului normativ prin care s-au constituit, in cazul celor de drept public sau a vointei
liber exprimate de persoana juridica de drept privat.

b) schimbarea subiectilor raportului juridic civil ce are in continut drepturi

nepatrimoniale:

Drepturile personale, nepatrimoniale fiind strans legate de persoana titularului, intim

legate de viata de familie (de exemplu, dreptul la reputatie, la nume, la denumire, la onoare,
dreptul de autor si inventator, la viata, la integritate fizica si sanatate, dreptul la respectarea vietii
private etc.) avand caracter inalienabil nu pot fi transmise altei persoane.

Schimbarea subiectilor nu se poate face in acest caz.79

c) schimbarea subiectilor raportului juridic civil de obligatii

Legea reglementeaza schimbarea subiectului activ in raporturile de obligatii prin

urmatoarele procedee: cesiunea de creanta, subrogatia in drepturile creditorului platit si novatia
prin schimbarea de creditor. Modul de schimbare a subiectilor in aceste raporturi se va studia in
anul II la disciplina Teoria generala a obligatiilor.

cesiunea de creanta: este contractul prin care un creditor transmite dreptul sau de
creanta cu titlul oneros sau gratuit unei alte persoane. Creditorul care transmite creanta se
numeste cedent, dobanditorul creantei se numeste cesionar, debitorul care ramane sa execute
creanta transmisa se numeste debitor cedat. Astfel, in raportul juridic de obligatii se schimba
subiectul activ: cesionarul ia locul cedentului. De exemplu, intr-un contract de imprumut, de
consumatie (mutuum), creditorul (imprumutatorul) il imprumuta pe debitor cu suma de 15
milioane $, cu termen scadent in 6 ani. Imprumutatorul inainte de implinirea termenului
suspensiv 6 ani (la scadenta) cand va putea exercita dreptul de a cere restituirea sumei
imprumutate, are nevoie de bani. Atunci cedentul (imprumutatorul) incheie un contract de
cesiune de creanta cu o persoana dispusa sa cumpere creanta (cesionar). Astfel, se schimba
subiectul activ in raportul juridic de obligatii: subiectul activ initial, cedentul este inlocuit cu
dobanditorul creantei-cesionar. Ambele parti ale contractului de cesiune sunt in avantaj: cedentul
dobandeste banii de care are nevoie, chiar daca nu intreaga suma, cesionarul si-a investit banii
urmand sa dobandeasca si un castig: diferenta dintre pretul de cumparare a creantei, de regula
mai mic decat valoarea nominala a creantei sau cand acestea coincid dobanda legala.

subrogatia in drepturile creditorului platit consta in inlocuirea debitorului din raportul

juridic de obligatii cu o alta persoana care, platind datoria, devine creditor al debitorului,
dobandind toate drepturile creditorului. Sunt frecvente situatiile cand o alta persoana plateste
datoria debitorului. De exemplu tata plateste datoria fiului sau care a incheiat un contract de
vanzare-cumparare a unei combine muzicale si nu reuseste sa plateasca decat o parte din pret.
Cel ce plateste in locul debitorului, il inlocuieste pe acesta in raportul juridic de obligatii. Astfel,
s-a stins raportul de obligatii intre creditorul initial (in exemplu vanzatorul combinei muzicale) si
debitor (in exemplu, fiul care a cumparat combina muzicala) acesta ramanand pe mai departe
obligat fata de noul creditor (in exemplu, tatal).

novatia prin schimbare de creditor, este un contract prin care se schimba vechiul
creditor cu un nou creditor, debitorul devenind obligat fata de noul creditor si liberat fata de
vechiul creditor. Novatia, desi sub acest aspect este identica cu cesiunea de creanta si subrogatia
in drepturile creditorului platit, se particularizeaza prin aceea ca simultan cu schimbarea
subiectului activ are loc stingerea vechii obligatii si transformarea acesteia intr-o noua creanta al
carei titular este noul creditor. De exemplu, cumparatorul unui autoturism a convenit cu
vanzatorul sa plateasca pretul la un termen si constata ca este in imposibilitate sa o faca.

Cei doi pot incheia un contract in care sa stabileasca schimbarea obiectului contractului
de vanzare-cumparare (de exemplu, in locul pretului debitorul sa predea un bun determinat unei
alte persoane, care devine astfel noul creditor. Acest lucru se poate realiza pentru ca intre
vanzator si noul creditor de exemplu exista o obligatie de plata).80

d) schimbarea subiectilor raportului juridic civil ce are in continut drepturi reale

In acest caz, se pot schimba numai subiectii activi, prin transmiterea bunului asupra
caruia se exercita dreptul de proprietate: prin contracte, succesiune, legate testamentare,
traditiune etc.

Subiectul pasiv nu se poate schimba, el fiind toti ceilalti, nedeterminat, universal.

4. Capacitatea civila a subiectilor raportului juridic civil

Capacitatea civila este o parte a capacitatii juridice si consta in aptitudinea, calitatea,

posibilitatea persoanei fizice sau juridice de a fi subiect de drept. Persoana poate incheia
raporturi juridice civile numai daca are capacitate civila.

Potrivit prevederilor art.4 Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice:

Capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor.

Persoana fizica are capacitate de folosinta si, in afara de cazurile prevazute de lege,
capacitate de exercitiu (art.5 Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice).

Capacitatea de folosinta

Capacitatea de folosinta este definita de art.5 al aceluiasi act normativ: Capacitatea de

folosinta este capacitatea de a avea drepturi si obligatorii.

In doctrina, se nuanteaza formularea legala: aptitudinea generala si abstracta a omului de

a avea drepturi si obligatii.

Am subliniat de a avea drepturi pentru a nu se confunda cu notiunea de capacitate de

exercitiu in definitia careia apare sintagma de a-si exercita drepturile.
Intr-o alta formulare, capacitatea de folosinta este aptitudinea de a fi subiect de drept civil. Legea
recunoaste tuturor persoanelor capacitatea civila, implicit capacitatea de folosinta (art.4 Decretul
31/54 privitor la persoanele fizice si juridice) fara nici o discriminare de sex, rasa, nationalitate,
religie, grad de cultura sau origine.

Capacitatea de folosinta este generala in sensul ca ea cuprinde toate drepturile subiective

si obligatiile civile recunoscute de dreptul obiectiv. Astfel, orice persoana fizica are dreptul sa
vanda, sa cumpere, sa inchirieze, sa doneze, sa imprumute, sa succeada etc.

Nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta decat in cazurile si conditiile prevazute de

lege. De exemplu, dreptul de a dona este interzis persoanei fizice in anumite conditii: art.806
Cod civil minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici intr-un fel.

Nimeni nu poate renunta, nici in tot, nici in parte, la capacitatea de folosinta. Uneori persoana
fizica poate renunta la un drept civil subiectiv, sau la mai multe, dar la aptitudinea generala de a
avea drepturi si obligatii, la capacitatea de folosinta nu poate renunta.

Capacitatea de folosinta a omului incepe de la nastere si inceteaza cu moartea acestuia

(uneori la declararea judecatoreasca a mortii).

Drepturile copilului sunt recunoscute din perioada de conceptie, insa numai daca se naste
viu.

La persoanele juridice, capacitatea de folosinta este limitata de principiul specialitatii

capacitatii de folosinta. Astfel, persoana juridica are aptitudinea generala de a avea drepturi si
obligatii, dar numai acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de
infiintare sau statut(art.34 alin.1 Decretul 31/1954).

In concluzie, capacitatea de folosinta nu mai este generala, ca la persoanele fizice, ci este

limitata de principiul specialitatii capacitatii de folosinta.

Legea sanctioneaza nesotirea limitarii capacitatii de folosinta la scopul pentru care s-a infiintat
persoana juridica. Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul
(n.a. nulitate absoluta art.31 alin.1 Decretul 31/1954).

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice incepe la data inregistrarii persoanei juridice

sau la data actului de dispozitie care le infiinteaza (de exemplu la persoanele juridice de drept
public), data recunoasterii actului de infiintare, data autorizarii infiintarii sau data indeplinirii
vreunei cerinte a legi, dupa caz.

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice ia sfarsit la data incetarii existentei persoanei

juridice, prin reorganizare sau dizolvare.

A. B. Capacitatea de exercitiu

Persoane fizice

Capacitatea de exercitiu este capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si

asuma obligatii, savarsind acte juridice (art.5 alin.3 Decretul 31/1954).
 Actele juridice nu pot fi incheiate de orice persoana. Persoana care incheie acte juridice
trebuie sa-si dea seama de efectele juridice pe care le produce actul incheiat, trebuie sa aiba
vointa constienta.

In doctrina se accepta in unanimitate urmatoarea definitie a capacitatii de exercitiu:

aptitudinea persoanei fizice de a dobandi drepturi (unii autori: de a exercita) si de a-si asuma
obligatii (unii autori: de a-si indeplini obligatiile civile) prin incheierea de acte juridice proprii.82

Nimeni nu poate fi lipsit in tot sau in parte, de capacitatea de exercitiu, decat in cazurile
si in conditiile prevazute de legi. De exemplu minorul intre 14-18 ani este lipsit in parte de
capacitatea de exercitiu, pentru ca asa prevede legea-art.9 din Decretul 31/1954, ca masura de
ocrotire. Se considera ca el nu dispune de o dezvoltare psihica deplina, nu are o vointa constienta
matura.

Nu au capacitate de exercitiu, potrivit art.11 din Decretul 31/1954, minorul care nu a

implinit varsta de 14 ani si persoana pusa sub interdictie. Legea prezuma ca nu au discernamant.
Beneficiind de capacitate de folosinta ei pot deveni titulari de drepturi si obligatii, dar numai prin
actele juridice civile incheiate de reprezentantii lor (parintii sau tutorele) in numele minorului.

Are capacitate de exercitiu restransa minorul care a implinit varsta de 14 ani.

Actele juridice ale minorului cu capacitate restransa se incheie de catre acesta (n.a. - singur) cu
incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui, in unele cazuri (acte juridice de dispozitie) si
cu incuviintarea autoritatii tutelare.

Capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana devine majora.

Persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani.

Prin exceptie, femeia minora care se casatoreste (femeia potrivit Codului familiei se
poate casatori fara incuviintarea parintilor sau a tutorelui la implinirea varstei de 16 ani, iar in
mod exceptional chiar la implinirea varstei de 15 ani, cu aprobarea Primariei) dobandeste prin
casatorie capacitate deplina de exercitiu.

In conditiile legii si persoanele majore pot fi lipsite de capacitate de exercitiu: este cazul
interzisilor judecatoresti, persoanele diagnosticate ca sufera de alienatie sau debilitate mintala,
care sunt puse sub interdictie prin hotarare judecatoreasca definitiva. Situatia lor juridica este
identica cu cea a minorilor care nu au implinit varsta de 14 ani.

Persoanele juridice

Notiunea de capacitate de exercitiu a persoanei juridice este aceeasi ca la persoana fizica.

Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale. Organele
persoanei juridice (stabilite sau alese potrivit actului normativ de infiintare a persoanei juridice)
sunt purtatoarele vointei persoanei juridice.

Actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost
conferite sunt actele persoanei juridice insesi.

Faptele licite sau ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au
fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei.
 Faptele ilicite atrag si raspunderea personala a celui ce le-a savarsit, atat fata de persoana
juridica, cat si fata de cel de-al treilea.

Raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse, prin
asemanare, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de infiintare sau
statut (art.35 si 36 Decretul 31/54).

Inceputul capacitatii de exercitiu este data infiintarii, inregistrarii persoanei juridice. In doctrina
se apreciaza ca inceputul capacitatii de exercitiu este momentul desemnarii organelor sale.

Sfarsitul capacitatii de exercitiu a persoanei juridice coincide cu cel al capacitatii sale de

folosinta: data incetarii persoanei juridice.

Continutul raportului juridic civil

1. Definitie: Continutul raportului juridic este definit ca fiind totalitatea

drepturilor civile subiective si a obligatiilor corelative ale partilor.

Latura activa a continutului raportului juridic civil este formata din

drepturile civile subiective si latura pasiva din obligatiile civile.

Dreptul subiectiv civil si obligatia civila sunt intr-o legatura de interdependenta. Astfel, intr-un raport
juridic de obligatii de exemplu contractul de imprumut, imprumutatorul este titularul dreptului de
creanta, al dreptului de a cere imprumutatului suma imprumutata. Acestui drept ii corespunde
obligatia corelativa a imprumutatului de a restitui bunul imprumutat.

Pentru subiectul activ, continutul raportului juridic este alcatuit din drepturi,
respectiv, pentru subiectul pasiv continutul este alcatuit din obligatii.

In raportul juridic real, in al carui continut intalnim dreptul de proprietate,

titularul dreptului, proprietarul are dreptul subiectiv de a poseda, folosi si dispune
de bunul sau, in limitele legii, asa cum doreste. Dreptului ii corespunde obligatia
corelativa negativa pentru toti ceilalti de a nu face nimic de natura a duce
atingere dreptului de proprietate.

In raporturile juridice de obligatii, continutul raportului juridic, de regula este alcatuit din drepturile
si obligatiile subiectiilor (partilor).

1. Dreptul subiectiv civil latura activa a continutului raportului juridic civil

a) Definitia dreptului subiectiv civil

Codul civil nu defineste dreptul subiectiv civil. In doctrina definitiile difera:

Astfel, dreptul subiectiv este puterea sau prerogativa recunoscuta de dreptul obiectiv
persoanelor fizice sau juridice (denumite si titulare ale dreptului), in calitatea lor de subiecte
active ale raportului juridic, de a pretinde subiectelor pasive sa dea, ori sa faca sau sa nu faca
ceva (sa savarseasca sau sa se abtina de la savarsirea unei actiuni), folosind, la nevoie, aparatul
de constrangere al statului

Definitia omite sa precizeze posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a avea el insusi

o anumita conduita, recunoscuta si protejata de lege. In definitiile urmatoare omisiunea este
eliminata. prerogativa conferita de lege in temeiul careia titularul dreptului poate sau trebuie
sa desfasoare o anumita conduita ori sa ceara altora desfasurarea unei conduite, adecvate
dreptului sau, sub sanctiunea recunoscuta de lege
 Dreptul subiectiv este posibilitatea juridica a titularului unui drept de a desfasura, in
limitele legii o anumita conduita, in virtutea careia poate pretinde persoanei obligate sa aiba o
comportare corespunzatoare, ce poate fi impusa in caz de necesitate, prin forta de constrangere
a statului

Intr-o alta definitie: prerogativa pe care o acorda unei persoane dreptul obiectiv,
prerogativa garantata prin mijloace juridice, de a avea un anumit comportament sau de a
pretinde o anumita conduita subiectului.Dreptul subiectiv este definit: posibilitatea juridica a
titularului dreptului, dintr-un raport juridic civil, de a desfasura o anumita conduita garantata
de lege prin putinta de a pretinde persoanei obligate, o anumita comportare corespunzatoare
care poate fi impusa, in caz de nevoie, prin mijlocirea fortei coercitive a statului.

Un autor defineste dreptul subiectiv astfel: posibilitatea juridica a titularului (subiect

activ) de a desfasura o anumita conduita, garantata de lege prin putinta de a pretinde
subiectului pasiv o anumita comportare corespunzatoare, care poate fi impusa, la nevoie, prin
forta de constrangere a statului.

Dreptul subiectiv este: acel interes individual pe care vointa colectiva il poate impune
ca fiind in conformitate cu interesul social exprimat in norme de drept si in virtutea caruia
subiectul activ poate pretinde subiectului pasiv sa savarseasca ori sa se abtina de la savarsirea
unei actiuni.

Intr-o formulare identica prof.univ.dr. Gheorghe Beleiu si prof.univ.dr. I. Dogaru definesc

dreptul subiectiv ca fiind: posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ persoana
fizica sau persoana juridica in virtutea careia aceasta poate, in limitele dreptului si a moralei,
sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare sa dea, sa faca ori sa nu
faca ceva de la subiectul pasiv, si sa ceara concursul fortei coercitive a statului, in caz de
nevoie.

Apreciem ca in definirea dreptului subiectiv civil trebuie sa se regaseasca urmatoarele

elemente:

- este o posibilitate (facultate, putere, prerogativa) recunoscuta de lege subiectului activ

(titularului)

- titularul are o anumita conduita, in limitele stabilite de lege

- titularul poate pretinde subiectului pasiv o anumita conduita, in limitele legii. Conduita
subiectului pasiv consta in a da, a face, sau a nu face ceva.

- la nevoie titularul dreptului subiectiv poate apela la forta de constrangere a statului

pentru protejarea dreptului sau.

Preferam urmatoarea formulare a definitiei dreptului subiectiv:

Dreptul subiectiv civil posibilitatea juridica a titularului de a avea o anumita conduita

recunoscuta de lege si de a pretinde o conduita corespunzatoare dreptului sau, la nevoie prin
apelarea la forta de constrangere a statului.

b) Clasificarea drepturilor civile subiective:

Clasificarea drepturilor civile subiective din drepturi absolute si drepturi relative este unanim
acceptata in doctrina de drept civil.

Criteriul de clasificare a dat nastere unor controverse.

Unii autori stabilesc drept criteriu obiectiv al clasificarii, gradul de opozabilitate.

Definitia dreptului absolut formulata de dl. prof. univ. dr. Mircea Muresan pune accentul pe sfera
persoanelor obligate sa-l respecte, pe opozabilitatea dreptului absolut: drepturile absolute sunt
acelea carora le corespunde obligatia generala a tuturor persoanelor de a se abtine de a le
incalca 91.

Intr-o alta definitie, alti autori adopta criteriul modului de exercitare al dreptului si definesc
dreptul absolut ca fiind: dreptul al carui titular poate avea o anumita conduita, fara a face apel la
altcineva pentru a-l realiza 92, sau, intr-o alta formulare: dreptul in temeiul caruia titularul sau
subiectul activ determinat, are posibilitatea sa-l exercite singur, celorlalte subiecte revenindu-le
obligatia generala si negativa de a nu face nimic de natura a-i aduce atingere93.

Apreciem ca cele doua criterii obiective amintite, gradul de opozabilitate si modul de exercitare
al dreptului absolut nu se exclud, ci se compenseaza reciproc. Astfel, daca toate persoanele au
obligatia generala de a se abtine de a-l incalca, inseamna ca nu mai exista nici o persoana la care
sa se faca apel pentru a fi realizat. De aceea, criteriul de delimitare a drepturilor absolute poate fi
modul de exercitare a dreptului absolut titularul il exercita fara aportul altcuiva precum si
gradul de opozabilitate toti ceilalti carora le revine obligatia generala negativa de a nu-i
aduce nici o atingere.

Caracterele juridice ale drepturilor absolute:

- subiectii raportului juridic civil care are in continutul sau un drept absolut sunt: subiectul activ,
titularul dreptului absolut si subiectul pasiv, universal, toti ceilalti, nedeterminat;

- subiectul pasiv are obligatia generala, negativa de a nu aduce atingere dreptului absolut;

- sunt opozabile tuturor (erga omnes).

Sunt drepturi absolute:

- drepturile personale nepatrimoniale, care pot fi: drepturi strans legate de persoana
umana (exemplu, dreptul la viata, la integritate fizica, la sanatate fizica si psihica, la libertate, la
respectarea vietii private, la inviolabilitatea persoanei si a domiciliului, nume, onoare, reputatie,
demnitate etc.), drepturi intim legate de viata de familie (de exemplu dreptul de a se casatori,
dreptul sotilor la nume, dreptul la domiciliu, dreptul la secretul vietii de familie etc.), drepturile
autorilor de opere stiintifice, literale si artistice (de exemplu, dreptul de a fi recunoscut ca
autor, dreptul de a aduce opera la cunostinta publicului, dreptul la inviolabilitatea operei etc.)
si drepturile nepatrimoniale ale persoanei juridice cum ar fi: dreptul la denumire, emblema,
firma si marca comerciala, la concurenta loiala etc.). - drepturile reale (dreptul de proprietate, de
uzufruct, de uz si abitatie, servitute etc.)

Drepturile absolute sunt limitate ca numar fiind stabilit prin lege.

Raportul juridic civil" este o specie de "raport"(social) (Belein).
Raportul juridic civil este o relatie sociala-patrimoniala ori nepatrimoniala - reglementata de
norma de drept civil. Daca orice raport juridic civil este o relatie sociala, nu orice relatie sociala
este un raport juridic civil.
O conditie a raportului juridic civil o reprezinta reglementarea unei relatii sociale prin norme ce
intra n continutul dreptului civil.

Caractere
a) Raportul juridic civil are caracter social, evident, care nu trebuie administrat, doarece toate
raporturile juridice se stabilesc ntre oameni, fie priviti ca persoane fizice, fie priviti ca persoane
juridice. Chiar daca "legea vorbeste" despre "regimul juridic al bunurilor", n realitate se are n
vedere conduita oamenilor cu privire la bunuri sau lucruri (Nicolae Titulescu, Observatiuni
asupra reorganizarii facultatilor de drept, Bucuresti, 1904, p.47-48).
b) Raportul juridic civil are caracter volitional . Se poate vorbi de un caracter dublu volitional
(doctrine). Pe lnga vointa exprimata de legiuitor din norma de drept civil care reglementeaza
actul juridic civil, exista si vointa autorilor sau autorului actului juridic civil dupa cum suntem n
prezenta unui act bilateral sau unilateral).
c)Raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a partilor.
Aceasta pozitie de egalitate este nu numai metoda de reglementare a dreptului civil, ci si un
caracter propriu raportului juridic civil.
Aceasta se exprima n nesubordonarea unei parti fata de cealalta.

Elementele de structura ale raportului juridic civil

Raportul juridic cuprinde n structura sa trei elemente: partile, continutul si obiectul.

1. Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice car

e sunt titulare de drepturi si obligatii civile.

2. Continutul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective si obligatiilor civile
pe care le au partile.
3. Obiectul raportului juridic civil - consta n conduita partilor, adica actiunile sau inactiunile la
care sunt ndrituite partile.
Aceste elemente trebuie sa fie ntrunite cumulativ.

Cap.II Partile raportului juridic - notiuni generale

Definitia persoanei fizice

"Persoana fizica" este subiectul individual de drept, adica omul, privit ca titular de drepturi si
obligatii civile.
Definitia persoanei juridice
"Persoana juridica" este subiectul colectiv de drept, adica un colectiv de oameni care, ntrunind
conditiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si obligatii civile.
Aceste expresii de "persoana fizica si persoana juridica" sunt folosite de legea de baza n materia
subiectelor de drept civil, care este Decretul 31/1954 ("privind persoanele fizice si persoanele
juridice)".
Rezulta ca exista doua mari categorii de subiecte de drept civil:
- persoanele fizice;
- persoanele juridice expresie echivalenta cu persoanele morale.
In categoria persoanelor fizice se pot deosebi urmatoarele subcategorii:
- minorii sub 14 ani, persoane fizice lipsite de capacitate de exercitiu.
- minorii ntre 14 si 18 ani, persoane fizice cu capacitate de exercitiu restrnsa.
- majorii care sunt persoane fizice peste 18 ani, cu capacitate de exercitiu deplina.
Dupa criteriul cetateniei, persoanele fizice mai pot fi mpartite n:
- PF de cetatenie romna;
- PF de cetatenie straina; aici includem si:
- PF fara cetatenie - apatrizii
- PF cu cetatenie dubla - din care nici una nu este romna.
In categoria persoanelor juridice, deosebim:
- PJ particulari sau private;
- PJ cooperatiste sau obstesti;
- PJ mixte;
- PJ de stat.
Dupa criteriul nationalitatii, deosebim:
- PJ de nationalitate romna (n principiu, cu sediul n Romnia)
- PJ de alta nationalitate, straina.

Pluralitatea de subiecte
Raportul juridic civil de regula se stabiste ntre doua persoane (raport juridic simplu), care
presupune "determinarea" subiectele raportului juridic civil.
Aceasta determinare presupune cunoasterea partilor acestui raport, si se realizeaza diferit dupa
cum este vorba de raporturi civile ce au n continutul lor: - drepturi absolute ori
- drepturi relative
In primul caz (al dreptrului absolut) dupa cum vom vedea ntr-un capitol ulterior, numai
subiectul activ care este titularul dreptului subiectiv civil este determinat sau cunoscut (ex.
proprietarul unui bun). Subiectul pasiv este nedeterminat si este format din toate celelalte
subiecte de drept civil (Belein).
In al doilea caz este determinat att subiectul activ ( numit creditor), ct si subiectul pasiv
(debitorul) (ex. raportului juridic nascut din contractul de vnzare-cumpare cele doua parti sunt
determinate: vnzatorul si cumparatorul.
Exista nsa cazuri n care raportul juridic civil este stabilit ntre mai multe persone, fie ca
subiecte active, fie ca subiecte pasive, fie sub ambele aspecte. In acest caz deosebim:
- pluralitate activa - mai multi creditori,
- pluralitate pasiva - mai multi debitori,
- pluralitate mixta - mai multi creditori si mai multi debitori.

Capacitatea civila a persoanelor

Capacitatea civila este expresia care desemneaza capacitatea n dreptul civil (Belein).
In structura capacitatii civile intra doua elemente:
- capacitatea de folosinta
- capacitatea de exercitiu
Capacitatea de folosinta a PF este aptitudinea, generala si abstracta, a omului, de a avea drepturi
si obligatii civile (art.5 alin.2 din D.nr.31/2954).
Inceputul si sfrsitul acestei capacitati sunt stabilite, de art.7 din D.31/1954: "Capacitatea de
folosinta ncepe de la nasterea persoanei si nceteaza odata cu moartea acesteia".
Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este aptitudinea omului de a-si exercita drepturuile
civile si de a-si ndeplini obligatiile civile, prin ncheierea de acte juridice civile (art.5 alin.3
D.31/1954).

Capacitatea civila a persoanelor juridice

Capacitatea de folosinta a PJ este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi
si obligatii civile.
Capacitatea de exercitiu a PJ este o aptitudine a sa de a-si exercita drepturile civile si de a-si
ndeplini obligatiile civile, prin ncheierea de acte juridice, de catre organele sale de conducere.

Cap. III
Continutul raportului juridic civil

Dupa cum am aratat continutul raportului juridic civil este alcatuit din:
- drepturi subiective civile
- obligatii civile
Drepturile subiective civile formeaza latura activa iar obligatiile civile formeaza latura pasiva a
raportului juridic civil.
Oricarui drept subiecti civil i corespunde o anumita obligatie civila.
Definitia dreptului subiectiv civil (Belein)
Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ - PF sau PJ
n virtutea careia aceasta poate, n limitele dreptului si moralei, sa aiba o anumita conduita, sa
pretinda, o conduita corespunzatoare - sa dea, sa faca, ori sa nu faca ceva - de la subiectul pasiv,
si sa ceara concursul fortei coercetive, statului, n caz de nevoie.

Clasificarea drepturilor subiective civile

Criterii de clasificare
- n functie de opozabilitate - drepturile subiective sunt: - absolute si
- relative
- n functie de natura continutului lor: - patrimoniale
- nepatrimoniale
- dupa corelatia dintre ele: - principale
- accesorii
- n functie de gradul de certitudine conferit titularilor:- pure si simple
- afectate de modalitati
Drepturile subiective civile - absolute si
- relative
Dreptul subiectiv civil absolut - este acel drept n virtutea caruia titularul sau poate avea o
anumita conduita, fara a face apel la altcineva pentru a si-l realiza (Belein).
Sunt absolute - drepturile personale nepatrimoniale
- drepturile reale
Dreptul subiectiv civil relativ - este acel drept n virtutea caruia titularul poate pretinde
subiectului pasiv o conduita determinata, fara care dreptul nu se poate realiza (Belein).
Tipic, relativ, sunt drepturile de creanta.

Caracteristicile dreptului absolut

- titularul dreptului absolut este cunoscut

- titularul obligatiei corelative este necunoscut, format din toate celelalte subiecte de drept civil
- dreptului absolut i corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce atingere - a nu
face.
- este opozabil era omnes - tuturor persoanelor
- sunt prevazute de lege, limitate.

Caracteristicile dreptului relativ

- sunt cunoscute att titularul dreptului, ct si al obligatiei (subiectul activ si subiectul pasiv).
- I corespunde o obligatie ce are ca obiect: a da, a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face n
lipsa obligatiei pe care si-o asuma subiectul pasiv determinat)
- este opozabil numai subiectului pasiv determinat
- sunt nelimitate ca numar.

Drepturile subiective civile patrimoniale si nepatrimoniale

Este patrimonial dreptul subiectiv ce are continut exprimat baneste, precuniar

sunt - drepturile reale
- drepturile de creanta
Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv ce nu are continut banesc

Clasificare
Dreptul real - jus in re - este acel drept n virtutea caruia titularul sau si poate exercita
prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva.
Dreptul de creanta - jus ad personam - este acel drept n temeiul caruia subiectul activ -
creditorul - poate pretinde subiectului pasiv - debitor - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Asemanarile dintre cele doua drepturi

- sunt patrimoniale
- au cunoscuti titularii lor, ca subiecte active

Deosebiri
- sub aspectul subiectului pasiv
- n cazul dreptului real - nu este cunoscut
- n cazul dreptului de creanta - este cunoscut.
- sub aspectul continutului obligatiei corelative
- n cazul dreptului real - i corespunde obligatia generala si negativa de nonfacere
- n cazul dreptului de creanta - i corespunde obligatia : - de a da
- de a face
- de a nu face

- ca numar - drepturile reale sunt limitate

- drepturile de creante - nelimitate
- numai dreptul real - are prerogative:
a) urmaririi = care consta n posibilitatea titularului de

drept real (ex. creditor ipotecar) de a urmari bunul n minile oricui s-ar gasi.
b) a preferintei = consta n posibilitatea titularului dreptului real cu a-si realiza drepul sau cu
ntietate ori preferinta.

Categoriile de drepturi personale nepatrimoniale

1. Drepturi care privesc existenta si integritatea (fizica si morala) ale persoanei: dreptul la viata,
la sanatate, onoare, reputatie etc.
2. Drepturi care privesc identificarea persoanei
- pentru PF : dreptul la nume, pseudonim, domiciliu, la stare civila
- pentru PJ; dreptul la denumire, la sediu, etc.
3. Drepturi decurgnd din creatia intelectuala - adica numai drepturile nepatrimoniale ce izvorasc
din opera literara, artistica ori stiintifica.

Drepturile subiective civile principale si accesorii

este principal - dreptul subiectiv civil care are o existenta de sine statatoare, soarta sa
nedepinznd de vreun alt drept.
Este accesoriu - dreptul subiectiv civil a carui soarta juridica depinde de existenta altui drept
subiectiv civil cu rol principal.
Aceasta clasificare are importanta pentru ca dreptul accesoriu depinde de dreptul civil principal
potrivit adagiului: accesorium seqmtur principale.
Drepturile nepatrimoniale, sunt drepturi principale.

Drepturile reale principale sunt:

- dreptul de proprietate
a) dreptul de proprietate publica ce E statului sau unitatilor administrativ-teritoriale-asupra
bunurilor din domeniu public.
b) dreptul de proprietate privata n toate formele sale:
- dreptul de proprietate privata E PF
- dreptul de proprietate privata PJ de stat.
(ca ex. RA sI SC cu adaos unic statul Romn potrivit 45/90).
- dreptul de proprietate al PJ cooperatiste sau obstesti potrivit L.66/90 si 109/1996.
- dreptul de proprietate al PJ particulare (potrivit L.31/90 republicata).
- dreptul de proprietate al PJ mixte cum sunt societatile comerciale cu participare straina n
Romnia (art.6 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 92/1997 combinat cu art.65 din
L.31/90).
- dreptul de proprietate al statului si unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din
domeniul privat (art.4 din L.213/1998).

2. drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata : dreptul de uz, de

uzufruct, de servitute, de superficie, de abitatie.

3. dreptul de administrare (folosinta) al RA si institutiilor publice ( ca dreptul real corespunzator

dreptului de proprietate publica al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale - L.213/1998
art.12.

4. dreptul de folosinta al cetatenilor care si-au construit locuinte proprietate personala pe terenuri
atribuite de stat - prin efectul L.nr.18/1991, a.c. - dr. s-a tranformat la cerere n drept de
proprietate privata ( art.36).

5. dreptul de folosinta gratuita al PF fara scop lucrativ care-si desfasoara activitati de binefacere
asupra unor imobile proprietate publica sau privata de stat ori a unitatilor adminstrativ-teritoriale
(art.17 din L.213/1998).

6. dreptul de folosinta , conferit de stat PJ cooperatiste, obstesti asupra unor bunuri proprietate de
stat.

7. dreptul de folosinta conferit de PJ cooperatiste, obstesti, particulare ori mixte PJ anexe.

8. dreptul de concesiune reglementat de Constitutie (art.135) L.18/1991 (art.17 al.3 si art.26

al.1); L.50/1991 (art.10); L.219/1998 privind regimul concesiunilor.

9. dreptul de p..... reglementat de art.5-10 din L.54/1998 privind articulatia juridica a terenurilor
sau art.52 din Codul Silvic (L.26/1996 si
dreptul de preferinta reglementat de Legile 64/1991 si L.129/1992 (art.5).

Drepturile reale accesorii sunt:

1. dreptul de ipoteca - drept de garantie reala imobiliara
2. dreptul de gaj - drept de garantie reala mobiliara
3. privilegiile
4. dreptul de retentie
Aceste drepturi reale accesorii - presupun ca drept principal - un drept de creanta.

Drepturi subiective civile - pure si simple

- afectate de modalitati

Dreptul civil pur si simplu - confera maxima certitudine titularului sau, deoarece nici existenta si
nici exercitarea lui nu depinde de vreo mprejurare viitoare - el poate fi exercitat imediat dupa
nasterea lui, neconditionat (Belein).
Dreptul civil afectat de modalitati este dreptul civil a carui existenta sau exercitare depinde de o
mprejurare viitoare, certa ori incerta.
Modalitatile sunt: termenul, conditia si sarcina si vor fi studiate ntr-un capitol viitor.

Obligatia civila

Definitie . Obligatia civila este ndatorita subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o
anume conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta n a
da, a face ori a nu face ceva si care poarte fi impusa la nevoie prin forta coercitiva a statului.
Obligatia civila are trei sensuri:
1. - ndatorirea subiectului pasiv de a da, a face, a nu face ceva (sensul definitiei de mai sus)
2. - raport obligatoriu ce contine sensul definitiei de mai sus
3. - obligatie - nscris constatator al unei creante (obligatiunea CEC).

Clasificarea obligatiilor civile

In functie de obiectul lor se fac trei subclasificari:

a) obligatia de a da, de a face, de a nu face ceva
b) positiva si negativa
c) obligatia de rezultat (determinata) si obligatia de diligenta (de mijloace).
Dupa opozabilitatea lor: obligatiile se mpart n :
1) obisnuite (opozabile numai "ntre parti ")
2) opozabile terzilor (scriptae in rem)
3) reale (propter rem)
In functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor civile, se disting:
- obligatia civila perfecta
- obligatia civila imperfecta (naturala).

-Obligatiile de a da, a face si a nu face

- de a da = este ndatorirea de a constitui sau a transmite un drept real (obligatia vnzatorului de a
transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vndut n patrimoniul cumparatorului).
- de a face = este ndatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu, ori de a preda un lucru.
- a nu face ceva = are continut diferit, dupa cum este corelativa unui drept absolut ori unui drept
relativ (de creanta).
- corelativa unui drept absolut = este ndatorirea de a nu face nimic de natura a aduce atingere
acelui drept.
- corelativa unui drept de creanta = a nu face ceva, ce ar fi putut sa faca, daca debitorul nu s-ar fi
obligat la abtinere.

Obligatii civile pozitive si negative

Sunt pozitive - obligatiile de "a da" si "a face".

Este negativa - a nu face ceva.

Obligatii de rezultat si obligatii de diligenta

Este de rezultat - este obligatia care consta n ndatorirea debitorului de a obtine un rezultat
determinat (ex. obligatia vnzatorului de a preda cumparatorului lucrul vndut).
Este de diligenta (mijloace) - obligatia ce consta n ndatorirea debitorului de a depune toata
staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat (ex. obligatia medicului de a-l vindeca pe
pacient).

Obligatii obisnuite, opozabile tertilor si obligatii reale

Obligatia obisnuita este, opozabila ntre parti ca si dreptul de creanta. Marea majoritate a
obligatiilor civile sunt de acest fel. Aceasta obligatie i......debitorului fata de care s-a nascut.

Obligatia opozabila si tertilor (scriptae in rem) este acea obligatie strns legata de un bun, astfel
nct creditorul nu-si poate realiza dreptul sau dect cu concursul titularului actual al dreptului
real asupra acelui bun, care este tinut si el, de ndeplinirea unei obligatii nascute anterior, fara
participarea sa (ex....cumparatorul este datorat sa respecte locatiunea facuta nainte de vnzare).

Obligatia reala (propter rem), este ndatorirea ce revine potrivit legii, detinatorului unui bun, n
considerarea importantei deosebite a unui astfel de bun pentru societate (ex. obligatia
detinatorului de teren agricol de a-l cultiva L .18/1991).

Obligatiii civile perfecte si imperfecte

Majoritatea obligatiilor civile este formata din obligatiile perfecte.

Obligatia perfecta - este acea obligatie civila a carei executare este asigurata n caz de
neexecutare de catre debitor, printr-o actiune n justitie, obtinndu-se un titlu executor pentru a fi
pusa n executare silita.
Este imperfecta obligatia a carei executare nu se poate obtine pe cale silita, si odata executata de
buna voie de catre debitor, nu este permisa restituirea ei, aceasta obligatie se mai numeste si
naturala.
Obligatia imperfecta nu se confunda cu obligatia morala, care se realizeaza din constiinta
(obligatia copiilor ajunsi la maturitate de a-si ntretine parintii bolnavi).

Caracteristicile raportului juridic civil.

Raportul juridic in general: Neindoielnic, oamenii intra intre ei intr-o multitudine de

legaturi (relatii sau raporturi), ceea ce constituie suportul vietii sociale.

Daca asemenea legaturi cad sub incidenta reglementarii juridice, vom fi in prezenta a
ceea ce se cheama raporturi juridice. Aceste legaturi au avut si au o mare importanta pentru
drept, fecundeaza din ce in ce mai mult domeniul juridic.

Pentru a fi in prezenta unui raport juridic, legatura dintre oameni trebuie sa primeasca
reglementare juridica (sa fie reglementata de o norma de drept).

Legaturile dintre oameni sunt relatii sociale.

 In doctrina se admite ca raport juridic inseamna o relatie sociala reglementata de
norma de drept

Raportul juridic civil:

Raportul juridic reprezinta intregul, genul, pentru ca se cunosc numeroase categorii de

raporturi juridice in functie de ramura de drept ale carei norme reglementeaza relatiile sociale.
Unu loc important sub aspect reglementativ, atat ca sfera, cat si calitativ il are, din acest punct de
vedere, ramura dreptului civil. Un rationament simplu, neconduce la concluzia ca daca raportul
juridic in general este intregul, raportul juridic este partea, specia; tot astfel, daca raportul juridic,
in general este o relatie sociala reglementata de o norma de drept, raportul juridic civil este o
relatie sociala, fie patrimoniala, fie nepatrimoniala reglementata de norma dreptului civil.

Din definitie se degaja doua importante idei:

a) raportul juridic civil este o relatie sociala cu caracter patrimonial sau personal
nepatrimonial;
b) pentru a primi considerare pe planul dreptului, de raport juridic civil, relatia
sociala trebuie sa fie reglementata de o norma de drept civil.
Aceasta din urma precizare este absolut obligatorie deoarece:

- nu toate relatiile cad sub incidenta reglementativa a dreptului

- dreptul civil este o componenta a sistemului national de drept
- in contextul acestor cerinte, nu orice relatie sociala este un raport juridic.
Rezulta, asadar, ca daca orice raport juridic este o relatie sociala, nu orice relatie sociala
poate primi considerarea de raport juridic.

In viata juridica cotidiana, imensa majoritate a raporturilor juridice in care intra oamenii,
sunt raporturi juridice de drept civil.

Dreptul civil este o ramura, un subsistem al sistemului national de drept roman. Aceasta
ramura impreuna cu celelalte ramuri ale dreptului unitar formeaza un tot unitar sistemul
national de drept roman.

La randul lor, raporturile juridice constituie un subsistem al sistemului general al

raporturilor juridice.

In contextul acestor pozitionari, subsistemul (raporturile juridice civile) imprumuta

caracterele comune tuturor categoriilor de raporturi juridice, adica pe cele ale sistemului general
al raporturilor juridice, dar are si caractere specifice, care il definesc ca parte distincta, ca
subsistem al sistemului general al raporturilor juridice.

Caracteristici:

Raportul juridic civil este un raport dublu volitional.

Acest caracter priveste categoria raporturilor civile nascute din acte juridice, raporturi
care acopera in mare masura sfera raporturilor juridice civile si rezida in aceea ca asemenea
raporturi incorporeaza atat vointa electoratului infatisat de organul legislativ, exprimata cu
prilejul adoptarii normei de drept civil, cat si vointa concreta a partilor intre care intervine.
 Din prezentarea acestui caracter rezulta:

- Vointa electoratului infatisata de legiuitor ca vointa de stat este incorporata in orice

raport juridic, in general si in orice categorie de raporturi juridice civile in special;
- Caracterul dublu volitional al unor categorii de raporturi juridice civile este pus in
evidenta de manifestarea de vointa a partilor prin care se creeaza un raport juridic
civil concret;
- Vointa de stat este dublata, deci, de vointa partilor raportului juridic civil.
In raportul juridic civil partile sunt pe pozitie de egalitate

juridica.

Continutul situatiei subiectelor raportului juridic civil ca parti aflate pe pozitie de

egalitate juridica se exprima, in principal, in ideea ca partile unui asemenea raport nu se afla intr-
o relatie de subordonare, una fata de cealalta.

Acest caracter poate fi exprimat in urmatoarele idei:

- partile raportului juridic civil se afla pe pozitie de egalitate juridica, ele nefiind
subordonate una alteia;
- acest caracter este rezultatul metodei de reglementare specifice dreptului civil -
metoda egalitatii juridice a partilor;
- egalitatea partilor se discuta pe planul incheierii raportului juridic civil, ci nu pe
planul egalitatii prestatiilor la care ele se obliga;
- egalitatea partilor in raportul juridic civil nu se confunda cu egalitatea in fata legii;
- pozitia de egalitate juridica a partilor in raportul juridic civil nu trebuie inteleasa in
sensul ca partile trebuie sa aiba acelas numar de drepturi.
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Dogaru, Ion Elementele Dreptului Civil, vol.1 Introducere in dreptul civil/Subiectele

dreptului civil, Casa de editura si presa ansa, Bucureti 1993.