Hemograma cu form.

leucocitara, Hb,Ht,indici si reticulocite

Hemoleucograma completa consta din masurarea urmatorilor parametri:

numar de leucocite;

numar de eritrocite;

concentratia de hemoglobina;

hematocrit;

indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitara

medie (HEM), concentratia medie de hemoglobina (CHEM) si largimea
distributiei eritrocitare (RDW);

numar de trombocite si indici trombocitari: volumul trombocitar mediu

(VTM) si largimea distributiei trombocitare (PDW);

formula leucocitara;

+/- numar de reticulocite.

Hemograma este un test screening de baza, fiind unul din cele mai frecvent cerute
teste de laborator, reprezentand adesea primul pas in stabilirea statusului hematologic
si diagnosticul diverselor afectiuni hematologice si nehematologice. Cuantificarea
parametrilor hematologici asociata uneori cu examinarea frotiului de sange aduce
informatii pretioase, orientand in continuare spre efectuarea altor teste specifice 9.

Pregatire pacient

Hemograma se poate recolta jeun (pe nemancate) sau postprandial (trebuie totusi
evitate mesele bogate in lipide care pot interfera cu anumiti parametri ai hemogramei).

Sexul, varsta pacientului, precum si anumite conditii cum ar fi: starea de soc, varsaturi
incoercibile, administrarea masiva de lichide i.v. etc., care pot duce la deshidratarea,
respectiv hiperhidratarea pacientului, precum si anumite tratamente urmate de pacient
trebuie comunicate laboratorului.

Este de preferat evitarea pe cat posibil a stresului in momentul recoltarii.

In cazul monitorizarii regulate (zilnic sau la doua zile) a anumitor parametri, proba de
sange pentru efectuarea hemogramei trebuie obtinuta in acelasi moment al zilei
(datorita fluctuatiilor fiziologice circadiene ale unor parametri) 4;6;9;19.

Specimen recoltat, recipient si cantitate recoltata sange venos recoltat pe

anticoagulant: EDTA tripotassium/dipotasium/disodium (vacutainer cu capac mov/roz
K3 EDTA); la copii mici se poate recolta sange capilar din deget/calcai pe heparina
(microtainer).

Se amesteca continutul prin inversiunea usoara a tubului de cca. 10 ori.

Tubul trebuie sa fie umplut cel putin trei sferturi pentru ca raportul
sange/anticoagulant sa fie optim (concentratia recomandata de EDTA este de 1.2 2.0
mg/mL de sange) 4;6;9;19.

Cauze de respingere a probei

tub incorect;

specimen coagulat;

specimen hemolizat;

cantitate insuficienta9.

Prelucrare necesara dupa recoltare daca proba nu este trimisa imediat la laborator
trebuie refrigerata9.

Stabilitate proba - 36-48 ore la temperatura camerei (18-26C) sau la frigider (28C)
pentru determinarea hemoglobinei si numaratorile de celule. Este recomandat ca
probele sa fie analizate in primele 6 ore de la recoltare. Nu se recomanda depasirea
acestui interval pentru determinarea indicilor eritrocitari si hematocritului. Daca proba
a fost refrigerata, trebuie echilibrata la temperatura camerei inainte de a fi analizata 9.

Metoda de determinare analizor automat pe principiul citometriei in flux cu

fluorescenta utilizand LASER semiconductor si focusare hidrodinamica 9.

NUMARUL DE ERITROCITE (NUMARUL DE CELULE ROSII)

Numarul de eritrocite reprezinta testul de baza pentru evaluarea eritropoiezei.

Eritrocitele sunt investigate in continuare prin masurarea concentratiei de
hemoglobina si a hematocritului, iar pe baza lor analizorul calculeaza indicii
eritrocitari: VEM, HEM, CHEM si RDW, care caracterizeaza din punct de vedere
calitativ populatia eritrocitara.

Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sange, sunt anucleate, fiind necesare
pentru respiratia tisulara. Eritrocitele sunt cele mai specializate celule ale
organismului, principala functie constand in transportul 0 2 de la plaman la tesuturi si
transferul CO2 de la tesuturi la plaman. Acest lucru se realizeaza prin intermediul
hemoglobinei continute in eritrocite. Forma eritrocitelor de disc biconcav confera
raportul volum/suprafata optim pentru schimbul de gaze si le asigura acestora
deformabilitatea in timpul traversarii microcirculatiei.

Indicatii in combinatie cu hematocritul si concentratia de hemoglobina, numarul de

eritrocite este util in detectarea si monitorizarea anemiei si eritrocitozei/policitemiei.

Metoda de determinare eritrocitele sunt numarate de analizorul automat in timpul

trecerii acestora printr-un orificiu prin care sunt dirijate intr-un singur rand prin
metoda de focusare hidrodinamica4;6-8;9;14;16;19.

Valori de referinta valori diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1); se
exprima in numar de eritrocite x106/L (mm3) sau numar de eritrocite x1012/L9.

Semnificatie clinica

Numarul de eritrocite ca singur parametru are valoare diagnostica mica; o evaluare

corecta a masei de eritrocite a organismului poate fi obtinuta doar in corelatie cu
hematocritul. Numarul de eritrocite este influentat de modificarile volumului
plasmatic, ca de exemplu in sarcina sau in tulburari ale echilibrului hidro-
electrolitic4;6;14.

1. Scaderea numarului de eritrocite: determina anemie. Anemia este definita din punct
de vedere functional printr-o masa eritrocitara insuficienta pentru asigurarea unei
cantitati adecvate de oxigen tesuturilor periferice. In practica, se considera anemie
atunci cand concentratia de hemoglobina, hematocritul si/sau numarul de eritrocite
sunt sub valorile de referinta7. Diagnosticul este dificil daca doar unul din parametri
este sub valorile limita; in acest caz hemograma trebuie monitorizata in continuare
pentru stabilirea unui diagnostic corect.

In anemia acuta datorata hemoragiei, numarul de eritrocite si concentratia de

hemoglobina raman nemodificate in primele ore datorita pierderii concomitente de
plasma; ele incep sa scada pe masura ce se produce corectia deficitului volemic.
In anemiile cronice volumul sanguin este aproape normal prin cresterea
compensatorie a volumului plasmatic, iar numarul de eritrocite si hematocritul sunt de
obicei scazute. Totusi, in conditiile asociate cu microcitoza marcata (anemie feripriva
severa, talasemie), numarul de eritrocite poate ramane in limite normale sau poate fi
chiar crescut.

Anemia relativa este o conditie caracterizata prin masa normala de eritrocite, dar cu
volum sanguin crescut prin cresterea volumului plasmatic, ca de exemplu in sarcina,
splenomegalie masiva. In aceasta situatie proteinele totale plasmatice sunt la limita
inferioara a normalului, spre deosebire de anemia cronica in care proteinele totale sunt
in limite normale19.

Pentru a identifica cauza anemiei, informatiile privind istoricul bolii si examinarea

fizica trebuie integrate cu cateva teste de laborator cheie, cum ar fi determinarea
numarului de reticulocite, indicilor eritrocitari, examinarea frotiului de sange colorat
si eventual a maduvei osoase. Prezenta altor anomalii hematologice (trombocitopenie,
anomalii ale leucocitelor) orienteaza diagnosticul spre o posibila insuficienta
medulara datorata anemiei aplastice, unei boli hematologice maligne sau dislocarii
maduvei osoase prin procese patologice de cauza extrahematologica. Pancitopenia
poate aparea si ca urmare a distructiei periferice sau sechestrarii celulare prin
hipersplenism.

2. Cresterea numarului de eritrocite (concentratiei de hemoglobina si/sau

hematocritului) determina eritrocitoza. Eritrocitoza poate fi rezultatul cresterii masei
eritrocitare totale (policitemie/eritrocitoza absoluta) ori poate fi consecinta reducerii
volumului plasmatic (eritrocitoza relativa/falsa) 14.

Clasificarea eritrocitozei14

A. Eritrocitoza/policitemie relativa (peudoeritrocitoza): hemoconcentratie; sindromul

Gaisbck.

B. Policitemie (eritrocitoza absoluta)

1. Policitemie primara: policitemia vera; policitemia primara familiala.

2. Policitemie secundara:

Secundara scaderii oxigenarii tisulare (eritrocitoza fiziologica/hipoxica):

o eritrocitoza de altitudine;
 o boli pulmonare: cord pulmonar cronic; hipertensiune pulmonara primara;

o boli congenitale de cord cianogene;

o sindroame de hipoventilatie: hipoventilatie alveolara primara; sindromul

Pickwick; apneea de somn;

o hemoglobine anormale: ereditare/dobandite (medicamente, substante

chimice, fumat: carboxihemoglobina);

o policitemia familiala.

Secundara productiei aberante de eritropoietina (eritrocitoza nefiziologica):

o boli renale: carcinomul renal si alte tumori renale; rinichiul polichistic;

rinichiul in potcoava; hidronefroza; stenoza de artera renala;

o carcinomul hepatocelular si alte tumori hepatice;

o tumori vasculare cerebeloase;

o leiomiomul si tumori fibroide uterine;

o boli endocrine: sindrom Cushing, hiperaldosteronism primar, tumori

ovariene virilizante, sindrom Barter, feocromocitom;

o medicamente: androgeni, abuz de eritropoietina;

o policitemia familiala.

3. Policitemie idiopatica.

Interferente 4;6;8;16;19

1. Recoltarea cu pacientul in pozitie culcata determina scaderea numarului de

eritrocite (si hematocritului) cu 5 10% (prin redistribuirea lichidului din spatiul
interstitial spre circulatie datorita modificarii presiunii hidrostatice la nivelul
membrelor inferioare).

2. Stresul poate determina cresterea numarului de eritrocite.

3. Staza venoasa prelungita >2 minute in timpul venopunctiei determina cresterea
numarului de eritrocite cu ~10% (si cresterea semnificativa a hematocritului). De
asemenea, recoltarea dupa efort fizic intens determina cresterea numarului de
eritrocite cu pana la 10% (ca si cresterea concentratiei de hemoglobina). Toate acestea
se datoreaza hemoconcentratiei.

4. Deshidratarea cu hemoconcentratie consecutiva (soc, arsuri severe, obstructie

intestinala, varsaturi/diaree persistente, abuz de diuretice) poate masca prezenta
anemiei. De asemenea, hiperhidratarea pacientului (administrarea masiva de lichide
i.v.) poate determina niveluri fals scazute ale numarului de eritrocite.

5. Prezenta aglutininelor la rece in titru mare determina, daca sangele este pastrat la
temperatura camerei, niveluri fals scazute ale numarului de eritrocite si un VEM fals
crescut; in consecinta hematocritul este fals scazut, iar HEM si CHEM sunt crescute.

6. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate interfera cu determinarea

numarului de eritrocite.

7. Trombocitele mari/macrotrombocitele (ex.: din trombocitemia esentiala) pot fi

numarate ca eritrocite.

8. Numeroase medicamente pot determina cresterea sau scaderea numarului de

eritrocite:

pot scadea numarul de eritrocite aproape toate clasele de medicamente;

pot determina cresteri ale numarului de eritrocite: corticotropina,

glucocorticoizii, danazolul, eritropoietina, antitiroidienele, hidroclorotiazida,
pilocarpina, mycophenolatul6.

HEMATOCRITUL (VOLUMUL PACHETULUI DE CELULE)

Hematocritul masoara raportul dintre volumul ocupat de eritrocite si volumul sanguin

total.

Indicatii detectarea si monitorizarea anemiei si policitemiei.

Metoda de determinare analizorul automat calculeaza hematocritul prin

determinarea numarului de eritrocite/L de sange si masurarea amplitudinii
impulsurilor in eritrocite prin metoda luminii dispersate 9.
Valori de referinta diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1).
Hematocritul se exprima ca fractie decimala/ca procent 9.

Semnificatie clinica

Hematocritul depinde de masa eritrocitara, volumul eritrocitar mediu si volumul

plasmatic.

De obicei, atunci cand hematiile sunt de marime normala, modificarile hematocritului

le urmeaza pe cele ale numarului de eritrocite. Totusi in anemia micro-/macrocitara
relatia poate sa nu se pastreze. De exemplu, in talasemie hematocritul scade deoarece
hematiile microcitare ocupa un volum mai mic, in timp ce numarul de eritrocite poate
fi normal/crescut8;16.

1.Scaderea hematocritului:

- anemie; la un Hct <30% (0.30) un pacient este moderat sever anemic;

- cresterea volumului plasmatic (sarcina).

2. Cresterea hematocritului:

eritrocitoza/policitemie;

hemoconcentratie (ex.: soc; aport insuficient de lichide: copii mici, varstnici; poliurie
etc.)8.

Valori critice un Hct <20% poate determina insuficienta cardiaca si deces;

- Hct >60% se asociaza cu coagularea spontana a sangelui 6.

Interferente

1. Excesul de anticoagulant (cantitate insuficienta de sange) determina scaderea

volumului eritrocitar si in consecinta scaderea Hct determinat manual (efect mai
pronuntat pentru K3-EDTA decat pentru K2-EDTA).

2. In sangele arterial Hct este cu ~2% mai mare decat in sangele venos.

3. In reticulocitoza, leucocitoza marcata, prezenta de crioglobuline sau

macrotrombocite analizorul automat poate determina valori fals crescute ale Hct
(volumele mai mari ale reticulocitelor si leucocitelor intra in calculul Hct).
4. Valori fals scazute ale Hct pot aparea in cazuri de hemoliza in vitro, autoaglutinare,
microcitoza4;6;8;16;19.

HEMOGLOBINA

Hemoglobina reprezinta componentul principal al eritrocitelor (95% din proteinele

citoplasmatice eritrocitare) si serveste ca vehicul pentru transportul O 2 si CO2.
Hemoglobina este o proteina conjugata constand dintr-un tetramer format din 2
perechi de lanturi polipeptidice (globine), fiecare dintre acestea fiind conjugat cu un
grup hem, un complex al unui ion de fier cu pigmentul rosu, porfirina, care confera
sangelui culoarea rosie. Fiecare gram de hemoglobina poate transporta 1.34 mL O 2 per
100 mL de sange.

Hemoglobina serveste de asemenea ca tampon in lichidul extracelular. In tesuturi, la

pH scazut, O2 se disociaza de Hb; Hb deoxigenata se leaga de ionii de hidrogen; in
eritrocite anhidraza carbonica converteste CO 2 in bicarbonat si ioni de hidrogen. Pe
masura ce ionii de hidrogen se leaga de hemoglobina, ionii bicarbonat parasesc celula;
pentru fiecare ion bicarbonat care paraseste celula intra un ion de clor 6.

Formele de hemoglobina prezente in mod normal in circulatie includ:

deoxihemoglobina (HHb), oxihemoglobina (O2Hb), carboxihemoglobina (COHb) si
methemoglobina (MetHb), toate acestea fiind determinate impreuna in sangele total.
In anumite situatii clinice diferitele forme de Hb pot fi determinate individual 19.

Indicatii - impreuna cu Hct si numarul de eritrocite, este utila pentru detectarea si

monitorizarea anemiei si policitemiei.

Metoda de determinare Hb este determinata automat prin metoda fotometrica in

urma conversiei in SLS-Hb cu ajutorul unui surfactant Sodium Lauryl Sulfate 9.

Valori de referinta diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1). Hb se

exprima in g/L sau g/dL. In cazul exprimarii ca si concentratie in mmol/L se utilizeaza
urmatorii factori de conversie19:

mmol/L = g/L x 0.0621

mmol/L = g/dL x 0.621

g/dL= mmol/L x 1.61

g/L= mmol/L x 16.1

Numarul de eritrocite, Hb si Hct pot fi analizate aplicand regula lui trei 4: daca
eritrocitele sunt normocitare/normocrome: nr. Er x3 ~ valoarea Hb.

Hematocritul poate fi estimat din hemoglobina utilizand urmatoarea formula:

Hct = Hb (g/dL) x 2.8 + 0.8 sau Hct = Hb x 3

Daca exista o deviere semnificativa de la aceasta regula trebuie verificata existenta de

anomalii ale indicilor eritrocitari si aspectul frotiului de sange 9.

Semnificatie clinica

1.Scaderea hemoglobinei sub nivelurile de referinta determina aparitia anemiei. Hb

trebuie evaluata impreuna cu Hct, numarul de eritrocite, indicii eritrocitari si
morfologia celulara pe frotiu pentru clasificarea anemiei. O valoare normala a
concentratiei de Hb nu exclude anemia datorata hemoragiei acute.

In sarcina concentratia de hemoglobina scade cu 23 g/dL datorita unei cresteri

disproportionate a volumului plasmatic fata de masa eritrocitara 19.

La nou-nascut masa eritrocitara este mai mare la nastere decat la adult si scade
continuu in prima saptamana de viata, Hb putand ajunge pana la 9 g/dL in saptamanile
1112 de viata (anemie fiziologica). Scaderea apare mai precoce si este mai
pronuntata la prematuri. Nivelurile de la adult sunt atinse in jurul varstei de 14 ani; la
varstnici apare o scadere graduala a concentratiei de hemoglobina.

2. Cresterea hemoglobinei apare in eritrocitoza/policitemie. Dupa convietuirea un

timp indelungat la altitudine survine o crestere a Hb corespunzatoare la 1 g/dL pentru
2000 m.

Valori critice la Hb <5g/dL apare insuficienta cardiaca si poate surveni decesul;

- o concentratie de Hb >20 g/dL poate duce la blocarea capilarelor ca urmare a

hemoconcentratiei6.

Interferente

1. Turbiditatea serului datorata hiperlipemiei (hipertrigliceridemiei), leucocitozei

>50000/L, trombocitozei >700000/L sau hiperproteinemiei determina valori fals
crescute ale hemoglobinei.
2. Prezenta de crioglobuline in concentratie mare poate afecta determinarea Hb (prin
fenomenul de floculare).

3. Efortul fizic intens poate determina cresterea Hb.

4. Interferente medicamentoase6

-numeroase medicamente pot scadea Hb;

-pot creste Hb: gentamicina, methyldopa4;6;8;16;19.

INDICII ERITROCITARI

Evaluarea eritrocitelor din punct de vedere al volumului si continutului in

hemoglobina se realizeaza prin masurarea sau calcularea urmatorilor parametri:

Volumul eritrocitar mediu (VEM) reprezinta volumul ocupat de un singur

eritrocit.

Metoda de determinare VEM este calculat dupa urmatoarea formula:

Hct (%) x 10

VEM =

Nr.Er.(x106/L)

Prin metoda automata VEM este determinat prin impartirea sumei volumelor
eritrocitare la numarul de eritrocite 9.

Valori de referinta - VEM se exprima in micrometri cubi sau femtolitri (fL). La adult
este cuprins intre 80 100 fL (valori mai mari la nou-nascuti, precum si la varstnici;
valori mai mici la copii pana la 18 ani vezi anexa 7.1.1)9.

Semnificatie clinica

VEM este un indice util pentru clasificarea anemiilor si poate sugera mecanismul
fiziopatologic al afectarii eritrocitare. Impreuna cu ceilalti indici eritrocitari, poate
permite detectarea precoce a unor procese care vor cauza anemie. VEM depinde de
osmolaritatea plasmatica si numarul diviziunilor eritrocitare.
1. VEM normal: anemie normocitara (daca se asociaza cu RDW <15).

Clasificarea anemiilor normocitare

I. Anemie asociata cu raspuns eritropoietic adecvat:

Anemie posthemoragica.

Anemie hemolitica (poate fi si usor macrocitara).

II. Anemie asociata cu secretie scazuta de eritropoietina:

Afectarea sursei de eritropoietina:

o Renala: anemia din insuficienta renala.

o Hepatica: anemia din bolile hepatice.

Reducerea stimulului (scaderea nevoilor tisulare de oxigen):

o Anemia din insuficientele endocrine.

Malnutritia protein-calorica.

Anemia din bolile cronice (poate fi si microcitara) 7.

III. Anemie asociata cu raspuns medular inadecvat:

Aplazia eritroida pura, anemia aplastica (pancitopenie).

Boli medulare infiltrative: primare hematologice sau secundare (anemia

mieloftizica).

Anemii mielodisplazice.

Anemii diseritropoietice (anemia diseritropoietica congenitala tip II).

Deficit de fier precoce.

2. VEM scazut (<80 fL): anemie microcitara. Majoritatea anemiilor microcitare se

datoreaza sintezei deficitare de hemoglobina, adesea asociata cu deficitul de fier sau
cu alterarea utilizarii fierului, precum si cu unele conditii ereditare. Datorita acestei
deficiente precursorii eritroizi parcurg mai multe diviziuni decat in mod normal,
ducand la formarea de eritrocite mature de dimensiuni mai mici. RDW este >15 7;19.

Clasificarea anemiilor microcitare

I. Afectiuni ale metabolismului fierului:

Anemia feripriva.

Anemia din bolile cornice.

Atransferinemia congenitala.

Anemia microcitara hipocroma congenitala cu supraincarcare cu fier

(sindromul Shahidi-Nathan-Diamond).

II. Boli ale sintezei moleculelor de globina:

Alfa si beta-talasemia.

Sindroamele de hemoglobina E (AE, EE, E-beta-talasemia).

Sindroamele de hemoglobina C (AC, CC).

Hemoglobinele instabile.

III. Boli ale sintezei de hem si porfirina:

Anemia sideroblastica ereditara (X-linkata, autosomala).

Anemia sideroblastica dobandita (anemia sideroblastica idiopatica cu

sideroblasti inelari, anemia sideroblastica asociata cu boli mieloproliferative
sau alte boli maligne).

Anemia sideroblastica dobandita reversibila (din alcoolism, indusa de

medicamente: izoniazida, cloramfenicol, din intoxicatia cu plumb de obicei
normocitara).

Cea mai frecventa cauza este deficitul de fier, anemia feripriva fiind cea mai intalnita
forma de anemie de pe glob7.
3. VEM crescut (>100 fL): anemia macrocitara. Pe baza criteriilor biochimice si
morfologice anemiile macrocitare se pot imparti in doua grupuri: anemii
megaloblastice si non-megaloblastice 3.

In anemiile megaloblastice3 marca morfologica este reprezentata de prezenta

precursorilor eritroizi anormali in maduva osoasa, caracterizati prin dimensiuni
crescute si alterari specifice in aspectul cromatinei nucleare. Aceste celule distincte
reprezinta expresia morfologica a unei anomalii biochimice, respectiv intarzierea
sintezei de ADN. Rata sintezei hemoglobinei, respectiv sinteza ARN, nu este afectata
in timp ce rata diviziunilor celulare este redusa, in consecinta componentele
citoplasmatice, in special Hb sunt sintetizate in exces in timpul intarzierii intre
diviziunile celulare, ducand la formarea unor eritrocite de dimensiuni crescute. Cele
doua modificari caracteristice de pe frotiul de sange care permit diferentierea
anemiilor megaloblastice sunt prezenta macroovalocitelor si a neutrofilelor cu nucleu
hipersegmentat. In anemia megaloblastica VEM este de obicei >110 fL (110 130 fL,
chiar pana la 160 fL).

Clasificarea patogenica a anemiilor megaloblastice

I. Deficitul de vitamina B12:

A. Dieta deficitara (rara: vegetarianismul strict, de lunga durata, fara oua si produse
lactate; mai frecventa la copiii nascuti din mame strict vegetariene sau la cei cu diete
restrictive in fenilcetonurie).

B. Malabsorbtie de vitamina B12:

Anemia pernicioasa (boala autoimuna caracterizata prin atrofie gastrica si

pierderea factorului intrinsec).

Deficienta ereditara de factor intrinsec (anemia pernicioasa ereditara).

Malabsorbtia vitaminei B12 din alimente (chirurgia gastrica, pacienti cu

gastrita si aclorhidrie, infectia cu Helicobacter pylori).

Insuficienta pancreatica.

Sindromul Zollinger-Ellison.

Competitia biologica pentru vitamina B12: proliferarea bacteriana a intestinului

subtire (anomalii structurale: diverticuli, stricturi, fistule, ansa oarba sau ale
 motilitatii: disfunctia autonoma din diabet); infestarea cu Diphyllobothrium
latum.

Boli ileale: sprue tropical, boli intestinale inflamatorii, boala celiaca, rezectii
ileale, by-pass jejuno-ileal pentru obezitate, radioterapia cu afectarea ileonului,
boli ileale infiltrative (limfom, sclerodermie).

Malabsorbtia familiala selectiva a vitaminei B12 (Sindromul Imerslund-

Grsbeck).

Malabsorbtia vitaminei B12 indusa de toxice si medicamente: alcool,

colchicina, metformin, neomicina, colestiramina, acid paraaminosalicilic.

C. Defecte in tranportul si metabolismul intracelular al vitaminei B12:

Boli genetice: mutatii genetice care afecteaza metabolismul intracelular al

cobalaminei (aciduria metilmalonica si hiperhomocisteinemia); deficienta de
transcobalamina II.

Toxicitatea oxidului nitros3;7.

II. Deficitul de folati:

A. Dieta deficitara (prematuri, dieta exclusiv lactata la sugari fara suplimentare cu

folati, dieta restrictiva din fenilcetonurie, abuzul de alcool).

B. Nevoi crescute: sarcina, alaptare, copii in perioada de crestere, anemia hemolitica

cronica, boli neoplazice, hipertiroidism.

C. Pierderi crescute: dializa cronica.

D. Malabsorbtie de folati:

Boli intestinale: sprue tropical, boala celiaca, boli intestinale inflamatorii,

rezectii jejunale.

Dermatita herpetiforma.

Aclorhidria endogena sau iatrogenica.

Insuficienta pancreatica in care se administreaza terapie de substitutie orala.

E. Deficit de folati indus toxic/medicamentos: abuzul de alcool, sulfasalazina,
anticonvulsivante (in special hidantoinele; acidul valproic), antifolati (metotrexat,
trimetoprim-sulfametoxazol, pirimetamina), contraceptivele orale.

F. Defecte mostenite ale transportului si metabolismului:

Deficitul de tetradidrofolat reductaza.

Malabsorbtia ereditara de folat.

III. Boli mostenite ale sintezei de ADN: aciduria orotica, sindromul Lesch-Nyhan,
anemia megaloblastica responsiva la tiamina.

IV. Defecte ale sintezei ADN induse toxic/medicamentos:

Antagonisti purinici (6-mercaptopurina, 6-tioguanina, azatioprina).

Antagonisti pirimidinici (citozinarabinozida).

Hidroxiuree.

Agenti alchilanti (ciclofosfamida).

Zidovudina (AZT).

Arsenic.

V. Cauze diverse: eritroleucemie, leucemie acuta mieloida, sindrom mielodisplazic 3;7.

Anemiile macrocitare non-megaloblastice 7 nu au un mecanism patogenic comun; ele

reprezinta anemiile macrocitare in care precursorii eritroizi medulari sunt normali;
sinteza ADN nu este afectata; VEM este de obicei, usor crescut (100 110 fL).

Clasificarea anemiilor macrocitare non-megaloblastice7

I. Asociate cu eritropoieza accelerata: anemia hemolitica si posthemoragica.

II. Alcoolism (cresterea medie este ~5 fL, adica 5-10% peste valoarea medie a
subiectilor de control; normalizarea VEM se produce dupa 3-4 saptamani de
abstinenta); VEM reprezinta un test screening util pentru depistarea alcoolismului
ocult.

III. Boli hepatice.

IV.Sindroame mielodisplazice.

V. Anemia mieloftizica.

VI. Anemia aplastica.

VII. Anemia sideroblastica dobandita.

VIII. Anemia diseritropoietica ereditara (tipurile I si III).

IX. Anemia Diamond-Blackfan.

X. Hipotiroidism.

Interferente

1. Prezenta de dubla populatie eritrocitara (micro- si macrocitara, cand se asociaza

anemia feripriva cu anemia megaloblastica) poate determina un VEM normal. In
aceasta situatie RDW este >15, pe histograma efectuata de analizorul automat se
observa aspectul caracteristic de curba cu doua cocoase, iar confirmarea prezentei
dublei populatii eritrocitare se face prin examinarea frotiului de sange. Dubla
populatie este caracteristica pentru anemiile sideroblastice (o populatie microcitara
hipocroma si una relativ normocitara) si anemiei feriprive dupa inceperea terapiei de
substitutie cu fier.

2. VEM fals crescut: reticulocitoza marcata (>50%), leucocitoza marcata (>50000/L)

hiperglicemie marcata (>600 mg/dl), prezenta de aglutinine la rece, intoxicatia cu
metanol (si, in consecinta creste Hct, iar CHEM scade).

3. VEM fals scazut: hemoliza in vitro, prezenta de eritrocite fragmentate, excesul de

EDTA.

4. Daca pragul inferior al analizorului este fixat prea sus, este calculat un VEM mai
mare deoarece eritrocitele mai mici nu sunt masurate, iar daca pragul superior este
prea mare sunt masurate si leucocitele, iar VEM este crescut 4;6;8;15;18.

Hemoglobina eritrocitara medie (HEM) este o masura a continutului mediu de

hemoglobina pe eritrocit.

Metoda de determinare HEM este calculat de analizorul automat conform formulei:

Hb(g/dL) x 10
HEM =

Nr.Er.(x106/L)

Valori de referinta HEM se exprima in picograme (pg/10-12g). Valorile normale la

adult sunt 2634 pg sau 0.4-0.53 fmol (valori mai mari la nou-nascut; vezi anexa
7.1.1).

Semnificatie clinica in majoritatea anemiilor HEM se coreleaza cu VEM, astfel

anemiile microcitare sunt de obicei hipocrome (uneori hipocromia poate preceda
microcitoza), cele normocitare sunt de obicei normocrome, iar conditiile care cresc
HEM determina in general, daca nu intotdeauna, VEM crescut, deoarece continutul
eritrocitar normal de Hb este ~95% din concentratia de Hb maxim posibila (anemiile
macrocitare, anemia regenerativa observata de exemplu in timpul substitutiei cu fier a
anemiei feriprive, la nou-nascut).

Interferente

1. Hiperlipidemia, leucocitoza >50000/L determina HEM fals crescut (Hb fals

crescuta).

2. Concentratie crescuta de heparina determina HEM fals crescut.

3. Prezenta aglutininelor la rece determina HEM fals crescut4;6;8;15;18.

Concentratia eritrocitara medie de hemoglobina (CHEM) masoara concentratia

medie de Hb dintr-un volum dat de eritrocite (sau raportul dintre masa de Hb si
volumul de eritrocite).

Metoda de determinare CHEM este calculat de analizorul automat conform

formulei9:

Hb (g/dL) x 100

CHEM =

Hct (%)

Valori de referinta CHEM se exprima in g/dL. Valorile normale la adult sunt 32-36
g/dL (320-360 g/L) (vezi anexa 7.1.1)9.

Semnificatie clinica VEM este un indice extrem de valoros in clasificarea

anemiilor, dar HEM si CHEM, de obicei, nu aduc in plus informatii relevante clinic.
Totusi, au un rol important in controlul de calitate al laboratorului, deoarece acesti
indici variaza foarte putin de la o zi la alta pentru un specimen dat, daca pacientul nu
este transfuzat.

Datorita comportamentului similar al volumului eritrocitar si continutului in Hb al

fiecarui eritrocit in parte, CHEM ramane constant in multe afectiuni
hematopoietice4;6;8;16;19.

1. CHEM scazut (<30g/dL): apare in anemiile hipocrome (anemia feripriva, unele

talasemii).

2. CHEM crescut: cu exceptia sferocitozei ereditare si a unor cazuri homozigote de

siclemie si hemoglobina C, CHEM nu depaseste valoarea de 37 g/dL; aceasta valoare
este aproape de nivelul de solubilitate a Hb si cresterea in continuare a concentratiei
de Hb poate duce la cristalizarea ei. Acuratetea determinarii CHEM depinde de
factorii care afecteaza masurarea fie a Hct, fie a Hb.

Interferente

1. CHEM poate fi fals crescut in hiperlipemie, prezenta de aglutinine la rece in titru

mare, prezenta de rulouri.

2. In hiperglicemia marcata (>600 mg/dL) CHEM poate fi fals scazut (VEM si Hct
fals crescute) 4;6;8;16;19.

Largimea distributiei eritrocitare (RDW) este un indice eritrocitar care cuantifica

heterogenitatea volumului celular (gradului de anizocitoza).

Metoda de determinare RDW este calculat de analizorul automat in functie de

prezenta de anomalii ale frecventei relative la anumite niveluri de discriminare,
existenta a doua sau a mai multor peak-uri si largime de distributie anormala.
Distributia VEM intr-o proba este prezentata sub forma unui grafic in care pe abscisa
se proiecteaza volumul eritrocitar, iar pe ordonata frecventa relativa 9.

Deviatia standard a marimii eritrocitelor x 100

RDW (CV%) = -

VEM

Valori de referinta 11.6-14.8 coeficient de variatie (CV) a volumului eritrocitar 9.

Semnificatie clinica
RDW este util in caracterizarea initiala a anemiilor, in particular a anemiei
microcitare, desi alte teste sunt de obicei necesare pentru confirmarea diagnosticului.
Astfel RDW este util in diferentierea beta-talasemiei minore necomplicate, in care
VEM este scazut, iar RDW normal de anemia feripriva, in care VEM este scazut, iar
RDW crescut (cresterea RDW este un semn precoce in deficitul de fier) 7. RDW este
usor crescut in beta-talasemia minora cu anemie usoara 4 . Unele studii au aratat ca
RDW nu diferentiaza beta-talasemia minora de anemia feripriva decat daca este
utilizat un cut-off mai mare (17%)4. De asemenea permite diferentierea intre anemia
din bolile cronice (VEM normal/scazut, RDW normal) si anemia feripriva incipienta
(VEM normal/scazut, RDW crescut)7;16.

RDW crescut: anemia feripriva, anemia megaloblastica, diferite hemoglobinopatii (S,

S-C, S--talasemia), anemia hemolitica imuna, reticulocitoza marcata, prezenta de
fragmente eritrocitare, aglutinare, dimorfism eritrocitar (inclusiv pacientii transfuzati
sau cei tratati recent pentru deficiente nutritionale).

RDW normal: anemia din bolile cronice, beta-talasemia heterozigota, anemia

hemoragica acuta, anemia aplastica, sferocitoza ereditara, boala cu Hb E, siclemia.

Nu exista o cauza cunoscuta pentru RDW scazut 4;6;8;16;19.

Interferente:

1. Alcoolismul creste RDW.

2. Prezenta aglutininelor la rece4;6;8;16

RETICULOCITELE

Reticulocitele sunt eritrocite anucleate tinere, imature, care contin acizi nucleici
reziduali (ARN). Dupa expulzarea nucleului eritrocitele raman in maduva pana la 4
zile, timp in care are loc o scadere continua a numarului de poliribozomi (care contin
ARN) si a sintezei de hemoglobina. Aceste eritrocite tinere se maturizeaza complet in
circulatia periferica in cca. 1-2 zile dupa ce parasesc maduva osoasa, timp in care
pierd complet capacitatea de sinteza proteica (respectiv poliribozomii care contin
ARN), iar sinteza de Hb inceteaza. Reticulocitele apar pe frotiul colorat Wright-
Giemsa ca celule policromatofile (materialul nucleic reticular se coloreaza in albastru-
gri) de volum mai mare decat cel al eritrocitelor mature. Materialul reticular se
coloreaza cu coloranti supravitali ca albastru cresil briliant/albastru de metilen. In mod
normal, in absenta anemiei, un numar mic de reticulocite este prezent in circulatie (in
fiecare zi ~1% din eritrocite sunt inlocuite cu eritrocite tinere eliberate din maduva).
Determinarea numarului de reticulocite ofera informatii despre capacitatea medulara
de a sintetiza celule rosii ca raspuns la o suprasolicitare fiziologica, cum este
anemia4;6-8;16;19.

Indicatii:

1. Diferentierea tipurilor de anemii in: neregenerative si regenerative/hiper-

regenerative.

2. Monitorizarea raspunsului la tratamentul de sustitutie cu fier, acid folic / vitamina

B12.

3. Evaluarea eritropoiezei dupa transplant medular, in anemia aplastica indusa de

medicamente citotoxice/sau in tratamentul cu eritropoietina.

Metoda de determinare

1. Metoda manuala numarare microscopica.

2. Numararea automata analizor automat pe principiul citometriei in flux cu

fluorescenta si LASER semiconductor.

Valori de referinta

Adult: 0.5-2% din nr. total de Er.

Nou-nascut: 2.5-6.5% din nr. total de Er (scade la nivelul de la adult din a doua
saptamana de viata).

Nr. absolut = 30-120 x 103/L sau x 109/L.

In prezenta anemiei nr. de Rt trebuie corectat deoarece este fals crescut cand se
raporteaza la nr. scazut de Er al pacientului anemic 5;7:

` %Rt x Hct pacientului

% Rt corectat = -

45

In continuare trebuie facuta o corectie suplimentara deoarece Rt eliberate sub

stimularea intensa a eritropoietinei raman in circulatie un timp aproximativ dublu fata
de timpul de supravietuire al Rt normale (aproximativ o zi). Se calculeaza astfel
indicele de productie reticulocitara (IPR)5 din %Rt corectat si un factor de corectie
care depinde de Hct pacientului:

Hct (%) Factor de corectie

40-45 1.0

35-39 1.5

25-34 2.0

15-24 2.5

<15 3.0

IPR = % Rt corectat / factorul de corectie

Un IPR <2 indica un raspuns medular inadecvat, in timp ce un IPR >2 sugereaza ca
maduva osoasa raspunde adecvat gradului de anemie 5.

Semnificatie clinica - determinarea nr. relativ sau absolut de Rt reprezinta un

indicator important al activitatii eritropoietice medulare, furnizand o apreciere initiala
daca anemia se datoreaza alterarii productiei eritrocitare sau pierderii de eritrocite in
circulatie (prin sangerare sau hemoliza) 1;4;5.

1. Numar crescut de reticulocite (reticulocitoza): este indicator de eritropoieza

regenerativa (cresterea productiei eritrocitare medulare sub actiunea eritropoietinei;
sub stimulare maxima maduva poate produce eritrocite de 6-8 ori mai mult fata de rata
normala).

Hemoragia acuta: debutul si gradul reticulocitozei depind de cantitatea de sange

pierduta; de obicei, reticulocitoza apare in a 2 a - a 3a zi si ajunge pana la 5-15%.

Anemia hemolitica: anemia hemolitica imuna (test Coombs +) idiopatica sau

secundara, transfuzii de sange incompatibil, boli hemolitice ereditare (defecte
membranare eritrocitare: sferocitoza ereditara, eliptocitoza ereditara etc.;
defecte enzimatice: deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, deficit de
piruvat kinaza etc.), hemoglobinopatii (siclemie, sindroame talasemice etc.),
anemii hemolitice dobandite (anemia hemolitica microangiopatica; infectii:
malarie, clostridii; agenti chimici si medicamente oxidante/neoxidante;
 hemodializa; veninuri; hemoglobinuria paroxistica nocturna; anemia hemolitica
cu acantocite din bolile hepatice).

Sindroamele hemolitice usoare se pot asocia cu concentratii normale de Hb si

reticulocitoza de 2-5%.

Anemiile hemolitice acute se pot asocia cu reticulocitoza de >50%.

In hipersplenism este prezenta o anemie hemolitica usoara cu numar de Rt usor

crescut.

Tratamentul de substitutie cu fier, acid folic/vitamina B12 al anemiilor

deficitare in acesti factori: regenerarea eritropoiezei este marcata intr-o
saptamana de tratament de cresterea numarului de Rt, iar o reticulocitoza
maxima de 10-20% apare dupa 2-4 saptamani de tratament.

Tratamentul cu eritropoietina: o crestere usoara a nr. de Rt apare dupa 24 ore

(cu eliberarea din maduva de Rt imature, mari, cu continut mare de ARN),
nivelul maxim este atins dupa 4-6 zile, iar normalizarea survine dupa 8-10 zile.

Aplazia medulara indusa de medicamente citotoxice: o crestere a nr. de Rt

poate precede alti parametri hematologici cu cateva zile.

2. Numar scazut de reticulocite (reticulocitopenia): apare in anemii non-regenerative,

cum ar fi deficitul de fier/folat/vitamina B12, aplazia medulara (deficitul persistent de
Rt sugereaza un prognostic prost), anemia din bolile cronice, insuficienta medulara
(anemia mieloftizica).

Determinarea numarului de Rt are importanta in special in anemia normocitara.

Anemia microcitara cu feritina si saturatie a transferinei normale si nr. de Rt crescut
sugereaza o hemoglobinopatie. Reticulocitoza in combinatie cu anemia macrocitara
sugereaza deficit de folat/vitamina B12 partial tratat, iar anemia hemolitica poate fi
usor macrocitara4;5.

Unele analizoare furnizeaza un parametru suplimentar: fractia reticulocitelor

imature (IRF). Stabilirea indexului de maturitate a reticulocitelor furnizeaza
informatii complementare numarului de reticulocite in evaluarea activitatii
eritropoietice.

IFR reprezinta procentul de reticulocite care au un continut crescut sau intermediar de

ARN. Valorile de referinta specifice metodei de lucru a laboratorului nostru sunt
diferite in functie de sex:
barbati: 2.3-13.4%

femei: 3.0-15.9%.

Studiile efectuate au aratat faptul ca IRF constituie un indicator mai sensibil si mai
specific decat numarul de reticulocite determinat izolat, in urmatoarele situatii clinice:

monitorizarea regenerarii medulare post transplant sau chimioterapie (ex. IRF

scade la 2-3 zile dupa incheierea chimioterapiei si creste inainte de o noua
cura);

monitorizarea succesului transplantului renal (instalarea productiei de

eritropoietina);

monitorizarea tratamentului anemiilor cu fier, vitamina B12 si folati;

monitorizarea tratamentului cu eritropoietina la copii, pacienti cu insuficienta

renala cronica, sindrom mielodisplazic, SIDA;

monitorizarea efectelor toxice medulare induse de AZT;

evaluarea anemiilor normocrome de diverse etiologii;

diagnosticul si monitorizarea anemiilor aplastice;

detectia crizei aplastice in anemiile hemolitice;

stabilirea momentului prelevarii de celule stem dupa tratamentul cu factori de

crestere sau chimioterapie;

detectia hemoragiilor oculte sau a anemiilor hemolitice compensate;

estimarea hipoxiei cronice in afectiuni pulmonare sau cardiopatii cianogene

(este indusa o activitate eritropoietica crescuta);

clasificarea anemiilor.

Referitor la clasificarea anemiilor, in tabelul de mai jos sunt prezentate modificarile

numarului absolut de reticulocite si al FRI in diverse tipuri de anemie:

Conditii clinice Numar reticulocite Fractia reticulocitelor

imature
 Aplazie medulara, criza
aplastica in anemii
hemolitice
Anemii hipoplazice
Regenerare medulara sau N
Boli cronice sau N
Deficit de fier sau N
Deficit de folat sau vit. sau N
B12
Talasemii N sau N sau
Mielodisplazii Variabil N sau
Anemii hemolitice
Hemoragie sau anoxie N sau

In concluzie, IRF corelat cu numarul de reticulocite constituie un indicator util al

activitatii eritropoietice, furnizand informatii similare cu indicele productiei
reticulocitare (IPR), care fiind insa un parametru calculat si nu un rezultat al
masurarii directe poate fi inlocuit de acestea 9.

NUMARUL DE TROMBOCITE (NUMARUL DE PLACHETE)

Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice anucleate bogate in granule, rotund-

ovalare, plate, in forma de disc, cu diametrul de 2-4. Trombopoieza are loc in
maduva osoasa incepand cu celula progenitoare multipotenta, continua cu
megakariocitopoieza care include proliferarea megakariocitara si maturarea
megakariocitelor cu formarea de trombocite. In mod normal, doua treimi din
trombocite se gasesc in circulatie, iar o treime sunt stocate in splina. Trombocitele
sunt implicate in hemostaza si in initierea proceselor de reparare tisulara si
vasoconstrictie dupa injuria vasculara si in timpul proceselor inflamatorii, aderarea si
agregarea plachetara avand ca rezultat formarea trombusului plachetar care astupa
rupturile din peretii vaselor mici.

Indicatii

investigarea unei sangerari neexplicate, unei boli hemoragice sau a unei boli
trombotice;

in cadrul unui profil de coagulare;

 monitorizarea bolilor asociate cu insuficienta medulara;

monitorizarea in timpul tratamentelor care pot induce supresie medulara

(iradiere, chimioterapie etc.) 4;6;8;10;12-14;16;17;19.

Metoda de determinare trombocitele sunt numarate de analizorul automat prin

aceeasi metoda ca eritrocitele, in timpul directionarii lor intr-un singur rand printr-un
orificiu, prin metoda de focusare hidrodinamica 9.

O estimare a numarului de trombocite pe un frotiu de sange bine efectuat constituie un

control valoros al numarului de trombocite determinat prin metoda automata. In
general, cand frotiul este examinat cu obiectivul de 100x fiecare trombocit
observat/camp reprezinta ~10000 Tr x106/L. In consecinta, un frotiu normal trebuie sa
prezinte in medie cel putin 14 Tr/camp 15.

Valori de referinta9 - 150-450 x 103/L.

Semnificatie clinica

1. Cresterea numarului de trombocite (trombocitoza/trombocitemie)

A. Trombocitoza tranzitorie se datoreaza mobilizarii trombocitelor din pool-ul

extravascular: efort fizic, nastere, administrare de epinefrina.

B. Trombocitoza primara:

Trombocitemia ereditara (rara; autosomal dominanta; mutatie a genei

trombopoietinei de pe cromozomul 3).

Sindroame mieloproliferative (hematopoieza clonala): trombocitemia esentiala,

policitemia vera, leucemia mieloida cronica, metaplazia mieloida cu
mielofibroza.

C. Trombocitoza secundara/reactiva (productia persistenta a unuia sau mai multor

factori trombopoietici, in special interleukina 6, care actioneaza asupra
megakariocitelor):

boli infectioase;

boli inflamatorii;

boli maligne;
 regenerarea rapida dupa hemoragie/anemie hemolitica;

rebound dupa refacerea post-trombocitopenie;

asplenia anatomica (splenectomie)/functionala (de exemplu din siclemie);

deficitul de fier;

postchirurgical13.

In sindroamele mieloproliferative cronice trombocitoza este frecventa si poate

constitui un mecanism fiziopatologic important in producerea hemoragiei si
trombozei. Trombocitele circulante sunt mari, dismorfice si anormale functional.
Pacientii cu trombocitoza reactiva pot avea valori ale trombocitelor la fel de mari ca in
bolile mieloproliferative (de ordinul milioanelor), dar hemoragia si tromboza sunt
neobisnuite. Trombocitele circulante sunt mari, rotunde, normale functional 4;13.

2. Scaderea numarului de trombocite (trombocitopenia): este cea mai frecventa cauza

de sangerare. Trombocitopenia poate aparea prin mecanisme diferite:

A. Distructie accelerata a trombocitelor: este cea mai frecventa cauza de

trombocitopenie; aceasta determina stimularea trombopoiezei ducand la cresterea
numarului, marimii si maturatiei megakariocitelor medulare.

Datorata unor procese imunologice:

o autoimune: idiopatica/secundara (infectii, sarcina, boli vasculare de

colagen, boli limfoproliferative, tumori solide, medicamente etc.);
mecanismul este reprezentat de prezenta de autoanticorpi anti-
trombocitari de tip IgG si/sau IgA, mai rar IgM, care activeaza
complementul si determina scurtarea duratei de viata a trombocitelor
prin indepartarea din circulatie de catre sistemul fagocitic mononuclear
splenic;

o aloimune: trombocitopenie neonatala; purpura posttransfuzionala.

Datorata unor procese non-imunologice:

o microangiopatii trombotice: coagulare intravasculara diseminata,

purpura trombotica trombocitopenica, sindrom hemolitic uremic,
sindromul HELLP din sarcina (hemoliza/eclampsie, cresterea enzimelor
hepatice si scaderea trombocitelor);
 o alterarea trombocitelor prin suprafete vasculare anormale (valvulopatii,
ateroscleroza extensiva, proteze vasculare, catetere, circulatie
extracorporeala etc.);

o infectii: virusuri (rubeola/oreion neonatal, citomegalovirus, parvovirus

B19, vaccinuri), bacterii (septicemie, meningococemie, boala Lyme),
Mycoplasma pneumoniae, protozoare (malarie).

B. Productie scazuta de trombocite:

Hipoplazie megakariocitara: medicamente mielosupresive (agenti alchilanti,

antimetaboliti, medicamente citotoxice), radiatii ionizante, anemie aplastica,
boli medulare infiltrative, medicamente care produc hipoplazie medulara prin
mecanism idiosincrazic (cloramfenicol), substante care supreseaza selectiv
megakariocitele (clorotiazide, estrogeni, etanol).

Trombopoieza ineficienta: anemia megaloblastica.

Alterarea mecanismului de reglare a trombopoiezei: deficit de trombopoietina;

trombocitopenia ciclica.

Trombocitopenii ereditare: trombocitopenia amegakariocitara congenitala,

trombocitopenia cu absenta radiusului, anomalia May-Hegglin, sindromul
Wiskott-Aldrich (microtrombocitopenia X-linkata), macrotrombocitopenia X-
linkata cu diseritropoieza, sindromul Bernard-Soulier, sindromul plachetelor gri
etc.

Purpura trombocitopenica amegakariocitara pura dobandita (rara).

C. Distributie anormala a trombocitelor:

Boli ale splinei (neoplazice, congestive, infiltrative, infectioase); de obicei

trombocitopenie usoara = 50-100103/L.

Hipotermia.

Dilutia trombocitelor prin transfuzii masive.

Numeroase medicamente au fost asociate cu trombocitopenia imuna. Cele mai

comune medicamente incriminate sunt: heparina (1% din pacienti), quinidina, quinina,
rifampicina, trimetoprim-sulfametoxazol, danazol, metildopa, acetaminofen, digoxin,
interferon-alfa etc.
Trombocitopenia se asociaza clinic cu sangerari cutaneo-mucoase: petesii, purpura,
gingivoragii, epistaxis, pana la sangerari gastrointestinale, pulmonare si genitourinare.
Sangerarile spontane sunt rare la >6010 3Tr/L (pot aparea sangerari posttraumatice,
postoperatorii) 12;17.

Valori critice

1. Trombocitoza >1.5109/L, precum si trombocitoza la pacienti varstnici si/sau cu

boli cardiovasculare prezinta risc de tromboza, mai rar de hemoragie 6.

2. Trombocitopenia <20103/L se asociaza cu risc de sangerari spontane

interne/externe (risc 1% de hemoragii intracraniene) 6.

Interferente

1. Trombocitele cresc la altitudine, in timpul iernii, dupa efort fizic intens, traume.

2. Trombocitele scad inaintea menstruatiei si in sarcina.

3. O falsa trombocitopenie poate fi indicata de analizorul automat si se datoreaza unei

erori de numarare:

formarea de agregate/aglutinate trombocitare (pseudotrombocitopenie) induse

de anticoagulantul EDTA se datoreaza prezentei de aglutinine (autoanticorpi),
care sunt imunoglobuline de tip IgG, IgA/IgM si care induc aglutinarea in vitro
a trombocitelor dependente de anticoagulant (care induce expunerea unor
situsuri antigenice la care se vor lega anticorpii); nu exista nici o asociere
cunoscuta cu vreo boala/medicament; este cea mai frecventa cauza de falsa
trombocitopenie. Frotiul de sange periferic evidentiaza agregatele trombocitare;
pentru o numaratoare exacta a trombocitelor se recomanda recoltarea unei
picaturi de sange din pulpa degetului si folosirea modulului capilar al
analizorului.

prezenta de trombocite gigante;

satelitismul plachetar (adsorbtia trombocitelor pe suprafata neutrofilelor

segmentate);

prezenta aglutininelor la rece care poate determina aglutinare independenta de

EDTA.
4. Prezenta de fragmente eritrocitare, microsferocite, fragmente leucocitare
(fragmente nucleare si citoplasmatice limfocitare in leucemia limfoida cronica) poate
determina niveluri fals crescute ale trombocitelor 4;6;8;16;17;19.

5. Interferente medicamentoase:

Cresc trombocitele: cefazolin, ceftriaxon, clindamicin, danazol, diltiazem,

dipiridamol, epoetin alfa, eritropoietina, fludarabina, gemfibrozil,
glucocorticoizi, imipenem, imunoglobuline, interferon alfa-2a, isotretinoin,
lansoprazol, litiu, lomefloxacin, megestrol, meropenem, metilprednisolon,
metoprolol, miconazol, moxalactam, netilmicina, ofloxacina, contraceptive
orale, penicilamina, propranolol, steroizi, ticlopidina, zalcitabina, zidovudina 6.

Scad trombocitele: abciximab, acetaminofen, acetazolamida, albendazol,

albuterol, alemtuzumab, alopurinol, acid aminocaproic, aminoglutetimid,
amiodarona, amitriptilina, amoxicilina, amfotericina B, ampicilina, amrinona,
anagrelid, anticonvulsivante, antineoplazice, trioxid de arseniu, asparaginaza,
aspirina, aur, azatioprina, azitromicina, barbiturice, vaccin BCG, benazepril,
betaxolol, subsalicilat de bismut, bleomicina, candesartan, capecitabina,
captopril, carbamazepin, carbenicilin, carmustina, carvedilol, cefaclor,
cefamandol, cefazolin, cefoxitin, ceftriaxon, cefuroxim, clorambucil,
cloramfenicol, clordiazepoxid, clorochina, clorotiazida, clorfeniramin,
clorpromazina, clorpropamid, cimetidina, cladribina, clindamicina, clofibrat,
clonazepam, clopidogrel, cotrimoxazol, codeina, colchicina, ciclofosfamida,
citarabina, dacarbazina, dalteparin, danazol, diazoxid, diclofenac, didanozina,
dietilstilbestrol, digitala, digoxin, diltiazem, difenhidramina, disopiramida,
docetaxel, doxepin, doxorubicin, doxiciclina, enalapril, epirubicin, eprosartan,
eritromicina, esomeprazol, etanercept, acid etacrinic, etosuximid, etidronat,
etopozid, etretinat, factor VIIa, famotidina, fenoprofen, flecainida, fluconazol,
flucitozin, fludarabina, 5-fluorouracil, flufenazin, fluvastatin, fondaparinux,
furosemid, gabapentin, ganciclovir, gemcitabina, gentamicina, glimepirid,
gliburid, granisetron, vaccin antihepatita B, hidralazina, hidroclorotiazida,
hidroxiclorochina, hidroxiuree, ibuprofen, idarubicina, ifosfamida, imatinib,
imipenem, imipramina, imunoglobulina, indinavir, indometacin, infliximab,
interferon alfa-2a, interleukina-2, irinotecan, isoniazida, isosorbid, isotretinoin,
itroconazol, ketoprofen, lamivudina, lansoprazol, lepirudin, levamizol,
levodopa, lisinopril, lomefloxacin, lomustin, lovastatin, loxapin, vaccin
antirubeolic, vaccin antirujeolic, mecloretamina, acid mefenamic, meloxicam,
melfalan, meprobamat, 6-mercaptopurina, meropenem, mesalamina,
metformin, metazolamida, meticilina, metotrexat, metsuximid, metildopa,
metisergid, metoprolol, metronidazol, milrinona, mitoxantrona, moricizina,
morfina, moxalactam, micofenolat, acid nalidixic, naproxen, netilmicina,
 nicardipina, nitrofurantoin, nitroglicerina, nizatidina, norfloxacin, nortriptilina,
nistatin, ofloxacin, paclitaxel, pamidronat, penicilamina, penicilina,
pentamidina, pentostatin, pentoxifilina, fenobarbital, fenotiazine, indolol,
piroxicam, vaccin antipolio, pravastatin, prednison, probenecid, procainamida,
procarbazina, promazina, prometazina, propafenona, propranolol, protriptilina,
pirazinamida, pirimetamina, raloxifen, ramipril, rezerpina, rifampicina, vaccin
antirubeolic, sargramostin, spironolactona, stavudin, streptomicin,
sulfametoxazol, sulfasalazina, sulfoniluree, sulindac, tacrolimus, tamoxifen,
tetraciclina, tiabendazol, tiazide, tioguanina, tioridazina, tiotepa, ticarcilina,
ticlopidina, timolol, tinzaparin, tobramicina, tocainida, tolbutamid, tolmentin,
topotecan, trimetoprim, vaccin antiurlian, acid valproic, vancomicina,
vinblastina, vincristina, vinorelbina, zidovudina 6.

VOLUMUL TROMBOCITAR MEDIU (VTM)4;6;16;17 indica uniformitatea de

marime a populatiei trombocitare. Este util in diagnosticul diferential al
trombocitopeniei4;6;16;17.

Metoda de determinare: este calculat de analizorul automat dupa urmatoarea formula:

PCT (Plachetocrit) (%)

VTM (fL) = - x1000

Nr. trombocite (x103/L)

De asemenea, analizorul automat calculeaza largimea distributiei trombocitare

(PDW) asemanator cu calcularea largimii distributiei eritrocitare 9.

Valori de referinta - VTM = 7.4-13 fL sau m3.

PDW = 8-16.5 coeficient de variatie (CV) a volumului trombocitar 9.

Semnificatie clinica VTM poate fi utilizat impreuna cu PDW pentru distingerea

conditiilor asociate cu productie scazuta de trombocite de cele asociate cu distructie
plachetara crescuta.

1. VTM crescut:

In general VTM variaza invers proportional cu numarul de trombocite, cu volume

plachetare mai mari observate la pacientii trombocitopenici la care trombocitele sunt
scazute datorita distructiei periferice si unui turn-over plachetar crescut (ca in purpura
trombocitopenica idiopatica)16.
VTM este caracteristic crescut in hipertiroidism si in bolile mieloproliferative 4;16.

In trombocitopoieza ineficienta asociata cu hematopoieza megaloblastica din deficitul

de vitamina B12 si/sau acid folic trombocitele circulante sunt anormal de mari.

VTM poate fi crescut dupa splenectomie; este crescut in pre-eclampsie, la fumatorii

aterosclerotici (cresterea VTM la fumatori a fost propusa ca factor de risc pentru
ateroscleroza)4.

Plachete mari sunt prezente in faza de recuperare dupa trombocitopenia indusa de

alcool4. Exista cateva forme de trombocitopenie ereditara caracterizate prin prezenta
de trombocite gigante (VTM = 16-30 fL): sindromul Bernard-Soulier si
macrotrombocitopeniile ereditare cu transmitere autosomal dominanata (sindroamele
Fechtner, Sebastian, May-Hegglin si Epstein)16;19.

In trombocitoza, VTM este de obicei crescut in bolile mieloproliferative (asociat cu

morfologie anormala) si normal in trombocitozele reactive (infectii, tumori, boli
inflamatorii etc.)13.

2. VTM scazut:

Numarul de trombocite si VTM sunt de obicei scazute in conditiile asociate cu

alterarea productiei de trombocite: hipoplazia megakariocitara, anemia aplastica,
chimioterapie, de asemenea in trombocitopenia septica 4;16;17. Odata cu ameliorarea
tabloului clinic si refacerea dupa chimioterapie, VTM creste inaintea cresterii
numarului de trombocite.

Pacientii cu hipersplenism au trombocite mai mici decat cei cu PTI, astfel marimea
trombocitelor poate servi ca mijloc pentru diferentierea intre trombocitopenia cauzata
de distructia imunologica a plachetelor fata de sindroamele cu splenomegalie 4;16.

Prezenta de fragmente trombocitare (de ex. in leucemie) se poate asocia cu VTM

scazut4.

Dintre trombocitopeniile ereditare sindromul Wiskott-Aldrich si trombocitopenia X-

linkata se asociaza cu microcitoza trombocitara (VTM ~jumatate fata de valorile
normale)10;19.

Exista dovezi ca VTM se coreleaza cu tendinta de sangerare la pacientii

trombocitopenici: la VTM >6.4 fL scade semnificativ frecventa sangerarilor; astfel
VTM ar putea fi util in aprecierea oportunitatii administrarii de transfuzii de
trombocite4.
Interferente

Plachetele tind sa se mareasca in primele doua ore in EDTA, micsorandu-se din nou o
data cu prelungirea stocarii probei, facand dificila standardizarea masuratorilor. De
aceea interpretarea VTM si PDW trebuie facuta cu precautie 16. VTM si PDW pot avea
valori false daca numarul de Tr este <10000/L 4.

NUMARUL DE LEUCOCITE (NUMARUL DE CELULE ALBE) SI FORMULA

LEUCOCITARA

Leucocitele se impart in doua grupe principale: granulocite si a-/non-granulocite.

Granulocitele sunt denumite astfel datorita prezentei in citoplasma de granulatii
distincte si se identifica trei tipuri de granulocite in functie de afinitatile de colorare pe
frotiul de sange colorat Wright: neutrofile, eozinofile si bazofile. De asemenea, aceste
celule sunt denumite si leucocite polimorfonucleare datorita nucleului multilobulat.
Nongranulocitele care constau din limfocite si monocite nu contin in general
granulatii citoplasmatice distincte si au nucleul nonlobulat, fiind denumite si leucocite
mononucleare2;4;6;8;12;16;18-20.

Indicatii evaluarea infectiilor, inflamatiilor, necrozelor tisulare, intoxicatiilor,

alergiilor, bolilor mieloproliferative si limfoproliferative acute si cronice, tumorilor
maligne, depresiei medulare (iradiere, medicamente citotoxice, imunosupresoare,
antitiroidiene etc.)6;8;12.

Metoda de determinare leucocitele sunt determinate de analizorul automat (dupa ce

hematiile sunt lizate, iar leucocitele sunt colorate cu o substanta fluorescenta cu
afinitate pentru acizii nucleici) prin metoda de citometrie in flux cu fluorescenta
utilizand LASER semiconductor. De asemenea, sunt efectuate doua scatergrame
bidimensionale. In scatergrama 4 DIFF axa x reprezinta intensitatea luminii dispersate
lateral (respectiv complexitatea interna a celulelor), iar axa y intensitatea fluorescentei
laterale (respectiv continutul de acizi nucleici), sunt proiectate cele cinci clase
leucocitare si grupul de umbre eritrocitare, precum si anumite semnale de avertizare.
In scatergrama WBC/BASO axa x reprezinta intensitatea luminii dispersate lateral, iar
axa y intensitatea luminii dispersate frontal (respectiv marimea celulelor) si sunt
proiectate trei grupuri, respectiv grupul de umbre eritrocitare, grupul de bazofile si
grupul de alte leucocite9.

Valori de referinta la adult = 4000-10000/L sau 4-10109/L;

- la copii valori mai mari, diferite in functie de varsta (vezi anexa7.1.1).

Semnificatie clinica

1.Variatii fiziologice ale leucocitelor

cresterea si dezvoltarea: la nou-nascuti si copii numarul de leucocite este

crescut, cu scaderea treptata a valorilor, cu atingerea valorilor de la adult intre
18-21 ani;

variatii rasiale: la negrii din Africa numarul de neutrofile si monocite este mai
mic, iar numarul de eozinofile mai mare;

fluctuatii diurne si de la o zi la alta: influentate de lumina; de asemenea

activitatea obisnuita determina valori mai mari ale leucocitelor dupa-amiaza,
dar care tind sa ramana in limite normale;

variatii climatice si sezoniere: caldura si radiatiile solare intense ar determina

leucocitoza, iar rezidenta prelungita in Antarctica determina leucopenie; lumina
artificiala si ultravioleta determina limfocitoza;

anoxia acuta determina neutrofilie;

in primele zile de rezidenta la altitudine crescuta apare leucocitoza asociata cu

limfopenie si eozinopenie, urmate de limfocitoza si eozinofilie usoare;

exercitiile fizice intense determina leucocitoza marcata, de obicei pe seama

neutrofilelor segmentate (se datoreaza trecerii neutrofilelor marginate in
circulatie), dar poate fi prezenta si limfocitoza; normalizarea survine in mai
putin de o ora; gradul leucocitozei se coreleaza cu intensitatea efortului fizic si
nu cu durata sa;

crizele convulsive determina cresterea numarului de leucocite;

injectiile cu epinefrina determina leucocitoza, in special neutrofilie;

atacurile de tahicardie paroxistica pot determina leucocitoza;

durerea, greata, varsaturile, anxietatea pot determina leucocitoza in absenta

infectiei, prin redistribuirea celulelor marginate spre circulatie;

anestezia cu eter determina leucocitoza, iar narcoza cu compusi barbiturici de

obicei scade numarul de leucocite;
 in perioada ovulatorie poate aparea leucocitoza usoara si eozinopenie;

in sarcina apare leucocitoza usoara, iar neutrofilia se accentueaza odata cu

apropierea termenului; de asemenea, in timpul travaliului apare neutrofilie
uneori pronuntata, cu normalizarea valorilor dupa 4-5 zile si asociata cu
eozinopenie.

Majoritatea variatiilor fiziologice se explica prin stimularea cortexului adrenal.

Administrarea de cortizon si hidrocortizon se asociaza cu neutrofilie (datorata
probabil scaderii efluxului din sange si cresterii eliberarii medulare), urmata de
eozinopenie si limfopenie18.

2. Leucocitoza: L >10000/L sau >10109/L - se datoreaza de obicei unei cresteri a

numarului de neutrofile sau limfocite; mai rar celelalte clase de leucocite determina
cresterea numarului absolut de leucocite. O crestere proportionala a tuturor tipurilor
de leucocite se datoreaza hemoconcentratiei.

a. Infectiile reprezinta cauza majora de leucocitoza. O infectie acuta tipica se

caracterizeaza printr-o faza de atac neutrofilica, o faza reactiva monocitica si o
faza de recuperare limfocitico-eozinofilica. In infectiile cronice poate persista
oricare din aceste trei faze. Infectiile virale si unele infectii bacteriene (febra
tifoida) nu urmeaza in mod normal acest curs. Gradul leucocitozei depinde de
severitatea infectiei, varsta si rezistenta pacientului, precum si de rezerva
medulara.

b. Alte cauze de leucocitoza:

o hemopatii maligne;

o traumatisme/injurii tisulare, de exemplu interventii chirurgicale, necroze

tisulare;

o tumori maligne (in special carcinomul bronsic);

o toxine, uremie, eclampsie, coma, tireotoxicoza;

o medicamente: cloroform, chinina, factori de crestere etc.;

o hemoliza acuta;

o hemoragie acuta;
 o postsplenectomie18.

3. Leucopenie: <4000/L sau <4109/L (valorile cuprinse intre 2500-4000/L sunt

considerate borderline, in timp ce valorile <2500/L sunt cert anormale) se poate
datora urmatoarelor cauze:

infectii virale, unele infectii bacteriene, infectii bacteriene severe;

hipersplenism;

depresie medulara produsa de intoxicatie cu metale grele, benzen, radiatii

ionizante, medicamente: chimioterapice, barbiturice, antibiotice,
antihistaminice, anticonvulsivante, antitiroidiene, arsenic, diuretice, analgezice
si antiinflamatorii;

boli medulare primitive: leucemie (aleucemica), anemie megaloblastica,

sindroame mielodisplazice, anemie aplastica, boli congenitale (anemia Fanconi,
discheratoza congenitala);

boli medulare secundare: granuloame, metastaze 18.

Interferente

1. Numar fals crescut de leucocite: prezenta de eritrocite rezistente la liza (la nou-
nascuti, reticulocitoza), prezenta de eritroblasti circulanti in numar mare, trombocitele
gigante (pot fi numarate ca leucocite), prezenta de crioglobuline (la temperatura
camerei se formeaza cristale proteice care sunt numarate ca leucocite; dispar dupa
incalzirea probei la 37C), paraproteinemia, prezenta de aglutinine la rece.

2. Numar fals scazut de leucocite: prezenta de leucocite alterate (chimioterapie,

sepsis) nu sunt incluse in numaratoare4;6;8;19.

Valori critice numar de leucocite <500/L, respectiv >30000/L6.

Formula leucocitara consta in diferentierea numarului total de leucocite circulante in

cele cinci tipuri de leucocite, exprimate procentual si respectiv in numar absolut,
fiecare dintre acestea indeplinind o functie specifica. Actualmente este de preferat
raportarea fiecarui tip de leucocite in valori absolute. Formula leucocitara este
efectuata automat de catre analizor. Exista anumite situatii insa in care este necesara
efectuarea manuala a formulei leucocitare: numar de leucocite prea mic/prea mare,
prezenta de celule anormale semnalizata de analizor prin anumite mesaje de
avertizare/chiar esecul analizorului de a indica formula leucocitara. In aceste cazuri se
efectueaza numaratoarea microscopica: frotiu de sange venos (recoltat pe EDTA;
heparina poate produce deformari ale leucocitelor) sau frotiu de sange capilar 9.

Neutrofilele (granulocitele polimorfonucleare neutrofile) cel mai numeros tip de

leucocite, joaca un rol major in apararea antiinfectioasa primara a organismului prin
fagocitarea si digestia microorganismelor, iar activarea lor necorespunzatoare poate
duce la lezarea tesuturilor normale ale organismului prin eliberarea de enzime si
agenti piogeni. In momentul aparitiei infectiei sunt produsi agenti chemotactici care
determina migrarea neutrofilelor la locul infectiei si activarea functiilor defensive ale
acestora, cu fagocitarea agentului respectiv, urmata de eliberarea granulelor in
vezicula de fagocitoza si distrugerea agentului infectios. Acest efect este adesea
asociat cu cresterea productiei si eliberarii neutrofilelor din maduva osoasa.

Granulopoieza are loc la nivelul maduvei osoase, considerandu-se ca granulocitele

neutrofile, eozinofile si bazofile urmeaza acelasi model de proliferare, diferentiere,
maturare si eliberare in sange. Mieloblastii, promielocitele si mielocitele reprezinta
compartimentul mitotic, celulele fiind capabile de replicare, iar metamielocitele,
neutrofilele nesegmentate si neutrofilele segmentate reprezinta compartimentul
postmitotic/de diferentiere. In afara maduvei osoase, granulocitele neutrofile se gasesc
in tesuturi, circulante la nivelul vaselor de sange si marginate care adera la endoteliul
vascular. Cresterea neutrofilelor circulante se datoreaza fie eliberarii din maduva
osoasa, fie mobilizarii neutrofilelor marginate. In cazul unei stimulari puternice
metamielocitele si mielocitele pot ajunge in sangele periferic 18.

Valori de referinta: - la adult = 2000-8000/L sau 2-8109/L; 45-80% din leucocite;

- la copii valori mai mici in functie de varsta 9 (vezi anexa 7.1.1).

Semnificatie clinica

1. Neutrofilia: >8000/L sau 8109/L:

Pseudoneutrofilia (cresterea numarului de neutrofile circulante pe seama

neutrofilelor marginate): efort fizic intens, stres (plansul la copii), travaliu,
menstruatie.

Infectii bacteriene acute localizate si generalizate: neutrofilie pana la 15000-

20000/L, foarte rar chiar pana la 50000/L; pot aparea granulatii toxice si
devierea la stanga a formulei leucocitare, cu cresterea procentului de neutrofile
nesegmentate (normal 1-4% din neutrofile), iar in cazul unui stimul puternic cu
 eliberarea de precursori medulari (metamielocite, mielocite). In infectii foarte
severe poate aparea deviere la stanga degenerativa cu cresterea formelor
imature fara leucocitoza (prognostic nefavorabil) sau reactie leucemoida
(leucocite >25000/L, devierea formulei leucocitare, uneori pana la
mieloblast).

Infectii virale, fungice si parazitare: de obicei, neutrofilia este usoara si este

prezenta doar in faza initiala.

Sepsis neonatal.

Boli inflamatorii cronice: vasculite, artrita reumatoida, bronsita, colita,

dermatita, pielonefrita, pancreatita.

Boli metabolice: coma diabetica, coma uremica, coma hepatica, atacul acut de
guta, eclampsia, tireotoxicoza.

Necroza tisulara: arsuri, infarct miocardic.

Toxice si medicamente: corticosteroizi, plumb, mercur, monoxid de carbon,

digitala, veninuri.

Hemoragia acuta (neutrofilie pana la 25000/L in a 3 a-a 5a zi), proceduri

chirurgicale majore, anemia hemolitica, postsplenectomie.

Tumori maligne, in special carcinoame (gastrointestinal, pulmonar): neutrofilia

apare ca urmare a reactiei inflamatorii, necrozei tumorale, producerii de factori
de crestere granulopoietici de catre tumora.

Boli mieloproliferative cronice (leucemia mieloida cronica, policitemia vera,

trombocitemia esentiala, metaplazia mieloida cu mielofibroza) 4,6;8;18;19.

2. Neutropenia: se clasifica in usoara (1000-1500/L), moderata (500-1000/L) si

severa (<500/L); agranulocitoza reprezinta o forma severa de neutropenie cu absenta
totala a neutrofilelor circulante. Neutropenia severa se asociaza cu risc crescut de
infectii cu localizare orala (ulcere, periodontita), cutaneo-mucoasa (piele, perirectal,
genital), iar in neutropenia prelungita infectii sistemice (pulmonare, gastrointestinale,
hematogene). Cauze de neutropenie:

A. Pseudoneutropenia: efectuarea hemogramei dupa un timp indelungat de la

recoltare, prezenta paraproteinemiei care produce aglutinarea neutrofilelor, marginarea
neutrofilelor.
B. Neutropenia dobandita:

Infectii bacteriene severe, septicemie in special cu bacterii Gram negative;

infectii virale: neutropenia survine in primele 1-2 zile si persista 3-7 zile, de
obicei fara semnificatie clinica; neutropenie prelungita poate aparea in infectii
cu virusul hepatitic B, virusul Epstein-Barr, HIV; infectii cu protozoare
(malarie), fungi, rickettsii.

Substante chimice, toxice si medicamente:

o Neutropenie indusa imun: aminopirina, penicilina, antitiroidiene, aur,

quinidina.

o Inhibitia granulopoiezei dependenta de doza: antibiotice -lactamice,

carbamazepina, acid valproic.

o Lezarea directa a micromediului medular sau a precursorilor mieloizi de

catre medicament sau metabolitii acestuia.

Medicamente care pot produce neutropenie:

o Metale grele: aur, arseniu, mercur.

o Analgezice si antiinflamatorii: aminopirina, fenilbutazona, indometacin,

ibuprofen, acid acetilsalicilic, barbiturice, mesalazina, quinina.

o Antipsihotice si antidepresive: fenotiazine, imipramin, desipramin,

diazepam, clordiazepoxid, meprobamat, haloperidol.

o Anticonvulsivante: acid valproic, fenitoin, etosuximid, carbamazepin,

lamotrigin.

o Antitiroidiene: tiouracil, propiltiouracil, metimazol, carbimazol,

perclorat de potasiu, tiocianat.

o Medicamente cardiovasculare: procainamida, captopril, propranolol,

hidralazina, metildopa, diazoxid, nifedipin, propafenona, ticlopidina,
enalapril, amiodarona, quinidina.

o Antihistaminice: cimetidina, ranitidina, famotidina.

 o Antimicrobiene: peniciline, cefalosporine, vancomicina, cloramfenicol,
gentamicina, clindamicina, doxiciclina, flucitozina, nitrofurantoin,
griseofulvin, metronidazol, rifampicina, izoniazida, streptomicina,
mebendazol, pirimetamina, levamisol, sulfonamide, etambutol,
ciprofloxacin, trimetoprim, imipenem.

o Antimalarice: clorochin, hidroxiclorochin, quinacrin, dapsona.

o Antivirale: zidovudina, aciclovir, ganciclovir, terbinafin.

o Antidiabetice: clorpropamid, tolbutamid.

o Diuretice: acid etacrinic, acetazolamida, tiazide, spironolactona.

o Diverse: alopurinol, colchicina, bezafibrat, tamoxifen, penicilamina, acid

retinoic, metoclopramid, Rauwolfia, etanol, imunoglobuline
intravenoase, omeprazol, levodopa.

Neutropenia nutritionala: casexie, stari debilitante, anorexie nervoasa, deficit de

vitamina B12 si folat, deficit de cupru.

Neutropenia imuna (prezenta de anticorpi anti-neutrofile):

neutropenia autoimuna primara (80% din cazuri apar la copii <1an; neutropenia
autoimuna cronica idiopatica) sau secundara (lupus eritematos sistemic,
granulomatoza Wegener, artrita reumatoida, hepatita cronica, limfocitoza T-,
transplant medular, transfuzii);

neutropenia isoimuna neonatala.

Sindromul Felty: artrita reumatoida, splenomegalie si neutropenie.

Neutropenia asociata cu activarea complementului: expunerea sangelui la

membrane artificiale (dializa, afereza, by-pass cardiopulmonar), anafilaxie. Are
loc agregarea si aderarea neutrofilelor la endoteliul vascular, in special
pulmonar.

Hipersplenism.

Chimioterapia in cancer, tratamentul cu metotrexat in artrita reumatoida.

Radiatii ionizante.
 Boli hematopoietice: leucemia (aleucemica), anemia aplastica.

C. Neutropenia congenitala si cronica:

Neutropenia congenitala severa (sindromul Kostmann).

Neutropenia ciclica (oscilatii periodice ale numarului de neutrofile de la

neutropenie severa <200/L la niveluri aproape normale): ereditara sau
dobandita.

Neutropenia benigna cronica: familiala si nonfamiliala.

Neutropenia idiopatica cronica severa.

Neutropenia asociata cu defecte imune congenitale: agamaglobulinemia X-

linkata, sindromul de hiper-IgM, dis-gamaglobulinemia tip I, deficienta de IgA,
hipo-gamaglobulinemia familiala.

Disgeneza reticulara (neutropenie severa, limfopenie, agamaglobulinemie si

absenta imunitatii mediate celular).

Neutropenia asociata cu anomalii fenotipice: sindromul Shwachman, hipoplazia

cartilaj-par, diskeratoza congenitala, sindromul Barth, sindromul Chdiak-
Higashi.

Mielokathexis.

Sindromul leucocitelor lenese.

Boli metabolice: glicogenoza tip Ib, metilmalonic acidemia 1.

Interferente vezi variatii fiziologice ale leucocitelor, pseudoneutrofilia si

pseudoneutropenia.

Valori critice numar de neutrofile <200/L sau agranulocitoza risc de infectii

sistemice fatale.

Limfocitele reprezinta o populatie celulara heterogena care difera in functie de

origine, durata de viata, localizare la nivelul organelor limfoide si functie. Desi unele
caracteristici morfologice ca: marimea, granularitatea, raportul nucleo-citoplasmatic
diferentiaza populatiile limfocitare una de cealalta, ele nu ofera indicii privind tipul si
functia lor. Majoritatea limfocitelor din sange sunt mici, desi sunt comune si forme
mai mari, cum ar fi limfocitele mari granulare care contin granulatii azurofile in
citoplasma.

65-80% din limfocite sunt celule T, 8-15% sunt celule B, iar ~10% sunt celule natural
killer (NK) (celulele NK sunt morfologic distincte, unele dintre acestea fiind identice
cu limfocitele mari granulare). Numai 2% din limfocite sunt prezente in sange.
Limfopoieza are loc la nivelul organelor limfoide. Organele limfoide primare sunt
maduva osoasa si timusul, unde are loc diferentierea antigen-independenta a
limfocitelor din precursorii imaturi (limfocitele B se matureaza in maduva, iar
limfocitele T in timus unde migreaza de la nivel medular). Dupa acest stadiu precoce
de diferentiere, limfocitele imunocompetente sunt eliberate si se localizeaza in arii
specifice din organele limfoide secundare: splina, ganglionii limfatici, placile Peyer de
la nivelul intestinului si inelul Waldeyer, unde are loc stadiul final, antigen-dependent
al diferentierii limfocitare si distribuirea de celule efectoare complet diferentiate a
produsilor acestora spre alte zone ale organismului.

Plasmocitele reprezinta celule B complet diferentiate, cu citoplasma abundenta, intens

bazofila, uneori granulara si nucleu excentric, rotund-ovalar, cu cromatina densa cu
aspect de spite de roata. Plasmocitele nu sunt prezente in mod normal in sange.
Frecvent sunt intalnite celule intermediare (limfoplasmocite), ca in infectiile virale,
inclusiv mononucleoza infectioasa sau in bolile imunologice cu
hipergamaglobulinemie.

Celulele B controleaza raspunsul imun umoral mediat de anticorpi specifici

antigenului ofensator. Celulele B cu memorie au durata lunga de viata si nu produc
anticorpi pana in momentul restimularii antigenice, cand raspund la doze mult mai
mici de antigen, prolifereaza clonal si produc o cantitate de anticorpi de 7-10 ori mai
mare decat celule B neexperimentate antigenic.

Celulele T sunt implicate in raspunsul imun mediat celular si includ celulele T helper
CD4+, celulele T supresor CD8+ si celulele T citotoxice6;15;19.

Valori de referinta adult: 1000-4000/L sau 1-4109/L; 20-55% din leucocite;

- la copii valori mai mari in functie de varsta 9 (vezi anexa7.1.1).

Semnificatie clinica

1. Limfocitoza: >4000/L:
A. Cauze benigne:

Infectii virale:

Limfocitoza infectioasa (apare in special la copii).

Mononucleoza infectioasa: produsa de virusul Epstein-Barr, afecteaza in

special adolescentii si adultii tineri, produce un tablou hematologic caracteristic
cu limfo-monocitoza si prezenta pe frotiul de sange de limfocite atipice,
activate (celulele Downey).

Alte infecti virale: infectii virale ale tractului respirator superior, infectii cu
citomegalovirus, rujeola, oreion, varicela, hepatita acuta virala, infectie acuta
cu HIV.

Alte infectii: infectii cronice (tuberculoza, sifilis), tuse convulsiva,

toxoplasmoza, febra tifoida, bruceloza.

Numarul de limfocite poate depasi 15000/L in limfocitoza infectioasa,

mononucleoza infectioasa, tusea convulsiva.

Boala Crohn, colita ulcerativa.

Boala Addison.

Boala serului, hipersensibitate medicamentoasa.

Vasculite.

Limfocitoza policlonala persistenta (conditie benigna rara, care afecteaza tipic

femei fumatoare de varsta mijlocie, cu tendinta familiala, cu prezenta de
limfocite binucleate cu citoplasma abundenta).

Sindromul de splenomegalie hiperreactiva din malarie.

B. Cauze maligne:

Cu celula B: leucemia limfocitara cronica, leucemia prolimfocitara cu celula B,

leucemia cu celule paroase, faza leucemica din limfoamele nonhodgkin,
macroglobulinemia Waldenstrm.
 Cu celula T: leucemia prolimfocitara cu celula T, leucemia/limfomul cu celula
T al adultului, sindromul Szary, leucemia cu limfocite mari granulare.

2. Limfopenie: <1000/L:

Imunodeficiente congenitale: sindroame de imunodeficienta combinata.

Infectia HIV (scaderea selectiva a celulelor CD4 +).

Chimioterapia (in special analogii nucleozidici: fludarabina, cladribina

produc scaderea marcata a celulelor CD4 +, care poate persista ani de zile),
radioterapia, medicatia imunosupresoare.

Lupus eritematos sistemic (sunt prezenti anticorpi anti-limfocitari care produc

liza complement mediata a limfocitelor); boala mixta de tesut conjuctiv;
dermatomiozita.

Tuberculoza avansata (miliara): scaderea marcata a celulelor CD4 +.

Virusul gripal (limfopenia apare tipic dupa rezolvarea infectiei).

Boala Hodgkin si alte malignitati.

Anemia aplastica.

Administrarea de ACTH/corticosteroizi; tumori hipofizare secretoare de

ACTH; boala Cushing.

Pierderi crescute la nivelul tractului intestinal prin obstructia drenajului

limfatic: tumori, boala Whipple, limfangiectazie intestinala; boli inflamatorii
intestinale.

Uremia.

Diverse: sarcoidoza, insuficienta cardiaca congestiva, boli debilitante severe,

muscaturi de sarpe, arsuri, anestezie, proceduri chirurgicale, by-pass
cardiopulmonar.

3. Plasmocitele: nu sunt prezente in mod normal in sange; sunt crescute in:

Mielom multiplu, leucemia cu plasmocite.

 Cancer: ficat, san, prostata.

Ciroza.

Artrita reumatoida, lupusul eritematos sistemic.

Boala serului.

Unele infectii bacteriene, virale, parazitare 4;6;8;15;19.

Interferente vezi variatii fiziologice ale leucocitelor; efortul fizic, stresul,

menstruatia pot produce limfocitoza.

Interferente medicamentoase6:

Cresc limfocitele: acid aminosalicilic, cefaclor, ceftazidim, clorambucil,

clorpropamid, dexametazona, gabapentin, G-CSF, griseofulvin, haloperidol,
levodopa, narcotice, ofloxacin, propiltiouracil, quazepam, spironolactona,
triazolam, acid valproic.

Scad limfocitele: alprazolam, asparaginaza, benzodiazepine, ceftriaxon,

clorambucil, ciclosporina, dexametazona, eprosartan, fludarabina, acid folic,
furosemid, hidrocortizon, ibuprofen, irinotecan, levofloxacin, litiu,
mecloretamina, mirtazepina, muromonab-CD3, nelfinavir, ofloxacin,
olsalazina, pamidronat, pentostatin, fenitoin, quazepam, terbinafina, tiamina,
trastuzumab, triazolam.

Valori critice numar de limfocite <500/L creste riscul de infectii, in special virale 6.

Numar de celule CD4+ sever scazut este cel mai bun indicator unic de infectii
oportuniste18.

Monocitele sunt cele mai mari celule din sange; fac parte din sistemul fagocitic
mononuclear/reticuloendotelial compus din monocite, macrofage si precursorii lor
medulari. Monocitele sunt eliberate in sange si, dupa un scurt timp in circulatie,
migreaza in diferite tesuturi, intamplator sau specific, ca raspuns la diferiti factori
chemotactici. In tesuturi, ca raspuns la diferiti stimuli solubili, ele se diferentiaza in
macrofage tisulare, cu calitati morfologice si functionale caracteristice, proces care a
fost denumit activare si care este reversibil (dezactivare). Celulele sistemului
fagocitic mononuclear sunt foarte primitive filogenetic, nici un animal neputand trai
fara ele. Indeplinesc o varietate larga de functii importante in organism, incluzand
indepartarea particulelor straine si celulelor senescente, moarte sau alterate, reglarea
functiilor altor celule, procesarea si prezentarea de antigene in reactiile imune,
participarea in diferite reactii inflamatorii, distrugerea bacteriilor si celulelor tumorale.
Monocitele si macrofagele produc numerosi factori bioactivi: enzime, factori ai
complementului, factori de coagulare, specii reactive de oxigen si azot, factori
angiogenetici, proteine de legare (transferina, transcobalamina II, fibronectina,
apolipoproteina E), lipide bioactive (derivati ai acidului arahidonic), factori
chemotactici, citokine si factori de crestere (IFN si , IL 1,3,6,8,10,12, FGF, PDGF,
TNF, M-CSF) 1;6;16.

Valori de referinta 0-1000/L sau 0-1109/L; 0-15% din leucocite9.

Semnificatie clinica

1. Monocitoza: >1000/L:

Cele mai frecvente cauze sunt infectiile bacteriene, tuberculoza, endocardita

bacteriana subacuta, sifilisul, bruceloza.

Leucemia mielomonocitara cronica, leucemia monoblastica acuta, boli

mieloproliferative cronice.

Carcinoame: stomac, san, ovar.

Boala Hodgkin, limfoame.

Recuperarea dupa neutropenie, chimioterapie, transplant medular (semn

favorabil).

Tezaurismoze (boala Gaucher).

Boli parazitare (malarie, Kala-azar, tripanosomiaza), rickettsioze, infectii

micotice.

Boli gastrointestinale: colita ulcerativa, enterita regionala, sprue, ciroza

hepatica.

Boli de colagen, sarcoidoza.

Postchirurgical, postsplenectomie.
 Reactii medicamentoase.

Intoxicatie cu tetracloretan.

Tratament cu factori de crestere granulo-monocitari.

2. Monocitopenie: <100/L (conditie extrem de rara):

Tratament cu prednison (tranzitoriu).

Leucemia cu celule paroase.

Infectii severe care determina si neutropenie.

Infectie HIV.

Anemie aplastica1;4;8;19.

Interferente vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.

Interferente medicamentoase:

Cresc monocitele: alprazolam, ampicilina, carbenicilina, clorpromazina, griseofulvin,

haloperidol, lomefloxacin, metsuximid, penicilamina, piperacilina, prednison,
propiltiouracil, quazepam.

Scad monocitele: alprazolam, triazolam6.

Eozinofilele (granulocitele eozinofile)6;9;18 au fost initial descrise pentru granulatiile

lor intracitoplasmatice caracteristice care manifesta afinitate crescuta pentru colorantii
acizi, cum ar fi eozina, si care apar colorate rosu-stralucitor in microscopia optica.
Eozinofilele sunt celule mobile, cu originea in maduva osoasa, urmand acelasi model
de proliferare, diferentiere, maturare si eliberare in sange ca si granulocitele
neutrofile; nucleul lor este de obicei bilobat, dar sunt adesea observati si trei sau mai
multi lobi.

La indivizii sanatosi se gasesc in numar mic in sange, dar devin predominante in

sange si tesuturi in asociere cu diferite boli alergice, parazitare sau boli maligne.
Prezenta eozinofilelor in caile respiratorii si mucoasa intestinala, numarul cat si starea
lor de activare, a fost asociata atat cu maifestarile IgE-dependente cat si IgE-
independente ale bolilor alergice. Totusi, rolul imunologic si importanta eozinofilului
in patogeneza astmului nu sunt pe deplin clarificate. Eozinofilele contin cel putin cinci
tipuri diferite de granulatii intracitoplasmatice; granulatiile cristaloide contin cea mai
mare parte a proteinelor cationice cu incarcatura mare, incluzand proteina bazica
majora, peroxidaza, proteina cationica eozinofilica si neurotoxina derivata din
eozinofil, implicate in alterarile tisulare observate in astm si alte boli alergice.
Eozinofilia indusa de alergeni sau paraziti este dependenta de celula T si este mediata
de citokine eliberate de limfocitele sensibilizate. Eozinofilul produce si stocheaza
pana la 29 de mediatori cunoscuti, citokine, chemokine si factori de crestere,
importante in reactiile inflamatorii in care este implicata aceasta celula (produsi ai
acidului arahidonic, interleukine 1-6, 8, 9-13, 16, IFN, TNF, TGF, TGF1, NGF,
PDGF-B,SCF, GM-CSF, eotaxina, MIP-1, RANTES).

Valori de referinta: 0-700/L sau 0-0.7109/L (0-7% din leucocite); valori mai mici la
copiii pana la 1 an (vezi anexa 1).

Semnificatie clinica 4;6;8;9;18

1. Eozinofilia >700/L:

Boli alergice:

o Astmul bronsic: exista o corelatie intre hiperreactivitatea bronsica si

gradul eozinofiliei; biopsia bronsica identifica prezenta eozinofilelor in
caile respiratorii; in astmul intrinsec/nonatopic in care lipseste
dependenta de un raspuns imun dependent de IgE, exista o crestere
similara a eozinofilelor in caile aeriene.

o Dermatita atopica, urticaria, edemul angioneurotic, sensibilizarea la

aspirina, alergii medicamentoase (trimetoprim-sulfametoxazol,
penicilina, tetraciclina, nitrofurantoin), febra fanului.

o Esofagita eozinofilica (posibil asociata cu alergie la alimente),

gastroenterita eozinofilica, proctocolita eozinofilica (asociata cu alergia
la laptele de vaca, desi poate aparea si la copii hraniti cu formule de soia
sau alimentati la san).

Asocierea dintre infiltrate pulmonare si eozinofilie apare in:

o Sindromul Lffler (infiltrat eozinofilic pulmonar tranzitoriu) se poate

asocia cu infestarea cu specii de Ascaris.
 o Angeita alergica si granulomatoasa (sindromul Churg-Strauss tablou
astmatiform, eozinofilie si vasculita sistemica).

o Vasculita de hipersensibilizare.

o Aspergiloza bronho-pulmonara alergica (se caracterizeaza printr-un

tablou de astm, test cutanat pozitiv la aspergilus si prezenta de anticorpi
precipitanti anti-aspergilus).

o Eozinofilia tropicala (infestare parazitara pulmonara: filariaza).

In plus, reactiile medicamentoase, sindromul hipereozinofilic si infestatiile parazitare

se pot asocia cu eozinofilie si infiltrate pulmonare.

Boli neoplazice:

o Sindromul hipereozinofilic idiopatic: rar, mai frecvent la barbati

(B:F=9:1), eozinofilie pana la 50000/L, diferentiat de leucemia
eozinofilica prin absenta blastilor, determina afectare organica multipla,
alterare nervoasa centrala si deces de obicei prin disfunctie cardiaca.

o Leucemia eozinofilica.

o Boala Hodgkin si limfoamele maligne.

o Bolile mieloproliferative cronice.

o Carcinomul bronsic (prin productie excesiva de IL5).

Boli gastrointestinale: boala Crohn, colita ulcerativa.

Infectia HIV: se poate datora infestatiilor parazitare intercurente, reactiei la

trimetoprim-sulfametoxazol utilizat pentru tratamentul infectiei cu
Pneumocystis carinii.

Infestari parazitare in special helmintice (trichineloza, chist hidatic,

schistosomiaza, fascioloza, toxocaroza larva migrans viscerala,
cisticercoza, scabie), in special in timpul fazei de migrare tisulara.

Boli cutanate: pemfigus vulgaris, dermatita herpetiforma, eritem exsudativ

multiform.
 Boli infectioase (febra rosie), in convalescenta dupa alte infectii.

Eozinofilia familiala (rara).

Eozinofilie iatrogena: tratamentul bolilor maligne cu IL-2, administrarea de

GM-CSF, rejetul alogrefei.

Sindromul eozinofilie-mialgie: produs de ingestia de L-triptofan, potential fatal

(polineuropatie ascendenta Guillain-Barr-like).

Rinita eozinofilica nonalergica.

!Cele mai mari valori ale numarului de eozinofile (>1500/L) apar in sindromul
hipereozinofilic idiopatic, leucemia cu eozinofile, trichineloza si dermatita
herpetiforma6;18.

2. Eozinopenia se datoreaza in general unei productii crescute de steroizi, care

acompaniaza majoritatea conditiilor de stres si se asociaza cu:

Sindromul Cushing.

Medicamente: ACTH, corticosteroizi, epinefrina, tiroxina, prostaglandine.

Infectii acute.

Interferente 4;6;8: vezi variatii fiziologice ale leucocitelor.

1. Ritmul circadian: numarul de eozinofile este minim dimineata si creste de la pranz

pana dupa miezul noptii.

2. Conditiile de stres scad numarul de eozinofile.

3. Interferente medicamentoase:

Cresc eozinofilele: alopurinol, alprazolam, acid aminosalicilic, amoxicilina,

amfotericina B, ampicilina, aztreonam, benazepril, captopril, carbamazepin,
carbenicilina, cefoperazon, cefotaxim, ceftazidim, ceftriaxon, cefalexin,
cloramfenicol, clorpromazina, ciprofloxacin, clindamicina, clofibrat,
clonazepam, danazol, dapsona, desipramina, diazoxid, diclofenac, doxepin,
doxorubicina, doxiciclina, enalapril, etosuximid, flucitozina, fluorouracil,
flufenazina, furazolidon, famciclovir, gemfibrozil, gentamicina, haloperidol,
vaccin anti-hepatita A, ibuprofen, imipenem, isoniazida, lamotrigin,
 lansoprazol, levodopa, acid mefenamic, mefenitoin, metsuximid, metisergid,
moxalactam, naproxen, nitrofurantoin, nizatidina, norfloxacina, ofloxacina,
penicilinamina, pentazocin, perfenazina, piperacilina, piroxicam, procarbazina,
propafenona, ramipril, ranitidina, rifampicina spironolactona, streptomicina,
sulfametoxazol, sulfasalazina, tetraciclina, tioridazina, ticarcilina, ticlopidina,
tobramicina, triazolam, trifluoperazina, trimipramina, trovafloxacin, acid
valproic, zalcitabina6.

Scad eozinofilele: amitriptilina, aspirina, captopril, clozapin, corticotropin,

desipramina, etosuximid, indometacin, nortriptilina, olsalazina, procainamida,
rifampicina, sulfametoxazol, triazolam6.

Bazofilele (granulocitele bazofile) si mastocitele sunt doua populatii de leucocite

bazofile care prezinta multe asemanari, dar si unele diferente. Ambele tipuri de celule
contin granulatii intracitoplasmatice care se coloreaza metacromatic cu coloranti
bazici. De asemenea, ambele exprima pe suprafata lor o isoforma tetramerica (2) a
receptorului cu afinitate mare pentru IgE. Cand acest receptor cu afinitate mare este
legat de alergenul sensibilizant sau de anticorpii anti-IgE, atat bazofilele, cat si
mastocitele sunt activate, fiind indusa sinteza si secretia de mediatori. Prin aceste
mecanisme bazofilele si mastocitele sunt factori importanti in inflamatiile alergice si
alte fenomene imune si inflamatorii.

Bazofilele sunt celule avand kinetica si istoria naturala a granulocitelor, care se

matureaza in maduva, circula in sange si retin anumite trasaturi ultrastructurale
caracteristice dupa migrarea in tesuturi in timpul proceselor inflamatorii si
imunologice (hipersensibilitate cutanata bazofilica, astm). Nu exista evidente
convingatoare ca bazofilele se metamorfozeaza in mastocite dupa migrarea in tesuturi.

Mastocitele se matureaza in mod obisnuit in afara maduvei osoase sau circulatiei in

general in tesutul conjunctiv si cavitatile seroase. Exista anumite conditii in care
numarul de progenitori mastocitari din circulatie poate fi crescut.

Bazofilele si mastocitele difera semnificativ in ceea ce priveste fenotipul de suprafata,

forma si structura nucleului; bazofilele au in general mai putine granule si o
morfologie mai omogena decat mastocitele. Exista, de asemenea, diferente in ceea ce
priveste mediatorii stocati si cei nou sintetizati dupa activare. Ambele celule contin
histamina, PAF si metaboliti ai acidului arahidonic, considerate importante in
patogeneza bolilor inflamatorii, cum ar fi astmul. O distinctie majora consta in
proteinazele care sunt continute in cantitate abundenta in mastocite. Ambele celule
produc citokine, spre exemplu bazofilele produc cantitati mari de IL-4 si IL-13, in
timp ce repertoriul mastocitelor include un spectru larg de citokine, asociate cu
fenotipurile Th1 si Th2 (cum ar fi TNF).

De asemenea, rolul bazofilelor si mastocitelor in inflamatiile alergice difera in functie

de stimulii care activeaza fiecare celula. Cateva populatii mastocitare raspund la unele
neuropeptide, iar asocierea anatomica stransa dintre mastocite si nervi constituie
evidenta componentei neurogenice-dependente de mastocite a reactiilor alergice.

Degranularea anafilactica survine dupa stimularea receptorului pentru IgE sau prin alti
stimuli cum ar fi componente ale complementului. Degranularea anafilactica poate fi
extensiva implicand majoritatea granulelor. Dar in numeroase reactii inflamatorii in
care apare infiltrare mastocitara si bazofilica, cum ar fi hipersensibilitatea cutanata
intarziata, poate aparea o degranulare si secretie de mediatori mult mai putin
exploziva (piecemeal degranulation). Dupa degranulare, celule sunt capabile sa se
refaca si sa functioneze din nou 2.

Valori de referinta bazofile = 0-200/L sau 0-0.2109/L (0-2% din leucocite)9.

Semnificatie clinica

1. Bazofilia: >200/L:

Numarul de bazofile si precursori mastocitari este crescut in boli alergice: rinita

alergica, polipoza nazala, sinuzita cronica, astm, dermatita atopica, alergii
medicamentoase.

In leucemia megakarioblastica din sindromul Down (trisomia 21) exista

diferentiere bazofilica (care poate include mastocitele) din progenitorii
leucemici.

Leucemia mieloida cronica si alte sindroame mieloproliferative cronice

(policitemia vera, metaplazia mieloida cu mielofibroza). Nivelul bazofiliei are
valoare prognostica, iar criza bazofilica anunta faza blastica terminala din
leucemia mieloida cronica. Hiperhistaminemia din leucemia mieloida cronica si
celelalte sindroame mieloproliferative se coreleaza cu numarul si turn-overul
bazofilelor (si posibil si al mastocitelor).

Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa (o forma pediatrica de proliferare

mastocitara limitata, cu localizare cutanata) numar crescut de bazofile si
precursori mastocitari in sange.

Leucemie bazofilica.
 Boala Hodgkin.

Anemie hemolitica cronica, postsplenectomie.

Postradiatii ionizante.

Infectii: tuberculoza, varicela, gripa.

Injectarea de particule straine.

Hipotiroidism.

2. Bazopenia: <20/L:

Infectii in faza acuta.

Reactii de stres (sarcina, infarct miocardic).

Dupa tratament prelungit cu steroizi, chimioterapie, iradiere.

Absenta ereditara a bazofilelor.

Febra reumatica acuta la copii.

Hipertiroidism.

3. Prezenta de precursori mastocitari in sange:

Urticarie, astm.

Soc anafilactic.

Mastocitoza sistemica, urticaria pigmentosa, leucemia cu mastocite.

Macroglobulinemie, limfoame cu invazie medulara.

Insuficienta corticosuprarenaliana

Boli hepatice si renale cronice.

Osteoporoza 4;6;8;19.

Interferente medicamentoase:
 Cresteri ale bazofilelor: desipramina, paroxetin, tretinoin, triazolam.

Scaderi ale bazofilelor: procainamida, tiopental6.