Regulile comunitare ale concurentei

Student: Constantin Elena-Alexandra

Facultatea de Drept si Stiinte Administrative

Grupa 1, an III

Prof. coordonator:
 Cuprins

1) Continutul dreptului comunitar al concurentei

2) Regulile comune ale concurentei si ale pietelor comune speciale
3) Politica concurentiala
4) Spatiul economic european si regulile concurentiale comunitare
5) Bibliografie
 Continutul dreptului comunitar al concurentei

. Dreptul comunitar al concurentei se orienteaz, ntotdeauna, n jurul a doua axe

principale, i anume: n primul rand, el cuprinde regulile care se adreseaz intreprinderilor si, in
al doilea rand, pe cele care vizeaza comportamentele statelor membre sau ale autoritatilor
publice.

In tratatele care pun bazele Comunitatilor europene se regasesc, cu cateva exceptii,

aceleasi reglementari. Totusi, se poate observa ca Tratatul de la Paris instituind CECA,
prezinta o anumita originalitate care se explica prin contextul sau economico-politic: era
vorba, la acea vreme , de a lupta impotriva cartelurilor siderurgice si in special, impotriva celui
din zona Ruhr-ului. Apropierea sfarsitului celui de al doilea razboi mondial explica aceasta
preocupare, care astazi este depasita. Acesta este motivul pentru care Tratatul de la Paris
continea dispozitii specifice cu privire la concentrarile de intreprinderi. In ceea ce priveste
Tratatul instituind Euratom, acesta, din motive diametral opuse, este mai retinut in ceea ce
priveste imperativele concurentei.

Oricare ar fi diferentele dintre Tratatele constitutive, acestea au fost, intr-o oarecare

masura, atenuate datorita unificarii reglementarilor privind autoritatile insarcinate cu aplicarea
dispozitiilor comunitare si, aceasta, dupa fuziunea institutiilor, intervenita la 8 aprilie 1965, prin
Tratatul de la Bruxelles.

Tratatul de la Roma,este cel mai important, contine regulile care se adreseaza

intreprinderilor si pe cele care se adreseaza statelor.

Regulile care se adreseaza intreprinderilor se sprijina pe trei piloni: in primul rand,

interzicerea intelegerilor edictata de articolul 81, apoi a abuzului de pozitie dominant, intalnit
in articolul 82 si, in cele din urma, controlul prealabil al operatiunilor de concentrare care nu
figureaza in tratat, ci se regasesc in Regulamentul Consiliului 4064/89, din 21 decembrie 1989.

Regulile care se adreseaza statelor sau autoritatilor publice pot fi grupate in jurul a doi
poli: in primul rand, este vorba despre regulile care vizeaza intreprinderile publice,
intreprinderile titulare de drepturi speciale sau exclusive si intreprinderile insarcinate cu
gestionarea serviciului de interes economic general sau care prezinta caracterul de monopol
fiscal; in al doilea rand, avem in vedere regulile care privesc ajutoarele de stat.
 Concurenta neloiala nu are relevanta celei sanctionate de Tratatul de la Roma.
Reprimarea sa releva, intotdeauna, drepturi si jurisdictii interne. Aceasta nu inseamna ca ea ar
trebui sa ramana in afara preocuparilor celor care redacteaza Tratatul. Ea este reglementata,
indirect, de articolele 81 si 82. Neloialitatea nu este, totusi, justitiabila dreptului comunitar,
decat atunci cand rezulta din intelegerile sau din exploatarile abuzive ale pozitiilor dominante
care efectueaza concurenta pe piata.

Regulile comune ale concurentei si ale pietelor comune speciale

Redactorii tratatelor au luat in considerare specificul anumitor sectoare, in care, adesea,

interventia statelor este puternica si traditionala. Consideratiile politice sunt cele care explica
aceste alegeri. Astfel, se poate observa ca vizavi de Piata comuna, pe care am putea-o califica
ca fiind generala, exista piete comune speciale, asupra carora regulile concurentei nu se aplica
in mod automat, ei numai daca institutia Consiliului a decis aplicarea lor si in masura in care
acesta a facut-o. Se poate cita piata transporturilor sau cea a agriculturii .

Pentru a ne limita la Tratatul de la Roma, articolul 87, devenit 83, permitea Consiliului
sa adopte regulamente care sa excluda anumite sectoare de la aplicarea regulilor comune ale
concurentei. Consiliul, insa, nu a dat curs acestei dispozitii. Sfera de aplicare ratione materiae
a cestor reguli este, deci, foarte vasta. Anumite profesii au incercat, fara succes, sa faca sa
prevaleze specificul lor pentru a se excepta de la articolele 85 si 86, devenite art. 81 si 82.

O trecere in revista a diferitelor texte generale care au fost enumerate dau impresia ca
ele se sprijina, fiecare, pe un antagonism intre permis si interzis. Astfel, de exemplu, articolul
85, devenit 81, alin. 1, impune principiul interzicerii intelegerilor restrictive de concurenta sau
articolul 86, devenit 82, sanctioneaza exploatarile abuzive de pozitii dominante. Cu toate
acestea, o lectura mai atenta si examinarea jurisprudentei comunitare arata ca aceste texte nu
contin definitia a ceea ce este permis si a ceea ce nu este. Prin aceasta relatie cu obiectivele
generale ale tratatului si constructia europeana se determina permanent limitele prohibitiilor.
Regulile concurentei sunt, asadar, mijlocul de a exprima politica, comunitara de concurenta.
 Politica concurential

Insasi ideea unei politici concurentiale este o trasatura caracteristica dreptului

comunitar. Aceasta se explica prin situatia economica a continentului european de dupa
sfarsitul celui de al doilea razboi mondial si prin traditiile celei mai mari parti a statelor de pe
continent. De altfel, regulile de concurenta sunt inscrise in primul capitol al "regulilor
comune" din a treia parte a tratatului, consacrata "politicilor Comunitatii".

Regulile concurentei trebuie sa fie, in cele din urrna, plasate si aplicate, in

perspectivele generale ale constructiei europene. Se poate observa, astfel, ca articolul 3, din
Tratatul de la Roma are ca obiectiv realizarea "unui regim asigurand o concurenta
nedeformata pe piata interna". Concurenta nedeformata trebuie sa fie apreciata potrivit
"scopurilor enuntate la articolul 2". Or, articolul 2 atribuie constructiei europene obiective
ambitioase, nu doar de ordin economic, ci si de ordin social, politic si etic.

Anumite dispozitii ale tratatului, introduse cu ocazie acordurilor de la Maastricht, fac

referire la libera concurenta. Acesta este cazul primelor doua paragrafe ale articolului 4 , care
se refera la "o economie de piata deschisa in care concurenta este libera". Aceasta referire este
precedata de readucerea in prim plan a necesitatii definirii obiectivelor comune intre statele
membre. Libera concurenta este mai mult un mijloc, decat un scop in sine.

Regulile de concurenta trebuie, deci, sa fie aplicate si interpretate intr-un mod finalist
sau ideologic. Ele stau la baza marilor obiective atribuite tratatului de catre redactorii sai.
Aceasta interpretare finalista este o constanta a autoritatilor comunitare. Intrepatrunderea
economica realizata intre economiile statelor membre si scopul coeziunii economice i sociale
ale Comunitatii scot la iveala jurisprudenta lor.

Regulile de concurenta nu sunt in serviciul intreprinderilor, ci in serviciul pietei. Ele

intra in actiune daca concurenta este restransa sau deformata pe piata. Aceasta este ideea
concurentei practicabile, eficiente, in functie de contextul economic si juridic si nu este un ideal
al concurentei atomizate.

Dispozitiile din preambulul Tratatului de la Roma, ca si cele din articolele 2 si 3, sunt

destul de imprecise pentru a lasa posibilitatea autoritatilor nationale responsabile sa precizeze
continutul politicii concurentiale, dar i de a face sa varieze contururile in functie de evolutia
economica si sociala a Comunitatii.

Grija pentru decompartimentarea Pietei comune, pentru a ajunge la interpretarea

economiilor statelor membre, a fost afirmata inca din anul 1967. Totui, nu a fost atinsa dect
intr-un mod prudent i progresiv. Comisia nu omite sa arate ca ea intervine, in fiecare an, in
sectoarele economice din ce in ce mai sensibile.

Pe masura ce se afirma constructia europeana, noi obiective au fost integrate in

interpretarea regulilor de concurenta, ceea ce permite astazi o simbioza a obiectivelor pana
acum distincte, daca nu chiar opuse. Se poate, astfel, mentiona protectia i interesele
consumatorilor, progresul tehnic, protectia mediului sau promovarea intreprinderilor mici si
mijlocii. Acestora li se adauga cresterea durabila a nivelului de ocupare a fortei de munca si un
grad ridicat al protectiei sociale. Pe scurt, ca toate celelalte politici comunitare, politica
concurentiala vizeaza o crestere a prosperitatii economiei din cadrul Uniunii i bunastarea
cetatenilor europeni.

Dupa o succinta analiza, se poate observa ca redactorii tratatului nu au ignorat aceste

obiective, chiar daca nu erau in mod explicit legate de regulile concurentei. In orice caz,
promovarea progresului tehnic i luarea in considerare a intereselor consumatorilor figureaza in
textul articolului 81, alin. 3. La randul lor, protectia mediului, industria, cercetarea, ca si
necesitatea coeziunii economice si sociale sunt, fiecare, afirmate ca obiective ale constructiei
europene in articolele 153 - 181 . Ins, regulile de concurenta se gasesc in punctul geometric
al acestor obiective generale, aparent disparate. Astfel, de exemplu, sustinerea intreprinderilor
mici si mijlocii (PME) nu a avut ca rezultat numai mentrnerea unei legaturi industriale stranse in
cadrul Uniunii Europene, ci i posibilitatea cooperrii intre intreprinderi, cu scopul de a
consolida coeziunea economica si sociala. Prin aceasta, se mentine un anumit numar de oferte
de produse sau de servicii, superior celui care rezulta din jocul concurentei si favorizeaza
consumatorii, al cror interes esential este de a avea cea mai vasta alegere posibila intre
produsele de cea mai buna calitate si dintre cele mai noi.

Bineinteles, acest fapt nu inseamn ca dreptul concurentei trebuie sa absoarb dreptul

consumatorului. Dar, aceasta permite sa se sublinieze suprapunerea intre doua corpuri de reguli
care nu pot evolua, pentru a deveni durabile, daca sunt izolate.
 Dup semnarea Tratatului de la Roma, in anul 1957, la nivelul politicii concurentiale a
intervenit o prima schimbare, cu privire la perspectiva autoritatilor comunitare. In anul 1957,
redactorii Tratatului, intr-o anumita masur, permanent au avut in vedere fragilitatea
economiei europene si dimensiunea insuficienta a economiilor nationale, precum i a
intreprinderilor europene. Aceasta constatare poate explica in parte absenta oricarei dispozitii
cu privire la controlul concentrarilor sau existenta unei singure sanctiuni a exploatarii abuzive
a dominatiei economice. Daca se are in vedere faptul ca redactorii tratatului nu pot face
altceva decat sa accepte sectoarele publice excesive din anumite state, se va intelege succesul
pe care l-a avut ideea de concurenta practicabila, realizabila sau eficace, adic concurenta
posibila care trebuie sa tina cont de contextul economico-politic.

De la semnarea tratatului au trecut, deja, peste 45 de ani. Mediul economic a fost profund
modificat. Mondializarea este o realitate, chiar daca ea nu a atins in acelasi mod toate
intreprinderile si toate pietele. Decompartimentarea pietelor europene trebuie sa contribuie la a
permite intreprinderilor sa infrunte concurenta mondial. De acest lucru trebuie sa profite si
intreprinderile mici i mijlocii.

Ideea unui tratament diferentiat pentru micile intreprinderi, pe de o parte, si pentru marile
intreprinderi, pe de alta parte, castiga teren. "Campionii" europeni sunt astazi, in totalitate,
bine ,,inarmati" pe pietele europene si mondiale, chiar daca minusuri exista si astazi in unele
sectoare. Ultimul dintre acesti "campioni" trebuie acum sa vegheze asupra densitatii legaturii
economice. De asemenea, trebuie sa se mentin si sa se consolideze coeziunea economica si
sociala a Comunitatii. Regulile de concurenta trebuie sa contribuie la acest obiectiv. Notiunea
de concurenta practicabila isi schimba, astfel, semnificatia. Liberalizarea nu trebuie sa se fac
impotriva interesului general. Serviciile de interes general contribuie, de asemenea, la
realizarea obiectivelor care sunt cele ale politicii concurentiale. Fortele pietei isi au limitele
lor. Trebuie in permanent sa se aiba in vedere faptul ca nici o parte a populatiei sa nu fie
exclus de la beneficiile liberalizarii. Imperativul de coeziune economica si sociala
legitimeaz actiunea autoritatilor publice care tin cont de interesul general.

Pe scurt, politica comunitara a concurentei trebuie sa fie flexibila si evolutiva. Ea

trebuie in permanent sa fie adaptata contextului.

Flexibilitatea politicii concurentiale presupune ca autoritatile care au rolul de a o pune

in aplicare dispun de o anumita marja de manevr.
 Acest rol le este, adesea, acordat prin intermediul textelor normative. Se poate lua
exemplul relativei imprecizii a criteriilor pe care le conine articolul 81 alin. 3 pentru a
rscumpara intelegerile. Notiunile de ameliorare a productiei, de promovare a progresului
tehnic si economic, de parte echitabil din profitul intelegerii rezervata consumatorilor pot fi,
evident, interpretate intr-un mod diferit, in functie de context, dintr-o perspectiv finalista in
raport cu obiectivele generale ale tratatului. Remarci similare pot fi fcute si cu privire la
notiunea de exploatare abuziv a unei pozitii dominante sau chiar la criteriile care trebuie luate
in considerare in aprecierea unei operatii de concentrare.

Textele care privesc procedura acorda o anumita flexibilitate autoritatilor in aplicarea

politicii concurentiale. Pana la 1 mai 2004, de exemplu, in ceea ce priveste intelegerile si
abuzurile de pozitie dominant, Regulamentul 17/62, din 6 februarie 1962 oferea Comisiei
aprecierea oportunittilor urmarite. Odat cu intrarea in vigoare a Regulamentului nr. 1/2003
pentru inlocuirea Regulamentului nr. 17/62 cu privire la aplicarea articolelor 81 si 82 din Tratat,
sistemul de autorizare prealabila facultativ a acordurilor intre intreprinderi (intelegerile) sunt
suspendate.

Observatii similare pot fi fcute, de exemplu, in domeniul ajutoarelor de stat in care

Comisia beneficiaza de o mare libertate de actiune, articolul 87 care contine principiul
prohibitiei, nefiind supus efectului direct.

Autonomia autoritatilor comunitare avand rolul de a aplica regulile de concurenta nu

trebuie sa fie sinonima cu opacitatea actiunii lor. Dimpotriva, flexibilitatea de care dispun si
evolutia contextului economic conduc la transparenta.
 Spatiul economic european si regulile concurentiale comunitare

Articolele 53 si urmatoarele din Acordul asupra SEE transpun regulile de concurenta care
rezulta din Tratatul de la Roma i din Regulamentul 4064/89, din 21 decembrie 1989, cu
privire la controlul concentrarilor. Chiar tratatul, impreuna cu protocoalele 21-23, organizeaza
reguli procedurale. O dificultate a aparut cu privire la coordonarea prerogativelor Autoritatii de
supraveghere a SEE cu cele ale Comisiei. Un spatiu economic se "acomodeaza" greu cu o
asemene dualitate. Principiile se regasesc in articolele 55 si 56 din Acordul asupra SEE.
Autoritatea de supraveghere nu are, in definitiv, decat o competenta limitata.

Aceasta competenta este apreciata in mod diferit, dupa cum este afectata concurenta.
Pentru intelegeri, Autoritatea de supraveghere nu este competenta decat daca comertul intre
statele membre ale SEE este afectat; in celelalte cazuri, competenta revine Comisiei europene.
In ceea ce priveste poziiile dominante, Autoritatea de supraveghere nu intervine decat daca
dominatia exista pe teritoriul a cel putin 2 state din SEE, sub rezerva cazului in care ea exista
si pe teritoriul acoperit de autoritatea Comisiei. In ceea ce priveste concentrrile, Comisia
europeana este, in principiu, competenta, mai puin daca particularii sunt prejudicial pe teritoriul
SEE.
Bibliografie
1. Fuerea,Augustin, Dreptul comunitar al afacerilor,Editura Universul Juridic ,
Bucuresti, 2006
2. www.europa.eu
3. www.referate.com