Romana Opere

ROMANTISMUL
,,Luceafarul Mihai Eminescu
Poemul ,,Luceafarul a aparut in 1883, in ,,Almanahul Societatii Academice Social

-Literare -,,Romania Juna- din Viena, fiind apoi reprodus in revista ,,Convorbiri literare.
Poemul romantic ,,Luceafarul de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului, dar
si o meditatie asupra conditiei umane duale (omul supus unui destin pe care tinde sa il
depaseasca). Din acest punct de vedere, ,,Luceafarul poate fi considerat o alegorie pe tema
romantica a locului geniului in lume, ceea ce insemna ca povestea, personajele si relatiile dintre
ele sunt transpuse intr-o suita de metafore, personificari si simboluri. Poemul reprezinta o
meditatie asupra destinului geniului in lume, vazut ca o fiinta solitara si nefericita, opusa omului
comun. In esenta, poemul este un monolog liric, dialogul accentuand inaltimea ideilor care-i
confera caracterul filozofic.
Viziunea romantica e data de tema, de relatia geniu-societate, de structura, de

alternarea planului terestru cu planul cosmic, de antiteze, de motivele literare, de imaginarul
poetic, de cosmigonii, de amestecul speciilor (elegie, meditatie, idila, pastel), de metamorfozele
lui Hyperion.
Tema poemului este romantica: problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si

cunoasterea. Motivul serii si al castelului accentueaza romantismul conferit de prezenta
Luceafarului: ,,Si pe cat de viu s-aprinde el/In orisicare sara,/Spre umbra negrului castel/Cand ea
o sa-i apara. Aparitia iubirii este sustinuta de mitul zburatorului, dar miscarile sunt de mare
finete si au loc in plan oniric: ,,Si pas cu pas in urma ei/Aluneca-n odaie. Gesturile dezvaluie
suvitatea sentimentului de iubire: ,,Si cand in pat se-ntinde drept/Copila sa se culce,/I-atinge
mainile pe piept,/I-nchide geana dulce -, iar metafora din versurile - ,,Tesand cu recile-i
scantei/O mreaja de vapaie reda intensitatea si delicatetea iubirii Luceafarului.
Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua

ipostaze ale cunoasterii: geniul si omul comun. Simetria compozitionala se realizeaza in cele
patru parti ale poemului astfel: cele doua planuri interfereaza in prima si in ultima parte, pe
cand partea a doua reflecta doar planul terestru, iar partea a treia este consacrata planului
cosmic.
Incipitul poemului se afla sub semnul basmului. Timpul este mitic ,,A fost odata ca-n
povesti/A fost ca niciodata. Cadrul abstract este umanizat. Portretul fetei de imparat, realizat
prin superlativul absolut de factura populara ,,o prea frumoasa fata, scoate in evidenta
unicitatea terestra. Fata de imparat reprezinta pamantul insusi, iar comparatiile -,,Cum e
Fecioara intre sfinti/Si luna intre stele propun o posibila dualitate: puritate si predispozitie
spre inaltimile astrale.
Primele sapte strofe constituie uvertura poemului, partea intai fiind o splendida poveste
de iubire. Atmosfera este in corcodanta cu mitologia romana, iar imaginarul poetic e de factura
romantica. Iubirea se naste lent din starea de contemplatie si de visare, in cadru nocturn,
realizat prin motive romantice: luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda. Fata contempla
Luceafarul de la fereastra dinspre mare a castelului. La randu-i, Luceafarul, privind spre ,,umbra
negrului castel, o indrageste pe fata si se lasa coplesit de dor.
La chemarea fetei - ,,O, dulce-al noptii mele domn,/De ce nu vii tu? Vina! Luceafarul
se smulge din sfera sa, spre a se intrupa prima oara din cer si mare, asemenea lui Neptun, ca
un ,,tanar voievod, totodata ,,un mort frumos cu ochii vii. In aceasta ipostaza angelica,
Luceafarul are o frumusete construita dupa canoanele romantice: ,,par de aur moale, umerele
goale, umbra fetei stravezii.
Urmand repetatei chemari-descantec -,,Cobori in jos, luceafar bland,/Alunecand pe-o

raza - , cea de-a doua intrupare va fi din soare si noapte. Cosmogonia este redata in tonalitate
majora: Iar ceru-necepe a roti/In locul unde piere. In antiteza cu imaginea angelica a primei
intrupari, aceasta este circumscrisa demonicului, dupa cum o percepe fata: O, esti frumos, cum
numa-n vis/Un demon se arata. Imaginea se inscrie tot in canoanele romantismului: parul
negru marmoreele brate, ochii mari si minunati. Dragostea lor semnifica atractia contrariilor.
Luceafarul formuleaza sintetizator diferenta care-i separa -,,eu sunt nemuritor,/Si tu esti
muritoare-, dar din iubire, accepta supremul sacrificiu cerut de fata, prin aceasta afirmandu-si
superioritatea fata de ea. Daca fata/omul comun nu se poate inalta la conditia nemuritoare,
Luceafarul/geniul este capabil, din iubire si din dorinta de cunoastere absoluta, sa coboare la
conditia de muritor.
Partea a doua, care are in centru idila dintre fata de imparat, numita acum Catalina si
pajul Catalin, infatiseaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala intre
exponentii lumii terestre. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa celei ideale. Asemaneare numelor
sugereaza apartenenta la aceeasi categorie: a omului comun. Portretul lui Catalin este realizat in
stilul vorbirii populare, in antiteza cu portretul Luceafarului, pentru care motivele si simbolurile
romantice erau desprinse de mit, abstracte, experimentand nemarginirea, infinitul, eternitatea.
Idila se desfasoara sub forma unui joc. Cei doi formeaza un cuplu norocos si fericit, supus legilor
pamantene, deosebite de legea in care traieste Luceafarul. Catalina accepta iubirea
pamanteana, dar aspira inca la iubirea ideala pentru Luceafar, demonstrand dualitatea fiintei
pamantene.
Partea a treia ilustreaza planul cosmic si constituie cheia de bolta a poemului. Zborul
cosmic potenteaza intensitatea sentimentelor, lirismul, setea de iubire ca act al cunoasterii
absolute. Amplificarea acestui zbor culmineaza cu imaginea Luceafarului ca fulger, amintind
dinamismul luminii, pura energie surprinsa in curgerea ei prin timp si spatiu. Punctul in care el
ajunge este spatiul demiurgic, atemporal, momentul dinaintea nasterii lumilor: Caci unde-
ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaste,/Si vremea-ncearca in zadar/Din goluri a se naste.
In dialogul cu Demiurgul, Luceafarul insetat de repaos, adica de viata finita, de stingere, este
numit Hyperion. Hyperion ii cere Demiurgului sa-l dezlege de nemurire pentru a descifra taina
iubirii absolute, in numele careia este gata de sacrificiu: ,,Reia-mi al nemurii nimb/Si focul din
privire,/Si pentru toate da-mi in schimb/O ora de iubire... Demiurgul refuza cererea lui
Hyperion, acesta ii explica Luceafarului absurditatea dorintei lui, prilej cu care este pusa in
antiteza lumea nemuritorilor si cea a muritorilor. Demiurgul nu-i poate oferi moartea pentru ca
astfel ar produce moartea lumii, ceea ce ar coincide cu negarea de sine. In schimb, Demiurgul ii
ofera lui Hyperion diferite ipostaze ale geniului: filozoful, poetul sau geniul militar/cezarul.
Demiurgul pastreaza pentru final argumentul infidelitatii fetei, dovedindu-i inca o data
Luceafarului superioritatea sa, si in iubire, fata de nemuritoarea Catalina.
Partea a patra este construita simetric fata de prima, prin interferenta celor doua
planuri: terestru si cosmic. Idila Catalin-Catalina are loc intr-un cadru romantic, creat prin
prezenta simbolurilor specifice. Declaratia de dragoste a lui Catalin si patimasa lui sete de iubire,
il proiecteaza pe acesta intr-o alta lumina decat aceea din partea a doua a poemului. Imbatata
de amor, Catalina ii adreseaza astrului a treia oara chemarea, de data aceasta modificata,
Luceafarul semnificand acum steaua norocului: Cobori in jos, luceafar bland,/Alunecand pe-o
raza,/Patrunde-n codru si in gand,/Norocu-mi lumineaza!.
Luceafarul exprima dramatismul propriei conditii, care se naste din constatarea ca relatia
om-geniu este incompatibila. Omul comun este incapabil sa-si depaseasca limitele, iar geniul
manifesta un profund dispret fata de aceasta incapacitate: Ce-ti pasa tie, chip de lut./Dac-oi fi
eu sau altul?. Geniul constata cu durere ca viata cotidiana a omului urmeaza o miscare
circulara, orientata spre accidental si intamplator: Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va
petrece,/Ci eu in lumea mea ma simt/Nemuritor si rece.
In opinia mea, prin Luceafarul, Mihai Eminescu a ilustrat conditia omului de geniu in
relatie cu iubirea si cu omul comun. Geniul este caracterizat de inteligenta, obiectivitate,
capacitatea de a-si depasi sfera, aspiratie spre cunoastere, putere de sacrificiu si singuratate;
omul comun este dominat de instectualitate, subiectivitate, incapacitatea de a-si depasi propria
conditie, vointa de a trai si de sociabilitate.
Poemul reprezinta o sinteza a operei emisciene prin amornizarea temei si motivelor

romantice, atitudini romantice si prin simboluri ale eternitatii/mortii si ale temporalitatii/vietii.
Mihai Eminescu - Luceafrul
A fost odat ca-n poveti,

A fost ca niciodat.
Din rude mari mprteti,
O prea frumoas fat.
i era una la prini

i mndr-n toate cele,
Cum e Fecioara ntre sfini
i luna ntre stele.
Din umbra falnicelor boli

Ea pasul i-l ndreapt
Lng fereastr, unde-n col
Luceafrul ateapt.
Privea n zare cum pe mri

Rsare i strluce,
Pe mictoarele crri
Corbii negre duce.
l vede azi, l vede mini,

Astfel dorina-i gata;
El iar, privind de sptmni,
i cade draga fat.
Cum ea pe coate-i rzima

Visnd ale ei tmple,
De dorul lui i inima
i sufletu-i se mple.
i ct de viu s-aprinde el
n oriicare sar,
Spre umbra negrului castel
Cnd ea o s-i apar.
...
i pas cu pas pe urma ei

Alunec-n odaie,
esnd cu recile-i scntei
O mreaj de vpaie.
i cnd n pat se-ntinde drept
Copila s se culce,
I-atinge minile pe piept,
I-nchide geana dulce;
i din oglind lumini

Pe trupu-i se revars,
Pe ochii mari, btnd nchii
Pe faa ei ntoars.
Ea l privea cu un surs,
El tremura-n oglind,
Cci o urma adnc n vis
De suflet s se prind.
Iar ea vorbind cu el n somn,

Oftnd din greu suspin:
- O, dulce-al nopii mele domn,
De ce nu vii tu? Vin!
Cobori n jos, luceafr blnd,

Alunecnd pe-o raz,
Ptrunde-n cas i n gnd
i viaa-mi lumineaz!
El asculta tremurtor,
Se aprindea mai tare
i s-arunca fulgertor,
Se cufunda n mare;
i apa unde-au fost czut

n cercuri se rotete,
i din adnc necunoscut
Un mndru tnr crete.
Uor el trece ca pe prag

Pe marginea ferestei
i ine-n mn un toiag
ncununat cu trestii.
Prea un tnr voievod

Cu pr de aur moale,
Un vnt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.
Iar umbra feei strvezii
E alb ca de cear -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scnteie-n afar.
- Din sfera mea venii cu greu

Ca s-i urmez chemarea,
Iar cerul este tatl meu
i mum-mea e marea.
Ca n cmara ta s vin,
S te privesc de-aproape,
Am cobort cu-al meu senin
i m-am nscut din ape.
O, vin'! odorul meu nespus,

i lumea ta o las;
Eu sunt luceafrul de sus,
Iar tu s-mi fii mireas.
Colo-n palate de mrgean

Te-oi duce veacuri multe,
i toat lumea-n ocean
De tine o s-asculte.
- O, eti frumos, cum numa-n vis

Un nger se arat,
Dar pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodat;
Strin la vorb i la port,

Luceti fr de via,
Cci eu sunt vie, tu eti mort,
i ochiul tu m-nghea.
...
Trecu o zi, trecur trei

i iari, noaptea, vine
Luceafrul deasupra ei
Cu razele-i senine.
Ea trebui de el n somn
Aminte s-i aduc
i dor de-al valurilor domn
De inim-o apuc:
- Cobori n jos, luceafr blnd,

Alunecnd pe-o raz,
Ptrunde-n cas i n gnd
i viaa-mi lumineaz!
Cum el din cer o auzi,

Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
n locul unde piere;
n aer rumene vpi

Se-ntind pe lumea-ntreag,
i din a chaosului vi
Un mndru chip se-ncheag;
Pe negre viele-i de pr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind n adevr
Scldat n foc de soare.
Din negru giulgi se desfor
Marmoreele brae,
El vine trist i gnditor
i palid e la fa;
Dar ochii mari i minunai

Lucesc adnc himeric,
Ca dou patimi fr sa
i pline de-ntuneric.
- Din sfera mea venii cu greu

Ca s te-ascult -acuma,
i soarele e tatl meu,
Iar noaptea-mi este muma;
O, vin', odorul meu nespus,

i lumea ta o las;
Eu sunt luceafrul de sus,
Iar tu s-mi fii mireas.
O, vin', n prul tu blai

S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri s rsai
Mai mndr dect ele.
- O, eti frumos cum numa-n vis
Un demon se arat,
Dar pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodat!
M dor de crudul tu amor

A pieptului meu coarde,
i ochii mari i grei m dor,
Privirea ta m arde.
- Dar cum ai vrea s m cobor?

Au nu-nelegi tu oare,
Cum c eu sunt nemuritor,
i tu eti muritoare?
- Nu caut vorbe pe ales,

Nici tiu cum a ncepe -
Dei vorbeti pe neles,
Eu nu te pot pricepe;
Dar dac vrei cu crezmnt

S te-ndrgesc pe tine,
Tu te coboar pe pmnt,
Fii muritor ca mine.
- Tu-mi cei chiar nemurirea mea

n schimb pe-o srutare,
Dar voi s tii asemenea
Ct te iubesc de tare;
Da, m voi nate din pcat,

Primind o alt lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi s m dezlege.
i se tot duce... S-a tot dus.

De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.
...
n vremea asta Ctlin,

Viclean copil de cas,
Ce umple cupele cu vin
Mesenilor la mas,
Un paj ce poart pas cu pas
A-mprtesii rochii,
Biat din flori i de pripas,
Dar ndrzne cu ochii,
Cu obrjei ca doi bujori
De rumeni, bat-i vina,
Se furieaz pnditor
Privind la Ctlina.
Dar ce frumoas se fcu

i mndr, arz-o focul;
Ei, Ctlin, acu-i acu
Ca s-i ncerci norocul.
i-n treact o cuprinse lin

ntr-un ungher degrab.
- Da' ce vrei, mri Ctlin?
Ia du-t' de-i vezi de treab.
- Ce voi? A vrea s nu mai stai

Pe gnduri totdeauna,
S rzi mai bine i s-mi dai
O gur, numai una.
- Dar nici nu tiu mcar ce-mi ceri,

D-mi pace, fugi departe -
O, de luceafrul din cer
M-a prins un dor de moarte.
- Dac nu tii, i-a arta

Din bob n bob amorul,
Ci numai nu te mnia,
Ci stai cu biniorul.
Cum vntoru-ntinde-n crng

La psrele laul,
Cnd i-oi ntinde braul stng
S m cuprinzi cu braul;
i ochii ti nemictori
Sub ochii mei rmie...
De te nal de subsuori
Te-nal din clcie;
Cnd faa mea se pleac-n jos,
n sus rmi cu faa,
S ne privim nesios
i dulce toat viaa;
i ca s-i fie pe deplin

Iubirea cunoscut,
Cnd srutndu-te m-nclin,
Tu iari m srut.
Ea-l asculta pe copila

Uimit i distras,
i ruinos i drgla,
Mai nu vrea, mai se las,
i-i zice-ncet: - nc de mic

Te cunoteam pe tine,
i guraliv i de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...
Dar un luceafr, rsrit

Din linitea uitrii,
D orizon nemrginit
Singurtii mrii;
i tainic genele le plec,

Cci mi le umple plnsul
Cnd ale apei valuri trec
Cltorind spre dnsul;
Lucete c-un amor nespus,

Durerea s-mi alunge,
Dar se nal tot mai sus,
Ca s nu-l pot ajunge.
Ptrunde trist cu raze reci

Din lumea ce-l desparte...
n veci l voi iubi i-n veci
Va rmnea departe...
De-aceea zilele mi sunt

Pustii ca nite stepe,
Dar nopile-s de-un farmec sfnt
Ce nu-l mai pot pricepe.
- Tu eti copil, asta e...
Hai -om fugi n lume,
Doar ni s-or pierde urmele
i nu ne-or ti de nume,
Cci amndoi vom fi cumini,

Vom fi voioi i teferi,
Vei pierde dorul de prini
i visul de luceferi.
...
Porni luceafrul. Creteau

n cer a lui aripe,
i ci de mii de ani treceau
n tot attea clipe.
Un cer de stele dedesubt,

Deasupra-i cer de stele -
Prea un fulger ne'ntrerupt
Rtcitor prin ele.
i din a chaosului vi,

Jur mprejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea denti,
Cum izvorau lumine;
Cum izvornd l nconjor

Ca nite mri, de-a-notul...
El zboar, gnd purtat de dor,
Pn' piere totul, totul;
Cci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoate,
i vremea-ncearc n zadar
Din goluri a se nate.
Nu e nimic i totui e
O sete care-l soarbe,
E un adnc asemene
Uitrii celei oarbe.
- De greul negrei vecinicii,

Printe, m dezleag
i ludat pe veci s fii
Pe-a lumii scar-ntreag;
O, cere-mi, Doamne, orice pre
Dar d-mi o alt soarte,
Cci tu izvor eti de viei
i dttor de moarte;
Reia-mi al nemuririi nimb

i focul din privire,
i pentru toate d-mi n schimb
O or de iubire...
Din chaos, Doamne,-am aprut

i m-a ntoarce-n chaos...
i din repaos m-am nscut,
Mi-e sete de repaos.
- Hyperion, ce din genuni

Rsai c-o-ntreag lume,
Nu cere semne i minuni
Care n-au chip i nume;
Tu vrei un om s te socoi
Cu ei s te asameni?
Dar piar oamenii cu toi,
S-ar nate iari oameni.
Ei numai doar dureaz-n vnt

Deerte idealuri -
Cnd valuri afl un mormnt,
Rsar n urm valuri;
Ei doar au stele cu noroc

i prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
i nu cunoatem moarte.
Din snul vecinicului ieri

Triete azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iari soare;
Prnd pe veci a rsri,

Din urm moartea-l pate,
Cci toi se nasc spre a muri
i mor spre a se nate.
Iar tu, Hyperion, rmi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvntul meu denti -
S-i dau nelepciune?
Vrei s dau glas acelei guri,

Ca dup-a ei cntare
S se ia munii cu pduri
i insulele-n mare?
Vrei poate-n fapt s ari

Dreptate i trie?
i-a da pmntul n buci
S-l faci mprie.
i dau catarg lng catarg,

Otiri spre a strbate
Pmntu-n lung i marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...
i pentru cine vrei s mori?

ntoarce-te, te-ndreapt
Spre-acel pmnt rtcitor
i vezi ce te ateapt.
...
n locul lui menit din cer

Hyperion se-ntoarse
i, ca i-n ziua cea de ieri,
Lumina i-o revars.
Cci este sara-n asfinit

i noaptea o s-nceap;
Rsare luna linitit
i tremurnd din ap
i umple cu-ale ei scntei

Crrile din crnguri.
Sub irul lung de mndri tei
edeau doi tineri singuri:
- O, las-mi capul meu pe sn,

Iubito, s se culce
Sub raza ochiului senin
i negrit de dulce;
Cu farmecul luminii reci
Gndirile strbate-mi,
Revars linite de veci
Pe noaptea mea de patimi.
i de asupra mea rmi

Durerea mea de-o curm,
Cci eti iubirea mea denti
i visul meu din urm.
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor fa:
Abia un bra pe gt i-a pus
i ea l-a prins n brae...
Miroase florile-argintii
i cad, o dulce ploaie,
Pe cretetele-a doi copii
Cu plete lungi, blaie.
Ea, mbtat de amor,

Ridic ochii. Vede
Luceafrul. i-ncetior
Dorinele-i ncrede:
- Cobori n jos, luceafr blnd,

Alunecnd pe-o raz,
Ptrunde-n codru i n gnd,
Norocu-mi lumineaz!
El tremur ca alte di
n codri i pe dealuri,
Cluzind singurti
De mictoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut

n mri din tot naltul:
- Ce-i pas ie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trind n cercul vostru strmt

Norocul v petrece,
Ci eu n lumea mea m simt
Nemuritor i rece.
* 1883, aprilie *
TRADITIONALISMUL
Aci sosi pe vremuri Ion Pillat
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factura traditionalista, inclusa in
ciclul Trecutul viu, care face parte din volumul Pe Arges in sus, aparut in 1923. Volumul este
reprezentativ pentru traditionalismul poetului, deoarece poeziile incluse realizeaza imaginea
spatiului natal patriarhal, casa parinteasca, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural si
imprejurimile casei, natura campeneasca insufletita de amintirile copilariei.
Poezia apartine traditionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar si prin
tema timpului trecator.
Titlul fixeaza cadrul spatio-temporal al iubirii ce va fi evocata (timp si spatiu mitic,
nedefinit), prin indicii de spatiu (adverbul de loc, cu forma regionala: aci), de timp (locutiune
adverbiala de timp: pe vremuri) si forma verbala, de perfect simplu: sosi. Aci este
elementul semantic definitor in raport cu eul liric vazut din perspectiva timpului: ieri-acum.
Poezia este o meditatie nostalgica pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociata cu
repetabilitatea destinului uman/ciclicitatea vietii.
Comunicarea poetica se realizeaza in doua registre: lirismul obiectiv si lirismul
subiectiv. Sentimentul elegiac si meditativ are ca suport lirismul subiectiv, sustinut de prezenta
marcilor lexico-gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive si verbe la
persoana I si II-a singular; elemente spatiale si temporale: aci acolo acum atunci).
Dar iubirea evocata, desi apartine planului trairii subiective, este ridicata la grad de generalitate,
obiectivandu-se, prin repetabilitate.
Compozitional, poezia este alcatuita din distihuri ai un vers final, liber, avand rolul de
laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate in mai multe secvente poetice: incipitul, evocarea
iubirii de ieri a bunicilor, meditatia asupra efemeritatii conditiei umane, iubirea de acum si
epilogul poemului.
Cele doua planuri ale poeziei, trecutul si prezentul, sunt redate succesiv, ceea ce
accentueaza ideea de ciclicitate a vietii si a iubirii. Se utilizeaza elemente de simetrie si opozitie
a planurilor construite pe relatia atunci acum.
Elemente de recurenta sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului
(insotind doua momente esentiale ale existentei umane nunta si moartea), simbol al trecerii si
laitmotivul reprezentat de versul final.
Primele doua distihuri reprezinta incipitul poeziei si fixeaza, prin intermediul unei
metafore casa amintirii -, spatiul rememorarii nostalgice a trecutului. Metafora dobandeste
semnificatia unui spatiu mitic, locuinta a stramosilor.
Elementele asociate casei: obloane , pridvor, paienjeni, poarta, zavor si versul
Paienjeni zabrelira si poarta si zavor sugereaza trecerea timpului, degradarea, starea de parasire
a locuintei stramosilor, dar si ideea de spatiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmasului, care
poate reinvia trecutul in amintire.
Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocarii iubirii bunicilor. Daca in poezia
romantica, existenta naturii este eterna, in opozitie cu efemeritatea existentei umane, in poezia lui
Ion Pillat, natura devine solidara cu omul, fiind marcata de semnele senectutii, ca si fiinta umana.
In versul Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi este reluat titlul poeziei si este evocata
imaginea din tinerete a bunicii cu nume mitologic: Calyopi-Caliope (Kalliope), muza poeziei
epice si a elocintei in mitologia greaca.
Sugestia mitica a numelui, faptul ca poetul este urmasul care eternizeaza in creatia sa
iubirea bunicilor si copia oglindirea de acum a povestii de iubire de ieri sunt aspecte care
ar putea sustine caracterul de arta poetica a textului liric Aci sosi pe vremuri, care isi reveleaza
astfel nivelul de profunzime al semnificatiilor.
Intalnirea bunicilor, indragostiti de altadata, respecta o ceremonie: bunicul asteapta
sosirea berlinei, din care coboara o tanara imbracata dupa moda timpului in larga crinolina.
Asocierile livresti reflecta motivul bibliotecii intalnit in poezia lui Pillat, avand rolul de a
asocia viata cu literatura si de a indica epoca; astfel bunicul ii recita iubitei capodipere ale
literaturii romantice Le Lac de Alphonse de Lamartine si Sburatorul de I. Heliade
Radulescu. Atmosfera evocata si peisajul selenar sunt romantice. Sunetul clopotului, laitmotiv al
poeziei, insoteste protector cuplul de indragostiti.
Meditatia poetica si tonul elegiac evidentiaza ideea ca eternizarea fiintei umane este
posibila doar prin iubire: Dar ei, in clipa asta simteau ca-o sa ramana... Eternitatea iubirii, clipa
de fericire, este urmata, in versul urmator de revenirea brutala la realitatea timpului care trece
ireversibil De mult e mort bunicul, bunica e batrana..., portretele fiind singurele care mai
pastreaza imaginile de odinioara ale stramosilor.
In distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei camparatii, se realizeaza o paralela
in trecut-prezent si se produce trecerea la planul prezent: Ca ieri sosi bunica.. si vii acuma tu:/Pe
urmele berlinei trasura ta statu. Ca intr-un ritual, nepotii repeta gesturile bunicilor peste timp.
Diferentele tin de moda vremii: iubita coboara din trasura, iar indragostitul ii recita poeme
simboliste, Balada lunei (Horia Furtuna) si poeme de Francis Jammes. Din portretul fizic al
iubitei se retine doar detailul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri ochi de peruzea, acum ochi
de ametist.
Un alt element comun celor doua secvente poetice, construite pe opozitia prezent-trecut,
este simbolul berzei, parea de bun augur, simbol de pietate filiala, dar si simbol al fielitatii, al
devotiunii.
Sunetul clopotului insoteste din nou momentul intalnirii indragostitilor si sugereaza
repetabilitatea existentei umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentueaza trecerea
iremediabila a timpului: De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat.
Muzicalitatea usor desueta e conferita atat de elementele prozodiei clasice rima
imperecheata, ritmul iambic, masura de treisprezece-paisprezece, cat si de numele cu sonoritati
din secolul al XIX-lea si moderne, de la inceputul secolului XX.
La nivel morfosintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut si planul
prezent evocate in poezie. Verbele la perfect simplu sosi, sari au rolul de a reda rapiditatea
gesturilor, iar verbele la alte timpuri trecute sustin narativitatea iubirii.
O particularitate a nivelului lexical este folosirea cuvintelor cu tenta arhaica si regionala,
in evocarea trecutului: haiduc, potera, crinolina.
Din punct de vedere stilistic, la nivel structural, se utilizeaza paralelismul, simetria,
analiza, iar dintre tropi, se foloseste cu precadere metafora si comparatia, care sustine ideea
repetabilitatii existentei umane.
In opinia mea, poezia Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat, apartine liricii traditionaliste
prin idilizarea trecutului, a cadrului rural, dar si prin tema timpului trecator.
Poezia are aluzii la timpul trecut, realizeaza tabloul unui cadru rural si conserva o
structura clasica.
Prin accentele grave ale crizei trecerii timpului, prin tonalitate si prin sentimentele de
melancolie declansate de instrainarea eului liric de spatiul intim si securizat al trecutului, poezia
se revendica de la estetica modernista.
Ion Pillat Aci sosi pe vremuri
La casa amintirii cu-obloane si pridvor,

Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc

De cnd luptara-n codru si poteri, si haiduc.
n drumul lor spre zare mbatrnira plopii.

Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerabdator bunicul pndise de la scara

Berlina leganata prin lanuri de secara.
Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina

Sari, subtire, -o fata n larga crinolina.
Privind cu ea sub luna cmpia ca un lac,

Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar cnd deasupra casei ca umbre berze cad,

i spuse Sburatorul de-un tnar Eliad.
Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea

Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Si cum sedeau departe, un clopot a sunat,
De nunta sau de moarte, n turnul vechi din sat.
Dar ei, n clipa asta simteau ca-o sa ramna

De mult e mort bunicul, bunica e batrna
Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete
Te vezi aievea numai n stersele portrete.
Te recunosti n ele, dar nu si-n fata ta,

Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita
Ca ieri sosi bunica si vii acuma tu:

Pe urmele berlinei trasura ta statu.
Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara.

Ca dnsa tragi, n dreptul pridvorului, la scara.
Subtire, calci nisipul pe care ea sari.

Cu berzele ntr-nsul amurgul se opri
Si m-ai gasit, zmbindu-mi, ca prea naiv eram

Cnd ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar cnd n noapte cmpul fu lac ntins sub luna

Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,
M-ai ascultat pe gnduri, cu ochi de ametist,
Si ti-am parut romantic si poate simbolist.
Si cum sedeam departe, un clopot a sunat,

Acelasi clopot poate, n turnul vechi din sat
De nunta sau de moarte, n turnul vechi din sat.
*1923*
Caracterizarea personajului principal dintr-o nuvela romantica
Alexandru Lapusneanul Costache Negruzzi
Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi este prima nuvela istorica din

literatura romana. Publicata in perioada pasoptista, in primul numar al Daciei literare (1840),
nuvela apartine prozei romantice, fiind inspirata din istoria nationala (Evul Mediu).
Nuvela istorica are ca tema evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui Alexandru
Lapusneanul (1564-1569).
Actiunea nuvelei este pusa pe seama unor personaje ale caror caractere se dezvaluie in
evolutia gradata a conflictului. In functie de rolul lor in actiune, ele sunt puternic individualizate,
construite cu minutiozitate sau portretizate succint.
In desfasurarea narativa, Alexandru Lapusneanul este principalul element constitutiv,
celelalte personaje gravitand in jurul personalitatii sale.
Imaginea personalitatii domnitorului Alexandru Lapusneanul este conturata in
Letiposetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche, cronica din care, Negruzzi preia scene, fapte si
replici, dar se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea romantica
asupra istoriei, influentata de ideologia pasoptista. Astfel, pornind de la persoane reale, scriitorul
creeaza personaje literare, reprezentand anumite tipuri umane, cu destine si profiluri psihologice
care sustin coerenta narativa.
Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje exceptionale in situatii
exceptionale, antiteza ca procedeu de constructie, liniaritatea psihologica si replicile memorabile.
Alexandrul Lapusneanul este personajul principal din nuvela, personaj romantic,
exceptional, care actioneaza in situatii exceptionale (scena uciderii boierilor). Intruchipeaza tipul
domnitorului tiran si crud, perfect integrat in mentalitatea epocii, care guverneaza absolutist intr-
o societate dominata de anarhie feudale. El este construit din contraste si are o psihologie
complexa, calitati si defecte puternice.
Destinul lui Lapusneanul este acela de a impune autoritatea domneasca prin orice
mijloace. Afirmatia Eu nu sunt calugar, sunt domn! reflecta faptul ca nu abdica de la propriul
destin nici in fata limitelor omenesti (boala, moartea).
Crud, hotarat, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscator al psihologiei umane, abil
politic, personajul este puteric individualizat si memorabil.
Hotararea de a avea puterea domneasca este implacabila si formulata de la inceputul
nuvelei, in raspunsul dat soliei boierilor Daca voi nu ma vreti, eu va vreu... Hotararea este pusa
in practica prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opozitii, culminand cu
uciderea celor patruzeci si sapte de boieri la ospat si incheindu-se prin revenirea asupra hotararii
de a se calugari.
Vointei neabatute i se asociaza alte trasaturi. Abilitatea in ceea ce priveste relatiile
umane, diplomatia, cunoasterea psihologiei umane sunt calitati ale conducatorului, dar folosite
pentru consolidarea puterii absolute devin mijloace perfide. Face promisiuni linistitoare pentru
ceilalti, dar care ascund un plan de razbunare.
Promisiunea pe care i-o face lui Motoc iti fagaduiesc ca sabia mea nu se va manji in
sangele tau, il linistete pe boierul intrigant care se crede util domnitorului, intrandu-i din nou in
favor. Planul de razbunare a lui Lapusneanu este insa crud. Motoc sfarseste sfasiat de multime
Sunt bucuros ca-ti rasplateste tara pentru slujba ce mi-ai facut... Sacrificandu-l pe boier, se
razbuna pentru tradarea acestuia in prima domnie si manipuleaza multimea revoltata, de a carei
putere este constient prosti, dar multi. Stapanirea de sine, sangele rece sunt dovedite in
momentul pedepsirii lui Motoc, pe care il ofera gloatei ca tap ispasitor.
Leacul de frica promis cu umor negru doamnei Ruxanda, piramida din capetele
boierilor, reflecta sadismul celui care stiuse sa-si stapaneasca impulsul violent in momentul cand,
prin rugamintea ei, are impresia ca doamna vrea sa se amestece in conducerea tarii.
Disimulat, regizeaza invitatia la ospatul de impacare, de fapt la o cursa, de la alegerea
locului si a momentului (liturghia de la mitropolie), la integrarea frazelor biblice in discurs
(Bate-voi pastorul) si pana la detaliile propriei vestimentatii (era imbracat cu toata pompa
domneasca).
Are o inteligenta diabolica, reusind sa manipuleze masele sau persoanele (boierii),
pentru a-si pune in aplicare planurile.
Cruzimea are manifestari care apartin exceptionalului: asista razand la macelul boierilor,
nascoceste schiungiuiri, ameninta sa-si ucida propriul fiu, in care vede un uzurpator al puterii.
Uciderea lui este singura cale de a-l opri si o plata pentru cruzimea sa.
Este caracterizat direct si indirect. Naratorul realizeaza, in mod direct, portretul fizic al
domnitorului prin descrierea vestimentatiei specifice epocii avea cabanita turceasca. De
asemenea, inregistreaza gesturile si mimica personajului prin notatii scurte asemenea indicatiilor
scenice si avand pretentia obiectivitatii raspunse Lapusneanul cu sange rece. Prin utilizarea
substantivelor, se precizeaza ipostazele personajului rotund tiranul, bolnavul, dar epitetele de
caracterizare, in inversiune, sunt marci ale subiectivitatii nenorocitul domn.
Caracterizarea realizata de alte personaje este succinta: Crud si cumplit este omul
acesta (mitropolitul Teofan), sangele cel pangarit al unui tiran ca tine (Soancioc).
Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evientiaza in maniera romantica
cruzimea personajului si dorinta lui de a distruge influenta boierilor: uciderea si schingiuirea lor,
distrugerea cetatilor si reducerea numarului ostilor moldovene. Inteligent, ii atrage pe boieri la
curte spre a-i ucide. Abil, disimulat, se foloseste de momentul slujbei religioase, de vestimentatia
si de coroana domneasca, de citate biblice. Crud, ordona soldatilor uciderea boierilor, apoi
alcatuieste el insusi piramida din capete, pe care o arata cu satisfactie doamnei. Rade in timpul
masacrului. Pe Motoc il da cu sange rece multimii revoltate si spune ca face un act de dreptate.
Replicile personajului sunt memorabile, doua dintre ele figurand ca motto al capitolelor I
si IV. Raspunsul dat boierilor Daca voi nu ma vreti, eu va vreu.., a devenit o emblema a
personajului care se autodefineste prin vointa de neinfrant. Amenintarea De ma voi scula, pre
multi am sa popesc si eu.., reda aluziv dorinta de razbunare a celui cazut. Abilitatea politica a
personajului este concentrata in celebrul raspuns Prosti, dar multi!, care a trecut in limbajul
comun, unde functioneaza ca proverb.
Forta exceptionala a personajului domina relatiile cu celelalte personaje. Pentru a se
razbuna, pune in aplicatie cate un plan. Cruzimea sfarsitului ales pentru fiecare personaj depinde
de gravitatea vinii: pe boierii ii macelareste, pe Motoc il da multimii, doamnei ii da un leac de
frica. Propriul sfarsit va sta sub semnul cruzimii si al razbunarii celorlalti Invata a muri, tu care
stiai numai a omori.
Relatia cu doamna Ruxanda este construita pe antiteza romantica angelic-deminuc.
Diversitatea atitudinilor adoptate de Lapusneanul fata de doamna Ruxanda reflecta ipocrizia,
disimularea lui. Se casatorise cu ea ca sa atraga inimile norodului in care via inca pomenirea lui
Rares. Nu o respecta nici pentru originea ei nobila (descendenta a lui Stefan cel Mare), nici
pentru ca ii e sotie sau mama a copiilor sai.
Avand capacitatea de a ne surprinde, intr-un mod convingator, Lapusneanul este un
personaj rotund.
In opinia mea, personajul principal al nuvelei in al carei titlu figureaza numele sau,
Alexandru Lapusneanul, este un personaj memorabil prin: monumentalitatea personajului,
exceptionalitatea romantica, forta de a-si duce planurile la bun sfarsit, machiavelic, indiferent de
mijloace, spectaculosul actiunii si concizia replicilor.
Prin urmare, Costache Negruzzi realizeaza, in aceasta nuvela, portretul unor personaje
romantice, exceptionale, detasandu-se prin capacitatea analitica de zugravire a monstrului, de
imbinare a realitatii cu fictiunea.
Alexandru Lapusneanul ramane un personaj bine individualizat, cu lumini si umbre, cu
gesturi si cuvinte memorabile conturand personalitatea domnului tiran.
Relatia dintre doua personaje in nuvela romantica
Nuvela Alexandru Lapusneanu este prima nuvela romantica de inspiratie istorica din
literatura romana, o capodopera a speciei si un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior.
Publicata in perioada pasoptista, in primul numar al Daciei literare (1840), nuvela
ilustreaza una dintre sursele literaturii romantice si istoria nationala (Evul Mediu).
Ulterior, nuvela Alexandru Lapusneanu a fost inclusa in ciclul Fragmente istorice,
din volumul Pacatele tineretilor (1857).
Este o nuvela, deoarece este o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, avand un
fir narativ central. Personajele sunt relativ putine, caracterizate succint si graviteaza in jurul
personajului principal.
Nuvela are ca tema lupta pentru putere in epoca medievala. Evocarea artistica a celei de-
a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569) evidentiaza lupta pentru impunerea
autoritatii domnesti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud, tiran.
Actiunea este clara si se bazeaza pe conflictul bine evidentiat dintre Lapusneanul si
boierii care il tradasera in prima domnie si care-l silisera sa paraseasca tronul Moldovei.
Naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a definesc perspectiva narativa a nuvelei si
focalizarea zero. Timpul nartiv este cronologic, bazat pe relatarea in ordine a derularii
evenimentelor situate intr-un trecut istoric, iar spatiul narativ este real: Moldova (sec. XVI).
Alexandrul Lapusneanul este protagonistul nuvelei, personaj eponim si antierou. Inca
din expozitiune, care are ca motto replica lui Lapusneanu adresata boierilor Daca voi nu ma
vreti, eu va vreu.., se dezvalui, indirect, caracterul puternic, hotararea neclintita a voievodului
de a ocupa pentru a doua oara tronul Moldovei. In prima domnie fusese tradat de boieri, fugise in
exil impreuna cu doamna Ruxanda si fiul lor, unde si-a pregatit o armata cu care sa-l doboare pe
Tomsa pentru a-si lua tronul inapoi.
Intriga accentueaza, indirect, prin cuvintele adresate boierilor, obstinatia si vointa lui
Lapusneanul de a se instala pe tronul Moldovei, avand drept scop razbunarea pe boierii tradatori,
carora le raspunde cu ochii scanteind ca un fulger: Daca voi nu ma vreti, eu va vreu...
Desfasurarea actiunii completeaza, in mod indirect, portretul lui Lapusneanul, care, la
intrebarea cu se va satura el lacomia acestor cete de pagani?, le raspunde cu o ura imensa, cu o
sete de razbunare nestapanita si amenintare fioroasa Cu averile voastre, nu cu banii taranilor pre
care-i injurati voi. Voi mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa va mulg si eu pre voi.
In al doilea episod, cu motto-ul Ai sa dai sama, doamna!.., naratorul omniscient insista
asupra spiritului vindicativ al lui Alexandru Lapusneanul, care-si revarsa, imediar dupa instalare
pe tron, ura cumplita asupra boierilor, carora le ia averile si le taie capetele la cea mai mica
greseala dregatoreasca...
Vocea auctoriala introduce in firul narativ un personaj secundar, pe doamna Ruxanda,
sotia lui Lapusneanul si prin flashback, insereaza o scurta biografie a eroinei, cu trimitere directa
la hronica, accentuand adevarul istoric. Dupa moartea tatalui sau, voievodul Petru Rares,
Ruxanda a ramas in grija celor doi frari mai mari, Ilias si Stefan. Aceasta se logodise cu boierul
Joldea, dar Lapusneanul i-a taiat nasul si s-a insurat cu Ruxanda, ajungand astfel la tronul
Moldovei. Din acest episod istoric reiese, indirect, viclenia lui Lapusneanul, precum si lipsa
oricarui scupul in ceea ce priveste mijloacele pe care le practica pentru ocuparea tronului.
Doamna Ruxanda este inspaimantata de cruzimile si crimele infaptuite de sotul sau si speriata de
cuvintele vaduvei unui boier ucid, care o amenintasa Ai sa dai sama, doamna!, pentru ca
barbatul tau ne taie parintii, barbatii si fratii. Ruxanda este hotarata sa-si roage sotul sa nu mai
verse sange si sa inceteze cu omorurile. Din atitudinea doamnei Ruxanda reiese, indirect, faptul
ca, desi gingasa, cum o prezinta in mod direct naratorul, ea mostenise de la bunul Petru
Rares darzenia si curajul de a se adresa domnitorului, desi trebuie sa aiba o atitudine de totala
supusenie si umilinta. Naratorul omniscient descrie detaliat straiele domnesti, piptanatura,
conturand in mod direct un scurt portret, Ruxanda avand acea frumuseta, care facea odinioara
vestite pre femeile Romaniei, insa era trista si tanjitoare. Desi avusese un destin nefericit,
Ruxanda ii jurase lui Lapusneanul sa-l cinsteasca si sa i se supuna, ba chiar ar fi putut sa-l
iubeasca, daca ar fi gasit la el cat de putina simtire omeneasca. Uimit de vizita sotiei,
Lapusneanul se poarta cu delicate, o saruta pe frunte si o aseaza pe genunchii sai. Ruxanda ii
saruta mana si ii povesteste ce i-a spus vaduva. Lapusneanul izbucneste cu o furie si mana sa
caute pumnalul la cingatoare, dar si-a stapanit pornirea violenta, gandindu-se la ziua in care ii va
omori pe toti boierii. Zambind, Lapusneanul ii promite ca de poimaine nu va mai vedea omoruri
si capte taiate; acesta o roaga sa porunceasca mancaruri alese pentru un ospat de a doua zi.
Din aceasta scena se evidentiaza relatia conventionala, lipsita de sentimente si de
sinceritate dintre Lapusneanul si Ruxanda, ceea ce argumenteaza faptul ca ei nu constituie un
cuplu, ci numai casatoria si legile vremurilor ii obliga sa stea alaturi, unul de altul.
Desi construita in antiteza caracteriala cu Lapusneanul, fiind evidente delicatetea,
gingasia, sensibilitatea si bunatatea Ruxandei, in contradictie cu brutalitatea, cruzimea, violenta
si incrancenarea domnitorului, femeia dovedeste forta launtrica si fermitate in ultimul episod al
nuvelei, ea fiind aleasa de naratorul omniscient sa-si ucida sotul.
La ospatul oferit de Lapusneanul ca prilej de impacare, au sosit patruzeci si sapte de
boieri care, la un semn al domnitorului , au fost macelariti de mercenarii aflati in spatele
mesenilor. Privind masacrul, Lapusneanul rade satisfacut si cu un cinism si o cruzime iesite din
comun, pune sa se reteze capetele celor ucisi, dupa care le aseaza in mijlocul mesei dupa neam
si dupa ranguri, facand o piramida de patruzeci si septe capatane. Cand termina, o cheama pe
doamna Ruxanda sa-i dea leacul de frica promis, insa ea lesina la vederea acestei grozavii, spre
dezamagirea dispretuitoare a domnitorului femeia tot femeie [...], in loc sa se bucure, ea se
sparie. Scena reliefeaza trasaturile antitetice ale celor doi soti, pe de o parte sensibilitatea si
bunatatea doamnei, iar pe de alta parte cruzimea si spiritul vindicativ cre dirijeaza toata energia
domnitorului.
Deznodamantul coincide cu ultimul capitol, care are ca motto cuvintele lui Lapusnenaul
De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu.... Timp de patru ani, Lapusneanul respecta
promisiunea facauta Ruxandei, insa, fire violenta si plina de manie, scotea ochi, taia maini,
ciuntea si seca pe care avea prepus. Era nelinistit si se temea de faptul ca nu stia nimic de
Stroici si Spancioc.
Retras in cetatea Hotinului, Lapusneanul se imbolnaveste si delirand, ii cere
mitropolitului Teofan sa-l calugareasca, lasand mostenitor la tronul tarii pe fiul sau, Bogdan.
Lapusneanul capata numele Paisie, iar Bogdan devine domn al Moldovei. Lapusneanul se
trezeste din delir si vazandu-se imbracat in calugar, acesta se infurie cumplit si ii ameninta pe toti
cu moartea, inclusiv pe sotia si fiul sau. Limbajul acestuia, violent, accentueaza violenta si ura sa
nepotolita, chiar si dupa toate crimele infaptuite. Lipsit de credinta crestina, Lapusneanul il
jigneste si il ameninta pe mitropolit. Ruxanda, ingrozita de amenintarile sotului sau, accepta
sfatul lui Spancioc de a-i pune otrava in bautura, fiind incurajata si de mitropolit cu
binecuvantarea Dumnezeu sa-l ierte, si sa te ierte si pre tine.
Ruxanda umple un pahar de argint cu apa si, incurajata de boieri si mitropolit, ii toarna
otrava, i-o da lui Lapusneanul sa bea, apoi are mustrari de constiinta, fiindu-i teama de pedeapsa
Divina. Scena otravirii este cutremuratoare, deci romantica. Stroici si Spancioc se uita cu
satisfactie la suferinata lui Voda, iar Stroici, cu un cutit, ii desclesta [...] dintii si ii turna pe gat
otrava ce mai era pe fundul paharului. Naratorul obiectiv si omniscient descrie in detaliu
chinurile ingrozitoare ale domnitorului care se zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la
gura, pana cand, in sfarsit, isi dete duhul in mainile calailor sai. Alexandru Lapusneanul,
lasand o pata de sange in istoria Moldovei, a fost inmormantat la manastirea Slatina, unde se
vede si astazi portretul lui si a familiei sale.
Cele doua personaje, Alexandru Lapusneanul si doamna Ruxanda, formeaza un cuplu
romantic, fiind construinte prin antiteza si avand totodata caractere exceptionale ce actioneaza in
situatii iesite din comun. Ca antierou, Lapusneanul este tipul domnitorului tiran, crud, cu vointa
puternica si spirit vindicatic, care omoara cu placere, are o satisfactie profunda la vederea
piramidei formate din patruzeci si sapte de capete ale boierilor si bagase groaza in toti, deoarece
scotea ochi, ciuntea si taia maine. Gingasa Ruxanda , inzestrata cu trasaturi pozitive, avand
descendenta voievodala si un destin nefericit, este evlavioasa, sensibila, blanda, toate aceste
insusiri definind-o ca personaj romantic.
In opinia mea, autorul a evideniat prin cele dou personaje un cuplu romantic: dac
domnitorul e dur, tiranic, crud, ipocrit, impulsiv i vindicativ, doamna Ruxanda este o fire
angelic, suav, delicat, sensibil, sincer, evlavioas i supus. Astfel, cele doua personaje
sunt prezentate n antitez i formeaz un cuplu devenit celebru n literatur.
Relatia celor doua personaje, desi formeaza un cuplu romatic, involueaza pe tot parcursul
nuvelei. Acestia convietuiau doar pentru ca asa era in timpul acela vechi, cand, odata casatoriti,
cuplul va trebui sa locuiasca impreuna indiferent de circumstante. Ruxanda ar fi putut sa-l
iubeasca pe Lapusneanul, dar atitudinea acestuia violenta nu a facut altceva decat sa o
inspaimante si sa o ingrozeasca. Aceasta sfarseste oroarea pe care o traia prin punerea otravii in
bautura.
NUVELA ROMANTICA, ISTORICA
Nuvela Alexandru Lapusneanul este prima nuvela romantica de inspiratie istorica din
literatura romana, o capodopera a speciei si un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior.
Publicata in perioada pasoptista, in primul numar al Daciei literare (1840), nuvela
ilustreaza una dintre sursele literaturii romantice, istoria nationala (Evul Mediu).
Ulterior, nuvela Alexandru Lapusneanul a fost inclusa in ciclul Fragmente istorice,
din volumul Pacatele tineretilor (1857).
Este o nuvela deoarece este o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, avand un
fir narativ central. Personajele sunt relativ putine, caracterizate succint si graviteaza in jurul
Este o nuvela romantica datorita mai multor trasaturi: specie, inspiratia din istoria
nationala, tema, conflict, naratiune liniara, personaje exceptionale in situatii exceptionale si
personaje construite in antiteza.
Nuvela istorica este o specie literara cultivata de romantici care evoca trecutul istoric
(Evul Mediu) prin tema, personajele si culoarea epocii (mentalitati, comportamente, relatii
sociale, obiceiuri, vestimentatie, limbaj).
Costache Negruzzi, intemeietorul nuvelei istorice romane, este primul scriitor care
valorifica intr-o creatie literara cronicile moldovenesti (Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore
Ureche si Miron Costin).
Din cronica lui Ureche, Negruzzi preia imaginea personalitatilor domnitorului
Alexandru Lapusneanul, dar si scene, fapte si replici, insa se distanteaza de realitatea istorica
prin apelul la fictiune si prin viziunea romantica asupra istoriei, influentata de ideologia
pasoptista.
Nuvela are ca tema lupta pentru putere in epoca medievala (in Moldova, la mijlocul
secolului al XVI-lea). Evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul
(1564-1569) evidentiaza lupta pentru impunerea autotritatii domnesti si consecintele detinerii
puterii de un domnitor crud, tiran.
Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detasat, predominant obiectiv, dar
intervine direct prin cateva epitete de caracterizare (tiran, curtezan). Naratiunea la persoana a
III-a aminteste prin obiectivitate si concizie de relatarea cronicarilor. Naratiunea se desfasoara
liniar, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative si a episoadelor, particularitate narativa
romantica.
Incipitul si finalul se remarca prin sobrietatea auctoriala. Astfel, paragraful initial
rezuma evenimentele care motiveaza revenirea la tron a lui Lapusneanul si atitudinea lui
vindicativa. Frazele finale consemneaza sfarsitul tiranului in mod concis , lapidar si obiectiv,
amintind de stilul cronicarului.
Echilibrul compozitional este realizat prin organizarea textului narativ in patru capitole,
care fixeaza momentele subiectului. Capitolele poarta cate un motto cu rol rezumativ, care
constituie replici memorabile ale personajelor: capitolul I Daca voi nu ma vreti, eu va
vreu.. (raspunsul lui Lapusneanul soliei de boieri care ii cerusera sa se intoarca de unde a venit
pentru ca norodul nu il vrea); capitolul al II-lea Ai sa dai sama, Doamna! (avertismentul
pe care vaduva unui boier decapitat il adreseaza doamnei Ruxanda, pentru ca nu ia atitudine fata
de crimele sotului sau); capitolul al III-lea Capul lui Motoc vrem.. (cererea vindicativa a
norodului care gaseste in Motoc vinovatul pentru toate nemultumirile); capitolul al IV-lea De
ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu.. (amenintarea rostita de Lapusneanul care, bolnav,
fusese calugarit potrivit obiceiului vremii, pierzand astfel puterea domneasca).
Capitolul I cuprinde expozitiunea (intoarcerea lui Alexandru Lapusneanul la tronul
Moldovei, in 1564, in fruntea unei armate turcesti si intalnirea cu solia formata din ce patru
boieri trimisi de Tomsa: Veverita, Motoc, Spancioc, Stroici) si intriga (hotararea domnitorului de
a-si relua tronul si dorinta sa de razbunare fata de boierii tradatori).
Capitolul al II-lea corespunde, ca moment al subiectului, desfasurarii actiunii si
cuprinde o serie de evenimente declansate de reluarea tronului de catre Alexandu Lapusneanul:
fuga lui Tomsa in Muntenia, incendierea cetatilor, desfintarea armatei pamantene, confiscarea
averilor boieresti, uciderea unor boieri, interventia doamnei Ruxanda pe langa domnitor pentru a
inceta omorurile si promisiunea pe care acesta i-o face.
Capitolul al III-lea contine mai multe scene romantice, prin caracterul memorabil sau
exceptional: participarea si discursul domnitorului la slujba religioasa de la mitropolie, ospatul
de la palat si uciderea celor patruzeci si sapte de boieri, omorarea lui Motoc de multimea
revoltata si leacul de frica pentru doamna Ruxanda. Capitolul cuprinde punctul culminant.
In capitolul al IV-lea, este infatisat deznodamantul, moartea tiranului prin otravire.
Dupa patru ani de cumplite evenimente, Lapusneanul se retrage in cetatea Hotinului. Bolnav de
friguri, domnitorul este calugarit, dupa obiceiul vremii. Deoarece cand isi revine, ameninta sa-i
ucida pe toti (inclusiv pe propriul fiu, urmasul la tron), doamna Ruxanda accepta sfatul boierilor
de a-l otravi.
Conflictul nuvelei este complex si pune in lumina personalitatea puternica a personajului
principal.
Principalul conflict, exterior, este de ordin politic: lupta pentru putere intre domnitor si
boieri. Impunerea autoritatii centrale/domnesti in fata oligarhiei boieresti a constituit in secolul al
XVI un factor de progres, dar mijloacele alese de Lapusneanul sunt sangeroase, caracteristice
tiranului feudal.
Conflictul secundar, intre domnitor si Motoc (boierul care il tradase), particularizeaza
dorinta de razbunare a domnitorului, fiind anuntat in primul capitol si incheiat in capitolul al III-
lea.
Timpul si spatiul actiunii sunt precizate si confera verisimilitate naratiunii: intoarcerea
lui Lapusneanul pe tronul Moldovei, in a doua sa domnie. In primele trei capitole, evenimentele
se desfasoara indata dupa revenirea la tron, iar in ultimul capitol se trece prin rezumare patru ani
mai tarziu, la secventa mortii domnitorului.
Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje exceptionale (au calitati
si defecte iesite din comun) in situatii exceptionale, antiteza ca procedeu de constructie
( Lapusneanul Ruxanda), liniaritatea psihologica si replici memorabile.
Limbajul contine expresii populare (ramasa cu gura cascata), regionalisme fonetice
(gasand), dar forta de sugestie au neologismele care conserva forma de secol XIX, unele fiind
integrate in firguri de stil metafora in bratele idrei acestei cu multe capete. Limbajul
personajelor este unul dintre principalele mijloace de caracterizare si concentreaza atitudins si
reda trasaturi in mod indirect, prin replicile memorabile.
Naratiunea si descrierea sunt reduse, naratorul obiectiv limitandu-si interventiile.
Caracterul dramatic al textului este dat de rolul capitolelor in ansamblul textului, de realizarea
scenica a secventelor narative, de utilizarea predominanta a dialogului si de minima interventie a
naratorului prin consideratii personale.
Stilul narativ se remarca prin sobrietate, concizie, echilibru intre termenii arhaici si
neologici, o mare frecventa a gerunziului, simplitatea topicii. Stilul indirect alterneaza cu stilul
direct, realizat prin dialog si interventie izolata.
Marcile prezentei naratorului sunt: topica afectiva, utilizata in caracaterizarea directa si
lexicul combinat.
In opinia mea, nuvela istorica Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi este si o
nuvela de factura romatica, deoarece se inspira din istoria nationala, dar si prin specie, tema,
perosonaje exceptionale in situatii exceptionale, personajul principal alcatuit din contraste,
antiteza angelic-demonic, culoarea epocii, spectaculosul gesturilor, al replicilor si al scenelor.
Elementele romantice se impletesc cu elementele clasice: echilibrul compozitiei,
constructia simetrica, aspectul verosimil, credibil al faptelor, caracterul obiectiv al naratiunii.
Interesul romantic pentru specific national si culoare locala deschide drumul observatiei realiste
prin tehnica detaliului semnificativ, caracterul pictural al unor scene, revolta multimii.
Rezumat Alexandru Lapusneanul Costache Negruzzi
Dac voi nu m vrei, eu v vreu...
Alexandru Lpuneanul revine n ar, ntovrit de epte mii spahii i de vro trei mii oaste de
strnsur, pentru a lua scaunul domniei de la tefan Toma. Mai nainte fusese nlturat din
domnie i nlocuit de ctre Iacob Eraclidul, cunoscut sub numele Despot Vod; acesta perise
ucis de buzduganul lui tefan Toma.
Lng Tecuci, unde oastea face popas ntr-o dumbrav, patru boieri, Vornicul Mooc, Postelnicul
Veveri, Sptarul Spancioc i Stroici, sunt primii, la cererea lor, de ctre
Lpuneanul n cort. Unde Mooc comunic pretendentului la domnie c obtia ne-au trimis pre
noi s-i spunem c norodul nu te vrea, nici te iubete, ns Dac voi nu m vrei eu v vreu,
rspunde Lpuneanul, a crui ochi scnteiar ca un fulger, i dac voi nu m iubii, eu v iubesc
pre voi, i voi merge ori cu voia, ori fr voia voastr. Apoi viitorul domn ntreab,
referindu-se la perioada ct a condus ara: Cum a fost oblduirea mea? Ce snge am vrsat?
Care s-au ntors de la ua mea, fr s ctige dreptate i mngiere? i ns, acum nu m vrei,
nu m iubii?.
Pleac Spancioc, Veveri i Stroici dar Mooc rmne, propunndu-i lui Lpuneanul s renune
la otile turceti, cci l vor sprijini boierii cu oamenii lor n lupta pentrutron. Ca rspuns,
Lpuneanul i arat nencrederea: nvechit n zile rele, deprins a te ciocoi la toi domnii, ai
vndut pre Despot, m-ai vndut i pre mine, vei vinde i pre Toma; spune-mi, n-a fi un ntru
de frunte, cnd m-a ncrede n tine?. Dar i fgduiete lui Mooc s nu l ucid (sabia mea nu
se va mnji n sngele tu) cci va avea nevoie de el ca s m uurezi [completeaz
Lpuneanul] de blstemurile norodului.
II
Ai s dai sam, doamn!...
Toma prsete tronul i se refugiaz n Valahia, n timp ce pe Lpuneanul poporul l

ntmpina cu bucurie i cu ndejde, aducndu-i aminte de ntia lui domnie, n care el nu
avusese vreme a-i dezvli urtul caracter.
Noul domn pune s fie umplute cu lemne i arde toate cetile Moldovei, cu excepia Hotinului,
cetile fiind locuri de rezisten i comploturi ale boierilor mpotriva domnitorului.
Pentru ca s strpeasc cuiburile feudalitii, i despoia pe boieri de averi sub diferite pretexte,
lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni i corumpe pre norod. n
plus, execut boierii la cea mai mic greal regtoreasc, la cea mai mic plngere ce i se
arta iar capetele celor ucii sunt atrnate de poarta curii domneti.
n sala tronului intr Doamna Ruxandra, soia lui Lpuneanul i fiica lui Petru Rare (avea acea
frumuse, care fcea odinioar vestite pre femeile Romniei.); soul ei o ia ca pe o pan i
i-o aeaz pe genunchi. Ruxandra i implor soul s crue pe boieri, spunndu-i i motivul ce a
ndemnat-o s i se adreseze: De-a ti c m vei i omor, nu pot s tac. Ieri, cnd voiam s
ntru, o jupneas cu cinci copii s-au aruncat naintea rdvanului meu i m-au oprit artndu-mi
un cap intuit n poarta curii. Ai s dai seam, doamn, mi zise, c lai pre brbatul tu s ne
taie prinii, brbaii i fraii... Uit-te, doamn, acesta-i brbatul meu,
tatl copiilor acestora, care au rmas sraci! Uit-te!. Dup ce Doamna i cere s nceteze
omorurile, Lpuneanul i promite c i va ndeplini dorina de poimine, zice el, dup ce i va
da Doamnei, a doua zi un leac de fric.
III
Capul lui Mooc vrem...
Sunt anunai boierii s se adune a doua zi, fiind srbtoare, la mitropolie, unde era s fie i
domnul, ca s asculte liturghia i apoi s vie s prnzeasc la curte.
Dup slujb, Lpuneanul se adreseaz boierilor, spunndu-le c i pare ru pentru c a artat

asprime fa de ei, apoi i motiveaz actele crude prin dorina de a vedea contenind glcevirile
i vnzrile unora i altora, care inteau la rsipa rii i la peirea mea. Adugnd
c vrea s triasc alturi de boieri de acum n pace, iubindu-ne ca nite frai, i cere iertare de
la ei i de la norodul adunat n biseric.
La cuvntarea denat a domnitorului asistaser Spancioc i Stroici, care decid c nu vor

participa la masa oferit de domn, din nencredere.
Boierii sosind la casa domneasc, n numr de 47, observ prezena lefegiilor narmai n
curte, i a patru tunuri ndreptate spre poart, dar nu dau atenie faptului.
Masa ce s-a servit era simpl, conform obiceiurilor vremii: Cel mai mare osp se cuprindea n
cteva feluri de bucate. Dup borul polonez, veneau mncri greceti ferte cu verdeuri, care
pluteau n unt; apoi pilaful turcesc i, n sfrit, fripturile cosmopolite. Pnza mesii i ervetele
erau de filaliu esute n cas, tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerele i tipsiile erau de argint.
Aproape de ncheierea ospului, un boier, Veveri, nchin un pahar urnd lui Vod ca s-l
ntreasc Dumnezeu n gndul bun de a nu mai strica pe boieri i a bntui norodul.... Sub
pretextul c n urare s-ar ascunde o jignire adus domnitorului, armaul ordon uciderea boierilor
care, neavnd nici o grij, surprini milete pe din dos, fr arme, cdeau fr-a se mai
mpotrivi, cu excepia unora dintre cei tineri transform n arme tacmurile, vasele, scaunele.
Sunt ucise i slugile boierilor, aflate n curte, dar cteva scap fugind peste ziduri i
poart vestea despre cele ntmplate.
n faa porii palatului domnesc se adun tot oraul i oamenii, ntrtai, ncep s loveasc n
poart cu topoarele. Lpuneanul cere armaului s-i ntrebe ce doresc, iar ca rspuns, dup un
moment de ezitare, gloata se hotrte: Capul lui Mooc vrem!, artnd i motivul,
Am rmas sraci!/ N-avem bani!/ Ne i-au luat toi Mooc!.
Auzind cele transmise de arma n legtur cu cererea mulimii, vornicul Mooc solicit
domnitorului s l apere (Pune s deie cu tunurile ntr-nii... S moar toi! Eu sunt boier mare;
ei sunt nite proti!) dar acesta refuz (Proti, dar muli, rspunse Lpuneanul cu snge rece)
i vornicul este aruncat de pe zid mulimii, care ntr-o clipal l fcu buci,
apoi gloata, mulmindu-se de aceast jertf, se mprtie.
Vod ordon s se reteze capetele boierilor ucii, le aeaz pe masa de osp n form de
piramid, puind pe ale celor mai mici boieri dedesupt i pe ale celor mai mari deasupra; o
aduce pe DoamnaRuxandra ca s vad privelitea, care lein, ceea ce prilejuiete un
comentariu soului: Femeia tot femeie, zise Lpuneanul zmbind.
Trimii s-i aduc pe Spancioc i pe Stroici, oamenii armaului i ajung pe fugari cnd tocmai
treceau hotarul de pe Nistru i cei doi boieri i trimit lui Lpuneanul vorb c l vor vedea
pn-a nu muri.
IV
De m voi scula, pre muli am s popesc i eu...
Dup patru ani de la uciderea celor 47 de boieri, Lpuneanul se mut n cetatea Hotinului,
pentru a-i putea supraveghea pe Spancioc i Stroici, refugiai n Polonia. i era team de
faptul c cei doi vor veni cu oaste polon n Moldova.
n acest timp i inuse promisiunea fcut Doamnei Ruxandra, n sensul c nu mai omora, dar
Scotea ochi, tia mni, ciuntea i seca pe care avea prepus.
mbolnvindu-se, cere mitropolitului, episcopilor i boierilor pe care i chemase lng el s l

clugreasc, dac l vor vedea c se apropie de moarte. Deoarece face o criz puternic, este
clugrit i primete numele de Paisie, doamna Ruxandra este numit regent iar fiul su,
Bogdan, noul domn.
Sosesc Spancioc i Stroici, ajung n faa camerei unde se afla Lpuneanul bolnav i, ascultnd la
u, aud acuzele aduse de ctre acesta mitropolitului i clugrilor care se aflau acolo, ca urmare
a clugririi sale, precum i ameninarea rostit (M-ai popit voi, dar de m voi ndrepta, pre
muli am s popesc i eu!).
Deoarece Lpuneanul i ameninase soia i fiul cu rzbunarea, Spancioc i Stroici o conving
pe Doamna Ruxandra s pun otrav n apa cerut de Lpuneanul, pentru a-i salva fiul.
Intrnd n camera fostului domn, care buse deja din otrav, cei doi l silesc s bea i
resturile ei.
Alexandru Lpuneanul a murit n chinuri i a fost ngropat, adaug autorul, n monastirea
Slatina, zidit de el.
Caracterizarea unui personaj din romanul mitic
Baltagul Mihail Sadoveanu
Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, publicat in 1930, este un romant obiectiv si

aduce o formula romaneasca inedita in peisajul epocii interbelice: polimorfismul structurii
(imbinarea romanului realist cu scenarii politiste).
Romanul este o creatie epica in proza, de mari dimensiuni, cu actiune complexa,
desfasurata pe mai multe planuri, in timp si spatiu precizate, antrenand un numar mare de
personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor infatisate, romanul ofera o
imagine ampla asupra vietii.
Romanul Baltagul prezinta monografia satului moldovenesc de la munte, lumea
arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor
Lipan. Insotita de Gheorghita, Vitoria reconstituie drumul parcurs de barbatul sau, pentru
elucidarea adevarului si savarsirea dreptatii.
Vitoria este un personaj principal de factura realiasta, reprezentativ pentru lumea rurala,
un exponent al spetei (G. Calinescu), cu o personalitate complexa, realizat prin tehnica
basoreliefului si individualizat prin caracterizare directa si indirecta, precum si implicarea in
conflictul exterior cu ucigasii sotului sau prin intensa traire a conflictului interior care are drept
resorturi constiinta implinirii ritmului funerar si a restabilirii adevarului, dar si dragostea fata de
barbatul cu care a parcurs o importanta bucata de viata.
Statutul social al Vitoriei este conturat in primele capitole ale romanului: o femeie
simpla din Magura Tarcaului, mama a doi copii, Minodora si Gheorhita, sotia lui Nechifor Lipan.
O notatie a autorului anticipeaza intr-o oarecare masura deznodamantul tragic, evidentiind, in
acelasi timp,conditia precara a sotiilor de oieri Viata muntenilor e grea; mai ales viata femeilor.
Uneori stau vaduve inainte de vreme, ca dansa. Incearca sa-i educe copiii in spiritul traditional:
pe Minodora o trimite la manastire la o matusa de-a ei pentru a-i desavarsi educatia, dar o
pregateste si pentru viata de familie, incercand sa-i insufle mentalitatea traditionala Iti arat eu
coc, valt si bluza..! [...] si-n legea noastra trebuie sa traiesti si tu!; Gheorghita este singurul ei
sprijin al mamei sale, de aceea ea contribuie la maturizarea lui prin calatoria intreprinsa.
In ceea ce priveste statutul moral si psihologic, Vitoria este o femeie puternica,
curajoasa, dar mai presus de toate, hotarata N-am sa am hodina cum n-are paraul Tarcaului, pan
ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan. De asemenea, ea se dovedeste a fi si o femeie lucida, dandu-si
seama de faptul ca pe Nechifor l-au rapus raii, accepta aceasta noua realitate marturisind Eu
sunt cea mai necajita si mai amarata de lumea asta, am ramas vaduva si saracita.
Spirit contradictoriu, ea este credincioasa si superstitioasa in acelasi timp, trasaturi ce
rezulta din caracterizarea indirecta prin faptele sale. Ea merge si cere sfatul parintelui Daniil,
isi pregateste plecarea conform ritualului crestin, purificandu-se de-a lungul a doisprezece vineri
in care tine post negru si facnd un drum la icoana Sf. Ana de la manastirea Bistrita. Cu toate
acestea, ea o viziteaza si pe ghicitoarea satului, baba Maranda si crede in visele si semnele pe
care le are, dar si in glasul naturii, care ii pune un aliat. Momentul botezului de la Borca si cel al
nuntii de le Cruci dovedesc indirect o alta trasatura de caracter a personajului, anume capacitatea
de a iscodi si de a afla ceea ce o intereseaza. Este stapana pe nervii ei si nu arata suparare cand
este abatuta de drum de oamenii care petreceau la botez. Disimuland, ea face un dar lehuzei si se
vaicareste cu ipocrizie ca are datorii mari, aparandu-se astfel cu inteligenta de eventualele atacuri
ale hotilor si scuzandu-se ca nu poate da mai mult pentru nou-nascut. Cand intalneste nunta se
arata vesela si volubila, pentru ca numai astfel putea afla despre trecerea lui Lipan. Buna
cunoscatoare a firii omenesti, Vitoria marturiseste ca in mijlocul marilor adunari stie ca este mai
putin observata in adevarata ei infatisare, reusind astfel sa ascunda ceea ce simte.
Trasatura dominanta a Vitoriei este insa conservatorismul, acesta rezultand atat din
modul in care vorbeste, cat si din atitudinea ei, cuvantul randuiala la care face apel adesea
punandu-i in caracterizare toate faptele. In secventa in care o cearta pe Minodora pentru
tendintele ei moderniste Iti dau eu tie coc, valt si bluza, araza-te para focului sa te arza, Vitoria
se dovedeste o pasionata de obiceiuri de la care nu se abate si nu accepta ca fiica sau fiul ei sa
faca acest lucru. De altfel, conservatorismul este o trasatura specifica locuitorilor de munte, care
refuza lumea exterioara in toate dimensiunile ei. Interogatiile N-ai mai invatat randuiala? Nu
mai stii ce-i curat, bun si sfant?, accentueaza caracterul conservator al femeii si modul in care ea
percepe tot ce inseamna traditie. Cunoasterea acesteia o face sa inteleaga faptul ca Nechifor a
murit ucis de dusmani si sa nu creada nici in vorbele preotului, nici in cele ale ghicitoarei. Vitoria
isi manifesta spiritul conservator si in momentul in care, in drumul pe care-l face spre Dorna,
intalneste alaiul de nunta.
Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului semnificativ Ochii
ei caprii, in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului... avea o fumusete neobisnuita in
privire. Femeia e caracterizata direct si de catre alte personaje muiere ciudata, femeia asta
trebuia sa fie de pe alta lume. Naratorul mai atrage atentia si asupra faptului ca era apriga si
indarjita si ca Se uita numai cu suparare si i-au crescut tepi de aricioaica. Indirect, aceasta se
individualizeaza inclusiv prin nume, substantivul propriu Vitoria fiind forma regionala a
prenumelui Victoria, sugerand ca eroina e destinata cunoasterii adevarului, fiind o adevarata
invingatoare. In relatia cu fiul ei, Gheorghita, baiatul o credea pe mama sa cu puteri
supraomenesti Daca-i intr-adevar vrajitoare, cugeta el, apoi eu mananc si ea prinde putere. De
asemnea, negustorul David, impresionat de inteligenta, carcaterul ferm si de abilitatea
tranzactionala a muntencei, marturiseste ca, daca n-ar fi insurat, ar fi cerut-o imediat de sotie;
subprefectul o admira din primul moment, fiind uluit apoi de finetea observatiilor, de tenacitatea
anchetei personale declansate si de arta disimularii realelor ei intentii.
Limbajul, un alt procedu de caracterizare, reprezinta un element de structura care
contribuie la realizarea unui portret complex al Vitoriei. Limbajul femeii se potriveste cu mediul
rural caruia ii apartine, felul ei simplu de a vorbi si plin de talc, dovedind o inteligenta nativa. Se
pot remarca in limbajul ei unele zicatori populare, cum ar fi: cel ce spune multe, stie putine. De
asemnea, ea foloseste un limbaj uneori incifrat, dar cu conotatii evidente: eu te cetesc pe tine
macar ca nu stiu carte sau nu stie... De multe ori face aluzii la statutul ei de vaduva, desi abia
spre finalul romanului, moartea sotului ei se va concretiza.
In majoritatea situatilor, Vitoria este prezentata intr-o ipostaza meditativa, specifica unui
puternic conflict interior, un alt element structural important in conturarea Vitoriei. Ochii ei
dusi departe sugereaza ideea ca femeia este preocupata de motivele pentru care sotul ei nu s-a
intors acasa, pana la uitarea de sine: se desfacuse incet-incet de lume si intrase oarecum in
sine.
Desi este puternic condusa de conflictul interior, Vitoria reuseste sa-si indeplineasca
misiunea de detectiv. Astfel, ancheta femeii cuprinde toate etapele: identificarea locului
crimei, descoperirea cadavrului, stabilirea mobilului, investigarea suspectilor, gasirea unor
martori sau a unor probe doveditoare, interogarea vinovatilor si pedepsirea lor. De aceea a fost
considerata de critica literara un Hamlet feminin.
Zbuciumul launtric al Vitoriei se amelioreaza odata ce datina inmormantarii si pedepsirea
ucigasilor au fost infaptuite, eroina intorcandu-se la toate cate a lasat, finalul devenind
semnificativ in constructia protagonistei. Acesta contine monologul femeii care, dupa ce isi
ingroapa sotul conform datinii si ii demasca pe ucigasii acestuia, i se adreseaza fiului, constienta
ca viata nu se incheie cu aceste evenimente. Mesajul pe care i-l transmite evidentiaza faptul ca
pentru Vitoria randuiala ramane cuvantul de ordine si ca traditiile trebuie respectate, desi
conservatorismul ei este partial anulat de decizia de a prelua moda noua de a tesala caii.
Decizia de a nu-l accepta pe iubitul Minodorei surprinde caracterul hotarat al femeii, caracter ce
nu a fost schimbat de calatoria initiatica pe care a intreprins-o.
In opinia mea, Mihail Sadoveanu a construit in acest roman un personaj complex, realist,
cu un caracter bine individualizat, ale carui trasaturi sunt subordonate scopului pe care si-l
propune si care se reflecta, de altfel, tema operei.
Astfel, cautarea adevarului devine imperativul Vitoriei, care-si urmareste cu obstinatie
scopul in virtutea unor legi nescrise, specifice spatiului caruia ea ii apartine. Profund
credincioasa, Vitoria este sigura ca vinovatul isi va gasi pedeapsa, pentru ca asa este crestinesc
cine ucide un om, nu poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca.
Reprezentativ pentru literatura romana interbelica, romanul Baltagul de Mihail
Sadoveanu este o parabola despre datorie si iubire in egala masura.
Relatia dintre doua personaje in romanul mitic

Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regasesc aici: viata
pastorala, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, intelepciunii.
Vitoria si Gheorghita Lipan sunt eroii din romanul Baltagul, a caror relatie mama-fiu
este urmarita pe tot parcursul romanului, astfel este urmarit si procesul de maturizare al lui
Gheorghita, de aceea s-ar putea spune ca este un bildungsroman.
Statutul social al Vitoriei, personajul principal, este conturat in primele capitole ale
romanului. Ea este o femeie simpla din Magura Tarcaului, mama a doi copii, Minodora si
Gheorghita, sotia lui Nechifor Lipan. O notatie a naratorului evientiaza conditia precara a sotiilor
de oieri Viata muntenilor e grea; mai ales viata femeilor. Uneori stau vaduve inainte de vreme,
ca dansa. In ceea ce priveste statutul moral si psihologic, Vitoria este o femeie puternica,
curajoasa, dar, mai presus de toate, hotarata N-am sa am hodina cum n-are paraul Tarcaului,
pan ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan. De asemenea, ea se dovedeste a fi o femeie lucida, fiindca
atunci cand isi da seama de faptul ca pe Nechifor l-au rapus raii, marturiseste Eu sunt cea mai
necajita si mai amarata de pe lumea asta, am ramas vaduva si saracita. Inteligenta nativa si
stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar, mai ales, la parastas, cand demasca ucigasii,
femeia regizand magistral scena aceasta. Apartinand lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite
copiilor respectul traditiilor, datorita crestineasca se afla inainte de toate si este refractara la
noutatile civilizatiei. Vitoria nu se lamenteaza, nu asteapta rezolvarea dramei personale din
partea nimanui, nu se pleaca in fata destinului.
Personaj secundar, Gheorghita, fiul Vitoriei si al lui Nechifor, fratele Minodorei,
reprezinta generatia tanara, iar numele il primise din cauza ca ii placuse Vitoriei, fiind numele
cel adevarat si tainic al lui Nechifor Lipan. Din perspectiva acestui personaj, romanu poate fi
considerat unul initiatic, deoarece prezinta drumul spre maturizare strabatut de Gheorghita, acest
drum fiind realizat cu ajutorul Vitoriei. Mai mult, in absenta lui Nechifor, Gheorghita trebuie sa
ia locul tatalui disparut, chiar daca flacaul pare depasit de situatie Pentru o tinereta ca a lui cade
grea sarcina gospodariei.
La inceput, Gheorghita este prezentat ca un adolescent interesat in special de intalnirile
cu cei de varsa lui, chiar daca familia ii incredinteaza unele responsabilitati, precum pazirea
oilor. Disparitia tatalui sau e evenimentul care il obliga pe tanar sa se maturizeze, fiindca Vitoria
ii cere fiului sau sa o insoteasca in cautarea lui Nechifor Iau cu mine si pe baiat, sa am alaturi o
putere barbateasca. Il atentioneaza ca varsta ingenuitatii s-a incheiat pentru el, fiindca tragedia
pe care o anticipa va schimba cursul vietii intregii familii De-acu trebuie sa te arati barbat.
Initial, adolescentul este intrigat de hotarare mamei de a face o ancheta pe cont propriu,
neintelegand decat tarziu aluziile din replicile materne pentru tine de-acu inainte incepe a rasari
soarele. Desi pe tot parcursul romanului este evidentiata relatia dintre cele doua personaje
initiator si initiat -, cele mai relevante scene pot fi identificate inspre finalul operei. Astfel, orice
proces initiatic presupune o moarte simbolica, adica o coborare in intuneric, acolo unde neofitul
va fi supus unor incercari-limita. Coborand, la porunca mamei, in rapa unde se confrunta cu
privelistea ingrozitoare a ramasitelor parintelui sau, tanarul parcurge o coborare printre spiritele
demonice. Plange ca un copil si lasat de Vitoria sa pazeasca osemintele parintesti cateva ore, in
cursul noptii, nu rezista incercarii; de frica, se urca pe mal si vorbeste in nestire cu singurele
vietati din preajma, cainele si calul.
O alta scena esentiala in evidentierea relatiei dintre mama si fiu este cea a parastasului, in
care are loc desavarsirea initierii. Imediat dupa ce Vitoria reconstituie firul tragic al
evenimentelor, aceasta ii cere lui Gheorghita sa razbune moartea tatalui sau, pedepsindu-l pe
Calistrat Bogza printr-o lovitura de baltag il lovi cu muchea baltagului, in frunte.
Relevante in analiza relatiei dintre cele doua personaje sunt modalitatile de
caracterizare, atat cele directe, cat si cele indirecte. Vitoria este personajul complex, realizat
prin tehnica basoreliefului. Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului
semnificativ Ochii ei caprii, in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului [...] avea o
frumusete neobisnuita in privire. Femeia e carcaterizata direct si de catre alte personaje:
muiere ciudata, femeia asta trebuia sa fie de pe alta luma. Naratorul mai atrage atentia si
asupra faptului ca era apriga si indarjita; [...] Se uita numai cu suparare si i-au crescut tepi de
aricioaica. Indirect, aceasta se individualizeaza inclusiv prin nume, Vitoria asemandu-se
numelui de Victoria, predestinat parca pentru ceea ce avea sa urmeze. Din punctul de vedere al
lui Gheorghita, Vitoria are puteri supraomenesti Daca-i intr-adevar vrajitoare, cugeta el, apoi eu
mananc si ea prinde putere. Portretul lui Gheorghita este realizat, de asemenea, in mod direct de
catre narator, care scoate in evidenta asemanarea flacaului cu mama sa Gheorghita era un flacau
sprancenat s-avea ochii ei. Nu prea era vorbaret, dar stia sa spuie destul de bine despre cele ce
lasase si cele ce vazuse.
Un element structural esential in evidentierea relatiei dintre Vitoria si Gheorghita este
actiunea. Prima parte a romanului cuprinde framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si
pregatirile de drum, cea mai importanta fiind incredintarea unui baltag sfintit lui Gheorghita. In a
doua parte, femeia si de fiul ei reconstituie traseul lui Nechifor Lipan, facand o serie de popasuri,
in incercarea de a gasi cat mai multe indicii. De asemnea, intalnesc o cumetrie si o nunta;
succesiunea acestor mari momente din viata omului da de gandit Vitoriei, care anticipeaza
inmormantarea din final. Intreband din sat in sat, ea isi da seama ca sotul sau a disparut intre
Suha si Sabasa. Cu ajutorul cainelui regasit, munteanca descopera intr-o rapa ramasitele lui
Lipan. Partea a treia prezinta sfarsitul drumului: ancheta politiei, inmormantarea, parastasul lui
Nechifor Lipan si pedepsirea ucigasului. Infaptuirea actului de dreptate la parastas marcheaza
maturizarea lui Gheorghita.
Finalul romanului contine monologul femeii care, dupa ce isi ingroapa sotul conform
datinii si demasca pe ucigasii acestuia, i se adreseaza fiulului, constienta ca viata nu se incheie cu
aceste evenimente. Mesajul pe care i-l transmite evidentiaza faptul ca pentru Vitoria randuiala
ramane cuvantul de ordine si ca traditiile trebuie respectate.
De asemenea, pentru evidentierea relatiei dintre Vitoria si Gheorghita este relevanta si
perspectiva narativa. Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniscient
reconstituie in mod obiectiv, prin tehnica detaliului si prin observatie, lumea satului de munteni
si actiunile Vitoriei. Desi naratorul omniscient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul
naratorului.
In opinia mea, in evolutia relatiei dintre cele doua personaje se reflecta ideea ca mama
reprezinta principalul reper in educatia copiilor sai. In finalul romanului, Gheorghita dovedeste
ca este suficient de matur pentru a-si asuma in familie rolul tatalui sau, in vreme ce Vitoria,
careia flacaul i-a devenit , in urma calatoriei, un adevarat sprijin, isi va continua viata obisnuita
pe care moartea lui Nechifor a intrerupt-o pentru o vreme.
Reprezentativ pentru literatura interbelica, romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu este
o parabola despre datorie si iubire in egala masura.
ROMANUL REALIST MITIC

Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regasesc aici: viata
pastorala, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, intelepciunii.
Motivul labirintului se concretizeaza la nivelul actiunii (cautarea si diferitele popasuri),
dar este semnificativ si la nivelul titlului. Baltagul (toporul cu doua taisuri) este un obiect
simbolic, ambivalent: arma a crimei si instrumentul actului justitiar, reparator. De remaract este
ca in roman, acelasi baltag (a lui Lipan) indeplineste cele doua functii. Baltagul tanarului
Gheorghita se pastreaza neatins de sangele ucigasilor. Chiar numele protagonistilor ar avea
semnificatii simbolice, desemnand victoria dreptatii.
Arhitectura complexa conferita de polimorfismul structurii si de tesatura de teme si
motive, a ocazionat, de-a lungul vremii, diferite interpretari ale romanului, unele chiar
contradictorii: roman antropologic si politist, roman mitic-baladesc si realism etnografic,
reconstiruire a Mioritei, roman demitizant, roman realist-obiectiv, roman initiatic, roman de
dragoste si o anti-Miorita.
Relatia romanului cu balada populara Miorita, sugerata chiar si de scriitor prin motto
Stapane, stapane,/ Mai chiama s-un cane..- , constituie un aspect controversat in receptarea
critica.
Romanul estre structurat pe doua coordonate fundamentale: aspectul realist
(reconstituirea monografica a lumii pastorale si cautarea adevarului) si aspectul mitic (sensul
ritual al gesturilor personajului pricipal). Orizontul mitic include modul de intelegere a lumii de
catre personaje, traditiile pastorale, dar si comuniunea om-natura si mitul marii treceri.
Cautarea constituie axul romanului si se asociaza cu motivul labirintului. Parcurgerea
drumului are diferite semnificatii. Vitoria reconstituie evenimentele care au condus la moartea
barbatului ei (intriga politista), ceea ce se transpune intr-o dubla aventura: a cunoasterii lumii si a
cunoasterii de sine. Pentru Gheorghita, calatoria are rol educativ, de initiere a tanarului
(bildungsroman). Nechifor, personaj episodic, prezentat indirect, apartine planului mitic.
Cautandu-l, Vitoria parcurge simultan doua lumi: spatiul real, concret si comercial, dar si o lume
de semne si minuni, al caror sens ea stie sa-l descifreze.
Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent si omniscient
reconstituie in mod obiectiv, prin tehnica detaliului si observatie, lumea satului de munteni si
actiunile Vitoriei. Desi naratorul omniscient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul
naratorului. Inteligenta si calculata, ca un Hamlet feminin, ea reconstituie crima pe baza
propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce ii determina pe criminali sa-si
recunoasca vina in fata satului si a autoritatilor.
Secventele narative sunt legate prin inlantuire si alternanta. Naratiunea este
preponderenta, dar pasajele descriptive fixeaza diferite aspecte ale cadrului sau elemente de
portret fizic, individual si colectiv. Naratiunea este nuantata de secventele dialogate sau de replici
ale Vitoriei, cum este laimotivul rostit de femeie in cautarea sotului, la fiecare popas Nu s-a
oprit cumva.. asta-toamna un om cu un cal negru tintat in frunte?.
Timpul derularii actiunii este vag precizat, prin repere termporale aproape de Sf.
Andrei, in Postul Mare, 10 Martie. Cadrul actiunii este satul Magura Tarcaului, zona
Dornelor si a Bistritei, dar si cel de campie, Cristesti, in Balta Jijiei. Fiind un roman realist,
pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria impreuna cu Gheorghita, pe urmele lui Nechifor,
contine toponime existente pe harta. Scriere fictionala cu valente mitice, romancierul insa
imagineaza satul Lipanilor, Magura Tarcaului si utilizeaza toponime simbolice (satul Doi Meri,
raul Negra).
Romanul este structurat in saisprezece capitole cu actiune desfasurata cronologic,
urmarind momentele subiectului.
Prima parte (capitolele I al VI-lea) framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si
pregatirile de drum include expozitiunea si intriga. In expozitiune se prezinta satul Magura
Tarcaului si schita portretului fizic al Vitoriei, care este surprinsa torcand pe prisa si gandidu-se
la intarzierea sotului sau plecat la Dorna sa cumpere oi. Intriga cuprinde framantarile ei, dar si
actiunile intreprinse inainte de plecarea in cautarea sotului: tine post negru douasprezece vineri,
se inchina la icoana Sfintei Ana de la Manastirea Bistrita, anunta autoritatile de disparitia sotului,
vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasa la Manastirea Varatec,
iar lui Gheorghita ii incredinteaza un balta sfintit.
Partea a doua (capitolele al VI-lea al XIII-lea) contine desfasurarea actiunii si releva
drumul parcurs de Vitoria si fiul ei, Gheorghita, in cautarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie
traseul lui Nechifor, facand o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la
crasma domnului David de la Calugareni, la mos Pricop si baba Dochia din Farcasa, la Vatra
Dornei, apoi la Paltinis, Brosteni, Borca, de unde drumul paraseste apa Bistritei, intr-o tara cu
totul necunoscuta. De asemenea, intalnesc o cumetrie, la Borca si o nunta, la Cruci. Succesiunea
acestor mari momente din viata omului, da de gandit Vitoriei si anticipeaza inmormantarea din
final. Intreband din sat in sat, ea isi da seama ca sotul sau a disparut intre Suha si Sabasa. Cu
ajutorul cainelui regasit, Lupu, munteana descopera intr-o rapa ramasitele lui Lipan, in dreptul
Crucii Talienilor.
Partea a III-a (capitolele al XIV-lea al XVI-lea) prezinta sfarsitul drumului: ancheta
politiei, inmormantarea, parastasul lui Nechifor Lipan si pedepsirea ucigasului. Coborarea in
rapa si veghea nocturna a mortului marcheaza maturizarea lui Gheorghita, dovedita in infaptuirea
actului de dreptate la parastas. Punctul culminant este momentul in care Vitoria reconstituie cu
fidelitate scena crimei, surprinzandu-i chiar si pe ucigasii Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Primul isi
recunoaste vina, insa al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghita cu baltagul lui Nechifor si
sfasiat de cainele Lupu, facandu-se astfel dreptate. Deznodamantul il surprinde pe Bogza, care-i
cere iertare femeii mortului si-si recunoaste fapta.
Personajele ocupa un loc important in roman, fie ca sunt principale (Vitoria, Nechifor
personaj absent), secundare (Gheorghita) sau episodice (Minodora, Mitrea, mos Pricop). Ele
reprezinta omul patriarhal, pastrator al traditilor unui spatiu ancestral, aureolat de mit, mister, de
basm. Limbajul lor se caracterizeaza prin tonul ceremonios, plasticitatea imaginilor si nota lirica.
Romanul are caracter monografic, deoarece infatiseaza viata muntenilor, ocupatiile,
traditiile, obieceiurile si principalele lor trasaturi: muncitori, veseli, iubitori. Trasaturile
personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse inca de la inceput, in legenda pe care obisnuia
Lipan, rememorata de Vitoria Munteanului i-i dat sa-si castige paine cea de toate zilele cu
toporul ori cu cata. [...] Munteanul are radacini la locul lui, ca si bradul.
Un alt portret colectiv memorabil este al locuitorilor de sub brad, tinutul strabatut de
Vitoria, care sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in
suferinti ca si-n ierni cumplite... Familia Lipanilor este parte a acestei colectivitati: imaginea
lui Nechifor pastrata in memoria celorlalti, portretizarea ampla a Vitoriei, ca exponent al acestei
lumi arhaice si tinerii receptivi la noutatile civilizatiei, Minodora si Gheorghita.
In opinia mea, romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu apartine realismului mitic.
Romanul nu se limiteaza la o moarte ipocrita (ca in balada Miorita), Vitoria parcurgand traseul
presupus al maicutei batrane. In plus, Nechifor evolueaza de la statutul de cioban la cel de
negustor, element ce evidentiaza descralitatea inevitabila a lumii rurale atinse de impactul noii
civilizatii.
Romanul are o schema epica politista, dar dezvaluie in profunzime un scenariu mitic in
care, uneori, se regasesc elemente din balada Miorita.
Astfel, reprezentativ pentru liteatura romana interbelica, romanul Baltagul de Mihail
Sadoveanu este o parabola despre datorie si iubire in egala masura.
Rezumat Baltagul Mihail Sadoveanu
I
Romanul debuteaza cu o povestire parabolica. Actiunea e localizata in Moldova, M-tii Tacaului,
satul Magura; in care locuiesta Vitoria Lipan. Nechifor Lipan, sotul Vitoriei, plecase, toamna , la
Dorna sa cumpere niste oi si nu revenise la timp. Fiul sau, Gheorghita, era plecat cu turmele la
apa Jijiei,, iar acsa ramasesera Vitoria si Minodora, fiica acesteia, care avea o relatie de dragoste
cu fiul dascalului din sat.In somn femeia are un semn rau despre soarta sotului: il vede calare,
cu spatele intors catra ea, trcand spre asfintit o revarsare de ape.
II
Se produce un alt semn: cocosul canta pe prispa casei intors inafara, un semn de plecare, spuse
Vitoria. Mama isi anunta fiica de intentia de a o casatori cu un romin asezat cu casa noua si cu
oi in munte.
III
Vitoria se adreseaza parintelui Daniil pentru sfat, iar preotul o indeamna sa astepte, caci el crede
ca sotul ei intarzie dintr-o pricina oarecare. La aceasta, femeia spune ca Nechifor poate zabovi o
zi ori doua, cu lautari si cu petrecere, ca un barbat ce se afla; insa dupa aceea vine la salasul lui.
IV
Sotia incearca sa afle ceva despre cel disparut cu ajutorul babei Maranda, vrajitoarea satului.
Batrana ii ghicestte in carti: una cu ochi verzi si cu sprancene imbinate il retine langa ea pe
barbat, dar Vitoria nu prea crede.
V
Vitoria nu asculta vorbele rautacioase ale batranelor din sat, si este hotarata sa-l caute pe disparut
oriunde ar fi el. Ea isi planuieste cu de-amanuntul plecarea, isi pregateste sufletul, tinand post si
rugandu-se. De asemenea isi pregateste casa si isi gandeste drumul pe care il va urma.
Dupa boboteaza primul drum il face la manastirea Bistrita pentru ca Sf. Ana sa-i lumineze mintea
si sa-i arate calea pe care s-o urmeze. Arhimandritul o pavatuieste sa mearga la Piatra si sa se
adreseze stapanirii pamantesti. Sfanta Ana are sa puie cuvant la scaunul Imparatiei cele mari.
() Du-te la politai si la prefect si spune-le intamplarea, ca sa faca cercetari.'
VI
Vitoria si Gheorghita au plecat de dimineata la Piatra unde au oprit la un han pe care il
cunosteau; acolo au intrebat de prefect. Munteanca i-a povestit prefectului ca sotul ei plecase sa
cumpere niste oi de la Dorna si nu s-a mai intors desi trecusera saptezeci si trei de zile. Prefectul
o asigura ca o sa cerceteze si ca trebuie sa scrie o plangere (o jalba).
Acasa femeia se ruga de parintele Daniil sa-i faca jalba, iar in jalba il ruga sa scrie de toate
necazurile ei. Ea planuise sa plece la Dorna ca fiul ei, pe Minodora sa o duca la manastirea
Varaticului unde e o sora de-a mamei calugarita, iar casa o va lasa pe mana parintelui Daniil.
La 27 februarie o duse pe fata la manastire iar pe drum ii spuse:
- Fata, a vorbit ea fara suparare; tu sa nu fii proasta si sa nu te bocesti pe tine. Astazi e o sfanta
luni si incepem implinirea hotararii.
VII
In 9 martie intr-o zi de iarna cu soare parintele Daniil a facut o slujba importanta. Vitoria si
Gheorghita au dus la biserica multe daruri.
Dupa ce munteanca ajunse acasa nici nu apuca sa-i dea de mancare baiatului caci deja la poarta
erau preotul Milies, domnul Iordan, negustorul si musterul lui Nechifor, domnul David.
Deoarece stateau mai prost cu banii; Lipanii, au trebuit sa vanda niste marfa; cel care o cumpara
era negustorul. In acea seara dadu-se o dihanie la vite dar d-l Mitrea rezolva problema. In
dimineata urmatoare pregatira cai si baltagul facut de fierarul satului si blagoslovit de preot.
Gheoghita purta aninat in lant,(),baltagul. Vitoria potrivise si legase pusca cea scurta dinapoia
tarnitei.
VIII
Gheoghita, Vitoria si negustorul David planuiau drumul pana Vatra Dornei.
In drumul lor facura un popas pe malul Bistritei langa o toplita; de acolo au pornit de-a lungul
Bistritei pana ce i-a prins noaptea langa un han la Donea. Acolo munteanca se preface ca-l cauta
pe Lipan pentru niste bani si afla ca acesta nu a mai fost vazut pe-acolo din toamna.
Cei trei au pornit iar la drumetie, urmatorul popas fiind casa lui David la Calugareni langa Piatra
Teiului. In acea seara Vitoria a inceput sa depene amintiri cu Lipan. In dimineata urmatoare
mersera pana la Farcasa unde se oprira din nou.Vitoria il judeca pe Lipan. Avea ea sa-i spuie
multe;()si I le spunea din launtru, cu banuieli si suferinte vechi.
IX
In Farcasa ii gazduieste un fierar, mos Pricop, de la care Vitoria afla ca sotul ei oprise acolo,
pentru potcovirea calului sau, in drum spre Dorna.
X
Pe drum, la Borca, Vitoria si Gheorghita intalnesc un botez la care au fost nevoiti sa participe;
ceva mai departe, pe gheata de pe apa Bistritei, ii opreste un alai de nuntasi, care au intins
plosca si au ridicat pistoalele.Ori beau () ori ii omoara acolo pe loc; iar ei se conformeaza.
Ajunsi la Vatra Dornei afla de la un slujbas ca in noiembrie Nechifor cumparase trei sute de oi;
din acestea vanduse o suta de oi altor doi gospodari, impreuna cu care plecase mai departe.
XI
Vitoria Lipan afla de la un crasmar ca sotul poposise acolo impreuna cu doi ciobani. Vitoria
indicand semnalmentele sotului ei, mai ales cacuila brumarie pe care el o purta, merge din
carciuma in carciuma. Mama si fiul fac din nou un popas, dupa ce trec de satul Sabasa peste
muntele Stanisoara, in satul Suha,unde crasmarul, d-l Iorgu Vasiliu, isi aduce aminte de trecerea
turmei de trei sute de oi, dar insotita fiind numai de doi stapani, fapt confirmat si de sotia lui; pe
unul dintre oieri il chema Calistrat Bogza. Pentru femeia oierului disparut incepe sa se faca
lumina. La Sabasa, fusesera trei. Dincoace,(), Nechifor Lipan nu mai era..
XII
Sotia d-lui Vasiliui ii spuse Vitoriei ca pe celalalt il cheama Ilie Cutui si ambi sunt locuitori ai
satului Doi Meri. Victoria discuta cu cei doi ciobani, ei spunand ca i-au platit lui Nechifor oile la
Crucea Talienilor. Reveniti in Sabasa Vitoria si fiul ei opresc la carciuma d-lui Toma dupa care il
recunoaste pe Lupu, cainele sotului, intr-o gospodarie.
XIII
Gospodarul care-l tinuse pe Lupu i-a cautat stapinul inainte de a-l lua. Dupa ce plateste o
recompensa, ea il ia cu sine. Era deja primavara si Vitoria impreuna cu cainele, care o insotea,
asemeni fiului, isi conducea stapinii intr-o prapastie. Nechifor era acolo, insa imputinat de dintii
fiarelor. Iar craniul uman purta urma de baltag.
XIV
Privind resturile pamantesti ale tatalui, Gheorghita plingea ca un copil mic, dar mama lui era
ferma si se duse in sat dupa ajutoare. A treia zi soseste subprefectul Anastase Balmez care
constata moartea violenta a lui Lipan, care ii sugereaza sa intrebe ciobanii ce i-au ajutat pe Bogza
si Cutui sa duca oile de la Dorna daca stiu de vanzarea de oi.
XV
In timpul timpil interogatoriului la care-i supune, in Suha, pe Bogza si Cutui, subprefectul
primste raspunsurile date Vitoriei in timpul discutiei cu ei de la primarie. Femeia invita pe
subprefect si pe cei doi ciobani la inmormantare. Ramasitele pamantesti ale lui Lipan sunt
ingropate in cimitirul din Suha. Eu, (), am trait pe lumea asta numai pentru omul acela al meu
si-am fost multamita si inflorita cu dansul. Iar de-acum imi mai ramin putine zile, cu nor..
XVI
Are loc praznicul de dupa inmormantare, la casa d-lui Toma. Vitoria ii cere lui Bogza sa-i dea
baltagul sau lui Gheorghita pentru ca flacaul sa-l admire. Apoi spune cum a fost ucis barbatul ei:
urca muntele Stanisoara impreuna cu doi tovarasi din care unul l-a lovit cu baltagul in cap pe la
spate si l-a impins in vale cu cal cu tot. Calistrat Bogza se infurie, caci se simtea invinuit (-
Destul! racni omul, destul!), iar Gheorghita il loveste cu baltagul in frunte si da drumul cainelui,
ce-l musca de gat. Simtind ca va muri, ciobanul recunoaste crima sa si a lui Ilie Cutui. Vitoria ii
spune fiului ca va plati tot ce trebuie pentru a recupera turma furata, de asemenea o vor lua pe
Minodora de la manastire; dar mama tot nu este de acord cu relatia ei cu feciorul dascalului.
MODERNISMUL
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga face parte din seria artelor
poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, alaturi de Testament de Tudor
Arghezi si de Joc secund de Ion Barbu. Poezia este asezata in fruntea primului sau volum,
Poemele luminii (1919) si are rol de program (manifest) literar, realizat insa cu mijloace
poetice.
Este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima crezul liric (propriile convingeri despre
arta literara si despre aspectele esentiale ale acesteia) si viziunea asupra lumii. Prin mijloace
artistice, sunt redate propriile idei despre poezie (teme, modalitati de creatie si de expresie) si
despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea si creatia, problematica cunoasterii).
Este o arta poetica moderna, pentru ca interesul autorului este deplasat de la tehnica
poetica la relatia poet-lume si poet-creatie.
Relatia dintre viziunea autorului asupra poeziei si expresionism se concentreaza aupra
unor aspecte relevante in textul poetic: exacerbarea eului creator ca factor decesiv in raportul
interrelational stabilit cu cosmosul, sentimentul absolutului, interiorizarea si spiritualizarea
peisajului, tensiunea lirica.
Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Pronumele
personal eu este asezat orgolios in fruntea primei poezii din primul volum, adica in fruntei
operei. Plasarea ei initiala poate corespunde influentelor expresioniste (exacerbarea eului) din
volumele de tinerete. Dar mai ales exprima atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele
lumii, izvorata din iubire. Verbul la forma negativa nu strivesc exprima refuzul cunoasterii de
timp rational si optiunea pentru cunoasterea luciferica/poetica. Metafora revelatorie corola de
minuni a lumii, imagine a perfectiunii, a absolutului, prin ideea de cerc, de intreg, semnifica
misterele universale, iar rolul poetului este adancirea tainei care tine de o vointa de mister
specifica blagiana.
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale Universului:
cunoasterea lumii in planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire (comunicarea afectiva
totala).
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica
transmisa in mod direct si la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii, pronumele personal la
persoana I singular, adjectivul posesiv la persoana I, verbele la prezent, persoana I singular,
alternand spre diferentiere cu persoana a III-a, topica efectiva si pauza afectiva.
Titlul este reluat in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul sau, imbogatit prin seria de
antiteze si prin lantul metaforic, se intregeste cu versurile finale: Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii/[...]/caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte. Poezia este un act de
creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a misterelor lumii prin trairea nemijlocita a formelor
concrete. Metaforele enumerate suprind temele majore ale creatiei poetice, imaginate ca petalele
unei corole uriase care adaposteste misterul lumii: flori- viata/efermitatea/frumosul, ochi-
cunoasterea/contemplatia poetica a lumii, buze- iubirea/rostirea poetica, morminte- tema
mortii/eternitatea.
Compozitional, poezia are trei secvente marcate, de obicei, prin scrierea cu majuscula a
versurilor. Poezia este alcatuita din 20 de versuri libere, al caror ritm interior reda fluxul ideilor si
frenezia sentimentelor. Eufonia versurilor sugereaza amplificarea misterului.
Prima secventa expriama concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negativa nu
strivesc , nu ucid (cu mintea) -, atitudinea poetica fata de tainele lumii refuzul cunoasterii
logice, rationale. Verbele se asociaza metaforei calea mea (destinul poetic asumat).
A doua secventa, mai ampla, se construieste pe baza unor relatii de opozitie: eu-altii,
lumina mea-lumina altora. Metafora luminii, emblematica pentru opera poetica a lui
Lucian Blaga, inclusa in titlul volumului de debut, sugereaza cunoasterea. Dedublarea
luminii este redata prin opozitia dintre metafora lumina altora (cunoasterea de tip rational,
logic) si lumina mea (cunoasterea poetica, de tip intuitiv). Sintagmele poetice se asociaza cu
serii verbale simetric antitetice: lumina altora sugruma (vraja), adica striveste, ucide (nu
sporeste, micsoreaza, nu imbogateste, nu iubeste) -, lumina mea sporesc (a lumii taina),
mareste, imbogatesc, iubesc (nu sugrum, nu strivesc, nu ucid).
Verbele la timpul prezent (prezentul etern si prezentul gnomic), dispuse in serii
antonimice, cu forme afirmative si negative, plaseaza eul poetic intr-o relatie definita cu lumeaa,
care sta sub semnul misterului: optiunea pentru o forma de cunoastere poetica.
Antiteza este marcata si grafic, pentru ca versul liber poate reda fluxul ideatic si afectiv.
In pozitie mediana sunt plasate cel mai scurt (dar eu) si cel mai lung vers al poeziei (eu cu
lumina mea sporesc a lumii taina). Conjuctia adversativa dar, reluarea pronumelui personal
eu, verbul la persoana I singular, forma afirmativa, sporesc (a lumii taina), afirma optiunea
poetica pentru un mod de cunoastere cu lumina mea- si atitudinea fata de misterele lumii.
Finalul poeziei constituie o a treia secventa, cu rol concluziv, desi exprimata prin
raportul de cauzalitate (caci). Cunoasterea poetica este un act de contemplatie (tot... se
schimba... sub ochii mei) si de iubire (caci eu iubesc).
Elemente de recurenta in poezie sunt: misterul si motivul luminii, care implica
principiul contrar, intunericul. Discursul liric se organizeaza in jurul acestor elemente.
Sursele expresivitatii si ale sugestiei se regasesc la fiecare nivel al limbajul poetic. La
nivel morfosintactic, plasarea pronumelui personal eu in pozitie initiala si repetarea de sase ori
in poezie, sustine caracterul confesiv si (auto)definirea relatiei eu-lume. Conjunctia si, prezenta
in zece pozitii confera cursivitate discursului liric si accentueaza ideile cu valoare gnomica.
Topica afectiva (inversiuni si dislocari sintactice) evidentiaza optiunea poetica pentru o forma de
cunoastere: iubirea, creatia.
La nivelul lexico-semantic se observa terminologia abstracta, lexicul imprumutat din
sfera cosmicului si a naturii este organizat ca forme sensibile ale cunoasterii (Stefan
Munteanu). Campul semnatic al misterului este realizat prin termeni/structuri lexicale cu valoare
de metafore revelatorii: tainele, nepatrunsul ascuns, a lumii taina, intunecata zare, sfant
mister, ne-nteles, ne-ntelesuri si mai mari. Opozitia lumina-intuneric releva simbolic
relatia: cunoastere poetica (prin iubire si creatie) cunoastere logica.
In poezia lui Lucian Blaga, limbajul artistic si imaginile artistice sunt puse in relatie cu
un plan filozofic secundar. Organizarea ideilor poetice se face in jurul unei imagini realizate prin
comparatia ampla a elementului abstract, de ordin spiritual, cu un aspect al lumii materiale,
termen concret, de un puternic imagism.
In opinia mea, poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga, este o
arta poetica moderna pentru ca interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice
la relatia poet-lume si poet-creatie: Omul trebuie sa fie un creator, de aceea renunt cu bucurie la
cunoasterea absolutului! (Lucian Blaga Pietre pentru templul meu ).
Misterul este substanta originara si esentiala a poeziei: cuvantul originar. Sentimentul
poetic este acela de contopire cu misterele universale, cu esenta lumii. Actul poetic converteste
misterul, nu il reduce. Iar cuvantul poetic nu inseamna ci sugereaza, nu explica misterul
universal, ci il protejeaza prin transfigurare.
Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

i nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntlnesc
n calea mea
n flori, n ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrum vraja neptrunsului ascuns
n adncimi de ntuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii tain -
i-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micoreaz, ci tremurtoare
mrete i mai tare taina nopii,
aa mbogesc i eu ntunecata zare
cu largi fiori de sfnt mister
i tot ce-i neneles
se schimb-n nenelesuri i mai mari
sub ochii mei-
cci eu iubesc
i flori i ochi i buze i morminte.
(1919)
Caracterizarea personajului principal in romanul balzacian
Enigma Otiliei George Calinescu
Important critic si istoric interbelic, poet, dramaturg, estetician, publicist, George

Calinescu este si autorul a patru romane: Cartea nuntii (1933), Enigma Otiliei (1938),
Bietul Ioanide (1953) si Scrinul negru (1960), care ilustreaza conceptia sa critica si teoretica
despre roman, conform careia Balzac ramane modelul esential.
Opera literara Enigma Oltiliei de George Calinescu este un roman realist de tip
balzacian, cu elemente moderniste, apartinand prozei interbelice. De asemenea, este roman social
si citadin.
Enigma Otiliei este roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri,
cu conflict complex, la care participa numeroase personaje. Este roman realist prin: tema,
structura (inchisa) si realizarea personajelor, dar depaseste modelul realismului clasic prin
elemente ale modernitatii.
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a. Viziunea
dindarat presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate.
Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale; si omniprezent, controleaza evolutia
lor ca un regizor universal. Naratorul nu este absent, ci comunica, prin postura de spectator si
comentator al comediei umane reprezentate, cu instantele narative.
La nivelul personajelor, specific romanului realist balzacian este personajul tipic in
situatii tipice, avand o trasatura dominanta de caracter careia i se supun celelalte. Spre deosebire
de caracterele clasice, personajele realiste sunt insa determinate social, fiind produsul mediului in
care traiesc.
Desi se realizeaza tipologii, la construirea acestora este aplicata o formula estetica
moderna si anume, ambiguitatea personajelor. Spre exemplu, Mos Costache nu este
dezumanizat de patima sa, avand sentimente profunde pentru Otilia.
Calinescu isi construieste personajele si in functie de etica lor. Atfel, unii actanti sunt
dominati de moralitate Felix, Otilia, Pascalopol -, iar altii de interese meschine Aglae,
Stanica-. Aceasta viziune este una antitetica, de exemplu, feminatatea misterioasa a Otiliei este in
contrast cu uratenia Auricai.
Otilia ilustreaza in mod remarcabil dimensiunea eternului femini si este prezentata ca o
fiinta enigmatica marcata de un puternic conflict interior. Cauta fericirea, iar gesturile ei, care o
arunca dintr-o extrema in alta, ii determina aceasta perceptie din partea celor din jur. Personajul
reprezentat de Otilia este unul modern, neincadrandu-se intr-un tip realist, ea ilustrand, asemeni
lui Felix, categria orfanului.
Statutul social al fetei se contureaza inca de la inceputul romanului. Otilia Marculescu
este fata din prima casatorie a celei de-a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu.
Otilia, personajul principal si eponim al operei, sparge tiparele clasice, conferindu-i
romanului modernitate. De altfel, femeia din romanul modern, citadin, depaseste tiparul
traditionalist, rural, nu numai prin incadrarea intr-un alt spatiu, ci mai ales prin libertatile
asumate: ea are acces la studiu, capacitatea de a lua decizii individual, de a hotari in privinta
propriului destin, desi este inca dependenta financiar de partener.
Otilia pare a fi singura fiinta care traieste cu adevarat in acest roman, prin firea sa
imprevizibila, spontana, ce poate produce material romanesc. Ea este un personaj complex,
definitoriu, eponim.
Titlul anticipeaza tema romanului care pune accentul pe caracterul imprevizibil al
eroinei si care face din opera o poveste a enigmei feminitatii. In intentia scriitorului, cartea purta
titlul Parintii Oltiliei, ilustrand astfel motivul balzacian al paternitatii, urmarit in relatiile
parinti-copii, in contextul epocii interbelice. Fiecare dintre personajele romanului poate fi
considerat parinte al Otiliei, pentru ca, intr-un fel sau altul, ei ii hotarasc destinul. De pilda, mos
Costache isi exercita lamentabil rolul de tata, desi nu este lipsit de sentimente fata de Otilia. El se
gandeste la viitorul ei, vrea chiar sa o infieze, dar amana la nesfarsit gestul. Si Pascalopol, mult
mai varstnic decat Otilia, marturiseste ca, in iubirea pentru ea, imbina pasiunea cu paternitatea.
Titlul Enigma Otiliei sugereaza comportamnetul derutant al eroinei, uneori absurd, care il
uimeste pe Felix. Pentru orice tanar de douazeci de ani, fata care il respinge, dar ii da in acelasi
timp dovezi de afectiune, va fi enigmatica.
Otilia este prezentata in mod direct de catre narator, care ii atribuie rolul de observator
lui Felix, la inceputul romanului fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri arata si mai
copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. Portretul personajului se completeaza prin
alte trasaturi, precum cochetaria, bunul gust in vestimentatie Fata subtirica, imbracata intr-o
rochie foarte larga pe poale, dar stramta tare la mijloc...
Autocaracterizarea completeaza portretul Otiliei, care-si cunoaste foarte bine soarta de
fiinta toleranta, obligata sa-si rezolve singura problemele vietii. Interesant este ca, desi
superficiala,ea are totusi constiinta acestei superficialitati tipic feminine cand tu vorbeai de
ideal, eu ma gandeam ca n-am sters praful de pe pian, Noi, fetele, Felix, suntem mediocre si
singurul meu merit e ca-mi dau seama de asta.
Prin procedeul reflectarii poliedrice, portretul fetei este complex si contradictoriu,
fiecare personaj percepand-o diferit: Otilia este fe-fetita cuminte si iubitoare pentru Mos
Costache, fata admirabila, superioara pentru Felix, femeia capricioasa, dar si copilaroasa
pentru Pascalopol, o dezmatata, o stricata pentru Aglae, o fata desteapta, cu spirit practic
pentru Stanica si o rivala in casatorie pentru Aurica.
Personajul isi dezvaluie complexitatea prin caracterizarea indirecta, ce reiese din
faptele si comportamentul sau, din modul in care vorbeste si din relatiile cu celelalte personaje.
Astfel, descrierea camerei fetei corespunde modelului balzacian, care propune tehnica focalizarii.
Descrierea cadrului in care traieste devine o modalitate de patrundere in psihologia
personajului, iar camera Otiliei, prin detaaliile surprinse, vorbeste despre caracterul ei
dezordonat si spontan Sertarele de la toaleta si de la dulapul de haine erau trase afara in felurite
grade si in ele se vedeau, ca niste intestine colorate ghemuri de panglici, camasi de matase
mototolite... Faptul ca era interesata de moda vremii justifica bunul gust, rafinamentul,
dragostea de muzica si armonie.
Spiritul capricios al Otiliei este ilustrat in secventa in care Felix este trezit din somn de
exercitiul de pian al acesteia. Otilia il duce pe Felix dintr-o camera intr-alta, ba sa ii arate rochiile
pe care trebuie sa le calce, ba sa ii asculte melodiile la pian. Comportamentul acesta ii exprima
un vitalism puternic, luand in fata celorlalti forma nebuniei. Inconsecventa, dupa moartea lui
Costache, Otilia se duce in camera lui Felix si ii marturiseste iubirea, sugernadu-i sa doarma in
patul lui, iar el accepta adormind pe fotoliu. Dimineata, cand se trezeste, Felix afla cu uimire ca
Oltilia a parasit casa si s-a dus la Pascalopol.
Comportamentul fetei este derutant pentru cei din jur. Ea impresioneaza prin naturalete,
prin calitatile tipice varstei adolescentine: gusta oricand farmecul jocurilor copilaresti,
escaladeaza, la mosia lui Pascalopol, stogurile de fan, cunoaste detaliile rostogolirii prin iarba.
Traieste din plin viata si nimic nu o impiedica sa rada in hohote sau sa fie melancolica Imi vine
uneori sa rad, sa alerg, sa zbor. Vrei sa fugim? Hai sa fugim!.
Rationala si dovedind in acelasi timp spirit de sacrificiu in vederea implinirii
profesionale a lui Felix, Otilia alege casatoria cu Pascalopol nu neaparat pentru a-si clarifica
statutul material, ci mai ales deoarece este constienta ca firea ei capricioasa si cocheta este
nepotrivita viitorului pe care vrea sa il aiba Felix.
Finalul cartii prezinta, prin motivul fotografiei, o imagine diferita a Otiliei dama
picanta, gen actrita intretinuta, care nu mai are nimic din spontaneitatea si nevinovatia fetei de
altadata.
In opinia mea, in constructia personajului se reflecta ideea ca misterul feminin se
datoreaza comportamentului contradictoriu al femeilor, amestecul de atitudine copilaroasa si
matura in acelasi timp. Astfel, comportamentul Otiliei este o forma de manifestare a feminatatii
ei.
Evolutia personajului eponim din romanul Enigma Otiliei reflecta conditia femeii in
societatea citadina antebelica: femeia in curs de emancipare, capabila de a lua propriile decizii,
dar dependenta inca financiar de barbat.
George Calinescu evidentiaza complexitatea psihologica si dinamica interioara a figurii
feminine din romanul citatid interbelic, afirmand ca Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea
in afara, o imagine lunara si feminina...[...] Otilia este oglinda mea de argint..
Relatia dintre doua personaje in romanul balzacian

si citadin.
Desi triunghiul amoros din comedia clasica se regaseste in grupul Felx-Otilia-
Pascalopol, se poate argumenta faptul ca Felix si Otilia alcatuiesc un cuplu de personaje care
ilustreaza tema iubirii, in acest roman realist.
Cocheta si ambitiosul, din tipologia clasica, fata exuberanta si tanarul rational, personaje
ce pun in evidenta antiteza romantica, dar si atractia contrariilor, au in comun conditia sociala
adolescenti orfani care au inca nevoie de protectori (Costache, Pascalopol) si statutul
intelectual superior fata de copiii cu parintii din familia Tulea. Desi orfani, sunt studenti in
Bucurestiul anului 1909.
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal intr-o seara de la inceputul
lui iulie 1909 si spatial descrierea strazii Antim, a arhitecturii casei, a interioarelor si
prezinta personajele reunite in jurul mesei de joc in casa lui mos Costache. Intrusul Felix Sima,
care patrunde in acest univers, este caracterizat in mod direct de narator .. un tanar de vreo
optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean.. si de personaje N-am stiut, faci azil de
orfani.
Felix vine in casa tutorelui sau, batranul avar Costache Giurgiuveanu, pentru a studia
medicina. Otilia Marculesu, fiica vitrega a lui mos Costache, il primeste cu caldura si il
protejeaza. Intaiul portret fizic al Otiliei este realizat din perspectiva lui Felix un cap prelung si
tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana la umeri. In vizunea lui Felix, Otilia se afla in
antiteza cu verisoara ei, Aurica Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata foarte
copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. [...] fara acea slabiciune supta si patata a
Aureliei...
Studenta la Conservator, inzestrata cu un temperament de artista, Otilia ii va purta de
grija lui Felix, inca din seara sosirii tanarului in casa lui mos Costache. Neavand o camera
pregatita, Otilia ii va oferi cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperi in
amestecul de dantele, partituri, romane frantuzesti, cutii de pudra si parfumuri, o parte din
personalitate exurbanta a Otiliei.
Intre cei doi se naste inca de la inceput o afectiune delicata, determinata si de conditia
lor de orfani. Impulsiv si inca imatur, Felix percepe dragostea la modul romantic, transformad-o
pe Otilia intr-un ideal feminin Voia sa faca ceva mare din cauza Otiliei si pentru Otilia. El are
nevoie de certitudini, iar comportamentul derutant al fetei il descumpaneste, pentru ca nu-si
poate explica schimbarile de atitudine, trecerea ei brusca de la o stare la alta. Imaturitatea lui
Felix este prezentata de narator prin precizarile: Nu Otilia are vreo enigma, ci Felix crede
aceasta.. [...] enigmatica va fi in veci fata care il va respinge, Si apoi enigma este tot acel
amestec de luciditate si strengarie, de onestitate si de usurinta.
Timpul petrecut de cei doi tineri la mosia lui Pascalopol ii apropie foarte mult si atractia
lui Felix pentru Otilia se transforma in iubire. Otilia, fire zglobie si nestapanita, ii farmeca pe cei
doi barbati. Cei doi tineri raman singuri la mosie, iar Felix ii destainuie iubirea, dar Otilia il
atentionzeaza ca mai intai trebuie sa aiba grija de cariera. Cand tanarul ii face aluzia la averea lui
Pascalopol, Otilia recunoaste cu sinceritate fata de Felix ca este o fiinta dificila si se
autocaracterizeaza astfel Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera! [...] Eu am un temperament
nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata. Zilele petrecute la mosie ii amplifica
lui Felix sentimentul de iubire fata de Otilia, observand totodata balansul lui Pascalopol intre o
iubire erotica si paternitate.
Desi Felix devenea romantic fata de Otilia si ii scria bilete in care isi destainuia iubirea,
contradictiile acesteia il contrariaza. Initial, tanarul ezita intre a crede barfele clanului Tulea si a-
i pastra o dragoste pura Otiliei, iar mai apoi, cand Otilia pleaca pe neasteptate la Paris cu
Pascalopol, Felix are o scurta aventura cu Georgeta, fata faina, pupila unui general, pe care i-
o prezinta Stanica. De altfel, cele doua femei, Otilia si Georgeta, contribuie in egala masura la
maturizarea lui Felix Pe Otilia o iubea cast, o voia ca pe o viitoare sotie, Georgeta ii era
trbuitoare fiziologiceste.
Ultima intalnire dintre Felix si Otilia, inaintea plecarii ei din tara cu Pascalopol, este
esentiala pentru intelegerea personalitatii tinerilor si a atitudinii lor fata de iubire. Daca Felix este
intelectualul ambitios, care nu suporta ideea de a nu realiza nimic in viata si pentru care femeia
reprezinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta, care crede ca rostul femeii este sa placa, in
afara de asta neputand exista fericire. Otilia concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu
daruire si libertate absoluta, in timp ce Felix este dispus sa astepte oricat in virtutea promisiunii
ca, la un moment dat, se va casatori cu Otilia. Dandu-si seama de aceasta diferenta, dar si de
faptul ca ea ar putea reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui Felix, Otilia il
paraseste pe tanar si alege siguranta casatoriei cu Pascalopol.
In epilog, cativa ani mai tarziu de la aceste intamplari, Felix se intalneste in tren cu
Pascalopol, care ii dezvaluie faptul ca i-a redat cu generozitatea libertatea de a-si trai tineretea,
iar Otilia a devenit sotia unui conte exotic, undeva in Argentina. A fost o fata delicioasa, dar
ciudata. Pentru mine e o enigma, afirma Pascalopol despre Otilia, iar Felix observa fotografia
pe care i-o arata mosierul, o femeie frumoasa, dar in care nu o mai recunoaste pe tanara
exuberanta de odinioara, fiindca un aer de platitudinea feminia stingea totul. La randul lui,
Felix isi realizeaza ambitiile profesionale, devenind un medic renumit si profesor universitar,
casatorindu-se si intrand intr-un cerc de persoane influente.
Finalul este construit simetric cu inceputul: Felix trece intr-o duminca pe strada Antim si
retraieste nostalgic momentul venirii in casa lui mos Costache, cand batranul ii raspunsese
morocanos Aici nu sta nimeni.
Iubirea adolescentilor Felix si Otilia esueaza pentru ca nu se implineste matrimonial.
Studentul la medicina, Felix este gelos pe mosierul Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindca
primeaza dorinta de a-si face o cariera. Otilia il iubeste pe Felix, dar dupa moartea lui mos
Costache ii lasa tanarului libertatea de a-si implini visul si se casatoreste cu Pascalopol, barbat
matur, care ii poate oferi intelegere si protectie.
In opinia mea, in cuplul Felix-Otilia, femeia este cea care, plecand cu Pascalopol,
dovedeste ca are puterea de a decide pentru amandoi si de a face un sacrificiu din iubire, dand
tanarului posibilitatea de a-si implini visul: sa devina un medic foarte bun, cu atat mai mult cu
cat acestuia nu i s-ar fi potrivit o viata aventureasa. De asemenea, nici Otiliei nu i s-ar potrivit o
viata modesta, plina de privatiuni la inceput, pe care ar fi fost obligata sa o duca alaturi de
studentul Felix. Moartea lui mos Costache si pierderea mostenirii impune acest deznodamnt al
romanului.
Otilia reprezinta pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o
enigma. Misterul personajului pare a se ascunde in replica de neinteles de la inceputul romanului
Noi nu traim decat patr-cinci ani.
George Calinescu evidentiaza complexitatea psihologica si dinamica interioara a figurii
feminine din romanul citatid interbelic, afirmand ca Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea
in afara, o imagine lunara si feminina...[...] Otilia este oglinda mea de argint..
ROMANUL REALIST , BALZACIAN

si citadin.
Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, pentru ca fiecare
dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otiliei, ca niste parinti. Autorul schimba titlul
din motive editoriale si deplaseaza accentul de la un aspect realist, traditional, la tehnica moderna
a reflectarii poliedrice, prin care este realizat personajul titular.
Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Fresca a burgheziei bucurestene de la
inceputul secolului XX, prezenta in aspectele ei esentiale, sub determinare social-economica,
imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea/maturizarea unui tanar
care, inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Roman al
unei familii si istorie a unei mosteniri, romanul este realist-balzacian prin motivul mostenirii si al
paernitatii.
Romanul, alcatuit din douazeci de capitole, este construit pe mai multe planuri narative,
care urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al
membrilor clanului Tulea, al lui Stanica. Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru
obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Maarculescu. Al doilea plan
prezinta destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia
medicina, locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia. Autorul acorda
interes si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample a societatii citadine.
Succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire (cronologic), completata de
insertia unor micronaratiuni in structura romanului. Unele secvente narative se realizeaza scenic
prin dispunerea personajelor si prin spontaneitatea dialogului (confera veridicitate si concentrare
epica). Descrierea spatiilor si a vestimentatiei sustine impresia de univers autentic, iar prin
observatie si notarea detaliului semnificativ devine mijloc de caracterizare indirecta.
Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal (intr-o seara de la inceputul
lui iulie 1909) si spatial (descrierea strazii Antim, a arhitecturii casei lui mos Costache), prezinta
principalele personaje, sugereaza conflictul si traseaza principalele planuri epice. Finalul este
inchis prin rezolvarea conflictului si este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se
realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache, din perspectiva lui Felix in
momente diferite ale existentei sale (adolescenta si dupa razboi).
Actiunea romanului incepe cu venirea tanarului Felix, orfan, absolvent al Liceului
Internat din Iasi, la Bucuresti , in casa unchiului si a tutorelui sau legal, pentru a urma Facultatea
de Medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste in casa lui pe Otilia
Marculescu, fiica sa vitrega, cu intentia de a o infia. Aglae o considera un pericol pentru
mostenirea fratelui ei.
Expozitiunea este realizata in metoda realist-balzaciana: situarea exacta a actiunii in
timp si spatiu, veridicitatea sustinuta prin detaliile topografice, descrierea strazii in maniera
realista, finetea observatiei si notarea detaliului semnificativ.
Caracteristice arhitectoriale ale strazii si ale casei lui mos Costache sunt surprinse de
ochiul unui estet, din perspectiva naratorului specializat, desi observatia ii este atribuita
personajului intrus, care cauta o anumita casa. Strada si casa lui mos Costache sugereaza, prin
detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun a unor locatari bogati , burghezi
imbogatiti candva, si realitate: inculti, zgarciti case mici -, snobi, delasatori paragina- .
Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau, un omulet straniu care ii raspunde
balbait nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc, pe verisoara Otilia si asista la o scena de familie:
jocul de table. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare si
fiziologice, care sugereaza, in maniera clasica, trasaturi de caracter si este prezentata, in mod
direct, starea civila, statutul in familie, elemente biografice. Replicile Aglaei anticipeaza
conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei motiveaza atasamentul lui Felix.
Intriga se dezvolta pe doua planuri care se intrepatrund: istoria mostenirii lui Costache
Giurgiuveanu si destinul tanarului Felix Sima.
Competitia pentru mostenirea batranului avar este un prilej pentru observarea efectelor, in
plan moral, ale obsesiei banului. Batranul avar nutreste iluzia longevitatii si nu pune in practica
niciun proiect privitor la asigurarea viitorului Otilie, pentru a nu cheltui. Clanul Tulea urmareste
succesiunea totala a averii lui, plan periclitat ipotetic de infierea Otiliei. Batranul amana infierea
Otiliei de teama lui Aglae si pentru a nu cheltui bani. Stanica smulge banii lui mos Costache;
acesta este personajul care sustine in fond intriga romanului pana la rezolvarea in deznodamant:
Olimpia este parasita de Stanica, Aurica nu-si poate face o situatie, Felix o pierde pe Otilia.
Alaturi de avaritie, lacomie si parvenitism, fenomene sociale supuse observatiei si criticii
in romanul realist, sunt infatisate aspecte ale familiei burgheze: casatoria, mariajul, peternitatea
(infatisata diferentiata) si orfanii.
Casatoria face parte din preocuparile unor personaje: Aurica, fata batrana (obsesia
casatoriei); Titi (scurta experienta matrimoniala); Pascalopol (intemeiaza o familie cu Otilia);
Stanica se insoara cu Olimpia pentru zestre; Felix se casatoreste dupa implinirea carierei.
Stanica se insoara pentru a-si face o situatie materiala, dar nu-si asuma rolul de sot sau de
tata. In clanul Tulea: Aglae conduce autoritar, Simion brodeaza, iar mai apoi este dus la ospiciu.
Orfanii au doi protectori: Costache si Pascalopol. Mos Costache este zgarcit, dar o
iubeste pe Otilia desi n-o adopta legal; Aglae (adevaratul avar al romanului) striveste
personalitatea copiilor sai, anulandu-le sansa implinirii matrimoniale.
Planul formarii tanarului Felix, student la medicina, urmareste experientele traite de
acesta in casa unchiului sau, in special iubirea adolescentina pentru Otilia. Este gelos pe
Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, dorindu-si o cariera mai intai. Otilia il iubeste pe Felix, dar
dupa moartea lui mos Costache se casatoreste cu Pascalopol pentru intelegere si protectie. In
epilog, aflam ca Pascalopol o lasa libera pe Oltilia care se casatoreste cu un conte exotic. Ea
ramane pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite. O familie este a
lui Costache Giurgiuveanu, cu fiica vitrega, Otilia Marculescu. Aici patrunde Felix Sima, nepotul
batranului venit sa studieze, dar si Lonida Pascalopol, un prieten de-al batranului. A doua familie
este familia surorii acestuia, Aglae. Clanul Tulea este alcatuit din: Simion, Aglae si copiii lor
(Titu, Aurica si sotul ei, Stanica, si Olimpia). Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului
Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.
Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului
si fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de caracter. Portretul balzacian porneste de la
caracterele clasice, carora realismul le confera dimensiunea sociala si psihologica, adaugand un
alt tip uman, arivistul.
O trasatura a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Mos Costache
nu este un avar dezumanizat. El nu si-a pierdut instinctul de supravietuire si nutreste o iubire
paterna sincera pentru Otilia. El este o combinatie intre doua caractere balzaciene: avarul si tatal.
Pascalopol o iubeste pe Otilia in acelasi timp patern si viril. Felix este un adolescent orfan
capabil de a iubi dezinteresat si hotarat sa-si faca o cariera. Stanica este si demagog al ideii de
paternitate, escroc si principal, hot si sentimental.
Desi adopta un ton obiectiv, naratorul se ascunde in spatele mastilor sale, care sunt
personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat. In limbajul personajelor se utilizeaza
aceleasi mijloace lingvistice, indiferent de situatia sociala sociala sau de cultura lor.
In opinia mea, Enigma Otiliei de George Calinescu este un roman realist (balzacian)
prin: motivul paternitatii si al mosternirii, structura, specificul secventelor descriptive, realizarea
unor tipologii, veridicitatea, utilizarea naratiunii la persoana a III-a.
Structura este specifica esteticii realiste prin simetria incipit-final, dar constructia clasica
si balzaciana este contaminata de anumite pasaja romantice, prin grefarea unor scene grotesti sau
cu tenta de spectacol comic. Depaseste modelul realismului clasic, prin spiritul critic si polemic,
prin elemente ale modernitatii (ambiguitatea personajelor, tehnci moderne de caracterizare).
Rezumat Enigma Otiliei George Calinescu
Ne aflm ntr-o sear de la nceputul lui iulie 1909, pe strada Antim din Bucureti, rcoroas
i fonitoare ca o pdure, ntruct toate curile i mai ales ograda bisericii erau pline de copaci
btrni, ca de altfel ndeobte curile marelui sat ce era atunci Capitala.. Unde sosete Felix
Sima (un tnr de vreo optsprezece ani, mbrcat n uniform de licean [] Uniforma neagr i
era strns pe talie, ca un vemnt militar, iar gulerul tare i foarte nalt i apca umflat i ddeau
un aer brbtesc i elegant. Faa i era ns juvenil i prelung, aproape feminin din pricina
uvielor mari de pr ce-i cdeau de sub apc, dar culoarea mslinie a obrazului i tietura
elinic a nasului corectau printr-o not voluntar ntia impresie.), originar din Iai, orfan de
ambii prini, pentru a locui, n perioada studiilor de medicin, la unchiul i tutorele su,
Costache Giurgiuveanu, cel care i administreaz averea motenit, pn la majorat.
Casa pe care o cuta Felix avea o nfiare ciudat, asemenea tuturor cldirilor de pe Antim,
datorit amestecului de stiluri i folosirii de materiale improprii, de mic valoare i puin
durabile: Partea de sus privea spre strad cu patru ferestre de o nlime absurd, formnd n
vrful lor cte o rozet gotic, dei deasupra lor zidria scotea tot attea mici frontoane clasice,
sprijinite pe cte dou console [] totul n cel mai antic stil, dar console, frontoane i casetoane
erau vopsite n ulei cafeniu. Zidria era crpat i scorojit n foarte multe locuri, i din
crpturile dintre faada casei i trotuar ieeau ndrzne buruienile..
Dup intrarea lui Felix n cldire, alertat de sonerie se ivete un btrn despre care adolescentul
crede a fi unchiul su, cunoscut dintr-o veche fotografie, dar btrnul, ntrebat de ctre Felix dac
acolo locuiete domnul Costache Giurgiuveanu, rspunde confuz i blbit prin Nu-nu-nu tiu..
nu-nu st nimeni aici, nu cunosc. Felix va fi recuperat ns din situaia delicat de ctre
verioara sa, Otilia, care l conduce n interior i l prezint lui Pascalopol (un om ca de
cincizeci de ani, oarecum voluminos, totui evitnd impresia de exces, crnos la fa i rumen ca
un negustor, ns elegant prin fineea pielii i tietura englezeasc a mustii crunte.), Aglaei
Tulea, sora lui Costache Giurgiuveanu o doamn cam de aceeai vrst cu Pascalopol, cu
prul negru pieptnat bine ntr-o coafur japonez. Faa i era glbicioas, gura cu buzele subiri,
acre, nasul ncovoiat i acut, obrajii brzdai de cteva cute mari i fiicei acesteia, Aurelia
Tulea, o fat cam de treizeci de ani, cu ochii proemineni ca ai Aglaei, cu faa prelung, sfrind
ntr-o brbie ca un ac, cu tmple mari ncercuite de dou iruri de cozi mpletite..
Ignorat de musafiri i gazde, care se preocupau de jocul lor de table, n jurul unei mese luminate
de lampa cu petrol, Felix simte c poate avea ncredere doar n Otilia; Fata prea s aib
optsprezece-nousprezece ani. Faa mslinie, cu nasul mic i ochii foarte albatri, arta i mai
copilroas ntre multele bucle i gulerul de dantel. ns n trupul subiratic, cu oase delicate de
ogar, de un stil perfect, fr acea slbiciune supt i ptat a Aureliei, era o mare libertate de
micri, o stpnire desvrit de femeie.. n plus, ea i ddu un sentiment inedit, de mult
presimit. tnrului crescut la internat, fr a fi cunoscut intimitatea femeilor.
Intuiia lui, n ceea ce privete relaia cu restul familiei, va fi confirmat de ctre o remarc
datorat Aglaei Tulea, care se opune studiilor universitare intenionate de ctre Felix (Un orfan
trebuie s-i fac acolo repede o carier, s nu cad pe capul altuia.), ignornd voit faptul c
acesta beneficia de veniturile proprii, pe care le gestiona Costache Giurgiuveanu n calitate de
tutore.
Pentru c nu i se pregtise o camer, tnrul va dormi prima noapte n camera fetei, care l
uimete prin dezordinea spontan izvort din temperamentul ei tumultuos: Cutii de pudr
numeroase, unele desfundate, flacoane de ap de Colonia destupate erau aruncate n dezordine pe
masa de toalet, ca ntr-o cabin de actri, dovedind graba cu care Otilia le mnuia. Rochii,
plrii zceau pe fotolii, pantofi pe sub mas, jurnale de mod franuzeti mai peste tot,
amestecate cu note muzicale pentru pianoforte., necesare fetei ntruct studiase pianul i se
nscrisese ca student la Conservator.
II
A doua zi, Felix descoper cte ceva din trsturile de caracter ale noilor sale cunotine, fie
singur (tutorele su i cere bani pentru alimentele casei, dintr-un reflex avar, sugereaz apoi
Otilia), fie prin intermediul verioarei sale (de fapt rud prin alian, cci este fiica dintr-o
cstorie anterioar a soiei decedate a btrnului, pstrnd numele mamei, Mrculescu): aceasta
l avertizeaz n legtur cu Aurica (-S te fereti de ea, c umbl s se mrite i se ndrgostete
de cine-i iese n cale.) i l evoc laudativ pe musafirul din seara trecut (-Nu tii ce om bun
este Pascalopol i ce bogat e! Are o moie imens n Brgan i cai de clrie.).
O nou vizit a moierului face ca Felix s sesizeze adevrata natur a relaiei acestuia cu Otilia
i restul familiei, cci Ceea ce izbi pe Felix [] fu nu veselia volubil a Otiliei, ct satisfacia
reinut a lui Pascalopol, care nu se clasa deloc printre sentimentele paterne..
III
Soul Aglaei, Simion Tulea, pe care Felix l descoperise lucrnd panic la un gherghef, nc din
prima sear, devine agitat i violent; Simion, omul aa de blnd i prnd chiar stupid, care
borda, cu o broboad n spate, avea din cnd n cnd toane, considerate ca pcatele lui, i
atunci dezgropa morii. Fcea scandal, i atunci toat lumea din cas tcea. Simion fusese n
tineree alt om dect cel care se vedea, avusese o via agitat, aventuri de dragoste, scandaluri.,
lmurete Otilia situaia.
Invitat de ctre Aurica n casa familiei Tulea, situat alturi de casa Giurgiuveanu pornind de la
pretextul meditrii fratelui ei, Titi, rmas corigent la limba latin , lui Felix i se prezint pernele
brodate de ctre Simion mpreun cu picturile acestuia i ale fiului su, Titi: erau de o
dexteritate indiscutabil. Mna tia s ntind bine culoarea, desenul era ngrijit, i n chiar
diformitile unor portrete se simea vocaia unor mini de probabili artiti., ns Nici un tablou
nu era original. Toate copiau cri potale ilustrate, cliee de prin cri de calitatea cea mai
proast uneori i mai pueril [] Ochiul pictorului avea o nsuire nnscut de a combina
armonios liniile i culorile, dar inteligena lui nu putea s discearn raiunea structurii modelului
i s interpreteze din nou..
Are loc i pomenita meditaie, ns Titi, un vljgan molatic mai mare cu civa ani dect Felix,
repetent i copie ntr-o alt vrst a lui Simion, dup o jumtate de or, declarnd c s-a plictisit
i l-au apucat durerile de cap, renun la efortul intelectual.
Drept semn al deficienelor personajului, noteaz autorul spre a detalia portretul, Titi Uneori,
plictisit deodat de convorbire sau de prezena oamenilor [] se aeza cu spatele pe muchia unei
mese sau a unei sobe i, cu minile mpreunate n modul catolic, se legna nencetat de la dreapta
la stnga i invers..
Pornind de la aceast vizit, Otilia lmurete pentru Felix natura comportamentului agresiv al
femeilor Tulea n ceea ce o privete: ambele ndjduiau motenirea lui Costache Giurgiuveanu,
dat fiind c btrnul nu o adoptase pe fiica sa vitreg, dei ar fi trebuit s o fac, inndu-se cont
de averea mamei Otiliei, care i revenise lui. Iar Felix i lmurete grimasele de satisfacie ale lui
mo Costache din momentele n care fiica lui vitreg l alint calin , socotind c nu fceau
parte din sentimentele nesuspectabile..
n ceea ce o privete pe Aurica, noteaz autorul, avea despre brbai o concepie mistic, n care
i impertinenele deveneau caliti. Simpla prezen a brbat, mai cu seam tnr i necstorit, o
emoiona., iar cstoria i se prea unicul scop serios n via, pentru a crui atingere btea
zilnic Calea Victoriei strbtnd mereu i cu repeziciune acelai itinerariu, care cuprindea
circular amndou trotuarele., n zadar ns. Dup cum fr de succes a fost i tentativa de a-l
cuceri pe Felix, care, excedat de avansurile repetate ale doritoarei de mriti, s-a simit nevoit s
precizeze c nu are nici o nclinaie, n ceea ce o privete.
IV
Felix, trind ntr-o cas unde fiecare fcea ce poftea, fr s ntrebe pe cellalt, se dezvolt
psihic, deoarece Libertatea i rispise timiditatea i-i dduse sentimentul valorii lui personale..
Raporturile interindividuale se aeaz, n sensul c Otilia deveni pentru Felix adevrata stpn
a casei, creia i ncredina toate dezideratele lui, evitnd pe mo Costache, totdeauna voit blbit
i gata s se strecoare printre degete. ncerca pe deasupra fa de ea o atracie care deveni din ce
n ce mai tiranic..
Cei doi, Felix i Otilia, fac o vizit lui Pascalopol, n apartamentul acestuia din Bucureti, unde
locuia singur (era divorat sau soia i murise nu precizase clar situaia sa matrimonial) iar
Interiorul i se pru lui Felix cu mult mai rafinat dect i-ar fi putut nchipui, cunoscnd numai
omul, aa de rezervat i de convenional., prin amestecul estetic de vechi obiecte cu iz oriental,
mobilier rustic i elemente occidentale. Cu toat aceast preuire pentru gustul fin al omului de
lume Pascalopol, (sau pornind de aici), Felix nu i poate reprima o izbucnire de gelozie, a doua
zi (-M ntreb dac nu greeti artnd atta familiaritate unui om n vrst. El ar putea s
interpreteze altfel.), spre a primi un rspuns ambiguu, dar linititor pentru el: Pascalopol e un
om de mare caracter, care a fost foarte bun cu mine.
V
Familia Tulea primete vizita celeilalte fiice, Olimpia, nsoit de Stnic Raiu, brbatul cu care
femeia tria fr a fi cununat i cu care avea un copil de o lun. Cstoria nu se fcuse deoarece
Simion Tulea refuza s dea zestrea pretins de Stnic (o cas a lui, nu prea mare, pe care Aglae
voia s i-o dea Olimpiei ca zestre, dar Simion nu consimea, nevrnd s rmn fr nimic.)
pretextnd c Olimpia nu este fiica lui, n ciuda evidenelor contrare (Olimpia i semna n chip
izbitor).
O respingere circumstaniat ns, deoarece Simion refuza casa i se uita urt numai cnd era i
Olimpia de fa, dar pe Stnic l suferea. Acesta l lua de bra, i luda zgomotos lucrrile i
smulgea civa lei, cnd avea. Pe Aglae o biruia cu maniera distins de a-i sruta mna i cu
apelativul mam. Stnic ciupea cte ceva de la cine-i ieea n cale.
Strategia lui Stnic va cuprinde i alte mijloace de manipulare a viitorului socru, printre care
berea oferit prin grdinile restaurantelor ori aducerea de vizitatori pentru galeria de pictur
din casa Tulea, nct, atunci cnd Felix i Otilia, invitai de ctre Pascalopol la moia sa din
Brgan, se pregtesc s dea curs ofertei moierului, Simion aproape c cedase i cununia
Olimpiei se profila cu iminen.
VI
La Ciulnia, unde mersese mai din vreme, Pascalopol i ntmpin pe cei doi vizitatori mbrcat
ntr-un elegant costum rural-colonial, justificat de slbticia primitiv-agrar a locurilor i
enormitatea deschiderii peisajului Cmpia era aa de plat i de ntins, nct nu i se zrea nici
o margine. Fii enorme de pmnt, care fuseser lanuri de gru, erau acum numai nite ntinse
miriti isprvite spre orizont, din care se ridica un bzit formidabil, fr oprire, de cosai, vrsai
n atta cantitate pe cmp, nct, la trecerea trsurii, sreau ca nite stropi mruni de noroi. []
Cnd brica trecea printre semnturi de porumb, zarea era astupat cu desvrire. Nu se vedea
nici un om, nici o vietate, afar de stoluri de vrbii. Pluteau pe o mare galben-verzuie, n care
valurile prea nalte mpiedicau ochii s trag linia orizontului.. Iar lipsa de repere ale civilizaiei,
anistoricitatea spaiului i timpului din cmpia cotropit de ierburi i dau lui Felix intuiia
pustietii scitice, pe care o nvase la coal.
La mas se discut despre agricultur i productivitatea moiei, drept rspuns la o ntrebare a lui
Felix, pus ns numai ca s spun ceva, de a afla c moierul export, pe bani buni i ctre
Anglia, recolta de oleaginoase, c folosete n special muncitori ardeleni, bulgari i srbi, ranii
din Brgan nefcnd fa cerinelor unei exploatri raionale a pmntului.
Otilia i Felix au parte de distraciile inedite ale vieii campestre: se urca pe stogurile de fn,
clresc amndoi acelai cal cutreiernd moia, cu fata nclecat bieete n faa lui Felix, se
leagn pe un scrnciob improvizat n copac. Dar discuiile lor alunec probabil i stimulai de
absena stpnului moiei, solicitat pentru dou zile n Bucureti ctre aspectul cel mai serios al
vieii lor din acel moment, relaia Otiliei cu cei doi brbai din viaa ei, Leonida Pascalopol i
Felix. Pentru brbatul matur, fata mrturisete a simi recunotin i admiraie (astfel nct a fugi
cu el i se pare un gest normal: e un om care merit o astfel de bucurie), mpreun cu sigurana
de a fi acceptat aa cum este Sunt foarte capricioas, vreau s fiu liber! , ceea ce un tnr
de vrsta lui Felix nu ar putea face, afirm ea, dei partenerul ei de dialog se arat convins, n
sinea lui, de contrariul.
De la Pascalopol, revenit la moie, cei doi afl despre cstoria lui Stnic Raiu cu Olimpia,
dup primirea dotei jinduite, dar i despre moartea fiului lor care, neglijat de prini, czuse din
patul nengrdit.
Iar atitudinea tnrului fa de gazda lor se schimb, nainte de ntoarcerea la Bucureti: Felix
admir caracterul bun al moierului, care oscila nesigur ntre sentimentul erotic i cel de
paternitate, aci detestndu-i cordial prezena, aci lundu-i cu afeciune braul ca unui fiu mare.
nvins de aceast discreie nobil, Felix se prefcea din ce n ce mai mult c e interesat de intens
de aspectele cmpului i disprea, lsnd pe Pascalopol s se bucure intens de familiaritatea
Otiliei, ncredinat pe zi ce trecea c ea nu depea marginile unui nevinovat joc de salon..
VII
n toamn, Stnic Raiu afecteaz a se simi moralmente obligat s l avertizeze pe Pascalopol n
legtur cu Otilia, spernd probabil o recompens din partea moierului (Otilia e tnr,
neexperimentat, azi se ntlnete c-un tnr, mine cu altul, o fat poate grei uor. n casa lor
st un student de vrsta ei, pentru care se pare c are nclinaii Cumnata mea Aurica a vzut
lucruri decisive, dar, ca domnioar, s-a sfiit s v comunice, de aceea am luat eu hotrrea s v
scutesc de o decepie. nelegei, un om mai n vrst, chiar bogat, nu poate lupta cu
temperamentul aprins, poate prea aprins, al unei fete de nousprezece ani..), dar fr efect.
Tot o iniiativ legat de Otilia manifest i Titi, dar de alt gen: dup mai multe ncercri
nereuite (cci nu avea nici vocabular, nici idei) de a i-o apropia prin conversaie, tnrul
rscolit pentru ntia oar de instinctul sexului risc un gest mai necugetat, ce declaneaz iptul
de protest al Otiliei, dar i comentariul rutcios-impertinent al Aglaei, care auzise totul din
camera de alturi, adresat fratelui ei: Fete ca ea pentru asta sunt. S triasc discret cu bieii de
familie, s-i fereasc alte lucruri mai rele..
Stnic Raiu, consecvent n imoralitatea lui, aduce un medic, Vasiliad, spre a-l consulta pe
Costache Giurgiuveanu, n realitate ns pentru a-l putea declara pe btrn iresponsabil, n cazul
n care ar nzestra-o pe Otilia, nelege Felix de acum student la medicin cu informaii mai
multe dect i-ar fi permis studiile de pn atunci , din ntrebrile puse pe parcursul consultului
nedorit de ctre pacient.
VIII
ntrebat de Felix asupra relaiilor dintre ei, dup o scrisoare de iubire lsat n camera fetei,
Otilia mrturisete a avea fa de el o grij aproape matern, de sor mai mare, sau izvort din
prietenie, iar iubirea fa de el se manifest prin renunarea ei la sperana de dragoste mplinit
Am visat pentru tine glorie, avere, i cutam cu gndul mai trziu o fat drgu, blnd. Nu
m-am gndit c m vei iubi pe mine, eu sunt o zpcit, nu tiu ce vreau, eu sunt pentru oameni
blazai, care au nevoie de rsetele tinereii, ca Pascalopol.. Referitor la Pascalopol ncearc apoi
s nuaneze, preciznd natura ambigu a sentimentelor puse n joc: bietul Pascalopol e i el un
fel de victim a mea, cum ar zice tanti Aglae. Un biet om singur, care simte nevoia unui glas
prietenos. Nici nu tiu dac nu se-neal. Eu cred c mai degrab ar voi s fiu fata lui. Nu-i
ascund c mi-e drag, n anume neles, mi trebuie; n sfrit, nu e ce crezi.. Dialogul avnd loc
n camera fetei, Felix se ridicase i ncercase s mbrieze pe Otilia. Aceasta, sprinten de
obicei i ironic, pierduse orice ndrzneal. Ochii i se catifelaser, buzele i tremurau i primea
timidele srutri ale lui Felix, pe tmpl, cu un aer supus, pierdut, rspunznd automat cu cte o
delicat srutare, abia schiat, pe obraz..
Pentru c Felix emisese pretenii de exclusivitate asupra Otiliei, dup acea discuie amoroas,
impunndu-i s nu-l mai primeasc pe moier i pentru c fata se arase dup aceea trist,
renunnd la comportamentul jucu prin care l cucerise, Felix accept o discuie lmuritoare cu
Pascalopol, acas la cel din urm. Unde afl c fata crescuse sub ochii rivalului su, care i
satisfcuse financiar necesitile de lux i fanteziile pe care nu i le-ar fi putut permite datorit
avariiei lui mo Costache, astfel nct Otilia depindea de el ca un copil de printele su. i
Pascalopol propune un armistiiu (Am nevoie de domnioara Otilia, care e micul meu viiu
sentimental. Dac nu pot fi un amant, rmn totdeauna un nepreuit prieten i printe. Pentru voi
amndoi.), acceptat de Felix, astfel nct relaiile din triunghiul sentimental-amoros vor
continua ca nainte.
Printr-o criz cu substrat erotic, manifestat ca frustrare sexual, trece i Titi, prezentat apoi de
ctre un coleg, pe nume Sohachi, de la facultatea de arte plastice, unde Titi se nscrisese, surorii
acestuia, Ana, cu ajutorul creia biatul i lmurete misterul fiziologic devenit obsedant. A
treia edin de sex ns se va solda cu surprinderea lui Titi asupra faptului, de ctre tatl i
fraii fetei, toi trei ofieri, i cu determinarea tnrului iniiat s o ia n cstorie pe Ana,
eveniment petrecut fr tirea familiei biatului ns, cci acesta nu ndrznise s mrturiseasc
alor si isprava. Dup deconspirarea schimbrii de stare civil, datorat mrturisirii ctre Felix i
Otilia, Titi, strmutat n casa de mahala primit ca zestre de ctre soie, cunoate fericirea
conjugal pentru scurt timp, deoarece Ana l neglijeaz, uneori chiar n favoarea lui Stnic
Raiu, cu care iese n ora, nct Titi accept n cele din urm divorul propus de mama lui,
nemulumit de la bun nceput.
IX
Suntem n luna martie, cnd Felix, apropiindu-se de vrsta majoratului i simind o mai mare
nevoie de independen economic se adreseaz n acest sens unchiului su, care i ofer doar un
mprumut, pretins a fi acordat de ctre altcineva, de o mie de lei, de fapt (va presupune un prieten
al lui Felix, student la drept), bani dai din cei ai lui Felix, administrai de btrn. Felix accept
aceast form de finanare, dei nu va primi banii dect n rate valornd cte o ptrime din
valoarea mprumutului, dup ce semneaz un bilet la ordin nedatat, spre a fi completat de
btrn cu o dat ulterioar atingerii de ctre nepotul su a vrstei de majorat, pe atunci 21 de ani.
Spre a o feri pe Otilia de neplceri viitoare, Pascalopol l convinge pe Costache Giurgiuveanu s
o nfieze, ceea ce btrnul accept, nu fr reticene ns. i pentru c asistase, fr a fi observat
din timp de ctre cei doi, la discuia despre viitorul Otiliei i considera c fata va fi o partid
bun, Stnic Raiu propune fetei s o ia n cstorie, spre indignarea presupusei viitoare soii.
Participarea, indirect, la aceste frmntri intrafamiliale streseaz pe Felix, nct Era obosit
moralmente, dar cu senzaii fizice. [] l obosea, l nelinitea aceast lume fr instincte de
rudenie, aprig, n care un om nu se putea ncrede n nimeni i nu era sigur de ziua de mine. i
simte nevoia s prseasc locul.
Simind, din aceast cauz, nevoia de mai mult stabilitate i clarificare n relaiile cu Otilia,
Felix i va vorbi despre sentimentele sale nc insuficient determinate (Nici eu nu tiu cum te
iubesc, ca pe o logodnic, ca pe o mam, a zice, dac n-ai fi mai tnr dect mine.), dar
primete un rspuns de aceeai natur, incapabil de a-l limpezi, sufletete (te iubesc n attea
feluri, nct nu pot s analizez acum ct te iubesc ca frate i ct, cum s zic, iubit.).
X
Stul de tentative de intimidare, calomnii i alte mijloace de presiune psihologic practicate de
ctre Aglae, Aurica i Stnic Raiu cu scopul de a obine averea lui mo Costache, Otilia se va
refugia, mpreun cu Pascalopol, pe moia acestuia, ceea ce l face mai nti pe Felix s i
adreseze, n gnd, reprouri amarnice, dup care ns ajunge s i neleag gestul. Cu toate
acestea, Dup o sptmn de concesii i explicaii, Felix se descuraj i ajunse din nou la
ncheierea de la nceput, c Otiliei nu-i psa de el. Iei n ora din ce n ce mai des, mnc la
restaurante, merse cu colegii la berrii i se-ntoarse cteodat la ziu, ameit de butur. Nu-i
cerea nimeni nici o socoteal, nici nu-l vedea. Acest fel de existen liber ncepu s-i plac..
Felix o cunoate, prin intermediul lui Stnic Raiu, pe Georgeta, o fat fain, dup cum sunase
prezentarea, curtezan de lux, amant a unui general n vrst Ceea ce uimea i colabora n
chip armonios cu plasticitatea trupeasc era fineea de marmur a incarnatului. Nici un por nu se
zrea pe netezimea obrazului sau a buzelor. Minile erau lucii ca sideful i unghiile subiri i n
migdal. Sprncenele, genele erau nfipte ca-n carnea unei piersici netede. Un fior trecu prin
trupul lui Felix, privind numai aceast delicat anatomie..
XI
ntre timp, Simion Tulea devenise un nebun agitat, convins c Acum avea o for herculean,
colosal, i simise cum prie scaunul i duumelele. Casa i solul erau n primejdie. De aceea
se plimba, ca s-i consume energiile i s-i subieze pn la normal musculatura..
La rndul su, tnrul Felix Sima ncepe s se afirme n mediul universitar ca viitor cercettor i
medic specialist de succes, odat cu publicarea unui prim articol tiinific. Drept urmare, Era
indiscutabil fericit, nu de articol n sine, a crui puin nsemntate i se prea evident, ct de
semnificaia lui. Atrsese atenia profesorului, izbutise s fie publicat ntr-o revist strin, prin
urmare nimic nu-l mpiedica s fac o mare carier medical dac muncea..
Se hotrte s fac o vizit Georgetei, care l invitase nc de la prima lor ntlnire, gsindu-l
nostim, armant; Apropierea Georgetei i procura o plcere voluptuoas, deosebit de cea a
intimitii cu Otilia, un sentiment de brbie, ns avea scrupulul de a nu trda pe Otilia.. Cu
aceast ocazie afl c destinul de curtezan al domnioarei Georgeta fusese fixat de ctre
mama ei vitreg (Femeia aceasta m-a pervertit. M-a nvat de mic cu luxul, m mbrca n
mtsuri, se servea de mine ca de o ppu necesar apariiei ei n public.). i primete, n
legtur cu scrupulul su, ndemnuri explicite pentru a ndrzni s fac pasul urmtor: poi fi
credincios unei femei, chiar fcndu-i mici infideliti cu o alta. E un fel de a o preui prin
comparaie. [] A pctui cu un tnr simpatic este acum pentru mine, fr ipocrizie, singura
distracie n via. i dau voie s vii oricnd ca s ncerci s m tragi pe calea pierzrii..
XII
Felix primete o carte potal de la Otilia, din Paris, iar Sufletul i se umplu de amrciune. Dac
Otilia s-ar fi dus la moie, asta ar mai fi mers. Era un gest de plictiseal care se scuza, mai ales c
moia era un loc de delectare primvara. Dar la Paris, era altceva. Otilia petrecea, se bucura,
dormea poate n aceeai camer cu Pascalopol, trecea drept soia lui, dac nu era, legal sau ilegal.
La Paris, Pascalopol nceta de a mai fi un simplu protector patern. Un om n vrst, care duce
minorele n strintate, e un coruptor. . Sentimente instabile ns: Felix lu o fotografie a
Otiliei i o privi ndelung. Ciudat, ochii limpezi ai fetei dezmineau proastele lui opinii. Cine tie
dac nu erau i alte motive n aceast familie ciudat, pe care n-o cunotea ndeajuns?! []
Mrturisi c nu nelegea nimic i se simi descurajat.
Drept urmare acestor incertitudini, Felix se duse ca un om care vrea s se sinucid la Georgeta
i se purt n aa chip nct fata, inteligent, nelese tulburarea i dorina lui ascuns i-i uur cu
ndemnare manifestarea. Felix se bucur din plin de darurile pe care i le putea oferi fata, dar, cu
toat frumuseea excepional a acesteia, l uimi mai cu seam simplitatea cinismului ei, graia
fireasc cu care putea s treac de la gesturile cele mai ndrznee la convorbirea prieteneasc.
Simi pentru ea recunotin, nelegnd totodat c numai pe Otilia o iubea. Pentru Otilia avea o
spaim mistic i nu i-ar fi nchipuit-o niciodat n atitudini scabroase. Sufletul lui, capabil de
exaltri, era puin jignit de indiferena blazat cu care se oferise Georgeta, de lipsa de importan
pe care o ddea ntmplrii..
Trimis, la sfritul ntlnirii lor amoroase, de ctre aceeai Georgeta la restaurantul lui Iorgu,
aflat ntr-un local proprietate a unchiului su, Felix afl lucruri surprinztoare: Iorgu l pltise pe
Stnic Raiu pentru a-i mijloci, pe lng btrn, cumprarea restaurantului, dar acelai Stnic
fusese vzut n compania concurentului i nu comunicase nimic lui Costache Giurgiuveanu.
Acesta din urm, surprins pentru c voise s vnd restaurantul, dus de ctre Felix la Iorgu, va
ncheia tranzacia, n folosul Otiliei, precizeaz el tnrului mijlocitor: Dac nu mai sunt legi n
ara asta i nu poi s lai ce-i al tu cui pofteti, [se refer la posibilitatea de a-i fi atacat
testamentul] vnd mai bine. Dau eu cui vreau, i dumnealor [familia Tulea] s ia vntul.
n acest chip, Felix Ducea o existen cam agitat, puin potrivit studiului. Prea multe senzaii
tari ncerca n vremea din urm. Nu era un an de cnd picase aici dintr-un mediu provincial i
monoton i cunoscuse dragostea spiritual i pe cea fizic, rutatea oamenilor, lcomia,
nepsarea, invidia, ambiia. Era liber, i totui nelinitit, lipsit de ocrotire. Se simea mai degrab
singur pe lume, prsit. Crezuse n Otilia, i Otilia l trdase. Georgeta era o fat fain. Ea
nsi l sftuia s n-o ia n serios..
XIII
Dup ce Titi Tulea, ndemnat de ctre Stnic Raiu, care i mijlocete ntlnirea, vrea s se
cstoreasc cu Georgeta i dup ce aceasta renun la ideea matrimonial, care o atrsese o
vreme, atunci cnd Felix, gelos, i deschide ochii asupra pretendentului, Felix, ntr-un dialog
imaginar cu Georgeta, ascult cuvintele pe care tot el i le atribuie femeii: Am fcut din tine,
studena timid, un brbat care se poate mndri cu amanta sa. [] Tot ce s-a fcut mare n lumea
asta, prin femei ca mine s-a fcut. Curtezanele, nu femeile de treab, au stimulat geniile. Eu i
dau dragostea i toate bucuriile, fr nici o obligaie, fiindc tu tii c sunt curtezan, i-i
ngdui, fr blam, s m plantezi oricnd, Nu fi prost! neleg stima ta pentru Otilia, iubete-o,
slvete-o, asta e cu totul altceva. Eti doar medicinist! De ce s fii absurd, s arunci bucuriile pe
care i le dau eu, pentru c iubeti pe Otilia? Asta nseamn, dimpotriv, s-i ncarci simurile, s
te gndeti la ea cu impuritate, s crezi c o idolatrizezi, i n fond s-o doreti..
A doua zi, acelai Stnic Raiu va pune pe jar familia Tulea susinnd c, dup ce vnduse
localul restaurantului, mo Costache intenioneaz s vnd i casele din strada tirbey, spre a da
banii fiicei sale vitrege, Otilia.
XIV
Pe Felix Deprtarea de fat nu-l supra n sine, ba ntr-un fel i convenea, fiindc gusta, ca un
clugr, bucuria de a se nfia mai trziu Otiliei perfecionat sufletete., n timp ce Georgeta
l irita puin. Era ncnttoare de frumusee i sntoas tun, imoral, cu luciditate, cu principii
burgheze i bun-sim.. Prins n astfel de triri, simea, mai mult dect nevoia fiziologic de a
avea femei i de a le iubi, necesitatea de a discuta despre femei, de a-i gsi un punct de vedere
metafizic, n care s-i ordoneze viaa sentimental..
Are ns a-i face i reprouri, cu privire la practica erotic, n legtur cu relativa lui imaturitate,
l supra facilitatea relaiilor lui. Parc nu el cucerise pe Georgeta, ci ea l cucerise pe el. i
Otilia l privise ca pe un factor de a crui iniiativ nici nu se cdea s se informeze..
Dincolo de asemenea preocupri autoformative, observ prezena asidu a lui Stnic n casa
unchiului su; avocatul, i se pare, nu urmrea nimic special, atepta numai, nfrigurat, lovitura
care s-I schimbe cursul vieii. Aceast relativ gratuitate a activitii l fcea fecund n idei i
ascuit n intuiii, ca pe un adevrat artist.. Tatonnd n toate direciile, pune ntrebri lui mo
Costache asupra locului n care i depozitase banii primii de la Iorgu i, sugernd primejdia la
care se expune inndu-i ascuni n cas, trage concluzia, din reaciile btrnului, c acolo sunt.
ntre timp starea lui Simion Tulea se agraveaz continuu: I-a intrat n cap c Duhul Sfnt,
prigonit de oameni, s-a ascuns n cearafuri, i se supr cnd bai cu bul plapuma i celelalte.
Ast sear n-a vrut s se culce, fiindc rufele n-aveau Duh, fiind splate cu leie i persecutate.
M-a vzut pe mine cu batista asta i striga zor-nevoie c Duhul Sfnt s-a ascuns n ea i s i-o
dau s doarm pe ea., relateaz amuzat Stnic.
XV
Spre a scpa de so, Aglae l interneaz ntr-un ospiciu, unde-l abandoneaz, cu toate c bolnavul
fcuse o paralizie generalizat l informeaz pe Felix colegul su, Weissmann. Apoi Aglae i
schimb comportamentul (ncepu s se mbrace din ce n ce mai modern, s mearg n ora dup
cumprturi, s cheme n cas prietene.) i, spre disperarea Aurici, ncepu s vnd din
bijuterii, pentru a-l cstori bine pe Titi. Iar spectacolul dezinteresului fa de so l va face pe
Weissmann s constate c -Este baba absolut, fr cusur n ru, ntr-o replic adresat lui
Felix, pe care o continu susinndu-i convingerile comunist-socialiste, conform crora
Cstoria monogamic [] este o instituie fals, contra naturii. Zoologia ne nva c masculul
nu se fixeaz nicieri, dect pentru o scurt perioad. Un brbat cu o singur femeie este un
emasculat de fapt.. Spre deosebire de el ns, Felix Prin educaia i citirile lui de pn aici
nelesese c iubirea e un sentiment care se nfptuiete la toi oamenii n acelai chip: prin
cstorie.
Mnat, probabil, de aceste convingeri, dar i pentru c ntlnise pe Georgeta mpreun cu
generalul care o ntreinea, n casa lui Iorgu la o aniversare unde fusese invitat alturi de mo
Costache , ocazie cu care generalul se comportase ca un protector nelegtor al su, Felix se
decide s renune la Georgeta, din moment ce Ciudata familiaritate a generalului, ngduina lui
insistent, toate i se preau tulburi i degradante.
XVI
Despre Stnic Raiu aflm c este de origine albanez, neam de arnui nzestrai cu un acut
sentiment al solidaritii familiale care i s-a transmis i lui: n fond, el era un sentimental cu
instincte casnice, bucuros de a se vedea nconjurat de o numeroas familie. Din pcate,
sentimentalismul lui familial se complica cu o mare lcomie de a-i face o situaie prin familie,
de a moteni, de a cpta..
Determinat de aceste sentimente, personajul face o vizit mtuii sale, Agripina, unde o
ntlnete pe Lili, nepoata lui de aisprezece ani, deja pregtit sufletete i prin bun situaie
financiar pentru mriti. Conform tradiiei familiale, nc de la paisprezece ani Fetele
nelegeau trebuina cstoriei, nu se ndrgosteau nebunete i iubeau numaidect pe brbatul
ales pe calea raiunii. Nu sufereau de altfel nici o constrngere i, dac nu le plcea un tnr, l
refuzau fr nici o discuie., astfel nct Lili accept imediat s l cunoasc pe Felix, drept
posibil so, n urma ofertei lui Stnic.
XVII
Felix este trezit din somn, n timp ce i viseaz iubita, de sunetele pianului se cnta o pies de
Corelli i O mn uoar, furtunoas executa partea allegro moderato, scond picturi
virtuoase. Inima lui Felix btu s se smulg din loc. Mna aceasta obinuit cu fraza clasic,
exercitat la muzica nalt, pasionat n geometrie, era numai a Otiliei..
Dup gesturile de tandree pricinuite de bucuria revederii, Felix gsete nimerit momentul pentru
a lmuri, brbtete, lucrurile (Te-ai dus la Paris i ai stat atta vreme cu Pascalopol. n ce
calitate? l iubeti? A crede asta nseamn c nu mai cred n vorbele tale. n tot cazul, el trebuie
s te iubeasc. Pentru mine, Otilia, ai nceput s devii o enigm. i Pascalopol, i eu suntem
ndreptii s credem c ne iubeti i, totui, nimeni nu tie sigur.) neprimind n schimb ns
dect asigurarea c Pascalopol nu ar crede c ea l iubete, purtndu-se n continuare cu ea dup
cum o fcea de cnd o cunoscuse, la vrsta de cinci ani. Doar prietenie va preciza Otilia n
urma unei aluzii ruvoitoare fcut de Aurica despre cstoria cu Pascalopol , bazat pe
obinuina care i l-a fcut pe moier indispensabil.
Dar Felix i continu analiza, spre a descoperi apoi schimbrile fizice i comportamentale din
alctuirea celei pe care o iubea: Otilia se rotunjise puin la fa, aa nct forma osoas a capului
ieea i mai bine n eviden, devenise mai lucioas, mai feminin, fr s-i piard aerul
copilresc. Ochii i erau mai ardeni i, n genere, inuta ei mai sigur. n vorba i gesticulaia ei
se citea o stpnire deplin, o maturitate enigmatic. [] Nimic n purtarea Otiliei nu era agresiv
sau arogant, gesturile i cuvintele ei erau pline de graie, ns totul respira prea mult inteligen.
Otilia tria cum cnta la pian, zguduitor i delicat, ntr-un tumult de pasiuni, notate precis pe
hrtie, stpnite i justificate. Otilia prea c tie multe i intimida pe brbat, iritnd pe femei,
care n genere dumnesc pe orice femeie independent fa de brbat., remarc naratorul.
i, animat probabil de gndul independenei remarcabile a fetei, tnrul student medicinist i cere
s-i promit c se va cstori cu el, cnd va fi timpul potrivit, primind n schimb un rspuns
evaziv de bun-sim: nu putem s ne angajm pentru viitor deoarece nu tim cum va fi el, dac
vom avea aceleai sentimente ori nu.
A doua zi, pentru a da curs invitaiei apsate a moierului, Felix l viziteaz, gsindu-l n timp ce
cnta din flaut o melodie de tip clasic, cu msuri de menuet, cu totul abstract, dar tocmai de
aceea mai plin de caracter., dup care Pascalopol i se va confesa despre natura sentimentelor i
atitudinii fa de Otilia: Cu temperamentul meu, cu educaia mea, eu mi-am fcut n cap un
anume tip de copil pe care l-a iubi. Cred c unui om de vrsta mea o s-i ngduii s fie sincer
i s mrturiseasc cum c i-ar fi plcut o fat ca domnioara Otilia. Dac prin cstorie a
cpta-o acum pe domnioara Otilia, dar mare, fiindc nu am timp s mai atept, m-a cstori.
ns cum nu se poate, i domnioara Otilia e nscut, profit i eu de ocazie i-i art i eu micile
mele paterniti de om ratat n viaa familial..
Invitaie ce pare a nu fi fost dect pretext al protectorului Otiliei de a preciza, ntru tiina tuturor
celor interesai, natura cast a raporturilor dintre el i cea care i servise drept obiect al revrsrii
sentimentelor paterne refulate: Otilia locuise la o pensiune de domnioare, de unde o lua din cnd
n cnd spre a vizita mpreun Parisul.
Aceste precizri se vor ncheia ns, aparent inconsecvent, prin recunoaterea totui a atraciei
erotice, cea care a generat nevoia de a apra onoarea fetei prin asemenea mrturisiri: Eu, pe
Otilia, vorbesc sincer, o iubesc, i poate nu m-a da napoi de la imprudena de a o lua de
nevast. ns fac i eu ce pot, la vrsta mea, ca s-ajung s-o merit. Eu lupt avnd ca arme
buntatea, satisfacerea capriciilor tinereii, dumneata lupi cu ajutorul tinereii. Recunosc c arma
dumitale e mai sigur..
Dup aceast discuie lmuritoare, Felix va primi o vizit: adus de ctre Stnic, Lili nu i se
pru extraordinar. O gsi foarte drgu, simpatic, ns lipsit de vioiciunea nervoas a Otiliei,
de marele stil al acesteia., ns declaneaz reacii de femeie ndrgostit ale vizitatoarei care,
privind la Felix, l scruta cu supunere i duioie, rdea cnd rdea el i se nroea ori de cte ori
acesta o intea n ochi..
XVIII
Mo Costache are un atac cerebral, nu prea grav, n urma cruia, speriat fiind i nc la pat, i cere
lui Felix s-i aduc o cutie de tabl n care i inea banii, dar Felix descoper n scrinul unde se
gsea cutia i un caiet de nsemnri al btrnului, privind cheltuielile ntreinerii nepotului su.
Din acel caiet rezult c tnrul aflat sub tutel beneficiaz de un venit substanial, din dobnzi i
chirii, echivalent cu salariul unui ministru, venit consumat n ntregime, scriptic dar nu real, prin
cheltuieli n bun parte nefcute. Totodat Felix descoper c materialele de construcie cele
mai multe luate din demolri, pe nimic sau aproape adunate de mo Costache pentru a construi
o cas despre care afirma c o va da Otiliei i lui Felix sunt nregistrate, cu valori apropiate de
cele ale materialelor noi, tot n contul su.
Nesocotind necesar (era chiar riscant, i spune el) ca lumea din jur s afle ct venit are i cum l
fura btrnul. o informeaz totui pe Otilia despre descoperirile sale ntmpltoare, prilej pentru
fat de a-i dezvlui motivul inconstanei comportamentale ce o caracterizeaz: sunt sincer
ruinat de chestiunea asta. i eu am suferit mult e i sunt, din cauza asta, cum m vezi, plin de
capricii..
n sufragerie, alturi de mo Costache nc suferind, dar perfect contient, clanul Tulea, stnd la
pnd pentru a nu scpa motenirea n favoarea Otiliei, discut fr nici un fel de reticene despre
testamentul btrnului, fapte care l determin pe Costache Giurgiuveanu s-l cheme lng sine
pe Pascalopol i s se ncredineze acestuia: Pu-pungaii m-m-m pndesc s m fure
s m moteneasc pn n-am murit s-i dai afa-far pe toi, pe toi, s nu vd dect pe
fe-fe-tia mea i pe Felix, vreau s-i dau fe-fetiei mele cei al ei, am s-i dau dumitale.
Du-dumneata eti pri-prietenul meu cre-credincios. Nu vreau s tiu de sor i de nepoi, afa-far
din ca-casa mea!. Moierul afl astfel c btrnul pregtise pentru Otilia trei sute de mii de lei,
provenii din restaurantul vndut i alte surse, o sum considerabil, mai mult dect suficient.
Profitnd de boala btrnului Giurgiuveanu, Stnic Raiu i pregtete viitorul financiar, bazat
pe convingerea obinut prin spionaj asiduu i tatonri verbale, alturi de experiena provenit
din cunotinele i experiena sa de avocat c mo Costache intenioneaz s o nzestreze, n
via fiind i nu prin testament, pe fiica sa din a doua cstorie i c ascunsese banii respectivi n
cas. n acest scop umbl ctva vreme prin curte, inspectnd totul, trecu n revizie toate odile,
apoi se nchise n salon, ncuind ua cu cheia. Acolo merse de-a builea, s priveasc pe sub
mobile, suspect orice fotoliu i canapeaua, apsndu-le cu mna s vad dac fie, ntoarse
tablourile pe dos, ciocni scndurile, deschise chiar uile de la sob i, negsind nimic, ncepu s
metereasc broatele sertarelor scrinului cu o srm ndoit, pe care i-o pregtise din vreme.,
ns fr a gsi banii cutai, cci se aflau asupra btrnului, precaut.
La viitorul financiar al Otiliei se va gndi i Pascalopol dincolo de demersurile pline de
bunvoin, dar soldate cu permanente amnri, ale lui mo Costache , socotind c Dac mo
Costache nu-i las nimic fetei, el Pascalopol, nu putea s-o ocroteasc i s-o ntrein ca pe fiica
lui, nu putea s-i fac mcar acele capricii pe care i le satisfcuse n calitate de vechi prieten al
casei, fiindc Otilia ar fi simit caritatea i ar fi voit s triasc prin propriile mijloace.. De aceea
va face, din banii si, un depozit bancar de o sut de mii de lei, pretextnd apoi fetei c sunt bani
de la papa.
XIX
Felix, ajuns la majorat, rmne n continuare n casa lui mo Costache, spre a fi aproape de
Otilia, pltind tot att, cu toate c tia de specularea veniturilor sale de ctre btrnul care i
exagera nepermis de mult cheltuielile de ntreinere.
Iar Stnic Raiu, simind c poate s pun mna pe o mare sum de bani din averea btrnului
Giurgiuveanu, o pregtete pe soia sa, Olimpia, pentru divor, sub pretextul c aceasta refuz
s procreeze ( Boicot n regul! Sabotarea operei de nmulire a naiei!, protesteaz el pe
lng consoarta pe jumtate adormit i indiferent, ca de obicei, la plvrgeala soului).
Relatia dintre doua personaje in basmul cult
Povestea lui Harap-Alb Ion Creanga
Opera literara Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este un basm cult, publicat in
revista Convorbiri literare, in anul 1877.
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje puratoare ale unor
valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul si supusa unor stereotipi, care infatiseaza
parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Conflictul dintre bine si rau se incheie prin
victoria fortelor binelui. Personajele sunt individualizate prin atributele exterioare si prin limbaj.
Reperele temporale si spatile sunt vagi, nedeterminate.
Harap-Alb, personajul principal si eponim (da numele operei) este prietenos, cuminte si
ascultator ca un flacau din Humulesti, nefiind inzestrat cu puteri supranaturale. El devine un erou
exemplar prin autenticitatea lui umana, fiind adesea cuprins de frica si nesiguranta, de neputina si
de disperare, avand, asadar, slabiciuni omenesti. Calatoria pe care o va face pentru a ajunge
imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii perssonalitatii sale ca viitor conducator al
unei familii, experienta necesara oricarui adult.
In basm, protagonistul reprezinta binele, care simbolizeaza adevarul aflat in conflict cu
fortele malefice, reprezentate de minciuna si intruchipate de Span, personaj antagonist, secundar
si negativ prin autenticitatea lui umana.
Protagonistul si antagonistul au o relatie complexa prin similtudini evidente si contraste
flagrante, ceea ce constituie inca o particularitate notabila a aacestui basm cult. In primul ran,
ambii sunt umanizati, prototipuri pentru omul bun si omul rau, doua firi total contradictorii.
Harap-Alb este binefacator prin gesturi marinimoase, dand un banut batranei din gradina,
protejand furnicile si facand o casuta pentru albine, pe cand Spanul se manifesta ca un raufacator,
de la a insela pe Harap-Alb, pe Imparatul Verde, pe fetele acestuia, pana la a inventa tot felul de
probe in care fiul craiului sa-si piarda viata.
Relatia dintre Harap-Alb si Span se sugereaza indirect inca din titlul basmului, scena
fantanii evidentiaza naivitatea fiului de crai si viclenia Spanului. Prin referirea indirecta a
naratorului heterodiegetic, se reliefeaza faptul ca eroul principal este inocent, lipsit de experienta
si excesiv de credul, din care cauza isi schimba statutul din nepot al Imparatului Verde in acela
de sluga a Spanului D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb; aisa ti-e numele, si altul
nu. Numele personajului este un oximoron, deoarece cuvantul harap inseamna negru, aici
avand sensul de rob.
Mezinul craiului se simte vinovat ca incalcase promisiunea de a se feri de omul span,
intrucat el fusese deprins sa tina seama de povetele parintesti, atitudine ce reiese, in mod direct,
prin autocaracterizare Din copilaria mea sunt deprins de a asculta de tata si tocmindu-te pe tine,
parca-mi vine nu stiu cum.
Trasaturile lor morale se desting indirect, din faptele, atitudinea si comportamentul
celor doua personaje, precum si din relatiile dintre ele. Desi mediul ambiant si social constituie
un mijloc de caracterizare indirecta specific personajelor realiste, Harap-Alb si Spanul sunt
inzestrati cu insusiri omenesti. Astfel, eroul pozitiv dovedeste loialitate si credinta fata de
stapanul sau, isi respecta cuvantul dat, manifeste distinctie si noblete sufleteasca fata de ceilalti,
atestand astfel originea craiasca si educatia aleasa primite in casa parinteasca, in contrast cu
Spanul, care este infam, laudaros, needucat, vulgar si badaran cu toata lumea.
Rautatea Spanului se manifesta indirect chiar de la prima intalnire cu fiul craiului. La
inceput este lingusitor si umil, sa nu-ti fie cu suparare, drumetule, nu ai cumva trebuinta de
sluga, voinice?, laudandu-se cu harnicia: muncesc, muncesc si nu s-alege nimica de mine,
pentru ca tot de stapani calici mi-am avut parte. Se autocompatimeste, plangandu-se de
ghinionul care se tine scai de el si isi exprima, cu prefacuta modestie, filozofia de viata la calic
slujesti, calic ramai. Cand as da odata peste stapan cum gandesc eu, n-as sti ce sa-i fac sa nu-l
smintesc. Viclean peste masura, nu se da in laturi sa pacaleasca un boboc cum era mezinul
craiului si-l atrage in capcana din fantana prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere
de oameni, o pricepere uimitoare de a sesiza si de a profita de slabiciunile celorlalti. De indata ce
pune capacul pe gura fantanii in care se afla fiul craiului, Spanul devine rautacios si amenintator
si-l sileste sa jure pe palos jura-mi-te pe ascutisul palosului tau ca mi-i da ascultare si supunere
in toate, chiar si-n foc de ti-as zice sa te arunci.
Dupa ce pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului de crai, principiul dupa care
se conduce Spanul este acela al stapanului tiran, avid de putere, considerand ca slugile seamana
cu animalele. Ajunsi la Imparatul Verde, Spanul devine injurios si violent cu sluga, ii da o palma
ca sa-i inspire teama Nu stiti dumneavoastra ce poama-a dracului e Harap-Alb aista.. Numai eu
ii vin de hac. Vorba ceea: frica pazeste bostanaria. Asadar, relatia Spanului cu Harap-Alb
contureaza un individ impulsiv si agresiv, cu o fire degradata, stapanit de invidie si disimulare
diabolica.
Relatia dintre Harap-Alb si Span evolueaza in mod evident, in defavoarea feciorului de
crai, raufacatorul profitand de orice ocazie si sa-l piarda pe eroul pozitiv, dar etica basmului
promoveaza totdeauna izbanda cinstei si a adevarului.
Vazandu-se ajuns urmas la tronul imparatesc, Spanul devinde arogant, dispretuitor si
laudaros, isi insuseste toate meritele lui Harap-Alb, este un stapan autoritar si stie sa-si
struneasca slugile, astfel ca acestea sa indeplineasca intocmai toate poruncile. Adept al
principiului sluga-i sluga si stapanu-i stapan, Spanul este dictorial si aspru cu supusii.
Probele la care Spanul isi supune sluga sunt extrem de periculoase si ele nu ar fi putut fi
trecute de un om obisnuit, fara sprijin sau puteri supranaturale. Astfel. Spanul isi trimite sluga sa
aduca niste salati foarte minunate, care se obtineau cu multa greutate din gradina Ursului,
pietrele pretioasa si pielea cerbului cu cap cu tot. In ambele probe, eroul principal are ca
ajutoare pe cei mai buni prieteni, calul fabulos si Sfanta Duminica.
O ultima incercare a Spanului de a-l rapune pe fiul craiului este porunca de a o aduce pe
fata Imparatului Ros, ca s-o ia de sotie. Imparatul Ros se dovedeste la fel de primejdios si-l
supune pe Harap-Alb la probe riscante pentru viata lui. Cu toate acestea, el reuseste sa obtina
acordul Imparatului Ros de a lua fata, datorita altruismului si sufletului bun, vadite, indirect, prin
atitudinea fata de personajele-donatori, regina furnicilor si craiasa albinelor, care-i dau cate o
aripioara si-l ajuta sa separe nisipul de samanta de mac si, respectiv, s-o identifice pe fiica
imparatului.
Initierea flacaului evolueaza indirect prin invatatura ca orice om, cat de neinsemnat sau
de ciudat ar parea, poate fi de folos si tanarul capata experienta mai ales in cunoasterea speciei
umane. Cele cinci personaje supranaturale intalnite in drumul sau (Gerila, Flamanzila, Setila,
Ochila si Pasari-Lati-Lungila), conturate cu elemente grotesti, semnifica omul dominat de o
trasatura de caracter, viciile pe care oricine le poate avea si pe care flacaul, ca si Ion Creanga
insusi, le priveste cu intelegerea bonoma si jovialitate. Harap-Alb si-i face prieteni sinceri si
devotati, ca sa-l ajute in depasirea tuturor probelor nascocite de Imparatul Ros, fiecare dintre ei
aplicand tocmai naravul definitoriu.
In contrast indubitabil cu Spanul, Harap-Alb este cinstit, loial si corect, nu-l tradeaza
niciodata, desi un stapan tiran ca acesta ar fi meritat. De pilda, atunci cand se intoarce spre
imparatia Verde cu pielea si capul cerbului fabulos, multi crai si imparati i-au oferit avutie, dar
Harap-Alb isi urmeaza calea fara sa clipeasca, ducand bogatia intreaga stapanului. O singura data
a sovait voinicul, atunci cand s-a indragostit de fata Imparatului Ros.
Punctul culminant al basmului ilustreaza destinul Spanului , care, vazand cat este de
frumoasa fata Imparatului Ros, se repede sa o ia in brate, dar ea il demasca. Turbat de furie ca a
fost dat in vileag, Spanul crede ca Harap-Alb i-a spus adevarul si il omoara. Calul fabulos il
ridica pe Span pana la ceruri de unde ii da drumul, in timp ce fata Imparatului Ros il invie pe
Harap-Alb cu leacurile miraculoase.
Umanizarea celor doua personaje de basm se face si prin arta naratiunii, caracterizata de
umor si oralitate. Acest procedeu artistic de caracterizare este reprezentat de registru stilistic
alcatuit din cuvintele si expresiile populare, din numeroasele regionalisme folosite de Harap-Alb.
In opinia mea, evolutia relatiei dintre Span si Harap-Alb, personaje in basmul Povestea
lui Harap-Alb de Ion Creanga, se reflecta ideea ca Rau-i cu rau, dar mai rau e fara rau. Daca
pe parcursul actiunii, relatia de complementaritate dintre protagonist si antagonist este destul de
subtil sugerata, deznodamantul marcheaza foarte clar necesitatea influentei, doar aparent
negative, a Spanului asupra maturizarii lui Harap-Alb.
Povestea lui Harap-Alb ilustreaza pe marginea schemei universale a basmului o
imagine a lumii rurale de odinioara, cu traditiile si credintele ei si cu comportamentul ei specific.
BASMUL CULT
Opera literara Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este un basm cult, publicat in
revista Covorbiri literare, in 1877.
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor
valori simbolice, cu actiune impicand fabulosul/supranaturalul si supusa unor stereotipi/actiuni
conventionale, care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Conflictul dintre
bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui.
Tema basmului este triumful binelui asupra raului. Motivele narative specifice sunt:
superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug, muncile, demascarea raufacatorului
(Spanul), pedeapsa si casatoria.
Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar nu si obiectiv,
deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflectii.
Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult presupune
imbinarea naratiunii cu dialogul si cu descrierea. Naratiunea este dramatizata prin dialog, are
ritm rapid, realizat prin reducerea digresiunilor si a descrierilor, iar individualizarea actiunilor si
personajelor se realizeaza prin amanunte (limbaj, gesturi). Dialogul are o dubla functie: sustine
evolutia actiunii si caracterizarea personajelor.
Actiunea se desfasoara linear; succesiunea secventelor narative/a episoadelor este redata
prin inlantuire. Coordonatele actiunii sunt vagi, prin atemporalitatea si aspatialitatea conventiei:
Amu cica era odata intr-o tara un crai... Fuziunea dintre real si fabulos se realizeaza inca din
incipit. Reperele spatiale sugereaza dificultatea aventurii eroului, care trebuie sa ajunga de la un
capat la celalalt al lumii (de la imaturitate la maturitate). El paraseste lumea aceasta, cunoscuta si
trece dincolo, in lumea necunoscuta.
In basm, sunt prezente cliseele compozitionale/formule tipice. Formula initiala Amu
cica era odata si formula finala Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita
si rabda, sunt conventii care marcheaza intrarea si iesirea din fabulos. Formulele mediane Si
merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua, si mai merge el cat mai merge,
realizeaza trecerea de la o secventa narativa la alta si intretin suspansul/curiozitatea cititorului.
Parcurgerea drumul maturizarii de catre erou presupune un lant de actiuni
conventionale: o situatie initiala de echilibru, o parte pregatitoare, un eveniment care deregleaza
echilibrul initial, aparitia donatorilor si a ajutoarelor, actiunea reparatorie/trecerea probelor,
refacerea echilibrului si rasplata eroului.
Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, in plan compozitional, unor parti
narative, etape ale drumului initiatic: etapa initiala, de pregatire pentru drum, la curtea craiului
fiul craiului, mezinul; parcurgerea drumului initiatic Harap-Alb (cel supus initierii) si
rasplata imparatul (initiatul). Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea
unui traseu al devenirii spirituale (concretizat in trecerea probelor) si modificarea statutului
social al protagonistului.
Eroul nu are de trecut doar trei probe, ca in basmul popular, ci mai multe serii de probe.
Raul nu este intruchipat de fapturi himerice, ci de omnul insemnat, de o inteligenta vicleana, in
doua ipostaze: Spanul si omul ros (Imparatul Rosu). Nici protagonistul nu este un Fat-
Frumos curajos, voinic, luptator priceput, iar calitatile dobandite in situatii-limita apartin planului
psiho-moral.
Cartea primita de la Imparatul Verde, care neavand decat fete, are nevoie de un
mostenitor la tron (motivul imparatului fara urmasi), este factorul perturbator al situatiei initiale
si determina parcurgerea dumului (initiatic) de cel mai bun dintre fiii craiului (motivul
superioritatii mezinului).
Destoinicia fiilor este probata mai intai de crai, deghizat in ursul de la pod. Aceasta este
o proba a curajului/a calitatilor razboinice, conditie initiala, obligatorie pentru cel care aspira la
tronul imparatesc. Podul simbolizeaza trecerea la alta etapa a vietii. Mezinul trece aceasta proba
cu ajutorul calului nazdravan, care da navala asupra ursului. Drept rasplata pentru milostenia
aratata Sfintei Duminici, deghizata in cersetoare (ii daruieste un ban), mezinul primeste sfaturi de
la aceasta sa ia calul, armele si hainele cu care tatul sau a fost mire pentru a izbandi. Calul,
descoperit cu tava cu jaratec, dupa trei incercari, va deveni tovarasul si sfatuitorul tanarului,
dar are si puteri supranaturale: vorbeste si poate zbura. Intamplarile cu cersetoarea si calul pun in
evidenta naivitatea, nepriceperea tanarului in a distinge realitatea de aparenta.
Ratacirea in padurea-labirint, simbol ambivalent, este loc al mortii si al regenerarii,
caci pentru tanar s eva incheia o etapa si va incepe alta. Cum are nevoie de un initiator, cele trei
aparitii ale Spanului il determina sa incalce sfatul parintesc si crezand ca se afla in tara spanilor
il intocmeste ca sluga. Inca naiv, boboc de felul sau la trebi de aieste, ii marturiseste ce l-a
sfatuit tatal si coboara in fantana, fara a se gandi la urmari.
Coborarea in fantana este spatiu al nasterii si al regenerarii. Schimbarea numelui/a
identitatii reprezinta inceputul initierii spirituale, unde va fi condus de Span. Personajul intra in
fantana naiv fecior de crai, pentru a deveni Harap-Alb, rob al Spanului (initiatorul). Rautatea
Spanului il va pune in situatii dificile, a caror traversare implica demonstrarea unor calitati
morale necesare atunci cand va fi mare si tare. Juramantul din fantana include si conditia
eliberarii sfarsitul initierii.
Ajunsi la curtea Imparatului Verde, Spanul il supune la trei probe: aducerea salatilor
din Gradina Ursului, aducerea pielii cerbului si a fetei Imparatului Ros pentru casatoria Spanului.
Mijloacele prin care trece probele tin de miraculos, iar ajutoarele au puteri supranaturale.
Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminci, care il sfatuieste cum sa
procedeze si ii da obiectele magice necesare. A treia proba presupune o alta etapa a initierii, este
mai complexa si necesita mai multe ajutoare. Drumul spre Imparatul Ros, om cu inima haina,
incepe cu trecerea altui pod. Drept rasplata pentru bunatatea sa, primeste in dar de la craiasa
furnicilor si de la craiasa albinelor o aripa. De asemenea, fiind prietenos si comunicativ, isi
gaseste ajutoare in personajele himerice: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-
Lungila.
La curtea Imparatului Ros, Harap-Alb este supus la doua serii de probe, fiind ajuatat
de personaje himerice si animaliere cu puteri supranaturale: casa da arama (cu ajutorul lui
Gerila); ospatul cu mancare si vin din belsug (cu ajutorul lui Flamanzila si Setila); alegerea
macului de nisip (cu ajutorul furnicior). Alte trei probe se leaga doar de fata: pazirea nocturna
si prinderea fetei, transformata in pasare dupa luna (cu ajutorul lui Ochila si al lui Pasari-Lati-
Lungila); ghicitul fetei (cu ajutorul albinelor). Fata Imparatului Ros, o farmazoana cumplita,
impune o ultima proba: calul lui Harap-Alb si turturica ei trebuie sa aduca trei smicele de mar
dulce si apa vie si apa moarta de unde se bat muntii in capete.
Ajunsi la curtea Imparatului Verde, fata il demasca pe Span, care il acuza pe Harap-Alb
ca a divulgat secretul si ii taie capul. In felul acesta il dezleaga de juramant, semn ca initierea
este incheiata, iar rolul Spanului a luat sfarsit. Calul este cel care distruge intruchiparea raului
zboara cu Spanul pana la cer si ii da drumul de acolo, astfel Spanul moare.
Decapitarea eroului este ultima treapta si finalul initierii, avand semnificatia coborarii
in Infern/a mortii initiatice. Invierea este realizata de farmazoana, cu ajutorul obiectelor magice
aduse de cal. Eroul reintra in posesia palosului si primeste recompensa: pe fata Imparatului Ros
si imparatia. Nunta si schimbarea statutului social confirma maturizarea eroului. Finalul consta
in refacerea echilibrului initial si rasplata eroului.
Viziunea fabuloasa asupra lumiii se reflecta si in constructia personajelor, care sunt atat
fiinte umane: craiul, fiii craiului, Spanul, Imparatul Verde, Imparatul Ros, unele inzestrate cu
puteri supranaturale, cum este fata Imparatului Ros, cat si fiinte himerice, animale: calul, Sfanta
Duminica, cei cinci tovarasi de drum, furnica si craiasa albinelor. Acestea au psihologie umana si
se comporta in consecinta, fiind intruchipari ale unor modele existentiale, calul ilustrand
devotamentul uman, iar craiasa albinelor si furnicile recunostinta.
Dupa cum reiese si din titlul basmului, personajul principal este Harap-Alb, acesta fiind
un erou atipic, deoarece nu este inzestrat cu puteri supranaturale, nici cu calitati de exceptie, dar
parcurge un drum initiatic la capatul caruia devine, din tanarul egoist, naiv, superficial si mandru,
barbatul maturizat caracterizat prin rabdare si curaj, altruism si generozitate.
Registrele stilistice: popular, oral si regional confera originalitate limbajului, care difera
de al naratorului popular prin specificul integrarii termenilor, al modului de exprimare. Limbajul
cuprinde: termeni si expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, ziceri tipice.
Oralitatea stilului se realizeaza prin diferite mijloace, precum: expresii narative tipice,
exprimarea afectiva in propozitii interogative si exclamative, inserarea de fraze ritmate sau
versuri populare.
In opinia mea, opera literara Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga, este un basm cult
avand ca particularitati: reflectarea conceptiei despre lumea a scriitorului, umanizarea
fabulosului, individualizarea personajelor, umorul si specificului limbajului.
Ca toate basmele lui Creanga si Povestea lui Harap-Alb ilustreaza pe marginea schemei
universale a basmului o imagine a lumii rurale de odinioara, cu traditiile si credintele ei cu
comportamentul ei specific.
Rezumat Povestea lui Harap-Alb Ion Creanga
Verde-mprat trimite fratelui su, Craiul, care era odat ntr-o ar, o scrisoare pentru
a-i cere s-i dea pe unul dintre cei trei fii ai lui spre a-i fi urma la tron, fiindc el avea numai
fete. Comunicndu-le tatl feciorilor si coninutul scrisorii i acceptul su (Care dintre voi se
simte destoinic a mpri peste o ar aa mare i bogat, ca aceea, are voie din partea mea s se
duc, ca s mplineasc voina cea de pe urm a moului vostru.), cel mare socotete c lui i se
cuvine mpria, i pleac la drum. Dar la un pod i iese n cale tatl su mbrcat ntr-o piele de
urs i l sperie, nct feciorul ajunge la concluzia c mie unuia nu mi trebuie spune el nici
mprie nici nimica. Fiul mijlociu ncearc i el s ajung la unchiul su, dar pind acelai
lucru, deasemenea renun (C doar, slav Domnului, am ce mnca la casa d-tale.). Craiul este
posomort i ruinat: Din trei feciori ci are tata, nici unul s nu fie bun de nimica?! Apoi, drept
s v spun, c atunci degeaba mai stricai mncarea, dragii mei... S umblai numai aa, frunza
frsinelului, toat viaa voastr i s v ludai c suntei feciori de craiu, asta nu miroase a nas
de om... Cel mic, prins de ruine, iese n grdin, unde ncepe a plnge n inima sa, cnd i se
nfieaz o bab grbov de btrnee, care umbla dup milostenie. Aceasta l sftuiete,
dup ce fiul craiului i d un ban poman, s cear tatlui su calul, armele i hainele cu care a
fost el mire, pentru c numai aa poate merge unde n-au putut merge fraii si. i i spune c
va putea recunoate calul prin faptul c doar acel cal va mnca din jratecul pus pe o tav n
mijlocul hergheliei. Apoi fiul de crai o vede pe btrn nvluit ntr-un hobot alb, ridicndu-se
n vzduh.
Primind acordul tatlui, mezinul ia armele i hainele de unde erau, ntr-un pod, i merge
cu tava cu jratec la cai. Dar, spre surprinderea sa, doar o rpciug de cal, grebnos, dupuros i
slab, de-i numrai coastele se apropie de tav ca s mnnce. Lovit de trei ori n cap cu
cpstrul de fiul de crai ce voia s-l ndeprteze de la tav, calul nu renun, apuc s mnnce,
n trei rnduri, jratecul, dup care se scutur de trei ori i ndat rmne cu prul lins-prelins i
tnr ca un tretin, de nu era alt mnzoc mai frumos n toat herghelia. Fiul de crai urmeaz
ndemnul calului (Sui pe mine, stpne, i ine-te bine.), care l duce n zbor, de trei ori, spre
nlimi, pentru a-i rsplti astfel, prin spaima provocat, cele trei lovituri primite cu cpstrul n
cap. Dup trei zile de pregtiri, pornete i mezinul, cu armele, hainele i calul tatlui, la drum.
Se ntlnete i el cu Craiul mbrcat n piele de urs dar, spre deosebire de fraii si, mezinul se
repede cu arma ridicat asupra ursului. n acel moment tatl i spune s nu loveasc, apoi l
mbrieaz, l felicit pentru alegerea calului ca tovar i recunoate c este vrednic de
mprat. Dndu-i totodat, nainte de desprire, i un sfat: n cltoria ta ai s ai trebuin i de
ri i de buni, dar s te fereti de omul ro, iar mai ales de cel spn, ct i put; s n-ai de-a face
cu dnii, cci sunt foarte ugubei, i druiete i blana de urs (c i-a prinde bine vreodat).
Dup o vreme de mers, cnd i intr calea n codru, fiul de crai ntlnete un om spn care
se ofer s-i fie slug dar l refuz. n pdure reapare, mbrcat altfel i vorbind cu voce
prefcut, acelai spn, cu aceeai ofert, dar mezinul iari l refuz. Dar ntr-un loc unde se
nchide calea i ncep a i se ncurca crrile, cnd Spnul i apare pentru a treia oar oferindu-se
s-l ajute n a iei din impas, mezinul l accept: mort-copt, trebuie s te ieu cu mine, dac zici
c tii bine locurile pe aici. Cei doi ntlnesc n cale o fntn i, fiind ari, Spnul i
ndeamn stpnul s coboare n fntn, pentru a se rcori. Dup ce intr, Spnul pune capacul
pe fntn, se urc deasupra i i cere fiului de crai, drept pre al eliberrii sale, s-i spun cine
este i unde merge. Acesta mrturisete, iar Spnul l oblig, ameninndu-l cu moartea, s
schimbe rolurile; el se va prezenta drept feciorul Craiului, iar stpnul su drept slug i l oblig
sub jurmnt fcut pe ascuiul paloului, c-i va da ascultare i supunere ntru toate, pn va
muri i iar va nvia, apoi i pune numele de Harap-Alb.
Ajuni la curtea lui Verde-mprat, Spnul l trimite pe Harp-Alb la grajd, nainte i d

ns o palm, spre a-l speria, gest fa de care fiicele mpratului protesteaz. Apoi explic gestul:
Dac dobitoacele n-ar fi fost nfrnate, de demult ar fi sfiet pe om. i trebuie s tii c i ntre
oameni cea mai mare parte sunt dobitoace, care trebuiesc inui n fru, dac i-i voia s faci
treab cu dnii. Atitudinea lui ns le face s constate c de fel nu seamn n partea lor, nici
la chip, nici la buntate; i c Harap-Alb, sluga lui, are o nfiare mult mai plcut i samn a
fi mult mai omenos.
ntr-una din zile, servindu-se la mas nite sli foarte minunate, aduse, spune
mpratul, cu mare primejdie din Grdina Ursului, Spnul i trimite sluga dup astfel de sli,
el voind s peard acum pe Harap-Alb cu orice pre. Dup ce l ncurajeaz n urma plngerilor
sale (de-acum nainte, ori cu capul de peatr, ori cu peatra de cap, tot atta-i; fii odat brbat i
nu-i face voie rea.), calul l duce pe Harap-Alb ntr-un ostrov mndru din mijlocul unei mri,
lng o csu singuratic, pe care era crescut nite muchiu pletos de o podin de gros, moale ca
mtasa i verde ca buratecul. Acolo o ntlnete pe btrna care l ajutase cu sfaturi nainte de
plecare, i afl de la ea c este, de fapt, Sfnta Duminic. Sfnta face o fiertur adormitoare, din
somnoroas, lapte i miere, o toarn n fntna din Grdina Ursului, aflat n apropierea casei
sale. Cnd vede c animalul a but i a adormit, revine acas i l sftuiete pe Harap-Alb s ia
blana de urs dat de crai ca, mbrcat cu ea, s mearg dup sli. Harap-Alb reuete s culeag
salata i scap de ursul care se luase dup el, pe cnd era s ias din grdin, aruncndu-i blana.
Dup cteva zile, mpratul i arat Spnului nite pietre preioase de o frumusee
nemaivzut, i i spune c sunt din Pdurea Cerbului. Acolo, o dat la apte ani, cerbul (care era
vrjit, de omora oamenii i animalele cu privirea numai) se scutura, pierznd astfel unele din
nestematele care creteau pe el. Trimis de Spn dup nestemate i ajuns din nou, dus de cal n
zbor, la Sfnta Duminic, Harap-Alb era cufundat n gnduri i galbn la fa, de parc-i luase
pnza de pe obraz, de teama morii. Este ncurajat de Sfnt (Mare-i Dumnezeu! N-a mai fi el
dup gndul Spnului. ns mai rabd i tu, ftul meu, c mult ai avut de rbdat i puin mai ai.),
care-l ajut din nou. i d obrzarul i sabia lui Statu-Palm-Barb-Cot, de unde le avea apoi
pleac, mpreun cu el, n Pdurea Cerbului. Acolo dup ce sap o groap adnc, lng izvorul
din care se adpa cerbul, i spune Sfnta ce s fac n continuare: s atepte n groap sosirea
cerbului, cu obrzarul pus pe fa. Iar cnd cerbul se va culca s doarm cu ochii deschii, dup
adpare, s ias i s i taie capul, ascunzndu-se din nou n groap, de unde s nu ias toat ziua,
dei, toat ziua, capul cerbului i va cere acest lucru. i abia dup asfinit, cnd va fi murit, s ia
capul i pielea. Harap-Alb procedeaz astfel, revine la Sfnta Duminic spre a-i mulumi, iar
capul i pielea cerbului le va duce stpnului su, dei pe drum i se ofereau tot felul de rspli:
Muli crai i mprai ieeau n faa lui Harap-Alb, i care dincotro l ruga, unul s-i deie bnrit,
ct a cere el, altul s-i deie fata i jumtate de mprie; altul s-i deie fata i mpria ntreag.
n timpul unui osp oferit de mprat n cinstea aa-zisului su nepot, Spnul, la cteva
zile dup ntoarcerea lui Harap-Alb, o pasre miastr bate n fereastr i zice: Mncai, bei i
v veselii, dar de fata mpratului Ro nici nu gndii!. Iar Spnul i trimite sluga s-i aduc pe
fata mpratului Ro. Din nou speriat, ntristat, Harap-Alb se lamenteaz tovarului su, calul:
Se vede c m-a nscut mama ntr-un ceas ru, sau nu tiu cum s mai zic, ca s nu greesc
naintea lui Dumnezeu. M pricep eu tare bine ce ar trebui s fac, ca s se curme odat toate
aceste. Dar m-am deprins a tr dup mine o via ticloas. Vorba ceea: S nu de Dumnezeu
omului ct poate el suferi. Calul din nou l mbrbteaz, i i spune c tie drumul ctre curtea
mpratului Ro, unde a mai fost o dat, cu tatl lui Harap-Alb.
Pe drum cei doi ntlnesc, la un pod, o nunt de furnici, iar Harap-Alb, pentru a nu le
strivi, trece cu calul prin ap, n ciuda pericolului de nec. Drept rsplat primete, de la o furnic
zburtoare, o arip, cu indicaia de a-i da foc, la nevoie, pentru a aduce astfel furnicile la el.
Mergnd mai departe, Harap-Alb vede un roi de albine care i cutau stup, le face un adpost i
primete, de la criasa lor, o arip pe care, dac o va aprinde, criasa i va veni n ajutor. Ceva
mai ncolo ntlnete o dihanie de om, care se prplea pe lng un foc de douzeci de stnjeni
de lemne i tot atunci striga, ct i lua gura, c moare de frig. Acesta avea nite buzoaie groase
i dblzate. i cnd sufla cu dnsele, cea de deasupra se rsfrngea n sus peste scfrlia
capului, iar cea de dedesubt atrna n jos, de-i acoperea pntecele. i, ori pe ce se oprea suflarea
lui, se punea promoroaca mai groas de-o palm. nelegnd c este Geril, l ia cu sine, ca
urmare a ofertei acestuia de a-l nsoi i a avertismentului su: Rzi tu rzi, Harap-Alb, zise
atunci Geril tremurnd, dar, unde mergi, fr de mine n-ai s poi face nimica. La fel se petrec
lucrurile i cu Flmnzil (o namil de om mnca brazdele de pe urma a 24 de pluguri i tot
atunci striga n gura mare c crap de foame.), cu Setil (o artare de om buse apa de la 24 de
iazuri i o grl pe care umblau numai 500 de mori i tot atunci striga n gura mare c se usuc
de sete.), cu Ochil, cel care vede lucrurile gurite, ca sitica, i strvezii, ca apa cea limpede
i cu Psri-Li-Lungil, cel ce cnd voia, aa se lea de tare, de cuprinde pmntul n brae.
i alt dat, aa se deira i se lungea de grozav, de ajungea cu mna la lun, la stele, la soare, i
ct voia de sus., pentru a prinde psri, pe care jumulite, nejumulite, i le ppa pe rud, pe
smn.
Ajuni la mpratul Ro (era un om pcliit i rutcios la culme; nu avea mil de om
nici ct de un cne.), cei ase, artndu-se ei care de care mai chipos i mai mbrcat, de se
triau aele i curgeau oghelele dup dnii, sunt gzduii ntr-o cas de aram, sub care se face
foc peste noapte, dup ce au spus ei cu ce scop sosiser. Oaspeii scap de moarte datorit lui
Geril, care a domolit cldura cu suflarea sa, iar a doua zi se plng trimisului mprtesc c au
fost lsai fr scnteie de foc n vatr. Sunt poftii de mprat, cnd se nfieaz din nou
acestuia spre a-i cere fata pentru nepotul mpratului Verde, la mas, unde li se dau 12 harabale
cu pne, 12 ialovie fripte i 12 bui pline cu vin, sub ameninarea unei pedepse grozave, dac
nu consum tot. Dar Flmnzil i Setil biruie ceea ce nu au reuit ceilali, tot ei doi
plngndu-se apoi de foame i de sete. Cnd mpratul Ro vine n sala de mese, Harap-Alb i
cere din nou fiica, dar tatl ei o promite cu condiia ca peitorii s mai treac o ncercare: din
dou miere de mac amestecat cu nisip s aleag macul, ceea ce se face cu ajutorul furnicilor,
aduse prin aprinderea aripei de furnic. O alt prob a fost pzirea peste noapte a fiicei
mpratului, care a zburat din iatacul unde trebuia inut, preschimbat n pasre. ns Ochil o
vede, iar Psril o prinde, n spatele Lunei, unde se ascunsese, lungindu-se el pn acolo.
Ultima ncercare, deosebirea fetei de mprat de o alt fat, identic la nfiare i copil de suflet
al mpratului, se face cu ajutorul criesei albinelor, chemat n ajutor. n momentul ncercrii
criasa o va face pe fiica mpratului s se apere cu nframa, ca semn. mpratul, ovilit i sarbd
la fa de suprare i ruine, i d fiica lui Harap-Alb, dar aceasta spune c l va nsoi doar
dac va aduce calul lui, naintea unei turturele trimis de ea, trei smicele de mr dulce i ap vie
i ap moart de unde se bat munii n capete. Turturica vine prima dar la ntoarcere calul ia cu
hapca lucrurile cerute i ajunge primul, dup ce le solicitase cu buna dar pasrea ezitase s le
dea. Pe drumul de ntoarcere, prietenii lui Harap-Alb se despart de el iar ntre el i fata de
mprat se nfirip dragostea. Lui Harap-Alb nu-i prea vine la socoteal s o dea pe fat
Spnului, cci ea era boboc de trandafir din luna lui maiu, scldat n roua dimineii, dezmerdat
de cele nti raze ale soarelui iar el era nebun de dragostea ei.
Sosind la curtea mpratului Verde, fata l respinge pe Spn, care se repezise s o ia n
brae, spunnd c nu pentru el a venit ci pentru Harap-Alb, adevratul nepot al mpratului
Verde. Spnul, turbat de furie, i taie capul lui Harap-Alb, dar fiica mpratului Ro i-l pune la
loc i i red viaa, prin nconjurarea gtului cu cele trei smicele de mr dulce, prin stropirea cu
ap moart, spre a sta sngele i a se prinde pielea, apoi cu ap vie. Ridicat de cal n dini pn n
naltul cerului i slobozit de acolo, Spnul moare. Iar la nunta lui Harap-Alb cu fiica de mprat
a inut veselia ani ntregi, i acum mai ine nc; cine se duce acolo bea i mnnc.
Caracterizarea protagonistului din basmul cult

Opera literara Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga, este un basm cult, publicat in
revista Convorbiri literare in anul 1877.
Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor
valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul si supusa unor stereostipi/actiuni conventionale,
care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Conflictul dintre bine si rau se
incheie prin victoria fortelor binelui.
Personajele din aceasta opera literara, atat oameni, cat si fiinte himerice cu
comportament omenesc, sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor
ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se incheie in basm prin victoria fortelor binelui.
Cu toate acestea, Povestea lui Harap-Alb contrazice intr-o oarecum masura asteptarile
cititorului de basme. Eroul basmului, mezinul craiului, Harap-Alb, nu are puteri supranaturale si
nici insusiri exceptionale (vitejie, istetime), asemenea lui Fat-Frumos din basmele populare. El
are calitati si defecte, sugerate si de oximoronul din numele sau. Prin trecerea probelor la care il
supune Spanul, pe parcursul calatoriei initiatice, fiul cel mic al craiului va dobandi calitatile
necesare unui viitor imparat, unui monarh luminat. Din acest punct de vedere, basmul poate fi
considerat un bildungsroman.
Initial, mezinul craiului este timid, rusinos, lipsit de curaj. Cand tatal sau ii mustra pe
fratii lui mai mari pentru a se fi intors din drum de frica ursului, el nu are curajul sa dea glas
dorintei de a merge sa-si incerce norocul acolo unde ceilalti au dat gres. Reactia sa este
evidentiata de narator prin intermediul caracterizarii directe: Fiul craiului cel mai mic, facandu-
se atunci ros cum ii gotca [...] lovit fiind in adancul sufletului...
Incapabil sa distinga esenta de aparenta, tanarul o respinge de doua ori pe batrana
cersetoare, fara sa banuiasca macar intelesul ascuns al cuvintelor ei. In cele din urma, desi nu le
intelege semnificatia, este totusi farmacat de vorbele babei si o milueste cu un banut.
Milostenia ii este imediat rasplatita, fiindca batrana femeie il invata cum sa-si induplece tatal ca
sa-l lase sa plece la drum pentru a deveni succesorul la tron al unchiului sau, Verde-Imparat.
Cu spijinul calului, mezinul craiului va trece de ursul de la pod. Ursul este, de fapt, craiul
deghizat, care vrea astfel sa probeze destoinicia fiilor. Inainte ca fiul cel mic sa plece la drum,
craiul il sfatuieste sa dea ascultare calului, ii daruieste pielea de ursa si ii spune sa se fereasca de
omul span si de omul ros. Trecerea podului semnifica pentru mezinul craiului trecrea catre o alta
etapa a existentei, ireversibila. Insa podul nu ofera cheia, ci doar sansa transformarii, o sansa pe
care fratii mai mari (falsi eroi) o ratasera. A trece podul reprezinta totusi un act de curaj:
afundarea in necunoscut.
Apoi craisorul se rataceste in padurea-labirint, dovedind astfel ca mai are multe de
invatat. In plus, uita repede povetele craiului si isi ia drept calauza un span, care i se arata de trei
ori sub diferite infatisari, acest fapt conducandu-l la naiva concluzie ca aiasta-i tara spanilor.
Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste (caracterizare directa realizata de narator) este
supus de Span prin viclesug. Antagonistul (raufacatorul) il inchide pe tanar intr-o fantana si ii
cere, pentru a-l lasa in viata, pana cand va muri si iar va invia, conditionare paradoxala, dar
care arata si calea de eliberare. De asemenea, Spanul ii da fiului de crai numele de Harap-Alb.
Harap (arap) inseamna om cu pielea si cu parul de culoare neagra. Prin traditie, in
Orient, oamenii cu pielea neagra erau robi din nastere, astfel incat harap a devenit sinonim
pentru rob, sclav. Numele Harap-Alb semnifica sclav-alb, rob de origine nobila, dar si faptul
de a fi supus initierii. A fi rob este pentru erou punctul cel mai de jos in care l-a adus lipsa de
experienta.
Dintre procedeele de caracterizare indirecta se utilizeaza caracterizarea prin fapte,
limbaj, relatii cu alte personaje, nume.
Ajunsi la curtea Imparatului Verde, Spanul il supune pe Harap-Alb la trei probe:
aducerea salatilor din Gradina Ursului, aducere pielii cerbului si a fetei Imparatului Ros pentru
casatoria Spanului. Mijloacele prin care eroul trece probele tin de miraculos, iar ajutoarele au
puteri supranaturale.
Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care il sfatuieste cum sa
procedeze si ii da obiecte magice: pentru ura o locoare cu somnoroasa, iar pentru cerb, o
licoare, dar si obrazul si sabia lui Statu-Palma-Barba-Cot. Prima proba ii solicita curajul, iar a
doua, mai dificila, pe langa curaj in mantuirea sabiei, stapanierea de sine si resprectarea
juramantului, in pofida ispitei de a se imbogati.
A treia proba presupune o alta etapa a initierii, este mai complexasi necesitaa mai multe
ajutoare/adjuvanti, fapturi himerice. Drumul spre Imparatul Ros, om cu inima haina, incepe cu
trecerea altui pod. Simbolistica este aceeasi, trecerea intr-o alta etapa a maturizarii, probata prin
faptul ca Harap-Alb are acum initiativa actelor sale. Cum pe pod tocmai trece o nunta de furnici,
tanarul se dovedeste responsabil si hotaraste sa protejeze viata acestora, punand-o in pericol pe a
sa si pe a calului, pentru ca alege sa treaca inot o apa mare. Drept rasplata pentru bunatatea sa,
primeste in dar de la craiasa furnicilor o aripa. Aceeasi rasplata o primeste de la craiasa albinelor
pentru ca face un stup roiului hoinar. In plus, cel care va deveni candva imparat dovedeste
pricepere, curaj si intelepciunea de a ajuta popoarele gazelor.
Ceata de monstri il insoteste spre a-l ajuta, pentru ca s-a arart prietenos si comunicativ:
Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila.
Pentru a-i da fata, Imparatul Ros il supune pe Harap-Alb la o serie de probe, trecute
datorita puterilor supranaturale ale ajutoarelor (personaje himerice si animaliere): casa de arama
cu ajutorul lui Gerila, ospatul cu mancare si vin din belsug cu ajutorul lui Flamanzila si
Setila, alegerea macului de nisip cu ajutorul furnicilor. Urmatoarele trei probe au legatura cu
fata de imparat: straja nocturna la odaia fetei si prindere ei, dupa ce se transforma in pasa si se
ascunde dupa luna cu ajutorul lui Ochila si al lui Pasari-Lati-Lungila, recunoasterea fetei
cu ajutorul albinei.
Fata insasi, o farmazoana cumplita, impune o ultima proba: calul lui Harap-Alb si
turturica ei trebuie sa aduca trei smicele de mar dulce si apa vie si apa moarta de unde se bat
muntii in capete. Proba fiind trecuta de cal (prin inselaciune), fata il insoteste pe Harap-Alb la
curtea Imparatului Verde. Pentru erou, drumul acesta este cea mai dificila incercare, pentru ca se
indragosteste de fata, dar, credincios juramantului facut, nu-i marturiseste adevarata sa identitate.
Fata il demasca pe Span, care il acuza pe Harap-Alb ca a divulgat secretul si ii taie capul.
In felul acesta il dezleaga de juramant, semn ca initierea este incheiata, iar rolul Spanului ia
sfarsit. Calul este acela care distruge intruchiparea raului.
Decapitarea eroului este ultima treapta si finalul initierii, avand semnificatia coborarii in
Infern/a mortii initiatice. Invierea este realizata de farmazoana, cu ajutorul obiectelor magice
aduse de cal. Eroul reintra in posesia palosului si primeste recompensa: pe fata Imparatului Ros
si imparatia. Nunta si schimbarea statutului social (devine imparat) confirma maturizarea
eroului. Finalul consta in refacere echilibrului initial si rasplata eroului.
Spanul nu este doar o intruchipare a raului, ci are si rolul initiatorului, este un rau
necesar. De aceea, calul nazdravan nu-l ucide inainte ca initierea eroului sa se fi incheiat.
Nu doar naratorul, ci si personajele par a avea cunostinta de scenariul initiatic pe care
trebuie sa-l traverseze protagonistul. In acest scenariu, eroul are de invatat de la mai multi
pedagogi: pedagogul bun Sfanta Duminica; pedagogul rau Spanul; pedagogul rezervat,
care intervine doar in cazuri speciale calul.
Specific basmului cult este modul in care se individualizeaza personajele. Cu exceptia
eroului care este vazut in evolutie, celelalte personaje reprezinta tipologii umane reductibile la o
trasatura dominanta specifica. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului, se
ironizeaza defecte umane, dar aspectul lor grotesc ascunde bunatatea si prietenia. Imparatul Ros
si Spanul sunt rai si vicleni. Sfanta Duminica este inteleapta.
In opinia mea, Harap-Alb nu este acel Fat-Frumos din basmele populare, caci evolutia sa
reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin umanizarea fabulosului. Ion Creanga reflecta
ideea ca viata instruieste si educa, fiind o scoala fara greseala.
Protagonistul este un om de soi bun, care tranverseaza o serie de probe, invata din
greseli si progreseaza, se maturizeaza, pentru a merita sa devina imparat, basmul putand fi astfel
considerat un bildungsroman.
Caracterizarea personajului principal din romanul obiectiv

Ion Liviu Rebreanu
Publicat in 1920, romanul Ion reprezinta primul roman al lui Liviu Rebreanu, o
capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist, fara idilizarea din proza samanatorista.
Nucleul romanului se afla in nuvelele anterioare: Zestrea, Rusinea.
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv, apartinand
prozei interbelice. Are ca trasaturi: amploarea actiunii, desfasurate pe mai multe planuri,
conflictul complex, prezenta unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra
vietii.
Naratorul obiectiv si omniscient isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in
evolutia conflictului, consemnandu-le atitudinile. In functie de de rolul lor in actiune, ele sunt
puternic individualizate, construite cu minutiozitate sau portretizate succint.
Ion este personajul titular si central din roman, dominand intreaga lume care se
desfasoara in legatura cu el. Celelalte personaje principale (Ana, Baciu, Florica, George)
graviteaza in jurul sau, punandu-i in lumina trasaturile, nazuintele. Personajele secundare sunt
numeroase, au roluri diferite in actiune si sunt portretizate succint, personaje tipice, tipuri umane.
Intreg romanul este organizat in doua parti: Glasul pamantului si Glasul iubirii.
Cele doua femei, conturate antitetic si complementar, Ana si Florica, reprezinta cele doua obsesii
ale personajului principal: averea si iubirea. Conflictul interior, dintre cele doua obsesii, nu pune
personajul principal in situatie-limita, pentru ca se manifesta separat si nu simultan.
Ion este personajul principal, un personaj complex, cu insusiri contradictorii: viclenie si
naivitate, gingasie si brutalitate, insistenta si cinism. Initial dotat cu o serie de calitati, in goana sa
patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat, iar moartea lui este expresia intentiei
moralizatoare a scriitorului ardelean.
Este personaj realist, tipic pentru o categorie sociala taranul sarac care doreste
pamant . Personajul realist este determinat social si are o psihologie complexa, urmarita in
evolutie. Prin destinul sau tragic, Ion depaseste caracterul reprezentativ si se individualizeaza.
Exponent al taranimii prin dragostea pentru pamant, el este o individualitate prin
modul in care il obtine. Singulara in satul Pripas nu este casatoria sarantocului cu o fata cu
zestre, pentru ca Vasile Baciu si Ion Pop al Glanetasului dobandisera averea in acelasi fel, iar
prin comportamentul sau, o face pe Ana de rusinea satului inainte de nunta, iar apoi umbla dupa
nevasta lui George.
Fiind un personaj urmarit de evolutie, calitatile initiale alimenteaza paradoxal
dezumanizarea lui Ion. Daca romanul realist este istoria unui esec (E.M. Forster), destinul sau
reflecta esecul in planul valorilor umane, iar moartea ii este dictata de un destin implacabil.
La inceputul romanului, i se constituie un portret favorabil. Desi sarac, este iute si
harnic, ca ma-sa, iubeste munca - Munca ii era draga, oricat ar fi fost de aspra - si pamantul
pamantul ii era drag ca ochii din cap. Este infratit cu pamantul prin munca sudoarea [...]
infratind...omul cu lutul. De aceea lipsa pamantului apare ca o nedreptate, iar dorinta patimasa
de a-l avea este motivata Daca n-are si el pamant mult, mult...
Istet, silitor si cuminte, trezise simpatia invatatorului, care il considerase capabil de a-
si schimba conditia a fost cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea. Baiatul renunta insa la
scoala, pentru ca pamantul ii este mai drag decat cartea. Naratorul lauda in gestul sau conditia
omului teluric vesnic insotit cu pamantul, potrivit mentalitatii statutului traditional.
Pentru ca il stiu impulsiv si violent, este respectat de flacaii din sat so temut de tigani,
care canta la comanda lui si il insotesc la carciuma dupa hora, desi George este cel care ii
plateste.
Insultat de Vasile Baciu beat, in fata satului, la hora, se simte rusinat si manios, dorind sa
se razbune. Vasile ii reproseaza ca umbla dupa fata lui si il numeste sarantoc, hot, fiindca
este sarac. Orgolios, posesiunea pamantului ii apare ca o conditie a pastrarii demnitatii umane.
La inceput, toata lumea era de partea lui Ion pentru ca Vasile Baciu era beat, dar lucrurile se
schimba dupa slujba de la biserica, unde preotul il dojeneste. Ion se hotaraste sa fie cu adevarat
netrebnic si renunta la iubirea Floricai pentru zestrea Anei.
Lacomia de pamant si dorinta de razbunare se manifesta cand intra cu plugul pe locul
lui Simion Lungu, pentru ca acesta fusese al Glanetasilor Inima ii tremura de bucurie ca si-a
marit averea. Faptul ca taranul il cheama la judecata si ca numai jalba scrisa de dascalul
Herdelea il scapa de inchisoare nu-l sperie. Luase cateva brazde de la acesta, dar voia mai mult.
Titu Herdelea l-a intrebat Poti sa-l silesti?, dar Ion a perceput intrebarea ca pe un sfat, asa ca s-
a hotarat ca numai casatoria cu Ana il poate imbogati.
Este viclean cu Ana: o seduce, apoi se instraineaza, iar casatoria lor este stabilita dupa ce
Ana este facuta de rusine in tot satul. Este naiv, crezand ca nunta ii aduce si pamantul, fara a face
o foaie de zestre. Dupa nunta, incepe cosmarul Anei, batuta si alungata de cei doi barbati. Prin
interventia preotului Belciug, Vasile ii da toate pamanturile lui Ion, la notar.
Pe parcursul casniciei cu Ana, Ion isi pierde ambitia si se domoleste. Nu mai este brutal
fata de Ana, ci indiferent. Sinuciderea ei nu-i trezeste niciun sentiment si nici moartea copilului.
Da dovada de cinism, crezand ca viata lor reprezinta doar o garantie pentru averea lui Baciu.
Instinctul de posesie asupra pamantului fiind satisfacut, lacomia lui se indreapta spre
patima pentru Florica, nevasta lui George Bulbuc. Acesta isi doreste foarte mult sa aiba parte si
de iubire, asa ca se imprieteneste cu George. Savista, personaj simbolic, il avertizeaza pe
George de prietenul Ion si aduce finalul. George il ucide cu lovituri de sapa, in propria curte.
Ion incalca succesiv normele statutului si devine o victima a lacomiei si a orgoliului sau.
Naratorul prezinta initial, in mod direct, biografia personajului, iar pe parcursul
romanului, elemente de portret moral - mandru si multumit ca orice invingator -.
Caracterizarea directa realizata de alte personaje se subordoneaza tehnicii pluralitatii
perspectivelor: Ion e baiat cumsecada (domna Herdelea), esti un stricat si-un bataus, s-un om
de nimic (preotul Belciug). Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin
monologul interior Ma molesesc ca o baba naroada.
Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza trasaturile sale.
Limbajul apartine registrului popular, este diferit in functie de situatie si de interlocutor. Este
respectuos cu invatatorul si preotul, dar ironic cu Vasile Baciu. Gesturile si mimica ii tradeaza
intentiile Avea ceva straniu in privire... Vestimentatia ii reflecta conditia sociala de taran, iar
numele devine emblematic. Comportamentul sau reflecta intentiile fata de celelalte personaje.
La hora, este tandru: o strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie decat ceilalti flacai, apoi
este batjocoritor, indiferent sau o loveste cu sange rece. Fata de ea simte mai intai mila, apoi
dezgust si indiferenta. In relatia cu Vasile Baciu sau cu George Bulbuc adopta diferite atitudini,
dar scopul sau este razbunarea sau smulgerea unei proprietati: pamantul si femeia. Este aspru,
chiar brutal, cu cei pe care-i considera vinovati pentru propria conditie, aceea de taran sarac. Pe
tatal sau il acuza ce i-a baut averea, iar pe mama ce l-a facut sarac.
Dar relatia fundamentala se stabileste intre protagonist si un personaj simbolic mai
puternic decat el: pamantul. Iubeste pamantul mai presus de orice Iubirea pamantului l-a
stapanit de mic copil. Renunta la scoala pentru ca ii este mai drag sa fie vesnic insotit cu
pamantul... Renunta la Florica, pe care o iubea, pentru ca arde de dorul de a avea pamant
mult. Adora si venereaza pamantul ca pe o zeitate si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul
ud. Toate actiunile lui se vor orienta spre a-l obtine, indiferent de mijloace.
In opinia mea, Ion este un personaj romanesc memorabil si monumental, ipostaza a
omului teluric, dar supus destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui
neinfranta: pamantul-stihie si legile nescrise ale satului traditional.
Dorinta lui Ion de a-si depasi conditia duce treptat la degradarea morala si in cele din
urma, la intoarcerea in matricea universala, intr-un mod tragic. Cele doua parti ale romanului
exprima metafizic cei doi poli ai sufletului protagonistului care contureaza conflictul sau interior.
Lumea descrisa de Liviu Rebreanu in romanul Ion se inscrie in tiparele realiste prin
situatiile de viata create, prin dilemele personajelor si prin dorinta autorului de a crea o lume
autentica, asemanatoare celei reale.
Relatia dintre doua personaje in romanul obiectiv

Ion Liviu Rebreanu
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv, apartinand
prozei interbelice. Are ca trasaturi: amploarea actiunii, desfasurate pe mai multe planuri,
conflictul complex, prezenta unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra
vietii.
Naratorul obiectiv si omniscient isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in
evolutia conflictului, consemnandu-le atitudinile. In functie de de rolul lor in actiune, ele sunt
puternic individualizate, construite cu minutiozitate sau portretizate succint.
Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului omniscient si
omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a, iar atitudinea naratorului reiesita
din relatia sa cu personajele profileaza focalizarea zero si viziunea dindarat, argumentand
caracterul obiectiv al romanului.
Ion al Glanetasului, protagonistul eponim al romanului, face parte dom clasa nevoiasa a
satului Pripas, pentru ca ramasesera intregi doar trei petice de ogor. Flacau harnic si ambitios, Ion
arde de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult.., pe care sa-l munceasca, intrucat de mic
copil pamantul ii era drag ca ochii din cap. Pentru a-si indeplini dorinta arzatoare, lui Ion ii
vine ideea de o seduce pe Ana, fiica bocotanului Vasile Baciu, iar casatoria cu aceasta sa-i
aduca zestrea femeii, care avea locuri si case si vite multe...
Ana, slabuta si uratica, era sortita de catre tatal sau altui flacau bogat, George Bulbuc,
fiindca acesta avea pamant si puteau trai fericiti, fara sa astepte zestrea femeii, dupa moartea lui.
Lui Ion ii placea insa de Florica, fiica vaduvei lui Maxim Oprea si fata cea mai
frumoasa din Pripas, insa ea este chiar mai saraca decat dansul, iar flacaul se saturase sa fie
umilit si dispretuit de toti satenii, mai ales ca din totdeauna ii pizmuise pe cei bogati. Hotarat sa
scape de saracie, Ion intocmeste cu meticulozitate un plan prin care s-o cucereasca pe Ana si sa
ajunga astfel in posesia averii lui Vasile Baciu.
Seducerea Anei incepe chiar de la hora de duminca, eveniment important la care
participa tot satul. Ion joaca somesana cu Ana, iar dupa ce muzica se opreste, flacaul o urmareste
cu o privire stranie. Flacaul ii face curte Anei, pe care o cheama in dosul surii, sub un nuc
batran si o asculta cum se plange de faptul ca tatal ei vrea s-o marite cu George Bulbuc. Cand
Vasile Baciu, beat fiind, afla de intalirea celor doi, ii adreseaza lui Ion cuvinte urate sarantoc,
talhar. Vasile Baciu capatase avere prin casatoria cu mama Anei, pe care o iubea ca pe ochii
din cap si credea ca la fel vrea sa procedeze si Ion, numai ca el nu o iubeste pe Ana.
Conflictul principal al romanului consta in lupta pentru pamant, Ion fiind convins ca
averea i-ar fi conferit respectul celorlalti si nimeni n-ar mai fi avut curaj sa-l jigneasca, de aceea
vrea sa puna mana pe zestrea Anei. Ion dorea sa se insoare cu Ana, dar Vasile Baciu nu era de
acord. Ion se duce la Titu Herdelea care il intreaba Poti sa-l silesti?, dar Ion percepe intrebarea
ca pe un sfat si hotaraste ca Ana e salvarea lui. Acesta se duce la ea acasa sa o necinsteasca, iar
cand afla ca e insarcinata, o paraseste. Vasile Baciu cand afla ca nu George Bulbuc ii facea vizite
nocturne Anei, ci Ion de la care astepta un copil, o trimite pe Ana la Ion acasa, dar acesta refuza
sa o primeasca sau sa-i vorbeasca.
In tot acest timp, Ana era batuta de tatal sau si gonita la Ion, iar acesta proceda la fel, asa
ca preotul Belciug intervine in conflictul celor doi si il convinge pe Vasile Baciu sa ii dea
pamanturile ca zestre lui Ion, insa fara o hartie scrisa.
Nunta are loc dupa Paste si tine trei zile, iar nasi sunt Zaharia si Maria Herdelea. Pentru
ca Ana era gravida, aceasta nu putea juca, iar Florica ii ia locul. In timpul dansului, Ion se gandea
la o posibila fuga in lume cu Florica, iubirea lui, dar imediat gandurile-i revenira la normal cand
a vazut-o pe Ana si si-a ca o data cu pamanturile trebuie sa o primeasca si pe ea (cu ochii
pierduti in cap de plans, cu obrajii galbejiti, cu pete cenusii) , cu care nu mai schimbase o vorba
de luni de zile.
Partea a doua a romanului, Glasul iubirii, sugereaza cealalta patima a lui Ion care nu-i
da pace, iubirea pentru Florica. Pamantul primit il facuse pe Ion tantos, vorbea mai apasat cu
oamenii, insa socrul l-a pacalit caci nu avea acte peste pamanturile lui. Ana era batuta si alungata
atat de sot, cat si de tata, ramasa fara sprijin moral, dezorientata si respinsa de toti. Ion ii
intemeiaza proces lui Vasile Baciu, iar acesta, de frica, merge la notar si ii cedeaza tot pamantul
lui Ion. Ana naste pe camp un baietel, pe care Zenobia, soacra sa, il spala in rau; acesta primeste
numele de Petru. Ion, fericit ca a primit pamant, se inchina in fata lui [...] si-si lipi buzele cu
voluptate de pamantul ud.
Un alt eveniment care tulbura evolutia cuplului, este reprezentat de nunta Floricai cu
George Bulbuc, unde cuplul era invitat. Lui Ion i se aprind ochii dupa mireasa si deasemenea, se
reaprinde focul de iubire pentru Florica in sufletul lui. Ana vede cu cata ardoarea se holba Ion la
Florica si ii marturiseste Am sa ma omor, Ioane!, dar acesta, indiferent, ii raspunde cu cinism
Da omoara-te dracului...
La scurt timp, Ana se spanzura in grajd, unde o gaseste Zenobia. Ion se simte eliberat,
desi o mila stranie l-a zguduit, dar numai o clipa. Plin de cinism, acesta se intreaba cum a stat cu
ea atata timp, dar dupa rasufla usurat bine a facut ca s-a omorat...
Pierzand o persoana pe care o avea ca si garantie pentru pamant, Ion ii acorda atentie
copilului sau, Petrisor. Acesta este inchis o luna, iar copilul se imbolnaveste si in cele din urma,
moare.
Vasile Baciu isi vrea inapoi pamanturile, deoarece lui Ion nu i se mai cuvine nimic din
ceea ce ii donase ca zestre fiicei sale. Preotul Belciug ii cheama pe cei doi barbati sa-i impace si
dand dreptate fiecaruia dintre ei, ii convinge sa lase averea bisericii, indeplinandu-si astfel
dorinta de a construi o biserica noua.
Deznodamantul este previzibil, intrucat Ion, scapat de Ana, isi focuseaza atentia asupra
iubirii pentru Florica la care se ducea mai mereu, prefacandu-se ca este prieten cu George, sotul
ei. Savista il avertizeaza pe George de vizitele lui Ion la Florica, asa ca intr-o seara cand Ion era
cu Florica, acesta a luat o sapa si l-a lovit pana la omorat. Autorul propune pentru sfarsitul lui Ion
o crima pasionala, savarsita cu o unealta agricola cu care se lucreaza pamantul ce-i fusese atat de
drag protagonistului. George este arestat la Bistrita, iar Florica ramane de rusinea satului.
Prin simetrie cu incipitul, circularitatea operei este argumentata si de finalul romanului,
unde, descrierea drumului care iese din satul Pripas, sugereaza ca viata colectivitatii isi urmeaza
cursul firesc.
Destinele personajelor sunt determinate de mentalitate ca oamenii pot fi respectati
numai daca au o oarecare agoniseala, ceea ce declanseaza conflicte sociale intre sarantoci si
bocotani, intre chibzuinta rosturilor si nechibzuinta patimelor, iscand o lupta apriga pentru
existenta. Familile nu se intemeiaza pe sentimente, ci pe interese economice.
In opinia mea, cuplul Ion-Ana evolueaza previzibil, deoarece naivitatea Anei, lipsa ei de
experienta, sinceritatea si intensitatea sentimentelor fac din ea un personaj tragic, iar Ion
evolueaza in limitele unor trasaturi sufletesti precum lacomia, orgoliul nemasurat, sfidarea
morale lumii satului si impulsivitatea.
De asemnea, destinele tragice ale celor doua personaje puteau fi evitate daca Ion nu
dezvolta obsesia pentru pamant, cat mai mult, si alegea iubirea pura si curata cu cea mai
frumoasa fata din Pripas. De aici rezulta si involutia cuplului, ajungand pana la moartea
protagonistilor datorata lacomiei si obsesiei pentru avere.
Liviu Rebreanu considera ca personajele literare traiesc prin conectarea la viata concreta,
importanta fiind complexitatea umana si mai putin artificiile de limbaj.
ROMANUL REALIST DE TIP OBIECTIV

Ion Liviu Rebreanu
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv apartinand
prozei interbelice. De asemenea este roman social, cu tematica rurala.
Avand ca trasaturi amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, conflictul
complex, prezenta unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample aupra vietii, opera
literara Ion apartine speciei literare romanul.
Este un roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj si al naratorului
(omniscient, omniprezent). Se observa obiectivitatea/impersonalitatea naratorului, naratiunea la
persoana a III-a, atitudinea detasata in descriere, veridicitate.
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a, nonfocalizata.
Viziunea dindarat presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele
prezentate, lasa viata sa curga caracterizare indirecta -. Naratorul omniscient stie mai mult
decat personajele sale si, omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal
caracterizare directa -. Inlantuie temporal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul
asupra cititorului este de iluzie a vietii (veridicitate) si de obiectivitate.
Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean
de la inceputul secolului XX. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul
si consecintele actelor sale. Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublata de tema iubirii.
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese
din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor (alearga, urca),
drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu functie
metatextuala.
Descrierea initiala a drumului, supusa conventiei veridicitatii prin detaliile toponimice,
introduse cititorul in viata satului ardelean de la inceputul secolului XX, cu aspecte topografice,
etnigrafice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a
locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje in desfasurarea narativa. Crucea stramba de la
marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginita, anticipeaza tragismului destinelor.
Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica
a drumului prin metafora soselei viata: Drumul trece prin Jidovita.. si pe urma se pierde in
soseaua cea mare si fara inceput...
Descrierea initiala are functie simbolica si de anticipare. Naratiunea obiectiva isi
realizeaza functia de reprezentare (a realitatii) si functia epica de interpretare. Dialogul sustine
veridicitatea si concentrarea epica.
Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare, coordonate ale evolutiei
interioare a personajului principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Titlurile celor
treisprezece capitole sunt semnificative, discursul narativ avand un Inceput si un Sfarsit:
Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta Vasile, Copilul,
Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii
rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar succesiunea
secventelor narative este redata prin inlantuire. Viata personajelor se desfacsoara dupa legile
interne ale lumii lor si evoulueaza paralel.
La nivel microtextual, functia epica de interpretare se realizeaza prin tehnca
contrapunctului: prezentarea aceleiasi teme in planuri diferite. Prin aceasta tehnica se pun in
evidenta secvente narative/episoade simetrice si antitetice, care confera aspect polifonic actiunii.
Exista secvente narative semnificative pentru destinul personajelor.
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla
la hora, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune, sunt prezentate principalele
personaje, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate romanului realist.
Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor respecta
stratificarea economica. Fruntasii satului, primarul si chiaburii, discuta separat de taranii
mijlocasi, asezati pe prispa. In satul traditional, lipsa pamantului (averea) este echivalenta cu
lipsa demnitatii umane.
Fetele ramase nepoftite privesc la hora, iar mamele se babele, mai retrase, vorbesc despre
gospodarie. Copiii se amesteca in joaca printre adulti. Este si prezenta si Savista, oloaga satului,
piaza rea, infatisata cu un portret grotesc. Intelectualii satului, preotul Belciug si familia
invatatorului Herdelea, vin sa priveasca petrecerea poporului, fara a se amesteca in joc.
Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-i asigura coeziunea si de a facilita
intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. De aceea in joc sunt numai
fete si flacai. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o place pe Florica cea
saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la
hora, si confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste hot si talhar, pentru ca sarantocul
umbla sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului.
Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului, va starni dorinta de razbunare a flacaului,
care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului, lasand-o pe Ana insarcinata pentru a-l
determina sa accepte nunta.
La sfarsitul petrecerii, flacaii merg la carciuma. Bataia flacailor (pentru plata lautarilor)
se incheie cu victoria lui Ion, care il rapune cu parul pe George. Scena alimenteaza dorinta de
razbunarea a lui George si este construita simetric cu aceea de la sfarsitul romanului, cand
George il ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa.
Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde
posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Drama lui Ion
este drama taranului sarac, el este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea
Anei. Conflictul exterior, social (Ion Vasile Baciu), este dublat de conflictul interior, intre
glasul pamantului si glasul iubirii. Conflicte secundare: Ion Simion Butunoiu, pentru o
brazda de pamant; Ion George Bulbuc, mai intai penru Ana, apoi pentru Florica. Conflictul
tragic dintre om si o forta mai presus de calitatile individului: pamantul stihie. Destinul
personajul principal este marcat de relatia cu pamantul, iubirea lui patimasa il fac monumental,
dar se incheie omeneste.
Dorind sa obtina repede mult pamant, Ion ii face curte Anei, fata unui bocotan, o
seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa accepte casatoria. Ion vede ca nu primeste pamantul, o
bate pe Ana si o trimite acasa la Baciu. Preotul Belciug mediaza conflictul dintre cei doi tarani,
in care biata Ana nu este decat o victima. Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete pentru
ca in ea, iar apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii aupra pamanturilor. Nici
moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata intre timp cu George.
Astfel ca deznodamantul este previzibil, iar George care-l loveste nu este decat un
instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine
bisericii.
In celalalt plan, rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritate in sat este
defavorbila celui din urma. El are familie: sotie, un baiat, poetul visator Titu, si doua fete de
maritat, dar fara zestre, Laura si Ghighi. In plus, casa si-o zidise pe lotul bisericii, cu invoirea
preotului. Cum relatiile dintre ei se degradeaza, pornind de la atitudinea lor fata de faptele lui
Ion, invatatorul se simte amenintat. Marturisirea lui Ion ca invatatorul i-a scris jalba determina
conflictul celui din urma cu autoritatile austro-ungare. Accepta inutil compromisul, votandu-l pe
candidatul maghiar la alegeri. Visul preotului de a construi o biserica noua in sat este urmarit cu
tenacitate, iar romanul se incheie cu sarbatorirea prilejuita de sfintirea bisericii.
Romanul prezinta aspecte monografice ale satului romanesc traditional: traditii legate de
mariel momente din viata unui om, obiceiuri de Craciun, relatii de familie, relatii socio-
economice, hora, jocul popular, portul si gura satului.
Ion este personajul principal, un personaj monumental, realizat prin tehnica
basoreliefului. Nimeni nu sta in calea acestui personaj a carui existenta este guvernata de verbele
a ravni si a poseda (scena sarutarii pamantului). Exponent al taranimii prin dorinta de a avea
pamant, el este o individualitate prin modul in care il obtine.
In opinia mea, opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip
obiectiv, deoarece are ca trasaturi: specificul relatiei narator-personaj, obiectivitatea naratorului
omniscient care intretine iluzia realitatii, utilizarea naratiunii la persoana a III-a, cu viziunea
dindarat si verosimilul intamplarilor.
Lumea descrisa de Liviu Rebreanu in romanul Ion se inscrie in tiparele realiste prin
situatiile de viata create, prin dilemele personajelor si, nu in ultimul rand, prin dorinta autorului
de a crea o lume autentica, asemanatoare celei reale.
Rezumat Ion Liviu Rebreanu

GLASUL PMNTULUI
Capitolul 1
Romanul debuteaz prin descrierea drumului ctre satul Pripas, pitit ntr-o scrntitur de
coline, lng orelul Armadia; La marginea satului te ntmpin din stnga o cruce strmb pe
care rstignit un Hristos cu faa splcit de ploi i cu o cununi de flori vetede agat de
picioare.. Intrnd n localitate, se vede mai nti casa familiei nvtorului Herdelea, tiat
adnc n coasta unei coline, ncins cu un pridvor, cu ua spre uli i cu dou ferestre care se uit
tocmai n inima satului, cercettoare i dojenitoare..
Este var, iar la hora duminical, De tropotele juctorilor se hurduc pmntul. Zecile de
perechi bat Someana cu atta pasiune, c potcoavele flcilor scapr scntei, poalele fetelor se
bolbocesc, iar colbul de pe jos se nvltorete, se aeaz n straturi groase pe feele brzdate de
sudoare, luminate de oboseal i de mulumire..
Ion, flcu din sat, fecior al lui Alexandru Pop, zis Glanetau, i al Zenobiei, o curteaz pe Ana
fiica lui Vasile Baciu avnd n priviri un vicleug neprefcut; retrai ntr-o livad, Ana se
plnge de intenia tatlui ei de a o cstori forat cu George al lui Bulbuc. Referitor la
sentimentele flcului, naratorul arat c Nu-i fusese drag Ana, i nici acuma nu-i ddea
seama bine dac i-e drag. Iubise pe Florica [fiica vduvei lui Maxim Oprea] i, de cte ori o
vedea sau i amintea de ea, simea c tot o mai iubete. Purta n suflet rsul ei cald, buzele ei
pline i umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albatri ca cerul de primvar. Dar Florica
era mai srac dect dnsul, iar Ana avea locuri, i case, i vite multe.
La hor se ivete i familia nvtorului Zaharia Herdelea (soia lui, Maria, fiic de ran care
pentru c umblase totdeauna n straie nemeti i mai ales c s-a mritat cu un nvtor, se
simea mult deasupra norodului, Laura, fiica lor, biatul, Titu, lipsind doar cealalt fiic, Ghighi,
mezina familiei), nsoit de preotul Ion Belciug. Acetia privesc cu oarecare condescenden
spectacolul, doar Titu intrnd n vorb, degajat, cu prietenul su, Ion.
Pentru c George l informase pe Vasile Baciu despre ntlnirea din livad a fiicei sale cu Ion,
printele nfuriat, i beat pe deasupra, l atac fizic pe acesta din urm, dup desprirea celor doi
tineri, reprondu-i faptul c, dei este srac, o vrea pe fiica lui de soie, dar intervin ranii i i
despart.
Bnuind cui s-a datorat incidentul, Ion l va agresa pe George n crciuma satului, sub pretextul
c acesta nu voia s plteasc lutarii, dup cum se angajase, deoarece fuseser reinui o vreme
de Ion, spre a-i cnta lui i prietenilor si. Iubitul Anei ctig n confruntare dup ce, odat
mutat btaia n uli, puse mna pe un par smuls din gard i croi pe George peste spinare,
lsndu-l prbuit de durere, n buruienile de pe marginea drumului.
Capitolul II -Zvrcolirea.
Dis de diminea i bucuros de munc, Ion pornete s coseasc o fie lung i ngust, de vreo
trei care de fn. Atta mai rmsese din livada de dousprezece care ce mersese pn-n Ulia din
dos i care fusese zestrea Zenobiei. ncetul cu ncetul Glanetau l tot cioprise i cam plcuse
btrnului rachiul, iar munca nu prea l ndemnase. n tinereea lui a fost mare cntre din fluier,
de i se dusese vestea pn prin Bucovina. Zicea att de frumos din tric, parc-ar fi fost clarinet.
De aceea l-a i poreclit lumea Glanetau. Fusese biat curel i iste, dar srac iasc i
lenevior de n-avea pereche.. Astfel, din toat zestrea femeii, familia mai rmsese cu doar trei
petece de pmnt acea fnea i dou porumbiti. ns Ce-ar fi trebuit s fie Glanetau, a
fost feciorul. Era iute i harnic, ca m-sa. Unde punea el mna, punea i Dumnezeu mila. Iar
pmntul i era drag ca ochii din cap..
Odat ajuns, Cu o privire setoas, Ion cuprinse tot locul, cntrindu-l. Simea o plcere att de
mare, vzndu-i pmntul, nct i venea s cad n genunchi i s-l mbrieze.. Privind n
perspectiva deschis, simea cum Porumbitile, holdele de gru i de ovs, cnepitile,
grdinile, casele, pdurile, toate zumzeau, uoteau, fiau, vorbind un grai aspru,
nelegndu-se ntre ele i bucurndu-se de lumina ce se aprindea din ce n ce mai biruitoare i
roditoare. Glasul pmntului ptrundea nvalnic n sufletul flcului, copleindu-l.. Acest glas
al pmntului l-a determinat pe Ion s renune la studii cu toate c nvtorul su, Zaharia
Herdelea, i preuise nzestrarea intelectual , dup ce urmase, cednd insistenelor
nvtorului, vreme de dou luni cursurile la coala cea mare din Armadia.
Ana sosete i ea, cu mncare pentru tatl ei i cosaii angajai, aflai ceva mai n deal, iar Ion o
ntmpin cu relativ rceal. Dup ntlnire, fata l va vedea pe iubitul ei, n vale, srutnd-o pe
Florica, ceea ce o face s constate cu amrciune c tot nu este iubit.
Despre Vasile Baciu naratorul afirm c fusese srac i c S-a nsurat cu o fat bogat i urt,
dar a iubit-o ca ochii din cap, cci ea i ntruchipa pmnturile, casa, vitele, toat averea care-l
ridicase deasupra nevoilor.. Dup moartea femeii ns, datorat unei nateri dificile, prilej cu
care i-a pierdut i biatul ateptat, tatl Anei ncepuse s bea i s i resping fiica pe care o
asimila cu copilul ce provocase moartea soiei.
Iar despre Titu aflm c era mndria familiei, cu toate c nu reuise s termine liceul (acuzase
mai nti conflicte cu profesorii, apoi a renunat cnd taxele examenelor date n particular se
dovediser a fi prea mari pentru puterile Herdelenilor), datorit unei poezii care i se publicate de
ctre revista Familia. Acestea, cu prilejul relatrii unui drum la casa nvtorului evreu din
Jidovia, cu a crui soie, Roza, tnrul de douzeci i trei de ani inteniona s ntrein o relaie
pasional, fiind i ndrgostit platonic de Lucreia, fiica profesorului de matematic Valentin
Dragu din Armadia. Deoarece nu o gsise acas se va mulumi cu satisfacia de a relata ajutorului
de notar din Jidovia conflictul dintre Ion i George Bulbuc.
n legtur cu acelai conflict vor discuta i membrii familiei Herdelea cu preotul Belciug, ei
lund aprarea vecinului lor; drept urmare, preotului, care se pronunase n favoarea lui George,
Aprarea lui Ion de ctre familia Herdelea i se prea o jicnire personal. De altfel, din ziua cnd
a intrat nvtorul n sat, a cam simit el c umbl s-i sape i s-i tirbeasc autoritatea..
Capitolul III - Iubirea

Preotului Belciug cel cruia Vduvia i strnicia i-au dobndit faima de sfnt. Veneau la
dnsul oameni i din al cincilea jude, s le citeasc sau s-i spovedeasc. faptul c familia
Herdelea luase partea lui Ion, pe care el l condamna pentru disputa cu George, i provoac
iritare, deoarece avea o fire ncpnat. Orice contrazicere l ntrta i l chiar l chinuia.,
astfel nct ajunge s l certe pe flcul socotit vinovat, n biseric, n timpul predicii duminicale,
numindu-l capul tuturor relelor din sat.. Ruinat, Ion socotete o vreme c ar fi bine s renune
la ideea cstoriei cu Ana, dnd astfel urmare cuvintelor preotului, i promite Floric s o ia de
soie.
Pe de alt parte, drept urmare a aceluiai act al preotului, familia Herdelea se nelinitete, cci i
nlase casa pe un teren al bisericii, oferit de ctre comun ca parte a contractului de munc al
nvtorului, dar fr vreun nscris care s ateste dreptul de a construi acolo: Primejdia o
simea bine toat familia i tocmai din pricina aceasta ura mpotriva preotului cretea fr voia
lor, din ce n ce mai puternic, aat parc de mna soartei..
Zile mai senine cunoate Laura, fiica mai mare a Herdelenilor, pe care o curteaz George Pintea,
un student teolog care o cunoscuse la bile din Sngeorz, cu prilejul unui bal din anul precedent
i drept urmare acesta Prin aptezeci i nou de scrisori i cri potale, ce i le-a trimis pe urm,
i-a dezvluit ncetul cu ncetul pasiunea pe care i-a aprins-o frumuseea, blndeea, cultura
aleas i celelalte caliti, descoperite de dnsul dintr-o singur ochire, dar aa de numeroase c
i-a trebuit mai bine de un an de zile i atta hrtie pn s le nire pe toate.. La nceput atras,
Laura se va ndrgosti ns de studentul n medicin Aurel Ungureanu, n ciuda preferinei
prinilor ei pentru teolog, care afirmase, ntr-o scrisoare de cerere n cstorie, a optzecea,
adresat nvtorului, c nu dorete zestre (Cred de prisos s v amintesc c chestiunile
materiale mi sunt cu totul strine i indiferente.). Drept urmare se mpotrivete, purtat de
sentiment, acestei cstorii, pn cnd Ungureanu o va sftui s accepte mariajul, dndu-i de
neles c nu l intereseaz o legtur formal cu ea, ceea ce Laura va fi gata s i fac.
Acea discuie cu Aurel avusese loc la o sindrofie dat pentru prietene de Laura i Ghighi,
existnd obiceiul ca fetele inteligenei satelor din zon (intelectualitatea rural) s se
ntlneasc n fiecare duminic la cte o familie. Pentru c Titu se simea stnjenit de glgia i
aplombul fetelor, care-l plictiseau cumplit fiindc toate l iubeau mai mult sau mai puin i-i
cereau poezii., pleac spre Armadia, unde voia s-i ntlneasc iubita platonic, pe Lucreia,
dar renun cuprins de inspiraia creaiei poetice, nefructificat ns, pentru a se ntlni apoi din
ntmplare cu Roza Lang. Soia nvtorului evreu din Jidovia tria fr nici o int lmurit,
mngindu-se doar cu gndul c i-a greit de la nceput viaa, cnd s-a mritat cu un brbat
nedemn de ea. Dorea ns o iubire mare prin care s rzbune de toate decepiile; i deoarece nu-i
ieise n cale nici una mare, se mulumea chiar cu iubiri mai mrunte i mai variate., astfel nct
declaraiile de amor ale junelui Herdelea (-Te iubesc nebunete! De cnd te-am vzut ntia dat
te port n suflet ca pe o comoar nepreuit.) vor fi uor acceptate.
n urma episodului Roza Lang, Titu se ntlnete, pe drumul spre cas, cu Ion, cruia i spune c
aflase de la un funcionar al judectoriei din Armadia cum c Simion Lungu ran n al crui
pmnt, vecin cu al su, Ion intrase cu cteva brazde, mutnd nsemnele de hotar, i cu care se
btuse din aceast pricin l reclamase, dar flcul nu d importan faptului. l preocup
necesitatea unei cstorii cu Ana, n condiii n care tatl ei se mpotrivea, solicitndu-i un sfat
domniorului, iar acesta i-l i ofer: Dac nu vrea el s i-o dea de bunvoie, trebuie s-l
sileti!. Drept urmare Flcul tresri. I se pru c n minte i s-a deschis deodat o dr
luminoas care i arta lmurit calea. Oft prelung, parc i-ar fi czut o povar uria de pe
inim..
Capitolul IV- Noaptea

De cnd a vzut c Ion se nstrineaz de Ana din ce n ce mai ru, George Bulbuc a nceput
ntr-adevr s mearg mai n fiecare sear pe la Vasile Baciu. Fata i era acum mai drag. Glgia
ce se fcuse n jurul ei, din pricina lui Ion, i se prea c a nfrumuseat-o i i-a ridicat preul., pe
cnd Ana, care A crescut singur, lipsit de o dragoste printeasc mngietoare., odat cu
moartea mamei, cci Tatl ei o iubea, dar cu o iubire plin de toane., a rmas cu inima la Ion,
n care descoperise deodat tot ce-i dorea inima.. Tristeea pricinuit de ndeprtarea flcului i
s-a risipit cnd Ion o ateapt ntr-o sear lng poarta ogrzii, hotrt s o cucereasc prin
dibcie i iretenie n relaiile cu ea.
Are loc procesul intentat de Simion Lungu cu sprijinul preotului Belciug, acesta din urm
creznd c izbind pe feciorul Glanetaului are s simt lovitura i familia Herdelea.. La proces
ns Ion i Simion se mpac reclamantul acceptnd retragerea plngerii cu promisiunea de a i
se restitui cele trei brazde furate , ca urmare a sfatului primit la faa locului de la un btrn. Dar
nu cedeaz preotul, socotindu-se afectat n orgoliul su prin retragerea reclamantului, i n
mrturia depus l acuz pe Ion de tulburarea linitei satului; drept urmare, Ion va fi condamnat
la dou sptmni de nchisoare, cu executare ulterioar a sentinei. Simindu-se umilit, acesta va
solicita nvtorului s-i redacteze o reclamaie, iar nvtorul cedeaz, cu precauia minim de
a o pune pe Laura s scrie textul.
Dup ce a trimis o telegram n care i anun fericirea de a-i fi acceptat cererea n cstorie
sosete la casa Herdelenilor i George Pintea, acceptat cu bucurie de ctre toi, dei n noaptea
urmtoare Laura a visat numai pe Aurel, care prea c-o iubete nebunete i voia s se mpute
din pricina lui Pintea. n cadrul unei discuii purtate ntre patru ochi, nvtorul i anun
viitorul ginere despre limitarea dotei la un trusou modest, ns Pintea a protestat c n-are
nevoie de nici o a, c Laura e cea mai mndr comoar din lume.
Pentru a se iubi cu doamna Lang, Titu l duce pe soul acesteia la petrecerea vntorilor din
crciuma lui Neumann, de unde tia c nvtorul evreu nu se va deprta pn n zori. O gsi
dormind dup ce o avizase c va veni , iar cnd se culc lng ea Corpul Rozei se rsuci i se
lipi de Titu care, simindu-i cldura, l ncolci cu amndou braele i-l strnse slbatec parc
s-i sfrme oasele. Snii plini cu sfrcurile roze, i ardeau pieptul. n mbriarea aprins
femeia se zvrcolea gemnd cu ochii nchii.
Ion face i el progrese, meteugite, n relaia cu Ana, cci vorbea puin. Prin tcere urmrea s
detepte mai mult iubirea n inima Anei, s se fac mai dorit. Voia s-l cheme ea tot mai
nluntru. Astfel ajunse din uli n poart, apoi n ograd, pe urm pe prisp Acum mai trebuia
s ptrund n cas.. Ceea ce se ntmpl, ntr-o noapte cnd Vasile Baciu dormea toropit de
alcool, nu ntr-att nct s nu aud iptul scurt al Anei care i pierdea virginitatea, dar nu
protesteaz, socotindu-l pe George autor al faptei alturate patului su. n timpul acesta George,
cruia Carnea i tremura de scrb, sttuse ascuns n anul din faa casei.
Capitolul V - Ruinea
ntr-o discuie ntmpltoare, Ion, cu limba dezlegat de butur, povesti lui Titu cum st cu
Ana., preciznd c o socotete gravid i de n-a rmas pn acuma mai are vreme s rmn!
Adug apoi cu un rs larg care-i dezvlea gingiile roii i-i ntiprea pe fa atta rutate i
ncpnare, nct Titu se nfrico.
Are loc logodna dintre Laura i George Pintea, susinut financiar de un mprumut bancar al
nvtorului, de o mie cinci sute de zloi, de la Banca Someana. n atmosfera cald George, cu
ochii nflcrai, plimbndu-se prin cas cu minile la spate, ncepu s-i desfoare planurile de
viitor, despre apostolatul ce-l are de ndeplinit n satul de la marginea romnismului, unde
primejdiile sunt mai mari, datoriile mai multe, munca mai grea Povesti cum n Vireag, comuna
din Stmar unde este numit el s pstoreasc, romnii nici nu tiu romnete, nct sunt silii s
spun pe ungurete c sunt romni., o sarcin pe care nu ar lua-o fr o tovar de via ca
Laura, ea nsi o romnc entuziast.. Dup plecare, tatl spune fiului c s-a pripit, c nu-i
place ce a vzut aici, c se bag ntr-o ceat de calici care mai umbl s-i ascund mizeria prin
sforial n vorbe ca i n fapte, pe cnd n casa logodnicei O bucurie mare stpnea toat
familia. De-abia acum i ddeau seama de norocul Laurei.
Pe cnd Laura se pregtete sufletete, recunosctoare fiind pentru dezinteresul artat de George
n privina zestrei, pentru o iubire matrimonial curat i harnic, Titu, czut n mrejele iubirii
ptimae, nu mai tria dect pentru Roza Lang. Dup cteva ntlniri, femeia i cucerise toate
gndurile i toate simurile., pn cnd lumea ncepu s vorbeasc, ceea ce l determin pe tatl
su, temtor de izbucnirea vreunui scandal, s-i gseasc un post de ajutor notar n comuna
Gargalu, pentru a-l ndeprta de obiectul ispitei.
Dndu-i seama n urma discuiei lmuritoare cu George Bulbuc, care surprinsese ntlnirea
amoroas din casa fetei c Ana este nsrcinat cu Ion, tatl ei o bate slbatec: porni s-i care
pumni n cap, n coaste, n burt, cu o iueal fulgertoare, gfind i mugind. Cu toat suferina
ei fizic i psihic, Ana triete puternic bucuria sarcinei, atunci cnd simte n pntece cte o
uoar zvcnire. Este trimis de Vasile Baciu la Ion, s rezolve problema cstoriei, dar Ion o
primete cu indiferen, pretinznd o ntrevedere cu tatl ei, pentru tocmeal i nvoial
asupra zestrei. Ca urmare a atitudinii lui Ion, Vasile Baciu continu s o bat pn ce Fata se
jigri ca o scoab de attea bti, nct abia se mai inea pe picioare.. Situaia ns pare s-l
bucure pe tatl copilului, cel care, ntr-un schimb de replici pe aceast tem cu Laura, socotise
c bine-i face! Las s-o bat zdravn, c i se cade!.
Capitolul VI - Nunta
Ajuns n Gargalu, n calitate de ajutor al notarului evreu Friedman, cu care se nelege bine
pentru c i amintete de familia pe jumtate evreiasc a iubitei sale, Roza Lang, Titu Herdelea
constat discrepana dintre nivelul de via al populaiei maghiare i romneti, exprimat i de
aezarea spaial a locuitorilor celor dou etnii, de nfiarea gospodriilor: n mijloc se nla
trufa, cu un coco alb n vrful turnului, biserica ungureasc nou, iar n apropiere coala
satului, cu coperiul rou de igl, cu dou etaje, sever i poruncitoare ca o stpn nemiloas.
Prinprejur se nirau numai case bune, cele mai multe de piatr cu ogrzi largi, acareturi bogate,
vite frumoase. Pe la margini, ca nite ceretori flmnzi, se rzleeau bordeie murdare, umile,
nvelite cu paie afumate i, ntr-un col, ruinoas, se ascundea parc bisericua romneasc de
lemn, drpnat, cu turnuleul uguiat de indril mucigit.. Dar Titu este totui patriot i
entuziast, considernd n sine c locul arat, la modul simbolic, ca O cetate ncercuit de o
otire descul!.
Aflnd despre redactarea reclamaiei lui Ion de ctre Zaharia Herdelea Ion spusese, chemat
fiind la judectoria din Armadia, cine o scrisese, n ciuda promisiunilor sale repetate de a nu
dezvlui autorul, fcute nvtorului , preotul Ion Belciug l socotete pe flcu drept unealt a
Herdelenilor mpotriva sa i decide s-l mpace cu Vasile Baciu. ntrevederea dintre familia fetei
i a flcului se va termina fr o conciliere de fapt, doar cu un nceput de negociere a zestrei,
cci Ion pretinde toat averea lui Vasile Baciu, pe cnd acesta nu accept s dea dect cinci
locuri i o pereche de boi, pentru c, afirm el, nu vreau s rmn pe drumuri i s-ajung la
btrnee s cer de poman. Dup sptmni de tocmeal ns Vasile Baciu Primi s-i dea
zestre toate pmnturile i amndou casele, cernd doar s fie scrise, dup cununie, pe numele
amndurora..
n Gargalu, Titu Herdelea realizeaz, dup o convorbire cu preotul romn din sat, vanitatea
existenei sale, comparnd-o cu viaa grea dus de ranii romni (Ce folos c citea tot ce-i
cdea n mn mpuindu-i mintea cu gndurile altora, dac nu cutase s tie ce se petrece n
jurul su? Ce s mai nchipuieti drame i tragedii pentru glorie, cnd n faa ta se desfoar
tragedia unui popor ntreg, mai dureroas n muenia ei dect orice nscociri romantice?) i se
decide s devin lupttor n folosul neamului su. Drept urmare, atunci cnd Friedman l trimite
s pun sechestru pe bunurile datornicilor la impozitare, o face dar numai n cazul maghiarilor,
nu i al romnilor, ceea ce i aduce concedierea. Lucrul nu-l supr prea mult, i va provoca ns
un mic oc vestea, primit de la mama sa, c n absena lui Roza Lang a fost n stare s se in
pn i cu practicantul notarului.
Cum familia Herdelea nu pltise de cteva luni ratele pentru mobila de salon achiziionat la
insistenele fetelor, firma care o vnduse l d n judecat pe Zaharia Herdelea, ns avocatul
reprezentant al firmei i propune, dup procesul soldat cu o decizie de vnzare la licitaie a
mobilei, s o cumpere el, urmnd ca s i se plteasc lui ratele restante i dobnda aferent, ceea
ce nvtorul accept.
Are loc nunta Laurei n Armadia, la berria Rahova, n sala de la etaj pe care berarul o
mpodobise feeric i unde se adun toat domnimea din Armadia i mprejurimi. , apoi nunta
lui Ion, care danseaz ptima cu mai vechea sa iubit, Florica. Vzndu-i, Ana tresri ca
mucat de viper. Simi c ndejdile ei de fericire se risipesc i c ea se prvale iar furtunos n
aceeai via nenorocit..
GLASUL IUBIRII
Capitolul VII -Vasile
La licitaia organizat pentru vinderea formal a mobilei de sufragerie a participat i preotul
Belciug, spre a cumpra masa, cci, afirmase acesta, i lipsea un asemenea obiect, ceea ce
provocase o criz de furie, mai puin decent, doamnei Herdelea (S iei afar de aici, houle, c
altfel i sucesc gtul! Afar, ticlosule!).
Ion, la rndul su, triete un sentiment de satisfacie intens, manifestat i gestual: Pe uli
umbla cu pai mai rari i cu genunchii ndoii. Vorbea mai apsat cu oamenii i venic numai de
pmnt i de avere., pn cnd socrul refuz cedarea cu forme legale a pmntului, sub
argumentul unei nedrepti comise astfel.
Iar pe Zaharia Herdelea l solicit avocatul Victor Groforu, din Armadia, s i fac propagand
electoral n alegerile pentru un loc de deputat, mpotriva contracandidatului su, bancherul
Bela Beck, vab ungurizat din Budapesta. Ceva mai trziu primete ns o scrisoare de la
subinspectorul Horvat, de solicitare a sprijinului n direcia opus, a candidatului maghiar,
nsoit de o vag promisiune de ajutor, ceea ce-l determin s mearg pe aceast cale (-Pentru
mofturi n-am s-mi las eu btrneele pe drumuri, se justific el fa de Titu, gndind la
procesul ce-i fusese intentat de ctre judectorul prt n numele lui Ion).
Drept urmare a refuzului de a ntbula pmntul pe numele su, Ion i va trimite nevasta la socru
cu solicitri n acest sens, dar ea se ntoarce la so btut de tat, unde se va bucura de acelai
tratament: Atunci, cu o poft nenfrnat, ridic mna i o lovi greu peste obrazul drept, i apoi
cu dosul palmei, repede peste obrazul stng. Durerea stoarse din pieptul femeii un ipt att de
ascuit c Ion auzi cum zngnesc geamurile casei. O mai trzni ns i peste ochii ce-l priveau
cu spaim, dar care chiar spimntai i pstraser o clipire de buntate.
Purtat astfel ntre Ion i Vasile Baciu, Ana are pentru prima oar dorina de a muri, mpreun cu
sesizarea incapacitii de a-i decide poziia n conflictul de interese dintre cele dou familii, din
moment ce toi au dreptate, opti femeia podidit de plns. Numai eu n-am nici un loc n
lume..
Capitolul VIII - Copilul

Din rndul celor unsprezece rani cu drept de a alege din Pripas, ase l urmeaz, la votare n
Armadia, pe Belciug, iar cinci pe Herdelea, pentru a se pronuna n favoarea deputatului romn,
respectiv maghiar, pe cnd romnii prezeni n faa primriei, unde se gsea biroul electoral,
strig Ruine! Renegaii! Jos!, grupului condus de nvtor. A fost ales Bela Beck, cu o
majoritate de cinci voturi.
Alungat de Ion, Ana i gsete adpost n casa printelui ei, care o primete linitit, avnd
convingerea c La urm tot va trebui s vie brbatul i s-o ia, mulumindu-se cu ce-o cpta,
cci n-are ncotro Acum e vorba de rbdare. Cine o rbda mai lung, rmne deasupra..
Aceasta pn cnd Ion l d n judecat, asistat de avocatul Groforu, pentru nerespectarea
contractului verbal de dotare matrimonial, concluzionat cu martori, moment n care ncepur
ndoielile. Astfel ameninat, socrul cedeaz parial, ntbulnd cinci loturi i o cas pe numele
ginerelui, urmnd ca procesul s mearg totui nainte, iar Ana se ntoarce la so.
Dei nsrcinat, Ana Robotea ca o slujnic. Zenobia, de cnd avea nor n cas nu catadicsea
nici s mute un scaun de ici pn colo; n schimb ns o dsclea toat ziua, bruftuluind-o i
afurisind-o., inclusiv atunci cnd o apuc durerile facerii i pleac la cmp cu mncare, dup o
momentan potolire a lor. Va nate acolo, spre suprarea soului (-Afurisit muiere! bombni
Ion, fr mcar s se ntoarc. tie c-i sosete ceasul i vine s fete pe cmp!), micat pn la
urm n faa minunei care se petrece zilnic sub privirea oamenilor.
Pe alt plan al evenimentelor narate, viaa lui Titu Herdelea cunoate o nou modificare: tnrul
i gsete singur un loc de ajutor de notar n comuna Luca, sat mare i bogat, cu puni grase
i vite multe, unde va descoperi alt obiect al pasiunii n persoana nvtoarei Virginia Gherman,
alturi de care i petrece serile convorbind asupra romnismului.
Are loc botezul copilului Anei i al lui Ion, numit Petre, dar la nici o sptmn dup aceasta Ion
o bate iari, nct Fericirea ce umpluse sufletul Anei, durerile naterii, se stinser repede ca
aburii n vnt. Acum trebui s-i dea seama n sfrit c Ion o urte i deodat se mir cum n-a
neles pn azi?. Sentimentul inutilitii i gndul dispariiei i vor fi ntrite de sinuciderea
crciumarul Avrum, ruinat de o afacere n care l angrenase notarul Stoessel; vznd cadavrul
spnzuratului, femeia Nu simea nici groaz, nici mil, ci doar o dorin aprig de a citi pe faa
lui taina care o mpiedica pe dnsa..
naintea procesului su i al lui Ion cu judectorul ofensat de reclamaie, Zaharia Herdelea
trimite cte o scrisoare subinspectorului Horvat i deputatului Bela Beck solicitndu-le s pun
o vorb bun unde cred dnii c trebuiete, ns fr nici un rezultat Ion Pop-Glanetau este
condamnat la o lun este condamnat la o lun nchisoare i o sut coroane amend, iar Zaharia
Herdelea, nvtor n Pripas, la opt zile nchisoare i cincizeci de coroane amend..
Capitolul IX - Srutarea
Laura, nsrcinat, i viziteaz prinii, artndu-se ncntat de so i de noua condiie social

(N-a mai putea tri acuma cum am trit nainte. M i mir cum am putut tri aici, fr a
cunoate pe George atta vreme.).
n acest timp Vasile Baciu, nspimntat de perspectiva procesului cu Ion (Cu ct se apropia
ns sorocul, cu att frica i se ncuiba n inim. S-ajung el la btrnee s-l mnnce procese i
avocaii! I se prea o ruine nesuferit.), hotrte s cedeze toat averea ginerelui, ceea ce i
face, dincolo de realele simiri, exprimate dup ntocmirea actelor, la crciuma unde intrase cu
Ion ca s-i stmpere amarul: -Tlharule, tlharule, m-ai lsat pe drumuri! izbucni deodat
Vasile Baciu, otrvit de furie, i-i nfipse minile n gtul ginerelui..
Procesul nvtorului Herdelea se soldeaz i cu suspendare din funcie, datorit condamnrii
primite, n locul su fiind numit un tnr nvtor, Nicolae Zgreanu, dar avocatul Groforu l
angajeaz la cancelaria sa pe cel suspendat temporar, cuprins de comptimire adevrat i n
vederea urmtoarelor alegeri.
Iar visul de iubire al tnrului Herdelea se sfrete cnd descoper relaia dintre Virginia
Gherman i plutonierul maghiar din Luca (El i vorbea de nzuinele neamului, pe cnd ea
rvnea iubire, constat puin afectat ajutorul de notar), odat cu hotrrea ferm de a se stabili
n Romnia. Deoarece nu avea banii necesari, se va angaja, pe un salariu mai bun, n biroul
notarial al fostului su coleg de banc, Alexe Cldraru, din Mgura. n drumul ctre Mgura,
dus de ctre Ion cu crua, ranul i mrturisete, surprinzndu-l astfel, a-i fi ndatorat pentru
ideea de a proceda cum procedase cu Ana ( Dac nu m-ai fi nvat dumneata, domniorule,
rmneam mai ru ca un igan!).
Primvar fiind, Ion merge mbrcat srbtorete s-i vad pmnturile; acolo ncet, cucernic,
fr s-i dea seama, i cobor fruntea i-i lipi buzele cu voluptate de pmntul ud. i-n
srutarea aceasta grbit simi un fior rece, ameitor.
Capitolul X - treangul
Stnd la sora ei, care nscuse o feti, Ghighi se metamorfozeaz, Crescuse, se mplinise,
pierduse copilria i-i pstrase veselia comunicativ. Ochii ei albatri ns luceau mai puternic i
parc ascundeau dorine nelmuritePovestea btrnilor cu mare nsufleire viaa fericit i
armonioas ce o ducea Laura cu Pintea.. Aspect pe care l observ, probabil, i tnrul nvtor
suplinitor Zgreanu, din moment ce i nteete vizitele pentru a se mprti din experiena
didactic a tatlui ei.
La nunta lui George Bulbuc i a Florici (unde mirele Avea mulumirea, ce-l mgulea grozav, c
a cucerit pe Florica, iar mireasa se topea de fericire. Nu ndjduise ea niciodat norocul s o ia
feciorul unui bocotan ca Toma Bulbuc.) particip i Ion mpreun cu Ana care, vznd
privirile soului ndreptate ctre mireas, nelege c Ion poftete pe Florica. Odinioar s-ar fi
prpdit de durere; acuma numai o ruine crncen i ardea sufletul, c toi oaspeii o vd
batjocorit.. Drept urmare se simte total nsingurat, chiar i fa de copilul ei, pentru c acesta
semna att de bine cu Ion nct ea, care se ngrozea de brbatul ei, i ocolea privirea de fric s
nu vad ntr-nsa ochii din noaptea ospului, cei ce-au ptruns ca nite sgei aprinse n carnea
celeilalte femei.. Pn cnd o informaie cptat de la Savista Oloaga (femeia gzduit din
mil de ctre George) asupra vizitelor repetate ale soului la noii cstorii o determin s se
spnzure, n grajd. Murind, un fior o furnic prin tot corpul. Simi o plcere grozav,
ameitoare, ca i cnd un ibovnic mult ateptat ar fi mbriat-o cu o slbticie ucigtoare.
Capitolul XI - Blestemul
n faa cadavrului Anei care atrna n treang, Ion se simte afectat de Mila stranie, alctuit din
groaz i mirare, ce te cuprinde instinctiv n faa morii, dar apoi, obinuindu-se puin cu faa
schimonosit cumplit a femeii, l munci ntrebarea cum a putut el tri n acelai pat cu ea i sfri
zicndu-i c bine a fcut c s-a omort.
Are loc, din iniiativa avocatului Groforu, care i pledeaz, rejudecarea procesului Herdelea,
soldat cu achitarea inculpatului, astfel nct acesta redobndete dreptul de a funciona ca
nvtor n Pripas, spre marea dezamgire a suplinitorului su.
n acest timp Ion, cel condamnat odat cu Herdelea, face luna de pedeaps la nchisoarea
judectoriei din Armadia, n condiii plcute chiar, ns la eliberare i gsete copilul grav
bolnav. Cu toate c bunica Zenobia ncearc vindecarea cu ajutorul unor descntece, copilul va
muri, probabil din pricina hrnirii necorespunztoare, constatase medicul ajuns n urma
decesului. Imediat dup nmormntare Vasile Baciu se va simi ndatorat s-l avertizeze pe Ion,
cum c i dorete pmnturile i casele napoi (dac a murit i Ana i copilul, cuvine-se ce-a
fost al lor s se ntoarc napoi la mine. Aa-i legea i omenia), ameninnd i cu un proces, n
cazul n care ntmpin opoziie.
Verificnd modul de desfurare a examenului de sfrit de an, fostul subinspector Horvat,
devenit acum inspector, reproeaz nvtorului Herdelea faptul c soia sa nu vorbete limba
maghiar, c nu tiu copii Tatl nostru n limba maghiar (spre indignarea preotului Belciug, cel
care pred religia, manifestat n faa oficialului) i c nivelul de cunoatere a limbii maghiare
obligatorie ca limb de predare n colile de stat de ctre copii este redus i, drept urmare,
sugereaz nvtorului s cear pensionarea, nainte de vreme.
La bile din Sngeorz se petrece o ntlnire ntre clanul Pintea, reunit mpreun cu rudele din
Romnia (sora lui George Pintea, Eugenia, acompaniat de soul ei, Gogu Ionescu), i Herdeleni,
prilej cu care se discut critic situaia romnilor din Ungaria, Titu fiind invitat de ctre familia
Ionescu n Regat, cu promisiunea de a i se gsi o slujb de jurnalist la gazeta partidului
reprezentat de ctre Gogu n Parlamentul Romniei.
Tot la o ntlnire, dar de dragoste i ntmpltoare, n plin cmp, cu Ion (care, ncins de pasiune
ncerca s se smulg din lanul ce-l strngea tot mai tare ca s-i ntoarc toate gndurile la
moia lui ameninat de ndrjirea lui Vasile. Dar cnd se mustra c-o s-i piard averea pentru o
muiere blestemat, cum se mustrase i altdat, acum i se adoga n creieri, nechemat,
ntrebarea: ce folos de pmnturi, dac cine i-e pe lume drag nu-i al tu?) va participa i
Florica. Stnd cei doi de vorb n marginea lanului pe care el l cosea, aezai pe sumanul aflat
acolo din ntmplare, dar ca un culcu pregtit nadins, Ion, dup cteva momente de ezitare,
brusc, ca o fiar o cuprinse de subiori i-i muc buzele. Apoi Florica se ls pe spate, moale,
gemnd
Capitolul XII - George
Ion, pentru a se ntlni cu Florica, l viziteaz pe George ca pe un frate bun, cnd s-i cear un
sfat, cnd s-i dea el o pova, gsind totdeauna o pricin care s-i ndrepteasc venirea..., dar
supravegheat atent de Savista Oloaga, cci Fiindc George a strns-o de pe drumuri i glumea
uneori cu dnsa i mai ales fiindc nu uita niciodat, cnd aducea rachiu, s-i dea i ei cte un
phrel, Savista l iubea cu o furie slbatic, att de caracteristic estropiailor, i ar fi fost n
stare s strng de gt pe oricine pentru dnsul.. Iubindu-l pe George, l ura ns pe Ion de cnd
a simit c umbl dup Florica i, drept urmare, avertizeaz soul asupra inteniilor necurate ale
pseudo-prietenului su.
n acest timp Zaharia Herdelea primete vizita nvtorului Zgreanu, sosit cu mesajul de
grbire a cererii de pensionare, din partea inspectorului Horvat, sub ameninarea nerostit de
mesager, dar limpede n subtext c altfel va fi destituit, ceea ce l determin pe titularul postului
s se resemneze ca femeia cnd trebuie s-i dea seama c a mbtrnit..
Pe de alt parte, Vasile Baciu fusese la trei avocai n Bistria i toi trei i spuseser la fel: legea
zice c copilul motenete pe tat i tata motenete pe copil. Asta nseamn c s nu-i mai
toceasc opincile n zadar. Cu toate acestea el amenina mereu pe Ion cu judecata, ndjduia s-l
sperie, cum s-a speriat i dnsul odinioar. Sufletul lui ns era toropit de amrciune i se
revolta mpotriva legii care permitea ca un tlhar s-i ademeneasc fata, s-i smulg moia i pe
urm, dup ce bag n groap femeia, s rmn cu pmnturile i averea luate cu japca.
Mnat de aceste stri sufleteti, Vasile Baciu ajunge s accepte o propunere a preotului fcut
celor doi adversari cu prilejul convocrii lor n casa parohial, alturi de fruntaii satului, spre a
se gsi o soluie de compromis: urmeaz a pstra n folosin pe via, dar fr a fi proprietar, trei
loturi i casa n care sttea. Ion accept i el propunerea, n plus semneaz un act prin care las
bisericii, dac moare fr urmai, toat averea aceasta la cererea printelui, susinut prin ideea
de a evita risipirea bunurilor n direcii neprevzute i pe nemerit.
n drumul su ctre Bucureti, unde vrea s ajung spre a rspunde invitaiei rudelor sale prin
alian i din dorina de a se realiza n centrul romnismului, Titu se oprete la Sibiu, ca trimis al
ziarului Tribuna Bistriei la serbrile Asociaiei pentru Cultura i Literatura Poporului Romn.
Acolo i va cunoate, aflm puin mai trziu, pe Virgil Pintea i Liviu Pintea, fraii cumnatului
su. Cel din urm, cpitan al armatei austro-ungare, l va uimi printr-o atitudine, pentru el,
neateptat: Sunt romn i eu, dar mai-nainte de a fi romn, sunt ofier i servitor al
majestii-sale mpratul. Ca atare, firete, nu pot admite nzuinele celor de teapa dumnealui
[referire la fratele su, Virgil, n. n.] care trag mereu cu ochiul ctre Bucureti i spre Romnia. n
mintea mea aa ceva nu se cheam politic naional, ci trdare de ar. n schimb Virgil,
drept rspuns la dezamgirea lui Titu n privina atitudinii participanilor la serbri, orientat mai
ales ctre micile probleme individuale dect ctre interesul naional, afirma c Dumanul ne
atac prin toate mijloacele moderne de cutropire, prin cultura lui, prin coala lui, prin arta lui,
prin banii i prin munca lui Noi trebuie s dm din mini ca baremi s nu ne necm. Att.
Dac ne meninem la suprafa, am izbutit..
Avizat de ctre Savista, George i comunic lui Ion c va pleca noaptea dup lemne la pdure,
dar se ntoarce din drum i ateapt sosirea iubitului Florici, alturi de ea, spre disperarea femeii
care i ateapt amantul. Cnd Ion sosete, pe ntuneric, n grdin, George l izbete cu sapa de
trei ori i l las muribund acolo.
Capitolul XIII Sfritul
Naratorul reia din perspectiva victimei evenimentele: Ion se prbuise sub lovitura a doua care-i
crpase easta. Lovitura urmtoare n-o mai simi, dup cum nu simise durere nici la cea dinti
Venise de-a dreptul de la crcium, ameit mai mult de fericire dect de rachiu, dei buse att de
speriase pe vdana lui Avrum.. nainte de a muri i reamintete repede, ca ntr-o aiurare, cum
se ducea la liceu n Armadia, cum a fugit de la coal ca s umble cu vitele pe cmp i s in
coarnele plugului, apoi dragostea lui dinti cu fata dasclului Simion Butunoiu, mritat acum cu
unul din Sscua, apoi dragostea lui s aib pmnt mult, i Ana, i copilul, i Titu cu toat
familia Herdelea i cu cntecele cele frumoase, seara, n pridvor, i-i prea ru c toate au fost
degeaba i c pmnturile lui au s rmie nimnui apoi, dei grav rnit la mna dreapt, la
piept i la cap , se trte pn aproape de gardul dinspre uli, sub un nuc, unde l las puterile.
Toat noaptea va geme nfiortor, ascultat de ctre Florica, mpietrit de spaim, i de ctre
George. A doua zi dimineaa, n faa mulimii adunate n ograd, George recunoate omorul, ca
rspuns la ntrebarea judectorului, mrturisind i cauza: -Pentru c venise la nevast-mea
i. Oamenii din sat i cei din mprejurimi ocai de cele petrecute, cci n Pripas nu se
pomenise omucidere de cnd se inea minte. comptimesc att victima ct i pe uciga. Iar
preotul Belciug, cruia i prea ru de Ion, dar n acelai timp se bucura c biserica va ctiga
prin moartea lui. motenindu-i averea, l ngroap n curtea noii biserici, n calitate de donator
excepional.
Acelai Belciug, mpcat acum cu familia Herdelea, face actul de donare a pmntului pe care se
construise casa nvtorului, astfel nct Ghighi, cerut n cstorie de ctre Zgreanu care a
fost numit nvtor n locul pensionatului Zaharia Herdelea va primi drept zestre casa
mpreun cu terenul.
De la Titu sosete o scrisoare, uor amar, trimis din Bucureti, unde nu s-a ntlnit cu rudele
care l invitaser cci acestea nu au revenit n capital, fiind astfel nevoit s se descurce cu banii
pe care i avea (Viaa-i via pretutindeni, cu aceleai deertciuni, cu aceleai ateptri i mai
ales cu aceeai fa spimnttoare care reteaz scurt aripile avntului.).
Romanul se ncheie prin descrierea festivitilor legate de sfinirea noii biserici din Pripas,
inclusiv relatndu-se petrecerea poporului, unde particip aceiai protagoniti din scena
similar ce deschide naraiunea, mai puin Ion i George, ultimul aflat dup gratii. Nu s-au
petrecut, n fond, mari schimbri, consemneaz naratorul odat cu descrierea drumului pe care
iese din Pripas crua cu btrnii Herdelea: Civa oameni s-au stins, alii le-au luat locul. Peste
zvrcolirile vieii, vremea vine nepstoare, tergnd toate urmele. Suferinele, patimile,
nzuinele, mari sau mici, se pierd ntr-o tain dureros de necuprins, ca nite tremurri plpnde
ntr-un uragan uria..
NEOMODERNISMUL
Lectia despre cub Nichita Stanescu
Volumul Operele imperfecte, aparut in 1979, care se dechide cu poezia Lectia

despre cub este, in ansamblu, o meditatie asupra miracolului frumosului. Exista insa in acest
volum o schimabre fundamentala fata de volumele anterioare ale poetului, in sensul ca discursul
liric devine acum unul al rupturii si al fragmentului, al disperarii si al dizolvarii interioare.
Problematica esentiala a Operelor imperfecte este drumul catre perfectiune. Si cum se
deschide, in mod sugestiv, cu o Lectie despre cub si se inchide cu o Lectie despre cerc,
intelese ca forme perfecte, volumul poate fi considerat un fals tratat de estetica a producerii si
receptarii operei de arta (Stefania Mincu).
Poezia Lectia despre cub de Nichita Stanescu, cu care se deschide volumul intitulat
programatic Opere imprefecte, constituie o arta poetica in care accentul se pune pe relatia
dintre creator si lume, dintre opera si receptarea ei. Poetul neomoderinst reinterpreteaza si
revalorizeaza insasi notiunea de frumos, incat realizeaza o poetica a deconstructiei, a realizarii
in negativ a frumosului si a perfectiunii (Stefania Mincu).
Substantivul lectie din titlul poeziei, ca si utilizarea formei impersonale a verbelor in
ansamblul textului, ilustreaza, intr-o maniera didactica, conceptia artistului despre calea ce
trebuie urmata pentru atingerea perfectiunii. Astfel ca Lectia despre cub poate fi considerata o
arta poetica neomodernista, in care interesul autorului nu mai este centrat pe relatia poetului cu
propria creatie, ci pe relatia dintre creatorul de arta si lume, pe actul receptarii.
Tema poeziei Lectia despre cub este conceptia despre perfectiune artistica, in dubla
relatie: dintre poet si creatie, dintre publicul receptor si creatie.
Poezia inregistreaza in prima parte, intr-o forma figurata, etapele muncii artistului, in
incercarea sa de a obtine desavarsirea. Din reteta crearii unui obiect considerat perfect in
spatiul tridimensional - cubul - fac parte ingredientele care l-ar putea ajuta sa obtina aceasta
perfectiune: participarea organica la actul creatiei (se ciopleste cu o dalta de sange), atingerea
magica a creatiei de catre parintele poeziei, de catre poetul orb, care vedea esenta lucrurilor (se
lustruieste cu ochiul lui Homer), transmiterea unei scantei divine, a unei iluminari, a stralucirii
necesare operei de arta (se razuieste cu raze).
Inca din incipit, poezia dezvolta simbolul pietrei ce reprezinta materie prima necesara
creatiei, un material simplu, brut, dar greu de prelucrat si durabil, sugerand efortul necesar
transformarii ei, ca si eternitatea careia ii este destinata creatia. Sunt prezente, prin enumaratie,
toate fazele necesare transformarii pietrei intr-o creatie perfecta.
Dupa etapa plasmuirii, o alta etapa este manifestarea iubirii fata de creatie sub toate
formele ei, in progresie: iubirea creatorului pentru opera sa, iubirea celor din jur fata de aceasta
opera, dar si iubirea femeii nobile, a infantei, pentru creatie, sentiment ce flateaza orgoliul
artistului: Dupa aceea saruta de nenumarate ori cubul/cu gura ta, cu gura altora/si mai ales cu
gura infantei. Insa, in mod paradoxal, perfectiunea creatiei se naste din inefabila imperfectiunea
a creatiei finite. Prin analogie cu viata, perfectiunea nu este sinonima cu frumusetea, iar acest
fapt poate fi inteles in masura in care ni se intampla uneori ca un lucru sau o persoana fara cusur,
care ni se pare desavarsit/a, totusi sa nu ne atraga deloc si in fata lui/ei sa exclamam dezamagiti:
E perfect/a, dar mie nu-mi spune nimic!. Deopotriva, tocmai imperfectiunea, spartura
confera individualitate, unicitate obiectului, il particularizeaza.
Ideea de progresie se realizeaza cu ajutorul verbelor la diateza reflexiv-impersonala care
denumesc succesiunea actiunilor in care poetul descompune actul creator (se ia, se ciopleste, se
lustruieste, se razuieste, se saruta) si cu ajutorul repetitiei structurilor dupa aceea si cu gura..,
dispuse gradat, ceea ce da corporalitate inefabilului poetic.
Ca si in alte poezii stansciene, exista un punct in care perspectiva se schimba radical si
surprinzator. Gestul sfaramarii unui colt de-al clubului reprezinta aici momentul care face
trecerea la partea a doua a poeziei.
In versurile finale: Toti, dar absolut toti zice-vor:/- Ce cub perfect ar fi fost acesta/de n-
ar fi avut un colt sfaramat?, poetul ironizeaza gustul canonic [al majoritatii], goana dupa
perfectiuni geometrice, nevederea ranii, a imperfectiei funciare a existentei; acel apetit estetic
fals pentru ceea ce e <cioplit>, <lustruit>, <slefuit>, gustul infantil pentru <cuburi>, pentru
<bucati> (poetice) perfecte, nestierbit (Stefania Mincu). Repetitia pronumelui toti intareste
opozitia dintre poet/creator si ceilalti, publicul, oamenii comuni, care aprecizeaza artificialul
slefuit.
La nivel formal, ideile poetice stanesciene sunt exprimate cu ajutorul versului liber, unde
initiala majuscula se utilizeaza la inceputul fiecarui enunt, dar nu si al fiecarui vers. Ritmul
interior, sacadarea conferita de repetitie, absenta rimei clasice confera versurilor o muzicalitate
aparte, ce transmite dramatismul actului de creatie.
In opinia mea, poezia Lectia despre cub de Nichita Stanescu este o arta poetica
neomodernista in care vorbeste despre imperfectiunea frumosului, imaginand o relatie intre
creator, geneza si materialul primar al operei, existenta acesteia si receptarea ei ulterioara de
catre cititor. Astfel, poetul neomodernist reinterpreteaza si revalorizeaza insasi notiunea de
frumos, poezia ilustrand ideea moderna de imperfectiune in arta ca o replica la <estetica
uratului>. (Stefania Mincu)
Semnificati metaforei-simbol cubul provine din multiplicarea sensurilor conotative ale
cuvintelor. Corp geometric perfect, dar si creatie a omului, cubul desemneaza cele doua ipostaze
ale poeziei: artificiala, perfect slefuita formal, accesibila gustului comun, infantil (dornic de
jocuri facile, copilaresti, cum este jocul cu cuburi).
Nichita Stanescu Lectia despre cub
Se ia o bucat de piatr,
se cioplete cu o dalt de snge,
se lustruiete cu ochiul lui Homer,
se rzuiete cu raze
pn cubul iese perfect.
Dup aceea se srut de numrate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
i mai ales cu gura infantei.
Dup aceea se ia un ciocan
i brusc se frm un col de-al cubului.
Toi, dar absolut toi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un col sfrmat!
Caracterizarea unui personaj dintr-o nuvela psihologica
Moara cu noroc Ioan Slavici
Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este publicata in 1881, in volumul de debut
Novele din popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.
Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela, adica o specie epica in proza, cu o
constructie riguroasa, un fir narativ central, personajele relativ putine pun in evidenta
evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat.
In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Fiind
o nuvela realist-psihologica, conflictul central este cel moral-psihologic, conflict interior al
Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin
ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea si capacitatea de a ne
surprinde in mod convingator fac din Ghita un personaj rotund. Personajul evolueaza de la
tipicitate, sub determinare sociala (carciumarul dornic de avere), la individualizare, sub
determinare psihologica si morala. El parcurge un traseu al dezumanizarii, cu framantari
sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea,
linistea colibei) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor). Se arata slab in fata
tentatiilor si sfarseste tragic.
Lica ramane egal cu sine un om rau si primejdios. In schimb, Ana sufera
transformari interioare, care ii ofera scriitorului posibilitatea unei analize a psihologiei
feminine.
Personajul secundar, jandarmul Pintea, urmareste pedepsirea lui Lica pe cai legale,
motiv pentru care se asociaza cu Ghita.
Batrana si copiii, personaje episodice, supravietuiesc incendiului de la Moara cu
noroc pentru ca sunt singurele fiinte inocente si morale.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de
incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele (carcaterizare
indirecta). De asemenea, realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa); detaliile fizice
releva trasaturi morale sau statutul social. Sunt utilizate si mijloace de investigatie psihologica
precum: scenele dialogate, monologul interior de factura traditionala, monologul interior
adresat, stilul indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.
Ghita traieste o drama psihologica concretizata in trei infrangeri, pierzand pe rand
increderea in sine, increderea celorlalti si increderea Anei, stotia lui. Consecintele nefaste ale
setei de inavutire si procesul instrainarii de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul
aducand in prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghita si dorinta de a face
avare alaturi de Lica.
Ghita hotaraste schimbarea, luarea in arenda a carciumii de la Moara cu noroc.
Ghita este capul familiei pe care incearca sa o conduca spre bunastare. Atata timp cat se
dovedeste un om de actiune, cu initiativa, lucrurile merg bine. Carciuma aduce profit, iar
familia traieste in armonie. Bun gospodar, om harnic, bland si cumsecade, Ghita doreste sa
agoniseasca atatia bani cat sa-sis angajeze vreo zece calfe carora sa le poata da de carpit
cizmele oamenilor. Aspiratia lui e fireasca si sa nu-si depaseasca puterile.
Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc tulbura echilibrul familiei, dar si pe cel
interior, al lui Ghita.
Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, nu se
poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercita asupra sa, mai ales ca tentatia
imbogatirii, dar si a existentei in afara normelor etice sunt enorme vedea banii gramada
inaintea sa.
Cu toate acestea, Ghita isi ia toate masurile de precautie impotriva lui Lica: merge la
Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini pe care ii asmute impotriva turmelor de porci si
angajeaza o sluga credincioasa, pe Marti, un ungur inalt ca un brad.
Din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita
fata de familie. Gesturile, gandurile, faptele personajului, tradeaza conflictul interior si se
constituie intr-o magistrala caracterizare indirecta. Naratorul surprinde in mod direct
transformarile personajului: Ghita devine de tot ursuz, nu mai zambea, iar cand se mai juca,
rar, cu Ana si-i lasa urme violente pe brat (caracterizare directa). Devine mohorat, violent, ii
plac jocurile crude, prijmedioase, are gesturi de brutalitate fata de Ana, se poarta brutal cu cei
mici.
La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii si ca nu-si poate
asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului interior sunt redate
gandurile si framantarile personajului, realizandu-se in felul acesta autocaracterizare Ce sa-mi
fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?.
Sub pretextul ca o vointa superioara ii coordoneaza gandurile si actiunile, Ghita devine
las, fricos si subordonat in totalitate Samadaului. In plus, se indeparteaza din ce in ce mai mult de
Ana ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa, aruncand-o in bratele
Samadaului, Joaca, muiere!, ii spune Ghita Anei, intr-un rand.
Ghita este caracterizat in mod direct de Lica. Acesta isi da seama ca Ghita e om de
nadejde si chiar ii spune acest lucru Ma simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea cu om
ca tine. Totusi, Samadaului nu-i convine un om pe care sa nu-l tina de frica si de aceea treptat
distruge imaginea celorlalti despre carciumar ca om onest si cinstit. Astfel, Ghita se trezeste
implicat fara voie in jefuirea arendasului si in uciderea unei femei. Este inchis si i se da drumul
acasa numai pe chizasie.
La proces jura stramb, devenind in felul acesta complicele lui Lica. Are totusi momente
de sinceritate, de remuscare, cand cere iertare sotiei si copiilor Iarta-ma, Ano!.
Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a lui Ghita devine tot mai infloritoare,
numai ca omul incepe sa-si piarda increderea in sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la
imaginea pe care lumea o are despre el. Ilustrativ pentru relatia individ-colectivitate, Ghita
defineste cinstea Cinstit nu e decat omul care a astupat gurile rele. Individul este si ceea ce
crede lumea despre el ca ar fi.
Axa vietii morale a personajului este distrusa treptat; se simte instrainat de toti si de
toate. Arestul si judecata ii provoaca mustrari de constiinta pentru modul in care s-a purtat. De
rusinea lumii, de dragul sotiei si al copiilor, se gandeste ca ar fi mai bine sa plece de la Moara
cu noroc. Incepe sa colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer in totatlitate nici fata de acesta.
Ghita ii ofera probe in ceea ce priveste vinovatia Samadaului numai dupa ce isi poate opri
jumatate din sumele aduse de Lica.
Ultima etapa a degradarii morale a lui Ghita are loc la sarbatorile Pastelui, cand, orbit
de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia, drept momeala, in
bratele Samadaului. Spera pana in ultimul moment ca se va produce o minune si ca Ana va
rezista influentei melefice a lui Lica. Dezgustata insa de lasitatea lui Ghita care se instrainase de
ea si de familie, intr-un gest de razbunare, Ana i se daruieste lui Lica, deoarece, in ciuda
nelegiuirilor comise, Lica e om, pe cand Ghita nu e decat o muiere imbracata in straie
barbatesti.
In momentul in care isi da seama ca sotia l-a inselat, Ghita o ucide pe Ana. La randul lui,
Ghita este ucis de Raut, din oridnul lui Lica.
Ghita depaseste limita normala a unui om care aspira spre o fireasca satisfactie
materiala si sociala. Patima pentru bani si fascinatia diabolica a personalitatii Samadaului, il
determina sa ajunga pe ultima treapta a degradarii morale. Sfarsitul lui si a celor care-l
inconjoara este in mod inevitabil tragic.
In opinia mea, prin particularitatile de realizare a personajului principal din nuvela
Moara cu noroc, Ioan Slavici dovedeste finete in observarea miscarii psihologice si in
detectarea zonelor obscure ale psihicului uman.
Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela realist-psihologica si
surprinde nu doar destinul tragic al personajelor, ci si efectele dezastruoase pe care goana dupa
bani le poate avea asupra fiintei umane.
NEOMODERNISMUL
Lectia despre cub Nichita Stanescu
Volumul Operele imperfecte, aparut in 1979, care se dechide cu poezia Lectia

despre cub este, in ansamblu, o meditatie asupra miracolului frumosului. Exista insa in acest
volum o schimabre fundamentala fata de volumele anterioare ale poetului, in sensul ca discursul
liric devine acum unul al rupturii si al fragmentului, al disperarii si al dizolvarii interioare.
Problematica esentiala a Operelor imperfecte este drumul catre perfectiune. Si cum se
deschide, in mod sugestiv, cu o Lectie despre cub si se inchide cu o Lectie despre cerc,
intelese ca forme perfecte, volumul poate fi considerat un fals tratat de estetica a producerii si
receptarii operei de arta (Stefania Mincu).
Poezia Lectia despre cub de Nichita Stanescu, cu care se deschide volumul intitulat
programatic Opere imprefecte, constituie o arta poetica in care accentul se pune pe relatia
dintre creator si lume, dintre opera si receptarea ei. Poetul neomoderinst reinterpreteaza si
revalorizeaza insasi notiunea de frumos, incat realizeaza o poetica a deconstructiei, a realizarii
in negativ a frumosului si a perfectiunii (Stefania Mincu).
Substantivul lectie din titlul poeziei, ca si utilizarea formei impersonale a verbelor in
ansamblul textului, ilustreaza, intr-o maniera didactica, conceptia artistului despre calea ce
trebuie urmata pentru atingerea perfectiunii. Astfel ca Lectia despre cub poate fi considerata o
arta poetica neomodernista, in care interesul autorului nu mai este centrat pe relatia poetului cu
propria creatie, ci pe relatia dintre creatorul de arta si lume, pe actul receptarii.
Tema poeziei Lectia despre cub este conceptia despre perfectiune artistica, in dubla
relatie: dintre poet si creatie, dintre publicul receptor si creatie.
Poezia inregistreaza in prima parte, intr-o forma figurata, etapele muncii artistului, in
incercarea sa de a obtine desavarsirea. Din reteta crearii unui obiect considerat perfect in
spatiul tridimensional - cubul - fac parte ingredientele care l-ar putea ajuta sa obtina aceasta
perfectiune: participarea organica la actul creatiei (se ciopleste cu o dalta de sange), atingerea
magica a creatiei de catre parintele poeziei, de catre poetul orb, care vedea esenta lucrurilor (se
lustruieste cu ochiul lui Homer), transmiterea unei scantei divine, a unei iluminari, a stralucirii
necesare operei de arta (se razuieste cu raze).
Inca din incipit, poezia dezvolta simbolul pietrei ce reprezinta materie prima necesara
creatiei, un material simplu, brut, dar greu de prelucrat si durabil, sugerand efortul necesar
transformarii ei, ca si eternitatea careia ii este destinata creatia. Sunt prezente, prin enumaratie,
toate fazele necesare transformarii pietrei intr-o creatie perfecta.
Dupa etapa plasmuirii, o alta etapa este manifestarea iubirii fata de creatie sub toate
formele ei, in progresie: iubirea creatorului pentru opera sa, iubirea celor din jur fata de aceasta
opera, dar si iubirea femeii nobile, a infantei, pentru creatie, sentiment ce flateaza orgoliul
artistului: Dupa aceea saruta de nenumarate ori cubul/cu gura ta, cu gura altora/si mai ales cu
gura infantei. Insa, in mod paradoxal, perfectiunea creatiei se naste din inefabila imperfectiunea
a creatiei finite. Prin analogie cu viata, perfectiunea nu este sinonima cu frumusetea, iar acest
fapt poate fi inteles in masura in care ni se intampla uneori ca un lucru sau o persoana fara cusur,
care ni se pare desavarsit/a, totusi sa nu ne atraga deloc si in fata lui/ei sa exclamam dezamagiti:
E perfect/a, dar mie nu-mi spune nimic!. Deopotriva, tocmai imperfectiunea, spartura
confera individualitate, unicitate obiectului, il particularizeaza.
Ideea de progresie se realizeaza cu ajutorul verbelor la diateza reflexiv-impersonala care
denumesc succesiunea actiunilor in care poetul descompune actul creator (se ia, se ciopleste, se
lustruieste, se razuieste, se saruta) si cu ajutorul repetitiei structurilor dupa aceea si cu gura..,
dispuse gradat, ceea ce da corporalitate inefabilului poetic.
Ca si in alte poezii stansciene, exista un punct in care perspectiva se schimba radical si
surprinzator. Gestul sfaramarii unui colt de-al clubului reprezinta aici momentul care face
trecerea la partea a doua a poeziei.
In versurile finale: Toti, dar absolut toti zice-vor:/- Ce cub perfect ar fi fost acesta/de n-
ar fi avut un colt sfaramat?, poetul ironizeaza gustul canonic [al majoritatii], goana dupa
perfectiuni geometrice, nevederea ranii, a imperfectiei funciare a existentei; acel apetit estetic
fals pentru ceea ce e <cioplit>, <lustruit>, <slefuit>, gustul infantil pentru <cuburi>, pentru
<bucati> (poetice) perfecte, nestierbit (Stefania Mincu). Repetitia pronumelui toti intareste
opozitia dintre poet/creator si ceilalti, publicul, oamenii comuni, care aprecizeaza artificialul
slefuit.
La nivel formal, ideile poetice stanesciene sunt exprimate cu ajutorul versului liber, unde
initiala majuscula se utilizeaza la inceputul fiecarui enunt, dar nu si al fiecarui vers. Ritmul
interior, sacadarea conferita de repetitie, absenta rimei clasice confera versurilor o muzicalitate
aparte, ce transmite dramatismul actului de creatie.
In opinia mea, poezia Lectia despre cub de Nichita Stanescu este o arta poetica
neomodernista in care vorbeste despre imperfectiunea frumosului, imaginand o relatie intre
creator, geneza si materialul primar al operei, existenta acesteia si receptarea ei ulterioara de
catre cititor. Astfel, poetul neomodernist reinterpreteaza si revalorizeaza insasi notiunea de
frumos, poezia ilustrand ideea moderna de imperfectiune in arta ca o replica la <estetica
uratului>. (Stefania Mincu)
Semnificati metaforei-simbol cubul provine din multiplicarea sensurilor conotative ale
cuvintelor. Corp geometric perfect, dar si creatie a omului, cubul desemneaza cele doua ipostaze
ale poeziei: artificiala, perfect slefuita formal, accesibila gustului comun, infantil (dornic de
jocuri facile, copilaresti, cum este jocul cu cuburi).
Nichita Stanescu Lectia despre cub
Se ia o bucat de piatr,
se cioplete cu o dalt de snge,
se lustruiete cu ochiul lui Homer,
se rzuiete cu raze
pn cubul iese perfect.
Dup aceea se srut de numrate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
i mai ales cu gura infantei.
Dup aceea se ia un ciocan
i brusc se frm un col de-al cubului.
Toi, dar absolut toi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un col sfrmat!
Relatia dintre doua personaje intr-o nuvela psihologica
Moara cu noroc Ioan Slavici
Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este publicata in 1881, in volumul Novele din
popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.
Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela, adica o specie epica in
proza, cu o constructie riguroasa, cu un fir narativ central; personajele relativ putine pun in
evidenta evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Toposul ales, carciuma numita Moara cu noroc
inseamna de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocierea, pentru ca usurinta
castigurilor de aici ascunde abateri etice grave.
Ghita, personaj principal rotund si unul dintre cei mai reprezentativi eroi din literatura
roamana, se impune atat prin complexitate, cat si prin puterea de individualizare, concentrand
repercursiunile distrugatoare pe care le are asupra omului lacomia nestapanita. Ghita este cizmar
intr-un sat ardelean, insa nu castiga mai nimic, deoarece oamenii umbla in opinci ori desculti.
Ghita hotaraste sa ia in arenda pentru trei ani Moara cu noroc, o carciuma aflata la incrucisarea
de drumuri ce merg spre si dinspre Ineu, zona importanta pentru negot. Din dorinta de a asigura
familiei sale un trai mai bun, se muta la carciuma impreuna cu sotia sa, Ana, cu soacra si cei doi
copii. Conflictul psihologic se desfasoara intre cele doua norme etice exprimate de batrana in
incipitul si finalul nuvelei Omul sa fie multamit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci
linistea colibei tale te face fericit! si Se vede c-au lasat ferestrele deschise [...] Simteam eu ca
nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data.
Cuplul Ghita si Ana este introspectat psihologic de catre naratorul obiectiv si
omniscient, care stie ce simt, ce gandesc ori ce planuiesc cei doi soti, relatand naratarului toate
acestea prin naratiunea la persoana a III-a. Vocea auctoriala urmareste si analizeaza gandurile si
framantarile sotilor, prin variate procedee artistice ale introspectiei in constiinta si sufletul
acestora.
Apartenenta cuplului la realism este evidenta chiar de la inceputul nuvelei, cand sunt
conturate ca personaje tipice prin faptul ca vor sa aiba un trai mai bun, iar familia este unita in
decizia pe care trebuie s-o ia pentru prosperitate si un viitor sigur. Fericiti la inceputul afacerii,
familia se bucura de prosperitate atat pe plan financiar, cat si sentimental; dupa cateva luni
Moara cu noroc era numita de drumeti Carciuma lui Ghita datorita ospitalitatii acestuia.
Bland si cumsecade, truind pentru fericirea familiei sale, Ghita incearca sa fie
impunator si darz atunci cand Lica soseste la carciuma si incearca sa-i strice echilibrul moral prin
propuneri nelegiute si prin influenta puternica a acestuia.
Ghita ii ascunde Anei aceasta confruntare cu Lica, desi gandurile rele il cuprinsesera.
Ingrijorat pentru familia lui, Ghita devine precaut, isi cumpara doua pistoale, doi caini pe care
voia, ulterior, sa-i inraiasca si isi mai ia o sluga, pe Marti, un ungar inalt ca un brad. Prin
opinia sotiei, se observa primele schimbari ale lui Ghita Ana simtea ca, de catva timp, barbatul
ei s-a schimbat, si ii parea ca de cand are cainii, tine mai putin la nevasta si la copii. De la om
harnic si sarguitor, carciumarul devine treptat de tot ursuz, pus pe ganduri si nu mai
zambea canainte; ba mai mult, Ghita incepe sa regrete ca are nevasta si copii, cand isi da seama
ca trebuie sa se faca omul lui Lica ca sa-i prospere afacerea. Astfel, el incalca un principiu
moral esential iubirea familiei.
Intuitia feminina a Anei ii spune acesteaia ca Lica e periculos si il avertizeaza pe Ghita.
Instrainarea lui Ghita, o schimba si pe Ana era adanc jignita [...] si nu putea sa-l ierte pe Ghita
pentru lipsa lui de incredere. Stiindu-l cinsitit si iubitor de familie, Ana se invinovateste pentru
instrainarea lui Ghita. Ana, inteligenta si apriga, incearca sa-si apere linistea colibei si familia
influentata in mod negativ de Lica, incercand sa afle ce il chinuie pe Ghita Fa cum stii, dar eu iti
spun.. ca Lica e om rau si om primejdios.
Pe masura ce Ghita e tot mai prieten cu Lica, acestuia i se evidentiaza setea de
inavutire pe care nu si-o mai putea controla vedea banii gramada inaintea sa. Lacomia pentru
bani il determina pe Ghita sa accepte o viata periculoasa, ar fi facut orice pentru inavutire,
incalcand astfel un alt principiu fundamental al structurii caracteriale cumpatarea.
Desi partener cu Lica, lui Ghita i se face teama de acesta, si intr-un act de curaj, Ghita
ii reproseaza ca i-a zdruncinat linistea sufletului si i-a stricat viata; cu toate acestea, el
ramane dominat de Lica, chinuindu-si sufletul si constiinta. Intr-o alta zi, Lica vine la carciuma si
are chef sa joace, atunci Ghita i-o arunca pe Ana in brate si-i spune Joaca, muiere!, desi
fierbea in el cand vedea fata strabatuta de placerea jocului.
Ghita ajunge intr-un punct in care trecuse in adevar printr-un fel de prefacere; el refuza
sa-i dea amanunte Anei despre afacerile cu Samadaul, indepartandu-se incet, dar sigur de sotia sa
de care ii parea ca n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dansa. La proces, Ana
observa schimbarea fizica a lui Ghita care nu mai era omul puternic si plin de viata. Desi avea
o atitundine schimbata, Ghita ii spune sincer sotiei lui Iarta-ma, Ano, iarta-ma cel putin tu, caci
eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului. De asemenea, remuscarile se indreapta si catre
rolul patern sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti [...] un tata om cinstit [...]. Tatal vostru e un
ticalos.
Dezumanizarea lui Ghita se produce intr-un ritm alert, rezultat demonstrat prin
numeroasele monologuri interioare pe care le are. Incearca sa se scuze prin firea lui slaba Ce sa-
mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?. Acesta considera ca tot nu tin la bani
atat de mult, dar este contrazis de fapte prin scena intalnirii cu Pintea cand ii ascunde ca avea sa
ia jumatate din bani fara nicio remuscare. Ghita se simtea atat de slab in el insusi, incat a
lasat-o singura pe Ana cu Lica.
Desi il iubeste pe Ghita cu toata inima, Ana este coplesita de vraja lui Lica. Simtindu-
se tot mai instrainata de Ghita, Ana cade in pacat si isi inseala sotul cu Lica, deoarece ajunsese
sa-l urasca pentru lasitatea lui, fapt ce reiese din marturisirea catre Samadau Tu esti om, Lica,
iar Ghita nu e decat o muiere imbracata in straie barbatesti, mai apoi cerandu-i sa o ia cu el.
Femeia devine o victima a lipsei de masura sa sotului, iar sfarsitul ei este inevitabil.
Turbat de gelozie, Ghita ii declara iubire Anei, insa o injunghie cat mai adand in inima,
in timp ce ea striga cu disperare Nu vreau sa mor, Ghita!. Cu ultimele puteri, Ana i-a muscat
mana si si-a infipt ghearele in obrajii lui, domindandu-o setea de razbunare, ura si dispretul fata
de sotul sau. Apoi, Raut isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care cazu inpoi fara sa mai poata
afla cine l-a impuscat.
Ambele personaje sunt mobile, deoarece sufera schimbari importante in plan psihologic
si mai ales in plan moral. Ghita devine victima propriei lacomii, patima pentru bani il
dezumanizeaza si el cade prada destinului tragic si previzibil, caruia nu i se poate opune,
prabusindu-se incet, dar sigur, de la omul cinstit si harnic la statutul de partas in afaceri necurate
si complice la crima, pana la a deveni el insusi asasin. Ana impartaseste acelasi destin tragic,
pentru ca incalca virtuti morale importante, cum sunt cinstea si loialitatea fata de sotul ei, din
nevasta iubitoare si sincera, devine usuratica si il inseala cu Lica.
Scriitorul este un adevarat maestru in construirea dialogurilor si a monologurilor
interioare, prin care analizeaza reactiile, trairile interioare si gandurile personajelor.
Drama cuplului este realizata magistral prin procedeele artistice ale introspectiei
psihologice, prin comentariile pe care le face naratorul, prin interventiile sale in desfasurarea
actiunii, Slavici construind persoanje complexe si puternic individualizate.
In opinia mea, Ioan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului
omenesc, cu un puternic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument pentru
iubirea de oameni. Cheia moralitatii sta in cuvintele batranei, din incipit si final, construind
adevarate norme etice, care trebuie aplicate si respectate in viata de catre orice om cinstit si
drept, intre care cumpatarea este esentiala.
Cuplul prezentat in nuvela Moara cu noroc si anume, Ghita si Ana, desi fericiti la
inceput cu saracia lor si mai apoi cu decizia mutarii la Moara cu noroc, involueaza pe
parcursul nuvelei, deoarece Ghita nu mai respecta normele etice ale unei familii, iar dorinta lui
de inavutire este mai presus fata de linistea colibei si iubirea familiei. Destinul nu iarta, iar cei
care incalca pricipiile morale sunt pedepsiti.
Caracterizarea unui personaj dintr-o comedie
O scrisoare pierduta Ion Luca Caragiale
Reprezentata pe scena in 1884, comedia O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale

este a treia dintre cele patru scrise de autor, o capodopera a genului dramatic.
Opera literara O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri, in care sunt satirizate
aspecte ale societatii contemporane autorului, fiind inspirata de farsa electorala din 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Peronajele
comediei sunt inferioare. Conflictul comic este realizat prin contrastul intre aparenta si esenta.
Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de comic (de situatie, de nume).
Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte
omenesti, piesa prezinta aspecte din viata politica si de familie a unor reprezentanti corupti ai
politicianismului romanesc.
Zaharia Trahanache face parte dintre personajele comediei O scrisoare pierduta de Ion
Luca Caragiale, fiind realizat prin modalitatile de caracterizare specifice personajului dramatic si
prin mijloacele comicului utilizate de autor in piesa.
Ceea ce il singularizeaza in lumea eroilor caragialieni este perceptia contradictorie a
personajului: incornoratul ridicol, naiv si ticait sau tipul abil, care, sub masca naivitatii si a
ramolismului, accepta din interes adulterul sotiei cu prefectul pentru a-si pastra puterea in judet.
Trahanache este tipul incornoratului simpatic pentru ca refuza sa creada din interes
sau diplomatie in autenticitatea scrisorii de amor si in adulterul sotiei sale.
El este persedintele mai multor comitete si comitii din judet, fiind unul dintre stalpii
locali ai partidului aflat la putere.
Principala sa caracteristica este ticaiala, fapt sugerat de formula stereotipa Aveti
putintica rabdare, rostita in rarele momente de enervare si de prenumele Zaharia.
Venerabilul este calm, imperturbabil, de o viclenie rudimentara, dar eficienta. Stie sa
disimuleze si sa manevreze intrigi politice. Cand este santajat, nu se agita, ci raspunde cu un
contrasantaj, descoperind polita falsificata de Catavencu.
Cu aceeasi abilitate ii combate si pe Farfuridi si Branzovenescu care il suspectau pe
prefect de tradare.
Recunoaste existenta coruptiei la nivelul societatii, o sotietate fara moral si fara printip
va sa zica ca nu le are, dar practica frauda, falsificand listele de alegeri. Nu accepta imoralitatea
in familie sau se preface a nu crede in ea, sustinand senin ca scrisoarea de amor este o
plastografie. Credulitatea exagerata poate fi pusa pe seama unei convingeri ferme sau poate fi
considerata un act de diplomatie, prin care sa pastreze onoarea familiei si bunele relatii cu
prefectul.
Caracterizarea directa, realizata de alte personaje Branzovenescu -, exprima abilitatea
si enigma personajului: E tare.. tare de tot.. solid barbat! Nu-i dam de rostul secretului.. Este
respectat chiar de adversarul politic, Catavencu numindu-l venerabilul. Prin autocaracterizare,
se evidentiaza disimularea si convingerea ca diplomatia inseamna viclenie Apoi, daca umbla el
cu machiaveluri, sa-i dau eu machiaveluri [...]. N-am umblat in viata mea cu diplomatie [...].
Unele indicatii scenice au rol in caracterizarea directa, precizandu-i atitudinea: serios, binevoitor,
placid, razand, clopotind.
Caracterizarea indirecta se realizeaza pentru un personaj dramatic, in primul rand prin
replici si particularitati de limbaj.
Deviza lui politica este Noi votam pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul
intreg... Aceasta pozitie este determinata de o sotietate fara moral si fara printip, binele
nostru insemnand binele venerabilului si alor sai.
Fraza care rezuma principiul de viata si ii motiveaza falsa miopie/naivitate este Intr-o
sotietate fara moral si fara printip.. trebuie sa ai si putinica diplomatie.
Trahanache este incult, stalcind neologismele si exprimandu-se confuz. Limbajul
personalului este o sursa a comicului.
Adresandu-se publicului, isi exprima opinia sincera despre Tipatescu E iute! n-are
cumpat. Aminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute, nu face pentru un perfect. Indirect,
considera ca un detinator al puterii trebuie sa fie stapanit, calm, asa cum este el insusi. Insa lui
Farfuridi ii vorbeste laudativ despre amicul Tipatescu De opt ani traim impreuna ca fratii,
adverbul impreuna sugerand acceptarea tacuta a triunghiului conjugal (comic de situatie).
Didascaliile din scena IV, actul I, (discutia cu Tipatescu despre scrisoarea citita de
Catavencu) sugereaza mai degraba disimularea decat naivitatea neverosimila.
Caracterizarea prin nume este si o sursa a comicului. Numele Trahanache este derivat
de la cuvantul trahana, o coca moale, usor de modelat. Interesele personajului sunt modelate
de interes, de Zoe sau de cei de la centru.
Pentru portretizarea personajului, se apeleaza la diverse tipuri de comic (de caracter, de
moravuri, de situatie, de limbaj, de nume, de intentie), care ingroasa prin acumularea detaliilor
caracterul aparent lipsit de profunzime.
Personaj principal, Trahanache face parte din triunghiul conjugal (comic de moravuri si
de situatie), unde are un joc ambiguu (mai degraba incornoratul voluntar, pentru ca naivitatea
conjugala nu este plauzibila pentru acest viclean), iar sub aparenta bonomiei senile isi ascunde
atitudinea corupta in viata politica, fiind implicat in contrasantaj si in falsificarea listelor
electorale (comic de moravuri).
Prin comicul de caracter sunt ironizate cele doua componente incompatibile ale
caracterului sau: sotul inselat este in acelasi timp un politician abil. Nu face parte din categoria
arivistilor; spre deosebire de candidatii la mandat, el este unul dintre stalpii puterii locale.
Comicul de situatie este evidentiat in scena IV din actul I, in care Trahanache vine la
Tipatescu, aducandu-i vestea santajului. Comica este convingerea lui Trahanche ca scrisoarea de
amor detinuta de Catavencu este o plastografie si teama ca Zoe sa nu afle de acuzatiile
avocatului, pentru ca este simtitoare.
Caragiale nu isi iarta personajele, evindentiindu-le defectele cu scopul de a le sanctiona.
Finalul piesei evidentiaza schema clasica a comediei: rezolvarea conflictului printr-un
compromis nu implica nicio modificare a raporturilor dintre personaje fata de situatie initiala.
Replica lui Trahanache Eu n-am prefect, eu am prietin!, confirma statutul sau neschimbat de
incornorat, in ciuda situatiilor provocate de pierderea scrisorii.
Cuplul Zoe - Zaharia Trahanache ilustreaza ipostaza familiei ce cultiva valori imorale
precum adulterul, minciuna, falsitatea, ipocrizia, tradarea. Stalp al puterii, Zaharia Trahanache
are in prefectul Tipatesc nu numai un prieten cum afirma in scena finala, ci in primul rand un
amant al sotiei, un partener care sa il inlocuiasca in timp ce participa la sedintele politice
prelungite. Astfel, despre evolutia cuplului Zaharia Zoe se poate vorbi despre triunghiul
conjugal Tipatescu-Zoe-Trahanache.
In opinia mea, personajul principal - Zaharia Trahanche - al operei literare O scrisoare
pierduta de Ion Luca Caragiale, este viclean si abil, singurul barbat politic tare din judet, iar
pe plan familial este incornoratul simpatic. Caragiale il ironizeaza puternic pe Trahanache,
personaj care infatiseaza un tip uman caracteristic vremii: corupt, ticait si viclean.
De asemenea, putem spune ca dramaturgul a creat o enigma prin acest personaj, deoarece
in opera nu se precizeaza daca Trahanache stia de aventura sotiei sale, Zoe, cu prefectul
Tipatescu sau doar facea pe naivul pentru a se tine tare atat in plan politic, fiind presedintele
mai multor comitete si comitii, cat si in plan familial, pentru a nu distruge onoarea familiei,
valoare etica promovata in secolul al XIX-lea.
La nivelul personajelor, Caragiale este un inovator in literatura romana, rafinand
procedeele de realizare a portretelor acestora (prin introducerea diverselor tipuri de comic) si
marcand o etapa de maturizare a dramaturgiei romanesti.
Relatia dintre doua personaje intr-o comedie

Stefan Tipatescu are functie de prefect, fiind puternic implicat in ceea ce priveste
munca, administrand orasul ca pe propria mosie si avand o mentalitate de stapan absolut mosia,
mosie, fonctia, fonctie, coana Joitica, coana Joitica, trai neneaca pe banii lui Trahanache,
babachii (Ghita Pristnda).
Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu, este singurul
personaj feminin din creatia lui Caragiale care intruchiapeaza doamna distinsa din societatea
burgheza, nefacand parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Zoe reprezinta tipul
cochetei, este inteligenta, autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Marcheaza in
comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizeaza valorile morale ale societatii
burgheze.
Lipsit de abilitati politice, Tipatescu este constient ca singura cale de a parveni in politica
si a mentine in functia comoda si avantajoasa pe care o ocupa este amorul, sentiment de care stie
sa profite cu fier si dilomatie. El obtinuse postul de prefect si protectia venerabilului Trahanache
in urma cu opt ani, cand venise in acest judet, adica la o jumatate de an dupa ce Zaharia se
insurase a doua oara, luand-o de sotie pe Zoe. Femeia a devenit chiar de atunci amanta lui
Fanica, triunghiul conjugal dovedindu-se convenabil pentru toti cei implicati. Trahanache este
foarte multumit de serviciile pe care tanarul prefect i le face atat in plan personal, cat si in
probleme de partid De opt ani traim impreuna ca fratii si niciun minut n-am gasit la omul asta
atatica rau...
Printr-un comic de situatie realizat magistral, reiese indirect lasitatea prefectului,
evidentiata cu subtilitate de Trahanache atunci cand il consoleaza pe Tipatescu, sustinand ca
scrisoarea este o plastografie ordinara, desi, scrisul seamana atat de bine, incat sa zici si tu ca
e a ta. Tulburat la culme, tanarul amorez trece prin emotii cumplite atunci cand vulnerabilul ii
reda, din memorie, textul scrisorii, accentuand aluziv detaliile concrete ale intalnirii celor doi
amanti Scumpa mea Zoe... Dramaturgul accentueaza, in mod direct, in didascalii, atitudinea
aluziva a lui neica Zaharia, care starneste reactia disperata a prefectului priveste lung pe
Tipatescu, care e in culmea agitatie. Impulsiv si nestapanit, Tipatescu este turbat de manie,
cum noteaza dramaturgul in didascalii, stare emotionala sesizata de Trahanache, care-l
caracterizeaza direct E iute! n-are cumpat. Aminteri bun baiat, destept, cu carte, dar iute, nu face
pentru un prefect.
Tipatescu este ipocrit si demagog, face caz de amoralitatea lui Catavencu
Mizerabilul!, cand el insusi este corupt si imoral, fiind amantul lui Zoe si inseland, astfel,
increderea pe care o are in el nenea Zaharia. Demascarea relatiei amoroase, ce se credea
discreta si un secret bine pazit, se intampla brusc, din cauza ca Zoe Trahanache pierde scrisoare
de amor de la Fanica si pentru ca junge intamplator in mana inamicului politic, Nae Catavencu.
El ii santajeaza cu publicarea scrisorii in ziarul sau, Racnetul Carpatiilor si ii ameninta ca va
afisa originalul in cercevea, ca s-o vaza oricine-o pofti!. Ca sa-i inapoieze biletelul
compromitator, Catavencu cere prefectului acordarea mandatului de deputat la alegerile care
aveau loc peste cateva zile.
Inteligenta si hotarata, Zoe este gata sa faca orice compromis ca sa-si salveze onoarea,
amenintarea publicata de Catavencu in gazeta Racnetul Carpatiilor fiind citita de ea sub forma
unui monolog adresat. Ca urmare, aceasta dama de mare influenta dezlantuie cu energie batalia
pentru a-i asigura lui Catavencu postul de deputat. In evidenta situatie-limita rusinoasa, Zoe se
dovedeste o luptatoare ferma si foloseste tot arsenalul de arme feminine pentru a-l convinge pe
Tipatescu sa accepte candidatura lui Catavencu. Ea recurge la rugaminti si lamentatii Fanica,
daca ma iubesti, daca ai tinut la mine... scapa-ma de rusine, apoi trece la amenintarea cu
sinuciderea ..ori nu si atuncea mor... Cu o energie impresionanta la o femeie ce parea sensibila
si neajutorata, Zoe are tenacitate, obstinatie si o forta interioara de nezdruncinat, asa ca, in cele
din urma, isi avertizeaza amantul Am sa lupt cu tine, om ingrat si fara inima si-i porunceste lui
Pristanda sa-l elibereze pe Catavencu din arest, unde-l trimisese decizia abuziva a prefectului.
Desi in epoca femeile nu aveau dreptul la vot, ea isi impune candidatul, pe Nae
Catavencu, in scopul unui interes strict personal, acela de a capata scrisoarea de amor, care, odata
facuta publica, i-ar fi distrus prestigiul si pozitia sociala, viata tihnita si lipsita de griji de care
beneficia din plin Da, il aleg eu.. Penduland intre sot si amant cu inteligenta si abilitate,
conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei, care se
rasfrange fara drept de apel si asupra amantului. Lipsit de personalitate si constient ca fara
sustinerea Zoei statutul sau politic se va prabusi, Tipatescu cedeaza farmecelor femeii,
prefacandu-se ca e un indragostit autentic In sfarsit, daca vrei tu..fie!. De altfel, statutul de
autoritate politica este recunoscut de toti membrii marcanti, Farfuridi fiind convins de
influenta Zoei in aranjamentele electorale Adica partidul nostru...
Cuplul amoros Zoe Tipatescu este construit cu mijloacele comicului, care se defineste
prin contradictia dintre esenta si aparenta. Astfel, prefectul, personaj caricatural, vrea sa para
sigur de sine, o autoritate politica de necontestat, care conduce cu o mana de fier judet, in esenta
fiind total supus lui neica Zaharia si sotiei acestuia. Zoe vrea sa fie perceputa ca o doamna
distinta, o sotie fidela si o familista convinsa, insa esenta caracterului sau este minciuna,
adulterul si perfidia. Atunci cand pierde scrisoarea de amor este disperata si in stare de orice,
temandu-se de prabusirea intregii aparente de moralitate pe care si-o construise cu atata abilitate.
Pe de alta parte, savarseste cu delicatete gestul de iertare a lui Catavencu atunci cand isi recapata
scrisorica, asigurandu-se cu abilitate de loialitatea acestuia pentru a conduce festivitatea
alegerilor si consolandu-l ca aceasta nu-i cea din urma Camera. Amandoi amantii afiseaza o
relatie oficiala, Zoe adresandu-i-se cu domnule prefect atunci cand se afla in public, iar
Tipatescu ii saruta mana politicos, gest surprins de dramaturg in didascalii.
Finalul comediei reface cuplul amoros Zoe-Fanica, revenit la statutul de extaz,
amplificat de furtuna santajului. De altfel, finalul fericit care recompune momentul de la
inceputul piesei, fara sa se schimbe absolut nimic din starea de lucruri initiala. Dupa agitatia care
atinge adesea apogeul, dupa zbuciumul personajelor si conflictele ce par de nerezolvat, totul
revine la normal, fara sa se petreaca nicio modificare a starilor de fapt sau vreo rezolvare a
problemelor care au constituit disensiunile comediei. In didascalia din finalul comediei,
dramaturgul noteaza sec Zoe si Tipatescu contempla de la o parte miscarea.
In opinia mea, evolutia cuplului Zoe-Tipatescu consta practic pe parcursul comediei intr-
o pauza din amorul extraxonjugal pana la rezolvarea unei situatii compromitatoare, gasirea
scrisorii si alegerea deputatului. Finalul este simetric incipitului, deoarece dupa rezolvarea
problemei scrisorii, cuplul nu se desparte pentru a evita astfel de situatii, ci isi continua relatia
extraconjugala, cu care se pare ca Trahanache este de acord, numindu-l pe Tipatescu prietin.
Desi nu sunt sanctionate prin comicul de limbaj, personajele cu carte care formeaza
cuplul Zoe Tipatescu, sunt ironizate pentru legatura amoroasa extraconjugala, semnificative in
acest sens fiind numele lor de alint Fanica si Joitica - .
Caragiale ramane fidel propriei conceptii, pe care o promoveaza in toate comediile sale,
conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin
care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si ipocrizia.
COMEDIA

Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru
puterea politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului
politic o scrisoare pierduta pretexul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indica atat
banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale scrisorii, amplificate prin
repetarea intamplarii in alt context, dar cu acelasi efect).
Comedia este destinata reprezentarii scenice, dovada fiind lista cu personajele de la
inceputul piesei si didascaliile, singurele interventii directe ale autorului.
Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma
schimbului de replici intre personaje. Actiunea comediei este plasata in capitala unui judet de
munte, in zilele noastre, adica la sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada campaniei electorale,
intr-un interval de trei zile.
Intriga piesei porneste de la o intamplare banala: pierderea unei scrisori intime,
compromitatoare pentru reprezentantii locali ai partidului aflat la putere si gasirea ei de catre
adversarul politic, care o foloseste ca arma de santaj.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua forte
opuse: reprezentantii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache
presedintele gruparii locale a partidului si Zoe - sotia acestuia) si gruparea independenta
constituita in jurul lui Nae Catavencu, ambitios avocat si proprietar al ziarului Racnetul
Carpatilor. Conflictul are la baza contrastul dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para
personajele, intre aparenta si esenta. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-
Branzovenesscu, care se teme de tradarea prefectului.
Este utilizata tehnica amplificarii treptate a conflictului. O serie de procedee
compozitionale (rasturnari bruste de situatie) mentin tensiunea dramatica la un nivel ridicat, prin
complicarea si multiplicarea situatiilor conflictuale. In fiecare act, in momentele maxima
tensiune, Cetateanul turmentat intra in scena, avand interventii decisive in derularea intrigii. El
apare ca un instrument al hazardului, fiind cel care gaseste, din intamplare, in doua randuri
scrisoarea. Dandanache este elementul surpriza prin care se realizeaza deznodamantul; el rezolva
ezitarea scriitorului intre a da mandatul de deputat prostului Farfuridi sau canaliei
Catavencu.
Scena initiala din actul I (expozitiunea) prezinta personajele Stefan Tipatescu si
Pristanda, care citesc ziarul lui Nae Catavencu si numara steagurile. Venirea lui Trahanache cu
vestea detinerii scrisorii de amor de catre adversarul politic declanseaza conflictul dramatic
principal si constituie intriga comediei. Naivitatea lui Zaharia Trahanache conform careia
scrisoarea este o plastografie, impreuna cu calmul sau contrasteaza cu zbuciumul amorezilor
Tipatescu si Zoe Trahanache, care actioneaza impulsiv si contradictoriu pentru a smulge
scrisoarea santajistului.
Actul II prezinta in prima scena o alta numaratoare: a voturilor, dar cu o zi inaintea
alegrilor. Se declanseaza conflictul secundar, reprezentat de grupul Farfuridi-Branzovenescu,
care se teme de tradarea prefectului. Daca Tipatescu ii ceruse lui Pristanda arestarea lui
Catavencu si perchezitia locuintei pentru a gasi scrisoare, Zoe dimpotriva, ordona eliberarea lui
si uzeaza de mijloacele de convingere feminine pentru a-l determina pe Tipatescu sa sustina
candidatura avocatului din opozitie, in schimbul scrisorii, insa Tipatescu nu accepta propunerea.
In actul III (punctul culminant), actiunea se muta in sala mare a primariei unde au loc
discursurile candidatiilor Farfuridi si Catavencu, in cadrul intrunirii electorale. Trahanache
anunta in sedinta numele candidatului sustinut de comitet: Agamita Dandanache. Catavencu
incearca sa vorbeasca in public despre scrisoare, dar nu este lasat de Pristanda. Acesta pierde
palaria unde avea si scrisoarea; si este gasita de Cetateanul turmentat care i-o da lui Zoe.
Actul IV (deznodamantul) aduce rezolvarea conflictului initial, pentru ca scrisoarea
ajunge la Zoe, iar Catavencu se supune conditiilor ei. Dandanache povestete ca propulsarea lui
politica se datoreaza tot unei scrisori compromitatoare. Acesta este ales in unanimitate si totul se
incheie cu festivitatea condusa de Catavencu, unde adversarii se impaca.
Personajele actioneaza stereotip, simplist, ca niste marionete lipsite de profunzime
sufleteasca, fara a evolua pe parcursul actiunii, fara a suferii transformari psihologice (personaje
plate). Caragiale individualizeaza personajele prin comportament, limbaj, nume si statut social.
Indicatiile scenice contureaza indirect personajele, prin semnificatia, in plan moral sau
intentional, a gesturilor si a mimicii. Dar in lista cu Persoanele de la inceputul piesei, se
precizeaza, alaturi de numele semnificative, statutul social, ocupatia personajelor, ceea ce
sugereaza apartenenta la o tipologie si poate constitui punctul de plecare in caracterizare.
Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor. Formele gresite ale
cuvintelor, erorile de exprimare, ticurile verbale denota incultura/statutul de parvenit sau trasaturi
psihologice ale personajelor comice. Vorbirea constituie criteriul dupa care se constituie doua
categorii de personaje: parvenitii (tradeaza incultura prin limbaj) si personajele cu carte Zoe
si Tipatescu -, ironizate insa pentru legatura amoroasa extraconjugala.
Principalul mod de expunere este dialogul, prin care personjele isi dezvaluie intentiile,
sentimentele, opiniile. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc relatiile
dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta. In dialogul dramatic, stilul
este marcat prin oralitate: mijloace nonverbale (gesturi, mimica) si paraverbale (accent, ritm) se
substituie replicilor sau le insotesc sub forma indicatiilor scenice.
Sursele comicului sunt diverse si servesc intentia autorului de a satiriza defectele
omenesti puse in evidenta pe fundalul campaniei electorale.
Comicul de moravuri vizeaza viata de familie (triunghiul conjugal Zoe-Trahanache-
Tipatescu) si viata politica (santajul, falsificarea listelor electorale, satisfacerea intereselor
personale).
Comicul de situatie sustine tensiunea dramatica prin intamplarile neprevazute, construite
dupa scheme comice clasice: scrisoarea este pierduta si gasita succesiv, rasturnarea de
statut/evolutia inversa a lui Catavencu, teama exagerata de tradare a grupului Farfuridi
Branzovenescu si confuziile lui Dandanache.
Prin comicul de limbaj se realizeaza caracterizarea indirecta si se evidentiaza incultura
personajelor.
In opinia mea, O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale este o opera complexa, o
frantura din complexitatea vietii sociale si politice a societatii urbane romanesti din a doua
jumatate a secolului al XIX-lea, care-si pastreaza actualitatea tocmai prin evocarea unor tipuri si
moravuri etern valabile.
Prin exploatarea resurselor comicului de moravuri si de situatie, piesa provoaca rasul, dar,
in acelasi timp, arage atentia cititorului/spectactorilor, in mod critic, asupra comediei umane.
Este cea mai complexa si rafinata comedie a literaturii romane, pastrandu-si valentele
dincolo de trecerea timpului. Desi orice comedie ascunde o drama, aceasta are menirea de a
delecta si de a corecta in acelasi timp moravurile sociale, prin arta.
Rezumat O scrisoare pierduta Ion Luca Caragiale
ACTUL I
Decorul reprezint O anticamer bine mobilat. U n fund cu dou ferestre mari pe laturi. La
dreapta, n planul din fund o u, la stnga alt u.
Scena I
tefan Tiptescu, prefectul judeului, citete tare, cu Ghi Pristanda, poliistul, de fa, din ziarul
Rcnetul Carpailor, patronat de Nae Caavencu, avocat: ... Ruine pentru guvernul vitreg, care
d unul din cele mai frumoase judee ale Romniei prad n ghearele unui vampir!.. i este
revoltat (Eu vampir, ai?).
Pristanda se plnge prefectului de condiiile sale de trai, cci, spune el, la mine, coane Fnic,
s trii! greu de tot... Ce s zici? Famelie mare, renumeraie mic, dup buget, coane Fnic,
apoi ncearc s demonstreze c a cumprat toate cele 44 de steaguri pentru care primise bani,
numrnd de mai multe ori aceleai locuri de punere a steagurilor.
Tot el va relata felul n care a spionat o adunare din casa lui Nae Caavencu: Ulucile nalte...
dac te sui pe uluci, poi intra pe fereastr n cas. Eu, cu gndul la datorie, ce-mi d n cap
ideea? zic: ia s mai ciupim ceva de la onorabilul, c nu stric... i binior, ca o pisic, m sui pe
uluci i m pui s-ascult, reproducnd cuvintele spuse de Caavencu tovarilor si (adic
dsclimea, Ionescu, Popescu, popa Pripici... ): M prinz cu d-voastr c o s voteze cu noi
cine cu gndul nu gndii, unul pe care conteaz bampirul i acolo, pardon, tot bampir v zicea
pe care conteaz bampirul ca pe Dumnezeu... i cnd l-om avea pe la, i-avem pe toi... Dup
aceast afirmaie, Caavencu scoate o scrisoric din portofel, raporteaz n continuare
Pristanda, ns spionul nu poate afla ce este cu acea scrisoare pentru c Diavolul de pop
arunc un chibrit pe fereastr, iar poliaiul, speriat, cade peste un dobitoc care ncepe s strige,
fcnd astfel continuarea aciunii de spionaj imposibil.
Scena II
Ghi Pristanda se plnge, cu voce tare, lui nsui, singur fiind pe scen: Grea misie, misia de
poliai... i conul Fnic cu coana Joiica mai stau s-mi numere steagurile... Tot vorba bietei
neveste, zice: Ghi, Ghi, pup-l n bot i-i pap tot, c stulul nu crede la l flmnd... Zic:
curat! De-o pild, conul Fnic: moia moie, foncia foncie, coana Joiica, coana Joiica: trai,
neneaco, cu banii lui Trahanache...
Scena III
Zaharia Trahanache, soul Zoei Trahanache i preedinte al mai multor comisii din cadrul
partidului de guvernmnt, regret, adresndu-se lui Tiptescu, Pristanda i Zoe, starea societii:
Nu mai e moral, nu mai sunt principii, nu mai e nimic: enteresul i iar enteresul...
Scena IV
Zaharia Trahanache istorisete lui tefan Tiptescu despre ntrevederea cu Nae Caavencu, avut
n urma cererii acestuia din urm. Nae Caavencu i arat lui Trahanache o scrisoare adresat de
Tiptescu Zoei, cu urmtorul coninut, spune Trahanache: Scumpa mea Zoe, venerabilul (adic
eu) merge desear la ntrunire (ntrunirea de alaltieri seara). Eu (adic tu) trebuie s stau
acas, pentru c atept depei de la Bucureti, la care trebuie s rspunz pe dat; poate chiar s
m cheme ministrul la telegraf. Nu m atepta, prin urmare, i vino tu (adic nevast-mea,
Joiica), la cocoelul tu, (adic tu) care te ador, ca totdeauna, i te srut de o mie de ori,
Fnic... Tiptescu este extrem de surescitat, dar Trahanache l calmeaz, spunnd c scrisoarea
vzut de el la Caavencu este un fals, plastografie.
Scena V
Zoe Trahanache, care ascultase dintr-o camer de alturi convorbirea dintre Tiptescu i soul ei,
i mrturisete celui dinti disperarea ce a cuprins-o, dup care i citete scrisoarea trimis ei de
ctre Nae Caavencu (Stimabil doamn, la redacia noastr se afl un document isclit de
amabilul nostru prefect i adresat d-voastre. Acest document vi s-ar putea ceda in schimbul unui
sprijin pe lng amabilul n cestiune.).
Scena VI
Farfuridi i Brnzovenescu, membri ai partidului de guvernmnt (liberal), din care fac parte i
Tiptescu i Trahanache, se tem de trdare, pentru c, i amintete Brnzovenescu lui Farfuridi,
tu ai vzut pe Trahanache nti, pe urm pe madam Trahanache, i eu adineaori am vzut pe
poliaiul, pe Ghi, intrnd la Caavencu... Iar Farfuridi consider c poate trdare s fie, dac o
cer interesele partidului, dar s-o tim i noi!...
Scena VII
Un cetean turmentat, din gruparea politic liberal reprezentat de Caavencu, sosete i se
adreseaz lui Zoe Trahanache i tefan Tiptescu, spunnd c a venit pentru a le da scrisoarea
adresat Zoei de ctre Tiptescu i pierdut de aceasta, pe care o gsise, dar constat c nu mai
are acea scrisoare. S-a ntlnit, relateaz ceteanul, cu Nae Caavencu, care a ncercat s-i
smulg scrisoare, cci o vzuse la el n timp ce o citea, dar nu a reuit. Voind s dea scrisoarea
adrisantului, gsitorul ei constat c nu o mai are, pentru c, spune el, se poate s i-o fi luat
Caavencu, n timp ce dormea, pe parcursul chefului fcut cu Caavencu, invitat de acesta.
Scena VIII
Ghi Pristanda, trimis la Caavencu de Tiptescu i Zoe pentru a negocia cedarea scrisorii, le
spune acestora c proprietarul Rcnetului Carpailor nu cedeaz, Se las greu, greu de tot: ori o
mie de poli, ori deputia...
Scena IX
Trahanache, intrnd dup plecarea ceteanului turmentat, afirm c l-a prins pe Caavencu Cu
alt plastografie....
ACTUL II
Scena nfieaz salonul n care se petrecuse aciunea din actul anterior.
Scena I
Farfuridi i Brnzovenescu l informeaz pe Zaharia Trahanache asupra temerii lor n legtur cu
o posibil trdare a partidului, de ctre Tiptescu. Trahanache ns ia aprarea prefectului,
rspunzndu-i lui Farfuridi: Ai puintic rbdare... zic: pentru mine s vie cineva s bnuiasc
pe Joiica, ori pe amicul Fnic, totuna e... E un om cu care nu triesc de ieri de alaltieri, triesc
de opt ani, o jumtate de an dup ce m-am nsurat a doua oar. De opt ani trim mpreun ca
fraii, i nici un minut n-am gsit la omul sta mcar atitica ru...
Scena II
Farfuridi i propune lui Brnzovenescu s trimit o telegram la Bucureti, la Comitetul central,
la minister, la gazete, scurt i cuprinztor: [...] Trdare! Prefectul i oamenii lui trdeaz partidul
pentru nifilistul Caavencu, pe care vor s-l aleag la colegiul II... trdare! trdare! trdare! de
trei ori trdare!. i continu, dup ce Brnzovenescu ezit (E tare! prea tare! n-o isclesc.):
Trebuie s ai curaj ca mine! trebuie s-o iscleti: o dm anonim!.
Scena III
Ghi Pristanda, singur, vorbete despre arestarea lui Caavencu (Am pus mna pe d.
Caavencu... Cnd am asmuit bieii de l-a umflat, striga ct putea: Protestez n numele
Constituiei! Asta e violare de domiciliu! Zic: Curat violare de domiciliu! da umflai-l!),
i spune c nu a gsit scrisoarea, dei a scotocit toat casa celui arestat.
Scena IV
Ghi Pristanda o informeaz pe Zoe: dup cte fgduieli i ameninri i-am fcut lui
Caavencu, mi-a rspuns c n zadar mai struiesc i c la urma urmelor nu mai vrea s stea de
vorb cu nimini, dar cu nimini, dect numai cu d-voastr. i este trimis la Caavencu pentru a-i
transmite mesajul de acceptare a discuiei, din partea Zoei.
Scena V
Zoe, singur, citete cu voce tare un anun din Rcnetul Carpailor: n numrul de mine al foii
noastre vom reproduce o interesant scrisoare sentimental a unui nalt personaj din localitate
ctr o dam de mare influen.
Scena VI
Zoe i propune lui Tiptescu, pentru a iei din situaia neplcut n care cei doi se afl, sprijinirea
candidaturii lui Caavencu, dar prefectul refuz. Atitudinea lui declaneaz suferina Zoei i
ameninarea cu sinuciderea (Las-m... Dac ambiia ta, dac nimicurile tale politice le pui mai
presus de ruinea mea, de viaa mea, las-m! S mor...).
Scena VII
Ghi Pristanda l introduce n salon pe Nae Caavencu, cerndu-i totodat acestuia scuze pentru
arestarea sa: Poftii, cocoane Nicule, poftii... (umilit) i zu, s pardonai, n consideraia misiei
mele, care ordon (serios) s fim scrofuloi la datorie. Scuze pe care Caavencu le accept.
Scena VIII
Singur, Caavencu remarc faptul c Zoe ar fi de acord s-i satisfac preteniile.

Scena IX
Tiptescu i ofer lui Caavencu cteva funcii publice (consilier, avocat al statului, primar,
epitrop al unei biserici), dar ntmpin un refuz: Vreau... mandatul de deputat, iat ce vreau:
nimic altceva! nimic! nimic!. Dup care prefectul are o izbucnire nervoas (trebuie s-mi spui
unde e scrisoarea... ori te ucid ca pe un cine!), iar Caavencu strig, aplecat pe fereastr, dup
ajutor.
Scena X
Intr Zoe, i cere scuze lui Caavencu pentru actul de violen al iubitului ei, i i promite
sprijinul ei i al soului ei n dobndirea mandatului de deputat. Tiptescu renun la mpotrivire.
Auzind vocea lui Trahanache, cei trei ies pe uile laterale, la ndemnul lui Tiptescu, pentru a nu
fi vzui de venerabilul.
Scena XI
Zaharia Trahanache intr, constat c nu este nimeni, i las un bilet pentru Tiptescu, n care i
solicit o ntlnire nainte de ntrunirea membrilor partidului. i exclam: Acum s dm de
cptiele firelor iubitului nostru d. Caavencu.
Scena XII
Ceteanul turmentat revine pentru a ntreba cu cine s voteze (Eu pe cine aleg? Pentru
cine?...), iar Zoe i Tiptescu i spun s l voteze pe Caavencu. Cu precizarea c Pentru aa
alegtor, mai bun ales nici c se putea...
Scena XIII
Trahanache, Farfuridi i Brnzovenescu, intrnd pe ua din fund, aud observaia ironic adresat
de Tiptescu ceteanului turmentat, referitoare la Caavencu, ce trebuie votat, afirm prefectul,
Pentru c dumnealui [...] nu e ca alii, miel, pentru c nu e ca alii,
canalie, nu e ca alii, infam... Drept urmare, Farfuridi afirm din nou trdarea partidului de ctre
prefect, adresndu-se lui Trahanache, care nu reacioneaz pe msur, ci temporizeaz (Ei! ai
puintic rbdare!).
Scena XIV
Pristanda intr n scen cu o telegram din partea conducerii partidului, pe care o citete prefectul
i prin care se solicit s fie ales, cu orice pre, Agamemnon Dandanache. Zoe afirm c nu
accept (Vom lupta contra oricui... Vom lupta contra guvernului!...), la fel exprimndu-se i
Nae Caavencu.
ACTUL III
Pe scen este reprezentat sala cea mare a pretoriului primriei, un fel de exagon din care se vd
trei laturi.
Scena I
Are loc ntrunirea partidului de guvernmnt, pentru desemnarea candidatului n alegeri.
Farfuridi ine un discurs istoric recapitulativ care ncepe cu anul
una-mie-opt-sute-dou-zeci-i-unu-fix, dar este somat s se grbeasc, de ctre Trahanache
(Stimabile... eu gndesc c n-ar fi ru s srim la 48...) i Caavencu (Mai bine la 64...).
Dup aceasta Farfuridi abordeaz problema revizuirii constituiei, afirmnd c Din dou, una,
dai-mi voie: ori s se revizuiasc, primesc! dar s nu se schimbe nimica; ori s nu se revizuiasc,
primesc! dar atunci s se schimbe pe ici pe colo, i anume n punctele... eseniale...
Scena II
Trahanache, care prezideaz adunarea, solicit acordul pentru o suspendare de cinci minute a
edinei; se suspend.
Scena III
Are loc o discuie ntre Caavencu i Farfuridi, ambii nsoii de susintori, n cursul creia
Caavencu apr individualismul liberal extremist: tii ca i mine principiul de drept, fiecare cu
al su, fiecare cu treburile sale... oneste bibere (corect: vivere). Discuia de principii
degenereaz n acuze reciproce i se termin cu ghionturi i mbrnceli.
Scena IV
Trahanche, fiindu-i solicitat sprijinul pentru numirea lui Caavencu drept candidat, de ctre Zoe
i Tiptescu, nu accept. El i argumenteaz poziia prin faptul c l are la mn pe Nae
Caavencu cu o alt plastografie: acesta a falsificat semnturile de garanie pe o poli cu care a
ridicat nite bani. Tiptescu exclam fericit: Suntem scpai!.
Scena V
Se reia edina, iar Caavencu ine un discurs n care deplnge absena unei industrii de tip
capitalist: Pn cnd s n-avem i noi faliii notri? Anglia-i are faliii si, Frana-i are faliii
si, pn i chiar Austria-i are faliii si, n fine oricare naiune, oricare popor, oricare ar i are
faliii si (ngra vorbele)... Numai noi s n-avem faliii notri!...
Scena VI
Intr Ghi Pristanda i i comunic lui Trahanache ce sarcin a primit: Trebuie s-l lucrm pe
onorabilul, pe d. Nae Caavencu; ordinul lui conu Fnic... Sunt la u, cnd oi tui de trei ori,
d-ta proclam catindatul i iei pe porti... i pe urm-i treaba mea...
Scena VII
Zaharia Trahanache anun numele candidatului susinut de ctre comitetul local al partidului
Agamemnon Dandanache. Caavencu este indignat i ncearc s spun c se afl n posesia
scrisorii cu pricina, dar nu i se las timp s vorbeasc, fiind scos din sal de ctre adversari.
ACTUL IV
Scena I
Tiptescu este nedumerit de dispariia lui Caavencu i de faptul c, dei are scrisoarea, avocatul
nu o public.
Scena II
Sosete Agamemnon Dandanache, se plnge de dificultile cltoriei (nchipuiete-i s vii pe

drum cu birza ini postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca... tii, m-a zdruninat!...) lui
Zoe, Trahanache i Tiptescu.
Scena III
Dandanache relateaz felul n care a reuit s fie numit candidat: gsise o scrisoare de dragoste n
pardesiul unui prieten venit s joace cri la el, care plecnd a luat din greeal pardesiul gazdei,
i cu acea scrisoare l antajeaz pe prieten, pentru c i era adresat de soia unui amic al celor
doi: M sui n birze i m duc la persoana, la becherul, nu spui ine e persoan nsemnat :
Gsete-mi, m-neledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la [ziarul] Rzboiul... De colea pn
colea... Gri-mr... a trebuit, conia mea, s edeze, si tranc! depesa aii, neicusorule... Dup care
afirm c nu a restituit scrisoare deoarece Mai trebuie s-aldat... La un caz iar... pac! la
Rsboiul.
Scena IV
Tiptescu este indignat, vorbind singur despre Dandanache: Iaca pentru cine sacrific de atta
vreme linitea mea i a femeii pe care o iubesc...
Scena V
Pristanda raporteaz: Nu, coan Joiico, nu e nimica, nu e nimica publicat... Rcnetul nici n-a
aprut astzi... Dup ce a fugit Caavencu, dsclimea s-a apucat la ceart, s-au btut, l-au btut
pe popa Pripici, i nici vorb s mai scoa gazeta... S-a spart partidul independent... s-a spart!.
Scena VI
Pristanda anun Zoei sosirea lui Caavencu, care dorete s fie primit de ea, i Zoe accept
nerbdtoare.
Scena VII
Caavencu o anun pe Zoe c a pierdut scrisoarea.
Scena VIII
Intr ceteanul turmentat, afirm c a fost pota i a pstrat de atunci ideea c orice scrisoare
trebuie predat destinatarului. C a gsit n nvlmeala de la primrie, o plrie... i c,
scondu-i cptueala ca s o lrgeasc, deoarece i era strmt, a descoperit sub cptueal
scrisoarea lui Tiptescu, pe care o d Zoei. Apoi, n urma ntrebrii lui referitoare la persoana pe
care s o voteze, primete de la Zoe indicaia de a-l vota pe Dandanache, ceea ce spune el c va
i face.
Scena IX
Zoe i propune lui Caavencu s conduc banchetul popular din grdina Primriei, dat pentru
candidatul ales.
Scena X - Zoe, singur, i manifest bucuria reuitei.
Scena XI
Intr n scen Tiptescu, nedumerit de faptul c a fost trimis la telegraf de Ghi Pristanda, care
fcuse acest lucru pentru a prilejui ntlnirea dintre Zoe i Caavencu.
Scena XII - Trahanache se plnge lui Dandanache de faptele lui Caavencu, socotindu-le
imorale.
Scena XIII
Dandanache vrea s repete istorisirea ntmplrii sale cu scrisoarea, de fa cu Zoe i Zaharia
Trahanache, dar Zoe i cere s renune.
Scena XIV
Are loc banchetul, Caavencu ine un discurs festiv i i cere scuze de la Tiptescu: S m ieri
i s m iubeti! (expansiv) pentru c toi ne iubim ara, toi suntem romni!... mai mult sau mai
puin oneti!. Replica final este a lui Ghi Pristanda: Curat constituional! Muzica! Muzica!
MODERNISMUL
Plumb - George Bacovia
Poezia simbolista Plumb deschide volumul cu acelasi titlu, aparut in 1916, definindu-l
in totalitate. Aceasta este considerata o arta poetica simbolista.
Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin: folosirea simbolurilor, tehnica
repetitiilor, cromatica si dramatismul trairii eului liric. Dramatismul este sugerat prin
corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit. Textul nu cuprinde niciun termen explicit al
angoasei, totul putand fi dedus din descrierea cadrului.
Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugereaza apasarea, angoasa, greutatea
sufocanta, cenusiul existential, universul monoton, inchiderea definitiva a spatiului existential,
fara solutii de iesire.
Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii si
artificiala. Lumea ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare este proiectia universului
interior, de un tragism asumat cu luciditate.
Simbolul central al poeziei, cuvantul plumb apare de sase ori in text, in pozitii tari la
sfarsitul primului si ultimului vers din fiecare strofa si ca al patrulea cuvant in versul al doilea -,
favorizate de accent. Refrenul poeziei este substituit de aceasta repetitie a cuvantului plumb
care sugereaza apasare, cadere si prin extensie, esecul uman.
Textul este structurat in doua catrene contruite pe baxa lexemului plumb, care este
reluat in sase din cele opt versuri ale poeziei. Cele doua strofe/secvente corespund celor doua
planuri ale realitatii: realitatea exterioara, obiectiva, simbolizata de cimitir si de cavou si
realitatea interioara, subiectiva, simbolizata de sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu
disperare, fiind si el conditionat de natura mediului.
Lirismul subiectiv este redat de nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii: persoana I
a a verbelor stam, am inceput - , persoana I a adejectivului posesiv (amorul) meu.
Strofa I surprinde elemente alea cadrului spatial inchis, apasator, sufocant, in care eul
poetic se simte claustrat: un cavou, simbolizand universul interior si in care mediul inconjurator
a capatat greutatea apasatoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt: sicriele de
plumb, vestmantul funerar, flori de plumb, coroanele de plumb, artificii funerare de
duzina, tipice pentru mica burghezie de provincie. Repetarea epitetului de plumb are multiple
sugestii (cromatica, fizica de apasare), insistand asupra existentei mohorate, anoste, lipsita de
transcendenta sau de posibilitatea inaltarii. Lumea obiectuala, in manifestarile ei de gingasie si
frumusete, florile, este marcata de impietrire. Vantul este singurul element care sugereaza
miscarea, insa produce efecte reci, ale mortii: Si scartaiau coroanele de plumb.
Cadrul temoporal nu este precizat, dar atmosfera macabra poarta sugestia nocturnului.
Strofa a II-a debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia/moartea
afectivitatii: Dormea intors amorul meu de plumb. Cuvantul intors constituie misterul
poeziei. Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de intoarcere a mortului cu fata spre apus. Eul
liric isi priveste sentimentul ca un spectator. Aripile de plumb presupun un zbor in jos, caderea
surda si grea, moartea. Incercarea de salvare este iluzorie: Si-am inceput sa-l strig.
Elementele naturii primordiale sunt, in poezie, frigul si vantul, care produc disolutia
materiei.
Starea de solitudine a eului liric este sugerata de repetarea sintagmei stam singur, care
alaturi de celelalte simboluri accentueaza senzatia de pustietate sufleteasca.
Instrainarea, impietrirea, izolarea, solitudinea, privirea in sine ca intr-un strain se
circumscriu esteticii simboliste.
La nivel fonetic, cuvantul plumbcuprinde o vocala inchisa de cate doua consoane
grele, ceea ce sugereaza o inchidere a spatiului. In restul poeziei predomina vocalele o, i, u,
dand sentimentului golului existential, al absentei, al vidului launtric.
In ceea ce priveste prozodia, Plumb are o constrctie riguroasa, care sugereaza prezenta
mortii, prin inchiderea versurilor cu rima imbratisata si masura fixa de zece silabe.
La nivel morfologic, se remarca prezenta verbelor, in mare lor majoritate statice. Timpul
imperfect desemneaza trecutul nedeterminat, permanenta unei stari de angoasa: dormeau,
stam, era, scartaiau, dormea, atarnau. Verbele statice la imperfect sunt asezate cu
precadere la inceput de vers, iar acelor verbe carora nu le este atestata staticitatea in dictionar, li
se reduce intensitatea miscarii. Cele doua verbe, la perfect compus am inceput si respectiv,
la conjunctiv sa strig-, sugereaza dispersarea poetului atunci cand constata ca universul
inconjurator este cuprins de atmosfera sumbra a mortii.
Adverbul adanc asazat langa verbul dormeau sugereaza somnul vesnic, moartea.
Apropierea dintre somn si moarte este clasica, atat datorita nemiscarii pe care ambele stari o
presupun, cat si faptului ca ambele constituie o rupere de lumea reala.
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propozitii principale, independente,
coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se remarca topica inversa, cu subiectul
postpus: Dormeau adanc sicriele de plumb; Dormea intors amorul. Repetarea conjunctiei
copulative si realizeaza suprapunerea de imagini pentru a reda aceeasi stare.
La nivel lexical, se remarca prezenta cuvintelor din campul semnatic al mortii: sicriu,
cavou, funerar, coroana, mort. Repetarea acelorasi cuvinte are ca efect monotonia.
La nivel stilistic, se remarca prezenta simbolului central plumb, asociat metaforelor
flori de plumb, coroanele de plumb, aripile de plumb si expresivitatea epitetului din
versul Dormea intors amorul meu de plumb.
In opinia mea, atat tema, cat si viziunea despre lume a lui Bacovia se reflecta in mod
original in poezia Plumb prin atmosfera, muzicalitatea, folosirea sugestiei, a simbolului si a
corespondentelor, zugravirea starilor sufletesti de angoasa si de spleen.
Monotonia voita a imaginilor, obsesia cromatica cenusie, impresia de real dezarticulat sau
de univers poetic absurd, care exprima in cele din urma ideea unui sfarsit continuu sunt cateva
din trasaturile universului poetic bacovia, care-i confera unicitate in lirica romaneasca a secolului
XX.
Imagine a unui eros terorizat de spectrul mortii, poezia Plumb de George Bacovia este
deopotriva un cantec al dragostei pierdute cat si o textualitate elocventa a receptarii spatiului
interior fiintei ca pe un cavou invadat de frig si vant.
George Bacovia Plumb
Dormeau adnc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur n cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea ntors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am inceput s-l strig --
Stam singur lng mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.
(1916)
MODERNISMUL
Riga Crypto si lapona Enigel Ion Barbu
Publicata initial in 1924, integrata apoi in volumul Joc secund (1930), Riga Crypto si
lapona Enigel, prin problematica si mijloace artistice, anunta dezvoltarea ulterioara a poeziei lui
Ion Barbu.
Riga Crypto si lapona Enigel este subintitulata Balada, insa rastoarna conceptul
traditional, realizandu-se in viziune moderna, ca un amplu poem de cunoastere si poem
alegoric.
Titlul baladei trimite cu gandul la marile povesti de dragoste din literatura universala,
Romeo si Julieta, Tristan si Isolda (W. Shakespeare). Insa la Ion Barbu, membrii cuplului
sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite), personaje romantice cu calitati exceptionale, dar
negative, in raport cu cea comuna (Crypto e sterp si naravas/Ca nu voia sa infloreasca, iar
Enigel e prea-cuminte).
Poemul pare un cantec batranesc de nunta, dar este o poveste de iubire din lumea
vegetala, o balada fantastica, in care intalnirea este in plan oniric ( ca in Luceafarul M.
Eminescu). Structura narativa implica interferenta genurilor. Scenariul epic este dublat de
caracterul dramatic si de lirismul de masti, personajele avand semnficatie simbolica.
La nivel formal, poezia este alcatuita din doua parti, fiecare dintre ele prezentand cate o
nunata: una consumata, implinita, cadru al celelaltei nunti, povestita, initiatica, modificata in
final prin casatoria lui Crypto cu masalarita. Formula compozitionala este aceea a povestirii in
rama, a povestii in poveste (nunta in nunta).
Prologul contureaza in putine imagini atmosfera de la spartul nuntii traite. Primele
patru strofe constituie rama nuntii povestite si reprezinta dialogul menestrelului cu nuntasul
fruntas. Menestrelul e imbiat sa cante despre nunta ratata dintre doi parteneri inegali,
reprezentanti a doua regnuri distincte, Enigel si riga Crypto. Nuntasul il roaga sa zica
incetine un cantec larg, pe care l-a zis cu foc acum o vara. Repetarea sugereaza un ritual al
zicerii unei povesti exemplare, dar cu modificarea tonalitatii.
Partea a doua, nunta povestita, este realizata din mai multe tablouri poetice: portretul si
imparatia rigai Crypto, portretul, locurile natale si oprirea din drum a laponei Enigel, intalnirea
dintre cei doi, cele trei chemari ale rigai si primele doua refuzuri ale laponei, raspunsul laponei si
refuzul categoric cu relevarea relatiei dintre simbolul solar si propria conditie, incheierea
intalnirii, pedepsirea rigai la finalul baladei. Modurile de expunere sunt, in ordine: descrierea,
dialogul si naratiunea.
In expozitiune, sunt realizate prin antiteza portretele mebrilor cuplului, deosebirea dintre
ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto, cel tainuit, inima ascunsa,
sugereaza apartenenta la familia ciupercilor si postura de rege (riga) al fapturilor inferioare, din
regnul vegetal. Numele Enigel are sonoritate nordica si sustine originea ei, de la pol si trimite
probabil la semnificatia din limba suedeza inger; lapona isi conduce turmele de reni spre sud,
stapana a regnului animal; ea reprezinta ipostaza umana, cea mai evoluata a regnului. Singura
lor asemanare este statutul superior in interiorul propriei lumi.
Spatiul definitoriu al existentei, pentru Crypto, este umezeala perpetua In pat de rau
si huma unsa-, spatiu impur al amestecului elementelor primordiale, apa si pamantul, in timp ce
lapona vine din tari de gheata urgisita, spatiu rece, ceea ce explica aspiratia ei spre soare si
lumina.
Membrii cuplului nu-si pot neutraliza diferentele in planul real; comunicarea se
realizeaza in plan oniric. Riga este cel care rosteste descantecul de trei ori. Povestea propriu-zisa
se dovedeste a fi fantastica, ea desfasurandu-se in visul fetei, ca in Luceafarul, dar rolurile sunt
inversate.
La prima chemare-descantec, cu rezonante de incantatie magica, Crypto isi imbie
aleasa cu dulceata si cu fragi, elemente ale existentei sale vegetative, dar care aici capata
conotatii erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: Eu ma duc sa culeg/Fragii fragezi
mai la vale. Acest refuz sugereaza tentatia solara, prin indicele spatial mai la vale, adica spre
sud. Refuzul laponei il pune intr-o situatie dilematica, dar optiunea lui e ferma si merge pana la
sacrificiul de sine, in a doua chemare: Enigel, Enigel/ Scade noaptea, ies lumine,/Daca pleci sa
culegi,/Incepi, rogu-te, cu mine. Lapona refuza nuntirea dorita de Crypto, in somn fraged si
racoare, opunandu-i argumentele modelului ei existential. Refuzul este sustinut de enumerarea
atributelor lui Crypto: bland, plapand, necopt.
Imagii de fragilitate a lui Crypto, lapona ii opune aspiratia ei spre absolut Ma-nchin la
soarele-ntelept, cu toate ca tentatia iubirii este coplesitoare. Soarele este simbolul existentei
spirituale, pe care riga o refuza in favoarea existentei intelectuale, sterile, vegetative. Pentru a-si
continua drumul catre soare si cunoastere, lapona refuza descantecul rigai, ce se intoarce in mod
brutal asupra celui care l-a rostit si-l distruge. Faptura firava e distrusa de propriul via, cade
victima neputintei si indraznelii de a-si depasi limitele, de a incerca sa intre intr-o lume care ii
este inaccesibila. Atributele luminii despre care vorbeste Enigel au efect distrugator asupra lui
Crypto.
Finalul este trist. Riga Crypto se transforma intr-o ciupearca otravitoare, obligat sa
nunteasca cu ipostaze degradate ale propriului regn. Incercarea fiintei inferioare de a-si depasi
limitele este pedepsita cu nebunia.
Trei mituri fundamentale de origine greaca sunt valorificate in opera poetului: al
soarelui (absolutul), al nuntii si al oglinzii. Drumul spre sud al laponei are semnificatia unui
drum initiatic, iar popasul in tinutul rigai este o proba, trecuta prin respingerea nuntii pe o treapta
inferioara.
Impactul dintre ratiune (Enigel) si instinct (Crypto), configurat prin cele doua simboluri,
fiara batrana si faptura mai firava, se soldeaza cu victoria ratiunii asupra instinctului. Primul
conoteaza sensurile ratiunii ale carui atribute sunt soarele-ntelept si sufletul fantana; lapona
Enigel intruchipeaza gandul eliberat prin aspiratia spre lumina si cunoastere de ispitele
instinctuale simbolizate de somn si umbra.
Sub raport stilistic, prezenta inversiunilor si a vocativelor in prima parte a baladei
evidentiaza oralitatea textului. Menestrelul este portretizat prin intermediul unei comparatii, mai
aburit ca vinul, dublata de un epitet, vinul vechi, care sugereaza starea de gratie necesara
rostirii poetice.
Limbajul dialogului dintre cei doi este construit pe baza antitezelor, prin intermediul
carora se contureaza drama rigai Crypto: soare/umbra, intuneric/lumina, uscat/umed,
somn/veghe.
In opinia mea, poemul Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu, este o capodopera a
modernismului interbelic, deoarece aceasta este o interpretare a poeziei Luceafrul (M.
Eminescu), dar intoarsa, prin prezenta simbolurilor si ambiguitatea interpretarilor.
Prin intermediul acestui poem, Barbu neaga o intreaga traditie literara: inlocuind ideea
impusa in literatura ca dragostea este un miracol in sine, poetul prezinta drama incompatibilitatii
si legea nemiloasa a iubirii.
Ion Barbu Riga Crypto si lapona Enigel
Menestrel trist, mai aburit

Ca vinul vechi ciocnit la nunt,
De cuscrul mare druit
Cu pungi, panglici, beteli cu funt,
Mult ndrtnic menestrel,

Un cntec larg tot mai ncearc,
Zi-mi de lapona Enigel
i Crypto, regele-ciupearc!
- Nunta frunta!
Ospul tu limba mi-a fript-o,
Dar, cntecul, tot zice-l-a,
Cu Enigel i riga Crypto.
- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o var;
Azi zi-mi-l strns, ncetinel,
La spartul nunii, n cmar.
*
Des cercetat de pdurei
n pat de ru i-n hum uns,
mprea peste burei
Crai Crypto, inim ascuns,
La vecinic tron, de rou parc!

Dar printre ei brfeau bureii
De-o vrjitoare mntarc,
De la fntna tinereii.
i ri ghioci i toporai
Din gropi ieeau s-l ocrasc,
Sterp l fceau i nrva,
C nu voia s nfloreasc.
n ri de ghea urgisit,
Pe-acelai timp tria cu el,
Lapon mic, linitit,
Cu piei, pre nume Enigel.
De la iernat, la punat,
n noul an, s-i duc renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muchiul crud
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de rcoare

Lin adormi, torcnd verdea:
Cnd lng sn, un rig spn,
Cu eunucul lui btrn,
Veni s-o-mbie, cu dulcea:
- Enigel, Enigel,
i-am adus dulcea, iac.
Uite fragi, ie dragi,
Ia-i i toarn-i n puiac.
- Rig spn, de la sn,

Mulumesc Dumitale.
Eu m duc s culeg
Fragii fragezi, mai la vale.
-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dac pleci s culegi,
ncepi, rogu-te, cu mine.
-Te-a culege, rig blnd...

Zorile ncep s joace
i eti umed i plpnd:
Team mi-e, te frngi curnd,
Las. - Ateapt de te coace.
-S m coc, Enigel,
Mult a vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de mcel,
M despart. E rou, mare,
Pete are fel de fel;
Las-l, uit-l, Enigel,
n somn fraged i rcoare.
- Rig Crypto, rig Crypto,

Ca o lam de blestem
Vorba-n inim-ai nfipt-o!
Eu de umbr mult m tem,
C dac-n iarn sunt fcut,

i ursul alb mi-e vrul drept,
Din umbra deas, desfcut,
M-nchin la soarele-nelept.
La lmpi de ghea, supt zpezi,

Tot polul meu un vis viseaz.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cerceteaz.
M-nchin la soarele-nelept,
C sufletu-i fntn-n piept,
i roata alb mi-e stpn,
Ce zace-n sufletul-fntn.
La soare, roata se mrete;

La umbr, numai carnea crete
i somn e carnea, se dezumfl,
Dar vnt i umbr iar o umfl...
Frumos vorbi i subirel

Lapona dreapt, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adsta,
Iar soarele acuma sta
Svrlit n sus, ca un inel.
- Plngi, preacuminte Enigel!

Lui Crypto, regele-ciupearc.
Lumina iute cum s-i plac?
El se desface uurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, s treac...
Dar soarele, aprins inel,

Se oglindi adnc n el;
De zece ori, fr sfial,
Se oglindi n pielea-i cheal.
i sucul dulce ncrete!

Ascunsa-i inim plesnete,
Spre zece vii pecei de semn,
Venin i rou untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;
C-i greu mult soare s ndure
Ciupearc crud de pdure,
C sufletul nu e fntn
Dect la om, fiar btrn,
Iar la fptur mai firav
Pahar e gndul, cu otrav,
Ca la nebunul rig Crypto,

Ce focul inima i-a fript-o,
De a rmas s rtceasc
Cu alt fa, mai criasc:
Cu Laurul-Balaurul,
S toarne-n lume aurul,
S-l toace, gol la drum s ias,
Cu mslaria-mireas,
S-i ie de mprteas.
*1930*
MODERNISMUL
Testament Tudor Arghezi
Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
romane din perioada interbelica, alaturi de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian
Blaga si Joc secund de Ion Barbu. Poezia este asezata in fruntea volumului arghezian,
Cuvinte potrivite (1927) si are rol de program (manifest) literar, realizat insa cu mijloacele
poetice.
Este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima propriile convingeri despre arta literara,
despre menirea literaturii, despre rolul artistului in societate.
Este o arta poetica moderna, pentru ca in cadrul ei apare o tripla problematica, specifica
lirii moderne: transfigurarea socialului in estetic, estetica uratului, raportul dintre inspiratie si
tehnica poetica.
Se poate vorbi despre o permanenta a preocuparii argheziene de a formula crezul poetic,
Testament fiind prima dintre artele poetice publicate in diferite volume.
Titlul poeziei are o dubla acceptie: una denotativa si alta conotativa. In sens propriu
(denotativ), cuvantul-titlu desemneaza un act juridic intocmit de o persoana prin care acesta isi
exprima dorintele ce urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte, mai cu seama in legatura cu
transmiterea averii sale. Aceasta este insa acceptia laica a termenului. In acceptie religioasa,
cuvantul face trimitere la cele doua mari parti ale Bibliei, Vechiul Testament si Noul Testament,
in care sunt concentrate invataturile prorocilor si apostolilor adresate omenirii. Din aceasta
acceptie religioasa deriva si sensul conotativ al termenului pe care il intalnim in poezie. Astfel
creatia argheziana devine o mostenire spirituala adresata urmasilor-cititori sau viitorilor truditori
ai condeiului.
Tema poeziei o reprezinta creatia literara in ipostaza de mestesug, creatie lasata ca
mostenire unui fiu spiritual.
Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tata unui fiu spiritual caruia ii este
lasata drept unica mostenire cartea. Discursul liric avand un caracter adresat, lirismul subiectiv
se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si la nivelul expresiei, prin marcile
subiectivitatii: pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la persoana I si a II-a singular,
alternand spre diferentiere cu persoana a III-a, topica afectiva. In poezie, eul liric apare in mai
multe ipostaze: eu/noi, eu/tata-fiul (de la strabunii mei pana la tine), Robul-Domnul (in finalul
poeziei).
Textul poetic este structurat in sase strofe cu numer inegal de versuri, incalcarea
regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub
forma unui monolog adresat/dialog imaginar intre tata si fiu, intre strabunii si urmasi, intre rob si
Domn, tot atatea ipostaze ale eului liric.
Metafora carte are un loc central in aceasta arta poetica, fiind un element de recurenta.
Termenul carte are rol in organizarea materialului poetic si semnifica, pe rand, in succesiunea
secventelor poetice: realizarea ideii poetice a acumulariilor spirituale; poezia este rezultatul
trudei, treapta, punct de legatura intre predecesori si urmasi, valoare spirituala, rezultat al
sublimarii experientei inaintasilor hrisovul cel dintai; cuvinte potrivite, Slova de fos si
slova faurita/Imperecheate-n carte se marita; Robul a scris-o, Domnul o citeste.
Cartea/creatia poetica si poetul/creatorul/eu se afla in stransa legatura , verbele la
persoana I singular avand drept rol definirea metaforica a actului de creatie poetica, a rolului
poetului: am ivit, am prefacut, facui. Sensul verbelor reda truda unui mestesugar dotat cu
talent si plasticizeaza sensul abstract al actului creator in plan spiritual.
Incipitul, conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual, contine ideea
mostenirii spirituale, un nume adunat pe-o carte, care devine simbol al identitatii obtinute prin
cuvant. Conditia poetului este concentrata in versul: decat un nume adunat pe-o carte, iar
poezia apare ca bun spiritual si peren Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte...
Metafora seara razvratita face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor, care se
leaga de generatiile viitoare, prin carte, creatie poetica, treapta a prezentului: In seara
razvratita care vine/De la strabunii mei pana la tine. Enumeratia rapi si gropi adanci, ca si
versul urmator Suite de batranii mei pe branci, sugereaza drumul dificil al cunoasterii si al
acumularilor strabatut de inaintasi.
Formula de adresare, vocativul fiule, desemneaza un potential cititor, poetul
identificandu-se, in mod simbolic, cu un tata, cu un mentor al generatiilor viitoare. De asemenea,
poetul se infatiseaza ca o veriga in lantul temporal al generatiilor, carora, incepand cu fiul evocat
in poem, le transmite mostenirea, opera literara. Carea este o treapta in desavarsirea
cunoasterii.
In strofa a doua, cartea, creatia elaborata cu truda de poet, este numita hrisovul
vostru cel dintai, cartea de capati a urmasilor. Cartea-hrisov are pentru generatiile viitoare
valoarea unui document fundamental, asemeni Bibliei sau unei martuii istorice, un document al
existentei si al suferintei stramosilor: Al robilor cu saricile pline/De osemintele varsamte-n
mine.
Idee centrala din cea de-a treia strofa este transformare poeziei intr-o lume obiectuala.
Astfel sapa, unealta folosita pentru a lucra pamantul, devine condei, unealta de scris, iar
brazda devine calimara, munca poetului fiind numai ca material intrebuintat altfel decat a
inaintasilor lui tarani; asupra cuvintelor, el aplica aceeasi truda transformatoare prin care plugarii
supuneau pamantul.
Strofa a patra debuteaza cu o confesiune lirica: Am luat ocara si torcand usure/Am
pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure. Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini
sensibile, dar si sa stigmatizeze raul din jur (sa injure). Prin intermediul poeziei, trecutul se
sacralizeaza, devine indreptar moral, iar opera capata valoare justitiara.
In strofa a cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea,
revolta sociala sunt concentrate in poezie, simbolizata prin vioara, instrument mult mai
reprezentativ pentru universul taranesc decat clasica lira.
Arghezi introduce in literatura romana estetica uratului, concept pe care il preia de la
scriitorul francez Charlesc Baudlaire. Arghezi considera ca orice aspect al realitatii, indiferent ca
este frumos sau urat, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: Din bube, mucegaiuri
si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi.
Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplativa, Domnita, pierde in
favoarea mestesugului poetic: Intinsa lenesa pe canapea,/Domnita sufera in cartea mea.
Poezia este atat rezultatul inspiratiei, al harului divin, slova de foc, cat si rezultatul
mestesugului, al trudei poetice slova faurita.
Conditia poetului este redata in versul: Robul a scris-o, Domnul o citeste; artistul este
un rob, un truditor al condeiului si se afla in sluja cititorului, Domnul.
La nivel lexico-semantic se observa acumularea de cuvinte nepoetice, care dobandesc
valente estetice, potrivit esteticii uratului. Ineditul limbajului arghezian provine din valorificarea
diferitelor straturi lexicale in asocieri surprinzatoare: arhaisme, regionalisme, cuvinte si expresii
populare si termeni religiosi.
La nivel morfosintatic sugestia trudei creatorului se realizeaza cu ajutorul dislocarii
topice si sintactice. Jocul timpurilor verbale sustine ideile artei poetice. Singurul verb la viitor,
forma negativa nu-ti voi lasa, plasat in pozitie initiala in poezie sustine caracterul testamentar
al poeziei; in context, negatia dobandeste sens afirmativ.
Materialitatea imaginilor artistice, conferind forta de sugestie a ideii, se realizeaza la
nivel sintactic, prin fantezia metaforica, asocierile semantice surprinzatoare; innoirea metaforei,
comparatia inedita, epitetul rar, oximonorul.
In opinia mea, opera literara Testament de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna
pantru ca poetul devine, in conceptia lui Arghezi, un nascocitor, iar poezia presupune
mestesugul, truda creatorului. Pe de alta parte, creatia artistica este atat produsul inspiratiei
divine, cat si al tehnicii poetice.
Un alt argument in favoarea modernitatii poeziei este faptul ca Arghezi introduce in
literatura romana, prin aceasta creatie literara, estetica uratului, arta devenind un mijloc de
reflectare a complexitatii aspectelor existentei si o modalitate de amendare a raului.
Tudor Arghezi Testament
Nu-i voi lsa drept bunuri, dup moarte,

Dect un nume adunat pe o carte,
n seara rzvrtit care vine
De la strbunii mei pn la tine,
Prin rapi i gropi adnci
Suite de btrnii mei pe brnci
i care, tnr, s le urci te-ateapt
Cartea mea-i, fiule, o treapt.
Aeaz-o cu credina cpti.

Ea e hriovul vostru cel dinti.
Al robilor cu sricile, pline
De osemintele vrsate-n mine.
Ca s schimbm, acum, intia oar

Sapa-n condei i brazda-n calimar
Btrnii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
i leagane urmailor stpni.
i, frmntate mii de sptmni
Le-am prefecut n versuri i-n icoane,
Fcui din zdrene muguri i coroane.
Veninul strns l-am preschimbat n miere,
Lsnd ntreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, i torcnd uure
Am pus-o cnd s-mbie, cnd s-njure.
Am luat cenua morilor din vatr
i am fcut-o Dumnezeu de piatr,
Hotar nalt, cu dou lumi pe poale,
Pznd n piscul datoriei tale.
Durerea noastra surd i amar

O grmdii pe-o singur vioar,
Pe care ascultnd-o a jucat
Stpnul, ca un ap njunghiat.
Din bube, mucegaiuri i noroi
Iscat-am frumusei i preuri noi.
Biciul rbdat se-ntoarce n cuvinte
Si izbveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptirea ramurei obscure
Ieit la lumin din padure
i dnd n vrf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii ntregi.
ntins lene pe canapea,

Domnia sufer n cartea mea.
Slov de foc i slov faurit
mparechiate-n carte se mrit,
Ca fierul cald mbriat n clete.
Robul a scris-o, Domnul o citete,
Fr-a cunoate ca-n adncul ei
Zace mania bunilor mei.
(1927)
Caracterizarea personajul principal din romanul psihologic
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - Camil Petrescu
Prin cele doua romane ale sale Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
(1930) si Patul lui Procust (1933), ca si prin estetica privitoare la aceasta specie, Camil
Petrescu a innoit romanul romanesc interbelic prin sincronizare cu literatura universala.
Este roman psihologic prin tema, conflict (interior), protagonist (o constiinta
problematizata) si prin utilizarea unor tehnici ale analizei pishologice.
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip
subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si
subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva si naratiunea la persoana I.
Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal,
Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul. Stefan
Gheorghidiu este protegonistul si personajul narator al cartii, perspectiva narativa fiind
subiectiva si unica. Modernitatea romanului este sustinuta si de timpul prezent, subiectiv, de
fluxul constiintei, memoria afectiva, luciditatea analizei si de autenticitate. Gheorghidiu traieste
drama luciditatii si a aspiratiei spre absolut, iar prin intermediul lui, autorul introduce un nou tip
de personaj in literatura romana: intelelctualul ca structura de caracter.
Personajul-narator, Gheorghidiu, se raporteaza la doua planuri temporale: timpul
cronologic, in care consemneaza intamplarile de pe front si timpul psihologic, in care
protagonistul rememoreaza drama iubirii. Modul de a fi al protagonistului se reflecta in modul in
care el povesteste: spirit analitic, intelectualist si critic, personajul-narator va produce o naratiune
in care epicul propriu-zis este subordonat analizei si interpertarii.
Protagonistul traieste doua experiente definitive pentru formarea lui ca om: dragostea
si razboiul. Prima experienta de cunoastere e traita sub semnul incertitudinii si reprezinta un
zbucium permanent (monografia indoielii). Suferinta provine, pe de o parte, din iubirea
inselata, iar pe de alta parte, din faptul ca Gheorghidiu cauta certitudini. Acest conflict interior se
grefeaza pe o pozitie intre aspiratiile absolute ale intelectualului si realitatea meschina a
societatii.
In incipitul romanului se apeleaza la un artificiu compozitional. Intamplarile din primul
capitol La Piatra Craiului in munte, sunt posterioare evenimentelor relatate in restul Cartii I.
Capitolul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii
(prezentul frontului) si timpul narat (trecutul povestii de iubire).
In primavara anului 1916, personajul principal se afla concentrat, pe Valea Prahovei. La
popota ofiterilor, asista la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers din
presa: un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat de judecator. Aceasta discutie
declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si
jumatate ai casniciei cu Ela.
Fraza cu care incepe capitoul Diagonalele unui testament: Eram insurat de doi ani si
jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala, concentreaza intriga
romanului si deschide retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Indoiala este cu atat
ai dureroasa cu cat Gheorghidiu considera ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte
unul asupra celuilalt.
Personajul-narator crezuse ca traieste marea iubire Simteam ca femeia aceasta era a
mea in exemplar unic... Dar aspiratia pentru iubirea absoluta coexista cu faptul ca acest
sentiment reprezinta pentru el un proces de autosugestie. Iubirea lui pentru Ela se nascuse din
admiratie, duiaosie Iubesti intai din mila, din admiratie, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta
o face fericita.., dar, ,mai ales, din orgoliu Incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care
o avea mai toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai
frumoase studente si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri. Tot din orgoliu
Gheorghidiu incearca sa o modeleze pe Ela dupa propriul tipar de idealitate, ceea ce favorizeaza
esecul.
Student la filozofie, Stefan Gheorghidiu este un intelectual care traieste in lumea ideilor,
a cartilor si care are impresia ca s-a izolat de realitatea materiala imediata. In fapt insa, tocmai
aceasta realitate imediata produce destramarea cuplului. Pana in momentul in care Gheorghidiu
primeste mostenirea de la unchiul Tache, cuplul traieste in conditii modeste, dar in armonie.
In capitolul Diagonalele uniu testament, in secventa narativa de factura balzaciana a
mesei de familie, se poate observa ce anume il determina pe batranul avar sa ii lase cea mai mare
parte din avere nepotului sau, Stefan. De Sfantul Dumitru, Tache si-a invitat toate rudele la masa;
aducand vorba de casatorie, ii reproseaza lui Stefan casatoria cu o fata saraca, dandu-l exemplu
pe tatal sau mort, care nu i-a lasat mostenire. Stefan ii explica unchiului sau de ce nu s-a insurat
pentru avere (ca Nae Gheorghidiu), deoarece considera ca odata cu averea primita, se mostenesc
si moravuri. Vazandu-l hotarat, Tache ii lasa cea mai insemnata parte a averii. Nae Gheorghidiu il
caracterizeaza direct N-ai spirit practic.. Ai sa-ti pierzi averea... Nae Gheorghidiu, mama si
surorile lui Stefan ii intemeiaza un proces pentru avere. Ela se implica in discutiile despre bani,
iar Gheorghidiu o remarca As fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare...
Dezgustat, Stefan cedeaza o parte din avere in favoarea familiei, se simte tot mai izolat si isi da
seama ca nici femeia iubita nu il intelege Ma cuprindea o nesfarsita tristete vazand ca nici
femeia asta... nu intelegea...
Primirea mostenirii are efecte si intr-un plan mult mai profund, deoarece genereaza criza
matrimoniala. Ela se lasa in voia tentaiilor moderne, iar Gheorghidiu, dintr-un orgoliu exagerat,
refuza sa intre in competitie cu ceilalti, fiindca i se pare sub demnitatea lui de intelectual sa-si
schimbe garderoba si sa adopte comportamentul superficial al dansatorilor mondeni apreciati de
Ela. De aceea nici nu intreprinde nimic pentru a recastiga pretuirea pierduta a sotiei, privind
aparent indiferent ceea ce se intampla. Stefan traieste iubirea in mod rational, intelectual si o
raporteaza continuu la absolut.
Excursia de la Odobesti declanseaza ireversibil criza matrimoniala. Natura reflexiva si
hipersensibila, personajul sufera pentru ca are impresia ca este inselat. Mici incidente, gesturi
fara importanta, privirile pe care Ela le schimba cu domnul G. se amplifica in constiinta
protagonistului toata suferinta asta monstruoasa imi venea din nimic. Nevoia de absolut il
determina sa-si analizeze cu luciditate starile, de unde suferinta.
Gelozia, indoiala personajului inregisteraza si alte etape alte etape ale destramarii
cuplului: ruptura, impacarea temporala pana la izbucnirea razboiului. Desi ar fi putut sa evite
participarea la razboi, profitand de averea sa, Stefan se inroleaza voluntar din dorinta de a trai
aceasta experienta existentiala si ca act moralmente necesar N-as vrea sa existe pe lume o
experienta definitiva, ca aceea pe care o voi face... Confruntat cu situatii-limita, protagonistul se
autoanalizeaza lucid Stiu ca voi muri, dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care imi va
sfasia trupul.
A doua experienta fundamentala lasa definitiv in umbra experienta iubirii. Razboiul
este demitizat si prezentat asa cum se reflecta in constiina combatantului: monstruos si absolut.
Autorul nu descrie nicio lupta, ci viata interioara a individului confruntat cu frigul, foamea, frica
de moarte, absuurdul si tragismul razboiului, sentimentul de sfarsit de lume, disparitia oricarei
urme de umanitate nu mai e nimic omenesc in noi.
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa la Bucuresti, dar se simte detasat de tot
ce il legase de Ela. Finalul romanului reprezinta sfarsitul dramei personale, a iubirii. Obosit,
Stefan isi priveste acum sotia cu indiferenta cu care privesti un tablou, iar ruptura este
definitiva I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti.. de la lucruri
personale la amintiri. Adica tot trecutul..
Stefan se intoarce pe front, fara a mai afla in ce fel isi manifesta respingerea fata de
absurditatea razboiului.Intr-o nota de subsol din alt roman, Patul lui Procust, se mentioneaza ca
dezertat, fara ca naratorul sa dea vreo explicatie.
In opinia mea, Stefan Gheorghidiu reprezinta un tip de personaj impus in literatura
romana de romanele lui Camil Petrescu: intelectualul aspirand spre absolut. Inadaptat superior,
lucid si hipersensibil, Gheorghidiu incearca sa recompuna lumea in functie de apiratia sa catre
absolut si are orgoliul de a refuza o realitate care nu i se potriveste.
Constiinta lucida, analiza si confesiunea pun in evidenta preocuparea personajului narator
pentru problemele profunde ale existentei, receptate in lumea sa interioara ca experiente
definitorii.
Viziunea protagonistului, un intelectual care isi creeaza propriul sistem de valori,
incapabil de compromis cu ceilalti si cu sine insusi, vede in iubire si razboi doua experiente de
autocunoastere si de paradoxala regenerare interioara.
Relatia dintre doua personaje in romanul psihologic
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi Camil Petrescu
Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul.
Protagonistul romanului, Stefan Gheorgidiu, traieste drama intelectualului lucid, insetat
de absolutul sentimentului de iubire si dominat de incertitudini. Autointrospectia constiintei si a
sufletului scot in evidenta, prin monolog interior, zbuciumul interior al eroului, cauzat de
aspiratia spre iubirea desavarsita pentru femeia ce parea unica si predestinata, Ela.
Personaj secundar, Ela intruchipeaza in roman idealul de dragoste si feminatate catre
care aspira cu toata fiinta intelectualul, Stefan Gheorghidiu, care o analizeaza cu minutiozitatea
spiritului sau absolutizant. Femeia este construita numai prin ochii barbatului insetat de absolutul
iubirii, al carui crez nu face concesii sentimentului, conceptia sa fiind exprimata cu intrasigenta
Cei care se iubesc, au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt. Eroina nu are nicio
sansa de a-si demonstra forta iubirii si nici nevinovatia, firea si comportamentul sau fiind
conturate de naaratorul obiectiv.
Iubirea celor doi se nascuse din orgoliul lui Stefan Gheorghidiu, intrucat Ela era cea
mai frumoasa studenta de la Litere si asista cu stoicism alaturi de el la cursurile de filozofie din
care nu pricepea nimic, numai ca sa fie cat mai mult timp impreuna. Trasaturile fizice sunt
putine, dar sugestive pentru frumusetea tinerei, barbatul selectand pentru cititor doar ochii mari,
albastri, vii ca niste intrebari de clestar.
Cuplul este fericit in saracia sa, dar cand Stefan primeste pe neasteptate o mostenire de la
unchiul Tache, Ela se lasa in voia tentatiilor mondene, devenind din ce in ce mai preocupata de
lux, petreceri si escapade, atitudinea ce intra in totala contradictie cu viziunea lui despre iubire,
despre idealul sau de feminatate Simteam ca femeia aceasta era a mea, in exemplar unic...
Atractia pe care o exercita asupra Elei luxul si societatea mondena a Anisoarea, macina incet, dar
sigur, viata conjugala si bineinteles, dragostea ce parea profunda si solida.
Plimbarea de la Odobesti cu grupul monden al Anisoarei, declanseaza in orgoliosul
Stefan criza de gelozie, de incertitudine a sentimentului de iubire, putand sub semnul indoielii
fidelitatea sotiei. Faptele, atitudinea si cuvintele Elei se reflecta in constiinta eroului care sufera
la modul sublim drama iubirii. Micile incidente, gesturile fara importanta, privirile si flirtul
nevinovat cu domnul G. se hipertrofiaza, capata dimensiuni catastrofale in sufletul
protagonistului narator era o suferinta de neinchipuit. Aceasta situatie exterioara ii
declanseaza un zbucium interior imens, reactii in planul constiintei si stari sufletesti complexe
fata de sotia sa.
Atentia insistea acordata Elei de domnul G., avocat obscur, dar barbat monden, sporeste
suspiciunile: Stefan inventariaza gesturi, priviri, reactii ale geloziei, se analizeaza pe sine, ii
observa pe cei doi si mai ales pe ea, studiaza totul cu luciditate atenta Nevasta-mea avea o voce
usor emotionanta. Faptul ca Ela gusta din farfuria lui G., produce o adevarata furtuna in sufletul
sotului si-i provoaca amintiri dureroase Si ea stia ce vie placere imi face mie acest gest.
Gheorghidiu observa mimica si reactiile Elei care, atunci cand nu se afla in atentia domnului G.,
este deznajduita, constand uimit ca ochi albastri de copil erau tulburi. Stefan este deprimat,
deoarece fusese convins ca Ela il iubea cu adevarat, ca ea ar fi putut sa simta durere sau bucurie
numai pentru el, dar observa cu mahnire ca ochii ei sunt gata sa planga pentru altul.
Intransigentul Gheorghidiu sufera nu numai din orgoliu ranit de femeia iubita, ci mai
ales din cauza ca incearca sa se prefaca, sa-si ascunda amaraciunea si dezolarea. El afiseaza o
indiferenta cu totul falsa, atitudinare care-l face sa se simta caraghios si sa se autocaracterizeze
Ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu ma simteam imbecil si ridicol si naiv.
Autoanalizandu-si starile cu luciditatea caracteristica intelectualului, Gheorghidiu diseca
minutios comportamentul Elei, sesizeaza fiecare reactie reflectata in sufletul lui, apoi respinge
ferm ideea geloziei Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii.
Drama cuplului se amplifica atunci cand, intorcandu-se de la Azuga pe neasteptate dupa
doua saptamani de absenta, Stefan nu o gaseste acasa pe Ela, nu are nicio informatie despre ea si
simte in suflet un pustiu imens si o deznadejde crancena n-as fi dorit.. sa sufere cum sufeream
eu. Vesela si candida, Ela soseste acasa pe la opt dimineata, dar nu reuseste sa-i dea nicio
explicatie, deoarece el este foarte nervos si o izgoneste, fiind convins ca niciodara femeia
aceasta nu ma iubire. Ela accepta sa divorteze, desi se considera nevinovata si jignita de
banuielile lui, insa Stefan gaseste o scrisoare de la Anisoara in care o chema pe Ela sa doarma
peste noapte la ea. Stefan credea ca e doar o inselaciune a celor doua femei, dar nu s-a convins
de acest fapt niciodata.
Se impaca din nou si cand Stefan Gheorghidiu pleaca la Dambovicioara, fiind concentrat
pe front ca sublocotenent, aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung, aproape de
regimentul sau, de unde ea ii scrie aproape in fiecare zi. Intr-o zi, Ela il cheama negresit la ea
pentru ca era ingrijorata pentru viitorul ei in caz ca el ar muri in razboi, amintindu-i cu nerusinare
ca ea l-a iubit si atunci cand era sarac, sugerandu-i sa treaca pe numele ei o parte din avere.
Stefan il observa la Campulung pe domnul G. si este sigur ca ii era amant, asa ca hotaraste sa-i
omoare pe amandoi, dar nu-si poate duce planul bun sfarsit datorita unei urgente de armata.
Traind din plin umilintele razboiului, orbila degradare a personalitatii umane, chinuri
sfasietoare si amenintarea iminenta a mortii, Gheorghidiu se hotaraste sa rupa definitv legatura
conjugala. Ranit si spitalizat, Stefan Gheorghidiu se intoarce la Bucuresti si este primit de Ela cu
amabilitate si o serie intreaga de demonstratii, care altadata m-ar fi innebunit de emotie si
placere, arantandu-se excesiv de grijulie. El se simte acasa, langa Ela, instrainat definitiv,
gandind nepasator sunt obosit, mi-e indiferent daca e nevinovata si-i propune sa se desparta,
desi candva as fi putut ucide pentru femeia asta. Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi
putut gasi alta la fel. Intelectualului lucid, interiorizat si analitic, Ela ii pare acum banala,
ceva uscat, fara viata; in constiinta barbatului, Ela se transforma treptat dintr-un ideal de
femeie intr-o femeie oarecare, asemanatoare oricarei alteia.
Traind in lumea ideilor pure, aspirand la dragostea absoluta si cautand in permanenta
certitudini care sa-i confirme unicitatea sentimentului de iubire, Gheorghidiu nu-si poate afla
siguranta linistitoare, se simte obosit si hotaraste sa se desparta definitiv de sotie. Generos si
deloc meschin, Stefan ii daruieste Eleu casele de la Constanta, bani, absolut tot ce e in casa, de
la obiecte de pret la carti.. de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul..
Perspectiva narativa a cuplului erotic se defineste prin faptul ca Ela nu apare ca
personalitate distincta, cititorul percepand-o prin mijlocirea barbatului in ipostaza de personaj-
narator, care insa nu-i acorda femeii nicio sansa de a se confesa ori dezvinovati.
In opinia mea, cuplul format din Ela si Stefan Gheorghidiu involueaza pe parcursul
romanului, desi la inceput iubirea definea intr-un totul relatia celor doi. Dupa primirea mostenirii
de la unchiul Tache, cuplul incepe procesul de destramare, astfel incat Elei incepe sa-i placa viata
mondena, fapt ce ii displace protagonistului pentru ca nu mai avea parte de iubirea absoluta.
Datorita influentei banilor si a analizei lui Stefan asupra posibilei relatii dintre Ela si domnul G.,
cuplul trece printr-o despartire, ajungand intr-un sfarsit la divort.
Naratorul nu are acces la opinia Elei privind dragostea lor si n-are cum sa cunoasca
punctul de vedere al acesteia in ceea ce priveste profunzimea sentimentelor sau propria loialitate.
Astfel ca, autorul reuseste sa suprinda in componenta romanului, un tip de intelectual
dornic de noi experiente care aspira la un anumit tipar de iubire, la iubirea absoluta si un personaj
feminin, care ramane o enigma pentru cititori, descris doar din cuvintele si interpretarile
personajului-narator.
ROMANUL SUBIECTIV, PSIHOLOGIC
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi Camil Petrescu
Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul.
Naratiunea la persoana I, cu focalizare exclusiv interna/viziunea impreuna cu,
presupune existenta unui narator implicat. Punctul de vedere unic si subiectiv, al personajului-
narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, face ca cititorul sa cunoasca despre ele
atat cat stie si personajul principal.
Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care indica temele
romanului si in acelasi timp, cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de
protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte prezinta rememorarea iubirii matrimoniale
esuate (dintre Stefan Gheorghidiu si Ela), partea a doua, construita sub forma jurnalului de
campanie al lui Ghiorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi
Mondial. Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnalul de
campanie al autorului, articole si documente din epoca, ceea ce confera autenticitate textului.
Romanul debuteaza printr-un artificiu compotizional: actiunea primului capitol, La
Piatra Craiului de munte, este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii I. Capitolul pune
in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii (prezentul frontului)
si timpul narat (trecutul povestii de iubire). In primavara lui 1916, in timpul unei concentrari pe
Valea Prahovei, Stefan Gheorghidiu asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si
fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat in presa: un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost
achitat la tribunal. Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i
amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela.
Un eveniment exterior (discutia de la popota) declanseaza rememorarea unor intamplari
sau stari traite intr-un timp pierdut. In cartea lui Camil Petrescu, evenimentele din trecut sunt
ordonate cronologic si analizate in mod lucid, fiind vorba de memoria voluntara. Personajul-
narator analizeaza si interpreteaza trecutul.
Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma
insala este fraza cu care debuteaza abrupt (concentreaza intriga) cel de-al doilea capitol,
Diagonalele unui testament, dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela.
Tanarul, pe atunci student la filozofie, se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere,
orfana, crescuta de o matusa. Iubirea barbatului se naste din admiratie, duiosie Iubesti intai din
mila, din indatorie, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, dar, la o autoanaliza
lucida, naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu Incepusem totusi sa fiu magulit de
admiratia pe care o avea toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre
cele mai frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.
Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest, dar sunt fericiti. Echilibrul tinerei familii este
tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau, Tache. Ela se
implica in discutiile despre bani, lucru care lui Gheorghidiu ii displace profund As fi vrut-o
mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare. Mai mult, spre deosebire de sotul sau, Ela
este atrasa de viata mondena, la care noul statut social al familiei ii ofera acces. Cuplul
evoulueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment culminant are loc cu ocazia
excursiei de la Odobesti, prilejuita de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena. In timpul acestei
excursii, se pare ca Ela ii acorda atentie exagerata unui anume domn G., care, dupa opinia
personajului narator, ii va deveni mai tarziu amant. Dupa o scurta despartire, Gheorgidiu cere o
permisie, ca sa verifice daca sotia il insala, fapt nerealizat din cauza izbucnirii razboiului.
A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul. Frontul
inseamna haos, mizerie, masuri absurde, invalmaseala, dezordine. Ordinele ofiterilor superiori
sunt contradictorii, legaturile dintre unitati sunt aleatorii. Din cauza informatiilor eronate, artleria
romana isi fixeaza tunurile asupra propriilor batalioane. La confruntarea cu inamicul se adauga
frigul si ploaia.
Operatiunile incep cu atacarea postului vamal maghiar. Stefan Gheorgidiu si unitatea lui
patrund in localitatea Bran, cuceresc magura cu acelasi nume, apoi Tohanul Vechi, comuna
Vulcan, trec Oltul, se opresc pe dealurile de dincolo de rau, in Cohalm si se indreapta spre Sibiu.
Experientele dramatice de pe front modifica atitudinea personajului-narator fata de
celelalte aspecte ale existentei sale De sotia mea, de amantul ei, de tot zbuciumul de-atunci, mi-
aduc aminte cu-adevarat, ca de o intamplare din copilarie.
Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ilustreaza absurdul razboiului si
tragismul confruntarii cu moartea. Viata combatantilor tine de hazard, iar eroismul este inlocuit
de spaima de moarte care pastreaza doar instinctul de supravietuire si automatismul Nu mai e
nimic omenesc in noi. Individul se pierde, se simte anulat in iuresul colectiv. Drama colectiva a
razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii.
Ranit si spitalizat, Ghioghidiu se intoarce acasa, la Bucuresti, dar se simte detasat de tot
ce il legase de Ela. Obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca, o priveste acum cu
indiferenta cu care privesti un tablou si hotaraste sa o paraseasca I-am scris ca ii las absolut
tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti.., de la lucruri personale la amintiri. Adica tot
trecutul.
Stefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul
superior, care traieste drama indragostitului de absolut. Filozof, are impresia ca s-a izolat de
lumea exterioara, insa de realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa.
Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decat in masura in
care se reflecta in aceasta constiinta. In acest sens, Ela este cel mai misterios personaj, prin
faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea personajului-narator.
Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Stefan
Gheorghidiu percepe cu luciditate, alternand sau interferand, aspecte ale planului interior/fluxul
constiintei (trairi, sentimente, reflectii) si ale planului exterior (fapte, tipuri umane, relatii cu alte
personaje).
Relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu analiza si interpretarea, de
unde impresia de epic evenimential sarac in favoarea analizei. Masa de la unchiul Tache este
prezentata ca o scena balzaciana: asezarea personajelor, interesul pentru mostenire, portretul
batranului avar si al arivistului lingusitor Nae Gheorghidiu.
Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea limbajului.
Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian
pe care o provoaca emfaza din limbajul personajelor din romanul traditional.
In opinia mea, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu
este un roman modern, psihologic, avand drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative,
timpul prezent si subiectiv, memoria afectiva, naratiunea la persona I si autenticitatea trairii.
Iubirea si razboiul sunt cele doua aspecte fundamentale prezentate in roman, cuprinse
inca din titlu, doua experiente esentiale al caror impact este analizat asupra constiintei
personajului Stefan Gheorghidiu.
Atat iubirea, cat si razboiul sunt prezentate din perspectiva originala a personajului, care
se delimiteaza de perceptia comuna. Iubirea este forma suprema de implinire a nazuintelor spre
ideal, iar razboiul este demitizat, fiind o experienta a fricii, a ororii, si nu a eroismului debordant.
Rezumat Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi Camil Petrescu
CARTEA I
La Piatra Craiului, n munte
Naratorul, tefan Gheorghidiu, arat n amintirile sale scrise c n primvara anului 1916, ca
sublocotenent proaspt, ntia dat concentrat, luase parte la fortificarea vii Prahovei (o
pseudo-fortificare, deoarece traneele spate ar fi putut fi distruse de Zece porci igneti, cu
boturi puternice, pui pe rmat), dar pe zece mai este mutat lng masivul Piatra Craiului, n
regimentul XX, care avea drept misiune o fortificare similar a zonei. Acolo n realitate,
vremea se trecea cu instrucie ntr-o poian mai mrioar, cu asalturi eroice, care nu erau
departe de jocurile de copii din mahalaua Oborului, cnd ne mpream n romni i turci i
nvleam urlnd unii ntr-alii. tiu bine c n acest timp completeaz acid naratorul se
ddeau asigurri n Parlamentul rii c suntem bine pregtii, c n doi ani de neutralitate
armamentul a fost pus la punct, iar anumite persoane i luau rspunderea afirmrii c suntem
gata pn la ultimul nasture, pn la ultimul cartu, iar cu tiina luptei pn la cucerirea
oricrei poziii, fie ea socotit ca inexpugnabil..
n ciuda linitii de vilegiatur militar, Gheorghidiu sufer de o traum psihic ce i se
redeschide ori de cte ori un cuvnt sau o propoziie i afecteaz acel punct sensibil, aa cum din
zecile de combinaii cu apte litere ale unui lact secret, una singur deschide spre interior..
Astfel se ntmpl n cursul unei discuii de la popot, cauzat de un fapt divers aflat din pres
un brbat i ucisese nevasta infidel fiind apoi achitat , cnd punctele de vedere ale camarazilor
si (fie c se orienteaz ctre vinovia femeii, fie ctre a soului) i se par insensibile la adevrul
faptelor vieii, reducioniste, i o afirm ca atare, spre indignarea celor de fa. Are i o tentativ
de conflict fizic cu cpitanul Corabu care, jignit de reacia sa verbal, vrea s-l loveasc ,
oprit ns de hotrrea din priviri (Cred c mi-a vzut n ochi priveliti de moarte, ca peisajele
lunare. Au neles toi c sunt hotrt s rspund i apoi s m omor. lovirea superiorului se
solda cu tribunal militar i ani grei de nchisoare).
Dup acest incident, ieind de la popot, Gheorghidiu mrturisete unui camarad, Oprian,
convingerile sale despre rostul iubirii, justificndu-i astfel reacia fa de discuiile nesrate ale
celorlali ofieri: o iubire mare presupune contopirea total a dou suflete i nu poate fi
ncorsetat n reguli, indiferent de natura lor, nu poate fi redus la ideea de datorie sau de
libertate a femeii fa de brbat, aa cum presupuneau n opiniile lor participanii la dezbaterea de
dinainte, situndu-se de o parte sau de alta a cuplului prezent n tirea de pres. n plus, naratorul
menioneaz prerea sa despre naterea unui astfel de sentiment: Iubeti nti din mil, din
ndatorire, din duioie, iubeti pentru c tii c asta o face fericit, i repei c nu e loial s-o
jigneti, s jigneti atta ncredere. Pe urm te obinuieti cu sursul i vocea ei, aa cum te
obinuieti cu un peisaj. i treptat i trebuie prezena ei zilnic. [] Psihologia arat c au
tendin de stabilizare strile sufleteti repetate i c, meninute cu voin, duc la o adevrat
nevroz. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la nceput, patologic pe urm., dup care l
anun pe Oprian c este hotrt s dezerteze, dac nu va primi o permisie de dou zile, spre a
merge la Cmpulung, solicitare ce i fusese refuzat de ctre comandantul de batalion, cpitanul
Dimiu.
Diagonalele unui testament
Capitolul ncepe brusc, printr-o punere a cititorului n fondul problemei sufleteti a naratorului,
de la data cnd are loc istorisirea ntmplrilor: Eram nsurat de doi ani i jumtate cu o coleg
de la Universitate i bnuiam c m nal., dup care va urma povestea iubirii trecute, a
evenimentelor eseniale desfurate pn n momentul atribuit redactrii textului de ctre narator.
Iubirea lui tefan Gheorghidiu pentru Ela fusese a unui student la filozofie, bucuretean srac ce
tria din slujba de funcionar la Senat, unde fusese numit de ctre un fost prieten al tatlui su
decedat. Totul a nceput ca reacie de rspuns la faptul c Ela i arta mereu, public, dovezi de
dragoste: dei nu-mi plcea, ncepusem totui s fiu mgulit de admiraia pe care o avea mai
toat lumea pentru mine, fiindc eram att de ptima iubit de una dintre cele mai frumoase
studente, i cred c acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.. Un orgoliu ntrit prin
aceea c ntreaga personalitate a femeii o fcea s fie admirat (Cu ochii mari, albatri, vii ca
nite ntrebri de cletar, cu neastmprul trupului tnr, cu gura necontenit umed i fraged, cu
o inteligen care irumpea, izvort tot att de mult din inim ct de sub frunte, era, de altfel, un
spectacol minunat. Izbutea s fie adorat de camarazi, biei i fete deopotriv, cci nfrumusea
toat viaa studeneasc.).
Intrnd n prezentarea detaliat a evenimentelor anterioare, naratorul evoc o vizit la unchiul
su, Tache Gheorghidiu, extrem de bogat, petrecut cu puin timp naintea decesului acestuia din
urm. Fiind ntreaga familia invitat, Nae Gheorghidiu cellalt unchi al lui tefan, deputat n
calitate de membru al partidului liberal i avocat de succes reproeaz ironic defunctului su
frate Corneliu, tatl lui tefan, fost profesor de filosofie, lipsa de spirit practic, spre a atrage
simpatia lui Tache, n vederea obinerii unei pri mai substaniale din viitoarea motenire, n
testamentul acestuia. Cu toate c i risc motenirea, tefan rspunde lund parte tatlui su,
ntr-un mic discurs la fel de ironic, care cuprindea trimiteri la situaia lui Nae Gheorghidiu:
Unchiule drag i-am spus, fr s mi pot tescui n mine nemulumirea drept s-i
mrturisesc, am cam nceput s m mpac cu ideea c tata n-a agonisit avere, ca s ne lase
motenire. Cci motenirile acestea nu sunt totdeauna fr primejdie. De cele mai multe ori
printele care las avere copiilor le transmite i calitile prin care a fcut avere: un obraz mai
gros, un stomac n stare s digereze i ou clocite, ceva din sluenia nevestei luate pentru averea
ei, neaprat o ir a spinrii flexibil ca nuiaua (dac nu cumva rahitismul nevestei milionare n-a
nzestrat-o cu o cocoa rigid ca o buturug). Orice motenire e, s-ar putea zice, un bloc..
Testamentul va cuprinde ns o surpriz, n ciuda replicii acide ndreptate mpotriva lui Nae
Gheorghidiu, pe care unchiul Tache prea s-l prefere ntruct avea acelai spirit pragmatic:
Printr-un codicil, datat cu ziua de 27 octombrie, [ziua vizitei menionate] mie mi se lsa o
quotitate dubl dect oricruia dintre ceilali motenitori.. Acel codicil atribuie n plus lui tefan
(nepotului meu preferat, zice testamentul) o vil de lng Paris, dar Nae Gheorghidiu, fornd
interpretarea textului, atac actul n instan, mpreun cu mama naratorului i surorile sale, pn
cnd acesta din urm, dezgustat, renun la partea suplimentar, dei ar fi ctigat procesul,
susineau avocaii consultai de el.
Dezinteresat la nceput fa de o eventual implicare n afaceri, propus de ctre Nae
Gheorghidiu i constnd n investirea banilor motenii, mpreun cu cei ai avocatului provenii
din aceeai surs, ntr-o fabric metalurgic, tefan accept n cele din urm propunerea, la
insistenele soiei, pe care o descoper altfel dect o tia: n acest interes al tinerei mele neveste
pentru afaceri, vedeam vechiul instinct al femeilor pentru bani. Ca o tigroaic vag domesticit, n
care se deteapt pornirea atavic, atunci cnd, culcat cu capul pe pieptul dresorului i-i linge
mna, dnd de snge, l sfie pe imprudent, tot aa aveam impresia c ntmplarea cu
motenirea trezise n femeia mea porniri care dormitau lent, din strmoi, n ea..
Acea fabric metalurgic, de clopote, va fi cumprat mpreun cu Tnase Vasilescu, supranumit
Lumnraru datorit unei afaceri cu obiecte bisericeti de la care pornise n agonisitul avuiei
sale, dar dup un ir de peripeii. Tnase Vasilescu a participat la licitarea ntreprinderii, stricnd
proiectul avocatului, care s-a retras aparent, pn cu o zi naintea depunerii ultimei rate de ctre
Lumnraru, cnd avocatul a cerut oficial blocarea conturilor bancare ale contraofertantului su,
ameninndu-l astfel cu pierderea contravalorii deja pltite. Pentru a nu ajunge n acea situaie,
Tnase Vasilescu accept s ofere spectacolul umilitor la care l supune Nae Gheorghidiu:
servete, mbrcat cu or de biat n cas, aperitivele la o mas dat de ctre deputat unde
plngnd, fr ruine de el nsui, implora pe Nae Gheorghidiu s nu-l nenoroceasc, promitea,
jura, amintea de copiii lui etc., etc.. Cu toate c afacerea prea bun, lucrurile nu au mers cum
trebuie n principal datorit blocrii exportului de aram de ctre Germania, de unde se
achiziiona metalul; n plus, Tnase Vasilescu analfabet fiind, i masca deficiena cultural sub
pretextul deficienei de vedere , responsabil cu organizarea muncii, nu avea experien n
domeniul industrial. Dei situaia de criz a fost rezolvat de ctre deputat, prin cumprarea unui
depozit guvernamental cu material metalic, prin intervenie la nivel ministerial, tefan s-a retras
din afacere, socotind-o incompatibil cu structura lui psihic n urma interveniilor neortodoxe
ale unchiului.
Dup ce a trecut prin experiena obinerii metalului pe ci lturalnice i a umilirii lui Tnase
Vasilescu printr-o manevr legal dar imoral, naratorul concluzioneaz asupra Romniei din
perioada primului rzboi mondial: Firete c viaa ar fi atroce n asemenea societate. Din
fericire, compatrioii notri, n msura n care toat observaia ar putea fi adevrat, par s fie, ca
toi orientalii, de un aprig i vulgar senzualism. Ceea ce nu se poate obine pe cale sufleteasc i
de constrngere a contiinei, se obine uor prin femei, care, dac tiu s se refuze i s
manevreze cu trandafirul rou, nu cunosc refuzul. Situaii se fac i se desfac prin femei, nu iubite,
ci dorite. Nu e aici o nuan, ci o deosebire fundamental. Ceea ce un profesor universitar nu
poate obine dup umilitoare audiene, obine o actri ntr-o convorbire telefonic de un minut.
Mai au acelai succes cei influeni, care pot practica dictonul: Do ut des, exact: d-mi, dac
vrei s-i dau i eu..
E tot o filozofie...
Surprins plcut de succesul pe care l avusese tefan prezentnd la seminar Critica raiunii
practice de Immanuel Kant, Ela i cere s-i rspund la ntrebarea ce naiba vor toi filozofii
acetia?, pus cu ochii mari i albatri, ncruntai de necaz.. n rspunsul su, tefan
Gheorghidiu se arat adept al relativismului filozofic (adevrul nu-l putem ti niciodat,
niciodat... dreptatea nu se poate realiza pe lume... iar frumuseea are pete i e trectoare...) i
afirm c fiecare sistem de gndire filozofic nu constituie dect dezvoltarea unei premize
iniiale, nedemonstrabil. Cci, [continu el relatarea rspunsului su dat atunci Elei] n general,
aceste sisteme sunt capodopere de logic i metod. Numai dac le admii ns punctul de
plecare, adic tocmai cel care e declarat, n genere, ininteligibil. Filozofii i nebunii sunt cei mai
mari adepi ai logicii.. Lecia de filozofie rostit cu acest prilej cuprindea mai departe descrierea
pe scurt a ctorva mari sisteme filozofice, din punctul de vedere al modului n care aceste
sisteme prezint cunoaterea uman. (De pild, pe baza premisei potrivit creia Numai prin
simuri putem cunoate ceea ce e de cunoscut, prin experien. precum i pe baza
raionamentului ce se poate extrage din ea, Episcopul Berckley trage concluzia c dac totul nu
exist dect ct vreme e cunoscut prin simuri, atunci tot ce nu e cunoscut nu exist; i cum
cunoaterea e un act spiritual, spiritul e totul, deci materia nu exist i senzaiile sunt provocate
de spiritul cel mare: Dumnezeu, aa cum sufletul provoac i triete visele. Viaa i materia sunt
numai un vis al spiritului., afirmase atunci naratorul.) i se termin, aceast prelegere inut n
patul conjugal, printr-o apropiere erotic nceput ca un joc: conturam, abia atingndu-le cu
gura, buzele moi i crnoase, iar cnd nfiorat le simeam ntredeschiderea i respiraia cald de
floare, m deprtam de ele i m apropiam de urechiue. i rsucea mijlocul, se vnzolea
opintindu-se n clcie, fcnd ca o punte arcuit din trupul ei oferit tot unui zenit al voluptii,
vdind goal, floarea de mtase galben din mijloc, n lumina cristalin crud a lmpii..
Anioara, o verioar a lui tefan Gheorghidiu, mritat cu Iorgu, proprietar de moie, ncepe s
o aprecieze pe soia lui Gheorghidiu i o introduce n viaa monden a capitalei, ce o atrage din
ce n ce mai mult. Drept urmare ncepe s devin nemulumit de nfiarea fizic a brbatului
ei, cruia i recomand insistent nnoirea garderobei, n conformitate cu moda vremii. Uor
nelinitit de aceste schimbri de atitudine, tefan ncepe s i piard echilibrul psihic, deoarece
femeia, remarc acesta, Era n toate planurile mele. n toate bucuriile viitorului. La mas, la
miezul nopii n grdina de var, n loc s ascult ce-mi spunea vecinul sau vecina, trgeam cu
urechea, nervos, s prind crmpeie din convorbirile pe care nevast-mea le avea cu domnul
elegant de alturi de ea. Nu mai puteam citi nici o carte, prsisem Universitatea..
Nervozitatea lui ajunge la paroxism cu prilejul unei excursii n grup la via de lng Odobeti
proprietate a unui dintre membrii bandei de prieteni comuni n care i introdusese Anioara. Pe
tot drumul ctre Odobeti, dar i acolo, Ela manifest un interes aparte pentru un anume G., vag
avocat, dansator foarte cutat de femei, pe care le nva, chiar pe cele mai reputate ca
dansatoare, un dans nou, la mod: tango., menionase naratorul anterior relatrii excursiei.
Drept urmare atraciei fa de acel brbat, evident n gesturile soiei, tefan are o reacie de
gelozie misogin mpins la limit i bnuie chiar o legtur adulterin efectiv ntre cei doi,
desfurat acolo: Sunt clipe cnd ura i dezgustul meu fa de femei devin att de absolute, c
socotesc c de la oricare dintre ele te poi atepta la orice. Astfel ca, ntr-o excursie, s-o descoperi
n camera unui domn, nu mi se pare imposibil, cu toat oroarea pe care mi-o inspir o asemenea
infamie, ori de unde ar veni, iar o iubire de aproape doi ani nu mi se pare deloc o piedic pentru
o femeie care, cnd iubete iar, e gata pentru toate neruinrile i imprudenele. Bineneles,
trebuie s fii dintre cei care cred n nobleea feminitii n general, dintre cei care au nevoie s
adore cu adevrat femeia, dintre cei care au jucat totul pe cartea ei, ca s vorbeti de
neruinare i de infamie, altminteri totul rmne un amuzant desen. Gsete i o explicaie
atitudinii sale, atunci cnd o vede nefericit pentru c G. fcuse curte i altei femei din acel grup
Crezusem, cu un secret orgoliu, c toate bucuriile i durerile nevestei mele nu pot veni dect
prin mine i din cauza asta simeam acum c durerea cea mai insuportabil n dragoste nu e att
s fii lipsit de voluptate, ct s constai c plcerea pe care o ddeai i credeai c singur poi s-o
trezeti (care, tocmai prin acest ocol ntoars, era adevrata ta voluptate) nu mai e, ca o clap
care nu sun.. Cerndu-i explicaii soiei (dar indirect, prin afirmarea dorinei lui de a divora,
dup ce s-au retras n dormitorul lor), aceasta consider c totul nu a fost dect un joc firesc, pe
msura regulilor societii mondene n care intraser. Ceea ce nu face dect s-l dezguste i mai
mult Sunt cazuri cnd experii, ntr-un tablou vechi, dup felurite splturi, descoper sub un
peisaj banal, o madon de vreun mare pictor al Renaterii. Printr-o ironie dureroas, eu
descopeream acum, treptat, sub o madon crezut autentic, originalul: un peisaj i un cap strin
i vulgar..
Dar un strop de echilibru sufletesc i va fi adus naratorului ntr-o convorbire ulterioar cu O

doamn, poate nc tnr, faimoas frumusee aventuroas pe vremuri., care, neleapt, i va
spune, printre altele, c femeia nal numai pe cel pe care-l iubete, pe ceilali i prsete pur
i simplu..
Asta-i rochia albastr

Pentru a se rzbuna, eroul narator afecteaz a avea o relaie ntmpltoare cu o alt femeie, n
timpul cnd el i soia lui se afl invitai la mas de ctre nite prieteni; stratagem de succes,
cci Fr grij de spectacol, ca un animal rnit, nevast-mea se trntise ntr-un fotoliu i nu
vorbea cu nimeni., afirm el, completnd apoi: Simeam acum c e o jucrie n mna mea. C
puteam s-o umilesc, s-o fac s sufere i mai mult, dar la ce folos? mi venea s-i spun: uite ce ai
fcut din dragostea noastr, din bietul nostru trecut. Acesta e idealul tu de iubire, acest continuu
asasinat?. Dup cteva zile, profitnd de o nou ntlnire colectiv unde participase i G., vine
rndul Elei s se rzbune, prin acelai procedeu al flirtului declarat, fcut evident public, iar
tefan reacioneaz dup ce o chemase acas pe soie i aceasta refuzase s plece de lng
cellalt brbat ducnd acas, n patul conjugal o cocot destul de frumuic, voinic i nespus
de vulgar. Ca rspuns fa de revolta soiei din momentul cnd a vzut fapta ( n patul meu,
o aduntur de pe strad?), femeia cu care se culcase tefan va rspunde cu bunul sim specific
ocupaiei sale: N-ai dect s dormi n el, madam, nu s umbli noaptea teleleic.. Apoi,
rememoreaz n continuare Gheorghidiu, Am frmntat ntreaga noapte trupul femeii strine, cu
o furie dezndjduit, ca s-mi demonstrez c tot ce ofer una, i poate oferi i cealalt i c nu
merit, c e ridicul s suferi att de mistuitor, pentru att de puin lucru..
Dup acest ultim conflict Ela i prsete soul, dar pasiunea lui continu s se desfoare cu
aceeai intensitate: Simeam c femeia aceasta era a mea n exemplar unic, aa ca eul meu, ca
mama mea, c ne ntlnisem de la nceputul lumii, peste toate devenirile, amndoi, i aveam s
pierim la fel amndoi.. Aceasta dincolo de relativismul contient al perspectivei, cci acele
ntmplri i triri sunt nesemnificative n context universal, dar pentru cel care le parcurge au
nsemnat mai mult dect rzboaiele pentru cucerirea Chinei, dect irurile de dinastii egiptene,
dect ciocnirile de atri n necuprins, cci singura existen real e aceea a contiinei. i, n
organizarea contiinei mele, femeia mea era mai vie i mai real dect stelele distrugtor de
uriae, al cror nume nu l tiu.. i o ntlnire ntmpltoare, pe strad cnd, printre altele,
discut despre rochia albastr a femeii, pe care soul nu o mai recunoate, sub tensiunea psihic a
separrii , i va aduce n cele din urm pe cei doi iari mpreun, n ciuda gestului soiei din
momentul cnd nelege c partenerul ei cedase (i-a mucat, cu o satisfacie vulgar, buza de
jos, ca i cnd ar fi spus, ctignd prinsoarea: A, domnule, n sfrit!).
Sub aspectul momentului politic, tefan Gheorghidiu rememoreaz participarea sa la o edin a
Camerei, unde se dezbtea problema intrrii Romniei n rzboi, n alternativ cu pstrarea
statutului de neutralitate, susinut de ctre opoziie. n discursul conclusiv favorabil participrii
la rzboi, unul dintre membrii guvernului respinge argumentul proastei nzestrri a armatei, al
lipsei unei artilerii competitive, susinnd demagogic c Vom nvinge pentru c soldaii notri se
vor lupta cu baioneta i nu e tun care s reziste baionetei romneti mpotriva oricrui
armament, iar cnd baioneta se va fi rupt, cu pumnii, cu unghiile, cu dinii (aplauze
delirante)..
Sub aspectul carierei sale intelectuale, naratorul nregistreaz revenirea la Universitate, unde i
d examenul restant de anul trei, pe cnd ntlnirile soiei cu G. n grupul de prieteni au contenit,
ceea ce nu a nsemnat ns i blocarea suspiciunilor soului gelos, care pstreaz n minte
posibilitatea unor relaii secrete, ale celor doi.
ntre oglinzi paralele

Concentrat de dou sptmni la Azuga, tefan revine n Bucureti pe neateptate pentru soia sa,
noaptea, i gsete casa goal ca un mormnt gol, ceea ce l afecteaz moralmente mai ales:
tiam c iubirile sunt trectoare, dar mi spuneam c sfriturile trebuie s fie cinstite, ca ntre
oameni care, dup ce au fcut o cltorie plcut mpreun, se despart elegant, se salut cu
cordialitate i, la nevoie, cu prere de ru c totul a durat att de puin, iar sfritul acesta de
metres-servitoare, cu att dispre fa de o sensibilitate care i jertfise totul, mi se prea o
nemeritat infamie.. La revenirea Elei i propune un divor amiabil, cu nsuirea culpei de ctre
so, ceea ce ea accept, dar frmntrile lui rencep, mai nti construind ipoteze asupra
motivelor lipsei de acas, apoi considernd iubirea trecut drept autonelare (Tot trecutul mi
aprea cu alt neles dect cel cu care eram obinuit. Iar una dintre cele mai dureroase operaii
erau aceste concluzii pe care trebuia s le trag pentru ceea ce fusese. Niciodat femeia aceasta nu
m iubise.).
Pentru a-i calma sensibilitatea rnit, naratorul are alte relaii sexuale, prilej pentru el de a
constata prin opoziie cu mai vechea sa dragoste c iubirea fizic frumoas e o profanare. E
nevoia de a zdrobi ntr-o mbriare, odat cu trupul frmntat i sufletul, prizonier suav n el, n
clipele acelea. [] E bucuria de a vedea, rvit, leinat de voluptate prin tine femeia
drag cu sufletul zpcit de aceast goan continu, i pe urm ncremenit n spasm, ca n faa
unui miracol..
Aflnd c este bolnav, tefan trimite flori i cri soiei sale, apoi se ntlnesc din ntmplare la
un concurs hipic, care declaneaz un ir de ntlniri cutate i cu funcie terapeutic pentru cel
suferind din amor i intrat n sevraj, cci, recunoate acesta, Prezena femeii mi era
indispensabil, ca morfina unui detracat []. O sptmn dup ce o vedeam, eram totdeauna
mult mai puin obsedat de ea i aveam o senzaie de vindecare.. O vreme i gsete o alt
satisfacie, spiritual, n speculaii pe care le consider inedite asupra sistemului filozofic kantian
(am simit nfiorat, c poate exista o lume superioar dragostei i un soare interior, mult mai
calm i mult mai luminos n acelai timp.), pn cnd va descoperi, dezamgit de sine, aceleai
interpretri kantiene la Giovanni Papini.
Soluionarea conflictului se va produce cnd tefan descoper printre hrtiile rmase n cas de
la Ela o scrisoare a verioarei sale Anioara, din data revenirii lui inopinate n Bucureti, prin
care i invit consoarta s doarm la ea peste noapte, cci soul, Iorgu, plecase la moie i i era
urt singur. Apoi, n regsirea celor doi, O sptmn ntreag, o lun, a fost o beie de dureri
amare transformate n bucurii tari, cum se schimb drojdiile zctorilor n alcool. Tot trecutul mi
aprea acum clar, mai ales dup noi explicaii, mai ales dup fericirea ei, acum nestpnit.. i,
pentru a fi mai aproape de so, Ela se mut n Cmpulung de unde, n scrisori zilnice trimise celui
aflat sub arme descria micile ei bucurii singuratice n aceast staiune de var. S citeasc
dimineaa cte o carte, pe banc, pe bulevard sau n parc, urmrind jocul copiilor, cu bonele lor,
s se duc la pia s cumpere brnzeturi, zmeur i mere, s doarm lene dup mas...
Ultima noapte de dragoste

Istorisirea se rentoarce la momentul iniial, cel de la care pornete nararea ntmplrilor
anterioare conflictului de la popot, care a declanat irul rememorrilor. Cpitanul Dimiu,
conductorul batalionului din care fcea parte tefan Gheorghidiu, i aprob sublocotenentului
narator, dup intervenia lui Orian, o deplasare la Cmpulung, unde i solicitase negreit Ela
prezena, dar nu ca permisie ci sub pretextul unei recunoateri n zona Rucrului, cci E ordinul
regimentului s nu prseasc nimeni unitatea., se justific Dimiu.
tefan o descoper pe soia sa izolat de mediu, cci nimeni nu o salut n cursul plimbrii de
dinainte prnzului prin staiune, de aceea resimte un val de recunotin umil pentru femeia
aceasta care n-avusese mcar curiozitatea s se intereseze de ceilali oameni, Mi se prea
concludent aceast atitudine a ei i-mi reproam nencrederea i nelinitea de altdat.
Simeam voluptatea unei posesii depline a trupului i a sufletului ei.. Uoara mbtrnire a
trupului, care i pierduse frgezimea i elasticitatea juvenile, l determin s triasc i mai
intens momentul iubirii lor (mi plceau, parc mai mult ca oricnd, aceti sni molatici i
asculttori, care mi umpleau, cu greutatea lor drag, palmele, lundu-le forma, i mi lipeam, cu
o dureroas bucurie, obrajii de coapsele cu frgezimi molcome de petale, care altdat tresreau
elastice i nervoase.).
Toat bucuria ntlnirii se va prbui ns ca un castel de cri de joc, n dou etape, mai nti prin
descoperirea gestului preios din momentul cnd, dezbrcat, i aprinde o igar: n zilele
noastre de dragoste adevrat nevast-mea n-avea niciodat, goal, poze de elegan studiat.
Frumuseea ei era toat spontaneitate i micare. Trntea cu picioarele n perne, se nghesuia sau
se rsucea ca s-i caute ciorapii i orice micare a ei crea o atitudine de nud n pictur,
neasemuit de frumos, de care ea nu-i ddea seama. Ca s-i ia o igar, ca acum, i-ar fi rsucit
mijlocul, sau ar fi ntins amndou braele, sau ar fi fcut orice alt micare, dar gestul acesta
distins m mbolnvea prin sugestiile lui. N-aveam nici o dovad c m nela, dar aveam
acum certitudinea c acest gest vine dintr-o deprindere de a poza goal, de a face impresie, de
care ea nu-i ddea seama, i care era revelator pentru ceea ce nu tiam eu.. Apoi prin cererea
soiei de a depune pe numele ei lirele englezeti din banc, sub pretextul de a fi protejat n cazul
c el ar muri pe front, ceea ce i determin lui tefan o reacie de suspiciune, motivat prin faptul
c i lsase femeii prin testament toat averea, iar o asemenea solicitare nsemna c Dorea, fr
ndoial, ca, adpostit de griji, s se despart de mine..
Plimbndu-se iritat i solitar prin Cmpulung, tefan Gheorghidiu l vede pe G. i reacioneaz

interior pe msur Nu m mai ndoiam acum, venise pentru ea aici, i era deci sigur amant.
Poate c mpreun hotrser chemarea mea de pe grani, pentru actul de donaie. apoi se
hotrte s deconspire trdarea. Pretexteaz o ntlnire cu colonelul comandant de regiment n
cursul creia i se ceruse rentoarcerea de urgen la unitatea militar i se cazeaz la hotel, spre
a-i surprinde noaptea pe cei doi, cu hotrrea de a se rzbuna, dar ntlnirea cu colonelul i
ordinul de rentoarcere chiar vor avea loc, astfel nct tefan este obligat s revin la Ela, sub
pretextul c a uitat un ordin al regimentului. n timp ce se preface a cuta respectivul document
Ela i arat un bilet de la G. (Doamn, sunt de azi, de la prnz, la Cmpulung, ca s-mi vd o
mtu i nite verioare. Dac vrei, rspundei-mi cnd pot veni s depun omagiile mele la
picioarele d-voastr.), ceea ce i va liniti soul.
Pe drum ns, n trsur, sublocotenentul afl de la colonelul care nu cunotea tribulaiile sale
sentimentale cte ceva despre acel G.: comandantul regimentului l ntlnise de mai multe ori n
Cmpulung, unde G. venea spre a sta de obicei cte dou sau trei zile, dar de ast dat sosise n
Cmpulung cu dou sptmni nainte. Ceea ce-l va face sigur pe Gheorghidiu n privina relaiei
soiei cu acel brbat l constituie faptul c femeia i vorbise despre un iminent consiliu de
coroan n care urma s se decid intrarea Romniei n rzboi, or aceeai informaie i-o va da i
colonelul, cu precizarea c provine de la G. n plus, colonelul reproduce istoria unei aventuri
amoroase a rivalului, aflat tot din gura acestuia i teribil de asemntoare cu cea n care tefan
revenise n Bucureti fr a-i gsi acas nevasta.
Ajuns n unitate, pe fondul unei surescitri extreme (Tot ce era n mine cptase o via
exasperat, ca i cnd un virus puternic rupsese esuturi abia refcute, mi gonea sngele din
organ n organ i-l izbea n creier, ca un puhoi n mal.) sublocotenentul tefan Gheorghidiu
primete ordinul de lupt Romnia intrase n rzboi i el urma s comande vrful avangardei,
n cea dinti operaie militar la care participa, o ptrunderea pe direcia Bran.
CARTEA A DOUA
ntia noapte de rzboi
tefan Gheorghidiu este hotrt s participe la desfurarea rzboiului cu toat fiina sa, motivul
fiind acelai, erotomania, dar deplasat ctre alte inte dect Ela (Lipsit de orice talent, n lumea
asta muritoare, fr s cred n Dumnezeu, nu m-a fi putut realiza i am ncercat-o dect
ntr-o dragoste absolut. M-am nelat o dat, a mai putea ncerca, din nou, de aceea nu vreau s
fiu sczut, de la nceput, fa de femei, prin nici o lips n organismul sufletesc.). Poziia sa n
avangard, la trecerea graniei cu Austro-Ungaria, i d contiina de pionier, de deschiztor de
drumuri: Sunt naintea tuturor milioanelor din neamul meu; n faa mea cu o osea, cu garduri,
cu ntuneric i cu moartea plutind n toate.. i mediteaz asupra modalitilor de a deceda n
rzboi, problem devenit mult mai important dect a infidelitii soiei, pentru c De vreme ce
tot mori, e ciudat, dar preferi s fie cnd ataci i nu cnd fugi. Cred c senzaia aceasta mpac un
sentiment fundamental: atacnd, i alegi tu, parc, moartea; urmrit de altul i ajuns din urm,
moartea i-e impus. Eti n clipa morii, n ntiul caz, un sinuciga, n al doilea un ucis, i
ncerci toate sentimentele celui asasinat.. Cu alte cuvinte, moartea, devenit aproape sinucidere
n atac, nsemneaz libertate, opiune personal, aceasta n spiritul filosofiei existenialiste, care
considera sinuciderea drept form suprem a libertii. Acestea n opoziie cu iubirea pentru Ela,
ce nsemnase obsesie, prizonierat al contiinei. O alt experien trit de ctre personaj o
constituie cea a faptului c n rzboi poi s ucizi relativ uor atta vreme ct inamicul este
departe, ct nu i vezi chipul, ct nu l percepi ca individ ci ca simpl cifr ntr-o statistic;
trgnd de la distan E o pasiune de vntor i regretm sincer c nu vedem cznd net. M
ngrozesc o clip, dar mi explic. Cei de la 800 de metri nu sunt oameni, sunt soldai ca de
plumb. Nu el vd faa. [] Cci e distana, e lipsa acelei reprezentri a coninutului omenesc. Un
om poate omor un catalog de nume, dar rareori vzndu-i n carne i oase pe oamenii care poart
acel nume..
Atenia naratorului se orienteaz ns i ctre fapte reprobabile din afara sa, n momentul cnd
noteaz unitatea lui aflndu-se pe deal, n avanposturi, fa de Tohanul-Vechi c Soldaii
trimii jos s ne fac rost de bunti pentru mas ne vestesc c prin satele cucerite i, cu toi cei
doi ani de rzboi, bogate n vite grase, de soi i de alte frupturi gospodreti, muli dintre cei de
la trenurile regimentare i de la serviciile dinapoi se dedau la un jaf rece i cu socoteal..
Fata cu obraz verde. La Vulcan

n satul Vulcan sosesc rnci romnce s se plng bocind c de ndat ce satul a fost prsit de
unguri, casele au fost jefuite de iganii care locuiesc la margine.. tefan Gheorghidiu face
anchet i gsete vinovat o igncu, de vreo cincisprezece sau aisprezece ani, mijlocie de
statur. Are obrazul desvrit oval, de culoarea chihlimbarului verzui, iar ochii ca nite prune
lungi, verzi. Acest joc de feluri, de la arama rocat a prului, la verdele glbui al obrajilor fr
pat, ca o ap, i la verdele albstrui al ochilor, m uimete de rmn o clip ncremenit.,
noteaz el, cu precizarea c, la solicitarea fetei, care i se nfieaz ca sfnt a pcatului, de a
rmne cu ea, rspunde printr-un refuz ce s-a rsfrnt apoi n el ca o prbuire de tristee.
ntmplri pe apa Oltului

Se ordon forarea rului Olt i un ran al locului denun dou femei, Maria i Ana Mnciulea,
drept spioane n favoarea inamicului; anchetate de ctre tefan Gheorghidiu, vor fi arestate n
ciuda faptului c ele resping acuza i nu exist dovezi. n legtur cu planul de trecere a Oltului
simultan de ctre toat divizia, tefan manifesta reineri, care se vor dovedi ulterior ntemeiate,
toate batalioanele fiind iniial respinse. Forarea rului se petrece totui, dar cu ajutorul uneia
dintre femeile acuzate de spionaj, Maria Mnciulea, care ghidase un regiment printr-un loc
favorabil trecerii. Colonelul comandant al batalionului din care fcea parte naratorul a fost ucis,
pe malul opus, n timp ce conducea asaltul trupelor sale.
Post naintat la Cohalm
Cohalm este Un orel cu strzi rural de largi, cu case sseti, cu pori nalte, nchise i cu
ferestre ca de cetate. O pia ntins n mijloc poate pentru blci, duminica. E aezat la
ntlnirea a dou vi, din fundul crora urc uor coaste line, de un verde dulce, blat ici i colo
de pete negre petece risipite de pdure.. Se petrec mici ntmplri specifice rzboiului: soldaii
maghiari rechiziioneaz vitele ranilor din Stena, saii din Cohalm reclam un soldat din
subordinea lui Gheorghidiu pentru a fi luat o fat i a o fi dus n pdure, ns era vorba doar
despre cercetarea unei acuze de spionaj aduse fetei. Ofierii discut uor dezamgii de lipsa
angrenrii n btlii majore (Popescu gsete c rzboiul nu e prea grozav. Sunt de o prere cu
el. Viziunea de snge i foc, mii de cadavre culcate n grmezi, ca lemnele n depozit, nclcite
lupte corp la corp, ape nroite, nu le-am ntlnit pn acum.). Lui tefan Gheorghidiu i se
ordon s ocupe o poziie naintat, de supraveghere a inamicului, la doi kilometri de Cohalm,
unde sufer cumplit din cauza frigului (era n inut de var).
Ne-a acoperit pmntul lui Dumnezeu

Divizia din care face parte i Gheorghidiu nainteaz ctre Sibiu, ns dezorganizat, lipsit o
concepie tactic bine articulat ( Asta e naintare? Nu vedei c e cmpul plin de batalioane
romneti, ca la manevre? Fr legtur fr conducere. N-ai vzut c ieri artileria noastr a
tras n propriile trupe i n-a fost nici un mijloc s i se comunice lungimea tirului?, protesteaz
Orian). Artileria german lovete compania lui tefan, aflat n ariergarda batalionului i
neputndu-se adposti din pricina poziionrii pe teren deschis (Suntem aa, sub cerul vast, i
pmntul nu vrea s ne primeasc. Trsnetele vin mereu n noi dar flcrile nu le vedem, cci
nchidem cu ncletare ochii.), ceea ce l face pe un soldat s repete necontenit, n stare de oc,
aceleai cuvinte: Ne-a acoperit pmntul lui Dumnezeu.. Mor aisprezece oameni din
companie.
Notnd impresii la desfurarea evenimentelor de mai sus, naratorul menioneaz a se fi ntrebat
obsesiv Sunt dintr-un neam inferior? Ce a fi fcut dac a fi pe Somme, n uraganul de obuze
unde trag mii de tunuri o dat? E aceasta inferioritate de ras?. i tot el aduce o rectificare, n
nota de subsol la propriu text, afirmnd c nimeni nu rezist psihic atunci cnd este lovit direct,
intit, aa cum fusese cazul lor, i aduce drept argument o remarc similar datorat ofierului i
scriitorului german considerat model de eroism, E. Jnger, din cartea sa, Vijelii de oel.
Wer kann Rumnien retten?
Acelai Orian l ntreb pe Gheorghidiu, cu gnd ngenunchiat i repetnd un titlu de articol
dintr-un ziar german gsit ntmpltor, Wer kann Rumnien retten? (Cine va putea salva
Romnia?), deoarece situaia pe front devenise dificil. O scrisoare a Elei i mulumete pentru
donaia pe care o fcuse n cele din urm (ai fost att de drgu n chestia lirelor) i precizeaz
mincinos, consider brbatul c este singur toat ziua, dar epistola nu i trezete nici un fel
de reacie particular (Acum totul e, parc, din alt trm, iar ntre noi abia dac e firul de a al
gndului ntmpltor.).
Extenuat (De la o vreme oboseala mi d ca un val de nebunie. De trei zile i trei nopi n-am
dormit dect asear, n anul oselei, dou ore, i azi dup-mas alte dou. Acum picioarele nu
mai gsesc nici mcar un sprijin, n noroiul care alunec sub ele, de parc am cauciuc la
genunchi.) i profund depresiv (E n mine o tristee mnjit, ca de moarte.), este rnit la mna
stng i ajunge n convoiul sanitar, unde cunoate un ofier german luat prizonier. Acesta, cu
referire la faptul c trupele romneti trecuser, n mod neateptat pentru nemi i fr s fie
nevoie de acest lucru, printr-un baraj de artilerie rnindu-l n cursul atacului, afirm c noi avem
un fel de zictoare: Nu te bate n duel cu unul care nu tie s se bat, c e periculos Pot s
spun, domnule, c dac dumneavoastr ai fi tiut s facei rzboi, nu mai eram eu aici,
inndu-mi maele n brae..
Comunicat apocrif
Spitalizat la Bucureti, dup vindecare tefan Gheorghidiu revine acas, n permisie, i constat
c Ela, pe care o vede mbtrnit, pe cale de a-i pierde farmecul, nu l mai atrage: Nevasta
mea e alb i cu preziceri de grsime, iar eu a vrea n clipa asta s simt pe pieptul meu genunchi
mici ca merele i s descopr coluri noi ntr-un trup de igncu subire i cu muchi nervoi..
n corespondena ce-l atepta nedesfcut gsete i o scrisoare anonim, referitoare la relaia
soiei lui cu un individ Grigoriade (i poi gsi oricnd ntre 6-8 n strada Rozelor opt bis,
unde merge la el.), dup care comunic femeii decizia de a divora.
Romanul se ncheie prin menionarea ultimului act relativ la Ela: I-am druit nevesti-mi nc o
sum ca aceea cerut de ea la Cmpulung i m-am interesat s vd cu ce formalitate i pot drui
casele de la Constana. I-am scris c-i las absolut tot ce e n cas, de la obiecte de pre la cri
de la lucruri personale, la amintiri. Adic tot trecutul..

Romana Opere

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Romana Opere

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ROMANTISMUL

,,Luceafarul Mihai Eminescu

Poemul ,,Luceafarul a aparut in 1883, in ,,Almanahul Societatii Academice Social

Viziunea romantica e data de tema, de relatia geniu-societate, de structura, de

Tema poemului este romantica: problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si

Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua

Urmand repetatei chemari-descantec -,,Cobori in jos, luceafar bland,/Alunecand pe-o

Poemul reprezinta o sinteza a operei emisciene prin amornizarea temei si motivelor

A fost odat ca-n poveti,

i era una la prini

Din umbra falnicelor boli

Privea n zare cum pe mri

l vede azi, l vede mini,

Cum ea pe coate-i rzima

i pas cu pas pe urma ei

i din oglind lumini

Iar ea vorbind cu el n somn,

Cobori n jos, luceafr blnd,

i apa unde-au fost czut

Uor el trece ca pe prag

Prea un tnr voievod

- Din sfera mea venii cu greu

O, vin'! odorul meu nespus,

Colo-n palate de mrgean

- O, eti frumos, cum numa-n vis

Strin la vorb i la port,

Trecu o zi, trecur trei

- Cobori n jos, luceafr blnd,

Cum el din cer o auzi,

n aer rumene vpi

Dar ochii mari i minunai

- Din sfera mea venii cu greu

O, vin', odorul meu nespus,

O, vin', n prul tu blai

M dor de crudul tu amor

- Dar cum ai vrea s m cobor?

- Nu caut vorbe pe ales,

Dar dac vrei cu crezmnt

- Tu-mi cei chiar nemurirea mea

Da, m voi nate din pcat,

i se tot duce... S-a tot dus.

n vremea asta Ctlin,

Dar ce frumoas se fcu

i-n treact o cuprinse lin

- Ce voi? A vrea s nu mai stai

- Dar nici nu tiu mcar ce-mi ceri,

- Dac nu tii, i-a arta

Cum vntoru-ntinde-n crng

i ca s-i fie pe deplin

Ea-l asculta pe copila

i-i zice-ncet: - nc de mic

Dar un luceafr, rsrit

i tainic genele le plec,

Lucete c-un amor nespus,

Ptrunde trist cu raze reci

De-aceea zilele mi sunt

Cci amndoi vom fi cumini,

Porni luceafrul. Creteau

Un cer de stele dedesubt,

i din a chaosului vi,

Cum izvornd l nconjor

- De greul negrei vecinicii,

Reia-mi al nemuririi nimb

Din chaos, Doamne,-am aprut