RAPORTUL JURIDIC CIVIL

3.1. Notiune, caractere si structura

3.1.1. Notiunea raportului juridic civil

Notiunea de raport juridic civil urmeaza a fi formulata plecnd de la definitia data

raportului juridic n general.

Raportul juridic, n general, reprezinta o relatie sociala reglementata de o norma juridica.

[1]

Avnd n vedere definitia data raportului juridic n general, vom retine ca raportul juridic
civil reprezinta o relatie sociala patrimoniala sau personal - nepatrimoniala, stabilita ntre
subiectul de drept juridiceste egale si reglementate printr-o norma juridica specifica de drept
civil,[2] spre exemplu, raporturile de proprietate, raporturile contractuale, raporturile izvorte din
savrsirea de fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, raporturile succesorale.

3.1.2. Caracterele raportului juridic civil

a) Raportul juridic civil este un raport social

Prin caracterul social al raportului juridic civil se ntelege ca este un raport juridic care se
stabileste ntre oameni, aceasta n sensul ca normele juridice civile reglementeaza relatiile dintre
oameni priviti individual ca persoane fizice sau organizati n colective ca persoane juridice.

b) Raportul juridic civil are caracter volitional

Caracterul volitional al raportului juridic civil implica doua aspecte: primul ca iau nastere
pe baza unei norme juridice care exprima vointa si autoritatea de a elabora norme juridice ale
puterii legislative, iar cel de-al doilea ca, de regula, aceste raporturi juridice iau nastere pe baza
manifestarii de vointa a subiectelor sale sau a cel putin unuia dintre ele, n cazul actelor juridice
unilaterale.

c) Raportul juridic civil are la baza pozitia de egalitate a subiectelor sale

Pozitia de egalitate a subiectelor constituie un caracter specific raporturilor juridice de

drept civil, pe cnd n celelalte raporturi, cum ar fi: raportul de drept administrativ sau drept
financiar, unul dintre subiecte se afla ntr-o pozitie de subordonare fata de celalalt subiect.

Retinem deci ca pozitia de egalitate a subiectelor raporturilor juridice civile se releva prin
aceea ca sunt subordonate unul fata de celalalt si ca aceste raporturi iau nastere, se modifica sau
se sting prin vointa lor libera si n mod egal manifestata.

3.1.3. Structura raportului juridic civil

Raportul juridic civil are ca elemente constitutive: partile, continutul si obiectul.

- Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice sau juridice n calitate de
titular de drepturi subiective civile si obligatii civile.

- Continutul raportului juridic este alcatuit din totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor
civile pe care le au partile.
- Obiectul raportului juridic civil consta n actiunile sau inactiunile la care sunt ndrituite partile
sau pe care acestea sunt tinute sa le respecte.

Pentru a ne afla n prezenta unui raport juridic civil trebuie ntrunite cumulativ aceste
elemente.

3.2. Partile raportului juridic civil

3.2.1. Definitia subiectelor de drept civil

Prin notiunea de subiecte ale raportului juridic civil urmeaza sa nteleaga persoanele
fizice sau juridice care au calitatea de a fi titulare de drepturi si obligatii civile care constituie
continutul acestor raporturi.

innd seama de prevederile Decretului nr. 31 / 1954 vom defini persoana fizica si
persoana juridica astfel:

Persoana fizica este subiectul individual de drept, omul privit ca titular de drepturi
subiective civile si obligatii civile.

Persoana juridica este subiectul colectiv de drept, entitatea care, ndeplinind conditiile
prevazute de lege, este titulara de drepturi si obligatii.

Persoana care dobndeste drepturile civile subiective ce intra n continutul raportului

juridic civil poarta denumirea de subiect activ, iar persoana careia i revin obligatiile civile
corelative, poarta denumirea de subiect pasiv.

3.2.2. Categoriile subiectelor de drept civil

Exista doua mari categorii de subiecte de drept civil:

- Subiecte individuale - n aceasta categorie intra persoanele fizice;

- Subiecte colective - n aceasta categorie intra persoanele juridice.

Aceste doua mari categorii se subclasifica dupa cum urmeaza:

Din categoria persoanelor fizice fac parte:

- minorii sub 14 ani, care sunt persoane fizice lipsite de capacitatea de exercitiu;

- minorii ntre 14 si 18 ani, care sunt persoane fizice cu capacitate de exercitiu restrnsa;

- majorii (persoane fizice cu vrsta peste 18 ani), care au capacitate de exercitiu;

Dupa criteriul cetateniei, ntlnim urmatoarele categorii de persoane fizice:

- persoane fizice care au cetatenie romna;

- persoane fizice care au cetatenie straina. n aceasta categorie sunt incluse si persoanele care nu
au cetatenie (apatrizii), precum si persoanele care au dubla cetatenie, dintre care nici una nu este
romna;
 Din categoria persoanelor juridice fac parte:

- persoane juridice particulare sau private;

- persoane juridice cooperatiste sau obstesti;
- persoane juridice mixte;
- persoane juridice de stat.

Dupa criteriul nationalitatii, deosebim:

- persoane juridice care au nationalitate romna;

- persoane juridice care au nationalitate straina.
3.2.3. Determinarea, pluralitatea si schimbarea subiectelor raportului juridic civil

A. Determinarea subiectelor raportului juridic civil

Determinarea subiectelor raportului juridic civil presupune cunoasterea partilor raportului

respectiv.

Aceasta determinare se realizeaza n mod diferit, dupa cum este vorba despre
raporturi care au n continutul lo 10310x2323k r drepturi absolute si raporturi care contin
drepturi relative[3].

n cazul raporturilor civile care au n continutul lo 10310x2323k r drepturi absolute, este

cunoscut sau determinat numai subiectul activ, care este nsusi titularul dreptului subiectiv activ,
care este nsusi titularul dreptului subiectiv civil, subiectul pasiv fiind nedeterminat, alcatuit din
toate celelalte subiecte de drept.

n cazul raporturilor civile care au n continutul lo 10310x2323k r drepturi relative, este

determinat att subiectul activ (creditorul) ct si subiectul pasiv (debitorul).

B. Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil

De cele mai multe ori, raportul juridic civil se stabileste ntre o persoana ca subiect activ
si o alta persoana ca subiect pasiv.

Exista nsa si situatii n care raportul juridic civil este stabilit ntre mai multe persoane, fie
n calitate de subiecte active, fie n calitate de subiecte pasive.

n cazul raporturilor juridice civile nepatrimoniale, subiectul pasiv, fiind determinat, este
constituit din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil, cu exceptia subiectului activ.
Pluralitatea activa este mai rara, ntlnindu-se totusi n raporturile patrimoniale ce decurg din
creatia intelectuala, prezentndu-se sub forma coautoratului[4].

n cazul raporturilor juridice civile nepatrimoniale se va tine seama de continutul

acestora: drepturi reale sau drepturi de creanta.

n cazul drepturilor reale avnd n continut dreptul de proprietate, subiectul pasiv este
nedeterminat, fiind alcatuit din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil, cu exceptia
titularului dreptului de proprietate.

Subiectul activ este determinat, putnd fi o persoana, daca este vorba despre proprietatea
exclusiva sau mai multe persoane, daca este vorba de proprietatea comuna.
 Proprietatea comuna mbraca urmatoarele forme:

- coproprietatea este proprietatea pe cote - parti care are ca obiect un bun individual determinat.
Fiecare coproprietar si cunoaste cota ideala din dreptul de proprietate, dar nu are o parte
determinata din bunul privit n materialitatea lui;

- indiviziunea este proprietatea pe cote - parti care are ca obiect o universalitate juridica. Astfel,
fiecare coindivizar si cunoaste cota parte ideala si abstracta din dreptul de proprietate, dar nu are
un anumit bun sau anumite bunuri pe care sa le detina n exclusivitate.

ntre coproprietar si indiviziune se face deosebirea tinnd seama de obiectul dreptului de

proprietate: coproprietatea priveste un bun individual, n timp ce indiviziunea presupune o
universalitate juridica.

- devalmasia este acea forma a proprietatii comune, caracterizata prin faptul ca partea fiecarui
proprietar comun nu este determinata, bunul apartinnd proprietarilor comuni fara cote - parti.
Aceasta forma de proprietate este specifica sotilor.

n toate cele trei cazuri, proprietatea comuna nceteaza prin mpartire sau partaj, cu
exceptia cazurilor de proprietate comuna pe cote - parti, fortata si perpetua, care se mentine
independent de vointa copartasilor.

n cazul raporturilor juridice civile obligationale ( de creanta), pluralitatea poate fi:

- activa, cnd exista mai multi creditori;

- pasiva, cnd exista mai multi debitori;
- mixta, cnd exista mai multi creditori si mai multi debitori;

n cazul de pluralitate n domeniul raporturilor obligationale, regula o reprezinta

divizibilitatea, obligatiile civil fiind conjuncte.

Obligatia conjuncta este aceea care leaga mai multi creditori sau mai multi debitori,
respectiv subiecte active sau pasive, ntre care, dupa caz, creanta sau datoria este divizibila.

Astfel:

- n caz de pluralitate activa, fiecare dintre creditori nu poate pretinde de la debitor dect partea
sa;

- n caz de pluralitate pasiva, fiecare dintre codebitori nu este tinut dect pentru partea sa din
datoria comuna.

Exemplu: Plata reparatiei acoperisului unei cladiri cu mai multe apartamente se face n
mod egal de fiecare locatar (proprietar).

Exceptia de la aceasta regula o reprezinta solidaritatea.

Obligatia solidara activa este aceea n care fiecare creditor poate cere debitorului ntreaga
datorie. Solidaritatea activa poate lua nastere printr-un act juridic (ex. un testament, o conventie).
 Obligatia solidara pasiva este aceea n care fiecare debitor este tinut sa plateasca ntreaga
datorie creditorului. Solidaritatea pasiva ia nastere, de regula, prin savrsirea unei fapte ilicite,
cauzatoare de prejudicii.

Desi ntre obligatia solidara si obligatia indivizibila exista asemanari, acestea nu trebuie
confundate, principalele deosebiri fiind urmatoarele[5]:

- n ceea ce priveste izvorul lor, numai conventia poate fi izvor att pentru solidaritate, ct si
pentru indivizibilitate, existnd si izvoare proprii, si anume: legea pentru solidaritate, respectiv
natura obiectului obligatiei pentru indivizibilitate;

- sub aspectul ntinderii, solidaritatea functioneaza numai fata de cei ntre care s-a nascut, pe
cnd indivizibilitatea se transmite si succesorilor;

- n cazul indivizibilitatii pasive, debitorul chemat n judecata poate sa solicite introducerea n

cauza a celorlalti debitori, pentru a fi obligati mpreuna la executarea prestatiei datorate, n vreme
ce, n cazul solidaritatii pasive, debitorul chemat n judecata poate sa solicite introducerea n
cauza a celorlalti codebitori solidari, numai pentru a se ntoarce mpotriva lor, pentru partea
datorata de fiecare dintre ei.

C. Schimbarea subiectelor raportului juridic civil

n aceasta analiza este necesara distinctia ntre raporturile patrimoniale si raporturile

nepatrimoniale.

n cazul raporturilor nepatrimoniale, subiectul activ este titularul unui drept

netransmisibil, iar subiectul pasiv este nedeterminat, iar n cazul raporturilor patrimoniale trebuie
distins ntre raporturile reale si raporturile obligationale (de creanta).

n cazul raporturilor patrimoniale care au n continutul lo 10310x2323k r un drept de

creanta, poate fi schimbat att subiectul activ, ct si subiectul pasiv (debitorul).

n ceea ce priveste raporturile juridice patrimoniale care au n continutul lor un drept real,
poate fi schimbat numai subiectul activ, nu si subiectul pasiv, deoarece acesta din urma nu este
determinat.

Schimbarea subiectului activ se poate realiza prin: cesiunea de creanta, subrogatia

personala, novatia prin schimbarea de creditor, iar schimbarea subiectului pasiv se poate face
prin: stipulatie pentru altul, novatie prin schimbare de debitor, delegatie proprie.

3.2.4. Capacitatea civila

Capacitatea civila reprezinta calitatea de a fi subiect de drept n raporturile juridice civile.

Capacitatea civila reuneste n continutul ei doua elemente: capacitatea de folosinta si

capacitatea de exercitiu.

Capacitatea de folosinta reprezinta acel aspect al capacitatii civile care consta n

aptitudinea generala si abstracta a unei persoane de a dobndi drepturi subiective si de a-si asuma
obligatii n cadrul unor raporturi juridice concrete.

A. Capacitatea civila a persoanei fizice

a) Capacitatea de folosinta a persoanei fizice

n limbaj juridic, este considerata persoana fizica orice individ uman, luat izolat, n
calitatea sa de subiect de drept.

Orice persoana fizica, n calitatea sa de subiect de drept, se bucura de capacitatea de

folosinta si capacitatea de exercitiu, n conditiile prevazute de lege.

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este aptitudinea generala si abstracta de a

dobndi drepturi subiective si de a-si asuma obligatii civile.

Retinem n completarea acestei definitii si dispozitiile cuprinse n art. 6 din Decretul nr.
31 / 1954, potrivit carora, nici o persoana nu poate fi lipsita de capacitatea de folosinta si ca
persoana fizica nu poate renunta nici total, nici partial la capacitatea sa de folosinta.

Capacitatea civila a persoanelor fizice ncepe n momentul nasterii ei. De la aceasta

regula se face si o exceptie reglementata de art. 7 din Decretul nr. 31 / 1954, care dispune ca
drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptia lui, cu conditia de a se naste viu. Aceasta
conceptie este exprimata n adagiul infans conceptus pro nato habetur, quotios de commodis ejus
agitur (copilul conceput se socoteste nascut atunci cnd este vorba despre drepturile sale). Este
ceea ce numim capacitatea de folosinta anticipata a persoanei fizice.

Capacitatea de folosinta a persoanelor fizice nceteaza odata cu moartea acestora, aceasta

pe motiv ca moartea persoanelor fizice face sa nceteze capacitatea lor de a mai fi considerate
subiecte de drept (art. 7 din Decretul nr. 31 / 1954).

n ceea ce priveste data mortii, sunt de retinut doua situatii:

- n cazul mortii fizic constatata, data mortii este cea trecuta n actul de deces;

- n cazul mortii declarata judecatoreste, data mortii este aceea pe care a stabilit-o instanta de
judecata prin hotarrea ramasa definitiva.

b) Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

Avnd n vedere ca participarea proprie la raporturile juridice civile implica dobndirea

unei maturitati n gndire si ca aceasta este conditionata potrivit legii de mplinirea unei anumite
vrste, capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este aptitudinea persoanei fizice de a-si exercita
drepturile si de a-si asuma obligatiile prin savrsirea de acte juridice proprii, conform art. 3 alin.
5 din Decretul nr. 31 / 1954.

Capacitatea de exercitiu nu poate fi recunoscuta dect acelor persoane care au vointa,

precum si experienta necesara pentru a-i da seama de semnificatia si consecintele actelor juridice
pe care le ncheie.

Criteriul avut n vedere de legiuitor este vrsta. Drept urmare, n functie de vrsta,
persoanele juridice se mpart n :

- persoane cu capacitate deplina de exercitiu;

Capacitatea deplina de exercitiu se dobndeste la vrsta majoratului, respectiv 18 ani.

n mod exceptional, femeia care se casatoreste nainte de aceasta vrsta dobndeste capacitatea
deplina de exercitiu din momentul ncheierii casatoriei.

Capacitatea deplina de exercitiu dureaza, n principiu, tot timpul vietii; ct timp persoana
juridica se bucura de capacitatea de exercitiu deplina, ea poate ncheia acte juridice civile prin
manifestarea propriei vointe, fara a avea nevoie sa fie asistata sau reprezentata sau sa obtina
ncuviintarea prealabila din partea unui ocrotitor.

- persoane cu capacitate de exercitiu restrnsa;

Este recunoscuta persoana care se afla ntre vrsta de 14-18 ani.

Aceasta capacitate de exercitiu restrnsa este o capacitate intermediara, fiind cuprinsa

ntre cele doua extreme (capacitate deplina si lipsa totala de capacitate).

Persoanele cu capacitate de exercitiu restrnsa nu pot ncheia sub nici o forma, nici chiar
cu ncuviintarea prealabila ocrotitorilor legali, acte de donatie sau de garantare a obligatiilor
altuia. Anumite acte juridice pot fi ncheiate de persoanele cu capacitate restrnsa de exercitiu si
fara ncuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui (ex. ncheierea unui contract de munca,
depunerea unei sume de bani).

- persoane lipsite de capacitate de exercitiu;

Lipsa capacitatii de exercitiu are la baza prezumtia absoluta ca anumite categorii de

persoane fizice nu dispun de maturitatea psihica necesara pentru a participa singure si nici chiar
asistate, la raporturile juridice civile.

Sunt lipsite total de capacitatea de exercitiu urmatoarele categorii de persoane fizice:

- persoanele care nu au mplinit vrsta de 14 ani;

- persoanele care indiferent de vrsta, suferind de alienatie sau debilitate mintala au fost puse
sub interdictie prin hotarre judecatoreasca.

B. Capacitatea civila a persoanei juridice

Ca si n cazul persoanelor fizice, capacitatea civila a persoanelor juridice trebuie analizata

tinnd seama de cele doua elemente ale sale: capacitatea de exercitiu si capacitatea de folosinta.

a. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice este acea parte a capacitatii civile care consta
n aptitudinea generala de a avea drepturi si obligatii.

Astfel, persoanele juridice pot fi mpartite n doua categorii, dupa cum sunt sau nu supuse
nregistrarii: Art. 33 din Decretul nr. 31 / 1954 prevede: "Persoanele juridice care sunt supuse
nregistrarii au capacitatea de a avea drepturi si obligatii de la data nregistrarii lor."

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice se sfrseste odata cu desfiintarea (ncetarea)

acesteia, prin unul din urmatoarele moduri:

- reorganizarea sub forma comasarii (absorbtie sau fuziune) sau sub forma divizarii totale: -
dizolvare;
- transformare.

Putem vorbi despre capacitate de folosinta anticipata si n ceea ce priveste persoana

juridica. Art. 33 alin. 3 prevede: "Cu toate acestea, chiar nainte de data nregistrarii sau de data
actului de recunoastere ori de data ndeplinirii celorlalte cerinte ce ar fi prevazute, persoana
juridica are capacitatea chiar de la data actului de nfiintare ct priveste drepturile constituite n
favoarea ei."

b. Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice

Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este acea parte a capacitatii civile care consta
n aptitudinea de a-si exercita drepturile civile si dea-si ndeplini obligatiile civile, prin ncheierea
de acte juridice de catre organele sale de conducere.

n conformitate cu prevederile art. 35 alin. 1 si 2 din Decretul nr. 31 / 1954, persoana

juridica si exercita drepturile si-si ndeplineste obligatiile civile prin organele sale de conducere
care ncheie acte juridice n numele acesteia.

nceputul capacitatii de exercitiu a persoanei juridice este dat de momentul nfiintarii

acesteia, nsa realizarea efectiva a capacitatii de exercitiu astfel dobndita este conditionata, n
practica, de desemnarea organelor sale de conducere. Sfrsitul capacitatii de exercitiu a persoanei
juridice corespunde cu ncetarea capacitatii sale de folosinta[6].

3.3. Continutul raportului juridic civil

3.3.1. Drepturile subiective civile
3.3.1.1. Definitia drepturilor subiective civile

Putem defini dreptul subiectiv civil ca fiind posibilitatea recunoscuta subiectului activ de
a se comporta n limitele prerogativelor pe care legea le recunoaste, ct si posibilitatea de
a pretinde subiectului pasiv o comportare corespunzatoare, iar n caz de nevoie, putnd face apel
la forta coercitiva a statului.

3.3.1.2. Clasificarea drepturilor subiective civile

A. Precizari prealabile

Drepturile subiective civile se pot clasifica dupa mai multe criterii. Le retinem pe cele
mai importante:

dupa gradul de opozabilitate, drepturile subiective civile sunt absolute si

dupa natura continutului, drepturile subiective civile se mpart n drepturi patrimoniale si
drepturi nepatrimoniale;
dupa siguranta oferita titularilor lor, drepturile subiective civile sunt drepturi pure si simple si
drepturi afectate de modalitati;
dupa corelatia dintre ele, drepturile subiective civile sunt drepturi principale si drepturi
accesorii.
B. Drepturi subiective civile absolute si drepturi civile relative

Drepturile civile subiective se clasifica n raport de sfera persoanelor obligate, precum si

n functie de continutul obligatiilor corespunzatoare n drepturi absolute si drepturi relative.
a) Drepturile absolute sunt drepturile subiective civile care exercita de catre titularii lor si
carora le corespunde obligatia generala a tuturor celorlalte persoane de a se obtine de la
ncalcarea lor.

Dreptul subiectiv civil absolut are urmatoarele caracteristici:

- este determinat numai titularul sau, titularul obligatiei corelative fiind format din toate
celelalte persoane, acesta fiind nedeterminat;
- i corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce atingere;
- este un drept opozabil tuturor - erga ommes, toate celelalte subiecte avnd obligatia de a
nu-l ncalca.
b) Drepturile relative sunt acele drepturi civile subiective n temeiul carora titularii lor au
posibilitatea de a pretinde de la persoanele obligate, determinate odata cu nasterea raportului
juridic, de a da, de a face sau de a nu face ceva.

Dreptul subiectiv civil relativ are urmatoarele caracteristici:

- este cunoscut att subiectul activ ct si subiectul pasiv;

- subiectului pasiv determinat i corespunde o obligatie corelativa ce are ca obiect: a da, a
face sau a nu face ceva;
- obligatia corelativa este opozabila numai subiectului pasiv determinat.

C. Drepturi subiective civile patrimoniale si drepturi subiective civile nepatrimoniale

Aceasta clasificare este facuta dupa criteriul, natura economica sau natura continutului
drepturilor civile.

a) Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective civile care au un continut economic,
oferind posibilitatea unei evaluari banesti.

Au un caracter patrimonial drepturile absolute (dreptul de proprietate) si drepturile

relative (de creanta).

Drepturile patrimoniale se clasifica n: drepturi reale si drepturi de creanta.

Dreptul real- jus in re - este dreptul civil subiectiv pe care titularul sau l exercita direct si
nemijlocit, fara concursul altor persoane, iar subiectelor pasive le revine obligatia generala
negativa de a nu face nimic care sa stnjeneasca exercitarea acestui drept de catre titularul sau.

Drepturile reale se clasifica la rndul lor: drepturile principale si drepturi reale accesorii.

Drepturile reale principale sunt drepturile civile subiective care au existenta de sine
statatoare, independenta de existenta altor drepturi (ex. dreptul de proprietate, dreptul de
abitatie).

Drepturile reale accesorii sunt drepturile civile subiective care sunt afectate unor drepturi
de creanta si a caror existenta depinde n mod direct de existenta drepturilor garantate (ex.
dreptul de gaj, dreptul de ipoteca, privilegiile).

Dreptul de creanta - jus ad personam - este dreptul civil subiectiv pe care titularul sau,
numit creditor l poate exercita numai fata de persoanele obligate, numite si debitori, respectiv sa
dea, sa faca sau sa nu faca ceva.
 Sunt drepturi de creanta cele care izvorasc din contractele sau actele juridice unilaterale,
din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, precum si din alte izvoare de drepturi civile.

b) Drepturile personal nepatrimoniale sunt drepturi civile subiective care nu au continut

economic si, prin urmare, nu sunt evaluabile n bani si care, fiind legate de persoana umana,
servesc la individualizarea acestora.

Drepturile personal nepatrimoniale privesc:

- existenta si integritatea fizica si morala ale persoanei: dreptul la viata, dreptul la sanatate,
dreptul la onoare, cinste sau reputatie, dreptul la demnitatea umana;

- identitatea persoanei: dreptul la nume, dreptul la domiciliu, dreptul la resedinta (pentru

persoana fizica), dreptul la denumire, dreptul la sediu (pentru persoana juridica);

- creatia intelectuala: ex. dreptul la paternitatea operei sau inventiei.

D. Drepturi subiective civile pure si simple si drepturi afectate de modalitati si drepturi

eventuale

Aceste categorii de drepturi se deosebesc unele de altele prin siguranta oferita titularilor
de a le realiza sau nu n mod efectiv si beneficia de efectele lor.

a) Drepturile pure si simple sunt drepturi civile subiective care confera titularilor deplina
putere si certitudine n exercitarea lor. Ca urmare, asemenea drepturi si produc efectele imediat,
definitiv si irevocabil. Aceste drepturi formeaza categoria cea mai cuprinzatoare a drepturilor
subiective civile.
b) Drepturile afectate de modalitati sunt acele drepturi civile subiective a caror nastere,
exercitare sau stingere depinde de o mprejurare viitoare, certa sau incerta, care poate fi termenul
sau conditia. Aceste doua evenimente denumite n mod generic modalitati ale drepturilor civile
subiective afecteaza concomitent si continutul obligatiilor corelative n sensul ca acestea vor fi
sau nu ndeplinite, n functie de realizarea sau nerealizarea lor.
c) Drepturile eventuale sunt drepturi subiective civile carora le lipseste fie obiectul, fie
subiectul activ, nestiindu-se daca acestea vor exista n viitor (ex. dreptul de a primi despagubiri
daca starea sanatatii creditorului care a suferit prejudicii se va agrava n viitor, dreptul la o
succesiune viitoare).
E. Drepturi subiective civile principale, drepturi subiective civile accesorii

n aceasta clasificare se tine seama de corelatia dintre drepturile subiective civile.

a) Dreptul principal este acel drept civil subiectiv care are o existenta de sine statatoare, soarta sa
nedepinznd de existenta vreunui alt drept.

b) Dreptul accesoriu este acel drept civil subiectiv care nu are o existenta de sine statatoare,
soarta acestuia depinznd de existenta unui alt drept subiectiv civil, avnd calitatea de drept
principal.

Drepturile reale principale sunt urmatoarele:[7]

- dreptul de proprietate, aceasta categorie cuprinznd att dreptul de proprietate publica, ct si

dreptul de proprietate privata;
- drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata (dezmembramintele
dreptului de proprietate, numite si drepturi reale principale asupra bunurilor proprietatea altei
persoane), anume: dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitatie, dreptul de servitute si
dreptul de superficie;

- dreptul de administrare a regiilor autonome si institutiilor publice, ca drept real corespunzator

dreptului de proprietate privata;

- dreptul de concesiune, reglementat de art. 136 alin. 4 din noua Constitutie;

- dreptul de folosinta a unor bunuri proprietatea publica a statului sau unitatilor administrativ-
teritoriale, conferit, n conditiile legii, unor persoane juridice sau fizice;

- dreptul de folosinta a unor bunuri proprietate privata a statului ori a unitatilor administrativ-
teritoriale, conferit, n conditiile legii, unor persoane juridice sau fizice.

- dreptul de folosinta a unor bunuri proprietatea anumitor persoane juridice, conferit de acestea
persoanelor juridice anexa;

- dreptul de preemtiune.

Drepturile reale accesorii sunt:

- dreptul de ipoteca;
- dreptul de gaj;
- privilegiile;
- dreptul de retentie
3.3.1.3. Recunoasterea, ocrotirea si exercitarea drepturilor subiective civile
A. Recunoasterea drepturilor civile subiective

n ceea ce priveste recunoasterea drepturilor subiective civile, va trebui sa distingem ntre

cele recunoscute persoanelor fizice si cele recunoscute persoanelor juridice. Astfel, pentru
persoanele fizice, drepturile civile subiective se considera a fi recunoscute sub doua aspecte:

a) n scopul stimularii muncii, activitatii muncii, activitatii si initiativei particulare, bazate pe

drept de proprietate, pe libertatea contractuala si a muncii;

b) n vederea asigurarii cadrului social necesar mplinirii intereselor lor materiale si social
culturale.

si n cazul persoanelor juridice, recunoasterea drepturilor civile subiective urmeaza a fi

determinate sub cele doua aspecte:

a) n functie de scopul social sau economic, pentru care au fost nfiintate sau recunoscute;

b) n functie de bunurile si valorile banesti aflate n patrimoniile lor, menite sa le asigure

autonomia economico-financiara n cadrul circuitului civil si comercial.
B. Ocrotirea drepturilor civile subiective

Trasatura distincta a ocrotirii drepturilor civile subiective consta n caracterul ei de

generalitate. Astfel, putem retine ca ocrotirea drepturilor civile subiective include ntregul
complex de masuri juridice pe care legea l organizeaza si determina sa functioneze n acest scop.

n ceea ce priveste reglementarea, sunt de retinut dispozitiile art. 3 alin. 2 din Decretul nr.
31/ 1954, prin care se instituie principiul potrivit caruia drepturile civile sunt ocrotite de lege.

C. Exercitarea drepturilor subiective civile

Exercitarea drepturilor subiective civile trebuie sa se realizeze cu respectarea anumitor

principii, si anume:

- conform art. 3 alin 2 din Decretul nr. 31 / 1954, dreptul subiectiv civil trebuie exercitat potrivit
cu scopul lui economic si social;

- conform art. 57 din Constitutie, dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu buna credinta;

- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat n limitele sale (materiale sau judiciare).

Exercitarea drepturilor subiective civile trebuie sa se realizeze cu exercitarea tuturor

acestor principii, nefiind suficienta respectarea doar a unuia sau a unora dintre ele.

3.3.1.4. Abuzul de drept

n aceasta situatie n care titularul unui drept subiectiv civil si-a exercitat dreptul sau cu
ncalcarea principiilor exercitarii sale, ne aflam n prezenta abuzului de drept.

Orice abuz de drept presupune doua elemente constitutive[8], si anume:

- un element subiectiv ce consta n exercitarea cu rea credinta a dreptului subiectiv civil;

- un element obiectiv care consta n deturnarea dreptului subiectiv de la scopul pentru care a fost
recunoscut, de la finalitatea sa legala, faptul savrsit neputnd fi explicat printr-un motiv legitim.

3.3.2. Obligatia civila

3.3.2.1. Definitia obligatiei civile

Obligatia civila reprezinta latura pasiva a continutului raportului juridic civil.

Putem defini obligatia civila ca fiind ndatorirea subiectului pasiv juridic civil de a avea o
anume conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta n a da,
a face ori a nu face ceva, si care la nevoie poate fi impusa prin forta coercitiva a statului[9].

3.3.2.2. Clasificarea obligatiilor civile

A. Criteriile de clasificare si categoriile de obligatii civile

- n functie de obiectul lor, obligatiile civile se clasifica dupa cum urmeaza:

- obligatia de a da (aut dare);

- obligatia de a face (aut facere);
- obligatia de a nu face ceva (aut non facere);
- obligatia pozitiva (obligatia de a da si obligatia de a face):
- obligatia negativa (obligatia de a nu face);
- obligatia de rezultat (numita si determinata);
- obligatia de diligenta (numita si de mijloace).

- Dupa opozabilitatea lor, obligatiile civile se mpart n:

- obligatiile obisnuite (opozabile numai ntre parti);

- obligatii opozabile si tertilor (scriptae in rem);.

- n functie de sanctiunea juridica a obligatiei civile, diferentiem:

- obligatii civile perfecte;

- obligatii civile imperfecte (numite si naturale).

B. Obligatii de a da, obligatii de a face si obligatii de a nu face

a) Obligatia de a da - aceasta obligatie ridica nainte de toate precizarea semnificatiei sale

juridice, aceasta n sensul ca nu trebuie confundata cu obligatia de a preda un bun oarecare mobil
sau imobil.

Astfel, obligatia de a da consta n ndatorirea subiectului pasiv a unui raport juridic de a constitui
sau transmite n folosul subiectului activ un drept real asupra unui lucru.

b) Obligatia de a face - consta n ndatorirea ce-i revine subiectului pasiv a unui raport juridic
civil de a savrsi anumite fapte, actiuni, lucrari sau servicii n afara celor care se ncadreaza n
obligatia de a da.

Obligatia de a face poate fi instantanee cnd se executa deodata printr-un singur fapt . Aceasta
obligatie poate fi succesiva, cnd se executa n timp, printr-o actiune continua sau prin actiuni
repetate.

c ) Obligatia de a nu face - consta n ndatorirea subiectului pasiv a unui raport juridic civil, de a
se abtine de la savrsirea uneia sau mai multor fapte determinate.

C. Obligatii civile pozitive si obligatii civile negative

a) Obligatiile civile pozitive presupun o actiune care incumba subiectului pasiv al unui raport
juridic civil. Sunt obligatii pozitive obligatiile de "a da" si "a face".
b) Obligatiile negative presupun o abstentiune a subiectului pasiv al unui raport juridic civil.
Este obligatia negativa obligatia de "a nu face ceva".

Codul Civil reliefeaza importanta acestei clasificari a obligatiilor, astfel: art. 1078 dispune: "daca
obligatia consista n a nu face, debitorul care a ncalcat-o este dator a da despagubire pentru
simplul fapt al contraventiei", iar potrivit art. 1079: "daca obligatia consista n a da sau n a face,
debitorul se va pune n ntrziere prin notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau ."
. Obligatii civile de rezultat si obligatii civile de diligenta

a) Obligatii civile de rezultat - se mai numesc si obligatii determinate. Sunt acele care constau
n ndatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat.
b) Obligatii civile de diligenta - se mai numesc si obligatii de mijloace. Sunt acele obligatii prin
care debitorul se obliga sa depuna toata staruinta pentru atingerea rezultatului, fara a se obliga la
nsusi rezultatul preconizat.

. Obligatii civile obisnuite opozabile

si tertilor si obligatii reale

a) Obligatii civile obisnuite - sunt acele obligatii care incumba debitorului fata de care s-a
nascut. Aceste obligatii sunt opozabile "ntre parti", ca si dreptul creat.
b) Obligatiile opozabile si tertilor - numite si obligatii scriptae in rem, sunt acele obligatii care
sunt strns legate de un bun, astfel nct creditorul nu-si poate realiza dreptul sau dect cu
concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun, care este tinut si el de ndeplinirea
unei obligatii nascute anterior, fara participarea sa.
c) Obligatiile reale - numite si obligatii propter rem,[10] sunt acele obligatii care
incumba, potrivit legii, detinatorului unui bun, datorata importantei deosebite a bunului pentru
societate.

. Obligatii civile perfecte si imperfecte

a) Obligatii civile perfecte - sunt acele obligatii a caror executare este asigurata n cazul n care
nu sunt aduse la ndeplinire, de bunavoie, prin forta de constrngere a statului. Astfel, n ipoteza
n care persoana obligata nu-si ndeplineste de bunavoie ndatoririle ce-i revin titularului, se pot
adresa instantelor judecatoresti competente pentru a obtine o hotarre judecatoreasca n baza
careia se poate cere executarea prin constrngere a obligatiei corelative dreptului sau ncalcat sau
nerecunoscut.
b) Obligatii civile imperfecte - acestea mai sunt denumite si obligatii civile naturale sau
degradante. Aceste obligatii sunt acelea care se nfatiseaza n opozitie cu prima categorie prin
aceea ca nu poate cere executarea lor n mod silit. Daca nsa o asemenea obligatie a fost
executata de bunavoie, persoana obligata care si-a ndeplinit n felul acesta ndatoririle ce-i
reveneau, nu mai poate cere restituirea lor
3.4. Obiectul raportului juridic civil
3.4.1. Definitia obiectului raportului juridic civil

Prin OBIECT AL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL urmeaza sa ntelegem actiunile pe care

subiectul activ le poate pretinde, iar subiectul pasiv este obligat sa le ndeplineasca n legatura cu
bunurile si valorile sociale la care se refera drepturile si obligatiile lor.

Avnd n vedere ca bunurile formeaza categoria cea mai reprezentativa la care se refera
conduita subiectelor n cadrul raporturilor juridice civile se impune o cercetare amanuntita a lor.

3.4.2. Bunurile
3.4.2.1. Definitia bunurilor

Prin bunuri urmeaza sa ntelegem toate bunurile care sunt utile omului n viata social
juridica si care sunt totodata susceptibile de apropiere sub forma unor drepturi patrimoniale pe
care sa le poata exercita n cadrul unor raporturi juridice civile.
3.4.2.2. Sensurile notiunii de bun

Lato sensu, prin "bun" se nteleg att lucrurile ct si drepturile existente asupra lor. Spre
exemplu, potrivit art. 475 din Codul Civil se prevede ca oricine poate dispune liber de bunurile
ce sunt ale lui.

Stricto sensu, prin "bun" se nteleg numai lucrurile, animalele etc., asupra carora pot
exista drepturi si obligatii patrimoniale. Astfel, potrivit art. 479 din Codul Civil, poate avea
cineva asupra bunurilor sau un drept de proprietate sau un drept de folosinta sau numai servitute.

3.4.2.3. Corelatia dintre bunuri si patrimoniu

Este de mentionat faptul mai nti ca orice persoana are un patrimoniu.

Pornind de la aceasta premisa absoluta, patrimoniul poate fi definit ca fiind totalitatea

drepturilor si obligatiilor care au valoare economica, care apartin la un moment dat unei persoane
fizice sau juridice.

Este de retinut ca ori de cte ori se face vorbire despre un drept sau obligatie patrimoniala
cu caracter real, aceasta se refera pe de o parte la patrimoniul acelor subiecte de drept ca
universalitate, iar pe de alta parte, la bunurile concrete asupra carora acel drept se exercita sau
acea obligatie urmeaza sa se ndeplineasca.

Asadar, ntre bun si patrimoniu, exista corelatia de tipul: parte - ntreg.

3.4.2.4. Clasificarea bunurilor

A. Importanta clasificarii bunurilor

Clasificarea bunurilor reprezinta importanta deoarece ea determina pe de o parte

asemanarile si deosebirile dintre anumite categorii de bunuri, iar pe de alta parte, regimul juridic
pentru fiecare categorie n parte.

B. Criterii de clasificare si categorii de bunuri n functie de aceste criterii

1. n functie de natura lor, bunurile se mpart n bunuri mobile (miscatoare) si bunuri imobile
(nemiscatoare);
2. n functie de regimul circulatiei juridice, putem vorbi despre bunuri aflate n circuitul civil si
bunuri scoase din circuitul civil;
3. Dupa modul cum sunt determinate, avem bunuri individual determinate si bunuri determinate
generic;
4. Dupa cum pot fi sau nu, nlocuite, unele cu altele n executarea unei obligatii civile, avem
bunuri fungibile si bunuri nefungibile;
5. Dupa cum folosirea lor implica sau nu consumarea substantei sau nstrainarea lor, distingem
ntre: bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile;
6. Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, avem: bunuri frugifere si bunuri nefrugifere;
7. Dupa cum pot fi sau nu mpartite fara sa-si schimbe destinatia lor, bunurile pot fi divizibile si
indivizibile;

8. n functie de corelatia dintre ele, distingem ntre bunuri principale si bunuri accesorii;
9. Dupa modul de percepere, avem bunuri corporale si bunuri incorporale;
10.Dupa cum sunt sau nu supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor, avem bunuri
sesizabile si bunuri insesizabile.

1. Bunuri mobile si bunuri imobile

Bunurile mobile sunt acele bunuri care au o asezare fixa si stabila, fiind susceptibile de a
fi stramutate sau transportate dintr-un loc ntr-altul (ex. animalele, fructele desprinse de pomi,
mobilele etc.).

Bunurile imobile sunt acele bunuri care au o asezare fixa si stabila, n sensul ca nu se pot
misca dintr-un loc n altul.

Potrivit reglementarile cuprinse n Codul Civil, bunurile sunt de trei feluri:

- mobile prin natura lor, n sensul ca se pot deplasa dintr-un loc ntr-altul fie prin forta lor
proprie (ex. animalele), fie cu ajutorul unei forte straine, cum sunt lucrurile nensufletite,
conform art. 473 din Codul Civil;
- mobile prin determinarea legii - precizate de art. 474 din Codul Civil, prin care sunt redate
toate drepturile reale asupra lucrurilor mobile, drepturile de creanta, precum si toate actiunile
care au ca obiect apararea pe cale judiciara a drepturilor reale imobiliare;
- mobile prin anticipatie - n sensul ca, desi prin natura lor, anumite bunuri sunt considerate a
fi imobile. Prin conventia partilor, avndu-se n vedere situatia de viitor, se considera a fi mobile
(ex. recoltele si fructele nainte de strngerea lor).

Bunurile imobile se considera a fi tot de trei feluri, n conformitate cu reglementarile din

Codul Civil:

- imobile prin natura lor, n sensul ca prin existenta propriu-zisa, sau n modul artificial sunt
ncorporate solului si au menirea ca prin fixitatea lor sa poata fi folosite (ex. "fondurile de
pamnt si cladirile" - art. 462 Cod Civil; "morile de vnt sau de apa asezate pe stlpi"- art. 464
Cod Civil; "recoltele care nca se tin de radacini si fructele de pe arbori, neculese nca"- art. 465
alin. 1 Cod Civil.

- imobile prin destinatie - n sensul ca desi sunt mobile prin natura lor, prin destinatia care le este
data, anumite lucruri se considera a fi imobile (ex. tractoarele, masinile si animalele pentru
munca cmpului - art. 468 din Codul Civil; obiectele destinate ornamentelor fixate n zid - art.
469 din Codul Civil).

- imobile prin obiectul la care se aplica - n sensul ca se au n vedere drepturile reale imobiliare si
actiunile care au ca obiect apararea pe cale juridica a drepturilor reale imobiliare - art. 471 din
Codul Civil.

2. Bunuri aflate n circuitul civil si

bunuri scoase din circuitul civil

Bunurile aflate n circuitul civil sunt bunuri care pot face obiectul actelor juridice.

Aceasta categorie de bunuri se submparte n:

- bunuri care pot circula liber, nengradit;
- bunuri care pot fi dobndite, detinute sau nstrainate cu respectarea anumitor conditii
prevazute de lege (ex. regimul juridic al armelor si munitiilor, materiale explozibile etc.).

Bunurile scoase din circuitul civil sunt acele bunuri care nu pot face obiectul actului
juridic civil, acestea fiind inalienabile (ex. teritoriul Romniei).

3. Bunuri individual determinate (res certa) si

bunuri determinate generic (res genera)

Bunurile individual determinate sunt acele bunuri care potrivit naturii lor sau vointei
exprimate n actul juridic, se individualizeaza prin nsusiri proprii, specifice (ex. o casa
individualizata prin locul de situare - localitate, strada, numar).

Bunurile determinate generic sunt acele bunuri individualizate prin nsusirile speciei sau
categoriei din care fac parte.

Aceasta individualizare se poate realiza prin cntarire, masurare, numarare (ex. alimente,
bani).

4. Bunuri fungibile si bunuri nefungibile

Bunurile fungibile sunt acele bunuri care n executarea unei obligatii, gasindu-se ntr-un
raport de echivalenta, se pot schimba ntre ele (ex. banii, titlurile de valoare sau alte bunuri
generice).

Este de retinut ca stabilirea raportului de echivalenta poate avea loc prin cntarire,
numarare sau masurare.

Bunurile nefungibile sunt acele bunuri care avnd individualitate proprie determinata pe
baza unor trasaturi specifice nu se pot nlocui unele cu altele pentru a elibera pe debitor de
executarea obligatiei ce-i revine (ex. un tablou facut de un anumit pictor, o carte cu dedicatie
etc.).

5. Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile

Bunurile consumptibile sunt acele bunuri care se consuma la prima lor ntrebuintare (ex.
alimente, lemne, combustibil).

Bunurile neconsumptibile sunt cele care pot fi ntrebuintate n mod continuu fara ca prin
aceasta sa se consume materialmente substanta sau sa fie implicata nstrainarea lor (ex. terenuri,
cladiri etc.).

6. Bunuri frugifere si bunuri nefrugifere

Bunurile frugifere sunt acele bunuri care n mod periodic si fara sa-si consume substanta
dau nastere la alte bunuri numite fructe.

Potrivit art. 483 din Codul Civil, distingem trei categorii de fructe, dupa cum urmeaza:
- fructe naturale: sunt acelea care se produc fara interventia omului (ex. mere padurete,
pasuni necultivabile etc.);
- fructe industriale: sunt acelea care se produc ca urmare a activitatii omului (ex. culturi
agricole, orz, vita de vie etc.);
- fructele civile: acestea reprezinta echivalentul n bani a folosirii anumitor bunuri (ex.
chiriile, dobnzile etc.);

Bunurile nefrugifere sunt acele bunuri care nu au nsusirea de a da nastere periodic unor
produse, fara a li se consuma substanta.

Este necesara o diferentiere a fructelor de productie, aceasta n sensul ca productele sunt

foloasele trase dintr-un bun, consumndu-se substanta sa (ex. piatra dintr-o cariera)

7. Bunuri divizibile si bunuri indivizibile

Bunurile divizibile sunt acele bunuri care pot fi mpartite, fara ca prin aceasta sa li se
schimbe destinatia economica (ex. stofa).

Bunurile indivizibile sunt acele bunuri care nu pot fi mpartite fara sa-si schimbe
destinatia lor economica (ex. autoturisme).

Daca bunul indivizibil formeaza obiectul unei obligatii cu mai multe subiecte, se creeaza
o indivizibilitate naturala, astfel, fiecare debitor este tinut sa execute ntreaga prestatie.

8. Bunuri principale si bunuri accesorii

Bunurile principale sunt bunurile care au o existenta de sine statatoare si respectiv o

destinatie si un regim juridic propriu.

Bunurile accesorii sunt acele bunuri care sunt legate prin destinatia lor de alte bunuri si ca
atare, nu pot fi folosite dect mpreuna (ex. cureaua pentru ceas).

9. Bunuri corporale si bunuri incorporabile

Bunurile corporale sunt acelea care au existenta materiala perceptibila simturilor umane.

Bunurile incorporabile reprezinta valoarea economica ideala cu existenta abstracta, fiind

cu ochii mintii (ex. drepturile patrimoniale).

Se disting urmatoarele categorii de bunuri incorporabile[11]:

- drepturile real, altele dect dreptul de proprietate;

- proprietatile incorporabile. n aceasta categorie sunt incluse bunuri a caror existenta depinde
de activitatea si de puterea creatoare a omului, fie dintr-o activitate n curs (ex. fondul de
comert), fie dintr-o activitate trecuta si materializata n creatii spirituale (ex. dreptul de autor si
alte drepturi conexe);
- titlurile de valoare, fiind incluse n aceasta categorie valorile mobiliare (ex. actiuni,
obligatiuni), precum si efectele de comert (cambia, biletul la ordin si cecul);
- drepturile de creanta.
10. Bunuri sesizabile si bunuri insesizabile
 Bunurile sesizabile sunt acelea ce pot forma obiectul executarii silite a debitorului,
conform art. 409 din Codul de procedura civila.

Bunurile insesizabile sunt acele bunuri care nu pot fi urmarite pentru plata unei datorii.

Potrivit prevederilor din Codul familiei, bunurile mai pot fi mpartite n: bunuri comune si
bunuri proprii ale sotilor.

Astfel, potrivit art. 30 din Codul familiei, sunt bunuri comune acele bunuri dobndite n
timpul casatoriei de oricare dintre soti cu exceptia cazurilor prevazute de art. 31 din acelasi cod.
Potrivit acestui din urma articol, se constituie cu titlu de bunuri proprii urmatoarele: bunuri
dobndite nainte de ncheierea casatoriei, bunuri dobndite n timpul casatoriei prin mostenire,
legat sau donatie, afara de cazul n care dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune; bunurile de
uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti, bunurile dobndite cu titlu de
premiu sau recompensa; manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele de inventii si
inovatii; indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagubele pricinuite persoanei;
valoarea care reprezinta si nlocuieste un bun propriu sau bunul n care a trecut aceasta valoare.

3.5. Izvoarele raporturilor juridice civile concrete

3.5.1. Notiuni generale

Prin izvor al raportului juridic civil concret se ntelege o mprejurare, act sau fapt, de care
legea civila leaga nasterea unui raport juridic civil concret.

Este de precizat ca nu orice act sau fapt din societate are prin el nsusi valoare de izvor al
unor efecte drept civil, ci este necesar ca norma juridica de drept civil sa-i confere acea valoare
juridica.

Actul sau faptul este prin el nsusi si izvor al drepturilor si obligatiilor civile ce formeaza
continutul acelui raport juridic.

3.5.2. Clasificarea izvoarelor raporturilor juridice civile concrete

A. n functie de legatura lor cu vointa umana, izvoarele raporturilor juridice
civile concrete se clasifica n:
- actiuni omenesti;
- evenimente sau fapte naturale.

Actiunile omenesti sunt faptele omului, comisive ori omisive, savrsite cu sau fara
aceasta semnificatie.

Actiunile omenesti, dupa intentie, se mpart n:

- actiuni savrsite cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a crea, modifica sau stinge un
raport juridic civil (actul juridic civil);

- actiuni savrsite fara intentia de a produce efecte juridice, dar care efecte se produc n virtutea
legii (fapte juridice).

La rndul lor, aceste actiuni pot fi:

- licite, daca sunt savrsite cu respectarea dispozitiilor legale;
- ilicite, daca sunt savrsite cu nerespectarea dispozitiilor legale (fapte cauzatoare de
prejudicii - ex. ntr-un accident de circulatie, vinovatul va plati daunele).

Evenimentele sau faptele naturale sunt acele mprejurari care se produc independent de
vointa omului si de care legea civila leaga nasterea de raporturi juridice concrete (ex. moartea,
cutremure, inundatii).

Astfel, prin nastere ntelegem aparitia unui subiect de drept civil.

Cutremurul sau inundatia poate fi forta majora care conform legii suspenda prescriptia
extinctiva sau apara de raspundere civila.

B. Dupa sfera lor, se face distinctia ntre fapt juridic lato sensu si fapt juridicstricto
sensu.

Prin fapt juridic lato sensu se nteleg att faptele omenesti savrsite cu sau fara intentia de
a produce efecte juridice, ct si evenimentele sau faptele naturale.

Prin fapt juridic stricto sensu se nteleg doar acele fapte omenesti care sunt savrsite fara
intentia de a produce efecte juridice, dar care efecte se produc n temeiul legii, ct si faptele
naturale sau evenimentele.

C. Dupa structura lor, izvoarele raporturilor juridice civile concrete sunt simple si
complexe.

Numim izvoare simple faptele juridice (lato sensu) care sunt alcatuite dintr-un singur
element, care da astfel nastere raportului juridic civil concret.

Sunt izvoare complexe acele fapte juridice alcatuite din mai multe elemente care-si
produc efectele doar daca sunt numite fie succesiv, fie concomitent.

3.6. Proba raportului juridic concret

3.6.1. Notiuni generale
3.6.1.1. Probele n procesul civil.

Sediul materiei si importanta probelor

Materia probelor este reglementata n art. 1169 la 1206 din Codul Civil si n art. 167 la
241 n Codul de procedura civila. Dispozitii privind probele, ntlnim si n Codul comercial.

Codul Civil reglementeaza admisibilitatea si forta probanta pentru urmatoarele mijloace

de proba: nscrisurile, marturia, marturisirea, prezumtiile, precum si sarcina probei.

Prin corecta aplicare a probelor se realizeaza ocrotirea eficienta a drepturilor subiective

civile.

n cadrul unui proces civil, probele au o importanta primordiala, prin intermediul

acestora, partile putnd stabili n fata instantei faptele juridice din care izvorasc drepturile ce le
sunt contestate sau care doresc sa li se recunoasca pe calea procesului civil.

Importanta probei este exprimata de maxima:

Idem est non esse non probari - un drept nedovedit e ca inexistent.

3.6.1.2. Notiunea de proba

Prin proba se ntelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic si
prin aceasta a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile. Proba este sinonima cu dovada.

Termenul "proba" este folosit n mai multe sensuri n contexte diferite[12], astfel:

- un prim sens este cel prezentat n definitia de mai sus, acela de mijloc juridic de stabilire a
existentei drepturilor subiective si a obligatiilor civile;

- n cel de-al doilea sens, proba desemneaza operatiunea de prezentare, n fata instantelor
judecatoresti a mijloacelor de proba admise, prin care partile urmaresc sa dovedeasca afirmatiile
facute ntr-un sens sau altul pentru a convinge magistratul de existenta sau inexistenta dreptului
si obligatiei civile.

- n cel de-al treilea sens, termenul de proba priveste rezultatul obtinut prin folosirea diferitelor
mijloace de dovedire, folosindu-se expresii de genul "reclamantul si-a probat temeinicia
pretentiilor sale ."

3.6.1.3. Obiectul si sarcina probei

A. Obiectul probei

Obiectul probei l constituie elementul de dovedit pentru a demonstra existenta unui drept
subiectiv civil si a obligatiei corelative, adica actul juridic sau faptul juridic ce a dat nastere
dreptului subiectiv civil sau obligatiei corelative.

B. Sarcina probei

Potrivit art. 1169 din Codul Civil, cel ce face o propunere naintea judecatii, trebuie sa o
dovedeasca, conform principiului actori incumbit probatio.[13]

Dupa ce reclamantul si-a dovedit pretentia formulata, este rndul prtului sa se apere si
sa dovedeasca netemeinicia pretentiilor reclamantului si sa-si sprijine cererilor sale. Astfel,
sarcina probei revine prtului, acesta devenind reclamant, conform principiului reus excipiondo
fit actor.

Daca prtul dobndeste si calitatea de reclamant (ex. prin formularea unei cereri
neconventionale), acestuia i se aplica regula comuna privind sarcina probei.

3.6.1.4. Conditiile de administrare a probei

Pentru ca o proba sa fie admisa si ncuviintata de catre instanta de judecata, aceasta

trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii:

- sa nu fie oprita de lege, sa fie legale (ex. n cazul prezumtiilor legale

absolute nu poate fi admisa proba pentru rasturnarea acestora);

- sa fie verosimila, sa dovedeasca fapte credibile;

- sa fie pertinenta, sa aiba legatura cu pricina;

- sa fie concludenta, sa duca la lamurirea unor mprejurari pentru rezolvarea cauzei.

Daca orice proba concludenta este si pertinenta, n schimb nu orice proba pertinenta poate
sa fie si concludenta.

3.6.1.5. Conventiile asupra probelor

Conventiile reprezinta acele acorduri de vointa prin care partile se abat de la normele
legale ale probatiunii judiciare, fie anterior, fie n cursul unui proces.[14] Aceasta cu conditia ca
acele conventii dintre parti sa nu contravina dispozitiilor de ordine publica.

Conventiile[15] asupra probelor pot fi:

- conventii care privesc sarcina probei, cu conditia ca acestea sa nu aduca vreo atingere rolului
activ al judecatorului n materie probatorie;

- conventii care privesc obiectul probei, daca obiectul probei se extinde la fapte vecine si conexe
pentru a usura proba, cu conditia sa nu aduca atingere dispozitiilor nscrise n Codul de
procedura civila privind rolul activ al judecatorului n materie probatorie;

- conventii cu privire la admisibilitatea probelor, acestea fiind valabile doar daca dispozitiile
legale care reglementeaza admisibilitatea probelor sunt dispozitive si nu imperative;

- conventii privind puterea doveditoare a probelor, acestea fiind valabile doar daca maresc
puterea doveditoare a probei, cu conditia de a nu fi ncalcata o norma juridica imperativa;

- conventii privind administrarea dovezilor, acestea fiind valabile doar daca normele juridice care
reglementeaza administrarea dovezilor sunt dispozitive si nu imperative.

n principiu, aceste conventii sunt admise cu conditia de a nu se aduce atingere unor

norme imperative.

3.6.2. Mijloacele de proba

3.6.2.1. nscrisurile[16]
A. Definitie si clasificare

nscrisurile reprezinta consemnarea de date despre acte si fapte juridice cu un mijloc

adecvat pe un anumit suport material (hrtii, carton, sticla, scndura, pelicula, banda magnetica,
discheta).

n clasificarea nscrisurilor trebuie sa se tina seama de mai multe criterii:

- Dupa scopul pentru care au fost ntocmite, nscrisurile se clasifica n:

- nscrisuri preconstituite (ntocmite special pentru a servi ca probe);

- nscrisuri nepreconstituite (toate celelalte nscrisuri).

- Dupa efect, nscrisurile se mpart dupa cum urmeaza:

- nscrisuri originale sau primordiale (sunt ntocmite pentru a dovedi ncheierea , modificarea
sau stingerea unui anumit raport juridic civil);
- nscrisuri recognitive (ntocmite pentru recunoasterea celor originare pierdute sau distruse);
- nscrisuri confirmative (cele care nlatura anulabilitatea onor acte juridice civile).

- n functie de modul de ntocmire, nscrisurile:

- nscrisuri autentice;
- nscrisuri sub semnatura privata.

- Dupa raportul dintre ele deosebim:

- nscrisuri originale;
- copii.

- Dupa criteriu semnaturii putem vorbi despre:

- nscrisuri semnate;
- nscrisuri nesemnate.
B. nscrisul autentic

Potrivit art. 1171 din Codul Civil, actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile
cerute de lege de un functionar public care are dreptul de a functiona n locul unde actul s-a
facut.

Sunt nscrisuri autentice:

- nscrisurile notariale, ntocmite de notarul de stat;

- hotarrile organelor jurisdictionale (hotarrile judecatoresti);
- actele de stare civila.

C. nscrisul sub semnatura privata

Reprezinta acel nscris care este semnat de cel sau cei de la care provine.

Asadar, exista o singura conditie de valabilitate, respectiv existenta semnaturii autorului

sau autorilor actului. n ceea ce priveste semnatura, este de precizat ca trebuie sa fie numai aceea
executata de mna autorului si nu cea litografiata, dactilografiata ori pusa prin parafa sau punere
de deget.

Pentru anumite nscrisuri sub semnatura privata este necesara ndeplinirea unor conditii
speciale de valabilitate:

- conditia pluralitatii de exemplare - formalitatea multiplului exemplar este reglementata n art.

1179 din Codul Civil, care dispune ca: "actele sub semnatura privata care cuprind conventii
sinalagmatice nu sunt valabile daca nu s-au facut n attea exemplare originale cte sunt parti cu
interes contrar. Este de ajuns un singur exemplar pentru toate persoanele care au acelasi interes."

- conditia scrierii n ntregime ori punerii formulei "bun si aprobat".

Potrivit art. 1180 din Codul Civil, "actul sub semnatura privata prin care o parte se obliga
catre alta a-i plati o suma de bani sau o ctime oarecare trebuie sa fie scris n ntregul lui de acela
care l-a subscris sau cel putin acesta sa adauge la finele actului cuvintele "BUN sI APROBAT"
aratnd totdeauna n litere suma sau ctimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca."

- conditia ceruta testamentului olograf.

Potrivit art. 859 din Codul Civil, "testamentul olograf nu este valabil dect cnd este scris
n tot, dotat si subsemnat de mna testatorului".

Forta probanta a nscrisului sub semnatura privata:

Regula o constituie art. 1176 din Codul Civil: "Actul sub semnatura privata, recunoscut
de acel caruia se opune sau privit dupa lege ca recunoscut, are acelasi efect cu actul autentic,
ntre acei care l-au subscris si ntre cei care reprezinta drepturile lor[17]".

Potrivit art. 1177 din Codul Civil, "Acela carui se opune un act sub semnatura privata este dator
a-l recunoaste sau a tagadui curat scriptura sau subsemnatura sa".

Mostenitorii sau succesorii n drepturi ai aceluia de la care provine nscrisul pot declara
ca nu cunosc scrisul sau semnatura autorului lor, n aceasta situatie, nscrisul fiind lipsit
provizoriu de putere probatorie pna la verificarea acestuia, aplicndu-se astfel prevederile art
1178 din Codul Civil.

Forta probanta a nscrisului sub semnatura privata comporta urmatoarea diferentiere:

- ntre parti, ea are aceeasi valoare ca si celelalte mentiuni ale nscrisului;

- fata de terti, ea face dovada din ziua n care a devenit "data certa".

D. Alte nscrisuri

- nscrisul n forma electronica. Legea nr. 455 / 2001, art. 4 alin. 2 desemneaza prin notiunea de
nscris forma electronica "o colectie de date n forma electronica ntre care exista relatii logice si
functionale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate
a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar".

- rabojurile - fiind doua bucati de lemn, pe care sunt trecute prin folosirea unor semne, prestatiile
efectuate periodic de catre parti;

- registre, carti si hrtii casnice;

- scrisori;

- nscrisuri specifice dreptului comercial, facturi acceptate, registre comerciale etc.

3.6.2.2. Marturii (proba cu martori ori testimoniala)

Martorii sunt acele persoane straine de proces, care au cunostinte ce pot avea ca rezultat
corecta solutionare a cauzei (ex. au fost prezente la ncheierea unui contract).

Ca regula generala, trebuie sa precizam ca faptele juridice pot fi dovedite nengradit cu

martori. Ca reguli speciale n privinta probei testimoniale trebuie sa aratam dispozitiile art. 1191
din Codul Civil:
a) prima regula, nscrisa n art. 1191 alin. 1 prevede ca "dovada actelor juridice al caror obiect
are o valoare ce depaseste suma de 250 lei chiar pentru un depozit voluntar nu se poate face dect
prin act autentic sau prin act sub semnatura privata";
b) cea de a doua regula, nscrisa n art. 1191 alin. 2 prevede ca "nu se va primi niciodata o
dovada prin martori n contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce pretinde ca s-
ar fi zis naintea, n timpul sau n urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma sau
valoare ce nu depaseste 250 lei".

Exceptiile de la regulile admisibilitatii probei cu martori

a) Conform art. 1197 din Codul Civil, regulile mai sus prescrise nu se aplica n cazul cnd exista
un nceput de dovada scrisa

Se numeste nceput de dovada scrisa "orice scriptura a aceluia n contra caruia s-a format petitia
sau a celui ce l reprezinta si care scriptura face a fi crezut faptul pretins"[18].

b) Art. 1198 din Codul Civil prevede ca : "acele reguli nu se aplica totdeauna cnd creditorului
nu i-a fost cu putinta a-si procura o dovada scrisa, despre obligatiile ce pretinde sau a conserva
dovada luata), cum ar fi:

- la obligatiile care se nasc din delicte, cvasidelicte si cvasicontracte;

- la depozitul necesar n caz de incendiu, ruina, tumult sau naufragiu si la depozitele ce fac
calatorii n ospataria unde trag;
- la obligatiile contractate n caz de accidente neprevazute cnd nu era cu putinta partilor de a
face nscrisuri;
- cnd creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovada scrisa dintr-o cauza de forta majora
neprevazuta.

Daca n cele aratate legiuitorul a avut n vedere imposibilitatea materiala de a procura

nscrisuri, totusi practica si doctrina au consacrat si imposibilitatea morala. Este vorba de
situatiile n care partile care au ncheiat acte juridice sunt n relatie de rudenie, de prietenie, de
afectiune sau uneori de subordonare.

3.6.2.3. Marturisirea (recunoasterea)

Prin marturisire ntelegem recunoasterea de catre o persoana a unui act sau fapt pe care o
alta persoana si ntemeiaza o pretentie si care este de natura sa produca efecte contra autorului
ei.

Marturisirea este una act juridic din punct de vedere al dreptului civil si un mijloc de
proba din punct de vedere al dreptului procesual civil.

Ca act juridic, marturisirea este irevocabila.

Criterii de clasificare

1) Dupa cum este facuta n fata sau n afara instantei de judecata, marturisirea este: judiciara si
extrajudiciara.
2) Dupa modul de exprimare, distingem ntre marturisirea expresa si marturisirea tacita sau
prezumata.
Marturia este expresa atunci cnd ntr-o declaratie, scrisa sau orala prin care se recunoaste
un fapt pe care-si ntemeiaza pretentia cealalta parte.
 Marturisirea tacita se ntlneste n situatiile n care legea prevede ca instanta sa o deduca
dintr-o anumita conduita a partii.
3) Dupa structura, diferentiem ntre: marturisirea simpla, marturisirea calificata si marturisirea
complexa.
Marturisirea simpla (sau marturisirea fara rezerve) este recunoasterea ntocmai de catre prt
a pretentiilor reclamantului (ex. prtul recunoaste ca a mprumutat de la reclamant 5 milioane
lei si ca nu i-a platit).
Marturisirea calificata consta n recunoasterea de catre prt a faptului invocat de reclamant,
dar si alte mprejurari strns legate de faptul invocat, anterioare sau concomitente faptului pretins
care schimba calificarea juridica (ex. prtul recunoaste ca a primit 5 milioane de lei, dar nu ca
mprumut ci ca plata pentru serviciile pe care le-a prestat).
Marturisirea complexa reprezinta recunoasterea de catre prt a faptului pretins de
reclamant, dar si a altei mprejurari ulterioare care anihileaza primul fapt (ex. prtul recunoaste
ca a primit 5 milioane de lei, dar afirma ca i-a platit ntre timp).

Indivizibilitatea marturisirii:

Potrivit art. 1206 din Codul Civil, "marturisirea nu poate fi luata dect n ntregime
mpotriva celui care a marturisit si nu poate fi revocata de acesta afara numai de a aproba ca a
facut-o din eroare de fapt.

Problema divizarii marturisirii nu se poate pune n cazul marturisirii simple.

n ceea ce priveste puterea doveditoare a marturisirii, avem doua perioade:

- prima perioada este cea anterioara anului 1950 cnd marturisirea era considerata "regina
probelor", fiind reglementata n art. 1200 punctul 3 din Codul Civil (care considera marturisirea
judiciara ca o prezumtie legala ce facea dovada deplina mpotriva celui care a marturisit),
reprezentnd astfel o proba perfecta (probatio probatisima);

- perioada dupa 1950, cnd este trecuta n rndul celorlalte probe, putnd fi combatuta prin proba
contrara, facuta prin orice mijloc de proba admis de lege, fiind lasata la aprecierea judecatorului.

INTEROGATORIUL - reprezinta mijlocul procesual de administrare a probei

marturisirii ce este reglementat n art. 218 la 225 din Codul de procedura civila.

3.6.2.4. Prezumtiile

Potrivit art. 1198 din Codul Civil, "prezumtiile sunt consecintele pe care legea sau
magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut", deci reprezinta o presupunere
facuta de legiuitor sau judecator.

Prezumtiile sunt, asadar, probe indirecte, reprezentnd rezultatul a doua rationamente:

mai nti, din cunoasterea probelor directe (nscrisuri, marturii etc.), judecatorul induce printr-un
prim rationament, existenta n trecut a unui fapt care este vecin si conex cu faptul generator de
drepturi; printr-un al doilea rationament, din cunoasterea faptului vecin si conex, judecatorul
deduce existenta faptului principal datorita legaturii de conexitate dintre aceste doua fapte[19].
Criterii de clasificare a prezumtiilor

1. Dupa autor, prezumtiile sunt legale si simple.

Prezumtiile legale sunt cele care sunt opera legiuitorului. Potrivit art. 1200 din Codul Civil,
"sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate prin lege", cum ar fi:
- actele ce legea le declara nule pentru ca le priveste facute n frauda dispozitiilor sale;
- n cazurile cnd legea declara ca dobndirea dreptului de proprietate sau liberatiunea unui
debitor rezulta din oarecare mprejurari determinate;

puterea ce legea acorda autoritatii lucrului judecat res indicato proverietate habetur - lucrul
judecat se considera adevarat).

Mai exista si alte prezumtii legale, cum ar fi: prezumtia de mandat tacit reciproc ntre soti,
reglementata de art. 35 alin. 2 din Codul familiei; prezumtiile stabilite de art. 469 din Codul Civil
privind imobilele prin destinatie etc.

Prezumtiile simple - potrivit art. 1203 din Codul Civil sunt acelea stabilite de magistrat
(judecator), prezumtiile sunt lasate la luminile si ntelepciunile magistratului. n acelasi articol se
arata ca prezumtiile nu sunt permise magistratului dect numai n cazurile cnd este permisa si
dovada prin martori, afara daca un act nu este atacat ca s-a facut n frauda, dol (viclenie) sau
violenta. Este de observat ca, n timp ce prezumtiile legale sunt limitate ca numar, prezumtiile
simple sunt nelimitate.
2. Dupa forta probanta, prezumtiile legale se submpart n: prezumtii absolute si prezumtii
relative.
Prezumtiile absolute (iuris de iure) - sunt acelea care nu pot fi rasturnate prin proba
contrarie, ele mai sunt denumite si irefagabile (ex. puterea lucrului judecat - orice hotarre se
presupune ca spune adevarul; art. 61 din Codul familiei prevede ca "timpul cuprins ntre a 330- zi
si a 180- a zi dinaintea nasterii este timpul legal al conceptiunii".
Prezumtiile relative (iuris tantum) - sunt acelea care pot fi rasturnate prin proba contrarie,
chiar prin prezumtii simple sau martori (ex. prezumtia de paternitate reglementata n art. 53 din
Codul familiei care prevede ca "copilul nascut n timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei;
prezumtia de buna credinta (bona judes persumitur) - reglementata de art. 1899 alin. final, Cod
Civil etc.
3.6.2.5. Alte mijloace de proba

Alaturi de mijloacele de proba tratate anterior, mai putem aminti: probele materiale, proba
prin rapoartele de expertiza, cercetarea la fata locului.

Probele materiale sunt specifice procesului penal, Codul de procedura civila neocupndu-se
de tratarea acestora.

Prin probe materiale ntelegem acele obiecte care datorita calitatilor lor, semnelor sau
urmelor ramase pe ele ar putea prezenta importanta n solutionarea procesului civil. Spre
deosebire de alte probe, acestea nu pot fi nlocuite, analizarea lor facndu-se printr-o cercetare la
fata locului sau printr-o expertiza.

Proba prin rapoartele de expertiza

ntr-un proces civil, instanta poate dispune efectuarea unei expertize, fiind necesara
efectuarea acesteia chiar daca judecatorul are cunostinte de specialitate.
 Expertiza poate fi definita ca fiind activitatea de cercetare a unor mprejurari de fapt n
legatura cu obiectul litigiului, ce necesita cunostinte de specialitate, activitate desfasurata de un
specialist (expert), desemnat de instanta de judecata. Relatarea facuta de expert n scris sau oral
n care sunt expuse constatarile si concluziile sale cu privire la mprejurarile de fapt a caror
lamurire a fost solicitata poarta denumirea de raport de expertiza. Expertiza si raportul de
expertiza sunt doua notiuni distincte, dar interdependente deoarece raportul de expertiza este
urmarea expertizei, iar expertiza este activitatea de cercetare pe care se ntemeiaza raportul
expertizei[20].

Cercetarea la fata locului

Prin cercetarea la fata locului, judecatorul ia contact n mod direct cu anumite situatii sau
stari care pot duce la stabilirea raporturilor juridice dintre parti.

Cercetarea la fata locului se poate face n instanta (ex. cercetarea unor obiecte) sau n
afara acesteia (ex. cercetarea anumitor mprejurari).
Concluzie
Raportul juridic civil, prin raport juridic civil se nelege relaia social, patrimonial sau
nepatrimonial, reglementat de norma de drept civil.

Raportul juridic civil prezint trei caractere, i anume:

- este un raport social;

- este un raport voliional;

- prile au poziia de egalitate juridic.

Caracterul social al raportului juridic civil

Raportul de drept civil, ca orice raport juridic, este un raport social, adic un raport ce se
stabilete ntre oameni, privii fie n calitate de subiect individual, fie n calitate de subiect
colectiv.

Coninutul caracterului social al raportului juridic civil necesit dou precizri.

n primul rnd, prin reglementarea relaiei dintre oameni de ctre norma de drept civil, aceast
relaie nu i pierde trstura sa primordial, anume de a fi relaie social.

n al doilea rnd, norma de drept civil se adreseaz numai conduitei oamenilor, chiar i atunci cnd
aceast conduit ar fi n legtur cu anumite lucruri (bunuri). Prin urmare, atunci cnd se vorbete
despre regimul juridic al bunurilor, n realitate, se are n vedere conduita oamenilor (ei ntre ei) cu
privire la lucruri. Menionm totui c a fost exprimat i punctul de vedere potrivit cruia dreptul
subiectiv civil real creeaz un raport imediat i direct ntre un lucru i o persoan. ns, chiar i n
literatura de specialitate mai veche s-a precizat c nu este exact s se afirme c dreptul real este un drept
asupra unui lucru, deoarece, innd cont de faptul c orice drept subiectiv este nsoit de o obligaie
civil corespunztoare, ar nsemna c i lucrul, la rndul lui, are obligaii fa de om.

Caracterul voliional al raportului juridic civil

O relaie social devine raport juridic civil, deoarece acest lucru s-a dorit de ctre legiuitor, prin edictarea
normei de drept civil. Aadar, primul aspect care evideniaz caracterul voliional al oricrui raport juridic
civil rezult din norma de drept civil, norm ce exprim voina de stat.

Exist ns i un al doilea aspect al caracterului voliional, dar numai pentru raporturile juridice civile care
izvorsc din actele juridice civile, n sensul c, pe lng voina exprimat n norma de drept civil, exist i
voina exprimat de autorul sau, dup caz, de autorii actului juridic civil. Tocmai de aceea se spune c
asemenea raporturi juridice civile au un caracter dublu voliional.

Caracterul de raport juridic n care prile au poziia de egalitate juridic

Egalitatea juridic a prilor reprezint nu numai metoda de reglementare a dreptului civil, ci i un

caracter propriu raportului juridic civil.

Coninutul acestui caracter al raportului juridic civil se exprim n nesubor-donarea unei pri fa de
cealalt parte a raportului juridic respectiv.