Sunteți pe pagina 1din 10

Psihologie judiciară

Curs: Omucideri multiple

Curs # 4a & 4b

Curs # 4a & 4b CRIMINALII CE COMIT MAI MULTE OMUCIDERI
Curs # 4a & 4b CRIMINALII CE COMIT MAI MULTE OMUCIDERI
Curs # 4a & 4b CRIMINALII CE COMIT MAI MULTE OMUCIDERI
Curs # 4a & 4b CRIMINALII CE COMIT MAI MULTE OMUCIDERI
Curs # 4a & 4b CRIMINALII CE COMIT MAI MULTE OMUCIDERI
CRIMINALII CE COMIT MAI MULTE OMUCIDERI

CRIMINALII CE COMIT MAI MULTE OMUCIDERI

CUPRINS

Infractori care omoară mai multe persoane Criminalii în masă Definiţie Infractorii ce comit crime în masă clasice Criminalii în serie Definiţie Modele explicative Modelul traumă-control (Hickey, 2002) Clasificări şi tipologii Clasificarea folosită de FBI (1985) Criminalul organizat Criminalul dezorganizat Prezentare comparativă Perspectivă integrativă Clasificarea propusă de Holmes şi DeBurger (1998)

* * *

Infractorii care omoară mai multe persoane

Infractorii care au ucis mai multe persoane comit din punct de vere legal infracțiunea „omor calificat” (art. 189 C. Pen.). Unii autori susțin ca fiind utilă o distincţie între criminalii în serie şi criminalii în masă (Lunde, 1976). Spre deosebire de criminalii în serie care omoară mai multe victime una câte una pe o perioadă mai lungă de timp, criminalul în masă se caracterizează printr-un comportament violent exploziv ce duce la moartea mai multor oameni „într-un singur loc şi într-un singur moment” (Lunde, 1976, p. 47) Astfel distincţia dintre criminalii în masă şi criminalii în serie se face în funcţie de modul de operare şi circumstanţele comiterii omuciderilor. Criteriile de departajare a celor două categorii de criminali sunt legate de locul faptei şi intervalul de timp în care sunt omorâte victimele.

Criminalii în masă

Definiţie

Există o crimă în masă atunci când un infractor (sau mai mulţi infractori) omoară trei sau mai mute persoane în acelaşi loc şi într-un interval de timp relativ mic (Bartol, 2004). Conform unei clasificări FBI este util să se facă distincţie între două sub-categorii sau forme ale crimei în

1

Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

Psihologie judiciară

Curs: Omucideri multiple

masă: crima în masă clasică şi crima în masă familială (sau în familie; criminalul fie este

membru al familiei fie nu, victimele sunt însă tot timpul rude apropiate). Am putea adăuga aici omuciderile din convingeri ideologice sau politice care pot fi etichetate ca crime în masă teroriste (despre terorism şi formele de infracţionalitate legate de acest fenomen intenţionăm să discutăm într-un curs separat). Crimele în masă au câteva aspecte caracteristice:

1. Se produc pe neaşteptate, de cele mai multe ori fără avertizări;

2. Se consumă rapid;

3. Persoana criminalului (sau criminalilor) este de cele mai multe ori identificată rapid şi fără dificultate;

4. De cele mai multe ori infractorul (sau infractorii) mor şi ei la locul crimei: fie se sinucid fie sunt omorâţi în confruntare cu poliţia sau trupele speciale.

Particularităţile infractorilor ce comit crime în masă sunt foarte puţin studiate. Acest lucru poate fi explicat deopotrivă prin dificultăţi obiective (moartea autorilor în timpul sau după comiterea omorului în masă) sau subiective (crimele în masă sunt mai puţin misterioase decât crimele în serie reprezentând subiecte de studiu mai puţin atractive). Pentru că nu dispunem de date sistematice în legătură cu crimele în masă familiale sau în familie în continuare ne vom concentra asupra a câteva aspecte legate de infractorii ce comit crime în masă clasice.

Infractorii ce comit crime în masă clasice

Investigaţiile criminalistice arătă că indivizii care comit omucideri în masă sunt de cele mai mult ori persoane care:

1. Frecvent resimt faptul că viaţa pe care o duc nu se ridica la înălţimea aşteptărilor sau standardelor pe care le au;

2. Deseori şi-au pierdut speranţa că pot avea o viaţă mai bună (simt că viaţa nu le aduce decât dezamăgiri şi nimic bun nu li se mai poate întâmpla);

3. Resimt un sentiment de neputinţă în a rezolva anumite probleme sau de a schimba anumite lucruri cu care nu sunt categoric de acord apelând la mijloace normale;

4. Sunt persoane care au acumulat multe frustrări: sunt înrăiţi şi supăraţi;

5. De multe ori comitere infracţiunii este declanşată sau precipitată de o tragedie personală (eşec legat de serviciu, despărţirea de persoane apropiate etc.);

6. În mare parte sunt persoane izolate social: frecvent locuiesc singure, sunt puţin sociabili, nu au contate sociale stabile, nu au prieteni;

7. Au de regulă o vârstă între 35 şi 45 de ani.

În Cadrul 1 puteţi urmări exemple de crime în masă clasice.

Cazul 1 În dimineaţa zile de 16 octombrie 1991 George Hennard în vârstă de 35 ani a intrat cu maşina sa prin peretele de sticlă a unei cofetării din orăşelul Kyllin, statul Texas. După ce a coborât din maşină a omorât mai mulţi vizitatori: el mergea de la o victimă la alta, preferând în special femei, şi le omora cu câte un glonţ în cap tras de la o distanţă mică. Atunci când victima era o femeie înainte de a o împuşca ţipa: „târfo!”. Din cele 23 de victime 14 au fost femei. A fost ucis în timpul confruntării cu poliţia. Ulterior s-a constatat că George Hennard ura femeile în general. S-a aflat de asemenea că cu puţin timp înainte de comiterea infracţiunii fusese concediat din flota comercială unde avea un

2

Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

Psihologie judiciară

Curs: Omucideri multiple

post la care ţinea foarte mult. Investigaţiile au demonstrat că George Hennard a planificat minuţios crima studiind mai multe filme documentare despre omorurile în masă.

Cazul 2 Pe 1 noiembrie 1991 Gang Lu, un fost student al Universităţii din statul Iowa, a intrat pe teritoriul universităţii căutând să omoare şase profesori pe care-i considera responsabili pentru faptul că nu a primit un premiu prestigios pentru lucrarea sa de doctorat. El a reuşit să omoare cinci dintre cei şase profesori vizaţi. După comiterea crimei autorul s-a sinucis la locul faptei. Ancheta cazului a relevat faptul că înainte de comiterea omuciderii în masă Lu a scris cinci scrisori în care explica detaliat motivul crimei şi modul în care intenţionează să acţioneze.

Cadrul 1: Exemple de crime în masă

De cele mai multe ori criminalii în masă folosesc arme semiautomate care să le permită tragerea mai multor focuri în vederea măririi şansei de omorâre a victimelor. În general victimele sunt doar simbolic legate de sursa care le-a produs durere şi neplăceri în viaţă. După cum am menţionat deja, criminalii în masă sunt persoane care trăiesc într-o izolare socială profundă iar crima pentru ei are frecvent o semnificaţie multiplă:

1. Este o răzbunarea îndreptată contra celorlalţi, contra societăţii;

2. Le oferă sentimentul că au putere asupra celorlalţi, exercită un control asupra vieţii altora;

3. Este o modalitatea de a atrage atenţia asupra propriei persoane şi şansa de a deveni o persoană cunoscută.

În continuarea vom acorda o atenţie sporită analizei crimelor şi criminalilor în serie şi asta pentru că marea majoritatea a cercetărilor criminalistice s-au orientat anume spre această categorie de infractori.

Criminalii în serie

Definiţie

Crima în serie există atunci când un infractor (sau mai mulţi infractori) omoară trei sau mai mute persoane de regulă în locuri diferite şi într-un interval de timp relativ mare (Bartol, 2004). Perioadele de timp între omoruri pot fi de câteva zile sau săptămâni dar de cele mai multe ori sunt de durata a câteva luni sau chiar ani. Aceste perioade mai sunt definite ca fiind „perioade de răcire” (cooling-off) şi ele lipsesc în cazul crimei în masă.

Profesorul Steven Egger (autorul primei lucrări de doctorat din lume despre criminalii în serie) o autoritate de referință în domeniul studiului criminalilor în serie, ne oferă o amplă definiţie descriptivă a indicatorilor care ne permit considerarea infracțiunii drept una dintr-o serie iar autorul (infractorul) ca fiind un posibil criminal în serie:

„O crimă în serie se constituie atunci când unul sau mai mulţi indivizi (bărbaţi, în cea mai mare parte a cazurilor) comit o a doua omucidere şi / sau o altă crimă ulterior; este fără predeterminare (nu există o relaţie prealabilă între autor şi victimă); survine într-un moment distinct şi, aparent, nu are nici o legătură cu omuciderea iniţială, fiind, în general, comisă într- o zonă geografică diferită. În plus, mobilul nu este tentaţia câştigului material, ci pare să fie dorinţa de a-şi exercita puterea asupra victimelor. Acestea din urmă pot avea o valoare

3

Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

Psihologie judiciară

Curs: Omucideri multiple

simbolică, sunt percepute ca fiind nesemnificative şi se află, cel mai adesea, în imposibilitatea de a se apăra singure sau de a-i alerta pe ceilalţi. De asemenea, ele sunt frecvent percepute ca nefiind prea puternice, din pricina situaţiei lor în timp şi spaţiu sau a statutului lor în mediul căruia îi aparţin (vagabonzi, prostituate, muncitorii imigranţi, homosexuali, copii pierduţi, femei singure sau în vârstă)” (Egger, 1985, p. 136)

Într-un editorial apărut în volumul 27 al prestigioasei reviste Forensic Science International se atrage atenţia anchetatorilor şi experţilor judiciari asupra criteriilor de care este important să se ţină cont pentru a suspecta infracţiunea cercetată ca fiind o faptă a criminalilor în serie. Conform opiniei exprimate în acest editorial este posibil să ne aflăm în faţa unei crime în serie atunci când aceasta a fost:

„comisă asupra tinerilor sau tinerelor, care au fost brutalizaţi şi care au răni aparente ante mortem, provocate prin legare, tortură în scopul producerii durerii şi a suferinţei, abuz sexual, mutilare înainte şi după moarte, o motivaţie unică a rănilor, o posibilă eventraţie, o castrare sau mutilări intenţionale, ardere cu acid sau o distrugere a cadavrului, îngropat superficial, sub crengi sau pietre, azvârlit în gunoaie, în containere sau apă”

Modele explicative

Nevoia de a înţelege cauzele comiteri crimelor în serie au determinat mai mulţi cercetători-criminalişti să realizeze investigaţii sistematice asupra criminalilor în serie. Ca rezultat al acestor cercetări au fost propuse mai multe modele explicative asupra conduitei criminalilor în serie. Printre cele mai cunoscute se află modelul motivaţional al omuciderii sexuale (propus de criminaliştii de la FBI; Burgess et al., 1986), modelul traumă-control (Hickey, 2002) şi modelul psihanalitic al criminalului în serie (Pistorius, 1996). Pentru că între cele trei modele există o foarte mare asemănare vom analiza doar cel mai recent model: modelul traumă-control propus de Hickey (2002)

Modelul traumă-control (Hickey, 2002)

Modelul elaborat de Hickey (2002) consideră omuciderile comise de criminalii în serie ca modalităţi de control a tulburărilor echilibrului interior provocate de evenimente traumatizante ce intervin în perioada socializării primare. Conform autorului în timpul socializării primare a criminalilor în serie pot fi distinse două categorii de factori ce determină o structurare defectuoasă a personalităţii acestora: factori predispozanţi şi factori traumatizanţi. În calitate de factori predispozanţi pot fi identificate anomalii ereditare precum prezenţa unui cromozom Y suplimentar dar şi traume fizice (de exemplu, o lovitură sau leziune la cap). Factorii traumatizanţi (mai corect psihotrumatizanţi) sunt reprezentaţi în special prin abuzuri fizice şi / sau sexuale, neglijarea copilului şi a nevoilor fundamentale ale acestuia legate de alimentare, afecţiune, comunicare etc. Evenimentele traumatizante ce intervin pe fundalul factorilor predispozanţi determină apariţia unei palete de trăiri şi reflecţii negative despre propria persoană: copilul se culpabilizează pentru incapacitatea de a fi pe plac părinţilor, dezvoltă o atitudine de auto-dispreţuire. Pentru a se proteja de trăirile afective negative legate de relaţiile cu ceilalţi şi lipsa de respect faţă de sine intervine un proces de disociere a personalităţii. În acelaşi timp are loc o plonjare frecventă a copilului în lumea fantasmelor, are frecvente stări de absenteism şi reverii cu

4

Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

Psihologie judiciară

Curs: Omucideri multiple

ochii deschişi. Fantasmele şi reveriile îl ajută pe copil să-şi restabilească un anume echilibru psihic. În timp, odată cu trecerea spre vârsta adolescenţei fantasmele devin tot mai puternice şi capătă un conţinut puternic legat de control, violenţă şi dominaţie. Autorul modelului consideră că stimulenţii externi precum consumul de stupefiante, materialele pornografice sau filmele cu scene violente alimentează şi amplifică semnificativ fantasmele unor astfel de adolescenţi. În acest sens Hickey face trimitere la datele unei cercetări realizate de Straus şi Baron care indică faptul că statele americane care au cel mai mare număr de cititori de publicaţii erotice sau pornografice (precum revistele Playboy sau Hustler) au totodată şi cea mai ridicată rată a infracţiunilor violente. După cum menţionează Montet (2003) explozia criminalilor în serie pe care au cunoscut-o SUA şi care datează din anii 1950-1960 a coincis cu explozia producţiilor mediatice legate de violenţă şi sex. Dar, după cum afirmă acelaşi autor, ar fi greşit să punem pe seama influenţelor mass-media comiterea unor omoruri în serie: „chiar fără stimulenţi criminalul în serie face întotdeauna ravagii” (p. 25). Odată cu maturizarea disocierea personalităţii, incipientă în copilărie, duce la creare unei măşti de faţadă („masca sănătăţii” specifică psihopatului), a unui om aparent echilibrat, în spatele căreia se ascunde o structură dizarmonică care încearcă din răsputeri să-şi compenseze traumele şi suferinţele. Refularea şi rezolvarea fantastică a traumelor din copilărie poate dura o bună perioadă de timp (uneori zeci de ani) dar la un moment dat satisfacţiile şi reechilibrarea prin reverii şi fantasme pot să nu mai fie suficiente pentru restabilirea echilibrului psihic. În asemenea cazuri individul trece la acţiune, pune în aplicare fantasmele sale săvârşind un prim omor. Omorul nu este un scop în sine, el se realizează pentru materializarea fantasmelor: presupune un mod de operare care denotă o atitudine de depersonalizare a victimei (ea nu este decât un obiect de satisfacere a dorinţelor criminalului) şi exerciţiul controlului total asupra acesteia (frecvent victima este imobilizată). Victima este umilită, agresată, mutilată ceea ce îi produce plăcere şi satisfacţie criminalului în serie. Imediat după ce comite crima ucigaşul îşi redobândeşte pe moment echilibrul psihic şi, de regulă, urmează acea perioadă de „răcire”, de pauză între crime. Frecvenţa crimelor este în funcţie cu amploarea „refacerii şi uşurării” pe care o resimte criminalul în serie imediat după comiterea unui omor. Dacă victima, de exemplu, moare mai înainte de consumarea fantasmelor criminalului acesta se poate înfuria şi comite o nouă crimă la un interval de timp foarte scurt pentru aşi epuiza fantasmele obsedante. Fantasmele chiar dacă sunt satisfăcute revin cu o nouă intensitate pentru că „nu pot fi niciodată pe deplin satisfăcute, iar furia revine, cu spirala-i nesfârşită de neîncredere şi de îndoială; experienţa homicidă poate genera din nou fantasme violente” (Montet, 2003, p. 25). În viziunea modelului traumă-control omorurile comise de criminalii în serie sunt încercări disperate de restabilire a echilibrului psihic deteriorat ca rezultat al traumelor psihologice infantile.

Clasificări şi tipologii

Clasificarea folosită de FBI (1985)

Probabil cea mai cunoscută şi în acelaşi timp cea mai simplă modalitate de clasificare a criminalilor în serie este cea realizată şi folosită de FBI. Membrii Grupului de Studii Comportamentale (Behavioral Science Unit) condus de colonelul Robert Ressler au realizat o cercetare sistematică asupra unui lot de 36 de criminali sexuali, dintre care cei mai mulţi erau criminali în serie. După analiza detaliată a caracteristicilor personale şi comportamentului

5

Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

Psihologie judiciară

Curs: Omucideri multiple

infracţionar s-au conturat două portrete sau profiluri generale: tipul criminalului în serie organizat şi tipul criminalului în serie dezorganizat.

Criminalul organizat

Ceea ce distinge radical criminalul în serie organizat de cel dezorganizat este planificarea minuţioasă a crimelor (Butoi, 2003a). De regulă, din punct de vedere psihiatric, criminalul în serie organizat este un psihopat sexual. Infractorul ce se încadrează în acest tip are o inteligenţă bună, peste medie astfel încât este capabil de o planificare minuţioasă a crimei. Victima în cazul infracţiunilor planificate este de cele mai multe ori o persoană necunoscută selectată după anumite criterii personale. Astfel, de exemplu, probabil cel mai cunoscut criminal în serie – Ted Bundy – îşi alegea victime care aveau un fizic foarte asemănător (păr lung cu cărare la mijloc, faţă ovală). Investigaţiile ulterioare au stabilit faptul că toate victimele sale semănau cu o fostă prietenă cu care avusese o relaţie afectivă sinuoasă şi care l-a respins. De regulă criminalul organizat are bune abilităţi de comunicare, poate fi chiar şarmant şi cuceritor. El preferă să ademenească victima într-un loc stabilit dinainte unde să realizeze crima sau să imobilizeze nestingherit victima spre a o transporta în altă parte. Odată victima ajunsă în imposibilitatea de a se elibera sau apăra în mod frecvent îi cere să coopereze şi să i se supună în realizarea fantasmelor sale. Este genul de criminal care de regulă nu comite acte de agresiune sexuală după moarte victimei. Pentru a îngreuna prinderea sa încearcă să nu lase urme ale activităţii criminale: transportă cadavrul în alt loc tăinuindu-l; ascunde sau scapă de arma crimei; şterge urmele de la locul faptei. Privit din exterior acest tip de criminal poartă acea „mască a sănătăţii mintale” specifică psihopatului: pare a fi un tip de treabă, care este perfect adaptat, având de regulă o slujbă bună şi o familie normală, este bine văzut şi apreciat de prieteni, colegi şi vecini (a se vedea drept exemplul cazul lui Ted Bundy). De regulă comite crime la o anumită distanţă de locul de muncă şi domiciliu său. Pentru a comite crimele uneori se deplasează la distanţe mari cu maşina. Conform datelor oferite de Butoi (2003a) un aspect caracteristic pentru astfel de infractori este faptul că au un autoturism menţinut în stare tehnică bună cu un rulaj mai mare decât în mod normal.

Criminalul dezorganizat

Criminalul în serie dezorganizat în multe privinţe este opusul celui organizat. Ceea ce îl face să se fie etichetat ca şi „neorganizat” constă în faptul că de regulă comite infracţiuni impulsive, infracţiuni fără premeditare (Butoi, 2003a). Conform opiniei exprimate de Butoi (2003a) criminalul dezorganizat este de cele mai multe ori o persoană cu tulburări mentale de intensitate psihotică. Un astfel de criminal de regulă îşi desfigurează (depersonalizează) frecvent victima prin lovituri excesive sau prin mutilarea cadavrului. De regulă interacţiunile verbale sunt minime:

criminalul trece cât mai repede la act fiind deosebit de violent şi atacând victima prin surprindere, pe neaşteptate. Comite infracţiune de regulă faţă de persoane cunoscute şi nu departe de locul de muncă sau domiciliu. Modul de acţionare este brutal, lipsit de acte preparatorii, foloseşte ca arme obiectele aflate la îndemână. Pleacă de la locul faptei lăsând mai multe probe, cadavrul fiind fie lăsat la locul crimei fie ascuns în grabă şi în mod superficial.

6

Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

Prezentare comparativă

Psihologie judiciară

Curs: Omucideri multiple

În figurile de mai jos se regăsesc sintetizate separat caracteristicile personale ale criminalilor în serie ce comit omucideri sexuale repetate (Figura 1) şi caracteristicile scenei faptei unor astfel de infracţiuni (Figura 2):

Criminalul în serie organizat

Criminalul în serie dezorganizat

Posedă o inteligenţă peste medie

Inteligenţă sub medie

Are abilităţi de comunicare bune, este sociabil

Social inadaptat, non-sociabil

Locul de muncă presupune o muncă calificată

Execută de regulă munci necalificate

Este apt sexual

De cele mai multe ori este inapt sexual

Poate să fie bine văzut în societate; cu un statut social şi material superior

Statut social scăzut

Tatăl are un loc permanent de muncă

Tatăl este fără un loc de muncă stabil

Educaţie inconsecventă în copilărie; lipsa unei discipline impuse de părinţi

Educaţie dură în copilărie; disciplină severă în copilărie

Auto-control ridicat în timpul comiterii faptei

Manifestă anxietate în timpul comiterii faptei

Consumă alcool în timpul sau după comiteri infracţiunii

Consumă foarte puţin alcool în timpul comiterii infracţiunii

Manifestă stres situaţional (agitaţie)

Stres situaţional minim

Locuieşte împreună cu un partener sau cu familia

Locuieşte singur

Pentru comiterea faptei se deplasează la distanţe mari

Locuieşte sau munceşte nu departe de victime

Îşi urmăreşte crimele în mass-media

Interes minim faşă de reflectarea crimelor în mass-media

Îşi poate schimba frecvent locul de muncă sau domiciliul

Duce un mod de viaţă sedentar

Are un stil comportamental specific, un mod de operare caracteristic care se poate perfecţiona în timp

Schimbare semnificativă de comportament ca rezultat al consumului de droguri, alcool, a unor idei religioase

Figura 1: Caracteristicile personale ale criminalelor ce comit omucideri sexuale repetate (sursa: FBI, 1985)

Criminalul în serie organizat

Criminalul în serie dezorganizat

1. Planifică infracţiunea

1. Infracţiunea este spontană

2. Victima este o persoană necunoscută selecţionată după criterii personale

2. Criminalul cunoaşte victima şi locul faptei

3. Victima nu este desfigurată sau depersonalizată deşi poate să fie torturată

3. Victima este desfigurată prin mutilări şi violenţă excesivă

7

Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

Psihologie judiciară

Curs: Omucideri multiple

4.

Infractorul comunică activ cu victima

4.

Interacţiunile verbale sunt minime; infractorul trece cât mai repede la acţiune

5.

Scena crimei denotă planificare şi selecţie minuţioasă a locului faptei

5.

Locul crimei nu este pregătit, este unul ales din întâmplare

6.

De cele mai multe ori cere de la victimă supunere şi cooperare

6.

Surprinde victima prin manifestări de violenţa neaşteptată

7.

Foloseşte mijloace de imobilizare a victimei alese minuţios şi pregătite din timp

7.

Foloseşte un minim de mijloace pentru a imobiliza victima

8.

Actele agresive la adresa victimei se comit înaintea morţii acesteia

8.

Acte sexuale după moartea victimei

9.

Cadavrul de cele mai multe ori este ascuns

9.

Cadavrul este lăsat la vedere

10.

Are grijă ca la locul crimei să nu rămână urme sau armele crimei

10.

La locul faptei sunt lăsate mai multe probe, inclusiv armele crimei

11.

Transportă cadavrul în altă parte

11.

Cadavrul este lăsat la locul faptei

Figura 2: Caracteristicile scenei faptei (sursa: FBI, 1985)

Perspectivă integrativă

Holmes şi DeBurger (1998) se referă la distincţia criminal organizat vs. criminal

dezorganizat precizând că criminalul organizat poate fi considerat un tip de „criminal antisocial” în timp ce criminalul dezorganizat prezintă caracteristicile unui „criminal asocial”. Dacă ţinem cont şi de distincţiile folosite de Butoi (2003a; 2003b) am putea distinge două mari tipuri de criminali în serie în felul următor:

1. Criminalul psihopat organizat, ce comite cu precădere omucideri cu premeditare; el posedă frecvent destructurări de personalitate care se încadrează în ceea ce am prezentat în cursul anterior ca fiind „personalitatea antisocială”; în acelaşi timp acest criminal este frecvent considerat din punct de vedere psihiatric ca fiind un psihopat sexual cu înclinaţii sadice (Dietz, 1986; Rappaport, 1988; Lunde, 1976); de regulă este responsabil penal şi prin fapta sa trădează o atitudine antisocială;

2. Criminalul psihotic dezorganizat, ce comite omucideri impulsive, fără premeditare; el posedă frecvent destructurări de personalitate de intensitate psihotică astfel încât de cele mai multe ori nu este responsabil penal situându-se în afara societăţii („criminal asocial”); din punct de vedere psihiatric majoritatea sau cel puţin o bună parte din ei pot fi diagnosticaţi ca având schizofrenie paranoidală (Lunde, 1976)

Clasificarea propusă de Holmes şi DeBurger (1998)

Relativ recent Holmes şi DeBurger (1998) au propus o clasificare ce prezintă patru tipuri de infractori criminali în serie. Cercetătorii menţionaţi şi-au fondat tipologia pe studiul sistematic a unui lot impresionant de criminali în serie: ei au investigat 110 criminali în serie ce au comis crime în SUA. Pentru unele tipuri de infractori au fost precizate şi sub-tipuri.

Criminalul în serie vizionar (visionary type)

8

Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

Psihologie judiciară

Curs: Omucideri multiple

„Vizionarii” sunt acei infractori care afirmă că au acţionat ca şi cum ar fi fost comandaţi de la distanţă, prin „voci şi viziuni”. În mod evident astfel de criminali de cele mai multe ori sunt găsiţi iresponsabili penal prezentând destructurări mentale de intensitate psihotică. De exemplu un astfel de criminal poate pretinde că a primit de la Dumnezeu indicaţii să omoare femei pentru că acestea sunt unelte ale diavolului (cazul Carignan). Acest tip de criminal corespunde psihoticului dezorganizat despre care am discutat anterior în cadrul tipologiei propuse de FBI.

Criminalul în serie misionar (mission serial killer)

Criminalii în serie misionari se apropie de ceea ce în clasificare FBI este definit ca fiind psihopatul organizat. Spre deosebire de tipul vizionar indivizii ce fac parte din această categorie nu primesc ordine de la alte persoane sau fiinţe ci îşi auto-desemnează „o misiune specială în această lume”. De regulă această misiune este sistematic motivată şi argumentată la nivelul convingerilor ideologice personale şi constă în eliminarea fizică a unei categorii de persoane:

prostituate, catolici, tineri, copii, negri, evrei etc. După cum afirmă Montet (2003): „De fiecare dată vecinii sunt uluiţi de arestarea lui, declarând: ‚Era un băiat atât de drăguţ’ ” (p. 62).

Criminalul în serie hedonist (hedonistic serial killer)

Criminalii din această categorie sunt cei care urmăresc prin comiterea crimei satisfacerea unor nevoi personale, satisfacere ce le procură plăcere frecvent asociată cu motive sexuale. Autorii clasificării au ajuns la concluzia că este practic şi util să se distingă trei sub-tipuri de criminali în serie motivaţi hedonist:

1. Criminalul libidinal (lust killer) este infractorul care doreşte în principal să întreţină relaţii sexuale cu victima;

2. Criminalul în căutare de excitaţii (thrill killer) este un alt sub-tip de ucigaş motivat sexual dar care nu manifestă semne de violenţă excesivă sau necrofilie;

3. Criminalul pentru profit (confort-oriented killer) este criminalul pentru care motivaţia sexuală este secundară; de cele mai multe ori ucide pentru a obţine beneficii materiale. Astfel de criminali pot să-şi omoare, de exemplu, persoanele din apropiere pentru a le moşteni sau a le însuşi lucrurile

Dacă ar fi să comparăm aceste sub-tipuri cu alte clasificări criminalul libidinal ar corespunde criminalului psihopat sexual cu înclinaţii sadice (Lunde, 1976) în timp ce criminalul în căutare de excitaţii ar corespunde psihopatului sexual fără înclinaţii sadice sau tipului de criminal orgiastic (Rappaport, 1988). Criminalul pentru profit se apropie de ceea ce în clasificarea propusă de Rappaport (1988) ar fi criminalii plătiţi dar numai sub aspectul motivaţiei dominante.

Criminalul în serie obsedat de putere şi control (power/control serial killer)

Criminalul obsedat de putere şi control resimte o excitare şi satisfacţie similară celei sexuale sau asociată cu aceasta. El primeşte plăcere în special de la faptul că victima depinde în totalitate de el şi manifestă supunere faţă de cererile sale. Variatele forme de exercitare a controlului şi puterii asupra victimei îi procură satisfacţia maximă.

9

Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

Psihologie judiciară

Curs: Omucideri multiple

Ceea ce distinge clasificarea Lui Holmes şi DeBurger (1998) de clasificarea FBI (1985) este faptul că face distincţia între criminalii în serie care sunt dominaţi de motive sexuale şi criminalii în serie care sunt animaţi de alte motive (de credinţe şi convingeri, de obţinerea profitului, de nevoia de a obţine senzaţii tari etc.). Conform unor autori (Bartol, 2004) este greşit să se considere că toate crimele în serie sunt legate de motive sexuale deşi unii autori, chiar în publicaţii mai noi, perpetuează încă această viziune eronată (a se vedea, de exemplu, Montet,

2003).

10

Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi