Sunteți pe pagina 1din 3

Primii reprezentanti ai genului homo pe la sfarsitul pliocenului si inceputul pleistocenului.

Pleistocenul marcheaza perioada numita cuaternar in care suntem si astazi, sau numit si antropogen.
Apar primii reprezentanti ai genului homo in Africa.

Lucy: la nivelul craniului exista multe elemente de tip simian (pongide) cu prognatism foarte
accentuat dar dentitia este foarte asemanatoare cu a genului homo, nu mai avem complexul cp3 dar
exista inca un spatiu pe mandibula in care se insera caninul la specii mai vechi. Toracele evazat semnifica
lipsa taliei si faptul ca nu puteau inspira puternic cum poate sa faca un primat cu torace cilindric, in
concluzie, australopitecii nu erau alergatori pe sol, nu erau hominide agile. Gradul de bipedie era mai
evident decat al formelor timpurii. Australopitecii inca aveau caracterul de primat proeminent si ele isi
faceau culcusul in mediul arboricol. Femurul avea condil femural voluminos si cu incizura semnificativ
adancita. La formele tarzii de australopiteci, degetul unu la membrul inferior ajunge sa fie la acelasi nivel
cu celelalte degete si nu opozabil.

Australopithaecus aethiopicus - vechime: 2,5 milioane de ani.

Prezenta creasta sagitala mare pentru insertia muschilor temporali (masticatori). Craniu alungit
de inaltime mica, nu asigura parietalele suficient la suprafata de insertie pentru muschii temporali.

In ceea ce priveste australopitecii robusti - se considera ca fiind cei mai evoluati dintre
australopiteci. Cu toate ca maxilele, mandibula si dentitia sugereaza ca erau vegetarieni, consumand
hrana dura de tip nuci, radacini, seminte. Aveau dentitie taurodonta. Prezinta si ei o creasta sagitala dar
mult diminuata pentru insertia muschiului temporal, iar linia temporo-bucala sugereaza insertia
muschiului maseter. Muschii masticatori voluminosi plus dentitia argumenteaza alimentatia lor in hrana
dura.

Aveau dieta ultra-specializata ce nu indica un avantaj evolutiv. Se considera ca ei sunt o linie


evolutiva inchisa. Langa niciun australopitec in siturile in care au fost gasiti nu sau gasit unelte, desi se
considera ca erau fauritori de unelte datorita articulatiei umanoide a degetului opozabil la membrul
superior.

Doar primii reprezentanti ai genului homo erau fauritori de unelte, incepe epoca pietrei, sau
paleoliticul inferior - epoca pietrei cioplite.
In concluzie, australopitecii aveau o strategie de supravietuire de tip simian:

- pe sol se deplasau biped, cu gradul de bipedie diferit de al nostru

- erau temporari arboricoli

- erau cel mai probabil vegetarieni (asta o arata si toracele evazat - inseamna si un
intestin lung de ierbivore)

Cu siguranta, ultimii australopiteci si cel mai nou: australopitec sediba, au introdus in alimentatie
carnea.

Trecerea de la australopiteci la genul homo ca o caracteristica principala a genului homo fiind


cresterea capacitatii craniene care ajunge la aproximativ 750 de cm3, se datoreaza introducerii unei
hrane bogate caloric (cum ar fii carnea - are proteine si grasime). Introducerea carnii a fost un factor
important la evolutia de la australopiteci la genul homo.

In sudul Africii de Sud sau gasit oase sparte deliberat pentru a fi folosite ca unelete. Erau sparte
deliberat si pentru a consuma maduva oaselor. Au ocupat toate habitatele din Africa intrun final. La
sfarsitul pliocenului si inceputul pleistocenului a avut loc o radiatie adaptativa a australopitecinelor,
ocupand la liziera de padure, malurile raurilor, savanele. Radiatia adaptativa e datorata faptului ca erau
omnivori, astfel sau adaptat la mai multe habitate.

In antropologie, cultura e o strategie de adaptare. Marile schimbari climatice, atrag dupa sine
schimbari comportamentale. Astea atrag dupa ele schimbari anatomice si fizologice.

Undeva in jurul a 2 milioane in urma, apare genul homo, la inceputul pleistocenului, incepe
cuaternarul (sau antropogen).

Primul reprezentant al genului homo a fost descoperit in 1960 de Louis Leakey, un hominid pe
care il numeste: Homo habilis ( avea o vechime de aproximativ 1.9 milioane de ani ). In stratul geologic
unde a fost gasit acest rest de craniu, au gasit si unelte (pietre cioplite numite monofaciale [topoare de
piatra]).

Cultura lui este cultura olduvaiana (pebble culture), cultura de prund (prund=malul raurilor pe
care se gaseste piatra). Atat de primitive sunt uneltele primului reprezentant ai genului homo.

Sunt uneltele olduvaiene sunt de marimea unor mingi de tenis aschiate, de cele mai multe ori
doar pe o parte, rar au fost gasite unelte mai tarzii aschiate pe ambele parti (adica bifaciale). Aceste
unelte totusi puteau sa fie folosite la vanatoarea unor mamifere mici. Sau si pastrat in situsurile lui homo
habilis numeroase oase de mamifere considerate ca rezultate in urma hranirii cu acestea. Au fost
studiate bineinteles si aceste oase fosilizate pe care au fost gasite zgarieturi efectuate cu aceste aschii.
Caracteristici anatomo-morfologice:

Se schiteaza o frunte

Inaltarea si largirea eventaiului parietal.

Reducerea tonusurilor supra orbitale

Capacitatea craniana intre 500-800 cm3 cu o medie acceptata astazi de 690 cm3.

Dentitia este evoluata fata de cea a australopitecilor cu micsorarea incisivilor si a caninilor, cu


disparitia completa a diastemei, cu marirea premolarilor si a molarilor.

Aceasta capacitate craniana marita ia asigurat un comportament umanizat. Folosirea constanta a


uneltelor si fabricarea uneltelor. Dupa unii, in momentul in care hominidele incep sa confectioneze
unelte, apare limbajul. Dupa unii, cum a fost si Leakey, primii reprezentanti au avut limbaj in stabilirea
contactelor interumane si chiar pentru faurirea uneltelor (invatand unii de la altii). In tot timpul evolutiei
umane sa constatat cresterea in inaltime constanta a hominidelor.

In anii 1973 sa descoperit Homo rudolfensis - mai vechi decat homo habilis (probabil 2.2
milioane de ani vechime), se observa o subtiere a oaselor craniului si ingrosarea smaltului dentar
(comparativ cu australopitecii). Astfel, la inceputul pleistocenului, cu racirea constanta a vremii, erau
multe hominide ce convientuiau.

Australopitecii au disparut probabil: pentru ca au devenit ei insisi hrana pentru reprezentantii


genului homo; sau pur si simplu ca ei si genul homo concurau pe aceasi hrana (cum homo era mai
evoluat ar fii castigat aceasta batalie evolutiva). Acum circa un milion de ani, se gaseste homo ergastus
erectus ca fiind singurul hominid supravietuitor.

Odata cu racirea vremii, restrangerea constanta a padurilor ajuta la instalarea savanei in Africa, si
in savana are loc o dezvoltare extraordinara a gramineelor. Cercetatoarea Vrba a constatat in Africa
aceasta explozie a gramineelor rezultand in evolutia ierbivorelor, astfel omul a putut mai usor sa vaneze
si sa consume aceste ierbivore.