Foarte muli oameni triesc n faa morii lor, sau a altora, groaza dispariiei totale, a

ntoarcerii n nefiin. Prin moarte, omul, persoana, cu toate capacitile i cunotinele

acumulate de-a lungul anilor, trece n lumea spiritual, care n realitate este mult mai proprie
firii omeneti dect aceast lume pmnteasc. Pe pmnt rmne doar ceva" din om. i
acest ceva", mai mic dect sufletul, este trupul. Dar i trupul ce se va descompune n
elementele pmntului, se va uni iari cu sufletul n ziua nvierii morilor.

Pentru noi cretinii moartea are un sens. Ea ne descoper misterul vieii pmnteti, precum i
taina de neptruns a propriei noastre persoane. Prin moarte ne ntlnim, de fapt, cu Dumnezeu.

Moartea trupeasca, dupa Noul Testament. Moartea trupeasca este urmare a pacatului
stramosesc (Facere III, 3, 19). Oamenii ii ramin supusi si dupa renasterea baptismala, in
virtutea solidaritatii universale cu Adam cel cazut (Rom V, 12). Ea va dainui pina la Parusia
lui Hristos, cind trupurile celor vii <<vor fi imbracate in nestricaciune si nemurire>>, iar ale
celor morti vor fi readuse la viata si reunite cu sufletele respective, spre a se infatisa impreuna
la judecata din urma (I Tes. IV, 13-18; I Cor. XV, 20-26; 42-53).

Prabusirea stapinirii pe care moartea o are asupra neamului omenesc a inceput din momentul
in in care Iisus Hristos a acceptat de buna voie moartea pe cruce si a inviat din mormint.
Credinta crestina in invierea mortilor nu se mai intemeiaza deci doar pe cuvintele Sfintei
Scripturi, ci si pe invierea Mintuitorului, pe care au adeverit-o martorii oculari ai aratarilor
Domnului dupa inviere (I Cor., XV, 3-8; Fapte V, 30-32; X, 40-41)

Pentru crestini, eliberarea din stapinirea mortii si judecata lui Dumnezeu nu se situeaza insa
doar in epoca ce va fi intemeiata la Parusia lui Hristos. Inaugurata in lume odata cu jertfa de
pe Golgota si cu minunea de la Cincizecime (Ioan III, 19; V, 24-30; XII, 31; XV, 22-25; XVI,
8, 11), izbavirea credinciosilor din stapinirea mortii se incepe de pe acum, si anume din clipa
primirii Botezului, taina care-I face partasi mortii si invierii lui Hristos, pentru ca pe viitor
<<sa nu mai slujeasca pacatului>> spre moarte, ci <<sa traiasca lui Dumnezeu>> spre
<<innoirea vietii>> (Rom. VI, 1-13; VIII, 12-13).

Privit in lumina invierii Mintuitorului si in perspectiva fagaduintelor Lui (Ioan XIV, 1-2;
Matei XIX, 28-29), fenomenul mortii trupesti nu mai poate fi considerat drept o disparitie a
persoanei umane, iar aspectul lui nu mai este de temut. Pentru cei ce cred in Evanghelia Fiului
lui Dumnezeu, moartea trupului nu este nici infringere nici pierdere, ci biruinta, cistig, si
aceasta pentru doua motive: face sa inceteze pentru totdeauna tirania pacatului si teama de
moarte (Rom. VI, 7; Evr. II, 15); prilejuieste intrarea sufletului intr-un nou mod de viata,
adica

transferarea lui in cereasca imparatie a lui Hristos (Fil. I, 21; II. Tim. II, 11; III, 7-8). Prin
actiunea ei, in chip paradoxal, moartea se pagubeste pe ea insasi, facind sa-I scape prada pe
care pusese stapinire prin pacat si sa-I prilejuiasca trecerea in cealalta viata[6].

Contradictia launtrica a mortii sesizabila numai prin credinta rezulta si din faptul ca ea
pune capat tuturor suferintelor fizice, care alcatuiesc propriul ei cortegiu: <<Fericiti cei morti,
cei ce de acum mor intru Domnul graieste Duhul - , caci se odihnesc de ostenelile lor>>
(Apoc. XIV, 13; comp. Ev. IV, 10). Pentru crestinii care au marturisit credinta, s-au impotrivit
ispitelor, au savirsit fapte bune, s-au spalat de pacate prin taina Pocaintei si au pastrat legatura
vie cu visternica harului divin, care este Biserica, moartea inseamna, de fapt, intrarea <<in
odihna lui Dumnezeu>> (Evr. IV, 1, 3, 11). Caci repausul in urma lucrului indeplinit si
eliberarea de suferintele trupesti nu sint o pedeapsa, ci o binecuvintare divina, pe care crestinii
o asteapta si o primesc cu multumire[7]. Sfintul Apostol Pavel scrie: <<Necazul nostru de
acum, trecator si usor, ne aduce slava vesnica mai presus de orice masura Caci stim ca,
daca aceasta locuinta a noastra de cort se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta
de mina, vesnica, in ceruri; de aceea si suspinam, in acest trup, dorind sa ne imbracam cu
locuinta noastra cea din cer Avem incredere si voim mai bucuros sa plecam din trup si sa
petrecem cu Domnul>> (II, Cor. IV, 17; V, 1-8).

Moartea pacatosilor este insa urmata, pentru suflet nu de rasplata si pace, ci de pedeapsa si
chinuri. Caci pe cind moartea celui drept nu mai este o pedeapsa pentru pacat, ci o trecere spre
o viata de fericire, moartea celui pacatos este o trecere spre chinuri vesnice. Prin moartea
trupeasca, cei ai lui Hristos scapa de ultima stricaciune mostenita de pe urma pacatului
stramosesc si de aceea ei privesc moartea ca pe o eliberare si biruinta. Pe acestia, harul Sf.
Duh si indeosebi impartasirea cu trupul si singele lui Hristos, prin taina Sfintei Euharistii, I-a
ajutat ca inca din viata paminteasca sa se ridice mai presus de moarte, nemaitemindu-se de ea
si asteptind-o ca pe un prilej de a se apropia mai deplin de Hristos[8]. Nu se poate spune
acelasi lucru despre aceia care si-au dus viata in pacat si au fost surprinsi din clipa mortii in
stare de nepocainta. Sufletele acestora sint de indata osindite la chinurile iadului (Luca XII,
16-21; XVI, 19-31).

Judecata particulara. Din diferitele texte referitoare la aceasta tema rezulta insa destul de
clar ca, in urma parasirii trupului, sufletul se infatiseaza la judecata particulara si apoi trece
intr-o stare fie de fericire, fie de nefericire. De aceea aceasta credinta alcatuieste, inca de la
inceputul crestinismului, una din premisele fundamentale ale moralei crestine si principalul
temei pentru combaterea pacatului.

Parerea ca pina la invierea trupurilor, sufletele crestinilor ar intra intr-o stare de letarghie
asemanatoare cu somnul, stare in care posesiunea harului divin le-ar apropia totusi de

Hristos[9], nu are nici o baza biblica sau patristica. Lipsita de orice temei este si ca Sfintilor
Apostoli si primii crestini ar fi crezut ca sufletele celor decedati merg in <<locuinta
mortilor>>, adica in tristul seol. Daca Mintuitorul ar fi fost adeptul unei asemenea credinte, El
n-ar mai fi putut spune tilharului rastignit de-a dreapta Sa: <<Amin graiesc tie, astazi vei fi cu
mine in rai>> (Luca XXIII, 43). Daca Sfintii Apostoli ar fi nutrit o asemenea credinta, ar fi de
neexplicat dorinta Sfintului Pavel <<de a pleca din trup>> si certitudinea lui ca dupa moarte I
se va da <<cununa dreptatii>> (II Tim. IV, 8). Daca aceasta ar fi fost invatatura Bisericii
primare, Sfintul Apostol si Evanghelist Ioan n-ar mai fi considerat moartea dreptilor si
martirilor drept inceputul unei stari de rasplata, de odihna si de fericire: <<Fericiti cei morti,
cei ce mor de acum intru Domnul, caci faptele lor vin cu ei>> (Apoc. XIV, 13).

Dupa moartea trupului, sufletele dreptilor se duc intr-un loc de bucurie si fericire numit
potrivit vocabularului curent din traditia iudaica - <<sinul lui Avraam, sau <<Paradis>> (Luca
XVI, 22; XXIII, 43; II Cor. XII, 4; Apoc. II, 7), iar ale celor nedrepti intr-un loc de tristete si
nefericire numit <<gheena>>, <<gheena focului>>, <<iezerul de foc>>, <<intunerecul cel
mai din afara>> sau <<iadul>> (Matei V, 22, 29-30; XVIII, 19; XXIII, 15, 33; Marcu IX, 34,
45, 47; Luca XII, 5; XVI, 22-23; Fapte II, 27; Apoc. I, 18; XX, 13-14).

Trecerea sufletelor intr-una din aceste doua stari total diferite una de alta depinde, pentru
crestini, de atitudinea fiecaruia fata de mesajul lui Hristos. Pentru aceia care n-au cunoscut
Evanghelia, criteriul de judecata este Legea morala naturala sadita de Dumnezeu in constiinta
tuturor oamenilor (Rom. II, 14-16). Trimiterea sufletelor in rai sau in iad se face printr-o
sentinta data de Hristos, care prezideaza judecata (Matei XXV, 34, 41). Faptul ca, in judecata,
isi spune cuvintul si constiinta morala a fiecaruia, face ca sentinta sa fie recunoscuta de
fiecare ca intru totul motivata si dreapta.

Din cuvintele Mintuitorului: <<Cind vine noaptea, nimeni nu poate lucra>> (Ioan IX, 4) si din
spusele Sfintului Apostol Pavel: <<Este rinduit oamenilor, sa moara o data, iar dupa aceea
este judecata>> (Evr. UX, 27), rezulta ca viata paminteasca este singura vreme in care omul
isi poate agonisi mintuirea si ca moartea trupului face ireversibile faptele care I-au atras fie
rasplata, fie pedeapsa. De aceea clipa mortii este de temut pentru cei rai: <<Caci daca
pacatuim de buna voie, dupa ce am luat cunostinta adevarului nu mai ramine jertfa pentru
pacat, ci o asteptare infricosata a judecatii si iutimii focului, care va sa mistuie pe cei
potrivnici>> (Evr. X, 26-27)10.

In momentul judecatii particulare, credinciosii nu sint in masura sa cunoasca urmarile pe care,

dupa moartea lor, vorbele si faptele lor le vor avea asupra fostilor lor contemporani si uneori
chiar asupra generatiilor viitoare. In afara de acesta, sentinta data acum afecteaza doar starea
sufletului, desi acesta a savirsit binele si raul dimpreuna cu trupul. Fiind incompleta,

judecata particulara nu poate avea decit un caracter provizoriu. De aceea, Dumnezeu, in

virtutea dreptatii sale, a rinduit ca indata dupa invierea mortilor sa se faca o noua judecata si
ca aceasta sa aiba caracter universal, solemn, public si definitiv.

Ceea ce este acum renasterea baptismata pentru suflet, va fi pe plan eshatologic, invierea <<in
slava>> a trupurilor celor ce vor fi fericiti (I Cor. XV, 42-44). Tot astfel, ceea ce este judecata
particulara pentru fiecare dintre noi, judecata din urma va fi pentru toti. Credinta in victoria
finala si completa a dreptatii divine, atit de des si de grav violata de cei care fac voia
diavolului, este nedespartita de credinta ca Iisus Hristos va veni a doua oara, ca <<sa judece
vii si mortii>> si sa nimiceasca pentru totdeauna puterea raului, tot asa cum credinta in
eficacitatea jertfei lui Hristos pentru izbavirea noastra din stapinirea pacatului si a mortii ar fi
incompleta daca n-ar fi insotita de credinta in invierea mortilor.

Cretinii nu consider lumea material drept ceva ru, ci drept ceva bun foarte, drept un
stadiu de pregtire pentru dobndirea vieii venice. Cretinul recunoate caracterul pozitiv pe
care l are zidirea material, dar, n acelai timp, nu uit c aceasta poate s devin un factor
negativ, n cazul n care ar privi-o ca pe o valoare n sine i nu ca pe un mijloc pentru a
dobndi rennoirea lui n Hristos*24+. Scopul principal al firii umane, conform nvturii Sf.
Vasile cel Mare este creterea n cunotina de Dumnezeu, cu care n continuare omul nelege
mai bine sensul vieii i destinaia sa i se strduiete, n Hristos, s urce continuu spre
asemnarea cu Dumnezeu[25].

Pe om l-a adus la via negrita dragoste a lui Dumnezeu. Cel mai mare ru n lume, fructul
amar al pcatului, este moartea; mai nti cea spiritual i ulterior cea trupeasc. Moartea nu
constituie parte a planului iniial al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a creat ca s murim, ci ca
s trim*26+. Sf. Ap. Pavel consider moartea drept duman care trebuie s fie nimicit i o
pune n strns legtur cu pcatul: Boldul morii este pcatul *27+. Faptul c toi urmeaz
s murim este o reflectare a realitii c toi trim ntr-o lume czut.

Moartea spiritual este desprirea sufletului omului de Dumnezeu, este ndeprtarea de

Dumnezeu, adic nstrinarea de El*28+, Care este cauza nsctoare a tuturor celor
existente, izvorul vieii, viaa cea adevrat*29+. Prin urmare, omul, cu ct mai mult se
gsete n comuniune cu izvorul vieii, cu Dumnezeu, cu att mai mult particip la nemurire i
la venicie i cu ct se ndeprteaz de via, adic de Dumnezeu, cu att mai mult se apropie
de moarte[30]. Gsindu-se departe de izvorul existenei sale, de Dumnezeu, omul, chiar dac
triete trupete, este mort*31+. ndeprtarea de Dumnezeu nseamn prin urmare moartea
sufletului nemuritor. Plngi pentru pcat. Acesta este boal a sufletului; este moarte a celui
nemuritor, este vrednic de plngere i de tnguiri fr de tcere *32+. Fiecare pcat, mic sau
mare, nu nceteaz s fie greu ntruct conduce sufletul departe de Dumnezeu[33].

Dup Sf. Vasile cel Mare, moartea trupeasc este o consecin a celei sufleteti, o urmare a
cderii omului i constituie legea natural i necesar a tuturor oamenilor. Fiecare om, care se
nate, pete ctre marea obteasc a morii*34+. Chiar dac moartea, adic sfritul vieii
omului n veacul de acum, constituie cel mai mictor, cutremurtor i nfricotor eveniment
n viaa acestuia, ea are totui i o parte pozitiv. Faptul ca omul s triasc venic n aceast
lume czut, nlnuit pentru totdeauna n cercul vicios al necazului i al pcatului, ar fi o
soart nfricotoare, groaznic. Dumnezeu ns i-a dat omului, prin posibilitatea morii, o
modalitate de scpare. A dat posibilitatea desfacerii legturii dintre trup i suflet, pentru ca s
poat s o refac din nou mai trziu, unind iari cele dou elemente la nvierea trupurilor n
ziua cea de apoi i replsmuind omul n i pentru plintatea vieii*35+. n acest sens Sf.
Vasile cel Mare scrie c Dumnezeu a ngduit moartea pentru ca boala noastr s nu rmn
nemuritoare [36]. n acest mod omul pctos nu va mai rmne venic un mort viu, ca
urmare a despririi sale de izvorul vieii, de Dumnezeu, i prin urmare moartea trupeasc nu
mai trebuie s fie privit ca o pedeaps, ci ca o dovad a dragostei dumnezeieti*37+.

Viaa pmnteasc a omului este prin urmare o cale la sfritul creia pndete moartea, care
este puntea ce ne transfer n viaa venic de dincolo de mormnt*38+. Dumnezeu i numai
El, n calitatea Sa de cunosctor a toate, vede i cunoate dinainte timpul precis al plecrii
fiecrui om din viaa aceasta i hotrte acest moment urmrind folosul sufletesc al
fiecruia*39+. Cu toate acestea moartea rmne un eveniment dureros. Chiar i Hristos a
lcrimat pentru moartea prietenului Su Lazr. Sf Vasile pune n eviden faptul c moartea
este un fenomen inevitabil, cruia nimeni nu i se poate sustrage. Nu l-au putut ocoli strmoii
notri i nu o s-l poat ocoli nici urmaii notri, deoarece omul se nate din prini muritori i
nate n continuare copii muritori*40+.

Sf. Vasile cel Mare scrie c sufletul cretin crede cu fermitate c ntru tot neleptul i
iubitorul de oameni Dumnezeu cunoate modul n care s rnduiasc toate spre folosul
fiecrui om i doar El tie de ce limitele ntre care se desfoar viaa noastr sunt inegale[41].
De altfel, faptul de a tri cineva muli ani n aceast via nu nseamn n mod necesar c
aceasta este spre folosul lui. i ntr-adevr, pentru noi oamenii este de neexplicat de ce unii
pleac mai devreme, n timp ce alii sunt lsai s se chinuiasc n durerile vieii acesteia*42+.
Dumnezeu ns, Care conduce toate i ne-a druit sufletul nemuritor, a rnduit pentru fiecare
om un mod propriu de via i a pus un timp diferit pentru plecarea din lumea aceasta; unii
adic s triasc mai mult timp pe pmnt, iar alii s mearg mai devreme n cer*43+.

Nimic n viaa omului nu se svrete fr coordonarea proniei dumnezeieti. Dumnezeu

rnduiete pentru fiecare dintre noi limitele timpului de via*44+ i hotrte momentul n
care s plecm din ea*45+. Prin urmare, cretinii, toi ci credem n Hristos, nu trebuie s ne
ntristm pentru cei mori, cum fac cei ce se gsesc n afara Bisericii, pentru c noi avem

ndejdea nvierii. Cci este porunc a lui Dumnezeu ca cei ce credem n Hristos s nu ne
ntristm pentru cei adormii, pentru ndejdea nvierii i pentru c prin rbdare ndelung vom
dobndi mari cununi de slav de la Puitorul de lupte [46]. ntruct omul este zidire, nu este
nimic straniu ca el s moar, spune Sf. Vasile n omilia la mucenia Iulita*47+. Foarte frumos
prezint lucrurile marele Printe al Bisericii n epistola 101, n care scrie c dac ndejdea
cretinilor s-ar mrgini doar la viaa pmnteasc, atunci desprirea nainte de vreme a
sufletului de trup ar fi ceva ngrozitor. tiind ns c aceast desprire, pentru cei care triesc
conform cu voia lui Dumnezeu, constituie doar nceputul adevratei viei, atunci nu trebuie s
ne ntristm n faa morii, cum fac cei care nu sper nimic dincolo de ea*48+.

Dac acceptm faptul c toate au ca origine buntatea lui Dumnezeu, avem certitudinea c
orice s-ar ntmpla n viaa noastr, chiar dac pentru moment un anumit lucru ne pare c
aduce ntristare, n cele din urm toate se ntmpl spre folosul nostru. Avem astfel sigurana
c necazurile i ncercrile nu vin n zadar din partea lui Dumnezeu, ci pentru probarea
dragostei noastre pentru El. Aa precum atleilor luptele le aduc cununi, aa i pe cretini
ncercrile i ispitele i conduc spre desvrire*49+.

Adevratul umanism i contiina morii sunt interdependente i avnd posibilitatea de a se

transforma, deoarece doar cnd avem n consideraie n mod deschis i acceptm realitatea
morii, care ne st tuturor n fa, putem s trim n mod autentic*50+. Omul nu trebuie s uite
c viaa de acum este doar locul luptelor pentru desvrire. Fr aceast lupt nimeni nu
poate urca la ceretile locauri ale slavei Domnului; lupta este aceea care d valoare vieii
pmnteti a omului*51+. Sperana noastr n existena unei alte viei venice i credina n
nvierea Domnului i, prin urmare, i a noastr a tuturor este ceea ce determin n cele din
urm poziia noastr vizavi de moarte. n concepia cretin desprirea sufletului de trup,
moartea trupeasc, constituie n acelai timp nceputul vieii adevrate pentru toi cei care
triesc n acord cu voia lui Dumnezeu. Astfel, situat n faa morii, cretinul nu se ntristeaz i
nu se lipete de lucrurile prezente, ci, cu bucurie, i ndreapt privirea spre contemplarea
bunurilor adevrate*52+.

Explicnd ntr-una din omiliile La Hexaemeron locul din Facere i a fost sear i a fost
diminea; zi una *53+, Sf. Vasile spune c aici a fost ntrebuinat cuvntul una n locul
cuvntului ntia, cum ni s-ar prea normal, deoarece aceast zi este n afara locului i a
timpului, este ziua Domnului care se afl mai presus de categoriile spaiului i timpului. Ziua
Domnului se numete una pentru c este unic. Ea este nceputul zilelor, este ziua n care
noi o s nviem pentru viaa venic. n ceea ce privete expresia i a fost sear i a fost
diminea, cuvntul sear indic viaa aceasta, n timp ce cuvntul diminea se refer la
viaa i fericirea viitoare*54+. Sfntul ierarh, n general peste tot n opera sa, nu nceteaz a se
referi la viaa prezent i la cea viitoare. El triete, se mic i lucreaz n viaa de acum, dar

gndirea lui este orientat continuu spre Ierusalimul cel de sus, el acioneaz mereu urmrind
fericita via din lumea de dincolo. Pentru noi scopul, n vederea cruia facem totul i spre
care ne grbim, este fericita vieuire n veacul viitor *55+. Viaa de acum este trectoare,
scurt, dureroas i supus la nenumrate transformri*56+. n opoziie cu ea, cealalt via
este fr de sfrit, este ziua cea nenserat, veacul netrector care nu cunoate alterarea i
mbtrnirea*57+, este patria cea adevrat, Ierusalimul cel de sus, cetatea cea cereasc,
cetatea lui Dumnezeu*58+. Principalele caracteristici ale vieii viitoare vor fi nemurirea,
bucuria i fericirea*59+.
Viaa de acum i orice care este folositor doar n ea nu are valoare i nu este considerat ca
bun. Toate cele care-i aparin primesc valoare doar n msura n care ne ajut s o dobndim
pe cea venic i ne conduc spre ea. Prin urmare omul trebuie s rup legturile acestei viei
materiale pentru a-i putea muta inima ctre petrecerea cereasc, pentru a-L ntlni pe
Dumnezeu*60+. Viaa prezent are valoare n principal deoarece este locul celei mai
importante lupte, de rezultatul creia depinde starea venic a omului, venica fericire sau
pierzanie.

Avnd aceast perspectiv, Sf. Vasile cel Mare distinge moartea natural n bun i rea.
Moartea oamenilor drepi, care sunt unii cu Hristos pn la sfritul vieii lor, este bun i
mntuitoare. Moartea pctoilor ns este rea, deoarece ei urmeaz s petreac dup aceea n
iad. Pentru aceasta, observ sfntul printe, cei care i ntrebuineaz ru trupul lor, fcndu-l
organ al pcatului, i pregtesc o moarte rea*61+. Pericolul i frica pe care le provoac
gndul la moarte, trebuie s devin prilej de cugetare la moarte. Frica de moarte contribuie la
ridicarea cugetului, la nmulirea credinei i la creterea devotamentului fa de Dumnezeu.
Pericolul morii provoac pocin pentru viaa trecut i n acelai timp promisiunea pentru o
viaa cretin mai bine chibzuit n viitor*62+. Sugestiv este n aceast privin un ndemn pe
care Sf. Vasile l d n omilia la cuvintele Ia aminte la tine nsui, unde spune: Ia aminte
deci la tine nsui! Nu te alipi de cele muritoare ca i cum ar fi venice, nici nu dispreui pe
cele venice, ca i cum ar fi trectoare. Nu te uita la trup, cci este trector, ci poart grij de
suflet, de lucrul cel nemuritor [63].

Prin urmare, moartea trupeasc, pe care nimeni nu o poate evita, nu este un sfrit, ci un alt
nceput. Ea este trecerea din viaa aceasta n cea viitoare. Preocuparea omului trebuie s fie
izbvirea lui de moartea sufleteasc, faptul de a rmne unit cu izvorul vieii. Atunci moartea
trupeasc va constitui pentru el trecerea din stadiul acesta de pregtire n venicia mpriei
lui Dumnezeu.

n afar de moartea natural, trupeasc mai exist i moartea unei grupe de oameni, moarte
prin care acetia au mrturisit credina lor n Dumnezeu; este moartea acelor atlei care i-au
sfrit viaa prin mucenicia sngeroas, moartea martirilor. Martirii triesc moartea cu

bucurie interioar, liberi de tot ce este trector, pmntesc i striccios. Pentru ei moartea
nseamn natere la viaa cea adevrat*64+.

2.Moartea, poart spre viaa cea adevrat

Cetatea noastr este n ceruri. [65]

Prin urmare, dac viaa de acum primete sens doar din cele ce urmeaz s fie, din
eshatologie, atunci moartea devine un element necesar n viaa omului, care ncepe cu
naterea, include o faza pmnteasc i se continu n dimensiunea eshatologic, unde se i
descoper sensul deplin al vieii noastre pmnteti. Moartea constituie prin urmare o poart;
Hristos Cel nviat ne las s trecem prin moarte la via. Prin urmare moartea constituie taina
prin care trebuie s trecem pentru a putea ajunge la plintatea vieii[66]. Fr acest neles al
morii, drept poart spre plintatea vieii, lumea ar pierde ntregul sens al existenei sale, ar
deveni ceva iraional, pentru c, dac nu ar exista nimic dincolo de moarte, atunci aceasta i-ar
conduce pe toi oamenii la moarte definitiv i la dispariie. Prin urmare, cretinismul
consider moartea drept un fenomen necesar i universal; dar explic aceast necesitate i
universalitate prin aceea c ntreaga existen uman trebuie s ajung la desvrirea n
Dumnezeu cel transcendental. Din acest punct de vedere moartea primete un sens, se
transform ntr-un fapt prin care viaa gsete sensul[67].

Din nelesul obiectiv pe care l are moartea decurge i cel subiectiv. Moartea devine pentru
fiecare dintre noi punctul limit la care ni se arat Domnul vieii, Creatorul, Cel ce singur are
nemurire *68+. Dup cum am spus deja, moartea a aprut ca o desprire nenatural a
sufletului de trup, ca o consecin a slbirii comuniunii omului cu Dumnezeu, izvorul vieii i
al puterii, cu alte cuvinte ca o consecin a pcatului. Desprirea sufletului de trup, fiind o
consecin a slbirii comuniunii cu Dumnezeu, conduce la nimicirea acestei relaii dup
moarte.

i dup ce Hristos a restaurat comuniunea dintre om i Dumnezeu moartea rmne ca

desprire a sufletului de trup i prin urmare cretinul triete frica durerilor ei la fel ca i
ceilali oameni, dar ntr-un mod mult mai atenuat; iar n cazul celor ce au o credin puternic,
cum sunt de exemplu martirii, aceast fric este nimicit cu totul*69+. La cei care sunt unii
cu Hristos, moartea, rmnnd n continuare desprire a sufletului de trup, este transformat
din trecere la definitivarea despririi de Dumnezeu n trecere la plintatea comuniunii cu El,
n trecere la plintatea vieii. Aceasta se ntmpl deoarece credinciosul care l poart pe
Hristos n el este ntrit de puterea Lui s treac prin moarte la via i s ridice i trupul su la
o via transformat, la nviere, atunci cnd va avea loc sfritul lumii prezente, venirea Fiului
Omului i nvierea tuturor*70+. Sf. Vasile cel Mare, avnd mintea ndreptat continuu spre
Ierusalimul cel de sus, ca i ctre realitatea unic, scrie n a 9-a omilie la Hexaemeron: Alt
grij i se cuvine ie; s caui cele de sus, unde este Hristos, s-i fie mintea mai presus de cele
pmnteti. S-i

rnduieti viaa dup cum ai fost alctuit. Vieuirea s-i fie n ceruri. Patria adevrat este
Ierusalimul cel de sus, ceteni i rudenii sunt toi cei nti-nscui, cei nscrii n ceruri [71].

Vedem c, n acest neles, moartea nu doar c dobndete o perspectiv pozitiv, dar i d

sens ntregii viei omeneti, pe durata creia omul se pregtete pentru ntrirea lui n
comuniunea cu Hristos, astfel nct moartea s devin trecerea lui la comuniunea deplin cu
Dumnezeu i cu ceilali oameni*72+. Pentru fiecare dintre noi moartea constituie o nviere
mpreun cu Hristos.

Ca desprire a sufletului de trup, moartea este trit ca o predare lui Dumnezeu, ca un mijloc
de unire cu El. Aceast predare trebuie s fie mereu prezent n viaa omului, ca intenie, ca o
micare continu n via, n timp ce moartea poate fi considerat drept predarea deplin lui
Dumnezeu n momentul morii trupeti; aceasta chiar i pentru cretinul care moare subit,
ntruct el a trit ntreaga via ca pe o predare tot mai deplin lui Dumnezeu, incluznd n
aceasta intenia predrii depline*73+. Tlcuind psalmul 114, Sf. Vasile cel Mare scrie c toi
cei care s-au luptat dup lege, o s se bucure de venica odihn, care li se va oferi nu ca
rsplat pentru faptele lor, ci ca un dar al lui Dumnezeu*74+. Totui, fr osteneli, lupte i
jertfe, nimeni nu ia cununile biruinei; ostenelile nasc slava i strduinele aduc cununile*75+,
pentru c prin multe suferine trebuie s intrm n mpria lui Dumnezeu [76].

Cretinii au puterea s triasc viaa lor ca pe o predare continu lui Dumnezeu, din partea lui
Hristos i n Hristos, Care a trit i a murit ntr-o predare exemplar ctre Tatl Su, n
vederea deplinei uniri a Lui, ca om, cu El*77+. Moartea ctre care se ndreapt cretinii, care
vieuiesc n Hristos, este o moarte mpreun cu El i prin urmare constituie o trecere la via,
pentru c Hristos, Care se gsete n interiorul lor, este acela Care, prin moartea Sa, ne
conduce la nvierea mpreun cu El. n Hristos existena spre moarte, care caracterizeaz viaa
noastr, devine n acelai timp existen spre plintatea vieii. n Hristos avem viaa deplin a
veacului viitor i, prin urmare, i moartea pentru viaa striccioas i plin de neajunsuri a
veacului acestuia[78].

n Hristos moartea i-a schimbat nelesul att n ceea ce privete realitatea ei ontologic, ct
i referitor la experiena acelora care o triesc. Moartea a fost revelat deci ca o poart ctre
viaa deplin i ca o putere a celor care triesc n Hristos pe durata ntregii lor viei, putere
prin care dobndesc deplintatea vieii n Hristos*79+. Configuraia moarte i nviere a primit
sensul su deplin n via de la moartea i nvierea Mntuitorului nostru Iisus Hristos*80+.
Moartea lui Hristos, dup cum se poate vedea i n Liturghia Sf. Vasile cel Mare, este o
moarte fctoare de via *81+. Aceasta nseamn c moartea fiecrui om, care se gsete
n comuniune cu Hristos, este de asemenea fctoare de via i tocmai acest lucru se
ntmpl n cazul martirilor. Acetia primesc, doresc moartea ca pe ceva nceptor de via. n
viaa lor nu

apare nici un compromis de dragul vieii pmnteti. Ei, dac nu au posibilitatea s triasc n
adevr, prefer moartea. O moarte nceptoare de via este pentru ei de preferat unei viei
prin care ar trda credina. O astfel de credin trdtoare ar nsemna moarte definitiv, n
timp ce moartea pentru credin nseamn nceputul adevratei viei.

Cuvintele lui Hristos, Eu sunt nvierea i viaa; cel ce crede n Mine, chiar dac va muri, va
tri. i oricine triete i crede n Mine nu va muri n veac *82+, au gsit, dup cum se vede,
un ecou deplin n contiina i n inimile sfinilor, care nu au ezitat s piard toate bunurile
pmnteti, chiar i viaa proprie, pentru a ctiga venica via i comuniune cu
Dumnezeu[83].