Sunteți pe pagina 1din 10

Metabolismul zaharidelor

De repetat zaharide si lipide

Zaharidele se intalanesc in natura preferential in


organismele vegetalelor, de unde sunt preluate sub
forma de biomolecule de organismele animalelor in
vederea degradarilor oxidative preferential, pt
asigurarea energiei metabolice. O mica parte din zaharidele prezente in organismul uman se
biosintetizeaza si acestea se utilizeaza fie in alte biosinteze, fie in asigurarea energiei metabolice, in
cazuri limita (post ). Procesele de biosinteza a zaharidelor din compusi organici de natura nezaharidica
sn neogenereze (gluconeogeneza fiind cea mai importanta).

Preluarea din natura a zaahridelor de catre specia umana se poate reliza sub forma de oligozaharide
(dextirne, dizaharide) sau monozaharide (glucoaza, fructoza), sau sub forma de polizaharide. Oligo si
polizaharidele pt utilizarea la niv organismului uman necesita digestie (transformarea macro sau
oligomoleculelor in monozaharidele componente).

Procesul de digestie se realizeaza in prezenta amilazelor, incepe tardiv la nivelul cavitatii bucale si se
continua in tubul digestiv, slab la nivelul stomacului si intens la nivelul intestinului subtire. Amilazele pot
fi amilaze salivare, care actioneaza pana la nivelul int subtire, si amilzare pancreatice care actioneaza
doar la nivelul int subtire. Tranformarea oligo sau polizaharidelor poate fi totala la nivel IS sau partiala,
pana la monozaharide. Insa, transferul din lumenul intestinal in fluxul sagvin se realizeaza doar sub
forma de monozahardie. Dizaharidele, oligozaharidele, polizaharidele ingerate si nedegradare la nivelul
lumenului intestinal sunt pasate in IG unde cea mai mare parte este degradata de catre bacteriile
saprofite pana la produsi simpli, sau nu pot suferii decat degradari partiale si acestea se elimina sub
forma de macromolecule sau de oligomolecule.

Procesul de transfer al monozaharidelor din lumenul intestinal in fluxul sangvin se realizeaza prin
intermediul enterocitelor, in prezenta vitaminelor din complexul B si sub activarea unor hormoni
corticosuprarenali (tiroxina). Pt transferul glucozei prin intermediul enterocitului e nevoie de prezenta
unei proteine transportoare (specializata in transportul strict al glucozei ), prezenta pe membrana
enterocitului. Aceasta proteina, impreuna cu glucoaza si ionii de sodiu, constituie un complex cu
stabilitate relativa si astfel, de la nivelul lumenului unde concentratia ionilor de sodiu este mare,
complexul este transferat in interiorul celulei enterocitului, unde conc ionului de sodiu este mult mai
mica. Din aceata cauza stabilitatea complexului glucoza proteina sodiu scade si in acest mod sunt pusi in
libertate alaturi de ionii de sodiu, si moleculele de glucoza, care in prezenta unei permeaze (proteina
membranara prezenta pe cealalta fata a enterocitului ) este transferata in fluxul sangvin. Ionii de sodiu
in prezenta pompei Na potsiu sunt tranferati prin consum de energie in contracurent cu ionii de potasiu,
care patrund in enterocit, iar ionii de sodiu parasesc enterocitul . In acest mod, in continuu glucoza
pooate trece din lumenul interstinal in sange, procesul fiind avantajat si de insulina (creste
permeabilitatea membranelor in raport cu glucoza).
Catabolizarea zaharidelor

Procesele de catabolizare ale zaharidelor pot incepe fie de la glucoza, fie de la glicogen. Daca procesele
degradative au ca substrat principal glucoza, aceasta trebuie sa fie transformata in glucozo-6 fosfat intr-
un proces endergonic (G > 0), in prezenta fie a glucokinazei, fie a hexokinazei.

Diferenta esentiala dintre glucoza si glucozo-6-fosfat la nivel intracelular se refera la faptul ca glucoza
fosforilata in apropiera valorii ph-ului fiziologic este ionizata si din aceasta cauza NU poate depasii
bariera membranara (ramane in celula), in timp ce glucoza simpla nefiind incaracata electric (chiar daca
este polara) poate depasi bariera membranara si astfel poate fi utilizata si in alte scopuri decat cele de
transformare prin catabolism.

Daca substratul de baza este glicogenul, acesta necesita, pt intrarea in procesele catabolice, hidroliza
care se poate realiza in 2 variante :

- Hidroliza prin degradare hidrolitica in care produsul de baza este glucoza


- Hidroliza fosforolitica in care produsul de baza este glucozo-1-fosfatul

Intre cele 2 procese hidrolitice, exista o dif esentiala intre produsele de reactie, in ceea ce priveste
gradul de incarcare electrica si consumul de energie metabolica. Deoarece in procesele catabolice
intervin glucozofosfatii, daca se realizeaza fosforoliza (in prezenta fosfatilor din mediu), se economiseste
la nivel celular energia metabolica necesara transformarii glucozei in glucozo-fosfat prin fosforilare.
Indiferent daca in procesul de transormare al glicogenului se utilizeaza hidroliza sau fosforoliza, procesul
de hidroliza incepe intotdeauna de la capatul nereducator al glicogenului si se continua inspre capatul
reducator pana la captarea intregii cantitati de glucoza din resturile de glucoza din glicogen.

In procesele hidrolitice sau fosforolitice se pastreaza configuratia alfa al restului de glucoza, iar
procesele sunt de echilibru si sunt in continuu deplasate spre dreapta.

In procesele de fosforilare (atunci cand se utilizeaza ca subtrat glucoza) pot actiona fie hexokinaze, fie
glucokinaza.

Hexokinazele prezinta specificitate relativa de grup, si poseda de asemenea o constanta michaelis-


menten foarte mica, ceea ce insemana ca enzima poate actiona la concentratii relativ mici de glucoza,
concentratii care de regula sunt pezente in majoritatea celulelor. Spre desoebire de hexokinaza,
glucokinaza prezinta specificate absoluta in raport cu glucoza, insa afinitatea acesteia (constanta mm)
este mult mai mare decat a hexokinazei si pt ca aceasta sa actioneze catalitic, necesita concentratii mari
si foarte mari ale glucozei la nivel celular. Spre deosebire de hexokinaza care se gaseste in majoritatea
celuleor, glucokinaza e prezenta doar la nivel hepatocitar si aceasta poate actiona asupra glucozei post-
prandial (dupa ingurgitarea hranei).

Procesele degradative ale glucozei presupun : existenta fie a glucozei ca atare, fie a glicogenului sau al
amidonului provenit din alimente. Hidroliza (fosforoliza) macromoleculelor se realizeaza la nivelul
intestinului subtire, iar produsul rezultat, glucoza, traverseaza bariera intestinala si patrunde in fluxul
sangvin, de unde prin vena porta ajunge la nivel hepatocitar.Glucoza de la nivelul hepatocitar poate
avea rol energetic, de stocare, si astfel se poate transforma la nivel hepatocitar in glicogen, sau la nivel
muscular tot in glicogen, care fiind insolubile in lichidele biologice, poate sa evite cresterea exagerata a
presiunii osmotice, atat la niv tesuturilor, cat si la niv lichidelor biologice ( in rap cu glucoza).

Deoarece in procesele catabolice nu se utilizeaza glucozo-1-fosfatul, rezultat prin fosforoliza, acesta


trebuie sa se transforme in glucozo-6 fosfat care de fapt este substratul de baza in toate procesele
catabolice. Procesul de izomerizare se realizeaza in prezenta fosfoglucomutazei (sch) care asemanator
enzimelor glicolitice, este o serin enzima, care este capabila sa catalizeze un proces reversibil deplasat
puternic spre drepta.
La nivelul unor tesuturi (is, rinichi sau ficat) exista glucozo-6-fosfataza care este capabila sa transforme
glucozo-6-fosfatul in glucoza.

Majoritar, aceasta enzima se


gaseste la nivelul ficatului, si
astfel ca o parte din glucozo-
6-fosfatul din ficat se poate
transforma in glucoza, care
ulterior se utilizeaza in
mentinerea glicemiei (pastrarea
conc relativ constanta a glucozei circulante).

Neexistand glucozo-6-fosfataza in restul tesuturilor din organismul uman, glucozo-6-fosfatul rezultat


intracelular, se utilizeaza exclusiv in procesele metabolice.

Cai de cataboliare ale zaharidelor schh

Indiferent de substratul utilizat in


procesele degradative (glicogen, glucoza
si alte oligozaharide) intermediarul de
baza este glucozo-6-fosfatul, care poate
intra in 4 mari limite metabolizare:

- Glicoliza - catabolizarea anaeroba


desfasurata la nivel citoplasmatic,
cand se poate obtine ca produs
final acidul piruvic. Doar in
conditii de anaerobioza profunda
(pentru reoxidarea
nicotinamidelor) produsul final al
glicolizei e acidul lactic
- Degradarea aeroba este procesul
care urmeaza de regula glicolizei, in care este necesara prezenta oxigenului molecular, prin care
acidul piruvic rezultat majoritar din glicoliza se transforma in prezenta piruvat-dehidrogenazei
(pdh) in acetil activat, care prin tca se transforma in CO2, H2O si energia metabolica coresp (12
moli atp per mol de acetil)
- Ciclul pentozofosfatilor presupune transf hexozelor in pentoze, proces prin care se elibereaza,
alaturi de CO2, si cantitatea majoritara de nicotin-amid-fosfati in forma redusa (NADPH), strict
necesari in procesele biosintetice.
- Degradarea pe calea acizilor uronici, prin care din glucoza se obtin ca produsi finali acizii uronici
implicati in procese de detoxifiere ale organismului, in special in raport cu benzenul si derivatii
sai
- Glicoliza (secventa Embden-Meyerhoof-Parnas)

Glicozlia este un proces catabolic care se produce in anaerobioza si presupune obtinerea unei cant
relativ mici de energie (2 moli atp per mol de glucoza). Procesul glicolitic se desfasoara in prezenta tiol-
enzimelor la nivelul citosolului si din aceasta cauza este f sensibila la prezenta oxigenului molecular.
Gruparea tiol (R-S-H ) din enzime se poate transforma in prez oxigenului molecular in disulfura
(se oxideaza) si astfel se modifica configuratia protein-enzimelor, si odata cu asta se deprima si
activitatea enzimatica. Glicoliza intotdeauna este premergatoare tca, si astfel este cunoscut ca un
preludiu al tca-ului si presupune existenta a doua etape distincte: pregatirea si etapa energetica
(eliberarea de energie).

Etapa pregatitoare este consumatoare de energie,in timp ce etapa energetica e eliberatoare de en, in
ambele situatii sub forma de atp.

La capatul procesului glicolitic exista posibilitaea ca acidul piruvic sa se transforme in lactat printr-un
proces de fermentatie la nivelul org uman. La nivelul altor organisme, procesul glicolitic se desfasoara
similar cu cel din organismul uman, pana la lactat, care intr-un proces tot de fermentatie, se transforma
in etanol. Aceste procese au loc la nivelul drojdiilor.

Procesle de fermentatie care au loc atat la nivelul org uman cat si la niv org drojdiilor, presupun
existenta simultana la niv celular atat a acceptorilor cat si a donorilor de electroni, care sunt capabili sa
det disproportionarea atomilor de carbon.

Prima etapa a procesului glicolitic care porneste de la substratul glucoza este transformarea acesteia in
glucozo-6-fosfat, fie in prezenta hexokinazei, fie in prezenta glucokinazei.

Procesul de fosforilare este avantajat de prezenta ionilor de magneziu si respectiv a insulinei. Insulina,
pe langa activarea glucokinazei (hexokinazei) prin cresterea conc la nivel extracelular, determina
cresterea permeabilitatii membranelor celulare, in raport cu glucoza, si astfel glucoza din lichidele
extracelulare patrunde in cantitati crescute sub influenta acestui hormon.

In urmatoarea etapa a procesului glicolitic se produce un proces de izomerizare, in care glucozo-6-


fosfatul se transf in fructozo-6-fosfat in prezetnta fosfo-glucozo-izomerazei.
Procesul catalitic de izomerizare se desfasoara prin mecanism acido-bazic datorita faptului ca la nivelul
centrului activ enzimatic exista resuri de lisina si histidina, capabile sa intervina in procesele acido-
bazice. Trecerea de la un ciclu hexaatomic la altul pentaatomic necesita deschiderea ciclului hexaatomic,
urmata de inchiderea ciclului pentaatomic.

Fructozo-6 fosfatul rezultat anterior se transforma in fructozo-1-6-bisfosfat in prezenta fosfo-fructozo-


kinazei intr-un proces endergonic.

Fosfo-fructozo-kinaza este o enzima alosterica, la nivelul careia exista centre alosterice specifice amp si
atp(sch grafic). Daca la conc relativ mici ale celor 2 efectori alosterici (amp si atp), activitatea enzimatica
a fosfo-fructo-kinazei creste liniar cu cresterea conc, la conc mari si foarte mari ale
efectorilor alosterici, acitivitatea enzimatica a fosfo-fructo-kinazei in raport cu amp
ramane relativ constanta, in timp ce in raport cu atp scade puternic. Deci atp
in conc mari actioneaza ca inhibitor al fosfo-fructo-kinazei ( excedent
energetic), in timp ce conc mari ale amp determina o intensificare a activitatii
enzimatice (deficit energetic) in asa fel incat, la nivel celular sa se realizeze
minimum de energie metabolica.

Concentratia atp la nivel intracelular este relativ mica, si astfel ca surplusul de energie metabolica
rezultat in special in momentele de repaus celular, se inmagazineraza sub forma de creatin fosfat, si nu
sub forma de atp, creatin-fosfatul putandu-se conserva intracelular la conc mult mai mari decat ale atp.
In activitatea celulara creatinfosfatul anteror inmagazinat se transforma in prima etapa in atp si acesta si
numai acesta se utilizeaza fie in desfasurarea proceselor metabolice, fie in dezvoltarea unor functii la
nivelul celulei.

Fosfo-fructo-kinaza poseda de asemenea centru alosteric si in raport cu CAMP (c-adenozinmonofosfatul)


care este un mediator secundar in special in raport cu insulina, si astfel prin intermediul insulinei
intregul proces glicolitic poate fi influentat prin interventia CAMP la niv centrului alsoteric. Atunci cand
la nivel mitocondrial exista concentratii relativ mari de citrat, cand nu mai poate intra in tca, acesta
sufera un proces de trasfer prin MIM si astfel patrunde in citosol unde transporta acetilul activat
excendentar mitocondrial, in vederea utilizarii in biosinteza acizior grasi (biosinteza citosolica).

Etapa catalizata de fosfo-fructo-kinaza e cea mai lenta dintre toate etapele procesului glicolitic, si din
aceasta cauza este etapa determinanta de viteza.
Aldolaza

Este o liaza capabila sa transforme fructozo-1-6-bifosfat (sch ) in 2 trioze: glicer-aldehid-fosfatul si


dihidroxi-aceton-fosfatul.

Procesul catalic este reversibil si


puternic deplasat la stanga (89 %),
iar in ceea ce priveste triozele
rezultate in urma ruperii
moleculei de fructozo-1-6-bifosfat,
exista un echilibru deplasat
puternic inspre dihidroxi-aceton-
fosfat ( in defavoarea glicer-
aldehid-fosfatului).

In urmatoarea etapa a procesului glicolitic se consuma numai glicer-aldehid-3-fosfatul (compusul


defavorizat de echilibre), care determina astfel deplasarea continua a celor 2 echilibre inspre dreapta, in
sensul consumarii fructozo-1-6-bisfosfatului.

In etapa urmatoare, in prezenta glicer-aldehid-dehidrogenazei, glicer-aldehid-3-fosfatul sufera un


proces de oxidare si fosforilare, cu obt acidului 1-3-bisfosfo-gliceric. In aceasta etapa se utilizeaza
nicotinamdiele in forma oxidata, care necesita in conditii de anaerobioza profunda, refacerea prin
intermediul proces. de fermentatie.

Acidul 1-3-bisfosofogliceric este un compus cu caract macroenergetic (bogat energetic) si astfel el va


suferi un prim proces de izomerizare la nivelul celulei cu obtinerea acidului 2-3-bisfosofo-gliceric
implicat in transportul oxigenului molecular prin intermediul hemoglobinei in prezenta mutazei (se
izomerizeaza din pozitia 1 in pozitia 2).

Sau, datorita incarcarii energetice, continua procesul glicolitic prin transferul gruparii fosfat pe adp, in
prezenta fosfo-glicero-kinazei cu
formarea acidului 3-fosfo-gliceric
Fosfo-glicero-kinaza e o enzima metal activata care necesita la nivelul citosolului prezenta ionilor de
magneziu. Aceasta etapa este prima prin care se pune in libertate energia metabolica in procesulul
glicolitic .

Acidul 3-fosfo-gliceric se izomerizeaza in urm etapa

si astfel acidul 2-fosfo-gliceric in prezenta enolazei


se transf in fosfo-enol-piruvat , care de asemenea
este un intermediar metabolic bogat energetic.

Procesele de izomerizare si de eliminare de apa este sub controlul ionilor de magneziu si mangan ca
activatori, si respectiv sub influenta ionilor de fluor ca inhibitor.

In ultima etapa a procesului glicolitic, fosfo-enol-piruvatul transfera gruparea fosfat pe adp cu formarea
atp si a unui enol instabil , care prin tautomerie se transforma in acid piruvic.

Piruvat kinaza este o enzima alosterica in care atp actioneaza ca inhibitor (bogatie energetica), in timp
ce insulina actioneaza ca activator. Alaturi de atp, mai pot actiona ca inhibitori acetilul-activat
excedentar (bogatie energetica), si glucagonul, hormonul hiperglicemiant.

In anaerobioza profunda, este necesara refacerea nicotinamidelor oxidate si astfel, lactat-


dehidrogenazele (LDH) catalizeaza transformarea acidului piruvic in acid lactic, prin consumul unui ion
de hidrura si asfel se pune in liberate nicotin-amida in forma oxidata, necesar reluarii procesului
glicolitic.
Acidul lactic de la nivelul tesuturilor este preluat de lichidele biologice, transportat la nivel hepatocitar,
unde se transforma in acid piruvic si se utilizeaza preferential in gluconeogeneza. Acidul lactic rezulta in
org uman in continuu( si in ABSENTA efortului fizic, si in absenta anaerobei profunde), la nivelul
ericotricetelor mature, care nu poseda mitocondrii si nu au capaticatea de a obtine energia metabolica
prin tca. Singura modalitate de a obtine energie metabolica este glicoliza, pana la acidul lactic pt
asigurarea regenerari NAD+, acid lactic care ulterior , prin intermediul lichidelor bilogice, ajunge la
nivelul hepatocitului, unde de asemenea este implcat in gluconeogeneza.

La niv org uman exista tesuturi glicolitic dependetene (retinian, embrioar, neoplazic).

Catabolismul aerob al glucozei

Urmeaza intotdeauna glicoliza si produsul final al glicolizei, acidul piruvic, e transformat in prezenta
piruvat-dehidrogenazei, in acetil activat, care astfel patrunde in tca si pt fiecare mol de acetil activat,
elibereaza 12 moli de atp.

Piruvat dehidrogenaza este un complex multienzimatic, prezent la niv


mitocondriei (acidul piruvic rezultat la nivel de citosol e permeabil in
raport cu MIM), care prezinta ca activator tiamin-tiro-fosfat. In
procesul de transformare totala ( catabolism anaerob si catabolism
aerob), pt fiecare mol de glucoza rezulta 38 moli de atp.

Efectul Pasteur

Este un proces de suprimare partiala sau totala a glicolizei, prin prezenta oxigenului molecular
intracelular. Oxigenul molecular determina astfel oxidarea tiol-enzimelor specifice glicolizei,si astfel
intregul proces oxidativ al glucozei este suprimat. La niv org uman exista si efectul pasteur inversat, care
se produce la niv celulelor tumorale, si prin acesta se desfasoara preferential procesele citosolice,
inhibandu-se simultan respiratia aeroba.
La nivelul fungilor procesul glicolitic se continua prin
transformarea piruvatului in aldehida acetica (sch) in
prezenta piruvat-decarboxilazei,

care ulterior in prezenta alcool-dehidrogenazelor (sch) se reduce pana la alcool etilic.

Alcool dehidrogenzele poseda efector alosteric nicotinamidele in forma redusa, si astfel se regenereaza
nicotin-amidele in forma oxidata strict necesare reluarii procesului glicolitic.
Atentie la reactii si enzime ( la enz clase si subclase ) !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

De repetat cursuri lipide si glucide si zaharide

Calea pentozofosfatilor

Este un procesc citosolic care se desf preferential la niv hepatocitar, renal si mamar. Rolul acestei cai
este obtinerea pentozelor necesare biosintezei nucleotidelor si polinucleotidelor (riboza si dezoxiriboza)
dar si a nicotinfosfatilor in forma redusa (NADPH) necesari in majoritatea biosintezelor.

De asemena, prin calea pentozo-fosfatilor se initiaza etapele oxidative care se produc in fagocitoza. Ca
si degradarea glucozei pe calea glicolitica sau oxidativa (aeroba) , calea pentozofosfatilor este
exergonica eliberandu-se pt fiecare mol de glocuoza 36 de moli de atp.

La nivelul eritrocitelor, calea pentozo-fosfatilor este singura sursa de nicotin-amid-fosfat in forma


redusa (NADPH), care este implicata in reducerea disulfurilor glutationului pana la glutation, in asa fel
incat acesta sa asigure eliminarea compusilor toxici din interiorul celuleor.

Calea acizilor uronici


( reactia de detoxifiere inseamna acizii uronici cu fenoli sau derivatii benzenului, niste eteri care sunt solubili si transportabili in
vederea elimnarii din sistem). La nivelul organismelor care nu apartin primatelor, exista un echipament
enzimatic gulono-lacton-oxidaza care e capabila sa intervina in biosinteza vitaminei C. Din aceasta cauza
(lipsa gulono-lacton-oxidazei ) org uman nu e capabil sa biosintetizeze vit C in organism si e necesar ca
aceasta vitamina sa provina din mediu.

S-ar putea să vă placă și