Ion

de Liviu Rebreanu
-caracterizarea lui Ion-

Romanul Ion fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare,asa cum insusi
autorul mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913-iulia 1920. Aparitia romanului a starnit un adevarat
entuziasm in epoca, mai ales ca nici o creatie nuvelistica de pana atunci nu anunta acesta evolutie
spectaculoasa, fiind primit de critici ca pe o izbanda a literaturii romane.
Romanul Ion, publicat de Liviu Rebreanu (1920), este considerat cea mai puternica creatie
obiectiva a literaturii romane(E. Lovinescu). El deschide seria marilor romane din literatura romana
interbelica.
Romanul, de insipiratie rurala, prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si
consecintele actelor sale, in conditiile satului romanesc din Ardeal, la inceputul secolului al XX-lea.
Ion este personajul titular si central din roman, dominand intreaga lume care se desfasoara in
legatura cu el. Intregul roman este organizat in doua parti, coordonatele evolutiei interioare a personajului
principal:Glasul pamantului si Glasul iubiri.
Ion este personajul principal, un personaj complex, cu insusiri contradictorii:viclenie si
naivitate, gingasie si brutalitate, insistenta si cinism. Initial dotat cu o serie de calitati, in goana sa
patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat.
Este personaj realist, tipic pentru o categorie sociala taran sarac care doreste pamant.
Personajul realist este determinat social si are o psihologie complexa, urmarita in evolutie. Prin destinul
sau tragic, Ion depaseste caracterul reprezentativ si se individualizeaza.
Exponent al taranimii prin dragostea pentru pamant, el este o individualitate prin modul in care il
obtine.
La inceputul romanul i se constituie un portret favorabil.
Desi sarac, este iute si harnic, ca ma-sa, iubeste munca si pamantul. De aceea lipsa pamantului
apare ca o nedreptate, iar dorinta patimasa de a-l avea este motivata.
Istet, silitor si cuminte trezise simaptia invatatorului, care il considerase capabil sa-si schimbe
conditia. Baiatul renunta insa la scoala, pentru ca pamantul ii este mai drag decat cartea.
Pentru ca il stiu impulsiv si violent, este respectat de flacaii din sat si temut de tigani, care canta la
comanda lui si il insotesc la carciuma dupa hora, desi George este cel care plateste.
Insultat de Vasile Baciu beat, in fata satului, la hora, se simte rusinat si manios, dorind sa se
razbune. Vasile ii reproseaza ca umbla dupa fata lui si il numeste: sarantoc, talhar, hot, fiindca este sarac.
Orgolios, posesiunea pamantului ii apare ca o conditie a pastrarii demnitatii umane.
Este viclean cu Ana: o seduce, apoi se instraineaza, iar casatoria o stabileste cu Baciu, cand fata
ajunsese deja de rasul satului. Este naiv, crezand ca nunta ii aduce si pamantul, fara a face o foaie de zestre.
Dupa nunta, incepe cosmarul Anei, batuta si alungata de cei doi barbati. Prin interventia preotului Belciug,
Vasile ii da toate pamanturile lui Ion, la notar.
Toata incordarea lui de pana acum, ambitia si hotararea de a obtine pamantul se domolesc.
Brutalitatea fata de Ana este inlocuita de indiferenta. Sinuciderea ei nu-i trezeste vreun licar de constiinta si
nici moartea copilului. Viata lor nu reprezinta decat o garantie a proprietatii asupra pamanturilor lui Vasile
Baciu.
Instinctul de posesie asupra pamantului fiind satisfacut, lacomia lui raspunde altei nevoi
launtrice: patima pentru Florica. Asa cum ravnise la averea altuia, acum ravneste la nevasta lui George.
Viclenia ii dicteaza modul de apropiere cu Florica: falsa prietenie cu George, in a carui casa poate astfel
veni oricand. Insa George il ucide cu lovituri de sap ape Ion, venit noaptea in curtea lui, dupa Florica.
Dominat de instincte, in afara oricarei morale, incalcand succesiv toate normele satului, aflat sub semnul
fatalitatii, Ion este o victima a lacomiei si a orgoliului sau.
Este caracterizat direct de catre narator, de alte personaje, autocaracterizare si indirect prin
fapt, limbaj, atitudine, comportament, relatii cu alte personaje, gesturi, atitudine, vestimentatie.
Naratorul prezinta initial, in mod direct, bografia personajului, iar pe parcursul romanului,
elemente de portret moral. Este caracterizat direct atat de doamna Herdelea Ion e baiat cumsecade. E
muncitor, e harnic, e saritor, e istet, cat si de preotul Belciug esti un stricat si-un bataus, s-un om de
nimic.Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin monologul interior.
 Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza trasaturile sale. Limbajul
apartine registrului popular, este diferit in functie de situatie si de interlocutor. Este respectuos cu preotul
si invatatorul, dar ironic cu Vasile Baciu. Gesturile si mimica ii tradeaza intentiile. Vestimentatia ii
reflecta conditia sociala de taran.
Comportamentul sau reflecta intentiile fata de celelalte personaje. La hora, este tandru, o strange
la piept pe Ana cu mai multa gingasie, dar si mai prelung, decat ceilalti flacai, apoi este batjocoritor,
indiferent sau o loveste cu sange rece. Fata de ea sinte mai intai mila, apoi dezgust si indiferenta.
Este aspru, chiar brutal, cu cei pe care ii considera vinovati pentru propria conditie, aceea de taran
sarac. Pe tatal sau il acuza ca i-a baut averea, iar pe mama ca l-a facut sarac.
Relatia fundamentala se stabileste intre protagonist si un personaj simbolic mai puternic decat el:
pamantul. Iubeste pamantul mai presus de orice: renunta la scoala, la Florica, pe care o iubea. Adora si
venereaza pamantul ca pe o zeitate. Toate actiunile lui se vor orienta spre a-l obtine, indifent de mijloace.
Ion este un personaj romanesc memorabil si monumental, ipostaza a omului teluric, dar supus
destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui neinfranta: pamantul stihie si legile
nescrise ale satului traditional.