Ion

de Liviu Rebreanu
-roman realist-obiectiv-

Romanul Ion fost publicat in anul 1920, dupa o lunga perioada de elaborare,asa cum insusi
autorul mentioneaza in finalul operei, intre martie 1913-iulia 1920. Aparitia romanului a starnit un adevarat
entuziasm in epoca, mai ales ca nici o creatie nuvelistica de pana atunci nu anunta acesta evolutie
spectaculoasa, fiind primit de critici ca pe o izbanda a literaturii romane.
Ion este primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza unviersul rural in
mod realist. Nucleul romanului se afla in nuvelele anterioare: Zestrea si Rusinea.
Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv apartinand prozei
interbelice. De asemenea este un roman social, cu tematica rurala.
Avand ca trasaturi amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, conflictul complex,
prezenta unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vietii, opera literara Ion
apartine speciei literare roman.
Este roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj si al naratorului (omniscient,
omniprezent). Se observa obiectivitatea/ impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a III-a,
atitudinea detasata in descriere, veridicitatea.
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a, nonfocalizata. Viziunea
dindarat presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica in faptele prezentate, lasa viata sa
curga. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca
un regizor universal. El plasmuieste traiectoriile existentei personajelor, coform unui destin prestabilit si
legii cauzalitatii. De aceea textul contine semne prevestitoare ale sfarsitului fiecarui personaj, care este o
victima a fatalitatii: nu poate iesi din destinul lui. Inlantuite temporal si cauzal, faptele sunt credibile,
verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii(veridicitate) si de obiectivitate.
Trei momente importante au dus la nasterea romanului: cunoscuta scena a sarutului din cap. al
IX-lea, isi are originea in realitate, cand autorul a vazut un taran imbracat in haine de sarbatoare, care a
ingenunchiat si a sarutat pamantul; apoi povestea unei fete bogate care a fost batuta crunt de tatal ei pentru
ca a ramas insarcinata cu un taran sarac din sat; iar al treilea eveniment este discutia cu un tanara taran sarac,
Ion Pop al Glanetasului, care vorbea despre pamant cu o dragoste patimasa.
Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului in conditiile satului ardelean de la
inceputul secolului al XX-lea. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si
consecintele actelor sale. Caracterul monografic al romanului prezinta diverse aspecte ale lumii rurale:
obiceiuri legate de marile momente din viata omului (nasterea, nunta, inmormantarea), relatii sociale
generate de diferentele ecomonice (stratificarea sociala) sau culturale (universul taranilor, universul
intelectualitatii ruarale), realtii de familiei. Tema centrala posesiunea pamantului, este dublata de tema
iubirii.
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul
Pripas, loc al actiunii romanului. Drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni. Asemenea
ramei unui tablou, el separa viata rurala a cititorului de viata fictionala a pesonajelor din roman.
Descrierea initiala a drumului, supusa conventiei veridicitatii prin detaliile toponimice, introduce
cititorul in viata satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice
(hora), sociale. Descriera caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si
anticipeaza rolul unor personaje in desfasurarea narativa.
Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a traseului
prin metafora drum-viata.
Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala
are, pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de
anticipare. Crucea stramba de la marginea satului, cu un Hristos pe tinichea ruginita, anticipeaza
tragismul destinelor. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin
absenta marcilor subiectivitatii. Dialogul sustine veridicitatea si concetrarea epica.
 Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare, coordonate ale evolutiei interioare a
personajului principal: Glasul pamantului, Glasul iubirii. Titlurile celor 13 capitole (numar simbolic,
nefast) sunt semnificative, discursul narativ avand un Inceput si un Sfarsit.
Prin tehinica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale.
Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar succesiunea secventelor
narative este redata prin inlantuire (respectarea cornologiei faptelor).
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora.
Sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate romanului realist.
Asezarea privitorilor refleclta realatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor respecta
stratificarea economica. Fruntasii satului discuta separate de taranii mijlocasi. In satul traditional, lipsa
pamantului este echivalata cu lipsa deminitatii umane.
Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-i asigura coeziunea si de a facilita
intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana
cea bogata la joc, desi o place pe Florica, cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Ion are mai intai o
cofruntare verbala cu tatal Anei, care va starni dorinta de razbunare a flacaului, apoi bataia cu George,
viitorul sot al Anei, pe care Ion il invinge.
Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea
averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Drama lui Ion este drama
taranului sarac. Mandru si orgolios, constient de calitatile sale, nu-si accepta conditia si este pus in
situatia de a alege intre iubirea pentru Floria si avarea Anei. Conflictul exterior, social, intre Ion si Vasile
Baciu, este dublat de conflictul interior, intre glasul pamantului si glasul iubirii. Se poate vorbi si
de conflictul tragic dintre om si o forta mai presus de calitatile individului-pamantul. Destinul
personajului principal nu este marcat numai de confruntarile cu semeni de ai lui, pe care ii domina, cat mai
ales in relatie cu pamantul. Dorinta obsesiva a personajului de a avea pamant, iubirea lui patimasa il
fac monumental.
Impresionanta este scena in care Ion saruta pamantul. Ingenuncheat in gestul mitic al sarutarii
pamantului, Ion simte fiorul rece, iar lutul ii tinuieste picioarele. Este concentrata soarta eroului, prizonier al
nefirestii patimi pentru pamant.
Dorind sa obtina repede mult pamant, Ion ii face curte Anei, o seduce si il forteaza pe Vasile Baciu sa
accepte casatoria. Cum la nunta Ion nu cere acte pentru pamantul-zeste, simtindu-se inselat, incep bataile si
drumurile Anei de la Ion la Vasile. Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete sau constiinta vinovatiei,
pentr ca in Ana, iar apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. Nici
moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata intre timp cu George. Astfel ca
deznodamantul este previzibil, iar George care-l loveste nu este decat un intrument al destinului. George este
arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii.
Ion este personajul principal, un personaj monumental, realizat prin tehnica basoreliefului.
Exponent al taranimii prin dorinta de a avea pamant, el este o individualitate prin modul in care il obtine.
Ion este un personaj complex, cu insusiri contradictorii viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate,
insistenta si cinism. Initial dotat cu o serie de calitati, in goana sa patimasa dupa avere se dezumanizeaza
treptat, iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului.
Cele doua femei, conturate antitetic si complementar, Ana si Florica, reprezinta cele doua obsesii
ale personajului: averea si iubirea.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare,
consemnandu-si gesturile, limbajul, prezentand relatiile dintre ele prin caracterizare indirecta. Fiind
ominiscient si omniprezent, naratorul realizeaza portretul sau biografia personajelor (caracaterizare
directa).
Naratiunea la persoana a III-a si obiectivitatea naratorului se realizeaza intr-un stil neutru,
impersonal. Stilul direct alterneaza cu stilul indirect, in caracterizare este utilizat si stilul indirect liber.
Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv deoarece are ca trasaturi: specificul
relatiei narator-personaj, obiectivitatea/impersonalitatea, utilizarea naratiunii la persoana a III-a, cu
focalizare zero (viziunea dindarat), atitudinea detasata in descriere, verosimilul intamplarilor.