Moara cu noroc

de Ioan Slavici
-caracterizare lui Ghita-

Ioan Slavici este reprezentant de seama al Epocii Marilor Clasici, un autor moralist, un fin psiholog,
in creator de tipologii. Conceptul fundamental in etica sa il constituie omenia, adica respectarea omului.
Intreaga sa creatie este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta, pentru fericire prin iubirea de
oameni, pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este publicata in 1881, in volumul de debut Novele din
popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.
In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor, conferita de acel
amestec de bine si rau ce se afla la oamenii adevarati(G. Calinescu). Slavici este un observator impartial
al vietii rurale, inzestrat cu un spirit realist desavarsit. Naratorul delegat de autor pentru a relata
intamplarile reda obiectiv si detasat destinul personajelor.
Fiind o nuvela realist-psihologica, in Moara cu noroc de Ioan Slavici conflictul central este cel
moral-psihologic, conflict interior al personajului principal, iar in caracterizarea si individualizarea
personajelor se utilizeaza tehnici de investigare psihologica.
Ghita este personajul principal al nuvelei si unul dintre cele mai reprezentative personaje
realiste din literatura romana, impunandu-se prin complexitate, dar si putere de individualizare,
ilustrand consecintele distrugatoare pe care le are asupra omului setea de inavutire si pierderea cumpatarii, a
masurii, evoluand catre o lacomie nestapanita pentru bani.
Personajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala (carciumarul dornic de avere) la
individualizare, sub determinare psihologica si morala. El parcurge un traseu sinous al dezumanizarii,
cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (valorie familiei, iubirea,
linistea colibei) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor). Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste
tragic.
Ghita traieste o drama psihologica concretizata prin trei infrangeri, pierzand pe rand increderea
in sine, increderea celoralati si increderea Anei, sotia lui, in el. Consecintele nefaste ale setei de inavutire
si procesul instrainarii de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul aducand in prim-plan
conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghita si dorina de a face avere alaturi de Lica.
Om harnic si cinstit, el ia in arenda hanul Moara cu noroc dorind sa agoniseasca atatia bani incat sa
angajeze vreo zece calfe carora sa le dea de carpit cizmele oamenilor. Atata timp cat se dovedeste un om de
actiune, mobil, cu initiative, lucrurile merg bine. Carciuma aduce profit, iar familia traieste in armonie.
Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc tulbura echilibrul familiei, dar si pe cel interior, al
lui Ghita. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui nu se poate sustrage
ispitei malefice pe care acesta o exercita asupra sa mai ales ca tentatia imbogatirii, dar si a existentei in afara
normelor etice sunt enorme.
Din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de
familie. Gesturile, gandurile, faptele personajului, tradeaza conflictul interior si se constituie intr-o
magistrala caracaterizare indirecta.
Naratorul surprinde in mod direct transformarile personajului: Ghita devine de tot ursuz, se
aprinde pentru orisice lucru de nimic, radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el, iar cand se
mai juca, rar, cu Ana, isi pierdea repede cumpatul si-i lasa urme vinete pe brat. Devine mohorat,
violent, ii plac jocurile crude, primejdioase, are gesture de brutalitate neinteleasa fata de Ana si de cei
mici.
La un moment dat, Ghita, ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii si ca nu-si poate asuma
total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului interior sunt redate gandurile si
framantarile personajului, realizandu-se in felul acesta autocaracterizarea: Ei! Ce sa-mi fac?...Asa m-
a lasat Dumnezeu!... Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?.
Sub pretextul ca o vointa superioara ii coordoneaza gandurile si actiunile, Ghita devine las, fricos si
subordonat in totatalitate Samadaului. In plus, se indeparteaza din ce in ce mai mult de Ana, aruncand-o
in bratele Samadaului.
 Ghita este caracterizat in mod direct de Lica. Acesta isi da seama ca Ghita e om de nadejde si
chiar ii spune acest lucru: Tu esti om []. cu multa ura in sufletul tau, si esti om cu minte: daca te-as
avea tovaras pe tine, as rade si de dracul si de ma-sa. Totusi Samadaul distruge treptat imaginea
celorlalti despre carciumar ca om onest si cinstit. Astfel, Ghita se trezeste implicat fara voie in jefuirea
arendasului si in uciderea unei femei, momentul decisiv al alunecarii fiind maturia mincinoasa pe care
o declara in fata judecatorilor. Are totusi momente de sinceritate. de remuscare, cand cere iertare sotiei si
copiilor: Iarta-ma Ano![] Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului!.
De rusinea lumii, de dragul sotiei si al copiilor, se gandeste ca ar fi mai bine sa plece de la Moara cu
noroc. Colaboreaza cu Pintea, dar nu este sincer in totalitate nici fata de acesta, oferindu-i probe impotriva
lui Lica numai dupa ce isi poate opri jumatate din sumele aduse de acesta.
Ultima etapa a degradarii morale a lui Ghita are loc la sarbatorile Pastelui, cand, orbit de furie si
dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia, drept momeala in bratele Samadaului.
In momentul in care isi da seama ca sotia l-a inselat, Ghita o ucide pe Ana. La randul lui, Ghita este ucis
de Raut, din ordinul lui Lica.
Ghita depaseste limita normala a unui om care aspira spre o fireasca satisfactie materiala si
sociala. Patima pentru bani si fascinatia diabolica a personalitatii Samadaului il determina sa ajunga pe
ultima treapta a degradarii umane de la omul cinstit si harnic la statutul de complice in afaceri
necurate si crima, pana la a deveni ucigas; sfarsitul fiind tragic.