INTRODUCERE UN LITURGICA SPECIALA

I. LITURGICA SPECIALA CA DISCIPLINA DE INVATAMANT TEOLOGIC

1. Obiectul sau materia de studiu a Liturgicii speciale

Liturgica speciala se ocupa cu studiul special, sistematic si amanuntit al unitatilor cultului divin
public ortodox, numite slujbe religioase sau servicii bisericesti.

2. Izvoarele Liturgicii speciale

Izvoarele utilizate utilizate in acest curs cartile de cult cele mai noi, folosite azi in BOR, precum
si cartile de slujba folosite in celelalte Biserici ortodoxe (greaca, rusa etc.), insa numai atunci cand este
nevoie, spre a semnala unele practici, rituri sau randuieli deosebite de cele din Biserica noastra.
De asemenea, sunt utilizate, in acest curs, diferite variante de practica, mai importante, din diverse
eparhii (regiuni) ale BOR, spre a trage concluziile ce se impun in vederea uniformizarii cultului.
Alte documente si izvoare liturgice utilizate: manuscrise si editii vechi ale cartilor de slujba,
colectii de texte liturgice vechi editate, in special, in Apus, incepand cu sec. XVI, vechile Randuieli
bisericesti din sec. IV-V, canoanele Sf. Parinti si ale Sinoadelor ecumenice si locale, randuielile
monahale, talcuirile liturgice din literatura patristica si bizantina etc.
Explicarea si talcuirea serviciilor religioase are la baza, in primul rand, comentariile sau talcuirile
liturgice clasice, din epoca patristica si bizantina.
Ceea ce au spus Parintii si scriitorii bisericesti din sec. I-XV (de ex: Sf. Chiril al Ierusalimului, Sf.
Ambrozie al Milanului, Sf. Maxim Marturisitorul, Nicolae Cabasila etc.) in domeniul interpretarii
cultului ramane normativ, datorita exegezei originale a cultului ortodox din acea perioada.

3. Metoda folosita
Metoda folosita in redactarea cursului este o imbinare a metodei descriptive (expozitive) cu cea
istorica si exegetica.

4. Impartirea materiei
Impartirea materiei este similara cu cea din tratatele similare. Dupa introducerea despre cuprinsul,
izvoarele, metoda si impartirea Liturgicii speciale, prima parte va fi dedicata serviciilor divine din grupa
Laude bisericesti (cele 7 laude), care alcatuiesc serviciul divin public al Bisericii pentru fiecare zi
liturgica (Vecernia, Utrenia, Ceasurile etc).
Partea a II-a se va ocupa cu studiul separate al Sf. Liturghii.
Partea a III-a va prezenta serviciul celor 7 Sf. Taine ale Bisericii noastre.
Partea a IV-a si ultima va cuprinde studiul celor mai importante servicii religioase din grupa
ierurgiilor.

5. Folosul si importanta studiului Liturgicii speciale

D.p.d.v. practic, aceasta parte a studiului Liturgicii este mai importanta si mai utila decat cea a
studiului Liturgicii generale, deoarece are o legatura mai directa cu functia sacramentala a preotiei.
La cunostintele tipiconale se aduga cele cu caracter istoric si exegetic, fiind astfel largita cultura
liturgica a oricarui cleric si teolog.
Castigul indirect consta atat in uniformizarea modului de savarsire a serviciilor divine de catre toti
sfintitii slujitori, conform indicatiilor Sf. Sinod al BOR, cat si in sporirea frecventei si a participarii
credinciosilor la sfintele slujbe oficiate in biserici.

II. SLUJBELE BISERICESTI SI IMPARTIREA LOR

1. Ce sunt slujbele bisericesti

 Rugaciunea particulara (personala sau individuala), pe care fiecare credincios o inalta lui
Dumnezeu, poate fi facuta oricand si oricum, adica nefiind ingradita de nicio regula sau randuiala.
In cazul rugaciunii obstesti a Bisericii (adica rugaciunea facuta in comun, de catre toti credinciosii,
prin mijlocirea sfintitilor slujitori), aceasta se face dupa un tipic, adica dupa randuieli dinainte stabilite,
in forme si cu cuvinte fixate, stiute si reglementate precis de catre Biserica. Ea se savarsesete la
termene/momente anumite din cursul timpului, pe care trebuie sa le respecte toti slujitorii si credinciosii
Bisericii, fiindca ele sunt aceleasi pentru toti.
Aceste randuieli sau formulare de rugaciune, potrivit carora se oficiaza cultul public al Bisericii, se
numesc slujbe bisericesti, slujbe sfinte, oficii (servicii) religoase, etc., fiecare dintre ele are un anumit
scop, care determina si forma, structura sau randuiala fiecarei slujbe in parte.

2. Alcatuirea (componenta) slujbelor bisericesti

D.p.d.v. al structurii lor externe (ca forma verbala), formularele verbale sau textiee slujbelor
bisericesti se prezinta ca niste opere literare (unitati euhologice) cu o individualitate distinca, perfecta,
avand un cuprins (o parte principala) in care se exprima scopul principal al slujbei respective si care este
incadrat, la inceput, de o formula de introducere (binecuvantare), iar la sfarsit, de una de incheiere
(otpust sau apolis).
Randuiala serviciilor religioase este alcatuita din rituri sau ceremonii liturgice complexe, care sunt
compuse din formele generale de exprimare a cultului, adica:
a) Rugaciuni (sub forma de molitfe si ectenii) si diferite formule sacramentale (sfintitoare), care
alcatuiesc partea verbala a slujbei respective si in care se exprima, de obicei, scopul de capetenie al
fiecarui serviciu religios (adica ideile, simtamintele si cererile imediate ale Bisericii).
b) Cantari sau imne liturgice (tropare, stihiri, condace, canoane, catavasii etc) care exprima, in
special, functia latreutica a cultului (adica cinstirea si lauda lui Dumnezeu).
c) Lecturi din cartile sfinte (citiri din pericope biblice) sau chiar lecturi ziditoare de suflet, din
operele Sf. Parinti, prin care cultul divin isi indeplineste functia lui didactica sau invatatoreasca.
d) Acte liturgice, adica gesturi sau miscari rituale care alcatuiesc partea ceremoniala a cultului
(ingenunchieri, facerea semnului crucii, vohoade, binecuvantari etc).
e) Uneori, la acestea se adauga marturisirea credintei, sub forma simbolului de credinta sau a
diferitelor formule sacramentale si imne.
Toate aceste forme de exprimare a ideilor si sentimentelor religioase se inlantuiesc intr-o ordine
data sau dinainte stabilita pentru fiecare serviciu divin. Proportia in care sunt dozate si ordinea in care se
succed variaza de la slujba la slujba. Aceasta proportie a elementelor componente ale randuielilor de
slujba este determinata de principiul echilibrului liturgic, potrivit caruia, inauntrul oricarui serviciu
religios, fiecare dintre cele 3 functii sau scopuri fundamentale ale cultului (latreutic, harismatic si
didactic) trebuie sa fie satisfacut in chip just, proportional cu scopul principal sau particular al fiecarei
slujbe, cu ideile si sentimentele sau nevoile religioase ale credinciosilor, care se cer exprimate in situatia
respectiva etc.
D.p.d.v. al ordinii/succesiunii acestor forme, unele slujbe incep cu citirile si continua cu ragaciunea
si cantarile (slujba Vecerniei si a Utreniei), altele incep cu rugaciunea si continua cu citirea si cantarile
(randuiala botezului si a cununiei) etc.
Din aceasta variatie a proportiei in care sunt dozate si a ordinii in care se succed elementele
componente ale randuielii slujbelor bisericesti, rezulta forma/structura individuala specifica, a fiecarei
slujbe, iar, de aici, rezulta deosebirile de structura dintre diferitele servicii religioase.

3. Impartirea slujbelor bisericesti

Slujbele bisericesti se impart in mai multe categorii/grupe.
Dupa extensiunea (marimea sau lungimea) lor, avem 3 feluri de servicii divine, deosebite intre ele
chiar prin numirile care le sunt date in cartile de sluba:
a) Cele mai reduse ca marime sunt alcatuite din simple rugaciuni sau molitfe, citite de preot pentru
diferite scopuri sau nevoi din viata credinciosilor [Rugaciune la insemnarea pruncului; Rugaciune la a
8-a zi dupa cununie; Molitfa Sf. Mc. Trifon, la gradini, la vii si la holde; Moliftele (blestemele) Sf.
Vasile].
 b) Ceva mai mari sunt asa-numitele randuieli care, pe langa rugaciunea in care se exprima scopul
(si care alcatuieste partea principala a randuielii), contin si imne, lecturi si acte liturgice. In acest sens
avem, de ex: Randuiala binecuvantarii colivei, Randuiala impartasirii, Randuiala parastasului pentru
morti etc.
c) Cele mai intinse ca dimensiune sunt slujbele divine propriu-zise, care, pe langa partile
componente ale randuielilor (rugaciuni, cantari, acte rituale, etc), au in plus Apostol si Evanghelie. In
aceasta categorie avem, de ex: slujba botezului, slujba Sf. Liturghii, slujba inmormantarii, slujba sfintirii
bisericii etc.
D.p.d.v. al timpului si al locului in care se savarsesc, precum si al destinatiei sau scopului lor
special in cadrul cultului liturgic, slujbele bisericesti se impart in:
a) Unele dintre ele, precum Vecernia, Utrenia si Liturghia, au un caracter periodic, savarsirea lor
fiind legata de termene stabilite in timp (perioade si zile anumite din cursul anului bisericesc, ceasuri sau
momente anumite din cursul zilei), repetandu-se in fiecare zi (la manastiri si catedrale episcopale) sau
macar in fiecare sarbatoare (la bisericile de enorie) si succedandu-se intr-o ordine fixa, aceeasi de fiecare
data (Vecernia-Pavecernita-Miezonoptica si Utrenia-Ceasurile I-VI- Liturghia-Ceasul IX).
Toate laolata alcatuiesc serviciul divin public al Bisericii pentru fiecare zi liturgica (adica randuiala
de slujba prin care Biserica aduce lui Dumnezeu si sfintilor prinos zilnic de rugaciune, de multumire, de
lauda si cinstire, din partea si in numele tuturor credinciosilor).
Aceste slujbe bisericesti sunt cunoscute sub numirea de Cele sapte Laude sau Laudele
bisericesti, a caror randuiala o aflam in Ceaslov (pentru cantaretii de strana) si in Liturghier (pentru
diaconi si preoti). Ele au un caracter colectiv si eclesiologic (adica se savarsesc numai in biserica in
ambele intelesuri: locas de cult si colectivitate/obste a credinciosilor).
Scopul pentru care se savarsesc Laudele bisericesti este acela de a satisface, in special,
functia/latura latreutico-euharistica a cultului ortodox. In ele predomina nota doxologica (lauda si
slavirea lui Dumnezeu si venerarea sfintilor).
Randuiala acestor slujbe are 2 parti:
- una invariabila (neschimbatoare), formata din rugaciuni, rituri si imne, care se repeta in fiecare zi
(de ex: Doamne strigat-am ; Lumina lina ), care constituie cadrul, tiparul sau tipicul fix al randuielii
acestor slujbe, pe care il gasim in Ceaslov sau in Liturghier.
- alta variabila (schimbatoare), alcatuita din rugaciuni si, mai ales, din cantari, care se schimba
dupa zile (sarbatori), dupa saptamani sau dupa diferite perioade mari ale anului bisericesc (de ex: stihirile
de la Doamne, strigat-am; stihirile de la Laude, din slujba Utreniei; stihirile de la Fericiri etc). Pe
acestea le gasim in cartile de slujba care cuprind imnele variabile (schimbatoare) din randuiala slujbelor:
Octoih, Triod, Penticostar si Mineie.
b) Pe langa cele 7 Laude, in cultul ortodox exista si alte slujbe, randuieli si rugaciuni cu caracter
periodic, avand o importanta secundara. Ele sunt alcatuite tot spre slavirea lui D-zeu si spre cinstirea
sfintilor, dar nu fac parte din programul clasic, oficial, de rugaciune zilnica a Bisericii. Acestea sunt:
Randuiala rugaciunii de dimineata (dupa scularea din somn), Rugaciunea la masa, Ridicarea Panaghiei,
Rugaciunea de seara (dinainte de culcare), Paraclisele, Canoanele de rugaciune si Acatistele alcatuite in
cinstea diferitilor sfinti.
La origine, ele sunt expresii si manifestari mai noi ale pietatii personale ale unor clerici (in special
monahi) sau chiar a unor simpli credinciosi. Asadar, la inceput au fost practicate ca forme ale cultului
particular, intrand ulterior in cuprinsul Ceaslovului. Cu exceptia Acatistelor, celelalte au ramas pana
acum in practica exclusiva a manastirilor, ca forme de expresie ale cultului particular al calugarilor, care
le citesc in chili sau chiar in biserica.
c) Sfintele taine si ierurgiile sunt slujbele bisericesti care sunt destinate pentru binecuvantarea si
sfintirea diferitelor lucruri, persoane, momente si imprejurari din viata religioasa a credinciosilor.
Acestea alcatuiesc cuprinsul Molitfelnicului ortodox.
D.p.d.v. al timpului de savarsire, ele au caracter ocazional sau intamplator, oficiindu-se atunci cand
cer credinciosii sau cand se ivesc cazurile speciale pentru care au fost alcatuite.
Prin destinatia lor, ele au o sfera de aplicare mai restransa decat aceea a Laudelor bisericesti.
Referitor la scopul lor, ele corespund laturii harismatice (sfintitoare) a cultului divin, deoarece prin
ele Biserica cere si obtine de la D-zeu harul, ajutorul si darurile Sale, necesare credinciosilor ei.
 Privite mai ales d.p.d.v. al scopului pentru care au fost alcatuite, slujbele bisericesti se pot imparti
in 2 mari categorii, dupa cele 2 scopuri fundamentale ale cultului, la care care ele corespund:
a) Laudele bisericesti si slujbele speciale din Ceaslov, sunt alcatuite spre cinstirea lui D-zeu si a
sfintilor, fiind mijloace de expresie ale cultului de adoratie si de venerare.
b) Sfintele Taine si ierurgiile, sunt forme de expresie ale functiei harismatice/sfintitoare a cultului,
adica mijloace de impartasire a harului divin.
c) Sf. Liturghie ocupa o pozitie intermediara intre aceste doua categorii. In randuiala ei se imbina
slujba celei mai sfinte taine de care pot beneficia credinciosii (Sf. Euharistie), cu slujba celei mai inalte
laude si cinstiri pe care Biserica o poate aduce lui D-zeu prin jertfa liturgica.

LAUDELE BISERICESTI SAU SLUJBELE SERVICIULUI DIVIN ZILNIC AL BISERICII

ORTODOXE
svreas dimineaa

I. NOTIUNI GENERALE DESPRE CELE 7 LAUDE BISERICESTI

1. Care sunt cele 7 Laude bisericesti

Slujbele care se savarsesc in fiecare zi (la manastiri si catedrale episcopale) sau macar in fiecare
sarbatoare (la bisericile de enorie) se numesc Cele 7 Laude si sunt urmatoarele:
a) Vecernia (slujba de seara);
b) Pavecernita sau Dupa-cinare (rugaciunea de dupa cina sau dinainte de culcare);
c) Polunonia sau Miezonoptica (rugaciunea de la miezul noptii);
d) Utrenia (slujba de dimineata);
e-h) Orele sau Ceasurile, in numar de 4: I-III-VI-IX (rugaciunea de la inceputul celor 4 sferturi ale
zilei).
Biserica crestina a mostenit din VT traditia de a socoti inceputul zilei liturgice/bisericesti nu de la
miezul noptii (ca in viata civila), ci cu seara. De aceea, in Mineie, Octoih, Triod si Penticostar, lauda
liturgica a fiecarui sfant sau a fiecarei zile bisericesti incepe cu slujba de seara, cu Vecernia.

2. Pentru ce sunt 7 Laude bisericesti

De fapt, ele sunt 8, dar Utrenia si Ceasul I se socotesc amandoua, ca o singura Lauda, asa ca raman
7. Ceasul I se citeste intotdeauna indata dupa Utrenie, inaintea otpustului acesteia si fara binecuvantarea
de inceput obisnuita la celelalte slujbe.
Liturgistii ortodocsi pun de obicei numarul simbolic 7 (care este si numarul Laudelor) in legatura
cu cele 7 daruri ale Sf. Duh, deoarece rugaciunea este privita ca un dar al Sf. Duh.
La vechile popoare din Orientul apropiat, inclusiv la evrei, numarul 7 juca un rol important, ca
simbol, in viata religioasa.

3. Temeiurile biblice si religioase ale instituirii Laudelor bisericesti

Pentru fiecare dintre aceste 7 Laude gasim temeiuri scripturistice in textele VT, mai ales in Psalmi
(ps. LIV. 19; ps. V,2-3; ps. VI, 6 etc.).
Fiecare dintre cele 7 Laude zilnice are anumite intelesuri istorice sau simbolice, care sunt puse in
legatura cu unele evenimente din istoria sfanta a mantuirii, pe care le comemoreaza zilnic sau le
simbolizeaza, improspatandu-le in amintirea noastra.
Astfel, Vecernia se aduce ca o multumire la sfarsitul zilei, pentru ca am ajuns cu bine la apusul
soarelui si am adaugat inca o zi la varsta noastra. Ea ne aduce aminte si de rastignirea si punerea
Domnului in mormant, care a avut loc spre seara.
Pavecernita este slujba prin care cerem de la Dumnezeu ajutor si paza pentru trecerea in pace a
noptii care incepe. Ea ne duce cu gandul la moarte (noaptea vietii), pe care ii cerem lui Dumnezeu sa ne
ajute sa o intampinam pregatiti si fara teama. Pavecernita ne aduce aminte si de coborarea la iad a
Mantuitorului, cu sufletul si cu Dumnezeirea, spre a-i slobozi pe cei din veac legati.
 Miezonoptica este expresia nevointei monahale a privegherii (slujbei de noapte) si este simbolul
laudei necurmate pe care ingerii o aduc pururea lui Dumnezeu, in ceruri. Ea ne aduce aminte si de
inceputul patimilor Domnului, de invierea Lui si de judecata din urma.
Utrenia exprima primele ganduri ale credinciosului indreptate spre Dumnezeu, dupa scularea din
somn, cuprinzand multumirea pentru trecerea in pace a noptii si rugaciunea pentru ziua care incepe. Ea
ne aduce aminte si de patimile indurate de Domnul, de la miezul noptii pana la ziua.
Ceasurile de rugaciune cuprind rugaciunea adusa lui Dumnezeu in momentele cele mai de seama
ale zilei (inceputul zilei, al doilea sfert din zi, miezul zilei si ultimul sfert din zi), simbolizand lauda pe
care Puterile ceresti o aduc lui Dumnezeu in tot timpul. Ele au un simbolism trinitar, pentru ca revin din
3 in 3 ore, astfel ca exprima lauda neincetata adusa de Biserica pamanteasca Sfintei Treimi. Ele ne aduc
aminte de evenimente din istoria patimilor Domnului, intamplate la ceasurile respective.
Ceasul IX incheie serviciul divin public al fiecarei zile liturgice, care incepe cu Vecernia.
Serviciul divin zilnic al celor 7 Laude este completat, desavarsit si incununat de slujba Sf.
Liturghii, care se savarseste dupa ceasul VI sau de Obednita, in zilele in care nu se savarseste Sf.
Liturghie.

4. Impartirea (gruparea) Laudelor bisericesti dupa momentele din zi cand se savarsesc

Dupa timpul din zi in care se savarsesc, slujbele care alcatuiesc serviciul divin al unei zile liturguce
se impart in 3 cicluri/grupe, formate fiecare din cate 3 slujbe:
- Ciclul I: Ceasul IX, Vecernia si Pavecernita adica rugaciunea de seara;
- Ciclul II: Miezonoptica, Utrenia si Ceasul I adica rugaciunea de noapte si de dimineata;
- Ciclul III: Ceasul III, Ceasul VI si Liturghia (sau Obednita, in zilele in care nu se face Liturghie)
adica rugaciunea din timpul zilei.
Aceasta grupare a sujbelor zilnice in 3 etape/momente de rugaciune din cursul zilei, formate
fiecare din 3 slujbe, are si o semnificatie trinitara: ea s-a facut atat in cinstea si spre slava Sf. Treimi, cat
si dupa asemanarea celor 9 cete ingeresti, impartite in triade de catre 3, care-L lauda necontenit pe
Dumnezeu si pe care Biserica le imita in acest mod.
In practica, acolo unde se savarsesc toate cele 7 Laude (la manastiri si catedrale episcopale), de
regula, ciclul II se impreuna cu ciclul III, toate slujbele din aceste 2 cicluri savarsindu-se in timpul
diminetii, una dupa alta, fara pauze sau intreruperi.
La bisericile de mir, cu rare exceptii, nu se mai savarsesc decat cele mai importante 3 dintre slujbe:
Vecernia, Utrenia si Liturghia, si numai in zilele de sarbatoare.
Pentru Vecernie, Utrenie si Liturghie este absoluta nevoie de prezenta preotilor si cantaretilor (ele
fiind alcatuite mai ales din cantari), pe cand restul celorlalte Laude, fiind alcatuite aproape numai din
citiri, se pot citi si fara preoti, chiar afara din biserica, de catre crestin la el acasa sau de catre calugari in
chilii. Numai aceste 3 slujbe incep si se termina in altar, celelalte se savarsesc fie in naosul, fie in tinda
sau pronaosul bisericii.
In randuiala Vecerniei si Utreniei a intrat cea mai mare parte a poeziei imnografice crestine
(canoane, condace, tropare, sedelne, svetime si stihiri), in care imnografii sau poetii crestini ii lauda si ii
preamaresc pe sfinti sau evenimentele sarbatorite in acea zi liturgica. Toate aceste texte ale cantarilor,
care variaza de la zi la zi, alcatuiesc cuprinsul Mineielor, Octoihului, Triodului si Penticostarului.
Participarea la Vecernie, Utrenie si Liturghie (cele 3 slujbe zilnice principale) este o obligatie
liturgica minimala a fiecarui credincios mirean. Pariticparea la celelalte slujbe este obligatorie pentru
monahi si facultativa pentru credinciosi.

II. ISTORIA LAUDELOR BISERICESTI. FORMAREA SERVICIULUI DIVIN PUBLIC

AL BISERICII

1. Caracterul nocturn al serviciului divin public in Biserica primara

Serviciul divin public al primelor comunitati crestine (epoca Sf. Apostoli) se savarsea noaptea, si
anume in noaptea de sambata spre duminica (asa cum reiese, de exemplu, din descrierea activitatii Sf.
Ap. Pavel la Troia Fapte, 20, 6-11, si din scrisoarea proconsulului Pliniu cel Tanar al Bitiniei catre
imparatul Traian, scrisa la 111-113 d.Hr.).
Cauzele care au contribuit la aceasta:
- Primii crestini, proveniti mai ales dintre iudei, cautau sa-L imite pe Mantuitorul Insusi, care
instituise Sf. Euharistie intr-o seara, la Cina cea de taina. Era aleasa seara de sambata pentru a pastra
oarecum importanta acestei zile la iudei.
- Conceptia despre Parusie (desprea a doua si apropiata venire a Domnului) era raspandita la
primele generatii crestine, care credeau ca Mantuitorul va veni a doua oara in timpul noptii din ziua intai
a saptamanii, cand a si inviat. De aceea, ei asteptau aceasta venire rugandu-se in noaptea de sambata spre
duminica, pana la ziua. In acest mod a rezultat forma de priveghere a serviciului public divin.
- Imprejurarile istorice in care a trait Biserica pana la inceputul sec. IV (din pricina persecutiilor,
crestinii erau nevoiti sa se adune pentru rugaciune in special in timpul noptii, in locuri ferrite si ascunse,
precum catacombele) au favorizat si chiar au impus mentinerea acestei situatii.
Ulterior, la acestea s-au adaugat si explicari de ordin teologic si simbolic. Astfel, autorul anonim al
lucrarii Intrebari catre conducatorul Antioh spunea ca serbarea duminicii incepe de sambata seara,
pentru ca sa simbolizeze chemarea lumii de la intunericul nestiintei la lumina cunostintei.

2. Scindarea serviciului divin si formarea primelor Laude bisericesti

Pentru a evita oboseala privegerii continue de toata noaptea, serviciul divin de sambata spre
duminica s-a impartit in doua:
- o parte care se oficia devreme, seara;
- alta care se oficia catre miezul noptii sau catre dimineata,
intre ele ramanand un rastimp de somn.
Astfel, au rezultat cele 2 slujbe zilnice de capetenie, care sunt cele mai vechi dintre cele 7:
Vecernia (slujba de seara) si Utrenia (slujba de dimineata). La acestea se adauga Liturghia, oficiata in
continuare tot in timpul noptii (dis-de-dimineata), care era formata din 2 parti: Liturghia catehumenilor
(care este transpunerea crestina a serviciului sinagogii iudaice) si Liturghia credinciosilor (in timpul
careia are loc impartasirea).
Toate acestea la un loc (Vecernia, Utrenia si Liturghia) alcatuiesc serviciul divin public sau oficial
la Bisericii primare, la care luau parte toti membrii primelor comunitati crestine, cel putin o data pe
saptamana, sambata spre duminica.

3. Ceasurile de rugaciune zilnica a Bisericii in primele 3 secole

Mantuitorul ne-a indemnat sa ne rugam in toata vremea (Lc, 21, 36), sfat repetat de Sf. Ap. Pavel
(Rugati-va neincetat!) si, de aceea, primii crestini au adoptat si alte ore/momente de rugaciune, in timpul
zilei.
Cum primii crestini erau recrutati mai ales dintre evrei, ei au pastrat orele oficiale iudaice de
rugaciune, cu care erau obisnuiti: Ceasul III (ora de dimineata), Ceasul VI (ora de amiaza) si Ceasul IX
(ora de seara), care erau orele de rugaciune la mai toate popoarele antichitatii si pe care le-au adoptat si
evreii.
Sf. Apostoli au dat ei mai intai exemplu in acest sens: Sf. Ap. Pavel se roaga la Iope, in foisorul de
sus, la vremea Ceasului VI; in ziua Cincizecimii, toti Sf. Apostoli se rugau in foisorul Cinei, la Ceasul
III, in clipa pogorarii Sf. Duh.
La sfarsitul sec. I, Sf. Clement Romanul face referire la existenta unor ore srtabilite (reglementare)
pentru rugaciune, deosebite de Liturghia euharistica, iar Didahia celor 12 Apostoli reglementeaza
numarul acestor ore.
Se observa aici si preocuparea de a-i sustrage pe primii crestini de la frecventarea templului si a
sinagogii, fiindu-le prescrisa o rugaciune specific crestina, acasa la ei.
Asadar, la inceput, aceste ore de rugaciune zilnica aveau un caracter particular, neoficial si, de
asemenea, facultativ.
Deci, inca din a doua jumatate a sec. I, cultul crestin era alcatuit din 2 cicluri de rugaciune:
a) unul nocturn, cu caracter public si oficial;
b) altul de ziua, cu caracter particular, neoficial si facultativ.
 Aceasta situatie se mentine pana in a doua jumatate a sec. IV. Chiar atunci cand cele 2 parti ale
privegherii originare de noapte (Vecernia si Utrenia) au inceput sa fie oficiate zilnic, ele au ramas
singurele Laude sau slujbe zilnice cu caracter comun si obligatoriu, deci intrate in canonul oficial de
rugaciune al Bisericii (de aceea, Tertulian le numeste legitimae orationes), pe cand celelalte aveau
caracter facultativ.
Astfel, in sec. III, Traditia apostolica (atribuita, de obicei, lui Ipolit Romanul), prescrie
urmatoarele momente de rugaciune particulara, zilnica, obligatorii pentru orice crestin: dimineata, indata
dupa scularea din somn si spalare; la Ceasul III; la Ceasul VI; la Ceasul IX; inainte de culcare; la miezul
noptii; la cantarea cocosului (dimineata). Aceleasi momente sunt prescrise si intr-un document de mai
tarziu - Testamentum Domini.
In Constitutiile apostolice (redactate in forma de azi spre sfarsitul sec. IV) este pastrat acelasi
program al rugaciunilor zilnice, dar fara rugaciunea de la miezul noptii, dandu-se explicatie fiecarui
moment/ora de rugaciune:
Dimineata pentru ca Domnul ne-a luminat, alungand noaptea si aducand ziua;
La Ceasul III pentru ca atunci a primit Domnul de la Pilat hotararea de osanda;
La Ceasul VI pentru ca atunci a fost rastignit;
La Ceasul IX pentru ca toate s-au cutremurat cand Domnul a fost rastignit;
Seara, la Vecernie drept multumire pentru ca Domnul ne-a dat noaptea spre odihna;
La cantatul cocosilor (la Utrenie) pentru ca acest ceas vesteste sosirea zilei, spre a face lucrurile
luminii.

4. Fixarea numarului de azi al Laudelor bisericesti (sec. IV si urmatoarele)

Consacrarea oficiala ca servicii divine publice, obligatorii, a orelor de rugaciune din timpul zilei,
alaturi de cele din timpul noptii, a avut loc in a doua jumatate a sec. IV.
Influenta crescanda a monahismului asupra vietii religioase a influentat aceasta consacrare. In
primele 3 secole, vechii asceti traiau in mijlocul lumii, sub numele de solitari, asceti si fecioare, si
duceau o viata de infranare si de continua rugaciune. Ei erau o categorie intermediara intre clerici si laici.
Incepand din epoca de pace a Bisericii, vechii asceti parasesc lumea si se retrag in pustie, punand temelia
vietii chinovitice si eremitice (idioritmice). In bisericile lor se indeplinea riguros si cu prisosinta pravila
de rugaciune zilnica, a carei practica o aveau din bisericile de enorie de unde proveneau. Prestigiul
monahismului a facut ca bisericile manastiresti sa devina exemple si modele in aceasta privinta, la
inceput pentru catedrale (din orase) cu cler mai numeros, apoi si pentru bisericile de enorie.
Cel mai mult a contribuit la generalizarea serviciului Laudelor bisericesti, asa cum se oficia in
manastiri, Sf. Vasile cel Mare, prin Regulile pentru viata monahala.
El adauga la Laudele existente pana atunci pe cele noi, care se dezvoltasera, intre timp, in serviciul
manastiresc, enumerand in plus: rugaciunea din amurg sau de la inceputul noptii (deosebita de cea de la
Ceasul IX si cea de la Vecernie, deci, care este, practic, Pavecernita), rugaciunea de la miezul noptii
(care este, practic, Miezonoptica) si rugaciunea de dimineata (Ceasul I unit cu Utrenia, adica dupa ea),
dupa care veneau Ceasul III, VI si IX si Vecernia, care erau cunoscute si practicate mai dinainte.
Astfel, spre sfarsitul sec. IV, gasim deja incheiat numarul de 7 Laude, si anume: Ceasul IX,
Vecernia, Pavecernita, Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul I, Ceasul III si Ceasul VI.
Toate aceste slujbe si-au luat denumirea dupa momentul din zi in care se savarseau, la inceput, in
manastiri.
Apoi, randuiala serviciului divin zilnic din manastirile Sf. Vasile a fost adoptata de manastirea Sf.
Sava de langa Ierusalim, care a dat Ortodoxiei rasaritene, dintre calugarii ei, teologi si imnografi ilustri:
Sf. Sofronie al Ierusalimului, Sf. Ioan Damaschin, Cosma de Maiuma, Stefan Melodul.
Din manastirile savaite, randuiala a trecut mai tarziu (sec. VIII-IX) in cele studite, din jurul
Constantinopolului, infiintate si organizate de cei 2 frati: Teodor si Iosif Studitul.
O ultima faza de dezvoltare a serviciului Laudelor zilnice, in care se ajunge aproape de randuiala
de astazi, este realizata in manastirile din Athos, incepand cu sec. X, cand Sf. Atanasie Athonitul
fondeaza Marea Lavra (963). De aici, datorita expansiunii panortodoxe a isihasmului, randuiala s-a
extins si generalizat in manastirile din Balcani (prin traducerile cartilor de slujba ale patriarhului Eftimie
al Bulgariei), in Tarile Romane (prin calugarul Nicodim si mitropolitul Andrei Critopulos) si in Rusia
(prin mitropolitul Grigore-Ciprian Tamblac, recunoscut in 1390 camitropolit al intregii Rusii).
Generalizarea tuturor celor 7 Laude in pravila sau canonul oficial de slujba a Bisericii nu s-a facut
dintr-o data peste tot.
Completarea numarului Laudelor bisericesti si generalizarea lor in practica tuturor bisericilor
manastiresti si de enorie are la baza nu numai influenta monahismului, ci si a ierarhilor, care, fiind
recrutati dintre monahi si avand legaturi cu acestia, erau un fel de exponenti ai vietii monahale in
mijlocul lumii, cautand sa impuna si bisericilor de mir randuiala de slujba a manastirilor.
In sfarsit, definitivarea si uniformizarea randuielii de slujba a celor 7 Laude (intrate in cuprinsul
Ceaslovului sau Orologionului) a avut loc prin tiparirea acestei carti, incepand cu editiile slave de la
sfarsitul sec. XV (Cracovia - 1491 si Venetia - 1493) si cea greaca de la inceputul sec. XVI (Venetia
1509).
In Apus, introducerea si generalizarea Ceasurilor zilnice de rugaciune s-a facut sub influenta
Regulilor monahale ale Sf. Ioan Cassian, organizatorul monahismului apusean in Galia (+435) si ale Sf.
Benedict de Nursia (sec. VI), dar un rol important il avusese, mai inainte, Sf. Ambrozie al Milanului,
care a introdus primul modul de cantare antifonica a psalmilor si a imnelor noi in Laudele bisericesti, ca
mijloc de lupta impotriva ereziei ariene.
O dezvoltare mai noua a serviciului Ceasurilor din manastiri o reprezinta Mezorele sau
Mijloceasurile (rugaciuni care se citesc numai in manastiri, intre Ceasuri) si Obednita sau Pranzanda
(rugaciunea de la amiaza).
Randuiala de azi a Laudelor bisericesti este rezultatul unei evolutii dinamice si continue, la care au
contribuit toate epocile istoriei bizantine.

III. VECERNIA

A. RANDUIALA SLUJBEI

1. Denumirile slujbei
Vecernia (slujba de seara) este prima dintre cele 7 Laude bisericesti, adica slujba cu care incepe
serviciul divin public al fiecarei zile liturgice.
Termenul de Vecernie este de origine slavona (de la veceru seara) si care se traduce prin
grecescul esperinos, care insemna vecernie. Echivalentul latinesc este vesperae sau vespertina collecta
(rugaciunea de seara), de unde vine si denumirea romaneasca latinizata de vesperina, precum si cea
franceza de vepres.
In unele zone ale tarii se mai utilizeaza termenii romanesti Serare, Serar, Seranda, Insarat.

2. Timpul savarsirii
In vechime, Vecernia se savarsea dupa apusul soarelui, la iesirea luceafarului de seara sau pe la
aprinsul luminilor.
Astazi, dupa Tipic, vremea savarsirii Vecerniei este ceasul al X-lea din zi, aprox. ora 4 p.m., deci,
inainte de caderea serii (iarna pe la 3-4 p.m., vara pe la 5-6 p.m.).
In manastiri, la sarbatorile cu priveghere (sambata seara, in ajunul praznicelor imparatesti si al
sarbatorilor sfintilor mai importanti), Vecernia se oficiaza dupa apusul soarelui, urmata de Litie si
Utrenie.
Ca exceptie de la regula generala, Vecernia se face in timpul diminetii in urmatoarele cazuri: in
Duminica Rusaliilor, in Vinerea Patimilor si in toate cazurile in care Vecernia se uneste cu una dintre
cele 3 Liturghii: cu Liturghia Sf. Grigore Dialogul (in toatemiercurile si vinerile din Paresimi, afara de
Vinerea Patimilor); cu cea a Sf. Vasile (de 4 ori pe an: in ajunul Craciunului, in ajunul Bobotezei, in Joia
si in Sambata Patimilor); cu cea a Sf. Ioan GA (la Buna-Vestire, atunci cand acest praznic cade intr-una
din zilele de rand ale saptamanii, adica de luni pana vineri, inclusiv in Paresimi).

3. Scopul Vecerniei
 Scopul (rostul) Vecerniei este sa aducem lui Dumnezeu multumire pentru ziua care a trecut si sa-I
cerem ajutorul pentru petrecerea in pace a noptii care urmeaza.
Vecernia ne aduce aminte de ridicarea pe cruce (rastignirea) si inmormantarea Mantuitorului, care
a avut loc spre seara.
Vechii Parinti o puneau in legatura cu Cina Domnului si cu moartea Lui pe cruce.

4. Randuiala Vecerniei
Randuiala Vecerniei difera dupa importanta zilei liturgice, adica dupa cum este vorba de:
- zi de rand peste saptamana;
- ziua unui sfant cu doxologie mare (insemnat in calendar cu cruce neagra);
- ziua unui sfant cu polieleu (insemnat cu cruce rosie);
- sambata seara (Vecernia duminicii);
- praznic imparatesc sau hramul bisericii.
Vecernia zilelor de rand (de lucru) din cursul saptamanii este mai simpla, mai putin dezvoltata si
solemna. Ea e formata mai mult din lecturei si se savarseste, de regula, numai in manastiri si catedrale.
Ceva mai dezvoltata, mai solemna, cu cantari mai multe este Vecernia sarbatorilor cu tinere din
cursul saptamanii (sfinti cu doxologie sau cu polieleu, praznice si hramuri), precum si Vecernia de
sambata seara ( a dumincii).
a. Randuiala Vecerniei sarbatorilor
Vecernia sarbatorilor este singura care se tine, de fapt, la bisericile de mir.
b. Vecernia mica si Vecernia mare
Sarbatorile mari (duminicile, praznicele imparatesti si sfintii mai importanti) care au slujba cu
Priveghere, au, de regula, in cartile de cult (Mineie, Triod, Penticostar si Octoih) 2 Vecernii: Vecernia
mica si Vecernia mare.
Vecernia mica a acestor sarbatori este un fel de anticipare si prescurtare a Vecerniei mari. Ea se
savarseste numai la manastiri, inainte de apusul soarelui, dupa ceasul IX (adica la vremea obisnuita
pentru Vecernie) si numai atunci cand urmeaza a se face Priveghere de toata noaptea (denie).
Dupa Vecernia mica se ia cina, apoi, dupa apusul soarelui, se incepe Vecernia mare cu Priveghere.
Deci, daca nu se face Litie sau Priveghere, Vecernia mica nu se face nici in manastiri, nici in bisericile
de mir.
Deosebiri in Vecernia mica si cea mare
La Vecernia mica:
- se toaca in toaca cea mica (tochita);
- nu se zice nici ectenia maresi nici ectenia mica;
- nu se citeste Catisma, ci indata dupa Psalmul 103 se canta Doamne, strigat-am ;
- nu se face vohod si nu se zic nici ecteniile de dupa vohod;
- la sfarsit, dupa tropare, se zice ectenia intreita scurta (ca la inceputul Utreniei).
Vecernia mare a sarbatorilor cu Priveghere este, de fapt, Vecernia sarbatorilor.
La manastiri si catedrale, unde Vecernia aceasta se face in cadrul Privegherii, dupa regula din
Tipicul mare, ea are unele particularitati care urmaresc sa dea slujbei o solemnitate mai mare.
c. Randuiala Vecerniei din zilele de rand, in perioada Octoihului si Penticostarului se
deosebeste de cea pentru duminici si sarbatori, prin urmatoarele amanunte:
- Catisma de rand se citeste fara a fi intrerupta de ecteniile mici, la cele 2 stari;
- la Doamne, strigat-am nu se canta decat primele 2 stihuri (pe glasul indicat de Minei), iar
celelalte se citesc;
- nu se face vohod sau iesire cu cadelnita.
Vecernia din zilele de rand ale Paresimilor, care se face numai in manastiri si catedrale, se
deosebeste de cea a zilelor de rand din restul anului
Vecernia de miercuri i vineri serara, n Presimi este unit cu Liturghia Darurilor mai inainte
sfintite, dup o rnduial special.
(pentru tabel comparativ vezi pag. 40-41 din curs)
d. Vecernii cu rnduial special, n cursul anului bisericesc
 Pentru zilele liturgice mai importante din cursul anului bisericesc avem Vecernii care se deosebesc
prin unele amanunte fata de randuiala obisnuita a Vecerniei sarbatorilor. Acestea urmeaz rnduiala
Vecerniei srbtorilor, cu deosebirea ca au unele amnunte (specifice) care in de rituri i ceremonii, n
amintirea unor evenimente din viaa Mantuitorului.
In aceasta categorie intra:
Vecernia Smbetei celei mari, care se oficiaz n Vinerea Patimilor, rnduiala fiind ca cea de la
Vecernia srbtorilor. Ea simbolizeaz coborrea de pe cruce a trupului Domnului i pregtirea de
nmormntare a Domnului. La sfrit se rosteste apolisul special al Vecerniei Patimilor.
Vecernia zilei de luni din Sptmana Luminat, se face n Dumninca Patilor, fie la vremea ei
reglementara (dupa amiaza in manastiri si la bisericile de tara; orele 11-12 in unele biserici de enorie,
mai ales la orase). Este cunoscuta si sub denumirea de a doua nviere. Ea aduce aminte de prima artare
a Domnului ucenicilor Si, n ziua nvierii, spre sear.
Vecernia pentru Luni dup Rusalii (Lunea Sf. Treimi) a carei rnduial se gsete n Penticostar
i Molitfelnic (Slijba plecrii genunchilor). Se oficiaz, atat la manastiri, cat si la bisericile de mir, dup
Liturghia din Dumninica Rusaliilor.
Ea amintete de pogorrea Duhlui Sfant i de procesiunea de odinioara de la Ierusalim (sec. IV-V)
din ziua Rusaliilor, cnd oamenii mergeau n procesiune de la biserica de pe Golgota la Muntele
Mslinilor, unde sa facea slujba Vecerniei.
Vecernii deosebite sunt i cazurile cand Vecernia se svrete mpreun cu Sf. Liturghie,
oficiindu-se in cursul diminetii.
In aceste cazuri, inceputul Vecerniei tine locul primei parti din Liturghia catehumenilor (pana la
vohodul cu Evanghelia) si prezinta unele deosebiri fata de Vecernia obisnuita.
Astfel, Vecernia se poate uni cu Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, asa cum se face in toate
miercurile si vinerile din Paresimi.
Vecernia se uneste si cu Liturghia Sf. Vasile de 4 ori pe an: in ajunul Craciunului, in ajunul
Bobotezei, in Joia si in Sambata Patimilor, precum si cu Liturghia Sf. Ioan GA, in ziua Bunei-Vestiri,
cand aceasta cade in zilele de rand ale saptamanii, adica de luni pana vineri, in Paresimi.
****
Unirea vecerniei cu Liturgia este o reminescen a timpurilor vechi, cnd Liturghia se svarea (n
zilele de ajunare) nu dimineaa, ci seara, dup Vecernie. Pentru a nu ntrerupe ajunarea n aceste zile,
Liturghia se svrea spre sear dup Vecernie, cnd credincioii se puteau mprti i apoi mnca.
Atunci Liturghia (n toate zilele) ncepea de la Vohodul cu Evanghelia.
n decursul timpului, pravila ajunarii nu a mai fost respectat, iar credincioii nu se mai
mprteau n aceste zile. Din momentul acesta, Liturghia n zilele de ajunare a nceput s se svreas
dimineaa, ca n zilele fr ajunare. Odat cu ea a fost atrasa la ora dimineii i Vecernia, care o preceda
mai nainte, i care i acum este partea introductiv a Liturghiei din zilele de ajunare, tinand locul
Liturghiei catehumenilor din acele zile.

B. Istoria i explicarea vecerniei

1. Scopul i semnificaia religioas a rugciunii de sear

Sfritul zilei i apropierea serii sunt momente de popas important n viaa noastr zilnic.
ntunericul nopii ne duce cu gndul la apusul vieii noastre, la moarte, iar gndul morii i-a fcut
ntotdeauna pe oameni s-i aduc aminte de Dumnezeu.
Cretinii Bisericii primare triau aceste gnduri mai intens ca noi i raportau totul la Dumnezeu.
Seara reprezenta pentru ei nceputul unei noi zile. n momentul de rscruce dintre dou zile, ei se simeau
datori s aduc lui Dumnezeu ofranda laudei lor de mulumire pentru ziua ncheiat i s-I cear ajutorul
pentru trecerea n pace a nopii; de aceea rugciunea de sear era socotit ca o datorie de cpetenie a
vechilor cretini, avnd o semnificaie i o importan deosebit.
Identificarea lui Hristos cu Lumina spiritual i venic, care nu apune niciodat, inspira i
caracteriza rugciunea de sear a Bisericii primare, idee dezvoltat de ctre Sf. Cipran al Cartaginei: Ni
se cuvine a ne ruga din nou la apusul soarelui i la sfritul zilei. Iar Sf. Vasile cel Mare: Cnd ziua se
sfrete, se cade s mulumim pentru toate cte am primit n cugetarea zilei aceleia. Aezmintele
apostolice i ndemnau pe cretini: Seara facei rugciuni drept mulumire lui Dumnezeu c v-a dat
noaptea spre odihn de osteneala din timpul zilei.
Ideile Sf. Ciprian i ale Sf. Vasile despre scopul i semnificaia rugciunii de sear n viaa
religioas cretin au inspirat textul celor 7 rugciuni, citite de preot n tain la nceputul Vecerniei.

2. Originea ritualului principal al Vecerniei. Descrieri vechi ale Vecerniei

Obiceiul de a sfini seara printr-o rugciune exista la evrei. Esenialul l constituia ritul aprinderii
i aezrii sfenicului cu lumini, n faa cruia arhiereul aprindea tmie i care apoi trebuia s ard toat
noaptea n faa perdelei din Cortul mrturiei (Ie. 30, Lev. 24).
Ritul acesta a trecut i n viaa religioas a primelor generaii cretine, alctuite din muli foti
evrei, el cptnd o semnificaie nou, cretin: lumina lin a sfenicului aprins la vreme de sear le
aducea aminte cretinilor despre Cuvntul care era lumina cea adevrat i Care lumineaz pe tot omul.
Din sec. 2, Tertullian amintete despre obiceiul aprinderii sfenicului la adunrile de sear pentru
rugciune, n desfurarea crora domnea nc imporvizaia. Curnd s-a constituit un ritual ntrebuinat
peste tot, n cadrul cruia rugciunea principal, care nsoea ritul aprinderii sfenicului de sear, avea ca
tem predominant exprimarea mulumirii pentru lumina natural a zilei i cea spiritual adus de Iisus.
De o astfel de mulumire de sear amintete att Sf. Grigorie de Nyssa (Viaa Sf. Macrina), ct i
Sf. Vasile cel Mare, care vorbete despre obligaia cretinilor de a aduce lui Dumnezeu laud de
mulumire la sfritul zilei, prin cntarea imnului Lumin lin, din care i citeaz. n Apus, Fer.
Ieronim ndemna pe una dintre corespondentele sale ca aprinznd sfenicul, s aduc jertfa de sear.
Cea dinti descriere a ritualului rugciunii de sear o gsim n Rnduiala bisericeasc egiptean,
care e o prelucrare a Tradiiei apostolice a lui Ipolit Romanul (sec. 3 cap. 25). Ritual asemntor
gsim i n Testamentum Domini. Mai amnunit este prezentat n Constituiile apostolice.
Informaii interesante despre felul cum se svrea slujba de sear la Ierusalim ne d, prin anii 380-
5, pelerina apusean Egeria, n nsemnrile cltoriei ei la Locurile Sfinte.
Din informaiile date de aceste izvoare, vedem c n a doua a sec. 4 se fixase deja o rnduial a
slujbei de sear, cu ritul originar i central al aprinderii luminilor, cu rugciuni i cntri de imne i
psalmi, ntrebuinate n tot Rsritul; la aceast rnduial face aluzie i sinodul din Laodiceea.
n 600, clugrul Ioan Moshos i Sofronie (viitorul patriarh al Ierusalimului), vizitndu-l pe
stareul Nil al Mnstirii din Sinai, asist acolo la slujba unei vecernii de smbt, pe care ei o descriu.
Ea cuprinde: Ps. I; Ps. 140, imnul Lumin lin, rugciunea nvredincete-ne, Doamne i rugciunea
lui Simeon (Acum slobozete viaa lui Florin).
Sinodul Trulan (692) vorbete n can. 90, despre intrarea preoilor n altar (vohod) la Vecernia de
smbt seara i duminic seara.
Cele mai vechi manuscrise de cri liturgice care se pstreaz ne transmit textul rugciunilor citite
astzi de preot n timpul Vecerniei, iar manuscrisele din sec. 10 ne dau amnunte din rnduiala Vecerniei
de odinioar, cu variaiile ei de timp i loc.
Simeon al Tesalonicului (sec. 15) ne d cea dinti descriere amnunit i explicare a Vecerniei din
timpul su, care era absolut identic cu cea de azi, att pentru zilele de rnd, ct i pentru cele de
srbtoare. n afar de vecernia obinuit, Simeon descrie i o rnduial dezvoltat, a Vecerniei cu
cntri, care se fcea la mnstiri i catedrale, n ajunul duminicilor i al srbtorilor mari, fiind
combinat cu Litia (ca la Privegherea mnstireasc de azi). Avea n plus antifoane.
Pe vremea lui Simeon, acest gen de vecernie solemn ieise din uz peste tot, din cauza lungimii ei
excesive i a lipsei de cntrei buni. La uniformizarea rnduielii Vecerniei, adica la fixarea ei n forma
pe care o are azi, a contribuit i apariia crilor liturgice tiprite din sec. 15 nainte.

3. Explicarea rnduielii actuale a Vecerniei

a. Partea introductiv: Toate cele 7 Laude sunt puse n legtur cu istoria sfnt a mntuirii.
Vecernia evoc epoca cea mai veche din istoria sfnt: epoca VT, adic vremea revelaiei nedepline,
dinainte de venirea Mntuitorului.
 Formula de binecuvntare de la nceputul Vecerniei (Binecuvntat este Dumnezeu nostru)
arat c, n epoca de nceput, omenirea nu tia altceva despre Dumnezeu dect c exist i c e Unul.
Caracterul nedesvrit al revelaiei este simbolizat i de faptul c la nceputul slujbei, se deschide numai
perdeaua uilor mprteti, uile rmnnd nchise nchipuie cunoaterea vag pe care o avea lumea
atunci despre Dumnezeu (ntemeiat mai mult pe amintirea revelaiei primordiale).
Preotul d binecuvntarea din altar, nchipuind pe primii oameni din paradis, nainte de pcat.
Psalmul 103 (Pentru facerea lumii) ne vorbete despre creaia lumii, despre frumuseea i
minunile firii; arat providena lui Dumnezeu fa de fpturile Sale. Biserica l-a gsit potrivit pentru
preamrirea lui Dumnezeu-Creatorul la nceputul unei noi zile, numindu-l psalmul introductiv. El a fost
consacrat ca psalm specific al slujbei de sear mai ales datorit vv. 20-21 care vorbesc despre apus.
Ieirea preotului din altar i rmnerea lui n faa uilor mprteti nchise, unde el citete
rugciunile luminilor i de unde rostete apoi ectenia mare, nchipuie alungarea din rai a primilor
oameni, dup pcat; preotul reprezint acum omenirea de dinainte venirii Mntuitorului, implornd mila
dumnezeiasc din faa porilor cerului.
Rugciunile pe care preotul le citete n tain se numesc rugciunile Vecerniei sau ale luminilor
de sear pentru c n ele e vorba de lumina spiritual a cunotinei de Dumnezeu, care lumineaz crrile
oamenilor n ntunericul pcatului.
Azi, ele sunt 7, care amintete de cele 7 zile ale creaiei lumii, de nr. Laudelor etc. Ele alctuiesc
una dintre prile mai vechi ale slujbei de sear, pstrnd reminiscene din rugciunile serviciului divin
zilnic al sinagogii iudaice. Dintre cele 7 rugciuni, cea mai expresiv pentru scopul Vecerniei este
ultima; ea seamn mult cu rugciunea coreunztoare din rnduiala slujbei de sear din vechile Rnduieli
bisericeti.
Ca i cele 12 rugciuni ale dimineii, de la nceputul Utreniei, rugciunile luminilor de la Vecernia
de azi erau odinioar mai numeroase i rspndite de-a lungul ntregii slujbe, fiind citite de preot n
timpul ecteniilor rostite de diacon (1 n timpul ecteniei mari; 2 ecteniei mici etc.).
Cu timpul, au fost grupate la nceput, pentru ca preoii s rmn liberi i s poat rosti ecteniile
(dup mpuinarea diaconilor n bisericile parohiale). Cele mai vechi manuscrise ale Liturghierului nu
cuprindeau dect rugcunile preotului, aezate una dup alta, fr ecteniile diaconele, care se scriau
aparte. De aceea, Liturghierele noi au preluat aceste rugciuni cum erau aezate n manuscrisele vechi.
Catisma de rnd (psalmii care se citesc la Vecernie dup ectenia mare) reprezint perioada de
pregtire a omenirii de dinainte de venirea lui Iisus, cu ajutorul nvturilor divine date de Legea Veche,
prin patriarhi i proroci.
Psalmul 140, care se cnt dup catism, e psalmul propriu i caracteristic al Vecerniei. E
menionat de Constituiile apostolice, la Sf. Ioan GA i la Sf. Ioan Casian, fiind ntrebuinat att la
rugciunea de sear a evreilor ct i a cretinilor.
Psalmii de sear / luminilor (Ps. 141, 129, 116) se cntau n timp ce se aprindeau sfenicele.
Psalmul 140 exprim starea de rtcire a omului desprit de Dumnezeu, izvorul i dreptarul vieii sale
spirituale, precum i ideea de pocin.
Cdirea de la Doamne, strigat-am este simbolul vzut al rugciunii noastre, pe care o nlm
spre Dumnezeu, aa cum se nal fumul de tmie. Dup unii liturghiti, e o reminiscen a ritualului
iudaic prin care se mplinea porunca dat de Dumnezeu lui Moise de a se aduce ofrand de tmiere
seara i dimineaa, n faa altarului, n semn de ispire a pcatelor.
b. Ritualul vohodului (ieirea cu cdelnia). Cu toate c Vecernia reprezint vremea de dinainte de
venirea Mntuitorului, totui rnduiala ei anticipeaz venirea Aceluia care este elul ultim al istoriei
mntuirii. De aceea, stihuri din unii psalmi exprim ncrederea omuli VT n mila lui Dumnezeu, deci
ndejdea n mntuirea lui. Sunt folosite drept introducere la stihirile din rnduiala Vecerniei, compue sub
inspiraia mntuirii realizate de NT.

Cntrile Legii Vechi (din Ps. 140, 141, 129 i 116) se mpletesc i alterneaz cu cele ale Legii
noi, artnd legtura indisolubil dintre cele 2 mari perioade ale istoriei mntuirii.
Stihirile de la Doamne, strigat-am comemoreaz i slvesc fie nvierea Domnului (la Vecernia
din ajunul duminicilor), fie praznicul respectiv. Numrul lor este n raport cu gradul de importan al
fiecrei srbtori.
 Venirea Domnului n lume e simbolizat de ritualul vohodului de la Vecernia srbtorilor, adic
ieirea cu cdelnia sau intrarea mic.
Deschiderea uilor mprteti nainte de vohod simbolizeaz redeschiderea raiului pentru om,
prin venirea lui Adam cel Nou, iar lumina purtat naintea slujitorilor prenchipuie lumina adus de Iisus.
Cdirea de la vohod reprezint tmia despre care e vorba n rugciunea intrrii, ca simbol al
rugciunii noastre. Ea se aduce spre slava i cinstirea lui Hristos, a Crui venire este nfiat de vohod.
Imnul Lumin lin, care se cnt/citete la vohod, este unul dintre cele mai vechi imne de
inspiraie cretin, intrate n uzul liturgic. Duo unii istorici, provine din sec. 2-3. ntrebuinarea lui n
cult, ca imn specific al rugciunii de sear, este menionat n chip expres nc din sec. 4 e ctre Sf.
Vasile cel Mare, care citeaz un fragment din el, numindu-l cntare veche, cunoscut de pe atunci ca
fiind a Sf. Antinoghen martirul, episcopul din Sevastia Capadociei (Sinaxar 16 iulie).
Vechimea imnului este confirmat i de faptul c l gsim, la parte a Vecerniei, n riturile liturgice
ale Bisericilor orientale necalcedoniene (iacobii, copi). Numai Ceasloavele slave i romneti l pun
greit sub numele Sf. Sofronie, cruia i putem atribui consacrarea oficial / generalizarea acestui imn.
Dup cuprins, imnul are un caracter hristologic i unitar. Este adresat lui Hristos, Care este
lumina cea lin a slavei Tatlui ceresc; afirm att distincia celor 3 Persoane ale Sf. Treimi, ct i
unitatea lor n dumnezeire. Textul imnului ne face s bnuim c alctuirea i introducerea lui n serviciul
liturgic s-a fcut pe vremea discuiilor trinitare i hristologice din sec. 3-4.
Textul acesta constituie un ecou fidel al celei mai vechi rugciuni de mulumire pentru lumina de
sear, decris n Rnduiala bisericeasc egiptean (sec. 3).
n vechime, imnul se cnta n momentul cnd pe cer se ivea luceafrul de sear, iar n biserici se
aprindea sfenicul, a crui amintire o pstreaz, att textul imnului, ct i sfenicul purtat naintea
preotului la vohod, dar mai ales ritul luminii din rnduiala Vecerniei unite cu Liturghia Darurilor.
Lumina care aprea n mijlocul credincioilor adunai pentru rugciunea de sear era ca o prezent
simbolic a Mntuitorului. n haosul i ntunericul n care se zbtea omenirea din perioada VT,
ateaptarea i venirea lui Mesia erau ca luceafrul de sear, ca o stea cluzitoare.
Importana momentului este marcat prin formula nelepciune, drepi, care vrea s atrag atenia
credincioilor asupra prezenei simbolice a lui Hristos (nelepciunea lui Dumnezeu) i trebuie
ntmpinat prin atitudine fizic de respect, pozitia dreapt a corpului i prin atenia cu care trebuie s
ascultm imnul care se va cnta.

c. Partea de dup vohod. Prochimenele i stihurile care le nsoesc sunt resturi din pslamii care se
cntau printre lecturile biclice de la Vecernie, Utrenie i Liturghie. Aceti psalmi se cntau nainte n
ntregime, dar cu timpul au rmas versete aezate nainte de paremii.
Fiecare zi are prochimenul ei, iar cele de la Utrenia dumnicilor, sunt pe glasurile Octoihului. La
utrenia altor srbtori, se cnt prochimenul propriu al srbtorii repsective, iar la Liturghie fiecare
Apostol are prochimenul i sithul lui. La vecernia din Smbta Patimilor prochimenul nu se cnt, n
semn de ntristare.
Paremiile, care e citesc dup prochimen, la Vecernia srbtorilor din per. Octoiului /
Penticostarului i la Vecernia zilelor de rnd din Triod sunt lecturi alese din anumite cri ale VT i NT.
nseamn proverb, pild. Denumirea de paremie s-a generalizat pentru toate lecturile biblice folosite n
Vecernie. Numrul lor e variabil. Majoritatea provin din Proverbele lui Solomon.
Rugciunea nvredincete-ne, Doamne e f veche, prin stilul ei, care amintede nota de smerenie
caracteristic rugciunior Bis. Primare. Este menionat n Povestirea lui Ioan Moshos i a lui Sofronie.
Ectenia cererilor: ntrebuinarea ei n slujba de sear se ridic la o adnc vechime; n rnduiala
slujbei de sear, descris n sec. 4-5 n Constituiile apostolilor, gsim textul ei actual redat n form de
rezumat.
Tot att de veche trebuie s fie i rugciunea plecrii capetelor pe care preotul o citete dup
ectenia cererilor; corespunde celor 2 rugciuni citite odinioar de ctre episcop pentru binecuvntarea
credincioilor la sfritul rugciunii de sear, rugciuni ale cror text s-a pstrat n Constituiile Apostol.
Stihoavna este o serie de stihuri, strofe sau tropare (4-5); a 2a i a 3a sunt totdeauna precedate de
cte un stih. Acest stih poate fi un verset din pslami sa din alte cri VT.
 Ca i stihurile de la prochimen, stihurile de la Stihoavn reprezint resturi ale unor psalmi care se
cntau odinioar n ntregime. Din sec. 5 nainte, printre versetele lor au nceput a fi intercalate troparele
sau stihirile de azi. Acestea nlocuiesc apoi stihurile vechilor psalmi cntai, dintre care au rmas pn
azi numai 2 / 3.
Rugciunea dreptului Simeon se citete ndat dup Stihoavn, este una dintre rugciunile de
origine biblic. Textul ei l aflm la Luca 2, 29-32; este exclamaia dreptului Simeon n momentul cnd
ntmpin i ine n brae pe pruncul Iisus la templu, dup 40 de zile de la natere.
Aceast rugciune de origine biblic aparine perioadei de ntreptrundere ale celor 2 Testamente.
Autorul imnului, btrnul Simeon, face parte din lumea VT i reprezint apusul epocii VT, dup cum
Vecernia este amurgul zilei naturale. Dup ei, se ncepe o er nou n istoria omenirii: era cretin.
Pe bun dreptate s-a aezat ctre sfritul Vecerniei cntarea de muumire a btrnului Simeon,
care exprim linitea mplinirii i mpcarea pe care o ddea sigurana apropiatei veniri a Mntuitorului.
Ca i Simeon, putem nchide i noi ochii n pacea nopii.
n cultul cretin, rugciunea dreptului Simeon s-a ntrebuinat din vechime. O gsim n cele mai
vechi Rnduieli bisericeti (Constituiile Apostolice) unde e aeezat la finalul doxologiei, fiind folosit
nc de pe atunci ca rugciune de sear.
Troparele care se cnt la sfritul Vecerniei, nainte de otpust, proclam virtuile sfinilor zilei sau
mreia srbtorii; se numesc troparele apolisului, tropare finale.
La Otpustul Vecerniei i pomenim pe Sf. Ioachim i Ana, prinii Sf. Fecioare. Ei i reprezint pe
drepii VT, care L-au ateptat pe Mesia, fr s fi avut bucuria de a-L vedea. Cu ei se ncheie irul
sfinilor pomenii la otpustul Vecerniei, deoarece cu ei s-a ncheiat epoca Legii Vechi, pe care o
reprezint i o simbolizeaz Vecernia.

4. Simbolismul Vecerniei n raport cu viaa Mntuitorului: Vecernia amintete de rstignirea

Mntuitorului i patimile Sale, care au avut loc spre sear.

Litia. 1. Ce este Litia i cnd se svrete

La unele din bisericile de enorie, n ajunul srbtorilor mari, iar la mnstiri n ajunul duminicilor
se unete cu Vecernia o rduial deosebit, numit Litie. Ea nu constituie o slujb aparte, e sine
stttoare, neavnd formul de binecuvntare la nceput sau otpust. Se ncadreaz n Vecernie, fie (rar) n
Utrenie.
Acest serviciu liturgic, propriu la nceput mnstirilor, nu este generalizat sau practicat n toate
bisericile, deoarece el nu face parte din cele 7 laude oficiale ale cultui ortodox. n bisericile de enorie,
Litia se oficiaz numai sporadic mai mult pe la orae.
2. Rnduiala Litiei: exist 2 variante: Una mnstireasc (Litia aa cum se svrete de regul n
mnstiri) ncadrat n serviciul Privegherii; aceasta este rnduiala corect i complet a Litiei. Una
simpl, care se oficiaz de obicei n bisericile de enorie, unit numai cu Vecernia. (pp. 58-60 rnduiala).
3. Istoria Litiei. Originea i formarea rnduielii de azi:
Rnduiala de azi este compus din 2 pri distincte, care au origini, caracter i scopuri diferite.
Prima parte, destinat s fie svrit n pronaosul bisericii i intercalat ntre ectenia cererilor i
Stihoavna Vecerniei, cuprinde rugciuni de umilin i de implorare; partea a doua, care se svrete n
naos, este de fat o rnduial a binecuvntrii solemne a pinilor i celorlalte prinoase.
Prima parte este cea mai veche i are, la origine, caracter penitenial; ea a dat numele ei ntregii
slujbe de azi a Litiei. Litie = rugciune de implorare. nainte, prin litie = rugciunile obteti, fcute de
credincioi, n funte cu clerul, sub forma de procesiune solemn, afar din biseric.
Litie (ieire din biseric) se fcea nc din vechime, mai ales n cazuri de nenorociri, cnd se
invoca mila lui Dumnezeu pentru ndeprtarea lor. n antichitatea cretin se nelegea prin litie ceea ce
facem i noi azi la acele procesiuni cu rugciuni ocazionale (sfetaniile pentru ploaie). Aa a procedat
patriarhul Proclu al C-polului cu prilejul unui cutremur, care ngrozise oraul i mprejurimile.
Tot litii se numeau i procesiunile de noapte organizate de Sf. Ioan GA la C-pol, pentru combaterea
ereziilor cu ajutorul imnelor ortodoxe. Termenul litie se mai gsete ntrebuinat cu nsemnarea de
procesiunie pentru rugciune.
 Vechile rugciuni ale litiilor procesionale din cretintatea primar au fost pstrare n uz pn
acum, dar au fot ncadrate n serviciul divin din biserici i alctuiesc prima parte a Litiei de azi. Au un
caracter accentuat penitenial.
La rugciunile vechilor litii procesionale s-a adugat cu timpul un ceremonial nou, care e partea a
doua a Litiei de azi, n cadrul cruia se binecuvnteaz pinile aduse de credincioi, spre cinstirea i
pomenirea sfinilor / praznicelor. Aceast parte a Litiei (intercalat la sfritul Vecerniei, ntre tropare i
otpustul Vecerniei) are origine mnstireasc.
A luat fiin i se svrea la nceput numai n mnstiri, atunci cnd se fcea Priveghere mare
toat noaptea, adic Vecernia Mare unit cu Utrenia. Cum aceast Priveghere ncepea seara i se
prelungea pn noaptea trziu, ctre sfritul Vecerniei se aducea n biseric cteva pini, care erau
binecuvntate. Apoi se frngeau i se mpreau frailor, care i astmpreau foamea i cptau puin
putere.
Obiceiul acesta era cunoscut ca frngerea pinii, denumire care se ntrebuineaz i azi pentru Litie
n Liturghierul grecesc i bulgresc. Ritualul binecuvntrii, frngerii i mpririi pinilor a luat treptat
o dezvoltare din ce n ce mai mare i s-a unit cu rugciunile de implorare citite n vechile procesiuni,
devenind o slujb aparte.
Din mnstiri, Litia a trecut cu timpul i n uzul bisericilor de enorii. Binecuvntarea pinilor nu
mai are azi rostul de odinioar, cnd se fcea Priveghere, ci a cptat un rost simbolic, ca i prima parte a
Litiei.
4. Explicarea rnduielii actuale a Litiei
n vechime, cnd litiile se fceau afar din biserici, simbolizau alungarea omului din rai. Sf.
Simeon: ieirea clerului i a credincioilor n pronaosul bisericii, la nceputul Litiei, nchipuie alungarea
primilor oameni din rai i pocina noastr, unit cu rugciunea pentru redeschiderea uilor cerului i a
milostivirii dumnezeieti.
Cnd fceau Litie, credincioii se rugau cu atitudinea umilita a vameului din Evanghelie. Dup
regula veche din Liturghiere i Tipicuri, uile mprteti rmn nchise n timpul Litiei, iar clerul iese pe
ua dinspre nord.
Rugciunile rostite de liturghisitori n pronaos (ectenia Mntuiete, Dumnezeule, Poporul Tu)
i rugciunile Litiei au un caracter universal, prin mulimea sfinilor pe care i invoc n cursul lor se
subliniaz ideea cultului sfinilor i a puterii lor de mijlocire pe lng Dumnezeu pentru noi.
Rentoarcerea clerului din pronaos n naos, unde se va desvri partea a 2a a Litiei, nchipuie
redeschiderea uilor raiului i a milostivirii dumnezeieti fa de noi. De aceea, odinioar cele 2 strane se
uneau simbolic n acest moment, cntnd mpreun stihirile Stihoavnei.
Din nefericire, aceast semnificaie simbolic, ca i contiina despre originea i natura deosebit a
celor 2 pri componente ale Litiei, s-au pierdut cu desvrire din vedere n practica actual, n bisericile
de enorie, unde Litia se oficiaz n naos.
Pinile care se binecuvnteaz la Litie simbolizeaz cele 5 pini cu care Mntuitorul a sturat
mulimile n pustie, n chip minunat prin frngerea i nmulirea lor. Dup unii liturghiti, ieirea clerului
n pronaos nseamn mergerea poporului n pustie spre a-L cuta pe Hristos, iar binecuvntarea artoselor
de ctre preot n mijlocul bisericii e binecuvntarea pinilor de ctre Hristos, n mijlocul adunrii
poporului.
Atunci cnd preotul ia n mini artosul pentru a-l binecuvnta i cnd l frnge i l mparte n 4, el
imit pe Hristos, dup cum ne istorisesc Sf. Evangheliti.
Grul, vinul i untdelemnul reprezint prinosul / ofranda adus de noi lui Dumnezeu din roadele de
cpteneie ale pmntului i din elementele principale ale hranei noastre, dup pilda jertfei lui Abel i a
celei nesngeroase aduse la sinagog. Ne rugm pentru binecuvntarea i mbelugarea principalelor
surse de ntreinere a existenei noastre fizice.
Grul este roada pmntului din care se face pinea, care, alturi de vin, este ntrebuinat n cult ca
materie a jertfei liturgice. Untdelemnul binecuvntat la Litie, amintete de untdelemnul din ulciorul
vduvei din Sarepta Sidonului.
Troparul Nsctoarei de Dumnezeu, specific Litiei, este alctuit din salutarea adresat de nger i
de Sf. Elisabeta Sf. Fecioare, la Buna-vestire (Luca 1). Se cnt la sfritul Vecerniei pentru c, dup
tradiie, Buna-Vestire ar fi avut loc seara. Este considerat ca unul dintre cele mai vechi imne de inspiraie
cretin, dar cu baz biblic, introducerea lui n cult constituie probabil unul dintre produsele imnografiei
prin care Biserica a cutat s dezvolte cultul Maicii Domnului, mpotriva ereziilor lui Nestorie i Eutihie.
Cntarea Bogaii au srcit, care se cnt dup binecuvntarea pinilor, este de fapt un rest din
psalmul 33. i azi, n unele mnstiri psalmul acesta se citete de la nceput, iar v. 10 se cnt, aa cum
prevede rnduiala Litiei din Tipicul Mare.
Tot un rest dintr-un psalm cntat odinioar n ntregime este i cntarea Fie numele Domnului
Binecuvntat pe care Sf. Simeon o numete mulumirea lui Iov.
Despre calitile prinoaselor binecuvntate la Litie i despre ntrebuinarea lor: Cade-se a ti c
pinea, care s-a binecuvntat, este izbvitoare de toate relele, pentru cel ce o va lua cu credin. Iar
untdelemnul acesta care s-a binecuvntat, s miruieti cu el pe popor; poi s-l i mnnci n bucate. Iar
vinul s-l bei cu buni cucernicie, ca pe un lucru binecuvntat.
n mnstiri, mprirea i consumarea pinilor binecuvntate la Litie se face n cursul serviciului
Privegherii, de la 1 septembrie pna la Duminica Tomii pentru osteneala slujbei i mrimea nopii; de la
Duminica Tomii pn la 1 septembrie, mprirea se face a doua zi, la Liturghie.
La unele biserici, din untdelemenul binecuvntat la Litie se fac aa-numitele miruri, adic
bucele de vat nmuiat n untdelemn i puse n cornulee de hrtie; se mpart credincioilor, care le
pstreaz la icoane, ca bune de leacuri.
Pavecernia
1. Ce este Pavecernia. Timpul svririi. Pavecernia mic i mare
Pavecernia sau Dupcinarea / Noptnda este slujba de sear, care se svrete fie dup cin
(mnstiri), adic la nceputul nopii, fie dup Vecernie (biserici enorie), adic la ceasul 10 (ora 16), cum
precizeaz Tipicul cel mare i Triodul. Cu ea se ncheie ciclul slujbelor divine de sear. n mnstiri, se
face n pronaos, ca toate Laudele mici, aducndu-se acolo sfelnicele; n bis. de enorie se face n naos.
Rnduiala Pavecerniei are 2 variante: mare i mic.
Pavecernia mare se svrete n toate zilele Postului Mare (afar de smbete & duminici;
miercuri & vineri din spt. 5 a Presimilor; miercuri, joi & vineri din Sptmna patimilor, cnd se face
denie i se citete Pavecernia mic).
Pavecernia mic, avnd o rnduial mai scurt, se svrete n toate zilele n afara Postului
Patilor, iar n timpul acestui post n toate smbetele i duminicile (afar de Sptmna Patimilor),
miercuri & vineri din spt. 5 a Presimilor; miercuri, joi & vineri din Sptmna patimilor.
Pavecernia mic se svrete numai la mnstiri i foarte rar la bisericile de enorie. n bis. enorie
se face doar Pavecernia mare, mai mult miercurea i vinerea n Postul Patilor. Rnduiala n Ceaslov.
2. Rnduiala Pavecerniei mici i mari:
Ambele sunt mprite n 3 pri distincte, spre nchipuirea i cinstirea Sf. Treimi. n partea 1
predomin rugciunea de mulumire, pentru ziua care a trecut; partea 2 are caracter mai multe
penitenial, exprimnd mrturisirea i pocina pentru pcatele svrite; partea 3 conine ndeosebi
rugciuni de cereri, invocnd ajutorul de sus pentru trecerea n pace a nopii care ncepe. (pp. 66-68).
Rolul preotului n oficierea Pavecerniei (ca la toate Laudele mici) este foarte redus, constnd n:
binecuvntarea de la nceput, ecfonisul de dup tropare i condace, 2 ectenii la sfrit i otpustul (iar la
Presimi se adaug rugciunea Sf. Efrem Sirul).
4. Observaii tipiconale n legtur cu Pavecernia:
Pavecernia mare se svrete (mnstiri) i n zilele de mari i joi seara din sptmna brnzei,
ca o anticipare a rnduielilor Postului Mare. Se mai face n ajunul Naterii, al Bobotezei i la Buna-
Vestire, fie n loc de Vecernie, fie nainte de Utrenie sau n loc de Miezonoptic.
n aceste cazuri, Pavecernia mare se face unit cu Litia Praznicului respectiv, nlocuind Vecernia
mare, care s-a svrit dimineaa, fiind unit cu Liturghia Sf. Vasile / Liturghia Darurilor. Litia mpreun
cu stihirile Stihoavnei se pun dup slavoslovia mare din rnduiala Pavecerniei, nlocuind astfel restul
acestei slujbe. n N Moldovei, Pavecernia acestor 3 praznice, se face nainte de Utrenie, nlocuind
Miezonoptica.
Pavecernia mic nu se svrete nici n Smbta Patimilor, nici n toat Sptmna Luminat,
cnd este nlocuit cu slujba special a Ceasurilor Patilor.
5. Scurte lmuriri n legtur cu istoria i explicarea Pavecerniei:
 a. Formarea slujbei i intrarea n uzul cultului: Slujba Pavecerniei s-a dezvoltat din rugciunea
de mulumire adus Domnului, n particular, nainte de culcare, n primele 3 secole. Clement
Alexandrinul (sec. 3): E sfnt lucru s mulumim lui Dumnezeu pentru toate, nainte de a merge la
culcare.
La nceputul sec. 4, Eusebiu al Cezareei vorbete despre a 7a lauda zilnic de rugciune, care se
svrea ntre masa de sear i culcare. Pn n a doua a sec. 4, Paveecrnia nu fcea parte din
programul zilnic, oficial i obligatoriu.
Consacrarea ei definitiv a avut loc n comunitatea monahal organizat de Sf. Vasile cel Mare n
pustietatea Pontului, pentru care el a scris (358-362), Regulile monahale mari, unde aflm i cele mai
vechi meniuni despre rnduiala unei astfel de slujbe.
Aici (Regula 37), Sf. Vasile vorbete despre o slujb intermediar, care se oficia ntre Vecernie i
Miezonoptic, la nceputul nopii, cnd se citea i Psalmul 90, n care se cerea lui Dumnezeu o noapte
panic. Psalmul acest s-a pstrat pn azi n rnduiala Pavecerniei mari.
n 360, Pavecernia se adugase ca a 7a Laud la programul celor 6 momente de rugciune zilnic,
a sihatrilor din Pont. Puin mai trziu, Sf. Ioan GA se refer la acelai lucru, vorbind despre viaa
monahilor din vremea sa. Dup ce enumer slujbele zilnice, el adaug: Dup Vecernie, stnd puin, sau
mai bine zis ncheind totul cu imne, se culc fiecare pe aternutul su de paie.
Svrirea Pavecerniei rmsese o practic izolat monahismului din Pont i Antiohia, pentru c
nici Egeria nu pomenete despre ea n cultul din Ierusalim i nici Sf. Ioan Casian, n descrierea
rnduielilor din Egipt, Mesopotamia. S-ar putea ca o slujb analoag s fie acea adunare a celor 6
rugciuni nainte de culcare, din rnduiala egiptenean, despre care amintete Regula Sf. Pahomie.
n Viaa Sf. Ipatie, scris de discipolul su Calinic (sec. 5), se spune c, pe cnd era ntr-o
mnstire din Tracia, dup 8 zile de postire, sfntul a primit de la stare un pahar i paine, la Dupcinare,
numit aici Slujba dinaintea somnului. Slujba aceasta el a svrit-o, apoi, n fiecare zi, mpreun cu
ucenicii si, n mnstirea sa de la Rufiana.
n Apus, Pavecernia a fost consacrat oficial n sec. 6, prin regulile monahale ale lui Benedict de
Nursia, care ntrebuineaz cel dinti denumirea latin: Completorium, Tempus Completorii, stabilind i
rnduiala ei din vremea aceea. i n Apus, rugciunea dinainte de culcare era practicat n pietatea
particular a monahilor i credincioilor, fiind recomandat de Sf. Ambrozie al Milanului.
Iniial, a existat o rnduial unic a Pavecerniei (adic cea mare), singura de care pomenete
Tipicul cel mare al Sf. Sava. Cea mic a luat natere prin sec. 8, ca o prescurtare a celei mari, Pavecernia
mare rmnnd rezervat numai pentru vremea Postului Mare, aa cum prezint Sf. Simeon.
b. Explicarea slujbei. Scopul i simbolismul ei.
Slujb de origine mnstireasc, Pavecernia nu a putut intra dect sporadic n uzul bisericilor de
enorie. n programul zilnic de rugciune al monahilor, la nceput ea era destinat s fie svrit dup
cin, n primele ore ale nopii, cu un ntreit scop:
1. Exprimarea mulumirii ctre Dumnezeu pentru ziua expirat, care constituie obiectul scurtelor
tropare din partea 1 a Pavecerniei mari.
2. Exprimarea sentimentului de pocin i implorarea iertrii dumnezeieti pentru pcatele
svrite n ziua trecut. Noaptea a fost privit totdeauna cu team; de aceea, rugciunea pentru iertarea
pcatelor la nceputul nopii era o grij fireasc i o datorie n viaa monahilor de odinioar.
Aa se explic prezena unor citir / rugciuni / cntri cu caracter penitenial, troparele de umilin
i rugciunea Sf. Efrem Sirul din Pavecernia mic, Rugciunea lui Manase i cea a Sf. Mardarie etc.
Rugciunea atribuit lui Manase, regele iudeilorr, a fost alctuit de acesta n Babilon, unde
fusese dus n robie de asirieni, din pricina pcatelor lui. Dup nsemnarea din II Paralipomena, textul
acestei rugciuni ar fi existat n 2 cri pierdute, care au servit ca izvor de informaie autorului anonim al
Paralipomenelor, i anume: Istoria regilor lui Israil i Istoria proorocilor.
Critica biblic o socotete neautientic; rugciunea ar fi fost compus de un iudeu palestinian n
limba greac, probabil n epoca Macabeilor. Ea este una dintre cele mai vechi rugciuni folosite n cultul
cretin. Exprimnd un sentiment profund de cin, a fost primit n Septuaginta, ntre crile necanonice
cu cuprins poetic, iar BO o folosete n timpul Postului Mare, ca una dintre rugciunile menite s
trezeasc sentimente de umilin i pocin pentru pcate.
 Textul l gsim i n Constituiile apostolice, care ne-o dau ca model de rugciune de pocin. n
unele manuscrise vechi, rugciunea aceasta fcea parte dintr-un serviciu pentru mori.
Rugciunea care ncheie partea 2a a Pavecerniei mari se citete i la Miezonoptica de toate zilele,
precum i la Ceasul 3, unde este atribuit Sf. Mardarie, martir n persecuia lui Diocleian. Ea este luat
din Ptimirea Sf. Mucenici Evstratie, Auxeniu, Evghenie, Mardarie i Oreste, pomenii n aceast zi.
Mucenicul Mardarie ar fi rostit aceast rugciune nainte de a primi cununa martiriului. Unii o
atribuie, ns, Sf. Vasile cel Mare.
3. Pavecernia e menit s dea glas rugiunii de cerere pentru solicitarea ajutorului divin n
vederea trecerii n pace a nopii care ncepe, pentru paza somnului i ferirea odihnei, de nlucirile i
ispitele diavoleti. Acestei nevoi i corespunde mai nti seria celor 6 psalmi de la nceputul Utreniei.
Dintre ei, cel mai important i atestat n documentele vechi e Psalmul 90, care s-a ntrebuinat nc
de la nceput n slujba Pavecerniei. El exprim sentimentul de pace, linite i siguran al celui ce se
ncredineaz scutului ocrotitor al lui Dumnezeu.
Aceeai ncredere o exprim i cele 2 cntri caracteristice Pavecerniei mari: cntarea proorocului
Isaia i Doamne al Puterilor, fii cu noi. Ambele se cnt i azi n mod antifonic (alternativ) de ctre cele
2 strane, ca n Biserica veche. Cea dinti, cu stihurile ei, este luat din cartea Proorociei lui Isaia; n ea,
concepia celor vechi despre simbolismul morii este amestecat cu sperana venirii lui Mesia, care i
ntrea n suferinele lor. A 2a cntare, luat din Proorocia lui Isaia, se cnt cu cele 5 stihuri ale Ps. 150.
Ct privete cele 4 rugciuni care se citesc alternativ n faa icoanelor mprteti la sfritul
Pavecerniei, toate de o rar frumusee, sunt specifice pentru exprimarea scopului Pavecerniei ca slujb
de cerere la nceputul nopii.
Prima, adresat Sf. Fecioare, este fcut de Pavel din Amoreon, fondatorul mnstirii Sf. Fecioare
Binefctoarea din C-pol, care a jucat un rol important n istoria cultului i a spiritualitii ortodoxe.
Autorul invoc ajutorul Maicii Domnului nu numai pentru timpul vieii, ci i pentru clipele grele ale
ieirii sufletului din trup. De aceea, mai ales n Apus, Pavecernia se oficiaz i ca rugciune de mijlocire
pentru un sfrit cretinesc i uor al vieii.
A doua rugciune, adresat Mntuitorului, este opera monahului savait Antiochus (sec. 7),
supranumit Pandectul, pentru c a scris lucrarea Pandectele Sf. Scripturi.
A patra rugciune, remarcabil prin conciziunea cu care exprim, n partea finala a Pavecerniei,
credina ortodox n Sf. Treime i sperana puternic pe care o inspir celor ce se ncredineaz ocrotirii
Ei nainte de somnul nopii, este atribuit Sf. Ioanichie cel Mare (4 noiembrie), dar ea face parte dintr-o
serie de tropare mai vechi, dintre care unele se gsesc n viaa Sf. Auxeniu din Bitinia, fiind deci
anterioar cu cteva secole Sf. Ioanichie.
Tot semnificaie trinitar au, dup Sf. Simeon, i cei 3 psalmi care se citesc la nceputul
Pavecerniei mici (Ps. 50, 69, 142); ndeosebi ultimul este expresiv pentru scopul Pavecerniei ca
rugciune de invocare a ajutorului dumnezeiesc mpotriva primejdiilor nopii.
Raportat la istoria vieii pmnteti a Mntuitorului, Pavecernia, mpreun cu rugciunile celor ce
merg spre somn, ne amintete de pogorrea Mntuitorului, cu sufletul, la iad, spre a dezlega din robia
morii sufletele drepilor.
n Ceaslov, Pavecernia mic este urmat de Rugciunile de sear, care alctuiesc un capitol
deosebit al programului zilnic de rugciune a monahilor, fiind destinate s fie citite de ctre fiecare
clugr n parte, n chilia sa, fie n continuarea Pavecerniei, fie separat, nainte de culcare.
Rugciunile acestea, emoionante prin puterea credinei i a pietii, sunt ndeaproape nrudite ca
idei, coninut i semnificaie cu cele din rnduiala Pavecerniei, alctuind un fel de continuare a acestora.

MIEZONOPTICA (Polunonia)
Randuiala slujbei. Istoria si explicarea ei.
1.Ce este Miezonoptica. Timpul savarsirii. Cele trei variante ale slujbei.
Miezonoptica (Mesoniktikon) sau Polunonia (Nocturnum) este cea dintai dintre slujbele divine
care alcatuiesc ciclul rugaciunii zilnice de dimineata. Odinioara, ca si azi, numai in unele manastiri se
savarsea la miezul noptii, in tinda bisericii. Azi se savarseste in general dimineata, inainte de Utrenie, in
naos.
 Randuiala Miezonopticii, pe care o aflam in Ceaslov, are trei variante, si anume: a) Una pentru toate
zilele din cursul saptamanii, afara de sambete si duminici; b) Alta pentru sambete, si, c) Alta pentru
duminici. (toate variantele sunt alcatuite dupa acelasi plan, variaza doar citirile si rugaciunile care le
alcatuiesc).
2.Randuiala Miezonopticii de toate zilele
Este alcatuita din doua parti, dintre care prima are caracter doxologic, adica, se adduce slavirea lui
Dumnezeu, iar partea a doua este o rugaciune de mijlocire pentru morti. (urmeaza randuiala p.75)
3.Randuiala Miezonopticii pentru sambete
Se deosebeste de cea de toate zilele prin faptul ca in partea intai in loc de Catisma 12 se citeste
Catisma 9 iar Troparele de dupa Simbolul credintei sunt altele. La sfarsitul partii intai, dupa rugaciunea
finala se mai adauga o alta rugaciune a Sf.Evstratie. Urmeaza acum partea a doua care este identica cu cea a
Miezonopticii celei de toate zilele.
De mentionat: sambata in timpul postului, nu se fac metanii si deci nu se citeste nici rugaciunea
Sf.Efrem.
4.Randuiala miezonopticii pentru duminici
La p.76 avem randuiala ei, in prima parte sunt niste modificari dar de mentionat este ca a doua parte,
cea a rugaciunii pentru morti, se suprima, deoarece Duminica este ziua de pomenire saptamanala a Invierii.
5.Observatii tipiconale
a) Din miercurea Saptamanii Patimilor pana la Duminca Tomii, nu se mai oficiaza randuiala
obisnuita a Miezonopticii in noaptea Pastilor ea fiind inlocuita cu Canonul Sambetei celei Mari (din
Triod), in Saptamana Luminata cu Ceasurile Pastilor; iar la Nasterea Domnului, la Boboteaza si la Buna-
Vestire se face in locul ei Pavecernia cea mare cu Litia
b) Cand Utrenia se face din ajun seara, sub forma de Priveghere, atunci nu se mai citesc nici
Pavecernia si nici Miezonoptica. Doar in unele manastiri, Miezonoptica se citeste, in acest caz, dimineata
inainte de Ceasuri.
6.Tablou sinoptic
Din acest tablou observam mai usor partile comune/deosebiri celor trei tipuri de miezonoptica.
Precum observam din randuieli dar si din tabloul comparativ, rolul preotului la acest serviciu divin se reduce
la: a) Doua formule de binecuvantare, dintre care prima pt inceperea slujbei iar a 2 a in cursul ei
(Dumnezeule, milostiveste-Te spre noi); b) Ecfonisul rugaciunii domnesti; c) Rugaciunea Sf.Efrem Sirul
(numai in Presimi); d) Ectenia intreita, apolisul si ectenia de obste, de la sfarsit, la care se adauga: e)
Rugaciunea catre Sf.Treime, la Miezonoptica de duminica.
7.Explicarea Miezonopticii
a.Scopul si istoria slujbei de noapte.
Miezonoptica expresia cea mai concreta a nevinovatiei monahale si pustnicesti a privegherii, a
starii de trezie din timpul noptii totodata fiind si simbol de inchipuire a laudei necurmate a laudei pe care
ingerii o aduc pururea lui Dumnezeu in cer.
Prin ea (Miezonoptica) Biserica, repr de calugari + credinciosii mai zelosi, indeplinesc datoria de a
lauda toata vremea pe Dumnezeu. In secolul III, Ipolit Romanul se referee chiar la o veche traditie, potrivit
careia la miezul noptii intreaga creatie pamant, astre, arbori etc ramane un moment in repaus pt a laud
ape Creator cu ingerii si sufletele dreptilor la care se adauga si credinciosii prin rugaciunea din acest
moment (Trad. Apost., cap.42, trad.B.Botte, pp.130-131, clar).
Indemn pentru rugaciunea de noapte, gaseau primii crestini in exemplul Mantuitorului Insusi care
obisnuia sa se roage noaptea (Lc. VI, 12), fie cu ucenicii (cf. In. 18, 1) carora le recomanda: Privegheati si
va rugati in toata vremea! (LC. 21, 36 & 18, 1). Totodata rugaciunea noptii era practicata si in epoca V.T-
ului, exemplu fiind Psalmul 118 (Fericiti cei fara de prihana in cale), ce alcatuieste singur Catisma a
XVII-a si a fost randuit sa fie citit la Miezonoptica de toate zilele fiindca Psalmistul face referire aici la
rugaciunea din timpul noptii (Adusu-mi-am aminte noaptea de numele Tau)
O alta referinta la rugaciune in timpul noptii se face si in Psalmul 133 din a doua parte a
Miezonopticii de toate zilele (Noaptea ridicati mainile voastre spre cele sfinte) la aceasta adaugandu-se
indemnul psalmistului si exemplul Mantuitorului, Sf.Ap.Pavel, impreuna cu Sila(?), cand se aflau in temnita
la Filipi, (s-au sculat la miezul noptii, s-au rugat) (Fapte VI. 25)
Urmeaza tabloul sinoptic, p. 78 sub forma de schema.
 Prin caracterul ei noctur, ne aducem aminte de serviciul primilor crestini din Biserica primara, ce era
sub forma de priveghere si cuprindea si rugaciunea de seara dar si de dimineata. Mentionam ca inainte,
Miezonoptica era parte integranta din slujba Privegherii obisnuita in Biserica veche, mai ales in noptile
dinspre duminici, marile praznice si sarbatorile martirilor, dar, cu timpul, ea s-a prescurtat, separandu-se si
savarsindu-se ori la miezul noptii (unele manastiri) ori dimineata (bisericile de enorie) dar, in ambele cazuri
este unita cu Utrenia, ca un preambul al acesteia.
Despre adunarile de noapte ale crestinilor pt. rugaciune aminteste, la incep. sec II, scrisoarea
proconsulului Pliniu cel Tanar al Bitiniei catre imparatul Traian + la sf. aceluiasi secol, Tertulian,
sfatuieste pe femeile crestine sa nu se marite cu barbate pagani, fiindca ei nu le-ar permite sa participle la
adunarile crestine de noapte.
In secolul III, aminteste si Origen de rugaciunile de noapte, apoi, cam in acelasi timp, Sf.Ciprian,
episcopul Cartaginei, plecand de la identificarea lui Hristos prin lumina justifica + recomanda credinciosilor
rugaciunea de noapte spunand ca aceia care suntem totdeauna in Hristos, adica in lumina, sa nu incetam din
rugaciune. Tot el, da exemplul proorocitei Ana, care petrecea zi si noapte in rugaciune, la templu.
In veacul IV, in Rasarit, Sf.Vasile Cel Mare, consfinteste oficierea serviciului divin de noapte in
pravila zilnica a monahilor, justifincandu-i si necesitatea cu exemple biblice dar si cu considerentul ca
dimineata trebuie sa ne gaseasca treji meditand la invataturile dumnezeiesti conf. recomandarilor
psalmistului.
Spre sf. veacului IV, pelerina apuseana Eugenia, spune ca, duminica, la Ierusalim, usile bisericii
Anastasia (Invierii) se deschideau inainte de cantatul cocosilor iar credinciosii zaboveau pana dimineata in
rugaciuni si imne. Tot in acelasi timp, Sf.Ioan GA, zice, ca in vremea sa, crestinii zelosi staruiau in
rugaciunea de la miezul noptii si mentioneaza ca rugaciunile sunt mai curate noapte, precum si mintea
mai limpede.
b.Simbolismul slujbei.
Este pusa in legatura cu istoria sfanta a mantuirii, Miezonoptica ne adduce aminte de inceputul
patimilor Domnului, mai ales de rugaciunea Sa cu sudori de sange din gradina Ghetsimani, urmata de
prinderea si aducerea Lui in fata arhiereului, care a avut loc in noaptea tradarii, dupa Cina cea de taina.
Totodata Miezonoptica ne aduce aminte si de Invierea Domnului, ce are loc in a 2 a parte a noptii,
catr ziua, iar scularea din somn prin rugaciune fiind simbolismul invierii noastre din morti. Ne mai duce cu
gandul si la Judecata din urma, cand Domnul va veni a doua oara, pe neasteptate, la miezul noptii, ca mirele
din pilda cu cele 10 fecioare. De aceea toaca de la miezul noptii este asemanata cu trambita ingerilor din
vremea de apoi. Ideea aceasta este exprimata si de troparele din partea intai a Miezonopticii: Iata Mirele
vine... si La ziua cea infricosatoare gandind....
Le mai gasim si in ritul copt dar si sub diferite variante in celelalte rituri orientale, ceea ce inseamna
ca sunt mai vechi decat sec V-VI. Aceste tropare reflecta ideea foarte familiara in Biserica primara a
Parusiei, parusie pe care crestinii o sperau foarte apropiata. In acelasi timp, continutul acestor doua tropare
ne indreapta gandirea si spre sfarsitul vietii noastre, care poate veni pe neasteptate, de aceea ne rugam ca el
sa fie in pace sub ocrotirea sfintilor ingeri.
Tot din acest motiv, Biserica pune la indemana credinciosilor, o rugaciune (model in aceasta
privinta) ce este intercalata la sfarsitul primei parti din Miezonoptica pentru sambete: Rugaciunea
Sf.Evstratie, unul din cei 5 martiri din persecutia lui Diocletian (+303) pomeniti in sinaxar pe 13 decembrie.
Rugaciunea Sfantului este pentru noi model, ca si rugaciunea Sf.Mardarie din randuiala Pavecernitei mari,
ea repr. rugaciunea exemplara a unor muceniri aflati pe pragul mortii si poate fi rostita de noi in momente
grele, acesta fiind motivul incadrarii ei in miezonoptica sambetei.
Totodata gandul la Parusie, ne indeamna sa ne gandim si la cei morti si sa ne rugam pentru ei in
ceasul acela de noapte. Asa explicam si prezenta troparelor si a rugaciunilor pt morti din a doua parte:
Pomeneste Doamne pe cei ce intru nadejdea invierii...
Canoanele treimice ale celor opt glasuri (Troienicul) din slujba Miezonopticii de duminica sunt
opera marelui dogmatist si imnograf Sf.Ioan Damaschinul (sec. VIII); Troparele Treimice (Triadicadele) se
datoresc Sf.Grigore Sinaitul. Aceste doua grupe de imne + rugaciunea finala datorata Sf.Marcu Monahul,
alcatuiesc partea principala a Miezonopticii de duminici, in care predomina lauda si preamarirea Sf.Treimi.
Miezonoptica de duminica este, una dintre putinele slujbe si forme de expresie directa a cultului de latrie
(adoratie) a Sf.Treimi, avand un accentuat caracter doxologic, in ritul liturgic bizantin.
 UTRENIA
A.Notiuni introductive si Randuiala Slujbei
1.Numirile slujbei
Cuvantul Utrenie desemneaza slujba de dimineata, este de origine slavona (cuvantul), de la Utro =
dimineata si traduce cuvantul grecesc O O (aurora, zorii zilei, etc). In Transilvania si Bucovina se
mai intrebuinteaza si termenii de origine latineasca, mnecat, mnecare si mnecand, derivati de la
cuvantul latinesc manicare (a se scula de dimineata), derivat si el din mane dimineata. Se mai
intrebuinteaza si denumirea de Laude, folosit si in BRC pt indicarea slujbei de dimineata, pt ca una din
partile importante ale slujbei o alcatuiesc psalmii de lauda cantati spre sfarsitul ei.
2.Timpul savarsirii
Odinioara (ca si azi in unele manastiri) se savarsea in ultima parte a noptii, adica, incepea dis-de-
dimineata, cam cu 2-3 ore inainte de rasaritul soarelui. Se potrivea asa ca svetilna sau luminnda sa se cante
cand incepe sa se lumineze de ziua, iar doxologia coincidea cu ivirea primelor raze ale soarelui.
Astazi, doar Utrenia Pastilor mai pastreaza, peste tot, caracterul nocturn al Utreniei de odinioara (pe
alocuri si cea a Craciunului). In celelalte zile, Utrenia se savarseste de obicei dimineata dupa rasaritul
soarelui. In manastiri sau in unele catedrale, sau chiar biserici de enorie si mai ales la orase, in ajunul
duminicilor, al sarbatorilor imparatesti si al sfintilor cu priveghere, Utrenia se savarseste de cu seara, in
continuarea Vecerniei si a Litiei, atunci ea poarta denumirea de Priveghere (slujba de noapte). Tot de cu
seara se face (in manastiri sau bisericile de enorie), miercuri si vineri in saptamana a-5-a a Postului Mare,
precum si in toata Saptamana Patimilor, dar singura, adica fara Vecernie, in acest caz poarta denumirea de
Vdenie sau denie (de la slavonescul vdenia = veghere, priveghere)
3.Randuiala Utreniei sarbatorilor
Randuiala Utreniei difera ca marime si solemnitate dupa gradul si importanta zilei liturgice in care se
savarsesc. In aceasta privinta distingem trei variante mai importante ale Utreniei: a) Utrenia duminicilor; b)
Utrenia praznicelor imparatesti si a sfintilor cu serbare, si c) Utrenia zilelor de rand (mai simpla+scurta).
Urmeaza randuielile cu preot, altare chestii p.84
4.Randuiala Utreniei in cadrul Privegherii manastiresti
Asa cum am spus, la sarbatorile mai importante (duminici, praznice imparatesti etc) la manastiri si la
catedrale chiriarhale Utrenia se savarseste seara, in ajunul sarbatorilor respective, in cadrul slujbei numite
Priveghere. Privegherea este o slujba complexa cu caracter nocturn, alcatuita din trei servicii divine
deosebite, savarsite unul dupa altul ca o singura slujba si anume: Vecernia (mare), Litia si Utrenia. Dintre
acestea cea mai importanta este Utrenia ce constituie partea centrala si esentiala a Privegherii.
Totodata Privegherea aminteste de vremurile primare ale Bisericii (epoca persecutiilor), cand intreg
serviciul divin se facea noaptea, unit cu masa de seara (cina) comunitatilor crestine, luata in cadrul agapelor
si cu pomenirea mucenicilor si a mortilor in general, precum si cu Sf.Liturghie, savarsita spre ziua.
In cartile de slujbla (Octoih, Triod, etc) sarbatorile cu Priveghere se recunosc prin aceea ca au cate
doua vecernii: Vecernia mica si Vecernia mare. (De aici urmeaza randuiala vecerniei, etc p.90)
5.Randuiala Utreniei din zilele de rand
In zilele de rand, randuiala Utreniei este mai simpla si mai scurta, are mai putine cantari si mai multe
citiri, dar marea deosebire de celelalte este lipsa citirii Evangheliei.
a) In perioada Octoihului si de la Inaltarea Domnului pana la inceputul acestei perioade, inceputul
slujbei se face absolut la fel ca la Utrenia sarbatorilor, pana la catisme care se citesc fara ectenii.
(se dau explicatii ce tin strict de randuiala p.91)
b) In Postul Mare, la Utrenia zilelor de rand (de luni vineri inclusiv) in loc de Dumnezeu este
Domnul... si troparele obisnuite, se canta Aliluia de 3 ori, pe glasul de rand + Cantarile
Treimice glasului de rand...(din nou lamuriri cu privire la randuiala p.91).

6.Utrenii cu randuiala deosebita din cursul anului bisericesc

In primul rand avem deniile, care spre deosebire de Privegheri, sunt alcatuite din slujba Utreniei,
savarsita in ajunul zilei respective, dar singura, independenta de Vecernie sau de Litie. Slujbele deniilor sunt
specifice Postului Mare. (avem un tabel mare aici, p.93-94-95)
 a) Cele dintai denii, in ordinea anului bisericesc sunt cele de miercuri si vineri seara din saptamana a-
5-a a Postului Mare. Randuiala lor o urmeaza pe cea a zilelor de rand din Presimi, dar cea dintai se
deosebeste prin faptul ca in locul canoanelor obisnuite, se citeste Canonul cel Mare (Sf.Andrei
Criteanul) iar cea de-a doua, prin faptul ca are in plus Acatistul Bunei Vestiri ce alterneaza cu citirea
catismelor de rand.
b) Tot sub forma de denie se savarsesc si Utreniile zilelor din toata Saptamana Sfintelor Patimi,
incepand cu cea din seara Duminicii Floriilor si terminand cu seara Vinerii Sfintelor Patimi (sau
Utrenia Sambetei celei Mari, cum preferati).
c) O alta categorie o alcatuiesc deniile din Joia si Vinerea Sf.Patimi, numite in popor, denia
mica/mare, cu randuiala dezvoltata, ce au rituri in plus si cantari in legatura cu Patimile Domnului.
Denia de vineri seara este defapt slujba inmormantarii Domnului nostru Iisus Hristos, are caracter
mai funebru, cuprinzand partile: Prohodul (cu cele aferente) apoi Procesiune imprejurul Bisericii cu
Sf.Epitaf, ce simbolizeaza trupul mort al Mantuitorului.
d) O randuiala cu totul aparte are Utrenia Invierii adica Slujba Invierii, ea fiind tot o priveghere cu
deosebirea ca se face in a doua parte a noptii. Inceputul ei este deosebit, se face prin chemarea facuta
de preot: Veniti de luati lumina! (+alte randuieli p.96-97)
e) Aceeasi randuiala o are slujba Utreniei in toate zilele Saptamanii Luminate, doar ca acum se incepe
cu: Slava Sfintei...Treimi... dupa care cantam Hristos a Inviat (+alte randuieli p.97)
f) De la Duminica Tomii pana la Intaltarea Domnului, inceputul Utreniei se face atat la sarbatori ca si
in zilele de rand, tot cu Slava Sfintei...Treimi..., Hristos a Inviat... x 3 apoi citire psalmi etc
(+alte randuieli tot p.97)
g) Mai adaugam si Utrenia sarbatorilor Sfintei Cruci (1 august, 14 septembrie sau Inaltarea Crucii si
Duminica a-3-a din Porsum Pastilor) la care se adauga fata Utrenia celorlalte sarbatori, ritualul
solemn al scoaterii si inchinarii Sfintei Cruci in naos, intre doxologie si ecteniile finale

B.Istorie si Explicare
1.Originea Utreniei. Evolutia slujbei pana la randuiala actuala.
Ca si Vecernia, Utrenia isi are modelul in rugaciunea de dimineata din cultul iudaic, prescrisa in
Legea Veche, iar Mantuitorul Insusi a practicat-o (Mc. I, 35 si Lc. VI, 12).
Totusi, in Biserica primara, Utrenia a fost incadrata in serviciul divin de toata noaptea (Priveghere)
care mai tarziu s-a scindat dupa cum am vazut in cele trei slujbe deosebite ale serviciului divin zilnic:
Vecernia, Miezonoptica si Utrenia.
Marturii pentru acest tip de rugaciune publica de dimineata a crestinilor avem in epistola lui Pliniu
cel Tanar catre imparatul Traian de la incep. sec II, la Tertulian care da prima descriere sumara a
rugaciunii de dimineata precum si explicarea ei (De oratione, 23-25), la Clement Alexandrinul
(Pedagogul), la Origen (Despre rugaciune XII, 2), in Traditia apostolica a lui Ipolit, la Sf.Vasile cel Mare
(Regulile monahale mari, 37), Canoanele 25 si 26 atribuite lui Ipolit Romanul etc.
Cea mai veche descriere completa a randuielii Utreniei din Biserica veche o aflam in Asezamintele
(Constitutiile) apostolice, scrise pe la sf. sec IV-lea sau inceput de secol V, ce are probabil in vedere uzul
din partile Antiohiei.
Cam in aceeasi vreme (cca 385), pelerina apuseana Aetheria (Silvia) descrie aproximativ randuiala
serviciului din a doua parte a noptii asa cum se desfasura la Ierusalim, serviciu ce se compunea din doua
parti. Prima parte psalmi, imne, antifoane, rugaciuni, oficiata dupa miezul noptii, inainte de cantatul
cocosilor (ante pullorum cantum) parte la care participau ascetii, fecioarele & credinciosii mai zelosi,
condusi de cativa clerici. Partea a doua la care, duminica, asista si episcopul insusi, incepe cu cantarea
imnelor diminetii (incipiunt matutinos hymnos dicere). Episcopul insusi citea pericopa evanghelica, in care
se vorbea de Invierea Domnului si apoi rugaciunile continuau pana la ziua.
Asadar in acea randuiala a Utreniei (a doua jum a sec 6) intrau doua servicii la inceput distincte:
oficiul Privegherii (Vigiliae, Nocturnae) oficiat dinspre ziu si Laudele diminetii (Laudes Matutinae) care
dupa Aetheria si Cassian se cantau la Ierusalim in continuarea serviciului de noapte ca o incheiere.
 In Rasarit, aceste doua servicii s-au contopit intr-o singura slujba, cea a Utreniei de azi, in schimb in
Apus ele au ramas distincte pana azi ca: Nocturnum sau Matutinum (corespund primei parti din Utrenia
ortodoxa, pana la canoane) si Laudes (corespund partii a doua din Utrenia ritului bizantin)
Alte informatii cu privire la serviciul divin de dimineata in partile Egiptului, in sec V-lea ni le da
Sf.Ioan Casian, iar in prima jumatate a sec al VI-lea Sf.Benedict de Nursia, descrie si el, in Regula sa pt
monahii apuseni, randuiala Utreniei duminicilor si a zilelor de rand din manastirile Apusului.
Observam ca, din cele enumerate mai sus, intalnim elemente care fac parte din fondul comun al
oficiului Utreniei in toate riturile liturgice crestine: Psalmul 62, Psalmii Laudelor, cantari biblice, etc, care
vor forma mai tarziu izvorul de inspiratie al cantarilor respective din cadrul canoanelor imnografice. La
acestea se adauga in Rasarit incepand cu secolele V-lea si VI-lea, noile cantari ale poeziei imnografice, gen
tropare, stihiri, sedelne etc.

2.Scopul Utreniei si simbolismul ei, in general

Utrenia serviciul divin, in care obstea credinciosilor (Biserica) indreapta, indata dupa scularea din
somn, primele ei ganduri catre Dumnezeu, aducandu-I multumire pentru odihna cu pace din noaptea trecuta
si cerandu-I ajutorul pentru trairea crestineasca a zilei care incepe. Este si o jertfa de multumire Celui ce
aduce lumina si Celui ce a risipit intunericul inselaciunii si ne-a dat lumina dreptei-credinte
Rugaciunea de dimineata face ca cele dintai miscari ale sufletului si ale mintii sa fie inchinate lui
Dumnezeu, ca sa nu ne intoarcem grija spre nici un fel de lucru, pana cand nu ne vom inalta cu gandul la
Dumnezeu dupa cum este scris: Catre Tine ma voi ruga, Doamne, Dimineata vei auzi glasul meu: dimineata
voi sta inaintea Ta si ma vei vedea (Ps.5, 3-4)
D.p.d.v istorico-simbolistic, rugaciunea de dimineata duce cu gandul la patimile indurate de
Mantuitorul de la miezul noptii pana la ziua, de ducerea Lui de la Ana la Caiafa, de scuiparile, lovirile si
batjocurile indurate de El. Utrenia ne aduce aminte, totodata, de cele doua mari evenimente din viata
Mantuitorului, intamplate in ultima parte a noptii (spre ziua), adica nasterea si invierea Lui.
3.Explicarea randuielii actuale a Utreniei
Utrenia inchipuie inceputul sau zorile crestinismului, ivirea luminii sau a revelatiei dumnezeiesti care a
urmat dupa noaptea intunericului, a pacatului si a Recunostintei.
Slujba Utreniei constituie o impletire de elemente din VT si NT, repr. in general epoca de tranzactie de la
Legea Veche la cea Noua.
Pt. de greutate ramane prima parte a Utreniei, elementele din VT simbolizand si reprezentand epoca
anterioara venirii Domnului:
a) Partea de la inceputul a Utreniei(pana la Slava Sfintei...Treimi) se numete prolog sau
proimion(introducere) si cuprinde rugaciuni pt autoritatea sau conducerea suprema a statului,
odinioara concretizata in persoana imparatului.Toate elementele care alcatuiesc aceasta parte, ne
amintesc de imparatii de odinioara(din aceasta cauza cei 2 psalmi care se citesc 19,20 se mai numesc
si imparatesti).Acelasi caracter de tropare imparatesti in au si cele 3 tropare ale Crucii din partea
introductiva a Utreniei.(Mantuieste, Doamne poporul Tau...;Cel ce te-ai inaltat pe cruce de
bunavoie..; si Folositoarea, infricosata si neinfruntata)

Ectenia intreita scurta, de la sf. Prologului Utreniei, cuprinde un alineat special de rug. Pt. conducatorii
statului.
Acest prolog al Utreniei constituia, la origine, un serviciu religios deosebit de slujba propriu-zisa a Utreniei
si analog cu Tedeumul sau Polihroniul de azi. La inceput se savarsea, intre Miezonoptica si utrenie, numai in
manastirile unde erau ctitorii sau fundatii imparatesti.Cu timpul s-a extins si la restul manastirilor si la
bisericile de enoriasi, contopindu-se cu Utrenia.
In timpul de la Pasti la Inaltare, prologul se suprima, deoarece Utrenia din acest rastimp a ramas inca de la
inceput scutita de el, predominand rugaciunea si lauda adresata lui Dumnezeu; el se suprima si in restul
anului cand utrenia se face in ajunul sarbatorilor mari,sub forma de Oriveghere.
b) In partea urmatoare a Utreniei, incepand de la Slava Sfintei...Treimi pana la Canoane(Catavasii)
predomina lecturi sau citiri biblice, reprezentand prin excelenta epoca Legii Veche.
Formula Slava Sfintei...Treimi constituie binecuvantarea pt inceputul propriu-zis al Utreniei(in forma ei
originara).Are un caracter trinitar destul de vadit.(il praznuim pe Dumnezeu cel in Treime laudat). Formula
cu care incepe raspunsul credinciosilor la binecuvantarea data de preot: Slava intru cei de sus lui
Dumnezeu ..care precede citirea celor 6 psalmi reprezinta cantarea ingerilor din noptea nasterii Domnului.
Lecturile din aceasta parte sunt alcatuite din grupuri de psami, numiti Erapsalmul, sau cei cei sase psalmi ai
diminetii sau ai Utreniei(3,37,62,87,102, 142).Citirea lor simbolizeaza vremea de intuneric de dupa caderea
in pacat a primilor oameni.(odinioara in acele momente se stingeau toate lumanarile in biserica-fara cele de
la analog). Acesti psalmi vb. Si despre scularea noastra din somnul noptii si despre rugaciunea de dimineata.
Psalmul 62 este psalmul diminetii prin excelenta, impreuna cu psalmul 3, este mostenit din serviciul
sinagogii iudaice, in intrebuintarea cultului crestin.Facea parte si din rugaciunea de dimineata in
Constitutiile apostolice si s-a pastrat in slujba diminetii in toate riturile liturgice crestine.
Cele 12 rugaciuni citite in taina de preot in timpul celor 6 psalmi, Rugaciunile diminetii sau ale Utreniei au
un caracter variat, ele nefiind de la inceput cele de azi.(fiind ori mai multe ori mai putine).Ele nu se gaseau
grupate la un loc, in Liturghier, ci risipite in cursul intregii slujbe. Nr lor a fost fixat la 12,(sec IX) dupa nr
orelor noptii sau ale zilei care incepe. Ele au fost fixate la inceputul Utreniei, ca dupa rostirea lor, preotul sa
ramana liber pentru lucrarea Proscomidiei.Legat de cuprinsul acestor rugaciune, ele exprima multumirea de
la sfarsitul noptii si cererea de la inceputul zilei, adresate lui Dumnezeu din partea credinciosilor, prin preot.
Ideea generala este aceea a luminii naturale ca simbol al celei supranaturale, adica al revelatiei divine, data
in VT, prin Lege(Thora), iar in NT prin Iisus Hristos.Este comuna cu tema proprie rug. de dim. din cultul
ebaic, ceea ce ne arata vechimea acestor rugaciuni.
Din cuprinsul unora(6,8) se vede ca se citeau odinioara noaptea(in vechime inceputul Utreniei in manastiri
se facea cu 2 3 ceasuri inaine de ziua).Ultimele 6 rugaciuni se citesc afara din altar, in fata usilor imparatesti
inchise, ca si rugaciunile luminilor de la inceputul Vecerniei, preotul infatisandu l pe omul izgonit din
Rai.Din aceasta cauza, atat citirea ps. Utreniei, cat si a rugaciunilor citite de preot in taina se suprima la
Utrenia din noaptea Invierii si din toata sapt. Luminata, inlocuindu-se cu cantari care vestesc marea minune
a Invierii si bucuria.
Ectenia mare citita dupa cei 6 psalmi, e aceasi de la inceputul Vecerniei si a Liturghiei(este rugaciunea
comuna a credinciosilor, rostita prin glasul preotului.
Cantarea Dumnezeu este Domnul.. formata din versetele 26 si 27 ale psalmului 67 se canta de 4 ori, ca o
trambitare a vestii venirii Domnului in cele 4 colturi ale lumii.Odinioara, cand se incepea aceasta cantare se
aprindeau toate lumanarile.Isaia spune ca Noua celor ce sedem intru intuneric si in umbra necunostiintei,
lumina mare s-a aratat. Atat Dumnezeu este Domnul.. cat si stihurile urmatoare sunt resturi din psalmul
67, care odinioara se canta in intregime, acum fiind inlcuit de tropare.
Troparele inaugureaza sirul cantarilor de inspiratie sau de origine noua, pur crestina, in randuiala Utreniei,
fiind primele producii ale poeziei imnografice incadrate in aceasta slujba.Utrenia este aceea a carei randuiala
a fost cel mai mult imbogatita cu productiile imnografice bizantine(tropare, stihuri, condace, icoase,
antifoane, canoane) si prin care Utrenia se adapteaza la calendarul anului liturgic(ciclul sanctoral sau
mineal).
Cantarile Treimice, care inlocuiesc cantarea Dumnezeu este Domnul..in zilele de rand din Paresimi,
exprima participarea Bisericii la cantarea ingerilor.Toate scurtele tropare treimice din aceasta parte a slujbei
se termina prin intreitul sfant al ingerilor, din viziunea lui Isaia.
Cu citirea Catismelor de rand din psaltire incepe o subdiviziune noua si distincta in serviciul utreniei, care
tine pana la canoane.
Catismele de rand din Psaltire, adica grupele de psalmi a caror citire urmeaza acum se traduc din greceste
cu intelesul de edere, pt ca in timpul citirii lor se poate sta jos in strana. Ele mai sunt numite si Stihologii,
adica citirea psamilor alcatuiti din stihuri. Fiecare catisma e impartita in 3 stari(parti), in cinstea Sf. Treimi.
La Utrenie se citesc in timpul verii 2 catisme, iar iarna 3.In timpul citirii dvera este inchisa, simbolizand
vremea de pocainta dinainte de venirea Mantuitorului.Cantarile acelor stihuri care alterneaza cu citirea
catismelor se numesc sedelne sau catismale. In bisericile de enorii, de cele mai multe ri se suprima citirea
catismelor si se canta numai sedelne.( ex. la Binecuvantarile Invierii).
Cdirea din timpul Binecuvantarilor Invierii inchipuie miresmele aduse de femeile mironosite la mormantul
Mantuitorului.
Polieleul este o cantare care la praznice si la sarbatorile sfintilor mai importanti inlocuieste Binecuvantarile
Invierii de Duminica. La sarbatorile Mantuitorului si ale sfintilor, Polieleul este alcatuit din versete alese din
psalmii 134(Robii Domnului) si 135(marturisiti-va Domnului ca este bun..), dupa fiecare verset al psalmului
135 se repeta refrenul Ca in veac e mila Lui.La sarbatorile Sf. Fecioare, polieleul este format din versete
din psalmul 44(Cuvant bun raspuns-a inima mea), dupa care se repeta un fel de refren care incepe cu
Bucura-te.., franturi din rugaciuni pt. Maica Domnului.
In trei din duminicile Triodului(a fiului risipitor, lasatului sec de carne si a lasatului sec de branza) se adauga
la polieleul obisnuit al sarbatorilor (psalmii 134 si 135) si psalmul 136(La raul Babilonului), care exprima
plagerea si nostalgia poporului evreu catre Tara Sfanta, atunci cand se afla in robia babilonica, simbolizand
acum plangerea crestinilor, dupa raiul pierdut, patria originara si fericita a omului , din care l-au izgonit
pacatele.
Mrimurile cu stihurile lor care urmeaza dupa polieleu, sunt o particularizare a ritului romanesc si
slav(grecii nu le au). Se numesc asa pt ca preaslavesc maretia prznicului. Incep totdeauna cu
cuvintele:Marimu-te pe tine..(au fost scrise de Fericitul Macarie)iar la unele editii ale Psaltirii si
Catavasierului este adaugat si Timotei Monahul. Stihurile marimurilor sunt versete din psalmi potrivite cu
evenimentul sau sfantul din ziua respectiva.
Strofa sau stihira numita Ipacoi (ascultare, raspuns, ecou) sau subascultator, preceda cantarea Antifoanelor,
in randuiala Utrenei de Duminica; la celelalte sarbatori, Ipacoi e asezat dupa cantarea a treia a canoanelor.
Ipacoi insemna in inceput refrenul care se intercala printre versetele psalmilor cantata in cantarea
psalmodica.Astazi, stihirile duminicale numite astfel sunt randuite pe cele 8 glasuri si toate proclama in chip
solemn Invierea Domnului; Antifoanele sau treptele antifoanelor din Octoih sunt cantari scurte, denumite
astfel pt ca se canta alternative de catre cele 2 strane sau coruri de cantareti(sunt compuse de sf. Ioan
Damaschin).Fiecare din Antifoanele celor 8 glasuri e format din 9 tropare sau stihiri scurte.Impartirea
aceasta a antifoanelor are o evidenta semnificatie trinitara, referindu-se la cele 9 cete ale ierarhiei ceresti a
ingerilor, care canta Sf. Treimi lauda cea necurmata sau neadormita.
Citirea Evangheliei este partea principal si specifica a Utreniei sarbatorilor.Este o lectura biblica prince care
in cursul saptamanii se simbolizeaza aratarea sau venirea lui Hristos, iar duminica, Invierea Lui. Duminica
se citeste la Utrenie una din cele 11 Evanghelii ale Invierii.Citirea celor 11 pericope incepe de la prima
duminica de dupa Rusalii(tuturor sfintilor) ciclul lor repetandu-se duminici, in tot cursul anului, cu exceptia
perioadei Penticostarului, cand sirul lor sufera unele modificari.Sunt doar 11 evanghelii pt ca toate vorbesc
despre aratarile Mantuitorului catre Sfintii Sai Apostoli, dupa Inviere, cand acestia ramasesera doar 11.Dupa
nr celor 11 evanghelii avem si 11 Luminande si 11 voscresne sau stihiri ale evangheliilor.
Evangheliile invierii se citesc din latura dinspre miazanoapte a Sfintei Mese pentru ca in aceasta latura este
situal capul Mantuitorului, din scena de pe sfantul Antimis si sfantul Epitaf(cand acesta e situate pe sf.
Masa- de la Pasti la Inaltare).Preotul care citeste Evanghelia Invierii il inchipie acum pe ingerul care a vestit
femeilor mironosite invirea, sezand pe piatra rasurnata a mormantului in partea dreapta, unde era cazuta
naframa capului.
La sarbatorile din cursul saptamanii, Evanghelia este citita dintre usile imparatesti, ca la Liturghie, deoarece
nu este vb de cele 11 Ev. Ale Invierii si atunci preotul il reprezinta pe Mantuitorul insusi, vb in fata
multimilor, inainte de patima si invierea Sa.
Scoaterea Sfintei Evanghelii in mijlocul Bisericii la Utrenia de duminica inchipuie aratarea Domnului dupa
Invierea Sa si vesirea Invierii la toata lumea(se canta veniti toti credinciosii sa ne inchinam Sfintei Invierii
lui Hristos).
Psalmul 50 este intrebuintat inca din vechime in randuiala Utreniei, in acelasi loc in care il gasim si azi in
toate riturile liturgice rasaritene.El exprima sentimentele de umilinta si smerenie, cu care credinciosii il
intampina pe Hristos, Cel care s-a aratat mai inainte prin citirea Evanghelaliei.
Cu stihira Invierii(Inviind Iisus din mormant..) se termina ciclul cantarilor in legatura cu Evanghelia, care
alcatuiesc o parte distincta si anume partea cea mai imp. a Utreniei duminicilor, prin care se deosebeste din
cea din zilele de rand. Stihara acesta este de o adanca vechime, fiind socotita de origine egipteana( de unii).
c) Citirea Canoanelor sau Cantarea Catavasiilor alcatuieste partea a 3-a a Utreniei.

Canoanele : alcatuiesc una din cantarile caracteristice Utreniei.Produse ale poeziei religioase crestine,
inspirate din cantarile VT si NT. Svetilne sau luminandele se cantau in momentul cand incepeau sa se
lumineze de ziua(sau pt ca in mai toate cantarile se vb de lumina).Ele sunt adevarate epicleze(invocari) ale
lui Hristos. Cele 11 svetilne duminicale ale Invierii se mai numesc si exapostilarii(a trimite), speficifand ca
este vb de trimiterea sf. Femei mironosite catre Apostoli sau la fagaduinta trimiterii Sf. Duh.
Cu Laudele incepe a doua subdiviziune a acestei ultime parti a utreniei, care tine pana la sfarsitul slujbei.
Laudele, Laudarile sau Hvalitele sunt cantari pricipale si caracteristice ale randuielii Utreniei.Sunt alcatuite
din o serie de stihuri cu un nr. Variabil(duminica 8, la praznice 6, la sarbatori mai mici 4) care alterneaza cu
versete din psalmii 148, 149 si 150, numiti si psalmii aleluiatici sau de lauda fiindca se termina cu refrenul
ebraic aleluia care inseamna Laudati pe Domnul. Odinioara ei se cantau in intregime, dupa fiecare
verset intonat cantandu-seToata suflarea sa-l laude pe Domnul. Astazi, numai in zilele de rand care nu au
stihuri la Laude in Minei acesti psalmi se mai citesc in intregime, asa cum ii gasim in Ceaslov.
Ultime 2 stihuri de la Laude se canta precedate nu de versete din psalmi, ci de Slava.., Si acum..;duminica
la Slava Laudelor, se canta 1 din cele 11 stihiri ale Evangheliei, numite si voscresne sau mnecnde(pt ca vb
despre manecare-mergerea f de dimineata a femeilor mir)
Doxologia sau Savoslovia(Mrinda) sau Imnul Ingeresc este imnul cantat de ingeri la nasterea
Domnului, constituie una din cele mai vechi parti ale Utreniei. In forma de azi, doxologia este un imn cu
caracter trinitar, adica alcatuit in cinstea Sf. Treimi.La origini a fost intrebuintata in forma ei cea mai
simpla, de imn al ingerilor asa cum o gasim in Ev. De la Luca sau in Constitutiile Apostolice. Este inserat
in randuiala Liturghiei, indat dup Unul Sfnt, unul Domn...Ulterior, dupa erezia pnevmatomahe a lui
Macedonie, s-a adaugat si mentiunea Sf. Duh, cea de-a treia persoana a Sfintei Treimi(Doamne, mparate
ceresc, Dumnezeule.. si Duhule Sfinte!), imnul capatand astfel un caracter expres trinitar si devenind un
mijloc de lupta al Ortodoxiei impotriva ereziilor antritrinitare.
Odinioara doxologia se canta in mom. Cand se ivea pe cer prima raza de soare, adica lumina zilei.De aceea,
cantarea ei era introdusa, ca si azi, prin ecfonisul rostit de diacon:Slava tie celui ce ne-ai aratat noua
lumina. Prin care noi il slavim pe Acela care ne da lumina naturala a zilei, dar ne-a adus si lumina
spirituala, a cunostiintei de Dumnezeu..In cadrul Utreniei, Doxologia ocupa un rol asemanantor cu cel al
cantarii Lumina lina din cadrul VEcerniei .
Ea inseamna momentul culminant, apogeul laudei aduse de Biseric lui Dumnezeu.Cantarea Doxologiei ne
anunta revarsarea luminii, cat si venirea lui Hristos ca pe un fapt implinit:Slava tie celui ce ne-ai aratat
noua lumina.Atat laudele, cat si doxologia sunt imne ale slavirii lui Dumnezeu ca izvor al luminiim atat de
necesara pt viata omului, ca si pt aceea a intregii existente organice. Ideea si termenul de lumin sunt
predominante si centrale in structura si simbolismul partii finale a Utreniei, care ar putea fi numita slujba
prin excelenta a zorilor sau a luminarii, dar si al bucuriei(Sf. Vasile cel Mare).In slujba de dimineata, a
Utreniei, izbugneste exuberanta bucuriei, a jubilarii pt lumina care revine, care creste si invaluie din nou
lumea, aducand nadejde, asa cum venirea lui Hristos a adus bucuria mantuirii
Cele doua tropare care se canta dupa Doxologie la Utrenia de duminica, vb despre Inviere(de aceea se
numesc troparele Invierii).
Rugaciunea (fara titlu) pe care preotul o citeste in taina la sfarsitul Utreniei dupa ectenia cererilor, este de
fapt rugaciunea de binecuvantare si de concediere a credinciosilor din biserica la sfarsitul utreniei. Ea
corespunde cu Rugaciunea Amvonului de la Liturghie(trebuie sa fie destul de veche- se gaseste sub alta
forma in randuiala utreniei din Costitutiile apostolice.

Ceasurile liturgice(orele canonice)

1.Ce sunt Ceasurile Liturgice. Locul si timpul svrsirii lor.
Ceasurile sau orele canonice fac parte dintre Laudele mici, adica cele alcatuite mai mult din citiri facute la
strana, rolul preotului in oficierea lor fiind f. Redus. Randuiala lor se afla in Ceaslov, cartea prin excelenta a
cantaretilor de strana.Slujbe de o importanta secundara, astazi ceasurile se citesc aprope numai in manastiri
si unele catedrale chiriarhale, la care se pastreaza regula de slujba a manastirilor.Ele se citesc in
tinda(pronaosul) bisericii, ca si Pavecernita si Miezonoptica. Legat de momentul savarsirii, odinioara ele se
citeau aprox. In momentele din cursul zilei indicate de insasi denumirea lor. Ceasul I la inceputul primului
sfert din zi(aprx ora 6 dim); Ceasul III la inceputul sfertului al 2-lea din zi(apox. 9 dim); Ceasul VI la
miezul zilei(~ ora 12); iar Ceasul IX la inceputul ultimului sfert al zilei(~ ora 3 dimineata).
Ceasurile I, III si VI se citesc dimineata, intre Utrenie si Liturghie, iar ceasul IX seara, inainte de vecernie.
Ceasul I incheie ciclul Laudelor de noapte(dimineata) si se citeste totdeuna indata dupa Utrenie, ca o
continuare sau completare a ei, chiar atuci cand utrenia se face cu seara, sub forma de priveghere. De aceea,
in aceste cazuri, otpustul desavarsit al Utreniei se face la sfarsitul Ceasului I. Asa se explica pt ce Ceasul I
nu are o formula de binecuvantare de inceput, ca si Ceasul VI, care se citeste in continuarea ceasului III.
Ceasurile III si VI alcatuiesc ciclul laudelor e zi si se citesc indata dupa Ceasul I, inainte de Liturghie sau
inainte de Obednita, in zilele cand nu se face Liturghie.
Ceasul IX incepe grupa Laudelor de seara; se citeste dupa amiaza, imediat inainte de VEcernie.Cu el se
incheie serviciul divin al fiecarei zi liturgice.In zilele de peste saptamana(de luni pana vinery) din Postul
Mare, precum si miercurea si vinery in saptamana branzei, Ceasul IX se citeste dimineata, dupa Ceasul VI si
inainte de Obednita si Vecernie(LIturghie).
2. Randuiala Ceasurilor comune(obisnuite)
Alcatuita din 3 parti: prima cuprinde lecturi din psalmi si anume cate 3 psalmi la fiecare Ceas, repr. Epoca
VT, in care s-a prezis si s-a preinchipuit mantuirea; a doua alcatuita din o serie de tropare; iar a treia o
rugaciune de incheiere.
Mai multe informatii despre randuiala Ceasurilor la pp 113-114
3. Observatii tipiconale si ritual
- in timpul Ceasului IX se toaca pt Vecernie si se aprind lumanari(altar, icoane imparatesti,iconostas)
- in timpul ceasurilor, perdeaua si usile imparatesti stau inchise(se deschid doar la ceasul VI, si raman asa
daca urmeaza Liturghia;la ceasurile imparatesti; pentru Evanghelie)
- In Paresemi(afara de sambete si duminici) la fiecare Ceas se adauga, dupa Psalmi, cate o catisma.Exceptie
se face lunea si vinerea la Ceasul I, precum si luni, marti si miercuri in sapt. Patimilor la Ceasurile I si IX,
cand nu se pune catisma.

4. Ceasuri cu randuiala speciala

a) Ceasuri imparatesti in 3 zile liturgice din cursul anului bisericesc: ajunul Nasterii Domnului (24
dec); ajunul Bobotezei(5 ian); Vinerea Sf. Patimi ; slujba ceasurilor are o randuiala deosebita, mai
dezvoltata si mai solemna, care se caracterizeaza prin aceea ca se citeste apostolul si Evanghelia. Se
mai numesc Ceasuri mari sau Ceasuri imparatesti deoarece sunt ceasurile celor mai mai praznice
imparatesti din cursul anului.
In ajunul Nasterii si Bobotezei, ceasurile acestea se savarsesc dimineata, iar in Vinerea Patimilor, cam de la
ora 10 dimineata inainte.
Atat in ajunul Nasterii, cat si in cel al Bobotezei si in Vinerea Patimilor, toate ceasurile se citesc fara
intrerupere unul dupa altul, fara otpust si fara binecuvantarea preotului intre ele.

Randuiala Ceasurilor imparatesti e alcatuita dupa acelasi plan.(mai multe detalii pag 116-117)

5. Explicarea slujbei Ceasurilor

a) Slujba Ceasurilor constituie una din cele interesante vestigii ale trecutului, care ne amintesc de un
stravechi system de impartire a zilei in 4 sferturi, corespunzatoare strajilor din cursul noptii( ca la
asiro babilonieni)
Ceasurile liturgice se succed din3 in 3 ore, marcand inceputul celor 4 sferturi din zi.Vechii crestini, care
traiau o viata religioasa intense, simteau nevoia sa-si indrepte gandul catre Dumnezeu, sa-L laude si sa se
roage nu numai la cele 2 Laude zilnice principale(de seara si dim), la care erau obligati sa participle, ci si in
cursul zilei, adoptand inceputurile celor 4 sferturi ale zilei, adica cele 4 Ceasuri sau ore de rugaciune. Caci
intaiul ceas, pana la al treilea arata numarul Treimii depine; de asemenea al patrulea pan la al saselea arata o
alta treime si de la al saptelea pana la al noualea alta, asa ca Treimea deplina se arata ca de 3 ori 3 ceasuri.
Fiecare din cele 4 Ceasuri are un anumit scop in viata religioasa crestina si o semnificatie:
Ceasul I este prga sau incepatura prin rugaciune, deci o jertfa prin lauda, adus lui Dumnezeu pentru ziua
cea noua pe care El ne-o da sa o traim si pe care noi ne rugam sa ne ajute sa o petrecem ca fii ai luminii. Ne
aduce totodata aminte de durerea Domnului de la Caiafa la Pilat, de judecata si de osandirea lui la moarte,
care au avut loc dimineata.
Ceasul III se citeste in cinstea Sf. Treimi, ca o multumire pt trecerea unei patrimi din zi, si ne aminteste
totodata de rastignirea Domnului, care dupa Ev. Marcu, a avut loc la ceasul al 3-lea din zi, cat si de
pogorarea Sf. Duh in ziua Cinzecimii.
Ceasul VI rugaciunea de la amiaza sau de la mijlocul zilei si se citeste tot intru slava Sf. Treimi, ca o
multumire pt injumatatirea zilei si cu o rugaciune spre a ne feri de dracul cel de amiaza de care vorbeste
Psalmul 90, care se citeste acum, deoarece in acest ceas stramoasa Eva a pierdut raiul prin amagirea
diavolulul, iar samarineanca de la putul lui Iacov l-a recastigat prin credinta in Hristos.Ceasul VI ne
aminteste de rastignirea Domnului, pt ca la acel ceas ar fi fost rastignit El(cfm. Sf. Ev. Ioan). Se talcuieste ca
tot in ceasul al VI lea , s-a facut intuneric mare peste tot pamantul.
Ceasul IX se citeste tot spre slava Sf. Treimi, ca o multumire pt trecerea a tri ceasuri de la milocul zilei si
pt apropierea serii. El ne aminteste de moartea pe cruce a Domnului.Este cea din urma dintre cele 7 laude
sau slujbe zilnice. Ceasul IX incheie serviciul divin public al fiecarei zile liturgicecare incepe cu vecernia si
se termina cu ceasul IX.
b) Psalmii alcatuiesc de la inceput continutul principal al serviciului ceasurilor.Numar psalmilor care se
citesc la fiecare ceas difera de la manuscris la manuscris, insa in cele din urma s-a stabilit ca la
fiecare ceas sa fie cititi cate 3 psalmi.(pt cinstirea sf. Treimi).
Ultimul psalm de la fiecare Ceas arata si milostivirea si ajutorul lui Dumnezeu acordate celor ce patimesc pt.
El.(mai multe detalii legate de psalmi si care si cum se citesc la pp 121-122)
c) Troparele speciale ale Ceasurilor, ca si troparele Nascatoarei sunt destul de vechi, deoarece ele se
gasesc si in ritualul Bisericii Copte(sec V-VI). Cel de la Ceasul III(Doamne, cela ce pe Preasfantul
Tau Duh l-ai trimis..) are forma unei adevarate epicleze si de aceea el este intrebuintat si ca formula
de invocare a Sf Duh inainte de eplicleza din Liturghie.
d) Dupa psalmi, tropare si condace, care variaza dua zilele saptamanii, urmeaza rugaciunea cu care se
incheie slujba si al carui text e altul la fiecare ceas. Rugaciunea de la Ceasul I este amonima; cea de
la ceasul III apartine Sf. Mandarie iar ultimele 2 ceasuri SF. VAsile cel Mare.
In slujba Ceasurilor si a tuturor Laudelor mici din perioada Paresimilor este caracteristica rugaciunea sf.
Efrem Sirul, rugaciunea prin excelenta a monahilor si ascetilor, expresie a s smereniei si a pocaintei,
subliniata si prin metaniile cu ingenunchierile care o insotesc .

Mijloceasurile si Obednita

Oficiul divin manastiresc al zilei liturgice, alcatuit din slujbele celor 7 Laude, a fost amplificat, in ultima lui
faza de dezvoltare, unele creatii mai noi ale pietatii monahale rasaritene si anume: Mezorele sau
Mijloceasurile si Obednita, care au fost incluse si ele in prafila manastireaca de rugaciune zilnica din
Ceaslovul ortodox.
1) Mijlocesurile sunt grupe de rugaciuni, care se citesc numai in manastiri, printre ceasurile liturgice.
Sunt 4 si anume:
a) Mijloceasul I se citeste intre Ceasul I si ceasul III
b) Mijloceasul III- se citeste intre ceasul III si CeasulVI
c) Mijloceasul VI- se citeste intre ceasul VI si Ceasul IX
d) Mijloceasul IX se citeste intre Ceasul IX si Vecernie.
Originea Mijleoceasurilor o aflam in lecturile de pietate si in rugaciunile personale pe care calugarii erau
obligati in vechime sa le faca fiecare in particular, in chila lor, intre slujbe Ceasurilor, pentru a-si ocupa
timpul liber.Pe parcurs aceste rugaciuni se citeau in biserica, in naos, fie in pronaos, in continuarea
Ceasurilor.Unele manuscrise prevad citirea lor in biserica numai luni, miercuri si vineri, iar in celelalte zile
sa fie citite in chilii. Randuiala Mijloceasurilor a ramas o creatie liturgica destinata exclusiv manastirilor si
n-a intrat niciodata in practica sau obligatia tipicului de slujba a bisericilor de enorii.Astazi ele se citesc in
manastiri de catre monahi mai mult in chilii si mai ales in postul Craciunului si in postul Sf. Apostoli, pe
cand in postul Pastilor ele sunt inlocuite prin catismele care se citesc dupa Ceasuri. Randuiala mai detaliata
la pag 124
2) Obednita(prnznda) este tot o creatie mai noua decat ceasurile si tot de origine monastica, care se
citeste in manastiri dupa ceasul VI(sau dupa Mijloceasul VI, daca acesta se citeste), inainte de pranz,
in zilele in care nu se face Liturghie, iar in post cand se face Liturghia Darurilor. Aceasta slujba tine
locul uneori sf. Liturghii, iar alteori- si anume cand ea se savarseste inaintea Liturghiei anticipeaza
sau preinchipuie Liturghia. Astazi ea se citeste in manastiri in zilele de rand, in care nu se face
Liturghie, sau in unele zile din perioada Octoihului, in care ceasurile se unesc cu Vecernia si
Liturghia Sf. Vasile(ajunul Craciunului si Bobotezei), sau cu Liturghia Sf. Ioan(cand Buna-Vestire
cade intr-una din zilele de rand din Paresemi). In postul Mare se citeste in toate zilele de rand ale
saptamanii, de luni pana vineri inclusiv.Randuiala la pag 125.
Originea si explicarea Obednitei
Cea dintai mentiune documentara despre existenta acestei slujbe o avem intr-un Orologiu manuscris
grecesc din manastirea Sinai, care cuprinde si randuielile slujbei, aproape ca cea de azi. Ea constituia de fapt
o slujba a impartasirii la vreme de seara, incadrata intre ceasul IX si Vecernie. n manastirile studite, in care
se intrebuinta aceasta randuiala, la sfarsitul ei se impartea anafura.
Originea ei este probabil Orientul, si anume manastirile din jurul Ierusalimului, caci randuiala ei se afla la
inceput expusa amanuntit in Tipicul ierusalimitean atribuit Sf. Sava. La inceput se pare ca a fost creata ca un
rezumat al Liturghei, mai ales pt uzul schivnicilor, care traind izolati si departati de obstea manastirilor, nu
puteau lua parte zilnic la Liturghie; aceasta slujba este destinata deci sa tina locul Liturghiei in astfel de
cazuri, cand se facea impartasirea, servind sic a pregatire pentru cei ce vroiau sa se impartaseasca sic a
multumire dupa impartasire.Ea corespundea , dupa unii cu Missa sica- a catolicilor, din evul mediu, care
consta in recitarea rugaciunilor din formularul Missei, fara partea ei esentiala(ofertoriul, consacrarea
darurilor si impartasirea.
Fericirile de la inceputul Obednitei dau acestei slujbe nota ei caracteristica, legand-o de momentul in care
Mantuitorul, rastignit pe cruce, acorda iertarea Sa talharului celui drept si intregului neam imenesc. Obednita
este deci slujba iertarii pentre care se roaga cei ce urmeaza sa se impartaseasca.

3.Explicarea randuielii actuale a Utreniei

Utrenia inchipuie inceputul sau zorile crestinismului, ivirea luminii sau a revelatiei dumnezeiesti care a
urmat dupa noaptea intunericului, a pacatului si a Recunostintei.
Slujba Utreniei constituie o impletire de elemente din VT si NT, repr. in general epoca de tranzactie de la
Legea Veche la cea Noua.
Pt. de greutate ramane prima parte a Utreniei, elementele din VT simbolizand si reprezentand epoca
anterioara venirii Domnului:
d) Partea de la inceputul a Utreniei(pana la Slava Sfintei...Treimi) se numete prolog sau
proimion(introducere) si cuprinde rugaciuni pt autoritatea sau conducerea suprema a statului,
odinioara concretizata in persoana imparatului.Toate elementele care alcatuiesc aceasta parte, ne
amintesc de imparatii de odinioara(din aceasta cauza cei 2 psalmi care se citesc 19,20 se mai numesc
si imparatesti).Acelasi caracter de tropare imparatesti in au si cele 3 tropare ale Crucii din partea
introductiva a Utreniei.(Mantuieste, Doamne poporul Tau...;Cel ce te-ai inaltat pe cruce de
bunavoie..; si Folositoarea, infricosata si neinfruntata)

Ectenia intreita scurta, de la sf. Prologului Utreniei, cuprinde un alineat special de rug. Pt. conducatorii
statului.
Acest prolog al Utreniei constituia, la origine, un serviciu religios deosebit de slujba propriu-zisa a Utreniei
si analog cu Tedeumul sau Polihroniul de azi. La inceput se savarsea, intre Miezonoptica si utrenie, numai in
manastirile unde erau ctitorii sau fundatii imparatesti.Cu timpul s-a extins si la restul manastirilor si la
bisericile de enoriasi, contopindu-se cu Utrenia.
In timpul de la Pasti la Inaltare, prologul se suprima, deoarece Utrenia din acest rastimp a ramas inca de la
inceput scutita de el, predominand rugaciunea si lauda adresata lui Dumnezeu; el se suprima si in restul
anului cand utrenia se face in ajunul sarbatorilor mari,sub forma de Oriveghere.
e) In partea urmatoare a Utreniei, incepand de la Slava Sfintei...Treimi pana la Canoane(Catavasii)
predomina lecturi sau citiri biblice, reprezentand prin excelenta epoca Legii Veche.

Formula Slava Sfintei...Treimi constituie binecuvantarea pt inceputul propriu-zis al Utreniei(in forma ei

originara).Are un caracter trinitar destul de vadit.(il praznuim pe Dumnezeu cel in Treime laudat). Formula
cu care incepe raspunsul credinciosilor la binecuvantarea data de preot: Slava intru cei de sus lui
Dumnezeu ..care precede citirea celor 6 psalmi reprezinta cantarea ingerilor din noptea nasterii Domnului.
Lecturile din aceasta parte sunt alcatuite din grupuri de psami, numiti Erapsalmul, sau cei cei sase psalmi ai
diminetii sau ai Utreniei(3,37,62,87,102, 142).Citirea lor simbolizeaza vremea de intuneric de dupa caderea
in pacat a primilor oameni.(odinioara in acele momente se stingeau toate lumanarile in biserica-fara cele de
la analog). Acesti psalmi vb. Si despre scularea noastra din somnul noptii si despre rugaciunea de dimineata.
Psalmul 62 este psalmul diminetii prin excelenta, impreuna cu psalmul 3, este mostenit din serviciul
sinagogii iudaice, in intrebuintarea cultului crestin.Facea parte si din rugaciunea de dimineata in
Constitutiile apostolice si s-a pastrat in slujba diminetii in toate riturile liturgice crestine.
Cele 12 rugaciuni citite in taina de preot in timpul celor 6 psalmi, Rugaciunile diminetii sau ale Utreniei au
un caracter variat, ele nefiind de la inceput cele de azi.(fiind ori mai multe ori mai putine).Ele nu se gaseau
grupate la un loc, in Liturghier, ci risipite in cursul intregii slujbe. Nr lor a fost fixat la 12,(sec IX) dupa nr
orelor noptii sau ale zilei care incepe. Ele au fost fixate la inceputul Utreniei, ca dupa rostirea lor, preotul sa
ramana liber pentru lucrarea Proscomidiei.Legat de cuprinsul acestor rugaciune, ele exprima multumirea de
la sfarsitul noptii si cererea de la inceputul zilei, adresate lui Dumnezeu din partea credinciosilor, prin preot.
Ideea generala este aceea a luminii naturale ca simbol al celei supranaturale, adica al revelatiei divine, data
in VT, prin Lege(Thora), iar in NT prin Iisus Hristos.Este comuna cu tema proprie rug. de dim. din cultul
ebaic, ceea ce ne arata vechimea acestor rugaciuni.
Din cuprinsul unora(6,8) se vede ca se citeau odinioara noaptea(in vechime inceputul Utreniei in manastiri
se facea cu 2 3 ceasuri inaine de ziua).Ultimele 6 rugaciuni se citesc afara din altar, in fata usilor imparatesti
inchise, ca si rugaciunile luminilor de la inceputul Vecerniei, preotul infatisandu l pe omul izgonit din
Rai.Din aceasta cauza, atat citirea ps. Utreniei, cat si a rugaciunilor citite de preot in taina se suprima la
Utrenia din noaptea Invierii si din toata sapt. Luminata, inlocuindu-se cu cantari care vestesc marea minune
a Invierii si bucuria.
Ectenia mare citita dupa cei 6 psalmi, e aceasi de la inceputul Vecerniei si a Liturghiei(este rugaciunea
comuna a credinciosilor, rostita prin glasul preotului.
Cantarea Dumnezeu este Domnul.. formata din versetele 26 si 27 ale psalmului 67 se canta de 4 ori, ca o
trambitare a vestii venirii Domnului in cele 4 colturi ale lumii.Odinioara, cand se incepea aceasta cantare se
aprindeau toate lumanarile.Isaia spune ca Noua celor ce sedem intru intuneric si in umbra necunostiintei,
lumina mare s-a aratat. Atat Dumnezeu este Domnul.. cat si stihurile urmatoare sunt resturi din psalmul
67, care odinioara se canta in intregime, acum fiind inlcuit de tropare.
Troparele inaugureaza sirul cantarilor de inspiratie sau de origine noua, pur crestina, in randuiala Utreniei,
fiind primele producii ale poeziei imnografice incadrate in aceasta slujba.Utrenia este aceea a carei randuiala
a fost cel mai mult imbogatita cu productiile imnografice bizantine(tropare, stihuri, condace, icoase,
antifoane, canoane) si prin care Utrenia se adapteaza la calendarul anului liturgic(ciclul sanctoral sau
mineal).
Cantarile Treimice, care inlocuiesc cantarea Dumnezeu este Domnul..in zilele de rand din Paresimi,
exprima participarea Bisericii la cantarea ingerilor.Toate scurtele tropare treimice din aceasta parte a slujbei
se termina prin intreitul sfant al ingerilor, din viziunea lui Isaia.
Cu citirea Catismelor de rand din psaltire incepe o subdiviziune noua si distincta in serviciul utreniei, care
tine pana la canoane.
Catismele de rand din Psaltire, adica grupele de psalmi a caror citire urmeaza acum se traduc din greceste
cu intelesul de edere, pt ca in timpul citirii lor se poate sta jos in strana. Ele mai sunt numite si Stihologii,
adica citirea psamilor alcatuiti din stihuri. Fiecare catisma e impartita in 3 stari(parti), in cinstea Sf. Treimi.
La Utrenie se citesc in timpul verii 2 catisme, iar iarna 3.In timpul citirii dvera este inchisa, simbolizand
vremea de pocainta dinainte de venirea Mantuitorului.Cantarile acelor stihuri care alterneaza cu citirea
catismelor se numesc sedelne sau catismale. In bisericile de enorii, de cele mai multe ri se suprima citirea
catismelor si se canta numai sedelne.( ex. la Binecuvantarile Invierii).
Cdirea din timpul Binecuvantarilor Invierii inchipuie miresmele aduse de femeile mironosite la mormantul
Mantuitorului.
Polieleul este o cantare care la praznice si la sarbatorile sfintilor mai importanti inlocuieste Binecuvantarile
Invierii de Duminica. La sarbatorile Mantuitorului si ale sfintilor, Polieleul este alcatuit din versete alese din
psalmii 134(Robii Domnului) si 135(marturisiti-va Domnului ca este bun..), dupa fiecare verset al psalmului
135 se repeta refrenul Ca in veac e mila Lui.La sarbatorile Sf. Fecioare, polieleul este format din versete
din psalmul 44(Cuvant bun raspuns-a inima mea), dupa care se repeta un fel de refren care incepe cu
Bucura-te.., franturi din rugaciuni pt. Maica Domnului.
In trei din duminicile Triodului(a fiului risipitor, lasatului sec de carne si a lasatului sec de branza) se adauga
la polieleul obisnuit al sarbatorilor (psalmii 134 si 135) si psalmul 136(La raul Babilonului), care exprima
plagerea si nostalgia poporului evreu catre Tara Sfanta, atunci cand se afla in robia babilonica, simbolizand
acum plangerea crestinilor, dupa raiul pierdut, patria originara si fericita a omului , din care l-au izgonit
pacatele.
Mrimurile cu stihurile lor care urmeaza dupa polieleu, sunt o particularizare a ritului romanesc si
slav(grecii nu le au). Se numesc asa pt ca preaslavesc maretia prznicului. Incep totdeauna cu
cuvintele:Marimu-te pe tine..(au fost scrise de Fericitul Macarie)iar la unele editii ale Psaltirii si
Catavasierului este adaugat si Timotei Monahul. Stihurile marimurilor sunt versete din psalmi potrivite cu
evenimentul sau sfantul din ziua respectiva.
Strofa sau stihira numita Ipacoi (ascultare, raspuns, ecou) sau subascultator, preceda cantarea Antifoanelor,
in randuiala Utrenei de Duminica; la celelalte sarbatori, Ipacoi e asezat dupa cantarea a treia a canoanelor.
Ipacoi insemna in inceput refrenul care se intercala printre versetele psalmilor cantata in cantarea
psalmodica.Astazi, stihirile duminicale numite astfel sunt randuite pe cele 8 glasuri si toate proclama in chip
solemn Invierea Domnului; Antifoanele sau treptele antifoanelor din Octoih sunt cantari scurte, denumite
astfel pt ca se canta alternative de catre cele 2 strane sau coruri de cantareti(sunt compuse de sf. Ioan
Damaschin).Fiecare din Antifoanele celor 8 glasuri e format din 9 tropare sau stihiri scurte.Impartirea
aceasta a antifoanelor are o evidenta semnificatie trinitara, referindu-se la cele 9 cete ale ierarhiei ceresti a
ingerilor, care canta Sf. Treimi lauda cea necurmata sau neadormita.
Citirea Evangheliei este partea principal si specifica a Utreniei sarbatorilor.Este o lectura biblica prince care
in cursul saptamanii se simbolizeaza aratarea sau venirea lui Hristos, iar duminica, Invierea Lui. Duminica
se citeste la Utrenie una din cele 11 Evanghelii ale Invierii.Citirea celor 11 pericope incepe de la prima
duminica de dupa Rusalii(tuturor sfintilor) ciclul lor repetandu-se duminici, in tot cursul anului, cu exceptia
perioadei Penticostarului, cand sirul lor sufera unele modificari.Sunt doar 11 evanghelii pt ca toate vorbesc
despre aratarile Mantuitorului catre Sfintii Sai Apostoli, dupa Inviere, cand acestia ramasesera doar 11.Dupa
nr celor 11 evanghelii avem si 11 Luminande si 11 voscresne sau stihiri ale evangheliilor.
Evangheliile invierii se citesc din latura dinspre miazanoapte a Sfintei Mese pentru ca in aceasta latura este
situal capul Mantuitorului, din scena de pe sfantul Antimis si sfantul Epitaf(cand acesta e situate pe sf.
Masa- de la Pasti la Inaltare).Preotul care citeste Evanghelia Invierii il inchipie acum pe ingerul care a vestit
femeilor mironosite invirea, sezand pe piatra rasurnata a mormantului in partea dreapta, unde era cazuta
naframa capului.
La sarbatorile din cursul saptamanii, Evanghelia este citita dintre usile imparatesti, ca la Liturghie, deoarece
nu este vb de cele 11 Ev. Ale Invierii si atunci preotul il reprezinta pe Mantuitorul insusi, vb in fata
multimilor, inainte de patima si invierea Sa.
Scoaterea Sfintei Evanghelii in mijlocul Bisericii la Utrenia de duminica inchipuie aratarea Domnului dupa
Invierea Sa si vesirea Invierii la toata lumea(se canta veniti toti credinciosii sa ne inchinam Sfintei Invierii
lui Hristos).
Psalmul 50 este intrebuintat inca din vechime in randuiala Utreniei, in acelasi loc in care il gasim si azi in
toate riturile liturgice rasaritene.El exprima sentimentele de umilinta si smerenie, cu care credinciosii il
intampina pe Hristos, Cel care s-a aratat mai inainte prin citirea Evanghelaliei.
Cu stihira Invierii(Inviind Iisus din mormant..) se termina ciclul cantarilor in legatura cu Evanghelia, care
alcatuiesc o parte distincta si anume partea cea mai imp. a Utreniei duminicilor, prin care se deosebeste din
cea din zilele de rand. Stihara acesta este de o adanca vechime, fiind socotita de origine egipteana( de unii).
f) Citirea Canoanelor sau Cantarea Catavasiilor alcatuieste partea a 3-a a Utreniei.

Canoanele : alcatuiesc una din cantarile caracteristice Utreniei.Produse ale poeziei religioase crestine,
inspirate din cantarile VT si NT. Svetilne sau luminandele se cantau in momentul cand incepeau sa se
lumineze de ziua(sau pt ca in mai toate cantarile se vb de lumina).Ele sunt adevarate epicleze(invocari) ale
lui Hristos. Cele 11 svetilne duminicale ale Invierii se mai numesc si exapostilarii(a trimite), speficifand ca
este vb de trimiterea sf. Femei mironosite catre Apostoli sau la fagaduinta trimiterii Sf. Duh.
Cu Laudele incepe a doua subdiviziune a acestei ultime parti a utreniei, care tine pana la sfarsitul slujbei.
Laudele, Laudarile sau Hvalitele sunt cantari pricipale si caracteristice ale randuielii Utreniei.Sunt alcatuite
din o serie de stihuri cu un nr. Variabil(duminica 8, la praznice 6, la sarbatori mai mici 4) care alterneaza cu
versete din psalmii 148, 149 si 150, numiti si psalmii aleluiatici sau de lauda fiindca se termina cu refrenul
ebraic aleluia care inseamna Laudati pe Domnul. Odinioara ei se cantau in intregime, dupa fiecare
verset intonat cantandu-seToata suflarea sa-l laude pe Domnul. Astazi, numai in zilele de rand care nu au
stihuri la Laude in Minei acesti psalmi se mai citesc in intregime, asa cum ii gasim in Ceaslov.
Ultime 2 stihuri de la Laude se canta precedate nu de versete din psalmi, ci de Slava.., Si acum..;duminica
la Slava Laudelor, se canta 1 din cele 11 stihiri ale Evangheliei, numite si voscresne sau mnecnde(pt ca vb
despre manecare-mergerea f de dimineata a femeilor mir)
Doxologia sau Savoslovia(Mrinda) sau Imnul Ingeresc este imnul cantat de ingeri la nasterea
Domnului, constituie una din cele mai vechi parti ale Utreniei. In forma de azi, doxologia este un imn cu
caracter trinitar, adica alcatuit in cinstea Sf. Treimi.La origini a fost intrebuintata in forma ei cea mai
simpla, de imn al ingerilor asa cum o gasim in Ev. De la Luca sau in Constitutiile Apostolice. Este inserat
in randuiala Liturghiei, indat dup Unul Sfnt, unul Domn...Ulterior, dupa erezia pnevmatomahe a lui
Macedonie, s-a adaugat si mentiunea Sf. Duh, cea de-a treia persoana a Sfintei Treimi(Doamne, mparate
ceresc, Dumnezeule.. si Duhule Sfinte!), imnul capatand astfel un caracter expres trinitar si devenind un
mijloc de lupta al Ortodoxiei impotriva ereziilor antritrinitare.
Odinioara doxologia se canta in mom. Cand se ivea pe cer prima raza de soare, adica lumina zilei.De aceea,
cantarea ei era introdusa, ca si azi, prin ecfonisul rostit de diacon:Slava tie celui ce ne-ai aratat noua
lumina. Prin care noi il slavim pe Acela care ne da lumina naturala a zilei, dar ne-a adus si lumina
spirituala, a cunostiintei de Dumnezeu..In cadrul Utreniei, Doxologia ocupa un rol asemanantor cu cel al
cantarii Lumina lina din cadrul VEcerniei .
Ea inseamna momentul culminant, apogeul laudei aduse de Biseric lui Dumnezeu.Cantarea Doxologiei ne
anunta revarsarea luminii, cat si venirea lui Hristos ca pe un fapt implinit:Slava tie celui ce ne-ai aratat
noua lumina.Atat laudele, cat si doxologia sunt imne ale slavirii lui Dumnezeu ca izvor al luminiim atat de
necesara pt viata omului, ca si pt aceea a intregii existente organice. Ideea si termenul de lumin sunt
predominante si centrale in structura si simbolismul partii finale a Utreniei, care ar putea fi numita slujba
prin excelenta a zorilor sau a luminarii, dar si al bucuriei(Sf. Vasile cel Mare).In slujba de dimineata, a
Utreniei, izbugneste exuberanta bucuriei, a jubilarii pt lumina care revine, care creste si invaluie din nou
lumea, aducand nadejde, asa cum venirea lui Hristos a adus bucuria mantuirii
Cele doua tropare care se canta dupa Doxologie la Utrenia de duminica, vb despre Inviere(de aceea se
numesc troparele Invierii).
Rugaciunea (fara titlu) pe care preotul o citeste in taina la sfarsitul Utreniei dupa ectenia cererilor, este de
fapt rugaciunea de binecuvantare si de concediere a credinciosilor din biserica la sfarsitul utreniei. Ea
corespunde cu Rugaciunea Amvonului de la Liturghie(trebuie sa fie destul de veche- se gaseste sub alta
forma in randuiala utreniei din Costitutiile apostolice.

Ceasurile liturgice(orele canonice)

1.Ce sunt Ceasurile Liturgice. Locul si timpul svrsirii lor.

Ceasurile sau orele canonice fac parte dintre Laudele mici, adica cele alcatuite mai mult din citiri facute la
strana, rolul preotului in oficierea lor fiind f. Redus. Randuiala lor se afla in Ceaslov, cartea prin excelenta a
cantaretilor de strana.Slujbe de o importanta secundara, astazi ceasurile se citesc aprope numai in manastiri
si unele catedrale chiriarhale, la care se pastreaza regula de slujba a manastirilor.Ele se citesc in
tinda(pronaosul) bisericii, ca si Pavecernita si Miezonoptica. Legat de momentul savarsirii, odinioara ele se
citeau aprox. In momentele din cursul zilei indicate de insasi denumirea lor. Ceasul I la inceputul primului
sfert din zi(aprx ora 6 dim); Ceasul III la inceputul sfertului al 2-lea din zi(apox. 9 dim); Ceasul VI la
miezul zilei(~ ora 12); iar Ceasul IX la inceputul ultimului sfert al zilei(~ ora 3 dimineata).
Ceasurile I, III si VI se citesc dimineata, intre Utrenie si Liturghie, iar ceasul IX seara, inainte de vecernie.
Ceasul I incheie ciclul Laudelor de noapte(dimineata) si se citeste totdeuna indata dupa Utrenie, ca o
continuare sau completare a ei, chiar atuci cand utrenia se face cu seara, sub forma de priveghere. De aceea,
in aceste cazuri, otpustul desavarsit al Utreniei se face la sfarsitul Ceasului I. Asa se explica pt ce Ceasul I
nu are o formula de binecuvantare de inceput, ca si Ceasul VI, care se citeste in continuarea ceasului III.
Ceasurile III si VI alcatuiesc ciclul laudelor e zi si se citesc indata dupa Ceasul I, inainte de Liturghie sau
inainte de Obednita, in zilele cand nu se face Liturghie.
Ceasul IX incepe grupa Laudelor de seara; se citeste dupa amiaza, imediat inainte de VEcernie.Cu el se
incheie serviciul divin al fiecarei zi liturgice.In zilele de peste saptamana(de luni pana vinery) din Postul
Mare, precum si miercurea si vinery in saptamana branzei, Ceasul IX se citeste dimineata, dupa Ceasul VI si
inainte de Obednita si Vecernie(LIturghie).
2. Randuiala Ceasurilor comune(obisnuite)
Alcatuita din 3 parti: prima cuprinde lecturi din psalmi si anume cate 3 psalmi la fiecare Ceas, repr. Epoca
VT, in care s-a prezis si s-a preinchipuit mantuirea; a doua alcatuita din o serie de tropare; iar a treia o
rugaciune de incheiere.
Mai multe informatii despre randuiala Ceasurilor la pp 113-114
3. Observatii tipiconale si ritual
- in timpul Ceasului IX se toaca pt Vecernie si se aprind lumanari(altar, icoane imparatesti,iconostas)
- in timpul ceasurilor, perdeaua si usile imparatesti stau inchise(se deschid doar la ceasul VI, si raman asa
daca urmeaza Liturghia;la ceasurile imparatesti; pentru Evanghelie)
- In Paresemi(afara de sambete si duminici) la fiecare Ceas se adauga, dupa Psalmi, cate o catisma.Exceptie
se face lunea si vinerea la Ceasul I, precum si luni, marti si miercuri in sapt. Patimilor la Ceasurile I si IX,
cand nu se pune catisma.

4. Ceasuri cu randuiala speciala

b) Ceasuri imparatesti in 3 zile liturgice din cursul anului bisericesc: ajunul Nasterii Domnului (24
dec); ajunul Bobotezei(5 ian); Vinerea Sf. Patimi ; slujba ceasurilor are o randuiala deosebita, mai
dezvoltata si mai solemna, care se caracterizeaza prin aceea ca se citeste apostolul si Evanghelia. Se
mai numesc Ceasuri mari sau Ceasuri imparatesti deoarece sunt ceasurile celor mai mai praznice
imparatesti din cursul anului.
In ajunul Nasterii si Bobotezei, ceasurile acestea se savarsesc dimineata, iar in Vinerea Patimilor, cam de la
ora 10 dimineata inainte.
Atat in ajunul Nasterii, cat si in cel al Bobotezei si in Vinerea Patimilor, toate ceasurile se citesc fara
intrerupere unul dupa altul, fara otpust si fara binecuvantarea preotului intre ele.

Randuiala Ceasurilor imparatesti e alcatuita dupa acelasi plan.(mai multe detalii pag 116-117)

5. Explicarea slujbei Ceasurilor

e) Slujba Ceasurilor constituie una din cele interesante vestigii ale trecutului, care ne amintesc de un
stravechi system de impartire a zilei in 4 sferturi, corespunzatoare strajilor din cursul noptii( ca la
asiro babilonieni)
Ceasurile liturgice se succed din3 in 3 ore, marcand inceputul celor 4 sferturi din zi.Vechii crestini, care
traiau o viata religioasa intense, simteau nevoia sa-si indrepte gandul catre Dumnezeu, sa-L laude si sa se
roage nu numai la cele 2 Laude zilnice principale(de seara si dim), la care erau obligati sa participle, ci si in
cursul zilei, adoptand inceputurile celor 4 sferturi ale zilei, adica cele 4 Ceasuri sau ore de rugaciune. Caci
intaiul ceas, pana la al treilea arata numarul Treimii depine; de asemenea al patrulea pan la al saselea arata o
alta treime si de la al saptelea pana la al noualea alta, asa ca Treimea deplina se arata ca de 3 ori 3 ceasuri.
Fiecare din cele 4 Ceasuri are un anumit scop in viata religioasa crestina si o semnificatie:
Ceasul I este prga sau incepatura prin rugaciune, deci o jertfa prin lauda, adus lui Dumnezeu pentru ziua
cea noua pe care El ne-o da sa o traim si pe care noi ne rugam sa ne ajute sa o petrecem ca fii ai luminii. Ne
aduce totodata aminte de durerea Domnului de la Caiafa la Pilat, de judecata si de osandirea lui la moarte,
care au avut loc dimineata.
Ceasul III se citeste in cinstea Sf. Treimi, ca o multumire pt trecerea unei patrimi din zi, si ne aminteste
totodata de rastignirea Domnului, care dupa Ev. Marcu, a avut loc la ceasul al 3-lea din zi, cat si de
pogorarea Sf. Duh in ziua Cinzecimii.
Ceasul VI rugaciunea de la amiaza sau de la mijlocul zilei si se citeste tot intru slava Sf. Treimi, ca o
multumire pt injumatatirea zilei si cu o rugaciune spre a ne feri de dracul cel de amiaza de care vorbeste
Psalmul 90, care se citeste acum, deoarece in acest ceas stramoasa Eva a pierdut raiul prin amagirea
diavolulul, iar samarineanca de la putul lui Iacov l-a recastigat prin credinta in Hristos.Ceasul VI ne
aminteste de rastignirea Domnului, pt ca la acel ceas ar fi fost rastignit El(cfm. Sf. Ev. Ioan). Se talcuieste ca
tot in ceasul al VI lea , s-a facut intuneric mare peste tot pamantul.
Ceasul IX se citeste tot spre slava Sf. Treimi, ca o multumire pt trecerea a tri ceasuri de la milocul zilei si
pt apropierea serii. El ne aminteste de moartea pe cruce a Domnului.Este cea din urma dintre cele 7 laude
sau slujbe zilnice. Ceasul IX incheie serviciul divin public al fiecarei zile liturgicecare incepe cu vecernia si
se termina cu ceasul IX.
f) Psalmii alcatuiesc de la inceput continutul principal al serviciului ceasurilor.Numar psalmilor care se
citesc la fiecare ceas difera de la manuscris la manuscris, insa in cele din urma s-a stabilit ca la
fiecare ceas sa fie cititi cate 3 psalmi.(pt cinstirea sf. Treimi).
Ultimul psalm de la fiecare Ceas arata si milostivirea si ajutorul lui Dumnezeu acordate celor ce patimesc pt.
El.(mai multe detalii legate de psalmi si care si cum se citesc la pp 121-122)
g) Troparele speciale ale Ceasurilor, ca si troparele Nascatoarei sunt destul de vechi, deoarece ele se
gasesc si in ritualul Bisericii Copte(sec V-VI). Cel de la Ceasul III(Doamne, cela ce pe Preasfantul
Tau Duh l-ai trimis..) are forma unei adevarate epicleze si de aceea el este intrebuintat si ca formula
de invocare a Sf Duh inainte de eplicleza din Liturghie.
h) Dupa psalmi, tropare si condace, care variaza dua zilele saptamanii, urmeaza rugaciunea cu care se
incheie slujba si al carui text e altul la fiecare ceas. Rugaciunea de la Ceasul I este amonima; cea de
la ceasul III apartine Sf. Mandarie iar ultimele 2 ceasuri SF. VAsile cel Mare.
In slujba Ceasurilor si a tuturor Laudelor mici din perioada Paresimilor este caracteristica rugaciunea sf.
Efrem Sirul, rugaciunea prin excelenta a monahilor si ascetilor, expresie a s smereniei si a pocaintei,
subliniata si prin metaniile cu ingenunchierile care o insotesc .

Mijloceasurile si Obednita

Oficiul divin manastiresc al zilei liturgice, alcatuit din slujbele celor 7 Laude, a fost amplificat, in ultima lui
faza de dezvoltare, unele creatii mai noi ale pietatii monahale rasaritene si anume: Mezorele sau
Mijloceasurile si Obednita, care au fost incluse si ele in prafila manastireaca de rugaciune zilnica din
Ceaslovul ortodox.
3) Mijlocesurile sunt grupe de rugaciuni, care se citesc numai in manastiri, printre ceasurile liturgice.
Sunt 4 si anume:
e) Mijloceasul I se citeste intre Ceasul I si ceasul III
f) Mijloceasul III- se citeste intre ceasul III si CeasulVI
g) Mijloceasul VI- se citeste intre ceasul VI si Ceasul IX
h) Mijloceasul IX se citeste intre Ceasul IX si Vecernie.
Originea Mijleoceasurilor o aflam in lecturile de pietate si in rugaciunile personale pe care calugarii erau
obligati in vechime sa le faca fiecare in particular, in chila lor, intre slujbe Ceasurilor, pentru a-si ocupa
timpul liber.Pe parcurs aceste rugaciuni se citeau in biserica, in naos, fie in pronaos, in continuarea
Ceasurilor.Unele manuscrise prevad citirea lor in biserica numai luni, miercuri si vineri, iar in celelalte zile
sa fie citite in chilii. Randuiala Mijloceasurilor a ramas o creatie liturgica destinata exclusiv manastirilor si
n-a intrat niciodata in practica sau obligatia tipicului de slujba a bisericilor de enorii.Astazi ele se citesc in
manastiri de catre monahi mai mult in chilii si mai ales in postul Craciunului si in postul Sf. Apostoli, pe
cand in postul Pastilor ele sunt inlocuite prin catismele care se citesc dupa Ceasuri. Randuiala mai detaliata
la pag 124
4) Obednita(prnznda) este tot o creatie mai noua decat ceasurile si tot de origine monastica, care se
citeste in manastiri dupa ceasul VI(sau dupa Mijloceasul VI, daca acesta se citeste), inainte de pranz,
in zilele in care nu se face Liturghie, iar in post cand se face Liturghia Darurilor. Aceasta slujba tine
locul uneori sf. Liturghii, iar alteori- si anume cand ea se savarseste inaintea Liturghiei anticipeaza
sau preinchipuie Liturghia. Astazi ea se citeste in manastiri in zilele de rand, in care nu se face
Liturghie, sau in unele zile din perioada Octoihului, in care ceasurile se unesc cu Vecernia si
Liturghia Sf. Vasile(ajunul Craciunului si Bobotezei), sau cu Liturghia Sf. Ioan(cand Buna-Vestire
cade intr-una din zilele de rand din Paresemi). In postul Mare se citeste in toate zilele de rand ale
saptamanii, de luni pana vineri inclusiv.Randuiala la pag 125.
Originea si explicarea Obednitei
Cea dintai mentiune documentara despre existenta acestei slujbe o avem intr-un Orologiu manuscris
grecesc din manastirea Sinai, care cuprinde si randuielile slujbei, aproape ca cea de azi. Ea constituia de fapt
o slujba a impartasirii la vreme de seara, incadrata intre ceasul IX si Vecernie. n manastirile studite, in care
se intrebuinta aceasta randuiala, la sfarsitul ei se impartea anafura.
Originea ei este probabil Orientul, si anume manastirile din jurul Ierusalimului, caci randuiala ei se afla la
inceput expusa amanuntit in Tipicul ierusalimitean atribuit Sf. Sava. La inceput se pare ca a fost creata ca un
rezumat al Liturghei, mai ales pt uzul schivnicilor, care traind izolati si departati de obstea manastirilor, nu
puteau lua parte zilnic la Liturghie; aceasta slujba este destinata deci sa tina locul Liturghiei in astfel de
cazuri, cand se facea impartasirea, servind sic a pregatire pentru cei ce vroiau sa se impartaseasca sic a
multumire dupa impartasire.Ea corespundea , dupa unii cu Missa sica- a catolicilor, din evul mediu, care
consta in recitarea rugaciunilor din formularul Missei, fara partea ei esentiala(ofertoriul, consacrarea
darurilor si impartasirea.
Fericirile de la inceputul Obednitei dau acestei slujbe nota ei caracteristica, legand-o de momentul in care
Mantuitorul, rastignit pe cruce, acorda iertarea Sa talharului celui drept si intregului neam imenesc. Obednita
este deci slujba iertarii pentre care se roaga cei ce urmeaza sa se impartaseasca.