Sunteți pe pagina 1din 3

Comedia este imitatia oamenilor neciopliti, pctosi.

Scopul comediei este acela de a arata


cusururile, morale in general, viciile pentru a le corecta, nu cu scopul de a-mi bate joc de ele!
Comicul este un mecanism de distantare prin care toate neajunsurile umane sunt infatisate pentru
a fi corectate. Asadar toate operele i propun s i fac pe cititori mai buni", fie c le sdesc n
suflete un ideal de comportare, un crez politic sau o nvtur filozofic-religioas. Formularea
acestui drept, sau a acestei ndatoriri, a scriitorului fa de obtea n mijlocul creia triete a fost
formulat cu mult limpezime i hotrre n piesa lui Aristofan intitulat Broatele, din care se
dau mai departe extrase semnificative i n care, se proclam datoria poetului de a mprtia prin
vorbele lui pricepere i nvtur", fcnd pe oameni mai buni n mijlocul cetilor lor" i
fiindu-le n orice mprejurare prielnici". Tintele comice ale lui Aristofan include toate elemente
pe care el le considera vinovate de decaderea Atenei. Acesta se leaga de democratia ateniana si
sistemul juridic atenian. Reprezentantii institutiilor sunt invinuiti de dezastrele produse in
societate. In Pasarile, doi aventurieri intemeiaza un stat alternativ in cer, care este la fel de
imperialist si de corupt ca cel de pe pamant. In Broastele, Dionysos coboara in Hades ca sa-l
prinda pe Euripide, care tocmai a murit, si sa-l aduca inapoi la Atena, pentru a umple golul poetic
pe care l-a lasat. Acolo Dionysos trebuie sa aleaga intre Euripide si Eschil intr-un concurs pentru
desemnarea celui mai important poet care urma sa domneasca in lumea de sub pamant. Euripide
este invins la toate probele, farsa lui Aristofan constituindu-se intr-o dezbatere serioasa cu privire
la valoarea poeziei si locul ei in viata ateniana. Un alt exemplu foarte important este comedia
Norii care ridic problema educrii tineretului. Vinovai de corupie, neltorie, abandonare a
vechilor idealuri sunt toi cei ce propag atitudini ireverenioase fa de trecut, libertatea
moravurilor, luxul i nepsarea. Agon-ul disputat de Raionamentul Drept i Nedrept este
lmuritor, dar aciunea nu este la fel de clar. Strepsiade i Fidipide nu i se opun lui Socrate. Nici
unul din ei nu reprezint o valoare. La Plaut, lupta dintre generaii este autentic, convingtoare.
La Aristofan rmne deschis. Strepsiade, suferind de insomnie, cugetnd pe marginea csniciei
lui nepotrivite i a fiului amator de jocuri i curse de cai, n timp ce el se prpdete: vznd cu
groaz/ Cum vine douzeci ale lunii i cresc dobnzile mereu , aparine mai degrab unui mim.

Totodata, spre deosebire de Aristofan, subiectele lui Plaut isi indreapta preponderent,
interesul catre viata de zi cu zi . Latura psihologic trece inaintea celei politice. Mai mult dect
ceteanul, apare acum omul. Satira i sarcasmul nu mai au n vedere lipsa de energie, de msur
sau de patriotism din conducerea cetii, ci ridicolul i slbiciunile omeneti n general.Domeniul
care constituie universul comediilor lui Plaut este tabloul de moravuri al societatii romane,
acestea nu sunt simboluri, ci obiecte reale. Omul se confunda cu lucrul pana la identificare,in
timp ce un lucru ,oricat de neinsemnat, se insufleteste, ajungand sa-i domine pe eroi, relevanta
pentru acest lucru este scena de disperare a avarului din Ulcica, in momentul cand nu mai
gaseste ulcica la locul ei: Sunt pierdut... m-au ucis... am murit! Unde sa alerg? Unde sa nu
alerg? Stai! Stai! Dar pe cine sa opresc? Nu stiu, nu mai stiu nimic... sunt orb! Unde sa ma duc?
Unde ma aflu? Cine sunt? Nu-mi mai am capul pe umeri, nu mai stiu ce e cu mine. Ah! ... va rog,
va implor, va cad in genunchi, veniti-mi in ajutor, aratati-mi pe acela care m-a furat... Iata-l, iata-l
colo! Voi, voi, astia care va ascundeti sub hainele voastre albe si care va asezati pe banca, vreti sa
pareti oameni cinstiti... Tu, tu, vorbeste! Hei, vreau sa te cred: chipul tau imi spune ca ai fi om
cumsecade. Ce? De ce radeti? Va cunosc eu pe toti; stiu bine ca aici sunteti multi hoti. Ce? Nu?
Nimeni nu a furat-o? ... Ma sufoci, ma omori... Spune, spune o data, cine e? ... A, nu stii? Vai, vai
nenorocitul de mine! Sunt pierdut. S-a sfarsit cu mine!....

Verva satiric a lui Aristofan d dovad de atta vivacitate i putere de invenie, nct
observatorul superficial ar fi nclinat s vad in ea principala raiune de a fi a acestei opere.
Totui, nu este aa! In dosul desfurrilor ei putem deslui, in orice moment, o gndire personal
a poetului. Aceasta transpare i din contextul aciunii, i din acela al dialogurilor, dar mai ales se
precizeaz n interveniile corului i in parabazele rostite de corifeu, fr masc, n faa
publicului. Corul rmanand singur in scen se adresa acestuia in mod direct, printr-o alocuiune.
Pentru a prezenta in faa publicului propria sa apologie. Uneori, vom auzi izbucnirile lui critice
sau sarcastice impotriva rivalilor si de literatur sau a rivalilor de la concursurile dramatice
alteori, ne va imprti vederile sale curajoase asupra treburilor publice i asupra felului cum e
condus cetatea. Airistofan a cultivat att de mult aceast situaie, nct intr-unele din comediile
lui, scena aproape c se transforma in tribun public, precum in Broastele sau Norii. Chiar
daca amandoi se adreseaza in mod direct publicului, Aristofan, il angajaeaza pe spectator in
dezbatere iar Plaut, il transforma in confident, il antreneaza in actiune adica il face parte la
actiune si nu la dezbatere. Roma nu ingaduia dezbaterea politica. Astfel n teatrul plautian
timplul i spaiul devine un material palpabil pentru spectatori asigurnd o comunicare direct cu
publicul. De exemplu n Faraonul Militar Palaestrio informeaz publicul asupre aciuniicare se
va desfura i mediteaz asupra intrigii implicnd direct i publicul cu care o i discut. In ciuda
faptului ca in opera lui Plaut nu mai exista cor, apare prologul. Funciunea acestui prolog era
multipl. Pe de o parte, el trebuia s pregteasc publicului nelegerea aciunii pe care noua
.comedie o aducea acum n scen ; pe de alt parte, el constituia prilejul unei causerii literare,
spirituale, plin de verv i de fantezie, capabil s produc nc de la nceputul spectacolului un
climat de umor i de bun dispoziie sau unul de satir atenuat i de ironie maliioasa

Ca forma, comediile lui Aristofan sunt aproape intotdeauna niste fantezii alegorice, umoristice si
satirice, presarate cu imagini impresionante, plasandu-si actiunea pe diferite taramuri, intre
pamant si infern, aducand personaje care infatiseaza felurite trasaturi sufletesti, fara a le adanci in
vreun fel psihologia, dar si tipuri de oameni simpli ( taranul, sclavul). Personajul comic nu se
transforma, datorita scopului, scopul este ceea ce il defineste si da unitate personajului. Pe de alta
parte, personajele lui Plaut au viata, chiar daca sunt lucrate dupa un tipar anume (sclavul,
parazitul, curtezana, etc). La Plaut personajul actualizeaz actantul, individul performeaz o
persona, o masc, deci o constant, un element de sistem. fiecare actant e nsoit de un epitet care
l caracterizeaz succint, i dezvluie esena i totodat funcia. Firete c nu vom gsi aici o
psihologie complex i subtil ,totui iluzia referenial, puternicele efecte de real ale teatrului lui
Plaut nu s-ar realiza n absena acestei ancorri n verosimilul psihologic (innd de o psihologie
general-uman).motorul intrigii este sclavul si mai precis inteligenta si ingeniozitatea lui. De
fapt, comediile lui Plaut afirma puterea inteligentei si capacitatea omului de a-si construii singur
destinul, afirma triumful inteligentei in raport cu: averea, prostia, zgarcenia.Sclavul este un fin
observator, este un cunoscator al psihologiei umane, a acumulat o experienta bogata si
intotdeauna ajunge la adevarata fata a lucrurilor, fata de el stapanul niciodata nu se acopera.
Fcnd din sclavi personaje principale n comediile sale, Plaut realizeaz o ampl cercetare a
moravurilor i comportamentelor sociale din Roma antic. Totodata, o alta caracteristica comica
a personajelor plautine este contrastul intre esenta si aparenta.. ex: Pyrgopolynices isi lauda in
continuu realizarile si se portretizeaza ca fiind un erou militar uimitor, dar realitatea este exact pe
dos.-+

O alta paralela intre cei doi se gaseste in limbajul lor. Comediile lui Aristofan snt punctate de
momente lirice. Uneori, acest lirism atinge registre de inalt tensiune poetic. De pild, pasajul
rostit de ctre corul Norilor: O, Nori venici, s ne ridicm n vzduh, dnd privirilor comune
prilejul de-a aluneca pe vaporoasele noastre unduiri ! Pornii din snul lui Okeanos, tatl nostru,
din mijlocul valurilor sale rsuntoare, s ne nlm, treptat-treptat, ctre crestele nalte
acoperite de pduri ! De-acolo, s privim pmntul adorat care d pomilor roade, rurile sfinte cu
valurile lor suntoare, marea mugind n frmntarea ei surd ! Soarele, ochi de-a pururea
deschis n imensitatea eteric, strlucete n toat puterea lui. S mprtiem aceste ceuri umede
ce ne nconjoar, s lsm libere contururile noastre nemuritoare, i astfel cu o privire nesfrit
s contemplm ntreaga ntindere a pmntului !"