Sunteți pe pagina 1din 3

Fuziunea transfrontalier, reglementat prin lege

Ordonana de Urgen nr. 52 din 21 aprilie 2008 reglementeaz n premier fuziunile ntre diverse forme de
societi comerciale din statele membre UE
Dispoziiile comunitare pentru facilitarea efecturii de fuziuni transfrontaliere ntre diverse forme de societi
comerciale din statele membre UE au fost transpuse n legislaia noastr prin adoptarea de ctre Guvern a
Ordonanei de Urgen nr. 52 din 21 aprilie 2008 (Monitorul Oficial nr. 333 din 30 aprilie 2008).
Ordonana se aplic societilor pe aciuni, societilor n comandit pe aciuni, societilor cu rspundere
limitat, care sunt persoane juridice romne, precum si societilor europene cu sediul social n Romnia.
Acestea pot fuziona cu societi comerciale care au sediul social sau, dup caz, administraia central ori
sediul principal n alte state membre ale Uniunii Europene sau n state aparinnd Spaiului Economic
European.
Sunt exceptate de la aplicarea noilor reglementri organismele de plasament colectiv n valori mobiliare si
fondurile nchise de investiii, precum si orice alte entiti avnd ca obiect de activitate plasamentul colectiv
al resurselor atrase de la public si care funcioneaz pe principiul repartizrii riscurilor si ale cror titluri pot fi
rscumprate, direct sau indirect, la cererea deintorilor, din activele entitii respective.

Ce nseamn fuziune transfrontalier


Fuziunea transfrontalier este operaiunea prin care:
a) una sau mai multe societi, dintre care cel puin dou sunt guvernate de legislaia a dou state membre
diferite, sunt dizolvate fr lichidare si si transfer patrimoniul unei alte societi deja existente (societatea
absorbant), n schimbul repartizrii ctre acionarii/asociaii societii absorbite a unor aciuni/ pri sociale
si, eventual, al unei pli n numerar de maximum 10% din valoarea nominal a aciunilor/prilor sociale
astfel repartizate;
b) mai multe societi, dintre care cel puin dou, sunt guvernate de legislaia a dou state membre diferite,
sunt dizolvate fr lichidare si si transfer patrimoniul unei societi pe care o constituie (societatea
absorbant), n schimbul repartizrii ctre acionarii/asociaii lor de aciuni/ pri sociale si, eventual, al unei
pli n numerar de maximum 10% din valoarea nominal a aciunilor/prilor sociale astfel repartizate;
c) o societate este dizolvat fr a intra n lichidare si transfer patrimoniul su unei alte societi care
deine totalitatea aciunilor sale/prilor sociale sau a altor titluri conferind drepturi de vot n adunarea
general.
ConsecinTele fuziunii
Fuziunea are urmtoarele consecine, n funcie de modalitatea acesteia:
a) transferul ctre societatea absorbant/nou-nfiinat al tuturor activelor si pasivelor societii absorbite;
b) acionarii sau asociaii societii absorbite/participante la fuziune devin acionari, respectiv asociai ai
societii absorbante/nou-nfiinate, n conformitate cu regulile de repartizare stabilite n proiectul de fuziune;
c) societatea absorbit, respectiv societile care formeaz noua societate prin fuziune, nceteaz s existe.
Drepturile si obligaiile societilor absorbite decurgnd din raporturile de munc si care exist la data intrrii
n vigoare a fuziunii transfrontaliere se transfer societii absorbante sau nou-nfiinate.

Proiectul comun de fuziune


Administratorii sau membrii directoratului societilor care urmeaz a participa la fuziune ntocmesc un
proiect comun de fuziune care trebuie s cuprind cel puin:
a) forma, denumirea si sediul social ale tuturor societilor participante la fuziune;
b) forma, denumirea si sediul social ale societii nou-nfiinate, dac este cazul;
c) condiiile alocrii de aciuni/ pri sociale la societatea absorbant sau la societatea nou-nfiinat;
d) rata de schimb a aciunilor/ prilor sociale si cuantumul eventualelor pli n numerar;
e) data de la care aciunile/prile sociale prevzute la lit. c) dau deintorilor dreptul de a participa la
beneficii si orice condiii speciale care afecteaz acest drept;
f) drepturile acordate de ctre societatea absorbant sau nou-nfiinat deintorilor de aciuni care confer
drepturi speciale si celor care dein alte valori mobiliare n afar de aciuni sau msurile propuse n privina
acestora;
g) orice avantaj special acordat experilor care evalueaz proiectul de fuziune si membrilor organelor
administrative sau de control ale societilor implicate n fuziune;
h) informaii privind evaluarea patrimoniului transferat societii absorbante sau societii nou-nfiinate;
i) data de la care tranzaciile societii absorbite sunt considerate din punct de vedere contabil ca aparinnd
societii absorbante sau nou-nfiinate;
j) efectele fuziunii asupra locurilor de munc ale angajailor societilor participante la fuziune;
k) data situaiilor financiare ale societilor participante care au fost folosite pentru a se stabili condiiile
fuziunii;
l) dac este cazul, informaii privind mecanismele de implicare a angajailor n definirea drepturilor acestora
de a participa la activitatea societii absorbante sau nou-nfiinate.
La proiect va fi anexat proiectul actului constitutiv al societii ce urmeaz a fi nfiinat, respectiv proiectul
de act modificator al actului constitutiv al societii absorbante.

Proceduri
Proiectul comun de fuziune, semnat de reprezentanii societilor participante, se depune la Oficiul
Registrului Comerului unde sunt nmatriculate societile comerciale persoane juridice romne si/sau
societile europene cu sediul n Romnia, participante la fuziune.
Judectorul delegat desemneaz unul sau mai muli experi, persoane fizice ori juridice, pentru a examina
proiectul comun de fuziune si a ntocmi un raport scris ctre acionari/asociai.
Creditorii societilor care iau parte la fuziune pot face opoziie la fuziune. Opoziia suspend executarea
fuziunii pn la data la care hotrrea judectoreasc devine irevocabil, n afar de cazul n care
societatea debitoare face dovada plii datoriilor sau ofer garanii acceptate de creditori ori ncheie cu
acestia un acord pentru plata datoriilor.

Raportul de fuziune
n afar de raportul expertului independent, trebuie s existe si un raport scris si detaliat al organelor de
conducere ale societilor care particip la fuziune, prin care s explice si s justifice aspectele juridice si
economice ale fuziunii transfrontaliere si care explic implicaiile fuziunii transfrontaliere pentru asociai,
creditori si salariai. ns, prin hotrre a tuturor acionarilor/asociailor societilor participante la fuziune, se
poate renuna la examinarea proiectului de fuziune si la ntocmirea raportului.
Dac raportul se face, acesta trebuie pus la dispoziia asociailor si a reprezentanilor salariailor cu cel puin
30 de zile naintea datei sedinei n care Adunarea General urmeaz a hotr asupra fuziunii. n cazul n
care societatea deine o pagin de Internet proprie, raportul se public si pe pagina de Internet, pentru
liberul acces al acionarilor/ asociailor si angajailor.

Implicarea angajaTilor
Reglementarea fuziunii transfrontaliere aduce un element de noutate n legislaia noastr, si anume
conceptul de implicare a angajailor n procesul decizional. Pn acum, cointeresarea salariailor era
posibil doar n cadrul unei societi comerciale europene.
Dac societatea absorbant sau nou-nfiinat este o societate european cu sediul social n Romnia,
administratorii societilor participante la fuziune asigur respectarea dreptului de implicare a angajailor n
activitatea societii europene, n condiiile prevzute de Hotrrea Guvernului nr. 187/2007 privind
procedurile de informare, consultare si alte modaliti de implicare a angajailor n activitatea societii
europene.
Dac ntr-una sau mai multe dintre societile participante la fuziune, guvernate de legislaia altui stat
membru, funcioneaz un mecanism de implicare a angajailor n activitatea societii, atunci societatea
absorbant sau nou-nfiinat - persoan juridic romn - este obligat s instituie un astfel de mecanism.
Atunci cnd n cadrul societii persoan juridic romn, care rezult din fuziunea transfrontalier, va
funciona un sistem de implicare a angajailor, administratorii sau, dup caz, membrii directoratului au obli-
gaia s asigure protecia drepturilor angajailor rezultnd din acest mecanism n cazul unei fuziuni de drept
intern ulterioare, pentru o perioad de 3 ani de la data la care fuziunea transfrontalier a produs efecte.

Dreptul de retragere din societate


Acionarii/asociaii care nu au votat n favoarea hotrrii Adunrii Generale prin care a fost aprobat
fuziunea au dreptul de a se retrage din societate si de a solicita cumprarea aciunilor lor/prilor sociale de
ctre societate.
Ei si pot exercita dreptul de retragere doar dac:
a) legislaia tuturor statelor membre, a cror naionalitate o dein societile participante la fuziune, prevede
un sistem de protecie a asociailor similar celui prevzut mai sus;
b) societile participante la fuziune, guvernate de legislaia altui stat membru care nu confer asociailor un
drept de retragere din societate, au acceptat n mod expres ca asociaii societii - persoan juridic romn
- s fac uz de acest drept, fcndu-se meniune n acest sens n hotrrea Adunrii Generale de aprobare
a fuziunii.

Dispoziii speciale pentru societile ce dein terenuri


Societile comerciale - persoane juridice romne si societile europene cu sediul social n Romnia care
au calitatea de titulari ai dreptului de proprietate asupra unui teren pe teritoriul acesteia pot participa la o
fuziune transfrontalier n care societatea absorbant sau societatea nou-nfiinat este persoan juridic ce
are naionalitatea unui alt stat membru numai dup mplinirea unui termen de 5 ani de la data aderrii
Romniei la Uniunea European.
n cazul n care patrimoniul societilor cuprinde terenuri agricole, acestea pot participa la o fuziune
transfrontalier n care societatea absorbant sau societatea nou-nfiinat este persoan juridic ce are
naionalitatea unui alt stat membru sau societate european cu sediul n alt stat membru numai dup
mplinirea unui termen de 7 ani de la data aderrii Romniei la Uniunea European

Reglementri noi pentru societatea european cu sediul n Romnia


Ordonana de Urgen nr. 52 din 21 aprilie 2008 aduce reglementri noi si n privina societilor europene
cu sediul n Romnia. Societatea european este societatea pe aciuni constituit n condiiile si prin
mecanismele prevzute de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie 2001 privind
statutul societii europene.
Orice societate european nmatriculat n Romnia si poate transfera sediul social ntr-un alt stat membru.
Proiectul de transfer, vizat de judectorul-delegat, se public n Monitorul Oficial al Romniei, Partea a IV-a,
pe cheltuiala societii, cu cel puin 30 de zile naintea datei sedinei n care Adunarea General
Extraordinar urmeaz a hotr asupra transferului.
O societate european nu poate fi nmatriculat n Registrul Comerului dect dup ncheierea unui acord
privind implicarea angajailor n activitatea societii, n condiiile prevzute de Hotrrea Guvernului nr.
187/2007.
Acionarii care nu au votat n favoarea hotrrii Adunrii Generale prin care a fost aprobat transferul sediului
ntr-un alt stat membru au dreptul de a se retrage din societate si de a solicita cumprarea aciunilor lor de
ctre societate. Dreptul de retragere poate fi exercitat n termen de 30 de zile de la data adoptrii hotrrii
Adunrii Generale. Acionarii vor depune la sediul societii, alturi de declaraia scris de retragere,
aciunile pe care le posed sau, dup caz, certificatele de acionar. Preul pltit de societate pentru aciunile
celui care exercit dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca valoare medie ce
rezult din aplicarea a cel puin dou metode de evaluare recunoscute de legislaia n vigoare la data
evalurii. Expertul este numit de judectorul-delegat.
Ulterior radierii societii europene transferate, Oficiul Registrului Comerului va comunica Jurnalului Uniunii
Europene, pe cheltuiala societii, un anun privind radierea societii din Registrul Comerului din Romnia
ca urmare a transferului sediului acestuia ntr-un alt stat membru.