Sunteți pe pagina 1din 4

Psihologia poporului romn

Trasatura esentiala a romanilor este neincrederea in oameni. Preocuparea pentru binele


altora nu depaseste zona familiei. Si tot romanii cauta puterea sociala, "dar in mod ipocrit,
conform unei culturi colectiviste in care nu da bine sa arati ca vrei sa iesi din rand, isi ascund
aceasta dorinta sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii (ex. eu nu as vrea puterea, dar
oamenii imi solicita asta...). Concluziile apartin unuia dintre cele mai importante studii din
ultima suta de ani, "Psihologia Poporului Roman. Profilul Psihologic al Romanilor" - lucrare
coordonata de reputatul psiholog Daniel David.
Profilul psihologic de suprafata este in unele segmente incomplet dezvoltat, neexprimand
potentialul pe care il avem. Astfel, potentialul ridicat pentru inteligenta cognitiva/emotionala,
creativitate si invatare nu este valorificat. Structura de personalitate, adesea defensiva, sustine
uneori prea multe aspecte negative (ex. cinism/scepticism/mizantropie, etc.). Comportamentul
este unul care nu se supune usor normelor si regulilor.
Pe de alta parte avem o mare nevoie de a ne dovedi valoarea (potentialul), ceea ce ne face
competitivi in munca; intr-adevar, daca conditiile socio-culturale sunt prielnice, competitivitatea
se traduce si in performanta (ex. vezi performanta romanilor din strainatate in mediul academic).
Munca (ca modalitate de afirmare sociala), familia (contextul sigurantei) si religiozitatea (care ne
da sens si semnificatie in viata) sunt cele trei repere majore care definesc viata romanilor.
Acestea sunt constranse de o trasatura cardinala a romanilor, si anume neincrederea in oameni;
aceasta se generalizeaza de la straini la cunoscuti/prieteni, exceptie facand familia unde,
dimpotriva, compensam cu o incredere foarte mare.
Acest profil psihologic de suprafata deriva din modul in care mediu socio-cultural
interactioneaza cu profilul psihologic de adancime. Sub aspect psiho-cultural romanii cauta
puterea sociala, dar in mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste in care nu da bine sa arati ca
vrei sa iesi din rand, isi ascund aceasta dorinta sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii
(ex. eu nu as vrea puterea, dar oamenii imi solicita asta...).
Apoi, utilizarea puterii se face intr-o paradigma feminina, caracterizata prin discutii si
cautarea consensului. Dar din cauza ca cinismul social si scepticismul sunt ridicate, adesea
aceste discutii spre consens sunt grevate de certuri/neintelegeri, nu se ajunge la planuri concrete,
iar leadership-ului adesea i se refuza respectul cuvenit (ex. carisma/valoarea).
O cultura colectivista este caracterizata de neincrederea in straini, neincredere care la
romani, amplificata de un nivel scazut de autodeterminare si spirit civic, asa cum spuneam, s-a
generalizat intr-o neincredere cronica, inclusiv asupra cunoscutilor.
Romanii au un stil cultural represiv si evitativ, ceea ce ii face sa fie defensivi.
Defensivitatea se poate exprima in complexe de inferioritate si/sau, daca acestea sunt
compensate, in complexe de superioritate. In ceea ce priveste complexele de inferioritate spre
exemplu, romanii au aspiratii similare tarilor vestice (ex. SUA), dar adesea sunt mai
neincrezatori ca le pot realiza si se simt mereu datori sa faca auto si heterocomparatii cu altii mai
buni pentru a se valida.
Romanii au scoruri mai mici la valori ca universalism (preocuparea pentru binele
general), benevolenta (bunavointa, preocuparea pentru binele celor cunoscuti), hedonism
(cautarea placerii), stimulare (cautarea noului) si autodeterminare (autonomie/independenta),
dar aparent, pentru a face o impresie buna, se pot prezenta ca acordand importanta acestor valori.
Foarte interesant, la romani universalismul este secundar benevolentei, ceea ce inseamna
ca preocuparea pentru binele altora nu depaseste la romani zona familiei si ajunge uneori maxim
pana la persoanele pe care le cunosc. Asta arata un individualism egoist care nu este opus
colectivismului, ci il poate fundamenta in forme foarte specifice (ex. familial); opus
colectivismului este individualismul benevolent si universalist.
Romanii au insa scoruri ridicate la realizare (a arata ca sunt competenti), putere (a obtine
statut social) si conformism (la normele existente). Interesant, scorurile la traditie si securitate
sunt astazi la un nivel mediu (dar uneori sunt exacerbate pentru a face o impresie buna). Probabil
ca traditia este vazuta in prezent mai ales ca nevoie, romanii fiind gata a renunta la ea daca nu
mai aduce un beneficiu sau daca apare altceva mai bun (asa cum a facut de altfel majoritatea
popoarelor).
Autonomia are un statut interesant la romani. Atunci cand este evaluata ca opinie, romanii
se considera la fel de autonomi ca americanii si turcii; chinezii, germanii si spaniolii se simt cei
mai autonomi, iar rusii si ucrainienii se simt cei mai putin autonomi. Cand este evaluata ca
atitudine (ex. direct, in cadrul valorilor emancipative, si/sau in forma autodeterminarii sau
conformismului), autonomia romanilor este mai scazuta. Asadar, luand in calcul si situatia
chinezilor, opinia romanilor ar putea reflecta aici mai degraba modul in care cred si/sau isi
doresc acestia sa fie, decat situatia in care sunt cu adevarat.
Relatia romanilor cu religia este foarte interesanta. Asa cum am spus mai sus, sfidarea,
indoiala si relativismul sunt mai scazute, iar conformismul crescut, ceea ce ii face predispusi spre
supunere la dogme (in acest caz religioase). Intr-adevar, romanii au un nivel crescut de
religiozitate si vad religia ca foarte importanta in viata lor (au incredere foarte mare in biserica).
Desi sunt foarte increzatori in dezvoltarea stiintifica (ex. in dezvoltare tehnologiei; in
universitati), daca stiinta s-ar ciocni cu religia, 50.2% dintre romani ar alege religia. Dar religia
este vazuta echilibrat: (1) nu doar ca norma/ceremonie religioasa, ci si ca mijloc de a face bine
oamenilor si (2) nu doar ca facand sens pentru viata de apoi, ci si ca facand sens (a ajuta) in viata
de acum.
Profilul psihologic de adancime, potentialul pe care il avem, este unul la nivelul altor
tari/culturi moderne si democratice, astfel incat, prin prisma acestui profil, romanii sunt perfect
integrabili in lumea moderna (UE, NATO, etc.). Acest profil deriva din interactiunile mediului
socio-cultural, ecologic si biologic/genetic, sustinand apoi aceste medii. Astfel, avem potential
ridicat (ex. comparabil cu francezii, britanicii, americanii) pentru inteligenta
cognitiva/emotionala, creativitate si invatare. Structura de personalitate permite atat expresii
pozitive, cat si negative, depinzand de noi pe care le modelam socio-cultural.
Acest demers genereaza mai ales autostereotipuri ale romanilor. Avem o parere buna
despre noi, considerand ca suntem persoane calde (ex. primitoare/ospitaliere/tolerante/altruiste,
etc.) si inteligente (ex. inteligente/creative/cu abilitati peste medie, etc.). Cinstea, care aparea
ca o caracteristica autoatribuita importanta a romanilor atat in analizele din 1988, cat si in cele
din 1993 (vezi Chelcea, 1994), incepe sa dispara in analizele din 2005 si 2007 (vezi Glaveanu,
2007) si nu ocupa o pozitie importanta nici in analizele noastre din 2014/2015.
Personalitatea este considerata ca una pozitiva, cu umor, compensand comportamentele
mai negative (ex. indisciplina), pe care le contextualizam, definindu-le nu ca o caracteristica
stabila, ci una situationala.
Ne vedem astazi ca alternand intre (a) individualism (mai egoist) vs. colectivism, (b)
perseverenta (mai ales din interes si/sau incapatanare) vs. neperseverenta/autodisciplina
scazuta si (c) autonomie vs. gregarism. Aceasta imagine dominant pozitiva este absolut
necesara din punct de vedere psihologic pentru a ne forma stima de sine-imaginea/identitatea
sociala/predictibilitatea/justificarea prezentului, tinand cont de faptul ca profilul de suprafata nu
este foarte incurajator in acest sens.
Scurt spus, ne consideram ospitalieri, inteligenti, cu simtul umorului, patrioti,
adaptati/bine orientati si prietenosi; recunoastem ca in comparatie cu atributele de mai sus,
onestitatea, autodisciplina/constiinciozitatea si educatia sunt mai scazute (vezi si David, in
pregatire; Hunyady, 2003).
Modelul psiho-cultural ideal al romanilor - cum vrem sa fim - este definibil in proiectia
lor psihologica: 'cum cred ca sunt'. Vestea buna este ca desi romanii se cred asa cum nu sunt,
totusi se cred asa cum ar putea sa fie. Asadar, as spune ca proiectia lor cum cred ca sunt
- nu reprezinta o iluzie pozitiva, ci un optimism realist. De aceea, in cazul romanilor exista o
sansa foarte mare pentru dezvoltare si evolutie in directia unui model psiho-cultural ideal.
Cum ar trebui sa arate acest model psiho-cultural ideal? Simplu spus, sa creeze cetateni
inteligenti, creativi, adaptabili social, cu un bagaj de cunostinte declarative si procedurale vast,
cu o personalitate care sustine comportamente prosociale (ex. altruism/deschidere spre
oameni/optimism/empatie, etc.). As vrea sa vad niste cetateni autonomi/independenti, capabili de
o solidaritate sociala formidabila, generoasa, specifica societatilor individualiste creatoare de
institutii sociale moderne, dincolo de comunitatea colectivistilor nascuta din siguranta in comun
a unor cetateni nesiguri pe ei (care in Romania a generat adesea 'clanuri' si 'gasti'). Toate acestea
vor putea sustine apoi o sanatate psihica si fizica buna, cu impact pozitiv asupra cresterii
sperantei de viata si a fericirii. Dezvoltarea acestei componente psihologice poate sa fie parte a
unui proiect de tara, prin care Romania sa nu fie doar o tara care a aderat la spatiul european, ci
una bine integrata in acest spatiu.
Predictia mea este ca facand o politica educationala, socio-culturala si economica
inteleapta - dar chiar si in ciuda acestora, ca urmare a presiunii administrativ-economice a UE (si
a infuziei de capital din UE) si a tinerilor romani din tara si diaspora -, Romania va fi nu doar o
tara care a aderat la spatiul european, ci una perfect integrata si performanta in acest spatiu.