Sunteți pe pagina 1din 45

Managementul informațiilor militare în actul decizional

PREFAŢĂ

Lucrarea de faţă tratează o problemă esenţială pentru funcţionalitatea societăţii, aflată într-o transformare generată de modernizarea tehnologică, cu un impact generalizat asupra tuturor domeniilor vieţii, – decizia. Prezentă în toate funcţiile managementului şi pe toate treptele ierarhice, decizia marchează momentul când se produce trecerea de la gândirea creatoare la acţiune. Prin tematica şi modul exhaustiv de abordare, s-a demonstrat că, în cadrul procesului de management şi, în mod special, în cel al managementului informaţiilor din sistemul militar, între rezultatele furnizate de funcţionarea sistemului informaţional, decizia ocupă un loc central. Impactul tehnologic, coroborat cu o diversificare tot mai mare de provocări pe care le cunoaşte fenomenul militar modern, determină consecinţe şi implicaţii în exercitarea actului de comandă. Noile condiţii geopolitice şi geostrategice prefigurează cerinţe permanent actualizate pentru actul decizional politico-militar. Evoluţiile produse în mediul de securitate recalibrează relaţia tehnologică şi operaţională dintre sistemele de comunicaţii şi informatice şi, în consecinţă, amplifică rolul acestora în conducerea forţelor prin integrarea senzorilor şi a sistemelor de arme. Informaţia, una din cele mai importante resurse ale „puterii”, este amplu analizată sub toate formele şi aspectele, identificându-se o realitate evidentă ce conduce la preocupările actuale de modernizare a capabilităţilor ISR – Intelligence, Surveillance, and Reconnaissance, ca element cu o contribuţie esenţială în sprijinul şi fundamentarea unui proces decizional eficient. Un comandant înţelege situaţia în care urmează să acţioneze progresiv, concomitent cu derularea evenimentelor în care este implicat. Odată cu vizualizarea iniţială a situaţiei, comandantul utilizează la maxim arta militară în

5

Managementul informațiilor militare în actul decizional

actul de comandă pentru a înlocui informaţiile care-i lipsesc. Pornind de la ipoteze, cu trecerea timpului şi primirea de noi informaţii, în totalitate sau în parte, ipotezele sunt înlocuite de fapte, evidenţe şi certitudini, iar în actul de comandă îşi face loc, din ce în ce mai pregnant, rolul şi relevanţa ştiinţei. Cu toate acestea, în actul de comandă, contribuţia ştiinţei nu va reuşi să înlocuiască arta militară. Adesea, comandantul, utilizând funcţional capacitatea sa anticipativă, va trebui să ia decizii în situaţii de incertitudine, cu informaţii incomplete, uneori contradictorii, astfel încât deciziile să se potrivească mediului operaţional prezent, tendinţelor curente şi prognozei politico-militare pe termen mediu şi lung. Marea provocare pentru managementul informaţiilor militare este şi va rămâne realizarea unui sistem integrat de senzori funcţionali, capabili să realizeze o imagine completă în timp real, uşor accesibilă, pe baza căreia să poată fi luate cele mai bune decizii pentru succesul acţiunilor militare. Lucrarea clarifică substanţial orientările în practica managementului modern al informaţiilor, aplicabilităţile în cadrul sistemului militar şi influenţa factorului tehnologic în gestionarea şi edificarea unei decizii oportune, corecte şi eficiente. Încadrată de frontierele fluide ale societăţii bazate pe informaţie, mereu noua şi surprinzătoarea „societate a cunoaşterii” menţine la un nivel tot mai înalt competiţia în domeniul deţinerii şi gestionării informaţiilor. Informaţia este şi va rămâne un vector decisiv a cărei posesie şi utilizare corectă contribuie la îndeplinirea obiectivelor.

Gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiţă BÂRSAN

6

Managementul informațiilor militare în actul decizional

INTRODUCERE

Epoca modernă abundă în progrese ştiinţifice remarcabile, care au determinat o adevărată „revoluţie informaţională”, caracterizată de o dinamică explozivă şi realizări tehnice, care au impulsionat trecerea spre societatea informaţională şi a cunoaşterii, afectând existenţa umană şi dezvoltarea socială. În centrul acestor transformări, un element care a reuşit să se afirme şi să se individualizeze în postura de agent catalizator este informaţia. Parafrazarea afirmaţiilor filosofului şi cercetătorului englez Francis Bacon, care spunea că ştiinţa înseamnă putere”, permite continuarea logicii enunţului, spunând că informaţia înseamnă în primul rând cunoaştere, iar cunoaşterea conferă putere. Toate aceste teorii sunt justificate de nevoia omului de a cunoaşte tot ceea ce se întâmplă în jurul său, de a-şi explica şi de a transmite informaţiile obţinute, de a le valorifica dincolo de instinct. Acest lucru a contribuit la transformarea sa într-o fiinţă superioară, capabilă să controleze informaţia şi cunoaşterea pe care a căutat să le dezvolte permanent. Chiar dacă nu a reuşit să obţină adevărul ştiinţific absolut în multe domenii, sintagma că cine stăpâneşte informaţia şi cunoştinţele deţine şi puterea economică, financiară sau militară” pare tot mai plauzibilă în zilele noastre. Altfel spus tandemul „informaţie – putere” se afirmă tot mai pregnant ca element principal modern de diferenţiere a statelor lumii, ce contribuie substanţial la sporirea bogăţiei celor care au acces la informaţii în detrimentul celorlalţi. Cu toate acestea informaţia nu înseamnă însă totul sau nu garantează implicit un succes imediat, deoarece trebuie să ştii cu adevărat ce să faci cu ea, cum să o utilizezi eficient. În timp, această ştiinţă” a creat în jurul ei o adevărată „cultură informaţională” al cărei rol a crescut considerabil, devenind treptat principalul element care a contribuit la apariţia, dezvoltarea şi maturizarea societăţii moderne bazată pe informaţie şi cunoştinţe ştiinţifice.

7

Managementul informațiilor militare în actul decizional

Utilizarea corectă a informaţiilor, în toate domeniile de activitate, poate conduce la realizarea scopului urmărit prin realizarea unei integrări perfecte cu tehnologia. Încercările de fundamentare a acestei simbioze au condus la apariţia în anii ’50 a sintagmei de „tehnologie a informaţiilor”, care s-a dezvoltat continuu în perioada contemporană. Tehnologia a fost instrumentul fără de care nu ar fi fost posibilă utilizarea informaţiei şi comunicaţiilor, elemente ce constituie un puternic factor de progres şi dezvoltare socială. Influenţele au cuprins implicit şi domeniul militar, reuşind să imprime noi caracteristici războiului modern, transformându-l într-unul preponderent informatizat şi cibernetizat, compus dintr-un număr foarte mare de sisteme informaţionale interconectate tehnic şi funcţional. Pentru a răspunde cerinţelor tot mai diverse ale societăţii moderne, permanent apar noi aplicaţii utilizate de tehnologia informaţională, iar adaptările la noile condiţii se produc rapid. Ţările dezvoltate au conştientizat că deţinerea şi utilizarea informaţiei reprezintă un factor de progres şi un instrument de realizare şi promovare a intereselor naţionale. În acest context, majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor în domeniul strategiei sunt de acord că se impune o nouă viziune asupra raporturilor politică – strategie militară, în sensul contopirii elementelor politice, economice, diplomatice şi militare într-o sinteză unică şi unitară, fără de care conducerea politico-militară nu poate fi raţională şi prospectivă1 . Omul modern, beneficiar al unui nivel ridicat de cultură ştiinţifică simte din ce în ce mai mult nevoia de sistematizare a bazelor teoretice ale informaţiei şi a sistemelor informaţionale. Ele se constituie în puncte semnificative de asimilare ulterioară a cunoştinţelor ce permit utilizarea eficientă a noilor tehnologii. Există teorii ştiinţifice fundamentate privind sistemele, informaţia, cibernetica şi inteligenţa artificială care au contribuit la afirmarea sistemelor informaţionale moderne.

1 Constantin Onişor, Elemente de artă strategică românească, Bucureşti, 2001, p. 125.

8

Managementul informațiilor militare în actul decizional

Prin urmare, organizarea şi exploatarea eficientă a sistemelor informaţionale, cu componenta lor principală – sistemele informatice constituie, în prezent, o necesitate obiectivă, întrucât fără informaţii sigure, veridice şi oportune nu se poate asigura optimizarea proceselor decizionale, ca fundament al acţiunilor ce trebuie desfăşurate. În domeniul militar, importanţa sistemelor informaţionale creşte continuu, ele asigurând integrarea proceselor de comandă şi control şi funcţionarea la parametrii superiori pe timpul conducerii acţiunilor. Configuraţiile acestor sisteme în societatea contemporană sunt realizate în funcţie de aplicabilităţile lor, în concordanţă cu tipurile de raporturi ale acestora cu mediul exterior. Societatea modernă, în care informaţia a căpătat noi valenţe şi în care noţiunea de management s-a dezvoltat permanent a constituit suportul şi cadrul care au impulsionat apariţia şi manifestarea conceptului de management al informaţiei şi implicit a structurilor specializate care să îl gestioneze. Managementul informaţiei, cum era normal, a apărut, s-a dezvoltat şi funcţionează şi în mediul militar. S-au format instituţii specializate la nivelul întregii armate şi structuri la nivelul fiecărui eşalon în parte. În cadrul fiecărei unităţi militare, există personal care se ocupă de: primirea, protecţia, prelucrarea şi transmiterea informaţiilor către factorii de decizie. O analiză privind modul de desfăşurare a conflictelor militare recente reprezintă o provocare, dacă ţinem cont de elementele devenite prioritare în noile condiţii impuse de spaţiul de luptă modern. Există studii în care se afirmă că numai „abordarea bazată pe idiosincrasie a fenomenului război, cu toate componentele sale în sfera socialului, economicului, politicului şi nu în ultimul rând al ştiinţei şi artei militare asigură evitarea şabloanelor preconcepute şi a stereotipiilor mentale2 .

2

Teodor Frunzeti, Eugen Bădălan, Asimetria şi idiosincrasia în acţiunile militare, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2004, p. 24.

9

Managementul informațiilor militare în actul decizional

În zilele noastre progresele tehnologice au schimbat fundamental strategia desfăşurării confruntărilor, aspectele referitoare la cantitatea de resurse umane şi tehnice implicate direct pe câmpul de luptă fiind mult diminuate de alte aspecte precum calitatea, tehnologizarea şi informaţiile deţinute despre adversar de care dispun factorii de decizie. Utilizând eficient informaţia şi tehnologia informaţiei, armatele viitorului vor urmări înainte de toate să cucerească superioritatea informaţională, făcând din acest deziderat obiectivul principal al instruirii forţelor, planificării şi desfăşurării operaţiilor. Pornind de la premisa că dezvoltarea tehnologică a jucat şi joacă un rol-cheie în afirmarea unui nou model de management al informaţiilor, lucrarea abordează managementul în societatea informaţională, insistând pe informaţie ca element definitoriu al procesului decizional.

Autorii

10

Managementul informațiilor militare în actul decizional

1. INFORMAŢIA ÎN SOCIETATEA CUNOAŞTERII

1.1. Relaţia societatea informaţională – societatea cunoaşterii Ultimele decenii consemnează modificări semnificative ale fenomenelor şi proceselor ce caracterizează evoluţia societăţii umane în ansamblul ei şi care indică faptul că ne aflăm într-o perioadă de mutaţii profunde. O clasificare a evoluţiei societăţii realizată de James W. Michaels 3 etapizează perioadele de dezvoltare umană şi socială în funcţie de simbolistica elementelor definitorii pentru fiecare etapă: a pietrei, a fierului, a agriculturii, a industriei, a tehnologiei, a cunoaşterii. Deşi în această teorie apare o prima încadrare conceptuală a societăţii cunoaşterii, nu este nominalizată separat era informaţiei. Încercările de conceptualizare a societăţii informaţionale de către academicianul Mihai Drăgănescu fac referire la o perioadă percepută drept societate informaţională – societate a cunoaşterii relaţionată cu progresul „tehnologic – informaţional – cognitiv” prefigurând o nouă societate, cea a conştiinţei 4 . Cunoaşterea, ca fenomen, a depăşit accepţiunea de proces mental uman, iar prin includerea sistemelor de inteligenţă artificială el a devenit o caracteristică fundamentală a organizaţiilor economice şi sociale, politice şi militare moderne. Odată cuprinsă în sfera economică şi socială, cunoaşterea a început să fie supusă proceselor de management. În viziunea aceluiaşi academician, cunoaşterea tehnologică şi organizaţională devine la fel de importantă ca şi cunoaşterea ştiinţifică 5 .

3 James W. Michaels, How New is the New Economy?, Forbes, Octomber 11, 1999, p. 47.

4 M. Drăgănescu, Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii cunoaşterii. În: F.G. Filip (coord.) „Societatea Informaţională – Societatea Cunoaşterii. Concepte, soluţii şi strategii pentru România”, Academia Româna, Editura Expert, 2001, pp. 43-112.

5 M. Drăgănescu, De la societatea informaţională la societatea cunoaşterii, Bucureşti, Editura Tehnică, 2003, pp. 18-19.

11

Managementul informațiilor militare în actul decizional

Societatea cunoaşterii (knowledge-society) este un concept vehiculat şi de

Alvin Töffler, în anii ’80, denumit şi cel „de-al treilea val”, ce reprezintă

trecerea de la civilizaţia industrială la cea postindustrială. Termenul de

„societate a cunoaşterii” a ajuns astăzi să fie utilizat în întreaga lume. Analizând

caracteristicile acestei perioade, Mihai Drăgănescu sintetiza faptul că ele

presupun 6 :

extinderea şi aprofundarea cunoaşterii ştiinţifice şi a adevărului

despre existenţă;

utilizarea şi managementul cunoaşterii existente sub forma cunoaşterii

tehnologice şi organizaţionale;

producerea de cunoaştere tehnologică nouă prin inovare;

diseminarea cunoaşterii prin mijloace noi (internet, carte electronică)

şi utilizarea unor metode şi mijloace noi de învăţare (e-learning);

– societatea cunoaşterii are caracter global şi este un factor al globalizării.

Factorii motrici esenţiali ai Societăţii Cunoaşterii 7 sunt reprezentaţi în

principal de „internet”, ca vector tehnologic şi de managementul utilizării

cunoaşterii la nivel global, ca vector funcţional.

A. Vectori tehnologici:

internetul – dezvoltat prin extensiune geografică, utilizarea de benzi

de transmisie tot mai largi (fibră optică, cabluri coaxiale, tehnologie

wireless), includerea instituţiilor, a locuinţelor individuale în reţea;

tehnologia cărţii electronice şi difuzarea ei prin diferite aplicaţii şi

medii de stocare;

artificială

folosite pentru „mineritul” datelor (data mining) şi chiar pentru

agenţii

inteligenţi,

acele

sisteme

expert

cu

inteligenţă

6 M. Drăgănescu, Cunoaşterea şi societatea cunoaşterii, comunicare la sesiunea de lansare a programului strategic SI SC, Academia Română, 10 aprilie 2001.

7 M. Drăgănescu, Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii cunoaşterii, http://www.racai.ro/INFOSOC-Project/Draganescu_st_a01_new.pdf.

12

Managementul informațiilor militare în actul decizional

descoperiri formale de natura cunoaşterii (knowledge discovery); agenţii inteligenţi sunt utilizaţi de mulţi dintre vectorii funcţionali ai societăţii cunoaşterii;

mediul înconjurător inteligent pentru activitatea şi viaţa omului.

B. Vectori funcţionali:

– managementul cunoaşterii, pentru organizaţii, instituţii, administraţii naţionale şi locale;

aprofundarea cunoaşterii despre existenţă;

generarea de cunoaştere tehnologică nouă;

dezvoltarea unei culturi a cunoaşterii şi inovării;

protejarea mediului înconjurător şi asigurarea societăţii durabile şi sustenabile printr-un management specific al cunoaşterii;

un sistem de învăţământ bazat pe metodele societăţii informaţionale şi a cunoaşterii (e-learning) etc. Cu alte cuvinte deşi se vehiculează termeni nuanţaţi diferit, societatea informaţională şi societatea cunoaşterii, ambele forme au în producerea şi consumul de informaţie cel mai important tip de activitate. Informaţia este recunoscută drept resursă principală, tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor sunt tehnologii de bază, iar mediul informaţional, împreună cu cel social, reprezintă un mediu de existenţă. În acest mediu tehnologiile converg, se completează, fuzionează, fiind caracterizate de generalizarea muncii cu calculatorul; instrumentul informatic constituie o prelungire a gândirii omului, ce asigură sprijinul logistic al activităţilor şi contribuie la conservarea memoriei. Elemente definitorii ale societăţii informaţionale În prezent nu există niciun concept universal acceptat referitor la ce ar trebui să poată fi denumit drept „societate informaţională”. Cei mai mulţi teoreticieni susţin însă că transformarea societăţii pe criterii informaţionale poate fi remarcată din anii ’70.

13

Managementul informațiilor militare în actul decizional

Creşterea volumului de informaţii mediate tehnologic a fost cuantificată în diferite moduri, inclusiv în capacitatea tehnologică a societăţii de a gestiona, comunica şi stoca informaţii. Există estimări care susţin că în aproape 20 de ani capacitatea tehnologică de stocare a informaţilor a crescut de la 2,6 exabytes în 1986, echivalentul informaţional a 539 MB, la 295 exabyte în anul 2007 8 .

ţ ional a 539 MB, la 295 exabyte în anul 2007 8 . Fig. nr. 1.1
ţ ional a 539 MB, la 295 exabyte în anul 2007 8 . Fig. nr. 1.1

Fig. nr. 1.1 Evoluţia capacităţii de stocare a informaţiilor

Sursa: online http://www.martinhilbert.net/WorldInfoCapacityPPT.html

Principalele elemente ale societăţii informaţionale creează o schemă complexă de manifestare care porneşte de la: reţeaua internet cu serviciile pe care le oferă, cuprinde documentele electronice şi serviciile oferite de bibliotecile electronice şi include formele moderne de comunicaţie în toată diversitatea lor. Se afirmă îndreptăţit că societatea informaţională este societatea care se bazează pe internet. Prin participarea utilizatorilor, din ce în ce mai numeroşi, la

8 M. Hilbert, P. López, The World’s Technological Capacity to Store, Communicate, and Compute Information, martinhilbert.net/WorldInfoCapacity.html, accesat la

26.05.2014.

14

Managementul informațiilor militare în actul decizional

structura lui actuală, internetul nu a devenit numai un fenomen tehnologic, ci şi unul social. Odată pătruns în fibrele societăţii, internetul a produs şi produce efecte noi pentru societate. Prin intermediul acestei reţele este asigurat un acces tehnologic facil la un volum imens de informaţie ce poate fi utilizat într-o multitudine de domenii şi scopuri. Societatea umană cunoaşte cele mai profunde transformări din întreaga ei existenţă informatica, având un rol fundamental. Apariţia şi perfecţionarea calculatoarelor personale, conectarea acestora tot mai pronunţată şi diversificarea tipurilor şi modurilor de realizare a comunicării, permit asigurarea legăturilor ştiinţifice, de afaceri, bancare sau de natură socială. Astăzi cele mai multe calculatoare şi mai nou, variantele miniaturizate Iphone, Ipad sau tabletele sunt folosite în reţele interconectate, în reţele locale – LAN şi în reţele de arie largă – WAN, care constituie internetul, în fapt, cea mai amplă reţea de calculatoare din lume. Această vastă reţea de terminale creează prin sistemul de interconectare o infrastructură informaticǎ globală. Societatea a demonstrat că se adaptează din mers noilor tehnologii informatice, învăţând să trăiască în această lume nouă. În acest context societatea umană a început să transfere o parte din activităţile obişnuite, cărora comunicaţiile aproape instantanee le conferă valenţe superioare. Vorbim astăzi cu uşurinţă de teleconferinţe şi grupuri de lucru prin reţele de calculatoare, ziare distribuite prin reţele, sisteme electronice de plăţi, sisteme de transfer de fonduri etc., care au devenit tot mai utilizate. Posibilităţile de conectare la nivel global sunt însă diferite în funcţie de nivelul de dezvoltare al ţării şi de tehnologia implementată. Diferenţa înregistrată în ultimii 15 ani şi valorile cifrelor estimate privind nivelul de conectivitate la internet la suta de locuitori, la care se va ajunge în 2014, este prezentată în figura nr. 1.2.

15

Managementul informațiilor militare în actul decizional

Managementul informațiilor militare în actul decizional Fig. nr. 1.2 Evolu ţ ia ş i estim ă

Fig. nr. 1.2 Evoluţia şi estimările privind folosirea internetului Sursa: Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii 9

Societatea cunoaşterii presupune nu numai o extindere şi aprofundare a cunoaşterii umane, dar mai ales a managementului cunoaşterii şi o diseminare fără precedent a cunoaşterii către toţi cetăţenii prin mijloace noi, folosind cu prioritate internetul, dar şi alte modalităţi, printre care şi cartea electronică. Tehnologiile noi au permis tot mai mult producerea şi utilizarea de cărţi electronice, un mijloc nou de exprimare, ce constă într-un fişier electronic digital ce conţine textul şi imaginile unei cărţi, iar uneori, chiar şi clipuri video. Ele pot fi citite prin intermediul unui soft pe mai multe tipuri de aparate cu monitor sau ecran, precum: calculatoare personale, laptopuri, tablete, smartphone-uri sau dispozitive special create. În domeniul militar o formă similară de gestionare a informaţiei permite gestionarea acestora cu uşurinţă sub forma instrucţiunilor şi regulamentelor. Altfel spus un fişier informatic şi un software adecvat într-un format specific unei cărţi, simplifică evident căutarea, procesarea şi utilizarea informaţiilor conţinute de acestea. Sistemele informatice dezvoltate în ultimii ani, au crescut tot mai mult volumul şi tipul informaţiilor utilizate şi afişate zilnic pe ecranele calculatoarelor.

9 Sursa online http://en.wikipedia.org/wiki/Information_society#cite_note-5, accesat la

26.05.2014.

16

Managementul informațiilor militare în actul decizional

Această explozie a stimulat nevoia de sisteme, programe şi baze de date destinate memorării informaţiei şi folosirii hipertextului, hipermediei şi agenţilor inteligenţi tocmai pentru îmbunătăţirea regăsirii, selectării şi prelucrării sale. Multimedia reprezintă o integrare a formatelor multiple ale informaţiei cu ajutorul platformelor de calcul speciale. Ea necesită folosirea a două sau mai multe medii, cum ar fi: medii statice (texte, date, grafice şi imagini) şi medii dinamice (animaţii, imagini video, vorbire şi sunet). Formele multimedia au condus la apariţia platformelor multimedia integrate, care cuprind în arhitectura lor cele mai variate componente hardware şi software. Tehnologiile folosite ca modalităţi de gestionare a formelor multimedia permit integrarea diferitelor sisteme în cadrul diferitelor aplicaţii/ platforme multimedia, hipermedia sau intelimedia. Sistemele aplicative multimedia prezintă avantajul stimulării percepţiilor umane în scopul facilitării unei comunicări cât mai expresive între oameni via reţeaua de calculatoare. Hipermedia a evoluat de la conceptul de hipertext, ajungându-se ca un sistem hipermedia să permite legarea oricărei piese informaţionale de o altă piesă, într-o manieră logică şi coerentă. Intelimedia este un concept prezentat ca o integrare completă a unui sistem bazat pe cunoştinţe şi a unui sistem de dezvoltare şi distribuţie hipermedia, care încorporează inteligenţă pentru managementul dinamic, partajarea şi afişarea cunoaşterii şi informaţiei multimedia (textuală, vizuală şi auditivă). Intelimedia este o extensie a hipermediei cu capacităţi de raţionament, inteligenţă încorporată, capabilă să ofere cât mai multă robusteţe aplicaţiilor. În prezent, implementările intelimedia sunt realizate cu tehnologia agenţilor inteligenţi. Agenţii inteligenţi servesc în acest context la filtrarea, identificarea şi afişarea unor date, informaţii şi piese de cunoaştere specifice, necesare utilizatorilor.

17

Managementul informațiilor militare în actul decizional

Un agent inteligent poate fi reprezentat de acel „sistem capabil să perceapă

evenimente din mediul său înconjurător, să reprezinte informaţii despre starea curentă proprie şi să acţioneze ghidat de percepţii recepţionate şi de informaţii memorate anterior10 . Cuplarea agenţilor la internet a dus la apariţia agenţilor mobili, care se deplasează în reţea, pentru a acţiona la locul care conţine informaţiile de care are nevoie. Sistemul comunicaţiilor mobile, un alt element esenţial al socităţii informaţionale, înglobează sistemele ce asigură comunicarea, în care unul din cele două terminale implicate în legătura de comunicaţie este capabil să se deplaseze. Mobilitatea este posibilă numai în cazul în care cel puţin o parte a comunicaţiei este realizată folosind propagarea undelor radio. Termenul de comunicaţii mobile se referă la o mare varietate de reţele de comunicaţii: satelit – mobile, aero – mobile, maritim – mobile, terestru – mobile etc., devenind un element vital de infrastructură pentru dezvoltarea industrială şi socială. Dintre sistemele de comunicaţii mobile terestre, cele mai cunoscute sunt:

– sistemele de telefonie fără fir (wireless), care realizează o înlocuire prin canale radio a cablului telefonic;

sistemele de radiotelefonie cu acces multiplu, cunoscute şi ca sisteme de radiotelefonie dedicate, sunt sisteme la care utilizatorii folosesc în comun un grup de canale radio ce sunt atribuite anumitor categorii de utilizatori sau unor operatori care asigură servicii de radiotelefonie unor instituţii, şantiere etc.;

sistemele de radio-apel unilateral (radiopaging) permit transmiterea unor mesaje către abonaţii mobili aflaţi în zona de acoperire a reţelei;

10 The AOIS Glossary. On Agent-orientation în Information Systems, Institute of Informatics Free University of Berlin, Germanz, Edition 02, 2000.

18

Managementul informațiilor militare în actul decizional

sistemele de radiotelefonie mobilă celulară sunt sisteme deschise destinate publicului larg. Acestea asigură o utilizare eficientă a canalelor radio pentru realizarea unui mare număr de legături de comunicaţie.

1.2. Informaţia – fundament în procesul cunoaşterii

Lumea, societatea se află într-o continuă transformare determinată de nevoia de satisfacere tot mai acută a curiozităţilor umane din punct de vedere ştiinţific, cultural etc. Nevoia permanentă de informare a omului porneşte de la faptul că omul este singura fiinţă raţională care are abilitatea de a cugeta, fiind, astfel, evidentă tendinţa permanentă de a-şi depăşi limitele cunoaşterii. La început, această dorinţă de cunoaştere s-a reflectat la nivelul lucrurilor simple, a nevoilor primare, a lucrurilor aflate la îndemână, dar în timp, odată cu dezvoltarea, omul a simţit nevoia unei cunoaşteri mai complexe, la un nivel superior. Se poate intui un drum logic pe relaţia nevoie – dorinţă – necesitate, iar punctul terminus necesitatea este determinat într-o oarecare măsură de dorinţa de a evita şocul cunoaşterii. Informarea înseamnă să poţi trăi conştient, ancorat în mijlocul timpului tău, cunoscându-ţi trecutul şi anticipând viitorul. Omul zilelor noastre este permanent bombardat informaţional, fără a dispune permanent de criterii de receptare, sistematizare şi ordonare a gândurilor, ideilor şi atitudinilor, într-o lume limitată fizic în spaţiu şi timp, dar explozivă prin ritmurile descoperirilor în domeniul cunoaşterii. Omul modern produce şi recepţionează informaţie pentru a se relaţiona cu mediul său extern şi a-şi crea un univers în conformitate cu acesta. Un vizionar, Winston Churchill, anticipa într-o oarecare măsură această relaţie, apreciind că imperiile viitorului sunt imperii ale minţii”. Acest aspect ar putea fi interpretat doar într-un singur sens: cine deţine informaţia, deţine puterea.

19

Managementul informațiilor militare în actul decizional

1.2.1. Informaţia – clarificări ideologice Informaţia reprezintă fundamentul cunoaşterii, iar cunoaşterea înseamnă

putere. Puterea este capacitatea de a influenţa atât oameni, cât şi situaţii. Este

abilitatea de a acţiona în loc de a reacţiona, de a face lucrurile să se întâmple, de

a schimba, în loc de a te adapta evenimentelor.

Informaţia însoţeşte toate activităţile umane, practic nu poate fi conceput

un sistem social fără schimb de informaţii, atât în interiorul său, între

componentele acestuia, cât şi între el şi alte sisteme din spaţiul exterior.

În Dicţionarul explicativ al limbii române informaţia este definită ca

o comunicare, veste, ştire care pune pe cineva la curent cu o situaţie; lămurire

asupra unei persoane sau asupra unui lucru; fiecare dintre elementele noi, în

raport cu cunoştinţele prealabile, cuprinse în semnificaţia unui simbol sau a

unui grup de simboluri11 .

Referindu-se la domeniul militar, Carl von Clausewitz numeşte informaţiile

ca reprezentând „totalitatea cunoştinţelor pe care le avem despre inamic şi ţara

lui, adică baza tuturor propriilor noastre idei şi acţiuni12 . Se observă că

definiţia particularizează, extinde şi clarifică sensul termenului pentru un anumit

domeniu. Specific domeniului militar este că informaţia pune accent pe

elementul de noutate ce apare în raport cu datele, cunoştinţele, lămuririle şi

comunicările anterioare, ca rezultat al cercetării informative.

Pornind de la delimitările prezentate, este necesară o clarificare a raportului

semantic dintre dată, ştire şi informaţie, deoarece experienţa demonstrează că

adesea ele sunt utilizate cu sens de sinonime. Acest fapt poate genera confuzii în

domeniul militar. În limba engleză sunt două cuvinte ce fac diferenţierea între

ele: „informationşi „intelligence”.

11 Academia Română, Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p. 491. 12 C. von Clausewitz., Despre război, Bucureşti, Editura Militară, 1982, p. 102.

20

Managementul informațiilor militare în actul decizional

În încercarea de a face distincţia între cei doi termeni, încep cu data

noţiune ce poate reprezenta un fapt sau o serie, sau grupuri de fapte, evenimente

sau întâmplări.

Data este definită, în Glosarul de termeni şi definiţii NATO, ca „element

neprocesat … care poate fi folosit în producerea de informaţii13 .

Se poate aprecia că informaţia diferă de date prin faptul că reprezintă

rezultatul unui proces de analiză.

Data, ştirea, pot fi denumite şi informaţii primare, deoarece sunt materiale

brute, neprelucrate, ce au ca origine diferite surse şi care, în final, după

prelucrare, să fie transformate în informaţii ca produs.

Produsul astfel prelucrat devine inteligibil şi utilizabil scopului propus.

Rezultatul final însă nu constă în mai multă informaţie, ci mai multă cunoaştere,

în baza căreia se pot face estimări şi prognoze potrivit unei situaţii prezente sau

viitoare.

Din punct de vedere ştiinţific rolul informaţiei este studiat diferenţiat de o

multitudine de discipline, precum: teoria informaţiei, teoria cunoaşterii, teoria

deciziei, teoria comunicării, cibernetica, informatica, logica sau semantica.

Practic asistăm la un fenomen care influenţează acţiunea umană şi care a crescut

exponenţial în ultima perioadă, fiind numit generic explozie informaţională.

Omul se găseşte într-un puternic câmp informaţional, supus unui flux

informaţional din toate direcţiile şi din toate sensurile, oficial şi neoficial,

intenţionat sau neintenţionat.

1.2.2. Informaţia în procesul comunicării Într-o accepţie mai largă, noţiunea de informaţie se referă în principiu la

ceea ce se comunică, fiind strâns legată de procesul de comunicare.

13 NATO Glossary of Terms and Definitions, AAP-6 ed. 2014, pp. 2-I-4.

21

Managementul informațiilor militare în actul decizional

Teoria matematicianului american Claude Elwood Shannon susţine că prin comunicare se realizează reproducerea unui mesaj selecţionat dintr-un punct dat, într-un alt punct, în mod exact sau aproximativ, conform schemei din figura nr. 1.3.

exact sau aproximativ, conform sc hemei din figura nr. 1.3. Fig. nr. 1.3 Modelul fun damental

Fig. nr. 1.3 Modelul fundamental al comunicării (Sursa: J.J. van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, Ştiinţa comunicării, p. 25)

În această schemă, comunicarea se bazează pe următoarele elemente 14 :

sursa (de informaţie), care produce un mesaj (informaţie);

emiţătorul sau encoder-ul, care transformă mesajul în semnale, cu scopul de a-l face transmisibil;

canalul, care este mijlocul prin care sunt „transportate” semnalele;

destinatarul, care este persoana sau lucrul căruia i se transmite mesajul.

Codarea, decodarea şi zgomotul de fond sunt alte elemente fundamentale ale comunicării. Prin urmare, modelul fundamental al comunicării cuprinde următorul flux: emiţătorul doreşte să transmită o informaţie unui receptor. Pentru a se face înţeles, el trebuie să codeze mesajul. Odată codat, mesajul este transpus în semnale care pot străbate canalul spre receptor. Receptorul trebuie să decodeze mesajul şi să-l interpreteze. Însă comunicarea poate fi îngreunată de un surplus irelevant de informaţii sau de zgomotul de fond. Totodată, erorile care se

14 A. Mattelart, M. Mattelart, Istoria teoriilor comunicaţiilor, Iaşi, Editura Polirom, 2001, pp. 44-45.

22

Managementul informațiilor militare în actul decizional

pot produce pe timpul codării sau decodării, zgomotul de fond sau alţi factori perturbatori, pot fi impedimente în perceperea corectă a mesajului. În ştiinţa comunicării, informaţia reprezintă ceea ce se comunică într-unul sau altul din limbajele disponibile15 . Limbajele nu sunt altceva decât o combinaţie de semnale şi simboluri. În actul vorbirii semnele pot fi undele sonore emise, undele radio sau cele de televiziune etc. Teoria susţine că lipsa caracterului de noutate al mesajului transmis prin comunicare (dată, ştire) nu poate duce la obţinerea unei informaţii. De asemenea gradul de certitudine în exprimarea „mesajului” poate genera exprimări de genul: probabil; mai puţin probabil; foarte probabil. Analiza informaţiei trebuie să ţină cont de toate elementele din cadrul procesului comunicării: generare, conversie, transmitere, redare, recepţionare, precum şi de cele din timpul valorificării şi stocării. Important este ca adevărata semnificaţie a acesteia să nu fie afectată. Noţiunea de informaţie include mai multe aspecte ce trebuie abordate distinct:

1. Aspectul sintactic se referă la unitatea structurală a simbolului (sunetul, semnul, imaginea etc.) şi clarifică succesiunea impusă semnelor grafice, auditive sau electrice pe care le impune emiţătorul. 2. Aspectul semantic este dat de semnificaţia care le este acordată semnalelor, pe baza convenţiilor sociale. Semnificaţia nu are cum să fie absolut identică pentru toţi cei ce participă la actul comunicativ, dar trebuie menţionată distincţia între informaţia semantică intenţionată (informaţia pe care emiţătorul vrea să o transmită) şi informaţia semantică realizată (acea informaţie pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat).

15 J.J. van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, Ştiinţa comunicării, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998, p. 25.

23

Managementul informațiilor militare în actul decizional

3. Aspectul pragmatic reprezintă ceea ce se întâmplă cu informaţia primită sau efectul acesteia asupra receptorului. Comunicarea începe de la emiţătorul care transmite informaţia şi se încheie cu implicaţiile pragmatice pentru receptor, etapa finală a transferului de informaţie 16 . 4. Aspectul de cuantificare a informaţiilor şi a datelor implică două variabile importante: volumul de date – reprezentat de numărul purtătorilor elementari de informaţii (litere, semne, imagini, cuvinte, documente etc.) şi cantitatea de informaţii. Aceste valori sunt în raport de dependenţă directă şi pot fi din punct de vedere valoric invers proporţionale, adică un volum mare de date poate să conţină o cantitate mică de informaţii sau este posibil ca un volum redus de date să conţină o mare cantitate de informaţii. Din cele prezentate se identifică o serie de cerinţe care trebuie să fie îndeplinite de informaţii:

a) să fie necesară, în sensul de a nu fi inutilă celui ce îi este adresată, atât în momentul comunicării, cât şi în perspectivă;

b) să fie autentică, adică să prezinte fenomene, stări şi tendinţe pentru manifestarea unei anumite atitudini în cunoştinţă de cauză;

c) să fie exactă, lipsită de ambiguităţi, fapt ce elimină anumite neînţelegeri şi oscilaţii;

d) să fie completă, concentrată şi relevantă, pentru a nu determina alte căutări de informaţii;

e) să fie oportună, în sensul de a ajunge la beneficiar în timp util, pentru a putea influenţa ce urmează a se întreprinde. Referitor la această cerinţă, se evidenţiază procesul de îmbătrânire a informaţiei datorat netrimiterii sau trimiterii cu întârziere a acesteia. Acest fenomen poate să fie atenuat de un management care să asigure condiţii pentru o scurtare a ciclului producere – prelucrare – transmitere – recepţionare – utilizare a informaţiei;

16 Ibidem, pp. 25-26.

24

Managementul informațiilor militare în actul decizional

f) să parvină destinatarilor cu o frecvenţă suficientă pentru a genera

atitudini şi acţiuni în cunoştinţă de cauză. Frecvenţa reprezintă viteza cu

care informaţia parcurge cele trei niveluri: operaţional, informaţional şi

decizional. Viteza de circulaţie a informaţiei este în relaţie cu timpul de

obţinere a acesteia şi nu cu cel de reacţie. Creşterea timpului duce la

scăderea frecvenţei informaţionale, generând o lipsă de informaţii şi o

scădere a posibilităţilor decidentului în luarea măsurilor adecvate, care să

fie transmise organelor de execuţie;

g) să aibă fiabilitatea corespunzătoare, fapt ce evită alterarea ei în cursul

culegerii, transmiterii şi prelucrării succesive;

h) să aibă un dublu caracter: obiectiv, exprimat prin conţinut şi subiectiv,

determinat de valoarea ei pentru cel ce o receptează.

Aceste cerinţe nu se pot realiza permanent şi cumulativ. De cele mai multe

ori, atât datele, informaţiile primare, cât şi cele rezultate sunt perisabile dacă nu

sunt utilizate la timp. În acest caz, informaţia va fi întotdeauna incompletă,

confuză şi adeseori contradictorie.

Nu toate informaţiile pot fi importante sau relevante, multe dintre ele pot fi

inexacte sau pot ascunde erori. Abundenţa informaţiilor poate fi la fel de nocivă

ca şi insuficienţa lor 17 .

Având în vedere complexitatea, importanţa şi consecinţele informaţiilor,

este indispensabil ca ele să răspundă tuturor cerinţelor enunţate mai sus.

Incompatibilitatea cu una din aceste cerinţe îngreunează procesul decizional,

mai mult, poate conduce la o atitudine şi/sau acţiune eronată cu consecinţe

imprevizibile.

1.3. Sisteme, structuri, proceduri şi mijloace informaţionale Apariţia conceptului de sistem a fost determinată de necesitatea de a

confirma oamenilor faptul că fenomenele din natură nu sunt izolate, ci între ele

17 S. Petrescu, Arta şi puterea informaţiilor, Bucureşti, Editura Militară, 2003, pp. 60-61.

25

Managementul informațiilor militare în actul decizional

există interacţiuni, iar în cadrul mulţimilor de obiecte naturale sau artificiale există forme de organizare, simple sau complexe, constituite în structuri ierarhizate, precum şi interdependenţe care privesc legătura intrinsecă dintre cauză şi efect. Avantajul major rezultat din studiul sistemelor constă în obţinerea unei viziuni pe baza căreia sunt abordate evenimentele, fenomenele şi procesele şi se permite efectuarea unitară a analizei acestora. Prin introducerea ordonării, structurării ierarhice, aplicarea de dimensionări cantitative şi calitative sunt create condiţii pentru o funcţionare optimă a sistemelor. Sistemul poate fi identificat cu un ansamblu de obiecte, fenomene, procese, fiinţe sau grupuri ce îşi menţin existenţa şi funcţiunile prin intermediul interacţiunilor şi interdependenţelor dintre ele, acţionând pentru realizarea unui obiectiv prestabilit. Un sistem se constituie atunci când o serie de elemente încep să interacţioneze puternic şi multiplu între ele 18 . Sistemul şi părţile sale sunt caracterizate prin două componente de bază: elemente şi procese. Elementele sunt măsurabile şi interconectabile, iar procesele asigură transformarea elementelor dintr-o formă în alta, corespunzătoare obiectivului stabilit. Dacă în modelele mecaniciste ale sistemelor, procesele se desfăşoară conform corelaţiei „cauză – efect”, în sistemele moderne a apărut conceptul cibernetic de „finalitate”, astfel sistemul este orientat spre o stare viitoare, determinată de un obiectiv stabilit şi reglată prin conexiunea inversă (feedback). Conceptul de sistem este foarte elastic, are o structură bazată pe un flux de activităţi şi procese care poate fi repetat în mod nelimitat, condiţionat de mulţimea elementelor aflate în interacţiuni, ce permit obţinerea unor sisteme complexe prin legarea unor modele mai simple, denumite subsisteme.

18 M. Drăgănescu, Ştiinţa conducerii societăţii – studiu, Bucureşti, Editura Politică, 1971, p. 14.

26

Managementul informațiilor militare în actul decizional

O abordarea dinamică a sistemului porneşte de la interdependenţa în spaţiu şi timp a obiectelor, evenimentelor şi fenomenelor şi scoate în evidenţă transferurile continue de fluxuri de energie şi informaţii, esenţializând conceptul „sistem – structură – funcţie”. Elementele de bază ale oricărui sistem sunt: structura, intrările, ieşirile, relaţiile funcţionale şi conducerea. Acestea sunt interconectate, fiind caracterizate de o ierarhizare precisă a elementelor. Repartizarea rolurilor, a funcţiilor între elementele sistemului şi subsistemele sale contribuie la realizarea obiectivului vizat. În zilele noastre aproape toate domeniile de activitate se bazează pe utilizarea, într-o măsură mai mare sau mai mică, a tehnologiilor informatice în desfăşurarea celor mai diverse activităţi şi pentru luarea deciziilor care au la bază informaţii obţinute din prelucrarea unor date culese cu privire la obiectul activităţii respective.

1.3.1. Sistemul informaţional Conceptul integrator al organizării informaţionale în cadrul oricărei organizaţii sociale, atât la nivel macro, cât şi la nivel micro, îl reprezintă sistemul informaţional. Configurarea unui sistem informaţional ţine nemijlocit de structura organizatorică ce condiţionează şi fundamentează arhitectura acestuia. Astfel putem vorbi despre module dispuse grupat şi interconectate optim, ce cuprind elemente de infrastructură şi management, baze de date, resurse tehnice sau componente de software şi de securitate. Astfel în funcţie de destinaţia sistemului informaţional, complexitatea şi elementele gestionate există deosebiri între diferite categorii de sisteme informaţionale: sociale, tehnice, economice, securitate şi apărare naţională etc.

27

Managementul informațiilor militare în actul decizional

Diversitatea sistemelor informaţionale este legată de cele trei tipuri centrale de activităţi manageriale (planificare, organizare şi administrare), de specificul lor informaţional sau de tipurile de informaţie gestionate. Trebuie subliniat faptul că există un proces interactiv între aceste sisteme în care feedbackul intervine permanent pentru a asigura reinformarea despre execuţia planului şi activitatea curentă. O modalitate de clasificare a sistemelor informaţionale este generată de nivelurile de decizie la care informaţia este exploatată, ştiindu-se că fiecărui nivel îi corespunde o anumită activitate informaţională. Corespunzător nivelurilor de decizie, se poate aprecia că există sisteme de informaţii de nivel strategic, operaţional şi tactic. Sistemele informaţionale sunt adaptate nivelurilor de decizie şi, în consecinţă, sunt dispuse ierarhic. Astfel, activitatea informaţională de nivel strategic responsabilă cu elaborarea deciziilor, ocupă locul cel mai înalt în ierarhie deoarece valoarea şi caracteristicile informaţiei sunt dependente de nivelul activităţii manageriale, iar la celelalte niveluri valoarea informaţiei scade, fiind orientată mai mult pe aspecte operaţionale. Din acest punct se pot identifica trei abordări distincte ce fac referire la:

structură, organizare şi metodologia sistemului informaţional. Abordarea structurală face referire la totalitatea surselor de informaţii care culeg şi transmit date, precum şi la structurile destinate prelucrării primare a datelor şi echipamentele necesare efectuării operaţiunilor specifice. Abordarea organizatorică ia în calcul modul cum sunt organizate elementele sistemului informaţional şi cuprinde: circuitul informaţional, fluxul informaţional şi reţeaua informaţională. Abordarea metodologică prin care sunt stabilite şi validate; concepţia, regulile, definiţiile, limbajul, metodele şi alte instrumente folosite pentru identificarea şi redactarea informaţiilor.

28

Managementul informațiilor militare în actul decizional

O

prezentare

schematică

a

elementelor

prezentată în figura nr. 1.4.

sistemului

informaţional

este

Circuite informaţionale Proceduri informaţionale
Circuite
informaţionale
Proceduri
informaţionale

Fig. nr. 1.4. Elementele sistemului informaţional

Circuitul informaţional reprezintă traseul pe care circulă anumite categorii şi fluxuri de informaţii între sursă şi utilizatori, de la generarea până la stocarea în bazele de date ale beneficiarului, incluzând traseele de prelucrare şi informare din procesele decizionale 19 . Acesta se caracterizează prin lungime, capacitate informaţională şi direcţia vehiculării informaţiilor. Având în vedere faptul că mesajul informaţional este definit de mulţimea informaţiilor transmise simultan de la sursă la receptor printr-un canal, rezultă că circuitul informaţional reprezintă o succesiune de mesaje informaţionale, transmise prin canale adiacente între surse şi receptori, fiind caracterizat de doi parametri principali:

19 V. Dumitru şi alţii, Sisteme informaţionale militare, Bucureşti, Editura CERES, 2000, p. 46.

29

Managementul informațiilor militare în actul decizional

configuraţia dată de forma traseului parcurs de informaţii (lineară, ondulatorie, în zig-zag etc.);

lungimea traiectului în funcţie de care se stabileşte timpul şi viteza de deplasare a informaţiilor. Circuitele informaţionale pot să fie închise sau deschise, primele fiind caracteristice pentru sistemele cibernetice cu autoreglare, bazate pe conexiunea inversă (feedback). Circuitul informaţional închis este reprezentat în figura nr. 1.5.

ţ ional închis este reprezentat în figura nr. 1.5. Fig. nr. 1.5 Schema circuitului informa ţ

Fig. nr. 1.5 Schema circuitului informaţional închis

În aceste circuite, informaţiile de stare furnizate de componenta operaţională, împreună cu cele despre mediul de operare, circulă către sistemul de conducere care, în urma prelucrării şi interpretării acestora, ia decizii corespunzătoare, pe baza cărora se formulează informaţiile de comandă (ordine, dispoziţiuni) privind acţiunilor viitoare. Prin circuitele informaţionale deschise acceptă intrări din mediu extern şi furnizează acestuia ieşiri, informaţiile circulând, de regulă, într-un singur sens şi, ca urmare, ele nu generează o informaţie de răspuns. Majoritatea circuitelor informaţionale ale organizaţiilor sunt deschise, în sensul acceptării unor volume mari de date şi informaţii din mediul în care operează şi transmiterii, la nevoie, către acesta (mediu) a datelor despre stările interne şi activitatea sistemului. Schema circuitului informaţional deschis dintr-o organizaţie este prezentat în figura nr. 1.6.

30

Managementul informațiilor militare în actul decizional

Informaţii Mediu Punct de despre distribuţie mediu Utilizatori Sursa de informaţii
Informaţii
Mediu
Punct de
despre
distribuţie
mediu
Utilizatori
Sursa de
informaţii

Fig. nr. 1.6 Schema circuitului informaţional deschis

Fluxul informaţional este alcătuit din ansamblul informaţiilor referitoare la unul sau mai multe fenomene, evenimente, activităţi etc., care circulă pe anumite trasee prestabilite, cu o anumită viteză, pe anumiţi suporţi informaţionali. Materializarea concretă/grafică a fluxului informaţional presupune indicarea în ordinea apariţiei fie a compartimentelor, fie a poziţiei celor care emit sau recepţionează informaţii. Procedural, fluxul informaţional are o caracteristică fundamentală de funcţionalitate ce presupune existenţa:

– operaţiilor de înregistrare, prelucrare, transmitere şi staţionare/ depozitare a informaţiilor;

– punctelor de generare – emisie şi de stocare – recepţie stabilite în prealabil de structura organizaţională, potrivit nevoilor. Punctele de generare – emisie şi de stocare – recepţie, pot fi comune mai multor categorii de fluxuri informaţionale care parcurg, însă, trasee diferite şi cumulează circuite informaţionale diferite. În funcţie de aceste criterii, fluxurile informaţionale pot să fie:

pentru intrări de date;

pentru ieşiri de date;

pentru prelucrarea datelor.

Un sistem informaţional cuprinde mai multe fluxuri informaţionale, precum şi o mulţime de conexiuni ce se stabilesc între diferite componente ale acestora.

31

Managementul informațiilor militare în actul decizional

În funcţie de direcţia vehiculării informaţ