Sunteți pe pagina 1din 1

Explicnd ntr-una din omiliile La Hexaemeron locul din Facere i a fost sear i a fost

diminea; zi una *53+, Sf. Vasile spune c aici a fost ntrebuinat cuvntul una n locul
cuvntului ntia, cum ni s-ar prea normal, deoarece aceast zi este n afara locului i a
timpului, este ziua Domnului care se afl mai presus de categoriile spaiului i timpului. Ziua
Domnului se numete una pentru c este unic. Ea este nceputul zilelor, este ziua n care noi o
s nviem pentru viaa venic. n ceea ce privete expresia i a fost sear i a fost diminea,
cuvntul sear indic viaa aceasta, n timp ce cuvntul diminea se refer la viaa i
fericirea viitoare*54+. Sfntul ierarh, n general peste tot n opera sa, nu nceteaz a se referi la
viaa prezent i la cea viitoare. El triete, se mic i lucreaz n viaa de acum, dar
gndirea lui este orientat continuu spre Ierusalimul cel de sus, el acioneaz mereu urmrind
fericita via din lumea de dincolo. Pentru noi scopul, n vederea cruia facem totul i spre care
ne grbim, este fericita vieuire n veacul viitor *55+. Viaa de acum este trectoare, scurt,
dureroas i supus la nenumrate transformri*56+. n opoziie cu ea, cealalt via este fr
de sfrit, este ziua cea nenserat, veacul netrector care nu cunoate alterarea i
mbtrnirea*57+, este patria cea adevrat, Ierusalimul cel de sus, cetatea cea cereasc,
cetatea lui Dumnezeu*58+. Principalele caracteristici ale vieii viitoare vor fi nemurirea, bucuria
i fericirea*59+.

In cartile Vechiului Testament se gasesc putine invataturi despre starea sufletelor dupa moarte. 2
Evreii de odinioara credeau ca Dumnezeu rasplateste binele si raul chiar aici pe pamant si isi
inchipuiau ca, in timp ce trupurile celor repauzati se contopesc cu pamantul din care au fost
alcatuite, sufletele se coboara pentru totdeauna in iad", loc de singuratate, tristete si resemnare.

Cartile Vechiului Testament ne ofera imaginea unui discurs eshatologic dinamic, in care orizontul de asteptare al
lui Israel pierde treptat aspectul de limitare specific existentei istorice si se deschide spre vesnicie, dar si spre
comuniunea cu goim, neamurile. Acest mod de intelegere presupune depasirea oricaror limitari temporale,
spatiale si etnice, indicand trecerea la un nivel de intelegere superior in care fagaduinta mesianica nu mai este
proprietatea exclusiva a lui Israel, ci este darul oricarei fapturi care, prin savarsirea dreptatii, se va desfata in
veselia cea vesnica, la ospatul eshatologic al Zilei Domnului.

Cand vorbim despre eshatologia Vechiului Testament trebuie avute in vedere trei mari aspecte: destinul omului,
venirea lui Mesia si sfarsitul lumii. Primul se cuprinde in ultimele doua.

In viziunea biblica vechitestamentara exista doua mari momente ale istoriei mantuirii: venirea lui Mesia, si sfarsitul
lumii. Primul moment va insemna restaurarea lui Israel si instituirea epocii mesianice aici pe pamant, iar al doilea,
invierea mortilor, judecarea lumii si inaugurarea imparatiei lui Dumnezeu intro lume deplin transfigurata. Uneori
descrieri ale profetilor din epoca mesianica pot fi intelese ca referindu-se la sfarsitul lumii, si invers.

Daca prevestirea venirii lui Mesia apare destul de constant in cartile Vechiului Testament, putem sa afirmam ca in
ceea ce priveste sfarsitul lumii marea parte a textelor se afla in scrierile profetice.

Amandoua momentele (venirea lui Mesia si sfarsitul lumii) vor avea in vedere atat indivizii cat si natiunile. Totusi,
rolul central al lui Israel ca popor ales, ramane esenta eshatologiei vechilor evrei.