Sunteți pe pagina 1din 10

Curs 1 2: Vaccinologie

Metodele imunoprofilactice ocupa un rol important in medicina, inclusiv in


medicina veterinara, datorita consecintelor inregistrate prin folosirea lor in prevenirea
bolilor microbiene si, in ma mica masura, parazitare. Aceste metode implica inducerea
unei protectii cu adresa precisa fata de unul sau mai multi agenti etiologici, ai caror
determinanti antigenici sunt inclusi in produsele biologice. Modificarile specifice ale
statusului imun determinate de biopreparate, in primul rand de vaccinuri, sunt diferentiate
in functie de structurile antigenice pe care le includ. Aceste modificari se bazeaza pe
mecanisme complexe la care participa efectori celulari si moleculari.
Realizarea metodelor si mijloacelor imunoprofilactice reprezinta un ansamblu de
contributii cu o valoare stiintifica, sociala si economica inestimabile care s-au concretizat
prin eradicarea sau limitarea semnficativa a evolutiei multor boli infectocontagioase la
om si animale.

Evolutia productiei de vaccinuri


Sunt cunoscute mai multe etape in dezvoltarea istorica a metodelor imunoprofilactice:
- perioada empirica, cu o durata greu de stabilit; in unele zone (China, Persia,
Africa), se aplica variolizarea, primul procedeu de prevenire deliberata a unei boli
transmisibile la om; la limita dintre aceasta etapa si urmatoarea se afla metoda de
vaccinare introdusa de Edward Jenner (1796) care a utilizat virusul variolei
bovine (de fapt cruste de leziuni variolice) in scopul imunizarii oamenilor
impotriva variolei.

- etapa clasica, initiata prin observatiile si realizarile lui Louis Pasteur care a
efectuat primele vaccinari contra holerei aviare, antraxului si turbarii (primul
vaccin uman bazat pe atenuarea unui virus); se prepara si se utilizeaza un mare
numar de produse biologice, atat vaccinuri, cat si seruri profilactice; tehnologiile
de obtinere a acestor produse se bazeaza tot mai mult pe metode stiintifice;
tehnicile de productie cuprind etape tehnologice precise, utilizarea de tulpini

1
microbiene cu proprietati bine cunoscute, controlul inocuitatii si activitatii
imunizante; se introduc adjuvantii imunologici.

- etapa dezvoltarii tehnologice industriale, inceputa in anii de la mijlocul secolului


XX este marcata de introducerea unor perfectionari semnificative ale proceselor
de productie; se obtin rezultate hotaratoare care determina schimbarea
caracterului tehnologiilor industriei de produse biologice; se aplica ameliorari
importante, ca replicarea virusurilor pe culturi celulare, crearea unor mutante
microbiene apatogene si imunogene, utilizarea pe scara larga si perfectionarea
adjuvantilor, cultivarea celulelor animale si bacteriene in biogeneratoare de mare
capacitate, cu regim controlat si automatizat pentru parametrii de lucru,
purificarea si concentrarea antigenelor si a serurilor hiperimune, introducerea unor
metode de control obiectiv al valorii biologice si de standardizare; se aduc
imbunatatiri modalitatilor de administrare (inclusiv in masa); este etapa in care s-
au realizat vaccinurile (ca si serurile hiperimune conventionale ameliorate) ce se
utilizeaza si in prezent; perfectionarile sunt datorate progreselor inregistrate in
domenii ca bacterilogia, virusologia, imunologia si epidemiologia; in aceasta
etapa ia nastere si se dezvolta o stiinta noua, vaccinologia care preia problematica
complexa a produselor care confera o imunitate activa.

- perioada moderna, declansata in ultimele 2-3 decenii este un rezultat direct al


dezvoltarii biologiei contemporane; doua categorii de evenimente au marcat
dezvoltarea actuala a mijloacelor imunoprofilactice: cercetarile fundamentale si
cele tehnologice; apar metode cu totul noi si se obtin tipuri noi de vaccinuri, prin
aplicarea tehnologiei ADN recombinant, utilizarea anticorpilor anti-idiotipici,
prepararea vaccinurilor de sinteza si subunitare; se realizeaza strategii
revolutionare, ca vaccinarea genica.

Dat fiind ca cele mai multe vaccinuri se administreaza impreuna cu substante care le
sporesc potentialul imunogen, denumite adjuvanti, se va discuta mai intai acest grup de
substante.

2
Substante adjuvante si imunostimulente

Substantele adjuvante sau simplu adjuvantii sunt o categorie de substante care se


incorporeaza in vaccinuri in scopul de a le spori valoarea imunizanta. Adjuvantii
imunitatii sunt substante cu o mare diversitate chimica, extrem de heterogene, avand
capacitatea de a amplifica raspunsul imun, respectiv de a conferi o protectie imunitara
mai puternica decat cea data de substantele imunogene ca atare.
Majoritatea adjuvantilor sunt folositi in baza unor observatii empirice care au demonstrat
capacitatea lor imunostimulatoare. Progresele foarte limitate s-au datorat necunoasterii
mecanismelor prin care actioneaza. S-a presupus ca actiunea adjuvantului ar fi corelata cu
prelungirea persistentei antigenelor in macrofage, prin diminuarea catabolismului
enzimatic normal sau prin influenta macrofagelor stimulate de adjuvanti, asupra
comportamentului imunitar al limfocitelor inconjuratoare.
Indiferent de structura si provenienta lor, adjuvantii actioneaza prin fenomene de depozit,
influentand prezentarea Ag catre celulele imunocompetente, asigurand o interactiune mai
eficienta cu celulele Th si cu celelalte celule ce asigura producerea optima de Ac si un
nivel ridicat al raspunsului imun mediat celular. Este stimulata, de asemenea, producerea
de limfokine.

Toti adjuvantii au o actiune complexa care poate fi sintetizata in modul urmator:


- prelungirea prezentei vaccinului in organism, adica formarea de depozite de Ag si
eliminarea treptata a acestora;
- facilitarea accesului avestor depozite la limfonoduri;
- stimularea diviziunii celulare si proliferarea policlonala a limfocitelor;
- activarea functiilor celulelor prezentatoare de antigen.
Substantele cu rol adjuvant se pot clasifica in doua mari categorii si anume: adjuvanti
conventionali si adjuvanti moderni.

3
Adjuvantii conventionali
Sunt reprezentati de diferite substante dintre care, mai frecvent, se utilizeaza in
producerea vaccinurilor, urmatoarele: hidroxidul si fosfatul de aluminiu, uleiurile
minerale si vegetale, saponina, geloza, lanolina, clorura de calciu si adjuvantul Freund.

* hidroxidul si fosfatul de aluminiu: se prezinta sub forma unor solutii coloidale alb-
laptoase care lasate in repaus, sedimenteaza. Produsul in forma de hidroxid are
remarcabile proprietati adsorbante, iar sub forma de fosfat are actiune precipitanta. Prin
adaugarea sarurilor de aluminiu este sporita mult imunogenitatea suspensiilor virale si
bacteriene. Imunogenitatea crescuta a antigenelor astfel tratate, s-ar explica prin mai
multe mecanisme:
- incetinirea eliminarii Ag si prelungirea timpului de interactiune dintre Ag si
celulele ce prezinta Ag (macrofage, celule dendritice, etc.);
- prezenta sarurilor de Al in limfonodurile regionale, dupa 7 zile de la imunizare,
sugereaza posibilitatea participarii lor in dirijarea Ag spre regiunile din
limfonoduri care contin celulele T;
- stimularea diviziunii celulare si proliferarea clonala a limfocitelor si activarea
functiilor celulelor prezentatoare de Ag;
- initierea fenomenelor inflamatorii la nivelul limfonodurilor drenanti, cu efect
adjuvant; in limfonodul de drenaj creste numarul de plasmocite.
Sarurile de aluminiu reprezinta un adjuvant adecvat pentru vaccinurile ce contin
imunogeni puternici, in cazul in care producerea intensa de Ac este suficienta pentru
protectie. Un dezavantaj semnificativ decurge din faptul ca vaccinurile produse de acest
tip de adjuvanti nu pot fi liofilizate, conservarea lor facandu-se exclusiv prin refrigerare.
Desi vaccinurile din aceasta categorie sunt folosite la om si animale de multa vreme si in
general fara riscuri, s-a demonstrat ca ele nu sunt totdeauna inofensive. Au fost semnalate
ocazional reactii locale accentuate, precum si atragerea eozinofilelor si inductia sintezei
de IgE la locul inocularii, ce pot antrena reactii de hipersensibilitate.

* Saponina: este un compus vegetal care in contact cu apa, formeaza o spuma abundenta
si persistenta. Prin actiunea ei se reduce tensiunea superficiala a apei, iar daca ajunge

4
direct in sange, are actiune hemolizanta. Din punct de vedere chimic, saponina este un
glucozid (glicozida triterpenica) care adaugat in vaccinuri, in cantitati convenabile, le
sporeste in mod considerabil imunogenitatea. Ea formeaza structuri cu diametrul de 35
nm impreuna cu proteinele de suprafata ale virusurilor, numite ISCOM (complexe
imunostimulente). La locul inocularii provoaca un efect iritant ce dispare in timp scurt
(exemple de vaccinuri saponinate: vaccinul antaftos, vaccinul anticarbunos).

* Uleiurile: pot fi de origine vegetala sau minerala si au o utilizare din ce in ce mai larga,
la prepararea vaccinurilor. Ele ofera avantaje, atat in ceea ce priveste inocuitatea
produselor vaccinale, cat si in evitarea unor efecte nedorite, legate de cresterea capacitatii
alergizante a masei antigenic. Adjuvantii uleiosi exercita actiuni complexe traduse prin
formarea unui depozit local, cu eliberarea lenta a Ag emulsionat. Particulele de emulsie
transporta Ag in tot sistemul limfatic, creand multiple focare de stimulare antigenica.
Efecte bune sub raportul sporirii imunogenitatii au demonstrat amestecurile de ulei
mineral (de parafina), arlacel (monooleat).

* Geloza sau agarul: este o substanta extrasa dintr-o alga marina care dupa deshidratare
si purificare se livreaza sub forma de fibre, pulbere sau comprimate. Se dizolva in apa la
temperatura de 80-90oC. Se incorporeaza ca adjuvant in unele vaccinuri bacteriene cii
(vaccinul anticarbunos si vaccinul antirujetic).

* Adjuvantul Freund: este unul dintre cei mai cunoscuti adjuvanti care se comercializeaza
sub o forma incompleta si sub o forma completa.
- adjuvantul Freund incomplet este un amestec emulgator continand 15% lanolina si 85%
ulei de parafina, inalt rafinat, stabil, lipsit de componenti nesaturati. Emulsionarea unui
Ag in solutie apoasa va stimula dupa inoculare, sinteza anticorpilor de tip IgG.
- adjuvantul Freund complet contine in plus, o suspensie de 5 mg/ml de bacili tuberculosi
omorati prin caldura sau o suspensie de 1 mg/ml de ceara D extrasa din bacili de tip
uman. Datorita cerii D produsul este un adjuvant cu actiune centrala, ce stimuleaza direct
celulele imunocompetente. El influenteaza cu precadere dezvoltarea imunitatii mediate
celular, precum si sinteza de anticorpi de tip IgM. Adjuvantul Freund complet este

5
considerat ca foarte util in practica de laborator, pentru a stimula un raspuns intens si
prelungit. Utilizarea sa se limiteaza numai la animalele de laborator, din cauza
urmatorelor efecte negative:
- nu este biodegradabil, iar resorbtia sa metabolica se realizeaza cu multa dificultate;
- prezenta in adjuvant a celulelor bacteriene intregi determina febra, reactii inflamatorii
locale si formarea de granuloame tisulare;
- sensibilizeaza organismul la tuberculina;
- dezvoltare locala exagerata a sistemului limfoid;
- inducerea de poliartrite alergice.
Mecanismul actiunii adjuvantului Freund este incomplet elucidat. Se apreciaza ca
prezenta uleiului ar crea o bariera protectoare care intarzie distrugerea locala si
eliminarea Ag. In aceste conditii se asigura o dispersie lenta a Ag de la locul de inoculare
si protejarea lui pana la locul interactiunii cu celulele sistemului imun. Mai recent se
apreciaza ca se stimuleaza si sinteza de IL-1 si exprimarea moleculelor CMH pe
suprafata celulelor prezentatoare de Ag, fiind sporita astfel interactiunea cu limfocitele
Th.

Adjuvantii moderni

Sunt reprezentati de substante obtinute de data mai recenta, fiind integrati in aceasta
categorie muramildipeptida, micelele proteice, imunosomii si proteosomii. Din categoria
ajuvantilor moderni fac parte urmatoarele substante:

* Muramildipeptida (MDP) izolata din peretele celular al diferitelor specii de


Mycobacterium (M. tuberculosis, M. kanasii, M. smegmatis, M. phlei, etc.) este un
constituent al peptidoglicanului avand formula: N-acetil-muramil-L-alanil-D-
isoglutamina. Are greutatea moleculara mica de circa 490 kDa si este hidrosolubila.
Puterea adjuvanta depinde de configuratia sterica a moleculei si de constituentii sai. MDP
nu este o substanta antigenica, nu induce fenomene de hipersensibilitate si nu este toxica.
Administrata zilnic timp de 4 zile, in doze de 100-500 g, potenteaza raspunsul imun
umoral s celular, conferind rezistenta nespecifica fata de infectii si procesele neoplazice.

6
Este activa in solutie apoasa, chiar dupa administrarea orala. In urma administrarii
activeaza formarea precursorilor din maduva osoasa, proliferarea, mobilitatea si functiile
celulelor fagocitare, eliberarea radicalilor de oxigen, sinteza de interleukine. In prezent a
fost obtinuta si prin sinteza, atat ca atare, cat si sub forma a numerosi analogi.

* Micele proteice numite si agregate micelare sunt reprezentate de agregate (forme


micelare) ale proteinelor din invelisul extern viral. Ele sunt forme multimere, agregate de
spicule. Imunogenitatea lor este puternica, comparabila cu cea a virionilor intregi
inactivati. Spiculele glicoproteice se obtin prin tratarea virusurilor cu Triton X-100 si
dupa indepartarea urmelor de detergent si de lipide, spiculele se asociaza spontan,
formand agregate. Cele mai multe agregate de spicule au aspectul de rozete, rezultate din
asocierea domeniilor hidrofobe ale proteinelor, pentru a forma o regiune centrala
hidrofoba de la care pornesc spre periferie domeniile hidrofile ale spiculelor. Capacitatea
imunogena a agregatelor de spicule a fost demonstrata fata de virusurile gripale, virusul
PI-3, virusul rabic si virusul hepatitei.

* Imunosomii numiti si virosomi sunt structuri artificiale echivalente veziculelor


fosfolipidice (lipozomi) in care au fost incluse glicoproteine de tipul spiculelor virale
solubilizate, cu scopul de a mima configuratia fizica a acestora in particula virala matura.
Pentru producerea lor se folosesc liposomii formati din substante neimunogene si
biodegradabile (fosfatidil-colina, colesterol si lizolecitina) carora li se adauga spicule
eliberate din invelisul extern viral prin solubilizare cu Triton X-100. Imunosomii
reconstituie invelisul extern viral asigurand expunerea pe suprafata veziculelor lipidice,
dupa legarea lor in stratul dublu lipidic. Imunogenitatea marita s-ar datora, pe de o parte
densitatii epitopilor, a modului de legare a spiculelor in liposomi ce mimeaza configuratia
naturala din virion si pe de alta parte, efectului adjuvant al lipidelor. Intre avantajele
imunosomilor sunt de mentionat posibilitatea utilizarii lor ca vaccin multivalent, prin
incorporarea mai multor tipuri diferite de spicule virale si sporirea imunogenitatii prin
incorporarea unor adjuvanti in structura lor. Ei prezinta dezavantajul ca sunt greu de
conservat, avand o fragilitate ridicata.

7
* Iscomii numiti si complexe imunostimulatoare (imunostimulating complex) au fost
obtinuti prin legarea spiculelor virale de glicozidul Quil-A. Acesta este un produs
semipurificat de saponina, izolat din scoarta arborelui Quillaja saponaria care creste pe
continentul sud american. Componentul activ major, un tetrapeptid acid, de care este
legat un glucid, este o molecula amfipatica, tensioactiva, capabila sa formeze spontan
micele. Complexele imunostimulatoare apar la microscopul electronic sub forma unor
constructii fizice bine definite ca o cusca, stabile cu diametrul de 35 nm si o constanta de
sedimentare de 19 S. In general, imunogenitatea lor este de 10 ori mai mare decat cea a
virionului intact sau decat a micelelor care contin spicule. Complexele imunostimulatoare
au fost folosite in producerea unor vaccinuri pentru animale (rabie, boala lui Aujeszky,
febra aftoasa, leucoza enzootica, bruceloza siuna si altele). Antigenele incorporate sunt
foarte imunogene, datorita prezentarii lor pe o particula submicroscopica, intr-o forma
asemanatoare structurii fizice a particule virale mature.

* Proteosomii sunt preparate purificate obtinute din proteina membranei externe a


germenului Neisseria meningitidis ce pot fi folosite ca adjuvant pentru a stimula
imunogenitatea peptidelor sintetice. Proteosomi sunt structuri membranare hidrofobe,
avand tendinta de a forma vezicule membranare ce au dametrul de 60-100 nm. Datorita
structurii lor fizice, au activitate de adjuvant pentru peptidele cu care sunt complexati.
Prezenta cisteinei are un rol critic pentru imunogenitate, deoarece in lipsa ei
lipoproteinele sunt neimunogene, chiar complexate cu proteosomii. Cisteina induce
dimerizarea lipoproteinelor si formarea legaturii mai stabile cu proteosomii sau
intensifica formarea de micele lipopeptidice. Produsul final este foarte imunogen
determinand in mod experimental la soarece, producerea unui titru inalt in Ac.
Proteosomii nu produc efecte negative pentru organismul uman si pot servi concomitent
ca adjuvanti si ca purtatori pentru diferite peptide sintetice in producerea unor vaccinuri
multivalente.

8
Vaccinurile

Vaccinurile sunt produse biologice cu actiune imunogena, obtinute din microorganisme


sau toxine si care inoculate (administrate) unui organism, ii confera o imunitate dobandita
activ fata de agentul din care provin.
Numarul diverselor preparate biologice folosite in prezent ca mijloace de preventie
specifica a bolilor infectioase, creste de la an la an, cuprinzand nenumarate variante
rezultate, fie din folosirea unor procedee de productie diferite, fine numai din asocierea a
doua sau mai multe componente.
In prezent se depun eforturi pentru producerea de noi vaccinuri, folosind tehnici moderne
de biologie moleculara, bioinginerie, urmarind obtinerea unor produse cu o inalta
specificitate si valoare imunogena, lipsite de efecte adverse si la preturi de cost
accesibile, pentru a putea fi folosite in actiuni de masa pentru oameni si pentru animale.

Clasificarea vaccinurilor se poate face luand in considerare urmatoarele criterii:


1. dupa categoria agentului etiologic continut:
- vaccinuri antibacteriene;
- vaccinuri antivirale;
- vaccinuri antiparazitare;
- vaccinuri antimicotice.

2. dupa starea biologica a agentului etiologic:


- vaccinuri cu germeni vii si virulenti;
- vaccinuri cu germeni vii atenuati;
- vaccinuri cu germeni inactivati;
- vaccinuri din toxine detoxifiate.

3. dupa numarul agentilor etiologici continuti:


- vaccinuri monovalente;
- vaccinuri bi/trivalente;
- vaccinuri polivalente.

9
4. dupa originea agentului etiologic in raport cu gazda:
- vaccinuri homoloage;
- vaccinuri heteroloage (heterospecifice).

5. dupa modul de prezentare:


- vaccinuri lichide;
- vaccinuri liofilizate.

6. dupa utilizarea unor substante ca suport coloidal:


- vaccinuri cu adjuvanti (adsorbite);
- vaccinuri fara ajuvanti (neadsorbite).

7. dupa vechimea in serviciul preventional:


- vaccinuri clasice
- vaccinuri moderne (idiotipice, sintetice, conjugate, etc.).

10