Sunteți pe pagina 1din 3

- personaj de comedie -

- personaj comic -

- ramolitul politic -

- demagogul si arivistul (parvenitul)-

"O scrisoare pierduta", de Ion Luca Caragiale

- comedie -

Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o


opera monumental, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin
"intermediul carora scriitorul face o adevarata radiografie a societatii romanesti,
inaugurand o epoca literal de inalta valoare artistica, atat din punct de vedere
tematic, cat si al limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana astazi.
Caragiale se remarca prin arta compozitiei, fiind cel mai priceput creator de
caractere din literatura romana. Sarcastic si necrutator, Caragiale satirizeaza
sclipitor incultura, imoralitatea, coruptia, prostia omeneasca in cea mai larga
acceptie a cuvantului, atitudini ce se manifesta nu numai la indivizi izolati, ci
la intregi categorii sociale.

In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia


cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care
se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea
n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si
credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".

Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe


scena Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.

"O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice,


Caragiale ilustrand dorinta de parvenire a

burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul


agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electorate, se nasc conflicte intre
reprezentantii opozitiei -Catavencu si grupul de "intelectuali independent" - si
membrii partidului de guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache,
Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii comice, cu scopul
de a satiriza moravurile sociale si politice ale vremii.

Agamemnon Dandanache, "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu",
este candidatul trimis de la centru pentru a fi ales deputat in judetul X si
intruchipeaza tipul demagogului. Structura morala reiese, in mod indirect, prin
comicul de caracter realizat din atitudinea, faptele si vorbele lui Dandanache, iar
in mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje, conflictul
dramatic fiind conturat prin intreaga varietate a comicului.

Dandanache apare in piesa abia in ultimul act si se contureaza prin acumularea


tuturor defectelor personajelor de pana atunci. Trasaturile dominante sunt
caricaturale, dar comice, ramolismentul si degradarea fiind evidente inca de la
sosirea "cu birza tinti postii hodoronc-tronc, zdronca-zdronca [...] si clopotei...
imi tiuie urechile". Personajul este ridicol, principalele trasaturi decurgand din
manifestarea diversificata a comicului de caracter, care defineste contradictia
dintre esenta si aparenta. Agamita vrea sa dea impresia unui politician abil,
convins ca solutia santajului este inteligenta si se mandreste cu faptul ca i-a
venit in gand aceasta idee ("Aminteri daca nu-mi dedea in gand asta, nu m-
aledzeam") insa, in esenta, personajul este o canalie senila, decrepit si peltic,
de o josnicie fara seaman.

Printr-un comic de situatie magistral construit, Caragiale creeaza un personaj


grotesc: santajul exercitat de Catavencu pare nevinovat in comparatie cu gestul
abject al lui Dandanache, de a nu inapoia scrisoarea de amor.

El fusese respins de comitetul central pentru orice fel de candidatura, deoarece,


spune el indignat, se considera ca nu este "marcant". Intr-o seara, cineva,
"persoana insemnata... da' becher" (becher - celibatar, necasatorit - n.n.), jucase
carti acasa la Dandanache si isi uitase paltonul. Cautandu-l in buzunare, el gasise
o scrisorica de amor adresata becherului din partea sotiei unui politician influent
("catre becherul meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui tine... persoana
insemnata"). Dandanache il santajase pe "becher" cu scrisoarea gasita, amenintandu-
l ca daca nu-i asigura alegerea in Camera Deputatilor, o s-o publice in ziarul de
scandal "Razboiul". Cu toate ca "becherul" ii asigurase postul de deputat,
Dandanache nu-i inapoiaza scrisoarea, ci o pastreaza, pentru ca "mai trebuie s-
aldata... La un caz iar... pac! la "Rasboiul". Caracterizarea directa facuta de
Tipatescu evidentiaza ticalosia lui Dandanache, prefectul gandindu-se ca ar trebui
sa-i ceara iertare lui Catavencu, deoarece Agamita este un santajist mult mai
perfid, pastrand scrisoarea de amor, si un politician mult mai abject, fiind foarte
mandru pentru ideea care o avusese pentru a fi ales.

Dandanache, inconstient de josnicia gestului sau, repeta mereu intamplarea: "Cand


i-am pus pitorul in prag - ori coledzi, ori Razboiul, ma-nteledzi - tranc! depesa
aiti...". ,Daca Nae Catavencu exercitase santajul cu discretie, Dandanache este
mandru de ideea care-i venise: "Asa e, puicusorule, c-am intors-o cu politica? Aud?
te era de facut? Aminteri daca nu-mi dedea in gand asta, nu m-aledzeam... si nu
merdzea deloc, neicusorule".

Singurul argument pe care-l aduce in sprijinul meritelor sale politice este


ridicol: "familia mea de la patuzsopt ...si eu in toate Camerele, cu toate
partidele, ca rumanul impartial... si sa raman fara coledzi!". Prost, demagog,
peltic, amnezic si senil, incurca mereu pe prefect cu Trahanache, spunandu-i lui
Tipatescu: "Eu la masa o sa stau ori langa d-ta, ori langa consoarta d-tale...",
spre disperarea Zoei, care-l caracterizeaza direct: "A! Idiot!". Povesteste mereu
"istoria cu scrisoarea", desi Zoe il rugase sa nu o faca publica, pentru ca ar face
impresie proasta alegatorilor. Spiritul sau machiavelic, miselia sunt relevate
printr-o replica ce contureaza magistral personajul, dramaturgul scriind in
paranteza "(aparte)", sugerand astfel imbecilitatea lui: "E slab de tot prefectul,
ii spui de doua ori o istorie si tot nu pritepe", referindu-se, bineinteles, la
Trahanache.

Personajul este grotesc, ingrosat, trasaturile fiind amplificate cu ostentatie.


Dupa "inchiderea urnelor", la festivitatea inchinata candidatului si condusa de
Catavencu,-Dandanache, indemnat de Zoe si Tipatescu sa rosteasca discursul politic
prin care sa se adreseze alegatorilor, este incapabil sa rosteasca ceva
inteligibil, fluent sau logic, uitand chiar motivul pentru care se afla aici si
pentru care luptase -"si da-i si lupta, si lupta si da-i"- cu atata sarg. Comicul
de limbaj este ilustrat prin anacolut: "In sanatatea alegatorilor... care au probat
patriotism si mi-au acordat (nu nemereste)... asta...cum sa zic, de!...zi-i pe
nume, de!...a! sufradzele lor; eu care, familia mea, de la patuzsopt in Camera, si
eu ca rumanul impartial, care va sa zica...cum am zitc.in sfarsit sa traiasca!".
Magistral construit, discursul lui Dandanache este, poate, cea mai convingatoare si
sugestiva ilustrare a incompetentei si demagogiei oamenilor politici, din toate
comediile lui Caragiale.

"Agamita Dandanache e mai mult un balbait si un marginit mintal, simbol trist al


necesitatilor electorale si lamentabii exponent de clasa" (G.Calinescu).

Comicul de nume este un mijloc de caracterizare indirecta si consta in alaturarea


absurda a numelui viteazului razboinic grec, conducator de osti si strateg abil -
Agamemnon - cu Dandanache, care sugereaza incurcatura, dandana, belea.

Caracterizarea lui Dandanache se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele
si gandurile lui, precum si direct de catre celelalte personaje. Pe langa dialog si
monolog, o modalitate aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in
didascalii (parantezele autorului), ca indicatii scenice, prin care autorul isi
"misca" personajele, le da viata. Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise
de caracterizare directa. Dandanache este foarte precis caracterizat prin
didascalii: "(vorbeste peltic si sssait) ", "(aducandu-si in sfarsit aminte) ",
"(Dandanache face gestul cu clopoteii) ".

In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia


cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul cel mai mare prin care
se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea
n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si
credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".