Sunteți pe pagina 1din 8

1.

ORGANIZAREA SISTEMULUI IMUNITAR

Celulele eseniale pentru generarea rspunsului imunitar, limfocitele i au originea n


mduva oaselor.
Din cadrul sismului imunitar fac parte dou categorii de organe:
1. Organe limfocitare primare: timusul i mduva osoas ce conin celule care dezvolt un
proces de maturare a celulelor sensibile la antigeni;
2. Organe limfocitare secundare: nodulii limfocitari, splina i esuturi limfocitare asociate
mucoaselor care sunt cele ce conin celule sensibile la antigeni aflate intr-un circuit de
recirculare prin organism.
3. Celule libere, circulante n fluxul sanguin. Din aceast categorie fac parte limfocitele,
macrofagele, neutrofilele, bazofilele, eozinofilele. Celula central in imunologie este
limfocitul. Limfocitele sunt componente celulare specifice pentru antigeni. Ele acioneaz
prin receptorii de pe suprafaa membranei, fiecare receptor avnd o nalt specificitate.
Diferite clone limfocitare au propria lor specificitate unic. Studiul markerilor de pe
suprafaa limfocitar i a activitii lor funcionale a permis identificarea celor dou
populaii de limfocite T (timus dependente) i B (bursodependente de la bursa lui
Fabricius, organ limfoid ntlnit la psri, timus independente). Celulele T i B circul prin
organism pe un traseu bine stabilit prin organele limfocitare secundare. Cele mai multe
celule limfocite care sunt recirculate sunt cele de tip T, al cror ciclu complet dureaz apro-
ximativ 24 de ore, dar sunt recirculate i celule B, inclusiv cele care au memorie".
Originea limfocitelor i diferenierea. La mamifere precursorii limfocitelor apar n
insule sanguine din sacul vitelin i migreaz prin placent n ficat, splin i mduv osoas. n
timpul vieii mduva osoas produce celule sus care au printre descendenii lor i precursorii
limfocitelor.
Limfocitele T. Sunt derivate din timus sau influenate de timus n timpul dezvoltrii lor.
Ele migreaz nc din timpul vieii fetale n timus unde se difereniaz diferit n zona cortical,
fa de zona medular. n zona cortical, aproximativ 90% din celulele T se divid rapid, conin
pe suprafa muli antigeni i sunt sensibilile la liza prin aciunea corticosteroizilor. n zona
medular, limfocitele n numr redus sunt rezistente la cortizon, se divid lent i conin pe
suprafa puini antigeni. Celulele care prsesc timusul dobndesc receptorul pentru antigen,
intr n organe limfoide secundare (ganglioni limfatici, splin) i se localizeaz n arii
timodependente. Aceste celule T au via scurt. Dac sunt expuse la antigen se maturizeaz n
celule sensibilizate care sunt circulante i au via lung. Aceste celule sunt capabile s se
transforme n celule efectoare timice dac sunt reexpuse la antigen.
Limfocitele T sunt rspunztoare de reactivitatea cutanat ntrziat, aprarea mpotriva
anumitor microorganisme, fungi, bacterii patogene, virusuri, respingerea alogrefelor, imunitatea
antitumoral. Limfocitele T nu produc anticorpi circulani i nu dau natere la celule secretoare
de anticorpi. Exist dou categorii funcionale de limfocite T: limfocite T reglatoare care pot
amplifica (celule helper) sau pot suprima (celule supresoare) rspunsurile altor limfocite (T sau
B) i limfocite T efectoare, rspunztoare de reacii imune mediate celular, cum sunt: reaciile de
hipersensibilitate cutanat ntrziat, respingerea de grefe i tumori, eliminarea de celule
infectate etc. Din aceast categorie fac parte limfocitele T citotoxice (celule killer), care particip
ultimile la rspunsul imun i limfocitele T de hipersensibilitate ntrziat, care elibereaz
limfokine (citokine), glicoproteine care mediaz rspunsul inflamator.
Limfocitele B. Limfocitele B i celulele plasmatice produc anticorpi sau imunoglobuline
(Ig), proteine plasmatice circulante i sunt rspunztoare de imunitatea umoral. Dup generarea
lor n mduva osoas, celulele B imunocompetente migreaz n arii specifice din organe
limfoide periferice. Aceste celule au via scurt ca i celulele T i necesit expunerea la antigen
pentru a se maturiza n celule B sensibilizate, recirculante, care rspund la reexpunerea la
antigen prin proliferare i difereniere prin celule B de memorie i plasmocite.
Rolul principal al limfocitelor B este n realizarea imunitii rapide. Rspunsul imun
primar are loc la primul contact al limfocitului cu antigenul. Limfocitul se transform n
limfoblast (imunoblast) care are un nucleu palid cu o cantitate mare de eucromatin i 2 - 4
nucleoli. Dup activare, limfocitele B se divid i dau natere la clone celulare B. Unele
limfoblaste se difereniaz n plasmocite, celule care produc imunoglobuline, iar altele devin
circulante, transformndu-se n celule cu memorie, reinnd n memoria lor primul contact cu
acelai antigen. Se dezvolt astfel un rspuns imun secundar, prin care la un nou contact cu
antigenul, celulele cu memorie l recunosc i se transform mai rapid n imunoblaste.

2. CELULELE SISTEMULUI IMUN

A. Limfocite reprezinta componentul celular major al sistemului imun. Ele constituie o


categorie de celule ce grupeaza mai multe populatii celulare similare morfologic, dar diferite din
punct de vedere functional. Limfocitele provin din organele limfatice primare (timus, maduva
osoasa si in perioada intrauterina, ficatul).O parte din aceste celule trec in circulatia periferica si
migreaza catre organele limfatice periferice. Restul raman pentru o perioada ca limfocite
circulante unde totalizeaza aprox 25% din leucocite. Intre cele doua sectoare exista o recirculatie
permanenta, asigurand o supraveghiere imuna competenta.
Limfocitele sunt singurele celule din organism capabile sa recunoasca specific diferiti
determinanti antigenici, fiind astfel responsabile de doua dintre proprietatile fundamentale ale
raspunsului imun, specificitate si memorie. In evolutia limfocitelor exista mai multe stadii, in
functie de intalnirea cu antigenul pe care il recunoaste: limfocite naive si limfocite cu memorie.
Cele naive nu au avut contact cu antigenul. La prima intalnire cu acesta unele determina raspuns
imun specific, iar altele doar prolifereaza intens, aparand un set de limfocite denumite limfocite
cu memorie biologica. Acestea din urma, la o alta intalnire cu antigenul respectiv elaboreaza un
raspuns imun prompt, rapid.
a) Limfocite T (LT) Sunt majoritare in circulatia sangvina, aprox.60-80% din totalul
limfocitelor circulante, din care 2/3 sunt CD4+ si 1/3 CD8+. Au o durata de viata mare(ani, zeci
de ani), ele fiind intens recirculate. Iau nastere din ficat, splina si maduva hematogena. LT au
putini receptori antigenici pe suprafata externa a membranei celulare, aprox.700 comparativ cu
LB care au in jur de 160000 receptori. Sunt mai multe categorii de receptori:
-repectori pentru recunoasterea antigenica: TCR(T cell receptor); complexul CD3 (CD=clasa de
diferentiere) cu rol in recunoasterea antigenului sau epitopului prezentat de CPA (celala
prezentatoare de antigen); CD4 sau CD8 care sunt co-receptori implicate in recunoasterea
moleculelor prezentatoare de antigen MHC (complex major de histocompatibilitate).
-receptori cu rol accesor in activarea LT si in adeziunea intercelulara.
Cea mai importanta functie a LT e inducerea unui raspuns sau a unei reactii immune specifice la
antigene, prin recunoasterea unor peptide antigenice fixate pe moleculele MHC.
Exista mai multe tipuri de LT:
LTh (helper) -orienteaza imunitatea catre RIC sau RIU. -au marker CD4 si se impart in:

Th1 - intervin in RIC prin stimularea dezvoltarii LTc (LT citotoxic), cresterea
activitatii macrofagice.

Th2 - colaboreaza cu LB si macrofagele in inducerea RIU.

Ele isi exercita actiunea prin sinteza unor proteine numite citokine sau interleukine. De exemplu
Th1 elaboreaza IL-2, IL-3, limfotoxina, iar Th2 sintetizeaza IL-4, IL-5, IL-6.
LTs (supresoare) - au rol reglator, diminuand atat RIU cat si RIC. Previn activarea LB
si LT la contactul cu antigenul, inhiband diferentierea imunoblastelor.Majoritatea sunt
celule CD8+.

LTc (citotoxice) sunt responsabile de citotoxicitatea mediate celular, fiind implicate in


apararea antivirala, antitumorala si respingerea grefelor. Provoaca liza celulelor care
poarta pe suprafata lor antigenul. Au determinanti antigenici de tip CD8+, mai putin
CD4+.

In afara limfocitelor T efectoare (LTc) si a celor reglatoare (LTh si LTs), care au viata
scurta, apar si limfocite T cu memorie, cu viata lunga de peste 40 de ani, dar cu perioada
activa de 10-15 ani. Sunt formate in timpul raspunsului imun primar si sunt CD4+.
b) Limfocite B (LB) Reprezinta 5-15% din limfocitele din sange si constituie majoritatea
celulelor din foliculii limfatici, ganglioni si splina din zona B. Rolul lor esential este sinteza
anticorpilor. Au o durata de viata de cateva zile.Sunt precursorii celulelor care sintetizeaza Ac,
plasmocitele. Limlocitul B imunocompetent (matur) sintetizeaza cantitati mici de molecule ale
unui izotip de imunoglobuline, care raman legate de membrane limfocitului, avand rol de
rceptori de antigen, adevarate antene de detectare a antigenului specific. Pe suprafata LB se
gasesc: receptori specifici pentru antigen, cu structura imunoglobulinica, fixate de membrane
limfocitara, receptori pentru complement, receptori pentru interleukine IL-1, IL-4
c) Celule NK (natural killer) Reprezinta pana la 15% din totalul limfocitelor. Ele deriva
din maduva osoasa si nu sunt dependente de timus. Au o viata scurta, iar din punct de vedere
morfologic apartin unei clase de limfocite numite limfocite mari granulare, deoarece au
numeroase granule citoplasmatice. Ele sunt limfocite care nu prezinta markeri (refceptori)
celulari caracteristici limfocitelor T sau B. Termenul de natural killer provine de la faptul ca
aceste celule isi exercita functia citotoxica fara a necesita o activare prealabila. Functia lor este
de a recunoste si de a liza anumite celule tumorale si celule infectate cu virusuri.
d) Celule K (killer) Realizeaza citotoxicitatea mediate celular, dependenta de anticorpi
(ADCC). Ucid nespecific orice tinta recunoscuta specific de anticorpi. Au pe suprafata receptori
pentru imunoglobuline .
B. Celule prezentatoare de antigen (CPA) sunt celule specializate in capturarea
antigenului, prezentarea lui limfocitelor si declansarea unor semnale care favorizeaza activarea
limfocitelor.
a) Macrofagele Sunt importante prin interventia lor in imunitatea naturala, in prezentarea
antigenica si in reactia imuna specifica. Se formeaza in maduva osoasa hematogena dintr-o
celula stem hematopoietica diferita de cea din care deriva limfocitele. Macrofagele sanguine se
numesc monocite, iar cele din tesuturi histiocite. Functia lor principala o constituie fagocitoza.
Macrofagele sunt fagocite manonucleare care ingera microorganisme.In timpul fagocitozei, ele
prelucreaza antigenele sub actiunea echipamentului enzimatic extrem de bogat al lizozomilor. In
urma acestei prelucrari rezulta fragmente denumite epitopi conformationali care sunt cuplate cu
moleculele complexului major de histocompatibilitate (MHCII), situate pe membrana
macrofagelor si prezentate limfocitelor T. Sunt implicate atat in apararea nespecifica cat si in cea
specifica. In apararea nespecifica fagociteaza unele antigene si sintetizeaza unele citokine care
stimuleaza alte celule. In raspunsul imun au rol deosebit de important si complex atat in etapa
initiala a RI cand au functie de CPA cat si in cea finala ca celule efectorii. Ele au pe suprafata lor
numerosi receptori:
-receptori imuni - pentru imunoglobuline, complement
-receptori neimuni - cu rol in recunoasterea celulelor senescente, bacteriilor, fungilor, parazitilor.
La randul lor macrofagele secreta un numar mare de substante, cea mai mare parte a factorilor
complementului si interleukinele (IL-1, IL6).
b) Celule dendritice Reprezinta o populatie leucocitara particulara, caracterizata
morfologic de prezenta unor prelungiri citoplasmatice, iar functional prin capacitatea de a
prezenta antigenul si a stimula limfocitele T native si de a initia un raspuns imun. Ele au
capacitatea de a capta antigenul (avand receptori penmtru antigen) si de a-l transporta la organele
periferice.
c) Limfocitele B Au capacitatea de a recunoaste epitopii conformationali ai antigenului si
de a-i prezenta limfocitului T. Ele au cea mai slaba activitate prezentatoare de antigen dintre
celulele CPA.
C. Alte celule implicate in raspunsul imun
a) Neutrofile Au o durata de viata mica: 6 ore in sange dupa care trec in tesuturi unde traiesc in
jur de 4 zile. Ele au rol in apararea antiinfectioasa, apartinand sistemului fagocitar. Aceste celule
intervin in apararea naturala prin fagocitoza si in imunitata datorita receptorilor proprii pentru
imunoglobuline si complement.
b) Eozinofile Reprezinta 1-5% din leucocitele circulante in mod normal, dar procentul lor creste
in alergii sau infectii parazitare. Au functie fagocitara prin receptorii de IgG si IgE si mecanismul
ADCC, dar este limitata.
c) Bazofile Au rol in reactia de hipersensibilitate mediata umoral, cand se elibereaza anticorpii
IgE. Au durata scurta de viata. Au pe suprafata lor receptori pentru IgE. Cand o persoana
hiperreactiva preduce IgE, acestea pe de o parte circula in sange, pe de alta parte se leaga de
bazofile. La reexpunerea acelei personae la acelasi antigen, bazofilele cu anticorpii atasati
fixeaza antigenul respective, se degranuleaza si astfel se pot produce diferite tipuri de reactii
alergic, de la astm bronsic pana la urticarie acuta si chiar soc anafilactic.
d) Plachete sanguine Joaca un rol accesoriu in reactia imuna. Contin serotonina si au receptori
pentru IgG si IgE. Plachetele adera la endoteliul vascular, se agrega si elibereaza substante care
cresc permeabilitatea capilara si astiveaza complementul. Datorita Ig fixate pe membrane lor,
plachetele pot adera la paraziti si pot elibera radicali liberi ai oxigenului cu efect toxic pentru
acestia.

Raspunsul imun umoral si celular

1.Definitia raspunsului imun Raspunsul imun reprezinta totalitatea evenimentelor care au loc
dupa introducerea unui antigen si care constau in activarea limfocitelor, eliberarea de diverse
molecule, multiplicarea celulelor specifice, producerea de limfocite T citotoxice sau de anticorpi
capabili sa se fixeze pe antigen si sa il elimine direct sau indirect. Dupa primul contact cu
antigenul sistemul imun produce limfocitele T si B de memorie, capabile sa reproduca un
raspuns imun mai rapid.
2.Caracteristicile raspunsului imun Raspunsul imun are doua caracteristici majore:
a)Specificitatea. Se datoreaza existentei pe suprafata limfocitelor a receptorilor pentru antigen
ce sesizeaza diferentele intre agentii infectiosi. Receptorii pentru antigen ai unui limfocit dat
recunosc un singur antigen. Intereactia receptorilor pentru antigen cu structura lui antigenica
specifica determina un semnal, capabil sa initieze activarea celulara.
b) Memoria imuna. Expunerea repetata la acelasi antigen determina un raspuns imun specific,
mai rapid, mai intens si mai adecvat. La prima expunere la un antigen, in organism exista un
numar redus de limfocite care recunosc si declanseaza raspunsul imun, asigurand eliminarea
agresiunii. In urma primului raspuns imun, in organism persista o populatie limfoida specifica
mai numeroasa, capabila sa ofere o protectie superioara la o noua expunere la acelasi antigen.

3. Clasificarea raspunsului imun Raspunsul imun este mediat prin doua mecanisme
interdependente:
- Imunitate umorala manifestata prin secretia de anticorpi de catre LB.
- Imunitate celulara manifestata prin intermediul LT.
3. CE SUNT SUPERANTIGENELE (SAG) ?

Superantigenele (fig. 20) sunt antigene care stimuleaz n mod necontrolat i dramatic
proliferarea limfocitelor T. Ca urmare, limfocitele vor secreta cantiti deosebit de mari de
citokine, care determin manifestri clinice foarte grave, cum este ocul.
Reprezint o familie de molecule, ce aparin fie:
a. exotoxinelor bacteriene, sau
b. produilor codai de genele retrovirale.

4. ANTICORPII

Anticorpii (Ac) sau imunoglobulinele (Ig) sunt molecule proteice heterogene cu


proprietatea de asociere specific cu substana care a provocat formarea lor (antigenul). Sunt
produi de celulele B i plasmocite, provenite din celule B. Cu excepia Ig naturale, anticorpii se
formeaz ca rspuns la o substan strin (Ag). Ig reprezint receptorul celulei B pentru Ag.
Imunoglbulinele reprezint 20 % din totalul proteinelor plasmatice. La electroforeza
serului, majoritatea Ig migreaz spre gamaglobuline, dar cantiti semnificative migreaz i spre
zona betaglobulinic; diferite cantiti de Ig se gsesc n lichidele extravasculare, n secreii
exocrine, pe suprafaa limfocitelor.
Un anticorp n structura sa de baz este alctuit din patru lanuri:
- dou lanuri identice grele (H);
- dou lanuri identice usoare (L).
Fiecare lan este alctuit din domenii de aproximativ 110 aminoacizi. Domeniile au aceeai
structur de baz i la compararea secvenelor de aminoacizi se pot pune n eviden multe arii
similare. Domeniul terminal N al lanurilor grele si al celor uoare este foarte important pentru
recunoaterea antigenilor, deoarece el cuprinde zona de legtur. Secvena de aminoacid a
acestor domenii terminale variaz de la anticorp la anticorp, de aceea sunt cunoscute sub numele
de regiuni variabile V. nvecinat cu regiunea variabil a moleculei de anticorp se afl regiunea
constant C, constituit dintr-un domeniu n cazul lanurilor uoare i din trei domenii n cazul
celor grele (fig. 129).

Fig. 129 - Structura de baz a unui anticorp.

VL - reprezint domeniul variabil al lanului


uor;
CL - domeniul constant al lanului uor;
VH- domeniul variabil al lanului greu;
CH- domoniul constant al lanului greu.
Lanurile grele determin clasa (isotipul)
anticorpului, precum i funcia fiziologic a
unei molecule particulare de anticorp. Cnd un
domeniu terminal N al unei molecule de
imunoglobuline a reacionat cu un anticorp, molecula sufer o schimbare n conformaia
lanurilor grele.
Principalele clase de imunoglobuline sunt urmtoarele:
- IgM are o molecul mare, constituit din patru uniti de baz meninute ntr-o structur
unitar de un lan de legtur, rolul major al acestor imunoglobuline fiind neutralizarea
vascular a microorganismelor, n sprecial a viruilor; reprezint 10 % din totalul
imunoglobulinelor;
- IgG este o imunoglobulin mai mic, care poate uor penetra esuturile; este singura
imunoglobulin care penetreaz placenta pentru a furniza protecie imunologic ftului;
reprezint 75 % din totalul imunoglobulinelor;
- IgA este imunoglobulina cea mai important care apare n mucoase; ea este o secreie a
mucoaselor i const din dou uniti de baz unite printr-un lan de legtur; reprezint 15 %
din totalul imunoglobulinelor;
- IgD este imunoglobina sccretat de limfocitele B i probabil implicat n activarea acestor
celule de ctre antigeni; reprezint 0,2 % din totalul imunoglobulinelor;
- IgE este imunoglobina produs de plasma celulelor, dar principalul ei rol fiziologic nu este
nc cunoscut, dei se bnuiete c este implicat n expulzarea paraziilor intestinali, n
inflamaii i alergii; reprezint 0,04 % din totalul imunoglobulinelor.

5. ATOPIA, ALERGIA, ANAFILAXIA - definiii

Atopia este reprezentat de predispoziia de a sintetiza uor i n cantitate mare IgE


specifice fa de alergeni din mediu (acarieni din praful de cas, polenuri, mucegaiuri, epitelii de
animale etc.). Prezena atopiei favorizeaz apariia bolilor alergice, dar nu reprezint prin ea
nsi o afeciune. De asemenea, nu este oblogatorie dezvoltarea unei boli alergice la toi
indivizii atopici. Exist ns o agregare familial a acestei predispoziii atopice (predispoziie
constituional), n consecin existnd i o agregare familial a bolilor alergice.
Alergia este o reacie de hipersensibilitate iniiat printr-un mecanism imunologic i
anume, prin hipersensibilitatea de tip I, indus de IgE specifice. Bolile alergice pot apare la
persoane care nu pot fi ncadrate n grupul persoanelor atopice. Ele se pot dezvolta i mai tardiv
n cursul vieii, prin expunerea persoanei la cantiti mari de alergeni, aa cum se ntmpl n
bolile profesionale alergice (alergii la animalele de laborator sau la plantele din locuine). Unii
bolnavi prezint alergie la venin de insecte sau la medicamente fr a avea prezent vreuna
dintre caracteristicile atopiei. Atopia predispune la boli alergice, dar bolile alergice pot s apar
i n afr predispoziiei atopice. Uneori este dificil s se clasifice alergiile n funcie de organul
afectat (aa cum se utilizeaz n prezent). Alergiile medicamentoase produc att leziuni cutanate
(eritem, edem), ct i bronhospasm, hipotensiune (de exemplu, antibioticele -lactamice).
Cea mai sever manifestare alergic este anafilaxia, care uneori poate fi fatal (deces
prin oc anafilactic). Similar, alergenii alimentari produc simptome isemne diferite de alergie.
La unele persoane alergice sau n cazul unor anumii alergeni, acetia pot uca rolul unor bombe
cu inte multiple, producnd o boal alergic diseminat (leziuni cutanate, digestive, respiratorii
etc.).
6. RSPUNSUL IMUN/REACIA IMUN - definiii

Rspunsul imun reprezint totalitatea evenimentelor care au loc dup introducerea unui
antigen i care constau n activarea limfocitelor, eliberarea de diverse molecule, multiplicarea
celulelor specifice, producerea de limfocite T citotoxice sau de anticorpi capabili s se fixeze pe
antigen i s l elimine direct sau indirect. Dup primul contact cu antigenul, sistemul imun
produce limfocitele T i B de memorie, capabile s reproduc un rspuns imun mai rapid.
n unele situaii ns, rspunsul imun este inadecvat, exagerat, pierzndu-i rolul protectiv
i devenind nociv pentru organismul gazd. Ansamblul fenomenolor rezultate din perturbarea
proceselor imune, cu apariia unui rspuns imun capabil s produc leziuni organismului gazd,
poart denumirea de reacie imun. Pentru realizarea reaciei imune, organismul face apel la o
serie de factori nespecifici celulari i/sau serici. Aciunea lor este complex i intricat, ei
contribuind major la dezvoltarea inflamaiei locale, urmarea reaciei imune. Reaciile imune, prin
caracterul lor sistemic, pot determina leziuni la nivelul tuturor aparatelor i sistemelor
organismului, iar cnd reacia este foarte intens poate produce chiar moartea individului.

7. Ce sunt IMUNODEFICIENELE ?

Deficitul imun apare i se instaleaz atunci cnd una sau mai multe componente ale
sistemului imun prezint disfuncii fie morfologice, fie funcionale.
S-a pornit de la observaia potrivit creia buna funcionare a sistemului imun depinde att
de gradul de dezvoltare, cooperare i armonizare care exist ntre mduva hematogen, timus i
esutul limfoid, pe de o parte, ct i de capacitatea funcional a sistemului monocit/macrofag, a
sistemului complement i a mediatorilor moleculari - cum sunt interleukineie, moleculele de
adeziune, factorii de cretere, prostaglandinele. n prezent, se accept c deficitul imun poate s
fie primar, consecina unui defect congenital al oricreia dmtre componentele menionate mai
sus, fie secundar cnd apare ca rezultat direct al unei cauze cunoscute, ca de exemplu: infecii
cronice, neoplazii, stri de malnutriie, dup radio sau chimioterapie etc. (Tabelul 4).
Deficitul imun poate fi parial, cnd intereseaz doar anumite populaii celulare, factori
umorali sau mediatori solubili sau total, caz n care are loc afectarea concomitent att a
rspunsului imun celular ct i a celui umoral. Conform cu ultimele clasificri acceptate de ctre
OMS, imunodeficienele primare (congenitale) pot fi ncadrate n cinci grupe principale:
deficit imun predominant umoral (limfocite B)
deficit imun predominant celular (limfocite T)
imunodeficiene combinate celulare T i B
deficit imun prin lipsa/alterarea funciei fagocitare
deficit al sistemului complement