Sunteți pe pagina 1din 6

HEPATITA VIRALA ACUTA

Hepatita virala acuta este o boala infectioasa transmisibila, aparand sub forma de
epidemii sau chiar pandemii. Este provocata de un virus filtrabil specific, care - introdus
in organism pe cale digestiva sau accidental, pe cale parenterala - provoaca o imbolnavire
a intregului organism si in mod deosebit a parenchimului hepatic. Boala se manifesta prin
semne de infectie generala si prin
Simptome digestive si hepatice, insotite sau nu de icter.
Istoric si terminologie: inca din secolul al XVIII-lea si al XlX-lea au fost
obser-vate ictere febrile cu caracter epidemic in timpul razboaielor, denumite "boala
mili-tara" sau "icter soldatesc". Apoi afectiunea a fost observata si intre perioadele de
epidemii, fiind cunoscuta sub numele de "icter infectios benign". La sfarsitul seco-lului
trecut, Botkin i-a recunoscut caracterul infectios si a descris boala, de unde si denumirea
de "boala Botkin".
Hepatita virala a fost izolata ca entitate nosologica de circa 30 de ani, cu ocazia
ultimului razboi mondial, cand a cunoscut o mare raspandire.
Boala figureaza sub mai multe denumiri: "hepatita infectioasa", pentru hepatita cu
virus A, si "hepatita serica", pentru hepatita cu virus B. Sub denumirea de "hepatita
virotica sau virala" sunt cuprinse atat hepatitele cu virus A si virus B, cat si cele
provocate de alte virusuri decat cel hepatic. In legatura cu calea de transmitere
parenterala se vorbeste de "hepatita de inoculare", "hepatita de seringa" sau
"posttransfuzionala", care nu trebuie confundata cu hepatita serica, deoarece pe cale
parenterala se poate transmite oricare dintre virusurile hepatice, nu numai virusul B.
Etiologie si epidemiologie: hepatita virala acuta este provocata de un virus
spe-cific, cercetarile bacteriologice si imunologice ducand la admiterea a doua virusuri,
cu caractere epidemiologice diferite.
Virusul A patrunde in organism in mod obisnuit pe cale orala, insa poate fi
inoculat si parenteral. Perioada de incubatie dureaza intre 2 si 6 saptamani. In cursul
bolii, virusul A a fost gasit in sange, in sucul duodenal si in materiile fecale. A putut fi
decelat in materii fecale si la 18 luni dupa boala. Contaminarea facandu-se cel mai
frecvent pe cale digestiva, vectorul obisnuit este apa. Boala poate sa apara sporadic, dar
deseori in focare epidemice, care intereseaza colectivitati cu sursa de apa comuna:
familie, internate, camine, scoli, cazarmi. in timpul razboaielor sau al calamitatilor
naturale, cand se produc aglomerari de populatie cu conditii de igiena deficitara,
izbucnirile epidemice, ale bolii cuprind mari mese de oameni. Infectia cu virus A confera
o imunitate homoloaga.
Virusul B patrunde in organism numai pe cale parenterala. sursa de virus este
reprezentata de serul de om contaminat (aflat in faza de incubatie, in perioada
ma-nifestata a bolii, in convalescenta, un fost bolnav sau un purtator sanatos), care
ramane contagios timp indelungat, pana la ani de zile. Incubatia cu virus B variaza intre 6
saptamani si 6 luni. Virusul nu a fost gasit nici in sucul duodenal, nici in materiile facale.
Vectorul obisnuit al virusului sunt instrumentele care vin in contact cu serul contaminat si
insuficient sterilizate: ace de seringa, seringi, instrumentar stomatologic sau obstetrical,
lantete, bisturie, foarfece etc. O alta cale de transmitere o constituie transfuziile de sange
sau de plasma in care au patruns si virusurile odata cu colectarea sangelui de la un
purtator (fost bolnav de hepatita virala acuta). Materialul infectat poate fi in cantitati
extrem de mici, ceea ce pune si problema rolului de vector al insectelor. Extinderea bolii
provocate de virusul B va fi deci in functie de insuficienta sterilizare a instrumentarului
medical si de atentia data recoltarilor de sange in vederea transfuziilor. Trebuie sa
mentionam ca virusul B este distrus prin incalzire uscata la 160, timp de o ora. Infectia
cu virus B nu confera imunitate pentru infectia cu virus A. S-a mai incercat sa se aduca
argumente pentru variabilitatea virusurilor sau pentru multiplicitatea lor (Nicolau).
Descoperirea antigenului Australia a adus noi dovezi de persistenta pe timp indelungat a
virusului hepatitic in organismul uman. Este prezent antigenul Australia (Ag HBs).
In aparitia bolii, si mai ales, in modul ei de evolutie intervin si unii factori
favorizanti: varsta, starea fiziologica (pubertate, climacteriu, sarcina), unele boli
(tuberculoza, diabetul, infectiile biliare, boli digestive, colagenoze), agresiunile
medicamentoase, carentele alimentare si vitaminice, oboseala.
Anatomie patologica: leziunile anatomopatologice din hepatita virala acuta au fost
cunoscute mai bine dupa practicarea pe scara larga a noilor metode de cercetare:
laparoscopie, punctie-biopsie hepatica si microscopie electronica.
La examenul macroscopic al formelor obisnuite, ficatul este putin modificat,
uneori de culoare ceva mai inchisa. In formele severe, ficatul este micsorat, cu capsula
zbarcita, de culoare deschisa, cenusie-rosiatica sau galbuie (distrofie hepatica acuta); in
alte situatii suprafata ficatului prezinta infundari, alternand cu ridicaturi mai deschise la
culoare (distrofie hepatica subacuta).
La examenul microscopic apar modificari atat in parenchim cat si in mezen-chim.
Celulele hepatice (hepatocitele) pot prezenta tumefieri si leziuni de tip degenerativ ori de
tip necrotic; apar infiltratii celulare in spatiile porte si perilobulare, leziuni de vascuarita,
trombi biliari, proliferare kapfferiana. Reticulul de sustinere este pastrat. Concomitent cu
aceste aspecte pot fi observate si semne de regenerare hepatocelulara. Arhtiectonica
hepatica este pastrata.
In formele severe (distrofie hepatica acuta), leziunile de necroza sunt foarte
extinse; apar zone de regenerare nodulara cu tesut conjunctiv, multe celule prezinta
leziuni de degenerescenta grasa, reticulul de sustinere este pe alocuri distrus,
arhitectonica nu mai este pastrata in intregime.
Examenul morfologic al celorlalte organe arata procese inflamatorii moderate de
tip edematos si cu caracter reversibil. Sunt interesate in mod deosebit caile biliare,
duodenul si pancreasul, dar si stomacul si restul tubului digestiv pot fi cuprinse de
procesul inflamator.
Simptomatologie: debutul este variabil. De cele mai multe ori, boala incepe cu
tulburari dispeptice, uneori atribuite unor mese mai grele, care in fond nu fac decat sa
accentueze o stare dispeptica existenta de cateva zile. Bolnavul se plange de inapetenta,
greturi, uneori varsaturi, balonari postprandiale, modificari de scaun (constipatie sau
diaree), de multe ori dureri epigastrice cu aspect de colica biliara.
Alteori, boala are un debut cu aspect "gripal": cefalee, curbatura, fenomene
catarale ale cailor respiratorii superioare. In alte cazuri, debutul se manifesta prin
artralgii, mialgii, lombalgii, uneori tumefieri articulare, febra, imbracand un aspect
"reumatismal". Dar toate aceste aspecte pot sa lipseasca, primul simptom care atrage
atentia bolnavului fiind icterul.
Hepatita virala acuta evolueaza de obicei in trei faze: preicterica, icterica si de
rezolutie.
Faza preicterica are o durata de 3 - 4 zile pana la 2 saptamani, rar pana la 4
saptamani si se manifesta cu unele din semnele aratate mai sus, uneori cu intricarea lor.
Ele apar pe un fond de stare generala alterata: astenie, insomnie, cefalee, tulburari
dispeptice, stare subfebrila (37,2 - 37,5). Pot exista dureri in hipocondrul drept sau fosa
iliaca dreapta. In aceasta faza sunt descrise si alte manifestari, urticarie, herpes zoster,
iritatii meningiene.
La examenul obiectiv se poate constata o hepatomegalie moderata, cu ficatul usor
sensibil, eventual si o splenomegalie discreta.
Examenele de laborator arata urobilinogenurie, cresterea transaminazelor, reactii
pozitive la sulfat de zinc si cefalina-colesterol. In unele cazuri boala se opreste in aceasta
faza, fara a mai urma aparitia icterului.
Faza icterica dureaza in mod obisnuit 2-3 saptamani, uneori o perioada mai
scurta; alteori se poate prelungi pana la 6 - 8 saptamani. In aceasta faza,
Simptomele obiective din faza preicterica se atenueaza sau dispar, apetitul revine,
starea subfebrila dispare. Icterul se instaleaza repede, atingand maximul de intensitate in
3 - 4 zile. Coloratia este galbena-roscata. Urina este hipercroma (colurica), iar scaunele
usor decolorate (hipocolice). Diureza scade sub 1 000 ml, putand ajunge la 500 ml.
Pruritul si bradicardia - semnele de crestere a sarurilor biliare in sange - sunt moderate, si
ele persita doar daca este vorba de o forma de icter prelungit, colangiolitic.
La examenul obiecitv, in afara de coloratia caracteristica, se mai poate constata o
sensibilitate a ficatului.
Examenele de laborator pun in evidenta o bilirubinemie crescuta 10-30 mg%
(raportul bilirubina indirecta/bilirubina totala este 10 - 25%); in urina exista biliru-bina si
saruri biliare; reactia cu timol se pozitiveaza; cresc g-globulinele: transa-minazele sunt
crescute; stereobilinogenul scade moderat.
Faza de rezolutie se caracterizeaza, in primul rand, prin disparitia icterului. Starea
generala se imbunatateste si astenia dispare. Tulburarile dispeptice sunt atenuate, insa pot
persista mai multe luni. La examenul clinic, ficatul apare normal.
Laboratorul indica normalizarea bilirubinemiei si a urobilinogenuriei. Reactia cu
timol poate ramane pozitiva timp indelungat (spatamani, luni). Probele indicatoare de
hepatocitoliza se normalizeaza. Bolnavul este considerat vindecat in urmatoarele conditii:
disparitia semnelor subiective (cu exceptia unui sindrom dispeptic bilioduodenal),
normalizarea morfologica a ficatului si disparitia hepatolgiei de efort, normalizarea
bilirubinemiei si disparitia urobilinogenuriei, cu revenirea capacitatii de munca.
Evolutie: hepatita virala acuta evolueaza spre vindecare completa in 4/5 din cazuri
intr-un interval de 3 - 4 saptamani. Formele care trec de 3 - 4 luni au tendinta la
permanentizare. O parte din bolnavi ramane cu suferinte extrahepatice, iar altii trec spre
hepatita cronica, ca urmare directa a hepatitei acute.
Este important sa aratam ca aproximativ 10% dintre bolnavii de hepatita
epide-mica raman in stadiul preicteric, cazuri desemnate sub denumirea de hepatita
anicterica. Ulterior, acesti bolnavi pot suferi aceleasi consecinte, ca si cei care au
prezentat o forma comuna. in situatiile in care faza icterica se prelungeste la 6 saptamani
si mai mult, vorbim de forme prelungite, cu ficat mai mare, adesea cu splenomegalie si cu
reve-nirea unor perioade subfebrile; in aceste forme pot surveni si recaderi icterice, la
intervale de cateva zile sau saptamani. Daca icterul revine dupa trei luni de la disparitie,
se considera ca este vorba de o noua imbolnavire.
O parte dintre bolnavi ramane cu o suferinta asociata a duodenului sau a cailor
biliare, suferinta care nu trebuie interpretata ca o hepatita cronica. Alti bolnavi, cu un
teren neuropsihic mai labil, pot prezenta in continuare tulburari de tip obsesiv-anxios,
preocupati fiind de grija de vindecare. O proportie de 10% din bolnavi nu se vindeca, ci
trec spre hepatita cronica - fie direct, fie dupa o perioada de latenta, mai rar dupa o forma
severa a distrofiei hepatice.
Distrofia hepatica este o posibilitate evolutiva foarte grava a hepatitelor acute,
care se instaleaza rapid, fara prodroame, indiferent de cum a evoluat hepatita pana atunci;
exista doua aspecte clinice: distrofia acuta si subacuta.
Perioada de convalescenta a hepatitei virale acute lunga (2-4 luni) si necesita
respectarea regulilor igieno-dietetice.
Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe tabloul clinic si pe datele de laborator, este
important ca diagnosticul sa fie pus inca din stadiul preicteric, cand trebuie sa ne gandim
la hepatita epidemica si sa efectuam examenele necesare.
Hepatita tip A este mult mai frecventa. Incidenta maxima este in copilarie si
adolescenta. Infectiile inaparente sunt de 20 - 30 ori mai frecvente decat cele mani-feste
(60 - 80% din populatia de peste 50 ani, are anticorpi specifici). Nu prezinta antigen
Australia (Ag HBs). Incubatia este in medie 4 saptamani. Debuteaza relativ brusc cu
sindrom infectios general si manifestari digestive, mai rar pseudogripare sau tip boala
serului (eruptie urticariana, poliartralgii, caracteristice formei B). Evolueaza aproape
totdeauna spre vindecare chiar in formele prelungite. Recrudescentele si recaderile sunt
rare. Prognosticul este bun. In concluzie bolnavul este un copil sau tanar, cu sindrom
hepatitic clinic icteric sau anicteric si cu sindrom de laborator, cu lipsa antigenului
Australia, cu prezenta eventuala a focarului si cu evolutie benigna.
Hepatita tip B (serica, de seringa, posttransfuzionala etc.) este transmisa paren-
teral sau neparanteral, cu tendinta la persistenta infectiei si cronicizarea bolii. 20 -40%
din populatia adulta, a trecut prin infectie ori prin forma subclinica, care este de 10 ori
mai frecventa. Izvorul de infectie este bolnavul acut sau cronic si purtatorul. De obicei
transmiterea este parenterala. Aceasta forma prezinta antigen Australia. Are o incubatie
de 40 - 80 zile, cu o medie de 60 de zile. Afecteaza cu predilectie adultii si varstnici. Faza
preicterica este mai lunga, tulburarile digestive mai reduse, uneori sunt prezente semne de
boala serului (urticarie, poliartralgii, edeme, artrite, pleurezie, purpura vasculara, sau
glomerulonefrita cu sindrom nefrotic trecator). Evolutia este severa si prelungita.
Cronicizarea apare 10% din cazuri, cu evolutie catre hepatita cronica progresiva si ciroza
hepatica, uneori chiar carcinomul hepatic.
Diagnosticul diferential va fi facut atat in perioada preicterica, cat si in perioada
icterica si in aceea de rezolutie.
In faza preicterica va trebui sa deosebim hepatita virala acuta de dispepsiile
febrile, de gripa, reumatism, debutul altor boli infectioase. Ne vor fi de ajutor hepa-
tomegalia, urobilinogenuria, transaminazele crescute si, eventual, limfomonocitoza
sanguina.
In perioada icterica, diagnosticul va fi facut, cu celelalte afectiuni insotite de icter:
mononucleoza infectioasa, hepatita toxica, icterul produs de colica biliara, icterele
hemolitice.
Mai anevoios este diagnosticul cu icterele episodice din procesele evolutive ale
hepatitelor cronice si ale cirozelor; numai o anamneza atenta si un examen obiectiv
complet pot stabili diagnosticul.
Prognosticul hepatitei virale acute: bun in general, este mai rezervat cand se
insoteste de fenomene nervoase (somnolenta, neliniste, delir), cand varsarutile sunt
persistente si icterul se prelungeste peste masura ori este recidivant si insotit de puseuri
febrile.
Prognosticul distrofiei acute este grav, iar cel al distrofiei subacute, foarte
rezervat.
Profilaxia hepatitei virale acute reprezinta o problema de importanta majora in
toate tarile, ea constituind un capital important in tratatele de epidemiologie. Profilaxia
hepatitei cu virus A necesita masuri igieno-sanitare privind apa potabila, alimentele,
W.C.-urile si igiena personala. Nu trebuie omisa nici posibilitatea tran-smiterii prin
muste. Izolarea este obligatorie. Profilaxia hepatitei cu virus B impune controlul unei
sterilizari perfecte a instrumentarului medical (ace, seringi, sonde, instrumentar
chirurgical, obstetrical, stomatologie etc). Alcoolul sau alte materiale dezinfectante nu
sunt eficiente impotriva virusului. Instrumentarul va fi degresat; sterilizarea se va face
prin fierbere in apa fenicata 1 % cel putin 30 de minute sau in aparatura speciala din
spitale. In centrele de recoltare a sangelui trebuie acordata cea mai mare atentie
selectionarii si examinarii donatorilor. Nu se va abuza de aplicarea transfuziilor cu
plasma si sange, indicatia lor fiind limitata la cazurile care necesita acest Tratament. Pana
in prezent nu este cunoscut vreun vaccin antihepatitic.
Tratamentul este igieno-dietetic si medicamentos.
Repausul fizic si intelectual este obligatoriu. De la debutul bolii si pana la
dis-paritia icterului, repausul va fi la pat, apoi, in perioada de convalescenta, va fi relativ
(10 - 12 ore culcat), timp de 2 - 3 luni. Bolnavul de hepatita, o data considerat vindecat,
va putea sa-si reia activitatea abia dupa 2-3 luni, cu program de munca redus. Se
recomanda sa fie dispensarizat timp de cel putin 2 ani, controlandu-i-se starea de sanatate
la intervale de 2 - 3 luni.
Dieta va tine seama de faptul ca la hepatita virala acuta exista o hipofermentie
gastrica, biliara si pancreatica si deci sa nu ceara uri efort digestiv prea mare. Alimentatia
trebuie sa fie suficienta caloric, sa contina material plastic si, pe cat posibil, sa fie variata
si adaptata gustului bolnavului. In regimul alimentar, baza va fi constituita de glucide
usor digerabile, cu proteine si vitamine suficiente si cu o cantitate moderata de grasimi.
Regimul va fi alcatuit si in raport cu perioada evo-lutiva a bolii.
In prima saptamana se vor da: compot, sucuri de fructe, lichide zaharate, supe de
legume cu fainoase, miere, dulceata, marmelada, biscuiti, lapte, iaurt, branza de vaci
proaspata, paine prajita. Din a doua sapamana se vor adauga: oua moi sau ochiuri in apa,
unt proaspat, carne slaba (pui, vitel, vaca) sau peste slab (stiuca, salau), pregatite rasol, cu
adaos de ulei si lamaie (la masa), soteuri de legume, morcov ras.
In saptamana a treia se trece catre un regim alimentar complet, ramanand excluse:
conservele, mezelurile, sosurile cu rantas, grasimile prajite, condimentele nocive,
alcoolul, legumele bogate in celuloza.
Medicamente: pentru tulburarile dispeptice se prefera fermentii pancreatici
(Tratament substitutiv), alcaline usoare si colagoge usoare (de exemplu, prafurile
Bourget). Pentru insomnii si stari de neliniste este preferabil sa prescriem cloralhidrat.
Tratamentul medicamentos. Greturile si varsaturile se trateaza cu metoclopra-
mida (Reglan), iar la nevoie cu Emetiral sau Torecan. Corticoterapia este indicata doar in
formele severe, prelungite. Se administreaza prednison 1 mg/kg corp, in doza unica la ora
9 sau 10 dimineata, o data la doua zile, 7-10 zile cu intrerupere brusca. Glucoza,
vitaminele, aminoacizii, medicatia hepatotropa, cianidanolul (Catergen) nu influenteaza
evolutia, dar sunt utile mai ales in formele grave. Se indica o dieta hidro-glucido-lipidica,
prin sonda nazo-gastrica, picatura cu picatura, cu suficiente calorii, vitamine si saruri
minerale (in formele grave). In caz de varsaturi, se fac perfuzii intravenoase cu solutii
glucozate sau saline, nu cu acizi aminati. Se combate hiperamoniemia prin clisme
evacuatorii, neomicina per os, 4 - 6 g in 24 ore, perfuzii cu multiglutin, arginina-sorbitol,
sau Aspatofort. Se corecteaza acidoza si se administreaza oxigen cu sonda, intermitent.
Se combate anemia si se controleaza, repetat, analizele. In caz de semne de coagulare
intravasculara diseminata, se administreaza heparina, iar in complicatii infectioase
antibiotice (peniciline, Cefalosporine, Gentamicina). Corticoterapia este inutila, iar in
doze mari periculoasa. Tabloul terapeutic descris mai sus se administreaza in formele
grave, fulminante.
In hepatita tip B, Tratamentul este similar celui descris mai sus. Pentru prevenirea
evolutiei spre hepatita cronica agresiva, se practica corticoterapia, pentru blocarea
mecanismelor imunologice. In formele colestatice, corticoterapia va fi administrata
discontinuu. In general corticoizii, inainte de 10 saptamani de evolutie, nu au efect sau
sunt nocivi. Se discuta si despre utilitatea penicilaminei, vidarabinei si interferonului.
Tratamentul patogenic urmareste ameliorarea functiilor ficatului si refacerea lui
morfofunctionala. Vitamina C si complexul vitaminei B sunt necesare si dau rezultate
bune. Medicamentele lipotrope si extractele hepatice bine purificate sunt utile in formele
cu evolutie prelungita sau severe. Corticoterapia va fi indicata in aceleasi situatii (forme
severe sau prelungite), avand efecte bune: scade bilirubinemia, scurteaza durata icterului,
combate procesele inflamatorii intrahepatice, creste diureza si stimuleaza apetitul. Se da
prednison (40 - 60 mg/zi, timp de 4 - 5 saptamani, apoi cate 10 - 20 mg inca 4-5
saptamani). Se va avea grija ca regimul sa fie desodat si sa aiba un adaos de clorura de
potasiu; bineinteles, se va tine seama de contraindicatiile corticoterapiei.