Sunteți pe pagina 1din 6

In privinta locului in care se afla raiul majoritatea textelor neotestamentare afirma, fara alta

precizare, ca cei mintuiti se vor afla <<in cer>>, <<cu Dumnezeu>>. Sfintul Apostol Pavel
scrie ca, la Parusia lui Hristos, odata cu invierea celor morti si cu prefacerea celor vii (I Cor.
XV, 51-56), tot universul va fi eliberat de robia stricaciunii care I-a fost impusa din pricina
caderii primului om (Rom. VIII, 19-23). La rindul sau, Sfintul Apostol Petru scrie: <<Noi
asteptam, potrivit fagaduintelor lui, ceruri noi si pamint nou, in care locuieste dreptatea (II
Petru III, 13). Iar Sfintul Apostol si Evanghelist Ioan, descriind fericirea rezervata celor ai lui
Hristos, spune; <<Si am vazut un cer nou si un pamint nou. caci cerul dintii si pamintul dintii
au trecut Si am vazut cetatea cea sfinta, noul Ierusalim, coborinddu-se din cer de la
Dumnezeu, gatita ca o mireasa impodobita pentru Mirele ei>> (Apoc. XXI, 1-2).

Din aceste texte, rezulta ca stergerea ultimelor ramasite ale stricaciunii produse de pacat nu
implica nicidecum nimicirea lumii, ci innoirea ei. Intruparea Mintuitorului, intemeierea
Bisericii si renasterea noastra prin har, credinta si fapte bune sint de pe acum o noua creatie
(Gal. VI, 15; II Cor. V. 17), iar <<omul cel nou, zidit dupa Dumnezeu intru dreptate si intru
sfintenia adevarului>> (Efes IV, 24), a primit de la Duhul Sfint capacitatea <<desavirsirii>>,
care-l ajuta <<sa ajunga la starea de barbat desavirsit, la masura virstei deplinatatii lui
Hristos>> (Efes. IV, 12-13). Lumea care va sa fie si care va consta, dupa invatatura crestina,
din <<ceruri noi si pamint nou>>, presupune prin analogie cu cele intervenite in starea
trupului (I Cor. XV, 42-44, 49-54) nu distrugerea si disparitia cosmosului de acum, pentru
ca, in locul lui, Dumnezeu sa creeze din nimic altul nou, ca la inceput, ci innoirea si
trasfigurarea celui actual, spre a deveni o locuinta potrivita pentru <<fiii lui Dumnezeu>>.
Innoirii esentiale si transfigurarii noastre in Hristos ii va corespunde asadar o innoire a intregii
creatii, caci nu este potrivit ca aceia care vor fi facuti <<partasi dumnezeestiii firi>> (II Petru,
I, 4) sa-si duca viata cea noua in conditiile lumii vechi[15].

Atit in actul invierii mortilor, cit si in cel al innoirii creatiei, se respecta deci principiul divin
al continuitatii, in toate domeniile: - al slavei, in care crestinii au si fost introdusi prin Sfintele
Taine, dar care nu va inceta sa creasca pentru aceia care isi agonisesc de pe acum <<temelia
buna pentru veacul viitor>> (I Tim. VI, 19); - al vietii vesnice, inceputa din viata paminteasca
prin urmarea lui Hristos, intarita continuu prin harul Sfintului Duh si sporind, neincetat, pina
la cea cereasca de dupa invierea trupului (Ioan, I, 16; Rom. VI, 4; Tit. III, 7; II Cor. III, 12;
IV, 14-17); - al
dragostei care, intrucit Dumnezeu este iubire(I Ioan IV, 8), <<nu cade niciodata>> (I Cor.
XIII, 8, 13) si care find legatura desavirsirii (Col. III, 14), uneste pentru totdeauna pe crestini
cu Hristos, capul Bisericii (Efes. III, 18; Gal. II, 19); - al mintuirii care ne-a fost daruita de pe
acum (Efes. II, 5, 8; I Cor. I, 18; Rom. I, 16; VIII, 24), dar pe care trebuie s-o pastram pina la
capatul vietii pamintesti (Apoc. II, 10; XII, 11) si care va fi desavirsita in noi pentru vesnicie,
de Iisus Hristos, prin invierea trupeasca si mostenirea fericirii vesnice, in urma judecatii
universale (Filip. II, 12; III, 11-14; I Tes. V, 9; Rom III, 11; I Cor. V, 5; II Tim. II, 10; IV,
18); - al infierii de catre Parintele ceresc, infiere pe care am si dobindit-o in Hristos (Efes. I, 5;
Rom. VIII, 16, 29; Gal. IV, 5-6), dar ale carei roade: mostenirea tuturor bunurilor fagaduite le
vom primi abia in viata viitoare, dupa Parusia lui Hristos (Rom. VIII, 16-18; 21; 23-30; II
Cor. IV, 15) [16].

3.Viaa de veci. Chinurile venice ale pctoilor.Cer nou si pamant nou

Dumnezeu a creat lumea imprimindu-i putinta de a ajunge la desavirsire; de aceea, ea va


trebui sa primeasca un alt chip decat cel al lumii cazute pentru ca, la osteasca inviere si dupa
judecata universala, cand fiecare om va fi rasplatit sau pedepsit in conformitate cu faptel sale,
intreaga creatura, in solidaritate, sa fie ridicata la plenitudinea vietii, potrivit planului divin,
pentru ca "Dumnezeu sa fie totul in toate" (I Cor. 15, 28).

Fiind fiinta spirituala necreata, vesnica si absoluta, Dumnezeu nu este supus schimbarii si,
precum nu are inceput, nu are nici sfarsit, in timp ce lumea in chipul ei actual, ca si omul, va
avea un sfarsit, fiind supusa unei prefaceri si schimbari totale. Despre eternitatea lui
Dumnezeu si temporalitatea lumii psalmistul zice: "Intru inceput, Tu, Doamne, ai intemeiat
pamantul, si lucrurile mainilor Tale sunt cerurile. Acelea vor pieri, iar Tu vei ramanea. Toate
ca o haina se vor invechi si ca pe un vesmant le vei infasura si se vor schimba; iar Tu acelasi
esti, si anii Tai nu se vor sfarsi" (Ps. 101, 26-28).

Dar dupa sfarsitul omului nu inseamna nimicirea lui sau distrugerea totala a fiintei sale, ci
inceputul unei noi vieti, asa si lumea nu va fi nimicita, ci schimbata, transformata intr-o lume
noua, pe masura fiintei omenesti renascute prin inviere, in aceasta noua creatie urmind sa
domneasca o deplina desavirsire fizica si moral-spirituala. Astfel, Sfantul Ioan, in Apocalipsa
21, 1, spune: "Si am vazut un cer nou si un pamant nou. Caci cerul dintii si pamantul dintii au
trecut, iar marea nu mai este". (I Cor. 7, 31); iar Sfantul Apostol Pavel zice: "Caci chipul
acestei lumi va trece" (I Cor. 7, 31); iar Sfantul Apostol Petru zice: "Atunci cerurile vor pieri
cu vuiet mare, stihiile arzind se vor desface, si pamantul si lucrurile de pe el vor arde cu totul"
(II Petru 3, 10). La fel, Sf. Chiril al Ierusalimului spune: "Lumea aceasta se sfarseste, si lumea
aceasta creata se innoieste. Pe pamant s-au raspindit tot felul de pacate... Pentru ca sa nu
ramana acest lacas minunat plin de faradelegi, trece lumea aceasta, spre a se arata alta mai
buna". In sensul Sfantului Apostol

Pavel, Fericitul Augustin spune ca lumea aceasta va trece nu in inteles de distrugere totala, ci
in acela de schimbare a fetei lucrurilor.

Deoarece sfarsitul lumii se afla in strinsa legatura cu a doua venire a Mantuitorului si cu


judecata universala, timpul cand se vor intimpla acestea ne ramine necunoscut. Mantuitorul
vorbind ucenicilor Sai despre acest sfarsit, ca si despre a doua Sa venire, le-a spus acestora:
"Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie... fara numai Tatal" (Matei 24, 36). Iar cand,
inainte de Inaltare, ucenicii L-au intrebat daca in acel an va aseza imparatia lui Israel, adica
daca atunci va veni sa intemeieze noua Sa imparatie, Mantuitorul le-a raspuns: "Nu este al
vostru sa stiti anii sau timpurile pe care Tatal le-a pus intru a Sa stapinire..." (Fapte 1, 7).

Vorbim despre sfarsitul lumii, Sfantul Apostol Petru isi exprima nadejdea ca, potrivit
fagaduintelor Sale, Dumnezeu va intocmi "ceruri noi si pamant nou" (II Petru 3, 13), iar
Sfantul Ioan spune ca a vazut "un cer nou si un pamant nou", dupa ce cerul cel dintii si
pamantul cel dintii au trecut (Apoc. 21, 1). Desigur, aceste expresii arata ca lumea nu va fi
definitiv distrusa, ci numai schimbata, transformata, transfigurata, in ea stabilindu-se o noua
ordine de viata. Desigur, nu e usor sa ne pronuntam asupra sensului acestei expresii, cu toate
ca numerosi Sfinti Parinti s-au straduit sa le explice intelesul. Totusi, pe temeiul celor
afirmate de ei, putem intelege ca lumea reinnoita va fi o lume desavirsita si incoruptibila,
cuprinzind bunatati si frumuseti nebanuite, despre care Sfantul Apostol Pavel zice: "Ceea ce
ochiul n-a vazut si urechile nu au auzit si la inima omului nu s-a suit, acelea le-a gatit
Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (I Cor. 2, 9). Dintr-o lume exterioara omului, ea va deveni
intr-un sens o lume interioara, aratindu-se in mare masura drept un continut sufletesc al celor
drepti. Frumusetea si maretia ei vor fi neinchipuite, deoarece impartasindu-se de lumina
dumnezeiasca, va radia acesta lumina, imbracand in ea pe cei ce o vor locui. Lumina ei va
face sa straluceasca si mai mult pe cei drepti, incat aici, precum spune Mantuitorul, "dreptii
vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor" (Matei 13, 43).
Dupa cuvintele Sfantului Apostol Petru, in noua lume transfigurata va locui dreptatea (II Petru
3, 13). Aceasta inseamna ca relatiile dintre oameni si dintre oameni si Dumnezeu vor fi
asezate pe temelia dreptatii, iar virtutea iubirii le va incorona. Intre oameni nu vor mai fi
privatiuni, tensiuni, suspiciuni, invidie si vrajba, ci o pace si armonie desavirsita, fiecare fiind
in pace cu sine insusi, cu semenii si cu Dumnezeu. Aceasta e pacea lui Dumnezeu "care
covirseste toata mintea" (Filip 4, 2), pace eterna, conditia ordinii si armoniei. In aceasta lume,
in care Dumnezeu va fi "totul in toate" (I Cor. 15, 28), ingerii si oamenii vor lauda neincetat
pe Dumnezeu, izvorul frumusetii, desavirsirii, dreptatii si iubirii, cu care vor fi in continuare
in veci.

Viata de veci, viata vesnica sau viata veacului ce va sa fie, cum este numita in articolul XII
din Simbolul Credintei, este viata pe care o vor trai atit dreptii cat si pacatosii, dupa judecata

universala. Desi in anumite privinte ea se va asemana cu viata sufletelor de dupa judecata


particulara, totusi intre aceste vieti va fi deosebire. Deosebirea va consta in faptul ca dupa
judecata universala atit fericirea dreptilor, cat si nefericirea vor fi traite de suflet impreuna cu
trupul, deci de persoana in unitatea ei psiho-fizica, ele crescand in masura in care si trupul a
participat la savirsirea faptelor bune sau rele. Intensiv vor creste, deoarece vor fi simtite intr-o
masura mai mare decat atunci cand le simtea numai sufletul.

Desi posedam unele date din Revelatie, noi nu suntem in masura sa cunoastem si sa intelegem
pe deplin viata pe care o vor duce cei a caror soarta a fost stabilita definitiv la judecata
universala. In aceasta privinta, Sfantul Grigorie de Nyssa zice: "Nici bunatatile promise celor
ce au vietuit drept nu sunt de acelea care sa poata fi descrise prin cuvinte... nici viata de durere
a celor pacatosi nu este egala cu vreo suferinta care intristeaza aici", iar Sfantul Ioan
Damaschin spune: "Dupa inviere, timpul nu se va mai numara cu zile si nopti. Va fi mai
degraba o singura zi continua, cand Soarele dreptatii va straluci lumina peste cei drepti.
Pentru cei pacatosi va fi o noapte adinca, fara de sfarsit".

Si aici trebuie sa mentionam ca nici fericirea dreptilor, nici nefericirea pacatosilor nu vor avea
aceeasi masura, ci vor avea grade diferite, dupa vrednicia sau nevrednicia pe care fiecarea
dovedit-o in viata pamanteasca. Insusi Mantuitorul spune: "In casa Tatalui Meu multe locasuri
sunt" (Ioan 14, 2); iar Sfantul Apostol Pavel zice: "Fiecare va primi plata dupa lucrul sau" (II
Cor. 5, 10).
Referindu-se la viata de veci a celor drepti, Sfantul Grigore de Nyssa spunea ca tendinta
continua a acestora este realizarea unei uniri cat mai depline cu Dumnezeu, lucrare care n-are
limita, caci ea continua la infinit. Este vorba aici de un urcus duhovnicesc neincetat al
dreptilor (epectaza), care pentru ei este un motiv de continua fericire. Aceasta inseamna ca
iubirea fata de Dumnezeu care le copleseste fiinta sporeste fara sfarsit si in lumea vesniciei.

Cat priveste pe cei pacatosi, ei vor avea o vesnica existenta nefericita, lipsita de comuniune cu
oamenii si cu Dumnezeu, petrecand impreuna cu diavolii si cu cei ce-i slujesc. Acolo ei sunt
rosi de "viermele cel neadormit" si indura "plangerea si scrasnirea".

Viata dreptilor si a pacatosilor a fost descrisa paralel cu multa ingeniozitate de Sfantul Chiril
al Alexandriei: "Dreptii dantuiesc, pacatosii sunt legati. Dreptii canta, pacatosii se tinguiesc...
Dreptii au cantarea, pacatosii prapastia. Dreptii in sanurile lui Avraam, pacatosii in torentele
de foc ale lui Veliar. Dreptii, in lumini, pacatosii in intunecimea furtunii. Dreptii, cu ingerii,
pacatosii, cu demonii... Dreptii, in mijlocul luminii, pacatosii, in mijlocul intunericului.
Dreptii, mangaiati de Mangaietorul, pacatosii, chinuiti de demoni. Dreptii, in fata tronului
Stapinului, pacatosii, in fata intunericului chinuitor. Dreptii, vad pururea fata lui Hristos,
pacatosii, stau

pururea in fata diavolului...Dreptii sunt initiati de ingeri, pacatosii de demoni... Dreptii in cer,
pacatosii in abis"[84]

Chinurile vesnice ale pacatosilor. Invatatura Bisericii noastre bazata pe Revelatie este ca desi
calitatea si cantitatea pedepselor iadului nu sunt aceleasi pentru toti pacatosii, ele fiind in
functie de gradul de rautate a faptelor si intentiilor celor ce le-au facut, pedepsele iadului sunt
vesnice (Matei 25, 46; Marcu 9, 44; Apoc. 14, 11; 20, 10; Mart. Ort. I, 60). Sfantul Chiril al
Ierusalimului spune ca pacatosii la inviere primesc trupuri vesnice, spre a putea suferi astfel
osanda pacatelor lor, ca sa nu se mistuie niciodata, arzind in focul cel vesnic, iar Sfantul Ioan
Gura de Aur zice ca orice pedeapsa din viata pamanteasca se sfirseste odata cu viata, pe cand
ale vietii de dincolo sunt vesnice.

Vesnicia pedepselor iadului a fost uneori negata si in antichitate crestina si chiar si astazi, de
unii teologi protestanti si de unele secte. Dar nu toti cei ce o contesta explica sfarsitul
chinurilor vesnice in acelasi fel si nici nu invoca aceleasi motive atunci cand o contesta.
Astfel, unii spun ca numai dreptii vor trai vesnic in fericire, in timp ce pacatosii vor fi nimiciti
la judecata universala, iar fiind nimiciti, vor scapa astfel de pedepsele lor.
Dup a doua venire a Mntuitorului i nvierea morilor, va avea loc Judecata Universal sau
obteasc. Judecata obteasc va f: solemn, universal, dreapt, definitiv, suprem i
nfricotoare.