Sunteți pe pagina 1din 2

Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela psihologica si a aparut n anul 1881 in

volumul Novele din popor dupa ce fusese publicata n revistaa Convorbiri literare. Ea apartine
curentului realist, ntuct pune accent pe aspecte sociale nfatisnd veridic realitatea din societatea
ardeleana de lasfrsitul secolului al XIX-lea.

Opera apartine perioadei marilor clasici si curentului literar realism. In mod veridic, realitatea apasatoare
a schimbarii si transformarii umane este surprinsa in proza cu incercarea de moralizare specifica lui
Slavici, dar fara a infrumuseta in vreun fel soarta personajelor.

Fiind o nuvela psihologica se urmareste dezumanizarea personajului influentat de bani sau dorinta de
imbogatire. Apar ca motive literare: banul, averea, mostenirea. Conflictul interior este puternic si surprins
in opera in detrimetul celui exterior.

Tema nuvelei este de factura etica si psihologica si se refera la urmarile negative si consecintele nefaste
pe care setea de imbogatire le are asupra individului, ducand la declinul sau spiritual si moral. Pe un plan
mai profund, tema acestei opere vizeaza si destinul, ca fatalitate impusa de intensitatea trairilor sufletesti
ale personajelor. Tema, specifica nuvelei psihologice o constituie dezumanizarea sub influenta nefasta a
banului. Opera are o structura liniara si atrage toate personajele intr-un conflict major.

Titlul confera ambiguitate si ilustreaza prin procedeul antifrazei ironia autorului, fiind construit cu scopul
de a scoate in evidenta conotatiile antinomice ale termenilor. Slavici foloseste cuvantul moara si nu
han pentru a-i extinde sensul, moara fiind un loc al miscarii neintrerupte, un punct in care se schimba
balanta destinului unui personaj. Este un univers al patimilor, prin care omul ajunge la adevarata coborare
in infern, un loc al pervertirii sufletesti, in care se altereaza principiile sanatoase ale vietii, pentru ca
moara macina destinele. Titlul nuvelei are valoare simbolica, fiind totodata si o ironie la adresa destinului
uman. Norocul mentionat, se dovedeste a fi un nenoroc, datorita abordarii eronate a destinului.

Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat. In expozitiune,Ghita, cizmar sarac, hotaraste
sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc.Carciuma este asezata la o rascruce de drumuri, izolata de
restul lumii, inconjuratade pustietati intunecoase. Odata cu aparitia lui Lica Samadaul, seful porcarilor,
se declanseaza intriga nuvelei, precum si conflictul interior al lui Ghita. Desfasurarea actiunii ilustreaza
procesul instrainarii carciumarului fata de familie, care, innebunit de ideea inavutirii, devine complicele
lui Lica la diverse nelegiuiri. Carciumarul se aliaza cu jandarmul Pintea, fostul tovaras al lui Lica,
deoarecere doreste demascarea Samadaului. Punctul culminant reprezinta dezumanizarea lui Ghita. La
sarbatorile Pastelui, Ghita isi arunca sotia in bratele lui Lica, in timp ce pleaca in cautarea jandarmului
pentru a-l instiinta ca Samadaul are la el banii furati.Dezgustata de lasitatea sotului, Ana i se
daruieste lui Lica. Cand afla acest lucru,Ghita o omoara, fiind la randul sau ucis din ordinul lui Lica.
Deznodamantul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lica mistuie carciuma, iar porcarul
sfarseste prin a se sinucide pentru a nu fi prins de Pintea. Singurii supravietuitori sunt batrana si copiii,
exemplificand finalul moralizator al nuvelei.

In cea ce priveste tehnica narativa , actiunea se desfasoara linear, faptele verosimile si credibile sunt
inlantuite temporal si causal dar actiunea este intrerupta frecvent de analiza si descrierea trairilor
interioare ale personajului principal.
Relatia dintre Ghita si Lica, personaj negativ, intruchipare a maleficului, sta la baza conflictului exterior al
nuvelei. Acestia se afla in opozitie deoarece provin din doua lumi complet diferite. Ghita provine dintr-o
lume condusa de legile buneicuviinte, ale onoarei, in care oamenii traiesc cu frica lui Dumnezeu; Lica
Samadaul traieste intr-o lume guvernata de legi proprii, nescrise, fiind un simbol al degradarii morale.
Intalnirea dintre cei doi la Moara cu noroc insemna declansarea inevitabila a conflictului. Patrunderea lui
Lica in viata lui Ghita declanseaza o drama psihologica ce va duce incet, dar sigur la degradarea morala a
lui Ghita. Om al faradelegilor, criminal inrait, Lica Samadaul isi da seama ca Ghita are un caracter
puternic, dar fiind un bun cunoscator de oameni, ii simte in acelasi timp slabiciunea: patima castigului de
bani. Dorindu-l subordonat, oricand la ordinele sale, Lica il implica pe carciumar in faradelegile sale ,
oferindu-i bani si incercand sa distruga legatura sufleteasca dintre el si sotia sa. Samadaul se apropie de
Ana, infatisandu-se intr-o lumina favorabila, grijuliu cu copiii ei. Ana, insa, isi iubeste sotul, chiar daca
acesta ii spune la un moment dat ca ii sta in cale. Lica are in el o inteligenta malefica. In cele din urma,
Lica il aduce pe Ghita in situatia de a-si ucide sotia. Lica incendiaza carciuma de la Moara cu noroc, dupa
care isi zdrobeste capul intr-un copac pentru a nu cadea viu in mainile jandarmului Pintea. Moartea lui
Ghita este corectia pe care destinul i-o aplica pentru nerespectarea principiului cumpatarii enuntat in
debutul nuvelei prin cuvintele batranei, iar cea a lui Lica o pedeapsa pe masura faptelor sale.

In opinia mea, Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela psihologica, deoarece urmarestemodul in
care conflictul exterior se reflecta in constiinta personajelor, analiza psihologicasustine o teza morala
goana dupa imbogatire distruge echilibrul interior si provoacanenorociri in relatiile dintre oameni.

In concluzie relatia dintre Lica si Ghita este una negative fiindca din cauza relatie lor vor muri si din
cauza lor va moare si Ana sotia lui Ghita.