Sunteți pe pagina 1din 3

8.2 Geosferele externe și interne ale Pământului (litosfera, atmosfera, hidrosfera, biosfera)

Pământul are o alcătuire concentric-zonală. În centrul lui se află nucleul. În jurul nucleului se repartizează învelișurile concentrice, sau geosferele. Densitatea geosferelor crește de la suprafața Pământului spre centrul lui. Geosfere Pământului se împart în externe și interne. La geosferele externe se referă atmosfera, hidrosfere și biosfera; la cele interne – scoarța terestră sau litosfera, mantia și nucleul. Atmosfera – sau geosfera gazoasă se întinde de la contactul cu globul terestru și până la

înălțimi considerabile în spațiul interplanetar – 100 km și mai mult. Pe baza repartiției elementelor c componente, a temperaturii, a presiunii și caracteristicelor fizice ale aerului atmosfera se împarte în 3 zone, care se succed de jos în sus ca niște învelișuri concentrice:

- Troposfera de la suprafața globului până la cca 11km înălțime. Temperatura scade cu un

grad la fiecare 200 m până la - 55ºC la limita superioară. Troposfera constituie cca 70 - 75% din masa totală a atmosferei, joacă un rol foarte important pentru Pământ (aici se formează condensări de vapori

de apă sub formă de ploi, zăpadă și grindină; se produc vânturile și diferite fenomene de luminozitate și colorație legate cu prezența particulelor de praf ridicate de la suprafața globului). - Stratosfera o altă parte a atmosferei până la cca 80 km, limita la care se termină așa-numita atmosferă propriu zisă. Această zonă este lipsită decurenți de convenție. În stratosferă temperatura

crește cu înălțimea – la 40 km este egală cu 0ºC, iar la 70 km – cu + 35ºC. Umiditatea stratosferei se apropie de zero, de aceea aici nu observă norii obișnuiți.

- Ionosfera se întinde mai sus de stratosferă. Aerul este foarte ionizat sub acțiunea razelor

ultraviolete și cosmice. Din punct de vedere chimic - atmosfera este un amestec de gaze cu impurități

diferite de praf și organisme vii. Aerul uscat este compus din azot (78,08%), oxigen (20, 95%), argon (0,93%), bioxid de carbon (0,033%), hidrogen (0,01%) și gaze rare ( neon, heliu, ozon, cripton și a.).

- Hidrosfera cuprinde toată apa răspândită pe suprafața globului. Din suprafața totală a

globului terestru mările ocupă 71% adică 361 mln.km 2 , deci raportul dintre uscat și apă este de 1: 2,5. Grosimea medie a apei oceanelor este de 3,6 km; volumul apei este de cca. 1432 mln. km 3 . În afară de apa din oceane și mări, în hidrosferă mai este cuprinsă apa de pe continente, răspândită în lacuri, ghețari, rețeaua hidrografică, apele subterane și vaporii de apă din atmosferă. După compoziția chimică apa mărilor conține în mediu 3,5% săruri, adică 35 g̸l care îi imprimă un gust sărat și amar. Aceste săruri sunt reprezentate prin cloruri, sulfați și carbonați care se găsesc în următoarele proporții:

NaCl 78%; MgCl 2 9,5%; MgSO 4 6,4%; CaSO 4 4,0%; KCL 1,6%; CaCO 3 – 0,04%. În cantități

mici – Br, I, Mn, Zn, Si, Pb, Cu, Fe, P, Co, Ni și a. În afară de săruri în apa mării sunt dizolvate și unele gaze O 2 și CO 2 . - Litosfera sau scoarța terestră ( cuvânt de origine greacă – ”litos” – piatră) este considerată ca învelișul solid, cel mai extrem al Pământului. Grosimea litosfere (după datele geofizice) sub domeniul continentelor este de 60-80 km, iar domeniul oceanic – 1,5 km. După adâncime (de sus în jos) în litosferă deosebesc 3 straturi:

1. Stratul sedimentar este alcătuit în majoritatea din minerale și roci nu prea tari, câteodată afânate, care sau format în rezultatul dezagregării și sedimentării substanțelor în condiții de apă și aer pe suprafața Pământului. Majoritatea rocilor sedimentare sunt stratificate. Densitatea lor variază de la 2,65g ̸cm 3 . Grosimea stratului sedimentar este variată – de la câțiva metri până la 10- 15 km. Pe suprafața Pământului sunt sectoare (în munți) unde stratul sedimentar lipsește. 2. Stratul granitic este alcătuit în majoritate din roci și minerale foarte tari de origine magmatică și metamorfică în componența cărora predomină Si și Al. Conținutul de siliciu în aceste roci este mai mare de 60%, de aceia ele se numesc acide. Densitatea variază între 2,65 – 2,80 g ̸cm 3 , grosimea maximală (50-70km) acest strat o are sub lanțurile munților contemporani (Pamir, Alpi), iar sub oceane și mări acest strat lipsește complet, sau are o grosime foarte mică. 3. Stratul bazaltic – se răspândește sub stratul granitic. Grosimea lui variază de la 5 – 30 km. Este prezentat de roci și minerale tari de provenire vulcanică, roci bazice, care conțin mai puțin granit decât graniturile. Densitatea rocilor bazaltice crește până la 3,3 g ̸cm 3 . Limita lui inferioară se

consideră ca limita inferioară a scoarței terestre. Litosfera sub unele oceane este alcătuită dintr-un strat sedimentar, sub care se găsește stratul bazaltic cu o grosime de 5-15 km. Pe continente litosfera este reprezentată de toate 3 straturi: sedimentar, granitic și bazaltic și grosimea ei atinge 60-80 km. Din elementele chimice ale rocilor mineralelor litosferei până la adâncimea de 16 km predomină după A. Vinogradov următoarele: O 2 -47,0%, Si 29,5%, Al 8,05%, Fe 4,05%, Ca 2,96%, Mg 1,87%, Na 2,50%, K 2,50%, Ti 0,45%, H 0,15%, P 0,09%, C -0,023%. La celelalte numeroase elemente chimice se referă cca. 0,5% de la compoziția litosferei. Mantia Pământului – următoare după litosferă este geosfera intermediară a globului terestru. Grosimea se extinde până la 2900 km. Pe baza schimbării vitezei de propagare a undelor seismice mantia se împarte în 3 straturi:

mantia de sus B (8-400 km);

mantia intermediară – C (400-900);

mantia de jos D (900-2900).

Stratul B sau mantia de sus este alcătuit în temei din silicați fero-magnezieni de tipul mineralelor olivine și piroxen. Cu mantia de sus sunt legate fenomenele vulcanice, curmurile de pământ și procesele tectonice. Materia mantiei de sus în unele locuri poate fi în stare semilichidă, topită și poartă numele de atmosferă. În mantia intermediară presiunea crește și materia se află în stare solidă și are o densitate de 4,68 g ̸cm 3 . Viteza undelor seismice în stratul acesta crește de la 9 până la 11, 4 km ̸s. Mantia de jos are o compoziție mai omogenă și este constituită din substanțe bogate în oxizi de Fe, Mg și mai puțin de Al și Ti. Densitatea variază de la 5,69-9,4 g ̸cm 3 . Viteza undelor seismice este de 11, 4-13,6 km ̸s. Nucleul Pământului – se împarte în nucleul extern și nucleul intern. În nucleul extern densitatea ajunge la12 g ̸cm 3 , viteza undelor seismice de la 8,1 la10,4 km ̸s. În nucleul intern densitatea materiei este de 17,3-17,9 g ̸cm 3 . După calculele savanților densitatea nucleului trebuie să coincidă cu densitatea fierului la o presiune anumită. De aceea o largă răspândire a primit ipoteza despre compoziția Fe-Ni a nucleului, care are însușiri magnetice. Conform vitezei de propagare a undelor seismice se consideră că materia nucleului extern se găsește în stare semilichidă, iar a celui intern – în stare solidă.