Devianta si integrarea sociala

In viata oricarei societati, devianta are consecinte nefaste: provoaca

sentimente de insecuritate, neincredere in valorile societatii, afecteaza
cooperarea intre indivizi, diminueaza motivatia de conformare etc. Totusi, ea
are si o serie de functii sociale, fiind in final considerata ca un fenomen
absolut normal intr-o societate.
Primul sociolog care a afirmat ca devianta este o stare normala a
societatii a fost Durkheim, care s-a opus orientarii functionaliste, care
accentua caracterul disfunctional al deviantei.
Conformismul si devianta sunt creatii ale aceleiasi culturi. Ambele au
drept de existenta in societate, definindu-se in raport cu norma.
Orice grup isi cladeste existenta pe baza unor reguli. Dar, de
asemenea, in orice grup exista membrii care, voit sau involuntar, incalca
regulile. Oamenii nu sunt identici, deci, nu vor reactiona la fel la fel nici la
regulile impuse, dar nici cand se vor afla fata in fata cu o persoana care va
incalca acele reguli.
Devianta trebuie vazuta ca o normalitate, dar acest lucru nu inseamna
ca trebuie tratata cu indiferenta, fara a suporta anumite sanctiuni. Acestea,
insa, trebuie stabilite in conformitate cu fapta, tinand cont de deviantele
tolerante (A. Cohen) care au un aport pozitiv pentru societate, semnaland
erorile sistemului social si aducand cu sine completari importante
neajunsurilor acestuia, si deviantele patologice. Un alt argument in favoarea
integrarii persoanelor cu comportamente deviante este acela ca grupul social,
comunitatea este impinsa dinspre traditie, rutina, inspre modernizarea
principiilor de organizare.
 Primul mediu in care individul invanta diferenta dintre
comportamentele conformiste si cele deviante este mediul familial.
Adeseori, familia este cea care genereaza multiple comportamente deviante.
O contributie importanta in acest sens are si mdiul educational, unde pot
avea loc importante modificari in structura personalitatii elevilor. Scoala are
menirea de a pregati tanarul pentru integrarea in viata sociala, il
familiarizeaza cu anumite reguli de grup care trebuie respectate, cu
exigentele integrarii sociale in formele ei particulare. In acest mediu, tinerii
trebuie sa resimta in permanenta motivatii de conformare, pentru a nu se
abate de la normele de conduita scolara. Atat membrii familiei cat si
membrii grupului scolar trebuie sa raspunda la primele manifestari deviante
si sa incerce sa consilieze acei indivizi, sa nu recurga la afirmatii acuzatoare
si, in nici un caz sa nu-i marginalizeze pe cei ale caror fapte reprezinta, de
fapt, un strigat acut dupa ajutor.
De asemenea, este foarte important ca persoana sa fie de timpuriu
obisnuita sa manifeste toleranta in diverse situatii; astfel va putea ajuta la
integrarea sociala a indivizilor cu deviante comportamentale care se pot
recupera. Relatiile bazate pe toleranta din cadrul grupului vor duce de cele
mai multe ori la evitarea manifestarilor deviante.
In concluzie, devianta trebuie acceptata ca un fenomen social
complex, parte a oricarei comunitati umane, care are si functii sociale
importante dar poate produce si dusfunctionalitati la nivelul grupurilor, iar
persoanele care manifesta deviante trebuie acceptate, sprijinite si integrate in
comunitate ca orice alta persoana, tinand cont de nevoile lor specifice si
amintindu-ne in permanenta ca orice individ reprezinta un sistem complex
de trasaturi, de manifestari unice si caracteristice fiecarui individ.
 Adaptarea scolara

Fenomenul de dezadaptare scolara poate fi consecinta unor greseli

didactice ale educatorilor.
Experienta indelungata a scolii arata ca elevii invata si se formeaza
asa cum sunt calauziti de educator. Tehnologizarea excesiva a procesului
educational si tratarea simplificatoare a maiestriei pedagogice pot sa duca la
un efect de indepartare de particularitatile personale ale copilului, ca fiinta
umana.
Personalitatea didactica este expresia legaturii dintre un cuantum de
insusiri psihoindividuale si cerintele de rol specifice prefesiunii de educator.
In componenta ei intra mai multe variabile: pregatirea de specialitate;
structurile filosofice, etice, estetice, culturale, ca indicatori ai masurii in care
educatorul este format ca om; aspectul mimicii, al gesturilor si actiunilor
fizice, al modului de comunicare verbala si nonverbala.Importanta deosebita
a acestei varibile consta in faptul ca educatorul este o personalitate care ajuta
la formarea altor personalitati. Procesele si insusirile sale psihice suporta un
proces de specializare si vocationalizare pe directia cerintelor statutului si
rolului de personalitate didactica. Perceptia, limbajul, atentia, motivatia,
atitudinile si abilitatile sale se structureaza si se orienteaza in sens
pedagogic, mediind realizarea conduitei de instruire si educare: transmiterea
de cunostinte, formularea unor instructiuni si indicatii, punerea de intrebari,
aprobari, dezaprobari, stimulare si incurajare, organizarea activitatii de
invatare a elevilor, controlul, corectia si evaluarea conduitei de invatare.
Ce reprezinta, deci, competenta didactica? Foarte multe lucruri: eruditie si
cunostinte de specialitate dar si cunosterea particularitatilor psihoindividuale
ale elevilor, precum si capacitatea de a-i intelege si de a se apropia de ei;
priceperea de a transmite cunostinte, dar si capacitatea de a se relationa
afectiv cu elevul si cu microgrupul de elevi; inteligenta spontana si inspiratie
de moment in luarea unei decizii, dar si manuirea mecanismelor capabile sa
optimizeze actul educational.
Reusita elevilor este strans legata de maiestria pedagogica a
profesorului, concretizata in stilul activitatii sale de comunicare cu elevii.
Astfel se pot distinge patru stiluri de comunicare educationala, in functie de
cum se asociazadimensiunile de continut cu cele ale caracteristicilor formal-
dinamice: stilul emotional-improvizator; stilul emotional metodic, stilul
rational-improvizator si stilul rational metodic.
Cadrele didactice pot utiliza o serie de strategii educationale, pentru
indeplinirea rolurilor: strategia educarii diferentiate a elevilor, strategia
interventiei pentru prevenirea sau rezolvarea conflictelor individuale si de
grup, strategia de interventie pentru inlaturarea unor disfunctii in activitatea
grupului si pentru optimizarea acesteia. Aceste tipuri de interventii
educationale trebuie folosite cu mult tact pedagogic, intrucat altfel ar putea
provoca fenomene negative in comportamentul elevilor.
Un rol decisiv il au si documentele utilizate in managementul clasei
de elevi: caietul dirigintelui; planul de colaborare si de consiliere educativa a
familiei; planul de consiliere, orientare scolara si profesionala; fisa de
caracterizare a clasei de elevi; fisa de caracterizare psihopedagogica a
elevilor.
De toate aceste componente, care formeaza un tot unitar, depinde
reusita elevilor, in timp ce, neconcordanta dintre aceste componente,
abordarea stilurilor necorespunzatoare de comunicare, neglijenta cadrelor
didactice in ceea ce priveste intocmirea documentatiei necesare cunosterii
elevilor, reprezinta cauze sigure ale esecului scolar, care atrage dupa sine
comportamente deviante din partea elevilor.
Putem concluziona, deci, ca greselile didactice ale cadrelor pot cauza
fenomenul de devianta scolara, caci profesorul este o parte componenta a
mediului scolar si unul dintre factorii care determina particularitatile
socializarii in acest mediu, iar aceste particularitati alcatuiesc, de fapt, una
dintre categoriile de factori care genereaza devianta scolara.

Interactiunile pozitive parinti-copii - conditii esentiale

in realizarea unei bune adaptari scolare

De cele mai multe ori, cuplurile de tineri care devin parinti se afla
intr-o situatie problema: se confrunta cu teama de a nu gresi in cresterea
copilului. Cei mai multi parinti recurg la materiale de specialitate,
documentandu-se periodic. Exista insa si oameni care, fie nu au o educatie
corespunzatoare, fie manifesta indiferenta in aceste situatii, si prefera sa lase
lucrurile sa isi urmeze singure cursul.
Acest lucru, insa, este eronat. Orice familie are nevoie de consiliere,
odata cu aparitia primului copil. Fiecare parinte trebuie sa constientizeze
faptul ca orice fiinta este unica si ca fiecare copil va reactiona diferit iin
diverse situatii.
Modelul pe care parintii il vor oferi copiilor in primul mediul social
din care ei fac parte, va urmari si determina evolutia micutilor pe tot
parcursul vietii. Copilul va fi pentru prima data solicitat sa se conformeze si
sa constate ca viata in familie este supusa unor norme, care trebuie
respectate. Parintii trebuie sa aiba in vedere sa atribuie fiecarui membru al
familiei responsabilitati, in concordanta cu varsta si posibilitatile fiecaruia,
sa-i implice in rezolvarea unor probleme, in luarea unor decizii.
Comunicarea este deci un factor deosebit de important, chiar decisiv in
prima integrare sociala a copilului.
Afirmatia careia viata te invata pe parcurs tot ce trebuie sa stii nu
trebuie luata in considerare si atunci cand vorbim despre educatia pe care o
oferim copiilor in familie. Parintii trebuie sa constientizeze necesitatea
documentarii in aceasta privinta, familiarizarea cu particularitatile
dezvoltarii copilului in diferite stadii, intelegand astfel mult mai usor
comportamentele copiilor la diferite varste si chiar invatand ce decizii se pot
lua in anumite situatii cu care se confrunta. Orice parinte trebuie sa transmita
copilului sentimentul de siguranta; copilul trebuie sa se simta dorit si iubit;
trebuie evitata amenintarea, frica, pedeapsa; copilul trebuie educat ca
persoana independenta, care are anumite responsabilitati. Cunoscand
particlaritatile dezvoltarii fizice si psihice a copilului, in diferite stadii,
parintele va ramane calm, fara sa se socheze observand manifestarile
instinctului la copil; va manifesta toleranta, evitand conflictele.
Copilul nu trebuie sa se simta inferior si nu trebuie impins dincolo de
ceea ce este natural pentru el. Cei mici au sentimente, au dorinte proprii,
care trebuie respectate, chiar daca nu corespund sistemului de norme al
parintilor. Adultii trebuie sa raspunda cu sinceritate la orice intrebare a
copilului, sa manifeste interes pentru activitatile desfasurate de acestia, chiar
daca le considera inutile. Dificultatile intampinate de copii trebuie tratate
fara a-i considera pe acestia anormali.
Preocuparile zilnice ale parintilor ar trebui uitate de indata ce intra in
contact cu copilul. Orice parinte trebuie sa isi faca zilnic timp pentru a
desfasura diverse activitati impreuna cu copilul, chiar daca a avut o zi
solicitanta la serviciu sau a avut de infruntat o serie de probleme personale.
Poate chiar ar trebui sa impartaseasca copiilor (aflati la varsta
corespunzatoare) experientele sale, pentru ca, de multe ori, ei reprezinta
pentru parinti, prin inocenta, optimismul, jovialitatea lor, un izvor pretios de
energie.
In concluzie, relatiile bazate pe intelegere, comunicare, respect, ajutor
reciproc, reprezinta un real sprijin pentru copii, care vor invata sa se
integreze in societate, fara sa recurga la comportamente deviante, caci
mediul familial reprezinta un model de integrare a individului in mediul
scolar si, mai tarziu, in societate.

Institutor I Paku Cristina

Scoala Primara Santandrei
Jud. Hunedoara