Sunteți pe pagina 1din 2

Dosar practic

n cadrul licenei am ales s cercetez tema Parteneriatul coal, familie, societate n procesul de
educaie. Motivul pentru care am ales aceast tem este reprezentat de faptul c am vrut s
descopr cum se implic cei trei actori sociali pentru ca procesull de educaie s fie unul benefic.

Metoda utilizat n cadrul cercetrii mele este reprezentat de ancheta sociologic prin
intermediul creia urmresc s descopr opiniile i atitudinile mai multur acor sociali cu privirea
la realizarea parteneriatului intre coal familie i societate n ceea ce privete procesu de
educaie. Tehnica utilizat n cadrul cercetrii este cea a interviului semi structurat care este n
acelai timp i ea mai utilizat tehnic de interviecare din cadrul tiinelor socio-umane.
Intervievatorul are Obligaia de a-l lasa pe intervievat s se exprime liber cu privire la gndurile
pe ca acesta le are n legtur cu tematica cercetat, iar rolul acesta va fi de a focaliza discuia pe
tematicile studiate , punnd ntrebrile adecvate n momentele propice.

Grupul int al temei mele de cercetare este reprezentat de 10 actori sociali care fac parte din
toate cele trei medii analizate. Astefel am ales sa realizez trei intreviuri cu cadre didactice, trei cu
prinii care au copii deja la coal i trei cu asisteni sociali care lucreaz n domeniul socialului
i care promoveaz educaia n rndul tinerilor prin diferite activiti pe care le desfoar n
cadrulul oraganizaiilor n care lucreaz.

Scopul principal al cercetrii este de a descoperi care este percepia specialitilor despre
beneficiile realizrii acestuiu parteneriat dar i care este percepia pe care prinii copiilor o au
despre parteneriat i mai ales cum vad ei o implicre activa n cadrul procesului de educaie.

Gidul de interviu :

1.Credei c parteneriatul coal, familie, societate este important pentru procesul de


educaie?Argumentai.

2. care sunt obiectivele acestui parteneriat din punctul dumneavoastr de vedere?

3.Cum credei c ar trebui s se implice familia n relaia cu coala?


4. Cum credei c ar trebui s se implice societatea n relaia cu coala?

5.Cum vedei dumneavoastr o cretere a implicrii familiei n educaia realizat att la coal
ct i acas?

6.La momentul actual credei c sunt activiti prin care att familia ct i coala s se implice n
procesul de educaie. Numii cteva?

7. Ce mbuntiri credei c pot fi aduse n direacia dezvoltrii parteneriatului coal, familie,


societate?

8. Care este rolul elevului n susinerea parteneriatului?

9.Ce este din punctul dumneavoastr de vedere parteneriatul coal, familie i societate?

10. Credei c pe viitor o s se pun mai mult accentul pe desfurarea unor activiti mpren?

S-ar putea să vă placă și