Sunteți pe pagina 1din 7

MODUL A SUBIECTUL 2

Raportul dintre stat si individ.Cum a fost el inteles de diferiti ganditori de a lungul timpului?

Cea mai importanta si eficienta institutie in exercitarea puterii politice a fost si ramane statul.

Ea este in acelasi timp si prima institutie politica structurala, organizata si institutionalizata de detinere,
exercitare si legitimare a puterii politice.

Importanta si esentialitatea statului pentru orice societate a facut ca inca din antichitate ea sa fie supusa unei
intense si permanente preocupari a celor ce se ocupa cu descifrarea elementelor vietii sociale si studiul
politicii.

Inca din primele sale manifestari, statul a fost vazut intr-o dubla ipostaza, atat ca teritoriu ce desemna si
identifica o continuitate sociala cat si ca institutie suprema a societatii.

Vechii greci defineau statul cu notiunea de polis-stat cetate, ca asezare delimitata de alta, dar si ca institutie
de exercitare a conducerii sociale.

La randul lor, romanii, pentru a face o mai mare distincti intre stat ca teritoriu, asezare si stat ca institutie,
foloseau doi termeni distincti: de "civitate"-stat in sensul de teritoriu si"res-publica" - ca institutie politica,
aceasta din urma fiind mult mai aproape desemnificatiei ei reale..

De-a lungul vremii, problema definirii originii si continutului statului a generat mai multeteorii:

1. Teoriile teocraticeAcestea sunt proprii societatilor antice si feudale. Potrivit acestora, statul este o
creatiedivina, rezultatul vointei lui Dumnezeu, acceptarea si supunerea fata de acesta este o obligatie
religioasa.

In feudalism are loc o coabitare intre puterea laica si biserica, ce a avut ca efect imprimarea unui pregnant
caracter divin atat puterii cat si institutiilor sale politice, fapt cea determinat o justificare si o legitimare
supranaturala a acestora.

2.Dreptul natural este o veche teorie sociala, ea aparand inca din antichitate, fiind sustinuta si promovata de
ganditori ca, scoala stoica greceasca, Epicur etc.Despre un drept natural nescris aflam si de la Sofocle si
Cicero, acesta din urma, in scrierea sa De republica face distinctia intre dreptul natural si cel legal.

In feudalism, dreptul natural a fost inlocuit cu cel divin, intreaga explicare si reglementare a relatiilor sociale
se va face prin divinitate.In perioada descompunerii feudalismului si trecerii la capitalism, dreptul natural isi
varecapata caracterul laic, rational si va deveni o arma ideologica in lupta burgheziei contra feudalitatii..In
acceptiunea dreptului natural, statul nu este o institutie de esenta divina, vesnica siimuabila, ci o creatie
umana, supusa unor continui transformari, schimbari.

3. Teza contractualista a statului este in stransa legatura cu dreptul natural, care de altfel constituie temeiul,
fundamentul acesteia.

Ea marcheaza un pas inainte in evolutia teoriilor despre stat, in sensul ca inlatura vechea ipoteza teocratica
potrivit careia statul ar fi ca o creatie si o vointa divina.Desi originile teoriei contractualiste se regasesc in
antichitate, ea a fost fundamentata si dezvoltata in epoca iluminista, avandui ca principali protagonist pe
Hobbes, Locke, Montesquieu, J.J.Rousseau.
Acesta din urma considera ca statul a aparut dintr-o nevoie naturala, pe baza unei intelegeri intre putere si
cetateni, cand acestia din urma si-au delegat atributiile lor puterii pentru a le folosi in numele comunitatii, a
binelui comun.

Procesul aparitiei statului a fost unul obiectiv, determinat de urmatorii factori: dezvoltarea de ansamblu a
societatii in plan social, organizatoric, economic si politic;

Inca din secolul 6 i.H, filosofia si cetatea vor evolua intr-o stransa legatura in care anticiparile de idei ale
filosofiei vor influenta dezvoltarile in plan socio-politic, iar cetatea si destinul ei vor oferi un bogat material
de meditatie pentru filosofi.

In secolul 5 iH, cetatea devine cu adevarat baza sociala a filosofiei grecesti.Niciun ganditor din antichitate
nu poate fi inteles fara o trimitere la intamplarile ce se petrec in domeniul vietii sociale si politice ale cetatii
de atunci.

Cetatea din vremea lui Platon era un ansamblu social si geographic vast, format dintr-o asezare centrala cu
sediul religios si politic si o asezare rurala.Din punct de vedere politic, cetatea greceasca era o entitate
independent si suverana, care isi alegea singura regimul politic, batea moneda.

Aparitia polisului aduce cu sine doua noutati majore:

1. Caracterul deplin public al deciziei politice care implica o democratizare, si o mai mare transparenta
in viata politica.
2. Preeminenta puterii cuvantului asupra oricarui instrument al puterii se dezvolta arta oratoriei.

Cunostintele,tehnicile puterii nu mai sunt tinute secrete numai pentru familiile conducatoare ci fac acum
obiectul unor analize, dezbateri publice.

Una din preocuparile cetatenesti din epoca era perfectionarea regimului politic ,pentru a sigura
prosperitatea cetatii.

Teza platoniciana, opusa individualismului sofistilor ne propune o teorie organicista a societatii.viziunea


ca societatea este un organism viu, asemena corpului uman; fiecare parte a corpului poseda o functie proprie
care concura la buna functionare a intregului; individual poate exista decat in societate, care e un intreg
structurat.

La baza reunirii indivizilor intr-o societate politica stau nevoile natural si lipsa de autonomie a oamenilor in
ceea ce priveste satisfacerea nevoilor lor; De aici decurge necesitatea cooperarii, a intrarii in relatii sociale.

Cooperarea intemeiata de Platon pe principiul fundamental al oikeiopragiei se refera la faptul ca fiecare


persoana trebuie sa indeplineasca in cetate o singura functie, corespunzatore firii sale.

De aici rezulta ca produsele muncii sunt mai numeroase, mai bune si facute mai repede atunci cand fiecare
face un singur lucru,potrivit cu firea sa, in timpul pe care il are si fara sa se preocupe de alte activitati.

Specializarea este considerate un principiu natural,nu unul conventional, ci care decurge din FIREA
umana.Aceste diferente de natura sunt justificate printr-un mit fondator, mitul raselor metalice.

Platon structureaza cetatea ideala pe principiul separarii claselor, in care fiecare clasa avea o functie proprie,
in urmatoarele clase: clasa paznicilor sau a conducatorilor cetatii: o elita politica anume educata pentru a
conduce, care concretizeaza visul Socratic al regelui-filozof; clasa auxiliarilor- militari meniti sa apere
cetatea gratie vitejiei lor, o vitejie educate; clasa producatorilor- meseriasi comercianti, care formeaza
grosul populatiei si care are functia specifica de a asigura prin activitatea lor intretinerea celorlalte 2 clase.
E o comunitate artificial construita pentru a atinge un scop comun: fericirea cetatenilor.

Cetatea ideala are o structura de clasa; ea e formata din trei clase care exercita functiile sociale majore:
conducerea, apararea si subzistenta.

Paznicii au puterea absoluta in stat, dar niciunul nu o are doar in virtutea nasterii ci datorita calitatilor
caracterului sau.Paznicii sunt un grup de persoane intelepte la modul ideal, care poseda o virtute
incoruptibila gratie firii sale, in stare sa conduca in interesul intregii comunitati.

Clasa auxiliarilor are exclusiv functia de aparare si expansiune a statului,se compune dintr-un grup de
persoane a caror principala virtute este curajul, virtutea vitejiei le apartine numai lor la modul desavarsit.

O asemenea cetate este un stat perfect unitar, o comunitate nedivizata, a carei armonie perfecta se intemeiaza
pe supozitii contrafactuale precum:

1.Bogatia corupe, iar saracia diminueaza capacitatea de a munci, astfel paznicii nu trebuie sa aiba proprietate
privata, in scopul eliminarii totale a conflictelor generate de proprietate si bogatie, ei primesc drept simbrie:
masa si adapostul.

2.Comunizarea femeilor si copiilor , cu scopul ca neamul paznicilor sa fie cat se poate de neinvrajbit si sa
ramana curat

3.Superioritatea omului drept.

Cetateanul este personajul principal al polisului.Reprezinta o minoritate din populatia cetatii, persoane cu
depline drepturi politice, juridice religioase.Nu erau cetateni: tinerii sub varsta maturitatii(accesul se facea
cu conditia ca ambii parinti sa fie cetateni); strainii rezidenti in cetate(metecii); sclavii; femeile.

La platon apare idea comunista pentru prima data care va continua sa obsedeze.Ideea ca averea, proprietatea
private reprezinta principal cauza a necazurilor oamenilor in viata si in societate.

Este prezenta si idea de izomorfism intre cetate si suflet , si de superioritate a intregului in detrimentul
partii.Nu exista fericire individuala, ci numai colectiva.Teorie profund antiliberala unde varietatea,
controversa nu sunt valorizate.Platon este primul care introduce idea ca statul trebuie sa isi educe cetatenii ,
intr-o epoca in care educatia era elitist, contra cost.Prin educatie statul poate influenta caracterul omului.

Platon si aristotel sunt ganditorii cei mai important pe care i-a dat antichitatea greaca. Amandoi fac din stat
principalul obiect al stiintei politice.Dincolo de acest punct de plecare comun isi spun cuvantul diferentele
lor de temperament intellectual. Republica platoniciana in ciuda aspiratiilor sale spre perfectioune este o
constructive rigida. Modelul ei nu a fost lumea ideilor despre care Platon vorbeste ci niste alcatuiri statale
blocate in imperfectiunea lor. Aristotel porneste insa de la observarea si studiul realitatii sociale.

Aristotel pornete de la realitatea cetii greceti i, spre deosebire de Platon, nu ncearc s contrazic
aceast realitate. Marele filosof este unul dintre primii susintori ai teoriei naturale privind originea statului.
El credea c oamenii ar trebui s caute n mod constant perfeciunea moral, pe care probabil nu o vor atinge
niciodat. Totui, cutarea perfeciunii morale este cea mai nobil preocupare uman.
Potrivit lui Aristotel, oamenii sunt fiine sociale prin natura lor, adic se strng laolalt n mod
natural, interacioneaz, formnd astfel o comunitate. Platon si Aristotel cad de acord in ceea ce priveste
ideea insuficientei naturale a existentei individuale a omului. Nici un om individual nu isi este suficient siesi.
Asigurarea traiului solicita toate tipurile de meserii pe care un singur om nu le poate face simultan ; astfel
fiecare individ este constrans sa apeleze la colaborarea cu ceilalti, iar unica solutie o constituie asocierea lor
intr-o comunitate sociala.
Aceast reunire are loc din motive ce depesc simpla necesitate biologic. ntr-adevr, o comunitate
reprezint o condiie necesar pentru mplinirea uman.
Caracterul natural al statului este intarit de cele doua instinct natural primare pe care le satisface
aparitia sa: instinctul de reproducere si instinctul de aparare.Primul aduna la un loc un barbat si o
femeie, celalalt un stapan si un sclav. Statul este forma cea mai inalta de asociere intre oameni a carei
aparitie se sprijina pe forme anterioare de asociere: prima este familia, constituita in vederea satisfacerii unor
nevoi zilnice elementare, a doua o constituie satul, nascut prin unirea mai multor familii avand aceeasi
descendenta mai evoluat intrucat permite o mai buna diviziune a muncii. Al treilea stadiu este unirea mai
multor state intr-o comunitate destul de mare pentru a fi aproape sau chiar autosuficienta, nascandu-se
datorita vietii dar in vederea unei vieti mai bune. Statul satisface inca o aspiratie- dorinta unei vieti mai
bune- EUZEN. Acest concept la aristotel include 2 lucruri activitatea morala sic ea intelectuala. Statul ofera
activitatii morale un camp mai potrivit decat cel al familiei si al satului, o mai variata multime de relatii in
care virtutile pot fi exercitate si confera o extindere mai mare a vietii intelectuale, este posibila o diviziune
complete a muncii, iar fiecare constiinta este mai puternic stimulate de contactul intre constiinte.
Aristotel contrazice doua conceptii f populare in Grecia de atunci: 1. Legea si statul sunt simple rezultate ale
conventiei ce interfereaza cu libertatea individului; 2. Omul intelept isi este sufficient siesi si nu ar trebui sa
fie cetateanul niciunei cetati ci doar a lumii.
Aristotel considera ca antiteza dintre superior si inferior este regasita pretutindeni in natura(corp si suflet,
intellect si dorinta, om si animal, mascul si femela), astfel incat acolo unde exista o astfel de diferenta intre
doua lucruri este in avantajul ambelor faptul ca unui il poate conduce pe celalalt. Deci unii oameni sunt de la
natura liberi altii sclavi.
Statul era instituia central n filosofia lui Aristotel, fiind considerat anterior att familiei, ct i
fiecrui individ n parte. Aristotel propune un argument organicist-sistemic : aa cum nu putem concepe un
element al corpului desprit de corp, tot aa nu putem s ne imaginm un om situat n afara Cetii i a
statului.
Astfel, statul este asemnat de ctre filosof cu un corp uman de a crui existen depind n totalitate
i celelalte pri componente. n acest context, deoarece individul nu-i este autosuficient, el este fa de stat
ca mdularele unui corp fa de acesta.
Corpul este mai important dect organele, deoarece el este scop i organele mijloc. Rezult de aici c
n relaia individ-stat, statul este scopul iar individul mijlocul. n afara statului, omul nu mai este om dect
numai cu numele. Aceast concepie care legitimeaz subordonarea individului intereselor statului poart
numele de etatism, i ea a fost n general susinut de adepii filozofiilor comunitariste (Platon, Aristotel,
Hegel etc). Opus etatismului, n filozofia modern, adepii teoriei contractului social pun bazele filozofiei
individualiste.
Conceptia lui Aristotel despre cetatean este foarte diferita de cea moderna. Cetateanul sau nu este multumit
sa isi spuna opinia in legatura cu alegearea conducatorilor;fiecare cetatean va conduce la randul sau , nu doar
in sensul de a fi simplu membru al executivului dar si in sensul de a ajuta la intocmirea legilor statului sau,
deoarece executivului i se atribuie functia de a aduce adaugiri legilor atunci cand ele sunt inadecvate
datorita generalitatii lor.

Ideea contractului social apare la ganditorii din antichitate inclusiv in Republica lui Platon, in care se
prezinta idea ca societatea se formeaza din neputinta individului de a isi fi autosuficient.
Desi Rousseau considera dezvoltarea civilizatiei un regres in ceea ce priveste moralitatea omului, intelege ca
omul nu poate trai in starea lui naturala si pentru aputea supravietui , trebuie sa se asocieze cu ceilalti
oameni.
Contractul social este o continuare a analizei facute in discurs asupra originii si funtamentelor inegalitatii
dintre oameni, in care Rousseau reconstruieste o istorie a omului,o evolutie a societatii.
In discurs, el explica originea inegalitatii dintre oameni care a plecat de la nasterea conceptului de
proprietate privata.Aceasta inegalitate care a degenerat intr-o situatie de razboi permanent, a avut ca solutie
teoretica crearea statului ca institutie ce ar fi putut mentine pacea, insa foarte repede s-a ajuns la despotism,
oamenii traind sub legi imperfecte, favorizand ciclul vicios inegalitate-despotism.
Este atunci nevoie de o forma de asociere care sa sigure fiecaruia protectia fortei comune si libertatea
fiecarui individ, pe care o vom cunoaste mai tarziu ca libertate civila.
Libertatea trebuie sa fie asigurata prin egalitate, astfel Rousseau propune ca fiecare asociat sa cedeze toate
drepturile sale comunitatii cu conditia ca toti sa o faca.
Formula fundamental a pactului social fiind: Fiecare din noi, pune in comun persoana si toata puterea sa ,
sub directia suprema a vointei generale si primim in corpora pe fiecare membru ca parte indivizibila a
intregului.
In opinia lui Rousseau omul devine om cu adevarat atunci cand actioneaza potrivit regulilor morale
ascultand de ratiune si nu de instinct.

Raportul dintre stat si individ la Rousseau.

Si Hobbes si altii sesizasera ca acest raport nu poate sa fie totdeauna armonie, ci poate sa fie de contrarietate.
Oamenii erau obisnuiti sa existe o ostilitate a regilor, monarhilor fata de anumiti indivizi (grupuri sociale,
pretendenti la tron): razboiul civil era o realitate.
Toate aceste lupte interne, cf lui Rousseau, se datorau faptului ca autoritatea nu era cea care trebuia. Ea
venea de la un ins, care se intitula suveran fara sa fie, care se aseza in afara contractului social (tiranie), o
dictatura, un regim de autoritate personala, care putea sa trezeasca resentimente.
Rousseau, in aceasta republica pe care o imagineaza, care se bazeaza pe un contract, in care toate partile se
afla in egalitate intre ele si poseda libertatea civila, considera ca nu mai poate exista o contrarietate naturala
(suveranul format din particulari pe care ii compun, nu are nevoie de nicio garantie fata de supusi). In mod
normal, supusul nu poate avea un interes contrar, iar suveranul nu poate fi ostil acestuia.
Ce se intampla daca insul are o vointa particulara opusa? Pentru ca actul social sa nu fie o formula goala, el
cuprinde in mod tacit acest angajament, care poate sa dea forta celorlalte: oricine va refuza sa se supuna
vointei generale, va fi constrans de celalte parti, va fi fortat sa fie liber, pentru ca aceasta este conditia care,
dandu-l pe fiecare cetatean patriei, i-l asigura de orice dependenta personala, conditie care face jocul masinii
politice, fara de care ar fi tiranice.
Cetateanul poate sa aiba o vointa particulara, daca el nu se supune de bunavoie, va fi silit de intreg corpul
social sa fie liber. Toate guvernele, tiranice sau democratice, au socotit sa ii sileasca pe cei care se
impotrivesc. Rousseau nu se mai multumeste sa numeasca opresiune, opresiune sau libertate, libertate.
Apare problema vointei generale, nu atat semnificatia acesteia, dar daca aceasta vointa poate sau nu gresi, la
randul ei. Individul care este in contradictie cu aceasta, este silit sa fie liber, dar daca el are dreptate? Oare
vointa generala este infailibila? Rousseau decide ca vointa generala este infailibila, nu poate gresi (cap 3).
Problema fundamentala pt Rousseau este ca vointa generala nu se identifica in ft multe cazuri cu vointa
tuturor. El stie din practica politica, din exemplele antichitatii (republici), ca aceste republici au comis foarte
multe erori de-a lungul timpului, razboaie, tratate inutile. El distinge intre vointa generala si vointa
tuturor, vointa generala priveste interesul comun, iar cea a tuturor interesul privat. Vointa generala are un
scop general, binele comunitatii, sa raspunda scopului asociatiei (ex: invatatul in scoli, stat la curs vs. mers
la bere, vointa tuturor), atata timp cat e urmata, nu exista eroare. Fiecare om isi vrea binele intotdeauna, dar
nu il vede intotdeauna, poporul nu poate fi corupt, dar poate fi inselat, atunci cand este inselat para sa vrea
ce este rau. Oamenii au interese particulare, daca le extragem pe aceste interese din vointa lor, vom obtine
un rest, care este vointa generala. Interesul public de astazi si interesul privat/interesele private.
Apare si ideea ca interesele private sunt de multe ori opuse unul altuia. Vointa generala intr-o adunare, cf
Rousseau, apare cu atat mai clar cu cat cei care vor vota sau se vor pronunta o vor face mai independent fata
de ei sau fata de oricine altcineva. Vointa generala este un fenomen rational, pana la urma ceea ce vrea
comunitatea respectiva este un bine rational. Cu cat va fi mai putin denaturat de interesele private, cu atat va
iesi mai clar (un parlament cu 30 de partide vs un parlament cu 2 partide, cel cu 30 de partide va fi mai
aproape de vointa generala).
Rousseau este contra partidelor, deoarece ele aduc interese private, particulare si este foarte greu sa le
infrangi.
Infailibilitatea vointei generale este postulata = poporul nu greseste, poporul vrea binele, poate gresi doar
daca este inselat. Poporului nu i se poate corupe vointa, nu isi poate dori raul pentru sine. Oare omul vrea
intotdeauna numai binele? O teza asemanatoare cu teza socratica, nimeni nu face rau de bunavoie, ci numai
din ignoranta.
A treia problema majora este relatia cetateanului in raport cu statul. Rousseau inlatura orice garantie in
favoarea cetateanului. Pt el, un stat bazat pe vointa generala nu poate dori rau cetatenilor. Acest stat bazat pe
contractul social nu poate sa faca rau cetatenilor, statul e corpul cetatenilor, de unde rezulta ca daca este un
cetatean care se opune, il silim sa se supuna.
DIn pricina aceasta, contractul social a fost considerat ca fiind un program politic in favoarea
totalitarismului, asa cum a fost considerat de altii un program politic in favoarea democratiei. Exista in
Contractul social elemente de democratie (cetatenii egali, ca nu exista preferinte) dar si totalitare (vointa
generala, metafizica, pe care nu o putem regasi la niciun nivel, este incarnata de un individ sau de un partid -
Rousseau doreste sa existe o religie pentru ca el considera ca cetatenii sa aiba anumite, cateva idei
referitoare la existenta unei divinitati, la existenta pedepselor dupa moarte, a nemuririi sufletului, in ideea ca
binele este rasplatit si raul este pedepsit. Concluzia este ca ar dori sa existe o religie de tip civil, fara
dogme:. Daca cineva care a recunoscut public dogmele se conduce ca si cand nu le-ar crede, sa fie pedepsit
cu moartea, el a comis cea mai mare crima: a mintit inaintea legilor. Dogmele religiei civile trebuie sa fie
simple, in nr mic, fara explicatii si comentarii, existenta unei divinitati puternice, binefacatoare, fericirea
dreptilor, pedeapsa railor, sfintenia contractului social si a legilor, iata dogmele pozitive. Cat despre cele
negative, le reduc la una singura: intoleranta, ea intra in cultele pe care noi le-am exclus.
Rousseau subordoneaza religia acestui tip de stat pe care il concepe. Rousseau propune un model politic si
social, care va fi preluat in mare masura de modernitate, in care acest dualism stat-biserica va fi in ft mare
masura deplasat in directia statului. Biserica nu mai are un rol particular, catolicismul este respins pentru ca
acestia sunt subordonati papei si cred in superstitii.
El distinge intre religii: religie interioara (dreptul religios natural) si religia particulara fiecarui popor, dar
mai exista si religia preotului (un drept amestecat, nesocial). Arata ca aceste religii sunt gresite: prima este
rea, pierdem timp sa o demonstram, poate sa iti spuna sa nu ucizi, in timp ce statul iti spune ucide, de
exemplu. Religia de tip civil a vechilor state e buna in sensul ca reuneste cultul divin si iubirea legilor, e o
specie de teocratie, a muri pt tara ta este a merge la martir, este rea pentru ca este bazata pe eroare si pe
minciuna, ii face pe oameni creduli, superstitiosi.