Luceafarul de Mihai Eminescu COMENTARIU LITERAR

Poemul LUCEAFARUL are ca punct de plecare un basm romnesc, "Fata n gradina de

aur", cules de calatorul german Richard Kunisch, pe care Eminescu l-a versificat
ntr-o prima versiune, chiar sub acest titlu. Apoi, trecndu-l printr-o serie de
alte variante, marele poet l-a filtrat, restructurndu-l mereu si dndu-i sensuri
noi, pna ce a devenit Luceafarul".
n prima varianta versificata, Eminescu a pastrat basmul ca atare, evitnd doar
finalul brutal si punndu-l pe zmeu sa rosteasca numai un blestem: "Un chins-
aveti: de-a nu muri deodata!"
. nbasm. Zmeul, care ceruse Creatoruluisafie dezlegat de nemurire, pentru
dragostea pe care i-o purta fetei de mparat,, dar aceasta se ndragosteste de un
pamntean. Florin. ntorcndu-se, Zmeul i vede mpreuna si, ca sa se razbune,
pravaleste o stnca peste cei doi ndragostiti. n varianta versificata, Eminescu
modifica razbunarea Zmeului, acesta capatnd detasarea superioara specifica
geniului, transformnd-o ntr-un blestem: "Fiti fericiti - cu glasu-i stins a spus
-/ Att de fericiti, ct viata toata/ Un chin s-aveti: de-a nu muri deodata".

Cea de a cincea varianta este cea definitiva 17417m1211r , cea mai frumoasa
stilizare si cea mai bogata n simboluri: "n cadrul de basm se nalta expresia cea
maidesavrsita alirismului erotic si' filozofic al lui Eminescu", spunea Tudor
Vianu.
Lectura poemului "Luceafarul" s-a facut la "Junimea" nainte de aparitia lui n
"Almanahul Societatii Academice Social-Literare "Romnia Juna" din Viena, n 1883.
n acelasi an, poemul a fost reprodus n revista "Convorbiri literare" si n
revista "Familia", iar la sfrsitul anului a aparut n prima editie de "Poezii",
ngrijita de Titu Maiorescu.
"Luceafarul" este un poem filozofic, n care tema romantica a conditiei omului de
geniu capata stralucire desavrsita. Eminescu nsusi consemna pe marginea unui
manuscris sursa de inspiratie a "Luceafarului" si definirea geniului n lume: "
Aceasta este povestea. Iar inelesul alegoric ce i-am dat este ca, daca geniul nu
cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte,
aici, pe pamnt nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fifericit.
El n-are moarte, dar n-are nici noroc."
Problema geniului este ilustrata de poet prin prisma filozofiei lui Schopenhauer,
potrivit careia cunoasterea lumii este accesibila numai omului superior, singurul
capabil sa depaseasca sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, naltndu-se
n sfera obiectivului. Spre deosebire de el, omul obisnuit nu se poate nalta
deasupra concretetii vietii, nu-si poate depasi conditia subiectiva. n poem, se
fac simtite si alte surse filozofice, ct si mituri autohtone si universale: la
originea lumii se afla cerul si pamntul (Platon); la originea universului sta
Noaptea, fiica Haosului, care este zeita tenebrelor si mama tuturor zeilor
(Hesiod); Hyperion este
Fiul Cerului, care este tatal Soarelui si al Lunii; relatia dintre Demiurg si
Hyperion, care i cere sa-i dezlege taina mortii (filozofia indiana); mitul
Zburatorului.
STRUCTURA POEMULUI:
Poemul "Luceafarul" este alcatuit din392 de versuri, dispuse n 98 de catrene,
fiind dominat de existenta a doua planuri: unul universal-cosmic si altul uman-
terestru. Alcatuindpatru tablouri, gndite ca entitati distincte. Trebuie sa
evidentiem, de asemenea, pe parcursul ntregului poem siipostazele
omului de geniun raport cu ipostazele ideii de femeie.
Primul tablou din structura poeziei este o poveste fantastica de iubire intre
Luceafar (geniu, fiinta superioara) si fata de imparat (aflata la varsta cand poate
fi tulburata de Zburator; dar si simbol al omului comun). Dragostea lor poate fi
vazuta ca o atractie a contrariilor, caci Catalina aspira spre absolut in timp ce
Luceafarul doreste sa cunoasca concretul. Visul tinerei fete trebuie interpretat
drept criza puberala, dorinta de realizare prin dragoste ce este rezolvata
mitologic prin motivul Zburatorului. Cadrul desfasurarii acestei idile este atat
cosmic cat si teluric, in timp ce atmosfera este grava, solemna. Gesturile celor
doi sunt protocolare pentru ca ei apartin unor lumi total diferite.
Tabloul ne prezinta o fantastica poveste de iubire intre doua fiinte apartinind
unor lumi diferite. Contemplind de la fereastra dinspre mare a castelului
Luceafarul de seara se indragosteste de o preafrumoasa fata de imparat. Fata la
rindul ei este cuprinsa de acelasi sentiment. In conceptia fetei Luceafarul este un
spirit, pentru chemarea caruia trebuie o formula magica de descintec. Descifrind
alegoria, putem spune ca sensul ei este ca paminteanul aspira catre absolut.In timp
ce spiritul aspira simte nevoia concretului. Pentru a-l putea chema linga ea fata
foloseste descintecul: "Cobori in jos Luceafar blind ..." .
Fiintele supranaturale au posibilitatea de a metamorfoza. Intocmai ca in basm,
Luceafarul, la chemarea fetei se arunca in mare si preschimbat intr-un tinar palid,
cu parul de aur si ochi scinteietori, purtind un gulgiu vinat, incununat cu trestii
apare in fata fetei ca un inger, ca un zeu. O invita pe fata in palatele lui de pe
fundul oceanului unde toata lumea s-o asculte pe ea. Metamorfoza Luceafarului pune
la contributie mituri cosmogonice, asfel la prima intrupare Luceafarul are parintii
cerul si marea:"- Din sfera mea venii cu greu
Ca sa te-ascult s-acuma.
si soarele e tatal meu.
Iar noaptea-mi este muma."
Din nou o cheama pe fata n lumea lui, oferindu-i de data aceasta cosmosul, pe
cerurile caruia ea va fi cea mai stralucitoare stea. Fata l refuza si de aceasta
data, desi frumusetea lui o impresioneaza puternic:
"- O, esti frumos, cum numa-n vis
Un demon se arata.
Dara pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodata"
Ideea apartenentei geniului la nemurire este exprimata sugestiv, cu claritate n
strofa urmatoare:
"- Dar cum ai vrea sa ma cobor? Au nu-ntelegi, tu oare. Cum ca eu sunt nemuritor.
si tu esti muritoare?"
Fata nsa nu poate accede la lumea lui si nici nu-l poate ntelege ("Desi vorbesti
pe nteles/ Eu nu te pot pricepe", asa ca i cere sa devina el muritor, sa vina el
n lumea ei:
"Dar daca vrei cu crezamnt Sa te-ndragesc pe tine, Tu te coboara pe pamnt, Fii
muritor ca mine."
Puterea de sacrificiu a omului de geniu n numele mplinirii idealului absolut este
ilustrata de intensitatea sentimentului de iubire, care duce la renuntarea la
nemurire
Luceafarul pleaca spre Demiurg pentru a-i cere acestuia dezlegarea de nemurire, "S-
a rupt din locul lui de sus/ Pierind mai multe zile."
Tabloul al II-lea Acest tablou se desfasoara in plan terestru, in plan uman, este
idila dintre Catalin si Catalina, idila care simbolizeaza repeziciunea cu care se
stabileste legatura sentimentala intre reprezentantii lumii inferioare. Avem aici o
atmosfera intima, familiara. Acum eroina nu mai este preafrumoasa fata de imparat,
ea devine Catalina, ceea ce simbolizeaza faptul ca acum este o fata ca oricare alta
cu un nume comun, care se poate indragosti rapid de un baiat oarecare. Catalin este
viclean copil de casa, un paj din prejma imparatesei, baiat din flori dar indraznet
cu ochii. Urmarind-o pa Catalina socoteste ca e momentul sa-si incerce norocul si
prinzind-o intr-un ungher ii serveste Catalinei o adevarata lectie de dragoste
: "-Daca nu stii, ti-as arata/ Din bob n bob amorul (...) si ochii tai
nemiscatori/ Sub ochii mei rmie (...), Cnd fata mea se pleaca-n jos,/ n sus
rami cu fata (...) Cnd sarutndu-te ma-nclin./ Tu iarasi ma saruta".
Ideea compatibilitatii celor doua lumi este ilustrata foarte sugestiv, ntr-un
limbaj popular, cai se poate de obisnuit: "si guraliv si de nimic/ Te-ai potrivi cu
mine...". Superioritatea Luceafarului este constientizata de Catalina, prin
exprimarea propriei neputinte de a patrunde n lumea ideilor nalte a astrului: "n
veci l voi iubi si-n veci/ Va ramnea departe...".
Tabloul al III-lea este dominat de planul universal-cosmic, Luceafarul esle
Hyperion (hyper eon- pe deasupra mergatorul), iar fata este motivatia calatoriei,
simbolul iubirii ideale.
Acest fragment liric ncepe cu un pastel cosmic, n care natura este fascinanta,
Emineseu lasnd scurte referiri la ideea filozofica a timpului si a spatiului
universal, trimitnd totodata si la geneza Universului:
"Porni luceafarul. Cresteau
In cer a lui aripe.
si cai de mii de ani treceau
In tot attea clipe.
Un cer de stele dedesubt, Deasupra-i cer de slele Parca un fulger ne-ntrerupt
Ratacitor prin ele
si din a duiosului vai,
Jur-mprejur de sine. Vedea ca-n ziua ce dinti Cum izvorau lumine;"
Calatoria lui Hyperion spre Demiurg simbolizeaza drumul cunoasterii si totodata
motivatia meditatiei pe care Eminescu o face asupra conditiei omului de geniu n
raport cu oamenii obisnuiti, dar si cu idealul
spre care aspira acesta. Setea de cunoastere a omului de geniu ("o sete care-l
soarbe") face ca Hyperion sa mearga la Demiurg pentru a fi dezlegat de nemurire
pentru a descifra taina iubirii absolute, n numele careia este gata de orice
sacrificiu:
"Reia-mi al nemuririi nimb
si focul din privire.
si pentru toate da-mi n schimb
O ora de iubire..."
Demiurgul i refuza lui Hyperion dorinta, prin exprimarea ideii ca omul este
muritor, nu-si poate determina propriul destin si se bazeaza numai pe noroc, n
antiteza cu omul de geniu, capabil de a mplini idealuri nalte, care-l fac
nemuritor, dar si nenteles de societate:
"Ei doar au stele cu noroc
si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
si nu cunoastem moarte."
Ideea dualitatii existentiale, aceea ca existenta umana este alcatuita din viata si
moarte, este unul din argumentele Demiurgului n a-1 convinge pe Hyperion sa
renunte la ideea de a deveni muritor:
"Caci toti se nasc spre a muri
si mor spre a se naste."
Demiurgul respinge cu fermitate dorinta lui Hyperion, " moartea nu se poate...",
exprimndu-si profundul dispret pentru aceasta lume ' superficiala, meschina, care
nu merita sacrificiul omului de geniu: , "si pentru cine vrei sa mori?
ntoarce-te, te-ndreapta
Spre-acel pamnt ratacitor
si vezi ce te asteapta."
In cadrul acestei parti demiurgul reprezinta absolutul. Ideea de materie
universala, superior organizata. Hyperion este forma individualizata a absolutului.
Dorinta lui de a obtine dezlegarea de nemurire reprezinta dorinta de a obtine alta
structura. Refuzul demiurgului este imposibilitatea obiectiva de a mai cobora
treptele de organizare a materiei universal

Tabloul al IV-lea Ne duce din nou n planul terestru dar si n cel universal
cosmic.Hyperion devenit din nou Luceafar se ntoarce pe cer si si revarsa din nou
razele asupra Pamntului.n acest tablou avem un foarte frumos pastel terestru care
contrasteaza cu pastelul cosmic din partea a 3-a. Luceafarul descopera pe cararile
din crnguri sub siruri lungi de tei doi tineri ndragostiti care sedeau singuri.
Fata l vede si l cheama sa-i lumineze norocul. Oamenii snt fiinte trecatoare. Ei
au doar stele cu noroc n timp ce Luceafarul nu cunoaste moarte. Mhnit de cele ce
vede, Luceafarul nu mai cade din nalt la chemarea fetei ci se retrage n
singuratatea lui constatnd cu amaraciune:"Ce-ti pasa tie chip de lut /Daco-i fi eu
sau altul?/Traind n cercul vostru strmt/ Norocul va petrece/Ci eu n lumea mea ma
simtNemuritor si rece".
Resemnarea n "lumea lui", nemuritor si rece, este resemnarea ideala la care tinde
orice om superior cu constiinta ridicarii lui din conditia umanului. Raspunsul
final al Luceafarului este constatarea rece, obiectiva, a diferentelor fundamentale
ntre doua lumi antonimice: una traind starea pura a contemplatiei, cealalta starea
instinctualitatii oarbe n cercul strmt al norocului, al sansei de a se mplini
sau a nesansei.
n structura poemului exista elemente care apartin celor trei genuri litarare:
liric, epic si dramatic.
Lirismul provine din muzicalitatea formei, din trairile personajelor, dar si din
prezenta unor specii apartinnd genului liric: pastelul terestru si cosmic,
meditatia si elegia.n ceea ce priveste genul dramatic, trebuie sa distingem ntre
aspectul tehnic al termenului si cel al continutului; ca tehnica dramatica, poemul
este alcatuit din mai multe scene n care modalitatea esentiala de exprimare este
dialogul - din punctul de vedere al continutului, vorbim de framntarile dramatice
ale personajelor ntre ceea ce sunt ele-n realitate si ceea ce vor sa fie.De genul
epic apartine schema epica, caracterul narativ al poemului.Limbajul artistic poate
fi definit prin cteva particularitati:
*limpezimea clasicii este data de absentapodoabelor stilistice, epitetele alese
de poet dovedind preocuparea acestuia pentru claritatea descrierii, Eminescu
folosind cele mai potrivite cuvinte pentru conturarea ideilor:
-epitetul popular "o prea frumoasa fata" a fost ales dupa un lung sir de
ncercari: "un ghiocel de fata", "un vlastarel de fata", "o dalie de fata", "un
gangure de fata, o pasere de fata", un canaras de fata", "un giuvaer de fata" etc;
- folosirea putinelor adjective (89 n tot poemul) este particularizata
prinfrecventa acelorasi cteva:mndru, frumos, mure, blnd,, dulce,viu sau
prinformareaunora noi, cu prefixul etc.ne: nemarginit, nemuritor, nespus,
negrait, nemiscator etc.
'Luceafarul' este o capodopera nu numai prin profunzimea ideilor ci si prin
perfectiunea formei. Dintre particularitatile de stil ale poeziei, se remarca, mai
intai, limpezimea clasica. Aceasta a fost obtinuta prin inlaturarea podoabelor
stilistice. Pentru a ajunge la superlativul 'o prea frumoasa fata', Eminescu a
eliminat epitetul 'luminoasa', apoi o serie de metafore: 'un canacas de fata', 'o
dalie de fata', 'un ghiocel de fata', 'un giuvaer de fata' etc. In plus, poetul a
utilizat doar 89 de adjective, in majoritate de origine latina.
Ideile filozofice care strabat poemul sunt exprimate prin maxime, sentinte,
precepte morale (in rostirea Demiurgului), ceea ce confera versurilor valoare
gnomica. Apoi puritatea stilului este obtinuta prin preponderenta termenilor de
origine latina. Eminescu valorifica mai ales fondul romanesc de cuvinte, si
integreaza in text expresii populare, acceptand un numar mic de neologisme ('haos',
'ideal', 'palat', etc). Ca efect, limbajul e curat romanesc, inteligibil pentru
toti, natural
Poezia "Luceafarul" este cea mai nalta expresie a poeziei romnesti, deoarece ea
reuneste "aproape toate motivele, toate ideile fundamentale, toate categoriile
lirice si toate mijloacele lui Eminescu, poemul fiind ntr-un fel si testamentul
lui poetic, acela care lamureste posteritatii chipul n care si-a conceput propriul
destin" (Tudor Vianu)
Morala Luceafarului Eminescian nu este alta decat cea desprinsa din inegalabilul
basm romanesc Tinerete fara batranete si viata fara de moarte adica faptul ca omul
asa cum este el creat este in incapabilitatea de a-si depasi conditia de muritor .