Sunteți pe pagina 1din 3

9.4 Răspândirea şi caracteristica depozitelor cuaternare.

Rocile parentale ale solurilor constituie depozitele de la suprafaţa Pământului în care au loc procesele de formare a solurilor. Rocile parentale au o influenţă importantă şi multilaterală asupra formării solurilor şi proprietăţilor lor. Partea minerală a solurilor este strâns legată cu compoziţia mineralogică şi chimică a rocilor parentale. în sol există în permanenţă mineralele rocilor parentale, rezistente la procesele de alterare. Compoziţia chimică şi granuiometrică a rocilor parentale are o mare influenţă asupra proprietăţilor fizice şi chimice a solurilor şi nivelului lor de fertilitate. Rocile parentale ale solurilor, din care sau format solurile actuale, au luat naştere în perioada cuaternară sub acţiunea diferitor procese exogene şi poartă numele de depozite cuaternare. Aceste depozite, având o geneză diferită, se deosebesc considerabil după compoziţia mineralogică, chimică şi granulometrică. în legătură cu aceasta studierea depozitelor cuaternare (rocilor parentale ale solurilor) are o mare importanţă. Toată varietatea depozitelor cuaternare după geneza, compoziţia şi proprietăţile lor, poate fi împărţită în două grupe principale:

1. Depozitele - glaciare, formarea cărora este legată cu activitatea gheţarilor.

2. Depozitele regiunilor neglaciare, care sau format sub acţiunea diferitelor procese exogene.

Depozitele glaciare.

La aceste depozite se referă: depozitele de morene, fluvio-glaciare şi lacustre-glaciare. Drept caracter specific al depozitelor glaciare poate fi lipsa de săruri solubile şi cantitatea mică de elemente bazice (Ca, Mg, Na, K). Depozitele ele morene. Depozitele de morene ocupă o fâşie largă în partea Europeană de Nord, de la depozitele marine în lungul ţărmului Oceanului îngheţat şi până la 53° l.n. în partea apuseană cu frontiera de sud care se prelungeşte spre răsărit până la fluviul Obi. Aceste depozite se caracterizează prin absenţa sortării cauzată prin faptul că majoritatea materialului în formă de amestec de sfărâmături de dimensiune diferită (argile, luturi, nisipuri, pietriş, blocuri) rămânea pe locul topirii gheţarului. De aceea depozitele de morene au o compoziţie granulometrică neomogenă şi sunt prezentate de o aglomerare de blocuri, pietriş şi nisipuri, adesea cu impurităţi de mâl, de luturi nisipoase şi argilă cu pietriş şi blocuri. Apa produsă din topirea gheţarilor spală din morene sărurile solubile, elementele bazice. Din această cauză depozitele de morene sunt lipsite de cloruri, sulfaţi şi chiar de sărurile puţin solubile - carbonaţi. Şi numai câte o dată se întâlnesc morene carbonate, când gheţarul roade şi transportă materialul calcarelor, marnelor sau argilelor carbonate. Aceste însuşiri a depozitelor de morene, ca roci parentale de soluri au o importanţă mare în procesele de formare a solurilor. Depozitele fluvio-slaciare. Depozitele fluvio-glaciare ocupă o fâşie de 100-200 km lăţime spre sud de depozitele de morene. Ele sunt formate din sedimentele provenite din apele de sub gheţari, care erodau patul văii, morenele de fund pe care le întâlneau şi luau în suspensie materialul detritic:

pietriş rulat, nisip şi mâl, şi-l depunea la periferiile gheţarilor. Depozitele fluvio - glaciare se deosebesc de depozitele de morene printr-o omogenitate şi sortare relativă (predomină particule de nisip, câte odată de praf cu impurităţi de pietriş) şi prin stratificare. Materialul depus, ca şi materialul de morene este bine prelucrat, rotunjit şi şlefuit. Depunerile acestui material formează la periferia gheţarilor conuri întinse cu o pantă lină denumite sandre. Aceste formaţiuni ocupă întinderi vaste la periferia zonei morenelor frontale. Compoziţia granulometrică a acestor depuneri este reprezentată de nisipuri, nisipuri lutoase, mai rar luturi, câte odată amestecate cu pietriş. Materialul argilo-nisipos, depus sub forma unor movile plate pe marginea interioară a văilor glaciare a fost numit came. Ca şi morenele, depozitele fluvio - glaciare sunt bine spălate şi lipsite de sărurile solubile,

conţin puţine elemente bazice. Depozitele lacustro-slaciare. Aceste depozite sunt prezentate de argile în general rubanate (intercalagli fine de argile și nisipuri), foarte fine, lipsite de material detritic mășcat. În compoziția mineralogica predomina fracțiunea argiloasă constituită din cuarț, montmorillonit, caolinit, mică și a., în care lipsesc sărurile solubile. Aceste argile au în general o porozitate mai mare și din această cauză o umiditate ridicală.

Depozitele regiunilor neglaciare.

La acestea se referă: depozite eluvio-deluviale, aluvionare, loessurile și luturile loessoidale, depozite marine și eoliene. Ele sunt formate de diferite fenomene exogene și se deosebesc dupa proprietăți și compoziții. Depozitele eluvio-deluviale. Depozitele eluvio-deluviale sunt răspândite în regiunile muntoase și deluroase. Ele ocupă în partea europeană suprafețe vaste în Caucaz, Ural, Crimea, Carpati și pe podișurile Volgăi, republicilor baltice, Ucarainei, Moldovei, României și a. Aceste depozite sunt prezentate de doua specii de material eluviu și deluviu. Eluviul ocupâ luncunle înalte ale reliefului (podișuri, dealuri cu pante line și a.), este produsul de dezagregare a rocilor, care din cauza lipsei unei pante mai accentuate sau a unor agenți de ablatiune, a ramas pe loc, sau a fost transportat la o foarte mica distanță de locul de formare. Eluviul este adesea lipsit de sărurile solubile și în componente lui predomina mineralele rezistente la alterare ca cuarțul, feldspații, micele și a. Depozitele aluviale se caracterizează printr-o afânare, lipsite de stratificare și sortare, fragmente colțuroase, a căror mărime crește repede cu adâncimea. Deoarece eroziunea a îndepărtat deseori părțile mai fine ale acestor depozite, ele au devenit formații reziduale grosiere și superficiale, sărace în particule mici și în pori fini. Deluviul este materialul transportat în procesul alterării din profilisele eluviului depus în locurile joase ale reliefului. Depozitele deluviale se deosebesc de cele eluviale printr-o sortare relativă a materialului, fragmente mai mărunte, puțin rotunjite și stratificate, cu porozitate capilară mai dezvoltată. Dupa compoziția petrografică deluviul este mai variat decît eluviul. Depozite aluvionare. Depozitele aluvionare sunt răspândite la sud de depozitele fluvio- glaciare în luncile râurilor străvechi (glaciare) și în lunette râurilor contemporane (Volga, Niprul, Nistrul, Prutul și a.). Aluviunile sunt depozite fluviale, formate atât pe fundul patulu râului, cât şi pe malurile acestuia. Aceste depozite sunt bine stratificate după culoare, compoziţie granulometrică şi petrografică, sunt. bine sortate şi prelucrate (rotunjite). După dimensiunile fragmentelor, deci după viteza curentului care le-a transportat şi după distanţa pe care au fost transportate, aluviunile sunt clasificate în: bolovani, pietriş, prundiş, nisip şi mâluri. In timpul revărsării râului în partea luncii de lângă albia râului, care ocupă o dungă îngustă în lungul albiei, se depune materialul mai măşcat (bolovani, pietriş, prundiş, nisipuri), în partea centrală a luncii, cea mai lată - materialul lutos, iar în partea luncii de lângă terase se depune materialul argilos. În regiunile umede aluviunile sunt lipite de săruri solubile şi adesea de carbonaţi, iar în regiunile aride ele conţin carbonaţi şi adesea sunt salinizate. Loessul si depozitele loessoidale. Loessul şi rocile loessoidale ocupă o fâşie lată (300-400 km), în partea de miază-zi (până la Marea Neagră şi Azov) şi pe periferia pustiurilor Asiei Mijlocii. Grosimea acestor depozite variază de la câţiva metri în Moldova şi Ucraina şi până la 100 m în Asia Mijlocie. Despre originea loessurilor nu este o părere unică, există un şir de ipoteze, care consideră, că loessul s-a format pe diferite căi (sedimente eoliene sau sedimente depuse de ape). Loessurile şi depozitele loessoidale sunt roci sedimentare, uşoare, poroase, de culoare galbenă - deschisă, formate din elemente foarte fine de praf silicios (50-80%) şi argilos, slab cimentat, puţin calcifer. Ele sunt permeabile la apă şi prezintă foarte des concreţiuni de calcar de forme rotunde, neregulate sau ramificate (numite păpuşile loessului), sunt lipsite de stratificare. După compoziţia

granulometrică aceste depozite în majoritate sunt luturi şi mai rar argile. Din punct de vedere mineralogic ele conţin: cuarţ (în cea mai mare proporţie), feldspaţi, carbonaţi, mică, argilă, minerale colorate. Loessurile şi luturile loessoidale prin însuşirile lor optime sunt cele mai importante roci parentale ale solurilor. Depozitele eoliene. Aceste depozite sunt răspândite în pustiurile Asiei Mijlocii, în Transcaucazia, lângă Marea Caspică şi Baltică, pe malurile lacurilor şi a unor râuri (Niprul, Terec și a.).

Depozitele eoliene sau nisipurile de dune sunt nisipurile fluviale, marine sau din pustiuri. La dunele de râuri și la cele din pustiuri elementul principal, care le constituie, este cuarțul, pe când în dunele marine este calcarul, provenit din sfărâmăturile de scoici şi a cărui proporţie poate depăşi 30 %. În aceste nisipuri poate exista şi glauconit. Nisipurile de dune au în general granulele mai omogene ca mărime decât cele din râu. Granulele mai mari sunt relativ bine rotunjite, pe când cele mici pot fi numai teşite, fără spărturi şi cu muchii ascuţite. Diametrul granulelor este cuprins, de cele mai multe ori între 0,05 şi 0,5 mm. Culoarea nisipurilor de dune în majoritate este galbenă, cafenie- gălbuie, câteodată roşcată. În depozite eoliene se observă o stratificare fină, înclinată, câteodată încrucişată. Depozitele marine. Depozitele marine contemporane ocupă o dungă îngustă în tundră pe ţărmul Oceanului îngheţat şi sunt prezentate de material elastic mascat, (pietriş, prundiş şi nisipuri), care este lipsit de săruri solubile şi conţin aşa minerale ca: cuarţul, feldspaţii, micele şi altele. Depozitele marine din regiunile aride (mările Caspică, Arai, Azov, Neagră) sunt prezentate de nisipuri şi argile salinizate cu incluziuni din sfarâmături de scoici. Depozitele marine sunt stratificate, rotungite şi bine sortate după mărimea granulelor.