Sunteți pe pagina 1din 17

MITROPOLITUL DOSOFTEIU (1624-1693)

Pe la jumatatea secolului XVIII-lea,insusi Mitropolitul Tarii Romanesti


constata necunosterea limbii slavone de catre cler, care totusi, prin puterea
traditiei dainuia in bisericile noastre si ca,prin aceasta cauza, oficierea
cultului divin se facea anevoie.O inviorare a culturii slavone nu mai era cu
putinta in tarile noastre,deoarece in sudul dunarean, oprimat sub apasarea
turceasca, focarele de carturarie slava se stinsesera.La aceasta raspantie din
viata bisericii noastre se iveste marele Mitropolit Dosofteiu,pe numele
mirenesc de Dimitrie Barila. Acesta,adapandu-se din izvoarele autentice
ale ortodoxiei,incepe munca grea pentru introducerea limbii nationale in
biserica.
Neculce,care era copil pe vremea cand Dosofteiu oficia serviciul divin din
mitropolia Moldovei, cu acea prestanta pe care i-o admirau chiar regale si
nobilimea polona, ne-a lasat despre el urmatorul portert: Acest dosofteiu
Mitropolitul nu era om prost de felul lui;era de neam de mazil, prea invatat;
multe limbi stia:elineste, latineste, slavoneste si altele.Adanc din carti graia
si deplin si bland ca un miel; in tara noastra pre aceste vremi nu se afla om
ca acela.
Din cercetarea mai atenta a operei lui Dosofteiu se vede cat de indreptatita
este afirmatia lui Neculce: multe limbi stia. In afara de limba slavona in
care oficia serviciul divin,el mai cunostea bine limba greaca dupa cum
dovedeste utilizarea de izvoare grecesti in operele sale. De alta parte,
reproducea in Parimii(1683) a unor versuri latine despre Sibila Eritreea,
traduse apoi in stihuri romanesti, precum si numeroase citate latine din
operele sale, transcrise in caractere chirilice, fiindca nu avea literele
respective, aduc o proba ca el cunoaste si limba latina. La cunoasterea
limbilor vechi-slava, greaca si latina- trebuieste adaugata si polona. Intr-o
notita din Psaltire in versuri ne spune textual: <> ,iar, pe de alta parte, pe
marginea unei carti vechi, adauga lamuriri in limba polona. Cunostintele
lui in aceasta limba erau, se pare, destul de inaintate, fiindca intr-un rand,
in Parimii, se incumeta chiar sa traduca, in stihuri polone.versurile
latine despre Sibila Eritreea, care a prezis nasterea Mantuitorului. E
probabil ca in exilul lui de la Starj sa fi invatat si limba ucraineana.
Aceasta minte poliglota avea si o adancita cultura teologica si profana,
dupa cum se vede din numeroasele note si comentarii de ordin teologic,
istoric, geographic si etnografic, imprastiate in traducerile sale(mai ales in
Psaltire in versuri)
Justificarea traducerilor lui Dosoftei este identical cu aceea a lui Coresi si
a lui Varlaam.El arata ca: in biserica mai voia mi-i cinci cuvinte cu
mintea sa graiesc ca si pre altii sa-nvat, decat zeace mii de cuvinte
intr-alta limba si constata ca in tara nu se mai cunoaste limba slavona:
ca si acea putina sarbie ce o invata de-n-telegea,inca s-au parasit....
Unii istorici considerau ca era originar din Grecia, altii au presupus ca era
ucrainean; azi avem motive temeinice sa credem ca era roman
macedonean. Lacea si D. Gazdaru, care au studiat lexical lui, au semnalat
unele cuvinte care nu se gasesc decat la aromani.
Parintii si familia lui, de asemenea, poarta nume intr-adevar neobisnuite
in celelalte tinuturi romanesti. Tatal se numea, dupa cum aflam dintr-o
insemnare publicata de Hasdeu in Arhiva istorica, Leontar, bunicul
Barila, mama Misira. De alta parte, una din matusile sale se numea
Stanca, un nume asa des intalnit in onomastica noastra.
Dintr-o scrisoare adresata Patriarhului Moscovei, aflam ca Dosofteiu era
inrudit cu familia Kiriac Papara din Lemberg, originara, se pare, din
Ianina.In Lemberg, se afla pe vremea aceea, grupata in jurul bisericii
ortodoxe, o insemnata colonie greceasca, intre care erau desigur trecuti si
moldovenii si romanii macedoneni. Numele de familie Papara se
intalneste azi la romanii sud-dunareni.De altfel o familie Papara-poate o
ramura a celei stabilite in Lwow-se intalneste in documentele
moldovenesti, inca din vremea lui Stefan cel Mare, care intareste
drepturile lui Mihail Papara si ale sotiei sale asupra mosiilor
stramosesti. Legaturile de rudenie stransa ale lui Dosofteiu cu familia
Papara din Lwow lasa deschisa ipoteza ca Dosofteiu si-a petrecut
copilaria in Polonia, unde si-ar fi asezat temelia studiilor sale( poate in
scoala Fratiei ortodoxe din Lwow, pe care o gasim intr-un rand,
impreuna cu intreaga comunitate, sub epitropia rudei sale Kiriar Papara.
In aceasta scoala, reorganizata de Petru Movila, se predau pe langa limba
slava bisericeasca si polona si limbile clasice: greaca si latina; iar dintre
disciplinele profane: retorica si poezia.
In 1624, la varsta de 25 de ani, il gasim printer umilii manahi care isi
inchinau vremea studiului, in linistea manastirii Probota.De aici se inalta
repede: in 1658,la varsta de 34 de ani, este ales episcope de Husi; un an
mai tarziu, este stramutat ca episcope la Roman si in 1671,in a doua
domnie a lui Duca-Voda, e ales Mitropolit al Moldovei.
Noul mitropilit avea in urma lui o munca grea pe taramul culturii si venea
cu intentia de a reinvia activitatea carturareasca din epoca lui Vasile Lupu.
Tipografia, care fusese instalata in manastirea Trei Sfetitele de Vasile
Lupu, se ruinase,si Dosofteiu, care tradusese Psaltirea in versuri, s-a
vazut nevoit sa trimita manuscrisul in Polonia, la manastirea ruteana din
Uniev, ca sa-l vada tiparit.Vremurile nu erau insa atunci prielnice pentru
activitatea cultural.
In lupta deschisa intre poloni si turci, in jurul cetatii Hotinului,Petriceicu
Voda, intelegandu-se cu domnul muntean, trece de partea polonilor.
Turcii sunt infranti iar Petriceicu e silit sa fuga in Polonia, dinaintea lui
Dumitrascu Cantacuzino,adus de turci. Alaturi de Petriceicu pleaca in exil
si Mitropolitul Dosofteiu, care se amestecase in politica tarii, tinand cu
polonii. Intorcandu-se insa din Polonia la inceputul anului 1675, este
inchis in manastirea Sf. Sava din Iasi,de unde, eliberandu-se curand,
recapata increderea Domnului si este reinstalat in scaunul metropolitan.
De aici inainte Mitropolitul Dosofteiu renunta la lupta politica si-si
inchina toate puterile intereselor culturale ale tarii. El incearca sa reface
tipografia lui Vasile Lupu, punand, dupa I. Bianu, sa se toarne din nou
matrite, dupa P. Panaitescu, aducand material nou tipografic de la
manastirea din Uniew, impreuna cu tipograful Vasile Stadnicki, probabil
o ruda a lui Simion Stadnicki, seful tipografiei din Uniew. In aceasta
tipografie a aparut, la 1679, Liturghierul lui Dosofteiu. Dar literele
turnate erau greoaie si urate. Trebuia sa caute in alta parte materialul
necesar pentru a pune la punct tipografia ruinata. Imprejurarile prielnice
se ivira curand. In 1679, turcii cucerisera Ucraina si oferise Domnului
moldovean, Gh. Duca- venit pentru a treia oara in domnie- sarcina de a o
administra si de a le mijloci pacea cu rusii. In acest scop, Gh. Duca
trimite o solie la Moscova, careia-I incredinteaza si Dosofteiu doua
scrisori: una catre Nicolae Milescu; alta direct catre Patriahul Ioachim,
rugandu-l sa-I trimita prin solul moldovean, capitanul Ionascu Bilevici
un teasc de tipografie si slovele necesare cu care sa poata tipari cartile
traduse de el din limba greaca si din cea slavona. Rezultatul a intrecut
asteptarile, fiindca patriahul ii trimite impreuna cu o tipografie completa-
prin care putea sa-si realizeze straduinta de a inzestra bisericile tarii cu
textele necesare serviciului divin- si o scrisoare care vadeste stima de care
se bucura Dosofteiu intre contemporani: A binevoit Domnul Dumnezeu
a aseza ierarh intelept oamneilor sai pe Prea Sfitirea Ta, care-I pasti
bine printr-o inteleapta harmuire ,ca si mai departe de noi a patruns
obsteasca lauda pentru a Ta urmare in HristosAm aflat stralucita Ta
evlavie catre Domnul Dumnezeu si ravna cea dumnezeiasca si fierbinte
ce o ai in lucrurile tale ortodoxe si sincera Ta ingrijire pentru turma
incredintata Tie.
Cu materialul adus in Moscova, Mitroplitul Dosofteiu reface tipografia
lui Vasile Lupu si ,intr-un rastimp de relative liniste si pace, el se asaza pe
lucru, punand sub tipar cartile traduse, care asteptau de multa vreme sa
vada lumina.
In epoca lui Matei Basarab si Vasile Lupu din ciclul cartilor obisnuite in
biserica,abia se tipariseraCazaniile care tineau locul predicilor si care se
citesc la sfarsitul serviciului divin.Dintre cartile de ritual, numai in
Muntenia se tiparisera trei- Pogribania, Mystirio si Tarnoisania
bisericilor- cu indicatiile tipicului, adica cu lamurilile ce sse dau preotului
la chipul cum trebuie sa slujeasca in romaneste, dar cu rugaciunea in
slavona.
Din nenorocire si acest pas timid inainte a fost impiedicat prin zbuciumul
vremurilor ce au urmat si in care tipografia lui Matei Basarab si cea a lui
Vasile Lupu fusesera ruinate.Urcandu-se pe scuanul metropolitan al
Moldovei, Dosofteiu , calugar de o larga cultura ortoxa , intemeiat pe
sensul intim al Sfintelor Scripturi, introduce cu curaj, douazeci de ani mai
tarziu, in biserica Moldvei , marea Reforma a natonalizarii serviciului
divin.La doi ani abia dup ace fusese ales mitropolit , el daruise cum
spune insusi limbii romanesti Psaltirea talmacita in versuri si tiparita
la manastirea Uniew din Polonia. In acelasi an ,1673, tipareste tot in
romaneste si tot la Uniew , Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu. In
1679, tupareste dumnezeiasca liturghie , retipartita si in 1683, si
cuprinzand liturghia Sf. Vasile cel Mare si a Sf. Grigore Dialogul la care
s-au mai adaugat slujbele obisnuite:la aducerea primelor fructe in
biserica.la aria cea de paine , la culesul viilor, la blagoslovenia vinului in
carma,la randuiala daniilor , la baglosovitul martisoarelor in duminica
Floriilor.
In 1680 , Dosofteiu tipareste Molitvenicul de ntales-adica pe intelesul
tutoror,deci in limba romana- care cuprinde rugaciunile si sluja obisnuita
la logodna , cununie ,botez, maslu si inmormantare.I 1683 ,ne
da , Octoihul, numit asa fiindca cuprinde cele 8 slujbe obisnuite
duminica, fiecare pe un toc aparte. Este o opera imnografica, alcatuita in
mare parte de Sf. Ioan Damsceanul pe la anul 735, in Manastirea Sfintei
Sava, la care s-au adaugat apoi compozitiile calugarilor studiti si troparele
impaatilor bizantini Leon al VI-lea cel Intelept si Constantin
Porfirogenetul .
Motivele care l-au indemnat pe Dosofteiu sa traduca si sa tipareasca
aceste carti se vad clar din prefetele lui: Gradina incuiata si fantana
pecetluita de ce folosu-i? precum scrie acela marele si vestitul
Potolomeiu, milostive si laminate Doamne. Caria noi, citim erminiile si
talcovaniile sfintei Scripturi, aflam ca o zice pentru inchisul intelesului,
caruia o vedem in vremiile noastre, ca si pe aceea putina sarbie ce o
invata de ntelegea , inca s-au parasit in tara.
Este cel dintai mitropolit din principate care, incepand aceasta mare
reforma de incetatenire a graiului stramosesc in altar, cauta sa convinga
clerul din vremea sa ca oficierea cultului in limba inteleasa de masele
adanci ale poporului, departe de a fi o ratacire in apele ereziilor, e
dimpotriva in conformitate cu traditia Sfintelor Scripturi.
Dosoftei a mestesugit versuri intreaga sa viata, cu o rabdare si cu o
placere aparte. El nu uita sa adauge ca a tradus cartea cu multa truda si
vreme-ndelungata, cum au putut mai frumos, ca sa poata trage hierea
omului catre cetitul ei.Aici este un inceput de argument estetic.Mazilu si
Negrici sustin ca exista si o constiinta poetica la Dosoftei, care secatuieste
toate izvoarele vii ale lumii spre a obtine o echivalenta romaneasca
demna de originalul biblic. Pana la Budai-Deleanu si la Eminescu, nimeni
nu mai face la noi un effort la fel de considerabil intru constituirea unei
limbi poetice. Inainte de Dosoftei nu este, desigur, un gol, cum s-a vazut.
Dar precarele incercari de versificare care l-au precedat nu-l explica si nu
pot constitui o traditie.Cel mai mare merit al lui Dosoftei acesta si este: de
a fi oferit in Psaltire, pe neasteptate, intaiul monument de limba poetica
romaneasca. In acest scop, el a abuzat de toata cultura lui lingvistica,
imprumutand si calchiind termini din cinci sau sase limbi; a creat,
totodata, altii nemaiauziti, apeland la vorbirea si, poate, la poezia
poporului, a silit cuvintele sa primeasca accentul trebuitor prozodiei lui
pe cat de naive, pea tat de sofisticate; a supus topica unor distorsiuni care
ne duc cu gandul la unii poeti din secolul XX, ca Ion Barbu, de exemplu;
a organizat, in fine, un adevarat sistem de rime si a incercat mai multe
cadente si mai multi metri decat gasim in toata poezia noastra de pana la
romantism. Poate fi perfect justificabila banuiala lui E. Negrici ca
Dosoftei nu se conforma vocabularului psalmilor biblici, ci regulilor
prozodice, mai mult, ca e posobil ca varietatea de masuri sa se datoreze
unor necesitati de rima (poietul taind versul exact acolo unde ii iesea si
continuand cu lungimea respectiva). Chiar si imprejurarea ca prima
traducerea psalmilor a realizat-o in proza, consacrand apoi transpuneri in
stihuri unde ceniu de viata poate arata ca mitropolitul moldovean era un
obsedat al versificarii (Mazilu, Ibidem). Nici dupa ce a incheiat
Psaltirea nu s-a potolit. Viata si petrecerea sfintilor, tipariata ani buni
mai tarziu, contine peste trei sute de stihuri epigramatice, intocmite dupa
modelul mineelor grecesti, nu lipsite, unele, de gratii caligrafice orientale
(Antus ca rujea cea-nflorinta-n gradina, / S-au mutat in viata in lumea
cea senina). A tradus alte versuri din cronograful lui Matei Kigalas si asa
mai departe. Un studio atent al versificatiei Psaltirii a dat a bia Mihai
Dinu (1986). Capitolul lui Galdi (1971) fiind superficial, cu omisiuni si
afirmatii pe care textul nu le verica, unele precizari sunt absolute necesare.
Dincolo de chestiunea rimarii incorecte, care este, desigur, o
prejudecata a istoricilor literari, Dosoftei este un foarte indraznet
cultivator de rime rare, din care unele nu vor fi incercate de nimeni pana
la poietul Luceafarului. El rimeaza, astfel, verbe cu substantive sau cu
adverbe, substantive cu adjective, numa proprii cu nume comune sau
forme pronominale scurte atone cu alte categorii morfologice:
strica/nemica, pucioasa/ groasa, de-as departa-ma /teama, as
astepta-te/parte, slava/sava,satura-sa/masa, etc. Unele din aceste rime
rezulta din dislocari ale topicii. Exemple de astfel de dislocari din ratiuni
prozodice sunt cu sutele in Psaltire si in celelalte opere ale lui Dosoftei.
Spicuesc doua: Auzit-am veche/`Ntr-auz de ureche/Poveste trecuta
(psalmul 47) si Lui singur mantuitor lumii Hristos duce/ Al sau cap
Evtasia-n sabie cu dulce(mineiul pentru Sfanta mucenica Evtasia). In
general aceste dislocari sunt precedate de un enorm travaliu asupra
corpului fonetic al cuvintelor (scurtate) si asupra regimului accentelor,
din care se naste ritmul multiplu si savant al versurilor din Psaltire. S-a
atras de curand atentia asupra acentuarii din motive strict prozodice
(Dosoftei,1978, prefata lui Al. Andriescu), fapt comparabil cu teza lui M.
Dinu despre rima ca sistem fonologic. Dosoftei aplica accentul acolo
unde il cere versul (numai cate o data silaba accentuata coincide cu aceea
din cuvantul originar). Unele versuri trebuie scandate cu ochii pe acest
accent prozodic, daca vrem sa nu sfaramam cadenta gandita de poiet:
Le-am facul altora sa le faci cu cale sau Supt umbrariu cel svant, si cu
cantari inalte, sau: Acolo le vine toana. Toate aceste originalitati
devin, in fond perceptibile mai ales in structura ritmica a versurilor. Chiar
daca unele din aceste ritmuri au fost identificate in modelul polonez al lui
Kochanowske sau in anacreonticul grecesc, majoritatea reprezinta o
sinteza proprie a poietului roman, cea dintai in care modelul folcloric
autohton se simte, la randul lui, fara nicio greutate. In pofida multor
neregularitati care fac indecitabila destulor versuri, baza ritmica a
Psaltiri o dau incontestabil, hexasilabi trohaici (simpli sau dubli), care
apar in 29 de psalmi, si octasilabii de asemenea trohaici (in 40). Si unii si
altii sunt populari cel putin prin deprinderea urechii noastre, si nu
intamplator i-a cules Pann ca pe niste cantece de stea. Sunt si cateva
cadente accidentale la dosoftei, rezultat al nefixarii matritei in care poetul
ar merita sa fie considerat un pioner: amfibrahi, tactili, anapesti si peoni.
Dar nu este la Dosoftei numai acest extraordinar efort tehnic, ci si o
calitate deopotriva de extraordinara a scriiturii, pe o gama care cuprinde
suavul, grotescu, delicatetia, viguarea, muzicalitatea, plasticitatea,
solemnitatea, pamfletul, rugaciunea, sfiosul, plangearea ori bucuria. A
strabate Psaltirea echivaleaza cu o calatorie printr-o tara a minunilor
poetice.
O lamentatie a celui ce se simte parasit de Domnul este foarte in spiritul
biblic, dar cu o concretete naivaa metaforelor care nu exista in cartea
safanta.
Doua aspecte se cuvin relevate. Unul este ca Dosoftei are reprezentari
destul de precise ale lucrurilor infatisate, fie ele din ordinea naturala,
fizica, fie din aceea morala. Pedepsele poseda la el de obicei o plastica
din care nu lipsesc amanuntele anatomice, duse pana in pragul fiziologiei
decreptitudinii. In psalmul 57, avem cateva pilde in acest sens. Dumnzeu
e solicitat sa certe pe pacatosi. Insa cum? Sa-i loveasca peste falci,
francandu-le dintii, sa le ia puterea asa incat sa se slabeasca din foale si
arcul sa-si traga moale, sa li se scurga toata vlaga, ca apa varsata in
pamant. Acestea sunt defapt curate chinuri. Pentru discutia referitoare la
baroc, este util sa atrag atentia ca fizicul ori corporalul se limiteaza totusi
aici la ceea ce medievalii insusi retineau din trup.In psalmul 49, fapturile
biblice de campie devin fiare silvestre, boii pasnici se prefac zimbri, care
umbla totusi in cirezi, in vreme ce pasarile innegresc cerul.Cantitativul
joaca aici rolul pe care-l va juca mai tarziu in natura lui
Sadoveanu,domesticitatea fiind fabuloasa.Poetul dovedeste un talent iesit
din comun in evocarea unor viziuni oribile si terifiante.Pedepsirea fiilor
lui Efraim din psalmul 77 nu mai consta nici macar in niste chinuri ale
trupului ori ale sufletului.Cosmosul intreg sufera o anomalie, o regresiune
pe scara materiei.
O copie manuscrisa a Psaltirii in versuri-pastrata in biblioteca
Academiei Romane- poarta semnatura lui Dosoftei ca episcop de
Roman,dar din amrturia pe care ne-o da prefata textului tiparit in 1673, ca
s-a implinit cu foarte mare osardie in cinci ani, rezulta ca Dosoftei a
inceput sa lucreze la opera sa din 1668.Versiunea pastrata a
manuscrisului din 1671 are o importanta aparte, fiindca, pusa in paralela
cu textul tiparin in 1673, ne da posibilitatea de a urmari procesul de
elaborare si creatie al Mitropolitului poet,care, nemultumit de prima
redactie, revede necontenit textul, modifica uneori ritmul, corecteaza
expresia,indreapta mereu,vesnic in cautarea unei forme mai clare si mai
expresive.
Se stie ca ideea de a versifica psalmii si de a-i aseza pe melodii pentru a fi
cantati in bisesrici, in reuniuni, in case, a pornit de la calvinistii francezi.
Calvin insusi a versificat cativa psalmi dar cele mai frumoase versuri le-a
dat poetul francez Clement Marot (1495-1544), care a versificat 50
psalmi. De la acestia s-au inspirat traducatorii din toate tarile pe unde a
patruns reforma pana la marele poet polon Ioan Kochanowski, a carui
opera publicata in 1577 si retiparita apoi in nenumarate editii 15 pana in
vremea lui Dosoftei a servit drept imbold pentru traducere si ca model
pentru versificatia lui Dosoftei.
I.Bianu, publicand in 1887 psaltirea lui Dosofteiu a aratat ca structura
versurilor mitropolitului moldovean este imitata dupa tesatura versurilor
lui Kochanowski. Gasim la Dosoftei ritmica utilizata de poietul polon:
lungimile de versuri ale modelului si succesiune rimelor - versuri perechi
(1 cu 2, 3 cu 4) alcatuiete totdeauna din cate 2 silabe (rime feminine).
Dosoftei a luat insa de la Kochanowski numai modelul formele de
versificatie in general, caci in amanunte masura versurilor lui nu
corespunde cu masura versurilor lui Kochanowski. Fondul traducerii a
ramas neatins de influenta polona. Iata un exemplu desprins chiar din
psalmul 1. Kochanowski spune, traducand ad litteram textul psaltirii:
sunt ca pleava care se murdareste pe pamant si pe care vantul o arunca
unde vrea. Dosoftei dezvolta imaginea in felul urmator: Iara voi
necuratii ca pleava/De sarg veti cunoaste-va isprava/ Cand s-a vantura
dintr-arie pravul/ Va veti duce, cum se duce spravul;/ Si cu graul nu-ti
cadea-n fatare. Dupa cum se vede in marginile textului primitiv, el
introduce o imagine noua, inprumutata din cadrul vetii agricole: aria. Cei
pacatosi vor fi spulberati in vant ca pleava, ei vor cadea pe suprafata ariei
(fatare), ca boabele de grau curat imaginea sufletelor cinstite. Asemenea
amplificari ale textului bibilic care nu se gasesc in Kochanowski, sunt
dupa cum m-a convins o confrutante a textelor facute cu ajutorul lui
Stefan Glixelli, fostul decan al universitatii polone din Wilno. De alta
parte spunem ca Kochanowski, a dezvoltat si el textul autentic al psaltiri,
folosindu-se intre altele de versiunea lui Buchanan. Pe cat ne-am putut
incredinta din compararea textelor aceste amplificati ale lui Kochanowski,
fie ca sunt luate din Buchanan nu se gasesc la Dosoftei. Pentru textul
psaltiri Dosoftei, care era conducatorul ortodoxiei in moldova, s-a servit
de textele autorizate ale bisericii moldovenesti: psaltirile slavone. Din
aceastea a pastrat el si unele cuvinte, care nu par sa mai fi avut mare
circulatie in limba vremii sale (rostul = gura, mazda = mita ).
Ca si Kochanowski, Dosoftei nu putea avea si el simt pentru exotismul
oriental al poeziei biblice. Dar Dosoftei a simtit si el adanc in sufletul sau
frumusetea eterna a cantecelor de adorare si umilinta ale poetului rege
inaintea divinitatii, frumusete care a alinat lungul viacurilor omenirea in
ceasurile ei de durere, si, vroind sa o impartaseasca conteporanilor sai
moldoveni, a transpuso in cadrul vietii sociale a timpului si locului sau.
Alaturi de pasagii, se gasesc in traducerea lui Dosoftei imaginea
neasteptate si sugestive, adaugate peste marginile textului biblic, adesea
pentru nevoile constructiei metrice, care vadesc un suflet cu ochii
deschisi spre frumusetile naturii.
Parerea regretatului Bianu ca ei n-au avut rasunet la noi, intru cat in cultul
ortodox traditia nu le permitea sa fie introdusi si cantati in biserica
trebuieste azi rectificata. Cata mangaiere in clipe de suferinta ori in
ceasuri de meditatie religioasa au adus psalmii lui Dosoftei se vede din
faptul ca dascalii si cantaretii anonimi au adaptat pentru unele bucati,
melodie. Din nadejdea pusa de neobositul mitropolit moldovean de a da
aripa versului romanesc poeziei vechi crestine, cativa psalmi au coborat
astfel in sufletul poporului, amestecandu-se in cantarile si nazuintele lui.
A doua opera importanta din activitatea literara a mitropolitului Dosoftei
dupa Psaltirea in versuri este colectia completa a vetilor de sfinti,
care s-a imprimat in Iasi intre 1682-1686, cu tiparul adus din Moscova de
la patriarhul Ioachim.
Marturia lui Dosoftei insusi din prefata operei, ca a tradus de pre
greceste si de pe sarbeste pre limba romaneasca , se confirma. Opera
este prelucrarea neogreaca a Mineelor bizantine, facuta si tiparita de
Maximos Marguinos, episcopul Citerei care a trait intre 1549 -1602. In
afara de Marguino s-a mai servit de originalele bizantine, editate si
acestea in tipografia greceasca din Venetia a lui Gliykys. Pe alocuri unele
amanunte istorice le-a scos din legendele hagiografice, care fusesera
incorporate in cronografele bizantine ale lui Dorotei de Monenbasian si
lui Matei Cigala. Si in sfarsit pentru unele nedumeriri in traducere, a
urmat traditia textelor medio bulgare intrebuintate pe atunci in bisericile
noastre.
Colectia vietilor de sfinti a mitropolitului Dosoftei cuprinde mai multe
grupe de legende. O prima grupa, mai mica, e formata de legende
referitoare la Mantuitor, la Familia Sfanta si la apostoli, mai toate extrase
din Evangheile apocrife. A doua grupa mai mare, este formata din
legendele martirilor si ale ascetilor.
Se cunos prigonirile groaznice pe care le-au avut de indurat crestinii
primelor veacuri din partea romanilor cand acestea au inceput sa-si dea
seama ca razpandirea noii religii surpa temeliile statului si ale autoritatilor.
Dupa ce Constantin Cel Mare pune capat persecutiilor admitand libertatea
cultului crestin, atentia bisericii este indreptata catre ascetism. Sfantul
acestor noi vremuri este ascetul, care retras de lume in codri s-au pustiuri
isi mortifica trupul pentru a se desrobi sufletul de ispitele cu care Duhul
intunericului cauta sa-i primejduiasca mantuirea. In nazuinta de a expia
pacatele lor si ale semenilor ascetii isi impuneau asperitati de viata,
chinuri trupesti, refuzand orice adaport stand fara niciun acoperis vara
sub arsita soarelui, iarna in vifor, vanturi si ploi pana ce trupul li se topea
de chinuri si se acoperea de rani.
Conceptia misticei neoplatonice despre puterile supranaturale in extrazul
divin a influentat credinta crestina despre sfinti, in sensul ca hagiograful
ca si misticul neoplatonician, admitea ca martirul s-au ascetul, care in
extazul mistic se confunda in sufletul sau cu Mantuitoril pentru a duce
lupta imporiva paganismului in clipele hotaratoare era sprijinit de
Domnul. Mantuitorul radia atunci in jurul lor aureola divina cu care de
altfel si sunt zugraviti in bisericile noastre si ca acest nimb al sfinteniei ii
sustragea de la influenta puterilor fizice ale naturii ridicandu-I mai presus
de ele.
Aceasta conceptie care sta la temelia legendei hagiografice explica
caracterul supranatural al actiunii. Vetile de sfinti ne introduc astfel intr-o
lume de miraculos crestin, in care torturile cele mai ingrozitoare nu pot
distruge viata martirului.
Alte motive de folclor, ca de exemplu motivul inelului miraculos, care
sfaramandu-se anunta moartea eroului; a copilului care vorbeste inainte
de nastere, a cerbului care calauzeste pe calea mantuirii, au fost prinse si
ele in tesatura legendelor hagiografice.Scrise de autori diferiti, in
rastimpuri diferite,legendele legendele hagiografice sunt foarte
inegale.Multe sunt clisee banale, in altele miraculosul exagerat se apropie
de grotesc,dar sunt si cateva legende care, prin gratia lor naiva si prin
pietatea lor duioasa,au miscat adanc sufletul cititorilor de pe vremuri.
Colectia Vietilor de Sfinti a lui Dosoftei este alcatuita din trei tomuri;
ultimul aparut in 1686, si cu elactivitatea marelui Mitropolit se incheie,
deoarece in acest an Dosoftei a fost luat si dus in captivitate de Sobieski.
In mijlocul muncii neobosite pentru nationalizarea serviciului divin,
mitropolitul Dosoftei, prietenul lui Miron Costin, a gasit timp sa-si poarte
gandul si catre studii istorie.Era un pasionat cititor de cronografe.Un
exemplar din cronograful lui Cigala se pasteraza si azi in biblioteca
Academiei Romane cu sublinierile si adnotarile marelui mitropolit.
Alte lucrri tiprite
Dumnezeiasca Liturghie, Iai, 1679 (ed. a Ii-a, Iai, 1683);
Psaltirea de-neles, Iai, 1680 (text paralel: slavon i romn);
Molitlvnic de-neles, Iai, 1683, avnd, dup prefa, un
Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri;
Parimiile preste an, Iai, 1683, avnd tiprit din nou
Poemul cronologic, cu mici adaosuri i modificri.
Viaa i petriaceria sfinilor, 4 vol Iai, 1682-1686, lucrare de compilaie,
dup izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) i slave.

Munca lui Dosoftei,atat cat o avem, reprezinta istoria culturii noastre


vechi, un mare pas inainte.El, cel dintai dintre vladicii Principatelor, a
deschis drumul limbii romanesti catre altarul Bisericii. Straduintele lui
vor fi continuate mai tarziu, in Tara Romaneasca, de Mitropolitul Antim
Ivireanul.Prin traducerea Psalmii in versuri, Dosoftei a asezat temeliile
versificatiei in literatura noastra culta, iar prin Vietile Sfintilor a daruit
sufletului romanesc din veacul al XVIII-lea o bogata literatura de
imaginatie, impletite cu elemente miraculoase,plina de pietate si uneori
inviorata de gratie naiva.
Prin destinul sau tragic,ramane o figura care sintetizeaza vitregia
imprejurarilor in care s-au zbatut toti marii carturari ai literaturii noastre
vechi.

ANTIM IVIREANUL (1650-1716)

Antim Ivirenul este cel mai de seama dintre Mitropolitii munteni,prin


munca lui neobosita in cultura religioasa a neamului,prin cuvantarile lui
indraznete,dar pline de suflu moral,oentru societatea si timpul lui,si prin
stralucirea pe care a stiut sa o dea scaunului mitropolitan din Bucuresti.
Viata lui are inca pentru noi,cateva puncte obscure;cu deosebire sunt
putin cunoscute imprejurarile copilariei si tineretii lui,pana la stabilirea in
Tara Romaneasca.
Se pare ca era vlastarul unei familii instarite de georgieni din partile
Azovului,care pe vremea aceea se aflau sub stapanire turceasca.Cazuse
din tinerete in sclavie,fara sa stim insa in ce imprejurari si nici cum a
isbutit sasi recapete libertatea.Del Chiaro,care l-a cunoscut personal,ne
spune ca era inzestrat cu talente rare,cacunostea sculptura,pictura si
broderiasi caridicase la perfectiune arta tipografiei.Isbutise sa-si
asigure prin aceste calitati o situatie independenta,probabil in
Constantinopol,cand Brancoveanu l-a adus in tara.Fara nici o legatura cu
lumea,in atmosfera religioasa de la Mitropolia Bucurestilor,s-a calugarit
si si-a ales ca loc de umilinta crestineasca se de munca,sihastria retrasa in
marginea Bucurestilor,ridicata pe o insula linistita a lacului
Snagov.Acolo,departe de lume,retras in mijlocul apelor,calugarul
Antim,ales ca egumen al manastirii,a instalat o tipografie si a inceput o
spornica activitate de imprimare,dand la lumina,in acea epoca in care
elenismul incepuse sa-si ia zborul de la noi,o suma de carti grecesti,unele
cu caracter religios,necesare serviciului divin,altele cuprinzand norme de
indreptare in credinta ortodoxa si,in sfarsit,cateva cu caracter didactic si
moralAlaturi de aceste texte,Antim,care in rastimpul cat il petrecuse in
tara,invatase limba,pune sub tipar si cateva carti romanesti,intre care si
Floarea Darurilor(Fiore di Virtu).Din cele 15 carti imprimante la
Snagov(7 greceti, 5 romneti, una slavon, una slavo-romn, una
greco-arab), ntre care se pot meniona:
Antologhionul (1697),
Mrturisirea ortodox a lui Petru Movil (1699),
Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, grecete),
Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tiprit cu caractere arabe din
lume),
Evanghelia (1697),
Acatistul Nsctoarei de Dumnezeu (1698),
Carte sau lumin (1699)
nvturi cretineti (1700),
Trebuie sa notam ca mitropolitului Antim ii revine meritul de a fi introdus
pentru totdeauna limba romana in slujba bisericeasca, desavarsind ceea ce
se incepuse sub Matei Basarab (tipicul in romaneste) si Serban
Cantacuzino (textele biblice). Prin tiparirea cartilor de slujba in romaneste,
Antim a contribuit si la faurirea unei limbi liturgice romanesti, care
dainuieste pana astazi. Textul liturgic de azi nu se deosebeste decat foarte
putin de cel tradus de Antim. Dupa el au mai ramas netraduse numai
Mineiele, Triodul si Penticostarul, care se vor tipari mai tarziu.
In primavara anului 1705,Antim Ivireanu este ales ca episcop de Ramnic
in locul lui Ilarion,care fusese depus din scaun fiindca se abatuse de la
canoanele bisericesti,de unn sinod de arhierei,prezidat de Patriarhul
Doseftei al Ierusalimului.Luand in primire episcopia Ramnicului,Antim
introduce o noua vista,instaland si acolo o tipografie.Aceasta tiparnita
intemeiata de Antim Ivireanu,cu mici intreruperi,a functionat,pe langa
scaunul eparhial din Ramnic pana aproape de vremurile noastre si,cu
ajutorul ei,Antim a continuat munca de cultura inceputa la Snagov.La
Ramnic,Antim a astat numai 3 ani.
Dupa inmormantarea Mitropolitului
Teodosie,Brancoveanu,patriarhii,arhiereii si toata boierimea,adunadu-se
in casa Mitropoliei,hatarasc,urmand ultima vointa a celui raposat,sa
aleaga Mitropolit pe Antim.Obtinandu-se consimtamantul Patriarhiei din
Constantinopol,ceremonia se indeplineste in ziua de 27 februarie,in
Dumineca ortodoxiei ,oficiind liturghia Patriarhul Alexandriei,in prezenta
Domnului insusi.Radu Greceanu in cronica sa ne povesteste consacrarea
lu Antim,cu amanunte care nu sunt lipsite de coloritul epocei.
O alta latura importanta din activitatea de edificare morala a lui
Antim,este propovedania.In zilele de mari sarbatori
crestinesti,Mitropolitul,dupa ce savarsea serviciul liturgic,se urca in
amvonul Mitropoliei,de unde in cuvantari plinde de avant,dupa ce slavia
evenimentului religios,de indrepta catre poporul sau,pe care se straduia
sa-l inalte sufleteste catre puritatea moralei crestine.Si nu se multumea
numai sa rascoleasca sufletele prin cuvinte bine gandite si miscator
spuse,ci cu acea ravna pe care o gasim numai a acei ce traiesc adanc in
sufletul lor credinta pe care o propavaduiesc,cu acea deplina consecventa
intre vorba si fapta,Antim,a intrebuintat toata agonisita unei vieti de
munca fara ragaz,in opere de binefacere.Antim facu in Bucuresti-ne
spune Del Chiaro-sase edificii din fundament,o mareata manastire cu o
prea frumoasa biserica in onoarea tuturor sfintilor.E vorba de biserica
Antim.

In activitatea sa de mitropolit al Ungrovlahiei n-a crutat nici o osteneala


pentru luminarea credinciosilor, dovedind frumoase calitati de pastor,
predicator si patriot. Dupa asezarea sa in scaunul mitropolitan a intemeiat
o noua tipografie la Targoviste. a tiprit un numr de 18 cri (5 greceti,
una slavo-romn, una slavo-romno-greac, 11 romneti), ntre care se
remarc cele romneti:

nvtur bisericeasc la cele mai trebuincioase i mai de folos pentru


nvtura preoilor (1710),
Capete de porunc la toat ceata bisericeasc, pentru ca s pzeasc
fietecarele din preoi i din diaconi deplin i cu cinste datoria hotarului
su (1714), ambele originale,
Psaltirea (1710),
Octoihul (1712),
Liturghierul (1713),
Evhologhionul (1713),
Catavasierul (1714);
In 1715 mitopolitul Antim a mutat tipografia de la Targoviste la
Bucuresti. Tot in acest oras a infiintat o noua tipografie, la manastirea
ocrotita de el, a Tuturor Sfintilor. In total, in decursul activitatii sale in
Tara Romaneasca, s-au tiparit 63 de carti, din care 38 de el insusi, iar
celelalte de catre ucenicii sai. Dintre ele 21 erau in romaneste. Trebuie sa
spunem ca 4 carti au fost scrise de el insusi si anume: Invatatura pe scurt
pentru taina pocaintei (Ramnic, 1705), Invatatura bisericeasca la cele mai
trebuincioase si mai de folos pentru invatatura preotilor (Targoviste, 1714)
si Sfatuiri crestine politice catre domnitorul Stefan Cantacuzino, in
greceste (Bucuresti, 1715).
A ramas de la el si o lucrare in manuscris, intitulata Chipurile Vechiului
si Noului Testament, care cuprinde 503 portrete in medalion, cu diferite
personaje biblice, 3 schita si 8 (se pastreaza la Kiev). Tot mitropolitul
Antim i se datoreste ilustrarea tipariturilor sale cu gravuri, unele din ele
fiind de o maiestrie deosebita. Toate acestea arata calitatile artistice
deosebite cu care era inzestrat.
O alta latura de seama din pastoria lui Antim a fost zidirea sufleteasca a
credinciosilor sai prin cuvant. Sunt pretuite pana azi predicile sale, numite
Didahii, in care osandea felurite pacate ale vremii sale, mai ales ale marii
boierimi. Cunoastem de la el 28 de predici la diferite duminici si sarbatori
si 7 cuvantari ocazionale, toate infatisand pe Antim ca om de cultura
deosebita. In predicile sale n-a fost influentat de alti predicatori, cum s-a
sustinut mult timp, ci ele sunt originale, bine gandite si legate de
realitatile vietii.
Vrednicul mitropolit Antim este ctitorul manastirii cu hramul Toti Sfintii
din Bucuresti (numita azi manastirea Antim), ridicata in anii 1713-1715,
dupa planurile lucrate de el insusi. Pentru aceasta manastire a intocmit un
asa numit Asezamant, care este un fel de testament al sau, cu randuieli
pentru ajutorarea copiilor saraci dornici sa invete carte, a oamenilor si
fetelor sarace, a strainilor etc.
Mitopolitul Antim Ivireanul s-a ingrijit indeaproape si de romanii
ortodocsi din Transilvania. Inca din anul 1699, pe cand era numai
tipograf, a trimis la Alba Iulia pe ucenicul sau Mihail Stefan, care a tiparit
acolo doua carti pentru folosul sufletesc al credinciosilor transilvaneni.
Dupa dureroasa dezbinare petrecuta sub Atansie Anghel, in 1701,
mitropolitul Antim a trimis in numeroase randuri scrisori de imbarbatare
catre romanii din Scheii Brasovului, indemnandu-i sa ramana statornici in
dreapta credinta, hirotonind preoti si diaconi pe seama bisericii lor.
Aratam mai sus ca a tiparit carti de slujba pentru credinciosii arabi din
Patriarhia Antiohiei, precum si pentru credinciosii de limba greaca. A
staruit pe langa Constantin Brancoveanu sa ajute compatriotii sai din
Georgia la tiparirea de carti de slujba in limba lor, trimitand acolo pe
ucenicul sau Mihail Stefan, care a tiparit la Tbilisi cateva carti in limba
georgiana.
Mitropolitul Antim Ivireanul a fost inflacarat patriot si luptator impotriva
asupririi turcesti. Si-a dat seama ca numai o alianta cu Rusia ar putea
duce la inlaturarea jugului turcesc. Din pricina aceasta, dar si prin
uneltirile vrajmasilor sai, s-au racit legaturile dintre el si Constantin
Brancoveanu. In 1712 domnul i-a cerut demisia din scaun, dar vladica
Antim a intocmit doua aparari scrise, prin care-si dovedea nevinovatia,
aratand ca invinuirile aduse de dusmanii sai erau neindreptatite. El si-a
continuat apoi nestanjenit activitatea pana la moartea muceniceasca a lui
Brancoveanu (1714) si apoi sub urmasul sau, Stefan Cantacuzino (m.
1716).
Dupa numirea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, in 1716, au
inceput zile grele pentru batranul mitropolit. Invinuit ca a intrat in
legatura cu austriecii si ca ar fi uneltit impotriva domnului si inchis in
temnita palatului. A fost tinut acolo mai multe saptamani, cerandu-I-se
demisia. Refuzand sa o dea, Mavrocordat a cerut patriarhului din
Constantinopol sa-l cateriseasca, lucru pe care acesta l-a si facut. In
sentinta de caterisire i s-au adus felurite invinuiri nedrepte, intre care si
aceea ca s-a ridicat impotriva puterniciei imparatii turcesti, pe baza
carora a fost scos din randul arhiereilor si calugarilor, urmand sa fie
inchis pe viata in manastirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai. Aceasta
pedeapsa n-a mai ajuns sa o faca, pentru ca ostasii care il insoteau spre
Muntele Sinai l-au macelarit, aruncandu-i trupul in raul Tungia, langa
Adrianopol. Moartea lui s-a intamplat in toamna anului 1716. In felul
acesta si-a sfarsit viata muceniceste, ca si binefacatorul sau, domnul
Constantin Brancoveanu.
Asadar, mitropolitul Antim Ivireanul si-a pus toate cunostintele, ravna si
priceperea in slujba Bisericii si a credinciosilor romani care-l primisera cu
atata dragoste. tipograf, autor de lucrari originale, traducator al cartilor de
slujba in romaneste, predicator si pastor de suflete, artist, ctitor de
lacasuri sfinte, sprijinitor al Ortodoxiei si al romanilor transilvaneni,
Antim Ivireanul este una din figurile cele mai luminoase din trecutul
Bisericii si al patriei noastre.
Acestea au fost motivele pentru care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Romane, in sedinta din 20 iunie 1992, a hotarat ca marele ierarh Antim sa
fie trecut in randul sfintilor.
Rolul lui Antim Ivireanul n propirea culturii romne

Tipograf, redactor, editor, creator de limbaj bisericesc n limba romn


Prin cele 63 tiprituri, lucrate de el nsui, coordonate sau patronate, n
limbi diferite i de o mare diversitate, prin numeroii ucenici pe care i-a
format, este considerat - alturi de Coresi - cel mai mare tipograf din
cultura medieval romneasc.
A avut un rol nsemnat n introducerea complet i definitiv a limbii
romane in slujba, n acelasi timp, dei strin de neam, a creat o limba
liturgica romneasc limpede, care a fost neleas i folosit pn azi.
ntemeietor de tipografii, n premier mondial, n limbile arab i
georgian
Prin activitatea sa tipografic, a sprijinit i alte popoare ortodoxe,
imprimnd cri pentru slavi, greci i arabi (din Patriarhia Antiohiei). Este
i autorul unei premiere mondiale n tiprit, Liturghierul greco-arab din
1701, a fost prima carte tiprit cu litere mobile din lume avnd caractere
arabe. n anul 1706, aceeai instalaia tipografic cu caractere arabe a fost
druit patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep
In 1699 a trimis pe unul din cei mai buni ucenici ai si, ipodiaconul
Mihail Stefan, la Alba Iulia, unde a tiprit o Bucoavn i un
Chiriacodromion. Pe acelai Mihail Stefan, l-a trimis n ara sa de origine,
Gergia. Acolo, la Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparnie cu
caractere georgiene din ara natal a lui Antim, unde au fost tiprite mai
multe cri n limba georgian.
Scriitor, autor de lucrri bisericeti
Pe lng lucrrile tiprite, au rmas de la el i cteva manuscrise:
Primul manuscris rmas, Chipurile Vechiului i Noului Testament, adic
obrazele oamenilor celor vestii ce se afl n Sfnta Scriptur, n Biblie i
n Evanghelie i adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au fcut pe vremea
lor ... , cu 22 foi text, la care se adaug 503 portrete n medalion, 3 schie
i 8 desene, tot n medalion, cu personaje din Vechiul Testament
(Targoviste,1709 , manuscrisul original se gsete la Kiev, iar n Romania
exist o copie realizat de dasclul Popa Flor, realizat pe la mijlocul
secolului al XVIII-
lea).
Tot n manuscris a rmas i opera sa omiletic, Didahiile (cu 28 predici la
diferite srbtori i 7 cuvntri ocazionale).
Analiza crilor originale publicate, dar i a celor dou manuscrise duce la
constatarea c Antim Ivireanul avea nu numai o frumoas cultur
teologic, ci i una profan ntruct folosea nu doar citate din Biblie, dar
i din literatura patristic, respectiv din filosofi antici. n multe din ele
fcea o critic vehement a moravurilor vremii. Didahiile l aeaz, fr
nici o ndoial, n rndul celor mai de seam predicatori cretini din toate
timpurile.
Ctitor de lcauri de cult
Este ctitorul mnstirii cu hramul "Toi Sfinii" din Bucureti numit
azi Manastirea Antim- (1713-1715), pe care a nzestrat-o cu toate cele
trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectur,
pictur i sculptur din ara noastr. Pe seama veniturilor generate de
aceasta, a alctuit un testament, intitulat "nvturi pentru aezmntul
cinstitei mnstiri a tuturor sfinilor, capete 32", n vederea organizrii
unei impresionante opere de asisten social.

LITERATURA RELIGIOASA ADUCE IN SPATIUL NOSTRU


CULTURAL DE ORIENTARE BIZANTINA O FORMA MENTIS DE
TIP MEDIEVAL CARE COINCIDE IN MARE PARTE CU MODUL
DE GANDIRE OCCIDENTAL.A PUS ASTFEL BAZELE PRIMELOR
FORME ALE LITERATURII ARTISTICE, A AJUTAT LA
INLOCUIREA SLAVONEI CU LIMBA ROMANA DESCHIZAND
CALEA SPRE UN STIL CARTURARESC;A CONTRIBUIT LA
UNIFICAREA LIMBII ROMANE LITERARE PE BAZA
DIALECTULUI MUNTEAN PROMOVAT IN TIPARITURILE
CORESIENE.