Gestionarea stocurilor de materii prime i

produse finite.
Indicatorii stocurilor de mrfuri.
Costul stocajului.
Particulariti ale gestiunii stocurilor.

CONSTANA
2017

1
2
 CUPRINS

1. Introducere in gestiunea stocurilor ................................................................................................. 5

2. Indicatori in gestiunea stocurilor ................................................................................................. 10
3. Costurile stocului ......................................................................................................................... 12
4. Particularitatile gestiunii stocurilor .............................................................................................. 14
4. Gestiunea stocurilor unei interprinderi ........................................................................................ 19

3
4
 1. INTRODUCERE IN GESTIUNEA STOCURILOR
Potrivit teoriei generale a sistemelor, stocul reprezinta un rezervor de materie necesar pentru
a putea combina fluxuri de marimi (debit, ritm) diferite. Rezulta ca rolul stocului este de a compensa
intervalul dintre doua variabile: intrarile si iesirile. De asemenea, stocurile sunt necesare pentru a se
putea utiliza in cat mai mare masura resursele nestocabile de care dispune o intreprindere, cum sunt
capacitatea de productie a unui utilaj sau linii de fabricatie, puterea de munca a oamenilor, sau chiar
o anumita cerere de cumparare formulata de catre clientela.
In ce priveste motivatia de a constitui stocuri a decidentilor economici, se apreciaza ca aceasta are
trei surse principale:
Tranzactia: realizarea tranzactiilor in conditii de eficienta economica presupune stocare fie
atunci cand stocul permite realizarea unor vanzari care altfel ar fi fost pierdute, fie cand mentinerea
de stocuri constituie o cale mai economica de asigurare a continuitatii activitatii intreprinderii;
Precautia: in conditii in care cantitatile necesare nu pot fi prevazute cu suficienta siguranta,
constituirea unui stoc constituie o precautie prin care se atenueaza riscul asociat 343b17d lipsei
produselor in cauza (un exemplu sugestiv il reprezinta constituirea de rezerve de alimente si
materiale pentru situatii de dezastre sau razboi);
Speculatia: motivatia speculatiei este proprie situatiilor in care preocuparile legate de fluctuatia
preturilor sunt dominante; de multe ori speculatorii nu utilizeaza in nici un alt fel produsul stocat
decat ca pretext pentru pariurile lor privind pretul.
Intr-o intreprindere industriala stocurile imbraca forme diferite: stocuri de materii prime,
materiale si componente, stocuri de semifabricate prezente in diferite puncte ale procesului de
fabricatie, stocuri de produse finite. In intreprinderile de comert se au in vedere, in special, stocurile
de marfuri, dar si acestea se pot gasi in anumite faze ale circulatiei sub forma de stocuri in depozitele
cu ridicata, stocuri in depozitele intreprinderilor cu amanuntul sau chiar sub forma marfurilor expuse
in spatiile de vanzare.

1.1 Introducere in problematica stocurilor

In activitatea curenta a agentilor economici apar probleme operative de productie, de

planificare sau proiectare, care se cer rezolvate in asa fel incat ele sa corespunda unui anumit scop,
de exemplu: un program de productie realizat cu beneficii cat mai mari, cu cheltuieli cat mai mici
sau intr-un timp cat mai scurt.
Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv:
beneficii unitare, coeficienti tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri
specifice etc., se pot formula probleme care sa tina seama de scopul agentilor economici atunci cand
porneste procesul tehnologic.
Teoria stocurilor a aparut din necesitatea asigurarii unei aprovizionari ritmice si cu cheltuieli
minime a stocurilor de materii prime si materiale in procesul de productie, sau a stocurilor de produse
finite si bunuri de larg consum in activitatea de desfacere a marfurilor.
Stocurile reprezinta cantitati de resurse materiale sau produse (finite sau intr-un stadiu
oarecare de fabricatie) acumulate in depozitele de aprovizionare ale unitatilor economice intr-un
anumit volum si o anumita structura, pe o perioada de timp determinata, in vederea unei utilizari
ulterioare.Pe perioada respectiva resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt
neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat negativ).
Stocul este o rezerva de material destinat sa satisfaca cererea beneficiarilor, acestia identificandu-se,
dupa caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de fabricatie (stocuri de materii
prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de intretinere (articole de consum curent sau piese de
schimb), fie unui serviciu de dupa vanzare (piese detasate).
Tratarea procesului de stocare ca proces obiectiv necesar se impune, nu numai ca urmare
a naturii economice a acestuia, ci si pentru ca realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate
in afectarea unor importante spatii de depozitare-pastrare, de utilaje pentru transport-depozitare, de
fonduri financiare etc. Desi diferite, procesele de stocare au totusi o serie de caracteristici comune,

5
dintre care esentiala este acumularea unor bunuri in scopul satisfacerii cererii viitoare. O problema
de teoria stocurilor exista doar atunci cand cantitatea resurselor poate fi controlata si exista cel putin
o componenta a costului total care scade pe masura ce cantitatea stocata creste.
Evolutia nivelului stocului este interesanta din doua puncte de vedere:
a) din punctul de vedere al producatorului, care este preocupat de valoarea medie a nivelului stocului,
deoarece aceasta valoare permite cunoasterea imobilizarii totale a stocului si scopul producatorului
va fi reducerea imobilizarii la valoarea sa minima;
b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind sa fie satisfacut imediat, apreciaza
ca trebuie sa evite, in masura posibilitatilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi
reducerea la minim a riscului de ruptura de stocuri.
Aceste doua puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptura de stocuri nu sunt reduse decat
daca imobilizarile sunt foarte mari. Este deci necesar sa se stabileasca un echilibru, obiectivul
conducerii stocului constand in cautarea acestui echilibru.

1.2. Importanta stocurilor in procesul de productie

Procesul de productie propriu-zis este supus in mod aleator unei sume de perturbatii cum ar
fi: instabilitatea personalului, prezenta rebuturilor, existenta timpilor morti datorati defectarii
utilajelor etc.In felul acesta, productia devine un rezultat aleator al unei combinatii de fenomene care
au loc in conformitate cu legile probabilitatii. Nici un proces de productie nu e fiabil daca este supus
direct actiunii perturbatoare a parametrilor ce apar in mod aleator. Este deci absolut necesar de a
elimina aceste influente directe, adica sa se deconecteze sistemul de la fluctuatiile externe. Elementul
care asigura deconectarea si care joaca rolul de tampon, de amortizor al variatiilor il reprezinta
stocurile.
Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sfera larga de cuprindere, aceasta
incluzand atat probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasarii stocurilor in
teritoriu, de repartizare a lor pe detinatori, de formare si evidenta a acestora, cat si probleme de
receptie, de depozitare si pastrare, de urmarire si control, de redistribuire si mod de utilizare.
Cu toate ca stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, in mod obiectiv, sa se recurga
la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea
productiei materiale si a consumului.
Obiectivitatea formarii de stocuri este justificata de actiunea mai multor factori care le
conditioneaza existenta si nivelul de formare, le stabilizeaza functia si scopul constituirii. Intre
acestia amintim:
-contradictia dintre specializarea productiei si caracterul nespecializat al cererii; diferenta spatiala
dintre productie si consum;
-caracterul sezonier al productiei sau al consumului; pentru majoritatea produselor productia este
continua, in timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situatia este inversa; periodicitatea
productiei si consumului, a transportului; necesitatea conditionarii materialelor inaintea intrarii lor
in consum; punerea la adapost fata de dereglarile in procesul de aprovizionare-transport sau fata de
factorii de forta majora (stare de necesitate, calamitati naturale, seisme, caracterul deficitar al
resurselor);
-necesitatea executarii unor operatii specifice pentru a inlesni procesul de livrare sau consum
al materialelor (receptie, sortare, marcare, ambalare dezambalare, formarea loturilor de livrare,
pregatirea materialelor pentru consum s.a.m.d.); necesitatea eficientizarii procesului de transport etc.
Tinand seama de aceasta dubla influenta a procesului de stocare, este necesara gasirea de
modele si metode in vederea formarii unor stocuri, care prin volum si structura, sa asigure
desfasurarea normala a activitatii din economie, dar in conditiile unor stocari minim necesare si a
unor cheltuieli cat mai mici.
Rolul determinant al stocurilor este evidentiat de faptul ca acestea asigura certitudine, siguranta si
garantie in alimentarea continua a productiei si ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia. Altfel
spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionarilor cu cel al productiei, iar
stocul reprezinta acel tampon inevitabil care asigura sincronizarea cererilor pentru consum cu
momentele de furnizare a resurselor materiale.
6
Alte motive pentru crearea stocurilor ar putea fi:
- investirea unei parti din capital in stocuri pentru a reduce cheltuielile de organizare; capitalul
investit in stocuri e usor de evidentiat; asigurarea desfasurarii neintrerupte a procesului de
productie; asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat nu este
intotdeauna posibila si eficienta din punct de vedere economic;
- comenzile onorate de catre furnizorii din alte localitati nu pot fi introduse imediat in procesul de
fabricatie;
- anticiparea unei cresteri a preturilor (exceptand speculatiile) etc.

1.3. Tipuri de stocuri

In cadrul gamei foarte largi de stocuri, se disting cu deosebire:
1.3.1. din punct de vedere al productiei stocurile pot fi de trei feluri:
a) cel de materii prime si materiale destinat consumului unitatilor de productie; este vorba de stocul
de productie, stoc in amonte;
b) cel de produse finite, destinate livrarii catre beneficiari; este vorba de stocul de desfacere, stoc in
aval;
c) cel destinat asigurarii functionarii continue a unor masini sau a unor linii de fabricatie; este vorba
de stocul interoperational.
Ponderea cea mai mare o detine stocul de productie.
1.3.2. din punct de vedere al rolului jucat pe plan economic stocurile pot fi:
a) stocuri cu rol de regulator; au ca rol reglarea fluxurilor de intrare si de iesire ale produselor intre
doua stadii succesive ale procesului tehnologic;
b) stocuri cu rol strategic; sunt formate din piese sau din subansamble folosite de serviciul
de intretinere , necesare inlocuirii rapide a lor in caz de avarie la instalatiile vitale ale intreprinderii;
c) stocuri speculative; sunt mai putin legate de activitatea agentilor economici si se refera in general
la produse si materiale rare, a caror valoare nu este fluctuanta.
1.3.3. Din punct de vedere al modului de depozitare, care tine seama si de unele proprietati fizico-
chimice ale elementelor. Asa avem: produse periculoase, voluminoase, fragile etc.
1.3.4. Din punct de vedere al modului de gestionare avem: a) stocuri cu gestiune normala;
b) stocuri cu afectare directa (comandate special pentru o anume comanda);
c) stocuri fara gestiune (din magaziile intermediare, cu o supraveghe-re globala); d) stocuri de
produse consumabile;
E. Din punct de vedere al caracteristicilor formarii si destinatiei lor stocurile pot fi: a) stoc curent;
b) stoc de siguranta;
c) stoc de pregatire sau de conditionare; d) stoc pentru transport intern;
e) stoc de iarna;

1.4. Obiective si rezultate ale gestiunii stiintifice a stocurilor

Avand in vedere particularitatile diferitelor procese de stocare, activitatea de conducere a
acestora are totusi unele trasaturi comune; asa de pilda, orice proces de stocare necesita prevederea
desfasurarii lui si a conditiilor in care urmeaza a se efectua.
Formarea stocurilor este predeterminata de o anumita comanda, iar desfasurarea procesului
de stocare poate avea loc in baza organizarii sale rationale. Realizarea in conditii de eficienta
economica maxima si de utilitate impune o coordonare permanenta a procesului de stocare si un
control sistematic al modului de derulare al acestuia.
Obiectivele principale ale conducerii proceselor de stocare pot fi sintetizate astfel:
asigurarea unor stocuri minim necesare, asortate, care sa asigure desfasurarea normala a
activitatii economico-productive a agentilor economici prin alimentarea continua a punctelor de
consum si in conditiile unor cheltuieli cat mai mici;
prevenirea formarii de stocuri supranormative, cu miscare lenta sau fara miscare si valorificarea
operativa a celor existente (devenite disponibile);

7
 asigurarea unor conditii de depozitare-pastrare corespunzatoare in vederea prevenirii
degradarilor de materiale existente in stocuri;
folosirea unui sistem informational simplu, operativ, eficient, util si cuprinzator care sa
evidentieze in orice moment starea procesului de stocare;
aplicarea unor metode eficiente de urmarire si control care sa permita mentinerea stocului in
anumite limite, sa previna imobilizarile nerationale.
Solutionarea oricarei probleme de stoc trebuie sa conduca la obtinerea raspunsului pentru
urmatoarele doua chestiuni (si care constituie de fapt obiectivele principale ale gestiunii):
1) determinarea marimii optime a comenzii de aprovizionare;
2) determinarea momentului (sau frecventei) optime de aprovizionare.
Desigur, pentru unele probleme particulare (de exemplu cele statice) este suficient un singur raspuns
si anume la prima problema.
Se realizeaza urmatoarele deziderate:
reducerea frecventei fenomenului de rupere a stocului si prin aceasta satisfacerea in mai
bune conditii a cererii catre beneficiari;
reducerea cheltuielilor de depozitare;
marirea vitezei de rotatie a fondurilor circulante ale agentilor economici;
reducerea imobilizarilor de fonduri banesti;
reducerea unor riscuri inerente oricarui proces de stocare;
obtinerea de economii la nivelul cheltuielilor generale ale intreprinderii (de exemplu, la
produsele cu o durata de depozitare a stocului de materii prime mai mare decat durata ciclului
de fabricatie);
descoperirea si valorificarea rezervelor interne etc.

1.5. Elementele principale ale unui proces de stocare

Stabilirea politicii de gestiune a stocurilor este nemijlocit legata de cunoasterea elementelor prin care
se caracterizeaza procesele de stocare si care determina nivelul de formare al stocurilor:
1.5.1. Cererea de consum, element de baza in functie de care se determina nivelul si ritmul
iesirilor, volumul si ritmul necesar pentru intrari si nivelul stocului. Cererea de consum reprezinta
numarul de produse solicitate in unitatea de timp. Acest numar nu coincide intotdeauna cu cantitatea
vanduta deoarece unele cereri pot ramane nesatisfacute datorita deficitului in stoc sau intarzierilor
in livrare. Evident, daca cererea poate fi satisfacuta in intregime, ea reprezinta cantitatea vanduta.
Dupa natura ei, cererea poate fi:
a) determinata - cererea pentru o perioada e cunoscuta si poate fi constanta pentru toate
perioadele sau variabila pentru diferite perioade;
b) probabilista - cererea e de marime sau frecventa necunoscute, dar previzibile si
reprezentata printr-o repartitie de probabilitate data. Caracteristicile si tipul cererii se stabilesc pe
baza de observatii, prin studii asupra perioadelor trecute. Stabilirea caracteristicilor si tipului de
cerere pe baza observatiilor, prin studii asupra perioadelor trecute, nu este satisfacatoare, din cel
putin doua motive:
- presupunand ca si in viitor cererea ar urma aceeasi repartitie de probabilitate ca in perioadele
trecute, parametrii ei nu se mentin intotdeauna;
- se exclude posibilitatea influentei unor fluctuatii sezoniere asupra cererii.
Cererea probabilista poate fi stabila din punct de vedere statistic sau nestabila din punct de
vedere statistic (sezoniera).
c) necunoscuta - cererea pentru care nu dispunem nici de datele necesare stabilirii unei repartitii de
probabilitate (este cazul, de exemplu, al produselor noi).

1.5.2. Costurile reprezinta cheltuielile ce trebuie efectuate pentru derularea procesului de

aprovizionare-stocare (respectiv cele cu comandarea, contractarea, transportul, depozitarea, stocarea
materialelor etc.).
In calculul stocurilor se au in vedere:

8
a) Costurile de stocare care cuprind suma cheltuielilor ce trebuie efectuate pe timpul stationarii
resurselor materiale in stoc si anume:
- cheltuieli cu primirea-receptia;
- cheltuieli de transport intern;
- cheltuieli de manipulare, care cuprind costul fortei de munca nece-sare pentru deplasarea stocurilor,
a macaralelor, carucioarelor, elevatoarelor si a celorlalte utilaje necesare in acest scop;
- cheltuieli de depozitare propriu-zisa: chiria spatiului de depozitare sau amortizarile, in cazul unui
spatiu propriu;
- cheltuieli de conservare;
- cheltuieli cu paza;
- cheltuieli de evidenta care apar datorita faptului ca stocurile sunt practic inutilizabile fara o evidenta
bine pusa la punct, care sa ne spuna daca produsul necesar se gaseste sau nu in stoc;
- cheltuieli administrative;
- impozite si asigurari;
- cheltuieli datorate deprecierii, deteriorarii, uzurii morale care sunt caracteristice pentru produsele
la moda sau pentru cele care se modifica chimic in timpul stocarii (alimente, de exemplu); la care
se adauga costul capitalului investit; acest cost reprezinta un anumit procent din capitalul investit,
insa determinarea cifrei exacte necesita o analiza atenta. Procentul exact depinde, in primul rand de
ce alte utilizari ce se pot gasi pentru capitalul imobilizat in stocuri.
Capitalul investit in stoc este neproductiv, costul sau este dat de marimea beneficiului ce s-ar putea
obtine daca acest capital ar fi fost investit intr-un mod productiv sau de dobanda ce trebuie platita
daca ar fi fost imprumutat.
Costul stocarii depinde de marimea stocului si durata stocarii. Aceste cheltuieli se pot grupa dupa
cum urmeaza:
- cheltuieli constante pentru durata totala a procesului de gestiune (amortismentul cladirii, cheltuieli
pentru intretinerea depozitului, iluminat, incalzit etc.;
- cheltuieli variabile proportionale cu cantitatea depozitata si cu durata depozitarii (deci cu stocul
mediu), exprimate prin dobanda pentru fondurile imobilizate in stoc;
- cheltuieli variabile neproportionale cu marimea lotului (salarii ale fortei de munca, pierderi datorate
uzurii reale si demodarii, cheltuieli pentru chirie etc.) si cu durata de stocare.
La cheltuielile de existenta a stocului in depozit, prezentate mai sus, se pot adauga si cheltuielile
pentru surplus de stoc (excedent), care intervin atunci cand, dupa satisfacerea cererii, ramane o
anumita cantitate nevanduta (de exemplu, desfacerea unor articole de sezon). In modelele dinamice
unde se lanseaza mai multe comenzi in timpul unui sezon, penalizarea pentru surplus se ataseaza
numai ultimei comenzi nedesfacute complet.
b) Costul de penurie sau costul ruperii stocului este definit atunci cand volumul cererii
depaseste stocul existent. Referitor la acest stoc, exista trei situatii. Prima apare atunci cand stocul
(de materii prime sau semifabricate) este nul la primirea comenzii si firma se reaprovizioneaza de
urgenta pentru a produce cantitatile solicitate.
Componentele cheltuielilor de penurie sunt, in acest caz, urmatoarele:
- cheltuieli suplimentare pentru satisfacerea cererii in conditii neobisnuite;
- penalizari primite de catre firma din partea beneficiarului, daca termenele de livrare prevazute in
contracte nu se respecta;
- cheltuieli suplimentare pentru manipulare, ambalare, expeditie etc.
A doua situatie are loc atunci cand desfacerea nu se poate realiza (pierderea beneficiarului)
din cauza nelivrarii imediate a unui articol. Estimarea cheltuielilor de penurie este aici destul de
dificila si adesea imposibila.
A treia, si cea mai dificila, apare atunci cand firma este in lipsa de materii prime (sau piese de
schimb) ce afecteaza intregul proces de productie, cu toate consecintele sale, reflectate in penali-
zari si uneori chiar in costul productiei care ar fi rezultat in timpul stagnarii.
c) Cheltuieli datorate variatiilor ritmului de productie. Din aceasta categorie fac parte:
- cheltuielile fixe legate de cresterea ritmului de productie, de la nivelul zero, la un anumit nivel dat.
Daca este vorba de achizitii, aici vor intra cheltuielile administrative legate de lansarea comenzilor;
9
- cheltuieli de lansare care includ toate cheltuielile care se fac cu: intocmirea comenzii, trimiterea
acesteia la furnizor, pregatirea livrarii unei partizi de materiale, cheltuieli de transport a lotului,
deplasarii la furnizori, telefoane, posta etc.; in general aceste cheltuieli sunt fixe pentru o comanda.
- cheltuieli legate de angajarea si instruirea unui personal suplimentar sau de concediere a unor
salariati.
d) Pretul de achizitie sau cheltuielile directe de productie. Preturile pe unitatea de produs
pot depinde de cantitatea achizitionata, daca se acorda anumite reduceri de pret in functie de marimea
comenzii. Cheltuielile de productie pe unitatea de produs pot fi si ele mai scazute, datorita unei
eficiente superioare a muncitorilor si masinilor intr-o productie de serie mare.

1.5.3 Cantitatea de reaprovizionat reprezinta necesarul de aprovizionat care se stabileste in functie

de necesarul pentru consum pentru intreaga perioada de gestiune.
Cantitatea de aprovizionat (cantitatea intrata in stoc) poate fi din productia proprie sau obtinuta prin
alte mijloace si se poate referii la fiecare resursa separat sau la ansamblul lor.
Aceasta cantitate e limitata de capacitatile de depozitare.

1.5.4 Lotul reprezinta cantitatea cu care se face aprovizionarea la anumite intervale in cadrul
perioadei de gestiune stabilita (trimestru, semestru, an) si care este in functie de caracterul cererii.

1.5.5 Parametrii temporali sunt specifici dinamicii proceselor de stocare. Acestia

sunt:
a) perioada de gestiune - determina si orizontul procesului de gestiune. De obicei se considera a fi
un an;
b) intervalul de timp intre doua aprovizionari consecutive;
c) durata de reaprovizionare - reprezinta timpul ce se scurge din momentul calendaristic la care s-a
emis comanda de reaprovizionare pana la sosirea in intreprindere a cantitatii de reaprovizionat;
d) momentul calendaristic la care se emit comenzile de reaprovi-zionare. (data de reaprovizionare);
e) coeficientul de actualizare.
Daca in modelele probabiliste folosirea tuturor parametrilor temporali este obligatorie, unii
dintre ei (de exemplu, durata de reaprovizionare sau data de reaprovizionare) nu prezinta nici o
importanta in modelele deterministe. De asemenea durata de aprovizionare poate fi o constanta sau
o variabila aleatoare, determinand in baza legaturii pe care o are cu volumul si frecventa cererii,
cheltuielile de penurie.
1.5.6 Gradul de prelucrare a produselor. Cu cat bunurile pastrate in stocsunt intr-un stadiu mai
avansat de finisare, cu atat mai repede pot fi satisfacute comenzile, dar cu atat mai mari vor fi
cheltuielile de stocare. Cu cat produsele sunt mai putin finisate (cazul limita il constituie materia
prima), cu atat mai mici sunt cheltuielile de stocare, dar timpul necesar pentru livrarea unei comenzi
este mai mare. In plus, erorile de previziune tind sa creasca pe masura ce gradul de prelucrare a
produselor este mai avansat; pentru a reduce influenta factorilor nefavorabili este necesar de aceea
sa creasca si stocul tampon. Numarul tipurilor de produse ce trebuie stocate creste rapid, pe masura
ce gradul de finisare este mai avansat.
Variabilele care influenteaza stocurile sunt de doua feluri:
- variabile controlabile: cantitatea intrata in stoc, frecventa sau momentul achizitiilor,
gradul de prelucrare a produselor;
- variabile necontrolabile: costurile, cererea, durata de reaprovizionare, cantitatea
livrata.

2. INDICATORI IN GESTIUNEA STOCURILOR

10
 Problema stocurilor este deosebit de complexa si, de cele mai multe ori, esentiala pentru buna
desfasurare a unui proces de productie si se pune incepind de la asigurarea resurselor, trecind prin
toate fazele productiei intermediare, a productiei finale pina la livrarea produselor catre mediul
exterior procesului de productie, pentru a continua sub forma stocurilor create la consumatorii
particulari sau privati, de unde se intoarce ca feed back negativ, sub forma de noua cerere de
productie finita sau oferta probabila de resurse pentru reluarea procesului de productie. Acest ciclu
mai mult sau putin lung, emite catre sistemul de management semnale ce se concretizeaza in procesul
de management in probleme de cele mai multe ori dificil de solutionat.
De asemenea, in cursul existentei lor stocurile, sau anumite parti din acestea pot cunoaste diferite
ipostaze:
2.1 Stoc activ, respectiv, stoc pasiv.
Stocul activ reprezinta acea parte a stocului care participa efectiv la realizarea circuitului economic
iar stocul pasiv reprezinta partea care, fie deliberat, fie intamplator, nu se utilizeaza in cursul
perioadei de referinta.
2.2 Stoc curent, respectiv, stoc cu destinatie speciala.
Stocul curent este stocul care se utilizeaza la realizarea circuitului economic in conditiile activitatii
curente, obisnuite, a intreprinderii, in timp ce stocurile cu destinatie speciala se utilizeaza numai in
anumite imprejurari (cum este cazul rezervelor, a stocurilor cu caracter sezonier etc.)
2.3.Stocuri cu miscare normala, miscare lenta si fara miscare.
Stocurile se constituie pe baza unor previziuni cu privire la volumul si structura productiei si a
vanzarilor. Cum de regula realitatea se abate mai mult sau mai putin fata de plan, iesirile unora
dintre produsele stocate pot inregistra un ritm semnificativ mai scazut decat cel prevazut,
impunand luarea unor masuri speciale de accelerare a vanzarii produselor in cauza si de lichidare a
stocurilor respective. Pentru a reduce imobilizarile de fonduri, intreprinderile sunt interesate sa tina
evidenta stocurilor cu miscare lenta si fara miscare si sa ia din timp masurile ce se impun in
legatura cu acestea.
Gestiunea stocurilor presupune cunoasterea si urmarirea continua a situatiei si evolutiei
stocurilor prin intermediul indicatorilor specifici. Principalii indicatori ai stocurilor se clasifica in:
Indicatori ai marimii absolute, care masoara in unitati naturale, natural-conventionale sau
valoric nivelul stocului
Indicatori relativi, prin care nivelul stocului este analizat in raport cu alte variabile ale
activitatii intreprinderii

Daca analizam evolutia stocului in intervalul dintre doua aprovizionari, constatam ca stocul maxim
se inregistreaza odata cu intrarea in stoc a produselor aprovizionate la momentul tk iar stocul
minim chiar inainte de reaprovizionarea stocului, la momentul tk+1. In conditii ideale stocul
minim este egal cu 0, ultima unitate de resursa stocata iesind din stoc exact in momentul intrarii
noului loT. In realitate, epuizarea stocului poate interveni cu un anumit timp inaintea intrarii noului
lot sau este posibil ca stocul sa nu se epuizeze complet Pentru intervalul de reaprovizionare in
cauza, stocul mediu se determina ca medie aritmetica simpla.
Daca analizam evolutia stocului un interval de timp oarecare (de exemplu, o luna, un trimestru sau
un an), fara legatura cu momentele de reaprovizionare, mai semnificativi sunt indicatorii: stoc
initial si stoc final .Stocul initial reflecta nivelul stocului in prima zi a perioadei considerate, iar cel
final nivelul din ultima zi. Stocul initial este egal cu stocul final al perioadei precedente iar cel
final cu stocul initial al perioadei urmatoare. In acest context, nivelul mediu al stocului se
determina ca medie aritmetica a stocului initial si final:
In cazul in care stocul mediu se determina pentru o perioada care cuprinde mai multe intervale de
timp se poate recurge fie la utilizarea unei medii cronologice simple, unde S1, S2, Sn reprezinta
nivelul stocurilor inregistrat la intervale de timp egale, iar n numarul de inregistrari, fie la utilizarea
mediei ponderate, atunci cand inregistrarile se fac la intervale inegale de timp, relatie in care
Si,i=(1,n) reprezinta stocurile medii determinate pentru intervalele de timp de la 1 la n, iar zi durata
in zile a fiecarui interval.

11
Intre indicatorii marimii absolute a stocurilor se numara si indicatori care exprima niveluri normate
ale stocurilor, intre care se numara:
Stocul de siguranta, al carui nivel, teoretic, se normeaza in conformitate cu politica firmei
pentru a evita, cu o probabilitate prestabilita, ruptura de stoc, iar practic, in multe situatii se
stabileste potrivit experientei celor implicati, potrivit principiului incercare si eroare;
Stocul de alerta, reprezentand acel nivel al stocului la care se lanseaza comanda de
reaprovizionare, care este, de regula, mai mare decat stocul de siguranta cu cantitatea necesara
acoperirii iesirilor prevazute pentru intervalul de timp pana la intrarea efectiva in stoc a lotului
cmandat.
Cei mai importanti indicatori relativi ai stocului sunt urmatorii:
- Rata stocului mediu (rS), care se determina ca raport intre stocul mediu al unei perioade de
referinta si volumul activitatii economice realizate in perioada respectiva:
rS=S/D
unde D este desfacerea (sau alt indicator al volumului de activitate) realizata in perioada analizata.
Rata stocului se poate exprima ca un coeficient sau in procente.
- Viteza de circulatie (V) a stocurilor care se determina ca numar de zile cat stocul mediu acopera
iesirile medii zilnice
V=S/d
unde d este desfacerea medie zilnica (sau iesirile medii zilnice). Cu cat valoarea indicatorului este
mai mica, cu atat viteza de circulatie este mai mare.
- Viteza de rotatie (R) care indica de cate ori se reinnoieste complet stocul intr-o perioada de timp
data si se exprima in numar de rotatii:
R=D/S=Z/V=1/rS
unde Z reprezinta durata in zile a perioadei analizate (de regula perioada este de un an iar Z=360
zile).

3.COSTUL STOCURILOR

Constituirea si mentinerea de stocuri antreneaza costuri semnificative pentru intreprinderi.

In cazul intreprinderilor de comert costul asociat stocurilor de marfuri detine, de regula, cea mai
mare pondere in costurile intreprinderii. Prin urmare, reducerea costurilor de stocare reprezinta una
dintre cele mai importante cai de crestere a eficientei si competitivitatii intreprinderilor. Preocuparile
in aceasta directie ale conducerii intreprinderii sunt sustinute de un bogat instrumentar matematic
reunit sub denumirea de Teoria stocurilor.

Costurile stocarii sunt grupate in trei categorii:

A.Costuri de aprovizionare a stocului, care cuprind cheltuielile cu lansarea comenzilor, urmarirea

executarii acestora, receptia si primirea produselor;

B.Costuri de mentinere a stocurilor sau de stocare propriu-zisa, care cuprind costul imobilizarii
resurselor, costurile de depozitare/magazinaj (chiria depozitului, salarii aferente activitatii
depozitului/magaziei, cheltuieli cu energia, apa, de intretinere, etc.), precum si eventuale pierderi
sau deprecieri ce intervin in timpul stocarii;

C.Costul lipsei de stoc (penuriei), datorat pierderii de resurse nestocabile si nerealizarii de beneficii
datorita producerii unei rupturi de stoc (epuizarea stocului) si lipsei pe o anumita durata a unei
resurse stocabile, al carei stoc se are in vedere. De exemplu, daca o intreprindere de comert cu
amanuntul ar avea un beneficiu de 1 milion de lei pe zi din vanzarea painii, costul lipsei painii de
la vanzare pe durata unei zile va fi de: 1 milion de lei + cota din cheltuielile generale ale
intreprinderii care in mod normal s-ar fi repartizat vanzarilor de paine.

12
In conditii normale de activitate economica, cel mai important dintre costurile stocarii este costul
lipsei de stoc, urmat de costul imobilizarii in stocuri a unei parti adesea importanta a capitalului
utilizat de catre intreprindere.
Din punct de vedere financiar, desi este o componenta a activelor circulante, stocul mediu
total al unei intreprinderi se comporta ca un activ fix.
Tocmai de aceea o buna gestiune a stocurilor va urmari o reducere (relativa) a stocului mediu atat
in ce priveste volumul fizic al acestuia cat si, mai ales, in ce priveste valoarea.
De altfel, in aceasta consta rationalizarea pe care o efectueaza aplicarea modelului Wilson de
normare a marimii lotului la nivelul mai multor grupe de produse: produsele mai scumpe vor fi
aprovizionate mai frecvent iar cele ieftine mai rar, rezultand o modificare a structurii stocului total
in favoarea produselor de mai mica valoare si o reducere pe ansamblu a imobilizarilor de fonduri.
Pentru o buna gestiune, intreprinderile trebuie sa formuleze politici cu privire la stocuri care sa
reflecte alegerile efectuate de conducerea lor, in special in legatura cu:

- Nivelul de serviciu, respectiv probabilitatea cu care se doreste sa se evite ruptura de stoc.

Inlaturarea oricarei posibilitati de aparitie a unei rupturi de stoc, deci realizarea unui nivel de
serviciu de 100%, poate fi foarte costisitoare, obligand intreprinderea la mentinerea unor stocuri cu
atat mai supradimensionate cu cat mediul intreprinderii este mai impredictibil. De aceea
intreprinderile prefera sa stabileasca nivelul de serviciu in vecinatatea punctului de indiferenta
intre acceptarea rupturii de stoc si asumarea unor noi costuri de stocare;

- Intervalul de reaprovizionare fix sau variabil. Trebuie remarcat ca marimea stocurilor poate fi
controlata de catre intreprinderi in special prin controlul fluxului la intrare, fluxul iesirilor fiind, in
principiu, o variabila exogena. Tocmai de aceea exista o stransa legatura intre politicile cu privire
la stocuri si cele cu privire la aprovizionare. Un interval de reaprovizionare fix favorizeaza
instituirea unei ritmicitati in relatia cu furnizorul, mai ales daca se combina cu o marime fixa a
lotului. De regula, insa, alegerea unei interval de reaprovizionare fix presupune ca marimea lotului
sa fie variabila. Un interval de reaprovizionare variabil confera un plus de suplete si flexibilitate
sistemului de gestiune a stocurilor dar mareste gradul de nedeterminare al intregului sistem;

- Marimea fixa sau variabila a lotului de reaprovizionat. Optiunea se efectueaza in functie de natura
produselor care fac obiectul stocarii si caracterul fix sau variabil al intervalului de reaprovizionare.
Trebuie avut in vedere ca lotul de aprovizionat este, in principiu, o marime discreta. Chiar daca se
va opta pentru o marime variabila a lotului, determinata in raport cu situatia stocului in momentul
lansarii comenzii de reaprovizionare, aceasta nu va putea fi fractionata potrivit cantitatilor exacte
teoretic necesare.
Toate aceste optiuni se formuleaza pentru fiecare resursa sau grupa de resurse care face
obiectul stocarii, nefiind generalizabile.
In comert, politica de stocare trebuie formulata pentru fiecare grupa sau sub-grupa de marfuri
comercializate.
In conditiile in care controlul indeaproape al evolutiei stocurilor presupune costuri, iar diferitele
grupe de resurse/marfuri au o importanta foarte diferentiata pentru bunul mers al afacerilor
intreprinderii, se cuvine sa se acorde o mai mare atentie produselor mai importante.
Potrivit legii lui Paretto, resursele/marfurile se impart in trei grupe in functie de contributia
acestora la realizarea unor indicatori de performanta a intreprinderii:

-Grupa A., constituita din circa 10% din numarul produselor ce fac obiectul stocarii, dar care
contribuie in proportie de 70% la realizarea desfacerilor sau a altui indicator de performanta;

-Grupa B., constituita din circa 20% din numarul produselor, a caror contributie la performanta
intreprinderii este tot de 20%;

13
-Grupa C., cuprinzand un numar foarte mare de produse (circa 70% din numarul total al produselor)
dar a caror contributie cumulata in raport cu criteriul de performanta considerat nu depaseste 10%.

Utilitatea legii ABC pentru dozarea eforturilor de supraveghere a stocurilor in raport cu

interesul pentru diferitele resurse/marfuri stocate scade astazi, datorita implementarii noilor
tehnologii informatice ce fac posibila evidenta in timp real a stocurilor si aprovizionarilor pentru un
numar oricat de mare de repere, cu costuri aproape neglijabile.
Noile tehnologii permit culegerea automata a datelor despre produsele care intra si ies din
stoc (prin utilizarea etichetelor cu cod cu bare si a lectorilor optici si, mai nou, a etichetelor in
radiofrecventa), prelucrarea centralizata a acestora potrivit politicilor stabilite, interconectarea
furnizorilor cu beneficiarii si automatizarea lansarii comenzilor de reaprovizionare etc.
S-au raspandit astfel, beneficiind de reducerea costurilor de tranzactionare si de modificarea in
favoarea cumparatorilor a raportului de forte de pe piete, sistemele de aprovizionare cunoscute sub
denumirea just-in-timecare reduc stocarea intr-o masura semnificativa.
Aceste tehnologii au determinat accelerarea in tot mai mare masura a circuitelor economice, ceea ce
pune in fata intreprinderilor noi exigente cu privire la competitivitate.
Performanta in gestionarea stocurilor si aprovizionarii se apreciaza in prezent nu atat prin prisma
reducerii costurilor cat prin cresterea promptitudinii cu care intreprinderea raspunde la solicitarile
clientilor ei. In acest context, conducerea proceselor logistice se desprinde tot mai mult intr-o
activitate economica de sine statatoare, fiind tot mai mult incredintata unor firme specializate.

4.PARTICULARITATI IN GESTIUNEA STOCURILOR

Particularitati ale gestiunii stocurilor
Toate marfurile, in procesul trecerii lor de la producator la consumator, raman pentru o perioada de
timp sub forma de stocuri; uneori ele parcurg aceasta faza de mai multe ori (cand trec prin mai multe
verigi).
Trecerea tuturor marfurilor prin stadiul de stoc se explica, intre altele, prin:
- pozitia intre specializarea productiei si caracterul nespecializat al cererii; verigilor comerciale
(intermediarii intre producator si consumator) le revine misiunea de a concilia cele doua tendinte
diferite ca sens, prin transformarea sortimentului "specializat", oferit de intreprinderile producatoare,
intr-un sortiment comercial "nespecializat". Aceasta operatie presupune "oprirea" marfurilor din
circulatia lor spre consumator si, implicit, constituirea stocurilor. Mai trebuie remarcat ca, cu cat
sortimentul de marfuri este mai complex, cu atat creste perioada de stocare, constituirea
sortimentului comercial fiind in acest caz mai complexa, datorita faptului ca presupune adunarea si
combinarea unui mare numar de produse furnizate de intreprinderile industriale specializate;
- diferenta in timp si spatiu care separa productia de consum. Asigurarea posibilitatii de a gasi
produsul atunci si acolo unde este solicitat de consumator reprezinta scopul major al activitatii de
intermediere - specifica, de altfel, intreprinderilor comerciale - si, in acelasi timp, cauza principala
care face necesara trecerea tuturor marfurilor prin stadiul de stoc. De altfel, distributia fizica - parte
componenta a distributiei marfurilor - in care este inclusa si activitatea de gestiune a stocurilor,
creeaza doua utilitati fundamentale: de timp, respectipune marfurile la dispozitia consumatorilor
atunci cand acestia le solicita si de loc, intelegand prin aceasta distribuirea produselor acolo unde
ele sunt solicitate.
Desi stocajul reprezinta o etapa indispensabila prin care trec toate marfurile, aceasta nu
inseamna insa ca poate fi vorba de o standardizare a deciziilor care au ca obiect gestiunea stocurilor.
Nivelul de serviciu, de exemplu, ca element ce caracterizeaza "calitatea" unui stoc si care constituie
obiect de decizie este tratat diferit in functie de posibilitatea substituirii produsului in consum, de
caracterul desfacerii produsului (permanent sau sezonier), de nevoia pe care o satisface produsul
respecti(este greu de acceptat ideea lipsei din depozit sau magazin a unor produse alimentare ce
satisfac nevoi fundamentale); altfel se pune problema, evident, in cazul unor produse ce satisfac
nevoi mai putin presante etc.

14
 Prin gestiunea stocurilor se cauta raspuns la urmatoarele doua intrebari fundamentale: ----
CAND sa se comande un nou lot de marfa, pentru a satisface cererea in perioada urmatoare, si CAT
de mare trebuie sa fie acest lot. Gama impresionanta de modalitati existente, pentru a raspunde la
aceste doua intrebari, reprezinta o expresie a nevoii de a trata in mod diferentiat problemele gestiunii
stocurilor, de a avea in vedere obiective sau criterii diferite, in functie de particularitatile stocurilor,
ale agentilor economici.
Deciziile de alegere a unuia sau altuia din criteriile posibile in domeniul stocurilor trebuie
coroborate si cu politica generala a intreprinderii. C. Florescu remarca in aceasta ordine de idei:
"alegerea criteriului de optimizare a stocurilor este un proces de decizie, cu importanta strategica,
iar deosebirile in politica de stocuri de la o intreprindere la alta pot reflecta atat o optica diferita la
alegerea criteriilor de optimizare, cat si conditiile diferite de desfasurare a activitatii".
Existenta unei multitudini de criterii implica din partea conducerii intreprinderilor o alegere;
problema stocului ramane deci o problema de optiune. Exista o serie de reguli de decizie a caror
aplicare conduce la un obiecticautat (cum ar fi minimizarea costurilor), tinand seama de restrictiile
impuse de politica generala a intreprinderii. Aproape in toate aceste cazuri, rezolvarea problemei va
necesita un model (matematic, statistic etc.) al activitatii. Asemenea modele se bazeaza pe o serie de
relatii care leaga variabilele importante intre ele si tin seama de diferite particularitati, adesea
contradictorii.
Natura si obiectul activitatii
Acestea sunt primele particularitati ce trebuie avute in vedere la analiza conditiilor specifice in care-
si desfasoara activitatea o intreprindere, conditii care isi pun amprenta asupra dimensiunilor si
structurii stocurilor, asupra politicii de gestiune a stocurilor.
a) in primul rand, criteriile de optimizare depind de natura activitatii: de productie sau de
intermediere (comert). intreprinderilor comerciale le sunt specifice stocuri a caror structura este
unitara, respectirnarfuri ce sunt in curs de realizare catre consumatorii carora le-au fost destinate.
Spre deosebire de intreprinderile comerciale, cele producatoare sunt obligate, prin natura activitatii,
sa detina in acelasi timp mai multe categorii de stocuri: materii prime, semifabricate, produse finite
etc, intre aceste categorii trebuind sa existe o permanenta corelatie (reducerea dimensiunilor unei
categorii este insotita de cresterea alteia si invers).
Multiplicitatea categoriilor de stocuri, coroborata cu permanenta corelatie dintre ele, fac ca gestiunea
stocurilor in intreprinderile producatoare sa ridice o serie de probleme complexe, referitoare la
ificarea si controlul productiei. In acelasi timp, solutiile adoptate in politica de stocuri, criteriile avute
in vedere trebuie sa tina cont de politica comerciala si financiara a intreprinderii.In comert, gestiunea
stocurilor "se rezuma" la mentinerea unui stoc, a carui structura sortimentala sa fie constituita din
cantitati judicios determinate din fiecare produs, incat sa fie satisfacuta cererea populatiei sau a
intreprinzatorilor intr-o proportie cat mai apropiata de 100%. Aceasta formulare simpla a functiei
gestiunii stocurilor in comert nu trebuie sa conduca la concluzia eronata ca in acest domeniu de
activitate, problema dimensiunilor si structurii stocurilor se rezolva mai usor decat in industrie, ci ca
in acest domeniu alte probleme devin prioritare: imobilizarile de fonduri, supravegherea si analiza
continua a preferintelor consumatorilor, previziunea evolutiei viitoare a marimii si structurii cererii
etc.
b) Al doilea aspect anuntat se refera la obiectul activitatii intreprinderii , care-si pune
amprenta asupra criteriilor de optimizare, datorita atat caracteristicilor fizice ale produselor
comercializate, cat si particularitatilor lor economice.
Analizand particularitatile fizice ale produselor, ce pot influenta criteriile de optimizare a stocurilor,
constatam ca doua grupe de probleme pot fi avute in vedere: pe de o parte volumul, iar, pe de alta
parte, gradul de perisabilitate a marfurilor.
Volumul marfurilor aflate in stoc trebuie sa fie corelat cu capacitatea de manipulare si stocaj
a punctului de depozitare avut in vedere. Astfel, in cazul unor marfuri voluminoase, cum ar fi:
mobila, materiale de constructii, combustibili etc, capacitatea de depozitare devine un criteriu
prohibiticu mare inraurire asupra dimensiunilor totale ale stocului, determinand cantitatea
economica de comanda si intervalul optim de reaprovizionare.

15
 In ceea ce priveste perisabilitatea fizica sau chimica a marfurilor, aceasta influenteaza
hotarator politica de aprovizionare si stocare, devenind de cele mai multe ori singurul criteriu avut
in vedere la optimizarea stocurilor compuse din astfel de produse. Pe langa produsele unanim
calificate drept perisabile, cum sunt cele alimentare proaspete, care sufera in timp o degradare fizica,
trebuie sa avem in vedere incadrarea in categoria marfurilor perisabile si a acelora care sufera un
proces chimic de degradare, cum ar fi: bateriile electrice, cimentul, hartia si filmele fotografice etc.
Toate aceste produse, nesuportand timp indelungat stocarea, intervalul maxim admis de depozitare
devine criteriul primordial de optimizare a dimensiunilor stocurilor, ca o consecinta a politicii de
aprovizionare.
Facand o clasificare economica a marfurilor (si, implicit, a intreprinderilor care le au inscrise
in obiectul activitatii lor), folosind drept criteriu intervalul de timp la care este solicitat produsul de
consumatori intr-un ciclu economic complet (de obicei un an), constatam ca in comert exista trei
categorii distincte de marfuri si anume: permanente, sezoniere si de moda. Aceasta clasificare a
marfurilor conduce la observarea unui sistem diferentiat de criterii-obiective, avute in vedere de
intreprinderi la optimizarea stocurilor in functie de obiectul activitatii lor. Abordarea in acest fel a
intreprinderilor, gruparea lor dupa particularitatile marfurilor vehiculate fac abstractie de existenta
unor intreprinderi care comercializeaza in acelasi timp marfuri ce se pot incadra in toate cele trei
grupe. Evident, astfel de intreprinderi vor aborda distinct fiecare categorie de marfuri, folosind
pentru fiecare dintre ele sistemul de criterii adecvat:
- Marfurile permanente sunt solicitate aproximativ regulat de consumatori de-a lungul
intregului an. Desfacerile acestei categorii de produse sunt previzibile pentru o perioada relatilunga,
cu o precizie accepila. Posibilitatea de a previziona desfacerile ofera intreprinderilor comerciale
posibilitatea aplicarii unor metode de gestiune a stocurilor cu aprovizionare la interval fix, folosind
drept criterii de optimizare grupele distincte de cheltuieli (de lansare a comenzii, de mentinere in
stoc etc). In aceasta grupa de marfuri sunt incluse, in general, produsele alimentare si cele
nealimentare de cerere curenta.
- Marfurile sezoniere au o vanzare influentata de factori cronologici sau climaterici.
Aprovizionarea si, implicit, dimensiunile stocului trebuie in asa fel esalonate, incat sa se adapteze
evolutiei in timp a desfacerilor. Un exemplu tipic de produse cu desfacere sezoniera sunt podoabele
pentru pomul de iarna, al caror sezon de vanzare incepe in noiembrie si se incheie definitila sfarsitul
lunii decembrie; avand in vedere acest scurt sezon de vanzare, stocurile incep sa se constituie in
depozitele cu ridicata din luna septembrie, iar aprovizionarea magazinelor de vanzare cu amanuntul
incepe in octombrie. Sfarsitul sezonului reduce la zero vanzarea, intregul stoc ramas dupa sezon
trebuind, in aceste conditii, pastrat un an intreg, cu tot cortegiul de consecinte negative ce se
rasfrange in final, asupra rezultatelor economice ale intreprinderii. Optimizarea stocurilor de marfuri
ce fac parte din grupa produselor sezoniere nu va avea in vedere criteriul "nivel de serviciu", intregul
stoc de marfuri trebuind sa participe efectila desfaceri ca stoc curent intr-o perioada data; in acest
caz, "nivelul" nu isi gaseste justificare economica. Criteriul "cheltuieli de mentinere in stoc"
intervine ca un factor prohibitiin silirea unor dimensiuni exagerate ale stocurilor.
- Articolele de moda, a caror iregularitate a cererii se confrunta cu incertitudinea realizarii
acestora ca marfuri, un rol esential in alegerea si cumpararea lor il joaca gustul si criteriile de judecata
ale consumatorilor la un moment dat. in domeniul confectiilor, exemplul clasic de articole ce se
incadreaza in aceasta categorie de marfuri, criteriul fundamental in gestiunea stocurilor este
permanenta in magazin a unui sortiment de modele cu caracteristici corespunzatoare gustului la zi
al consumatorilor pentru astfel de produse. Aceasta categorie de marfuri se preteaza cel mai putin la
optimizarea de stocuri, fiind aproape imposibil de calculat cum vor evolua desfacerile in perioadele
urmatoare, motipentru care, din toate sistemele de gestiune a stocurilor, indiferent de gradul de
elaborare a acestora, produsele de moda sunt excluse; cheltuielile de instalare si functionare a unui
sistem de gestiune a stocurilor de marfuri de moda nu se justifica din punct de vedere economic.
Trasaturi caracteristice verigilor comerciale
Alegerea criteriilor de optimizare a stocurilor se face nu numai in functie de natura si obiectul
activitatii intreprinderii comerciale, ci si in concordanta cu locul pe care-l ocupa intreprinderea in

16
cadrul canalelor de distributie a marfurilor, mai precis in functie de veriga comerciala - cu ridicata
sau cu amanuntul - in care se localizeaza stocul.
Pentru a sublinia influenta verigii comerciale (cu ridicata sau cu amanuntul) asupra criteriilor ce se
pot utiliza, vom analiza, in paralel, trasaturile lor caracteristice, trasaturi care, coroborate, isi pun
amprenta asupra modului de abordare a optimizarii stocurilor si, implicit, asupra criteriilor de
optimizare.
a) Marimea si structura sortimentului comercializat influenteaza asupra politicii de stoc si
obiectivelor de optimizare a marimii si structurii stocurilor.
Comparand marimea sortimentului in cele doua verigi comerciale, constatam existenta in
reteaua cu amanuntul a unui sortiment mai numeros decat in depozitele cu ridicata. Situatia este
explicata, pe de o parte, de tendinta de specializare a intreprinderilor cu ridicata, in atie cu
despecializarea tot mai accentuata a magazinelor cu amanuntul, iar, pe de alta parte, datorita
existentei in magazinele cu amanuntul a unor produse primite direct de la producator, ocolind
depozitele cu ridicata.
Un alt aspect ce se impune a fi relevat este structura sortimentului comercializat din punct
de vedere al participarii fiecarui articol la volumul desfacerilor. Astfel, intr-un studiu elaborat de
firma IBM se apreciaza ca in intreprinderile comerciale cu ridicata 20% din totalul articolelor
asigura, in general, pana la 90% din volumul desfacerilor, in timp ce in magazinele cu amanuntul
curba este mult mai "aplatizata", circa 45% din numarul articolelor nu reprezinta mai mult de 80%
din desfacerea totala. Avand in vedere ca in gestiunea stocurilor metodele si deci criteriile de
optimizare pot diferi in functie de grupa in care se incadreaza produsul, existenta in depozitele cu
ridicata a unui numar relatimare de produse cu miscare lenta si chiar fara miscare influenteaza
criteriile de optimizare.
b) Aprovizionarea si desfacerea, modul lor de organizare conditioneaza politica de stocuri si
metodele de gestionare a acestora.In privinta aprovizionarii, intre cele doua verigi comerciale exista
mari deosebiri: dintre acestea, demne de relevat - din punctul nostru de vedere - sunt urmatoarele:
- Contractele de aprovizionare. Aprovizionarea intreprinderilor cu ridicata se face pe baza
contractelor - concretizate pana la nivel de detaliu - in timp ce magazinele cu amanuntul se
aprovizioneaza de la intreprinderile cu ridicata sau direct de la producator, pe baza unui contract
cadru (general), care se concretizeaza in timpul perioadei la care se refera, prin intermediul
comenzilor lansate de fiecare magazin atunci cand stocul existent scade sub un nivel, numit de
aprovizionare sau de "alarma'.
- Marimea loturilor. Aprovizionarea depozitelor se face in loturi mari si in sortiment industrial, de
la un numar mare de furnizori, in timp ce magazinele cu amanuntul au de multe ori drept unici
furnizori intreprinderile cu ridicata, care le livreaza marfurile in sortiment comercial si loturi mici.
- Rupturile de stoc. O ultima problema, in aceasta ordine de idei, o reprezinta posibilitatile pe care
le au intreprinderile de a se redresa in cazul unei rapturi de stoc; daca magazinele cu amanuntul au
in momentul de fata posibilitati reale de a-si completa, cu articole lipsa, stocul in mod operatide la
depozit (evident, cu conditia de a exista pozitiile respective in depozit), nu acelasi lucru se poate
spune despre situatia depozitelor cu ridicata, care constata lipsa unor articole din stoc. Actualul
sistem de relatii dintre comertul cu ridicata si industrie poate constitui in anumite conditii o frana in
aprovizionarea operativa a depozitelor, atunci cand evolutia desfacerilor este alta decat cea prevazuta
si deci avuta in vedere la intocmirea contractelor. De altfel, aceeasi problema se pune si atunci cand
desfacerile au o evolutie mai lenta, fapt ce duce, datorita aceleiasi lipse de elasticitate in relatiile de
aprovizionare, la aparitia in depozite a unor stocuri lent si greu vandabile.
In ceea ce priveste evolutia desfacerilor exista, de asemenea, deosebiri importante intre cele doua
tipuri de intreprinderi. Astfel, vanzarile intreprinderilor cu ridicata sunt, pe de o parte, relatisile si in
cantitati mari, iar, pe de alta parte, influenta factorilor conjuncturali este atenuata si amanata; in acest
fel, previziunea desfacerilor este mai facila, iar gradul de precizie mult sporit. in intreprinderile
comerciale cu amanuntul vanzarile sunt insa mult mai putin previzibile, presupunand o abordare
diferita, datorita atat marilor variatii sezoniere si aleatoare, cat si influentei imediate a factorilor
conjuncturali.

17
 Toate aceste aspecte specifice in aprovizionare si desfacere diferentiaza politica de stocuri a
intreprinderilor comerciale cu ridicata in atie cu cea a intreprinderilor cu amanuntul, in sensul
obiectivelor (si deci al criteriilor) ce stau la baza desfasurarii unei gestiuni optime de stocuri. Astfel,
in problema intervalului dintre doua livrari succesive, de exemplu, la baza optimizarii lui, in
intreprinderile cu ridicata sta marimea lotului economic de aprovizionare, in timp ce la
intreprinderile cu amanuntul criteriul care determina intervalul de aprovizionare este nivelul de
serviciu, lotul economic ocupand un rol secundar.
Apar si probleme specifice uneia sau alteia dintre intreprinderile analizate: de exemplu, in depozitele
cu ridicata, constituirea si mentinerea unui stoc de marfuri al carui sortiment comercial sa satisfaca
exigentele magazinelor cu amanuntul, respectiale consumatorilor finali, reprezinta in anumite situatii
chiar criteriul de baza al optimizarii stocurilor.
-Conditii de depozitare si evidenta. Alaturi de cele doua grupe mari de probleme examinate mai sus,
asupra criteriilor de optimizare a stocurilor isi pune amprenta si o serie de alte aspecte, care nu se
refera direct la dimensiunile si structura fluxului de marfuri ce traverseaza intreprinderile comerciale.
intreacestea ,mentionam conditiile de depozitare si tehnica de calcul si evidenta a
stocurilor.
- Conditiile de depozitare. Spatiul disponibil, posibilitatea de a stoca timp indelungat marfuri ce
presupun conditii speciale, precum si posibilitatea de a respecta in timpul depozitarii vecinatatile
admise, influenteaza in magazinele cu amanuntul, intr-o proportie mai mare decat in depozitele cu
ridicata, marimea stocurilor. Ca o consecinta imediata a conditiilor de depozitare existente, se
constata o diferenta mare intre volumul cheltuielilor de mentinere in stoc; daca acest modul de
cheltuieli in depozitele cu ridicata constituie unul din subcriteriile des intalnite in optimizarea
stocurilor, el nu va fi niciodata utilizat in magazinele cu amanuntul.
- Tehnica de calcul si sistemul informational. Probabil ca una din cele mai nete diferente intre cele
doua verigi comerciale se refera la introducerea tehnicii moderne de calcul si, implicit, la problema
sistemului informational ce poate fi adoptat in cele doua tipuri de intreprinderi. Daca datorita
dimensiunilor mari pe care le au depozitele cu ridicata este posibil si economic ca intr-un anumit
stadiu de dezvoltare economica sa se introduca calculatoare electronice, in reteaua cu amanuntul (cu
exceptia marilor magazine universale) este greu de presupus ca introducerea unui calculator -
indiferent de capacitate - este renila. Strans legat de existenta calculatorului este sistemul
informational adoptat in intreprindere si, de aici, posibilitatile diferite de urmarire si gestiune a
stocurilor. Un sistem informational (proiectat pe baza calculatorului electronic) care sa permita
evidentierea tuturor tipurilor de cheltuieli, urmarirea evolufiei desfacerilor etc, toate acestea pe
articole sau grupe omogene de articole, reprezinta tot atatea posibilitati de includere in modelele de
gestiune a stocurilor de noi criterii de optimizare. in ceea ce priveste actualul sistem de evidenta,
intre cele doua tipuri de intreprinderi comerciale exista deosebiri fundamentale; astfel, cel din
depozitele cu ridicata permite urmarirea evolutiei elementelor amintite - cu eforturi de adaptare - in
timp ce in magazinele cu amanuntul este proiectat in exclusivitate pentru urmarirea raspunderii
gestionare a angajatilor, fapt ce influenteaza negative gestiunea stocurilor.

18
 5. GESTIUNEA STOCURILOR INTR-O INTERPRINDERE
5.1 Definirea sistemului existent
Societatea NCL CONSULTING SRL si-a inceput activitatea in anul 2009, cu un capital de
11 milioane lei.
Obiectul de activitate al acestei societati este prestarea serviciilor in constructii: de la lucrari de
reparatii in constructii pina la constructii civile si industriale sau restaurari ale monumentelor
istorice. In privinta muncitorilor, societatea acopera toata gama meseriilor de constructii cum ar fi :
zidari, zugravi, vopsitori, faiantari, mozaicari, timplari, parchetari, lacatusi, instalatori etc. Toti acesti
muncitori sunt coordonati de ingineri,subingineri, maistri etc.
In prezent, societatea are contracte in derulare pentru lucrari de prestari-servicii in constructii cu
diferite societati .
Spectrul larg de servicii asigurat de firma la un standard de calitate deosebit, se datoreaza selectiei
aplicate asupra intregului personal, a materialelor si a utilajelor de buna calitate folosite.
Principalele obiective urmarite sunt maximizarea profitului, care este o conditie primordiala de
supravietuire a oricarei firme, distribuirea cit mai eficienta a personalului pe locurile de munca,
perfectionarea acestuia si salarizarea tuturor categoriilor de personal in functie de nivelul lor de
calificare.
5.2. Studiul functiunilor unitatii:
Activitatea curenta esta coordonata de catre Directorul General in strinsa colaborare cuconducatorii
tuturor compartimentelor subordonate acestuia.
Fiecare dintre sefii de compartimente ( juridic, economic, tehnic ) avind in subordine direct si
nemijlocit diverse departamente, colaboreaza cu sefii acestora in scopul ducerii la indeplinire a
deciziilor luate de catre Directorul General, urmarind traducerea in practica a deciziilor in cadrul
sistemului condus.
Compartimentarea activitatii in cadrul firmei si legaturile dintre acestea sunt reflectate de
organigrama societatii, prezentata :

Dintr-o analiza succinta a acestei organigrame se desprind citeva aspecte importante

prezentata pe scurt in continuare:

19
- se remarca ierarhizarea diferitelor functii si compartimente precum si gruparea serviciilor in functie
de specificul activitatilor;
- serviciul aprovizionare se subordoneaza directorului economic, in a carui subordine se gaseste si
serviciul financiar-contabil;
- activitatea de productie propiu zisa se realizeaza in punctele de lucru (la beneficiari) si in atelierul
de reparatii-montaj.
Structura functionala a firmei are la baza gruparea activitatilor in functie de specificul acestora.
Astfel se pot dinstinge:
a) functia de productie - cuprinde activitatile de pregatire organizatorica a productiei, care stabilesc
ordinea de derulare tehnologica a executarii constructiilor, si folosirea judicioasa a tuturor
echipamentelor/masinilor de constructii, precum si activitatile de executie propiu zise.
b) functia financiar-contabila - integreaza activitatile prin care se asigura obtinerea si folosirea
rationala a mijloacelor financiare necesare activitatii firmei, inregistrarea si evidenta in expresie
baneasca a fenomenelor economice ce au loc in cadrul firmei, precum si urmarirea modului de
realizare a rezultatelor economice.
c) functia de aprovizionare - include toate activitatile prin care materiile prime, materialele sunt
achizitionate de la furnizor si ajung in cele din urma la punctele de lucru (beneficiari) unde vor fi
folosite in procesul de productie (constructii).
Desfasurarea in bune conditii a activitatii de aprovizionare in concordanta cu cerintele de
consum ale unitatii economice, cu necesitatea realizarii contractelor incheiate cu clientii, cu
furnizorii de materiale, impune organizarea unor sisteme complexe de relatii atit in interiorul firmei,
cit si in afara acesteia. Pe plan intern, relatiile se organizeaza intre compartimentele de aprovizionare
materiala si celelalte compartimente sau subunitati din cadrul structurii organizatorice a firmei.
Conducerea departamentului aprovizionare, are misiunea de a tine permanent active raporturile
cu sectorul tehnic care emite specificatiile de materiale, cu sectorul de productie care incorporeaza
resursele materiale in lucrari, cu compartimentul financiar care achita facturile pentru materialele
aprovizionate (vezi figura).

Pentru intelegerea fenomenelor legate de procesul de aprovizionare, se prezinta in continuare

desfasurarea operatiunilor de aprovizionare:
Nr. Comp. Puncte Transport
Operatiuni Furnizor Depozit
crt aprovizionare de lucru
1 Livrare materiale ( de la x
furnizor )
2 Primire si receptionare x x
materiale
3 Luarea materialelor in x
evidenta si gestiune
4 Depozitarea si conservarea x
materialelor
5 Formarea stocurilor (scriptic si x
faptic)
6 Intocmire bonuri de consum x
7 Formare loturi de livrare x
8 Organizare transport materiale x
9 Expediere catre punctele de x x
lucru (beneficiari)

d) functia de personal - cuprinde activitatile prin care sunt asigurate resursele umane necesare
realizarii obiectivelor firmei, dezvoltarea continua a competentei angajatilor, rezolvarea problemelor
de retribuire a angajatilor.

20
e) functia de cercetare-dezvoltare - cuprinde ansamblul activitatilor prin care se studiaza, concepe si
elaboreaza viitorul cadru tehnic si organizatoric al firmei.
5.3. Studiul functiei de baza a unitatii economice
Activitatea de baza a societatii o reprezinta prestarea serviciilor in constructii. Astfel, societatea
executa lucrari de constructii civile si industriale, inclusiv lucrari de consolidari la constructii
existente, fatade, restaurari, finisaje, instalatii sanitare, hidroizolatii, placaje cu faianta, gresie si
marmura.
Datorita calitatii lucrarilor pe care le executa, societatea societatea a primit avizul de restaurare a
monumentelor istorice, aviz cu care putine societati de constructii pot sa se mindreasca.
Pentru obtinerea unei lucrari, se intocmeste o oferta si un deviz estimativ a lucrarii care urmeaza sa
fie executata, iar daca acesta este acceptat de beneficiar, se realizeaza un contract de prestari-servicii
in constructii. Aceste etape sunt supravegheate de catre directorul general, directorul tehnic si cel
economic.
Lucrarile executate la beneficiar, sunt coordonate de catre maistri sau ingineri, in functie de
dificultatea lucrarilor. Aceste lucrari sunt receptionate de catre beneficiar, in urma unei situatii de
lucrari, dupa care in urma acceptului, se intocmeste factura de plata.
Directorul tehnic impreuna cu directorul economic sunt responsabili cu urmarirea derularii tuturor
contractelor incheiate de societatea comerciala si cu intocmirea situatiilor de plata, lunar si/sau anual.
Ei raporteaza directorului general.
5.4. Studiul sistemului informational
Fluxul informational prezinta anumite caracteristici imprimate de specificul activitatii desfasurate,
respectiv gestionarea materiilor prime si a materialelor.
In regulamentul de organizare si functionare al societatii se prevad instructiuni referitoare la
activitatile desfasurate la depozit. Astfel, seful depozitului si personalul din subordinea lui, raspund
de gestionarea bunurilor incredintate respectiv de primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate
in administrarea, folosirea sau detinerea societatii comerciale. La primirea marfurilor seful de
depozit are obligatia de a lua masuri organizatorice in vederea unor corecte desfasurari a operatiilor
privind receptia marfurilor primite, sa efectueze controlarea marfurilor daca corespund cu datele
inscrise in documentele insotitoare, sa identifice viciile aparente si sa semneze de primirea bunurilor.
In situatia in care se primesc bunuri avind caracteristici pentru a caror verificare seful de depozit nu
poseda cunostintele necesare, acesta solicita in scris conducerii unitatii sa i se asigure asistenta
tehnica de specialitate.
Regulamentul de organizare si functionare prevede si situatia in care seful de depozit si
comisia de receptie observa neconcordante intre datele inscrise in actele de livrare si cele faptice
referitoare la greutatea neta, numarul, sortimentul sau calitatea marfurilor primite. In aceasta situatie,
se incheie un proces verbal in care se consemneaza lipsa sau deficientele constatate, mentionindu-
se sistemul de cintarire, conditiile atmosferice, etc.
In cazul in care cantitatile receptionate efectiv, sunt mai mici decit cele inscrise in documente
(comenzi, contracte, avize de expeditie), NCL CONSULTING SRL comunica furnizorului respectiv
constatarile, iar acesta, in termenele prevazute de lege, trebuie sa livreze cantitatile diferenta. In
conditiile in care cantitatile livrate sunt mai mari decit cele care erau stabilite in comenzi sau
contracte, se va introduce in gestiune numai cantitatile ce trebuiau sa fie livrate, iar diferentele se
vor lua in custodie, comunicind furnizorului aceasta situatie.
In urma studiului efectuat, au rezultat urmatoarele documente, folosite pentru gestiunea
bunurilor aflate in depozit:
Unitatea:
Nota de receptie si constatare diferente
nr. .. data .
Nr. Produsul U.M. Cantitatea Cantitatea Pret Valoare
crt. (2) (3) livrata primita unitar (7)
(1) (4) (5) (6)
I01 I02 I03 I04 I05 I06

21
 I07

Modul de obtinere a indicatorilor:

col (2) - I01 - se completeaza din factura furnizorului
col (3) - I02 - se completeaza din factura furnizorului
col (4) - I03 - se obtine din factura furnizorului
col (5) - I04 - se obtine prin numarare/cintarire la primirea produselor
col (6) - I05 - se completeaza din factura furnizorului
col (7) - I06 - se completeaza prin inmultirea cantitatii primite cu pretul unitar pentru produsul
respectiv (I04xI05)
- I07 - se obtine prin insumarea coloanei 7
Nota de receptie si constatare diferente se intocmeste pe baza datelor stabilite cu ocazia receptiei
materialelor aprovizionate, prin masurare, cintarire, numarare etc., a avizului de expeditie sau
facturii primite de la furnizor sau a bonului de vinzare in cazul marfurilor procurate de la fondul
pietii.
Documentele referitoare la materialele intrate in gestiune (facturi, avize de expeditie), dupa
inregistrare in fisele de magazie, se predau zilnic serviciului aprovizionare care le verifica si le
vizeaza apoi se trimit la contabilitate zilnic. Pe baza N.I.R.-ului se efectueaza intrarea in gestiune.
Beneficiarii documentelor: depozitul, furnizorul, borderoul de predare a documentelor.
Periodicitatea: aleatoare in functie de receptiile de materii prime si materiale.
Unitatea:
Fisa de magazie
pag.
Magazia: Materialul:
Cod: U.M.: Pret: Stoc normat: Stoc siguranta:

Document : Intrari Iesiri Stoc Data si

Data Numar: Fel: semnatura
(1) (2) (3) (4) (5) (6) (7)
I08 I09 I10 I11 I11 I12

Modul de obtinere a indicatorilor:

col (1) - I08 - se completeaza data inscrisa pe documentul in baza caruia se efectueaza operatiunea;
col (2) - I09 - se completeaza numarul documentului in baza caruia se efectueaza operatiunea;
col (3) - I10 - felul documentului;
col (4) sau col (5) se completeaza dupa caz intrare sau iesire de valori materiale;
col (6) - I11 - se inregistreaza stocul existent pentru materialul respectiv. Daca operatiunea a fost
de intrare in depozit, atunci stocul actualizat este stocul initial la care se adauga cantitatea intrata,
daca operatiunea a fost de iesire din depozit, atunci stocul actualizat se obtine din stocul initial din
care este scazuta cantitatea iesita.
Fiecarui material existent in magazie i se asociaza o fisa de magazie, existind obligativitatea sa se
efectueze evidentele operativ, in fisele de magazie, pe masura ce se produc primirile sau iesirile de
valori materiale.
Beneficiarii documentului : depozitul
Periodicitatea : aleatoare, in functie de miscarile din gestiune
Unitatea:
Bon de consum
nr.:
Nr. crt. Denumire material U.M. Cantitatea solicitata:
(1) (2) (3) (4)

22
 Data: Gestionar: Delegat: Primitor:
Punct de lucru :
Bonul de consum este documentul de eliberare a materialelor din depozit pentru punctele de
lucru. Pe baza acestui document se efectueaza scaderea din gestiune.
Beneficiarii documentului : depozitul, punctele de lucru
Periodicitatea : aleatoare in functie de necesitatile de materii prime si materiale ale punctelor
de lucru.
Bonul de consum este completat de maistrul sau inginerul de la punctul de lucru care solicita
materiile prime sau materialele respective, completarea facindu-se in doua exemplare. Livrarea
materiilor prime/materialelor catre punctul de lucru, se realizeaza de catre personalul de la
compartimentul aprovizionare, pe bonul de consum fiind inscrisa persoana care este delegata sa
ridice (livreze) materiile prime/materialele.
Pe linga documentele prezentate se mai folosesc registrul de stocuri si raportul trimestrial
referitor la stocurile de materiale.
Registrul de stocuri se completeaza la finele fiecarei luni, manual, fiind elaborat pe grupe de
materiale, cu inscrierea fiecarui sortiment de material. Serveste la tinerea unei evidente lunare a
stocurilor de materiale - cantitativ si valoric. Registrul este completat in doua exemplare - unul
pentru Aprovionare si al doilea pentru serviciul Financiar - Contabil.
Raportul referitor la stocurile de materiale este elaborat trimestrial, manual, si permite
sesizarea cazurilor de abatere a stocului efectiv de la stocul normat si determinarea diferentelor de
stoc.
Studiul sistemului informational presupune elaborarea schemei fluxului informational, cu punerea
in evidenta a principalelor activitati si a legaturilor statice si dinamice dintre ele.
Marfa intra in depozit pe baza unei facturi externe de la furnizor. In urma procesului
manual de prelucrare P1 se completeaza N.I.R. -ul. Acesta se completeaza in trei exemplare,
primul exemplar mergind la contabilitate, al doilea la furnizor, ultimul raminind la depozit, fiind
document justificativ de intrare in gestiune.
Bonurile de consum, cele de retur si N.I.R.-urile reprezinta intrari in procesul manual de prelucrare
P2, prin care se realizeaza actualizarea fiselor de magazie. Bonurile de consum, respectiv cele de
retur se completeaza in doua exemplare, originalul raminind la depozit, copia la punctele de lucru.
Studiul si analiza sistemului existent, presupune de asemenea asocierea pentru sistemul
economic analizat a modelului static sau structural, surprinderea modificarilor ce au loc asupra
entitatilor din cadrul sistemului, in functie de diferitele fenomene ce pot apare - modelul dinamic,
modelul functional, precum si integrarea acestor modele.
Modelul static sau structural pentru activitatea de gestiune a materiilor prime si materiale,
presupune identificarea componentelor sau a entitatilor din cadrul sistemului economic analizat,
identificarea asocierilor dintre entitati si calificarea acestora, identificarea atributelor aferente
entitatilor si asocierile dintre entitati, stabilirea atributelor de identificare a entitatilor. Astfel, au
reiesit urmatoarele entitati:
- Materiale
- Inregistrarea contabila in contul furnizor
- Furnizor de materii prime/materiale
- Factura
- Nota de intrare receptie
- Fisa de magazie
- Bon de consum/retur
- Puncte de lucru
Modelul static sau structural pentru activitatea de gestiune a materiilor prime /
materialelor este redat in cele ce urmeaza:

(1,n)

23
 Modelul dinamic presupune surprinderea modificarilor ce au loc asupra entitatilor din
cadrul sistemului in functie de diferitele fenomene ce pot apare pentru fiecare entitate luata in parte
precum si interconditionarile dintre entitati.
Modelul functional al sistemului analizat are drept scop determinarea transformarilor
de date care se produc in cadrul sistemului in scopul satisfacerii cerintelor informationale aferente
acestui sistem.
In cadrul modelului functional, accentul se deplaseaza de la realitatea analizata catre
cerintele informationale ale utilizatorilor, cerinte a caror satisfacere constituie obiectivul realizarii
bazelor de date.
Tot referitor la cerintele informationale, conducerea firmei doreste sa stie, intr-un timp
de raspuns al sistemului limitat urmatoarele:
- plusurile si minusurile din gestiune;
- cazurile in care se constata ca bunurile din gestiune sunt depreciate, degradate,
distruse sau sustrase;
- existenta stocurilor pe depozite si magazii;
- situatia stocurilor la o anumita data;
- urmarirea stocurilor supranormative;
- urmarirea materialelor cu miscare lenta sau fara miscare;
- prevederea rupturilor de stoc, in cazul cind cererile de materiale ale punctelor de
lucru nu pot fi onorate din stocurile existente;

24
 BIBLIOGRAFIE
1. Gheorghe Baisan, Mihai Pricop - Managementul aprovizionarii si
desfacerii
2. Analele Universitii Constantin Brncui din Trgu Jiu, Seria
Economie, Nr.3./2011>The role of the logistics platform in the intern
and international transport Lpdui Mihaela Loredana, lecturer ph.d ,
ph. d. Cruntu Constantin. Constantin Brncui University
3. http://www.stiucum.com/economie/economie-comerciala-cursuri
4. Principii logistice integrate, Prof.univ. dr.ing. ALI BEAZIT
5. Managementul stocurilor lect. Univ. Dr. Alexandru Constangioar
,Universitatea din Oradea.
6. Gestiunea, contabilitatea si controlul stocurilor, Tulvinschi M., Editura
Sedcom Libris, Iasi, 2004.

25