Sunteți pe pagina 1din 2

Opozitia intre cele doua tendinte este admirabil pusa in lumina de Constantin Brailoiu.

In
mai putin de 3000 de cuvinte, eminentul etno-muzicolog si folclorist a concentrat toate
argumentele care se pot invoca impotriva exaltarii nemasurate a Mioritei. Chiar studiul prea
extins al baladei i se pare suspect. Facand aluzie la cercetarile lui Caracostea, dar fara sa-l
numeasca, Brailoiu scrie: S-au vazut savanti profesori dedicandu-se studiului exclusiv al
acestei piese si fondand, ceea ce s-ar numi in germana, o veritabila Miorita-forschung, o
mioritologie in toata regula. Pe de alta parte, un ganditor de seama nu se teme sa creeze,
cu ajutorul unui sufix comun, cea mai ciudata dintre vocabule si sa imagineze un spatiu
mioritic care ar fi un fel de loc de electiune al sufletului rasei. El aminteste cliseele curente
inca din vremea lui Alecsandri resemnarea in fata mortii, nostalgia reintoarcerii in sanul
naturii materne si adauga: Examinat cu mai putin lirism, textul ne dezvaluie doua teme
aici contopite, aici distincte, prin ele insele, si disociabile. Este vorba de doua teme
folclorice destul de cunoscute: prima, moartea asimilata unei nunti, este arhaica, cu radacini
in preistorie; a doua tema este constituita din ceea ce Brailoiu numeste substituirea unui
element sau obiect intamplator accesoriilor normale din ceremoniile taranesti, dar pe care
am putea-o numi mai precis inlocuirea elementelor ceremoniilor funerare taranesti cu
elemente sau obiecte cosmice.
Aceasta a doua tema se gaseste de altfel si in poezia populara ocazionala, ca si in poezia
lirica propriu-zisa. Brailoiu citeaza un text cules probabil prin 1920:In afara detaliilor
militare, iata reinviat, cuvant cu cuvant, stravechiul bocet despre sfarsitul singuratic al
pastorului: se simte apropierea de Miorita. Dar cu toate ca numai acest exemplu si ar fi fost
de ajuns sa-l lamureasca asupra sensului adeziunii nationale la universul mioritic, Brailoiu
ajunge la o cu totul alta concluzie. Pentru el confruntarea documentelor atesta un loc comun
liric, printr-o contaminatie intr-un anumit fel fatala, corpului unei naratiuni, a carei substanta
tragica si pastorala implica, sa-i spunem asa, o asemenea peroratie.
Pentru a o intelege, este bine, considera Brailoiu, sa se analizeze balada in lumina
riturilor si a simbolurilor taranesti. Marele specialist in de-ale mortului a sesizat in cateva
formule concise legatura Mioritei cu credintele si ritualurile funerare romanesti. Nuntile
tinerilor morti ca si alte diferite rituri, daruri si pomeni, care se savarsesc in timpul inhumarii
si dupa, au ca scop pacificarea sufletului si-l ajuta sa treaca grelele incercari ale calatoriei
sale in tara fara mila. Numeroase ceremonii funerare, continua Brailoiu, trebuie sa fie
efectuate ca sa impiedice mortul sa devina nefast si sa se intoarca printre cei vii, sub forma
de strigoi. In consecinta, conchide autorul nostru, simbolismul nuptial al Mioritei este
contopit cu ritul nuntii postume si acest rit exprima vointa celor vii de a se apara de cel mort,
pacificandu-l. Versurile care au dat mai tarziu inimitabila atmosfera a baladei constituiau
altadata elementul verbal al unui descantec.
Nuanta de regret si de compatimire, sensibila, ici, colo, in aceste incantatii cu destinatie
schimbata, nu s-a strecurat, desigur, decat in ziua in care mila crestina a alungat teroarea
ancestrala. Ele nu exprima nici vointa renuntarii, nici betia neantului, nici adoratia mortii, ci
exact contrariul lor, pentru ca in ele se perpetueaza memoria gesturilor originare de aparare a
vietii.
Este meritul lui Brailoiu si al lui H. H. Stahl de a fi degajat anumite elemente constitutive ale
Mioritei, mai precis ale preistoriei baladei. Ramane de vazut daca o creatie poetica poate fi
redusa la preistoria ei, adica, in cazul Mioritei, la atitudinile, ritualurile si credintele care
au precedat-o in timp si care i-au imprumutat o parte din continutul ei poetic. Oricum ar fi,
opusculul Sur une ballade roumaine marcheaza o data importanta in istoria exegezei textelor
poetice populare; si mai constituie pe deasupra un document pretios pentru istoria ideilor in
Romania moderna. Numerosi folcloristi, sociologi si filozofi au respins, incepand cu 1950,
interpretarea pesimista a baladei, urmand prin aceasta orientarea antimistica si
antimetafizica a lui Brailoiu.
In ceea ce-l priveste pe Adrian Fochi, el a reluat si a elaborat cu o bogata documentatie teza
eminentului etno-muzicolog. Singurul savant strain care a incercat sa elucideze crearea
Mioritei si sa analizeze valoarea ei poetica, din nefericire fara sa cunoasca contributiile lui H.
H. Stahl si C. Brailoiu, a fot Leo Spitzer. Dar cum era de prevazut, eminentul autor de
Stilstudien s-a concentrat asupra procesului creatiei literare, asa cum se poate reconstitui el
impotriva literaturilor populare comparate.