Sunteți pe pagina 1din 92

Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu

Facultatea de Științe Economice

MATERIAL DE STUDIU
pentru
Învățământul la distanță și
Învățământul cu frecvență redusă

Prof.univ.dr. CARMEN COMANICIU

2015

1
Cuprins 1

2. Introducere ....................................................................................................... 5
2.1 Scopul si obiectivele disciplinei ............................................................. 5
2.2 Cerințe preliminare ............................................................................... 5
2.3 Conținutul materialului de studiu ........................................................... 6
2.4 Recomandări de studiu ......................................................................... 6
2.5 Recomandări privind evaluarea ............................................................ 7
3. Test de evaluare inițială .................................................................................. 8
4. Unitatea de studiu I: Coordonate generale privind bugetul public ............ 10
4.1 Cuprins ................................................................................................. 10
4.2 Introducere ............................................................................................ 10
4.3 Obiective ............................................................................................... 10
4.4 Conținutul bugetului public .................................................................... 10
4.5 Componentele bugetului public ............................................................ 12
4.6 Principiile bugetare ............................................................................... 14
4.7 Competențe și responsabilități în procesul bugetar .............................. 17
4.8 Sarcină de învățare ............................................................................... 19
4.9 Rezumat și cuvinte cheie ..................................................................... 20
4.10 Test de autoevaluare .......................................................................... 20
4.11 Concluzii ............................................................................................. 21
5. Unitatea de studiu II: Procedura bugetară .................................................... 22
5.1 Cuprins ................................................................................................. 22
5.2 Introducere ........................................................................................... 22
5.3 Obiective ............................................................................................... 22
5.4 Noțiunea de procedură bugetară .......................................................... 22
5.5 Procedura elaborării proiectului bugetului public .................................. 23
5.6 Aprobarea bugetului și adoptarea Legii bugetare anuale ..................... 24
5.7 Execuția bugetară ................................................................................. 25
5.8 Încheierea exercițiului bugetar .............................................................. 26
5.9 Sarcină de învățare ............................................................................... 27
5.10 Rezumat și cuvinte cheie ................................................................... 27
5.11 Test de autoevaluare .......................................................................... 27
5.12 Concluzii ............................................................................................. 28
6. Unitatea de studiu III: Bugetul de venituri și cheltuieli – instrument de
asigurare a echilibrului financiar ....................................................................... 29
6.1 Cuprins ................................................................................................. 29
6.2 Introducere ............................................................................................ 29
6.3 Obiective ............................................................................................... 29
6.4 Considerații generale ............................................................................ 29
6.5 Tipologia bugetului de venituri și cheltuieli ........................................... 29
6.6 Sarcină de învățare ......................................,,....................................... 30
6.7 Rezumat și cuvinte cheie ...................................................................... 30
6.8 Test de autoevaluare ............................................................................ 30
6.9 Concluzii ............................................................................................... 31
7. Unitatea de studiu IV: Structura veniturilor și cheltuielilor bugetului de
stat ........................................................................................................................ 32
7.1 Cuprins ................................................................................................. 32
7.2 Introducere ............................................................................................ 32

2
7.3 Obiective ............................................................................................... 32
7.4 Structura veniturilor bugetului de stat ................................................... 32
7.5 Structura cheltuielilor bugetului de stat ................................................. 34
7.6 Sarcină de învățare ............................................................................... 39
7.7 Rezumat și cuvinte cheie ...................................................................... 39
7.8 Test de autoevaluare ............................................................................ 40
7.9 Concluzii ............................................................................................... 40
8. Unitatea de studiu V: Considerații privind bugetul local ............................. 41
8.1 Cuprins ................................................................................................. 41
8.2 Introducere ............................................................................................ 41
8.3 Obiective ............................................................................................... 41
8.4 Autonomia finanțelor publice locale ...................................................... 41
8.5 Nivelul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale ............... 42
8.6 Procesul bugetar la nivelul colectivităților locale ................................... 46
8.7 Sarcină de învățare ............................................................................... 48
8.8 Rezumat și cuvinte cheie ...................................................................... 48
8.9 Test de autoevaluare ............................................................................ 48
8.10 Concluzii ............................................................................................. 49
9. Unitatea de studiu VI: Bugetul asigurărilor sociale de stat ......................... 50
9.1 Cuprins ................................................................................................. 50
9.2 Introducere ............................................................................................ 50
9.3 Obiective ............................................................................................... 50
9.4 Considerații generale ............................................................................ 50
9.5 Funcțiile și principiile bugetului asigurărilor sociale de stat .................. 51
9.6 Procedura bugetului asigurărilor sociale de stat ................................... 52
9.7 Veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat ............... 54
9.8 Sarcină de învățare ............................................................................... 56
9.9 Rezumat și cuvinte cheie ...................................................................... 56
9.10 Test de autoevaluare .......................................................................... 56
9.11 Concluzii ............................................................................................. 57
10. Unitatea de studiu VII: Coordonate privind Trezoreria Finanțelor
Publice .................................................................................................................. 58
10.1 Cuprins ............................................................................................... 58
10.2 Introducere .......................................................................................... 58
10.3 Obiective ............................................................................................. 58
10.4 Definirea și conținutul economic al trezoreriei finanțelor publice ........ 58
10.5 Funcţiile Trezoreriei finanţelor publice. Necesitatea şi importanţa
organizării şi funcţionării acesteia .................................................... 60
10.6 Rolul sistemului informaţional in funcţionarea eficienta a
Trezoreriei Finanţelor Publice ................................................... 64
10.7 Sarcină de învățare ............................................................................. 66
10.8 Rezumat și cuvinte cheie .................................................................... 66
10.9 Test de autoevaluare .......................................................................... 66
10.10 Concluzii ........................................................................................... 68
11. Unitarea de studiu VIII: Aspecte privind angajarea cheltuielilor publice . 69
11.1 Cuprins ............................................................................................... 69
11.2 Introducere .......................................................................................... 69
11.3 Obiective ............................................................................................. 69
11.4 Contabilitatea statului – parte componentă a contabilităţii publice ..... 69
11.5 Adaptarea contabilităţii publice la nevoile de informaţii financiare ........ 71
11.6 Ordonatorii de credite ......................................................................... 72
3
11.7 Reguli generale ale execuţiei cheltuielilor statului ................................. 73
11.8 Sarcină de învățare ............................................................................. 81
11.9 Rezumat și cuvinte cheie .................................................................... 81
11.10 Test de autoevaluare ........................................................................ 82
11.11 Concluzii ........................................................................................... 83
12. Glosar de specialitate ................................................................................... 84
13. Lucrări de verificare ...................................................................................... 87
14. Indicații și răspunsuri la sarcinile de învățare ............................................ 88
15. Bibliografie ..................................................................................................... 91

4
Introducere 2

2.1 SCOPUL SI OBIECTIVELE DISCIPLINEI

Materialul de studiu intitulat „Buget și trezorerie publică" este destinat studenților


specializării “Finanțe și bănci” si a fost elaborat în conformitate cu programa analitică a
disciplinei, adaptată formei de învățământ la distanâă. În același timp lucrarea poate fi utilă
si studenților de la cursurile cu frecvență, precum și celor de la alte specializări la care, în
planul de învățământ, sunt incluse discipline derivate, din domenii înrudite.
Scopul acestui material de studiu constă în dezvoltarea unui suport informațional
care să constituie o bază teoretică solidă, pe care studenții s-o poată utiliza în cadrul
activităților asistate ale disciplinei de Buget și trezorerie publică și care să le ofere o
viziune de ansamblu asupra acestui domeniu.
Obiectivul central al disciplinei este acela de a-i familiariza pe studenți cu
aspectele legate de importanța bugetului public în ansamblul vieții social-economice al
națiunii și a modului în care sunt stabilite veniturile și cheltuielile publice, pe componentele
esențiale ale bugetului public.
După studierea materialului „Buget și trezorerie publică”, studenții vor fi
capabili:
1) Să fie activi într-o discuție despre rolul și locul bugetului public și trezoreriei
finanțelor publice.
2) Să identifice caracteristicile și conținutul bugetului public.
3) Să analizeze principiile bugetare, competențele și responsabilitățile bugetare.
4) Să abordeze în detaliu problematica legată de impozitarea companiilor.
5) Să identifice etapele procedurii bugetare.
6) Să analizeze tipologia bugetului de venituri și cheltuieli.
7) Să cunoască structura veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat.
8) Să identifice structura veniturilor și cheltuielilor bugetului local.
9) Să identifice structura veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de
stat.
10) Să analizeze rolul trezorerie finanțelor publice prin prisma funcțiilor acesteia.
11) Să identifice etapele ce presupun angajarea cheltuielilor publice.

2.2 CERINȚE PRELIMINARE

În parcurgerea acestui material de studiu vor fi de mare ajutor cunoștiințele


dobândite în cadrul disciplinelor Microeconomie, Macroeconomie, Finanțe, Finanțe
publice, studiate în anul I și II.
De asemenea, problematica abordată în cadrul acestei discipline face în
permanență referire la interdepentența cu alte științe și discipline de studiu, deoarece
domeniul fiscal-bugetar este deosebit de important pentru formarea resurselor financiare
publice în vederea acoperirii necesităților publice.
În cadrul acestui material de studiu este inclus un Test de evaluare inițială, ce
urmează a fi completat la prima întâlnire față în față. Rolul acestui chestionar este necesar
pentru buna desfășurare a activității, rezultatul fiind utilizat exclusiv pentru introducerea
după caz a unor noțiuni suplimentare, furnizarea de resurse de studiu suplimentare,
adaptarea conținuturilor teoretice și aplicative dezbătute in cadrul activităților
tutoriale/aplicative.

5
2.3 CONȚINUTUL MATERIALULUI DE STUDIU
După Introducere, materialul de studiu va debuta cu un Test de evaluare inițială
pentru a verifica starea de pregătire a studentului pentru activitatea ce urmează a fi
depusă și măsurile ce sunt necesare pentru a asigura atingerea obiectivelor educaționale
propuse.
Prin intermediul Unității de studiu I: Coordonate generale privind bugetul
public se va identifica conținutul și componentele bugetului public, principiile bugetare și
responsabilitățile în procesul bugetar.
Unitatea de studiu II: Procedura bugetară va dezbăte aspecte conținutul noțiunii
de procedură bugetară și etapele ce conțin această procedură.
Unitatea de studiu III: Bugetul de venituri și cheltuieli – instrument în
asigurarea echilibrului financiar prezintă caracteristicile bugetului de venituri și
cheltuieli, prin prisma tipologiei acestuia.
Unitatea de studiu IV: Structura veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat
prezintă clasificarea veniturilor și cheltuielilor cuprinse în bugetul de stat, luând în
considerare prevederile legale pentru construcția bugetului, la nivelul anului 2015.
Unitatea de studiu V: Considerații privind bugetul local prezintă alături de
principiile autonomiei locale, ccomponenta veniturilor și cheltuielilor bugetului local.
Unitatea de studiu VI: Bugetul asigurărilor sociale de stat face referire la rolul și
modul de elaborare al acestui buget, precum și la structura veniturilor și cheltuielilor
bugetului asigurărilor sociale de stat.
Unitatea de studiu VII: Coordonate privind trezoreria finanțelor publice este
destinată surprinderii necesității înființării Trezorerie Finanțelor Publice și a funcțiilor pe
care această instituție le îndeplinește.
Unitatea de studiu VIII: Aspecte privind angajarea cheltuielilor publice este
destinată prezentării relației între ordonatorul public și contabilul public și a etapelor
parcurse în angajarea cheltuielilor publice.
Finalul materialului de studiu va cuprinde: un Glosar de specialitate pentru
prezentarea unor termeni cu care operează domeniul bugetar; Lucrări de verificare
pentru aprecierea gradului de acumulare a cunostințelor și a deprinderilor de către
studenți; Indicații și răspunsuri la sarcinile de învățare prin precizarea elementelor de
localizare în cadrul materialului de studiu pentru fiecare sarcină de învățăre și precizarea
răspunsurilor corecte la testele de evaluare; Bibliografie pentru identificarea materialelor
(cărți, articole, studii, cercetări, etc.) necesare înțelegerii și însușirii aspectelor dezbătute.

2.4 RECOMANDĂRI DE STUDIU

În vederea parcurgerii cu succes a acestui material de studiu și dobândirii


cunoștințelor necesare, se recomandă parcurcerea unităților de studiu în mod secvențial,
alocând 2-3 ore pentru studiul unei unități de studiu.
Materialul bibliografic precizat în Bibliografie este deosebit de utile pentru
localizarea în legislația fiscal-bugetară a elementelor privind construcția și componentele
bugetului public și funcționarea Trezoreriei finanțelor publice. În acest context, se
recomandă utilizarea legislației publicate pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor Publice
pentru o mai bună înțelegere a aspectelor abordate.
În materialul de studiu sunt utilizate o serie de pictograme menite să ofere
studenților facilitate în parcurgerea cestui material și în înțelegerea aspectelor abordate. În
acest sens, semnificația pictogramelor este următoarea:

6
Introducere Obiective

Cerințe preliminare Cuprins

Conținut Sarcină de învățare

Rezumat Cuvinte cheie

Test de autoevaluare Concluzii

Recomandări privind
Recomandări de studiu
evaluarea

Indicații și răspunsuri Glosar

Bibliografie

2.5 RECOMANDĂRI PRIVIND EVALUAREA


Evaluarea cunoștințelor are două componente: una formativă prin sarcinile de
invățare și testele de autoevaluare și una sumativă prin lucrările de verificare și evaluarea
finală.
Pentru disciplina Buget și trezorerie publică sunt alocate 2 lucrări de verificare, al
căror conținut se va preciza la prima întălnire față în față. Lucrările de verificare vor fi
predate la data stabilită pentru susținerea examenului, pe suport hârtie sau electronic, prin
email, reprezentând 15% în nota finală.
Sarcinile de învățare și testele de autevaluare se găsesc în cuprinsul unităților de
studiu și au răspunsuri sau indicații de rezolvare într-un capitol special, plasat la sfarsitul
materialului de studiu.
Evaluarea finală se va realiza prin examen planificat în sesiunea de examene
conform calendarului disciplinei și va consta într-o singură probă. Cerințele privind
promovarea disciplinei vor fi prezentate la prima întâlnire față în față.

7
Test de evaluare inițială 3

Având în vedere faptul că aspecte privind impozite, taxe și contribuații


au fost și prin intermediul altor discipline de studiu (ex. Microeconomie,
Macroeconomie, Finanțe, Finanțe publice), prin intermediul acestui test de
evaluare se urmărește inițierea studenților în problematica bugetară, pe
baza cunoștințelor dobândite anterior.

1. Veniturile fiscale şi contribuţiile pentru asigurările sociale fac parte din categoria:
A. resurselor financiare publice ordinare.
B. resurselor financiare publice extraordinare.
C. resurselor financiare publice curente.
D. resurselor financiare publice cu destinaţie specială.

2. Creanţele fiscale reprezintă:


A. sume băneşti datorate bugetului general consolidat al statului sub formă
de impozite, taxe, contribuţii, care vor constitui veniturile fiscale ale
bugetului.
B. drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept
material fiscal.
C. sume băneşti datorate bugetului de stat sub formă de impozite, taxe,
contribuţii, care vor constitui veniturile fiscale ale bugetului.
D. sume băneşti datorate bugetului public sub formă de impozite, taxe,
contribuţii.

3. În baza reglementărilor în vigoare, creanţele fiscale care se plătesc în contul unic


20.47.01.01 "Venituri ale bugetului de stat - sume încasate pentru bugetul de stat în contul
unic, în curs de distribuire" sunt:
A. plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, datorate de societăţi
comerciale bancare, persoane juridice române, şi sucursalele din România
ale băncilor, persoane juridice străine.
B. impozit pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor
/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil.
C. impozit pe veniturile din lichidarea unei persoane juridice.
D. taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc.

4. În nomenclatorul obligaţiilor fiscale datorate bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor


speciale, care se plătesc în contul unic 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi
fondurilor speciale, în curs de distribuire”, în baza reglementărilor actuale se include:
A. contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate pentru produsele
din tutun din achiziţii intracomunitare /import.
B. contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de persoanele care
realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natură
salarială.
C. vărsăminte de la persoanele juridice, pentru persoanele cu handicap
neîncadrate.
D. contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate datorată pentru persoanele
care satisfac serviciul militar în termen.

8
5. Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat
în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului:
A. îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective.
B. nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi nu
atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere.
C. nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi
atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere, după termenul de
3 zile.
D. nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi
atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere, după termenul de
5 zile.

6. Între caracteristicile strategiei fiscal-bugetare se includ:


A. plafoane pentru anul bugetar următor şi doi ani ulteriori.
B. plafoane pentru anul bugetar următor şi trei ani ulteriori
C. planurile de alocare a resurselor bugetare pentru anul bugetar următor şi
pe doi ani ulteriori acestuia.
D. planurile de alocare a resurselor bugetare pentru anul bugetar următor şi
pe trei ani ulteriori acestuia

7. Conform prevederilor legale, cadrul fiscal-bugetar cuprinde plafoane pentru anul


bugetar următor şi 2 ani ulteriori, rezultatele efective pe 2 ani anteriori anului bugetar în
curs şi rezultatele estimate ale anului în curs pentru următorii indicatori:
A. soldul bugetului general consolidat, exprimat ca pondere în produsul intern
brut.
B. cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat, exprimate ca
pondere în produsul intern brut.
C. finanţările rambursabile care pot fi contractate, precum şi cele privind
tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează să fie
contractate de către unităţile administrativ-teritoriale.
D. finanţările nerambursabile care pot fi contractate, precum şi cele privind
tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează să fie
contractate de către unităţile administrativ-teritoriale.

8. Ajustarea fiscală reprezintă procesul prin care are loc:


A. reducerea sau creşterea cotelor de impunere.
B. reducerea deficitului bugetului de stat prin creşterea veniturilor bugetare.
C. reducerea deficitului bugetului de stat prin reducerea cheltuielilor bugetare.
D. reducerea deficitului bugetului de stat, fie prin reducerea cheltuielilor
bugetare, fie prin creşterea veniturilor bugetare.

9
Unitatea de studiu I
4
Coordonate generale privind bugetul public

4.1 CUPRINS
⇒ Conținutul bugetului public (4.4)
⇒ Componentele bugetului public (4.5)
⇒ Principiile bugetare (4.6)
⇒ Competențe și responsabilități în procesul bugetar (4.7)
4.2 INTRODUCERE
Sfera de cuprindere a finanţelor publice, respectiv relaţiile social-
economice băneşti prin mijlocirea cărora persoanele publice îşi constituie
şi utilizează fondurile de resurse financiare, impun existenţa la nivelul
oricărei naţiuni a politicii fiscal-bugetare.
Dacă prin intermediul politicii fiscale se stabilesc volumul şi
provenienţa resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de
prelevare care urmează a fi utilizate, obiectivele urmăririi, precum şi
mijloacele de realizare a acestora, politica bugetară reprezintă expresia
alegerilor bugetare realizate de decidenţii publici care vizează exclusiv
finalităţile economice şi sociale, instrumentele utilizate fiind cheltuielile
publice.
În baza acestor considerente, acțiunea corespunzătoare a politicii fisc-
bugetare presupune existența unui buget public menit să asigure
acoperirea necesităților publice și creșterea nivelului de dezvoltare.
Prin intermediul aceste unități de studiu va fi prezentat bugetul public
ca document, lege, sistem de fluxuri financiare și instrument de politică
economică, vor fi precizate componentele bugetului public și principiile,
competențele și responsabilitățile în procesul bugetar.
4.3 OBIECTIVE
După studierea acestei unități de studiu, studenții vor fi capabili:
1. Să identifice conținutul bugetului public și relația buget public –
lege, sistem de fluxuri financiare, instrument de politică economică.
2. Să identifice componentele bugetului public.
3. Să analizeze principiile bugetare.
4. Să identifice principalele competențe și responsabilități ce revin
organismelor publice în procesul bugetar.

4.4 CONȚINUTUL BUGETULUI PUBLIC

Prin bugetul public se proiectează şi se desfăşoară activitatea privind finanţele


publice.
Bugetul public poate fi privit ca:
♦ Bugetul public – document;
♦ Bugetul public – lege;
♦ Bugetul public – sistem de fluxuri financiare;
♦ Bugetul public – instrument de politică economică.
Bugetul public – document
Bugetul public este documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate, în fiecare an,
veniturile şi cheltuielile publice.

10
Conform clasificaţiei bugetare, înscrierea veniturilor se realizează pe capitole şi
subcapitole, după conţinutul lor fiscal sau nefiscal şi după sursa de provenienţă, iar
cheltuielile sunt înscrise pe părţi, capitole, subcapitole, articole şi alineate după conţinut şi
după destinaţia pe care o capătă.
Prin bugetul public se poate stabili, pe termen scurt, un echilibru între nevoile
colective şi mijloacele cu care se acoperă, respectiv:
 Se stabileşte un raport între resursele financiare publice provenite, în principal,
din impozite şi taxe, şi nevoile sociale;
 Pe baza puterii de contribuţie a subiecţilor impozabili, se stabileşte capacitatea
de satisfacere a nevoilor generale;
 Se poate avea o imagine de ansamblu asupra raportului dintre valoarea
bunurilor materiale şi nemateriale create în economia financiară publică şi valoarea
eforturilor făcute pentru realizarea lor;
 Bugetul public este instrumentul de programare, de executare şi de control
asupra rezultatelor execuţiei resurselor băneşti ale societăţii şi a modului de repartizare şi
utilizare a acestora prin cheltuieli publice.
Bugetul public reprezintă ansamblul documentelor în sectorul public, care împreună
formează sistemul unitar de bugete. Acesta reflectă resursele financiare publice, prin
următoarele componente:
- bugetul de stat;
- bugetul asigurărilor sociale de stat;
- bugetele locale;
- bugetele fondurilor speciale;
- bugetele instituţiilor publice cu caracter autonom;
- bugetul trezoreriei generale a statului;
- bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
- bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
- bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat
şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
- bugetul fondurilor externe nerambursabile.
În cadrul sistemului unitar de bugete, se pot determina bugetul public naţional şi
bugetul general consolidat, formate astfel:
 Bugetul public naţional:
- bugetul de stat;
- bugetul asigurărilor sociale de stat;
- bugetele locale.
 Bugetul general consolidat:
- bugetul public naţional;
- bugetele fondurilor speciale;
- bugetul trezoreriei generale a statului;
- bugetele instituţiilor publice cu caracter autonom;
- bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
- bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
- bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de
stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
- bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Volumul total al resurselor financiare publice este determinat de nivelul cheltuielilor
totale, nivel influenţat, conform Legii finanţelor publice, de politica financiară a statului, de
reţeaua de instituţii publice în funcţiune şi cele care urmează a se înfiinţa, de numărul de
salariaţi, de obiectivele din domeniul social propuse a se realiza în noul an, de programele

11
de cercetare, de obiectivele stabilite pentru domeniul economic, de finanţarea
administraţiei centrale şi locale, de dobânzile aferente datoriei publice, etc.
Cheltuielile publice totale consolidate obţinute prin eliminarea transferurilor
consolidabile prevăzute în bugetul de stat (transferuri de resurse din bugetul de stat către
bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat) reflectă dimensiunile efortului financiar
public.
Consolidarea bugetului este operaţiunea de eliminare a transferurilor de sume
dintre bugetele componente ale bugetului general consolidat, în vederea evitării dublei
evidenţieri a acestora.

Bugetul public – lege


Bugetul public este un act juridic în care se prevăd şi se aprobă, prin lege, veniturile
şi cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor publice.
În ţara noastră, instituţiile publice sunt: Parlamentul, Preşedenţia, Guvernul,
ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale,
autoritatea judecătorească, alte autorităţi publice, instituţiile de stat de subordonare
centrală sau locală, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.
Prin Legea 186/2015 – Legea bugetului de stat pe anul 2015 se prevede şi
autorizează pentru anul bugetar 2015 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe
destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului
naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe
nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.
Trăsăturile bugetului public – lege sunt următoarele:
- act de previziuni, indicând resursele băneşti ale statului şi destinaţiile acestora
sub forma cheltuielilor;
- act de autorizare, prin care puterea executivă este împuternicită de puterea
legislativă să cheltuiască şi să perceapă venituri, potrivit prevederilor legale;
- act anual, respectiv anul bugetar pentru care sunt aprobate veniturile şi
cheltuielile bugetare, precum şi perioada în care se realizează execuţia indicatorilor
bugetari.

Bugetul public – sistem de fluxuri financiare


Bugetul public reflectă un sistem de fluxuri financiare legate de formarea resurselor
financiare publice (impozite, taxe, contribuţii, venituri nefiscale), pe de o parte, şi de
repartizare a acestora, pe de altă parte.
În cea mai mare parte, aceste fluxuri sunt reprezentate de prelevările şi transferurile
prin care statul şi colectivităţile locale îşi constituie resurse băneşti necesare desfăşurării
activităţii specifice, prin cheltuieli.

Bugetul public – instrument de politică economică


Bugetul public este un instrument de politică a statului în domeniul fiscalităţii şi
cheltuielilor publice, întrucât prin acest document sunt stabilite veniturile bugetare ce
reflectă politica fiscală şi cheltuielile bugetare, subvenţiile şi transferurile care au un rol
important în plan economic şi social.

4.5 COMPONENTELE BUGETULUI PUBLIC

Bugetul public cuprinde toate veniturile şi cheltuielile de natură publică ale unui stat.
Componentele bugetului public sunt autonome. Ele au venituri şi cheltuieli proprii,
se elaborează şi se aprobă distinct, iar din punct de vedere administrativ, titularii acestora
au independenţă deplină. Aceste caracteristici sunt consfinţite de Constituţie.

12
1. Bugetul de stat este documentul elaborat şi administrat de Guvern şi aprobat de
Parlament, prin lege, cuprinzând veniturile şi cheltuielile aprobate prin legea bugetară
anuală.
Bugetul de stat cuprinde resursele financiare mobilizate la dispoziţia statului şi
repartizarea acestora în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare economică şi socială
a ţării, precum şi pentru funcţionarea autorităţii publice.
În Legea bugetului de stat pe anul 2015, nr. 186/2014, la Capitolul Dispoziții
referitoare la bugetul de stat pentru anul 2015, se prevăd următoarele:
• Sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la
cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate,
după caz, este prevăzută în anexa nr. 1, la Legea nr. 186/2014.
• Bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 107.413,0 milioane lei, iar la
cheltuieli în sumă de 126.532,6 milioane lei, cu un deficit de 19.119,6 milioane lei.
• Sinteza cheltuielilor bugetare, pe surse de finanţare, cu detalierea pe capitole,
subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 2.,
la Legea nr. 186/2014.
• Bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea sunt prevăzute
în anexa nr. 3, la Legea nr. 186/2015
2. Bugetul asigurărilor sociale de stat este documentul ce se întocmeşte distinct
de bugetul de stat şi se aprobă de Parlament prin lege separată, fiind administrat şi
gestionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Veniturile ce sunt cuprinse în acest buget nu pot fi utilizate pentru alte cheltuieli
bugetare decât cele pentru care sunt repartizate prin prevederile bugetului respectiv.
Totodată, revine o obligaţie mai fermă pentru autorităţile asigurărilor sociale de stat de a
urmări modul de stabilire şi de încasare a veniturilor sale, pentru a se putea asigura plata
pensiilor, ajutoarelor şi a celorlalte cheltuieli prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de
stat.
Prin Legea nr. 187/2014 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, se
prevede, pentru anul bugetar 2015, veniturile pe capitole şi subcapitole şi, la cheltuieli, pe
destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din
venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2015. Astfel,
pentru anul 2015:
• Bugetul asigurărilor sociale de stat, aferent sistemului public de pensii, se
stabileşte la venituri în sumă de 54.724,5 milioane lei, iar, la cheltuieli, în sumă de
54.724,5 milioane lei.
• Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 2015 este de 2.415 lei.
• Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul:
asiguratului sau pensionarului, la 2.415 lei; unui membru de familie al asiguratului sau al
pensionarului, la 1.208 lei.
• În anul 2015, valoarea punctului de pensie este de 830,2 lei.
• În anul 2015, indicele de corecţie, prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, este de
1,07.
3. Bugetele locale sunt bugetele unităţilor administrativ-teritoriale cu personalitate
juridică, elaborate autonom, fapt ce stimulează iniţiativa locală în realizarea veniturilor şi
satisfacerea cerinţelor sociale locale.
Unităţile administrativ – teritoriale îşi dimensionează cheltuielile în raport cu nevoile
proprii, în corelare cu resursele pe care le pot mobiliza din impozite, taxe şi celelalte
venituri stabilite prin legea bugetară, efectuând controlul asupra modului de utilizare a
fondurilor alocate.

13
În cazul în care bugetele locale nu-şi pot acoperi cheltuielile din venituri proprii
stabilite în conformitate cu legea, acestea pot beneficia de transferuri de fonduri băneşti de
la bugetul de stat.
4. Bugetele fondurilor speciale se întocmesc în vederea finanţării anumitor
obiective şi acţiuni necesare în perioada considerată, pentru care se instituie prelevări
obligatorii pe baza unor legi speciale.
5. Bugetul trezoreriei generale a statului este documentul în care sunt înscrise
veniturile şi cheltuielile trezoreriei privind activitatea desfăşurată de aceasta în scopul
îndeplinirii funcţiilor sale.
6. Bugetele instituţiilor publice autonome include veniturile şi cheltuielile
instituţiilor publice centrale, care nu sunt subordonate nici unei alte instituţii de drept
public.
7. Bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de
stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale include
veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice centrale, care nu sunt subordonate nici unei alte
instituţii de drept public şi care primesc subvenţii de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale în completarea fondurilor proprii.
8. Bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii sunt
documentele în care sunt prevăzute şi aprobate anual veniturile şi cheltuielile instituţiilor
publice centrale, care nu sunt subordonate nici unei alte instituţii de drept public. Veniturile
proprii provin din chirii, organizarea de manifestări culturale şi sportive, concursuri artistice,
publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activităţi proprii sau
anexe, prestări de servicii şi altele asemenea.
9. Bugetele fondurilor provenite din credite externe este documentul în care
sunt prevăzute şi aprobate veniturile provenind din credite externe sau garantate de stat şi
a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice.
10. Bugetele fondurilor externe nerambursabile este documentul în care sunt
prevăzute şi aprobate veniturile provenind din credite externe sau garantate de stat care
nu trebuie rambursate.

4.6 PRINCIPIILE BUGETARE

Principiile bugetare sunt prevăzute explicit şi rezultă implicit din conţinutul Legii
finanţelor publice.
În practica bugetară se folosesc următoarele principii bugetare: principiul
universalităţii; principiul unităţii; principiul neafectării veniturilor; principiul anualităţii
bugetului public; principiul specializării bugetare; principiul unităţii monetare; principiul
echilibrului bugetar; principiul publicităţii.

Principiul universalităţii
Acest principiu prevede următoarele:
- Veniturile şi cheltuielile publice să fie înscrise în bugetul de stat cu sumele lor
globale;
- Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu
excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor care au stabilite destinaţii distincte;
- Veniturile şi cheltuielile publice să se realizeze numai în cadrul bugetului public,
prin componentele acestuia.
Principalele avantaje ale respectării acestui principiu sunt: cunoaşterea cât mai
exactă şi reală a volumului total al veniturilor şi cheltuielilor publice; cunoaşterea corelaţiei
care există între anumite venituri şi cheltuieli care se află în conexiune strânsă; asigurarea
posibilităţilor de control al Parlamentului asupra cuantumului total al veniturilor şi
cheltuielilor publice.

14
Aplicare strictă a principiului universalităţii conferă bugetului public caracterul de
buget brut.
Bugetul brut evidenţiază suma dimensiunilor globale reprezentând încasările de
venituri publice sau acoperirea cheltuielilor publice.
Legătura dintre bugetul public şi bugetul instituţiei este dată de diferenţa dintre
cheltuielile (mai mari) şi veniturile proprii (mai mici), adică soldul cheltuielilor. În aceste
condiţii, aplicarea principiului universalităţii bazat pe legăturile per sold conferă bugetului
caracteristica de buget net.
Bugetul public net evidenţiază suma soldurilor reprezentând vărsăminte din venituri
sau acoperirea cheltuielilor.

Principiul unităţii
Acest principiu presupune ca veniturile şi cheltuielile publice să fie înscrise într-un
singur document, pentru a asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice.
Astfel, bugetul public, prin unicitatea documentului, asigură a prezentare de ansamblu şi
deci o cunoaştere clară a situaţiei finanţelor publice, adică a surselor de venituri şi a
destinaţiei cheltuielilor, precum şi a formei echilibrate sau deficitare a bugetului.
În literatura de specialitate şi în practica bugetară abaterile acceptate de la cerinţa
unităţii bugetare sunt denumite “derogări”. Derogările de la principiul unităţii bugetare, ce
facilitează debugetizarea unor cheltuieli sunt:
- Conturile speciale ale tezaurului public – reprezintă operaţiuni financiare care
constau în înregistrarea cheltuielilor sau încasărilor ce nu sunt definitive, întrucât
angajamentul la care ele au dat naştere urmează să fie executat;
- Bugetele extraordinare – sunt bugete prin care se asigură finanţarea cheltuielilor
excepţionale (militare, de război) în afara regulilor tradiţionale ale contabilităţii publice;
- Bugetele anexe – constituie o excepţie formală de la regula unităţii bugetare, în
sensul că ele cuprind operaţiile financiare ale unor servicii ale statului cu caracter industrial
sau comercial necuprinse în bugetul general decât prin vărsământul soldului lor creditor
sau debitor;
- Bugetele autonome – constituie o excepţie reală de la regula unităţii bugetare,
deoarece ele sunt adoptate de Consiliile de administraţie ale întreprinderilor naţionale sau
ale instituţiilor publice care beneficiază de autonomie financiară fără a fi supuse controlului
Parlamentului;
- Rectificarea Legii bugetare anuale - apare datorită necunoaşterii cu exactitate a
nivelului cheltuielilor şi respectiv al veniturilor în momentul aprobării legii bugetare, ceea ce
face necesară revenirea asupra nivelului indicatorilor bugetari în cursul exerciţiului
bugetar;
- Bugetele referitoare la unele cheltuieli accidentale sau în caz de urgenţă.

Principiul neafectării veniturilor


Acest principiu presupune depersonalizarea veniturilor bugetare care serveşte la
acoperirea cheltuielilor publice privite în ansamblul său. Potrivit acestui principiu nu este
permisă perceperea unui venit public pentru finanţarea unei anumite cheltuieli publice, ce
se stabilesc pe baza nevoilor sociale identificate, în funcţie de utilitatea lor, de
oportunitatea şi eficienţa acestora.
Existenţa resurselor financiare este o condiţie generală a acoperirii cheltuielilor
publice pe ansamblu. Majorările de cheltuieli în cursul anului bugetar se pot efectua cu
condiţia ca iniţiatorii să prevadă şi resursele necesare acoperirii acestora.
Repartizarea resurselor financiare pe destinaţiile cheltuielilor nu implică în nici un fel
egalitatea dintre un anumit venit şi o anumită cheltuială.

15
Principiul anualităţii bugetului public
Acest principiu se referă la durata de timp pentru care Parlamentul autorizează
Guvernul să încaseze veniturile publice şi să efectueze cheltuielile publice, fiind limitată,
de obicei, la un an.
A doua semnificaţie a anualităţii bugetare este perioada de timp în care se execută
bugetul public. Această perioadă poate fi egală sau nu cu cea pentru care s-a aprobat
bugetul.
În funcţie de acestea, execuţia bugetului public, respectiv încasarea veniturilor şi
efectuarea cheltuielilor autorizate pentru fiecare an bugetar, poate fi organizată în două
modalităţi alternative:
- sistemul de exerciţiu bugetar – presupune ca execuţia veniturilor şi cheltuielilor
să fie înregistrată în conturile deschise pentru fiecare an bugetar, execuţie ce funcţionează
pe parcursul a 3-6 luni sau 2-3 ani bugetari, deci are loc o prelungire a perioadei de
execuţie bugetară, timp în care se continuă încasarea veniturilor bugetare şi efectuarea
cheltuielilor bugetare.
- sistemul de gestiune bugetară – ce vizează ca în cursul anului să se
înregistreze numai operaţiile care se execută, în sensul că în conturile funcţionale din anul
n se înregistrează veniturile şi cheltuielile exigibile în acest an, unele putând să aparţină
bugetelor din n-1 sau n+1, conform prevederilor legilor bugetare anuale.

Principiul specializării bugetare


Acest principiu prevede ca veniturile bugetare să fie înscrise în buget şi aprobate de
Parlament pe surse de provenienţă, iar cheltuielile publice ce urmează să se efectueze
trebuie înscrise în buget pe categorii definite de destinaţie şi în funcţie de conţinutul lor
economic.
Clasificaţia bugetară trebuie să fie simplă şi clară şi să ofere o imagine privind:
- sursele de provenienţă ale veniturilor; care sunt impozitele directe; care sunt
impozitele indirecte; ce loc ocupă fiecare impozit în ansamblul veniturilor fiscale; care sunt
veniturile extraordinare;
- destinaţiile cheltuielilor, în cadrul grupării economice (curente şi de capital), în
cadrul grupării funcţionale (pe ramuri şi domenii de activitate, către care sunt orientate
resursele) şi ale grupării administrative, pe instituţii ai căror conducători sunt ordonatori de
credite bugetare.

Principiul unităţii monetare


Acest principiu prevede ca toate operaţiunile bugetare să se exprime în moneda
naţională.

Principiul echilibrului bugetar


Acest principiu prevede ca veniturile publice să acopere cheltuielile publice, ceea ce
înseamnă că bugetul trebuie să fie echilibrat, respectiv balansat.
Echilibrul bugetului pe parcursul execuţiei se realizează atunci când lichidităţile
băneşti provenite din încasarea veniturilor publice trebuie să acopere nevoile de plăţi
scadente.

Total încasări la momentul T = Total plăţi exigibile la momentul T


(L) (P)

Dacă:
L = P -- echilibru de trezorerie;
L < P -- gol în trezorerie (deficit);
L > P -- excedent în trezorerie (surplus).

16
Echilibrul bugetului anual presupune egalitatea dintre nivelul încasării veniturilor
obligatorii ale statului (R) şi nivelul cheltuielilor totale (C). În funcţie de relaţia dintre R şi C
putem avea una din următoarele situaţii:

R = C -- echilibru bugetar anual;


R < C -- deficit bugetar anual;
R > C -- excedent bugetar anual.

Principiul publicităţii
Acest principiu presupune ca bugetul public să fie adus la cunoştinţa opiniei publice
prin mijloacele de publicitate. Bugetul statului este cunoscut prin mass-media încă din faza
de proiect şi în timpul dezbaterilor parlamentare. Sistemul bugetar este deschis si
transparent, acestea realizandu-se prin: dezbaterea publica a proiectelor de buget, cu
prilejul aprobarii acestora; dezbaterea publica a conturilor generale anuale de executie a
bugetelor, cu prilejul aprobarii acestora; publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, a actelor normative de aprobare a bugetelor si conturilor anuale de executie a acestora;
mijloacele de informare in masa, pentru difuzarea informatiilor asupra continutului
bugetului, exceptand informatiile si documentele nepublicabile, prevazute de lege.

4.7 COMPETENȚE ȘI RESPONSABILITĂȚI ÎN PROCESUL BUGETAR

Bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale,


bugetele institutiilor publice autonome, bugetele creditelor externe contractate sau
garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile, bugetul trezoreriei statului și
bugetele institutiilor publice se aprobă astfel:
• bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale,
bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat și bugetele fondurilor externe
nerambursabile, prin lege;
• bugetele instituțiilor publice autonome, de către organele abilitate în acest scop
prin legi speciale;
• bugetele instituțiilor publice finanțate parțial din bugetul public, prin lege, ca
anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite;
• bugetele instituțiilor publice finanțate integral din bugetul public, de către
ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora;
• bugetele instituțiilor publice care se finanțează integral din venituri proprii, de
către organul de conducere al instituției publice și cu acordul ordonatorului de credite
ierarhic superior;
• bugetul trezoreriei statului, prin hotărâre a Guvernului.
Bugetele instituțiilor publice cu finanțate totală sau partțială din bugetul public,
bugetele instituțiilor publice cu finanțare integrală din venituri proprii și bugetul trezoreriei
statului se aprobă în termen de 15 zile de la data publicării legii bugetare anuale sau a
legii de rectificare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Din perspectiva procesului bugetar, rolul revine Parlamentului, Guvernului,
Ministerului Finanțelor Publice, ordonatorilor de credite.
Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de
Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
În cazul în care legile bugetare anuale, depuse în termen legal, nu au fost adoptate
de către Parlament până cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care
se referă proiectul de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de
urgență.

17
În timpul dezbaterilor nu pot fi aprobate amendamente la legile bugetare anuale,
care determină majorarea nivelului deficitului bugetar. Parlamentul adopta legile contului
general anual de execuție.
Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, care ia în considerare
perspectivele economice și prioritățile politice cuprinse în Programul de guvernare
acceptat de Parlament.
Guvernul asigură:
• elaborarea raportului privind situația macroeconomică pentru anul bugetar
respectiv și proiecția acesteia în următorii 3 ani;
• elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre
adoptare Parlamentului, în cadrul termenului limită prevăzut lege;
• exercitarea conducerii generale a activității executive în domeniul finanțelor
publice, scop în care examinează periodic execuția bugetară și stabilește măsuri pentru
menținerea sau îmbunătățirea echilibrului bugetar, după caz;
• supunerea spre adoptare Parlamentului a proiectelor legilor de rectificare și a
contului general anual de execuție;
• utilizarea fondului de rezervă bugetară și a fondului de intervenție la dispoziția
sa, pe bază de hotărâri.
Ministerul Finantelor Publice are în domeniul finanțelor publice, în principal,
următoarele atributii:
• coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la
sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de
rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție;
• dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare;
• emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor și forma de prezentare
a acestora;
• emite norme metodologice, precizări și instrucțiuni prin care se stabilesc
practicile și procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanțarea și
plata cheltuielilor, controlul cheltuirii acestora, încheierea exercițiului bugetar anual,
contabilizarea și raportarea;
• solicită rapoarte și informații oricăror instituții care gestioneaza fonduri publice;
• aprobă clasificațiile bugetare, precum și modificările acestora;
• analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor;
• furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor
principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor
bugetare anuale;
• asigură monitorizarea execuției bugetare, iar în cazul în care se constată
abateri ale veniturilor și cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune Guvernului măsuri
pentru reglementarea situației;
• avizează, în faza de proiect, acordurile, memorandmurile, protocoalele sau alte
asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum și proiectele de acte
normative, care conțin implicații financiare;
• stabilește conținutul, forma de prezentare și structura programelor elaborate de
ordonatorii principali de credite;
• blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără
temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite;
• dispune măsurile necesare pentru administrarea și urmărirea modului de
utilizare a fondurilor publice destinate cofinanțării în bani, rezultate din contribuția
financiară externă acordată Guvernului României;

18
• colaborează cu Banca Națională a României la elaborarea balanței de plăți
externe, a balanței creanțelor și angajamentelor externe, a reglementărilor în domeniul
monetar și valutar;
• prezintă semestrial Guvernului și comisiilor pentru buget, finanțe și bănci ale
Parlamentului, împreună cu Banca Națională a României, informări asupra modului de
realizare a balanței de plăți externe și a balanței creanțelor și angajamentelor externe și
propune soluții de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al
balanței de plăți externe;
• participă, în numele statului, în țară și în străinătate, după caz, la tratative
externe privind acordurile bilaterale și multilaterale de promovare și protejare a investițiilor
și convențiile de evitare a dublei impuneri și combatere a evaziunii fiscale și, împreună cu
Banca Națională a României, în probleme financiare, valutare și de plăți;
• îndeplinește și alte atribuții prevăzute de dispozițiile legale.
Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare
numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de
activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de:
• angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor ăn limita creditelor bugetare
repartizate și aprobate;
• realizarea veniturilor;
• angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
• integritatea bunurilor încredințate instituției pe care o conduc;
• organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a situațiilor
financiare asupra situației patrimoniului aflat în administrare și execuție bugetară;
• organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziții publice și a
programului de lucrări de investiții publice;
• organizarea evidenței programelor, inclusiv a indicatorilor aferenți acestora;
• organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului, conform prevederilor
legale.
Controlul financiar preventiv și auditul intern se exercită asupra tuturor
operațiunilor care afectează fondurile publice și/sau patrimoniul public și sunt exercitate
conform reglementărilor legale în domeniu.
Angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de
ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil.
Angajarea și ordonanțarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de
control financiar preventiv propriu, potrivit dispozițiilor legale.
Controlul financiar preventiv delegat se exercită de Ministerul Finanțelor Publice,
conform legislației in domeniu.

4.8 SARCINĂ DE ÎNVĂȚARE


Care este semnificația bugetului public – document?
Care este semnificația bugetului public – lege?
Care este semnificația bugetului public – sistem de fluxuri
financiare?
Care este semnificația bugetului public – instrument de politică
economică?
Care sunt componentele bugetului public național?
Care sunt componentele bugetului general consolidat?
Enumerați principiile bugetare.
Care este semnificația principiilor bugetare?
Ce rol are Parlamentul și Guvernul în procesul bugetar?

19
4.9 REZUMAT ȘI CUVINTE CHEIE
Bugetul public reprezintă ansamblul documentelor în sectorul
public, care împreună formează sistemul unitar de bugete. Bugetul public
este un act juridic în care se prevăd şi se aprobă, prin lege, veniturile şi
cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor publice. În practica
bugetară se folosesc următoarele principii bugetare: principiul
universalităţii; principiul unităţii; principiul neafectării veniturilor; principiul
anualităţii bugetului public; principiul specializării bugetare; principiul
unităţii monetare; principiul echilibrului bugetar; principiul publicităţii. Din
perspectiva procesului bugetar, rolul revine Parlamentului, Guvernului,
Ministerului Finanțelor Publice, ordonatorilor de credite.

Cuvinte cheie: bugetul public național; bugetul general consolidat;


bugetul de stat; bugetul local; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetul
instituțiilor publice
4.10 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Bugetul public poate fi privit ca:


A. lege;
B. document;
C. sistem de fluxuri financiare;
D. instrument de politică economică;
E. a + b + c + d.

2. Bugetul public este format din:


A. bugetul de stat; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetele locale;
B. bugetul de stat; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetele locale;
bugetele fondurilor speciale; bugetele instituţiilor publice cu caracter
autonom;
C. bugetul de stat; bugetul asigurărilor sociale de stat; bugetele locale;
bugetele fondurilor speciale; bugetele instituţiilor publice cu caracter
autonom; bugetul trezoreriei generale a statului; bugetele instituţiilor
publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz;
bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;
bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau
garantate de stat şi a căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se
asigură din fonduri publice; bugetul fondurilor externe
nerambursabile;
D. bugetele instituţiilor publice cu caracter autonom; bugetul trezoreriei
generale a statului; bugetele instituţiilor publice finanţate integral
sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi
bugetele fondurilor speciale, după caz; bugetele instituţiilor publice
finanţate integral din venituri proprii.

3. Trăsăturile bugetului public -lege sunt:


A. act de previziuni; act anual;
B. act de autorizare;
C. act de previziuni, act de actualizare;
D. act de previziuni; act de autorizare; act anual.

20
4. Bugetul public net evidenţiază:
A. suma soldurilor reprezentând vărsăminte din venituri sau acoperirea
cheltuielilor;
B. suma dimensiunilor globale reprezentând încasările de venituri
publice sau acoperirea cheltuielilor publice;
C. legătura dintre bugetul public şi bugetul instituţiei publice.

5. Derogările de la principiul unităţii bugetare sunt:


A. conturile speciale de tezaur; bugetele extraordinare; bugetele
anexe;
B. bugetele anexe; bugetele extraordinare; bugetele autonome;
C. rectificarea legii bugetare; bugetele autonome;
D. conturile speciale ale tezaurului public; bugetele extraordinare;
bugetele anexe; bugetele autonome; rectificarea legii bugetare
anuale; bugetele referitoare la unele cheltuieli accidentale sau în
caz de urgenţă.
4.11 CONCLUZII
Parcurgerea aspectelor din această unitate de studiu va permite
studenților să înțeleagă rolul bugetului public în viața social-economică a
națiunii și să identifice conținutul bugetului public și principiile bugetare.

21
Unitatea de studiu II
5
Procedura bugetară

5.1 CUPRINS
⇒ Noțiunea de procedură bugetară (5.4)
⇒ Procedura elaborării proiectului bugetului public (5.5)
⇒ Aprobarea bugetului și adoptarea Legii bugetare anuale (5.6)
⇒ Execuția bugetară (5.7)
⇒ Încheierea exercițiului bugetar (5.8)
5.2 INTRODUCERE
Conform dispozițiilor legale, activitatea bugetară trece prin mai multe
etape și anume: elaborarea proiectelor bugetare care alcătuiesc sistemul
bugetar, aprobarea, executarea și încheierea exercițiului bugetar.
În acest cadru, prin intermediul acestei unități de studiu va fi definit
conceptul de procedură bugetară și se vor prezenta coordonatele fiecărei
etape ale procedurii bugetare.
5.3 OBIECTIVE
După studierea acestei unități de studiu, studenții vor fi capabili:
1. Să definească procedura bugetară.
2. Să identifice etapele procedurii bugetare.
3. Să caracterizeze fiecare etapă a procedurii bugetare.

5.4 NOȚIUNEA DE PROCEDURĂ BUGETARĂ

Procedura bugetară reprezintă ansamblul actelor şi operaţiunilor privind


întocmirea proiectului de buget, aprobarea lui, executarea bugetului, încheierea şi
aprobarea contului general de execuţie bugetară, precum şi controlul execuţiei bugetare.
În conformitate cu dispoziţiile normative cuprinse în Legea finanţelor publice,
activitatea bugetară presupune parcurgerea mai multor etape sau faze, respectiv:
elaborarea proiectului bugetului de stat; aprobarea lui; executarea bugetului şi încheierea
exerciţiului bugetar; controlul execuţiei bugetare.
1. Elaborarea proiectului bugetului cuprinde activitatea de determinare a veniturilor
şi cheltuielilor bugetului public naţional şi începe în anul premergător celui pentru care se
întocmeşte şi se realizează, în sistem piramidal.
2. Aprobarea bugetului presupune dezbaterea proiectului în Parlament şi votarea
legii bugetare anuale. Această etapă se parcurge, de obicei, tot în anul premergător celui
pentru care s-a întocmit proiectul de buget, dar din anumite motive, se poate întâmpla ca
dezbaterea şi aprobarea bugetului să se facă în prima parte a anului pentru care el s-a
elaborat.
3. Executarea bugetului (sau execuţia bugetară) constă în realizarea veniturilor la
termenele şi în cuantumurile prevăzute, precum şi în efectuarea cheltuielilor potrivit
destinaţiilor stabilite. Dacă realizarea veniturilor bugetare reprezintă obligaţii minime,
efectuarea cheltuielilor reprezintă obligaţii maxime, care nu pot fi, în principiu, depăşite.
4. Încheierea exerciţiului bugetar presupune realizarea, pe baza datelor furnizate de
evidenţa execuţiei bugetare, a unei dări de seamă cu privire la modul de realizare a
veniturilor şi de efectuarea cheltuielilor pentru anul bugetar expirat.
Având în vedere cele relatate mai sus, procedura bugetară poate fi definită ca fiind
ansamblul actelor şi operaţiunilor cu caracter tehnic şi normativ, înfăptuite de organele
specializate ale statului în scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii bugetului
public naţional.
22
5.5 PROCEDURA ELABORĂRII PROIECTULUI BUGETULUI PUBLIC

Prima etapă din procedura bugetară a statului este elaborarea proiectului bugetului
public naţional, proces care cade în sarcina Guvernului. Potrivit reglementărilor actuale,
Guvernul elaborează proiectul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat, a
fondurilor speciale, precum şi al contului general anual de execuţie al bugetului.
Elaborarea proiectului bugetului anual al statului comportă:
a) îndrumări metodologice de specialitate financiară;
b) operaţiuni de estimare şi calcul a veniturilor şi cheltuielilor bugetare de către
toate instituţiile şi organele de stat care au relaţii cu bugetul de stat;
c) stabilirea şi înfăptuirea categoriilor principale de venituri şi cheltuieli bugetare
anuale de stat sau cu caracter general.
Îndrumarea metodologică a operaţiunilor de elaborare a proiectului bugetului
statului revine Ministerului Finanţelor, care este abilitat să elaboreze norme metodologice
care sunt obligatorii pentru toţi agenţii economici, instituţii publice şi organe de stat care
întocmesc bugete proprii.
Din punct de vedere metodologic, pentru estimarea sau evaluarea cheltuielilor şi
veniturilor bugetare, în statele moderne se utilizează modalităţi diferite.
În ţara noastră, evaluarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare se face conform unei
metode combinate, mixte, adică ea presupune – din punct de vedere metodologic – o
evaluare directă care se aplică prin compararea cifrelor de venituri şi cheltuieli ce se
propun –cu cele din anul precedent. Astfel, cifrele de venituri şi cheltuieli rezultate din
evaluarea directă se prevăd în proiectele de bugete alăturat şi comparativ cu cele din anul
şi exerciţiul bugetar precedent.
Pentru înscrierea în proiectul anual al bugetului de stat a veniturilor şi cheltuielilor
bugetare Legea finanţelor publice stabileşte că acestea se vor grupa în “venituri ordinare
şi extraordinare”, cheltuielile se vor împărţi în “cheltuieli curente şi de capital”, toate
acestea desfăşurate pe baza clasificaţiei bugetare tip elaborată de Ministerul Finanţelor.
În desfăşurarea procedurii de elaborare a proiectului bugetului anual de stat, locul
cel mai important îl ocupă elaborarea proiectelor de bugete ale ministerelor şi celorlalte
organe centrale de stat.
Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern,
prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza:
• prognozelor indicatorilor macroeconomici și sociali pentru anul bugetar pentru
care se elaborează proiectul de buget, precum și pentru următorii 3 ani;
• politicilor fiscale și bugetare;
• prevederilor memorandumurilor de finanțare, ale memorandumurilor de
înțelegere sau ale altor acorduri internaționale cu organisme și instituții financiare
internaționale, semnate și/sau ratificate;
• politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea
propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
• propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
• programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul
finanțării unor acțiuni sau ansamblu de acțiuni, cărora le sunt asociate obiective precise și
indicatori de rezultate și de eficiență; programele sunt însoțite de estimarea anuala a
performanțelor fiecărui program, care trebuie să precizeze: acțiunile, costurile asociate,
obiectivele urmărite, rezultatele obținute și estimate pentru anii următori, măsurate prin
indicatori preciși, a căror alegere este justificată;
• propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum
și de transferuri consolidabile pentru autoritățile administrației publice locale;
• posibilităților de finanțare a deficitului bugetar.

23
Proiectele de bugete anuale ale ministerelor şi celorlalte organe centrale de stat
elaborate conform dispoziţiilor legale se depun la Ministerul Finanţelor, însoţite de
documentaţia necesară pentru investiţii şi de expuneri de motive, atât pentru venituri, cât
şi pentru cheltuieli, până la 1 august a fiecărui an.
Pe baza proiectelor de bugete definitivate ale ministerelor şi celorlalte organe de
stat, Ministerul Finanţelor întocmeşte proiectul bugetului statului şi proiectul legii bugetare
privind acest buget, până la 25 septembrie, pe care le supune Guvernului spre „însuşire”.
„Însuşirea” proiectului bugetului anual al statului de către Guvern comportă o ultimă
verificare a cifrelor bugetare de venituri şi cheltuieli şi aprobarea acestora cu au fără
modificări, cu acordul unanim al membrilor săi.
5.6 APROBAREA BUGETULUI ȘI ADOPTAREA LEGII BUGETARE
ANUALE
În conformitate cu dispoziţiile Legii finanţelor publice aprobarea bugetului de stat
anual este de competenţa exclusivă a Parlamentului.
Luând în examinare în vederea aprobării bugetului public naţional, în funcţie de
conjunctura social-economică, Parlamentul este dator a avea în vedere următoarele:
• programul cu privire la evoluţia previzibilă a economiei naţionale;
• asigurare drepturilor cetăţeneşti cu privire la învăţământ, sănătate, cultură, artă,
ocrotire socială, ordine publică, protecţia mediului înconjurător, etc.;
• stimularea prin mijloace fiscale a activităţii agenţilor economici care manifestă
spirit întreprinzător, concomitent cu retragerea subvenţiilor acordate pentru unele activităţi
economice ineficiente;
• cerinţa ca bugetul statului să reprezinte un factor stabilizator în economia
naţională, capabil să asigure corelarea necesităţilor interne cu resursele disponibile.
Bugetul statului se aprobă de Parlament – până cel mai târziu cu 3 zile înainte de
expirarea exerciţiului bugetar – pe ansamblu, pe capitole, articole şi pe ministere şi
celelalte organe centrale de stat.
În ceea ce priveşte conţinutul legii de aprobare a bugetului de stat anual, potrivit
dispoziţiilor Legii finanţelor publice, aceasta trebuie să specifice şi să prevadă:
o aprobarea şi precizarea cuantumului bănesc total al veniturilor şi cheltuielilor
bugetului de stat pe exerciţiul următor;
o specificarea cuantumurilor băneşti ale bugetelor Adunării Deputaţilor, Senatului,
Preşedenţiei statului, Guvernului, ministerelor şi altor organe centrale de stat;
o lista impozitelor şi veniturilor statului care urmează a se realiza;
o creditele bugetare care se aprobă pe categorii de cheltuieli;
o eventualele dispoziţii de autorizare a emisiunii bonurilor de tezaur şi a
împrumuturilor de la Banca Naţională destinate acoperirii cheltuielilor bugetare anuale;
o aprobarea contului general de execuţie a bugetului statului pe exerciţiul financiar
anterior.
Legile bugetare cuprind: la venituri, estimările anului bugetar; la cheltuieli,
creditele bugetare determinate de autorizările conținute ăn legi specifice, în structura
funcțională și economică a acestora; deficitul sau excedentul bugetar, după caz;
reglementări specifice exercițiului bugetar.
Anexele legilor bugetare cuprind: sintezele bugetelor; bugetele ordonatorilor
principali de credite și anexele la acestea; sumele defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat și criteriile de repartizare a acestora; alte anexe specifice.

24
5.7 EXECUȚIA BUGETARĂ

Execuţia bugetară constă în realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor


bugetare, cuprinzând ansamblul actelor şi operaţiunilor destinate a conduce la realizarea
veniturilor şi efectuare cheltuielilor prevăzute în legea bugetară anuală.
Procedura execuţiei bugetare comportă următoarele faze:
 repartizare pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
 executarea de casă a bugetului (sau operaţiunile de trezorerie);
 realizarea veniturilor bugetare;
 efectuarea cheltuielilor bugetare.
În realizarea veniturilor bugetare sunt aplicabile următoarele principii (norme):
- nici un impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi încasate dacă
nu au fost stabilite de lege;
- lista tuturor impozitelor şi taxelor, precum şi a cotelor acestora trebuie să fie
aprobate prin legea bugetară anuală;
- inadmisibilitatea perceperii sub orice titlu sau sub orice denumire de contribuţii
directe sau indirecte, în afara celor stabilite de puterea legislativă.
Efectuarea cheltuielilor aprobate prin legea bugetară anuală, în vederea îndeplinirii
acţiunilor şi obiectivelor social-economice, presupune un ansamblu de acte şi operaţiuni
care cuprinde:
 solicitarea şi punerea la dispoziţia ordonatorilor de credite a fondurilor
bugetare;
 repartizarea fondurilor bugetare regiilor autonome, societăţilor comerciale cu
capital de stat şi instituţiilor publice;
 transferuri pentru unităţile administrativ-teritoriale, în cazurile în care acestea
nu îşi pot acoperi cheltuielile din veniturile proprii, stabilite în condiţiile legii;
 utilizarea efectivă a fondurilor băneşti de către beneficiari.
Creditele bugetare sau alocaţiile bugetare reprezintă sume de bani puse la
dispoziţia unor beneficiari şi în limita cărora se poate decide efectuarea de cheltuieli pe
seama resurselor provenite de la bugetul statului.
Finanţarea de la bugetul statului prezintă următoarele trăsături caracteristice:
- beneficiarii de credite sau alocaţii bugetare pot fi numai unităţile economice şi
instituţiile publice;
- scopul pentru care sunt alocate fonduri bugetare trebuie să fie precizat prin lege;
- fondurile bugetare se acordă beneficiarilor cu titlu gratuit (fără echivalent);
- creditele acordate de la bugetul de stat nu se rambursează (beneficiarii nu sunt
obligaţi să le restituie).
Creditele bugetare se primesc de către beneficiari în cadrul unei proceduri speciale
care implică deschiderea, repartizarea şi utilizarea, pe baza actelor săvârşite de către
ordonatorii de credite bugetare.
Ordonatorii de credite bugetare sunt acele persoane fizice investite cu dreptul de a
dispune asupra creditelor bugetare în virtutea funcţiei pe care o deţine în conducerea unei
instituţii publice sau a unui organ de stat.
Procedura creditelor bugetare presupune mai întâi deschiderea acestor credite.
Deschiderea creditelor bugetare oferă posibilitatea ordonatorilor de credite de a utiliza
sumele de bani alocate prin aceste credite, cu alte cuvinte, se poate trece la efectuarea
cheltuielilor pentru care s-au primit creditele bugetare.
În procedura utilizării creditelor bugetare sunt remarcabile categorii de acte şi
operaţiuni privind: angajarea creditelor, constatarea lichidităţii lor, ordonanţarea şi plata
creditelor bugetare.
Angajarea oricăror cheltuieli din bugetul statului se poate face numai în limita
creditelor bugetare aprobate.
25
Constatarea lichidităţii creditelor bugetare este operaţiunea constând în verificarea
cuantumurilor băneşti ale fiecărei cheltuieli bugetare, spre a se stabili cu certitudine dacă
acestea sunt reale, certe şi exigibile.
Ordonanţarea cheltuielilor bugetare reprezintă actul administrativ-financiar prin care
se dispune plata sumelor de bani către beneficiarul fiecărei cheltuieli.
Plata constă în remiterea sumelor de bani în folosul beneficiarului legal al creditului
bugetar şi reprezintă modalitatea de stingere a obligaţiei statului în raport cu subiectul de
drept titular al creditului bugetar.

5.8 ÎNCHEIEREA EXERCIȚIULUI BUGETAR

Încheierea exerciţiului bugetar anual constă în elaborarea şi aprobarea contului


general anual de execuţie bugetară.
Contul general anual de execuţie a bugetului de stat este elaborat de către
Ministerul Finanţelor, pe baza dărilor de seamă contabile prezentate de ordonatorii
principali de credite bugetare, a conturilor privind execuţia de casă a bugetului statului,
precum şi în urma verificărilor şi analizelor pe care acest minister este dator a le efectua.
Pe baza situațiilor financiare prezentate de ordonatorii principali de credite, a
conturilor privind execuția de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat
și a bugetelor fondurilor speciale, prezentate de organele care, potrivit legii, au această
sarcină, și în urma verificării și analizării acestora, Ministerul Finanțelor Publice elaborează
contul general anual de execuție a bugetului de stat și, respectiv, contul de execuție a
bugetului asigurărilor sociale de stat, care au ca anexe conturile anuale de execuție a
bugetelor fondurilor speciale și bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele
la acestea, pe care le prezintă Guvernului.
Ordonatorii principali de credite au obligația să întocmească și să anexeze la
situațiile financiare anuale rapoarte anuale de performanță, în care să prezinte, pe fiecare
program, obiectivele, rezultatele preconizate și cele obținute, indicatorii și costurile
asociate, precum și situații privind angajamentele legale.
Contul general anual de execuție a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale
de stat, precum și conturile anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale se
întocmesc în structura bugetelor aprobate și au ca anexe conturile anuale de execuție a
bugetelor ordonatorilor principali de credite, inclusiv anexele acestora.
Guvernul analizează și prezintă spre adoptare Parlamentului contul general anual
de execuție a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat și celelalte conturi
anuale de execuție, până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuție.
Contul general anual de execuție a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale
de stat și celelalte conturi anuale de execuție se aprobă prin lege după verificarea
acestora de către Curtea de Conturi.
Conturile anuale de execție a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat, bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite, inclusiv anexele acestora,
vor cuprinde: la venituri - prevederi bugetare inițiale, prevederi bugetare definitive, încasări
realizate; la cheltuieli - credite bugetare inițiale, credite bugetare definitive, plăți efectuate.
Încheierea execuției bugetare are la bază următoarele principii:
• Execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.
• Orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată, lichidată și ordonanțată, în
cadrul prevederilor bugetare, și neplătită până la data de 31 decembrie se vor încasa sau
se vor plăti, dupa caz, în contul bugetului pe anul următor.
• Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
• Disponibilitățile din fondurile externe nerambursabile și cele din fondurile
publice destinate cofinanțării contribuției financiare a Comunității Europene, rămase la

26
finele exercițiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul
următor.
• Fondurile esterne nerambursabile și cele din fondurile publice destinate
cofinanțării contribuției financiare a Comunității Europene se utilizează în condițiile
prevederilor legii și potrivit acordurilor încheiate cu partenerii externi.
• In cazul bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetelor fondurilor speciale
echilibrate prin subvenții de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile,
excedentele rezultate din execuția acestora se regularizează la sfârșitul exercițiului
bugetar cu bugetul de stat, în limita subvențiilor primite.
• Prevederile legilor bugetare anuale și ale celor de rectificare acționează numai
pentru anul bugetar respectiv.

5.9 SARCINĂ DE ÎNVĂȚARE


Ce este procedura bugetară?
Care sunt etapele procedurii bugetare?
În ce constă etapa de elaborare a proiectului bugetului public?
În ce constă etapa de aprobare a bugetului public?
În ce constă etapa execuției bugetare?
În ce constă etapa încheierii execuției bugetare?
5.10 REZUMAT ȘI CUVINTE CHEIE
Procedura bugetară poate fi definită ca fiind ansamblul actelor şi
operaţiunilor cu caracter tehnic şi normativ, înfăptuite de organele
specializate ale statului în scopul elaborării, adoptării, executării şi
încheierii bugetului public naţional.

Cuvinte cheie: procedură bugetară; etapele procedurii bugetare


5.11 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Ce comportă elaborarea proiectului bugetului anual al statului:


A. îndrumări metodologice de specialitate financiară;
B. operaţiuni de estimare şi calcul a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
de către toate instituţiile şi organele de stat care au relaţii cu bugetul
de stat;
C. stabilirea şi înfăptuirea categoriilor principale de venituri şi cheltuieli
bugetare anuale de stat sau cu caracter general;
D. a+ b + c.

2. Cine se ocupă de etapa de "însuşire" a proiectului anual al statului:


A. Parlamentul;
B. Guvernu;
C. Ministerul Finanţelor Publice.

3. Când se aprobă bugetul statului de Parlament:


A. până la data de 31 decembrie;
B. până la data de 30 noiembrie;
C. până cel mai târziu cu 3 zile înainte de expirarea exerciţiului
bugetar.

27
4. Ce faze comportă procedura execuţiei bugetare:
A. repartizare pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
B. executarea de casă a bugetului (sau operaţiunile de trezorerie);
C. realizarea veniturilor bugetare;
D. efectuarea cheltuielilor bugetare;
E. a + b +c + d.

5. Ce sunt creditele bugetare:


A. sume de bani puse la dispoziţia unor beneficiari şi în limita cărora
se poate decide efectuarea de cheltuieli pe seama resurselor
provenite de la bugetul statului;
B. fonduri bugetare acordate beneficiarilor cu titlu gratuit;
C. venituri bugetare provenite din obligaţii fiscale.

6. Cine elaborează Contul general de execuţie a bugetului de stat:


A. Parlamentul;
B. Guvernul;
C. Ministerul Finanţelor Publice.

7. Conţinutul legii de aprobare a bugetului de stat anual, potrivit


dispoziţiilor Legii finanţelor publice, trebuie să specifice şi să prevadă:
A. aprobarea şi precizarea cuantumului bănesc total al veniturilor şi
cheltuielilor bugetului de stat pe exerciţiul următor;
B. specificarea cuantumurilor băneşti ale bugetelor Adunării
Deputaţilor, Senatului, Preşedenţiei statului, Guvernului,
ministerelor şi altor organe centrale de stat;
C. lista impozitelor şi veniturilor statului care urmează a se realiza;
D. creditele bugetare care se aprobă pe categorii de cheltuieli;
E. eventualele dispoziţii de autorizare a emisiunii bonurilor de tezaur
şi a împrumuturilor de la Banca Naţională destinate acoperirii
cheltuielilor bugetare anuale;
F. aprobarea contului general de execuţie a bugetului statului pe
exerciţiul financiar anterior;
G. a + b + c + d + e + f.

5.12 CONCLUZII
Parcurgerea aspectelor din această unitate de studiu va permite
studenților să înțeleagă conținutul procedurii bugetare.

28
Unitatea de studiu III
Bugetul de venituri și cheltuieli – instrument de 6
asigurare a echilibrului financiar

6.1 CUPRINS
⇒ Considerații generale (6.4)
⇒ Tipologia bugetului de venituri și cheltuieli (6.5)
6.2 INTRODUCERE
Prin structura sa bugetul de venituri și cheltuieli poate fi considerat un
instrument deosebit de util în asigurarea echilibrului financiar, în atingerea
obiectivelor.
Având în vedere faptul că în practica românească cel mai utilizat tip de
buget de venituri și cheltuieli este bugetul anual, defalcat în unele situații
pe semestre sau trimestre, prin intermediul acestei unității de studiu
supunem atenției și alte tipuri de buget de venituri și cheltuieli.
6.3 OBIECTIVE
După studierea acestei unități de studiu, studenții vor fi capabili:
1. Să identifice rolul bugetului de venituri și cheltuieli.
2. Să precizeze caracteristicile fiecărui tip de buget de venituri și
cheltuieli.

6.4 CONSIDERAȚII GENERALE

Bugetul de venituri şi cheltuieli cuprinde în mod sintetic dar şi detaliat, toate


resursele de care dispune o unitate pentru acoperirea necesităţilor de producţie, prestării
de servicii sau executării de lucrări, pentru dezvoltare, pentru acţiunile social-culturale,
pentru achitarea obligaţiilor financiare faţă de bugetul de stat.
Bugetul de venituri şi cheltuieli este un instrument financiar prin care se
previzionează veniturile şi cheltuielile, rezultatul financiar şi echilibrul financiar, pe o
anumită perioadă de timp.

6.5 TIPOLOGIA BUGETULUI DE VENITURI ȘI CHELTUIELI

Se cunosc mai multe tipuri de bugete:


1. Bugetul continuu-glisant
Acest buget se întocmeşte pe o jumătate de an, fiind actualizat de la o lună la alta,
în funcţie de minusurile sau plusurile prevederilor din luna precedentă şi a previziunilor de
activitate financiară pentru lunile ce urmează.
2. Bugetul periodic
Acest buget este de obicei, bugetul anual care este defalcat în bugete semestriale,
trimestriale şi chiar lunare, completat în anumite ramuri ale economiei naţionale cu bugete
de trezorerie.
3. Bugetul investiţiilor
În acest buget se înscriu resursele necesare în vederea finanţării şi creditării
investiţilor de dezvoltarea sau modernizare.
4. Bugetul director (general)
Acest buget cuprinde bugete parţiale sau specifice pe un anumit domeniu al
relaţiilor băneşti şi financiare, ca de exemplu: bugetul vânzărilor, bugetul investiţiilor,
bugetul activelor circulante, bugetul resurselor pentru cercetare-dezvoltare, bugetul

29
acţiunilor social-culturale, bugetul cheltuielilor administrativ-gospodăreşti, bugetul de
trezorerie.
5. Bugete fizice (statice) şi bugete variabile (flexibile)
Aceste bugete au în vedere împărţirea cheltuielilor de producţie în cheltuieli fixe şi
cheltuieli variabile. De asemenea, aceste bugete ţin seama de influenţa unor factori care
conduc la creşterea sau diminuarea volumului activităţii economice, a operaţiunilor
economice şi financiare efectuate. În final, sunt inserate resursele de finanţare utilizate şi
rezultatele financiare obţinute.
6. Sistemul bugetelor multiple
Din acest sistem de bugete fac parte 2 tipuri:
- Bugete principale – care se întocmesc pe feluri de activităţi (bugetul
comercializării produselor, bugetul de producţie, bugetul aprovizionării cu materii
prime şi materiale, bugetul investiţiilor, bugetul financiar).
- Bugete anexe – care se referă la cheltuielile propriu-zise efectuate de agentul
economic, cum sunt: cheltuieli de producţie, cheltuieli de comercializare,
cheltuieli generale ale întreprinderii.
7. Bugetul de trezorerie
Acest buget este instrumentul deciziei financiare pe termen scurt. Bugetul
regrupează previziunile de resurse şi plăţi de trezorerie, adică fluxurile băneşti de intrare şi
ieşire din întreprindere, ţinând seama şi de durata creditelor necesare.
În general, sarcinile trezoreriei constau în :
- prevederea şi asigurarea fondurilor băneşti de intrare şi ieşire din trezorerie;
- asigurarea lichidităţii financiare a întreprinderii;
- evaluarea diferitelor tipuri de plasamente şi plasarea excedentului de trezorerie;
- aprecierea şi evaluarea diferitelor surse de finanţare pe termen scurt;
- stabilirea bugetului trezoreriei;
- previziunea trezoreriei.
Trezoreria joacă un rol fundamental pentru realizarea echilibrului financiar pe
termen scurt, între fondul de rulment relativ constant şi necesităţile de fond de rulment,
fluctuante în timp.

6.6 SARCINĂ DE ÎNVĂȚARE


Ce este bugetul continuu-glisant?
Ce se înscrie în bugetul investițiilor?
Ce cuprinde bugetul director?
Care este semnificația bugetelor fixe și bugetelor variabile?
Care este componența sistemului bugetelor multiple?
Care sunt sarcinile trezoreriei?
6.7 REZUMAT ȘI CUVINTE CHEIE
Construcția corespunzătoare a bugetului de venituri și cheltuieli
permite oricărei instituții atingerea obiectivelor și asigurarea echilibrului
financiar

Cuvinte cheie: buget de venituri și cheltuieli


6.8 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Bugetul continuu-glisant se întocmește pe o perioadă de .... și se


actualizează ......
A. un an; la finele anului.
B. o jumătate de an; de la o lună la alta
C. un trimestru; la finele trimestrului.
D. trei ani; la finele fiecărui an.

30
2. Resursele necesare în vederea finanţării şi creditării investiţilor de
dezvoltarea sau modernizare sunt înscrise în:
A. bugetul continuu-glisant.
B. bugetul periodic.
C. bugetul investițiilor.
D. bugetul de trezorerie.

3. Din sistemul bugetelor multiple fac parte:


A. bugetele fizice.
B. bugetele variabile.
C. bugetele principale.
D. bugetele anexe.

4. Instrumentul deciziei financiare pe termen scurt este:


a. bugetul periodic.
b. bugetul diector
c. bugetul investițiilor.
d. bugetul de trezorerie.

5. În ce condiţii se înregistrează gol în trezorerie:


A. total încasări < total plăţi exigibille;
B. total încasări = total plăţi exigibile;
C. total încasări > total plăţi exigibile.

6.9 CONCLUZII
Parcurgerea aspectelor din această unitate de studiu va permite
studenților să înțeleagă rolul bugetului de venituri și cheltuieli ca instrument
de realizare a echilibrului financiar.

31
Unitatea de studiu IV
Structura veniturilor și cheltuielilor 7
bugetului de stat

7.1 CUPRINS
⇒ Structura veniturilor bugetului de stat (7.4)
⇒ Structura cheltuielilor bugetului de stat (7.5)
7.2 INTRODUCERE
Formarea resurselor financiare publice presupune identificarea
resurselor publice, de natura veniturilor curente, veniturilor din capital,
veniturilor din operațiuni financiare; veniturilor din subvenții.
Utilizarea resurselor financiare publice presupune identificare
categoriilor de cheltuieli publice, respectiv cheltuieli curente, cheltuieli de
capital, cheltuieli pentru operașiuni financiare.
În acest cadru, prin intermediul acestei unități de studiu este precizată
structura veniturilor și cheltuielilor bugetului public.
7.3 OBIECTIVE
După studierea acestei unități de studiu, studenții vor fi capabili:
1. Să identifice categoriile de venituri ale bugetului de stat.
2. Să identifice categoriile de cheltuieli ale bugetului de stat.

7.4 STRUCTURA VENITURILOR BUGETULUI DE STAT

Din perspectiva veniturilor publice, clasificația indicatorilor privind finanțele publice


în vigoare pentru anul 2015, aprobată prin Ordinul 1954/16.12.2005, cu modificările și
completările ulterioare cuprinde următoarele:
DENUMIREA INDICATORILOR

TOTAL VENITURI
I. VENITURI CURENTE
A. VENITURI FISCALE
A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL
A11. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE
JURIDICE
Impozit pe profit
Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital de la persoane juridice
A12. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT, SI CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE

Impozit pe venit
Cote si sume defalcate din impozitul pe venit (se scad)

A13. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL

Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital


A2. IMPOZIT PE SALARII - TOTAL - Restante anii anteriori -
Impozit pe salarii - total
A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE

32
Impozite si taxe pe proprietate
A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII
Taxa pe valoarea adaugata
Sume defalcate din TVA ( se scad )
Alte impozite si taxe generale pe bunuri si servicii
Accize
Taxe pe servicii specifice
Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizarii bunurilor sau pe desfasurarea de activitati
A5. IMPOZIT PE COMERTUL EXTERIOR SI TRANZACTIILE INTERNATIONALE
Venituri incadrate in Resursele Proprii ale bugetului Uniunii Europene
A6. ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE
Alte impozite si taxe fiscale
B. CONTRIBUTII DE ASIGURARI
Contributiile angajatorilor
Contributiile asiguratilor

C. VENITURI NEFISCALE
C1. VENITURI DIN PROPRIETATE
Venituri din proprietate
Venituri din dobanzi
C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII
Venituri din prestari de servicii si alte activitati
Venituri din taxe administrative, eliberari permise
Amenzi, penalitati si confiscari
Diverse venituri
Venituri din comisionul perceput de către inspectoratele teritoriale de muncă, datorat până la
data de 31 decembrie 2010
Comisionul de risc aferent programului de stimulare a cumpărării de autoturisme
Transferuri voluntare, altele decat subventiile
II. VENITURI DIN CAPITAL
Venituri din valorificarea unor bunuri
Venituri din recuperarea garanţiilor plătite în cadrul programului de stimulare a cumpărării de
autoturisme
III. OPERATIUNI FINANCIARE
Incasari din rambursarea imprumuturilor acordate
Alte operaţiuni financiare
Disponibil din excedentele anilor precedenţi ale instituţiilor reorganizate

Disponibilităţi din venituri curente constituite în depozite/titluri de stat la bănci comerciale


Împrumuturi de la bugetul de stat
IV. SUBVENTII

33
SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
Subventii de la bugetul de stat
Subventii de la alte administratii
Donatii din strainatate
Sume primite de la UE/alti donatori în contul platilor efectuate si prefinantari
Alte sume primite de la UE
Sume în curs de distribuire
Sume primite de la UE/alti donatori in contul platilor efectuate si prefinantari aferente cadrului
financiar 2014-2020

Fondul pentru azil, migraţie şi integrare (FAMI)


Fondul pentru securitate internă (FSI)
Asistență tehnică pentru fondurile în domeniul afacerilor interne

7.5 STRUCTURA CHELTUIELILOR BUGETULUI DE STAT

Din perspectiva cheltuielilor publice, clasificația indicatorilor privind finanțele publice


în vigoare pentru anul 2015, aprobată prin Ordinul 1954/16.12.2005, cu modificările și
completările ulterioare cuprinde următoarele:

DENUMIREA INDICATORILOR

TOTAL CHELTUIELI
01. CHELTUIELI CURENTE
TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
Cheltuieli salariale in bani
Cheltuieli salariale in natura
TITLUL II BUNURI SI SERVICII
Bunuri si servicii
Reparatii curente
Hrana
Medicamente si materiale sanitare
Bunuri de natura obiectelor de inventar
Deplasari, detasari, transferari
Mentenanţă tehnică şi echipamente destinate apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale
Materiale de laborator
Cercetare-dezvoltare
Carti, publicatii si materiale documentare
Consultanta si expertiza
Pregatire profesionala
Protectia muncii
Munitie, furnituri si armament de natura activelor fixe pentru armată
Studii si cercetari
Plati pentru finantarea patrimoniului genetic al animalelor

34
Contribuţii ale administratiei publice locale la realizarea unor lucrări şi servicii de interes public
local, în baza unor convenţii sau contracte de asociere
Reabilitare infrastructura program inundatii pentru autoritati publice locale
Meteorologie
Finantarea actiunilor din domeniul apelor
Prevenirea si combaterea inundatiilor si ingheturilor
Comisioane si alte costuri aferente imprumuturilor
Cheltuieli judiciare si extrajudiciare derivate din actiuni in reprezentarea intereselor statului,
potrivit dispozitiilor legale
Tichete cadou
Ajutor public judiciar
Alte cheltuieli
Finanţarea unor actiuni de sanatate din cadrul unitatilor sanitare din reteaua administratiei
publice locale
Finanţarea programelor nationale de sanatate derulate de unitatile sanitare din reteaua
administratiei publice locale
Finanţarea asistenţei medicale desfasurate în cabinetele medicale din unitatile de invatamant
Finantarea din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii pentru actiuni de sanatate din cadrul
unitatilor sanitare din reteaua administratiei publice locale
Finanţarea din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii pentru programele nationale de
sanatate derulate de unitatile sanitare din reteaua administratiei publice locale
Finantarea cabinetelor de medicina legala din cadrul unitatilor sanitare din reteaua
administratiei locale
TITLUL III DOBANZI
Dobanzi aferente datoriei publice interne
Dobanzi aferente datoriei publice externe
Alte dobanzi
Dobanzi aferente imprumuturilor preluate/contractate de MFP in baza OUG 64/2007
TITLUL IV SUBVENTII
Subvenţii pe produse
Subvenţii pe activităţi
Subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif
Subventii pentru sustinerea transportului feroviar public de calatori
Subventii pentru transportul de calatori cu metroul
Actiuni de ecologizare
Valorificarea cenusilor de pirita
Subvenţii pentru dobânzi la credite bancare
Plati catre angajatori pentru formarea profesionala a angajatilor
Fonduri nerambursabile pentru crearea de noi locuri de munca
Prime acordate producătorilor agricoli
Subventii pentru completarea primelor de asigurare pentru factorii de risc din agricultura
Susţinerea exportului, a mediului de afaceri şi a tranzacţiilor internaţionale
Sustinerea infrastructurii de transport
Sprijinirea producatorilor agricoli
Programe de conservare sau de inchidere a minelor

35
Programe de protectie sociala si integrare socioprofesionala a persoanelor cu handicap
Protectie sociala in sectorul minier
Plati pentru stimularea crearii de locuri de munca
Subventii pentru compensarea cresterilor neprevizionate ale preturilor la combustibili
Alte subvenţii
TITLUL V FONDURI DE REZERVA
Fond de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului
Fond de interventie la dispozitia Guvernului
Fond de rezerva bugetara la dispozitia autoritatilor locale
TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE
Transferuri curente
Transferuri de capital
TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
A. Transferuri interne.
Transferuri în cadrul schemelor de ajutor de stat reprezentând sume restituite la accize pentru
motorina utilizata drept combustibil
Fond de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale
B. Transferuri curente in strainatate (catre organizatii internationale)
C. Contributia Romaniei la bugetul U.E.
D. Alte plati catre UE
Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)
POSTADERARE
Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR )
Programe din Fondul Social European (FSE)
Programe din Fondul de Coeziune (FC)
Programe din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala (FEADR)
Programe din Fondul European pentru Pescuit (FEP)
Programe din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA)
Programe Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA)
Programe Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI)
Sume aferente Fondului European pentru Refugiati
Sume aferente Fondului European de Returnare
Sume aferente Fondului European de integrare a resortisantilor tarilor terte
Sume aferente Fondului Frontierelor Externe
Programe finantate in cadrul facilitatii Schengen
Programele finantate din Facilitatea de Tranzitie
Alte programe comunitare finantate in perioada 2007-2013
Alte facilitati si instrumente postaderare
Mecanismul financiar SEE
Mecanismul financiar norvegian
Asistenta tehnica în cadrul Programului Operational Asistenta Tehnica
Asistenţă tehnică în cadrul programelor operaţionale, altele decât Programul Operaţional
Asistenţă Tehnică
Transferuri de fonduri din bugetul de stat catre bugetele locale necesare sustinerii derulării
proiectelor finantate din FEN postaderare

36
Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri, societăţi comerciale, instituţii publice finanţate
parţial sau integral din venituri proprii si alţi beneficiari de drept public sau privat necesare
susţinerii derulării proiectelor finanţate din FEN postaderare
Alte cheltuieli ocazionate de implementarea programelor cu finanţare din FEN
Cofinantarea asistentei financiare nerambursabile post aderare de la Comunitatea Europeana
Programul de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale
în cadrul Uniunii Europene extinse
Fondul European de Ajustare la Globalizare
Asistenţă tehnică pentru mecanismele financiare SEE
Fondul naţional pentru relaţii bilaterale aferent mecanismelor financiare SEE
Cheltuieli din sumele primite în cadrul mecanismului top up
Transferuri din bugetul de stat din sumele primite în cadrul mecanismului top up către bugetele
locale
Transferuri din bugetul de stat către ONG-uri, societăţi comerciale, instituţii publice finanţate
parţial sau integral din venituri proprii şi alţi beneficiari de drept public sau privat necesare
susţinerii derulării proiectelor finanţate din FEN postaderare, din sumele încasate în cadrul
procedurii top up
Transferuri reprezentând cofinanţarea publică în cadrul mecanismului SEE, pentru promotorii
de proiect/beneficiarii instituţii publice
Transferuri reprezentând cofinanţarea publică în cadru mecanismului financiar norvegian,
pentru promotorii de proiect/beneficiarii instituţii publice
Transferuri reprezentând cofinanţarea publică în cadrul mecanismului SEE, pentru promotorii
de proiect/beneficiarii alţii decât instituţii publice
Transferuri reprezentând cofinanţarea publică în cadru mecanismului financiar norvegian,
pentru promotorii de proiect/beneficiarii alţii decât instituţii publice
Sume aferente corecţiilor financiare suportate de la bugetul de stat
Sume aferente Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene
TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA
Asigurari sociale
Ajutoare sociale
TITLUL X PROIECTE CU FINANTARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane
Fondul pentru azil, migraţie şi integrare (FAMI)
Fondul pentru securitate internă (FSI)
Asistență tehnică pentru fondurile în domeniul afacerilor interne
Cheltuieli neeligibile
Transferuri către beneficiari de drept public/privat pentru proiectele finanțate din Fondul pentru
azil, migraţie şi integrare
TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
Burse
Ajutoare pentru daune provocate de calamităţile naturale
Finantarea partidelor politice
Sprijinirea organizatiilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale altele decat cele care
primesc subventii de la bugetul de stat

37
Finantarea unor programe si proiecte interetnice si combatere a intolerantei
Producerea si distribuirea filmelor
Sprijinirea activitatii romanilor de pretutindeni si a organizatiilor reprezentative ale acestora
Programe pentru tineret
Despăgubiri acordate producatorilor agricoli în caz de calamităţi naturale în agricultură
Fond la dispozitia primului-ministru pentru sprijinirea comunitatilor romanesti de pretutindeni
Asociatii si fundatii
Sustinerea cultelor
Contributia statului, pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe Romane aşezămintelor religioase
româneşti din afara granitelor
Contributia statului la salarizarea personalului de cult
Contributii la salarizarea personalului neclerical
Poiecte de comunicare, informare publica si promovarea imaginii şi intereselor româneşti peste
hotare
Despagubiri civile
Despăgubiri pentru animale sacrificate în vederea prevenirii şi combaterii epizootiilor
Indemnizatia de merit
Sume destinate finantarii programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat
Comenzi de stat pentru carti si publicatii
Actiuni cu caracter stiintific si social-cultural
Finantarea Ansamblului "Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei Sighet"
Finantarea ansamblului "Memorialul revolutiei - Decembrie 1989" din Municipiul Timisoara
Sume aferente platii creantelor salariale
Sume acordate membrilor academiilor
Renta viagera agricola
Finantarea Schitului romanesc Prodromu de la Muntele Athos
Programe si proiecte privind prevenirea si combaterea discriminarii
Sume aferente fondurilor administrate de Eximbank
Rambursarea contravalorii unor servicii de navigaţie aeriană
Sume destinate mentinerii navigabilitatii aeronavelor pentru zboruri speciale
Sume alocate pentru întocmirea documentaţiilor cadastrale şi a publicităţii imobiliare pentru
bunurile imobiliare aflate în concesiunea companiei care administrază infrastructura feroviară
Sume alocate pentru sprijinirea construirii de locuinţe
Despăgubiri pentru eliberarea benzilor de frecvenţe radio
TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANTARE RAMBURSABILA
Cheltuieli aferente programelor cu finantare rambursabila
70. CHELTUIELI DE CAPITAL
TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
Active fixe
Reparatii capitale aferente activelor fixe
TITLUL XIV ACTIVE FINANCIARE
Active financiare
TITLUL XV FONDUL NATIONAL DE DEZVOLTARE
79. OPERATIUNI FINANCIARE

38
TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI
Împrumuturi acordate pentru obiective aprobate prin conventii bilaterale si interguvernamentale
Împrumuturi pentru persoane cu statut de refugiat
Împrumuturi pentru institutii si servicii publice sau activitati finantate integral din venituri proprii
Imprumuturi din bugetul asigurarilor pentru somaj
Imprumuturi acordate pentru construirea, cumpararea, reabilitarea, consolidarea si extinderea
unor locuinte
Microcredite acordate persoanelor fizice care desfasoara activitati pe cont propriu, aducatoare
de venituri, in vederea intretinerii materiale
Împrumuturi acordate pentru protejarea monumentelor istorice
Fondul de rulment pentru acoperirea golurilor temporare de casa
Imprumuturi acordate de agentiile guvernamentale si administrate prin agentii de credit
Cheltuieli din sume rămase neutilizate în anul anterior
Alte imprumuturi
TITLUL XVII RAMBURSARI DE CREDITE
Rambursari de credite externe
Rambursari de credite interne
Rambursări de credite interne
Rambursari de credite în contul imprumuturilor preluate/contractate de MFP in baza OUG
64/2007
Rambursarea împrumuturilor contractate pentru finanţarea proiectelor cu finanţare UE
TITLUL XVIII Operaţiuni în curs de clarificare
Cheltuieli din disponibilităţi ale instituţiilor publice, în curs de clarificare
TITLUL XIX PLĂŢI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENŢI ŞI RECUPERATE ÎN ANUL
CURENT
Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent
TITLUL XX REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT
Rezerve
Excedent
Deficit

7.6 SARCINĂ DE ÎNVĂȚARE


Ce sunt veniturile curente?
Care sunt veniturile incluse în categoria venitri fiscale?
Ce cuprind veniturile nefiscale?
Enumerați cheltuielile pentru bunuri și servicii.
Ce cuprinde categoria de cheltuieli – Fonduri de rezervă?
7.7 REZUMAT ȘI CUVINTE CHEIE
Tipologia veniturilor și cheltuielilor publice permite o identificare
corespunzătoare a modului în care sunt formate resursele financiare
publice, precum și a modului de utilizare a acestora.

Cuvinte cheie: venituri bugetare; cheltuieli bugetare

39
7.8 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Impozitele și taxele pe proprietate fac parte din categoria:


A. venituri curente.
B. venituri fiscale
C. venituri din capital.
D. venituri nefiscale.

2. Contribuțiile de asigurări fac parte din: categoria:


A. venituri fiscale.
B. contribuții de asigurări sociale obligatorii.
C. contribuții.
D. venituri nefiscale.

3. În categoria venituri din operațiuni financiare se includ:


A. încasări din rambursarea împrumuturilor acordate.
B. alte operaţiuni financiare.
C. disponibil din excedentele anilor precedenţi ale instituţiilor
reorganizate.
D. disponibilităţi din venituri curente constituite în depozite/titluri de
stat la bănci comerciale
E. împrumuturi de la bugetul de stat
F. A+B+C+D+E.

4. Cheltuielile de personal cuprind:


A. cheltuieli salariale în bani.
B. cheltuieli salariale în natură.
C. cheltuieli cu hrană.

5. Cheltuielili cu deplasări, detasări și transferări fac parte din categoria:


A. cheltuielilor de personal.
B. cheltuielilor cu bunuri și servicii.
C. cheltuielilor curente.

6. În categoria cheltuieli cu dobânzi se înscriu:


A. Dobânzi aferente datoriei publice interne.
B. Dobânzi aferente datoriei publice externe.
C. Alte dobânzi.
D. Dobânzi aferente ămprumuturilor preluate/contractate de MFP
în baza OUG 64/2007

7.9 CONCLUZII
Parcurgerea aspectelor din această unitate de studiu va permite
studenților să înțeleagă rolul bugetului de venituri și cheltuieli ca instrument
de realizare a echilibrului financiar.

40
Unitatea de studiu V
8
Considerații privind bugetul local

8.1 CUPRINS
⇒ Autonomia finanțelor publice locale (8.4)
⇒ Nivelul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetelor locale (8.5)
⇒ Procesul bugetar la nivelul colectivităților locale (8.6)
8.2 INTRODUCERE
Autonomia financiară a colectivităților locale este absolut necesară,
deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă fără autonomia
financiară, care-i asigură suportul material al funcţionării. Din acest
considerent, un rol deosebit de important revine bugetului unităților
administrativ-teritoriale, instrumentul ce asigură realizarea echilibrului
financiar, creșterea și dezvoltarea fiecărei colectivități locale.
Prin intermediul acestei unități de studiu sunt prezentate coordonatele
generale ale bugetelor locale.
8.3 OBIECTIVE
După studierea acestei unități de studiu, studenții vor fi capabili:
1. Să identifice rolul autonomiei finanțelor publice locale.
2. Să identifice structura veniturilor bugetelor locale.
3. Să identifice structura cheltuielilor bugetelor locale.

8.4 AUTONOMIA FINANȚELOR PUBLICE LOCALE

Comunităţile locale reprezintă colectivităţi umane delimitate teritorial din punct de


vedere politic şi administrativ, care au autorităţi publice diferite de cele ale statului.
Autonomia financiară a acestora este absolut necesară, deoarece autonomia administrativă
nu ar fi posibilă fără autonomia financiară, care-i asigură suportul material al funcţionării.
Există şi un alt argument puternic, şi anume acela, conform căruia comunităţile locale îşi
cunosc posibilităţile proprii privind resursele băneşti de provenienţă publică şi, mai ales,
nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe plan
local.
În statele democratice, administraţia locală se bazează pe principiile descentralizării
şi autonomiei locale. Aceasta necesită un cadru legislativ şi mecanisme necesare adecvate
privind finanţele administraţiilor locale. Prin asemenea reglementări se urmăreşte:
delimitarea patrimoniului public aflat în proprietatea primăriilor, de cel aflat in proprietatea
statului; crearea instrumentelor administrative necesare autorităţilor locale pentru asumarea
responsabilităţii privind dezvoltarea locală.
Problema consolidării autonomiei locale este o preocupare universală, statele
democratice contemporane fiind interesate de aplicarea principiului descentralizării
serviciilor publice, prin transmiterea, prin lege, a mai multor competenţe organelor puterii şi
administraţiei locale. De altfel, trebuie subliniat că această preocupare, pentru statele
europene, se manifestă în condiţiile în care ele nu au cunoscut efectele "centralismului
democratic", dar, pe de altă parte, statele respective au avut grijă întotdeauna să
coordoneze lucrurile în aşa fel încât, descentralizarea să nu conducă şi la divizarea naţiunii.
In acest context justiţia şi apărarea sunt servicii publice care nu pot fi descentralizate.
Problematica generală a autonomiei locale pentru statele europene face obiectul Cartei
Europene a Autonomiei Locale.
Întocmită de către Consiliul Europei pe baza unui proiect propus de Conferinţa
Permanentă a Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa, Carta Europeană a Autonomiei
41
Locale a fost deschisă semnăturilor conform convenţiei încheiate între statele membre, din
octombrie 1985.
Protejarea şi întărirea autonomiei locale în Europa prin intermediul unui document, care
să explice principiile adoptate de toate statele democratice din Europa, constituie un obiectiv
al organelor locale de guvernare, recunoscându-se de la început că un asemenea text ar
trebui să ţintească la asigurarea adeziunii celor care sunt implicaţi în apărarea autonomiei
locale.
Carta obligă semnatarii să aplice regulile de bază ce garantează independenţa politică,
administrativă şi financiară a autorităţilor locale. Conform Cartei, gradul de autonomie de care
se bucură autorităţile locale poate fi privit ca o piatră de încercare pentru o democraţie reală.
Intre procesul de descentralizare şi cel de consolidare a democraţiei există o relaţie
directă. Autonomia locală şi descentralizarea serviciilor publice reprezintă garanţia stabilităţii
unei democraţii funcţionale.
Principiile generale enumerate de Carta Europeană a Autonomiei locale sunt:
1. Colectivităţile locale au dreptul, în cadrul politicii economice naţionale, la resursele
proprii adecvate, de care să poată dispune liber, în vederea exercitării atribuţiilor lor;
2. Resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu
responsabilităţile stabilite pentru ele prin Constituţie sau lege;
3. Cel puţin o parte din resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să provină din
impozite şi taxe locale, în proporţiile stabilite la nivelul autorităţilor locale, în limitele legii;
4. Sistemul financiar din care fac parte resursele de care dispun comunităţile locale
trebuie să fie de natură suficient de diversificată şi dinamică, încât să le permită să le
urmărească, pe cât posibil, evoluţia reală a costurilor exercitării competenţelor proprii;
5. Protecţia colectivităţilor locale mai slabe din punct de vedere financiar impune
instituirea unor proceduri de ajustare sau a altor măsuri echivalente care să corijeze
efectele repartiţiei inegale a potenţialelor surse de finanţare, cât şi sarcina financiară
care le revine acestora. Asemenea proceduri sau măsuri nu trebuie să reducă libertatea
de opinie a colectivităţilor locale în cadrul propriului lor domeniu de responsabilitate;
6. Colectivităţile locale trebuie să fie consultate, într-o manieră adecvată, asupra
modalităţilor în care le vor fi alocate resursele redistribuite;
7. Subvenţiile acordate colectivităţilor locale nu trebuie să fie destinate,în măsura
în care este posibil, finanţării unor proiecte expres specificate. Acordarea subvenţiilor nu
trebuie să aducă atingere libertăţii fundamentale a autorităţilor locale de a-şi stabili
politici proprii în domeniul lor de competenţă;
8. În scopul finanţării propriilor obiective de investiţii, colectivităţile locale trebuie
să aibă acces, conform legii, Ia piaţa mondială de capital.
Având in vedere deosebirile teritoriale şi demografice ale fiecărei ţări, în prezent
se constată a mare diversitate de sisteme determinate de mai mulţi factori: statutul
colectivităţilor locale; numărul nivelurilor de administraţie publică locală; repartizarea
competenţelor; regimul finanţelor locale.
8.5 NIVELUL ȘI STRUCTURA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR
BUGETELOR LOCALE
Prin buget local înţelegem actul în care se înscriu veniturile şi cheltuielile colectivităţilor
locale, pe o perioadă de un an.
Bugetele locale sunt bugetele unităţilor administrativ teritoriale care au personalitate
juridică. În România, fiecare comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti
întocmeşte buget propriu, în condiţiile de autonomie.
Bugetele locale reprezintă instrumentele de planificare şi de conducere a activităţii
financiare a unităţilor administrativ teritoriale. Structura acestora reflectă gradul de
autonomie al administraţiei locale faţă de puterea centrală şi legăturile existente între
diferitele administraţii teritoriale.

42
De asemenea, bugetele locale reflectă fluxurile formării veniturilor şi efectuării
cheltuielilor administraţilor locale, modalitatea de finanţare a cheltuielilor pe destinaţii şi de
acoperire a deficienţelor.
Bugetul local este o componentă a sistemului de bugete definit, conform
reglementărilor legale, ca o verigă a acestuia, în contextul autonomei în raport de celelalte
componente (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor
speciale, bugetul trezoreriei statului).
Bugetele locale au o anumită structură, în cadrul administraţiilor publice locale,
delimitate teritorial. Fiecare dintre acestea este autonom unul fată de celălalt.
Astfel, în România cele două verigi ale bugetelor locale sunt:
1. Bugetele proprii ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, administrate de Consiliile
judeţene;
2. Bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului
Bucureşti, administrate de către primării.
Conform clasificaţiilor economice şi funcţionale ONU folosite în raportările statistice
internaţionale, structura veniturilor şi a cheltuielilor bugetelor locale este comună cu cea a
bugetului central (de stat) şi a altor bugete în cadrul sistemului de bugete. Este vorba,
desigur, principalele categorii, conform grupărilor folosite în clasificaţiile bugetare.
Totuşi, fiind vorba de o componentă distinctă, a cărei autonomie, în general, nu este
încă deplină, existând raporturi de dependenţă faţă de bugetul central, structura specifică,
mai ales a veniturilor, se prezintă astfel:
Veniturile:
1. Veniturile proprii ale bugetelor locale, reglementate prin Legea privind
finanţele publice şi prin Legea privind finanţele publice locale. Acestea cuprind impozite şi
taxe şi vărsăminte de venituri curente la plătitori (agenţi economici şi instituţii publice) de
importanţă locală şi din impozite şi taxe locale (de la populaţie sau de la persoanele
juridice). În mod normal, aceste venituri ar trebui să reprezinte majoritatea in totalul
veniturilor bugetelor locale.
2. Venituri atribuite, în care intră sumele defalcate din anumite venituri curente,
potrivit legii, bugetului de stat. În mod frecvent sunt folosite sumele defalcate din impozitul
pe salariu sau chiar atribuirea cel puţin temporară, a altor impozite pe veniturile persoanelor
fizice.
3. Transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanţarea unor obiective de
interes naţional dar care pot fi mai eficient organizate şi controlate de către organele locale:
acţiuni de protecţie socială, unele investiţii.
4. Împrumuturile acordate pe piaţa financiară internă sau externă, fie direct, în
numele organelor administraţiei publice locale, fie garantate de Guvern.
Conform clasificaţiei economice, Legea privind finanţele publice locale prezintă
următoarele categorii de venituri proprii:
Venituri curente (impozite, vărsăminte, diverse venituri);
Venituri de capital (încasări din valorificarea unor bunuri);
Venituri cu destinaţie specială (taxe speciale, venituri din vânzări de bunuri; din
fondul pentru intervenţie donaţii sponsorizări).
Cheltuielile:
Acestea se prevăd în bugetele locale, în conformitate cu clasificarea bugetară, şi
concretizează căile de finanţare a acţiunilor specifice realizeze pe plan local. Desigur, unele
cheltuieli nu figurează la acest nivel, ele fiind numai de importanţă locală.
Datorită faptului că, în prezent, această structură a cheltuielilor publice din bugetele
locale ale României este aliniată la cea internaţională putem prezenta lista cheltuielilor
respective, încadrându-le în categoriile specifice clasificaţiei funcţionale:
1. Autorităţile executive (serviciile publice generale);
2. Învăţământ, sănătate, cultură şi religie, ajutoare şi indemnizaţii

43
3. Servicii, dezvoltare publică şi locuinţe
4. Transporturi, agricultură, alte acţiuni economice;
5. Alte acţiuni;
6.Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, plata dobânzilor şi comisioanelor
aferente;
7. Rambursări de împrumuturi
8. Fonduri de rezervă;
9. Cheltuieli cu destinaţie specială.

Structura pe subdiviziuni a cheltuielilor nu este identică la cele două verigi ale bugetelor
locale.
În România, sursele de formare a veniturilor bugetelor locale sunt următoarele:
1) Impozite, taxe şi alte venituri, precum şi cotele adiţionale la unele venituri ale
bugetului de stat şi bugetelor locale.
2) Autorităţile administrative sau direct instituţiile publice pot obţine sume din vânzarea
sau din valorificarea materialelor obţinute ca urmare a casării mijloacelor fixe sau din
vânzarea unor bunuri materiale. Aceste sume constituie venituri ale bugetelor locale sau ale
instituţiilor şi servesc la finanţarea investiţiilor.
3) Sumele încasate din vânzarea bunurilor aparţinând domeniului privat al unităţilor
administrativ teritoriale sunt venituri cu destinaţie specială şi servesc la finanţarea investiţiilor.
4) Sumele încasate din valorificarea bunurilor confiscate.
5) Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat, aprobate anul prin legea
bugetului de stat pe ansamblul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti.
6) Împrumuturile contractate pe piaţa financiară internă sau externă.
Împrumuturile interne sau externe, pe termen mediu şi lung servesc la: finanţarea de
investiţii publice de interes local; refinanţarea datoriei publice locale.
Datoria publică locală se rambursează din resursele aflate la dispoziţia unităţilor
administrativ teritoriale, cu excepţia transferurilor de Ia bugetul de stat, cu destinaţie
specială.
Sumele maxime ce pot fi contractate ca împrumuturi se stabilesc până la nivelul de
20% din totalul veniturilor constituite ale bugetelor locale, inclusiv cotele defalcate din
impozitul pe salarii. Calculul acestei limite comportă luarea în considerare a valorii datoriei
la rata dobânzii valabilă la data efectuării calculului, iar împrumuturile în valută se iau în
calcul la valoarea cursului de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data
efectuării calculului.

Potrivit Legii nr. 186/2014 – Legea bugetului de stat pe anul 2015, referitor la
bugetele locale se prevede:
• Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 17.060,3 milioane lei sume defalcate
pentru bugetele locale, din care: 2.234,0 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor
descentralizate la nivelul judeţelor; 12.282,3 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor
descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului
Bucureşti; 2.544,0 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor,
oraşelor, municipiilor şi judeţelor.
• Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată sunt destinate:
a) finanţării sistemului de protecţie a copilului şi centrelor de asistenţă socială a
persoanelor cu handicap;
b) finanţării drepturilor privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie
pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii
preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, potrivit prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi
de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi

44
pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 16/2003, cu modificările şi completările
ulterioare;
c) finanţării cheltuielilor privind implementarea programului de încurajare a
consumului de fructe proaspete în şcoli, pentru elevii prevăzuţi la 1 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a
consumului de fructe proaspete în şcoli, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010,
cu modificările şi completările ulterioare, care frecventează învăţământul de stat şi privat
autorizat/acreditat, în limita sumelor totale aprobate potrivit anexei la Hotărârea Guvernului
nr. 788/2014 privind stabilirea fructelor distribuite, a perioadei şi frecvenţei distribuţiei, a
limitei valorii zilnice/elev şi a fondurilor necesare pentru distribuţia fructelor şi a măsurilor
adiacente distribuţiei de fructe, a bugetului aferent acestora, precum şi a modalităţii de
implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul
programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2014—
2015;
d) finanţării învăţământului special şi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă
educaţională;
e) finanţării instituţiilor de cultură descentralizate începând cu anul 2002;
f) plăţii contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din
ţară;
g) finanţării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de sub
autoritatea consiliilor judeţene;
h) plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect: -
acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile
de învăţământ special şi din centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională,
devenite executorii până la 31 decembrie 2014, rezultate ca diferenţă între sumele
aferente anului 2015 stabilite potrivit art. 1 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca
obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 230/2011,art. 14 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012
privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr.
280/2013,art. XI alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind
luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte
plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie
— 31 decembrie 2013, art. 21 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi
alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr.
28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi sumele plătite în anul 2014 conform
art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2014 cu privire la rectificarea
bugetului de stat pe anul 2014 şi unele măsuri bugetare; -tranşa aferentă anului 2016,
tranşa aferentă celui de-al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească a
devenit executorie, precum şi tranşa aferentă celui de-al treilea an de la data la care
hotărârea judecătorească a devenit executorie, în condiţiile art. 35 alin. (1)—(4) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
• Finanţarea serviciilor sociale se va face pe baza standardelor de cost calculate
pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 23/2010
privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale.
• În anul 2015, prin derogare din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice
locale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru echilibrarea bugetelor locale ale
comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, se stabilesc limite de venituri proprii pe
categorii de unităţi administrativ-teritoriale, luând în calcul veniturile proprii realizate pe

45
anul 2013, astfel: a) 1.500.000 lei pentru comune; b) 6.000.000 lei pentru oraşe; c)
20.000.000 lei pentru municipii; d) 50.000.000 lei pentru municipii reşedinţe de judeţ; e)
80.000.000 lei pentru judeţe.
• Unităţile administrativ-teritoriale care nu realizează venituri proprii până la nivelul
limitelor stabilite potrivit prevederilor în vigoare primesc sume de echilibrare din cota de
18,5% din impozitul pe venit, încasate la nivelul fiecărui judeţ, şi din sumele defalcate din
taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrare.
• În situaţia în care, în cadrul unui judeţ suma din cota de 18,5% din impozitul pe
venit nu este suficientă pentru asigurarea limitelor de venituri stabilite, se repartizează
sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
• Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor
locale, rămase după asigurarea limitelor de venituri, se repartizează pe judeţe după
următoarele criterii: a) 55% în funcţie de numărul locuitorilor judeţului; b) 15% în funcţie de
suprafaţa judeţului; c) 30% în funcţie de lungimea drumurilor judeţene şi comunale.
• Modul de aplicare a sistemului de echilibrare se evaluează după primul
semestru, iar eventualele corecţii se fac la prima rectificare a bugetului de stat.
• Se interzice ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale să efectueze şi
să aprobe virări de credite bugetare şi/sau de credite de angajament neutilizate de la
obiectivele/proiectele de investiţii în continuare, respectiv de la obiectivele/proiectele de
investiţii noi, la poziţia „Alte cheltuieli de investiţii”, cuprinse în programele de investiţii
publice, anexe la bugetele acestora, cu excepţia proiectelor finanţate din fonduri externe
nerambursabile preaderare/postaderare şi/sau din fonduri externe rambursabile.

8.6 PROCESUL BUGETAR LA NIVELUL COLECTIVITĂȚILOR LOCALE

Elaborarea proiectelor bugetelor locale se bazează pe proiectele de bugete proprii ale


administraţiei ale instituţiilor şi serviciilor publice din subordine.
Procedurile implicate in vederea examinării şi adoptării bugetelor locale şi calendarul
acestora sunt, în ordinea lor cronologică, sintetizate astfel:
1. Prezentarea proiectelor de bugete echilibrate de către ordonatorii principali de
credite la Direcţiile generale ale finanţelor publice până la 15 mai a fiecărui an; acestea la
rândul lor, depun proiectele de bugete elaborate, până cel mai târziu la întâi iunie a fiecărui
an, la Ministerul Finanţelor Publice.
2. Până la 1 iulie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor comunică Direcţiilor generale
judeţene limitele aprobate ale sumelor defalcate din impozitul pe salarii şi transferurile cu
destinaţie specială şi criteriile de repartizare a acestora pe unităţile administrativ teritoriale, în
vederea definirii proiectelor bugetare de către ordonatorii principali de credite bugetare.
3. Până la 20 iulie a fiecărui an, se depun la Direcţiile generale judeţene noile
propuneri pentru proiectul de buget.
4. Până la 1 august a fiecărui an, Direcţiile generale depun proiectele bugetelor
locale pe ansamblul judeţului şi al Municipiului Bucureşti, la Ministerul Finanţelor.
Competenţa de aprobare revine consiliilor locale, consiliilor judeţene şi Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, după caz. Aprobarea se acordă în maximum 30 de zile de
la intrarea în vigoare a legii pentru aprobarea bugetului de stat pe anul respectiv. Înainte de
aprobare, proiectele se publică în presa locală sau se afişează la sediul primăriei, după
care, în termen de 15 zile, se supun aprobării.
Aprobarea comportă: pronunţarea asupra contestaţiilor, votarea pe capitole,
subcapitole, articole şi anexe; adoptarea proiectului în ansamblu de către consiliile locale,
judeţene sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor se efectuează conform termenelor
de încasare a acestora şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.

46
Repartizarea creditelor bugetare pe instituţii este de competenţa ordonatorilor
principali de credite.
Ordonatorii principali de credite bugetare sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul
general al municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte unităţi administrativ teritoriale.
Ordonatorii secundari sau terţiari sunt conducătorii instituţiilor sau serviciilor publice cu
personalitate juridică din subordinea fiecărui consiliu local, judeţean şi Consiliul General al
Municipiului Bucureşti. Procesul de repartizare se realizează astfel:
 Repartizarea efectuată de către ordonatorii principali între bugetul propriu şi
bugetele ordonatorilor subordonaţi;
 Repartizarea efectuată de către ordonatori secundari ai creditelor bugetare
aprobate, pe unităţile subordonate şi a celor cuprinse în bugetul propriu;
 Ordonatorii terţiari utilizează creditele ce le-au fost repartizate.
Competenţele privind finanţarea cheltuielilor revin ordonatorilor principali de credite
bugetare. Practic, au loc deschiderile de credite de către ordonatorii principali ai acestora, în
limita creditelor bugetare aprobate şi potrivit destinaţiei stabilite, în raport cu gradul de
folosire a sumelor puse la dispoziţie anterior şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
Transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale se efectuează, în limitele
prevăzute, de către Ministerul Finanţelor prin Direcţiile generale ale finanţelor publice, la
cererea ordonatorilor principali, în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare.
Angajarea şi efectuarea cheltuielilor din creditele bugetare prevăzute în buget şi
deschise se aprobă de către ordonatorul de credite, efectuându-se numai cu viza prealabilă
de control financiar preventiv intern, prin care se atestă respectarea dispoziţiilor legale,
încadrarea în creditele bugetare aprobate şi în destinaţia lor. Efectuarea cheltuielilor
comportă existenţa documentelor justificative, care confirmă aranjamentele contractuale
sau din convenţii precum şi primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea
lucrărilor şi a altor obligaţii bugetare. Plăţile în avans efectuate la anumite categorii de
cheltuieli nu pot depăşi 30 %.
Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează prin unităţile teritoriale ale
trezoreriei statului, prin evidenţierea în conturi distincte a veniturilor şi cheltuielilor, a altor
operaţiuni dispuse de ordonatorii de credite bugetare, a veniturilor şi a cheltuielilor
extrabugetare ale instituţiilor, pe categorii de resurse.
Pentru stabilirea rezultatelor finale ale execuţiei bugetelor locale, ordonatorii
principali de credite întocmesc conturile anuale de execuţie a bugetelor locale pe care le
transmit spre aprobate consiliilor judeţene Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi
consiliilor locale. In cadrul acestui cont se înscriu:
a) La venituri: 1. prevederile aprobate iniţial
2. prevederile bugetare definitive;
3. încasările realizate.
b) La cheltuieli: 1. creditele aprobate iniţial;
2. creditele definitive;
3. plăţile efectuate.
Pe baza acestor date se stabileşte rezultatul execuţiei.
Excedentul anual al bugetului local rezultat în urma regularizării în limita transferurilor
din bugetul de stat, se utilizează în ordine pentru:
 rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor şi comisioanelor
aferente;
 constituirea fondului de rulment.
Fondul de rulment funcţionează la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale şi
este folosit pentru acoperirea golurilor de casă în trezorerii, precum şi pentru acoperirea
definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la sfârşitul exerciţiului bugetar. De
asemenea, fondul de rulment poate fi folosit pentru finanţarea de investiţii de interes local,
cu aprobarea organelor locale.

47
Asigurare echilibrului între lichidităţi şi plăţi pe parcursul execuţiei de casă se poate
confrunta cu golurile temporare de casă, ca urmare a decalajului dintre momentele încasării
veniturilor şi cele ale efectuării plăţilor
Acoperirea acestora se efectuează din: fondul de rulment şi din împrumuturi fără
dobândă din disponibilităţile din contul general al trezoreriei statului. Valoarea acestui
împrumut este limitată la 5% din totalul veniturilor estimate a se încasa pe durata anului
fiscal în care se face împrumutul.

8.7 SARCINĂ DE ÎNVĂȚARE


Ce este bugetul local?
Care sunt principiile autonomiei locale?
Precizați structura veniturilor bugetelor locale.
Precizați structura cheltuielilor bugetelor locale.
Identificați particularitățile procesului bugetar pentru comunitățile
locale.
8.8 REZUMAT ȘI CUVINTE CHEIE
Buget local este documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în
fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale.
Veniturile si cheltuielile bugetelor locale cumulate la nivelul
unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, alcătuiesc bugetul general al
unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale care, după consolidare, prin
eliminarea transferurilor de sume dintre bugete, va reflecta dimensiunea
efortului financiar public, in anul respectiv, in unitatea/subdiviziunea
administrativ-teritorială si starea de echilibru sau dezechilibru.

Cuvinte cheie: buget local; autonomie locală


8.9 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Necesitatea autonomiei financiare locale derivă din:


A. autonomia administrativă nu este posibilă fără autonomie financiară;
B. existenţa principiului descentralizării şi autonomiei locale;
C. cunoaşterea din partea colectivităţilor locale a posibilităţilor proprii
privind resursele băneşti;
D. a+ b + c.

2. Ce presupune protecţia colectivităţilor locale mai slabe din punct de


vedere financiar:
A. instituirea unor proceduri de ajustare care să corijeze efectele
repartiţiei inegale a potenţialelor surse de finanţare;
B. cel puţin o parte din resursele financiare ale colectivităţilor locale
trebuie să provină din impozite şi taxe locale, în proporţiile stabilite la
nivelul autorităţilor locale, în limitele legii;
C. instituirea unor proceduri de ajustare care să corijeze efectele
repartiţiei inegale a potenţialelor surse de finanţare, cât şi sarcina
financiară care le revine acestora.

48
3. Ce este bugetul local:
A. bugetul local este actul în care se înscriu veniturile şi
cheltuielile colectivităţilor locale, pe o perioadă de un an;
B. bugetul local este bugetul unităţii administrativ teritorialer cu
personalitate juridică;
C. bugetul local reprezintă instrument de planificare şi de conducere
a activităţii financiare a unităţii administrativ teritoriale;
D. a+ b+ c.

4. În România, cele două verigi ale bugetelor locale sunt:


A. bugetele proprii ale judeţelor;
B. bugetul municipiului Bucureşti;
C. bugetele proprii ale judeţelor şi municipiului Bucureşti;
D. bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale
sectoarelor municipiului Bucureşti;
E. c + d.

5. Încasările din valorificarea unor bunuri fac parte din categoria;


A. veniturilor curente;
B. veniturilor de capital;
C. veniturilor cu destinaţie specială.

6. Până la ce dată, Direcţiile Generale ale Finanţelor publice depun


proiectele bugetelor locale pe ansamblul judeţului şi al municipiului
Bucureşti, la Ministerul Finanţelor:
A. 1 august a fiecărui an;
B. 15 august a fiecărui an;
C. 1 septembrie a fiecăruia an.

7. Cine sunt ordonatorii secundari sau terţiari de credite:


A. preşedinţii consiliilor hâjudeţene;
B. primarul general al municipiului Bucureşti;
C. conducătorii instituţiilor sau serviciilor publice cu personalitate
juridică din subordine afiecărui consiliu local, judeţean şi consiliul
municipiului Bucureşti.

8. Excedentul anual al bugetului local se utilizează pentru:


A. rambursarea eventualelor împrumuturi restante;
B. plata dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor restante;
C. constituirea fondului de rulment;
D. creşterea cheltuielilor materiale;
E. creşterea cheltuielor de capital;
F. a + b;
G. d + e;
H. a + b + c.

8.10 CONCLUZII
Parcurgerea aspectelor din această unitate de studiu va permite
studenților să înțeleagă rolul bugetelor locale în ansamblu bugetului public.

49
Unitatea de studiu VI
9
Bugetul asigurărilor sociale de stat

9.1 CUPRINS
⇒ Considerații generale (9.4)
⇒ Funcțiile și principiile bugetului asigurărilor sociale de stat (9.5)
⇒ Procedura bugetului asigurărilor sociale de stat (9.6)
⇒ Veniturile și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat (9.7)
9.2 INTRODUCERE
Înfăptuirea asigurărilor sociale de stat face necesare constituirea,
repartizarea şi utilizarea fondurilor de asigurări sociale, ceea ce presupune
existenţa bugetului asigurărilor sociale de stat.
Bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte distinct de bugetul
de stat şi se aprobă de Parlament, printr-o lege separată. Această
procedură este datorată faptului ca veniturile cuprinse în bugetul
asigurărilor de stat trebuie utilizate doar pentru finanţarea acelor cheltuieli
înscrise în acest buget.
Bugetul asigurărilor sociale de stat (ca si finanţele luate în întregul
lor) îndeplineşte aşadar funcţia de repartiţie a unei părţi importante din
venitul naţional funcţie ce se înfăptuieşte prin încasarea contribuţiilor de
asigurări sociale, precum şi prin felul cum se efectuează cheltuielile cu
plata pensiilor şi acordarea ajutoarelor în cadrul asigurărilor sociale.
În baza acestor considerente, prin intermediul acestei unități de studii
vor fi prezentate coordonatele generale ale bugetului asigurărilor sociale de
stat, ca o componentă esențială a bugetului public național.
9.3 OBIECTIVE
După studierea acestei unități de studiu, studenții vor fi capabili:
1. Să precizeze rolul bugetului asigurărilor sociale de stat în ansamblul
bugetului public.
2. Să identifice etaple procedurii bugetului asigurărilor sociale de stat.
3. Să identifice veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat.
4. Să identifice cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat.

9.4 CONSIDERAȚII GENERALE

Înfăptuirea asigurărilor sociale de stat face necesare constituirea, repartizarea şi


utilizarea fondurilor de asigurări sociale, ceea ce presupune existenţa bugetului
asigurărilor sociale de stat.
Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile şi cheltuielile sistemului
public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este gestionat şi administrat de Ministerul
Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Ministrul Muncii, Familiei și Protecței Sociale este
ordonator principal de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat şi deleagă
atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite
bugetare conducătorului executiv al Casei Naționale de Pensii (CNP).
În acelaşi timp, organelor asigurărilor sociale de stat le revine obligaţia de a urmări
cu responsabilitate modul de stabilire şi încasare a veniturilor sale, astfel încât să se
asigure posibilitatea efectuării tuturor cheltuielilor prevăzute.
Bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte distinct de bugetul de stat şi se
aprobă de Parlament, printr-o lege separată. Această procedură este datorată faptului ca
50
veniturile cuprinse în bugetul asigurărilor de stat trebuie utilizate doar pentru finanţarea
acelor cheltuieli înscrise în acest buget.
Guvernul elaborează anual, pe baza propunerilor CNP, proiectul bugetului
asigurărilor sociale de stat, pe care îl supune spre aprobare Parlamentului.
Dacă legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu a fost adoptată cu cel puţin 3
zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetul asigurărilor
sociale de stat pe anul precedent până la adoptarea noului buget.
Excedentele anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pot fi utilizate în anul
următor, potrivit destinaţiilor aprobate prin lege, după restituirea transferurilor primite de la
bugetul de stat.
Eventualul deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat se acoperă din
disponibilităţile bugetului de asigurări sociale de stat din anii precedenţi şi, în continuare,
din fondul de rezervă,
În mod excepţional în situaţii motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului
asigurărilor sociale de stat, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile bugetului
asigurărilor sociale de stat se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat.
9.5 FUNCȚIILE ȘI PRINCIPIILE BUGETULUI
ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
Bugetul asigurărilor sociale de stat este una din pârghiile principale pe care statul
le utilizează în vederea îndeplinirii sarcinilor şi funcţiilor sale, el reprezentând un
instrument important prin care se repartizează o parte din venitul naţional din sfera
productivă în sfera neproductivă.
Bugetul asigurărilor sociale de stat (ca si finanţele luate în întregul lor) îndeplineşte
aşadar funcţia de repartiţie a unei părţi importante din venitul naţional funcţie ce se
înfăptuieşte prin încasarea contribuţiilor de asigurări sociale, precum şi prin felul cum se
efectuează cheltuielile cu plata pensiilor şi acordarea ajutoarelor în cadrul asigurărilor
sociale.
Bugetul asigurărilor sociale de stat mai îndeplineşte şi funcţia de control asupra
creării venitului naţional asupra felului cum s-au constituit şi cum se utilizează fondurile
de asigurări sociale. Formarea, repartizarea şi utilizarea acestor fonduri reclamă
efectuarea unui riguros control a cărui finalitate este să asigure respectarea disciplinei
financiare atât în procesul formării şi repartizării fondurilor, cât şi în procesul utilizării lor.
Ca şi componentă a bugetului public naţional, bugetul asigurărilor sociale de stat
este fundamentat pe aceleaşi principii ca şi acesta.
Principiile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt: autonomia, anualitatea,
universalitatea, unitatea, echilibrarea, realitatea, publicitatea bugetului.
Autonomia bugetului asigurărilor sociale de stat rezultă din faptul că, deşi acest
buget este o componentă a bugetului public naţional alături de bugetul de stat şi bugetele
locale, el se întocmeşte distinct de bugetul de stat şi se aprobă de Parlament odată cu
acesta, printr-o lege distinctă.
Anualitatea bugetului asigurărilor sociale de stat rezultă din însăşi legea pentru
adoptarea bugetului de stat. Durata de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat
este strict limitată la un an, după expirarea căruia funcţiile sale încetează pentru a face loc
aplicării bugetului anului următor. In ţara noastră exerciţiul bugetar începe la 1 ianuarie şi
ia sfârşit la 31 decembrie al aceluiaşi an, adică anul bugetar coincide cu cel calendaristic.
Veniturile şi cheltuielile realizate după 31 decembrie se înregistrează în bugetul anului
următor, chiar dacă ele au fost prevăzute în bugetul pe anul expirat.
Universalitatea bugetului. Prin acest principiu se înţelege cuprinderea în buget a
tuturor veniturilor şi cheltuielilor stabilite prin actele normative ca aparţinând asigurărilor
sociale de stat. Planurile de venituri şi cheltuieli pentru asigurările sociale elaborate de
către întreprinderi, instituţii etc., sunt înregistrate integral în bugetul asigurărilor sociale de
stat, însă în timpul executării lor, din totalul contribuţiilor se reţin sumele necesare plăţii, la
51
locul de muncă, a ajutoarelor şi a pensiilor persoanelor care cumulează pensia cu salariul
etc., vărsându-se la buget numai partea din suma contribuţiilor rămasă după efectuarea
acestor plăţi.
Unitatea bugetului. Principiul unităţii bugetului constă în faptul că veniturile şi
cheltuielile din toate planurile de venituri şi cheltuieli pentru asigurările sociale se
concentrează, din treaptă în treaptă, până la obţinerea unui singur plan financiar - bugetul
asigurărilor sociale de stat. Această operaţie de centralizare nu este o simplă operaţie
aritmetică sau statistică, ea constituie un stadiu de mare însemnătate al planificării
financiare în cadrul căruia veniturile şi cheltuielile din planurile de asigurări sociale trebuie
coordonate cu indicatorii social-culturali din planul economiei naţionale.
Echilibrarea bugetului este un principiu care izvorăşte în primul rând din
necesitatea unei juste planificări bugetare. Echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de
stat se realizează nu numai prin egalitatea dintre venituri şi cheltuieli, ci şi prin crearea
unor rezerve de venituri care să fie folosite atunci când trebuie efectuate cheltuieli într-un
volum mai mare decât cel planificat iniţial. Dinamismul economiei naţionale, creşterea
veniturilor pe baza cărora se determină contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, fac
ca în realitate bugetul asigurărilor sociale să se încheie şi cu excedente.
Realitatea bugetului constă în elaborarea şi înfăptuirea lui pe baza unor date reale.
Ea mai rezultă şi din faptul că veniturile şi cheltuielile bugetare sunt determinate prin
calcule temeinice, fiind asigurată şi de certitudinea şi ritmicitatea veniturilor realizate în
economie.
Publicitatea bugetului. Bugetul asigurărilor sociale de stat este dezbătut pe larg în
Parlament, iar după adoptare este publicat în Monitorul Oficial, în presa centrală şi locală,
fiecare cetăţean putând lua cunoştinţă de conţinutul lui.

9.6 PROCEDURA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

Cuprinzând actele şi operaţiunile de elaborare, aprobare şi executare sau îndeplinire a


fiecărui buget anual al asigurărilor sociale de stat, procedura acestui buget este supusă
dispoziţiilor generale procedurale prevăzute de Legea finanţelor publice, care prevede că
elaborarea şi execuţia bugetului asigurărilor sociale sunt supuse principiilor anualităţii,
echilibrului şi publicităţii, la fel ca elaborarea şi execuţia bugetului de stat. Bugetul asigurărilor
sociale se elaborează potrivit normelor metodologice stabilite de Ministerul finanţelor, aceste
extinderi ale principiilor şi normelor asupra bugetului asigurărilor sociale fiind justificate de
faptul că acest buget face parte din bugetul public naţional şi este autonom faţă de bugetul de
stat şi bugetele locale.
Procedura bugetului asigurărilor sociale se identifică cu particularităţile privind
organele care elaborează proiectul de buget şi urmăresc executarea anuală a bugetului
aprobat, ca şi unele aspecte specifice de realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor
acestui buget. Aceste particularităţi sunt raţional inerente din moment ce bugetul asigurărilor
sociale de stat are menirea lui proprie, exprimată de destinaţia cheltuielilor acestor asigurări,
pentru acoperirea cărora acest buget dispune de venituri proprii, între care este remarcabilă
contribuţia bănească pentru asigurările sociale de stat.
În ceea ce priveşte individualitatea şi autonomia bugetului asigurărilor sociale de stat,
sunt de reţinut dispoziţiile din Legea finanţelor publice care prevăd: Bugetul asigurărilor
sociale de stat şi bugetele anexă la acesta se întocmesc de către Ministerul Finanţelor, pe
baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, distinct de bugetul de stat şi se aprobă
de Parlament. Autonomia actuală a bugetului asigurărilor sociale de stat se dovedeşte
valoroasă şi în comparaţie cu situaţia lui anterioară, de concepţie socialistă, conform
căreia acest buget era inclus în bugetul republican cu consecinţele subordonării execuţiei
bugetului asigurărilor sociale de stat faţă de execuţia bugetului republican, ca principală
componentă a bugetului unic de stat.

52
Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat este elaborat de către Ministerul
Finanţelor cu ajutorul datelor primite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale de la
direcţiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru probleme de muncă şi protecţie
socială.
La elaborarea proiectului bugetului anual al asigurărilor de stat se urmăreşte
echilibrul dintre venituri şi cheltuieli, prevăzându-se rezerve băneşti îndeosebi pentru
indemnizaţiile ce se acordă în cazuri de incapacitate temporară de muncă atrasă de
accidente şi îmbolnăviri profesionale care se produc neprevăzut.
Pentru prevederile de venituri şi cheltuieli ale acestui buget sunt de mare
însemnătate datele privind evoluţia veniturilor şi cheltuielilor din anii precedenţi, precum şi
estimarea evoluţiei veniturilor şi cheltuielilor în anul următor, cu influenţele creşterii
probabile a preţurilor şi tarifelor.
Elaborat până la începutul ultimului trimestru, proiectul bugetului asigurărilor
sociale de stat este înaintat Parlamentului spre dezbatere şi aprobare, alăturat proiectului
bugetului de stat pe acelaşi an următor.
În ipoteza în care bugetul asigurărilor sociale de stat nu este aprobat de parlament
până la începerea noului exerciţiu bugetar, se procedează conform dispoziţiei Legii
finanţelor publice, la fel ca în cazul bugetului de stat, la execuţia bugetară pe baza
bugetului din anul expirat.
Execuţia bugetului asigurărilor sociale de stat constă în realizarea contribuţiei şi a
celorlalte venituri în corelaţie practic necesară cu plata pensiilor, indemnizaţiilor şi
ajutoarelor băneşti acordate din acest buget.
Instituirea legală a procedeului prin care angajatorii au dreptul să reţină din
contribuţia datorată sumele de bani necesare plăţii drepturilor de asigurări sociale
cuvenite personalului propriu în luna respectivă, simplifică operaţiunile băneşti de
execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, rămânând ca unităţile debitoare să
plătească numai contribuţia rămasă după reţinerea sumelor de bani cuvenite personalului
propriu ca indemnizaţii şi alte drepturi băneşti de asigurări sociale. In cazul în care sumele
de bani cuvenite personalului propriu depăşesc contribuţia datorată pe luna respectivă,
diferenţele se primesc din conturile bancare în care se concentrează contribuţiile plătite
de alţi debitori de aceeaşi categorie.
Pentru execuţia bugetului asigurărilor sociale de stat, în folosul acestui buget sunt
deschise conturi de venituri şi conturi de cheltuieli la sucursalele Băncii Comerciale
Române. Conturile bancare de venituri sunt deschise distinct pentru contribuţiile plătite de
persoanele juridice cu personal salariat, separat pentru contribuţiile plătite de persoanele
fizice care utilizează munca salariată şi, de asemenea, separat pentru contribuţiile
salariaţilor şi pensionarilor plătite în vederea trimiterii la tratament balnear şi odihnă, în
aceste ultime conturi înscriindu-se şi alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat.
Pentru plata şi concentrarea în conturile bancare deschise pentru contribuţiile şi
celelalte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat trebuie îndeplinite cerinţele de
legalitate a tuturor veniturilor bugetare, respectiv de calcul conform al contribuţiilor şi de
achitare la termenele legale de către debitori. Respectarea acestor cerinţe are şi
însemnătatea practică a constituirii fondurilor băneşti necesare pentru efectuarea tuturor
cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat.
Conturile bancare de cheltuieli sunt deschise pentru plata pensiilor de asigurări
sociale şi a ajutoarelor cuvenite pensionarilor, precum şi, separat, pentru plata
indemnizaţiilor şi ajutoarelor ce se acordă persoanelor ce lucrează în întreprinderi mici şi
asociaţii lucrative independente cu salariaţi sau membrii cuprinşi in asigurările sociale de
stat. Utilizarea numai a acestor două feluri de conturi bancare de cheltuieli este
justificată de procedeul simplificator al plăţii indemnizaţiilor şi ajutoarelor băneşti de
asigurări sociale cuvenite personalului salariat al regiilor autonome, întreprinderilor,
instituţiilor etc., prin reţinerea sumelor de bani necesare acestor plăţi din contribuţia de

53
asigurări sociale datorată de fiecare dintre aceste regii autonome, întreprinderi,
instituţii etc.
Din conturile bancare de cheltuieli, sumele de bani necesare plăţii pensiilor,
indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale se obţin şi se întrebuinţează cu
particularităţile procedurale ale creditelor bugetare, conform dispoziţiei generale din
Legea finanţelor publice, care statuează că şi "sumele aprobate prin bugetul
asigurărilor sociale de stat, în limitele cărora se pot efectua cheltuieli, reprezintă
credite bancare, care nu pot fi depăşite". În aplicarea acestei dispoziţii legale se
deschid credite bugetare cuvenite Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, din care
se transmit creditele bugetare necesare direcţiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti
pentru probleme de muncă şi protecţie socială, pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor şi
ajutoarelor de asigurări sociale. Aceste plăţi se efectuează urmându-se procedura
întocmirii tabelelor de pensionari având decizii ale comisiilor de pensii, emiterii
cupoanelor-mandat şi plăţii pensiilor cu ajutorul acestor cupoane, procedură stabilită
prin normele metodologice instituite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Conform dispoziţiilor Legii finanţelor publice, efectuarea cheltuielilor de pensii,
indemnizaţii şi ajutoare de asigurări sociale este supusă condiţiilor şi formelor scrise
ale contabilităţii publice, precum şi ale controlului financiar preventiv, concomitent şi
posterior exercitat asupra întregii execuţii a bugetelor anuale ale asigurărilor sociale
de stat şi neapărat asupra legalităţii şi temeiniciei actelor de angajare a cheltuielilor din
aceste bugete.
Despre execuţia bugetelor anuale ale asigurărilor sociale de stat se întocmesc
bilanţurile contabile trimestriale cu ajutorul cărora, după expirarea exerciţiului financiar,
se întocmeşte contul anual de execuţie a fiecărui buget anual de acest fel. Contul anual de
execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat este sinteza contabilă a veniturilor realizate şi
cheltuielilor efectuate, cu rectificările legale inerente în anii în care înlăturarea subvenţiilor
bugetare a atras creşterea preţurilor şi tarifelor, indexarea salariilor şi pensiilor etc. Acest cont
de execuţie bugetar, însoţit de raportul de verificare şi analiză se înaintează parlamentului
spre aprobare o dată cu contul general de execuţie a bugetului de stat. Contul anual de
execuţie a bugetului este supus verificării Curţii de Conturi împreună cu conturile de execuţie
a celorlalte componente ale bugetului public naţional
9.7 VENITURILE ȘI CHELTUIELILE BUGETULUI ASIGURĂRILOR
SOCIALE DE STAT
Constituirea resurselor bugetului asigurărilor sociale de stat se face pe seama
contribuţiilor şi veniturilor nefiscale, prelevate de la persoane juridice şi fizice, şi anume din:
- contribuţiile de asigurări sociale datorate de: angajatori; asiguraţi; şomeri.
- contribuţiile salariaţilor şi pensionarilor pentru trimiterile la odihnă şi tratament
balnear;
- dobânzile bancare pentru disponibilităţile băneşti apărute în executarea bugetului
asigurărilor sociale de stat;
- majorările şi amenzile aplicate pentru neplata integrală şi la termen a contribuţiei
de asigurări sociale;
- sumele de bani obţinute din lichidarea unor debite restante din anii anteriori;
- restituirea pensiilor şi indemnizaţiilor acordate fără temei legal;
- alte venituri, potrivit legii.
Încasarea contribuţiilor şi a celorlalte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de
stat se efectuează în conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Dintre veniturile bugetare ale asigurărilor sociale de stat, contribuţia plătită de
persoanele juridice şi fizice ai căror salariaţi sunt cuprinşi în aceste asigurări, este cel mai
important venit bugetar şi cu o reglementare juridică rnai complexă, proporţia acestei
contribuţii ajungând în ultimele decenii între 95 şi 99% din totalul veniturilor bugetare ale
asigurărilor sociale de stat. Această contribuţie se calculează asupra fondului de salarii
54
contributiv al fiecăreia dintre unităţile plătitoare, în acest scop fiind precizate sumele de
bani ce se includ şi cele care nu sunt cuprinse în fondul de salarii contributiv.
Fondul de salarii contributiv se calculează anual de către întreprinderi, instituţii,
societăţi economice şi alţi debitori ai contribuţiei pentru asigurările sociale de stat, şi se
repartizează pe trimestre, aceste date fiind necesare întocmirii bugetului asigurărilor
sociale de stat.
Disponibilităţile băneşti ale asigurărilor sociale de stat sunt purtătoare de dobânzi;
nivelul dobânzilor se stabileşte prin convenţii încheiate de CNPAS cu trezoreria statului
sau cu băncile.
În cazul neachitării la termen a contribuţiilor datorate bugetului asigurărilor sociale
de stat Ministerul Muncii, Familiei şi Protecției Sociale sau, după caz, Casa Naţională de
Pensii vor proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor
cuvenite acestui buget şi a majorărilor de întârziere şi vor dispune încasarea sumelor
respective prin aplicarea dispoziţiilor legale.
Sumele de bani ce se constată că au fost plătite ca pensii, indemnizaţii şi ajutoare
de asigurări sociale de stat "fără drept", deci în alte cazuri şi condiţii decât cele legale,
trebuie restituite fondurilor băneşti din care au fost acordate, de către beneficiari, pe baza
deciziilor date în acest scop de organele administrative de specialitate. Restituiri de acest
fel nu se urmăresc dacă persoanele fizice au decedat între timp.
Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt reglementate având
următoarele destinaţii
- prestaţiile de asigurări sociale din sistemul public constând din:
• pensia pentru limită de vârstă;
• pensia de invaliditate;
• pensia de urmaş;
• indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă;
•indemnizaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii
• indemnizaţia acordată femeilor în caz de maternitate;
• indemnizaţia pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav;
• ajutorul în caz de deces.
- cheltuieli privind organizarea şi funcţionarea sistemului public (cheltuieli materiale
şi servicii, cheltuieli de personal);
- transferuri;
- finanţarea unor investiţii proprii;
- rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite; - cheltuieli
ocazionate de executarea silită a creanţelor bugetare;
- alte cheltuieli prevăzute de lege;
- fondul de rezervă.
Cheltuielile prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat reprezintă limite
maxime care nu pot fi depăşite, iar modificarea lor se va face în condiţiile legii.
Calculul pensiilor, indemnizaţiilor şi ajutoarelor băneşti de asigurări sociale de stat
se face pe baza normelor speciale de drept al muncii.
Din bugetul asigurărilor sociale de stat se suportă diferenţa dintre valoarea biletului
de tratament balnear sau de odihnă şi contribuţia beneficiarilor de astfel de bilete, pentru
un număr determinat de locuri. Tot din acest buget se mai pot acorda gratuit un număr
limitat de bilete anumitor categorii de asiguraţi, conform reglementărilor legale.
Din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se prelevă anual până la 3%
pentru constituirea unui fond de rezervă. Acesta se utilizează pentru acoperirea
prestaţiilor de asigurări sociale în situaţii temeinic motivate sau a altor cheltuieli ale
sistemului public, aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Fondul de
rezervă se reportează în anul următor şi se completează potrivit prevederilor legale.

55
Fondul de rezervă cumulat nu poate depăşi nivelul cheltuielilor prevăzute pentru anul
bugetar respectiv.

9.8 SARCINĂ DE ÎNVĂȚARE


Ce este bugetul asigurărilor sociale de stat?
Care sunt principiile bugetului asigurărilor sociale de stat?
Specificați veniturile asigurărilor sociale de stat.
Specificați cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat.
9.9 REZUMAT ȘI CUVINTE CHEIE
Bugetul asigurărilor sociale de stat este una din pârghiile principale
pe care statul le utilizează în vederea îndeplinirii sarcinilor şi funcţiilor
sale, el reprezentând un instrument important prin care se repartizează o
parte din venitul naţional din sfera productivă în sfera neproductivă.
Elementele de venituri și cheltuieli din bugetul asigurărilor sociale de stat
își pun amprenta asupra componentei sociale a statului.

Cuvinte cheie: asigurări sociale; bugetul asigurărilor sociale de stat.


9.10 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Ce cuprinde bugetul asigurărilor sociale de stat:


A. veniturile şi cheltuielile colectivităţilor locale;
B. veniturile şi cheltuielile sistemului public de pensii şi alte drepturi
de asigurări sociale;
C. transferuri şi prelevări din bugetul de stat pentru asigurările
sociale.

2. Principiile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt:


A. autonomia, anualitatea, universalitatea, unitatea, echilibrarea,
realitatea, publicitatea;
B. anualitatea, unitatea, echilibrarea, publicitatea;
C. autonomia, universalitatea, unitatea, realitatea, echilibrarea,
publicitatea.

3. Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat este elaborat până la:


A. 15 august a fiecărui an;
B. 25 august a fiecărui an;
C. începutul ultimului trimestru a fiecărui an.

4. Constituirea resurselor bugetului asigurărilor sociale de stat de face pe


seama:
A. transferurilor şi prelevărilor din bugetul de stat;
B. transferurilor şi prelevărilor din bugetul local;
C. contribuţiilor şi veniturilor nefiscale, prelevate de la persoane
fizice şi juridice.

5. Care este cel mai important venit bugetar în cadrul veniturilor bugetului
asigurărilor sociale de stat:
A. contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajatori şi
asiguraţi;
B. contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajatori;
C. contribuţiile de asigurări sociale datorate de salariaţi.

56
6. În ce constă prestaţiile de asigurări sociale din sistemul public:
A. pensia pentru limită de vârstă;
B. pensia de invaliditate;
C. pensia de urmaş;
D. indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă;
E. indemnizaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi
întărirea sănătăţii;
F. îndemnizaţia acordată femeilor în caz de maternitate;
G. indemnizaţia pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului
bolnav;
H. ajutor în caz de deces;
I. A + B + C;
J. A + B+ C + D + E +F +G +H;
K. A + D + F + G.

7. Constutuirea fondului de rezervă din veniturile bugetului asigurărilor


sociale de stat se realizează prin prelevarea unui procent de:
A. 2%;
B. 3 %;
C. 4 %.

8. Calculul pensiilor, indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale se


face:
A. proporţional cu contribuţia angajatorilor şi asiguraţilor;
B. proporţional cu veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat;
C. în baza normelor speciale privind dreptul muncii.

9.11 CONCLUZII
Parcurgerea aspectelor din această unitate de studiu va permite
studenților să înțeleagă rolul bugetului asigurărilor sociale de stat în
ansamblul bugetului public național.

57
Unitatea de studiu VII
Coordonate privind Trezoreria Finanțelor 10
Publice

10.1 CUPRINS
⇒ Definirea și conținutul economic al trezoreriei finanțelor publice
(10.4)
⇒ Funcţiile Trezoreriei finanţelor publice. Necesitatea şi importanţa
organizării şi funcţionării acesteia (10.5)
⇒ Rolul sistemului informaţional in funcţionarea eficienta a
Trezoreriei Finanţelor Publice (10.6)
10.2 INTRODUCERE
Gestionarea banului public trebuie realizată într-o instituții ce are atribuții
numai în acest domeniu. Astfel, este organizată și funcționează Trezoreria
Finanțelor Publice, concepută ca o instituţie financiară prin care sectorul
public îşi efectuează operaţiunile de încasări si plăţi.
Prin intermediul acestei unități de studiu sunt prezentate elemente ce:
definesc trezoreria finanțelor publice; demonstrează necesitatea
organizării și funcționării acestei instituții; specifică funcțiile trezoreriei
finanțelor publice.
10.3 OBIECTIVE
După studierea acestei unități de studiu, studenții vor fi capabili:
5. Să identifice rolul Trezoreriei Finanțelor Publice.
6. Să analizeze condițiile înființării Trezoreriei Finanțelor Publice.
1. Să identifice funcțiile Trezoreriei finanțelor Publice.

10.4 DEFINIREA ȘI CONȚINUTUL ECONOMIC AL TREZORERIEI


FINANȚELOR PUBLICE
La început, termenul de trezorerie era identificat cu banii publici, iar ulterior cu o
instituţie desemnata să asigure respectarea ansamblului de reguli specifice casieriei si
contabilităţii publice.
Trezoreria a existat în ţara noastră, înainte celui de-al doilea război mondial, într-
o altă formă decât cea care se preconizează să se generalizeze în sistemul actual al
finanţelor publice. Până în anul 1925 pe lângă Ministerul Finanţelor a funcţionat şi o
casierie centrală a tezaurului, dată după care serviciul operaţiilor de trezorerie a fost
preluat de B.N.R.. În afară de casieriile statului au funcţionat însă, în perioada
respectivă, casierii speciale care aveau legături independente şi directe cu Banca
Naţională, pe linia execuţiei şi ale bugetelor anexă. De aici şi modul diferit în care este
explicat termenul de "trezorerie" în Dicţionarul Limbii Române.
Astfel, în Dicţionarul explicativ al limbii române, trezorerie este definită ca "oficiu
al unui stat unde se păstrează şi se administrează tezaurul public", însă nu mai
corespunde condiţiilor actuale de tranziţie la economia de piaţă.
Apropiată de realitatea actuală este definiţia dată în Dicţionarul enciclopedic,
după care trezorerie este "un ansamblu de operaţiuni financiare şi băneşti, bugetare şi
extra bugetare, pe care le face statul pentru procurarea mijloacelor băneşti care sunt
necesare şi pentru cheltuirea acestor mijloace". Procesul de aplicare a reformei în
România, în toate domeniile de activitate, pentru trecerea de la economia
hipercentralizată la economia liberalizată (de piaţă), a cuprins şi sistemul financiar -
bancar, conducând la modificării importante în rolul şi structura sistemului de organizare

58
şi funcţionare al băncilor, cu consecinţe deosebite asupra execuţiei finanţelor în sectorul
public.
Aceste modificării, precum şi schimbările de concepţie privind administrarea şi
utilizarea resurselor financiare în sectorul public, au condus la concluzia că realizarea
cu rezultate foarte bune a execuţiei finanţelor publice în condiţiile economiei de tranziţie,
se asigură numai dacă se dispune de sisteme proprii de organizare. "Un astfel de
sistem, care permite intervenţia promptă în toate fazele de urmărire a execuţiei
finanţelor publice, îl reprezintă Trezoreria, concepută într-un mod unitar de organizare
şi funcţionare la nivelul Ministerului Finanţelor şi în cadrul unităţilor sale teritoriale".
In prezent, termenul de trezorerie este folosit în două sensuri:
• pe de o parte, el serveşte la desemnarea casieriilor propriu zise ale statului,
atunci când se vorbeşte de „situaţia trezoreriei" sau de „deficitul trezoreriei";
• pe de alta parte, el serveşte la desemnarea unei administraţii publice, ca
instituţie.
În condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, trezoreria e concepută ca un sistem
operaţional în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin care se efectuează în
principal:
- operaţiunile financiare şi băneşti bugetare şi extrabugetare ale sectorului
public şi contabilitatea acestora ;
- controlul fiscal asupra încasării la termen a veniturilor ;
- controlul asupra finanţării cheltuielilor instituţiilor publice ;
- refinanţarea deficitului bugetar ;
- lansarea împrumuturilor de stat ;
- plasarea disponibilităţilor sectorului public.
Sistemul trezoreriei există în mai multe ţări care au economie de piaţă cu vechi
tradiţii, de pildă Franţa, S.U.A., Anglia, Italia. De altfel, definirea trezoreriei ca sistem a
preocupat mulţii specialişti în finanţe la nivel internaţional. Astfel, după Pirre Conso
"funcţia de trezorerie are ca obiect să trateze plăţile şi încasările, adică fluxurile
financiare şi articulaţiile lor cu plătitorul şi cu conturile bancare"'. Astfel, când o firmă
dezvoltă o activitate în străinătate fie exportând,fie importând, fie investind, ea ajunge în
situaţia să primească sau să dea, să ramburseze anumite fluxuri realizate în monezi
decât în moneda sa, ceea ce introduce riscul de schimb.
După părerea lui Josetteli Peyrard, trezoreria internaţională urmăreşte în principal
"diferenţa între lichidităţii şi schimburile bancare de trezorerie exprimate în devize
străine", în timp ce Daniel Peyont adaugă "Gestiunea trezoreriei internaţionale un
specific propriu care rezultă din patru categorii de factori: existenţa fluxurilor ce pot fi în
mai multe monede... ; complexitatea tehnicilor de transferuri de fonduri internaţionale ;
reglementarea schimburilor străine... ; reglementarea schimburilor proprii….
Alain Deniel şi Paul Cordeau, analizând funcţiile şi atribuţiile trezoreriei,
consideră că gestiunea de stat este cea mai importantă deoarece "această funcţie a
mişcării generale de fonduri " cum o numesc ei constă în "ajustarea (reglarea)
resurselor impozitelor, intrărilor şi ieşirilor de lichidităţi în ansamblu circuitului trezorerie
în spaţiu şi în timp, ceea ce presupune existenţa unei lichidităţi mobile, disponibilităţi
imediate în scopul de a face faţă unor nevoi imprevizibile..., decalajelor sezoniere e
venituri şi cheltuieli".

59
10.5 FUNCȚIILE TREZORERIEI FINANȚELOR PUBLICE. NECESITATEA
ȘI IMPORTANȚA ORGANIZĂRII ȘI FUNCȚIONĂRII ACESTEIA
Necesitatea organizării şi funcţionării Trezoreriei Finanţelor Publice
Înfiinţarea Trezoreriei Finanţelor Publice este imperativ necesară în perioada de
tranziţie:
o în primul rând pentru umplerea acelor goluri create de modificările
survenite în organizarea şi conducerea procesului bugetar începând cu anul 1990, în
sensul ca Banca Naţională a României a renunţat la execuţia bugetului, păstrând numai
contul de trezorerie al statului orientându-şi activitatea cu prioritate spre soluţionarea
problemelor privind circulaţia bancară şi emisiunea monetară.
o în al doilea rând, diversificarea sistemului bancar a pus probleme asupra
controlului execuţiei bugetului public naţional, în sensul că asupra încasării veniturilor şi
efectuării cheltuielilor bugetare, practic nu se mai execută nici un control, băncile
comerciale, unde finanţele publice îşi aveau conturile, ne mai având atribuţii în acest
sens.
o în al treilea rând, organizarea actuală a sistemului bancar prezintă un mare
risc pentru sectorul public, cunoscând faptul că activitatea bancară este supusă
regimului falimentului, caz în care ar fi implicate şi finanţele publice, cel puţin teoretic,
dacă acestea s-ar afla în gestiunea unei bănci. Analizând astfel lucrurile, s-a creat
necesitatea stabilirii acelui sistem de organizare a execuţiei care să asigure protejarea
finanţelor sectorului public de toate riscurile, inclusiv de cel al costului ridicat al
cheltuielilor legate de comisioanele bancare şi al costului dobânzilor aferente
împrumuturilor ce s-ar lua pentru acoperirea deficitului bugetar.

Funcţiile si importanţa Trezoreriei Finanţelor Publice


Trezoreria Finanţelor Publice este concepută ca o instituţie financiară prin care
sectorul public îşi efectuează operaţiunile de încasări si plăţi, asupra cărora Ministerul
Finanţelor Publice exercită controlul fiscal şi financiar preventiv, îndeplinind în principal,
următoarele funcţii:
- casier al sectorului public prin care se asigură încasarea veniturilor,
efectuarea plăţilor şi păstrarea disponibilităţilor. In calitate de casier al statului, apreciem
că trezoreria finanţelor publice generează o adevărată reţea de fluxuri monetare la nivelul
căreia se asigură legătura dintre intrări (încasări) şi ieşiri (plăţi), în permanenţă trebuind să
existe disponibilităţi care să facă faţă scadenţelor. Desigur, pentru a preîntâmpina riscul
incapacităţii de plată sau al încasărilor insuficiente care ar duce la amânarea plăţilor
există posibilitatea de a realiza dimensionarea încasării minime pe baza datelor din
balanţele zilnice de verificare.
- asigurarea execuţiei bugetului public naţional privind încasarea veniturilor
şi efectuarea plăţilor dispuse de ordonatori în limita creditelor acordate ; Execuţia
bugetară se realizează prin trezoreria, volumul operaţiunilor ajungând la cifre importante
ce pun în evidenţă rolul trezoreriei. Este foarte important de reţinut că disponibilităţile
temporare aflate în contul general al trezoreriei au susţinut unele programe
guvernamentale privind reforma economică, execuţia bugetului de stat, a bugetelor
asigurărilor sociale de stat s.a..
- exercitarea operativă a controlului financiar preventiv asupra încasării
veniturilor cât şi a încadrării cheltuielilor dispuse de ordonatorii de credite în prevederile si
destinaţia aprobată prin bugetele de venituri si cheltuieli; Ca organ de specialitate,
exercită în mod curent controlul asupra eliberării sumelor in numerar sau prin virare din
contul Instituţiilor publice pentru efectuarea cheltuielilor, existenta bugetelor de venituri şi
cheltuieli aprobat in condiţiile legii, respectării limitelor creditelor bugetare deschise si
repartizate si a destinaţiei acestora urmărind si alte obiective stabilite prin normele
metodologice ale Ministerului Finanţelor Publice.
60
- efectuarea operaţiunilor de decontare în contul instituţiilor publice şi
păstrarea disponibilităţilor acestora, în urma constituirii şi utilizării mijloacelor
extrabugetare şi a fondurilor speciale;
- atragerea disponibilităţilor din economie ( instituţii financiare, agenţi
economici, populaţie ) pe calea constituirii de depozite cât şi prin împrumuturi de stat
lansate in vederea asigurării resurselor financiare pentru reabilitarea şi retehnologizarea
unor sectoare de economie, acoperirea deficitului bugetar;
- efectuarea de plasamente financiare pe termen scurt a disponibilităţilor
statului temporar în conturile trezoreriei;
- gestionarea datoriei publice, reflectată în primirea împrumuturilor interne
şi externe, folosirea acestora potrivit destinaţiei prevăzute în contracte, rambursarea
creditelor la scadenţa şi plata dobânzilor;
- asigură evidenţa contabilă privind execuţia de casă pentru toate
operaţiunile de încasări şi plăţi cu ajutorul conturilor sintetice şi analitice desfăşurate pe
subdiviziunile clasificaţiei bugetare şi pe plătitori;
- asigură funcţionarea corespunzătoare a sistemului informaţional
contabil privind raportarea execuţiei bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de
stat, bugetelor locale, fondurilor speciale şi extrabugetare, ş.a.
Pornind de la aceste considerente, rolul Trezoreriei finanţelor publice este pus în
evidenţă de rapiditatea, operativitatea circuitelor realizate prin "fluxurile de intrare şi
fluxurile de ieşire precum şi de posibilitatea de cunoaştere, previzionare, urmărire şi
menţinerea echilibrului acestora în execuţie pentru a avea în permanenţă disponibilităţi".
In primul rând, importanţa organizării şi funcţionării Trezoreriei Finanţelor Publice
vizează previziunile fluxului intrărilor sunt în funcţie de repartizarea sau natura
veniturilor bugetare şi se referă la : fluxuri de intrări permanente marcate de încasarea
veniturilor curente (fiscale şi nefiscale) şi de capital şi fluxuri de intrări temporare în
situaţia admiterii bonurilor de tezaur sau împrumuturi bancare.
În cazul trezoreriei publice teritoriale în previzionare trebuie avute în vedere şi
fluxurile de completare (de echilibru), referitoare la transferurile efectuate din bugetul de
stat şi sumele defalcate din impozitul pe salarii. Previziunile fluxurilor de ieşire se referă
la fluxurile curente de ieşire ce se realizează pe de o parte prin creditări de sume de
către agenţii economici prin conturile deschise la băncile comerciale şi care reprezintă
de regulă plăţi din conturile bugetare şi mijloace extrabugetare ale instituţiilor publice, iar
pe de altă parte prin eliberarea numerarului necesar instituţiilor publice pentru salarii,
deplasări şi alte plăţi în numerar.
În al doilea rând, prin trezorerie se asigură exercitarea în mai bune condiţii a
atribuţiilor Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor sale teritoriale, ca urmare a
reorganizării şi îmbunătăţirii structurii aparatului financiar - fiscal, urmărindu-se întărirea
rolului şi importanţei unităţii fiscale teritoriale în cadrul căreia funcţionează un
compartiment distinct cu activitate de trezorerie.
In al treilea rând prin organizarea activităţii de trezorerie la nivel teritorial, se
creează acesteia posibilitatea să realizeze toate fluxurile privind operaţiunile de
deconectare, să urmărească operativ toate obligaţiile bugetare de încasat de la agenţii
economici şi să efectueze direct controlul asupra finanţării instituţiilor publice situate în
raza ei de activitate.
Trezoreria asigură organizarea celor mai bune condiţii pentru exercitarea
controlului printre organele proprii ale Ministerului Finanţelor Publice privind realizarea
veniturilor.
Astfel se creează posibilitatea efectuării unui control riguros asupra documentelor
în legătură cu
- temeiul legal prin care s-a stabilit obligaţia virării de impozite şi taxe către buget ;
- respectarea termenelor de virare a veniturilor ;

61
- încadrarea în reglementările în vigoare privind virarea impozitelor pe bugete şi
înregistrarea veniturilor pe capitole şi subcapitole prevăzute de clasificaţia bugetară.
Exercitarea controlului prin trezorerie constituie instrumentul sigur de a gestiona
eficient şi a pune ordine în utilizarea fondurilor de către instituţiile publice.
Trezoreria asigură acel control preventiv riguros pentru toate plăţile dispuse de
ordonatorii de credite, sub aspectul legalităţii, al încadrării în prevederile bugetare şi în
disponibilităţile băneşti extinse la un moment dat.
În al patrulea rând, importanţa Trezoreriei este marcată şi de faptul că prin ea se
realizează - la nivel central, de către Ministerul Finanţelor Publice - gestionarea datoriei
publice interne şi externe, lansarea şi rambursarea împrumuturilor contractate şi plata
dobânzilor.
Fluxurile curente de ieşiri în legătură cu eliberarea numerarului necesar instituţiilor
publice, prin casieria trezoreriei teritoriale avem judeţele înfiinţate în prima parte a anului
1993 care funcţionează în condiţii foarte bune şi în prezent. Varianta în care trezoreriile
teritoriale nu au casierii de plăţi a fost agreată ulterior şi este cazul celor înfiinţate după
1 octombrie 1993, situaţie în care efectuarea plăţilor în numerar pentru instituţiile publice
se face printr-o bancă comercială stabilită de către Direcţia de Trezorerie pe baza
convenţiei intervenite între Ministerul Finanţelor Publice şi Băncile Comerciale, dar este
o soluţie prin care trezoreria îşi pierde din funcţionalitate.
În al cincilea rând, trezoreria publică prezintă importanţă deosebită pentru că prin
ea se realizează perfecţionarea sistemului informaţional şi decizional, folosindu-se
sisteme de prelucrarea automată a datelor, obţinându-se astfel informaţii certe,
operative în legătură cu execuţia bugetară, asigurându-se eficienţă sporită în luarea
deciziilor. Astfel se asigură informaţii zilnice în legătură cu încasarea veniturilor,
efectuarea cheltuielilor, înregistrarea deficitului, disponibilităţile din conturile trezoreriei
şi altele, ceea ce asigură o bază eficientă de date în vederea luării deciziilor.
Astfel, Ministerul Finanţelor Publice dispune de instrumentul pentru stabilirea
strategiei pe termen scurt şi lung în domeniul finanţelor publice, cunoscând ansamblul
informaţiilor privind derularea execuţiei prin sistemul Trezoreriei..
Activitatea prin care se exercita funcţiile tradiţionale ale Trezoreriei se bazează pe
două principii, si anume:
a) centralizarea fondurilor publice;
b) gestionarea fondurilor publice.
a) Centralizarea fondurilor publice a fost generata, în timp, de necesitatea
grupării tuturor serviciilor financiare pentru ca statul să-şi exercite integral suveranitatea
financiară. De aceea, pentru funcţionarea unui mecanism al centralizării fondurilor s-a
instituit Trezoreria publică centrală, ca un pas important ir planul separării finanţelor
publice de cele private
Totodată, mecanismul centralizării fondurilor a presupus, de la început, crearea
unei administraţii speciale însărcinate cu execuţia bugetului având mai multe funcţii
contabile, ceea ce a presupus separarea sa în raport cu autorităţile, centrale si locale,
care iau decizii privind execuţia bugetului. Stabilirea unitaţii casieriei în favoarea
serviciului public al Trezoreriei a fost însoţită de atribuirea agenţilor săi a dreptului de
control asupra ansamblului operaţiilor de execuţie a bugetului.
b) Gestionarea fondurilor publice se efectuează atât in timp cât şi în spaţiu.
Gestionarea fondurilor publice în timp se efectuează în cadrul anului financiar.
Previziunile excepţionale, pe perioade mai lungi, se pot realiza numai prin conturi
speciale.
Previziunea anuală a încasărilor şi cheltuielilor bugetare este necesară deoarece
nu există o egalitate în timp între ritmul încasărilor şi cel al plăţilor. De exemplu, la
începutul anului impozitele şi taxele nu sunt colectate, iar casieriile sunt cam goale
(numai dacă nu există excedente sau disponibilităţi constituite în Trezorerie din anul

62
trecut), iar anumite cheltuieli trebuie efectuate imediat. În această situaţie, rolul
Trezoreriei este să ajusteze încasările şi cheltuielile, în timp, fapt pentru care apelează
la împrumuturi pe termen foarte scurt, în aşteptarea încasării veniturilor prevăzute de
buget (aceste împrumuturi pot fi avansuri acordate de Banca Centrala sau bonuri de
tezaur emise pe termen scurt).
Gestionarea fondurilor publice în spaţiu presupune compensaţiile între diferitele
casierii, din teritoriu, unele fiind excedentare iar altele deficitare. Mişcarea generală a
acestor fonduri se realizează pe bază de documente, iar raporturile între trezoreriile
locale şi cea centrală, rezidă, din acest punct de vedere, în ţinerea unei contabilităţi a
mişcării fondurilor publice, respectiv a contabilităţii trezoreriilor.
Trezoreriile organizate la nivel de municipiu (sectoare), oraşe şi administraţii
financiare rurale "sunt unităţi direct funcţionale " prin care se exercită o parte însemnată
a funcţiilor lor de bază:
- Funcţia de casier a sectorului public, prin care se asigură: încasarea
veniturilor din impozite, taxe şi alte venituri în numerar de la agenţii economici, instituţiile
publice şi contribuabilii ; eliberarea de numerar la cererea instituţiilor publice din
conturile acestora în vederea efectuării de plăţi prin casieria proprie precum şi păstrarea
disponibilităţilor.
- Funcţia de control financiar - preventiv asupra încasării veniturilor, cu
încadrarea în conturile sintetice şi analitice corespunzătoare clasificaţie bugetare şi
asigurarea evidenţei analitice pe plătitori, precum şi asupra încadrării cheltuielilor
dispuse de către ordonatorii de credite în prevederile şi destinaţia aprobată prin bugetul
anual.
- Funcţia de asigurare a contabilităţii sintetice şi analitice privind execuţia de
casă a bugetului de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat constituirea
şi utilizarea mijloacelor extrabugetare şi a fondurilor cu destinaţie specială cu ajutorul
conturilor sintetice şi analitice desfăşurate pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare în mod
deosebit; întocmirea zilnică şi lunară a balanţei de verificare privind operaţiunile derulate
printre trezorerie; asigurarea lucrărilor de încheiere a execuţiei financiare, la finele
anului cu întocmirea bilanţului contabil anual.

Calitatea de casier public a Trezoreriei - implica doua aspecte, şi anume:


a) execuţia de casa a operaţiunilor de încasări şi plăti efectuate de stat;
b) asigurarea unor disponibilităţi suficiente pentru a face faţă angajamentelor
statului, în cadrul exigibilităţilor.

Execuţia de casă a încasărilor şi plăţilor


Obiectul acestor operaţii îl constituie execuţia operaţiunilor şi ale corespondenţilor.
În calitate de casier al statului, Trezoreria efectuează un număr mare de încasări şi plăţi,
care sunt operaţiuni prevăzute de legea bugetară (adică venituri şi cheltuieli bugetare
propriu-zise), precum şi operaţiuni ale conturilor speciale ale trezoreriei.
Totodată, Trezoreria este şi casierul corespondenţilor care depun cu titlu
obligatoriu sau facultativ fondurile la Trezorerie sau sunt autorizaţi să procedeze la
operaţii cu venituri şi cheltuieli prin intermediul trezoreriei.
De asemenea, Trezoreria are ca sarcină emisiunea titlurilor de împrumut public şi
gestionarea datoriei statului.
Asigurarea disponibilităţilor băneşti în cuantum suficient pentru a face faţă
cheltuielilor statului şi corespondenţilor săi constituie o sarcina fundamentala a
Trezoreriei. De fapt, procurarea de bani în casieria publică reprezintă prima dintre
operaţiunile Trezoreriei şi este dependentă de mişcarea fondurilor în timp, determinată
de termenele la care devin exigibile încasările şi plăţile.

63
Pentru echilibrarea Trezoreriei se poate apela la trei categorii de resurse, şi
anume:
o utilizarea fondurilor corespondenţilor (colectivităţi locale, instituţii publice,
întreprinderi publice ş.a.) în intervalul de timp până când aceştia îşi retrag din conturi
sumele necesare pentru efectuarea plaţilor proprii;
o emisiunea bonurilor de tezaur;
o avansurile acordate de Banca Centrală.

Calitatea de bancher - Trezoreria acţionează pe de o parte ca o bancă de depozit


(de afaceri) care furnizează capitaluri unor întreprinderi pentru a se dezvolta, iar pe de
altă parte ca o bancă de emisiune, intervenind în acest fel în domeniul circulaţiei
monetare.
In România, se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin recurgerea la
emisiune monetara sau prin finanţarea directă de către bănci. Refinanţarea datoriei
publice interne, finanţarea deficitului bugetar şi echilibrarea balanţei de plăţi externe se
efectuează prin contractarea şi garantarea de către Ministerul Finanţelor pe piaţa
financiară internă şi externă, de împrumuturi în limitele aprobate anual de către
Parlament.
Pe parcursul execuţiei bugetului de stat, acoperirea golurilor temporare de casă
şi a deficitului înregistrat se efectuează prin:
 folosirea resurselor disponibile aflate în conturile Trezoreriei statului;
legea prevede ca aceste resurse se pot folosi pentru finanţarea temporară de până la
20% din deficitul înregistrat pe parcurs;
 emisiunea de bonuri de tezaur sau alte instrumente specifice, în primele
zece luni ale fiecărui an şi care sunt purtătoare de dobândă şi cu scadenţa până la
sfârşitul anului financiar (valoarea totala a acestor înscrisuri aflate in circulaţie nu poate
depăşi 8% din volumul total al cheltuielilor statului);
 împrumuturi fără dobânda acordate de Banca Naţională a României, pe
baza resurselor de creditare ale acesteia şi pe o perioada de maxim 6 luni şi fără a
depăşi anul financiar în curs (împrumuturile acordate nu pot depăşi într-un an financiar
10% din totalul cheltuielilor bugetare, precum şi dublul capitalului Băncii Naţionale a
României şi fondului de rezerva constituit);
 suplimentarea unor credite bugetare aprobate prin Legea bugetului de
stat în vederea finanţării unor acţiuni şi sarcini noi, apărute pe parcursul anului.
Pentru activitatea proprie a instituţiei Trezoreriei se întocmeşte bugetul de venituri
şi cheltuieli al acesteia. Bugetul se întocmeşte anual şi se aproba de către Guvern o
dată cu propunerile bugetului de stat. De regulă, acesta se poate modifica semestrial şi
ori de câte ori este necesar, de către Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor
Publice, în funcţie de schimbările intervenite.
10.6 ROLUL SISTEMULUI INFORMAȚIONAL ÎN FUNCȚIONAREA
EFICIENTĂ A TREZORERIEI FINANȚELOR PUBLICE
Sistemul informaţional este definit ca ansamblul metodelor procedeelor,
tehnicilor de culegere, transmitere, prelucrare, stocare a datelor şi informaţiilor, analiza
lor în vederea fundamentării deciziilor ce se iau într-un domeniu, în cazul nostru fiind
vorba de cel al trezoreriei finanţelor publice.
Modernizarea sistemului informaţional din sfera finanţelor şi implicaţiile în
activitatea trezoreriilor publice vizează activitatea de bază in următoarele domenii:
 constatarea, stabilirea, urmărirea obligaţiilor fiscale ale agenţilor economici;
accelerarea fluxului informaţional privind achitarea obligaţiilor fiscale;
 fundamentarea analitica la ordonatorii terţiari ai cheltuielilor instituţiilor
bugetare pentru deschiderea creditelor de finanţare;

64
 instituirea metodologiei de depunere a bugetelor consiliilor locale la unităţile
trezoreriei, în vederea urmării finanţării activităţilor locale conform hotărârilor consiliilor
locale, consemnate în bugetele locale;
 perfecţionarea structurilor de date în vederea interfaţării produselor
informatice, pentru schimbul de informaţii la nivelul aplicaţiilor de evidenţă fiscală,
evidenţa bugetelor, prelucrări statistico - operative, analiză financiara.
Pentru înţelegerea fluxurilor operaţionale privind deconectarea prin trezoreria
publică, trebuie cunoscut fluxul informaţiei bazat pe circuitul documentelor.
După modul de efectuare a operaţiunilor de încasări şi plăţi, fluxul informaţional
se desfăşoară pe următoarele circuite
a ) Circuitul documentelor privind operaţiunile de încasare a veniturilor prin casieria
trezoreriei. Documentele ce se întocmesc şi care intră în circuit sunt "note de plată", "foi de
vărsământ" pentru depunerea numerarului şi "chitanţa " de plată eliberată de casierie ;
"jurnalul de casă" completat la casierie pe baza notelor de plată, a foilor de vărsământ şi a
borderourilor de încasări ; " jurnalul de înregistrare" şi `jurnalul de sinteză" întocmite de
compartimentul de control şi evidenţa veniturilor pe baza documentelor de casă şi care
stau la baza înregistrărilor în "fişa sintetică" a contului "casa" şi "fişelor analitice " pe
capitole şi subcapitole de venituri şi "fişa de cont sintetic" în care se înregistrează zilnic
operaţiunile ; "balanţe de verificare analitice" întocmite zilnic şi lunar de către
compartimentul de control şi evidenţa veniturilor şi care le transmite compartimentului
contabilitate pentru confruntarea rulajelor debitoare, creditoare şi soldurilor cu datele din
fişele de cont sintetice şi întocmirea balanţei de verificare sintetică, zilnică
b) Circuitul documentelor privind efectuarea operaţiunilor de încasare şi a celor de
plăţi prin virament. În cadrul acestui circuit informaţional întâlnim două categorii de
documente şi anume:
• Documente de plata veniturilor prin virament ( dispoziţii de plată, dispoziţii de
încasare, cecuri cu limită de sumă ) se întocmesc de plătitorii de impozite şi taxe ale căror
date se confruntă la compartimentul "control şi evidenţa veniturilor" cu "extrasul de cont"
primit de la Direcţia Judeţeană de Trezorerie şi se fac înregistrările în "jurnalul de
înregistrare" pe baza căruia se întocmeşte " jurnalul sinteză" al contului sintetic de bilanţ.
În baza jurnalului sintetic, compartimentul contabilitate înregistrează încasarea veniturilor
în fişele de cont analitice şi sintetice, iar compartimentul de control venituri şi cheltuieli
întocmeşte balanţa analitică pe plătitori pentru conturile de venituri atât zilnice cât şi
lunar
• Documente de plăţi prin virament ale instituţiilor publice ce stau la baza
înregistrărilor în jurnale de înregistrare a documentelor de plăţi" şi din care
compartimentul "control şi evidenţa cheltuielilor" preia rulajul zilnic şi întocmeşte jurnalul
sinteză al contului sintetic de bilanţ", de unde se preiau şi se înregistrează zilnic datele
privind operaţiunile de plăţi, în fişele de cont sintetice şi analitice la compartimentul de
contabilitate. Zilnic, compartimentul de control şi evidenţă a cheltuielilor întocmeşte
"balanţe analitice" pentru conturile analitice de cheltuieli, disponibilităţi ale instituţiilor
publice şi le transmite compartimentului contabilitate, pentru întocmirea zilnică a balanţei
de verificare sintetică pe baza fişierelor de cont sintetice şi analitice ;
c) Circuitul documentelor privind efectuarea operaţiunilor de plăţi prin casieria
trezoreriei, documentele ce se întocmesc şi care intră în circuit fiind : "CEC de numerar"
întocmit de titularul contului şi în baza căruia casieria efectuează plata după ce în
prealabil compartimentul control şi evidenţa cheltuielilor a efectuat controlul asupra
documentelor de plăţi prezentate de ordonatorii de credite ; "jurnalul de casă" completat
de casierie ; "jurnalul de înregistrare" pentru debitul sau creditul fiecărui cont sintetic de
cheltuieli, precum şi " jurnalul de sinteză" al contului sintetic de bilanţ, ambele întocmite
zilnic de către compartimentul de control şi evidenţa cheltuielilor pe baza datelor din
jurnalul de casă şi a documentelor de plată anexate ; "fişe de cont" sintetice şi analitice

65
de cheltuieli deschise la compartimentul de contabilitate pe baza datelor din cele două
jurnale. La compartimentul control şi evidenţă se întocmeşte zilnic balanţa analitică a
conturilor analitice privind cheltuielile bugetului de stat, disponibilităţi, fonduri cu
destinaţie specială şi le transmite compartimentului contabilitate, unde se confruntă cu
aceleaşi date din conturile sintetice şi se întocmeşte balanţa sintetică a conturilor.

10.7 SARCINĂ DE ÎNVĂȚARE


Ce este Trezoreria Finanțelor Publice?
De ce a fost necesară înființarea Trezoreriei Finanțelor Publice?
Enumerați funcțiile Trezoreriei Finanțelor Publice.
Care este semnificația funcțiilor Trezoreriei Finanțelor Publice?
10.8 REZUMAT ȘI CUVINTE CHEIE
Trezoreria se referă atât la funcţiile, cât şi la organele administrative
angrenate în operaţiunile aferente finanţelor publice, respectiv: execuţia
de casă a bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor
sociale; constituirea şi utilizarea unor fonduri extrabugetare şi/cu
destinaţie specială; gestiunea datoriei publice interne şi externe;
efectuarea unor operaţiuni financiare ale statului (depozite, împrumuturi
de stat şi rambursarea acestora, plasamente ale statului etc.).

Cuvinte cheie: Trezoreria Finanțelor Publice


10.9 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Ce este Trezoreria finanţelor publice:


A. instituţie desemnată să asigure respectarea ansamblului de
reguli specifice casieriei şi contabilităţii publice;
B. oficiu al unui stat unde se păstrează şi se administrează
tezaurul public;
C. un ansamblu de operaţiuni fnanciare şi băneşti, bugetare şi
extrabugetare, pe care le face statul pentru procurarea
mijloacelor băneşti ce sunt necesare şi pentru cheltuierea
acestor mijloace;
D. un sistem operaţional în cadrul Ministerului Finanţelor, prin care
se efectuează: operaţiunile financiare şi băneşti bugetare
şi extrabugetare ale sectorului public şi contabilitatea
acestora; controlul fiscal asupra încasării la termen a
veniturilor; controlul asupra finanţării cheltuielilor instituţiilor
publice; refinanţarea deficitului bugetar; lansarea
împrumuturilor de stat; plasarea disponibilităţilor sectorului
public.

2. Necesitatea organizării şi funcţionării Trezoreriei finanţelor publice


derivă din:
A. renunţarea BNR la execuţia bugetului;
B. diversificarea sistemului bancar;
C. problema controlului execuţiei bugetului de stat;
D. riscul existent în sectorul bancar;
E. A +C;
F. A + B+ C+ D.

66
3. Principalele funcţii ale Trezoreriei finanţelor publice sunt:
A. casier al sectorului public;
B. asigurarea execuţiei bugetului public;
C. exercitarea operativă a controlului financiar preventiv;
D. efectuarea operaţiunilor de decontare;
E. atragerea disponibilităţilor din economie;
F. efectuarea de plasamente financiare;
G. gestionarea datoriei publice;
H. asigurarea evidenţei contabile;
I. asigurarea funcţionării corespunzătoare a sistemului
informaţional din sfera finanţelor publice;
J. A + B + C + G;
K. A + B+ C+ D + E +F + G + H + I;
L. A + B+ C+ D+ E.

4. Care sunt principiile majore pe care se bazează organizarea şi


funcţionarea Trezoreriei finanţelor publice;
A. centralizarea fondurilor publice;
B. gestionarea fondurilor publice;
C. gestionarea datoriei publice;
D. A + B;
E. B + C.

5. Ce implică calitatea de casier public:


A. execuţia de casă a operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate de
stat;
B. asigurarea disponibilităţilor suficiente pentru a face faţă
angajamentelor statului, în cadrul exigibilităţilor;
C. A + B.

6. Pe parcursul execuţiei bugetului, acoperirea golurilor temporare de casă


şi a defivitului înregistrat se efectuează prin:
A. folosirea resurselor disponibile aflate în conturile Trezoreriei
statului;
B. emisiunea de bonuri de tezaur sau alte instrumente soecifice;
C. împrumuturi fără dobândă acordate de BNR;
D. suplimentarea unor credite bugetare;
E. A + B;
F. A + B + C + D.

7. Principalele programe informatice folosite de trezorerie finanţelor publice


se referă la:
A. gestiunea taxelor nefiscale;
B. raportări operative privind derularea emisiunilor de titluri de stat;
C. evidenţa analitică a emisiunilor de titluri de stat;
D. execuţia operativă a fondurilor publice;
E. evidenţa operaţiunilor contabile desfăşurate prin Trezoreria
finanţelor publice;
F. evidenţa operaţiunilor contabile în Trezoreria centrală;
G. încasarea impozitelor şi taxelor fiscale;
H. A + B+ C+ D+ E + F + G;
I. B + C+ D.

67
10.10 CONCLUZII
Parcurgerea aspectelor din această unitate de studiu va permite
studenților să înțeleagă utilitatea Trezoreriei Finanțelor Publice pentru
domeniul fiscal-bugetar.

68
Unitatea de studiu VIII
11
Aspecte privind angajarea cheltuielilor publice

11.1 CUPRINS
⇒ Contabilitatea statului – parte componentă a contabilităţii publice
(11.4)
⇒ Adaptarea contabilităţii publice la nevoile de informaţii financiare
(11.5)
⇒ Ordonatorii de credite (11.6)
⇒ Reguli generale ale execuţiei cheltuielilor statului (11.7)
11.2 INTRODUCERE
Contabilitatea statului este o parte a contabilităţii publice, şi anume:
cea referitoare la operaţiunile statului. Contabilitatea statului descrie
operaţiunile referitoare la finanţele publice într-o evidenţă organizată, în
partidă dublă, la nivelul contabililor principali, secundari şi terţiari, iar la
nivelul comunelor, a contabililor sau percepţiilor locale, o evidenţă contabilă
în partidă simplă. La baza execuţiei bugetare trebuie să se aşeze principiul
separării ordonatorilor de contabilii publici.
Pornind de la aceste considerente, prin intermediul acestei unități de
studiu vom surprinde aspecte privind modul de angajare a cheltuielilor
publice, cu luarea în considerare a angajamentului juridic și contabil,
lichidarea cheltuielilor publice, ordonanțarea și plata.
11.3 OBIECTIVE
După studierea acestei unități de studiu, studenții vor fi capabili:
1. Să identifice diferențele dintre contabilii publici și ordonatorii de
credite.
2. Să precizeze rolul ordonatorului de credite.
3. Să identifice formele angajamentului.
4. Să cunoască modul de realizare a cheltuielilor publice, prin
angajarea, lichidare, ordonanțare și plată.

11.4 CONTABILITATEA STATULUI – PARTE COMPONENTĂ A


CONTABILITĂȚII PUBLICE
Contabilitatea statului este o parte a contabilităţii publice, şi anume: cea referitoare
la operaţiunile statului.
Contabilitatea statului poate fi privită din două puncte de vedere, şi anume: al
organismelor participante şi al operaţiunilor la care se aplică.
a) Din punct de vedere al organismelor participante, putem enumera: Statul şi
instituţiile publice naţionale; Legea privind finanţele publice prevede că în înţelesul noţiunii
de instituţii publice naţionale se cuprind: Senatul României, Camera Deputaţilor,
Preşedinţia României, Guvernul, Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale; colectivităţile teritoriale (Consiliile comunale, orăşeneşti, ale
sectoarelor Municipiului Bucureşti, municipiile şi oraşele) şi instituţiile publice subordonate
acestora.
b) Din punct de vedere al operaţiunilor vizate, putem enumera: elaborarea
bugetului; executarea încasărilor şi a cheltuielilor bugetare prin ordonatori şi contabili;
realizarea operaţiunii de trezorerie, a mişcărilor de numerar, a valorilor mobiliare, a
conturilor de depozit şi a conturilor curente; operaţiuni cu privire la conturile de creanţe şi
de datorii.

69
Organizarea contabilităţii statului trebuie să permită:
♦ cunoaşterea şi controlul operaţiunilor bugetare şi ale operaţiunilor de trezorerie;
♦ cunoaşterea situaţiei patrimoniului;
♦ calculul cursului de revenire, al costului şi randamentului serviciilor;
♦ determinarea rezultatelor anuale;
♦ integrarea operaţiunilor în Contabilitatea Naţională;
♦ controlul gestiunii ordonatorilor şi a contabililor publici (control administrativ,
jurisdicţional şi parlamentar).
Contabilitatea publică, în general, este formată dintr-un ansamblu de dispoziţii de ordin
legislativ sau reglementări care permit asigurarea executării cu fidelitate a bugetului şi a altor
operaţiuni financiare ale organismelor publice.
Evoluţia contabilităţii statului şi a instituţiilor lui, a controlului încasărilor şi a plăţilor
publice a avut dintotdeauna ca sursă de inspiraţie organizarea financiară a ţării şi anumite
reglementări ale structurilor politice.
Rezumând, putem spune că ea a evoluat trecând de la concepţia de Contabilitate ca
mijloc de control, legată de "statul jandarm", la cea de Contabilitate ca mijloc de informare
necesară "statului intervenţionist".
Dar apariţia ideilor noi nu înseamnă că principiile tradiţionale au fost sau sunt
abandonate. Dimpotrivă, controlul gestiunii datoriei publice rămâne piatra fundamentală a
contabilităţii statului. Dar contabilitatea publică are un dublu rol: cel de control şi cel de
informare.
După ce primul obiectiv, şi anume, controlul banului public, a fost atins, autorităţile
financiare se preocupă de a-l atinge şi pe cel de al doilea, şi anume, de a furniza informaţii.
Aceste schimbări (transformări) nu au operat brusc într-o perioadă bine definită. Putem
aprecia că acestea au ca punct de plecare în România anul 1929, pentru că el marchează
punctul de plecare a unor serii de realizări de o importanţă majoră cu privire la adaptarea
contabilităţii publice la nevoile crescânde de informaţii financiare.
Sub rezerva modificărilor pe care le va aduce introducerea unui nou plan de conturi,
aspectele esenţiale ale acestui complex sunt următoarele:
Contabilitatea statului descrie operaţiunile referitoare la finanţele publice într-o
evidenţă organizată, în partidă dublă, la nivelul contabililor principali, secundari şi terţiari, iar
la nivelul comunelor, a contabililor sau percepţiilor locale, o evidenţă contabilă în partidă
simplă.
Ordonatorii principali justifică anual operaţiunile efectuate în faţa Curţii de Conturi sub
forma unui cont de gestiune la care se anexează actele justificative prevăzute de lege.
Acest cont de gestiune prezintă totalitatea operaţiunilor executate într-un an, evoluţia
încasărilor, operaţiunile bugetare, operaţiunile de trezorerie. Operaţiunile bugetare sunt
prezentate distinct prin operaţiuni cu privire la exerciţiul curent şi operaţiuni ale perioadei
complementare, respectiv ale exerciţiului precedent.
Conturile de gestiune, la finele anului, sunt regrupate de Ministerul Finanţelor într-un
cont global numit "Contul general al execuţiei bugetare". Ministerul Finanţelor, singurul
responsabil de realizarea încasărilor bugetare, întocmeşte la sfârşitul gestiunii "Contul
încasărilor bugetare", document care prezintă distinct sumele prevăzute a se încasa,
încasările realizate şi rămăşiţele (restul) de încasat.
Pe de altă parte, fiecare minister are obligaţia de a întocmi "Contul execuţiei bugetare"
în care el dă socoteală de creditele bugetare puse la dispoziţie.
Toate aceste documente sunt prezentate Curţii de Conturi, care, după ce le verifică,
prezintă o dublă declaraţie de conformitate: una, cu privire la ansamblul conturilor de
gestiune şi a contului general al execuţiei bugetare; alta, cu privire la contul general şi
conturile de execuţie ale ministerelor.

70
Acestea sunt documente de bază pe care se fundamentează Controlul parlamentar
al execuţiei bugetare. Curtea de Conturi prezintă raportul anual o dată cu proiectul Legii
bugetare.
După votarea proiectului Legii şi a rezultatelor controlului Curţii de Conturi, se trece la
executarea Legii bugetare.
Sistemul contabil astfel conceput garantează respectarea prevederilor Legii finanţelor
şi a regulamentelor specifice Contabilităţii publice.
Controlul autorizării conţinutului Legii anuale a bugetului este asigurat de Curtea de
Conturi (control administrativ) şi de Parlament (control parlamentar).
Controlul respectării regulamentelor specifice Contabilităţii publice urmăreşte
utilizarea eficientă a averii publice; el este exercitat de administratori şi de diferite organe de
control la faţa locului, pe de o parte, şi de Curtea de Conturi pentru conturile de gestiune ale
ordonatorilor de credite.
Dacă tot acest sistem al contabilităţii statului răspunde cu bine obiectivului controlului
utilizării banului public, sub aspectul capacităţii de informaţie operativă, totuşi, el este
ineficient.
Rezultatele execuţiei bugetare nu se pot cunoaşte decât în momentul elaborării
Contului general al execuţiei bugetare, după câteva luni de la închiderea exerciţiului
bugetar. Autorităţile centrale nu dispun, pentru gestiunea trezoreriei, decât de unele situaţii
financiare.
Fără îndoială că de această carenţă nu suferă "statul jandarm", unde bugetul nu
reprezintă decât un inventar, exprimat în bani, al nevoilor pentru serviciile publice, precum
şi al resurselor necesare pentru acoperirea acestora.
Dar trebuie să remarcăm faptul că după primul război mondial şi, în special după
criza economică din anul 1929, intervenţia statului în domeniul economic şi financiar a
devenit o realitate.
Criza a făcut să se înţeleagă şi mai bine carenţa sistemului de informaţii atunci
când statul îşi intensifică intervenţia în viaţa economică.
Anul 1930 marchează punctul de plecare a unor serii de eforturi, care continuă şi în
prezent, vizând adoptarea organizării contabilităţii la nevoile crescânde de informaţii
financiare.
11.5 ADAPTAREA CONTABILITĂȚII PUBLICE LA NEVOILE DE
INFORMAȚII FINANCIARE
Expunerea realizărilor care au jalonat cei şaptezeci şi cinci de ani de la apariţia în
România a Legii Contabilităţii Publice presupune prezentarea unei istorii frământate a
încercărilor de adaptare a Contabilităţii publice la imperativele timpului, şi anume de a
asigura informaţii rapide, actuale, exacte, care s-au aflat multă vreme înaintea mijloacelor
tehnice capabile a le satisface.
Principalul obiectiv a fost acela de a asigura Ministerului Finanţelor şi serviciilor sale
mijloacele necesare urmăririi operaţiunilor referitoare la finanţele statului.
Aceste mijloace, în general, s-au concretizat în documente centralizatoare,
formulare tipizate, elaborate de specialişti din Ministerul Finanţelor sau de marii profesori
universitari: Spiridon Iacobescu, Al. Sorescu, Mărculescu, Aleseanu, Demetrescu, Evian,
Vina, Dumitru Rusu etc.
Aceste centralizatoare s-au lovit multă vreme de multiple obstacole de ordin tehnic.
Ele au ridicat, într-adevăr, trei serii de probleme, şi anume:
1. Colectarea informaţiilor la nivelul postului contabil punea problema dacă datele
din documente conţin toate elementele necesare şi dacă contabilitatea este astfel
organizată, încât să permită completarea corespunzătoare a acestor registre.
2. Modul de transmitere a informaţiilor ridica problema periodicităţii transmiterii
informaţiilor şi, mai ales, a mijlocului utilizat (document, manuscris, sau alte mijloace).

71
3. Exploatarea, utilizarea la nivel central a informaţiilor transmise ridicau problema
integrării documentelor contabile într-o contabilitate centrală sau într-o situaţie statistică
extracontabilă, pe de o parte, iar pe de altă parte se punea problema găsirii mijloacelor
tehnice necesare în vederea efectuării acestor centralizări.
Dezbaterea diverselor soluţii a făcut să se pună problema organizării unei comisii
de reformă, însărcinată cu punerea în aplicare a Legii contabilităţii publice.
Printre priorităţile stabilite au fost cele referitoare la inventarierea patrimoniului
public naţional, precum şi necesitatea elaborării unor reglementări cu privire la
înregistrarea în mod unitar a tuturor operaţiunilor instituţiilor publice, elaborarea unui nou
plan de conturi.

11.6 ORDONATORII DE CREDITE

Noţiunea de ordonator este un termen relativ imprecis şi deci foarte discutat.


Ordonanţa din 14 septembrie 1822, din Franţa, face pentru prima dată referire la noţiunea
de ordonator în cadrul organizării administrative.
Toate textele cu privire la contabilitatea publică care au apărut ulterior nu au făcut
altceva decât să îmbogăţească sau să sărăcească de conţinut noţiunea de ordonator.
Articolul 14 al Decretului din 31 mai 1862 consemnează: "Administratorii şi ordonatorii sunt
însărcinaţii stabilimentelor având menirea de a încasa drepturile şi veniturile şi de a
ordonanţa plăţile".
Această confuzie explică majoritatea definiţiilor eronate date ordonatorilor. În multe
lucrări de specialitate întâlnim prezentat principiul separării funcţiei ordonatorului de contabil,
ca principiu al separării administratorilor de contabili.
Trebuie, de asemenea, să subliniem faptul că angajamentele de plată nu cad numai
în sarcina ordonatorilor.
Apreciem că este bine să prezentăm câteva definiţii date noţiunii de ordonator.
Pentru G. Devaux "... este ordonator public de încasări sau de plăţi persoana care, în
numele statului, al unei colectivităţi sau al unui stabiliment public, are calitatea de a
contracta, constata, lichida o creanţă sau o datorie sau pentru a ordona fie încasarea unei
creanţe, fie plata unei datorii".
Regulamentul general cu privire la contabilitatea publică, din anul 1962, din Franţa,
defineşte ordonatorul ca fiind "persoana însărcinată cu prescrierea execuţiei încasărilor şi
plăţilor, ea constată drepturile organismelor publice, realizează încasările, angajează şi
efectuează plăţile".
Remarcăm faptul că definiţia propusă de regulamentul general nu menţionează
ordonanţarea, dar găsim în acelaşi Regulament un alt articol cu privire la ordonanţare, şi
anume articolul 32, care arată că ordonanţarea cheltuielilor este efectuată fie direct de
ordonatorii principali, fie prin ordonatorii secundari. Observăm, de asemenea, că definiţia
propusă nu foloseşte noţiunile de creanţe şi datorie.
G. Devaux afirmă că ordonatorilor li se asociază pe lângă noţiunile de încasări şi plăţi
şi cele de creanţe şi datorii.
Rolul tradiţional al ordonatorului constă în pregătirea cheltuielilor de la "naşterea" lor
până la întocmirea ordinului de plată a sumelor datorate. Ordonatorul este însărcinat cu
lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor; el are şi calitatea de a angaja cheltuielile.
Din perspectiva categoriilor de ordonatori de credite, se remarcă:
• Ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și
conducătorii instituțiilor publice autonome.
• Ordonatorii principali de credite pot delega aceasta calitate înlocuitorilor de
drept, secretarilor generali sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de
delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele și condițiile delegării.

72
• In cazurile prevăzute de legi speciale ordonatorii principali de credite sunt
secretarii generali sau persoanele desemnate prin aceste legi.
• Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea
ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după
caz.
În ceea ce privește rolul ordonatorilor de credite, legislația în vigoare precizează:
• Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru
bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători
sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora,
potrivit legii.
• Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate,
pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror
conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
• Ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost
repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit
prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.
• Ordonatorii principali de credite vor repartiza, creditele bugetare, după reținerea
a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuții bugetare
prudente, cu excepția cheltuielilor de personal și a celor care decurg din obligații
internaționale, care vor fi repartizate integral. Repartizarea sumelor reținute în proportie de
10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a execuției bugetare
pe primul semestru.
Toate instituțiile publice trebuie să aibă bugetul aprobat, potrivit prevederilor legale.

11.7 REGULI GENERALE ALE EXECUȚIEI CHELTUIELILOR STATULUI

La baza execuţiei bugetare trebuie să se aşeze principiul separării ordonatorilor de


contabilii publici.
Organizarea finanţelor publice în Franţa a fost dominată de la începutul secolului al
XIX-lea de principiul separării ordonatorilor de credite de contabili. Regula separării
ordonatorilor şi a contabililor a fost introdusă prin Ordonanţă în Franţa în 14 septembrie
1822, în care se face precizarea că funcţia administratorului este de ordonator şi este
incompatibilă cu aceea de contabil. Ordonatorii impun executarea încasărilor şi plăţilor.
Totodată, ei constată dreptul organismelor publice, lichidează debitele, angajează şi
lichidează cheltuielile.
Contabilii publici sunt însărcinaţi cu:
 încasarea ordinelor remise de ordonatori, a creanţelor constatate;
 conservarea sau păstrarea bazei materiale;
 organizarea evidenţei contabile a tuturor încasărilor cu care organismul public a
fost abilitat;
 efectuarea cheltuielilor în baza unui ordin emis de ordonator, fie la vedere, în
baza documentelor prezentate de creditori, f e din proprie iniţiativă;
 păstrarea şi conservarea fondurilor şi valorilor încredinţate organismelor publice;
 mânuirea fondurilor şi mişcărilor din contabile de disponibil;
 păstrarea documentelor justificative ale operaţiunilor şi ale documentelor
contabile.
În concluzie, separarea între ordonatori şi contabili constă în: exclusivitate de
competenţe în materie de execuţia bugetelor organismelor publice; atribuţiuni diferite;
incompatibilitate absolută între funcţiile respective.
O analiză atentă scoate în evidenţă faptul că toţi sau aproape toţi contabilii depind de
Ministerul Finanţelor. Aceasta înseamnă că funcţiile care le-au fost încredinţate sunt de
aceeaşi natură, în comparaţie cu cele ale ordonatorilor; ei sunt aproape toţi controlaţi de

73
acest minister, control exercitat sub diferite forme, iar conturile lor sunt judecate de Curtea
de Conturi.
Separarea funcţiilor - ordonator - contabil - răspunde, de asemenea, principiului
diviziunii muncii. Acest lucru permite să se obţină o mai mare competenţă, în domeniul
contabilităţii publice, şi de unul şi de altul. Toate cheltuielile statului sunt, în mod normal,
supuse proceduri de execuţie, care cuprinde patru faze tradiţionale: angajamentul,
lichidarea, ordonanţarea şi plata.
Acest principiu, din punct de vedere teoretic, n-a fost niciodată contestat, dar
cunoaşte şi două excepţii, după cum urmează:
 prima categorie de excepţii constă în aceea că o cheltuială poate avea loc chiar
şi fără o ordonanţare prealabilă. Ministerul Finanţelor poate întocmi o listă a cheltuielilor
care pot fi plătite fără a fi ordonanţate sau a celor care se plătesc, iar ordonanţarea lor se
face ulterior.
 altă categorie de excepţii o constituie cele referitoare la "regimul avansurilor":
astfel, pentru cheltuieli efectuate fără o ordonanţare prealabilă, contabilul are puteri mult mai
mari decât prin procedura ordinară (deoarece ordonatorul intervine înaintea plăţii
operaţiunilor ordonanţate); dimpotrivă, în regimul avansurilor, ordonatorul poate să facă
presiuni asupra contabilului pentru a-l determina să-i pună la dispoziţie anumite fonduri
pentru diferite cheltuieli, pe care apoi, bineînţeles, să le justifice.
Plata cheltuielilor fără ordonanţare, precum şi plata în regim de avans constituie,
deci, procedura excepţionale; ele vor fi tratate după prezentarea procedurilor normale de
execuţie a cheltuielilor publice.

Angajarea cheltuielilor
Angajamentul a fost pentru o lungă perioadă de timp noţiunea cea mai rău definită.
Numeroase definiţii propuse sunt inexacte. De obicei, prin angajare înţelegem "actul care
pune statul în situaţia de debitor".
Fără îndoială, angajamentul este operaţiunea iniţială în urma căreia statul se află
obligat, angajat faţă de viitorii creditori. De exemplu, comanda unei furnituri este doar un fapt
generator de datorie.
Statul nu devine debitor doar în momentul livrării comenzii. Printre altele, datoria
statului nu rezultă întotdeauna dintr-un act voluntar; ea se poate naşte independent, în urma
unei decizii administrative unde el nu intervine decât pentru a constata acest lucru: este
cazul cheltuielilor "de reparaţii de război".
Angajamentul este actul prin care un organism public creează sau constată în
sarcina sa o obligaţie de achitat. Angajamentul se găseşte definit cu precizie ca act juridic.
Din punct de vedere administrativ, angajamentul defineşte o noţiune mult mai complexă,
care vizează modul în care sunt utilizate creditele bugetare.
Deci, iată, putem privi angajamentul din punct de vedere juridic şi din punct de
vedere contabil.

Angajamentul juridic
Angajamentul juridic este, deci, actul prin care statul creează sau constată în
sarcina sa o obligaţie de plată.
Acest act nu are mereu aceeaşi formă sau aceleaşi caracteristici juridice. Nu este
posibil să prezentăm o listă cu toate formele posibile de angajament, prezentăm doar trei
categorii de angajamente diferite:
◊ plăţi rezultate direct din aplicarea prevederilor legale sau a regulamentelor;
dreptul beneficiarilor de a încasa creanţele este independent de deciziile administrative.
Rolul administratorului este limitat doar la a constata şi a lichida creanţele (este cazul
plăţilor pentru diferite prestaţii al căror tarif este stabilit pe bucată, oră, a plăţii pensiilor de
invaliditate etc.);

74
◊ cheltuieli efectuate în urma unor acte individuale cu care sunt abilitaţi funcţionarii
publici (încheierea unui contract de cumpărare, comanda unui utilaj etc.);
◊ pentru alte cheltuieli, angajamentul rezultă din combinaţia prevederilor legale cu
deciziile individuale (astfel, pentru plata personalului, angajamentul are la bază prevederi
legale cu privire la crearea administraţiei, a cadrului de desfăşurare, a regulilor de
recrutare, avansare şi decizii, hotărâri ministeriale cu privire la numirea şi promovarea în
funcţii).

Angajamentul contabil
Angajamentul contabil constă în afectarea unei părţi din creditele bugetare în
vederea realizării cheltuielilor care rezultă din angajamentul juridic.
Este, fără îndoială, necesară organizarea unei evidenţe contabile a angajamentelor
pentru a avea o bună gestiune financiară.
Trebuie să facem precizarea că angajamentele sunt limitate fie la nivelul creditelor
aprobate, fie la nivelul sumelor aprobate pentru programe, prin Legea finanţelor sau Legea
anuală a Bugetului.
Este necesar să se cunoască în orice moment suma cumulată a cheltuielilor
angajate pentru a o putea compara cu suma aprobată prin buget pentru a determina
creditele disponibile de a fi angajate.
De subliniat este faptul că angajamentul contabil a fost întotdeauna în urma
angajamentului juridic.
Dacă este vorba de cheltuieli de investiţii, trebuie să subliniem faptul că
angajamentul precede, se află în amonte faţă de decizia ordonatorului.
Toate proiectele de investiţii presupun trei tipuri de operaţiuni: individualizarea,
afectarea şi angajamentul.
Individualizarea autorizării unui program constă în materializarea, concretizarea
unui lucru din investiţia respectivă; de exemplu, în cadrul unui program de amenajări
rutiere, construcţia unui pod.
Afectarea autorizării de program constă în decizia ordonatorului de a preleva (pune
de o parte) o sumă de bani pentru realizarea unei operaţiuni de investiţii; de exemplu,
ordonatorul afectează zece milioane pentru construcţia podului.
Angajamentul este actul care corespunde definiţiei date şi el este ulterior afectării şi
autorizării de programe; de exemplu, pentru ordonator este vorba de a semna contractul
cu privire la construirea podului.

Limitele angajamentului
Prevederile bugetare limitează posibilităţile angajamentului de cheltuieli. Aceste
limite constau în sumele posibile de a fi cheltuite, pe de o parte, şi în ce interval de timp,
ce perioadă pot fi angajate aceste cheltuieli.

Cu privire la perioada angajamentului


Legea privind finanţele publice stabileşte durata angajamentului la un an bugetar de
la 1 ianuarie la 31 decembrie. Angajamentele pentru cheltuieli curente a căror execuţie
sau livrare n-a avut loc până la 31 decembrie, sau a căror ordonanţare nu a putut fi
operată înaintea închiderii gestiunii anuale sunt imputate creditelor bugetare ale anului
următor. Această măsură a fost luată pentru a evita folosirea creditelor din anul curent,
neutilizate, pentru cheltuielile care privesc anul viitor.

Cu privire la sumele angajate


Nivelul angajamentelor nu poate fi mai mare decât alocaţiile bugetare. Această
autorizare are la bază creditele deschise în baza Legii anuale a bugetului, care sunt

75
împărţite pe capitole ale clasificaţiei bugetare, fiecare capitol grupând cheltuielile după
natura şi destinaţia lor.
Creditele bugetare sunt alocaţii prevăzute prin buget, pentru cheltuieli stabilite.
Bugetul aprobat fixează natura lor şi autorizează realizarea acestora până la nivelul
sumelor stabilite.

Credite estimative, provizorii şi limitative


Creditele nu au toate aceleaşi caracteristici: ele pot fi estimative, provizorii şi
limitative.
Creditele estimative sunt credite destinate datoriilor statului, rezultate din
dispoziţii speciale sau convenţii permanente prevăzute de lege; ele vizează datoria
publică, cheltuielile de judecată sau de reparaţii civice, rambursările, degrevările şi
restituirile, precum şi alte cheltuieli prevăzute într-o situaţie anexă a Legii bugetului.
Este vorba de cheltuieli obligatorii care trebuie în orice caz plătite; nivelul
acestor cheltuieli nu este cunoscut decât cu aproximaţie şi prevederile bugetare sunt
estimative.
Creditele provizorii se referă la cheltuielile de apărare a căror sumă nu poate fi
cu exactitate stabilită de buget şi care au, de asemenea, un caracter obligatoriu
pentru că ele sunt angajamente în virtutea Legii bugetului.
Lista, capitolele şi datoriile au un caracter provizoriu; ea este dată în fiecare an
prin Legea anuală a bugetului.
Angajamentele de cheltuieli nu pot depăşi limita creditelor deschise. Periodic,
dacă Creditele deschise sunt insuficiente, ele pot fi completate printr-o ordonanţă a
Ministerului de Finanţe.
Toate celelalte credite sunt limitative: cheltuielile nu pot fi angajate decât în
limita aprobărilor:
Aceste credite limitative nu pot fi mărite decât printr-o Lege rectificativă a
bugetului.

Autorizarea de programe şi credite de plată


Legea privind finanţele publice precizează că dotările afectează cheltuielile de
capital şi împrumuturile şi prevede cuprinderea acestora în programul de dezvoltare.
Autorizările de programe constituie limitele superioare ale cheltuielilor pe care
ministerele sunt abilitate să le angajeze pentru realizarea investiţiilor prevăzute de
lege. Ele au o valabilitate nelimitată sau sunt valabile până în momentul în care
Legea prevede anularea sau modificarea lor.
Autorizările de programe sunt utilizate de ministere, fie sunt delegate
ordonatorilor secundari de credite.
Creditele de plată reprezintă limitele superioare ale cheltuielilor care pot fi
ordonanţate sau plătite în timpul anului.
Pentru acest gen de cheltuieli, sumele cuprinse în autorizările de program sunt
limite maxime, iar creditele deschise constituie limita angajamentelor.

Transferurile şi virările de credite


Aprobările bugetare stabilite prin Legea anuală a bugetului nu sunt de neschimbat.
Transferurile şi virările de credite pot modifica repartizarea stabilită pe capitole, dar ele nu
pot să determine deschiderea unor noi capitole. Transferurile modifică hotărârile serviciilor
responsabile cu executarea cheltuielilor, nu şi natura acestor cheltuieli.
Virările care vizează modificarea naturii cheltuielilor prevăzute de Legea bugetului
trebuie aprobate (autorizate) de Ministerul Finanţelor. Ministerul Finanţelor, în baza unui
raport întocmit, solicită Guvernului aprobarea acestor modificări, numai dacă este vorba de
modificări în interiorul aceluiaşi titlu sau minister.

76
Autorităţile abilitate în vederea angajării cheltuielilor
Ministrul are calitatea de a angaja cheltuielile în limitele prevederilor legii bugetare.
În fapt, numeroase cheltuieli sunt angajate la nivel central de ministere sau de mandatarii
(delegaţii) acestuia.
În acelaşi timp, necesitatea izvorâtă din realitatea vieţii administrative a făcut ca
miniştrii să delege o parte din puterilor lor funcţionarilor locali, care au posibilitatea de a
angaja cheltuieli în limita mandatului primit.
Cheltuieli curente. Miniştrii sunt competenţi pentru a angaja cheltuieli la nivel
central. Pentru unităţile din subordine, din profil teritorial, miniştrii urmează să adreseze
ordonatorilor secundari delegare de autoritate pentru angajamente de cheltuieli, în limita la
care trebuie menţinute cheltuielile la nivel local.
Această delegare este separată cu privire la creditele aprobate care arată
ordonatorului secundar limita mandatului de cheltuieli pe care el poate să le efectueze.
Trebuie, în schimb, să notăm faptul că delegările de credite au valoare, adeseori, şi
de delegare de angajamente.
Cheltuielile de capital. Gestiunea cheltuielilor de investiţii prin ordonatori este, prin
natura lor, mult mai complexă decât cea a cheltuielilor curente.
De subliniat este faptul că faza angajamentului este ulterioară diverselor decizii cu
privire la investiţie, localizarea ei în spaţiu, autorizarea programului etc. Legea
Finanţelor face o clasificare a investiţiilor, după cum urmează: investiţii de interes
naţional; investiţii de interes local.
Investiţii de interes naţional. Trebuie să precizăm că aceste lucrări se pot realiza şi
coordona direct de la nivel central sau pot fi încredinţate unui ordonator secundar.
Realizarea operaţiunilor direct, la nivel central
Ministrul aprobă operaţiunile după ce obţine viza de control financiar preventiv şi
apoi hotărăşte afectarea autorizării de program necesară, precum şi angajamentul contabil
şi juridic al operaţiunii.
Realizarea operaţiunilor de investiţii încredinţate unui ordonator secundar
După ce obţine viza de control preventiv, ministrul poate opta pentru una din cele
două variante, şi anume:
a) Stabileşte suma pe care o afectează pentru programul autorizat şi comunică
ordonatorului sarcina de a executa programul în limitele autorizării. Ordonatorul secundar
consemnează aprobările ministrului, în evidenţa contabilă. El procedează mai întâi la
consemnarea unui angajament contabil, apoi trece la angajamentul juridic al operaţiunii.
b) Delegă autorizarea de program în sarcina ordonatorului secundar care primeşte
creditele, execută şi justifică apoi modul de realizare a mandatului încredinţat.
Investiţii necentralizate. Autorizările de programe aferente investiţiilor necentralizate
sunt delegate global de miniştri, primarilor din fiecare judeţ, ordonatorilor secundari sau
ordonatorilor terţiari.
Ordonatorii procedează la angajamentul contabil şi apoi al celui juridic.

Controlul angajamentelor
Cheltuielile publice nu pot fi angajate decât în limita şi în conformitate cu
prevederile bugetare: Contabilul exercită un control amănunţit asupra tuturor documentelor
de cheltuieli, ocazie cu care el poate să refuze plata unor cheltuieli care i se par în
neregulă.
Dar această intervenţie a contabilului se exercită ulterior, atunci când creanţa în
sarcina statului din punct de vedere juridic era născută (de exemplu, furnizorul a livrat
mărfurile comandate).
În aceste condiţii este dificil de a refuza plata furnizorului, din exemplul dat,
deoarece nu există temeiul legal; o insuficienţă a creditelor sau un viciu administrativ nu

77
poate afecta plata, deoarece furnizorul şi-a executat corect prestaţiile prevăzute în
contract.
Singura soluţie constă în exercitarea asupra angajamentelor de cheltuieli a unui
control preventiv, care să verifice legalitatea, prevederile bugetare, disponibilităţile băneşti
înaintea semnării contractului, de exemplu. Acest control convenim a-l numi "control al
angajamentelor de cheltuieli".
Dacă începând cu anul 1992 putem vorbi într-adevăr de un control al
angajamentelor de cheltuieli care a fost creat şi care funcţionează bine la nivel central
pentru angajamentele de cheltuieli ale ministerelor şi administraţiilor centrale, la nivel local,
practic, nu este organizat un control al angajamentelor de cheltuieli.
O dată cu creşterea rolului administraţiilor locale corelată cu descentralizarea
operaţiunilor financiare, trebuie luate măsuri în vederea asigurării unor activităţi
administrative locale mult mai eficace şi mai rapide.
În acest sens este bine să ne gândim la instituirea unui control al angajamentelor de
cheltuieli la nivel local şi încredinţarea organizării acestuia Trezoreriei locale.

Controlul cheltuielilor angajate la nivel central


Controlul angajamentelor de cheltuieli la nivel central este asigurat de către
funcţionari specializaţi. O dată cu creşterea cheltuielilor publice, Legea contabilităţii publice
din 1929 instituie funcţia de "controlor al angajamentelor de cheltuieli".
Sistemul prevăzut prezenta anumite inconveniente, deoarece aceşti controlori
aparţineau ministerului unde ei exercitau controlul, deci, în realitate, ei aveau o
independenţă limitată.
Plasarea "controlorilor financiari" sub autoritatea Ministerului Finanţelor a făcut ca
autoritatea reală a acestora să crească. Începând cu anul 1993, după ce Curtea de
Conturi a României se reorganizează şi îşi începe activitatea, "controlorii financiari" trec
sub autoritatea acesteia şi sunt plasaţi în toate ministerele şi administraţiile centrale.
Atribuţiunea lor principală constă în examinarea prealabilă a actelor cu privire la
angajamentele de cheltuieli şi apoi, dacă ele sunt legale, vizarea acestora. Toate actele,
indiferent de forma lor, dacă constituie angajamente de cheltuieli, trebuie supuse vizei de
control preventiv.
Aceştia exercită verificarea urmărind exactitatea evaluărilor şi a destinaţiei,
aplicarea dispoziţiilor de ordin financiar şi legal, existenţa disponibilităţilor băneşti şi a
prevederilor bugetare. Ei solicită în acest scop toate documentele justificative cu privire la
angajamentele de cheltuieli.
Controlorii financiari au deci un câmp de observaţii foarte întins. Cu privire la
oportunitatea cheltuielilor, sarcina rămâne de competenţa ordonatorilor.
În urma verificărilor, controlorii financiari pot să acorde viza şi atunci cheltuiala
poate fi angajată, sau să refuze acordarea vizei, fapt ce împiedică ordonatorul de a da
curs cheltuielii.
Dar, în acest caz, există o procedură de urmat prevăzută de Legea nr.94/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României. Delegările autorizării
angajamentelor de cheltuieli se supun şi ele vizei controlorilor financiari.
Dar controlorii financiari nu execută numai funcţia de control, ei au şi un important
rol de consilieri financiari.
În calitatea de consilier financiar, controlorii sunt însărcinaţi cu:
◊ ţinerea evidenţei angajamentelor de cheltuieli;
◊ avizarea proiectelor ministerului pe care îl controlează, proiecte ce urmează a
se aproba de Ministerul Finanţelor;
◊ avizarea propunerilor bugetare, cererile suplimentare de credite, proiectele de
hotărâre, proiectele de decrete şi legi care trebuie contrasemnate şi de ministrul finanţelor;

78
◊ analizarea şi semnalarea tuturor infracţiunilor de la principiile bugetare, a tuturor
neajunsurilor din reglementările Contabilităţii publice sau a textelor legislative şi
regulamentelor, prezentarea tuturor repercusiunilor directe sau indirecte ale unei măsuri
care vizează banul public;
◊ în virtutea informaţiilor pe care le deţin, ei trebuie să fie veritabili consilieri
financiari ai ministrului;
◊ ei fac parte din diferite comisii sau comitete care intervin în executarea
bugetului;
◊ joacă rolul de informatori ai Ministerului Finanţelor şi ai Curţii de Conturi în
legătură cu activitatea financiar-contabilă;
◊ la sfârşitul fiecărei gestiuni, ei prezintă un raport de ansamblu unde formulează
observaţii şi propuneri.
În ceea ce priveşte controlul angajamentelor de cheltuieli, rolul "controlorilor
financiari" este foarte important. Acest control este eficace pentru că el este prealabil. El
se exercită nu asupra deciziilor deja luate şi care nu mai pot fi, de regulă, revocate, ci
asupra proiectelor sau a propunerilor susceptibile de a fi modificate sau îmbunătăţite.

Controlul angajamentelor de cheltuieli la nivel local


Toate cheltuielile care angajează financiar statul se supun unui control financiar,
implantat în fiecare judeţ. Această misiune nu a fost încredinţată unor funcţionari
specializaţi, ca şi în cazul controlorilor financiari centrali, ci Trezoreriilor finanţelor publice
locale.

Lichidarea
Lichidarea are ca obiect verificarea realităţii datoriei şi stabilirea sumei de plată. În
realitate, procedura execuţiei cheltuielilor cuprinde două operaţiuni: constatarea serviciului
operaţiunii de efectuat şi efectuarea propriu-zisă a acestuia.
Atât constatarea operaţiunii, cât şi efectuarea propriu-zisă a acestuia au la bază
acte, documente justificative.

Constatarea operaţiunii de efectuat şi calculul obligaţiilor statului


Prima operaţiune constă în stabilirea din punct de vedere juridic a realităţii datoriei
statului.
Angajamentul de cheltuieli nu pune statul în situaţia de debitor, el constituie doar
actul prealabil de naştere a datoriei. Este vorba, aici, de a verifica dacă această datorie
s-a ivit normal şi dacă persoana cu care statul a intrat în legătură a înţeles bine
condiţiile prevăzute, precum şi obligaţiile ce-i revin. De exemplu, statul nu este debitor
doar pentru munca prestată de un funcţionar sau pentru activitatea prestată de un
furnizor, chiar dacă a fost comandată, ci trebuie să ne asigurăm că toate serviciile au
fost prestate sau că întreaga comandă a fost onorată. Constatarea serviciului efectuat
constituie deci un element esenţial în procedura execuţiei cheltuielilor.
A doua operaţiune constă în efectuarea corectă a calculelor cu privire la datoria
statului şi verificarea dacă aceasta este exigibilă.
Constatarea serviciului efectuat şi lichidarea (plata) acestuia apar câteodată
simultan sau câteodată unul după altul, constatarea preceda în mod normal şi logic
lichidarea.
Dar ele sunt strâns legate şi, de aceea, adeseori este dificil de a le distinge. Aceste
operaţiuni sunt efectuate de ordonatori conform principiului separării ordonatorilor şi a
contabililor. Cheltuielile statului sunt lichidate de ordonatori. Administraţia, pentru onorarea
acestor creanţe, procedează fie din oficiu, dacă posedă elementele de bază ale lichidării,
fie la cererea creditorilor, în funcţie de documentele justificative prezentate.

79
Dacă administraţia refuză să constate existenţa unei creanţe a statului şi de a o
lichida, persoana care se consideră titularul acestei creanţe poate angaja o acţiune juridică
în vederea constatării drepturilor sale.

Documentele justificative
Atât constatarea serviciului efectuat, cât şi lichidarea (plata) au la bază
documente justificative. Aceste documente justificative trebuie să stabilească realitatea
serviciului efectuat şi a drepturilor creditorilor.
Documentele justificative variază în funcţie de natura cheltuielilor. Documentele
justificative fac obiectul unui ordin al Ministerului Finanţelor sau, după caz, sunt prevăzute
în normele sau instrucţiunile de aplicare a Legii contabilităţii publice. Anumite operaţiuni,
aşa cum este de altfel şi firesc, nu pot fi cuprinse sau enumerate. În toate cazurile,
documentele justificative trebuie să scoată în evidenţă regularitatea şi legalitatea datoriei,
precum şi a plăţii.
Aceste documente justificative trebuie păstrate în conformitate cu instrucţiunile
speciale care sunt diferite, în funcţie de natura cheltuielilor, de forma acestora, precum şi
de diferitele controale la care ele sunt supuse.

Ordonanţarea
După ce cheltuiala a fost angajată, s-a constatat existenţa datoriei, rămâne o
singură operaţiune de efectuat, aceea care va permite creditorilor statului să perceapă
suma datorată.
Ordonanţarea constituie a treia fază a execuţiei cheltuielilor publice. "Ordonanţarea
este actul administrativ dat - reprezintă ordinul de plată a datoriei organismului public.
În fapt, ordonanţarea cuprinde două operaţiuni:
◊ ordinul de plată dat contabilului;
◊ stabilirea unui titlu de plată.
Ordonanţarea apare ca o regulă categorică şi absolută: "Orice cheltuială
efectuată în contul statului nu poate fi achitată înainte de a fi ordonanţată". Ordonanţa
constituie deci un act administrativ, care în nici un caz nu poate da naştere la un recurs
contencios.

Modalităţi de ordonanţare. Autorităţi competente


Ordonanţarea cheltuielilor se poate face fie direct de ministere în calitate de
ordonator principal, fie prin ordonatorii secundari (conducătorii diferitelor instituţii publice).
Pentru a realiza acest lucru, ordonatorii principali emit ordonanţe, ordine de plată
ordonatorilor secundari sau terţiari.
Ordonanţările directe numite şi ordine de plată sunt cele eliberate direct creditorului
de către ministru, pentru o cheltuială dată, şi vizează execuţia cheltuielilor bugetare ale
administraţiei centrale. Ordonanţele de delegare au un caracter diferit: ele nu constituie, ca
şi ordonanţările directe, ordine de plată a unor creditori anume. Ele sunt ordine prin care
ministrul delegă autoritatea sa, în cadrul unor limite bine stabilite, ordonatorilor secundari
sau terţiari.
Ordonatorii secundari efectuează plata în cadrul mandatului primit, sau delegă la
rândul lor o altă persoană ca să efectueze plata creditorilor statului sau ai instituţiei
publice.
Putem concluziona, deci, că se desprind trei situaţii distincte, după cum urmează:
 cheltuieli angajate şi ordonanţate la nivel central;
 cheltuieli angajate la nivel central şi mandatate pe plan local (delegarea plăţilor de
credite);
 cheltuieli angajate şi mandatate pe plan local (delegare de credite).

80
Perioada ordonanţei
Determinarea perioadei în care, cheltuielile pot fi ordonanţate este necesară
deoarece acestea fac parte dintr-un buget anual, iar utilizarea creditelor trebuie să
respecte legea anuală a bugetului.

Plata
Ordonanţarea pune capăt fazei administrative. Toate documentele stabilite sau
adunate de ordonator (borderoul jurnal de mandate emise, ordonanţe sau mandate,
documente justificative, etc.) sunt transmise contabilului public care are sarcina de a
dispune plata.

Rolul trezorierului plătitor


Ultima operaţiune în urma căreia creditorii pot intra în posesia sumelor stabilite este
cea a trezorierului plătitor.
Dar plata nu este o simplă operaţiune de casă: rolul contabilului este într-adevăr
foarte mare, el vizează în special două aspecte:
 trezorierul plătitor trebuie, în primul rând, să verifice operaţiunile efectuate de
ordonator şi să se convingă dacă o cheltuială este legal angajată, lichidată şi ordonanţată;
 el trebuie, apoi, să identifice dacă persoana care solicită achitarea sumei este
cea prevăzută în documente şi apoi să efectueze operaţiunea.
Aceste operaţiuni de control sunt foarte importante, deoarece orice neregulă
semnalată, cu privire la operaţiunile efectuate, cade în sarcina trezorierului plătitor (plăţile
ilegale rămân în sarcina sa).
Din acest punct de vedere putem afirma că trezorierul-plătitor are o dublă
responsabilitate: responsabilitate de "plătitor", şi în această calitate trebuie să verifice
toate operaţiunile din punct de vedere administrativ înaintea efectuării plăţii;
responsabilitate de "casier", care vizează operaţiunile de casă propriu-zise şi anume, de a
elibera creditorului suma în schimbul unei semnături, chitanţe etc, care să poată descărca
statul de operaţiunea efectuată.
Toate aceste controale sunt cele tradiţionale ale trezorierului plătitor în procesul
execuţiei cheltuielilor statului. Doar trezorierii plătitori au în ultima vreme atribuţiuni şi
răspunderi noi cu privire la angajamentele financiare ale statului; este vorba de a exercita
un: control al actelor ordonatorului în stadiul de angajamente de cheltuieli.

11.8 SARCINĂ DE ÎNVĂȚARE


Ce sunt contabilii publici?
Ce sunt ordonatorii de credite?
În ce constă angajarea cheltuielilor publice?
În ce constă lichidarea cheltuielilor publice?
În ce constă ordonanțarea cheltuielilor publice?
În ce constă plata cheltuielilor publice?
11.9 REZUMAT ȘI CUVINTE CHEIE
Angajamentul este actul prin care un organism public creează sau
constată în sarcina sa o obligaţie de achitat. Rolul tradiţional al
ordonatorului constă în pregătirea cheltuielilor de la "naşterea" lor până la
întocmirea ordinului de plată a sumelor datorate. Ordonatorul este însărcinat
cu lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor; el are şi calitatea de a angaja
cheltuielile.

Cuvinte cheie: ordonator de credite; contabil public; angajare;


lichidare; ordonanțare; plată

81
11.10 TEST DE AUTOEVALUARE

1. Cum poate fi definită contabilitatea statului:


A. din punct de vedere al organismelor participante;
B. din punct de vedere al operaţiunilor vizate;
C. A + B.

2. Din ce este formată contabilitatea publică:


A. ansamblu de dispoziţii de ordin legislativ sau reglementări
care permit asigurarea executării cu fidelitate a bugetului şi a
altor operaţiuni financiare ale organismelor publice;
B. dispoziţii de ordin legislativ privind cunoaşterea patrimoniului
public;
C. dispoziţii de ordin legislativ privind evidenţa încasărilor şi
plăţilor bugetare.

3. Rolul tradiţional al ordonatorului constă în:


A. pregătirea cheltuielilor de la "naşterea" lor până la întocmirea
ordinului de plată a sumelor datorate;
B. stabilirea sumelor ce trebuie cheltuite;
C. întocmirea documentelor privind angajarea cheltuielilor;
D. contractarea şi lichidarea unei creanţe bugetare;
E. încasare de creanţe bugetare;
F. plată de datorii.

4. Contabilii publice sunt însărcinaţi cu:


A. încasarea ordinelor remise de ordonatori, a creanţelor constatate;
B. conservarea sau păstrarea bazei materiale;
C. organizarea evidenţei contabile a tuturor încasărilor cu care
organismul public a fost abilitat;
D. efectuarea cheltuielilor în baza unui ordin emis de ordonator, fie
la vedere, în baza documentelor prezentate de creditori, fie din
proprie iniţiativă;
E. păstrarea şi conservarea fondurilor şi valorilor încredinţate
organismelor publice;
F. mânuirea fondurilor şi mişcărilor din contabile de disponibil;
G. păstrarea documentelor justificative ale operaţiunilor şi ale
documentelor contabile;
H. toate cele enumerate mai sus.

5. Angajamentul cheltuielilor poate fi privid:


A. din punct de vedere juridic;
B. din punct de vedere contabil;
C. din punct de vedere juridic şi contabil.

6. Nivelul angajamentelor poate fi:


A. mai mare decât alocaţiile bugetare;
B. egal cu alocaţiile bugetare;
C. mai mic decât alocaţiile bugetare.

82
7. Creditele provizorii se referă la:
A. datoriile statului;
B. limita creditelor deschise;
C. cheltuieli de apărare.

8. Cine are calitate de a angaja cheltuielile în limitele prevederilor legii


bugetare:
A. Ministrul;
B. Guvernul;
C. Palamentul.

11.11 CONCLUZII
Parcurgerea aspectelor din această unitate de studiu va permite
studenților să înțeleagă modul în care sunt realizate cheltuielile publice
prin intermediul angajării, lichidării, ordonanțării și plății.

83
Glosar de specialitate 12

An bugetar anul financiar pentru care se aproba bugetul; anul


bugetar este anul calendaristic care începe la data de 1
ianuarie și se încheie la data de 31 decembrie
Angajament bugetar orice act prin care o autoritate competentă, potrivit legii,
afecteaza fonduri publice unei anumite destinații, în limita
creditelor bugetare aprobate
Angajament legal faza în procesul execuției bugetare reprezentând orice
act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligație
pe seama fondurilor publice
Articol bugetar subdiviziune a clasificației cheltuielilor bugetare,
determinată în funcție de caracterul economic al
operațiunilor în care acestea se concretizeaza și care
desemnează natura unei cheltuieli, indiferent de acțiunea
la care se referă
Autorităţi ale administraţiei consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor,
publice locale sectoarelor municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi
Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca autorităţi
deliberative, primarii, primarii de sectoare şi primarul
general al municipiului Bucureşti, ca autorităţi
executive
Autorizare bugetară aprobare dată ordonatorilor de credite de a angaja ți/sau
de a efectua plăți, într-o perioadă dată, în limita creditelor
bugetare aprobate
Buget document prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare
an veniturile și cheltuielile sau, după caz, numai
cheltuielile, în funcție de sistemul de finanțare a
instituțiilor publice
Buget local documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate în
fiecare an veniturile şi cheltuielile unităţilor administrativ-
teritoriale
Buget general consolidat ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar,
agregate și consolidate pentru a forma un întreg
Cheltuieli bugetare sumele aprobate în bugetele publice, în limitele și potrivit
destinațiilor stabilite prin bugetele respective
Clasificație bugetară gruparea veniturilor și cheltuielilor bugetare într-o ordine
obligatorie și după criterii unitare
Clasificație economică gruparea cheltuielilor după natura și efectul lor economic
Clasificație funcțională gruparea cheltuielilor după destinația lor pentru a evalua
alocarea fondurilor publice unor activități sau obiective
care definesc necesitățile publice
Contabil denumire generică pentru persoana și/sau persoanele
care lucrează în compartimentul financiar-contabil, care
verifică documentele justificative și întocmesc
instrumentele de plată a cheltuielilor efectuate pe seama
fondurilor publice
Compartimentul financiar- structura organizatorică din cadrul instituției publice, în
contabil care este organizată execuția bugetară (serviciu, birou,
compartiment)

84
Cotă defalcată din unele procentul stabilit din unele venituri ale bugetului de stat,
venituri ale bugetului de care se alocă bugetelor locale
stat
Credite destinate unor sume alocate unor programe, proiecte, subproiecte,
acțiuni multianuale obiective și altele asemenea, care se desfășoară pe o
perioada mai mare de un an și dau loc la credite de
angajament și credite bugetare
Credit de angajament limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în timpul
exercițiului bugetar, în limitele aprobate
Credit bugetar suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă
până la care se pot ordonanța și efectua plăți în cursul
anului bugetar pentru angajamentele contractate în
cursul exercițiului bugetar și/sau din exerciții anterioare
pentru acțiuni multianuale, respectiv se pot angaja,
ordonanța și efectua plăți din buget pentru celelalte
acțiuni
Consolidare operațiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre
două bugete componente ale bugetului general
consolidat, în vederea evitării dublei evidențieri a
acestora
Contribuție prelevare obligatorie a unei părți din veniturile
persoanelor fizice și juridice, cu sau fără posibilitatea
obținerii unei contraprestații
Deficit bugetar parte a cheltuielilor bugetare ce depășeste veniturile
bugetare într-un an bugetar
Deschidere de credite aprobare comunicată ordonatorului principal de credite
bugetare de către Ministerul Finanțelor Publice prin trezoreria
statului, în limita căreia se pot efectua repartizări de
credite bugetare și plăți
Excedent bugetar parte a veniturilor bugetare ce depășește cheltuielile
bugetare într-un an bugetar
Execuție bugetară activitatea de încasare a veniturilor bugetare și de
efectuare a plății cheltuielilor aprobate prin buget
Execuția de casă a complex de operațiuni care se referă la încasarea
bugetului veniturilor și plata cheltuielilor bugetare
Exercițiu bugetar perioada egală cu anul bugetar pentru care se
elaborează, se aprobă, se execută și se raportează
bugetul
Finanţări rambursabile obligaţii ale instituţiilor publice locale provenite din
finanţări angajate prin instrumentele datoriei publice
locale, pe baze contractuale sau garantate de către
autorităţile administraţiei publice locale, conform privind
datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare
Fond de rezervă bugetară fondul prevăzut la partea de cheltuieli a bugetelor locale
Impozit prelevare obligatorie, fără contraprestație și
nerambursabilă, efectuată de către administrația publică
pentru satisfacerea necesităților de interes general
Instituții publice denumire generică ce include Parlamentul, Administrația
Prezidențiala, ministerele, celelalte organe de
specialitate ale administrației publice, alte autorități
publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile
din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare
85
Lege bugetară anuală lege care prevede și autorizează pentru fiecare an
bugetar veniturile și cheltuielile bugetare, precum și
reglementări specifice exercițiului bugetar
Lege de rectificare lege care modifică în cursul exercițiului bugetar legea
bugetară anuală
Lichidarea cheltuielilor faza în procesul execuției bugetare în care se verifică
existența angajamentelor, se determină sau se verifică
realitatea sumei datorate, se verifică condițiile de
exigibilitate ale angajamentului, pe baza documentelor
justificative care să ateste operațiunile respective
Ordonanțarea cheltuielilor faza în procesul execuției bugetare în care se confirmă
că livrările de bunuri și de servicii au fost efectuate sau
alte creanțe au fost verificate și că plata poate fi realizată
Plata cheltuielilor faza în procesul execuției bugetare reprezentând actul
final prin care instituția publică achită obligațiile sale față
de terți
Proces bugetar etape consecutive de elaborare, aprobare, executare,
control și raportare ale bugetului, care se încheie cu
aprobarea contului general de execuție a acestuia
Program o acțiune sau un ansamblu coerent de acțiuni ce se
referă la același ordonator principal de credite, proiectate
pentru a realiza un obiectiv sau un set de obiective
definite și pentru care sunt stabiliți indicatori de program
care să evalueze rezultatele ce vor fi obținute, în limitele
de finanțare aprobate
Taxă suma plătită de o persoană fizica sau juridică, de regulă,
pentru serviciile prestate acesteia de către un agent
economic, o instituție publicp sau un serviciu public
Venituri bugetare resursele bănești care se cuvin bugetelor publice, în
baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe,
contribuții și alte varsaminte
Virare de credite bugetare operațiune prin care se diminuează creditul bugetar de la
o subdiviziune a clasificației bugetare care prezintă
disponibilități și se majorează corespunzator o alta
subdiviziune la care fondurile sunt insuficiente, cu
respectarea dispozițiilor legale de efectuare a
operațiunilor respective

86
Lucrări de verificare 13

Evaluarea sumativă se va realiza prin întocmirea de către fiecare student a două


teme de control. Pentru disciplina Buget și trezorerie publică aceste teme de control vor
viza:
1. Analiza veniturilor bugetului de stat, pentru perioada ....
2. Considerații privind bugetul local al ....

87
Indicații și răspunsuri la sarcinile de învățare 14

Sarcina de învățare

Unitatea Sarcina de învățare Capitol


de pentru
studiu localizare
I Care este semnificația bugetului public – document? 4.4
I Care este semnificația bugetului public – lege? 4.4
I Care este semnificația bugetului public – sistem de 4.4
fluxuri financiare?
I Care este semnificația bugetului public – instrument de 4.4
politică economică?
I Care sunt componentele bugetului public național? 4.5
I Care sunt componentele bugetului general consolidat? 4.5
I Enumerați principiile bugetare. 4.6
I Care este semnificația principiilor bugetare? 4.6
I Ce rol are Parlamentul și Guvernul în procesul 4.7
bugetar?
II Ce este procedura bugetară? 5.4
II Care sunt etapele procedurii bugetare? 5.4
II În ce constă etapa de elaborare a proiectului bugetului 5.5
public?
II În ce constă etapa de aprobare a bugetului public? 5.6
II În ce constă etapa execuției bugetare? 5.7
II În ce constă etapa încheierii execuției bugetare? 5.8
III Ce este bugetul continuu-glisant? 6.5
III Ce se înscrie în bugetul investițiilor? 6.5
III Ce cuprinde bugetul director? 6.5
III Care este semnificația bugetelor fixe și bugetelor 6.5
variabile?
III Care este componența sistemului bugetelor multiple? 6.5
III Care sunt sarcinile trezoreriei? 6.5
IV Ce sunt veniturile curente? 7.4
IV Care sunt veniturile incluse în categoria venitri fiscale? 7.4
IV Ce cuprind veniturile nefiscale? 7.4
IV Enumerați cheltuielile pentru bunuri și servicii. 7.5
IV Ce cuprinde categoria de cheltuieli – Fonduri de 7.5
rezervă?
V Ce este bugetul local? 8.5
V Care sunt principiile autonomiei locale? 8.4
V Precizați structura veniturilor bugetelor locale. 8.5
V Precizați structura cheltuielilor bugetelor locale. 8.5
V Identificați particularitățile procesului bugetar pentru 8.6
comunitățile locale
VI Ce este bugetul asigurărilor sociale de stat? 9.4

88
VI Care sunt principiile bugetului asigurărilor sociale de 9.5
stat?
VI Specificați veniturile asigurărilor sociale de stat. 9.7
VI Specificați cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de 9.7
stat.
VII Ce este Trezoreria Finanțelor Publice? 10.4
VII De ce a fost necesară înființarea Trezoreriei Finanțelor 10.5
Publice?
VII Enumerați funcțiile Trezoreriei Finanțelor Publice. 10.5
VII Care este semnificația funcțiilor Trezoreriei Finanțelor 10.5
Publice?
VIII Ce sunt contabilii publici? 11.7
VIII Ce sunt ordonatorii de credite? 11.6
VIII În ce constă angajarea cheltuielilor publice? 11.7
VIII În ce constă lichidarea cheltuielilor publice? 11.7
VIII În ce constă ordonanțarea cheltuielilor publice? 11.7
VIII În ce constă plata cheltuielilor publice? 11.7

Teste de evaluare

Test de evaluare inițială


Test Răspuns Test Răspuns
corect corect
1 A, C 5 C
2 B 6 A, D
3 A, B, C, D 7 A, B, C
4 A, B, D 8 D

Unitatea Test Răspuns Unitatea Test Răspuns


de corect de corect
studiu studiu
I 1 E II 1 D
I 2 C II 2 B
I 3 D II 3 C
I 4 A II 4 E
I 5 D II 5 A
II 6 C
II 7 G
III 1 B IV 1 A,B
III 2 C IV 2 A
III 3 C, D IV 3 F
III 4 D IV 4 A, B
III 5 A IV 5 B, C
IV 6 A, B, C, D
V 1 D VI 1 B
V 2 C VI 2 A
V 3 D VI 3 C
V 4 E VI 4 C
V 5 B VI 5 A
89
V 6 A VI 6 J
V 7 C VI 7 B
V 8 H VI 8 C
VII 1 D VIII 1 C
VII 2 F VIII 2 A
VII 3 K VIII 3 A
VII 4 D VIII 4 H
VII 5 C VIII 5 C
VII 6 F VIII 6 B
VII 7 H VIII 7 C
VIII 8 A

90
Bibliografie 15

 Beudean I., Evaluarea şi valorificarea informaţiei fiscale, Revista “Impozite şi


taxe”, nr. 6 / iunie 1998
 Bistriceanu G., Adochiţei M., Negrea N., Finanţele agenţilor economici,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995
 Bostan I., Controlul financiar, Editura Polirom, Iaşi, 2003
 Boulescu M., Control financiar fiscal, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti,2007
 Boulescu M., Ghiţă M., Control financiar, Editura Eficient, Bucureşti, 1997
 Boulescu M., Cadâr F., Borună V., Administrarea impozitelor şi taxelor, Editura
Economică, Bucureşti, 2003
 Comaniciu C., Orientări în labirintul fiscal, Ediția a II a revizuită, Editura
Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2011
 Comaniciu C., Orientări în labirintul fiscal, Editura Universităţii “Lucian Blaga”
din Sibiu, 2010
 Comaniciu C., Fiscalitate – valenţe multidimensionale, Editura Universităţii
„Lucian Blaga” din Sibiu, 2010
 Comaniciu C., Fiscalitate – dispoziţii şi efecte, Editura Continent, Sibiu, 2003
 Comaniciu C., Managementul finanţelor publice în profil teritorial, Editura
Imago, Sibiu, 2002
 Comaniciu C., Bunescu L., Mihaiu D., Fiscalitate: idei de bază şi noţiuni
fundamentale pe înţelesul tuturor, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu,
Sibiu, 2010
Comaniciu c., Bunescu L., Teorie și practică fiscală românească: 1000 teste
grilă, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2013
 Condor I., Drept fiscal şi financiar, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1996
 Corduneanu C., Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codecs, Bucureşti,
1998
 Dicţionar de Economie Politică, Editura Politică, Bucureşti, 1974
 Dicţionar economic şi financiar
 Dobrescu R., Ghete G., Parlagi A., Sursele de venituri ale bugetelor locale,
Bucureşti, 1999
 Dracea M., Mitu N., Buget și trezorerie publică, Editura Universitaria, Craiova,
2012
 Florescu D., Coman P., Bălaşa G., Fiscalitatea în România. Reglementare.
Doctrină. Jurisprudenţă, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
 Grigorie-Lăcriţa N., Maier D., Ciolacu M., Elek L., Teşu R., Boiţă M., Șorop A.,
Dragomir L., Constantin E., Finanţe publice şi Fiscalitate, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2008
 Grigorie-Lăcriţa N., Impozitele şi taxele locale, Editor Tribuna Economică,
Bucureşti, 1999
 Legea nr.270/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.500/2002 privind
finanţele publice
 Legea nr.377/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2010 privind
responsabilitatea fiscal-bugetară
 Legea nr.69/2010 responsabilităţii fiscal-bugetare
 Legea nr.500/2002 privind finanţele publice
 Legea finanţelor publice locale nr.273/2006

91
 Legea 186/2014 - Legea bugetului de stat pe anul 2015
 Legea 187/2014 - Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015
 Manolescu Gh., Buget – abordare economică şi financiară, Editura Economică,
Bucureşti, 1997
 Mladen L., Manolescu G.,Sistemul bugetar şi trezoreria publică în România,
Editura Universitară, București, 2012
 Moşteanu T., Finanţe Publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2005
 Moşteanu N.R., Fiscalitate. Impozite şi taxe. Studii de caz, Editura
Universitară, Bucureşti, 2008
 Moșteanu T., Buget și trezorerie public- - Ediția a III-a revizuită, Editura
Universitară, București, 2008
 Moșteanu T., Attila G., Buget și trezorerie publică – studii de caz comentate,
Editura Universitară, București, 2005
 Năstase G., Buget și trezorerie publică, Editura Pro Universitaria, București,
2013
 Popescu N., Finanţe publice, Editura Economică, Bucureşti, 2002
 Roman C., Gestiunea financiară a instituţiilor publice, Vol. I, Editura
Economică, Bucureşti, 2000
 Talpoş I., Finanţele României, Editura Sedona, Timişoara, 1997
 Ungureanu M., Organizarea şi conducerea trezoreriei finanţelor publice în
condiţiile economiei de piaţă în România, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, 1996
 Văcărel I., Anghelache G., Bercea F., Bistriceanu G., Bodnar M., Moşteanu T.,
Georgescu F., Finanţe publice. Ediţia a III-a – revăzută şi adăugită, Editura
Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2002
 Văcărel I., Politici economice şi financiare de ieri şi de azi, Editura Economică,
Bucureşti, 1996
 Văcărel I., Politici fiscale şi bugetare în România 1990-2000, Editra Eficient,
Bucureşti, 2001
 Vintilă G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Ediţia a II-a, Editura
Economică, Bucureşti, 2006
 Vedinaş V., Statutul funcţionarului public, Editura Nemira, Bucureşti, 1998

92